UNIVERSITATEA SPIRU HARET

Facultatea de Ştiinţe Juridice, Politice şi Administrative Bucureşti

Metodologia investigării infracțiunilor contra patrimoniului

Coordonator:

Absolvent:

Bucureşti, 2019
Capitolul I : Noțiuni generale
1.1. Aspecte introductive
1.2. Definiția și importanța criminalisticii
1.3. Obiectul criminalisticii
1.4. Metode de investigare
Capitolul II : Aspecte privind patrimoniul
2.1. Noțiuni privind patrimoniul
2.2. Reglementarea din punct de vedere juridic a infracțiunilor privind patrimoniul
2.3. Caracteristicile infracțiunilor privind patrimoniul
Capitolul III : Metodologia investigării infracțiunilor de furt
3.1. Aspecte teoretice privind infracțiunea de furt
3.2. Actele procedurale care trebuiesc întreprinse de organele de cercetare penală în
vederea investigării furtului
3.3. Măsurile adoptate în cursul urmăriri penale în vederea administrări probelor
3.4. Particularități ale investigării furturilor
Capitolul 4 : Metodologia investigării infracțiunilor de tâlhărie
4.1. Aspecte teoretice privind infracțiunea de tâlhărie
4.2. Actele procedurale care trebuiesc întreprinse de organele de cercetare penală în
vederea investigării tâlhăriei
4.3. Măsurile adoptate în cursul urmăriri penale în vederea administrări probelor
4.4. Particularități ale investigării tâlhăriei
Capitolul V : Practică Judiciară
Concluzii
Capitolu I : Noțiuni generale

1.1.Aspecte introductive
Termenul „criminalistică”, a fost cunoscut încă din antichitate, dar secole în şir
semnificația lui era data de încorporarea tuturor ştiinţelor juridice, precum şi a tuturor ramurilor
dreptului aplicate în justiţia penală1.
Pentru prima dată în secolul al XIX-lea, criminalistica a fost consacrată ca o ștință de sine
stătătoare, de către savantul austriac Hans Gross, care în cartea sa ”Manualul judecătorului de
instrucție” o delimita ca : ” o știință de sine stătătoare, destintă aplicări realizării științelor naturale și
tehnice în activitatea de urmărire penală”2.
Pe parcursul secolului al XIX-lea, datorită creșterii numărului delicvenței și favorizată de
revoluția tehnico științifică de la sfărșitul secolului a condus la evoluția criminalisticii, aceasta
atingând pragul unei ștințe modern, capabilă să asigure un grad ștințific înalt al activităților de
cunoaștere și combatere a infracțiunilor3.
În literatura de specialitate criminalistică este percepută ca totalitatea fenomenelor legale
folosite în vederea descoperiri și examinării probelor, lăsate în urma săvârșirii unei infracțiuni.
”Cunoaşterea fenomenelor legale specifice ale procesului creării şi administrării probelor,
a urmelor materiale ale infracţiunii, cât şi a celor la nivelul „reprezentărilor memoriale” îi revine
criminalisticii, deci constituie elementul de bazăal obiectului aceasteia. Tocmai în virtutea
cunoaşterii fenomenelor legale procesului creării probelor unor categorii de infracţiuni, ale
infracţiunilor săvârşite în condiţii similare de timp, de loc, în alte împrejurări, ori prin folosirea
anumitor modalităţi şi mijloace, criminalistica elaborează şi prezintă, pentru a fi utilizate în
practică, metode şi mijloace necesare descoperirii şi curmării infracţiunilor demarând, fireşte, de
la posibilităţile oferite de alte ştiinţe sau obţinute în urma analizei practicii judiciare.”4
Criminalistica evidențiază prin metodele sale, caracterul său aplicativ, asigurând
implementarea cunoștiințelor acumulate în activitatea organelor de urmărire penală și judiciară,
iar prin desâvârșirea metodelor și mijloacelor de lucru practicate, contribuie la sporirea eficienței
justiției penale.

1
Simion Doraș, Criminalistică, ed. Cartea Juridică, Chișinău, 2011, p. 15
2
Ibidem
3
Emilian Stancu. Investigarea ștințifică a infracțiunilor, București, 1986, p. 13
4
Simion Doraș, Criminalistică, ed. Cartea Juridică, Chișinău, 2011, p. 17
1.2. Definiția și importanța criminalisticii
Criminalistica a fost definită de-a lungul timpului, de către oamenii de știință și de către
criminaliști sub diferite forme.
Întemeietorulei Hans Gross a definitCriminalistica o „ştiinţă a stărilor defaptînprocesul
penal”.
Altedefinițiicare au fost date de-a lungultimpuluicriminalisticiisunt :
„Criminalisticaeste un ansamblu de procedeeaplicabileîncercetareaşistudiulcrimeipentru a
se ajunge la dovedireaei”5.
„Criminalisticaeste o ştiinţămultidisciplinară care se ocupă cu
elaborareamijloacelortehnico-ştiinţifice, a metodelorşi a procedeelortactice de descoperire,
fixare, administrareşiexaminare a probelor, înscopulcercetăriişipreveniriiinfracţiunilor”6.
„Criminalisticaesteştiinţa care esteîntr-un continuuprogres, pune la
îndemânainstanţelorcivile, deopotrivă cu celepenale,
mijloacenoipentruaflareaadevăruluişijustiţia le foloseşte din plin”7.
„Criminalisticaeste o ştiinţăjudiciară, pluridisciplinară, care are
caprincipaleţintedescoperireainfracţiunilor, identificareainfractorilorşiprobareaştiinţifică a
activităţiilordelictuoase, asigurareamăsurilor de prevenţieîmpotrivacriminalităţii”8.
„Criminalisticaeste o ştiinţămultidisciplinară cu caracterautonomşiunitar care
elaboreazăşifoloseştemetodeşimijloacetehnico-ştiinţifice de descoperire, fixare, ridicare,
examinareşiinterpretare a urmelorinfracţiunii, procedeetacticeşimetodologicede cercetare a
infracţiunilorînvedereaidentificăriiautorilorşipreveniriifaptelorantisociale”9.
Esența crminalistici a fost redată printr-o definiție uniformă de către profesorul Emilian
Stancu : ”Criminalisticaeste o ştiinţăjudiciară, cu caracterautonomşiunitar, care însumează un
ansamblu de cunoştinţedespremetodele, mijloaceletehniceşiprocedeeletactice,

5
Pierre FernandCeccaldi, La criminalistique, Presses Universitaires de France, Paris, 1962, p. 6.
6
Ion Anghelescuşicolectiv, Dicţionar de Criminalistică, Ed. ŞtiinţificăşiEnciclopedică, Bucureşti,
1984, p. 48
7
IlieStoenescu, SavellyZilberstein, Tratat de dreptprocesual civil, TipografiaUniversităţiiBucureşti,
1973, p. 95-96
8
LazărCârjan, MihaiChiper, Criminalistică. Tradiţieşi Modernism, Ed. CurteaVeche, Bucureşti, 2009,
p. 14
9
ConstantinDrăghici, Adrian Iacob, Tratat de tehnicăcriminalistică, ed. a II-a, Ed. Sitech, Craiova,
2009, p. 16
destinatedescoperirii, cercetăriiinfracţiunilor, identificăriipersoanelorimplicate
însăvârşirealorşipreveniriifaptelorantisociale”10.
Înliteratura de specialitatecriminalisticamaiestecunoscutășica „ştiinţa contra
crimei”11, aceastaavând o structurăcomplexă, formată din treiramuridistinctedarstrânslegate
întreele:
a. Tehnicacriminalisticăcuprindeansamblulmetodelorşimijloacelortehnicoştiinţifice
destinatedescoperirii, fixării, ridicăriişiexaminăriiurmelorsaumijloacelormateriale de probă12.
b. Tacticacriminalisticăreprezintă un ansamblu de procedeeşireguli specific
destinatedesfăşurăriiactivităţilor de urmărirepenalăşi de judecată, cum ar fi cercetarea la
faţalocului, reconstituirea, identificareaautoruluişi a victimei, ascultareainculpatuluişi a
altorpersoane (parteavătămată, martori), efectuareapercheziţiilor, ridicarea de
obiecteşiînscrisurietc13.
c. Metodologiacriminalisticăvizeazăcercetareaunorcategorii de infracţiuni cum
suntinfracţiunileîmpotrivavieţii, sustragerile din avutul public sau personal, accidentelerutiere,
navalesauaeriene etc. Astfelmetodologiacriminalisticăstabileşte care suntactivităţileprocedurale
care trebuiedesfăşurate cu ocaziainvestigăriicriminalistice a uneianumiteinfracţiuni,
precumşiordinealogicăîn care acesteavor fi întreprinse, constituindunghidştiinţific al
investigăriiuneiinfracţiuni determinate14.

1.3.Obiectul Criminalisticii

10
Emilian Stancu, Tratat de criminalistică, Ed. Univ. Juridic, București, 2004, p. 13
11
Lucian Ionescu, DumitruSandu, Identificareacriminalistică, ed. a II-a, Ed. C.H. Beck, Bucureşti,
2011, p. 2.
12
Emilian Stancu, Adrian Cristian Moise, Criminalistică elemente de tehnică și de tactică a investigării penale, Ed.
Univ. Juridic, București, 2013, p. 25
13
Ibidem
14
Ibidem