Sunteți pe pagina 1din 229
UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA Facultatea de Chimie și Tehnologie Chimică Departamentul Chimie Industrială și

UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA Facultatea de Chimie și Tehnologie Chimică Departamentul Chimie Industrială și Ecologică

Maria Culea

CHIMIA FARMACEUTICĂ

Lucrări practice (pentru specialitatea Tehnologia Produselor Cosmetice și Medicinale)

Chișinău, 2016 CEP USM

Aprobat de Consiliul Calității al USM

CZU547-3

Autor: Maria Culea, cadru didactic la Departamentul Chimie Industrială și Ecologică, din cadrul Facultății de Chimie și Tehnologie Chimică a Universității de Stat din Moldova

Recenzent: Ștefan Robu, doctor în chimie, conferențiar univerrsitar

Lucrările practice includ Analiza chimico-farmaceutică în care se evidențiază metodele de determinare calitativă și cantitativă (inclusiv metode optice) a principalelor substanțe medicamentoase obținute pe cale chimică, cât și a unor substanțe biologic active extrase din produse vegetale, în strictă concordanță cu cerințele farmacopeice. Materialul este redat compact, substanțele sunt denumite conform nomenclaturii IUPAC, dar sunt prezentate și cele mai uzuale denumiri comerciale. Prin efectuarea lucrărilor practice, studentul va însuși date și deprinderi necesare pentru aprofundarea cunoștințelor la cursul Chimia Farmaceutică.

Descrierea CIP a Camerei Naționale a Cărții

Maria, Culea Chimia farmaceutică: Lucrări practice Maria Culea; Universittatea de Stat din Moldova, Facultatea de Chimie și Tehnologie Chimică, Dep. Chimie Industrială și Ecologică. Chișinău: CEP USM, 2016. ‒ 228 p. Bibliogr.: p. 228 (tit.). 50 ex. ISBN

547-3

C-

ISBN

© Maria Culea, 2016

© USM, 2016

Cuprins

Prefață

6

Abrevieri

7

Capitolul I. METODE GENERALE DE ANALIZĂ A SUBSTANȚELOR MEDICAMENTOASE

Lucrarea practică nr. 1 Stabilirea conținutului substanţelor volatile, a apei și pH-ului soluțiilor substanțelor medicamentoase

8

Lucrarea practică nr. 2 Determinarea calitativă a cationilor și anionilor în substanțele medicamentoase

9

Lucrarea practică nr. 3 Analiza cantitativă a substanțelor active în formele farmaceutice aplicînd metode analitice

16

Lucrarea practică nr. 4 Determinarea cantitativă a substanțelor active în formele armaceutice aplicînd metode fizico-chimice de analiză

17

Capitolul

FORMELOR MEDICAMENTOASE

Lucrarea practică nr. 5 Studiul substanțelor cu proprietăți antiseptice şi dezinfectante (acizi, săruri și alcalii)

II.

CARACTERISTICA

CHIMICO-FARMACEUTICĂ

19

Lucrarea practică nr. 6 Analiza substanțelor cu proprietăți antiseptice şi dezinfectante (derivaţi halogenaţi, alcooli, aldehide și fenoli)

33

Lucrarea practică nr. 7 Caracteristica chimico-farmaceutică a substanțelor cu proprietăți antiprotozoice

49

A

Lucrarea practică nr. 8 Descrierea chimico-farmaceutică a substanțelor cu proprietăți antihelmintice

53

Lucrarea practică nr. 9 Substanțe cu proprietăți antimicotice – caracteristica chimico-farmaceutică

61

Lucrarea practică nr. 10 Analiza substanțelor cu proprietăți antisifilitice

67

Lucrarea practică nr. 11 Studiul chimico-farmaceutic al substanțelor cu proprietăți antituberculoase

72

Lucrarea practică nr. 12 Substanțe cu proprietăți anticanceroase – analiza chimico-farmaceutică

81

Lucrarea practică nr. 13 Determinarea indicilor de calitate a antibioticelor β-lactamice în formele farmaceutice

Lucrarea practică nr. 14 Studiul parametrilor chimico-farmaceutici pentru substanțele cu proprietăți antibiotice (de sinteză și semisinteză)

Lucrarea practică nr. 15 Analiza chimico-farmaceutică a antibacterienelor de sinteză

83

90

97

Lucrarea practică nr. 16 Caracteristica chimico-farmaceutică a substanțelor cu proprietăți anestezice locale și iritante ale terminațiilor nervoase

Lucrarea practică nr. 17 Examinarea chimico-farmaceutică a substanțelor cu proprietăți colinergice

Lucrarea practică nr.18 Analiza chimico-farmaceutică a substanțelor cu proprietăți adrenergice

104

119

130

Lucrarea practică nr. 19 Studiul chimico-farmaceutic al substanțelor

cu proprietăți analgezice-antipiretice

141

Lucrarea practică nr. 20 Caracteristica chimico-farmaceutică a substanțelor cu proprietăți antiepileptice

Lucrarea practică nr. 21 Descrierea chimico-farmaceutică a derivaților fenotiazinici și 1,4-benzdiazepinici

Lucrarea practică nr. 22 Determinarea indicilor de calitate pentru substanțele cu proprietăți sedative

155

160

168

Lucrarea practică nr. 23 Caracteristica chimico-farmaceutică a substanțelor cu proprietăți stimulatoare ale funcțiilor sistemului nervos central

Lucrarea practică nr. 24 Medicația sistemului cardiovascular analiza chimico-farmaceutică

175

187

Lucrarea practică nr. 25 Substanțe cu proprietăți laxative ‒ analiza chimico-farmaceutică……………198

Lucrarea practică nr. 26 Analiza chimico-farmaceutică a substanțelor cu proprietăți antianemice.…

202

Lucrarea practică nr. 27 Caracteristica chimico-farmaceutică a substanțelor

cu proprietăți antitrombotice……………………

………………………

211

Lucrarea practică nr. 28 Hormoni. Analiza calitativă a hormonilor………………………

.

214

Bibliografie……………………………………………………

ANEXE………………………………………………………………….…….226

225

……….……

Prefață

Lucrarea este adresată studenților Facultății de Chimie și Tehnologie Chimică, specialitatea Tehnologia Produselor Cosmetice și Medicinale și servește drept material practic pentru cursul omonim, precum și pentru alte discipline complementare, cum ar fi Tehnologia Produselor Cosmetice și Medicinale. Scopul elaborării prezentei lucrări constă în formarea abilităților și deprinderilor practice necesare în activitatea profesională a viitorilor specialiști și manageri în domeniul Tehnologiei Produselor Cosmetice și Medicinale, prin asigurarea calității substanțelor medicamentoase prezente și solicitate pe piața Republicii Moldova. Materialul este structurat în două capitole. În primul capitol, intitulat Metode generale de analiză a substanțelor medicamentoase, sunt trecute în revistă unele metode generale de analiză, cum ar fi metodele volumetrice și optice folosite la determinarea calității substanțelor medicamentoase. Capitolul II Caracteristica chimico-farmaceutică a formelor medicamentoase ‒ expune materialul conform schemei ce reflectă relația dintre lucrările practice și cursul teoretic. În acest fel, studențiilor le este prezentată caracteristica generală a substanțelor active folosite la prepararea formelor farmaceutice, principiile generale de determinare a calității substanțelor active, iar aceștia le folosesc pentru rezolvarea celor mai caracteristice sarcini practice ale analizei farmaceutice, care să garanteze securitatea și eficacitatea administrării substanțelor medicamentoase. Substanțele active sunt denumite conform nomenclaturii IUPAC, fiind prezentate și cele mai uzuale sinonime (denumiri comerciale). În cadrul fiecărui subcapitol al capitolului II este prezentată denumirea în limbile română și latină, structura chimică, proprietățile fizice și analiza chimico- farmaceutică, care include determinările calitative și cantitative pentru substanțele active în formele farmaceutice. Compartimentul Sinteza redă cele mai rentabile metode de obținere (sau de extracție din surse naturale) ale sustanțelor active aplicate la nivel industrial. În scopul menținerii stabilității și măririi termenului de valabilitate a formei farmaceutice, în subcapitolul Conservarea sunt specificate condițiile în care acestea se recomandă a fi păstrate. Acțiunea farmacologică și indicațiile evidențiază principalele efecte ale substanței active supuse analizei. Fiecare lucrare practică finisează cu Activități de evaluare și autoevaluare, menite să determine calitatea însușirii materialului analizat de către student. Autorul

Abrevieri:

IUPAC International Union of Pure and Applied Chemistry (Uniunea Internațională de Chimie Pură și Aplicată) ATC Anatomical Therapeutical Chemical – clasificarea medicamentelor propusă de Organizația Mondială a Sănătății M. m. – masă moleculară DMSO dimetilsulfoxid DMF – dimetilformamidă CSS – cromatografie în strat subțire SNC sistem nervos central SA – substanță activă ADN acid dezoxiribonucleic Rf – în cromatografie: raportul dintre distanța parcursă de substanță de la punctul de aplicare a soluției până la centrul petei și distanța parcursă de developant de la punctul de aplicare a soluției până la frontul developantului, trecând prin centrul petei. Substanță de referință (standard) – substanțele chimice bine definite și cu o puritate bine determinată, care sunt folosite pentru identificare, dozare sau determinarea altor parametri fizico-chimici prevăzuți în farmacopee. Caracterizarea lor fizico-chimică se efectuează prin comparare cu substanțele chimice de referință internațională sau cu alte standarde. Prin apă se înțelege apa distilată; prin amoniac ‒ soluție amoniacală de 25%; prin acid acetic acid acetic concentrat; prin acid azotic acid azotic concentrat; prin acid clorhidric acid clorhidric concentrat; prin eter - eter dietilic; prin acid fosforic acid fosforic concentrat; prin acid sulfuric acid sulfuric concentrat; prin etanol ‒ alcool etilic cu partea de masă 96%.

Capitolul I. METODE GENERALE DE ANALIZĂ A SUBSTANȚELOR MEDICAMENTOASE

După studierea acestei teme, veți fi capabili să:

După studierea acestei teme, veți fi capabili să:  aplicați metoda de uscare în determinarea conținutului
După studierea acestei teme, veți fi capabili să:  aplicați metoda de uscare în determinarea conținutului

aplicați metoda de uscare

în determinarea conținutului de substanţe volatile şi a apei

în formele farmaceutice propuse;

determinați alcalinitatea

sau aciditatea soluțiilor de substanțe medicamentoase;

argumentați rezultatele

datelor experimentale;

formulați concluzii.

Lucrarea practică nr. 1

Stabilirea conținutului substanţelor volatile, al apei și a pH-ului soluțiilor substanțelor medicamentoase

1. Determinarea conținutului substanțelor volatile și al apei în substanțele medicamentoase Pentru efectuarea experimentului substanțele medicamentoase se selectează din Anexa 1. În etuva reglată la temperatura menționată se introduce fiola de cântărire adusă în prealabil la masă constantă, cu cantitatea de substanță cîntărită cu

precizia de 0,0002 g. Fiola de cântărire este considerată adusă la masă constantă, dacă două cântăriri după uscare timp de o oră au arătat diferența în masă nu mai mare de 0,0005 g. Pentru răcire, fiola se lasă în exicatorul cu acid sulfuric concentrat (sau altă substanță deshidratantă) timp de 30-50 min. În timpul uscării și răcirii fiola trebuie să fie deschisă. După aceasta fiola se închide cu capacul și se cântărește. Uscarea se repetă peste 1 oră, apoi se răcește și se cântărește. Dacă după uscarea repetată diferența în masă cu cea după prima uscare depășește 0,0005 g, procedeul de uscare se repetă. Dacă diferența este mai mică de 0,0005 g, atunci se calculează gradul de umiditate (%), conform relației:

= (m - m 1 ) 100 / m,

unde: m ‒ masa substanței medicamentoase înainte de uscare (g); m 1 ‒ masa substanței medicamentoase după uscare (g). Rezultatele se prezintă sub forma Tabelului 1. Tabelul 1. Rezultatele determinării diferenței dintre masa substanței medicamentoase înainte și după uscare

Substanța

Masa

Masa substanței după uscare (g)

Gradul de

Concluzie

medicamentoasă

substanței

umiditate,

despre

înainte de

1

2

3

(%)

conformitatea

uscare (g)

cu cerințele

farmacopeei

2. Determinarea alcalinității sau acidității soluțiilor de substanțe medicamentoase Pentru efectuarea experiențelor, se selectează două substanțe medicamentoase din Anexa 2, unde sunt indicate condițiile de determinare a acidității și alcalinității. Dacă în condițiile date colorația inițială sau finală nu se potrivește cu cea indicată în farmacopee, substanța nu corespunde cerințelor farmacopeice (se fac concluziile respective). Rezultatele experiențelor se prezintă sub forma Tabelului 2. Tabelul 2. Rezultatele determinării acidității sau alcalinității substanțelor medicamentoase

Substanța medicamentoasă (denumirea în limba română și în latină, formula moleculară)

Colorația indicatorului

Diferența

Concluzie

determinată,

despre

   

Inițială

Finală

%

conformitatea

cu cerințele

farmacopeei

Activități de evaluare și autoevaluare:

1. Descrieți și caracterizați criteriile generale care stabilesc și garantează

puritatea substanțelor medicamentose.

2. Clasificați substanțele medicamentoase conform ATC.

3. Argumentați conformitatea datelor experimentale cu cerințele înaintate de

farmacopee: aciditate/bazicitate, limita admisibilă a apei și a substanțelor volatile.

După studierea acestei teme, veți fi capabili să:

După studierea acestei teme, veți fi capabili să:  aplicați modul de lucru pentru recunoașterea cationilor
După studierea acestei teme, veți fi capabili să:  aplicați modul de lucru pentru recunoașterea cationilor

aplicați modul de lucru

pentru recunoașterea cationilor și anionilor în unele

forme farmaceutice;

demonstrați prezența

acestora prin semnale analitice;

argumentați corespunderea

rezultatelor cu cerințele

înaintate de farmacopee.

Lucrarea practică nr. 2

Determinarea calitativă a cationilor și anionilor în substanțele medicamentoase

1. Identificarea ionului K +

La 1 ml clorură de potasiu cu partea de masă 4% (Solutio Kalii chloridi 4%) se adaugă 1 ml acid tartric de concentrație molară 1 mol/l, 1 ml acetat de

sodiu de 0,5 mol/l și 0,5 ml etanol. Soluția obținută se agită. Se formează tartrat de potasiu, care se prezintă sub forma unui precipitat alb cristalin, solubil în soluțiile bazelor și acizilor minerali.

HO

O HO OH
O
HO
OH

O

OH

+ KCl

HO O HO OH O OH + KCl HO O HO O  + K OH

HO

O HO O  + K OH O alb
O
HO
O
 +
K
OH
O alb

HCl

2. Identificarea ionului Na +

La 1 ml clorură de sodiu cu partea de masă 0,9% (Solutio Natrii chloridi 0,9%) se adaugă 0,5 ml soluție uranil acetat de zinc. În rezultat se formează un precipitat

galben cristalin:

NaCl + Zn[(UO 2 ) 3 (CH 3 COO) 8 ] + CH 3 COOH + 6 H 2 O

) 3 (CH 3 COO) 8 ] + CH 3 COOH + 6 H 2 O

Na[Zn(UO 2 ) 3 (CH 3 COO) galben 9 ] · 6 cristalin H 2 O+ HCl

3. Identificarea ionului NH 4

+

La încălzirea 1 ml clorură de amoniu cu partea de masă 2,5% (Solutio Ammonii chloridi 2,5%) cu 0,5 ml hidroxid de sodiu de concentrație molară 2 mol/l se elimină amoniacul, care se identifică după miros sau cu ajutorul hârtiei roșii de

turnesol:

NH 4 Cl + NaOH

4. Identificarea ionului Ca 2+

o l : NH 4 Cl + NaOH 4. Identificarea ionului Ca 2 + NH 3

NH 3 + NaCl + H 2 O

La 1 ml clorură de calciu cu partea de masă 5% (Solutio Calcii chloridi 5%) se adaugă 1 ml oxalat de amoniu de concentrația molară 0,5 mol/l. În rezultat se formează oxalatul de calciu, un precipitat alb cristalin insolubil în soluție diluată de acid acetic și amoniac, dar solubil în soluțiile acizilor minerali:

CaCl 2 + (NH 4 ) 2 C 2 O 4

minerali: CaCl 2 + (NH 4 ) 2 C 2 O 4 5. Identificarea ionului Mg

5. Identificarea ionului Mg 2+

2 NH 4 Cl + CaC 2 O 4 alb

La 1 ml sulfat de magneziu cu partea de masă 10% (Solutio Magnesii sulfatis 25%) se adaugă 1 ml clorură de amoniu de concentrație molară 0,5 mol/l, 0,5 ml

hidrogenofosfat de sodiu de 0,5 mol/l și 1 ml amoniac de 2 mol/l. Se formează aminofosfatul de magnesiu ‒ precipitat alb cristalin, solubil în acid acetic:

MgSO 4 + Na 2 HPO 4 + NH 4 OH

NH 4 Cl

MgSO 4 + Na 2 HPO 4 + NH 4 OH NH 4 Cl 6. Identificarea

6. Identificarea ionului Zn 2+

MgNH 4 PO 4 + Na 2 SO 4 + H 2 O alb

- La 2 ml sulfat de zinc cu partea de masă 0,25% (Solutio Zinci sulfatis

0,25%) se adaugă 0,5 ml sulfură de sodiu de 2%. În rezultat se formează sulfura de zinc ‒ precipitat alb insolubil în soluție de acid acetic, dar solubil în soluție de acid clorhidric:

ZnSO 4 + Na 2 S

ZnS alb + Na 2 SO 4 alb + Na 2 SO 4

- La 2 ml sulfat de zinc de 0,25% se adaugă 0,5 ml hexacianoferat (II) de

potasiu de concentrație molară 0,1 mol/l. În rezultat se formează un sediment alb,

insolubil în soluție de acid clorhidric:

ZnSO 4 + K 4 [Fe(CN) 6 ]

7. Identificarea ionului Fe 2+

+ K 4 [Fe(CN) 6 ] 7. Identificarea ionului Fe 2 + ZnK 2 [Fe(CN) 6

ZnK 2 [Fe(CN) 6 alb ]+ K 2 SO 4

- La 1 ml sulfat de fier (II) cu partea de masă 3% (Ferrosi sulfas 3%) se

adaugă 5 ml apă, 0,5 ml acid clorhidric de concentrație molară 2 mol/l și 2 picături

de soluție hexacianoferat (III) de potasiu de 0,1 mol/l. În rezultatul reacției se formează albastru de Turnbull ‒ precipitat de culoare albastră:

3 FeSO 4 + 2 K 3 [Fe(CN) 6 ]

culoare albastră : 3 FeSO 4 + 2 K 3 [Fe(CN) 6 ] Fe 3 [Fe(CN)

Fe 3 [Fe(CN) albastru 6 ] 2 + 3 K 2 SO 4

- La 2-3 picături de soluție de analizat se adaugă 1-2 picături de amoniac de

concentrație molară 2 mol/l și 2-3 picături de soluție dimetilglioximă cu partea de masă 1%. În rezultat apare colorație roză. Reacția permite a identifica ionii Fe 2+ în prezența ionilor Fe 3+ , numai că în acest caz în soluție se adaugă acid tartric, pentru a împiedica formarea hidroxidului de fier (III).

- La 1 ml soluție de analizat se adaugă cîteva picături de sulfură de sodiu de

2%. Se formează precipitat negru ‒ FeS solubil în soluții diluate ale acizilor

minerali:

FeSO 4 + Na 2 S

8. Identificarea ionului CO 3

2-

Na 2 SO 4 + FeS  negru 2 SO 4 + FeSnegru

- La 2 ml hidrogenocarbonat de sodiu cu partea de masă 4% (Solutio Natrii

hydrocarbonatis 4%) se adaugă 0,5 ml acid clorhidric de 2 mol/l. În rezultat se elimină oxidul de carbon (IV), care barbotat prin soluția de hidroxid de calciu, formează carbonatul de calciu - precipitat de culoare albă:

NaHCO 3 + 2 HCl

calciu - precipitat de culoare albă: NaHCO 3 + 2 HCl 2 NaCl + H 2

2 NaCl + H 2 O + CO 2

Ca(OH) 2 + CO 2

2 HCl 2 NaCl + H 2 O + CO 2  Ca(OH) 2 + CO

CaCO 3 + H 2 O alb

- La 2 ml hidrogenocarbonat de sodiu de 4% se adaugă 5 picături de soluţie

saturată de sulfat de magneziu; la încălzire sedimentează hidrogenocarbonatul de magneziu:

2 NaHCO 3 + MgSO 4 · 7 H 2 O

9. Identificarea ionului NO 3

-

Mg(HCO 3 ) alb 2  + Na 2 SO 4 + 7 H 2 O 3 ) alb 2 + Na 2 SO 4 + 7 H 2 O

- La 1 ml nitrat de argint cu partea de masă 1% (Solutio Argenti nitratis 1%)

se adaugă 2-3 picături de difenilamină de 1%. Amestecul se colorează în albastru; colorație ce aparține difenilbenzidinei:

2

[O] [O] NH NH NH H [O] + - N N HSO 4 difenilbenzidina
[O]
[O]
NH
NH
NH
H
[O]
+
-
N
N
HSO 4
difenilbenzidina

- În 2-3 ml nitrat de argint de 1% se introduce cupru metalic şi amestecul se

încălzeşte. Ca rezultat se elimină vapori roşii-bruni de oxid de azot (IV). Totodată, se depune sediment alb de sulfat de argint:

Cu + 2 AgNO 3 + 2 H 2 SO 4

CuSO 4 + 2 NO 2  + 2 H 2 O + Ag 2 SO 4 + 2 NO 2 + 2 H 2 O + Ag 2 SO alb 4

- Spre deosebire de nitriţi, nitraţii nu decolorează soluţia de permanganat de potasiu acidulată cu acid sulfuric.

10. Identificarea ionului NO 2

-

- La 1 ml nitrit de sodiu cu partea de masă 0,5% (Solutio Natrii nitritis 0,5%)

se adaugă câteva picături de difenilamină cu partea de masă de 1%. În rezultat, amestecul se colorează în albastru.

- La 1 ml nitrit de sodiu de 0,5% se adaugă 1 ml acid sulfuric de 1 mol/l. În

rezultat se elimină vapori de culoare galbenă-brună (spre deosebire de nitraţi):

2 NaNO2 + H2SO4

NO + NO 2  + H 2 O + Na 2 SO 4 + NO2+ H2O + Na2SO4

11. Identificarea ionului PO 4

3-

- La 2 ml fosfat de eritromicină cu partea de masă 0,5% (Erythromycini

phosphas) se adaugă câteva picături de nitrat de argint de 0,1 mol/l. În rezultat se formează fosfatul de argint sediment galben, solubil în soluție de acid azotic şi de amoniac:

3 AgNO 3 + H 3 PO 4

şi de a m o n i a c : 3 AgNO 3 + H 3

Ag 3 PO galben 4 + 3 HNO 3

- La 2 ml soluţie de analizat se adaugă 1 ml clorură de amoniu de 0,5 mol/l, 1

ml amoniac şi 0,5 ml sulfat de magneziu de 0,5 mol/l. În rezultat se formează un

precipitat alb cristalin, solubil în acid acetic şi în acizi minerali diluaţi.

- La 2 ml soluție de eritromicină de 0,5% se adaugă 2 ml soluţie de molibdat

de amoniu. La încălzire se formează compus complex, galben cristalin, solubil în

soluţie de amoniac:

H 3 PO 4 + 21 HNO 3 + 12 (NH 4 ) 2 MoO 4

3 + 1 2 ( N H 4 ) 2 M o O 4 (NH 4

(NH 4 ) 3 PO 4 · 12MoO galben 3 + 21 NH 4 NO 3 + 12 H 2 O

12. Identificarea ionului SO 4

- La 2 ml sulfat de sodiu de 5% (Solutio Natrii sulfatis 5%) se adaugă 0,5 ml

acid clorhidric de 2 mol/l şi 0,5 ml clorură de bariu de 0,3 mol/l. În rezultat se

formează sulfatul de bariu ‒ precipitat alb, insolubil în acizi diluaţi:

2-

BaCl 2 + Na 2 SO 4

diluaţi: 2- B a C l 2 + N a 2 S O 4 BaSO alb

BaSO alb 4 + 2 NaCl

13. Identificarea ionului Cl -

- La 2 ml clorură de sodiu cu partea de masă 0,5% (Solutio Natrii chloridi

0,5%) se adaugă 0,5 ml nitrat de argint de concentrație molară 0,1 mol/l. Se formează clorura de argint sediment alb cazeos, solubil în soluţii de amoniac,

carbonat de amoniu, dar insolubil în acid azotic:

AgNO 3 + NaCl

AgCl + 2 NH 4 OH

14. Identificarea ionului Br -

AgCl + NaNO 3 alb + NaNO 3 alb

[Ag(NH 3 ) 2 ]Cl + H 2 O 3 ) 2 ]Cl + H 2 O

- La 1 ml bromură de sodiu cu partea de masă 1% (Solutio Natrii bromidi 1%) se adaugă 2-3 picături de azotat de argint de concentrație molară 0,1 mol/l. În rezultat

se formeabromura de argint ‒ precipitat gălbui cazeos, solubil în soluţie de amoniac:

AgNO 3 + NaBr

a m o n i a c : A g N O 3 + N a

AgBr+ NaNO 3 alb-galbui

AgBr + 2 NH 4 OH

[Ag(NH 3 ) 2 Br + H 2 O 3 ) 2 Br + H 2 O

- La 1 ml bromură de sodiu de 1% se adaugă 1 ml acid azotic de concentrație

molară 2 mol/l, 0,5 ml cloramină B de 5%, 1 ml cloroform şi se agită. În urma reacţiei se elimină bromul molecular, care colorează stratul de cloroform în galben-

brun:

O O Cl S N + HCl Cl 2  + NaCl + S Na
O
O
Cl
S
N
+ HCl
Cl 2  + NaCl +
S
Na
O
O
2 NaBr + Cl 2
2 NaCl + Br 2

15. Identificarea ionului I -

NH 2

-

La 2 ml iodură de potasiu cu partea de masă de 1% (Solutio Kalii iodidi 1%)

se adaugă 0,2 ml acid sulfuric de concentrație molară 1 mol/l, 0,2 ml nitrit de sodiu de 0,5 mol/l, clorură de fier (III) de 0,5 mol/l şi 2 ml cloroform. La agitare stratul

de cloroform se colorează în violet, datorită eliminării iodului molecular:

2 NaNO2 + 2 KI + 2 H2SO4

iodului molecular : 2 NaNO 2 + 2 KI + 2 H 2 SO 4 I

I2+ 2 NO + K2SO4 + Na2SO4 + H2O

- La 2 ml iodură de potasiu de 1% se adaugă 0,5 ml acid azotic şi 0,5 ml

azotat de argint de 0,1 mol/l. Se formează iodura de argint sub forma unui

precipitat galben cazeos: AgNO 3 + KI AgI+ NaNO 3

precipitat galben cazeos: AgNO 3 + KI AgI  + NaNO 3 galben 16. Identificarea ionului

galben

16. Identificarea ionului CH 3 COO -

- La 2 ml acetat de potasiu cu partea de masă 2% (Solutio Kalii acetatis 2%)

se adaugă un volum egal de acid sulfuric şi 0,5 ml etanol. Se formează acetatul de etil cu aromă de mere:

2 CH 3 COOK + 2 C 2 H 5 OH + H 2 SO 4

mere: 2 CH 3 COOK + 2 C 2 H 5 OH + H 2 SO

2 CH acetat 3 COOC de etil 2 H 5 + 2 H 2 O + K 2 SO 4

- La 2 ml acetat de potasiu de 2% se adaugă 0,2 ml clorură de fier (III) de

concentrație molară 0,3 mol/l. Complexul format de culoare roșie-brună se decolorează la adăugarea acizilor minerali diluaţi:

9 CH 3 COOK + 3 FeCl 3 + 2 H 2 O

diluaţi: 9 CH 3 COOK + 3 FeCl 3 + 2 H 2 O [(CH 3

[(CH 3 COO) 6 Fe 3 (OH) 2 ] + CH 3 COO - + 9 KCl + 2 CH 3 COOH

rosu-brun

17. Identificarea ionului C 6 H 5 COO -

- La 2 ml benzoat de sodiu cu partea de masă 1% (Solutio Natrii benzoatis

1%) se adaugă 0,2 ml clorură de fier (III) de concentrație 0,3 mol/l. Precipitatul

format, colorat în galben-roz, este solubil în eter:

O 6 + 2 FeCl 3 + 10 H 2 O O Na
O
6
+ 2 FeCl 3 + 10 H 2 O
O
Na
COO -
COO -
O Fe . Fe(OH) 3 . 7 H 2 O + 6 NaCl + 3
O
Fe . Fe(OH) 3 . 7 H 2 O
+ 6 NaCl + 3
OH
galben-roz

18. Identificarea ionului OOC-CH 2 -CH(OH)(COO )-CH 2 -COO

- La 1 ml citrat de sodiu cu partea de masă 1% (Solutio Natrii citratis 1%) se

adaugă 1 ml clorură de calciu de concentrație molară 1 mol/l; soluţia rămâne limpede. La fierbere se formează citratul de calciu sediment alb, solubil în acid

clorhidric:

2 HO

COONa COONa + 3 COONa
COONa
COONa + 3
COONa

CaCl 2

COO- HO COO- Ca 3 + 6 NaCl alb COO- 2
COO-
HO
COO-
Ca 3
+ 6 NaCl
alb
COO-
2

- La 0,002 g citrat de sodiu se adaugă 0,5 ml anhidridă acetică şi se încălzeşte. Peste 30 sec. amestecul se colorează în roşu.

19. Identificarea ionului OOC-CH(OH)-CH(OH)-COO

- La 1 ml acid tartric cu partea de masă 1% (Solutio Adrenalini hydrotartratis

1%) se adaugă un cristal de clorură de potasiu şi 0,5 ml etanol. Se formează

tartratul de potasiu precipitat alb cristalin:

HO

O HO OH
O
HO
OH

O

OH

+ KCl

‒ precipitat alb cristalin: HO O HO OH O OH + KCl HO O HO O

HO

O HO O  + K OH O alb
O
HO
O
 +
K
OH
O alb

HCl

- Se încălzesc 0,25 ml soluţie de analizat cu 1 ml acid sulfuric şi câteva

cristale de rezorcinol. Peste 15-30 sec. amestecul se colorează în roşu.

20. Identificarea ionului C 6 H 4 (OH)COO

- La 2 ml salicilat de sodiu cu partea de masă 10% (Solutio Natrii salicylatis

10%) se adaugă 2 picături de clorură fier (III) de concentrație molară 0,3 mol/l. În

rezultat, amestecul se colorează în roşu-violet:

O OH
O
OH

ONa + FeCl 3

O O + HCl + NaCl O Fe Cl
O
O
+ HCl + NaCl
O
Fe Cl

Acizii minerali eliberează acidul salicilic din sărurile lui; în rezultat se obţin cristale albe.

Activități de evaluare și autoevaluare:

1. Definiți noțiunea semnal analitic.

2. Descrieți prin ecuațiile reacțiilor respective formarea colorantului

trifenilmetanic reieșind din hidrotartrat de adrenalină și rezorcinol.

3. Argumentați prin reacții chimice cum pot fi identificați ionii de Ca 2+ în

prezența ionilor de Ba 2+ .

4.

Argumentați

corespunderea

rezultatelor

analizei

calitative

cu

cerințele

înaintate de farmacoopee și posibilitatea eliberării formei farmaceutice respective.

După studierea acestei teme, veți fi capabili să:

După studierea acestei teme, veți fi capabili să:  aplicați modul de lucru pentru determinarea cantitativă
După studierea acestei teme, veți fi capabili să:  aplicați modul de lucru pentru determinarea cantitativă

aplicați modul de lucru

pentru determinarea cantitativă a substanțelor active în forme farmaceutice

propuse;

aplicați metodele

permanganatometrică, acidometrică și iodometrică în determinările cantitative;

argumentați

corespunderea rezultatelor cu cerințele înaintate de farmacopee.

Lucrarea practică nr.3

Analiza cantitativă a substanțelor active în formele farmaceutice aplicând metode analitice

1. Dozarea acidului ascorbic (Acidum ascorbinicum) aplicând metoda iodometrică Acidul ascorbic cu masa de 0,15 g se dizolvă în 10 ml apă, se adaugă 1 ml acid clorhidric de concentrație molară 3 mol/l, 2 ml amidon cu partea

de masă 0,1% și se titrează cu iodat de potasiu de 0,0167 mol/l până la colorație albastră-persistent. Un volum de 1 ml iodat de potasiu de concentrație molară 0,0167 mol/l corespunde cu 0,008806 g de

C 6 H 8 O 6 .

H 2 O 2

permanganatometrică

2. Dozarea

(Solutio

Hydrogenii

peroxydi

3%)

aplicând

metoda

5 H2O2 + 2 KMnO4 + 3 H2SO4 = 2 MnSO4 + K2SO4 + 5 O2 + 8 H2O

Într-un balon cotat de 100 ml se trec cantitativ 10 ml soluție de analizat și se diluează cu apă până la cotă. Partea alicotă (10 ml) de soluția astfel obținută se acidulează cu 10 ml acid sulfuric de concentrație molară 1 mol/l și se titrează cu permanganat de potasiu de 0,02 mol/l până la colorație roză-persistent. Un volum de 1 ml soluție permanganat de potasiu de concentrație molară 0,02 mol/l corespunde cu 0,001701 g de H 2 O 2 .

3. Dozarea cafeinei (Coffeinum) aplicând metoda acidimetrică în mediu

anhidru Se dizolvă prin încălzire la aproximativ 50 o C 0,2 g cafeină în 20 ml anhidridă acetică. După răcire se adaugă 20 ml benzen, 0,1 ml roșu de sudan G în cloroform și se titrează cu acid percloric de concentrație molară 0,1 mol/l în acid acetic anhidru până la colorație albastră. Un volum de 1 ml acid percloric de concentrație molară 0,1 mol/l în acid acetic anhidru corespunde cu 0,01942 g de C 8 H 10 O 2 .

4. Dozarea acidului boric (Acidum boricum) aplicând metoda acidimetrică în

mediu apos

În 100 ml amestec format din volume egale de glicerol și apă se dizolvă 2 g acid boric și se titrează cu hidroxid de sodiu de concentrație molară 1 mol/l până la colorație roz. Se adaugă 50 ml glicerol și se continuă titrarea până la reapariția colorației roze. Un volum de 1 ml hidroxid de sodiu de concentrație molară 1 mol/l corespunde cu 0,06183 g de H 3 BO 3 .

Activități de evaluare și autoevaluare:

1. Descrieți proprietățile peroxidului de hidrogen pe care se bazează

determinarea cantitativă a acestuia.

2. Indicați cerințele înaintate de farmacopee pentru păstrarea soluțiilor de

peroxid de hidrogen. Argumentați răspunsul prin reacțiile chimice respective.

3. Argumentați cauza schimbării în timp a culorii soluțiilor de acid ascorbic.

După studierea acestei teme, veți fi capabili să:

După studierea acestei teme, veți fi capabili să:  aplicați metodele fizico- chimice de analiză pentru
După studierea acestei teme, veți fi capabili să:  aplicați metodele fizico- chimice de analiză pentru

aplicați metodele fizico- chimice de analiză pentru determinarea cantitativă a substanțelor active în formele farmaceutice propuse;

argumentați corespunderea rezultatelor cu cerințele înaintate de farmacopee.

Lucrarea practică nr. 4

Determinarea cantitativă a substanțelor active în formele farmaceutice aplicând metode fizico- chimice de analiză

I. Determinarea conținutului de riboflavină în formele medicamentoase aplicând metoda fotocolorimetrică

A. După metoda curbei de etalonare:

1. O masă exactă de riboflavină (0,04 g) se dizolvă la încălzire într-un balon cotat de 1000 ml. După răcire se aduce cu apă până la cotă (Soluția A).

Un volum de 1 ml de această soluție conține 0,00004 mg de riboflavină (sau 40 µg). Pentru construirea curbei de etalonare, în 7 eprubete se introduc volume exacte de Soluție A și apă, după cum urmează în tabelul de mai jos:

Numărul

Volumul

Volumul

eprubetei

de

de apă

Soluție A

(ml)

(ml)

 

1 1,0

9,0

 

2 1,5

8,5

 

3 2,0

8,0

 

4 2,5

7,5

 

5 3,0

7,0

6

3,5

6,5

7

4.0

6,0

1. Se calculează cantitatea de riboflavină în 1 ml pentru fiecare din soluțiile

obținute.

2. Se măsoară absorbanța soluțiilor obținute, utilizând filtrul respectiv.

3. Conform datelor obținute la pct. 2 și 3 se construiește curba de etalonare

D(A) = f(C).

4. Folosind curba de etalonare se determină concentrația riboflavinei în soluția

de analizat.

1. După substanța de referință:

1. O masă exactă de riboflavină (0,01 g), care respectă toate cerințele

farmacopeei (sau altă documentație tehnico-normativă), se dizolvă în 150 ml apă într-un balon cotat de 250 ml prin încălzire la baia marină. După răcire conținutul

balonului se aduce cu apă la cotă (soluție de referință).

2. Se măsoară absorbanța soluției de referință (2,5 ml riboflavină și 7,5 ml apă)

în cuva cu L=10 mm folosind filtrul albastru (445 nm).

3. Se pregătesc 10 pulberi mixte. Pentru aceasta se iau 0,05 g riboflavină și 1,0

g zahăr, care se triturează minuțios.

4. Se măsoară absorbanța riboflavinei în pulberile obținute. Se cântăresc 0,02 g

(masă exactă) de pulbere mixtă, se dizolvă în 10 ml apă prin încălzire la baia

marină. După răcire la o parte alicotă (1 ml soluție astfel preparată) se adaugă 9 ml apă. Se măsoară absorbanța acestei soluții în cuva cu L=10 mm folosind filtrul albastru.

5. Conținutul de riboflavină în pulberi se determină conform relației:

unde: D – densitatea optică a soluției de analizat; D 0 – densitatea optică a soluției de referință; a masa probei (g); b masa medie a pulberii (g).

II. Determinarea conținutului de CaCl 2 (Calcii chloridum), MgSO 4 (Magnesii sulfas), NaCl (Natrii chloridum) prin metoda refractometrică Pentru a determina indicele de refracție se prepară soluții de minim 5 concentrații diferite, cu diferența concentrațiilor dintre ele de 1%. Se determină indicele de refracție și se calculează factorul F (factor de corecție a concentrației unei soluții) după formula:

,

unde: n – indicele de refracție a soluției; n 0 – indicele de refracție a apei, C – concentrația soluției (%).

1.

Determinarea indicelui de corecție a temperaturii: refractometrul, apa și

soluțiile trebuie să se afle la temperatură constantă (în aceași încăpere) timp de 30-

40 minute. Se determină temperatura cu eroarea admisă de 0,1 o C. Cu ajutorul refractometrului se determină indicele de refracție a unei soluții. Se calculează indicele de corecție a temperaturii după relația:

,

unde: n – indicele de refracție la temperatura t; n 20 – indicele de refracție la temperatura 20 0 C; t – temperatura la care se determină indicele de refracție.

2. Determinarea concentrației substanței active în forma farmaceutică (soluția

injectabilă): Soluția pentru analizat și apa se țin alături de refractometru timp de 30 minute. Se determină indicele de refracție a apei n 0 și indicele de refracție a soluției de analizat n. Concentrația soluției de analizat se determină conform relației:

Notă: Dacă temperatura camerei unde se fac determinările este diferită de 20 o C, se face recalcularea după:

Se fac concluziile respective.

= n (20 – t) · 0,0002

Activități de evaluare și autoevaluare:

1. Descrieți succint metodele de determinare cantitativă a substanțelor

medicamentoase în formele farmaceutice.

2. Aduceți exemple de reacții de oxidoreducere folosite în analiza titrimetrică.

3. Argumentați posibilitatea eliberării formelor farmaceutice propuse.

Capitolul

FORMELOR MEDICAMENTOASE

II.

CARACTERISTICA

CHIMICO-FARMACEUTICĂ

A

După studierea acestei teme, veți fi capabili să:

După studierea acestei teme, veți fi capabili să:  definiți noțiun ile antiseptic ș i dezinfectant;
După studierea acestei teme, veți fi capabili să:  definiți noțiun ile antiseptic ș i dezinfectant;

definiți noțiunile antiseptic și dezinfectant;

clasificați substanțele antiseptice și dezinfectante conform principiului chimic;

analizați chimico- farmaceutic substanțele active în formele farmaceutice propuse;

argumentați corespunderea rezultatelor cu cerințele înaintate de farmacopee.

Lucrarea practică nr. 5

Studiul substanțelor cu proprietăți antiseptice şi dezinfectante (acizi, săruri și alcalii)

Antisepticele sunt substanțele care împiedică dezvoltarea și înmulțirea microorganismelor. Mai des acestea sunt utilizate pentru antisepsia mâinilor, câmpului operațional, plăgilor, pielii, mucoaselor, pentru sterilizarea probelor de laborator și a unor alimente. Activitatea dezinfectantă a substantelor se face prin compararea cu soluția standard de fenol (exprimată drept coeficient Rideal-Walker). După

19

Brander (1991), o substanță dezinfectantă ideală trebuie să întrunească următoarele cerințe:

- să-și instaleze efectul eficient și rapid;

- manifeste un spectru larg de acțiune;

- să nu producă rezistenta populațiilor bacteriene;

- să fie cât mai puțin toxic;

- să nu fie inactivată de proteine;

- să fie necorozivă și să nu păteze haina;

- să nu aibă miros sau acesta să nu fie puternic;

- să păstreze o actiune ușor reziduală după spălare;

- să fie economică și ușor de utilizat.

În practica medicinală ca substanțe cu proprietăți antiseptice și dezinfectante se folosesc acidul boric, acidul salicilic, tetraboratul de sodiu, permanganatul de potasiu, peroxidul de hidrogen.

1. Acidul boric

Denumirea latină: Acidum boricum Denumirea IUPAC: Bor trihidroxid. Sinonime: Borofax, Acid boracic, Acid boric. Formula moleculară: H 3 BO 3 M. m. = 62 g/mol Descrierea: Acidul boric pur se prezintă sub forma unor cristale albe, incolore, fără miros ce redau senzația de grăsime la pipăire. Punct de topire = 171 o C. Solubilitatea: Greu solubil în apă rece, ușor solubil în apă caldă și în etanol. Soluția A: Se dizolvă prin încălzirea a 0,3 g acid boric în 50 ml apă și după răcire se filtrează; soluția filtrată se completează la 50 ml cu același solvent. Sinteza: În industrie acidul boric se obține din așarit Mg 2 B 2 O 5 , tratat cu acid sulfuric:

Mg 2 B 2 O 5 · H 2 O + 2 H 2 SO 4 = 2 MgSO 4 + 2 H 3 BO 3

Acidul boric astfel obținut conține ca impurități sulfați ai metalelor rezultați din materia primă (sulfat de calciu, magneziu, aluminiu, fier etc.), de acea este necesară o purificare minuțioasă a acestuia. Metalele alcaline reacționează cu acidul boric formând borați de diversă compoziție; cel mai des întîlniți sunt metaborații de tipul MeBO 2 și tetraborații bisubstituiți Me 2 B 4 O 7 . Acidul boric utilizat în medicină se obține din tetraboratul de sodiu Na 2 B 4 O 7 ·10 H 2 O tratat cu acid mineral:

Na 2 B 4 O 7 + H 2 SO 4 + 5 H 2 O = Na 2 SO 4 + 4 H 3 BO 3

Analiza chimico-farmaceutică:

Determinarea calitativă:

1.

La încălzire până la 100 o C acidul boric pierde un mol de apă și trece în acid

metaboric HBO 2 . Pentru a depista borul, se aplică reacția de esterificare cu etanol în prezența acidului sulfuric. Esterul etilic al acidului boric arde cu flacără verde:

100 o C

HO OH B OH - H 2 O H 2 SO 4 HO OH +
HO
OH
B
OH - H 2 O
H 2 SO 4
HO
OH
+ 3 C 2 H 5 OH
B
OH - 3 H 2 O
B
B

O

OH

H 5 C 2 O OC 2 H 5 B OC 2 H 5 esterul
H 5 C 2 O
OC 2 H 5
B
OC 2 H 5
esterul etilic

al acidului boric

2. Farmacopeea recomandă reacția cu curcumina, când se formează complex de

culoare roșie – rozocianina. Hârtia îmbibată cu soluție de curcumină de 1% se umectează cu soluția de analizat, concomitent adăugându-se și câteva picături de acid clorhidric. În mediul acid apare colorație roză sau roșie-cărămizie, în dependență de concentrația

acidului boric în soluția de analizat. Dacă în continuare se acționează cu soluție amoniacală, culoarea roșie trece în verde-gri. Colorantul galben ‒ curcumindiferuloilmetanul conținut în curcumină există în două forme tautomere:

HO OH HO OH O O O O CH 3 O O CH 3 CH
HO
OH
HO
OH
O
O
O
O
CH 3
O
O CH 3
CH 3
O
OH
CH 3

curcumindiferuloilmetan

Cu borul reacționează numai forma enolică și se formează complexului colorat rozocianina:

HO OH H O O CH 3 O O CH 3 B HO OH
HO
OH
H
O
O
CH 3
O
O
CH 3
B
HO
OH

rozocianina

Determinarea cantitativă:

Acidul boric fiind un acid slab (K a =3,8x10 -10 ), la titrarea cu hidroxid de sodiu punctul de echivalență este atins la pH=11. În această regiune este dificil a găsi un indicator care să-și schimbe culoarea vizibil. Pe de altă parte, la tratarea cu hidroxid de sodiu acidul boric nu formează sarea acidului ortoboric H 3 BO 3 , cum ar

fi de așteptat, dar tetraboratul de sodiu Na 2 B 4 O 7 și în final sărurile acidului metaboric HBO 2 . De aceea, dacă se titrează acidul boric cu hidroxid de sodiu, sarea acidului metaboric care se formează se supune hidrolizei. Pentru a spori proprietățile acide ale acidului boric, se folosesc proprietățile acestuia de a reacționa cu polialcoolii sau cu carbohidrații (glicerolul, manitolul, dulcitolul, sorbitolul), când se formează compuși complecși ce manifestă proprietăți acide mai pronunțate. Acești compuși sunt titrați cu hidroxid de sodiu folosind ca indicator fenolftaleina:

OH OH HO O O 2 OH + H 3 BO 3 - B -
OH
OH
HO
O
O
2
OH
+ H 3 BO 3
-
B
-
3 H 2 O
O
O
OH

glicerol

OH HO NaOH + O O H Na + + H 2 O - B
OH
HO
NaOH
+
O
O
H
Na + + H 2 O
-
B
O
O

Sarea formată poate fi supusă hidrolizei, în rezultatul cărea mediul devine bazic, de aceea punctul de echivalență se stabilește mai devreme. Deci, la soluția de analizat glicerolul se adaugă spre sfârșitul titrării. O masă exactă (0,05 g) de acid boric se trece cantitativ într-un balon pentru titrare, unde se dizolvă la o ușoară încălzire în 20 ml apă. După răcire se adaugă 5 ml glicerol, 5 picături de fenolftaleină cu partea de masă de 0,1% și se titrează cu hidroxid de sodiu de concentrație molară 0,1 mol/l până la colorație roză. Conținutul de acid boric în proba de analizat (forma farmaceutică) se calculează conform relației:

unde: V volumul hidroxidului de sodiu de 0,1 mol/l (ml); K coeficientul de corecție; T 0,00618 (g/ml); a – masa substanței de analizat (g). Conform cerințelor farmacopeice, în substanța de analizat concentrația H 3 BO 3 trebuie să fie nu mai mică de 99,5%. Formele farmaceutice: Unguent 5%; pulberi; soluții uz extern 2 și 3%. Conservarea: Ferit de lumină. Lista B. Acțiunea farmacologică și indicațiile: Bolile conductului auditiv extern și diverse infecţii ale pielii.

2. Acidul salicilic

Denumirea latină: Acydum salicylicum Denumirea IUPAC: Acid 2-hidroxibenzoic. Sinonime: Keralyt, Acid orto- hidroxibenzoic, Glutosalyl. Formula moleculară: C 7 H 6 O 3 M. m. = 138 g/mol

Descrierea: Cristale aciforme, incolore sau pulbere cristalină albă, fără miros, cu gust caracteristic dulceag, apoi acru. Punct de topire = 157-161 o C.

Notă: Încălzit cu precauție sublimează, iar prin încălzire bruscă se descompune, prezentând miros de fenol.

Solubilitatea: Solubil în etanol, eter, apă fierbinte, cloroform și glicerol. Soluția A:Acidul salicilic cu masa de 1,5 g se dizolvă în 30 ml apă la fierbere, se răcește și se filtrează; soluția filtrată se completează la 30 ml cu același solvent. Sinteza: Fenolatul de sodiu se tratează cu oxid de carbon (IV) la temperatură și presiune. Sarea de sodiu a acidului salicilic astfel obținută se neutralizează cu acid clorhidric până la acid salicilic:

H Na O fenolat de sodiu
H
Na
O
fenolat de sodiu

+ O

p ână la acid salicilic: H Na O fenolat de sodiu + O C O O

C

p ână la acid salicilic: H Na O fenolat de sodiu + O C O O

O

O ONa OH salicilat de sodiu
O
ONa
OH
salicilat de sodiu

HCl

de sodiu + O C O O ONa OH salicilat de sodiu t° HCl presiune -

presiune

- NaCl

O OH
O
OH

OH

acid salicilic

Analiza chimico-farmaceutică:

Determinarea calitativă:

1. Reacția de eliberare a acidului insolubil din salicilatul de sodiu: La acțiunea

soluției apoase a salicilatului de sodiu asupra unui acid mineral, are loc eliberarea acidului salicilic sub forma unui precipitat alb, căruia filtrat și uscat i se poate determina punctul de topire:

O OH
O
OH
O ONa OH + HCl OH
O
ONa
OH
+ HCl
OH

+ NaCl

2. Reacția cu sărurile metalelor grele:

a) La 2 ml Soluție A se adaugă 0,05 ml clorură de fier (III) de concentrație molară 0,3 mol/l, la pH 2,0-3,0 apare o colorație albastră-violetă datorată monosalicilatului de fier format, care dispare la un pH 1,0 și mai mic (soluția se

modelează cu HCl și NaOH diluat):

O OH
O
OH

OH + FeCl 3

O O O Fe Cl
O
O
O
Fe Cl

+ 2 HCl

La pH 3,0-8,0 se formează sarea de sodiu a disalicilatului de fier (III) colorată în roșu,

2

O OH
O
OH

ONa

+ FeCl 3

O - O - O
O
-
O
-
O

Fe

2

Na + NaCl + 2 HCl

iar la pH 8,0-10,0 se formează sarea de sodiu a trisalicilatului de fier colorată în galben:

3

O OH
O
OH

ONa

+ FeCl3

O O- O-
O
O-
O-

Fe

3

Na3 + 3 HCl

b) Reacția cu nitratul de argint: Salicilatul de sodiu cu masa de 0,05 g se dizolvă în 2 ml apă. La soluția obținută se adaugă 1-2 picături de azotat de argint de concentrație molară 0,1 mol/l. În rezultat se obține un precipitat alb de salicilat de argint:

O OH
O
OH

ONa + AgNO 3

O O OH
O
O
OH

Ag

+ NaNO 3

alb

c) Reacția cu sulfatul de cupru (II): La 2 ml Soluție A se adaugă 1-2 picături de sulfat de cupru de concentrație molară 0,1 mol/l și o picătură de amoniac. În rezultat se obține colorație verde de salicilat de cupru:

O OH
O
OH

ONa + CuSO 4

O O Cu O
O
O
Cu
O

verde

+ NaHSO 4

3. Reacția cu metanolul: În 1 ml metanol se dizolvă 0,1 g acid salicilic, se adaugă 3 ml acid sulfuric de 2 mol/l și se încălzește până se simte miros caracteristic de salicilat de metil (respectați regulile de depistare a mirosurilor!):

Notă: (În America de Nord producătorii de gumă de mestecat oferă o varietate cu gust de „Wintergreen“ (salicilat de metil):

O OH
O
OH

OH + CH 3 OH

O H 2 SO 4 O OH
O
H 2 SO 4
O
OH

CH 3

+

H 2 O

4.

Reacția de formare a colorantului trifenilmetanic: La 0,1 ml formaldehidă se

adaugă un amestec format din 3 ml acid sulfuric și 0,02 g acid salicilic. În rezultat

se formează colorație roșie datorată obținerii colorantului arilmetanic, care are structură p-chinoidală:

HOOC H H + + HO O
HOOC
H
H
+
+
HO
O

COOH

OH

H 2 SO 4 conc.

- H 2 O

HO

OH

HOOC
HOOC
COOH COOH OH OH - H 2 O
COOH
COOH
OH
OH
- H 2 O

COOH

HOOC

HO

colorant trifenilmetanic

COOH

O

5. Reacția cu apa de brom: Reacția este comună pentru toți derivații care au în

structură gruparea hidroxilică. Sub acțiunea bromului asupra soluției de salicilat de

sodiu are loc decarboxilarea și se separă un precipiatat alb de 2,4,6-tribromofenol:

O OH
O
OH

OH

+ 3 Br 2

OH Br
OH
Br

Br

Br

+ 3 HBr + CO 2

2,4,6-tribromofenol

6. Reacția de decarboxilare: La încălzirea a 0,1 g acid salicilic în prezența citratului sau acetatului de sodiu anhidru se simte miros de fenol, iar gazul rezultat se barbotează prin soluția de hidroxid de calciu, când se formează sediment alb:

O OH

OH
OH

OH

t 0 C
t 0 C

+ CO 2

Ca(OH) 2 + CO 2

alb : O OH OH OH t 0 C + CO 2  Ca(OH) 2 +

CaCO alb 3 + H 2 O

7. Reacția de formare a diazoderivaților: La 0,05 g acid salicilic dizolvat în 5 ml

etanol se adaugă 2 ml amoniac și 1 ml diazoreactiv (0,1 g streptocidă dizolvată la încălzire în 8 ml acid clorhidric de 0,1 mol/l), iar după răcire se adaugă 2 ml nitrit de sodiu de 0,5 mol/l. În rezultat se formează azocolorantul de nuanță oranj- roșietică:

HO

HO

HO HO O H + N + N SO 2 NH 2 - Cl HCl HO

O

H +

N + N SO 2 NH 2
N
+
N
SO 2 NH 2

-

Cl

HO HO O H + N + N SO 2 NH 2 - Cl HCl HO

HCl

HO

HO

N N O azocolorant
N
N
O
azocolorant

SO 2 NH 2

Determinarea cantitativă:

Acidul salicilic cu masa de 0,25 g se dizolvă în 15 ml etanol și se titrează cu hidroxid de sodiu de concentrație molară 0,1 mol/l până la culoare roză. Un volum de 1 ml hidroxid de sodiu de concentrație molară 0,1 mol/l corespunde cu 0,01381 g de C 7 H 6 O 3 . Formele farmaceutice: Unguente; paste de dinți; soluții alcoolice de 1 și 2%; pulberi. Conservarea: Ferit de lumină. Lista B. Acțiunea farmacologică și indicațiile: Antiseptic, iritant și agent cheratolitic.

3. Tetraboratul de sodiu

Denumirea latină: Natrii tetraboras Denumirea IUPAC: Biciclo[3.3.1]tetraboroxan-3,7-diolat de disodiu. Sinonime:

Borax, Disodium tetraborate. Formula moleculară: Na 2 B 4 O 7 ·10 H 2 O M. m. = 381 g/mol Descrierea: Cristale incolore, transparente sau pulbere cristalină, albe, fără miros, cu gust sărat. Punct de topire = 743 o C (anhidru). Solubilitatea: Ușor solubil în apă fierbinte, practic insolubil în etanol, puțin solubil în glicerol. Soluția A: Tetraboratul de sodiu cu masa de 2,5 g se dizolvă în 40 ml apă, prin încălzire la baia marină și după răcire se completează cu același solvent la 50 ml. Sinteza: Tetraboratul de sodiu se obține reieșind din tetraboratul de calciu sau acidul boric:

CaB 4 O 7 + Na 2 CO 3 = CaCO 3 + Na 2 B 4 O 7

4 H 3 BO 3 + Na 2 CO 3 = CO 2 + Na 2 B 4 O 7 + 6 H 2 O 4 H 3 BO 3 + 2 NaOH = Na 2 B 4 O 7 + 7 H 2 O

Concentrând soluția de tetraborat de sodiu se obține pulbere cristalină. La calcinare tetraboratul de sodiu pierde apa de cristalizare și se transformă în Borax usta (Na 2 B 4 O 7 ).

Analiza chimico-farmaceutică:

Determinarea calitativă:

1. Reacția de formare a esterilor: La 0,2 g tetraborat de sodiu se adaugă 0,15 ml

acid sulfuric, 3 ml etanol și apoi amestecul se aprinde. Esterul etilic al acidului

boric format arde cu flacără verde: (reacția se realizează în ceașca de porțelan):

Na 2 B 4 O 7 + H 2 SO 4 + 5 H 2 O = Na 2 SO 4 + 4 H 3 BO 3

100 o C

HO OH B OH - H 2 O H 2 SO 4 HO OH +
HO
OH
B
OH - H 2 O
H 2 SO 4
HO
OH
+ 3 C 2 H 5 OH
B
OH - 3 H 2 O
B
B

O

OH

H 5 C 2 O OC 2 H 5 B OC 2 H 5 esterul
H 5 C 2 O
OC 2 H 5
B
OC 2 H 5
esterul etilic

al acidului boric

2. Reacția cu curcumina (a se vedea acidul boric).

3. Tetraboratul de sodiu colorează flacăra incoloră a spirtierei în galben.

Determinarea cantitativă:

1. Tetraboratul de sodiu cu masa de 2 g se dizolvă în 100 ml apă, se adaugă 0,2

ml metiloranj cu partea de masă 0,1% și se titrează cu acid clorhidric de concentrație molară 0,5 mol/l până la colorație oranj. Un volum de 1 ml acid clorhidric de concentrație molară 0,5 mol/l corespunde cu 0,09535 g de Na 2 B 4 O 7 ·10 H 2 O. Analiza pulberilor ce conțin 0,2 g tetraborat de sodiu și 0,05 g clorură de sodiu (metoda neutralizării): Într-un balon de titrare se trec cantitativ 0,1 g amestec și se dizolvă în 10 ml apă fierbinte. După răcire se adaugă 2 picături de metiloranj de 0,1% și se titrează cu acid clorhidric de 0,1 mol/l până la culoare roză. Conținutul de tetraborat de sodiu, în grame, într-o pulbere se va calcula conform relației:

unde: V volumul de acid clorhidric de cocentrație molară 0,1 mol/l (ml); T 0,01907 (g/ml); a masa probei (g); b masa unei pulberi (g). Formele farmaceutice: Tetraborat de sodiu în glicerol ‒ soluție de 20%; pulberi. Conservarea: În recipiente bine închise. Lista B. Acțiunea farmacologică și indicațiile: Tetraboratul de sodiu se administrează în leziuni ale mucoasei cavității bucale, gîtului, organelor genitale, aparatului respirator superior și în caz de infecții ale tractului urinar cauzate de fungii Candida albicans. Antiseptic.

4. Permanganatul de potasiu

Denumirea latină: Kalii permanganas Denumirea IUPAC: Kaliumoxido(trioxo)mangan. Sinonime: Permanganat de potasiu, Insta-perm. Formula moleculară: KMnO 4 M. m. = 158 g/mol Descrierea: Cristale de culoare violetă sau aproape neagră, cu luciu metalic, sau pulbere granuloasă de culoare violetă-închisă sau neagră-brună, fără miros. Punct de topire = 240 o C (cu descompunere).

Notă: KMnO 4 se descompune la lumină, de aceea trebuie păstrat la întuneric.

Solubilitatea: Ușor solubil în apă fierbinte, practic insolubil în cloroform. Soluția A: Permanganatul de potasiu cu masa 0,7 g se dizolvă în 30 ml apă, se adaugă 3 ml etanol și se încălzește până la decolorare. După răcire soluția se filtrează și se completează cu apă la 35 ml. Sinteza: Industrial permanganatul de potasiu se obține din mineral natural ‒ piroluzită sau electrochimic din manganat de potasiu:

1. La topirea piroluzitei cu hidroxid de potasiu, în prezenţa oxidanţilor la 200-

270 o C, se obţine manganatul de potasiu – K 2 MnO 4 :

2 MnO 2 + 4 KOH + O 2 → 2 K 2 MnO 4 + 2 H 2 O, sau

2 MnO 2 +3 Cl 2 + 8 KOH → 2 KMnO 4 + 6 KCl + 4 H 2 O

La fierberea manganatului se obţine permanganat:

3 K 2 MnO 4 + 2 H 2 O → 2 KMnO 4 + MnO 2 + 4 KOH

2. Conform procedeului electrochimic de oxidare a manganatului de potasiu, la

anod se obţine KMnO 4 :

MnO 4 2- - e - = MnO 4 - , iar la catod se obţine hidrogen.

Analiza chimico-farmaceutică:

Determinarea calitativă:

1. Soluția de permanganat de potasiu se decolorează în prezenţa peroxidului de

hidrogen şi a acidului sulfuric:

2 KMnO 4 + 5 H 2 O 2 + 3 H 2 SO 4 2 MnSO 4 + 5 O 2 + K 2 SO 4 + 8 H 2 O

2. La 2 ml Soluție A se adaugă 0,3 ml hidroxid de sodiu de concentrație molară 2

mol/l. În rezultat apare coloraţie verde. Prin încălzirea soluţiei la fierbere se formează un precipitat de culoare brună-închis. După răcire amestecul se filtrează.

La 1 ml soluţie filtrată se adaugă 0,5 ml acid acetic de concentrație molară 0,5 mol/l şi 1 ml soluție hexanitrocobaltat (III) de sodiu cu partea de masă 10%. Imediat se formează un precipitat, a cărui culoare variază de la galbenă până la galbenă-portocaliu.

3. Permanganatul de potasiu colorează flacăra incoloră a spirtierei în violet.

Detrminarea cantitativă:

Într-un balon conic cu dop rodat de capacitate 500 ml se trec cantitativ 0,1 g permanganat de potasiu, se adaugă 25 ml apă şi se agită până la dizolvarea completă. Apoi se adaugă 10 ml acid sulfuric de 1 mol/l, 20 ml iodură de potasiu de 10% şi se agită uşor. Se lasă în repaus la întuneric timp de 10 min., se adaugă 200 ml apă şi se titrează cu tiosulfat de sodiu de 0,1 mol/l până la coloraţie galbenă-deschis. Se adaugă 3 ml amidon de 1% şi se continuă titrarea, agitând energic, până la decolorare. Un volum de 1 ml tiosulfat de sodiu de concentrație molară 0,1 mol/l corespunde cu 0,00316 g de KMnO 4 , care în preparat trebuie să fie de la 99% până la 100,5%:

2 KMnO 4 + 10 KI + 8 H 2 SO 4

până la 100,5%: 2 KMnO 4 + 10 KI + 8 H 2 SO 4 5

5 I 2 + 2 MnSO 4 + 6 K 2 SO 4 + 8 H 2 O

Formele farmaceutice: Pulberi a câte 3 g pentru prepararea soluțiilor de uz extern. Conservarea: În recipiente bine închise, ferite de lumină. Lista B. Acțiunea farmacologică și indicațiile: Permanganatul de potasiu posedă proprietăţi antimicrobiene pronunţate, precum şi acţiune deodorantă. Ca antiseptic se folosește pentru spălarea rănilor, clătirea gurii şi gâtului. Pentru spălături ginecologice şi urologice sunt administrate soluţii de 0,01-0,1%, iar pentru tratarea arsurilor ‒ soluţii de 2-5%. Soluţiile de asemenea concentraţii manifestă acţiune astringentă, necesară pentru uscarea suprafeţei arse şi formarea unei pelicule care protejează suprafaţa arsă de factorii iritanţi. Permanganatul de potasiu cu partea de masă de 0,02-0,1% se administrează intern pentru spălături gastrice în cazul intoxicării cu substanţe otrăvitoare care se oxidează uşor – fosfor, alcaloizii opiului (morfină, codeină).

5. Soluția concentrată de peroxid de hidrogen

Denumirea latină: Solutio Hydrogenii peroxydi concentrata Denumirea IUPAC: Peroxid de hidrogen. Sinonime: H 2 O 2 , Hioxyl, Oxysept. Formula moleculară: H 2 O 2 M. m. = 34 g/mol Descrierea: Soluție limpede, incoloră, caustică, aproape fără miros. Punct de fierbere = 126 o C. Solubilitatea: Se dizolvă în apă, etanol și eter în orice proporție. Soluția A: Soluția concentrată de peroxid de hidrogen cu masa de 5,0 g se diluează cu apă la 50 ml. Sinteza:

1.

Peroxidul de hidrogen

se formează în rezultatul diverselor procese de

oxidoreducere:

Zn + O 2 = ZnO 2 ZnO 2 + H 2 O = ZnO + H 2 O 2 (3 - 5%)

2. În industrie peroxidul de hidrogen se obține la electroliza soluțiilor acide ale sulfatului de amoniu, la catod se degajă ionii de NH 4 + , iar la anod două resturi de sulfat de amoniu, care se descompun cedând doi electroni, formând persulfatul de amoniu, care în prezența apei se descompune cu formarea peroxidul de hidrogen:

2

H

NH 4

O

O S
O
S

O

 

-

O

 

O

O

 

-

O

S O
S
O

NH 4

O NH 4 electroliza O S O O 4 N H 4 N O O
O
NH 4
electroliza
O S
O
O
4 N
H
4
N
O
O
S
O
2 H 2 O
- 2e
O
O
O
S
O
O

NH 4

persulfat de amoniu

2 O

O - + S O + 2 NH 4 O NH 4
O
- +
S
O + 2 NH 4
O
NH 4

H 2 O 2 + (NH 4 ) 2 SO 4 + H 2 SO 4

Astfel se obțin soluții diluate de peroxid de hidrogen care se distilează sub vid la temperatura camerei, când se obțin soluții mai concentrate. Produsul farmacopeic este soluția de apă oxigenată Solutio Hydrogenii peroxydi diluta, care conține 2,7 - 3,3% H 2 O 2 . Această soluție se prepară dintr-o soluție mai concentrată, care conține 27,5 - 31,0% H 2 O 2 , numită Perhydrolum. Formula de structură H-O-O-H arată că cei doi atomi de oxigen sunt legați direct unul cu celălalt. Acest tip de legătură face molecula instabilă. Descompunerea peroxidului de hidrogen are loc cu degajarea oxigenului:

H 2 O 2 = H 2 O + [O]

Lumina, temperatura, mediul bazic și substanțele reducătoare (cele mai active fiind sărurile de cupru, mangan) conduc la descompunerea peroxidului de hidrogen. Pentru a împiedica sau a diminua acest proces, la soluțiile de peroxid de hidrogen se adaugă diferiți stabilizanți ‒ pirofosfatul de sodiu Na 2 P 4 O 7 , acizi - uric, salicilic, barbituric și antifebrină. Prepratul farmacopeic conține ca stabilizator antifebrina.

Analiza chimico-farmaceutică:

Determinarea calitativă:

1. Peroxidul de hidrogen se manifestă atât ca oxidant, cât și ca reducător.

Proprietățile de oxidant sunt manifestate mai des decât cele reducătoare. Ca exemplu de reacție în care peroxidul de hidrogen manifestă proprietăți de oxidant poate fi reacția cu iodurile sau bromurile. La 2 ml peroxid de hidrogen (Soluție A) se adaugă 1 ml acid sulfuric de concentrație molară 1 mol/l, 1 ml iodură de potasiu de 0,5 mol/l, 1 ml cloroform și totul se agită. Iodul eliminat colorează stratul de cloroform în violet:

2 KI + H2O2 + H2SO4 = I2+ K2SO4 + 2 H2O

a. Sulfura de plumb (neagră) în reacție cu peroxidul de hidrogen se transformă în sulfat de plumb (alb):

PbS + 4 H 2 O 2 = PbSO 4 + 4 H 2 O

b. Peroxidul de hidrogen oxidează compușii Fe 2+ până la Fe 3+ :

2 FeSO 4 + H 2 O 2 + H 2 SO 4 = Fe 2 (SO 4 ) 3 + 2 H 2 O 3 Na 4 (Fe(CN) 6 ) + 2 Fe