Sunteți pe pagina 1din 48

Cuprins

Argument ..........................................................................................................2
Cap. I Introducere. Istoric .................................................................................4
I.1Avantaje și dezavantaje ......................................................................5
I.2Clasificarea soluțiilor .........................................................................6
Cap. II Formularea soluțiilor ............................................................................8
II.1Substanțe medicamentose și solvenți ...............................................8
II.2Clasificarea solvenților ...................................................................10
II.3Apa ..................................................................................................11
II.4Solvenți miscibili cu apa .................................................................17
II.5Solvenți nemiscibili cu apa .............................................................19
Cap. III Prepararea soluțiilor ..........................................................................22
III.1Dizolvarea .....................................................................................24
III.2Fazele preparării soluțiilor ............................................................25
III.3Filtrarea soluțiilor ..........................................................................27
III.4Condiționarea ................................................................................28
III.5Caractere, control, conservare .......................................................29
Cap. IV Exemple ............................................................................................30
III.1Exemple de soluții oficinale ..........................................................30
III.2Exemple de soluții tipizate ............................................................43
Concluzii ........................................................................................................44
Bibliografie ....................................................................................................47
Anexe

1
Argument

Soluțiile medicamentoase sunt preparate farmaceutice lichide, care


conțin una sau mai multe substanțe medicamentoase dizolvate într-un solvent
sau amestec de solvenți.
Farmacopeea Română a X – a prevede la capitolul ”SOLUTIONES” ,
ca soluțiile se preparara prin dizolvarea substanțelor active în solventul
prevazut și completarea la masa specificata.
Ordinea și modul de dizolvare se face în funcție de natura și
proprietățile substanțelor active; substanțele volatile și cele cu miros puternic
se adauga la sfârșit.
Soluțiile obținute prin dizolvare sunt destinate atât administrării interne
(siropuri, limonade etc.), cât și administrării externe.
Metodele de preparare ale acestor forme farmaceutice sunt complexe.
După dizolvare soluțiile, după caz, se filtrează.
Solvenții folosiți pot fi: apă, alcool, uleiuri, glicerină sau amestecuri de
solvenți diferiți.
Substanțele auxiliare sunt destul de des utilizați (solubilizanți, agenți de
corectare a gustului, mirosului și pentru ajustarea pH-ului, conservanți
antimicrobieni potriviți, în funcție de substanțele active folosite sau de
solvenții folosiți).
Teme de față este interesantă prin faptul că o mare parte a medicației
farmaceutice o reprezintă soluțiile.
Denumirile convenționale date soluțiilor sunt: limonade, poțiuni, licori,
elixire, mixturi, soluții buvabile, siropuri.

2
Aceste forme farmaceutice oferă o serie de avantaje ceea ce face ca
soluțiile să constituie preparatul cel mai utilizat de bolnavi.
Practic, toate căile de administrare pot utiliza soluțiile, deși ocupă un
volum mare de lucru atât în farmacie cât și în industrie.
Ele prezintă ușurință la administrare – la bolnavii cu dificultăți la
înghițire.
Permit o dozare foarte exactă a substanței medicamentoase.
Se pot prepara în diferite concentrații și astfel pot asigura o variație a
posologiei – mai ales în pediatrie.
Au o bună absorbție și o bună biodisponibilitate.
Pot fi diluate foarte ușor.
Se evită a prepara forme solide cu substanțe higroscopice, delicvescente
sau amestecuri eutectice, pentru ca se prepară de preferință sub formă de
soluții.
Soluțiile sunt printre primele forme farmaceutice fabricate industrial,
dar și în farmacie și apoi, în cantități mari în întreprinderile farmaceutice.
Copiii și bătrânii sunt cei care utilizează frecvent soluțiile sau se mai
folosesc când se urmărește o absorbție rapidă și un raspuns eficace.

3
Capitolul I

INTRODUCERE. ISTORIC.

Formele farmaceutice disperse omogene obținute prin dizolvare sunt


medicamente lichide – soluții. Ele reprezintă un amestec intim din una sau
mai multe substanțe active, dizolvate într-un solvent sau într-un amestec de
solvenți.
Starea lichidă este caracterizată prin lipsa de formă, prin fluiditate
datorită coeziunii lichide reduse între molecule și prin curgerea cu o anumită
viteză detarminată de vâscozitate.
După F.R. X aceste soluții sunt destinate administrării interne sau
externe. Din această categorie de lichide avem soluții întâlnite sub diferite
denumiri convenționale ca: limonade (care se referă la lămâie); poțiuni
(băutură); licori (lichid clar); elixire (esență, medicament cu proprietăți
magice); spirturi (spirit, suflet); mixturi (amestec); picături – guttae (picături);
soluții buvabile (care se bea); loțiuni (a spăla, spălat).
Amestecurile de dizolvant și substanțe dispersate în masa lichidului se
numesc dispersii.
Soluțiile medicamentoase au fost printre primele forme farmaceutice,
preparate de omul primitiv.
Preparatele lichide au fost înscrise în F.R. I încă din anul 1862, sub
formă de exemple. Sub denumirea de SOLUTIONES preparatele lichide apar
în F.R. IX, care face diferența între soluțiile propriu-zise și apele aromatice și
se menține această denumire și în F.R. X, unde sunt înscrise un număr de 17
exemple, dar și o soluție redioactivă de uz intern.

4
Farmacopeea Europeană – suplimentul apărut în 2001 prevede o
clasificare a formelor farmaceutice lichide în:
- preparate lichide de uz oral (acestea pot fi găsite la monografia
LIQUID PREPARATIONS FOR USE) – preparationes liquidae
pororaliae;
- preparate lichide pentru aplicare cutanată (acestea se găsesc în
monografia – LIQUID PREPARATIONS FOR CUTANEOUS
APLICATION) – preparationes liquides ad usum dermicum.

I.1Avantaje și dezavantaje

Din punct de vedere farmaceutic și medical soluțiile prezintă o serie de


avantaje, fapt pentru care constituie preparatul cel mai utilizat de bolnavi.
Toate căile de administrare ale medicamentelor pot utiliza forma farmaceutică
soluții pentru că:
- prezintă ușurință la administrare, pentru bolnavii cu dificultăți la
înghițirea formelor solide;
- prin prepararea unor soluții de diverse diluții, se poate asigura o
varietate a posologiei și o adaptare a acesteia, mai ales în medicația
pediatrică;
- această formă farmaceutică – soluții - oferă cea mai mare absorbție și o
biodisponibilitate, având un efect prompt;
- soluțiile de uz extern permit o aplicare uniforme a substanței active,
comparativ cu dispersiile lichide de tip emulsii și suspensii;
- se evită acțiunea iritantă a preparatelor solide (comprimatele, capsulele,
pulberile) care în contact direct cu mucoasa stomacală pot provoca
iritații locale; această iritație poate fi evitată prin prepararea soluțiilor
cu o diluție mare, sau prin adăugarea de substanțe auxiliare cu rol
(acțiune) de protecție (coloizi macromoleculari);

5
- anumite substanțe solide a căror natură fizică prezintă caracteristici
aparte (cum ar fi substanțele higroscopice sau cele care dau amestecuri
eutectice lichide) și care se obțin mai greu sub formă de pulberi sau
comprimate, se prepară de preferiță sub formă de soluții;
- soluții permit adăugare de substanțe colorante, corectori de miros și
gust, în scopul obținerii unor preparate farmaceutice ușor acceptate de
copii;
- soluțiile se pretează la o fabricare și condiționare, automate,
computerizate, cu un randament mare și o ambalare variată pentru o
bună comercializare.
Dezavantajele soluțiilor:
• stabilitate redusă;
• volum mare pe care îl ocupă produsele.
Stabilitatea este cea mai mică dintre toate formele farmaceutice
deoarece există un proces de degradare ce se produce cu mare viteză.
Soluțiilor pot fi ușor invadate de microorganisme și fungi, fapt ce necesită
adăugare de conservanți în special pentru produsele industriale.
Deoarece prezintă volum și masă mare ele necesită un spațiu de
depozitare mare și un transport dificil al flacoanelor.

I.2Clasificarea soluțiilor

Soluțiile se clasifică în funcție de anumite criterii:


1 După modul de formulare:
- lichide; soluții;
- solide; comprimate efervescente, granulate, granulate efervescente.
2 După compoziție:
- soluții simple (cu o singură substanță medicamentoasă);
- soluții compuse (cu două sau mai multe substanțe medicamentose).

6
3 După natura solventului:
- soluții apoase;
- soluții alcoolice, hidroalcoolice;
- soluții glicerinate;
- soluții uleioase;
- soluții hdro-alcoolo-glicerinate;
- soluții eterice, etero-alcoolice;
- soluții cu solveți anhidri: polietilenglicolul, propilenglicolul.
4 După modul de preparare:
- soluții obținute prin dizolvare: simplă (la rece sau la cald), prin
intermediu (soluții obținute prin amestecare).
5 După modul de condiționare:
- soluții unidoze;
- soluții multidoze.
6 După modul de administrare:
- cu măsuri dozatoare;
- în picături;
- pensulații, fricții etc.
7 După calea de administrare:
- soluții de uz intern;
- soluții de uz extern.

7
Capitolul II

FORMULAREA SOLUȚIILOR

Pentru prepararea soluțiilor medicamentoase se folosesc substanțe


medicamentoase (sau solutul); substanțe auziliare: solvenți, adjuvanți și
aditivi precum și materiale și recipienți de condiționare.
Soluțiile se prepară prin dizolvarea substanțelor active în dizolvantul
prevăzut. La preparare se pot folosi substanțe auxiliare care au rol de
solubilizanți, agenți de corectare a gustului, mirosului, de ajustare a pH-ului,
conservanți antimicrobieni potriviți.
Solvenții cel mai des folosiți sunt apa, alcoolul glicerina, uleiuri vegetale.

II.1Substanțe medicamentoase și solvenți

Pentru prepararea soluțiilor cele mai utilizate substanțe sunt cele solide,
mai rar cele lichide. Ele trebuie să îndeplinească o serie de condiții de calitate
prevăzute în farmacopee sau normele în vigoare.
Normele de calitate se referă la: puritate, lipsa unor contaminări cu
microorganisme. Impuritățile existente potfi de natură:
- chimică (apariția de precipitate, coloranți, degradări) ce pot produce
dificultăți la prepararea soluțiilor; substanțele higroscopice și
delicvescente se vor usca la etuve; substanțele eflorescente ce conțin
apă de crestalizare, o pot pierde printr-o păstrare necorespunzătoare, își
modifică conținutul și pot produce astfel preparate supradozate;
- biologică: reprezentată prin: microorganisme, fungi, virusuri cât și
substanțe pirogene – adică metabolizarea microorganismelor etc.

8
Solvenți
Fac parte din substanțele auxiliare folosite la prepararea soluțiilor.
Proprietatea unei substanțe medicamentoase de a se dizolva într-o altă
substanță (solvent) definește termenul de solubilitate.
Solvenții sunt substanțe auxiliare ce constituie al doile component al
unei soluții. Ei reprezintă faza dispersată sau dizolvantul ce transformă
substanța medicamentoasă în soluție.
Solvenții folosiți în farmacie, trebuie să îndeplinească anumite condiții:
- să nu aibă acțiune farmacologică proprie;
- să fie inerți din punct de vedere chimic;
- să fie puri;
- să fie incolori;
- să aibă putere mare de dizolvare;
- să fie stabili;
- să fie neinflamabili și economici;
- să nu interacționeze cu substanțele active,auxiliare sau cu recipienții de
consistență primară;
- să nu fie toxici, iritanți;
- să asigure o bună solubilitate a soluției;
- să fie ușor de procurat, transportat și depozitat.
Alegerea solventului se face în principiu după înrudirea chimică cu
substanța de disolvat sau dependent de constanta dielectrică. Regula înrudirii
chimice ia în considerare faptul că substanțele se dizolvă în solvenți cu
structură chimică asemănătoare.
Alți factori de care depinde alegerea solventului sunt modul de utilizare
sau locul de aplicare și scopul terapeutic urmărit.
Constanta dielectrică a solventului îi imprimă acestuia caracteristici
aparte, care îl fac propriu pentru a dizolva anumite substanțe. Astfel
substanțele cristaline se pot împărți în trei grupe:

9
1. tip solubil cu apă, cele ce rețea inonică (sărurile care se dizolvă în
solvenți cu constanta dielectrică ridicată);
2. tip solubil în alcool, sunt substanțe cu rețea moleculară având
moleculare polare, ce se dizolvă în dizolvanți cu constantă dielectrică
medie (21 – 30);
3. tip solubil, sunt benzen, sunt substanțe cu rețea moleculară cu molecule
nepolare, ce se dizolvă în dizolvanți cu constantă dielectrică mică.

Loyd împarte solvenții farmaceutici în trei clase:


I: glicerină, apă, alcool etilic, alcool metilic;
II: acetonă, cloroform, alcool amilic, acid acetic, eter acetic, eter;
III: benzen, sulfură de carbon, benzină, ulei de terebentină, parafină lichidă.

II.2Clasificarea solvenților

A.După constituția chimică:


- solvenți polari: apa, alcoolul, glicerina;
- solvenți nepolari: acetonă, benzen, cloroform etc.
B.După miscibilitatea cu apa:
- solvenți miscibili cu apa;
- solvenți nemiscibili cu apa.
Solvenții folosiți la preparare soluțiilor trebuie să îndeplinească anumite
condiții:
- să aibă o mare capacitate de dizolvare;
- să fie neutri, incolori,stabili, uneori anhidri;
- să nu interacționeze cu substanța activă, auxiliară sau cu recipientul;
- să nu fie toxici, iritanți, inflamabili;
- să fie stabili și să asigure o bună stabilitate soluției;
- să fie inerți, economici, ușor de transportat.

10
II.3Apa

Este solventul cel mai folosit, atât în farmacie cât și în industrie. Ea


dizolvă cea mai mare parte a substanțelor medicamentoase. Marea majoritate
a soluțiilor farmaceutice sunt soluții apoase.
Apa este bine tolerată de organism, tolerată de țesuturi, este ușor
asimilată, deoarece face parte din constituentul major al organismului. Nu are
toxicitate, este cei mai economic solvent.
Are și un dezavantaj și anume: diminuarea stabilității substanțelor
medicamentoase în soluție, datorită unor procese de degradare.
Apa folosită în scopuri farmaceutice trebuie să corespundă unor condiții
stricte prevăzute de Farmacopeea Română în vigoare și se prepară din apă
potabilă prin distilare.

Calitățile apei potabile


Apa este un lichid unic care are proprietăți remarcabile datorate forțelor
neobișnuit de puternice cu care moleculele apei se atrag reciproc. Proprietățile
fizico-chimice proprii fac ca apa să fie un solvent unic.
Apa are însușirea de a forma legături de hidrogen deoarece fiecare
moleculă are doi atomi de hidrogen și două perechi de electroni neparticipanți
și poate forma patru legături de hidrogen.
La 20°C, moleculele apei cu zero legături de hidrogen se găsesc în
proporție de 30%; cu o legătură de hidrogen 23%; cu 2 legături de hidrogen
40%; cu 3 legături de hidrogen 20% și cu 4 legături de hidrogen 23%.
La creșterea temperaturii, moleculele cu H legat se împuținează. Apa
este un solvent capabil să învingă atracția puternică dintre ioni. De asemenea
poate desface legăturile covalente.

11
Constanta dielectrică anormal de mare a apei (circa 80 la temperatura
camerei) datorită tocmai legăturilor de hidrogen, explică capacitatea acesteia
de a dizolva substanțelr ionice. Toate acestea fac din apă un solvent excelent
pentru electroliți grație constantei dielectrice ridicate, dar și pentru neelecroliți
datorită momentului dipolar ridicat.
Apa potabilă poate conține:
1 Impurități solubile cum ar fi:
- săruri minerale: clorurile, bicarbonații de sodiu, potasiu, calciu,
magneziu și amoniu, sărurile acidului azotic;
- substanțe organice provenite din metabolismul și celulele
microorganismelor moarte.
2 Impurități mecanice:
- particule de material anorganic;
- particule de material organic: celule moarte sau organisme proliferante.

Apa potabilă trebuie să fie limpede, incoloră, fără miros, cu un procent


de săruri cuprinse între anumite limite admise.
Dacă în apa potabilă există săruri peste limita admisă, ea se tratează cu
reactivi corespunzători și apoi se distilează. Substanțele organice sunt
îndepărtate cu permanganat de potasiu, care se adaugă sub formă de soluție
1%, în cantitate de 25ml la 10 litri de apă – se amestecă și se lasă în repaus 6
– 12 ore, apoi se filtrează. Rezultă oxigen atomic care distruge substanțele
organice.
Gazele și substanțele volatile se înlătură prin fierbere în vase deschise.
Sărurile de calciu și magneziu ce dau duritate apei se înlătură prin tratare cu
hidrixid de calciu sau carbon de sodiu. Cu soluție de hidroxid de calciu 2 –
5% se obține înlăturarea durității doar temporar. Prin tratarea cu soluție de
carbonat de sodiu 5 – 6% se înlătură duritatea permanent.

12
În scopuri farmaceutice se folosește apa purificată prin diverse
procedee. F.R. X cere ca apa folosită la preparatele farmaceutice să fie:
- apă distilată;
- apă distilată pentru preparate farmaceutice injectabile.
Apa distilată este obținută prin distilarea apei potabile. Este un lichid
limpede, incolor, fără miros și fără gust. Este pură din punct de vedere chimic
și microbiologic. Se păstrează în recipiente bine închise, care nu îi alterează
proprietățile. F.R. prevede condiții de puritate: - se prevăd limite în ceea ce
privește aciditatea, alcalinitatea, cloruri, sulfați, azotați, bioxid de carbon,
calciu, metale grele, substanțe oxido-reducătoare, reziduu prin evaporare. În
farmacopee când este întâlnit textul „apa” se înțelege apă distilată.

Apa distilată pentru preparate injectabile (F.R. X)


Trebuie să corespundă prevederilor monografice „Aqua distillata”; să
fie lipsită de impurități pirogene și să fie sterile, proaspăt preparată
(aproximativ 4 ore de la colectare). Se păstrează în cecipienți de sticlă închiși
etanș.
Distilarea – constă în transformarea unui lichid în vapori de apă,
urmată de condensarea ulterioară a acestora. Principiul distilării se bazează pe
schimbarea stării fizice a apei; care etse lichid volatil: trecerea din starea
lichidă în stare gazoasă prin evaporarea la cald apoi revenirea la starea lichidă
prin răcire.
Aparatura folosită la prepararea apei distilată constă în principiu dintr-
un vas de distilare și un refrigerent, aparatul putând fi prevăzut eventual cu un
vad colector al distilatului.
Aparatul se compune dintr-un cazan de alamă sau sticlă enna, prevăzut
cu un capac cu marginile îndoite spre a asigura etanșietatea. La partea
inferioară a cazanului se află refrigerentul ce face corp comun cu cazanul de
fierbere prin mantaua lui. Tubul de răcire se află în refrigerent și se continuă

13
în cazan până la capac, iar în partea inferioară acesta se subțiază și după
ieșirea din refrigerent este prevăzut cu un con care are solul de a acoperi și
proteja de impuritățile din aer gura vasului de colectare. Refrigerentul este
prevăzut cu un tub lateral cu robinet prin care trece apa de răcire și de
alimentare a cazanului, iar în partea superioară, sub dispozitivul de gaz, are un
tub de scurgere a apei de răcire care se termină într-un dispozitiv de reglare a
nivelului apei din cazan, numit prea-plin.
Întregul aparat este așezat pe un coș cilindric, care formează, atât
suportul, cât și un perete care asigură o parțială izolare termică.
Aceasta este legată de o armătură metalică cu care întreg aparatul este
fixat de perete. Apa de răcire se scurge la canal printr-un orificiu. Partea
superioară a tubului de condesare este prevăzută cu un dispozitiv de apă. În
interiorul cazanului de fierbere se află un al doilea vas, care formează un fund
și un perete dublu. Apa circulă între cele două vase, iar fundul interior
împiedică o fierbere prea activă. Încălzirea aparatului de distilat se face
electric. Aparatul de distilat trebuie în permanență supravegheat.
Alte metode de purificare a apei sunt:
- schimbul ionic;
- electroliză;
- osmoză inversă;
- ultrafiltrarea.

Demineralizarea apei prin schimb ionic.


Principiul acestei metode constă în eliminarea ionilor dizolvați în apă
prin absorbție pe un suport și înlocuirea cu ioni încărcați cu aceeași sarcină.
Ca suport se pot folosi schimbători de ioni insolubili cu ioni mobili ce
pot fi schimbați cu ioni de aceeași sarcină din soluția de electroliți.
Procesul se desfășoară în două etape diferite și succesive:
- absorbția apei la suprafața schimbătorului;

14
- reacția de schimb până la stabilirea echilibrului ionic.

Instalații de demineralizare
Operația de demineralizare a apei se poate efectua cu instalații simple
alcătuite din două coloane separate, una cu cationiți și alta cu anioniți. Rolul
cationiților este să rețină cationii și al anioniților, anioni.
Aparatele industriale sunt de capacitate mare, fiind alcătuite din 6
coloane. Aceste aparate sunt prevăzute cu pompe cu un debit de 3000 – 4000
l/oră.
Schimbul de cationi și anioni se poate realiza și într-o singură coloană
în care anioniții și cationiții sunt suprapuși. Se colectează fracțiunea care are
rezistența specifică de cel puțin 1 milion ohmi.
Apa obținută este o apă pură din punct de vedere chimic, dar nu și
microbiologic. De aceea utilizarea ei este limitată.

Demineralizarea apei prin electroliză sau prin electroosmoză


Celula osmotică se compune dintr-o cuvă împărțită în trei
compartimente despărțite prin două membrane prin care pot difuza anionii și
cationii. Există niște compartimente laterale unde se află electrozii, iar central
se află un compartiment în care se află apa de purificat. Se trece cu un curent
continuu, când anionii se îndreaptă spre catod (+) unde își pierd sarcina
electrică și se îndepărtează sub formă de acizi, iar cationii se duc către (-)
unde se formează hidroxizi.
Apa din compartimentul central (C) este din ce în ce mai săracă în
săruri, dovadă densitatea scăzută a ei și dovedită, în timp ce voltajul crește.

Purificarea apei prin osmoză inversă


Purificarea apei prin fenomenul de osmoză se face atunci când două
soluții apoase de diferite concentrații, sunt separate de o membrană

15
semipermeabilă. Apa traversează membrana spontan, de la compartimentul
cel mai diluat la cel mai concentrat, pentru a restabili egalitatea potențialelor
termodinamice ale soluțiilor. Dacă în compartimentul cu soluția concentrată,
se face invers, adică supune unei presiuni superioare presiunii osmotice, se
produce ieșirea apei din compartiment. Principiul este simplu, dar necesită o
presiune foarte mare (30 – 70 kg) pentru că debitul este proporțional cu
diferența dintre presiunea aplicată și presiunea osmotică.
Instalația pentru osmoză inversă este compusă dintr-un modul cu două
compartimente separate de o membrană semipermeabilă și o pompă care
aduce apa de purificat, sub presiune, în primul compartimentul.
Membrana semipermeabilă poate fi:
- acetat de celuloză (dispusă în spirală pentru mărirea suprafeței sale);
- polimeri aromatici (poliamide sau nailon sub formă de fibre).
Osmoza inversă furnizează apă ușor demineralizată, lipsită de pirogene,
microorganisme, virusuri, particule coloidale și organice. Se poate folosi
pentru spălarea flacoanelor și fiolelor, pentru soluții injectabile.

Purificarea apei prin ultrafiltrare


Această metodă se face printr-o filtrare sub presiune a apei, care
permite separarea moleculelor dizolvate în apă, cu ajutorul unor membrane cu
permeabilitate destul de selectivă (în funcție de mărimea moleculelor
dizolvate în apă).
Ultrafiltrele nu rețin deloc sărurile minerale, ci doar moleculele
organice de o anumită mărime (și substanțe pirogene), particulele nedizolvate,
virusurile și microorganismele.
Din punct de vedere bacteriologic, apa demineralizată nu poate fi
asemănată cu apa distilată. De aceea apa demineralizată poate fi folosită la
preparatele farmaceutice, cu excepția soluțiilor oftalmice și a soluțiilor
injectabile.

16
F.R. X prevede o monografie cu denumirea „Aqua distilata” și
condițiile de puritate ce trebuie respectate. Când într-o rețetă se întâlnește
cuvântul apă se înțelege numai apă distilată.

II.4Solvenți miscibili cu apa

Alcoolul etilic este utilizat ca vehicul fie și în concentrație de 90° -


lichid limpede, incolor, volatil, inflamabil, cu miros specific și gust arzător.
F.R. X mai prevede și alcoolul diluat, 70°. Atât alcoolul diluat cât și cel
concentrat sunt miscibile cu apa. Alcoolul diluat se obține din alcool absolut
96° prin amestecare cu apă, la 20°C.
Concentrația alcoolică joacă un rol important în procesul de dispersare.
Pentru prepararea soluțiilor obținute prin extracție cu alcool din drajeurile
vegetale, se recomandă concentrații potrivite care să asigure cel mai bun
randament. În tehnologia farmaceutică se mai utilizează și alte concentrații la
prepararea de soluții medicamentoase de uz extern și intern, soluții injectabile,
soluții extractive.
Alcoolul amestecat cu apa dă contracții de volum. De aceea pentru
obținerea soluțiilor de diverse concentrații nu se aplică calculele de volum, ci
se folosesc tabelele alcoolmetrice din farmacepee. Alcoolul amestecat cu apa
are putere de dizolvare mai mare decât fiecare solvent în parte.
Alcoolul are capacitatea de a dizolva substanțele organice polare, acizi,
baze, săruri, glicozide, rezine, uleiuri volatile, coloranți, principii amare, iod,
polisorbați, lecitine, ulei de ricin etc.
Este incompatibil cu: acidul azotic, permanganat de potasiu, gume.
Precipită proteinele, inactivează fermenții și descompune unele antibiotice,
cum ar fi penicilina.

17
Vinul are aceleași proprietăți dizolvante asemănătoare cu apa, iar
alcoolul și acidul tartric îi măresc capacitatea dizolvantă. Vinul folosit în scop
farmaceutic, trebuie să aibă un conținut alcoolic de 9 – 16%.
Oțetul posedă în bună parte caracteristicile vinului, deoarece conține
aproape aceleași componente, cu deosebire că alcoolul a fost transformat în
acid acetic. Concentrația de acid acetic trebuie să fie de 6 – 9%. Farmacopeea
prevede înlocuirea oțetului de vin cu soluție de acid acetic de aceeași
concentrație, 6 – 9%.
Glicerolul (GLYCEROLUM, F.R. X) obținut prin saponificarea
grăsimilor, este un solvent polar și hidrofil. Lichid limpede, incolor, de
consistență siropoasă, higroscopic, fără miros, cu gust dulceag. Se amestecă
cu apa și alcoolul în orice proporție. Insolubil în cloroform, eter, uleiuri grase
și volatile.
Datorită funcțiilor OH alcoolice, glicerina este hidrofilă și dizolvă
alcoolii, poliolii, zaharurile, multe săruri minerale și organice și chiar oxizi
metalici.
Puterea de dizolvare crește prin încălzire, fără a se depăși 130°C, pentru
că se descompune formând acroleina. Datorită proprietății higroscopice poate
absobi până la 25% din greutatea ei apă din atmosferă.
Are proprietăți antiseptice: soluțiile apoase în concentrație de peste
40% nu permit didolvarea microorganismelor. Glicerolul mai este utilizat ca
solvent în asociere cu apa, alcoolul, siropul, soluții de sorbitol (cosolvenți).
Este considerat un protectiv cutanat și antiflogistic aplicat în diverse
preparate: loțiuni, unguente, paste.
Se folosește în preparatele de uz intern ca edulcorant sau pentru
acțiunea laxativă (administrat repetat poate produce gastrită) și laxativ extern
sub formă de supozitoare și clismă. Nu poate fi considerat un vehicul inert.
Poate provoca iritații locale la nivelul țesuturilor și mucoaselor.

18
Se poate folosi pentru preparate farmaceutice de uz extern ca vehicul
pentru: iod, fenol, mentol, sau pentru prepararea unor soluții anhidre cu
antipironă, anestezină, picături pentru ureche, badijonări sau tamponări.
Se păstrează în vase bine închise.
Propilenglicolul (PROPYLENGLYCOLUM F.R. X) este un lichid
miscibil cu apa, vâscos, limpede, incolor, fără miros, cu gust dulceag, ușor
higroscopic, mai dens decât apa, miscibil cu alcoolul, acetona și cloroformul,
ușor solubil cu eterul, insolubil în uleiuri grase. Nu este toxic, se poate
administra atât intern cât și extern, având o mare capacitate de aderare pe
mucoase.
Poate dizolva derivați barbiturici, folosindu-se ca solvent la prepararea
soluțiilor injectabile de fenobarbital. Dizolvă sulfamidele, anestezina,
camforul, acidul salicilic, hidrocortizonul, nitroglicerina.

II.5Solvenți nemiscibili cu apa

Uleiurile vegetale sunt în general fluide la 20°C, limpezi, anhidre, de


culoare galben deschis, fără miros, vâscozitate cu densitate mai mare decât a
apei. Unele uleiuri, ca uleiul de cacao și de palmier, sunt solide la 20°C.
Altele se transformă în solid la temperaturi negative.
Uleiurile vegetale folosite în practica farmaceutică trebuie să
îndeplinească anumite condiții:
- să fie neutre;
- să nu râncezească repede;
- să fie tolerate pe piele și pe mucoase;
- să se resoarbă repede, fără a forma noduli – soluții injectabile.

19
Uleiul de floarea soarelui (HELIANTHI OLEUM F.R. X)
Este cel mai utilizat ulei vegetal. Se obține prin presare la rece și
centrifugare sau prin procedee moderne de extracție. Este un lichid uleios,
limpede, de culoare galben aurie, cu miros slab caracteristic, foarte ușor
solubil în benzen, cloroform, eter, ulei de terebentină, greu solubil în alcool și
insolubil în apă. Se folosește pentru prepararea soluțiilor de uz intern și
extern, a soluțiilor aplicate pe mucoase, bun dizolvant pentru substanțele
volatile și lipofile.
Conform F.R. X se folosește la prepararea solițiilor injectabile uleioase
și a picăturilor pentru ochi, după sterilizare cu aer cald timp de 3 ore la 140°C.
Substanțele active care sunt ușor solubile cu uleiul de floarea soarelui, se
dizolvă sau se amestecă, la rece sau la cald, în solventul anhidru prevăzut.
Dacă este cazul soluțiile se filtrează bine prin hârtie de filtru, folosind pâlnii
cu pereții dublii care măresc viteza de filtrare prin scăderea vâscozității.
Pentru a împiedica procesul de râncezire se adaugă tocoferol,
butilhidroxianisol, esterii acidului galic. Se folosește atât pentru uz intern cât
și pentru uz extern, în funcție de natura componentelor asociate.
F.R. X prevede o singură soluție uleioasă: soluția injectabilă de acetat
de retinol – soluție injectabilă de vitamina A (RETINOLI ACETATIS
SOLUTIO OLEOSA), ce se păstrează la SEPARANDA.

Uleiul de ricin (RICINI OLEUM F.R. X)


Este un ulei gros obținut prin presarea la rece a fructalor de Olea
europea. Are aspectul de lichid limpede, siropos, galben-verzui, cu gust
dulceag, miros plăcut. Este utilizat pentru prepararea soluțiilor uleioase
(fricții), la obținerea siropurilor, emplastelor și ca excipient la obținerea
unguentelor în amestec cu grăsimi solide. Intern se folosește pentru acțiunea
purgativă.

20
Uleiul de măsline
Este folosit în industria preparatelor injectabile, dar și pentru prepararea
emulsiilor, în cosmetică la prepararea cremelor și unguentelor. În industria
farmaceutică se mai folosesc și uleiul de germeni de porumb, ulei de arahide,
ulei de susan, ulei de migdale, ulei de in, ulei de avocado.

Uleiul de parafină (PARAFINUM LIQUIDUM F.R. X)


Este un amestec de hidrocarburi saturate, obținut prin distilarea
fracționată a petrolului.

21
Capitolul III

PREPARAREA SOLUȚIILOR

Studiul general al soluțiilor pornește de la tendința de a analiza


preparate constituite dintr-un singur component dizolvat într-un vehicul.
Pentru preparatele de uz oral, ce se obțin prin diluarea unor preparate
lichide concentrate din care se pot obține: soluții, siropuri, suspensii, pornind
fie de la pulberi, granule, utilizând un vehicul corespunzător. Pe lângă
vehicule se mai folosesc și substanțe auxiliare, adjuvanți și aditivi cu diferite
roluri: agenți de mărire a solubilității, de reglare a pH-ului, vâscofianți, agenți
pentru mărirea stabilității soluțiilor sau pentru a face administrarea mai
plăcută, aromatizanți și coloranți.
Agenții de mărire a solubilității se adaugă în funcție de natura
substanței medicamentoase și de modul de utilizare. Se cercetează două – trei
sisteme tampon și se alege cel mai convenabil (concentrație mică, toxicitate
infimă, să asigure o bună stabilitate și să aibă proprietăți organoleptice
acceptabile).
Ca sisteme tampon se folosesc acizii: citric, acetic, benzoic, lactic,
gluconic, tartric, fosforic, boric, boric și sărurile acestora.
Ca antioxidanți se folosesc: sulfitul, metabisulfitul, bisulfit de sodiu în
concentrații de 0,05-0,5%.Au rol de a opri sau încetini oxidarea.Pentru
soluțiile uleioase se folosesc: esterii acidului galic, tocoferol.
Edulcoloranții sunt substanțe auxiliare cu rol de corector de gust și de
îndulcire: zahăr, glucoza, lactoza, fructoza, sorbitil, mierea de albine,
glicerolul. Edulcoranți de sinteză: zaharina, zaharina sodică, aspartamul etc.

22
Aromatizanții se folosesc pentru a masca gustul amar ce îl au
majoritatea medicamentelor. Aceștia se asociază cu edulcoranți după reguli
precise. Ca aromatizanți se folosesc: aromele de caise, de ciocolată, pentru uz
intern.Pentru preparatele de uz extern se folosesc aditivi ca: mentolul, clorura
de sodiu, citratul de sodiu, acidul citric. Pentru preparatele cosmetice se
folosesc diverși agenți de parfumare: siropul de portocale, vișine, cacao,
fructe, uleiuri volatile: nason, scorțișoară, chimen, cuișoare, lămâie etc.
Aromatizanți de sinteză: cloroformul, vanilina, aldehida benzoică,
acetatul de etil, mentolul, esteri grași, cetone, lactone singure sau în amestec.
Coloranții se folosesc pentru acoperirea aspectului neplăcut. Se
utilizează asociați cu anumite arome de: cireșe, vișine, căpșuni, zmeură,
banane, citrice, mentă.
Acești coloranți trebuie să îndeplinească anumite condiții:
- să nu fie toxici, să nu aibă acțiune farmacologică;
- să fie solubil cu apa
- să aibă putere mare de colorare
- să fie stabil
- să nu fie afectați de prezența agenților antioxidanți, reducători
- să fie compatibil cu substanțele medicamentoase
- să nu fie absorbit de materialele în suspensie sau recipientele de
condiționare
- să nu prezinte gust și miros
- să fie disponibil și ieftin.
Conservanții au rol de a împiedica multiplicarea și creșterea
microorganismelor în soluțiile apoase.
Ei trebuie să îndeplinească anumite condiții pentru a fi admiși de
F.R.X.:
- să fie eficienți în concentrații mici
- să aibă spectru larg de acțiune

23
- să fie solubili în solvenți
- să fie netoxici, neiritanți, stabili, cu gust și miros acceptabil.
Pentru soluțiile de uz intern se folosesc: sărurile acidului sorbic și
benzoic, cloroformul.
Pentru soluțiile de uz extern se folosesc: clorbutanolul, clorocrezolul
sau boratul de fenilmercur. Pe eticheta medicamentelor se trece adăugarea de
conservanți și concentrația pe unitatea de volum sau masa.
Din punct de vedere tehnic o importanță majoră o reprezintă trecerea
substanțelor active în soluții, urmând obținerea de sisteme omogene cât mai
stabile și cu o eficacitate optimă.

III.1.Dizolvarea

Este un procedeu de care trebuie să se țină seama la obținerea altor


preparate farmaceutice. Astfel, viteza de cedare în organisme a substanțelor
active din sistemul solid depinde tot de modul de dizolvare care determină
eficacitatea acestor medicamente.
Dizolvarea este un fenomen de suprafață. Viteza de trecere în soluție a
substanțelor cu particule de dimensiuni de peste 10µm este direct
proporțională. La particulele de dimensiuni reduse viteza poate fi mai mare.
Trecerea în soluție depinde și de cantitatea de substanță care s-a dizolvat,
astfel că viteza de dizolvare scade pe măsură ce concentrația crește.
Factorii care influențează viteza de dizolvare sunt: mărimea și forma
particulelor, difuziunea, temperatura, adaosul unor substanțe.
Viteza de dizolvare este influențată de mărimea particulelor. Particulele
mai mici se dizolvă mai repede.
Solubilitatea substanțelor este influențată nu numai de mărimea
particulelor, dar și de forma lor. Substanțele solide fin pulverizate au
solubilitate mai mare decât cristalele mari.

24
Din punct de vedere practic fenomenul de difuziune are valoare destul
de limitată, căci procesul există numai dacă particulele sunt foarte mici și se
găsesc libere (izolate) în solvent.
Solubilitatea substanțelor este influențată și de temperatură.
Farmacopeea recomandă solubilitatea la temperatura de 20°C.

III.2.Fazele preparării soluțiilor

În cazul preparării unor soluții magistrale, fazele preparării sunt:


- verificarea rețetei-farmacistul are obligația să verifice prescripția
medicală pentru a constata dacă este formulată corect și complet;
- verificarea dozelor terapeutice maxime unde este cazul;
- alegerea metodei de preparare a soluțiilor, a aparaturii, recipienților și
accesoriilor, recipientul de condiționare primară, dopul, eticheta;
flaconul se alege în funcție de cantitatea prescrisă; pe etichetă se trece
numele farmaciei, data fabricației, numărul de înregistrare din condica
de receptură, mosul de administrare, condiții de păstrare, numele
farmacistului, cantitatea;
- cântărirea și măsurarea; stabilirea ordinii de dizolvare; se folosesc
balanțele de receptură, cumpăna de mână sau balanțe electronice, se
verifică; pentru substanțele toxice în cantități mai mici de 50 miligrame
se utilizează soluțiile titrate 1:10 sau 1:100 (F.R.X.). Substanțele solide
se cântăresc obligatoriu cu lingurița farmaceutică din oțel inoxidabil,
plastic sau fildeș. Lingurița și plantele vor fi curățate cu mare atenție.
Lichidele se cântăresc în recipiente de sticlă: pahare Berzelius, cilindri
gradați, pahare cilindrice sau conice gradate, care prezintă și avantaje:
umplerea se face până la nivelul necesar, fără pierdere de lichid, se pot
spăla mai ușor. Pentru menzurile de 10 ml cantitatea cea mai mică ce se
poate măsura este de 1 ml. Se mai folosesc și pipetele gradate pentru

25
cantități mai mici, 1-4 ml. Ordinea de dizolvare se stabilește în funcție
de natura substanței, de solubilitate și de cantitate.
- dizolvarea și omogenizarea sunt operații imediat după cântărire.
Dizolvarea constă în dispersarea și divizarea în stare moleculară și
transferul ei într-un solvent. F.R.X. prevede: soluțiile se prepară prin
dizolvarea substanțelor medicamentoase în solventul prevăzut și completarea
la masa prevăzută. În cazul soluțiilor simple în flacon se introduce solventul,
80% se adaugă substanța, se agită până la dizolvarea completă. Dizolvarea se
face la rece sau la cald. Se poate aplica procedeul per descensum. La soluțiile
compuse substanțele medicamentoase și auxiliare se dizolvă în solvent în
funcție de solubilitate, în ordine crescătoare a cantității. Pentru substanțele
care aderă pe pereții recipientului, se cântărește o parte din solvent, se adaugă
substanța solidă, se dizolvă complet, apoi se adaugă restul de solvent. Pentru
substanțele ce degajă căldură în timpul dizolvării sau produc efervescență, se
folosesc vase cu capacitate mare și substanțele se adaugă in cantități mici.
Dizolvarea se începe cu substanțele mai greu solubile; substanțele toxice sau
puternic active se dizolvă separat într-o porțiune de solvent, sau se folosesc
soluții titrate. Orice miodificare făcută în rețetă se consemnează la adnotatio.
Soluția se omogenizează prin agitare.
Soluții alcoolice
Se obțin prin dizolvarea substanțelor active în alcool. F.R.X. prevede
concentrația de alcool pentru alcool concentrat de 96° v/v. Prin alcool dilut se
înțelege alcool de 70° v/v. Se folosește metoda per descensum pentru
dizolvarea substanțelor. Pentru alte concentrații se folosesc tabelele
alcoolmetrice din farmacopee. Toate diluțiile se fac la o temperatură de 20°C.
În cazul unor cantități mari de alcool se folosește cilindrul gradat, având în
vedere că pentru 100g alcool avem 120 ml alcool.
Soluții cu glicerină

26
Se prepară prin dizolvarea la cald în vase uscate, datorită vâscozității
mari a solventului.
Soluții uleioase
Se prepară prin dizolvarea substanțelor active în recipiente uscate, la
cald, sau la rece, în ulei. Dizolvarea la rece se aplică pentru substanțe ușor
solubile, și cele volatile (camfor, mentol, timol, uleiuri volatile). Alte
substanțe se dizolvă în eter, care se dispersează în ulei prin încălzire pe baia
de apă; eterul se evaporă; apoi se filtrează.

III.3.Filtrarea soluțiilor

Filtrarea soluțiilor are ca scop separarea fazei solide dintr-un lichid;


extracția se face printr-un material poros (filtrant) ce are ca scop îndepărtarea
particulelor nedorite din soluție. Materialul filtrant se aplică pe un suport
numit pâlnie. Viteza de filtrare poate fi mărită sau scăzută, în farmacie
mărirea vitezei se face prin:
- creșterea diferenței de presiune deasupre lichidului prin aplicarea unei
presiuni mici la suprefața lichidului
- plierea hârtiei de filtru, crește suprafața de filtrare
- utilizarea unor materiale de filtrare cu porozitate înaltă.
Pentru micșorarea vitezei de filtrare se folosește material filtrant cu
porozitate înaltă. Soluțiile ce se aplică pe pielea intactă se pot filtra prin vată
hidrofilă, tifon. Soluțiile hidrofile se filtrează prin vată iar cele glicerinate sau
uleioase prin hârtia de filtru uscată.
La prepararea soluțiilor mai sunt prescrise și alte forme farmaceutice
cum ar fi: siropuri, ape aromatice, tincturi, soluții alcoolice, extracte fluide,
moi sau solide; acestea se adaugă la final.
Tincturile, soluțiile alcoolice și extractele se măsoară cu picătura.

27
După adăugarea tuturor componentelor se completează cu solventul la
masa cerută.
F.R.X. prevede:
- verificarea pH-ului potențiometric
- verificarea totală pe recipient
- dozarea conținutului în substanță activă
- claritatea se poate observa printr-o examinare vizuală
- verificarea gustului, mirosului, prin metode cromatografice sau apreciere
senzorială.
Pe toată perioada valabilității soluțiile trebuie să-și păstreze calitatea și
efectul terapeutic.

III.4. Condiționarea

Condiționarea primară.Aplicarea etichetei și centrul organoleptic.


Soluția obținută este transvazată din recipientul de preparare, în cel de
expediere, spălat, uscat, în general din sticlă incoloră sau brună, la care se
aplică dopul (bușon cu sau fără peliculă, cu sau fără picurător).
Soluțiile alcoolice se condiționează în recipiente mai mari decât masa
cerută. Dacă este nevoie, recipientul se curăță și la exterior.
Se verifică aspectul soluției: soluția trebuie să fie limpede, incoloră sau
să prezinte gustul, mirosul și culoarea componentelor asociate.
Pe etichetă, se scrie citeț cu unele mențiuni „A se păstra la loc răcoros”,
„A se păstra ferit de lumină”, „Otravă”, „A nu se păstra la îndemâna copiilor”.
Formulele magistrale se păstrează în farmacie la loc răcoros, ferit de
lumină, în recipiente bine închise, un timp scurt, 1-2 zile, în vederea eliberării
către bolnav. Se prepară la nevoie.
Preparatele atât cele oficinale cât și cele industriale se păstrează în
depozitul farmaciei, în condițiile prevăzute de F.R.

28
În momentul eliberării recipientului cu soluția, farmacistul are obligația
să mai controleze odată aspectul soluției: dacă este limpede, dacă nu s-au
produs modificări, verificarea etichetei și a recipientului.
Eliberarea medicamentului se face însoțită de recomandări, sfaturi și
indicații cu privire la modul de administrare cât și de păstrare a acestuia.

III.5.Caractere și control. Conservarea

Soluțiile medicamentoase sunt lichide limpezi, cu mirosul, culoarea și


gustul caracteristic componentelor (F.R.X).
Controlul soluțiilor constă în determinarea unor parametrii fizico-
chimici ca: aspect, miros, culoare, densitate, puritate, pH, masa totală pe
recipient, dozarea substanțelor.
În farmacie soluțiile sunt verificate organoleptic: aspect, culoare, miros
și gust. Ele trebuie să corespundă cerințelor prevăzute în F.R. sau alte norme
în vigoare.
F.R.X prevede:
- verificarea pH-ului potențiometric
- masa totală pe recipient
- dozarea conținutului în substanță activă.
Claritatea soluțiilor se poate aprecia prin examinarea vizuală sau prin
măsurarea densității optice, după agitare. Culoarea se poate controla vizual
sau spectrofotometric.
În timpul păstrării, verificarea gustului, mirosului soluțiilor este mai
greu de realizat. Se pot folosi metode cromatografice sau aprecierea
senzorială de către controlori specializați. Aceștia trebuie să aibă ca martor o
soluție proaspăt preparată. Soluțiile trebuie să-și păstreze calitatea și efectul
terapeutic pe toată perioada de valabilitate. Se păstrează în recipiente închise.

29
Capitolul IV

EXEMPLE

IV.1.Exemple de soluții oficinale

F.R.X prevede soluții oficinale simple și compuse obținute prin


dizolvare sau diluare:
- soluția de borat de fenilmercur 0,20%, soluție simplă de uz extern;
- soluția de clorură de calciu 5%, soluție simplă de uz extern
- soluția cloroformată (soluție de cloroform 0,5%) soluție simplă, de uz
extern și intern
- soluția diluată de peroxid de hidrogen (apa oxigenată) 10%, soluție
simplă de uz extern
- soluția conservată, soluție compusă, de uz intern și extern.

Soluții oficinale în care substanța activă rezultă dintr-o reacție chimică


În practica farmaceutică, reacțiile întâlnite duc la obținerea unor
substanțe active în anumite soluții prin:
- reacții de hidratare (soluția de hidroxid de calciu)
- reacția de neutralizare (soluția de acetat de amoniu)
- reacții de dublu schimb (acetotartrat de aluminiu)
F.R.X prevede prepararea:
- soluției de acetotartrat de aluminiu (soluția Burow), oficinală, de uz extern
- soluția de acetat de amoniu 15% (Spiritus Mindereri), oficinala, de uz intern
- soluția de hidroxid de calciu 0,15% (apa de var) soluție oficinală.

30
Limonade
Sunt forme farmaceutice obținute prin dizolvarea unor acizi minerali
(acid fosforic, acid clorhidric) sau organici (acid lactic, acid citric, acid tartric)
sau săruri în apă îndulcită și aromatizată. Se administrează intern, au acțiune
răcoritoare, antiemetică sau purgativă.
Limonadele se clasifică în limonade gazoase și negazoase, în funcție de
conținutul de dioxid de carbon. Cele gazoase conțin dioxid de carbon, ce
rezultă în urma reacției dintre carbonatul acid de sodiu și un acid, sau este
introdus sub presiune.
Prepararea limonadelor se face după regulile de la soluții, utilizând apa
ca vehicul.
Limonadele negazoase sunt de regulă limonade acide. De exemplu
limonada acidă ce conține acid lactic și sirop simplu, utilizată în tratamentul
colitelor de putrefacție ca antidiareic și limonada fosforică utilizată ca
reconstituent pentru sistemul nervos.
Limonadele au un conținut scăzut de zahăr, în proporție de 10-20%,
după gust.
F.R.X prevede două soluții din categoria limonadelor:
- soluția efervescentă (poțiunea Rviere), soluție oficinală, se prepară în
două flacoane separate. Are acțiune antiemetică și răcoritoare. Se
administrează o lingură din soluția I și apoi din soluția II
- soluția de citrat de magneziu (limonada Roge), soluție oficinală, citratul
de magneziu rezultă în urma reacțiilor din componente. Are acțiune laxativă și
purgativă. Se administrează pe nemâncate, în una sau două prize.

Siropuri
Sunt preparate farmaceutice lichide cu un conținut crescut de zahăr, de
consistență vâscoasă, destinate administrării interne.

31
Majoritatea siropurilor conțin cca2/3 din greutate de zahăr, dar există și
siropuri cu un conținut mai scăzut.
Siropurile, ca formă farmaceutică au fost cunoscută din cele mai vechi
timpuri, încă din antichitate, în China, India, Egipt, de către arabi și persani.
Inițial s-a folosit mierea ca material edulcorant. Odată cu descoperirea
zahărului din trestia de zahăr de către chinezi s-a renunțat la folosirea mierii
ca îndulcitor.
Etimologic sirop provine de la cuvintele arabe: schirab, scharab =
poțiune, băutură.
Avantajele siropurilor
• pot conține substanțe medicamentoase;
• datorită conținutului mare în zahăr permit conservarea în timp a
substanțelor dizolvate;
• maschează gustul neplăcut al unor substanțe medicamentoase;
• au valoare nutritivă
• au o biodisponibilitate foarte bună;
• pot fi utilizate cu succes în pediatrie.

Clasificare
1. După metoda de preparare:
• siropuri obținute prin dizolvarea zahărului la rece sau la cald în apă,
soluții medicamentoase, soluții extractive, apoase sau alcoolice;
•siropuri obținute prin amestecarea siropului simplu cu soluții
medicamentoase cu siropuri medicamentoase aromatizate sau cu soluții
extractive;
• siropuri obținute prin dizolvarea în momentul utilizării a unor granulate
sau pulberi.
2. După rolul lor:
• siropuri aromatizante sau corectoare de gust;

32
• exemple: siropul simplu edulcorant, sirop de coji de portocale, cacao,
lămâie, caramel, zmeură-aromatizante;
• siropuri medicamentoase cu acțiune terapeutică,bine definită: sirop de
codeină, de clorhidrat etc.
3. După acțiunea terapeutică:
• expectorante;
• tonice;
• purgative etc.

Formularea siropurilor
Materii prime folosite: zahărul, apa distilată.
Zahărul poate fi cristalizat sau cubic; trebuie să fie de calitate
corespunzătoare, cu un conținut de 98-99% zaharoză.
Prepararea siropurilor
- prin dizolvarea zahărului în apă sau în diferite soluții medicamentoase
(siropul simplu, siropul de balsam de tolu)
- prin amestecarea siropului simplu cu soluții medicamentoase (siropul
de cloralhidrat, sirop de codeină, sirop de tiocol) sau cu soluții
extractive alcoolice (sirop de Opiu, sirop de Belladona)
- prepararea „extempore” din amestecuri de pulberi sau granulate,
adăugând o anumită cantitate de apă. Se obțin siropuri cu antibiotice,
sulfamide, cu o stabilitate mai mare.
Fazele preparării
1. Dizolvarea zahărului
2. Aducerea la concentrația respectiv densitatea cerută
3. Clarificarea, decolorarea și filtrarea siropurilor
4. Dizolvarea zahărului se poate face la rece sau la cald.

33
Dizolvarea la rece
Se aplică în cazul substanțelor termolabile. Acest procedeu are
următoarele avantaje:
- împiedică alterarea principiilor active;
- împiedică descompunerea zaharozei. Aceasta sub acțiunea căldurii,
suferă o hidroliză și trece în glucoză și fructoză
- nu necesită supraveghere continuă
- permit obținerea concentrației dorite
Dezavantaje
- nu rezultă siropuri limpezi
- operația decurge încet
- filtrarea se realizează foarte greu
- nu are loc o sterilizare a preparatului ca în cazul preparării siropului
prin fierbere.
Dizolvarea la rece se poate realiza prin câteva metode:
- dizolvarea prin agitare
- dizolvare „per descensum”
- dizolvarea prin percolare
Dizolvarea prin agitare se aplică la cantități mici.
Dizolvarea per descensum: zahărul se introduce într-un săculeț de
pânză sau tifon și se suspendă la suprafața lichidului, iar după dizolvarea
întregii cantități de zahăr soluția se amestecă pentru omogenizare.
Dizolvarea prin percolare: se utilizează percolatorul – un vas de formă
cilindro-conică prevăzut în partea superioară cu un capac, iar în partea
inferioară cu un tub de scurgere cu robinet. La bază, pe o placă perforată, se
așează materialul filtrant umezit. Se introduce zahărul bucăți sau cristale mari.
Se adaugă apa sau vehicolul prescris și se acoperă cu capacul. Dizolvantul
străbate coloana de zahăr, îl dizolvă, iar lichidul obținut este readus în

34
percolator și se reglează viteza de curgere astfel încât să se obțină o soluție
suficient de concentrată în zahăr.
În industrie se folosesc zaharolizoarele.
Dizolvarea la cald
Avantajele acestei metode sunt:
- dizolvarea zahărului și filtrarea siropului se realizează mai repede;
- prin încălzire microorganismele se distrug;
- substanțele albuminice se coagulează;
- siropurile sunt mai clare, se conservă mai bine.
Dezavantajul îl constitue faptul că zahărul poate suferi o transformare
nedorită, prin hidroliză sau prin caramelizare.
În farmacie, dizolvarea la cald, se face pe baia de apă sau direct pe foc,
cu sită de azbest, folosindu-se vase de sticlă, baloane de sticlă, baloane de
sticlă sau capsule de porțelan.
În industrie se folosesc cazane emailate sau de oțel inoxidabil.
F.R. X precizează ca metodă de preparare a siropurilor dizolvarea la
cald urmată de filtrarea 1-2 minute, când microorganismele se distrug.
După dizolvare se completează apa evaporată și se filtrează. Se evită
încălzirea prelungită deoarece, pe de o parte se evaporă prea multă apă și
soluția se concentrează, iar la temperaturi care depășesc 100°C are loc
descompunerea zahărului, trecând în zahăr invertit ori se poate carameliza și
siropul va avea o culoare mai închisă.
Aducerea la concentrația respectiv densitatea cerută
Concentrația optimă este de 64%. Când siropul este prea concentrat se
poate dilua cu apă caldă, iar dacă este prea diluat se poate concentra prin
încălzire.
Filtrarea, clarificarea și decolorarea siropurilor
În F.R. X se specifică faptul că, dacă este cazul, siropul se va filtra
imediat în recipiente uscate.

35
Filtrarea se realizează la cald, pentru a avea un randament mai ridicat.
Pentru filtrare se folosește vata între două straturi de tifon sau hârtia de
filtru.
Clarificarea înseamnă limpezirea unui lichid care conține particule în
suspensie.
Siropul obținut dintr-un zahăr de bună calitate nu necesită clarificare.
Pentru clarificare se folosește hârtia de filtru sub formă de pastă,
cărbunele, caolinul (silicat de aluminiu hidratat), talcul, carbonat bazic de
magneziu, oxid de magneziu, albumina.
Caractere și control.Conservare
F.R. X – Siropurile sunt lichide limpezi sau slab opalescente cu
mirosul, gustul și culoarea caracteristice componentelor pe care le conțin.
Densitatea siropurilor; 1,027 – 1,320
F.R. X prevede: - determinarea densității
- determinarea indicelui de refracție
- determinarea masei totale pe recipient
- dozarea
Conservarea siropurilor: în recipiente cu capacitate de cel mult 1000
ml, bine închise, complet umplute, la 8-15°C.
La siropurile cu o concentrație în zahăr mai mică decât aceea prevăzută
la siropul simplu, se adaugă 1,5% de p-hidroxibenzoat de metil și p-
hidroxibenzoat de propil, în proporție de 9:1 sau alți conservanți
antimicrobieni potriviți. Pe eticheta recipientului trebuie să se menționeze
conservantul folosit.
Siropuri oficinale:
1. siropul simplu 64%
2. siropul de balsam de Tolu 4,5%
3. siropul de Belladona 5%
4. siropul de codeină 0,2%

36
Ape aromatice (F.R. IX)
Conform F.R. IX apele aromatice sunt soluții apoase de uleiuri
volatile, destinate a fi utilizate ca atare sau ca vehicul la prepararea unor
medicamente de uz intern.
Apele aromatice se pot prepara prin:
1.distilare cu vapori de apă a produselor vegetale care conțin uleiuri volatile
Sau
2.dizolvarea uleiurilor volatile.
1g de ulei volatil se triturează cu 10g talc și cu 1000g soluție
conservantă încălzită la 35° - 40°C și adăugată treptat. Amestecul se agită
puternic 3 minute, apoi din 5 în 5 minute, timp de o oră, după care se lasă în
repaus, la întuneric. După 24 de ore se filtrează până când se obține o soluție
limpede sau cel mult opalescentă și, dacă este necesar, se completează prin
același filtru cu apă la volumul prescris.
Nu se admite prepararea apelor aromatice din soluții alcoolice de
uleiuri volatile sau prin solubilizarea acestora cu polisorbat 80.
Proprietăți: apele aromatice sunt soluții neutre sau slab acide, limpezi
sau slab opalescente, cu mirosul și gustul uleiului volatil.
Conservare: apele aromatice se prepară în cantități mici și se păstrează
în flacoane bine închise, ferite de lumină, la loc răcoros.
Observații: apele aromatice care prezintă flocoane, mucegaiuri, miros
modificat sau care au pierdut aroma nu se mai folosesc.
Plantele care conțin uleiuri volatile și care se folosesc la prepararea
apelor aromatice, trebuie să fie recoltate la timpul potrivit și alese părțile de
plantă care conțin uleiurile volatile în cantități mai mari.
Plantele proaspete sau soluții cu miros mai plăcut și cu activitate
terapeutică mai mare. Excepție fac scorțișoara și florile de tei, care dau
produse mai bune dacă sunt uscate.

37
În ceea ce privește al II-lea procedeu de preparare a apelor aromatice,
adică prin dizolvarea uleiurilor volatile, acestea trebuie să fie proaspete și să
aibă mirosul și gustul caracteristic.
Uleiurile mai vechi se rezinifică sub influența aerului și luminii. Se
decolorează și capătă un miros neplăcut.
Vehiculul întrebuințat la obținerea soluțiilor de uleiuri vegetale este apa
distilată sau apa demineralizată, proaspăt fiartă și răcită la 35° - 40°C sau
amestecul de alcool.
Antrenarea cu vapori de apă a uleiului volatil poate fi realizată trecând
vapori de apă prin drogul mărunțit și care în prealabil se macerează cu un
amestec de apă și alcool. La 10g plantă se adaugă 100ml apă, 100ml alcool
sau 200ml amestec de părți egale de alcool și apă. Timpul de macerare poate
varia de la 6 la 24 de ore, când țesutul vegetal se înmoaie, favorizând o mai
ușoară eliberare a principiilor volatile.
Pentru prepararea unor cantități mici de soluții de uleiuri volatile se
utilizează un distilator de sticlă compus dintr-un generator de vapori de apă și
un balon de sticlă cu fund rotund în care se pune drogul supus distilării, din
care vor fi antrenați compușii volatili. Balonul este pus în legătură cu
generatorul și cu un refrigerent, la capătul căruia se află un vas de culegere a
distilatorului.
Pentru prepararea cantităților mari de soluții de uleiuri volatile, în
industrie se folosesc cazane cu pereți dubli. Produsul vegetal se umectează
direct în cazanul alambicului. Încălzirea cazanului cu pereți dubli se face cu
vapori supraîncălziți. Vaporii de apă se încarcă cu vaporii principiilor volatile
aromatice, condensează în refrigerent și soluția se colectează în vase de
culegere.
Deoarece apele aromatice obținute prin metoda distilării sunt alterabile,
s-a recurs la prepararea apelor aromatice hidroalcoolice concentrate, duplex,

38
triplex, decemplex, care se diluează în momentul întrebuințării la dublu, triplu
sau de zece ori.
A doua metodă de preparare a apelor aromatice prevăzută de F.R. IX
constă în dizolvarea uleiului volatil în apă fiartă și răcită la 35° - 40°C.
Această metodă este avantajoasă prin faptul că permite prepararea rapidă și
ușoară a apelor aromatice în cantități mici, necesare consumului și nu necesită
o aparatură specială.
Industria prepară „Aqua tiliae decemplex” prin antrenare cu vapori de
apă după formula:
Flores tiliae 100g
Alcholum 30g
Aqua q.s.ad. 1000g
La folosire se diluează cu apă 1:9 și se obține apa de tei prescrisă în
terapeutică.
După formula generală de preparare prin dizolvare a uleiului volatil în
apă, prin intermediul talcului, se prepară:
• Apa de fenicul (Aqua faeniculi) – se întrebuințează ca vehicul
aromatizant, carminativ, mai ales în medicina infantilă.
• Apa de melisă (Aqua melissae) – lichid incolor, limpede sau slab
opalescent, cu miros și gust de melisă. Se întrebuințează ca vehicul
aromatizant.
• Apa de mentă (Aqua mqnthae) – lichid incolor, limpede sau slab
opalescent, cu miros și gust de mentă. Se întrebuințează ca vehicul
aromatizant, având și o acțiune antispastică, produce o ușoară anestezie a
mucoasei stomacale. Intră în compoziția unor preparate magistrale folosite în
enterite sau în compoziția apelor de gură.
• Apa de scorțișoară (Aqua cinnamoni) – este opalescentă, puțin dulce,
în timp, pe pereții flaconului se depun cristale de acid cinamic, iar apa devine
limpede. Uleiul de scorțișoară conține eugenol și aldehidă cinamică. În

39
prezența oxigenului din aer oxidează la acid cinamic care cristalizează. Se
întrebuințează ca vehicul aromatizant.
• Apa de trandafir (Aqua rosae) – se poate prepara fie prin distilare, fie
prin dizolvarea esenței în apă. Este un lichid incolor, limpede, cu miros plăcut
de roze, cu reacție acidă (acid acetic). Este întrebuințat ca aromatizant plăcut,
în poțiuni, în unele creme de tip emulsie și în alte preparate cosmetice.
• Apa de flori de portocale (Aqua aurantii floris) – se obține prin
distilarea sau prin dizolvarea esenței în apă. Este un lichid limpede, incolor,
cu miros plăcut de portocale. Se utilizează ca vehicul aromatizant.
• Apa de tei (Aqua tiliae decemplex) – se prepară numai prin distilare,
prin antrenarea cu vapori de apă. Este un lichid limpede, incolor, cu miros
plăcut de tei. Se întrebuințează ca vehicul aromatizant, ușor emolient și
diaforetic (crește secreția glandelor sudoripare, producând transpirație
abundentă).
Formularea apelor aromatice
Materii prime:
• produse vegetale de calitate;
• apă distilată (vehicul).
Apele aromatice se pot prepara prin:
1 Distilarea, antrenarea cu vapori de apă a uleiului volatil (F.R. IX)
2 Diluarea apelor aromatice hidroalcoolice concentrate preparate în industrie
3 Dizolvarea uleiurilor volatile în apă:
a. dizolvare directă;
b. dispersarea uleiului cu talc (F.R. IX);
c dispersarea prin intermediul agenților tensioactivi.
4 Dizolvarea uleiurilor volatile în alcool și diluarea cu apă a acestor soluții
alcoolice (F.R. VII)
Oleum aethereum 1g
Alcohol aethylicus 99g

40
Apa aromatică se obține amestecând, în porțiuni mici și sub agitare 3
ml de soluție alcoolică de ulei volatil cu 97 ml apă proaspăt fiartă și răcită la
40° - 50°C.

Soluții administrate pe mucoase


Soluții bucofaringiene
Sunt preparate farmaceutice lichide, semisolide sau solide destinate
igienei și tratamentului afecțiunilor cavității bucale, gingiilor, dinților,
faringelui și laringelui.
F.R. X nu oficializează aceste forme farmaceutice. Pe căile
bucofaringiene se pot administra diferite forme farmaceutice:
• ape de gură;
• colutorii;
• gargarisme;
• dușuri bucofaringiene;
• instilații nazale;
• inhalații, aerosoli;
• soluții pentru regiunea gingivo-dentară;
• comprimate bucale, comprimate sublinguale.
Avantajele administrării bucofaringiene:
• asigură o terapie localizată la nivelul diferitelor zone anatomice;
• se poate utiliza o gamă largă de forme farmaceutice lichide, solide sau
semisolide;
• medicamentele se aplică ușor și rapid, nedureros;
• prezintă o absorbție rapidă;
• pot avea efect prelungit;
• în cazurile dureroase se pot aplica inhalații, pulverizații și aerosoli.
Produsele pentru igiena și tratamentul afecșiunilor bucofaringiene se
pot clasifica dependent de:

41
• modul de formulare;
• natura solventului;
• gradul de dispersie;
• modul de condiționare;
• modul de administrare;
• acțiune.
La formularea lor trebuie să se țină seama de:
• locul de aplicare;
• acțiunea urmărită;
• natura substanțelor medicamentoase;
• formă farmaceutică;
• produsele să nu fie cariogene;
• asigurarea unui gust plăcut, dulce;
• să permită un contact cât mai prelungit cu mucoasa bucofaringiană.

Otoguttae (F.R. X) picături pentru ureche.


Sunt forme farmaceutice destinate a fi administrate în conductul
auditiv. Ele pot fi sub formă de soluții, emulsii sau suspensii, se condiționează
în flacoane de capacitate mică 0,4 până la 10 – 15ml, prevăzute cu dop
picurător. Se administrează sub formă de picături, prin aplicație locală. Se
obțin prin dizolvarea unei substanțe active – sau mai multe substanțe active –
într-un solvent.

Rhinoguttae (F.R. X) sau picături pentru nas.


Sunt forme farmaceutice lichide, soluții apoase, uleioase, alcoolice,
administrate pe mucoasa nazală. Se condiționează în recipiente de 50ml,
având acțiune antiseptică, decongestivă, antimicotică. Sunt soluții obținute
prin dizolvarea sunstanțelor active într-un solvent, sau amestecuri de solvenți.

42
Soluții injectabile
Se obțin tot prin dizolvarea substanțelor active în solvenți. Ele au o
metodă de preparare mai deosebită, deoarece trebuie supuse sterilizării

IV.2Exemple de soluții tipizate

• OTOCALM – soluție auriculară


• PHENIDEX – soluție oftalmică
• OTALGIN – soluție auriculară
•ALCON – soluție auriculară și oftalmică
• CIPLOX – soluție auriculară și oftalmică
• TIMOLOL – soluție oftalmică 0,25%, 0.50%
• TIMOPTIC – soluție oftalmică 0,25%, 0,50%
• APICARPIN – picături oftalmice 2%, 4%
• PILOCARPIN – picături oftalmice 2%
• TRECID – sirop 2%
• SIROGAL – sirop 200ml
• SIROP DE PĂTLAGINĂ 100ml
• RUBITUSSIN EXPECTORANS 100ml
• NAFAZIN - soluție nazală 10ml, 0,01%, 0,025%, 0,05%
• NASIVIN – picături nazale 0,25%, 0,5%
• OXAMET – picături nazale 0,1‰, 0,25‰, 0,5‰
• BIXTONIM – picături nazale 0,5mg/ml
• RHINIXYL – picături nazale
• RINOFUG – picături nazale
• RINOGUT – picături nazale
• VIBROCIL – soluție nazală
• UVOFED – soluție nazală

43
CONCLUZII

Soluțiile medicamentoase sunt dispersii moleculare obținute prin


dizolvarea uneia sau mai multor substanțe active într-un solvent sau
amestecuri de solvenți.
Se folosesc ca atare pentru administrare internă sau externă sau la
prepararea altor forme farmaceutice (SOLUTIONES F.R. X).
Soluțiile medicamentose folosesc ca solvenți: apa, alcoolul, glicerina,
sau uleiurile volatile.
Ca și soluțiile extractive, soluțiile medicamentoase se cunosc din cele
mai vechi timpuri. Ele au fost preparate chiar de omul primitiv.
La noi soluțiile medicamentoase au apărut în număr mare în F.R. I, în
anul 1862, sub formă de exemple, fără monografia de generalități.
În F.R. IX apare înscrisă denumirea de SOLUTIONES.
Medicamentele lichide, limpezi. Sunt constituite dintr-un mediu de
dispersie lichid în care sunt dispersate omogen substanțele active care pot fi
solide, lichide sau gazoase.
Forma lichidă permite să se varieze ușor posologia. După dizolvarea
într-un vehicul, medicamentele sunt mai puțin iritante decât sub forma solidă
(pulberi, comprimate). Pentru uz intern, soluțiile pot fi îndulcite și aromatizate
și prin aceasta sunt mai ușor acceptabile de pacient. Forma lichidă este
indispensabilă pentru substanțele higroscopice sau pentru asocierea de
substanțe ce dau amestecuri eutectice, moi sau lichide. Preparatele lichide
prezintă dezavantajul că sunt mai greu de manipulat și de transportat, ocupă
un loc mare de depozitare și mult mai puțin stabile decât preparatele solide.

44
Soluțiile injectabile și soluțiile oftalmice fac obiectul unor capitole
separate. Soluțiile medicamentoase prezintă avantajul unei dozări perfecte,
care se absorb și acționează destul de prompt.
Două sau mai multe substanțe formează o soluție când moleculele se
amestecă intim, dând naștere unei faze omogene.
În general, soluțiile pot fi clasificate în trei mari grupe:
micromoleculare, micelare și macromoleculare.
Componentele unei soluții sunt: solvatul sau dizolvantul de o parte și
solventul, dizolvantul sau solutul de alta.
Dacă un singur component al soluției este lichid, acesta se consideră
totdeauna solvent. Dacă mai multe componente sunt lichide, cel care are
volumul mai mare este considerat solvent.
Când într-o soluție, substanța solidă se află în exces soluția este saturată
(ex: siropul simplu), iar gradul de dizolvare al substanței solide se numește
solubilitate. Solubilitatea variază de la substanță la substanță. Solubilitatea
este influențată de structura moleculară proprie și de cea a solventului, de
temperatură și de prezența altor substanțe.
Din punct de vedere farmaceutic prezintă interes soluțiile în care
mediul de dispersie este lichid. În funcție de natura substanței dizolvate se
deosebesc trei feluri de soluții: soluții de gaz în lichid, soluții de lichid în
lichid și soluții de solid în lichid. Substanțele active solide imprimă acțiunea
terapeutică a soluțiilor.
Soluțiile după modul de formulare sunt: oficializate, magistrale și
industriale sau tipizate.
Ca formă farmaceutică, ele ocupă un loc important în industria
farmaceutică, ocupând un loc fruntași ca număr de preparate.
La prepararea soluțiilor se mai pot adăuga și substanțe auxiliare care au
diverse roluri: solubilizanți, agenți pentru corectarea gustului, mirosului și
pentru ajustarea pH-ului, conservanți antimicrobieni potriviți.

45
Când se prepară soluții cu substanțe toxice sau puternic active, în
cantitate mai mică de 50mg, se folosesc soluții titrate (1:10 sau 1:100) ale
acestor substanțe. Soluțiile titrate ale substanțelor toxice sau puternic active se
păstrează la VENENA sau la SEPARANDA alături de substanțele
corespunzătoare.
Pentru măsurarea componentelor lichide în picături se folosește
picătorul normal.

46
Bibliografie

TEHNICĂ FARMACEUTICĂ – prof univ dr D. Lupuleasa, prof univ


dr Cornelia Fica, Ed Carol Davila. Bucureşti 2005
ÎNDREPTAR PRACTIC PENTRU PREPARAREA
MEDICAMENTELOR SOLIDE – D. Lupuleasa, Ionela Belu, Oana Mănescu,
Gabriel Saramat, Ed Medicală Universitară, Craiova 2005
TEHNICĂ FARMACEUTICĂ PENTRU CADRE MEDII - Cornelia
Fica, Ed Medicală, Bucureşti 1997
TEHNICĂ FARMACEUTICĂ – V. Stănescu, Ed medicală, Bucureşti
1983
ÎNDREPTAR PRACTIC PENTRU PREPARATE
MEDICAMENTOASE, vol. I şi vol. II, D. Lupuleasa, Ionela Belu, Ed
Medicală Universitară, Craiova 2003
F.R. IX
F.R. X
MEMOMED 2012

47
ANEXE

48