Organele vegetative ale unei plante cu flori: rădăcina, tulpina, frunza

A. Rădăcina: Se află de obicei în sol; nu are niciodată muguri şi frunze;

Tipuri

Pivotantă Firoasă Rămuroasă

- rădăcina principală groasă; - rădăcina principală dispare de - rădăcinile secundare întrec în

- rădăcinile secundare subţiri;
- ex: morcov, fasole, cartof,
păpădie etc.
timpuriu; lungime şi grosime rădăcina
- rădăcinile secundare sunt ca un principală;
mănunchi de fire; - ex: arbori şi arbuşti (fag, stejar,
- ex: grâu, secară, porumb, brad, alun)
ghiocel, lalea etc.

Zone rădicinii: a) scufia – protejează vărful fraged al rădăcinii;

b) zona netedă – de creştere (rădăcina creşte);

c) zona perişorilor absorbanţi – absorb apa şi sărurile minerale;

d) zona aspră – urmele perişorilor care au căzut.

Funcţiile rădăcinii:

1. Fixează planta în sol şi îi dă stabilitate;

2. Absoarbe apa cu sărurile minerale
3. Conduce seva brută spre tulpină;
4. Depozitează substanţe de rezervă (ex: morcov, sfeclă de zahăr);
5. Înmulţire vegetativă – prin părţi din rădăcină.

Strucura internă a rădăcinii:

- Epiderma- un strat de celule subţiri;

- Scoarţa – ţesut fundamental format din mai multe straturi de celule;
- Cilindrul central – ţesut fundamental în care se află fascicule de vase conducătoare lemnoase
şi liberiene;
- în centru: măduva

B. Tulpina: aeriană, subterană, acvatică

1. Aeriană - alcătuire:
- tulpină principală şi tulpini (ramuri) secundare;
- noduri (umflături) şi întrenoduri sau internoduri (porţiunea dintre două noduri);
- muguri – ax cu frunze;
 - la exterior – frunze solzoase cu rol protector.
Mugurii se clasifică în funcţie de poziţie terminal- prin care tuplina creşte în lungime
axilari – se formează ramuri secundare
organul format florali => flori
foliari => Frunze
Tulpini aeriene ierboase: volubilă (se răsuceşte pe un suport) – ex. Fasole
agăţătoare (prin cârcei) – ex. Mazăre
dreaptă – ex. floarea soarelui
târâtoare (ţesut de susţinere slab dezvoltat) –ex. căpşun

lemnoase formate din trunchi şi coroană (la arbori şi arbuşti)

2. Subterană sau subpământeană

a) Bulb – disc de la care pornesc rădăcini firoase; se întâlneşte la ceapă, lalea;
b) Tubercul –are adâncituri numite ochiuri de unde pornesc lăstari(ex: cartof);
c) Rizom – la lăcrămioară.

3. Acvatice – la plantele acvatice (nufăr, lintiţă).

Strucura internă a tulpinii:

- Epiderma- un strat de celule; la plantele ierboase poate conţine cloroplaste;

- Scoarţa – mai multe straturi de celule; celulele de la exterior pot avea cloroplaste;
- Cilindrul central – ţesut fundamental şi vase conducătoare libero-lemnoase
- în interior -măduvă (la unele plante lipseşte –ex. grâu)
- la arbori apar inele anuale de creştere (se poate stabili vârsta arborilor).

Funcţiile tulpinii:

- Susţine flori, fructe, Frunze;

- Leagă toate organelle plantei între ele;
- Conduce seva brută (de la rădăcină spre frunză) şi seva elaborate (de la frunză la toate
organele plantei);
- Acumulează apa la cactus;
- Depozit de substanţe de rezervă (bulb, tubercul, rizom);
- Susţinere – la viţa de vie vârful tulpinii de transformă în cârcei;
- Apărare – prin transformare în spini (la mărul sălbatic);
- Înmulţire vegetativă – prin părţi din tulpină.
 1. Baza sau teaca- este partea lăţită care prinde frunza de tulpină;
- poate lipsi;
2. Peţiol sau codiţa frunzei – îndreaptă frunza spre lumină;
- poate lipsi;
3. Limb foliar – partea lăţită, subţire, mai închisă pe partea superioară şi mai deschisă pe
cea inferioară;
- are nervură principală şi nervuri secundare.

Clasificarea frunzelor:
A. După formă: ovală (păr), ac (molid), liniară sau panglică (grâu), lance (salcie), inimă
(tei), săgeată (săgeata apei), fistulară (ceapă).
B. Marginea limbului: întreagă (liliac), dinţată sau zimţată (tei), lobată (stejar), sinuată
(fag, lobodă).
C. Alcătuirea limbului:
 Frunze simple – ex. măr

 Frunze compuse din foliole

– palmat compuse (castan)

- penat compus imparipenat compuse (salcâm)

paripenat compuse (nuc)

D. Dispoziţia frunzelor pe tulpină:

alterne opuse verticilate în rozetă

Structura internă a frunzei

1. Epiderma: superioară şi inferioară este formată dintr-un strat de celule strâns unite, între care pot
apărea stomate;
- stomata este alcătuită din 2 celule în formă de boabe de fasole puse faţă în faţă, lasă o
deschidere

2. Ţesutul fundamental: - celule aşezate perpendicular pe epiderma superioară; conţin cloroplaste;

- urmează celule cu spaţii cu aer;
3. Ţesutul conducător – fascicule libero-lemnoase care formează nervurile.
 Funcţiile frunzei

 FOTOSINTEZA
- prepararea substanţelor organice din săruri minerale în prezenţa luminii, a clorofilei şi
dioxidului de carbon;
- în urma fotosintezei se produce oxigen şi amidon;
- plantele au hrănire autotrofă =>sunt din categoria producătorilor;
- substanţele organice de rezervă sunt: dulci (ex. amidon- cartof)
grase (uleiuri- ex. nuci)
proteice (fasole, mazăre)
Condiţiile care influenţează fotosinteza:
1. apa- în timpul secetei fotosinteza scade;
2. sărurile minerale- în cantitate optimă creşte fotosinteză;
- în cantitate prea mare => scade;
- omul adaugă îngrăşăminte naturale sau artificiale;
3. temperatura – fotosinteza începe la 0ºC, creşte până la 25-35ºC, se opreşte peste 45ºC.
4. lumina – fotosinteza este intensă ziua.

 RESPIRAŢIA
- Planta ia oxigen şi elimină dioxid de carbon;
- Se produce în toate organele plantei;
- Este proces invers fotosintezei;
- Se produce energie necesară plantei şi se realizează atât ziua cât şi noaptea.

Condiţiile care influenţează respiraţia:

1. Temperatură;
2. Vârsta plantei – plantele tinere au respuraţie mai intensă;

 TRANSPIRAŢIA
- Eliminarea apei sub formă de vapori;

Condiţiile care influenţează transpiraţia:

1. Temparatura – la temperatură considerată maxima plantele se ofilesc;
2. Lumina – plantele transpiră mai mult ziua decât noaptea;
3. Umezeala aerului – transpiraţia scade dacă aerul are umezeală ridicată;

Importanţa transpiraţiei: ajută la ascensiunea sevei brute spre frunză;

- împiedică supraîncălzirea plantei.
 Organele de înmulţire ale unei plante cu flori: floarea, fructul, sămânţa

A. FLOAREA
- Florile pot fi:
a) Solitare – câte una pe tulpină (ex. lalea);
b) Grupate în inflorescenţă (lăcrămioară, floarea soarelui etc.).

Alcătuirea unei flori simple:

Stamină: filament şi anteră cu polen

Petale – diferite culori

Stigmat lipicios Totalitatea lor = COROLA

PISTIL
Stil alungit
(GINE- Sepalele – verzi
CEU) Ovul Totalitatea lor = CALICIUL

Ovar
Receptaculul –partea lăţită

Peţiol sau codiţa florii

- Totalitatea staminelor = ANDROCEUL;

- Pistilul este partea feminină a florii; stamina este partea bărbătească a florii.

Funcţiile florii

1. Polenizarea
- trecerea polenului de pe partea bărbătească a florii pe cea feminine.
- clasificare:
a) Naturală:
 directă sau autopolenizarea – în cadrul aceleiaşi flori
 indirectă – între flori diferite ca poziţie dar din aceeaşi specie
- poate fi realizată de insecte (flori colorate şi parfumate) sau de către vânt
(florile produc mult polen).

b) Artificială:
 realizată de om pentru producţie mai mare şi soiuri mai rezistente.

2. Fecundaţia
- polenul înaintează de-a lungul stilului => tub polenic;
- unirea grăunciorului de polen cu ovulul din ovar;
- după fecundaţie petalele, sepalele se ofilesc;
- ovarul se îngroaşă şi devine fruct; ovulele fecundate se transformă în seminţe.
 B. FRUCTUL

- se formează din ovar în urma fecundaţiei;

- clasificare, după consistenţă:
a) uscate – care se deschid la coacere (dehiscente) – ex. fasole, mazăre, varză;
- care nu se deschid la coacere (grâu, porumb);
b) cărnoase sau zemoase – care se deschid la coacere total sau partial (ex. nucă, castan);
- care nu se deschid la coacere (caise, cireşe).

În formarea lor, la unele fructe participă şi receptaculul formându-se fructe false (ex. măr, pară, gutuie).

Răspândirea fructelor şi seminţelor

1. prin deschidere liberă a fructului – fasole, traista ciobanului, varză;

2. seminţe care zboară – păpădie, arţar;
3. fructe agăţătoare – ciulin, pălămidă;
4. fructe cu seminţe rezistente care sunt consummate de către păsări iar resurile ajung la distanţe
mari.

C. SĂMÂNŢA

- formată prin fecundarea ovulului;

Alcătuire:
1. Tegument – la exterior cu rol protector;
2. Embrion - format din rădăciniţă => rădăcină
tulpiniţă => tulpină
muguraş => primele frunze
3. Cotiledoane – substanţe de rezervă pentru creşterea embrionului pânâ la apariţia primelor
frunze.

def. Trezirea la viaţă a unei seminţe mature se numeşte germinaţie sau încolţire

Etapele germinaţiei

1. Îmbibarea cu apă
2. Formarea plantulei

Condiţii de germinaţie
1. Apă;
2. Oxigen din sol (seminţele în timpul germinaţiei au respiraţie intense);
3. Temperatură – fiecare plantă are o anumită temperatură de încolţire de care trebuie să se ţină
cont în momentul semănării; pentru unele plante se folosesc răsaduri.

Plantele care au în sămânţa lor două cotiledoane se numesc dicotiledonate

Plantele care au în sămânţa lor un cotiledon se numesc monocotiledonate