MOTIVATIE ŞI PROFIL PERSONAL

I.1. INTRODUCERE
Decizia de inițiere a unei afaceri nu este simplă, necesită un proces decizional complex, desfășurat în mai
multe etape și include un grad ridicat de risc.
Înainte de a începe elaborarea oricăror planuri privind afacerea pe care ar dori să o desfășoare în viitor,
întreprinzatorul trebuie să aibă în vedere un cumul de elemente care țin atât de contextul economic în care va
funcţiona afacerea, cât și de motivațiile proprii și ale familiei acestuia (pentru că, în cele din urmă, familia este cea
care suportă riscurile unui eventual eșec sau se va bucura alături de succesul ideii puse în practică).
Fiecare dintre noi avem anumiți factori care ne motivează și fiecare dintre noi avem un profil al motivațiilor
și valorilor. De aceea, înainte de a începe o carieră și înainte de a lua o decizie profesională, este important să ne
cunoaștem motivațiile astfel încât să luăm decizii favorabile pe termen lung. Prioritizarea motivațiilor ne ajută de
asemenea să facem față provocarilor profesionale.
Este important să ne cunoaștem și să realizăm faptul că, prin cunoașterea la nivel individual, vom reuși să ne
atingem obiectivele pe termen scurt, mediu și lung. În timp ce unii dintre noi optăm pentru o anumită meserie,
deoarece credem că prin acea muncă ne vom realiza năzuințele, alții alegem o altă variantă – aceea de a fi
intreprinzător, propriul nostru stăpân.
Motivele care stau la baza deciziei privind alegerea carierei sunt extrem de diverse. Motivul este acel
fenomen psihic ce are rol esențial în declanșarea, orientarea și modificarea conduitei; motivația este constituită din
ansamblul motivelor, din structurarea tuturor motivelor.

I.2. MOTIVAŢIE
În sensul ei general, noțiunea de motivație, introdusă în psihologie la începutul secolului XX, desemnează
aspectul energetic, dinamic al comportamentului uman. Ea este definită ca „o stare de disociație şi de tensiune, care
pune organismul în mișcare până ce ajunge la reducerea tensiunii și regăsirea integrității sale”.
Motivația este un „concept fundamental în științele despre om, exprimând faptul că la baza conduitei umane se află
întotdeauna un ansamblu de mobiluri – trebuințe, tendințe, afecte, interese, intenții, idealuri – care susțin realizarea
anumitor acțiuni, fapte, atitudini”.
Astfel definită, motivația stă în spatele tuturor deciziilor, atitudinilor și acțiunilor umane, fiind de aceea
denumită „cauzalitatea internă” a conduitei umane.
Mobilurile enumerate reprezintă condiții interne, interpuse între stimulii mediului și reacțiile organismului,
mediind, cerând, întreținând un comportament sau altul. Motivația se restructurează și se ajustează continuu, în
concordanță cu funcția psihică pe care o servește, incluzând în componența sa o multitudine de variabile fiziologice,

1
psihologice și socio-culturale.
Motivația se bazează pe trebuințe, acestea fiind substratul cauzal imediat al celor mai diferite activități și
comportamente interumane. Motivul nu apare ca derivat al unei trebuințe singulare, ci ca expresie a modului în care
acestea interacționează în sistem. Forma cea mai înaltă a motivației este motivația internă, care apare atunci când
rolul profesional cu care interacționează subiectul devine el însuși o necesitate.
O astfel de motivație condensează în sine trebuința de activitate a subiectului, valorizarea socială pozitivă a
activității acestuia și conștientizarea importanței sociale a activității desfășurate.
Având în vedere dinamica sistemului trebuințelor individului, motivația ne permite să înțelegem o serie de fenomene
psihosociale deosebit de semnificative sub aspect practic, ca de exemplu: alegerea profesiei, integrarea în muncă,
evoluția socio-profesională a individului.
Între motivație, activitate și conduită se instituie un ciclu funcțional care, pentru cazurile menționate, ar avea
următoarea componență: alegerea profesiunii în funcție de cea mai puternică trebuință nesatisfăcută în contextul
respectiv; exercitarea profesiunii alese; satisfacerea trebuinței inițiale care, treptat, încetează să-l mai motiveze pe
individ; intrarea în funcțiune a noi trebuințe, care fie se creează în decursul exercitării profesiei, fie existau anterior și
sunt reactualizate.
Procesul continuă, soldându-se finalmente cu legarea tot mai strânsă a individului de profesie; există, însă, și
posibilitatea ca datorită stagnării sau regresiunii în plan motivațional să apară efecte contrare: insatisfacție, slabă
integrare, tendința de părăsire a locului de muncă.
Noțiunea de motivație a fost și va rămâne probabil unul dintre principalele puncte de plecare în înțelegerea
succesului/insuccesului profesional.
Specialiștii consideră motivația ca fiind sursa de energie care ne împinge spre acțiune, motorul întregii
noastre activități, atât în plan profesional cât și personal. Este evident că pentru a putea funcționa la parametri optimi
orice sistem are nevoie sa fie alimentat cu energie, așa cum și noi avem nevoie de motivație pentru a atinge ceea ce
ne-am propus.
A cunoaște motivația unei persoane echivalează cu găsirea răspunsului la întrebarea ,,de ce'' înteprinde o
anume activitate. Răspunsul este dificil, deoarece cauzele declanșatoare sunt multiple și nu se pot reduce la stimulii
externi.
Componentele sistemului motivațional sunt numeroase, variază ca origine, mod de satisfacere și funcții,
clasificarea și explicarea lor fiind controversate. Cei mai mulți specialiști acceptă azi că motivația umană include:
trebuințe, tendințe, intenții, dorințe, motive, interese, aspirații, convingeri.
Ce faci atunci când un lucru nu te mai motivează? Ai două opţiuni: îl schimbi/înlocuieşti sau cauţi cauzele
demotivării. Analizezi situaţia şi vezi care are prioritate: se poate face ceva pentru ca lucrul în cauză să nu se
transforme într-o rutină obositoare şi plictisitoare, care nu-ţi mai aduce satisfacţii? Dacă da, pune mâna pe un pix şi
pe o coală de hârtie şi trage două linii: una pe verticală şi una pe orizontală. Împarte
2
pagina în patru. Pe coloanele de sus, înşiră în stânga dezavantajele, iar în dreapta avantajele (dacă ţi-e mai comod,
poţi să faci şi invers). În a doua jumătate a paginii, ia în calcul dezavantajele şi continuă lista: în stânga scrie ce nu se
poate face, în dreapta ce se poate face.
Întoarce foaia pe cealaltă parte şi, la fel ca prima dată, împarte-o în patru. Scrie în stânga ce nu se poate face,
iar în dreapta motivele pentru care crezi că nu se poate face. Adaugă soluţii. Vezi ce anume te poate motiva şi ce nu
te poate motiva. Încearcă să-ţi răspunzi la întrebarea “De ce nu îmi place?“. Încearcă să îţi dai seama care sunt
cauzele neplăcerilor şi în ce plan te afectează: personal, profesional etc.
Stabileşte-ţi priorităţi!
Află ce contează cel mai mult pentru tine, vezi care sunt necesităţile, vezi cum poţi să le acoperi, după care
încearcă să îţi dai seama ce satisfacţii îţi pot aduce.
Un exemplu oarecare de priorităţi ar fi: pe primul loc e familia, pentru întreţinerea familiei am nevoie de bani, banii
mi-i aduce un loc de muncă, locul de muncă mi-l aleg în funcţie de ce ştiu să fac cel mai bine.
Urmează o nouă prioritizare: ce ştiu să fac cel mai bine, ce e pe locurile următoare, dacă ştiu să fac mai multe
lucruri bine, care este cel pe care aş dori să îl fac şi ce satisfacţii suplimentare îmi aduce. Complicat e să îţi dai seama
ce anume vrei pe baza a ce anume ştii, trecând prin faza “ce anume cred că pot“.
Pe de o parte, prioritizarea e motivantă. Te ajută să gândeşti mai limpede şi să îţi pui ordine în idei.
Complicat e după ce vezi că unele puncte de pe lista de priorităţi nu ies cum ar trebui. Prin urmare, soluţia este să te
întorci la listele iniţiale şi să o iei de la capăt pe partea de “ce vreau” şi “ce ştiu“. Chiar dacă nu iese din prima sau
dintr-a doua, iese întotdeauna. De multe ori, soluţia pe care o adopţi în ultimă instanţă este şi cea potrivită. Singura
problemă este cât timp îţi ia până descoperi soluţia.
Trebuințele biologice au prioritate, deoarece sunt un set de necesități de bază, legate de asigurarea nevoilor
de bază, a subzistenței. Pentru ca o persoană (și implicit toate celelalte motivații) să existe, este necesar ca toate
acțiunile izvorâte din necesitatea de subzistență să aibă prioritate. Trebuințele biologice: foame, sete, sexuale, nu sunt
specifice numai omului, ele apărând și la animale. Ele asigură integritatea fizică a organismului și totodată
supraviețuirea speciei.
Cel de al doilea nivel motivațional este cel dezvoltat pe baza nevoii de securitate, atât în plan fizic, cât și în
plan social. La acest nivel motivațional, trebuințele sunt legate de menținerea echilibrului emoțional, asigurarea
condițiilor de muncă și de viață.
Al treilea nivel este determinat de nevoia de contacte sociale, corespunzând trebuinței de afiliere, de
apartenență la grup, nevoia de identificare cu alții, de a obține răspunsuri afectiv-pozitive din partea celorlalți (nevoia
de afecțiune).
Cel de-al patrulea nivel, cuprinde motivațiile de respect și autorespect, de realizare și menținere a unei bune
imagini despre sine în proprii săi ochi, cât și în ochii altora. Sunt motive relative la EU: nevoia de apreciere, de stimă
și aprobare socială, nevoia de stimă și statut.
3
 Ultimul nivel al “piramidei” cuprinde motivația de autorealizare, definită de către Maslow, ca fiind dorința
individului de a face ceea ce știe să facă bine, ceea ce îi procură satisfacție prin însuși faptul de a desfășura activitatea
respectivă, dându-i sentimentul de satisfacție și plenitudine.

Maslow precizează că o trebuință este cu atât mai puțin probabilă cu cât este mai frecvent satisfacută, ceea ce
înseamnă că trebuința care motivează comportamentul nu este cea satisfacută, ci trebuința nesatisfăcută.
Ierarhia se manifestă deoarece motivațiile aflate la niveluri inferioare sunt prioritare în raport cu celelalte.
Aceasta însemnă că trebuințele situate la niveluri superioare pot deveni active doar după ce au fost satisfăcute
trebuințele anterioare (o trebuință nu apare ca motivație decât după ce anterioara ei a fost satisfăcută, ceea ce
sugerează că există o ordine, o succesiune în satisfacerea trebuințelor).

Autocunoaşterea şi alegerea carierei

Autocunoşterea sau cunoaşterea de sine se dezvoltă odată cu vârsta şi cu experienţele prin care trecem. Pe
masură ce o persoană avansează în vârstă, dobândeşte o capacitate mai mare şi mai acurată de a se cunoaşte pe sine.
Totuşi, niciodată nu vom putea afirma că ne cunoaştem pe noi înşine în totalitate; cunoaşterea de sine nu este un
proces care se încheie odată cu adolescenţa sau tinereţea. Confruntarea cu evenimente diverse poate scoate la iveală
dimensiuni noi ale personalităţii, care sunt deja consolidate, însă cu care intrăm în contact numai în anumite contexte.
Unul dintre aceste evenimente joacă un rol deosebit de important în cadrul procesului cunoaşterii de sine.
Este vorba despre momentul alegerii carierei, care - afirmă specialiştii - poate fi asociat cu dobândirea identităţii

4
profesionale, numai odată ce se realizează integrarea şi adaptarea iniţială la profesie. Există însă situaţii în care
această adaptare este resimţită în plan afectiv ca un ,,şoc”, datorat confruntării între realitate şi ideal, între investiţiile
afective în activitatea profesională şi feedback-ul primit din exterior.
Să alegi o cariera care nu se potriveşte cu ceea ce eşti şi cu adevăratele tale dorinţe este ca şi cum te-ai privi
într-o oglindă care deformează imaginea. Însă este posibil ca într-o zi aceasta să se spargă şi să fie nevoie să cumperi
o alta nouă. Uitându-te în ea, vei putea fie să constaţi că nu este nicio diferenţă, fie că există discrepanţe între
imaginea veche şi cea nouă, această experienţă având în unele cazuri efecte pozitive sau negative în planul imaginii
de sine, şi deci, al cunoaşterii de sine.
Acelaşi lucru se poate întâmpla şi în cazul raportului dintre motivaţiile tale profesionale şi actualul sau
viitorul loc de muncă. Este posibil ca, neavând o posibilitate de reflectare corectă a acestor interese privind cariera, să
constaţi cu uimire că poţi schimba numeroase profesii, fără a ajunge în final la o cunoaştere de sine cât mai completă,
adică fără a-ţi consolida o identitate de muncă.
Ce putem însă face pentru a nu ajunge în asemenea situaţii, care ar putea naşte stări de anxietate, îndoială faţă
de sine şi chiar faţă de ceilalţi ? Dacă răspunsul care îţi vine cel mai uşor în minte este ,,să ne cumpărăm o oglindă
bună” înseamnă că eşti una dintre persoanele care doreşte să intre în contact cu propriile motivaţii referitoare la
alegerea carierei.
Şi este bine să ştii că poţi avea surprize plăcute sau neplăcute când te vei vedea aşa cum eşti cu adevărat în
context profesional sau poţi să constaţi că eşti neschimbat, ceea ce înseamnă că ai atins un nivel optim al cunoaşterii
de sine.

I.3 IMAGINEA DE SINE ŞI ÎNCREDEREA ÎN SINE

Ce este imaginea de sine ?
Imaginea de sine sau "cum ne vedem", se referă, așa cum se subînțelege, la modul în care ne percepem
propriile noastre caracteristici fizice, emoționale, cognitive, sociale și spirituale. Modul în care ne percepem depinde
de gradul de autostimă (autoapreciere, autorespect, autoacceptare) pe care îl avem. Astfel, dacă ne acceptăm pe noi
inșine, dacă ne apreciem pentru ceea ce facem bine - aceasta contribuie la autorespectul și încrederea în sine - dacă
acceptăm că avem și slăbiciuni fără să ne criticăm în permanență pentru ele - aceasta constituie baza toleranței față de
sine și, implicit, față de alții - putem trăi confortabil din punct de vedere emoțional. Trebuie înțeles că este bine să
existe mereu un echilibru între autoapreciere și autocritică, nici una din cele două extreme nefiind eficientă.

Cum ştim dacă imaginea de sine e bună sau nu?

Este foarte simplu. Toți avem ceea ce se cheamă "vocea interioară". Dacă această voce interioară are tendința
spre un discurs pesimist, negativ și autocritic cu ambiții neîmplinite spre perfecțiune este clar că imaginea de sine a
persoanei respective este negativă.
5
 De ce este importantă imaginea de sine?
Imaginea de sine ne influențează comportamentele. Când ai o imagine de sine bună îți poți îndeplini
obiectivele pentru că, o imagine de sine bună îți dă entuziasm, energie și determinarea necesară pentru acest lucru, iar
obstacolele sunt percepute ca provocări ce trebuie depășite pentru atingerea obiectivelor. O imagine de sine bună te
face să relaționezi armonios cu ceilalți, prin atingerea obiectivelor poți avea performanțe profesionale, succes social
etc. O imagine de sine negativă te face să-ți scadă motivația sau chiar o anihilează prin lipsa încrederii în forțele
proprii ("ce rost are să încerc? oricum nu voi reuși", "e greu", "nu sunt în stare" etc.) ducând, mai departe, la
comportamente de evitare ("nu mă duc la interviu deoarece nu sunt suficient de bun, deci nu are rost"). A se observa
că o imagine de sine negativă este capabilă să creeze un cerc vicios din care persoanei îi este greu să iasă: nu face
anumite lucruri pentru că nu se crede în stare, iar după ce renunță la a face lucrurile respective se autoculpabilizează
și se critică și mai tare, întărindu-și, astfel, convingerile negative despre sine și alimentând dialogul interior negativ.
În concluzie: când îți acorzi suficientă valoare îți atingi mai ușor obiectivele pentru că a avea încredere în
sine, în forțele proprii te face să-ți mobilizezi exact resursele de care ai nevoie să depășești obstacolele și să mergi în
direcția dorită; când nu îți acorzi suficientă valoare negociezi mai slab, comunici mai greu, acționezi cu mai multă
frică sau eviți să acționezi și "îți pui singur bețe în roate". Când nu îți acorzi valoare anihilezi resursele de care ai
avea nevoie pentru a întreprinde ceva.

Imaginea de sine contribuie la evaluarea realității.

Când ai o imagine de sine bună poți afirma: "pot să fac acest lucru sau măcar pot încerca"; când ai o imagine
negativă de sine afirmi: "nu pot să fac acest lucru, este prea greu, nu voi fi în stare". Diferența este că cel cu imaginea
bună de sine va avea ocazia să-și demonstreze dacă poate sau nu, dezvoltând convingeri realiste despre sine printr-o
percepție corectă a capacităților, dar și slăbiciunilor. Cel cu imaginea negativă de sine nu va avea ocazia decât de a se
închide în cercul vicios descris mai sus, întărindu-și astfel convingerile negative.
 Modul în care ne percepem forțele proprii determină modul în care evaluăm realitatea;
 Imaginea bună de sine ne determină "să riscăm o încercare", acceptând în același timp că s-ar putea să realizăm
ceva sau s-ar putea să eșuăm, dar, oricum, merită să încercăm.
 Imaginea negativă de sine ne face să evităm o acțiune evaluând-o ca fiind peste puterile noastre.
 Imaginea negativă de sine ne face influențabili la părerile negative ale celorlalți pe care le luăm "de bune" și le
adaugăm părerilor noastre negative despre noi înșine.

De ce părerea celorlalți contează?

Deși imaginea de sine este oglindirea noastră în propria conștiință (auto-oglindirea), fiind logic astfel să aibă
referențial intern, imaginea de sine este deseori susținută sau sabotată de factori
6
externi. Întrebarea "De ce părerea celorlalți contează?" ar fi mai logică sub forma "Pentru cine contează părerea
celorlalți?". Răspunsul este simplu: părerea celorlalți contează pentru cei care nu au consolidată imaginea de sine și,
în mod specific, pentru cei care, la bază, nu au o imagine bună de sine având nevoie în permanență să se raporteze la
exterior. Când au succes se simt bine, dar pentru puțin timp, devenind dependenți de succes pentru a se simți bine, iar
cînd eșuează se blamează excesiv. Aceștia trăiesc într-o permanentă incertitudine și neliniște, fiind mereu vulnerabili
pentru că imaginea lor de sine este dependentă de factori exteriori. Apare astfel neliniștea, nemulțumirea,
incertitudinea și cercul vicios al anxietății, depresiei etc.
Atunci când există o percepție realistă de sine (îți știi calitățile, dar accepți că ai și defecte) și, implicit, o
imagine bună de sine, realitatea exterioară îți confirmă sau infirmă ceea ce deja știi despre tine și te ajută să
îmbunătățești ceea ce ai deja, acolo unde este cazul.

Puteți face singuri câteva lucruri pentru a vă îmbunătăți imaginea de sine:

 Faceți o listă cu realizările până în prezent;
 Analizați obiectiv ce calități ați folosit pentru realizarea lor (sigur persoanele cu imaginea scăzuta de sine vor
atribui succesele unor factori externi);
 "Sărbătoriți" orice succes, lăudați-vă în sinea dvs. pentru realizarea oricărui lucru;
 Transformați eșecul în feedback: decât să vă blamați pentru că ați eșuat mai bine analizați ce nu a mers bine și
puteți îmbunătăți pe viitor sau ce ați greșit și puteți să nu mai repetați în viitor;
 Începeți cu pași mici, pașii mari vă pot dezechilibra. Dacă sunteți genul de persoană care evită să acționeze din
teama de a nu eșua și amână lucuri din același motiv, faceți o listă zilnică cu câteva obiective ușor de atins, apoi
la sfârșitul zilei analizați ce a mers bine și ce nu, luând astfel decizii în consecință pentru ziua următoare.
Realizarea obiectivelor personale, indiferent cât de mici, contribuie la întărirea autostimei și îmbunătățește
imaginea de sine.
Ce este încrederea de sine?
Definițiile sunt multe și destul de sofisticate. Dar putem cădea de comun acord asupra a cel puțin uneia dintre
ele: încrederea de sine înseamnă aprecierea și valorizarea propriei persoane.
Mai exact: a avea o atitudine pozitivă - ne apreciem în tot ceea ce facem bun; suntem siguri de calitățile
noastre - ne controlăm viața și suntem în stare să facem tot ceea ce dorim.
"Putem lua deciziile importane pentru noi, ne guvernăm în mare parte viața”. Lipsa acestei încrederi de sine
poate însemna senzația unei lipse de putere, un sentiment de neajutorare și poate duce în final la o părere negativă
despre sine, care va determina o dezapreciere din partea celorlalți. Acestea fiind semne clare ale unei viitoare
depresii.
Încrederea în sine este unul din fundamentele personalității noastre, un ax care susține și ne influențează tot

7
timpul. De câte ori nu facem ceva pentru că n-am avut încredere în noi? De câte ori nu ne privăm singuri de ceva
pentru că nu am avut suficient curaj?
Un exemplu în care poate fi întâlnită aceasta este cariera.
Încrederea în sine ne dă un mai bun discernământ asupra a ce trăim. O mare încredere de sine nu poate fi
transmisă de la o persoană alteia. Trebuie formată, oarecum moștenită de la cei lângă care ai crescut. Să înveți să-ți
rezolvi problemele, conflictele, să știi să comunici cu cei din jur, să ai o părere bună, realistă despre tine, să fii într-o
bună relație cu tine însăți, nu poate fi decât bine pentru tine.
Dezvoltarea încrederii în sine
Dezvoltarea încrederii în sine reprezintă unul dintre factorii decisivi ce contribuie la obținerea succesului. Se
prezintă în continuare 5 pași pentru dezvoltarea încrederii în sine, descriși de Napoleon Hill în bestseller-ul “Think
and Grow Rich”:
Pasul 1
Știu că am capacitatea de a-mi îndeplini scopul precis în viață, prin urmare îmi impun să acționez perseverent și
continuu pentru obținerea sa și promit că voi îndeplini această acțiune.

Pasul 2
Îmi dau seama că gândurile care îmi domină mintea se vor reproduce în cele din urmă în acțiune fizică, exterioară, și
treptat se vor transforma în realitate palpabilă. Prin urmare, îmi voi concentra gândurile timp de 30 de minute pe zi,
asupra genului de persoană care vreau să devin, creându-mi astfel în minte o imagine clară a persoanei respective.

Pasul 3
Știu că, cu ajutorul principiului autosugestiei, orice dorință pe care o păstrez persistent în minte, va încerca în cele din
urmă să se exprime prin intermediul unor mijloace practice de a obține obiectul aspirațiilor mele. Prin urmare, voi
petrece zilnic 10 minute cerând de la mine însumi să-mi dezvolt încrederea în sine.

Pasul 4
Am elaborat în scris o descriere clară a obiectivului meu principal în viață și nu voi înceta niciodată sa încerc, până
când îmi voi dezvolta suficient de mult încrederea în sine pentru atingerea acestuia.

Pasul 5
Realizez perfect faptul că nicio avere sau poziție socială nu poate rezista o perioadă îndelungată, dacă nu are la bază
o temelie de adevăr și dreptate, prin urmare, nu voi încheia nicio tranzacție din care nu
8
profită toți cei implicați. Voi reuși acest lucru, atrăgând către mine forțele pe care doresc să le folosesc, precum și
cooperarea altora. Îi voi determina pe alții să mă servească, datorită dorinței mele de a-i ajuta pe alții. Îi voi face pe
alții să creadă în mine, deoarece și eu voi crede în ei și în mine însumi. Îmi voi semna numele pe această formulă și o
voi repeta cu voce tare în fiecare zi, având credința deplină că îmi va influența treptat gândurile și acțiunile, astfel
încât voi dobândi succesul.

Aplicarea formulei de mai sus nu necesită foarte mult efort și nici cine știe ce abilități deosebite. Trebuie
doar să fiți constienți de faptul că aveți capacitatea de a vă îndeplini orice vă propuneți, însă pentru asta trebuie să
acționați. De asemenea, trebuie să alocați zilnic 30 de minute în care să meditați și să vizualizați genul de persoană
care doriți să deveniți.

Care dintre anumite bariere: frica de realitate, frica de expunere, frica de angajament, frica de esec îţi
stau in cale?
 Ți-e teamă de necunoscut sau ești adept al noilor frontiere?
 Eviți provocările sau îți dorești și abia aștepți să apară, ai nevoie de ele?
 Îți plac provocările? Riști? Căștigi?
Pe o scară de la 1 la 10 află unde te afli la nivelul încrederii de sine!
Anxietatea și imaginea de sine
Anxietatea este o mobilizare exagerată a energiei psihice și face parte din reacțiile emoționale fundamentale
ale omului, la fel ca și depresia, respectiv suferința.
Anxietatea are ca fundament sentimentul de teamă; teama este o reacție naturală față de un pericol real, însă
anxietatea este teama față de un pericol imaginar. Anxietatea este definită de specialiști ca o teamă difuză, fără un
obiect bine precizat. Dacă teama te învață să fii prudent, anxietatea te învață să fii ezitant. De aici reiese o idee
esențială referitoare la natura comportamentelor anxioase și anume, aceea că ele sunt învățate, deci nu înnăscute.
În momentul în care un individ se află în fața unei situații periculoase, prima dată simte frica, apoi are
disponibilitate pentru trei tipuri de comportamente: fugă, luptă sau "împietrire" (iepurele cu farurile în ochi). În
momentul în care se declanșează reacția de teamă, se secretă un mediator chimic numit adrenalină ("hormon de
stres") care alertează întreg organismul față de situația periculoasă. Astfel, individul devine mai vigilent decât în
stare obișnuită, bătăile inimii se accelerează, respirația devine mai alertă, mușchii se încordează. Deci, într-o situație
de pericol real putem vorbi de o "anxietate normală".
Motivele unei stări de anxietate pot fi multiple datorită complexității indivizilor: poate fi anxietate legată de
starea de boală, anxietate legată de frica de moarte etc., însă cele mai răspândite sunt legate de teama de a nu face
față dificultăților vieții, profesiei, teamă ce derivă din caracteristicile societății actuale în care predomină starea de
nesiguranță și incertitudine cu privire la viitor. De fapt, această teamă de a nu face
9
față dificultăților vieții, deși generată de contextul social, ascunde o neîncredere în propriile forțe, o proastă imagine
de sine.

I.4. STABILIREA OBIECTIVELOR PERSONALE ŞI ALE AFACERILOR

Povestea zidarului
Se spune că în urmă cu câteva sute de ani, pe când era înălțată Catedrala Sfântul Petru din Vatican, un
trecător s-a adresat unui zidar:
“- Ce faci?”
Zidarul a răspuns:
“- Așez cărămizi, construiesc un zid, îmi fac pur și simplu treaba.”
Mergând încă câțiva metri a trecut pe lângă alt zidar căruia i-a pus aceeași întrebare:
“- Ce faci?”
Acesta s-a oprit o clipă din muncă și a răspuns:
“-Construiesc una dintre cele mai mărețe catedrale ale lumii, o construcție care va dăinui secole ca dovadă
a ceea ce pot să realizeze oamenii inspirați de Dumnezeu.”
Un pas important în procesul decizional de demarare a unei afaceri îl reprezintă determinarea obiectivelor
afacerii și a obiectivelor personale: Ce doresc să obțin? Unde vreau să ajung? Ce rezultate vreau să ating? Ce
activități voi realiza și în cât timp?
Înainte de demararea oricărei afaceri trebuie să știm bine de unde pornim și cum vom activa mai departe.
Practic trebuie să ne fixăm obiectivele viitoarei afaceri.
Intrarea în lumea afacerilor nu este însă o decizie luată în grabă, de pe o zi pe alta; ea implică o hotărâre care
schimbă radical obiceiurile, modul de viață, care presupune o serie de riscuri asumate în mod conștient. Fixarea
obiectivelor personale şi ale afacerii este esențială și ea trebuie formulată în termeni pozitivi (nu negativi). O metodă
eficientă și obligatorie de a fixa obiective este aceea de a lua în calcul câteva criterii după care un obiectiv se
dovedeşte a fi:
S – specific
M – măsurabil
A – (de) atins/ambițios
R – relevant/realist
T – încadrat în timp.
Acronimul de mai sus ne ajută să urmăm pas cu pas o analiză a propriilor obiective: în ce măsură ceea ce-mi
propun este specific, clar stabilit, are un rezultat ușor de evaluat, de măsurat, este ambițios, nu este chiar la îndemâna
oricui, este acceptat, este realist adică se poate atinge și se încadrează în anumite limite de
10
timp cât mai corect estimate.
Fără o definire precisă a obiectivelor, evaluarea rezultatelor nu poate avea loc sau este discutabilă.
Conceptul SMART este un acronim al caracteristicilor considerate esențiale pentru corecta formulare a unui
obiectiv.
 Specific – înseamnă că un obiectiv indică exact ceea ce se dorește a se obține. Un obiectiv specific este
foarte clar exprimat, nu lasă loc de îndoieli. Un obiectiv specific diferă în primul rând de unul general. El vizează
rezultate concrete, iar nu rezultate în general. Pentru a verifica dacă un obiectiv este sau nu Specific, utilizați întrebări
precum:
- Cine?
– Ce?
– Când?
– Cum?
Nu este însă obligatoriu ca un obiectiv să răspundă, în mod strict, la toate întrebările de mai sus în același timp.
 Măsurabil – înseamnă că un obiectiv poate fi cuantificat, fie cantitativ, fie calitativ. Un obiectiv măsurabil
este cel care permite stabilirea cu exactitate a faptului că a fost atins ori nu sau în ce măsură a fost atins. De
asemenea, un obiectiv măsurabil permite monitorizarea progresului atingerii lui. Pentru a verifica dacă un obiectiv
este sau nu măsurabil, utilizați întrebări precum:
- Cât de mult(ă)?
– Cât de mulți(e)?
 De Atins/Ambițios – înseamnă că un obiectiv poate fi într-adevăr atins și se referă la obținerea unor rezultate
mărețe, ambițioase, relizabile cu mult efort. În acest sens, trebuie luate în considerare mai multe aspecte:
 Prin definirea obiectivului nu se propune realizarea a ceva imposibil de atins în condițiile date.
 Obiectivul în cauză poate fi atins în condițiile afacerii/proiectului, de către organizația sau persoana care este
responsabilă de realizarea lui. În acest sens, trebuie ținut cont de resursele existente, capacitatea afacerii,
timpul disponibil necesar.
În mod ideal, obiectivele trebuie să nu depindă de acțiunile unei alte entități decât cea care are
responsabilitatea realizării lor.
Dacă ne întoarcem la Povestea zidarului, cu care am început acest paragraf, constatăm că primul zidar își
făcea pur și simplu treaba pentru care era plătit, în timp ce al doilea zidar era implicat în realizarea unui OBIECTIV
într-adevăr ambițios.
 Relevant/realist – înseamnă că realizarea obiectivului este realistă, se poate realiza în condiții normale.
Realizarea unui obiectiv trebuie să contribuie în mod nemijlocit la atingerea unui obiectiv mai mare, mai general. În
acest sens, el trebuie să vizeze un anumit impact.

11
  Încadrat în Timp – înseamnă că obiectivul conține și data până la care este prevăzut a se realiza. Legat de
un obiectiv corect încadrat în timp, știm cât timp ar trebui ca acesta să se realizeze. Pentru a verifica dacă un obiectiv
este sau nu încadrat în timp, utilizați întrebări precum:
- Când?
– Până când?
– În ce perioadă?
Pentru fixarea corectă a unor obiective de tip SMART întreprinzătorul trebuie să aibă la dispoziție un set de
informații inițiale, dar și să acționeze permanent pentru culegerea altor informații necesare monitorizării realizării
obiectivelor propuse. În general un întreprinzător trebuie să-și fixeze, conform conceptului SMART, obiective pe
termen scurt, mediu și lung.
Un aspect important în fixarea obiectivelor este că de cele mai multe ori nu luăm în considerare și nu trecem
la identificarea unor viitoare posibile obstacole în atingerea obiectivelor și, în mod corespunzător, la stabilirea căilor
de a învinge aceste obstacole. Să avem în vedere că obstacolele pot fi de natură personală (conflicte între obiective,
lipsa de competență sau de pricepere, teama de eșec sau de asumare a riscului) sau de mediu (sociale, culturale,
legale, tehnologice etc).
Fixarea unor obiective ambițioase este locul pentru întreprinzător de a-și dovedi anumite calități precum:
motivația personală, entuziasmul, creativitatea, asumarea riscurilor, căutarea informațiilor, perseverența. Stabilirea
obiectivelor este esențială pentru succes. Toți oamenii de succes își stabilesc obiective și lucrează zilnic pentru
indeplinirea lor.
De ce nu ne stabilim obiective?
Ne putem pune întrebarea: dacă este așa de important și atât de ușor, de ce nu toată lumea își stabilește
obiective clare și concise, pentru îndeplinirea cărora să lucreze în fiecare zi?
Există mai multe motive pentru care majoritatea dintre noi nu ne stabilim obiective:
 Mulți nu conștientizăm importanța stabilirii obiectivelor. Dacă provenim dintr-un mediu în care cei din jur nu au
scopuri precise în viață sau nu se discută despre stabilirea obiectivelor, cu siguranță nu știm și nu conștientizăm
cât de important este să ne stabilim obiective și să lucrăm zilnic pentru îndeplinirea lor.
 Un alt motiv ar fi teama de eșec. Mulți am avut eșecuri în viată, eșecuri care ne-au marcat suficient de mult încât
acum, de teamă să nu eșuăm din nou, evităm să facem anumite lucruri pe care nu suntem siguri că le putem
realiza.
 Teama de a fi respinși este un alt motiv important care ne împiedică să ne stabilim obiective. Ne temem că dacă
ne propunem ceva și nu realizăm, cei din jurul nostru vor râde de noi, ne vor critica sau ne vor ridiculiza.
 Alt motiv pentru care nu ne stabilim obiectivele este că nu știm cum să facem acest lucru. Dacă nu ne scriem
obiectivele pe o foaie de hârtie, respectând conceptul SMART, șansele ca să le îndeplinim se reduc considerabil.

12
 Multe persoane își stabilesc mai întâi un obiectiv, apoi, pe masură ce trec la îndeplinirea planului de acțiune, uită
care era de fapt scopul inițial și astfel sfârșesc făcând anumite lucruri care nu mai au nicio legătură cu ceea ce și-au
propus la început.
Dacă nu vă propuneți un termen limită pentru a îndeplini obiectivul ales, veți avea tendința să amânați, să căutați
tot felul de scuze și motive pentru a nu face ceea ce trebuie ca să vă duceți planul la bun sfârșit și, în final, veți
constata că de fapt nu ați realizat ceea ce v-ați dorit, ajungând astfel la concluzia eronată că stabilirea obiectivelor nu
are niciun rost. Trebuie să vă propuneți să vă îndepliniți scopul până la o anumită dată și să acceptați întreaga
responsabilitate pentru consecințele pe care le va avea neîndeplinirea obiectivului până la data stabilită.
Unele persoane își stabilesc niște obiective pe care nu și le doresc personal, ci mai degrabă, le-au fost
recomandate de prieteni sau rude. Dacă nu îți dorești tu, personal, să realizezi un lucru, sunt foarte mari șanse să
eșuezi, pentru simplul fapt că nu ai motivația necesară să te pregătești suficient de intens pentru îndeplinirea
obiectivului respectiv. De asemenea, nu vei avea suficientă motivație să depășești obstacolele care îți vor apărea pe
parcurs și la prima problemă mai dificilă cu care te vei întâlni, vei renunța. Așadar, dacă vrei să devii cel mai bun
într-un domeniu, asigură-te că este ceva ce-ți dorești tu în mod deosebit.
Dacă ai stabilit că într-adevăr, acest domeniu în care dorești să excelezi este ceva ce-ți place să faci, atunci
trebuie să îți promiți că vei face tot posibilul pentru a ajunge acolo în top și nu vei renunța până când nu vei realiza
ceea ce ți-ai propus.
Dacă ți-ai luat angajamentul să faci tot posibilul pentru a deveni cel mai bun, trebuie să te pregătești mental
pentru a putea depăși eventualele obstacole care îți vor apărea în cale, și cu siguranță îți vor apărea. Fiecare obstacol
pe care îl vei depăși, te va ajuta să devii mai puternic, mai motivat și mai hotărât să-ți îndeplinești obiectivul. Secretul
este să nu te dai bătut.
Te-ai ocupat de partea dificilă şi, anume, ți-ai creat mentalitatea necesară pentru a deveni cel mai bun. Aceasta
este mentalitatea de învingător de care ai nevoie, în primul rând. Acum, este timpul să determini exact de ce pregătire
și de ce calități/abilităţi ai nevoie pentru a ajunge acolo unde îți dorești, care este profilul personal al unui
întreprinzator.

I.5. PROFILUL PERSONAL AL ÎNTREPRINZĂTORULUI

Întreprinzătorii sunt persoane normale dotate cu o determinare extraordinară!
Întreprinzătorul este persoana care identifică oportunitatea unei afaceri, își asumă responsabilitatea inițierii
acesteia și obține resursele necesare pentru începerea activității. Întreprinzătorul este persoana care își asumă riscurile
conducerii unei afaceri. Întreprinzătorul este cel care gestionează resursele necesare funcționării unei afaceri bazate
pe creativitate, inovație. Întreprinzătorul este persoana care dorește să acționeze în mod independent, să își

13
împlinească propriile vise, să își dorească în permanență mai mult, să demonstreze că este în stare să fie propriul
stăpân și șef.
Profilul personal al întreprinzătorului este caracterizat prin existența unor calități și abilități deosebite, printre
care putem enumera:
 Spirit independent – întreprinzătorul doreşte să fie propriul stăpân, să-şi pună în practică ideile, fără îngrădiri şi
prea multe reguli, să ia deciziile rapid, fără aprobări venite de la alţii.
 Rezistenţă la stres, efort, putere de muncă – calitate esenţială; odată asumată demararea unei afaceri pe cont
propriu, efortul este permanent, nu avem un program normat, uităm de comoditate, activitatea pentru
întreprinzător este continuă, fără pauze, vacanţe. Întreprinzătorul are în responsabilitate nu numai propriul destin,
ci şi pe cel al angajaţilor, al membrilor de familie; el oferă celor din jur exemplul puterii sale de muncă.
 Echilibru mental, planificare logică a acţiunilor – toate deciziile luate de întreprinzător, mai ales luate în
condiţii de stres, de criză trebuie să fie ferme, logice, exacte şi bine înţelese de colaboratori sau angajaţi.
 Spirit inovator – calitate absolut esenţială şi necesară unui întreprinzător de succes; competiţia este dură într-un
mediu economic în schimbare şi dezvoltare; numai produsele şi serviciile inovative, care aduc ceva nou pentru
consumator pot rezista pe piaţă.
 Încredere în sine – încredere în sine, în propriile forţe, pentru că de cele mai multe ori trebuie să iei singur
decizia cea mai bună pentru tine, angajaţi, colaboratori, familie; nu ai voie să eziţi, trebuie să fii ferm, să le
insufli şi celorlalţi încredere şi siguranţă. Pe de altă parte trebuie să ai încredere şi în echipa pe care ţi-ai format-o
şi cu care lucrezi, pentru că numai împreună puteţi obţine satisfacţiile succesului.
 Asumarea responsabilităţii – întreprinzătorul este cel care demarează afacerea, cel care alocă resursele
financiare şi materiale; nimeni nu vine să îi spună ce să facă şi cum să facă, el este cel care asumă întreaga
responsabilitate a afacerii.
 Visător, dorinţa de a reuşi – în orice afacere, la început, trebuie să visezi, să doreşti cu ardoare să reuşeşti în
ceea ce ai visat, în ceea ce ţi-ai propus; ulterior începe o muncă asiduă, combinată cu planificarea atentă a
resurselor şi a paşilor de urmat în dezvoltarea afacerii.
 Calităţi de strateg – antreprenoriatul înseamnă şi o luptă continuă pentru a reuşi şi a supravieţui; întreprinzătorul
este confruntat în permanenţă cu multe variabileş mediul concurenţial este, în fapt, şi un câmp de luptă în care
calităţile de strateg, de a folosi cu maxima eficienţă resursele şi oportunităţile pot conduce la victorie sau la eşec.
 Spirit organizatoric – întreprinzătorul este cel care îşi organizează şi controlează afacerea şi firma în funcţie de
volumul activităţii, numărul de angajaţi, perspective de dezvoltare.
 Gustul şi acceptarea riscului – capacitatea de a lua decizii cu risc moderat pentru afacere este o abilitate de
maximă importanţă pentru întreprinzător; un întreprinzător de succes trebuie să-şi propună să cunoască riscurile
care îi pot afecta afacerea, să le analizeze şi să ia cele mai bune decizii pentru minimalizarea efectelor riscurilor;

14
 deoarece întreprinzătorul este cel care pune la dispoziţie resursele, de multe ori se pune problema deciziilor în
condiţii de risc moderat – aici intervine abilitatea întreprinzătorului de a cunoaşte şi lua în considerare nivelul de
risc.
 Intuiţie – calitatea întreprinzătorului de a vedea oportunitatea de afaceri acolo unde alţii nu o percep, de a fi cu
un pas înaintea concurenţei.
 Dorinţa de a câştiga bani – afacerea înseamnă profit; cine nu îşi doreşte să obţină profit nu are de ce să înceapă
o afacere.
 Pregătire specifică şi solidă – întreprinzătorul acţionează permanent pentru buna cunoaştere a mediului în care
îşi desfăşoară activitatea, el trebuie să aibă dorinţa şi capacitatea de a acumula noi cunoştinţe, atât legate de
management (strategie, marketing, management financiar, managementul resurselor umane), cât şi în domeniul
în care se derulează afacerea (noi oportunităţi, preferinţele consumatorilor, noi pieţe, posibilităţi de finanţare); nu
trebuie neglijată participarea la cursuri specifice, atât pentru întreprinzător, cât şi pentru angajaţi şi colaboratori,
în domenii sensibile pentru afacere şi în care se simte nevoia unor competenţe crescute.
 Noroc, şansă – de cele mai multe ori se spune că norocul şi-l mai face şi omul; dar norocul nu vine singur, fără
risc, fără cunoaşterea mediului în care îţi dezvolţi afacerea.
 Curaj – curajul de a investi bani şi muncă, de a urma propriile idealuri, de a risca, de a merge mai departe atunci
când aproape totul îţi este împotrivă, de a nu îngenunchea în faţa eşecurilor, de a crede permanent în realizarea
propriilor obiective.
 Entuziasm – întreprinzătorul trebuie să radieze permanent entuziasm, încredere în reuşită; îi va folosi şi lui, dar
şi colaboratorilor; nu înseamnă că greutăţile, ameninţările asupra afacerii nu trebuie privite cu seriozitate şi
responsabilitate.
 Disponibilitate – întreprinzătorul manifestă comportamente şi o stare sufletească în care sentimentele şi raţiunea
se manifestă neîngrădit; colaboratorii văd în întreprinzător persoana în care pot avea încredere, căreia îi pot
solicita un sfat şi o părere.
 Viziune largă – întreprinzătorul vede lumea afacerii sale dintr-o perspectivă personală, el percepe, înţelege,
vizualizează toate elementele afacerii sale, are clarviziune în ce priveşte obiectivele pe care şi le-a fixat şi spre
care tinde
 Calităţi de lider - cu adevărat lider este cel care are idei noi, cel care aduce lumea după sine, cel care trage toată
afacerea după el. Un lider are idei şi are o direcţie. Este o persoană care spune că vrea să ajungă undeva şi toată
lumea caută această direcţie. Un lider trebuie să convingă că se poate face ceva. Un lider este cel care spune că se
poate face ceva acolo unde nimeni nu mai crede.
 Dorinţa de perfecţionare – întreprinzătorul îşi dezvoltă continuu cunoştinţele, pentru că lumea afacerilor,
conceptele, strategiile sunt într-o permanentă creştere.

15
 Bune calităţi de comunicare – întreprinzătorul este cel care conduce şi reprezintă afacerea şi firma; el trebuie să
comunice în exterior cu clienţii, furnizorii, alţi colaboratori; el este cel care prezintă seriozitatea afacerii pe care o
conduce. La fel de importantă este şi comunicarea cu proprii angajaţi, cărora trebuie să le transmită în mod corect
obiectivele afacerii, deciziile luate; mesajele trebuie să fie clare şi înţelese de către angajaţi.
 Utilizarea oricăror oportunităţi – întreprinzătorul analizează permanent mediul de afaceri şi nu are voie să lase
să treacă pe langă el oportunităţile.
 Pasiune – manifestă ataşament, dragoste faţă de afacerea sa, faţă de ceea ce întreprinde.
 Perseverenţă – odată ce şi-a propus să-şi ia în mâini propriul destin, întreprinzătorul acţionează neabătut, cu
stăruinţă pentru a depăşi orice dificultate, pentru a-şi îndeplini visele.
 Insistenţă – nu de puţine ori întreprinzătorul se confruntă cu greutăţi, formalisme, uneori eşecuri, dar dacă şi-a
propus de la început anumite obiective, ţeluri, trebuie să facă toate eforturile pentru a-şi împlini visele. Şi nu
există satisfacţie mai mare când la final îţi vezi eforturile şi munca împlinite.
 Capacitatea de a învăţa din greşeli - antreprenoriatul presupune ceva nou, cu care nu te-ai mai confruntat până
acum; orice activitate nouă dă naştere şi la greşeli; întreprinzătorul analizează cu mare atenţie motivele, cauzele
greşelilor, astfel încât pe viitor acestea să nu se mai repete; în acelaşi timp are în vedere şi greşelile angajaţilor,
pe care îi evaluează, monitorizează, astfel încât şi aceştia să înveţe din greşelile deja făcute.
 Iniţiativă – întreprinzătorul este cel care îşi conduce afacerea, şi atunci când simte că ceva nu merge bine, el este
cel care imediat trece la soluţionarea problemelor apărute; nu este nimeni altcineva care să îi dea sarcini; el
trebuie să găsească soluţii şi să ia decizii imediate şi eficiente.
 Eficient în activitate – reprezintă o mare abilitate a întreprinzătorului să acţioneze cu eficenţă, să obţină
maximul posibil, la un cost cât mai mic.
 Calităţi de planificare a resurselor – întreprinzătorul are la dispoziţia sa toate resursele afacerii: financiare,
materiale, umane, tehnologice, informaţionale, educaţionale; după cum ştie să le planifice, să le utilizeze cu
maximă eficenţă, astfel va reuşi să obţină rezultatele dorite.
 Adaptabilitate la schimbare – întreprinzătorul este cel care are o mare putere de adaptare la schimbările
mediului intern şi extern al afacerii, al mediului economic în care activează; el este cel care introduce în
permanenţă noi metode de lucru, de management, noi tehnologii, caută noi oportunităţi pentru afacerea sa; orice
neglijare a schimbărilor, a ameninţărilor, neglijare a concurenţei poate afecta grav succesul afacerii.
 Caută în permanenţă soluţii la probleme – nu va trece o zi în care, în cadrul firmei/afacerii să nu apară o nouă
problemă, pe care întreprinzătorul trebuie să o cunoască, să o înţeleagă şi, împreună cu echipa pe care o are la
dispoziţie, să treacă imediat la rezolvarea ei.
 Capacitate de a lucra în echipă – întreprinzătorul este cel care îşi formează echipa, pe care o conduce, o
coordonează, dar cu care şi colaborează; de modul în care fiecare angajat, colaborator îşi cunoaşte exact sarcinile,

16
 posibilităţile, dar, şi locul şi rolul în cadrul echipei, depinde în mare măsură succesul oricărei afaceri; oamenii
reprezintă resursa cea mai importantă dintr-o firmă, iar angajaţii trebuie să se simtă ca parte importantă a echipei.
 Monitorizează scopurile, realizările, performanţele – monitorizarea este o sarcină permanentă a
întreprinzătorului, care trebuie să ştie în orice moment cum merge afacerea, care sunt realizările, care sunt
responsabilităţile, dacă sunt rămâneri în urmă şi cum trebuie acţionat pentru recuperarea întârzierilor.
 Înţelege importanţa aspectelor şi informaţiilor financiare - în afacere sunt utilizate resursele financiare ale
întreprinzătorului şi acesta este primul care trebuie să ştie cum sunt utilizaţi banii lui, dacă are profit, pierdere.
 Permanent informat cu privire la domeniul în care funcţionează afacerea - afacerea se dezvoltă într-un
mediu în permanentă schimbare, evoluţie; întreprinzătorul trebuie să se informeze cu privire la toate aceste
evoluţii şi să ia imediat măsurile care se impun în cazul în care afacerea poate fi afectată.
Am prezentat mai sus o serie întreagă de calităţi şi abilităţi considerate necesare unui întreprinzător de succes.
Prezenţa acestor abilităţi nu garantează succesul afacerii; sunt multe alte condiţii care trebuiesc îndeplinite. Să nu ne
sperie însă numărul mare de calităţi prezentate.
Niciun om nu poate fi perfect. Nu înseamnă că dacă una sau mai multe din calităţi lipsesc, o persoană nu se
poate gândi să înceapă o afacere. Pe de altă parte trebuie să avem în vedere şi faptul că o serie de calităţi sunt native,
însa altele pot fi dobândite prin muncă, pregătire, antrenament. Important este însă să încercăm să ne cunoaştem
foarte bine, să fim cât mai obiectivi cu noi înşine şi să acţionăm în permanenţă pentru auto-perfecţionare.
Un instrument de management deosebit de util în definirea profilului personal al întreprinzătorului este
Analiza SWOT.
Analiza SWOT are în acest caz drept obiectiv evidențierea și evaluarea propriilor calități și abilități
(Punctele tari) - Strenght, a minusurilor/lipsurilor care trebuie îndreptate (Puncte slabe) - Weaknesses, a
Oportunităților – Opportunities, dar și Amenințărilor sau aspectelor critice - Threats.
În cazul managementului carierei, fiecare persoană trebuie să se analizeze din punct de vedere al însușirilor,
abilităților și cunoștințelor profesionale; să fie capabilă să își aprecieze competențele și calitățile; să urmărească
promovarea propriilor competențe și calități pentru realizarea obiectivelor proprii privind cariera.
Schema analizei SWOT

17
Componente ale Analizei SWOT:
Puncte tari. Punctele tari sunt sub puterea de control a întreprinzătorului şi se desfaşoară în prezent. Punctele tari
ar trebui să fie capitalizate şi destinate să reducă punctele slabe.
Puncte slabe. Punctele slabe sunt sub puterea de control a întreprinzătorului; se desfăşoară în prezent. Ele sunt
" lipsa de...."; " lipsa...." sau simplu "puncte slabe". Pe cât se poate punctele slabe ar trebui eliminate!
Oportunităţi. Oportunităţile sunt factori pozitivi sau favorabili în mediu, pe care întreprinzătorul ar trebui să le
folosească sau care să îi facă ideea de afacere/proiect potenţial viabilă. Ele sunt totuşi în mare parte necontrolabile
de către întreprinzător. Sunt diferite de punctele tari în sensul că punctele tari sunt factori interni pozitivi ai
afacerii.
Ameninţări. Ameninţările sunt factori externi negativi sau nefavorabili în mediu şi în mod normal necontrolabile de
către întreprinzători. Ele afectează negativ afacerea dacă nu sunt eliminate sau depăşite. Ameninţările diferă de
punctele slabe sub aspectul că ele nu sunt controlabile de către întreprinzător. Ambele au un impact negativ asupra
afacerilor. Scopul analizei ameninţărilor este de a căuta modalităţi de a se asigura împotriva lor, de exemplu,
încercând să le evitaţi sau să le micşorati impactul negativ prin realizarea unor acţiuni de contrabalansare.

I.6. BIBLIOGRAFIE
Lucrări

18
- Andreea Papp, Încrederea în sine
- Raluca Mohanu, Valorile personale şi împlinirea profesională
- Loredana Vlădăreanu, Autocunoaşterea şi alegerea carierei
- Carmen Ionescu, Spune-mi ce motivaţie profesională ai şi îţi spun cine eşti!
- Nicoleta Miclăuş, Aurora Antau, Motivaţia pentru armată şi cariera militară
- Marian Rujoiu, Motivaţie versus deficit de compentenţă. Lipsa de motivaţie şi metode manageriale de motivaţie!
- Ana Ionescu, Motivaţia profesională şi succesul în carieră
- Elena Soare, Încrederea în sine
- Alexandra Siru, Imaginea de sine-stima de sine şi încrederea în sine. Anxietatea şi imaginea de sine
- Alex Mihăileanu, Despre motivaţie şi priorităţi
- Daniel Bichiş, Unde începe şi unde se termină motivarea

Resurse internet
- www.cheiasuccesului.ro
- www.portalhr.ro
- www.eva.ro
- www.mapp.ro
- www.psyvolution.ro
- www.psihodiagnostic.ro
- www.odisee.ro
- www.referatele.com
- ro.wikipedia.org
- www.myjob.ro
- www.e-scoala.ro
- www.cdt-babes.ro
- subiectiv.ro

19