1

AUTOPSIA MEDICO-LEGALĂ
Autopsie= necropsie = examinare post-mortem

,,Şi astfel, în urma ………. rămânem ca martor tăcut, dar şi ca obiect material al infracţiunii
prevăzute şi concluzionat de Codul penal, cadavrul.” (prof. dr. V. Iftenie)
Dreptul la viaţă (dreptul fundamnetal al fiinţei umane) este inclus în categoria inviolabilităţilor şi
este garantat de constituţie şi apărat prin legea penală ,,ori de câte ori lupta cu factorii care favorizează sau
determină criminalitatea în general şi omorul în mod particular este pierdută iar iluzia prevenţiei (primare
= predelictuale, secundare = punitiv – aprehensivă, terţiare = a recidivei) este spulberată descătuşând
infama mână ce curmă destine, sumbru tablou al sufeltelor despărţite brutal de îmbrăţisarea trupului
prinde contur, alimentând angoasa existenţială dintr-o societate imună şi paradoxală” (prof. dr. V. Iftenie)
Alături de criminalistică (,,Cum ?”) şi criminologie (,,De ce ?”), medicina legală prin metodele
specifice şi întrebări bine ticluite încearcă ,,să facă cadavrul să vorbească” şi asta cu atât mai mult cu cât
medicii legişti deţin şi cunoştinţele biologice necesare dar şi elemente juridic-criminalistice.
Referitor la activitatea medico-legală trebuie precizat că aceasta se caracterizează prin continuitate,
în sensul că indiferent de etapa procesului penal rolul medicului legist este acelaşi, şi anume, de a veni în
sprijinul anchetatorului cu elemente probatorii irefutabile, din sfera biologicului.
Indiferent de forma de vinovăţie cu care a fost săvârşit, omorul, ca manifestare extremă a
infracţiunilor contra persoanei, prin care se naşte un raport juridic, de drept penal, de conflict, este
pedepsit atât de legea cutumială, de religie etc. dar şi de legea penală. Apariţia raportului de conflict, ca
rezultat al morţii heteroprovocate, va declanşa un ansamblu de activităţi, reglemntate prin lege şi realizate
de subiecţii procesuali care, în ansamblul lor, alcătuiesc procesual penal. Procesul penal prin cele trei faze
(urmărire penală, judecată, punerea în executare a hotărârii judecătoreşti definitive) are drept scop
,,constatarea la timp şi în mod complet a faptelor care constituie infracţiuni astfel ca orice persoană care a
săvârşit o infracţiune să fie pedepsită potrivit vinovăţiei sale şi nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la
răspundere penală”.
Din prevederea legală se poate deduce atât scopul specific al procesului penal respectiv acela de a
constata la timp şi în mod complet faptele care constituie infracţiuni cât şi scopul general materializat, de
fapt, în prevenţia generală şi specifică, respectiv în însăşi scopul pedepsei.
După cum se cunoaşte, procesul penal este declanşat odată cu încetarea urmăririi penale (,,sufletul
procesului”), prin rezoluţie sau printr-un proces verbal; urmărirea penală are ca obiect strângerea probelor
care să permită:
- susţinerea existenţei infracţiunii,
- identificarea făptuitorului şi
- stabilirea răspunderii juridice a acestuia
astfel încât procurorul să poată decide dacă sunt întrunite elementele trimiterii în judecată, prin
rechizitoriu, sau se impune soluţia netrimiterii în judecată respectiv scoaterea de sub urmărire penală,
încetarea urmăririi penale sau clasarea, prin ordonanţă (dacă a fost pusă în mişcare acţiunea penală) sau
prin rezoluţie (dacă nu afost pusă în mişcarea acţiunea penală). Modalitatea prin care conflictul de drept
penal, în cazul nostru, omorul este adus în faţa justiţiei este acţiune penală – instrumentul, mijlocul
juridic legal prin care făptuitorul este tras la răspundere şi obligat să suporte corecţia etatică corespunzător
cu norma ce convieţuire socială (şi juridică încălcată sau, conform altor autori, condiţia ca o instanţă să-şi
poate exercita atribuţiile jurisdicţionale. Dacă urmărirea penală poate fi declanşată şi ,,in rem” respectiv
numai cu privire la faptă deci, chiar dacă făptuitorul nu este cunoscut, punerea în mişcare a acţiunii penale
nu se poate face decât ,,in personam” cu alte cuvinte numai dacă făptuitorul este cunoscut. Acţiunea
penală, aşa cum rezultă din literatura de specialitate:
- aparţine statului, care o exercită prin organele abilitate şi este
- obligatorie
- indisponibilă – irevocabilă, deci odată pusă în mişcare nu mai poate fi oprită sau limitată de
organul care a declanşat-o
- indivizibilă fiind determinată de uinitatea infracţiunii ca fapt juridic,
 2
- individuală deoarece şi răspunderea penală este tot individuală.
Ori de câte ori elementele circumstanţiale de la faţa locului orientează către o posibilă moarte
violentă, consecinţa unei heteroagresiuni, organele judiciare (procuror, organe de cercetare penală) vor
întreprinde actele procesuale şi procedurale necesare, utile şi obligatorii în vederea realizării scopului
procesului penal.

Investigaţia complexă judiciar-criminalistică, întreprinsă ori de câte ori moartea unei persoane este
violentă sau suspectă de a fi violentă ori de cauză necunoscută, este realizată de o echipă special
constituită din care nu trebuie să lipsească medicul legist.
Fără a fi subordonat ofiţerilui de poliţie (sau altui organ de anchetă !) medicul legist trebuie să
colaboreze cu acesta astfel încât din corelarea datelor de anchetă – obţinute de către ofiţerul de poliţie cu
cele rezultate din examinarea externă a cadavrului – atribut specific medicului legist, să se poată adopta o
decizie optimă care să excludă orice posibilă interpretare tendenţioasă ulterioară.
Etapele investigaţii medico-legale necropsice:
A. Etapa prenecropsică
Etapa prenecropsică debutează din punct de vedere juridic odată cu descoperirea cadavrului iar din punct
de vedere medico-legal din momentul în care instituţia medico-legală este înştiinţată în mod oficial de
organele abilitate.
Activităţile ce trebuie să fie îndeplinite în această etapă sunt următoarele:
A1= înştiinţarea instituţiei medico-legale:
- poate fi efectuată de organele abilitate de urmărire penală: telefonic, printr-un înscris sau prin deplasarea
organului de urmărire penală la sediul instituţiei medico-legale;
- solicitarea va fi înregistrată de personalul cu pregătire medie (asistent) care asigură permanenţa la sediul
instituţiei medico-legale, ce va nota data şi ora la care s-a primit înştiinţarea şi adresa unde urmează a fi
efectuată deplasarea echipei medico-legale;
- imediat după primirea înştiinţării, asistentul medical care asigură permanenţa la sediul instituţiei
medico-legale va anunţa medicul legist de gardă care urmează să se deplaseze la fata locului;
- în cazul în care în instituţia medico-legală competentă teritorial nu este asigurată permanenţă prin
serviciu de gardă, medicul legist ce urmează a efectua deplasarea la faţa locului va fi anunţat de organul de
urmărire penală, conform protocolului stabilit cu instituţia medico-legală respectivă;
- medicul legist ce urmează a se deplasa la faţa locului, imediat după ce a fost înştiinţat, se ocupă de
constituirea echipei medico-legale care va efectua deplasarea.
A2= deplasarea echipei medico-legale la faţa locului:
- echipa medico-legală este constituită din medicul legist, desemnat de conducerea instituţiei
medico-legale conform graficului şi doi brancardieri;
- deplasarea echipei medico-legale la faţa locului se poate realiza fie cu un autovehicul special ce aparţine
instituţiei medico-legale, fie cu un mijloc de transport pus la dispoziţie de organele de urmărire penală;
- deplasarea echipei medico-legale la faţa locului se va efectua de urgenţă, putându-se utiliza mijloacele de
avertizare acustico-luminoase cu care este prevăzut mijlocul de transport special;
- echipa medico-legală poate fi însoţită, în deplasarea la faţa locului, de medici rezidenţi în medicină
legală aflaţi în program de pregătire, cu acceptul medicului legist care efectuează deplasarea.
A3= examinarea preliminară a cadavrului la faţa locului:
- examinarea preliminară a cadavrului la faţa locului este realizată de medicul legist ajutat de brancardieri,
care trebuie să respecte numai dispoziţiile medicului legist; dacă la examinarea cadavrului la faţa locului
participă şi medici rezidenţi de medicină legală aflaţi în pregătire, aceştia pot doar asista fără a face
comentarii sau să intervină în cursul desfăşurării cercetării criminalistice, din proprie iniţiativă;
- în situaţia în care cadavrul se află în locuri inaccesibile sau acolo unde accesul este dificil (riscant),
medicul legist nu va pătrunde în zona respectivă, aşteptând ca echipele specializate să aducă cadavrului
într-un loc în care să se poate efectua examinarea, inclusiv medico-legală;
- medicul legist va interveni în dinamica investigaţiei, cu acceptul şefului echipei operative, numai după
finalizarea cercetării criminalistice, întreprinsă conform metodelor cunoscute (subiective, obiective sau
mixte) în faza statică, astfel încât să nu prejudicieze scopul cercetării criminalistice
 3

ce constă în căutarea, descoperirea, relevarea, fixarea şi ridicarea urmelor şi a mijloacelor materiale de

probă;
- înainte de a efectua examinarea cadavrului, în faza dinamică a cercetării criminalistice, medicul legist va
fi informat cu privire la:
• identitatea şi vârsta persoanei decedate;
• adresa exactă unde se desfăşoară cercetarea;
• statutul socio-profesional al defunctului;
• împrejurările în care a fost găsit cadavrul;
• elementele relevante obţinute prin ancheta judiciară referitoare la circumstanţele producerii
decesului;
• înscrisurile găsite la fata locului (acte medicale, note justificative, etc);
• eventuala schimbare postmortem a poziţiei cadavrului;
• eventuale manopere de resuscitare care au fost aplicate;
• corpurile delicte găsite ori a agentului traumatic care ar fi fost utilizat.
- în faza dinamică a cercetării criminalistice medicul legist va examina cadavrul astfel încât:
1. să contribuie la descrierea poziţiei şi a locului ocupat de cadavru în câmpul infracţional, prin
raportare la reperele fixe adiacente;
2. să consemneze şi să examineze îmbrăcămintea/încălţămintea cadavrului în vederea evidenţierii
diverselor urme, mai ales biologice (sânge, spermă, fecale, urină, păr, etc) precum şi a oricărui alt element
care poate contribui la buna desfăşurare a anchetei (rupturi ale hainelor, orificii de împuşcare, tăieturi,
arsuri consecutive trecerii curentului electric, etc);
3. în situaţia cadavrelor îmbrăcate/încălţate, să solicite dezbrăcarea/descălţarea completă pentru a putea
efectua o examinare corespunzătoare, fără a fi impresionat de diferite considerente
pseudo-etico-social-morale ale celor din jur;
45. să evidenţieze leziunile traumatice ceea ce presupune o examinare externă completă şi
sistemică a cadavrului:
• vor fi consemnate toate leziunile traumatice atât cele vitale, cu sau fără incidenţă în
tanatogeneză, cât şi cele produse postmortem;
• consemnarea leziunilor va fi făcută în sens cranio-caudal, antero-posterior şi de la dreapta la stânga;
• nu vor fi omise regiunile mai greu accesibile cum ar fi axila, perineul, zonele acoperite cu păr sau cele
situate retroauricular, etc;
• nu este recomandat ca la faţa locului să se examineze în amănunt cavităţile naturale; gură, anus, vagin,
întrucât se poate compromite examenul de laborator al conţinutului acestor cavităţi; acest examen va fi
realizat cu ocazia autopsiei;
• concomitent cu descrierea leziunilor traumatice se vor efectua fotografii judiciare şi/sau se va filma,
procedee care, pe lângă faptul că vor constitui mijloace de probă, vor putea permite diferenţierea faţă de
leziunile traumatice produse prin mobilizarea şi transportul cadavrului la instituţia medico-legală sau a
celor consecutive depozitării cadavrului până la efectuarea autopsiei.
6. să contribuie la evidenţierea unor urme sau alte mijloace materiale de probă; urmele vizibile sau
latente, statice sau dinamice, stratificate sau destratificate, de suprafaţă sau de adâncime etc, în funcţie de
factorul care le-a generat pot fi:
• urme ale omului: produse prin mijloace proprii cu unghiile, prin zgâriere, cu pumnul prin lovire activă, cu
dinţii, prin muşcare etc., sau urme biologice: spermă, salivă, sânge, păr etc.;
• urme ale animalelor: urme determinate prin muşcare, prin zgâriere, prin împungere etc.;
• urme vegetale;
• urme ale instrumentelor vulnerante care, de regulă, au generat şi leziunea traumatică tanatogeneratoare;
• urme ale diverselor obiecte ( încălţăminte, pneuri etc.) sau substanţe: toxice-caustice, vopsele etc;
• urme ale fenomenelor (electrice, termice etc)
7. să semnaleze unele situaţii particulare cum ar fi sarcina, prezenţa unor boli, infirmităţi sau
malformaţii ce pot orienta asupra modului în care victima a putut opune rezistenţă atacatorului şi în acest
 4
fel să se poată explica urmele poziţionale descoperite încă din faza statică şi care, uneori, pot fi create în
mod intenţionat de făptuitor în scopul orientării investigaţiei criminalistice către o altă situaţie de fapt.
8. să deceleze unele semne particulare care să permită, atunci când nu este cunoscută, stabilirea
identităţii victimei: cicatrici post traumatice sau post operatorii, tatuaje, lipsa unor degete, proteze oculare ori
buco-dentare etc; aceste particularităţi vor fi corelate cu elementele criminalistice specifice de identificare atât
cele generale cât şi mai ales cele individuale, particulare, care vor permite, în prima fază identificarea de grup
şi ulterior chiar individualizarea victimei.
- după examinare, cadavrului i se va ataşa o brăţară de identificare apoi va fi introdus în sacul pentru transport
fără îmbrăcăminte sau încălţăminte, cu excepţia situaţiilor în care cadavrul este preluat îmbrăcat, examinarea
urmând a se efectua la instituţia medico-legală; ori de câte ori cadavrul este preluat îmbrăcat, elementele de
îmbrăcăminte vor fi consemnate în fişa de transport a cadavrului exceptând situaţia în care sacul de transport
este sigilat de organul de urmărire penală caz în care consemnarea îmbrăcămintea/încălţămintea va fi făcută
după desigilarea sacului; dacă, după efectuarea examinării prealabile la faţa locului,
îmbrăcămintea/încălţămintea cadavrului nu poate fi predată aparţinătorilor, cu acordul organului de urmărire
penală, va fi preluată de echipa medico-legală care o va consemna în fişa de transport;
- în situaţia în care condiţiile de la faţa locului nu permit o examinare riguroasă medico-legală, cadavrul va fi
introdus într-un sac special, care poate fi sigilat, iar examinarea se va realiza la sediul instituţiei medico-
legale, fie imediat după transport fie cu ocazia efectuării autopsiei;
- ori de câte ori se impune protejarea unor regiuni anatomice ale cadavrului, în vederea efectuării unor
examinări complexe macroscopice şi de laborator cu ocazia autopsiei, zonele respective vor fi securizate prin
ambalaje speciale, cum ar fi spre exemplu introducerea mâinilor în pungi fixate prin benzi adezive la nivelul
antebraţelor pentru conservarea urmelor induse de factorii secundari ai împuşcării sau a capului ori a regiunii
pubiene;
- dacă există, vor fi analizate de medicul legist documentele medicale, ce aparţin defunctului, care pot
oferi date în legătură cu starea sa de sănătate, dacă şi unde a fost internat, tratamentul pe care îl urma etc.,
toate acestea întregind imaginea creată de investigaţia criminalistică şi de examinare a cadavrului şi oferind
elemente psiho-fizice indirecte de stabilire a autorului;
- medicul legist poate participa la identificarea eventualelor substanţe toxice sau medicamente ce pot avea
legătură cu decesul;
- după întocmirea procesului verbal, medicul legist ca membru în cadrul echipei de investigaţie
criminalistică, va semna procesul verbal în conformitate cu normele procesual penale;
- după semnarea procesului verbal, medicul legist va prelua ordonanţa prin care se dispune efectuarea
autopsiei medico-legale; acest document oficial care permite efectuarea autopsiei judiciare, investind în
mod legal instituţia medico-legală competentă, trebuie să conţină, printre altele: numărul/indicativul de
înregistrare, data emiterii, denumirea şi ştampila organului abilitat care a dispus autopsia, datele de
identificare ale defunctului (când acestea nu se cunosc sau sunt incerte se va preciza acest lucru),
împrejurările chiar şi ipotetice în care s-a produs decesul ori a fost găsit cadavrul, obiectivele la care
trebuie să răspundă medicul legist după efectuarea autopsiei;
- se recomandă ca la stabilirea obiectivelor, la care trebuie să se răspundă după efectuarea autopsiei, să
participe şi medicul legist;
A4= în cazul fragmentelor de cadavru
În cazul în care sunt descoperite fragmente de cadavru cu sau fără părţi moi şi indiferent de
vechime, medicul legist va contribui la aprecierea:
- dacă fragmentele respective sunt de provenienţă umană;
- oricărui element care poate permite identificarea victimei: rasa (mongolidă – galbenă; caucaziană – albă;
australoidă – brună; indiană – roşie, negroidă – neagră), sex (masculin, feminin), talie, vârstă, tip
constituţional (muscular, respirator, digestiv, cerebral – nervos) tatuaje, cicatrici etc;
- dacă toate fragmentele descoperite provin de la un singur cadavru;
- dacă fragmentele examinate s-au desprins de cadavru în mod natural, consecutiv modificările
postmortale sau au fost întrebuinţate diferite metode de secţionare/rupere;
- existenţei leziunilor traumatice şi în ce măsoară acestea au incidenţă, în tanatogeneză;
- existenţei unor leziuni patologice congenitale sau dobândite;
 5
- modificărilor postmortale, în vederea aprecierii intervalului de timp postmortem;
- dacă pe fragmentele de cadavru se constată urme: biologice sau nebiologice, determinate sau
indeterminate etc., căutându-se indicii prin care să se determine dacă factorul creator de urmă se află sau
nu în perimetrul în care au fost descoperite fragmentele de cadavru.
După examinare fragmentele de cadavru uman vor fi introduse în ambalajele speciale pentru
transport. Fiecare fragment va fi ambalat separat şi numerotat. Numărul şi denumirea fragmentului vor fi
trecute într-un centralizator, în care se va menţiona:
- data întocmirii;
- locul unde au fost găsite fragmentele;
- numărul şi denumirea fiecărui fragment ridicat de la faţa locului.

Etapa prenecropsică se termină odată cu ridicarea şi transportarea cadavrului la instituţia medico-

legală teritorială.

. să constate semnele pozitive de moarte (semnele morţii reale).

B. Etapa necropsică
Etapa necropsică constă în examinarea exhaustivă medico-legală a cadavrului atât din punct de
vedere macroscopic cât şi prin investigaţii de laborator astfel încât datele obţinute să constituie
fundamentul ştiinţific al unui mijloc de probă nu numai pertinent dar şi necesar şi util probaţiunii judiciare
în cazul morţii violente, mai ales în situaţia în care aceasta a fost consecinţa acţiunii heteroprovocate cu
intenţie.
- ori de câte ori organul de urmărire penală posedă agentul traumatic presupus a fi generat leziunile
traumatice tanatogeneratoare, îl va prezenta medicului legist, cu ocazia efectuării autopsiei, pentru a se
putea aprecia dacă leziunile traumatice respective puteau fi produse cu acel agent traumatic (de regulă
mecanic).

C. Etapa postnecropsică
Etapa prenecropsică debutează imediat după finalizarea examinării medico-legale a cadavrului şi
se caracterizează prin faptul că, prin corelarea elementelor obţinute din examinarea cadavrului şi a
analizelor de laborator, din datele de anchetă şi din documentele medicale întocmite pe numele
defunctului, sunt formulate concluziile raportului medico-legal în care medicul legist trebuie să răspundă
la obiectivele-întrebările, stabilite de organele de urmărire penală.
Finalizarea cu succes a oricărei investigaţii criminalistice ce are ca obiectiv probaţiunea omuciderii
nu se poate realiza decât printr-o activitate complexă, ce presupune interrelaţia necondiţionată (efectivă)
între toţi membrii echipei, în care importanţa rolului medicului legist nu trebuie neglijată.

Tanatomorfologia medico-legală studiază cadavrul uman în vederea precizării cauzei de deces,

pentru a putea stabili felul morţii şi a face aprecieri cu privire la împrejurările în care s-a produs decesul
unei persoane.
Metoda prin care se poate realiza acest obiectiv este cunoscută sub denumirea de autopsie.
Noţiunea de cadavru uman, în conformitate cu art. 1 alin. (1) din Legea nr. 104/2003 privind
manipularea cadavrelor umane şi prelevarea organelor şi ţesuturilor în vederea trasnplantului, se înţelege
,,persoanele care nu mai prezintă niciun semn de activitate cerebrală, cardiac sau respirator şi care sunt
declarate decedate din punct de vedera medical, conform legii”.

În general autopsiile pot fi anatomopatologice (se fac în spital asupra celor care decedează în
unitatea sanitară, după ce se obţine consimţământul aparţinătorilor, iar cauza morţii este cunoscută,
medicul curant putând completa CMCD şi în lipsa necropsiei) sau medico-legale dispuse conform
 6
reglementărilor legale; mai pot fi autopsiate cadavre în scop ştiinţific (de cercetare) sau didactic,
însă numărul acestora s-a redus peste tot în lume.

Autopsia medico-legală vizeaza:

 identificarea cadavrului;
 estimarea intervalului postmortem;
 să identifice şi să documenteze eventuale leziuni traumatice, numărul acestora, să interpreteze
semnificaţia şi efectul acestora în tanatogeneză;
 identificarea aspectelor patologice, interpretarea lor, efectul acestora privind tanatogeneza;
 identificarea toxicelor
 interpretarea efectelor tratamentului medico-chirurgical
Prima parte, crucială, a autopsiei este reprezentată de inspecţie/observare şi documentarea celor
decelate la examenul extern în scris, prin diagrame, prin fotografii, acestea din urmă fiind esenţiale
în susţinerea concluziilor formulate de medicul legist şi în cazul dispunerii unei noi expertize
ulterior.
Se poate efectua imediat ce medicul legist a confirmat realitatea morţii biologice/a constatat
decesul, chiar şi la câteva ore (6 ore) de la decesul unei persoane.
Necesară pentru lămurirea urgentă a unor fapte sau împrejurări, pentru lămurirea organului
judiciar, deoarece este mijloc de probă: proba biologica, trebuie realizată cât mai repede de la
întocmirea actului de dispoziţie al organului de urmărire penală.
[*Definiţia probei: “Proba în afara oricărei îndoieli raţionale (rezonabile) care susţine şi este pe de-a
întregul consistenţa cu vinovaţia celui acuzat şi inconsistenţa faţă de orice alte concluzii rationale”]

Se efectueaza în conformitate cu art. 185 C. proc. pen. care precizează că:

- se dispune de către

 organul de urmărire penală sau

 instanţa de judecată,

- în caz de:

 moarte violentă sau

 cauza morţii este necunoscută ori
 moartea suspectă de a fi violentă
 exista o suspiciune rezonabilă că decesul a fost cauzat direct sau indirect printr-o
infracţiune ori în legatură cu comiterea unei infracţiuni.
 decesul s-a produs în perioada în care persoana se afla în custodia
 poliţiei,
 Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor,
 în timpul internării medicale nevoluntare
 în cazul oricărui deces care ridică suspiciunea
 nerespectării drepturilor omului,
 a aplicării torturii sau
 a oricărui tratament inuman [alin. (2)].
 7
 in cazul unui fetus sau nou-născut conform art. 187 C. proc. pen.

Se efectuează, de regulă, înaintea declanşării fazei de urmărire penală, în etapa preliminară a

actelor/ investigaţiilor premergătoare, ce permit completarea informaţiilor organelor de
urmărire penală, astfel încât să se poată aprecia dacă sunt întrunite condiţiile începerii urmăririi
penale (,,in rem” sau ,,in personam”, prin rezoluţie).
 se poate efectua numai în baza unui document scris , emis de organul de urmărire penală,
respectiv ordonanţă sau rezoluţie motivantă, care trebuie să conţină:
- antetul şi ştampila unităţii emitente;
- numărul de înregistrare/de dosar;
- data emiterii;
- semnătura persoanei care a solicitat autopsia, cu menţiunea numelui gradului şi a funcţiei
în mod lizibil;
- elemente de identificare a cadavrului;
- obiectivele la care trebuie să se răspundă;
- locul şi data unde a fost găsit cadavrul sau unde s-a produs decesul;
- menţiuni cu privire la circumstanţele în care s-a produs decesul;
- obiectivele la care trebuie să se răspundă în concluziile raportului de autopsie.
 se efectuează cu respectarea eticii medicale şi a demnităţii persoanei decedate
 se efectuează în conformitate cu principiul competenţei teritoriale, la instituţia medico-legală
(sala de autopsie reprezintă „locul unde moartea se bucură să vină în ajutorul vieţii”) pe a
cărei rază teritorială s-a produs decesul persoanei sau unde a fost găsit cadavrul; când nu
există posibilitatea transportării cadavrului la morgă, cu acordul medicului legist, autopsia se
poate efectua la locul unde a fost găsit cadavrul sau într-un loc anume ales;
 este efectuată numai de către medicul legist, care poate fi asistat de personalul cu pregătire
medie (autopsier) şi/sau auxiliar (brancardier etc.); în unele situaţii, se pot forma echipe
alcătuite din doi sau chiar trei medici legişti (mai ales atunci când se bănuieşte o moarte
neviolentă, generată de o patologie mai rar întâlnită) sau pot fi cooptaţi şi medici
anatomo-patologi din diverse spitale. În situaţia în care este necesară examinarea unui
cadavru deja autopsiat, aceasta nu se poate face decât de către o comisie, alcătuită din medici
legişti care au grad profesional mai mare decât cel al medicului legist care a efectuat prima
examinare sau care provin dintr-o instituţie medico-legală ierarhic superioară;
 nu este necesar acordul aparţinătorilor;

În cazul în care corpul a fost înhumat, este dispusă exhumarea pentru examinarea cadavrului
prin autopsie. [ art.186 C.proc.pen., alin.(1)];

autopsia medico-legală trebuie să fie sistematică (se desfăşoară, de regulă, în succesiune cranio-caudală,
neomițându-se nici o regiune anatomică, începând cu examenul extern al cadavrului şi continuând cu examinarea
macroscopică internă, care va debuta cu cercetarea regiunii anatomice unde se află situată leziunea presupus
tanatogeneratoare, în celelalte situații respectându-se regula examinării cranio-caudale) şi completă, în sensul că
presupune, atât examenul extern cât și intern al cadavrului, cele trei cavităţi (craniană, toracică şi abdominală) fiind
deschise în mod obligator, chiar dacă felul şi cauza morţii sunt evidente încă de la examenul extern (spre exemplu
hemoragie externă, prin amputarea unui membru, zdrobirea capului, împuşcare, înjunghiere etc.); această
procedură este justificată de faptul că, prin autopsie (așa cum menționa și prof. V. Kernbach) trebuie să se
evidențieze nu numai elementele (faptele – V. Kernbach) pozitive, de multe ori evidente la examenul extern sau a
unei regiuni anatomice (spre exemplu leziunile traumatice) ci și elementele (faptele – V. Kernbach) negative (ce
indică faptul că nu a intervenit și altceva în producerea elementelor pozitive) care vor contribui la susţinerea
 8
împrejurărilor în care au fost produse cele pozitive, implicate în tanatogeneză, ambele elemente oferind o imagine
completă atât asupra organismului uman în ansamblul său (din perspectiva evoluţiei posttraumatice) cât şi, mai
ales, asupra susţinerii ştiinţifice a mecanismelor fiziopatologice (declarate sau favorizate de traumatism) implicate
în tanatogeneză (modul de constituire al lanţului cauzal morbid) ceea ce va contribui la stabilirea legăturii de
cauzalitate şi implicit la soluţionarea adecvată a speţei judiciare.

după autopsie se efectuează îmbălsămarea, iar organele examinate se reintroduce în cadavru pentru a putea fi
reexaminate cu altă ocazie (exhumare)

în urma examinării cadavrului medicul legist oferă justiţiei răspunsuri pertinente şi utile privind
decesul unei persoane sub forma mijlocului de probă prezentat de raportul de necropsie/raport
de expertiză medico-legală necropsică ce ,,oglindeşte nivelul ştiinţific, profesional şi moral
al medicului legist care îl intocmeşte”-prof. V. Kernbach), în care se trec:
 constatările necropsice şi
 este înaintat organului de anchetă ce a solicitat efectuarea necropsiei.

Cuprinde:

 o parte introductivă cu:

a) preambul în care se specifică

- date referitoare la identitatea cadavrului (nume, data şi locul naşterii, sexul, data şi locul decesului,
adresa);
- identitatea şi calitatea celor care efectuează autopsia;
- documentul în baza căruia se execută autopsia;
- obiectivele la care trebuie să răspundă expertul medico-legal;
- data la care a fost efectuată autopsia.
b) istoricul faptelor/circumstanţele în care a survenit decesul (date de anchetă, date
medicale): preluate din ordonanţa de efectuare a autopsiei şi/sau din actele medicale puse la
dispoziţie ce vor fi menționate în ordine cronologică cu mențiunea că medicul legist poate solicita, în
mod direct sau prin intermediul organului judiciar, orice documente, în special medicale, ce pot
contribui la elucidarea cazului respectiv; în situația în care a fost întocmit, cu ocazia cercetării
efectuate la fața locului (la care participă și medicul legist) în urma căreia s-a considerat că se
impune efectuarea autopsiei medico-legale, procesul verbal ce trebuie semnat de către toate
persoanele care au participat, inclusiv de către medicul legist [art. 195 alin. (4) C.pr.pen] va fi atașat
ordonanței;

 o parte descriptivă (parte expozitivă conform art. 178 C.proc.pen.) în care se consemnează date
obţinute în urma:
a) examenului extern, examinarea hainelor şi a cadavrului îmbrăcat şi examen extern
minuţios al cadavrului dezbrăcat:
• caracteristici individuale şi semne/aspecte particulare,
• semnele morţii reale,
• leziuni traumatice,
• semne de tratament medical,
• semne diverse şi
• aspecte ce ţin de corpul delict/agentul vulnerant/traumatic.
 9
b) examen intern

în cadrul căruia se deschid toate cavităţile cadavrului (craniană, toracică, abdomino-pelvină)

şi se examinează toate organele (atât în situ – privind şi raporturile dintre ele, cât şi după ce
se scot menţinând legăturile anatomice dintre ele - Rokitansky, scoatere izolată a organelor -
Virchow şi se secţionează. în conformitate cu procedurile standard ale investigaţiilor
patologice) în vederea decelării aspectelor patologice şi/ traumatice pe care acestea le
prezintă, se recoltează piese/ fragmente de organe precum şi diferite fluide biologice (sânge,
urină, umoare vitroasă, lichid pericardic, lichid cefalo-rahidian, conţinut stomacal, intestinal
etc., adaptat necesităţilor cazului respectiv) în vederea efectuării unor analize/examene
complementare;

formaţiunile anatomice vor fi descrise aşa cum se prezintă la examenul macroscopic (nu se vor face aprecieri
de tipul: „cutare organ este normal”) sub aspectul dimensiunilor, culorii, consistenței etc;

 o parte de sinteza
diagnostic macroscopic
rezultatele investigatiilor complementare
concluziile raportului de autopsie trebuie să aibă corespondent în partea descriptivă, se impune să fie cât
mai precise, evitându-se formulările ambivalente (spre exemplu: leziunile traumatice s-au produs prin lovire cu sau
de corp dur) care, de cele mai multe ori, semnifică lipsa asumării de răspundere a medicului legist, astfel încât
expertiza medico-legală necropsică să se poată constitui într-un mijloc de probă pertinent, concludent și util în
rezolvarea judiciară a speței respective.

în concluziile raportului de autopsie medico-legală trebuie să se redea succint, prin termeni accesibili, deducțiile
științifice ale expertului medico-legal pe baza elementelor obținute mai ales în urma efectuării autopsiei corelate însă cu
datele de anchetă ori cu cele rezultate din documentele medicale (preluate însă nu necondiționat, ci sub rezerva
includerii unor posibile nuanțe îndoielnice) şi este necesar să se răspundă la obiectivele autopsiei medico-legale: –
Generale:

 felul morţii: violent/nonviolent;

 cauzele medicale ale morţii= cauzele care au determinat decesul persoanei. Ele se
clasifică în cauze propriu-zise ale decesului (cauze imediate, intermediare şi iniţiale de
la care a pornit decesul) şi alte cauze care au contribuit la deces dar care nu reprezintă
ele însele cauzele decesului (cauze morbide, preexistente).
 mecanismul morţii reprezintă mecanismul fiziopatologic care stă la baza
tanatogenezei.
 leziuni traumatice : existentă, agent traumatic, mecanism, legătura de cauzalitate,
caracterul vital al acestora, împrejurări de producere
 examinări complementare: ex: grup sangvin - pentru identificarea cadavrului
 stabilirea datei probabile a morţii – tanatocronologia (intervalul post-mortem) este
o problemă juridică importantă. Este adesea imposibil să determini cu exactitate ora
decesului unei persoane. De aceea în practica medico-legală se discută despre data
probabilă a mortii (D.P.M.) şi când se aminteşte intervalul scurs după moarte până în
prezent, despre intervalul postmortem (I.P.M.).
 10
– specifice: în funcţie de împrejurările decesului: împuşcare; deficienţă în acordarea asistenţei
medicale, etc.

Felul morţii (manner of death)- reprezintă împrejurările juridice ale decesului

 violenta
 decesul care survine ca urmare a acţiunii unor cauze traumatice
 deces de cauză/cauze traumatice (mecanice, fizice, chimice, biologice). Cauzele traumatice se
afla în mediu şi atunci când acţionează asupra corpului uman se produce ceea ce poartă
numele de acţiune traumatică ori traumatism care atunci cand este în măsură de grav pentru
a determina decesul constituie moarte violentă
 cauzat, declanşat sau influenţat de un factor extern
 se produce ca urmare a nerespectării dreptului la viaţă al fiinţei umane
 acest aspect are o importanţă semnificativă juridică întrucât în cazurile violente, justiţia are
obligaţia să caute împreujurările violente care au scurtat viaţa acelui om
 face obiectul investigaţiei judiciare, autopsia medico-legală fiind parte (constitutivă)
constituenta procedural
 poate surveni în următoarele împrejurări/modalitate de producere (situaţii în care a
avut loc decesul) :

- accident
- sinucidere
- omucidere (execuţie capitalaă, eutanasie- forme particulare).

Totalizând, există, în conformitate cu literatura științifică 5 feluri ale morții:

1. Moarte naturală
2. Moarte accidentală
3. Moarte prin suicid
4. Omucidere
5. Moarte de cauză nedeterminată

 non/neviolentă = din cauza bolilor, patologică.

Moartea suspectă, dupa cum îi spune şi numele ridică suspiciuni judiciare.

Un deces suspect este atunci când:
- asupra corpului defunctului se constată vătămări corporale existând suspiciunea că
acestea să se afle la baza decesului acelei persoane ori
- există mărturii care atestă împrejurări suspecte ale decesului persoanei.
Moartea subită este o formă a mortii suspecte; se ia în discuţie atunci când o persoană
decedează:
- brusc
- rapid
- neasteptat
 11
- în plină sănătate aparentă ori când are o boală despre care însă nu se cunoaşte un risc
asteptat de deces şi cu toate acestea decesul se produce.

În general decesele rapide generează suspiciuni, autopsia fiind necesară pentru a lămuri
cauzele. Prin modalitatea sa rapidă, bruscă şi neaşteptată de instalare crează suspiciuni asupra unui
accident toxic sau asupra unei omucideri. Din acest motiv moartea subită impune autopsia medico-
legală ca şi în orice deces violent (traumatic).

documentele ce pot fi emise de către instituţia medica-legală numai după efectuarea

autopsiei (spre deosebire de medicii din alte specialităţi, medicul legist nu are voie să semneze un
certificat medical constatator al decesului dacă nu a efectuat autopsia) sunt:
- aparţinătorilor:
• certificat medical constatator al decesului; se eliberează imediat după autopsie şi în baza
acestui act autoritatea publică locală emite certificatul constatator al decesului, necesar
înhumării sau incinerării (împreună cu o adeverință specială);
• copie după concluziile raportului de autopsie, pentru obţinerea unor drepturi sociale: pensie
de urmaş, despăgubiri după accidente de muncă etc.;
- organelor de anchetă care au dispus efectuarea autopsiei:
• concluziile raportului de autopsie;
• raport complet de autopsie medico-legală.
- altor instituţii (Inspectoratul pentru Protecţia Muncii, Colegiul Medicilor, Administraţia
Naţională a Penitenciarelor etc.) la solicitarea expresă și motivată a acestora:
• raportul complet de expertiză medico-legală necropsică;
• concluziile raportului de expertiză medico-legală necropsică.
În legătură cu raportul de expertiză medico-legală necropsică finalizat, organele de urmărire
penală sau instanţele de judecată pot solicita:
- efectuarea unui supliment de expertiză, în condițiile art. 180 C.pr.pen. atunci când se apreciază
că raportul întocmit nu este complet sau concluziile nu sunt precise, eventual prin formularea unor
întrebări (suplimentare, dar pertinente) la care medicul legist trebuie, în măsura posibilului, să
răspundă;
- avizul Comisiei de control şi avizare a documentelor medico-legale din institutul medico-legal
competent teritorial;
- o nouă expertiză medico-legală la nivelul institutului medico-legal competent teritorial;
- avizul Comisiei superioare medico-legale;
- reexaminarea cadavrului prin exhumare în conformitate cu prevederile art. 186 C.proc.pen.
(acest lucru se întâmplă, de regulă, atunci când, datorită unei examinări necropsice inițiale
superficiale nu se poate răspunde în mod competent la întrebările formulate de către organul de
urmărire penală sau de către instanța de judecată ori în situaţia în care din datele de anchetă
obţinute ulterior, rezultă elemente noi care trebuie aprofundate).

Autopsia medico-legală – art. 185 C.pr.pen.

1. Autopsia medico-legală se dispune de către organul de urmărire penală sau de către instanța
de judecată, în caz de moarte violentă, ori când aceasta este suspectă de a fi violentă sau când
nu se cunoaște cauza morții, ori există o suspiciune rezonabilă că decesul a fost cauzat direct
sau indirect printr-o infracțiune ori în legătură cu comiterea unei infracțiuni. În cazul în care
corpul victimei a fost înhumat este dispusă exhumarea pentru examinarea cadavrului prin
autopsie.
 12
2. Procurorul dispune de îndată efectuarea unei autopsii medico-legale dacă decesul s-a produs
în perioada în care persoana se afla în custodia poliției, a Administrației Naționale a
Penitenciarelor, în timpul internării medicale nevoluntare sau în cazul oricărui deces care
ridică suspiciunea nerespectării drepturilor omului, a aplicării torturii sau a oricărui
tratament inuman.
3. Pentru a constata dacă există motive pentru a efectua autopsia medico-legală, organul de
urmărire penală sau instanța de judecată poate solicita opinia medicului legist.
4. Autopsia se efectuează în cadrul instituției medico-legale, potrivit legii speciale.
5. La efectuarea autopsiei medico-legale, pot fi cooptați și specialiști din alte domenii medicale,
în vederea stabilirii cauzei decesului, la solicitarea medicului legist, cu excepția medicului
care a tratat persoana decedată.
6. Cu ocazia efectuării autopsiei medico-legale, pot fi utilizate orice metode legale pentru
stabilirea identității, inclusiv prelevare de probe biologice în vederea stabilirii profilului
genetic judiciar.
7. Organul de urmărire penală trebuie să încunoștințeze un membru de familie despre data
autopsiei și despre dreptul de a desemna un expert independent autorizat care să asiste la
efectuarea autopsiei.
8. Medicul legist care a efectuat autopsia întocmește un raport de expertiză, care cuprinde
constatările și concluziile sale cu privire la:
- identitatea persoanei decedate sau elemente de identificare, dacă identitatea nu este
cunoscută
- felul morții
- cauza medicală a morții
- existența leziunilor traumatice, mecanismul de producere a acestora, natura agentului
vulnerant și legătura de cauzalitate dintre leziunile traumatice și deces
- rezultatele investigațiilor de laborator efectuate pe probe biologice prelevate de la
cadavru și substanțele suspecte descoperite
- urmele biologice găsite pe corpul persoanei decedate
- data probabilă a morții
- orice ate elemente care pot contribui la lămurirea împrejurărilor producerii morții.

Exhumarea – art. 186 C.pr.pen.

1. Exhumarea poate fi dispusă de către procuror sau de către instanța de judecată în vederea
stabilirii felului și cauzei morții, a identificării cadavrului sau pentru stabilirea oricăror
elemente necesare soluționării cauzei.
2. Exhumarea se face în prezența organului de urmărire penală
3. Dispozițiile art. 185 alin 4 – 8 se aplică în mod corespunzător

Autopsia medico-legală a fetusului sau a nou-născutului – art. 187 C.pr.pen.

1. Autopsia medico-legală a unui fetus se dispune pentru a se stabili vârsta intrauterină,
capacitatea de supraviețuire extrauterină, felul și cauza morții, precum și pentru stabilirea
filiației, când este cazul.
2. Autopsia medico-legală a unui nou-născut se dispune pentru a se stabili dacă copilul a fost
născut viu, viabilitatea, durata supraviețuirii extrauterine, felul și cauza medicală a morții,
 13
data morții, dacă i s-au acordat îngrijiri medicale după naștere, precum și stabilirea filiației,
când este cazul.

Aspecte juridice impuse de Legea privind Organizarea activității și funcționarea instituțiilor

de medicină legală, cu moificările aduse de Legea nr. 459/2001; O.G. 57/2001; Legea
271/2004

Norme procedurale nr. 1134/C/2000 a MJ și 255/2000 al MSF (publicat în MO partea I, nr.

459/2000), secțiunea 5 Constatarea și expertiza medico-legală pe cadavre

Art. 34
A. Constatarea și expertiza medico-legală pe cadavru implică:
a. Examinări la locul unde s-a găsit cadavrul sau în alte locuri, pentru constatarea
indiciilor privind cauza morții și circumstanțele ei
b. Examinarea exterioară a cadavrului și autopsia, inclusiv exhumarea, după caz
c. Examinări complementare de laborator, cum ar fi cele histoptologice, bacteriologice,
toxicologice, hematologice, serologice, biocriminalistice.

B. Autopsia medico-legală a cadavrului se efectuează la solicitarea organelor judiciare, numai

de către medicul legist, fiind obligatorie în următoarele cazuri:
1. Moarte violentă, chiar și atunci când există o anumită perioadă între
evenimentele cauzale și deces
2. Cauza morții nu este cunoscută
3. Cauza morții este suspectă. Un deces este considerat moarte suspectă în
următoarele situații:
a. Moarte subită
b. Decesul unei persoane a cărei stare de sănătate, prin natura serviciului, este verificată
periodic dpdv medical
c. Deces care survine în timpul unei misiuni de serviciu, în incinta unei inteprinderi sau
instituții
d. Deces care survine în custodie, precum moartea persoanelor aflate în detenție sau private de
libertate, decese în spitale psihiatrice, în spitale penitenciare, în închisoare sau în arestul
poliției, moartea asociată cu activitățile poliției sau ale armatei în cazul în care decesul
survine în cursul manifestațiilor publice sau orice deces care ridică suspiciunea nerespectării
drepturilor omului, cum este suspiciunea de tortură sau oricare altă formă de tratament
violent sau inuman
e. Multiple decese repetate în serie sau concomitent
f. Cadavre neidentificate sau scheletizate
g. Decese survenit în locuri publice sau izolate
h. Moartea este pusă în legătură cu o deficiență în acordarea asistenței medicale sau în
aplicarea măsurilor de profilaxie sau de protecție a muncii
i. Decesul pacientului a survenit în timpul sau la scurt timp după o intervenție diagnostică sau
terapeutică medico-chirurgicală.
j. Decesul persoanelor tinere sau când familia nu poate confirma prin documente medicale o
patologie susceptibilă de a produce decesul
 14
k. Când moartea survine la scurt timp de la internarea într-o unitate sanitară, timp în care nu s-
a putut stabili un diagnostic (care să poată explica decesul) care să excludă o moarte violentă.

C. Autopsia cadavrului, respectiv a părților de cadavru sau a pieselor scheletice, se efectuează

numai în cazul în care organele judiciare pun la dispoziția medicului legist:
1. Ordonanța procurorului sau încheierea instanței de efectuare a autopsiei, care cuprinde
obiectivele acesteia
2. Procesul verbal de CFL
3. Copia de pe FO clinică completă, în cazul persoanelor decedate în cursul spitalizării