Sunteți pe pagina 1din 11

1.

Stress
Reprezinta intensitatea fortei ce actioneaza pe un plan, este definit ca raportul dintre forta totala si
suprafata planului. Acest raport este denumit stress si reprezinta forta pe unitatea de suprafata.
Stresul ce actioneaza pe un plan este complet reprezentat printr-un vector, vectorul de stress, care are
marimea egala cu raportul fortei la suprafata si directia paralele a cu directa fortei ce actioneaza pe
planul respectiv.
Conventional stresurile compressive sunt positive, iar stresurile de tensiune sunt negative.
Componentele stresului
Asupra unui cub elemenar acioneaza forte pe fiecare fata a cubului, aceste forte pot si descompuse in 3.
Una normal la fata cubului si celelate paralele la muchii. Prin descompunerea fortelor si raportand
valorile lor la suprafetele cubului se obtin petru fecare fata a cubului cele 3 componente ale stresului.

Stari speciale de stress:


- Stress triaxial : este o stare generala, cea mai comuna din natura in care sigma 1, sigma 2 si
sigma 3 sunt diferite de 0
- Stress biaxial : doua din stresurile principale sunt diferite de 0 si unul este egal cu 0.
- Stress uniaxial : un stress principal nu este 0 celelalte sunt.
- Stress axial : doua stresuri sunt egale si mai mici decat cel de-al treilea – compresiune axiala ,
sau cand doua stresuri sunt egale si mai mari decat al 3-lea – extensiune axiala.
- Stress de forfecare pura : un tip special de stress in care primul si al 3-lea stress sunt egale si
diferite de 0 iar cel de-al doile este egal cu 0
- Stress hydrostatic : toate stresurile principale sunt egale intre ele si diferite de 0, cu valori
positive. In caz de valori negatve s-ar numii tensiune hidrostatica.
- Stress mediu : media aritmetica dintre cele 3 stressuri principale
- Stress deviator : are in component stressuri normale si de forfecare diferite de 0.

2 Strain si deformare

Daca un corp de roca este supus la actiunea stressului, particulele sale individuale se deplaseaza in
pozitii noi. Unele particule supera numai translatie, in timp ce altele sufera distorsiuni si rotatie. Luand
in considerare pozitia initala in stare nedeformata si pozitia finala in stare deformata a particulei putem
construi un vector care descrie deplasarea particulei. Modul de dispunere al vectorilor de deplasare
creaza ceea ce numim deformatie. Strain inseamna descrierea numerica a ceea ce inseamna deformare.

Starea de stran intr-un corp de roci deformat omogen este complet diferita daca se determina
orientarea si marimile strainurilor principale mai exact pozitia in spatiu si dimensiunile elipsoidului
derivat dintr-o sfera cu raza unitara.
Pentru a define complet deformarea trebuie sa cunoastem :
- Orientarea initiala a unor linii din corpul nedeformat in raport cu directiile principale ale
elipsoidului de strain.
- Pozitia initiala a unor particule din corpul deformat.

Numai in acest mod putem recreea campul de deplasare, care defineste deformatia.
Orientarea initiala a directiilor principale poate di exprimata printr-o rotatie , iar pozitia initiala a unei
particule in raport cu pozitia actuala, deformata, poate fi exprimata printr-o translatie.
Orice deformare omogena poate avea 3 componente:
- Strain
- Rotatie
- Translatie

Exista cazuri in care una sau doua component pot fie gale cu 0, astfel avem 3 cazuri pure :
- Atunci cand translatia este singura diferita de 0 avem o miscare de translatie a corpului rigid sau
de translatie pura
- Atunci cand rotatia este singura diferita de 0, avem o miscare de rotatie a corpului rigid sau
rotatie pura
- Atunci cand strainul este singurul diferit de 0, deformarea se numeste strain pur.

Incercarea de a stabili daca deformatia este un strain pur sau cuprinde si component de translatie sau
rotatie depinde de modul in care alegem cadrul de referinta. O deformatie geologica este correct
clasata daca reusim sa stabilim cu precizie cadrul de referinta inainte si dupa deformare. Cum acest
aspect este arbitrar, vom allege cadrul de refrinta cu originea in central elipsoidului de strain si cu axele
in asa fel incat sa corespunda directiilor principal, astfel celalte component, de rotatie si translatie sa fie
0.
Singurul component care poate fi reconstituit in afloriment este strainul, de aceea geoogi utilizeaza
termenii de strain si deformare ca sinonimi.

3 Regimuri tectonice, teoria de faliere Anderson


Nu exista stress la suprafata pamantului, deci normal dusa la suprafata pamantului este paralela cu una
din stresurile principale.
Conform teoriei lui Anderson de faliere, una din axele principale ale stresului este mereu perpendicular
pe suprafata pamantului, in timp ce celelalte doua sunt orizontale.
Falie normal – sigma 1 este vertical
Falie inversa – sigma 3 este vertical
Falie strike slip – sigma 2 este vertical

4 Nivele structurale
Domeniile scoartei terestre unde mecanismele dominante de dormare sunt aceleasi se numesc nivele
structurale. Termenul nivel este utilizat pentru a araa ca aceste domenii sunt in general suprapuse unele
peste altele.
Deformarile sunt datorate miscarilor de compresiune ce apar in timpul formarii si evolutiei unu lant
orogenic.
Se separa domenii caraterizare prin comportare casanta, ductile si fuziune ( lichid foarte vascos ), in
cadrul carora se pot delimita subdomenii. Fiecare din aceste domenii se caraterizeaza prin mecanisme
de deformare proprii, care produc structuri specifice.
Mecanismele de deformare, dependente de comportamentul rocilor, vor fi urmarite in conditii de
crestere a temperaturii si presiunii:
- Roci casante – fracture , falii de incalecare – domeniu caracterizat de existent faliilor si lipsa
cutelor. Mechanism de deformatie – forfecarea
- Roci ductile – cute. Ductilitate redusa – cute izopace ; ductilitate mare – transformarea tuturor
elementelor in elipsoizi aplatizati. Mechanism de deformatie – aplatizarea
- La temperature apropiata de punctual de topire – rocile se comporta ca lichide mai mult sau mai
putin vascoase. Mechanism de deformatie – curgerea.

Trecerea de la un mechanism de deformare la altul este gradate si ste posibil ca in unele domenii sa
intervina mai multe mecanisme de deformare in acelasi timp, tipurile de roci raspunzand diferit la
temperature si presiune.
In functie de tipurile de structure, determinate de actiunea principalelor mecanisme de deformare,
Mattauer a separate 3 nivele structurale:
1. Nivelul structural superior : caracterizat prin structuri de tipul faliilor, formate prin mecanismul
predominant de forfecare. Comportarea rocilor – casanta.
2. Nivelul structural mediu : comportarea rocilor este ductila, se formeaza structure de tipul
cutelor izopace prin mecansimul predominant flexiune.

Nivelul structural inferior : dezvoltat pe o adancime mare de presiune si temperature mari. A inceput are
loc aplatizarea iar pe Maura cresterii temperature incepe sa actioneze curgerea. In parte superioara a
domeniului apare aplatizarea cu sistuozitate generala iar la parte inferioara apare curgerea vascoasa.
Acest domeniu corespunde metamorfismului

9. Falii gravitaţionale: definitii, tipuri, mecanisme de formare


Se utilizează termenul de falie gravitaţională pentru acele falii la care compartimentul din
acoperiş s-a deplasat direct în jos pe înclinare. Formate prin întindere a scoarţei terestre, fiind generate
de mişcări de distensiune. Pot avea înclinări între 0 şi 90°, frecvent mai mari de 45°.
Dimensiunile faliilor gravitaţionale pot varia de la cenţi- metri la mii de km, cu sărituri ce pot depăşi
uneori 2—3 km. Rareori izolate, de obicei fiind grupate şi formînd asociaţii caracteristice.
Dezvoltarea structurilor de tip graben in multe zone ale globului terestru a facut ca preocuarea
pentru explicarea formarii si evolutiei lor sa fie permanenta de la inceputut secolului si pana in prezent,
modelele imaginate fiind in concordanta cu conceptele geotectonice ale fieearei perioade.
Modelul formaril grabenelor prin mecanismui de subsidenta in pana a fost acceptat de
majoritatea cercetatorilor. Aici prezentam modelul lui Bott. El a presupus ca litosfera este supusä la un
stress tensiv. Stratul casant raspunde la inceput printr-o extensiune elastica in timp c partea ductila de
dedesubt se deformeaza prin curgere lenta, vasco-elastica.
Conceptul modern al formării grabenelor s-a născut din ipoteza subsidenţei în pană elaborată de
Vening Meinesz care a sugerat că faliile normale formate prin fracturare de forfecare datorită forţelor
de tensiune crustală pot produce o pană îngustă cu vîrful în jos, de crustă continentală, cu o lăţime de
circa 65 km. A Această pană este izostatic subsidentă şi formează o vale de rift limitată de zone înalte,
fiind generată de o arcuire elastică în sus a crustei.
In regiuni cu flux termic mediu, crusta continentală constă dintr-un strat superior casant, în jur
de 10—25 km grosime, care se deformează prin faliere (mecanismul principal de deformare este
forfecarea) şi un strat ductil inferior, care se deformează prin curgere lentă gravitationala. Falierea
asociată formării grabenelor va penetra numai partea superioară casantă a crustei şi nu întreaga crustă.

5 Mecanisme de deformare
Rocile si mineralele deformate la o serie mare de presiuni si temperaturi, prezina o gama larga de
comportari macroscopic si microscopice, care se incadreaza in 3 mari categorii:
1. Fracture de extensiune: - caracteristice comportarilor extreme de casante
2. Falii :- caracteristice comportarilor de tranzitie de la casant la ductil.
3. Deformare ductile ( curgere libera) : - in cazul comportarilor din domeniul plastic

Toate rocile pot trece de la comportari casante la intermediare si apoi comportari ductile, in conditiile
cresterii presiunii si temeraturii:
- La presiuni si temperauri joase sunt caracteristice fracturile
- La temeperaturi si presiuni medii predomina faliile
- La temperature si presiuni ridicare predomina deformarile ductile
Intre cele 3 comportari pare sa existe o trecere gradate.
1. Fracture de extensiune - au loc ideal la o sarcina geoogica egala cu 0. Materialele casante
supuse unui stress compresiv vor ceda pe suprafete paralele cu apasarea compresiva ,
formandu-se fracture de extensiune. Daca la un cub se aplica forte compressive pe 2 fete ale
acestuia, pe celalte doua libere apar stresuri tensive, care formeaza fracturi de extensiune
paralele cu fetele libere. In natura este practic imposibil sa avem stresuri tensive, de aceea
fracturile extensive au loc la adancimi foarte mici, si sunt imposibile la adancimi mai mari de
cateva sute de metrii. Formarea fracturilor de extensiune are legatura si cu comportarea rocilor
cum ar fi : pierderea coeziunii, oboseala rocilor, neomogenitatea rocilor.
2. Falii - faliile include toate tipurile de fracture cu exceptia celod de extensiune. Planele de rupere
reprezinta plane de cedare sub influenta fortelor de forfecare. Faliile se formeaza parallel cu
planele de forfecare, a caror pozitie este conditionataa de raporturile intre stresurile ce
actioneaza. Fracturile de forfecare se dezvolta parallel cu cele 2 plane exhivalente pentru care
stresul de forfecare este cel mai mare. Se formeaza falie normala atunci cand stressful din A
creste progresiv pana ajunge egal cu cel din B si invers cand acesta scade progresiv pana ajunge
egal cu cel din C.
3. Deformarea ductile - Tipul de deformare in care rocile se deformeaza prin distribuirea strainului
intr-o maniera uniforma in intreaga masa deformata, se numeste comportare ductile.

Mecanismele de deformare trebuie considerate la o scara mai mica, si anume aceea a unitatilor de
curgere:

- Fragmente de roca sau cristale – curgeri clastice


- Cristale – curgeri super plastic
- Domeniul intracristalin – curgeri plastic
- Atomii, moleculele sau lacunele din reteaua cristalina – curgeri prin difuziune

Se disting 3 mecanisme de deformare :


a) Curgere cataclastica – mediul sufera o microfracturare si fragmentele de roci astfel create se
deplaseaza unele in raport cu celelalte. Au loc zdrobiri, aglomerari. Particulele sunt libere la
translatie sau rotatie sau chiar rupture.
b) Curgerea plastica – cristalele se deformeaza prin alunecare pe plane de dislocatii, prin cutare si
maclare la temperature joasa si prin alunecare si crestere a dislocatiilor la temperatura ridicata.
Miscarea se face pe plane de alunecare, prin asa numitele miscari intra-granulare.
c) Curgerea super plastic a – cristalele aluneca unele pe altele
d) Curgere prin difuziune in volum – deformarea se produce prin actiunea difuziunii, care conduce
la formarea lacunelor in reteaua cristalina.

8.Diapirismul şi cutele diapire


Diapirism: reajustarea gravitaţională a maselor cu distribuţii de densitate instabilă, cum ar fi inversiunea
de densitate , unde rocile mai dense acoperă roci mai puţin dense.
Pentru a se realiza procesul de diapirism sunt necesare următoarele condiţii:
1. O densitate inversă: în material cu densitate joasă acoperit de un material cu densitate mare.
2. Mare mobilitate (= vâscozitate mică) a materialului cu densitate mică.
3. Incărcare locală sau o perturbaţie iniţială pe suprafaţa materialului cu densitate redusă care să
producă un gradient de presiune lateral în acest material.
15. Falii de strike-slip(decrosari): tipuri, structuri asociate

O falie subverticală de-a lungul căreia deplasările dominante sunt pe direcţie se numeşte falie de
tip strike-slip sau decroşare. Faliile de tip strike-slip au în mod obişnuit înclinări apropiate de verticală şi
când au lungimi de mai mult de un kilometru ele implică şi rocile fundamentului. Faliile de tip strike-slip
penetrează până la adâncimi mari, decupând probabil blocuri crustale de la baza crustei seismogenice
(10-15 km). Faliile de tip strike-slip la scară largă sunt denumite wrench faults sau falii transcurente.
Sylvester (1988) propune o clasificare a faliilor cu deplasare laterală în falii interplaci şi falii intraplacă. El
propune folosirea termenului de falie transcurentă pentru decroşări intraplacă înrădăcinate în scoarţă,
iar pentru faliile adânci interplăci recomandă utilizarea denumirii de falii transformante. Sensul
deplasării laterale este descris ca senestru sau dextru, sau left lateral şi right lateral.

Reprez falii in care deplasarea se face pe orizontala, paralela cu dir planului de ruptura
-tipuri :dpdv geometric, decrosarile se impart in :
-longitudinale, paralele cu directia structurilor
-diagonale,cele ce taie dupa un unghi ascutit axele cutelor
-transversale,cele ce taie perpendicular axele cutelor
-dextre ce au sensul de rotatie spre dreapta
-senestre ce au sensul de rotatie spre stanga
-structuri asociate:
1.decrosari asociate cu compresiune laterala se dezvolta frecvent in centurile cutate si taie
transversal axele cutelor si incalecarile sau uneori diagonal
-cele transversale sunt datorate f de tensiune ce apar din compresiune
-cele diagonale provin din evolutia fracturilor de forfecare
2.decrosari asociate cu alunecari crustale ce apar datorita deplasarii unor segmente mari de crusta
ce aluneca unul in raport cu altul
3.decrosari asociate sistemului regmagenetic al Pamantului- existenta unui sistem general de linii
de slabire ale crustei terestre sub forma unei retele de fracturi.

6 Mecanisme de cutare
Mecanismele de cutare variaza in functie de :
- Adancimea la care se produce cutarea
- Competent si incompetenta materialului
- Modul de aplicare al fortelor

Sunt recunoscute 6 tipuri de mecanisme:


1. Cutare prin flexionare si alunecare - In timpul indoirii unui strat, partea convexa este supusa la
o tensiune, in timp ce partea concava este supusa la compreiune. Daca materialul este sufficient
de ductil el se va deforma plastic, partea convexa se va alungi si subtia, iar partea concave se va
scurta si ingrosa. Daca materialul este casant se va deforma prin rupture, pe partea convexa
apar flancuri de tensiune, iar pe partea concave falii de incalecare.

Deformarea unui strat poate fi continua sau discontinua.


Deformarea continua : deformare masiva pe flancuri, afectata de aplatizarea rotationala data de o
alunecare simpla corespunzatoare cuplurilor de forte de sens opus.
- Deformarea maxima in sarniera: partea superioara a stratului sufera o alungire in timp ce partea
inferioara sufera o scurtare.
Deformarea discontinua : cute deformate in sarniera, apar rupture la partea superioara si falii incalecate
la partea inferioara.
- Cute deformate in flancuri : apar fisuri de tensiune provenite dintr-un cuplu de forte
perpendicular pe elipsoidul de deformare.

Studiul deformatiei unei stive de strate


Deformarea depinde de propietatile reologice ale lor. Raza de curbura a stratelor variaza intro cuta. In
procesul de cutare stratele aluneca unele pe altele, se formeaza striuri de alunecare perpendicular pe
axa curbei.
La o stiva de strate omogene, curba stratelor se accentueaza in adancime. La o stiva de strate
neomogene se recunosc mai multe situatiii.
2. Cute de aplatizare - Are loc cand asupra unei succesiuni de strare actioneaza numai fortele care
produc o aplatizare generala. Se modifica grosimea stratelor. Acest tip de ctare este foarte rar
singur, de obicei aplatizarea este insotita de flexionare sau curgere.
3. Curbarea de curgere - Se produce in roci cu plasticitate ridicata si este definite pentru toate
cutele care se formeaa fara a se produce o scurtare perpendicular pe planul axial. Se paote
produce printr-o deformare continua sau discontinua, iar ambele cazuri deplasarea ramane
paralela cu directia data. Forma cutbei poate fi simpla daca alunecarea se face pe o singura
directive sau foarte complicate daca se produce pe 2 sau mai multe directii. 9 cute de curgere
turbulent )
4. Cutare prin flexionare si forfeare - cand flexionarea cu deformare maxima in flancuri depaseste
un anumit nivel are loc forfecara flancurilor cu formare a unor falii cu character de incalecare
5. Curbarea prin flexionare si aplatizare In cazul actiunii fortelor tectonice asupra unei serii de
roci sedimentare neomogene litologic, rare ori are loc numai felxionare sau aplatizare, de obicei
acstea apar combinate. Flexionarea precede aplatizarea. O serie de sedimente supusa
comresiunii se curbeaza prin flexionare, in prima faza fand cute izopace, apoi se deformeaza prin
aplatizare. Daca aplatizarea este neomogena cutele formate au geometrii foarte
complicate.Flexionarea este contemporana cu aplatizarea. O serie de srate competente si
incompetente, in alternanta, supuse la compresiune reactioneaza diferit in sensul ca stratele
competente se vor deforma prin flexionare, iar cele incompetente prin aplatizare. Cutele
formate prin acest mechanism pot fi foarte complicate daca planul de platizare nu este
perpendicular pe cel de stratificatie.
6. Cute kinck, en chevron si conjugate - Cutele kink sunt cute similare , de talie mica, a caror raza
de curbura este nula si ale caror flancuri si plane axiale sunt plane cu dimensiuni de pana la 10
cm latime. Cutele in zig – zag – termen aplicat acelor cute egal spatial de dimensiuni mai mari
decat kinck-urile Cute conjugate – cute la care 2 benzi de kinck se intersecteaza Cute en
chevron – acele cute in care raza de curbura ese foarte mare pe o parte si nula pe cealalta parte
dand nastere la spatii goale in forma de triunghi in sarniera.

7.Factorii care controleaza comportarea rocilor la stress


Conditiile in care reactioneaza rocile la actiunea stressului sunt foarte diferite in functie de mai mult
factori, cum ar fi :
- Presiunea litostatica
- Temperature
- Timpul
- Solutiile din pori
- Anizotropia
1. Influenta presiunii litosferice - Rocile consolidate, casante, pot fi cutate deoarece in momentul
cutarii ele se afla sub o presiune litostatica ridicata, provocata de greutatea mare a rocilor de
deasupra. Rocile in conditii de suprafata prezinta deformatii plastic foarte reduse, dar sub
actiunea presiunii litostatice din ce in ce mai mare putem avea deformatii plastic spectacular
2. Influenta temeraturi - Efetele temperaturii asupra proprietatilor mecanice ale rocilor sunt mai
reduse decat cele ale presiunii, dar temperature faciliteaza deformatia, rocile devenind mai
ductile.
3. Influenta timpului - Timpul are un rol foarte important in deformarea rocilor. Rocile care se
prezinta ca substante casante la eforturi mecanice de scurta durata, se comporta plastic la
eforturi sustinute pe o durata mare de timp. In geologie sunt foarte importante stressurile mici
care actioneaza continuu in timp indelungat. Creep-ul este un effect combinat al unei deformari
elastic cu o deformare permanenta.
4. Influenta fluidelor de impregnatie - Experiente facute in prezenta fluidelor arata ca acestea au o
mare influenta asupra deformatiei plastie a rocilor. Atunci cand fluidele dau reactii chimice cu
rocile inconjuratoare deformatiile sunt mult mai importante.
5. Influenta anizotropiei rocilor - La toate rocile sedimentare, stratificatia determina o anizotropi,
iar la rocile cristaline, anizotropia este datorata foliatiei si liniatiei. Rezistenta in astfel de roci
depinde de orientarea fortelor aplicate in raport cu structurile planare ale rocilor. Experientele
au aratat ca rezistenta la compresiune creste perpendicular pe foliatie sau stratificatie, iar
rezistenta la ensiune creste pe directive paralela cu foliatia sau stratificatia.

10. Asociatii de falii gravitationale


Faliile gravitaţionale se pot asocia formînd structuri caracteristice: Astfel, în plan (pe hartă) pot să
apară falii paralele şi falii în releu, iar în secţiunea verticală se conturează grabene, horsturi, semi-
grabene, blocuri faliate înclinate, cîmp de falii, falii antitetice şi sintetice.
1. Faliile gravitaţionale paralele se dezvoltă cînd direcţia forţei de distensiune este perpendiculară pe
direcţia zonei faliate, astfel încît rezultă falii cu orientare paralelă între ele şi aproximativ aceeaşi extin-
dere în suprafaţă.
2. Faliile gravitaţionale în releu se formează prin acţiunea unui cuplu de forţe care generează falii
înclinate aproximativ paralele între ele, dar decalate în spaţiu (fig. 7.41). Dispoziţia faliilor este paralelă
cu axa mică a elipsoidului de deformare rezultat prin acţiunea cuplului de forţe, faliile fiind provocate de
tensiune.
3. Grabenul sau fosa de afundare este o asociaţie de falii normale (gravitaţionale) care delimitează
un compartiment (bloc) central coborît în raport cu compartimentele vecine (fig. 7.42).
In ultimul timp se uti lizează termenul de rift sinonim cu grabenul( grabenele de dimensiuni mari),
4. Horstul reprezintă o asociaţie de falii gravitaţionale care delimitează un bloc ridicat faţă de
blocurile vecine. De obicei grabenele şi horsturile apar asociate.
La grabene şi horsturi, faliile au înclinări opuse pe cele două compartimente. Dacă faliile au acelaşi sens
de înclinare pot forma asociaţii denumite semi-grabene sau semi-horsturi, după cum structura majoră
predominantă este de afundare sau ridicare.
5. Blocuri faliate înclinate rezultă dintr-un semi-graben la care a avut loc şi o rotire a
compartimentelor, fie pe un flanc fie pe ambele flancuri, în raport cu o axă paralelă cu direcţia faliilor.
Din această rotire, stratele care iniţial erau orizontale devin mai mult sau mai puţin înclinate .Uneori cînd
înclinarea este mică se pot forma suprafeţe structurale (suprafeţe de eroziune, paralele cu stratificaţia),
dezvoltate între două falii succesive.
6. Cîmp de falii, reprezintă o asociaţie de falii gravitaţionale în cadrul căreia nu există o ordine strictă
de dezvoltare a faliilor .
7. Faliile sintetice şi antitetice rezultă din falii normale sau inverse care se rotesc faţă de poziţia lor
iniţială cu întregul bloc faliat. Dacă rotirea generală a blocului este în acelaşi sens cu rotirea unei falii
atunci ia naştere o falie sintetică, iar dacă rotirea generală este de sens opus rotirii faliei individuale se
formează o falie antitetică. Cînd compartimentele grabenelor, horsturilor sau semi-grabenelor suferă
rotiri atunci iau naştere falii sintetice şi antitetice. Astfel de falii se pot forma şi în cazul faliilor

11. Falii de încãlecare: tipuri, asociaţii


Sunt falii la care compartimentul din acop prez o deplasare relativa in sus pe inclinarea faliei fata
de compartim din culcus. Se mai numesc si falii de compresiune sau falii de contractie (pt f care
scurteaza un plan arbitrar ales) .
Tipuri genetice de incalecari:

In functie de modul de formare a faliilor de incalecare se pot deosebi uratoarele tipuri:


1) incalecare brizanta ( cuta faliata) – falie ce taie transant o succesiune de roci, diagonal pe stratif
(cuta faliata);
2) incalecare de intindere (cuta-falie) - se formeaza prin exagerarea unei cute cu flanc invers supus la
intindere si laminat care apoi cedeaza dupa un plan de ruptura de-a lungul caruia se produce deplasarea
compartimentelor;
3) incalecare de forfecare – rezulta din reactia rocilor la actiunea stressului compresional prin cedare
pe planul de forfecare, de-a lungul carora se produc alunecarile compartimentului din acoperis in sus pe
inclinare;
4) incalecare dupa stratificatie - planul de rupere coincide cu o supraf de stratif. Iau nastere prin
alunecarera unor stive de strate pe un plan de desprindere ce se formeaza intr-un pachet de roci cu
plasticitate ridicata. Daca deplasarea se face pe dist mari rezulta decolari (desprinderi);
5) incalecare de eroziune - incalecari a carei parte frontala ajunge la supraf Pam, iar compartimentul
din acperis aluneca pe o supraf de eroziune. Se formeaza cand vitteza de avansare a compartim din
acoperis este > decat viteza de eroziune;
6) incalecare complexa – este definita falia ce cuprinde segmente cu diverse caractere, putand fi
initial o incalecare pe stratificatie, apoi de forfecare iar la partea sup poate deveni incalecare de
eroziune.
7) incalecare cutata - supraf de alunec, initial plana, s-a ondulat prin procese de cutare posterioare
formarii faliei.
8) incalecare listrica ( falie listrica inversa) - falie curba, concava spre patrea superioara, in care
segmentul sup este o falie inversa de unghi ridicat, segmentul median este o falie de unghi mediu, iar
partea inferioarae este o falie plana pe stratificatie.
9) incalecare in trepte – falie al carui plan este format dintr-o succ de segm parelele cu stratif si segm
care taie stratificatia, avand o forma generala de scara (paliere si rampe).

Asociatii de falii de incalecare:


Daca fiecare incalecare intr-un sistem repetea marimea si forma incalecarii vecine, atunci rezulta un
sistem imbrigat. Se cunosc doua tipuri de siateme imbrigate:
a) structura imbricata – reprezinta o asociatie de incalecari de intindere (cute-falii) care inclina
inacelasi sens, cu unghiuri de inclinare asemanatoare; provine din asoc de cute izoclinale deversate care
isi pierd flancurile inverse, prin laminare devenind falii de incalecare.
b) evantai imbricat – asociatie de incalecari in cadrul caruia faliile individ au tendinte de racordare
intr-un pct, astfel incat pachetele de strate delimitate de faliile individuale au forma de triunghi;
c) duplexuri – sist de incalecari in cadrul carora faliile individ se racordeaza asimptotic la partea sup si
inf la doua plane princip de alunecare.
Exista 3 tipuri de duplexuri:
-ce se afunda spre hinderland; cu forma de capita;
-ce se afunda spre foreland;
d) sist de incalec listrice – asoc de falii listrice de incalecare, care se racordeaza de partea inf la un
plan de decolare sau de delaminatie.

12. Cute asociate faliilor de incalecare.


Uneori sunt generate cute care nu se formeaza prin mecanismele obisnuite ci sunt cute incluse
in roci datorita evolutiei pachetelor de roci pe faliile de incalecare. Acestea se pot forma in rocile care nu
sunt deformate prin cutare ci numai prin rupere.:
- cute formate prin arcuirea planului de falie .

-cute formate prin propagarea faliei

- cute formate prin detasarea unui pachet de roci pe un alt pachet de


roci

13. Panze de sariaj: elemente, tipuri


Pînza de şariaj este o unitate tectonică alcătuită din mase mari de roci deplasate de-a lungul
unei suprafeţe de ruptură, numită plan de şariaj, peste o altă unitate geologică, numită autohton.
Termenul „pînză de şariaj" se utilizează pentru deplasări care depăşesc 5—10 km; pentru deplasări pe
distanţe mai mici se utilizează termenul de încălecare sau skibă (skiba=brazdă).
Şariajul este fenomenul de deplasare a unei unităţi geologice la distanţă mare de locul ei de origine.
O pînză de şariaj are următoarele elemente
— planul de şariaj, reprezentînd suprafaţa de ruptură de-a lungul căreia are loc deplasarea corpului
pînzei;
— rădăcina, reprezentînd zona de origine a pînzei (la multe pînze este greu de stabilit datorită
desprinderii complete de substratul său);
— şarniera frontală (=partea frontală), reprezentînd locul geometric al punctelor extreme atinse de
pînză;
— şarniera radicală, adică zona din autohton din spatele căreia provine pînza;
— lăţimea de acoperire, care este distanţa măsurată pe orizontală dintre şarniera frontală şi
şarniera radicală, perpendicular pe direcţia pînzei.
Clasificarea pînzelor de şariaj.
Aubouin, 1973, funcţie de dimensiunile maselor antrenate clasifică pînzele de şariaj după criterii
geometrice în :
- pînze de gradul I (cute culcate cu flancul invers mai mult sau mai puţin alungit)
- pînze de gradul II (care provin dintr-o ruptură, după o suprafaţă suborizontală),
precum şi funcţie de constituţia acestora, în :
-„pînze de soclu"
- „pînze de cuvertură".
Dumitrescu, 1962, împarte pînzele de şariaj după modul lor de formare în patru tipuri şi anume:
1.Pînze de şariaj de gradul I (=de supracutare) provin din exagerarea unei cute deversate, care
evoluează într-o cută-falie, prin întinderea flancului invers şi apoi prin mărirea deplasării pe planul de
ruptură se transformă într-o pînză. Aceste panze presupun existenţa unor strate alcătuite prin roci
plastice pe care se produce alunecarea, pe planul de şariaj fiind puse în contact, întotdeauna, formaţiuni
mai vechi (ale pînzei) cu formaţiuni mai noi ale autohtonului.
2.Pînze de şariaj de gradul II (=de forfecare) rezultă prin exagerarea unei falii inverse cu înclinare
mică, formată prin forfecare. Pînzele de şariaj de forfecare sînt independente de cutare şi sînt de două
tipuri: de forfecare iniţială şi de forfecare subsecventă.
a.Pînzele de forfecare iniţială se formează în zone în care cuvertura sedimentară este necutată în
cadrul acestor pînze formaţiunile mai vechi stau întotdeauna peste formaţiunile mai noi.
b.Pînzele de forfecare subsecventă se formează în zone în care cuvertura sedimentară este cutată.
Falia de forfecare poate fi de unghi ridicat în stadiul iniţial, apoi planul de şariaj devine aproape ori-
zontal. în cele mai multe cazuri şi aici formaţiunile pînzei sînt mai vechi la contactul cu cele ale
autohtonului.
3. Pînze de şariaj de gradul III (=de decolare) sînt formate prin decolarea unor pachete de strate de
pe un substrat, de-a lungul unui plan de desprindere sau de delaminaţie. Sînt două tipuri:
a. pînze de decolare datorită forţelor tangenţiale centripete, care provin din exagerarea faliilor
de încălecare pe stratificaţie;
b. pînze de decolare datorită forţelor tangenţiale centrifuge sau pînze de curgere, formate prin
decolarea cuverturii sedimentare de pe fundamentul său, prin acţiunea forţelor de gravitaţie. Ele se
mai numesc ,,pînze de decolare gravitaţională" sau „pînze de curgere liberă", deplasarea maselor de
roci fiind dată de acţiunea componentei tangenţiale a gravitaţiei.
4. Pînze de şariaj complexe sînt acele pînze care în evoluţia lor combină două sau mai multe din
mecanismele tipurilor anterioare.
Luînd în consideraţie constituţia maselor de roci ce alcătuiesc pîn-zele de şariaj, panzele se împart în
pînze de soclu şi pînze de cuvertură.(Aubouin)
a. Pînze de soclu sînt cele care încorporează în masa lor şi o parte a fundamentului cristalin al
geosinclinalului. sînt caracteristice domeniilor interne ale lanţurilor cutate, avînd amplitudini mari,
uneori de peste 100 km (ex. pînzele austro-alpine din Alpi). In Carpaţi se cunosc mai multe pînze de
soclu, toate aparţinînd domeniului intern, Dacidelor (ex., pînzele centrale din Carpaţii Orientali).
b. Pînzele de cuvertură au în alcătuirea lor numai formaţiuni sedimentare şi sînt adesea foarte
complicate din cauza plasticităţii ridicate a rocilor componente.

14. Mecanisme de formare şi de evoluţie ale pânzelor de şariaj

Teoria mecanica a sariajelor


Trasatura esentiala a incelecarilor sariajelor o reprezinta existenta faiiilor sau a suprafetelor de
decolare cu inclinare mica

Discutiile asupra mecanismelor incalecarilor si pinzelor de sariaj se raporteaza la trei categorii de


probleme:
- natura fortelor ce produc miscarea masei incalecate
-natura fortelor ce se opun miscarii pe planul faliei de incalecare
-rigiditatea masei incalecate

Aspecte ale mecanismelor de sariaj : -stabilitatea unui bloc incalecat


-propulsarea blocului incalecat din spate
-reduxcerea rezistentei la forf a stratului bazal
-deplasarea in sus pe inclinare a blocului incalecat
-diferentele de stress associate cu misc bloc incalecat
Mecanismele amplasarii panzelor de sariaj

Panzele de sariaj rezulta din exagerarea incalecarilor si se formeaza datorita urmatoarelor


mecanisme:
a) alunecarea gravitationala :
- alunecare se face de-a lungul unei supraf de desprindere amplasata intr-un nivel de roci plastice
- modelul form panzelor prin alunec gravi prezinta urmatoarele propri:
-supraf planului de alunecare este listrica si taie succesiunea de roci din spatele blocului alunecat
-stratigrafia interna a panzelor individuale este trunchiata de supraf de incalecare in spatele acesteia si
pe panta de alunecare in directia de transport
-marimea deplasarii relative a panzelor poate depasi cu mult lungimea sectiunii individuale a
acestora
-nu se mentine continuitatea lateral intre oanzele successive
-caile pe care se prod transportul maselor de roci ale diferitelor panze se pot intersecta
-panzele provenite din nivele mai ridicate structural se misca primele

b) expansiunea gravitationala
-modelul presupune ridicarea si expansiunea lateral a unei infrastructure mobile fierbinti in nucleul unu
orogen
-proprietatile geometrice si stratigrafice ale panzelor formate prin expansiune gravitationala :
-supraf de incalecare este listrica si intotdeauna taie in sus succesiunea de roci
- marginea din spate a fiecarei panze individuale este stratigrafic trunchiata de catre panza suprapusa
-marimea deplasarii relative intre panze rareori depaseste lungimea sectiunii panzei subincalecate
-exista o continuitate stratigrafica lateral intre panzele successive
-traseele de deplasare a maselor de roci din panze nu se intersecteaza niciodata