Sunteți pe pagina 1din 15

ÎNGRIJIREA PLᾸGILOR

Plăgile sau rănile, reprezintă leziuni traumatice, caracterizate prin întreruperea continuităţii
tegumentelor sau a mucoaselor (soluţie de continuitate); leziunea pielii sau a mucoasei poate fi cu sau
fără leziuni tisulare de profunzime.
Contuziile sunt traumatisme ce rezultă din acţiunea unui agent vulnerant mecanic, care produce
leziuni tisulare, păstrând însă integritatea tegumentelor. În funcţie de forţa de acţiune a agentului
vulnerant, contuziile pot fi superficiale, profunde sau mixte.
Echimoza este forma cea mai simplă de contuzie, ce apare datorită ruperii vaselor sangvine
din ţesutul subcutanat (apare ca o zonă roşie albăstruie, care în câteva zile îşi modifică culoarea,
devenind vânătă, apoi galben-verzuie).
Hematomul este o tumefiere dureroasă, de volum variabil, ce apare din cauza acumulării între
ţesuturi sau organe, a unei cantităţi variabile de sânge, prin ruperea accidentală a unor vase sangvine
mai mari.

Clasificare:
După tipul de acţiune a agentului vulnerant (traumatic):
1. Mecanice:
- prin tăiere;
- prin înţepare, arme albe, insecte etc.;
- prin contuzii, prin lovire;
- prin strivire;
- prin arme de foc;
- prin muşcătura de animale sălbatice/domestice;
- prin muşcătura de şarpe, viperă.
2. Termice
- căldură, frig, electricitate;
3. Agenţi ionizanţi: radiaţii
4. Agenţi chimici: acizi, baze, săruri
După circumstanţele de producere pot fi:
a) accidentale - de muncă, de circulaţie, căsnice;
b) intenţionale - suicid, agresiunii;
c) iatrogene - intervenţii chirurgicale, injecţii, puncţii.
După timpul scurs de la producere:
- recente (sub 6 ore);
- vechi - care depăşesc 6 ore de la producere; acestea se consideră plăgi infectate.
După profunzime:
- superficiale; profunde.
După straturile anatomice interesate
- pentru cavităţi naturale (abdomen, torace, craniu), pot fi:
- nepenetrante: când nu depăşesc învelişul seros;
- penetrante: se referă la lezarea seroasei parietale (peritoneu, pleură, duramater);
Plăgile penetrante pot fi simple sau pot interesa şi un viscer parenchimatos sau cavitar =
perforante.
După evoluţie pot fi:
- necomplicate; complicate

Caracteristicile plăgilor prin tăiere


- au marginile regulate, limitate, se vindecă repede; cele operatorii sunt de obicei aseptice prin
înţepare;
- sunt cele mai frecvente şi cele mai înşelătoare, gravitatea lor este în raport cu adâncimea, sediul şi
gradul de infectare; plăgile limitate adânci favorizează dezvoltarea germenilor anaerobi; plăgilor prin
înţepare cu creion chimic le trebuie acordată o atenţie deosebită, mai ales când în plagă, rămân
fragmente de creion, deoarece substanţa chimică continuă să acţioneze şi să distrugă ţesuturile;
înţepăturile mâinii pot produce leziuni inflamatoare - determină panariţii.
- prin contuzii - în cazul unor contuzii profunde se pot produce leziuni distructive, deci plăgi ale
organelor profunde: creier, muşchi, ficat, splină,rinichi, intestin etc., fără să existe o plagă a pielii;
- prin muşcătură de animale - se suprainfectează cu regularitate; pot fi poarta de intrare pentru turbare;
muşcăturile de viperă produc fenomene generale toxice;
- prin arme de foc – se caracterizează prin distrucţii mari, sunt foarte complexe.

Plăgi prin înţepare cu spini vegetali:


- spinul trebuie extras complet, la nevoie, recurgându-se la incizie chirurgicală;
- dacă nu s-a extras este posibilă dezvoltarea unei infecţii (abces, flegmon).

Plăgile prin înţepare plantară (cui, sârmă) favorizează dezvoltarea unor infecţii virulente; se tratează
chirurgical în servicii de specialitate.

Plăgile prin înţepătură de insectă (albine, viespi), prin inoculare de venin, produc fenomene
alergice: prurit, hiperemie, edem local sau, uneori, edem glotic cu crize de sufocare, frisoane,
convulsii, şoc anafilactic sau colaps.

Simptomatologia plăgilor
Simptome locale:
- durerea este variabilă ca intensitate, poate ceda spontan sau după antialgice; reapariţia cu caracter
pulsatil atrage atenţia asupra dezvoltării infecţiei;
- impotenţa funcţională este parţială sau totală şi are drept cauză durerea sau lezarea elementelor
musculo-articulare, osoase sau nervoase.

Semne obiective:
- prezenţa unei soluţii de continuitate; în plăgile mari, aşa-numitele plăgi cu mari dilacerări, se pot
observa distrugeri mari atât de piele, cât şi de vase, muşchi, nervi, fragmente de oase sau diferite
organe situate în profunzime; uneori, părţi din aceste organe pot să iasă prin marginile plăgii; aceasta
se numeste evisceraţie, hemoragia este variabilă, ca şi abundenţa sângerării, în funcţie de vasul lezat.

Semne generale:
- pulsul poate fi rapid - tahicardic - în plăgi însoţite de hemoragii externe sau interne sau de şoc
traumatic;
- tensiunea arterială dacă scade - denotă prezenţa unei hemoragii sau a unui şoc traumatic;
- febra poate avea semnificaţia debutului infecţiei sau resorbţia unor hematoame.

Vindecarea plagilor
Vindecarea plăgilor se poate realiza prin:
- vindecare primară;
- vindecare secundară;
- vindecare terţiară.
Vindecarea primară (“per primam” sau “per primam intentionem”) - este vindecarea ce se
obţine de la început, fără complicaţii;
- este vindecarea ideală pentru orice plagă operatorie; vindecarea se produce în 6-8 zile.
Vindecarea secundară (“per secundam” sau “per secundam intentionem”):
- în acest tip de vindecare este întotdeauna prezentă infecţia, spre deosebire de vindecarea primară.
Vindecarea terţiară (“per tertiam intentionem”):
- se produce atunci când o plagă evoluează un timp pe linia vindecării secundare şi apoi se suturează
în scopul scurtării evoluţiei.
Vindecarea este un proces interactiv, care se desfășoară în trei faze:
Faza 1: faza inflamatorie - apare între ziua 0 și 3. În această fază apar hemostaza și inflamația.
Faza 2: faza de granulație - apare între ziua 3 și 14. În această fază se formează țesutul de granulație
și restaurarea vasculară.
Faza 3: faza de regenerare - este cel mai lung proces și se întinde pe durata a 3 săptămâni.
Contracția plăgilor este mecanismul fiziologic care diminuează dimensiunile plăgii și vindecă
zona în care rana este prezentă. Aceasta reprezintă o fază cheie în procesul de vindecare și începe la
aproximativ o saptămână din momentul apariției rănii.

Tratamentul local al plăgilor


Tratamentul variază în funcţie de nivelul la care se acordă asistenţa (locul accidentului, la
cabinet medical sau la spital). Indiferent de nivelul la care se intervine, pentru a îngriji o plagă în mod
corespunzător se cere ca:
1. îngrijirea să se facă în condiţii de asepsie, instrumentele, materialele şi mâinile celui care
efectuează tehnica să fie sterile iar tegumentele din jurul plăgii dezinfectate;
2. tratamentul local al plăgilor să se facă cu antiseptice corespunzătoare stadiului de evoluţie,
să fie schimbat la timp, prin manevre blânde, care să nu accentueze durerea şi să nu
distrugă ţesuturile nou formate;
3. să se asigure, prin pansament, o bună absorbţie a secreţiilor;
4. plaga să fie protejată de factorii nocivi – termici, infecţioşi din mediul înconjurător;
5. să fie asigurat un repaus al regiunii lezate, eventual imobilizare în vederea cicatrizării.

Primul ajutor la locul accidentului - INTERVENŢII:


1. hemostaza provizorie;
2. aplicarea unui pansament protector;
3. transportul accidentatului la o unitate sanitară;
4. nu se explorează plaga la locul accidentului cu niciun fel de instrument;
5. nu se scot fragmente osoase;
6. nu se scot ţesuturile care nu au fost eliminate cu apă oxigenată (pericol de hemoragie);

Îngrijirea plăgilor recente care nu au depăşit 6 ore de la accident:


- calmarea durerii, toaleta şi dezinfecţia tegumentului (dacă plaga este într-o regiune cu păr, se rade
părul în jurul plăgii până la o distanţă de 6 cm de marginea plăgii);
- se spală pielea nelezată din jurul plăgii cu apă oxigenată, apoi cu ser fiziologic;
- se dezinfectează cu alcool sau cu tinctură de iod, prin mişcări radiale/circulare, din jurul plăgii spre
exterior.
Toaleta plăgii:
- curăţarea plăgii prin turnare in jet cu apă sterilă, ser fiziologic, antiseptice neiritante (apă
oxigenată 3%, cloramină 0,2-0,4%); acestea au rol de a îndeparta cu ajutorul jetului, în mod mecanic
impurităţile din plagă iar antisepticele de a dezinfecta plaga;
- tamponarea plăgii cu comprese şi tampoane de tifon sterile; nu se face tamponare cu vată; nu
se toarnă nici un fel de antiseptic în plagile penetrante, perforante în organe şi cavităţi naturale;
- se poate repetă dezinfecţia tegumentului din jurul plăgii cu tinctură de iod apoi cu alcool;
- acoperirea plăgii se face cu comprese sterile, care trebuie să depăşească marginile plăgii cu
2-3 cm;
- fixarea pansamentului se face cu leucoplast, galifix sau prin înfaşare, în funcţie de întinderea
ei şi de eventualele complicaţii;
- profilaxie antitetanică: anatoxină tetanică (ATPA) 0,5ml, administrare i.m. .

Plăgile vechi
Plăgile care depăşesc 6 ore de la accident se consideră infectate; li se face acelaşi tratament
descris mai sus, însă plaga nu se face sutură primară.

Plăgile septice
- pielea din jurul lor se curăţă circular/radial, de la exterior spre interior.
Plăgile vechi, infectate, secretante, nesuturate se aseptizează prin spălări cu soluţii antiseptice,
pansamente locale umede cu cloramină şi rivanol sau soluţie de antibiotic conform antibiogramei.
Compresa umedă va fi acoperită cu una, două comprese uscate, apoi se fixează pansamentul, fie prin
înfăşurare (bandajare), fie fixând compresa care acoperă pansamentul cu leucoplast, galifix sau cu
pansament autoadeziv; plăgile vechi se pansează şi se controlează zilnic.
La nivelul toracelui - se face în funcţie de tipul plăgii şi localizare.
În cazul plăgilor penetrante (adânci) aflate la nivelul toracelui folosim comprese de dimensiuni
mai mari decât plaga şi-l vom fixa cu benzi de leucoplast pe trei laturi. A patra latura se lasa liberă,
nefixată, permiţând pansamentului să funcţioneze ca o supapă.
În timpul inspirului, când toracele se destinde, pansamentul se va lipi de torace nepermiţând
intrarea aerului.
În timpul expirului, când toracele revine, pansamentul se depăartează de peretele toracelui,
permiţând ieşirea aerului şi la acest nivel.
Dacă avem o plagă abdominală vom folosi pansament pe care de această dată îl vom fixa pe
toate cele patru laturi. Dacă plaga este complicată cu evisceraţia (ieşirea organelor abdominale în
exterior) vom folosi un pansament umed.

Îngrijirea unei plăgi operatorii


Plaga suturată neinflamată se tratează prin pansare sterilă:
- se dezinfectează cu betadine săpun, tinctură de iod, alcool iodat sau alcool, pe o distanţă de 6-7 cm,
folosind, la fiecare ştergere, alt tampon;
- plaga suturată se dezinfectează, de asemenea, printr-o singură ştergere cu tamponul îmbibat în
tinctură de iod sau alcool;
- apoi se dezinfectează din nou tegumentul din jurul plăgii;
- se acoperă plaga cu comprese sterile – pansamentul se fixează după metoda cunoscută.
Toate plăgile produse în mediu şi cu agenţi traumatici suspecţi trebuie tratate în mod special.
Atenţie deosebită se va acorda plăgilor înţepate cu aşchii, spini, cuie, prin muşcătură de animale,
fracturi deschise, avort, arsuri sau orice plagă murdărită cu pământ, praf de stradă, etc.

Pansamentul
Definiţie = act chirurgical de aseptizare, tratare şi protejare a plagilor.
Obiective:
• favorizarea vindecării rănilor;
• prevenirea infecţiei;
• aprecierea procesului de vindecare;
• protecţia plăgii impotriva factorilor mecanici.

Condiţiile unui bun pansament:


a) Să fie făcut in condiţii de perfectă asepsie, utilizând substanţe antiseptice adecvate:
- se folosesc materiale de protecţie şi instrumente sterile;
- se spăla şi dezinfectează mâinile, se îmbrăcă mănuşi sterile;
- se servesc materialele folosind pense;
- nu se introduc în casoletă sau în trusa de instrumente pensa cu care se lucrează în plagă;
- nu se folosesc aceleaşi instrumente la alţi pacienţi
- se utilizează substanţe antiseptice specifice pentru curăţarea şi dezinfecţia tegumentelor din jurul
plăgii, respectiv pentru plaga propriu-zisă.
b) Să fie absorbant:
- sa asigure absorbţia secreţiilor pentru a favoriza cicatrizarea;
- se folosesc comprese de tifon şi vată hidrofilă.
c) Să fie protector:
- se acoperă plaga cu comprese sterile şi vată;
- se asigură că dimensiunile compreselor depăşesc marginile plăgi cu cel puţin 1-2 cm;
- dacă zona este expusă microbilor, se protejează plaga cu un strat mai gros de tifon şi vată;
d) Să nu fie dureros, să asigure repausul/imobilizarea zonei în vederea cicatrizării:
- se acţionează cu blândeţe şi răbdare;
- se administrează un calmant la recomandarea medicului dacă situaţia o cere;
- se spală plaga prin turnare şi se absorbe surplusul de lichid şi secreţiile prin tamponare;
- nu se fixează pansamentul prea strans pentru a nu jena circulaţia şi a nu produce durere;
- se asigură limitarea mişcărilor în acea zonă dacă există indicaţii în acest sens;
e) Să fie schimbat la timp:
- se verifică indicaţia medicală cu privire la schimbarea pansamentului;
- se schimbă cât mai rar pansamentul la plăgile chirurgicale atunci cand se menţine curat şi uscat;
- în cazul plăgilor secretante schimbaţi pansamentul ori de cate ori este nevoie;
- anunţaţi medicul şi controlaţi plaga dacă pacientul acuză durere sau prezintă febră fără altă cauză,
schimbaţi pansamentul cu această ocazie.

TIPURI DE PANSAMENTE
Pansament protector
- acoperirea unei plăgi care nu secretă, nu prezintă tub de dren (plagă operatorie, locul unei injecţii
sau puncţii, locul unde este montat un cateter venos) pentru a realiza protecţie faţă de mediul
înconjurator.

Pansament absorbant
- acoperirea plăgilor drenate sau secretante cu un strat de comprese şi un strat de vată;
- dacă medicul montează tub de dren notaţi cantitatea de lichid eliminată.

Pansament ocluziv
- acoperirea cu comprese şi vată a plăgilor însoţite de leziuni osoase peste care se aplică aparatul gipsat
pentru imobilizare;
- pentru îngrijirea plăgii se poate face fereastră.

Panasment compresiv
- acoperirea unei plăgi sângerande în scop hemostatic, pentru imobilizarea unei articulaţii în caz de
entorsă sau pentru reducerea unei cavităţi superficiale după puncţionare;
- peste comprese se aplică un strat mai gros de vată astfel încât să se acopere reliefurile osoase şi
compresiunea să fie repartizată uniform pe toată suprafaţa regiunii, să nu împiedice circulaţia de
întoarcere.

Pansament umed
- se folosesc cu scop antiinflamator;
- este contraindicat în plagile care secretă abundent, deoarece favorizează secreţia şi provoacă dermite,
piodermite, foliculite.

ETAPELE EFECTUᾸRII PANSAMENTULUI

Verificarea prescripţiei / indicaţiei pansamentului


Pregătirea materialelor necesare efectuării pansamentelor
- tava medicală/cărucior pentru tratamente, măsuţa pentru pansamente;
- trusa cu instrumente sterile: pense port-tampon, pense hemostatice(Péan, Kocher), pense anatomice,
chirurgicale, port-ac, foarfeci chirurgicale, stilete butonate, sonde canelate, bisturiu;
- casoleta cu comprese sterile, tampoane, mese;
- tuburi de dren sterile;
- mănuşi sterile;
- muşama, aleză;
- soluţii antiseptice: pentru tegument (tinctura de iod, alcool iodat, betadine, alcool sanitar, alcool 70o);
pentru plagă (apă oxigenată 3%, rivanol 1%o, cloramină, acid boric 2-4%);
- medicamente prescrise de medic: pulberi, unguente;
- materiale pentru fixare: feşi de tifon, benzi adezive, plasă adezivă, soluţie adezivă, cleme de fixare;
- tăviţa renală;

Identificarea pacientului - Pregătirea pacientului


a) psihică:
- se informează pacientul asupra necesităţii efectuării pansamentului şi se obţine consimţământul;
- se explică modul de desfăşurare al procedurii;
b) fizică:
- poziţionarea pacientului în funcţie de segmentul ce trebuie pansat;
- se alege poziţia de decubit pentru a evita lipotimia;
- se asigura intimitatea pacientului dacă este cazul.
Execuţia pansamentului:
- spălare pe mâini, dezinfecţie, îmbrăcarea mănuşilor;
- se extrag din trusă, după îmbrăcarea mănuşilor sterile, două pense sterile: pensa port-tampon şi o
pensă hemostatică( de lucru)
Primul timp:
- îndepărtarea pansamentului vechi fără a produce durere;
- dacă este lipit se înmoaie cu alcool sanitar, apă oxigenată sau ser fiziologic; se observă plaga;
- se dezinfectează tegumentul din jurul plăgii folosind tampoane îmbibate cu alcool sau alcool iodat.
Ştergerea se va face de la plagă spre periferie-în cazul plăgilor aseptice şi invers, de la
periferie spre plagă-în cazul plăgilor septice, cu secreţii şi cruste purulente, schimbând des
tampoanele pentru a evita contaminarea.
Al doilea timp-tratarea plagii:
- se spală plaga prin turnare pentru a nu produce durere, folosind una din soluţiile dezinfectante
recomandate;
- se absorb secreţiile din plagă prin tamponare pentru a nu produce durere;
- se dezinfectează din nou tegumentele din jurul plăgii folosind tampon pentru o singură manevră şi
se şterge apoi cu un tampon uscat;
- se efectuează în continuare tratamentul plăgii în funcţie de natura şi evoluţia acesteia, aplicând
medicamente dacă sunt recomandate;
Al treilea timp:
- se acoperă cu comprese de tifon sterile care sa depăşească marginea plăgii cu 1-2 cm şi se aplică
desupra un strat subţire de vată dacă este necesar;
- se fixează prin lipire cu materiale adezive sau prin bandajare folosind un procedeu adaptat regiunii
(circular, în spirală, în evantai, cu faşă răsfrantă, în spic).

Îngrijirea pacientului
- se aşeză pacientul în poziţie comodă şi se pune regiunea lezată în repaus;
- se observă faciesul şi comportamentul la durere;
- se observă aspectul tegumentelor pentru ca pansamentul să nu jeneze circulaţia.

Reorganizarea locului de muncă


- deşeurile infecţioase - comprese, mănuşi, tuburi de dren, feşi se colectează la locul de producere în
recipiente pentru deşeuri infecţioase - recipiente de culoare galbenă prevazute în interior cu saci
galbeni;
- deşeurile tăietoare - se colectează în recipiente pentru tăietoare - înţepătoare - cutii galbene din
plastic, specifice de unică folosinţă;
- deşeurile nepericuloase - (ambalajele materialelor sterile, ghips, ambalaje din material plastic - se
colectează la locul de producere în saci de polietilenă de culoare neagră);
- instrumentele se curaţă şi se pregătesc pentru sterilizare.

EFECTUAREA PRINCIPALELOR TIPURI DE BANDAJE


Bandajarea = metoda de fixare a pansamentului cu ajutorul unei feşi de tifon de lungimi şi
lăţimi diferite în funcţie de mărimea şi caracterul plăgii, regiunea în care este situată.

Materiale necesare
- Feşi de tifon de mărimi diferite (lăţimi între 5 şi 25 cm, lungimi între2 şi 5 m);
- Feşi elastice;
- Foarfece;
- Cleme de fixare, bandaj tubular elastic, plasă, leucoplast;
Reguli pentru o înfăşare corectă
- Faşa se ţine în mâna dreaptă, capătul liber în mâna stângă;
- Se derulează de la stânga la dreapta;
- Turele de faşă nu trebuie să facă cute;
- Faşa trebuie să permită circulaţia sângelui - să nu fie prea strânsă dar nici prea largă;
- Bandajarea membrelor se începe de la extremitate spre rădăcină în sensul circulaţiei venoase;
- Se evită mişcările inutile;
- Se execută cu mişcări blânde şi cu multă îndemânare pentru a nu spori suferinţa bolnavului;
- Fixarea prin nod nu trebuie sa jeneze;
- Se începe şi se termină cu ture de fixare;

Caracterele unui bun bandaj:


- să imobilizeze perfect pansamentul pentru a favoriza cicatrizarea;
- să fie elastic, suficient de strâns;
- să fie estetic.

Realizarea turelor de fixare:


- se aplică oblic sub pansament;
- se intersectează cu o tură circulară;
- se răsfrânge colţul feşii şi se suprapune încă o tură circulară;
- primele ture de faşă se încep la o distanţă apreciabilă de leziune, la 10-15cm (în afara cazurilor când
nu este posibil acest lucru);
- terminarea bandajării se efectuează cu două ture circulare la 10-15cm de pansament.

Tipuri de bandajare:
- circulară;
- în “spirală”;
- în forma cifrei 8”;
- în “spic de grâu”;
- în “evantai”.

Înfăşarea circulară
- se suprapun turele de faşă una peste alta;
- este indicată în regiunile cilindrice: gât, torace, articulaţia pumnului;
- acest tip de bandaj se utilizează şi la realizarea hemostazei.

Înfaşare în spirală
- se conduce faşa, şerpuind şi acoperind turele o jumătate, răsfrângând faşa pe alocuri prin tehnica
numita ”semnul policelui”;
- se începe cu 2-3 ture de fixare apoi sub formă de spirală, cu acoperirea turei precedente la 2/3;
- este indicata pentru membre (gambă, antebraţ) regiuni tronconice şi suprafeţe întinse.

Înfăşare în forma “cifrei 8”


- se începe cu ture circulare sub articulţie;
- se trece oblic peste articulaţie şi se conduc deasupra articulaţiei alte ture circulare;
- se revine oblic sub articulaţie, intersectând prima diagonală;
- se continuă de câteva ori şi se termină înfăşarea deasupra articulaţiei cu ture circulare;
- este indicată pentru înfăşarea regiunilor articulare: articulaţia cotului, piciorului, pumnului.

Înfăşarea “în spic de grâu” sau ”spica”


- se foloseşte pentru regiuni articulare: scapulo-humerală, inghino-abdominală, cot, picior, pumn;
- se începe cu ture circulare deasupra articulaţiei;
- faşa se conduce în forma cifrei “8”, fiecare tură acoperind pe cea de dinainte cu 1/2 sau 2/3;
- se termină cu ture circulare.
Înfăşarea în evantai
- se foloseşte pentru articulaţii (cot, genunchi, călcâi);
- se începe cu două ture circulare deasupra articulaţiei;
- se continuă cu ture oblice descendente în aşa fel încât faşa să se suprapună.
La distanţe mai mici în plică şi mai mari în partea expusă ajungand circular la nivelul liniei
articulare şi apoi oblice sub articulaţie;
Se incheie cu două ture circulare şi se fixeaza cu ac de siguranţă, leucoplast.
Bandajarea pe regiuni
Înfăşarea capului - capelina
- se conduce faşa circular, deasupra arcadelor sprâncenoase, fixând cu mâna stângă colţul feşii, iar cu
dreapta se rulează faşa în jurul capului, lăsând libere pavilioanele auriculare;
- se răsfrânge colţul rămas în afară şi se efectuează din nou o tura circulară pentru a-l fixa;
- se conduce faşa din spate în faţă acoperind bolta craniană cu ture oblice, fixate cu ture circulare,
până la înfăşarea completă a capului;
- se încheie cu două ture circulare;
- se fixează capătul liber al feşii cu romplast sau clemă de fixare în partea opusă regiunii pansate.

Bandajarea plăgilor gâtului


a. Plasaţi o compresă peste plagă.
b. Plasaţi bandajul peste compresă şi pe sub umărul din partea opusă.

Înfăşarea nasului-praştia
- se despică în lung faşa, la ambele capete, lăsând în mijloc o porţiune de aproximativ 5cm nedespicată,
ce va servi la acoperirea nasului;
- se fixează pe nas partea din mijloc nedespicată;
- se trec capetele superioare ale fesii sub pavilionul urechii şi se înnoadă în regiunea occipitală;
- se trec ramurile inferioare ale feşii deasupra urechilor, încrucişând pe cele superioare şi se fixează în
partea posterioară a capului, realizând astfel o praştie.

Înfăşarea bărbiei-căpăstrul
- se despică în lung faşa, la ambele capete, lăsând în mijloc o porţiune de aproximativ 5cm nedespicată;
- se fixează partea nedespicată pe bărbie sau buze;
- se încrucişează ramurile superioare în regiunea occipitală şi se leagă în regiunea frunţii;
- se leagă ramurile inferioare deasupra creştetului capului, lăsând libere urechile.
Înfăşarea ochilor (monoocular, binocular) - prin ture successive oblice şi circulare.

Bandajarea gâtului - circular;

Ceafa - circular;

Bandajarea toracelui şi abdomenului - circular;

Sânii – bandaj în spică;

Membrul superior - umărul şi axial bandaj “în 8”; braţul şi antebraţul “în spirală”; cotul “în
evantai”, palma “în 8”, degetele “în spic” şi spirală, cu extremităţi libere sau acoperite în cazul
bonturilor.

Membrul inferior - coapsa şi bazinul “în spică”, simplă sau dublă, genunchiul “în evantai”sau
“în 8”, glezna “în 8”.
La nivelul acestor regiuni, bandajul este în formă de spică. Fixarea iniţială se face prin 2-3 ture
trecute circular pe abdomen, deasupra crestelor iliace;
- se trece oblic peste regiunea inghinală, pe faţa internă, posterioară şi externă a rădăcinii coapsei de
unde urcă iar oblic, peste regiunea inghinală realizând prima spică ce se continuă printr-un nou circular
pe abdomen dus apoi oblic peste regiunea inghinala până se acoperă.
Înfăşarea perineului - bandajare în “T”
- se efectuază cu ajutorul a două feşe;
- prima se trece în jurul abdomenului, deasupra crestelor iliace înnodându-se;
- ea va servi ca sprijin pentru a doua faşă care se trece dublu între coapse.

Bandajul bontului de amputaţie


Pentru bandajul bontului de amputaţie se foloseşte tehnica înfăşării recurente cu 2 feşi sau
înfaşarea cu o faşă.
- se începe prin ture circulare de fixare la 10 cm de plagă, după care se rasfrânge faşa antero-posterior,
ca şi în cazul calotei craniene, pâna se acoperă tot pansamentul fixând turele rasfrânte cu ture circulare.

Alte mijloace de fixare a pansamentului


- basmaua-dreptunghiulară, triunghiulară, în patru colţuri;
- eşarfa;
- ţesături tubular elastice;
- materiale adezive.

Bandajarea şi fixarea unui obiect penetrant


- nu încercaţi să mobilizaţi obiectul penetrant;
- stabilizaţi obiectul cu comprese. Plasaţi bandajul peste comprese.

IMAGINI

După primul tur, colţul liber al feşii se răsfrânge

Bandajul în spirală: Bandajul în evantai

Bandajul în ,,spic de griu” sau ,,spică”:


Bandajul în forma cifrei ,,8”:

Bandajul răsfrânt:

Tipuri de bandaje pe
regiuni:Capelina, Praştia,
Căpăstru, Monoclu
Bandajarea umărului şi toracelui
Bandajarea sânilor

Bandajul regiunii inghinale şi fesiere


Bandajul regiunii perineale şi anale

HEMORAGIILE şi hemostaza provizorie


Hemoragia - scurgerea sangelui in afara vaselor sangelui se numeste hemoragie.

Clasificare
In functie de vasele care au fost sectionate:
- arteriala: în care sângele este de culoare rosu deschis, bine oxigenat si tâsneste ritmic, sincron cu
bataile inimii;
- venoasa: sângele de culoare rosu închis (mai putin oxigen, mai mult CO2), se exteriorizeaza cu
presiune constanta, relativ modesta;
- capilara: este o hemoragie difuza, fara a se identifica un vas de calibru mai mare ca sursa principala
a hemoragiei;

Dupa locul unde se scurge sangele:


- externe, in care sangele se scurge in afara organismului datorita sectionarii unor vase de sange;
- interne, in care sangele ce curge ramane in interiorul organismului (exemplu cavitatea abdominal,
toracica etc).
- exteriorizate - intr-un organ care comunica cu exteriorul, caracterizata prin hemoragie interna într-un
organ cavitar, urmata de eliminarea sângelui la exterior pe cai naturale;
- epistaxis: hemoragia mucoasei nazale;
- otoragie-hemoragie din urechi;
- hematemeza: eliminarea pe gura, prin varsatura, de sânge amestecat cu cheaguri si eventual resturi
alimentare;
În hemoragii puternice poate fi sânge rosu, proaspat, nealterat, sau în sângerari reduse poate fi
varsatura cu aspect de zat de cafea (când sângele stagneaza în stomac).
- melena: exteriorizarea sângelui acumulat în tubul digestiv, prin defecatie. Scaunul este lucios, negru,
moale, de aspectul si culoarea pacurei.
- rectoragie;
- hemoragie din rect;
- hematuria: reprezinta hemoragia la nivelul aparatului urinar, exteriorizat prin mictiune;
- hemoptizie;
- sangele se scurge prin gura provenind din caile respiratorii, rosu deschis, spumos, aerat.
In functie de cantitatea de sange pierduta putem distinge:
- mica: se pierde o cantitate de sânge pâna la 500 ml;
- medie: se pierde 500-1.000 ml de sânge si apar urmatoarele semne: agitatie, ameteli în ortostatism;
- mari: cantitea de sânge pierduta 1.000-1.500 ml iar semnele clinice sunt urmatoarele: paloare,
tahicardie, transpiratii reci, hipotensiune arteriala, tahipnee;
- cataclismice: pierderi de sânge de peste 1.500-2.000 ml, TA, nemasurabila, pacient inconstient;

Hemostaza provizorie
Hemostaza = oprirea hemoragiei
Hemostaza poate fi:
- spontana;
- provizorie;
- medicamentoasa;
- definitiva.

Hemostaza provizorie, realizabilă, pe mai multe căi:


- compresiune manuală sau digitală;
- pansament compresiv;
- flectarea puternică a extremităţii;
- aplicarea garoului;
- pensarea vasului sangerand.

Compresiunea manuală sau digitală:


- artera rănită va fi comprimată numai dacă apăsarea se exercită în regiunile în care ea trece în
apropierea unui plan osos. În funcţie de calibrul vasului şi de profunzimea la care se află, apăsarea va
fi executată cu degetul mare, cu celelalte degete ale mâinii sau cu pumnul;
- compresiunea digitală se foloseşte în prima urgenţă până ce s-au procurat materiale necesare pentru
obţinerea hemostazei provizorii prin alte tehnici: cu ajutorul pansamentului compresiv, garoului sau
aplicarea unei pense pe vasul care sângerează;
- locurile de elecţie (traiectul anatomic al arterelor) pentru realizarea compresiunii trebuie bine
cunoscute de cel care aplică metoda;
- când rana se află pe frunte, compresiunea se face pe artera temporală superficială care trece imediat
inaintea urechii;
- când rana se află pe creştetul capului, compresiunea se face de o parte şi de alta partea marginilor
rănii;
- in rănile din regiunea temporală (părţile laterale ale craniului), compresiune imediat deasupra şi în
spatele pavilionului urechii;
- în rănile de la obraz, buze, pe suprafaţa exterioară a nasului; comprimarea arterei faciale (la mijlocul
mandibulei);
- în hemoragiile din regiunea gâtului şi a feţei: comprimarea arterei carotide, anterior de muşchiul
sternocleidomastoidian;
- pentru hemoragiile din regiunea umărului a articulaţiei umărului sau a axilei se va comprima artera
subclaviculară deasupra claviculei, pe prima coastă;
- în rănile sângerânde ale braţului, antebraţului: comprimarea arterei humerale – pe faţa interă a
braţului, între muşchii biceps (anterior) şi triceps (posterior).

În funcţie de nivelul la care se află rana, apăsarea se face:


- în axilă;
- pe faţa internă la jumătatea braţului;
- sau la plica cotului;
- în rănile sângerânde ale mâinii, palmei comprimarea arterei radiale se face cu un deget, pe partea
externă a plicii pumnului, şi cu un al doilea deget pe partea internă a aceleeaşi plici a pumnului, pe
artera cubitală.

Când rana se află la membrul inferior:


- în sângerarea rănilor din regiunea inghinală comprimarea vasului se face pe pliul inghinal;

Comprimarea digitala a arterei femurale:


- când hemoragia se află la coapsă, comprimarea arterei femurale pe traiectul ei, proximal de plagă,
se face (în funcţie de locul plăgii) în treimea mijlocie a coapsei, pe faţa internă a acesteia;
- dacă rana se află la nivelul genunchiului sau gambei: comprimarea se face pe faţa posterioară a
coapsei în apropierea pliului genunchiului; sau comprimarea arterei poplitee în faţa posterioară a
genunchiului;
- când sângerarea provine dintr-o rană situată în regiunea pelvisului, comprimarea aortei abdominale
se face prin apăsarea peretelui abdominal cu pumnul sub ombilic. Artera este (teoretic) turtită pe planul
osos al coloanei vertebrale lombare.
Locuri unde se poate face hemostaza arterială provizorie prin comprimare digitală sau
manuală:
- aorta abdominală;
- iliacă externă; artera axilară;
- artera hurnerală; artera radială;
- artera ulnară;
- artera subclaviculară;
- artera carotidă comună;
- artera mentonieră;
- artera temporală;
- artera retroauriculară;
- artera femurală;
- artera poplitee;
- artera pedioasă.
Alte sisteme de comprimare a aortei:
- se poate executa o hemostază provizorie şi prin comprimarea cu degetul înfăşurat într-o compresă
sterilă chiar în plagă, astupând orificiul arterial. Acţiunea de prim ajutor începută prin compresiunea
digitală sau manuală are dezavantajul că nu poate fi prea mult prelungită, deoarece intervine oboseala
celui care o aplică şi dificultăţi de a manevra rănitul, iar în timpul transportului este greu de aplicat.
Pansamentul compresiv:
- in hemoragiile care interesează vasele mici, hemostaza poate fi făcută cel mai simplu cu ajutorul
pansamentelor compresive;
- după executarea toaletei plăgii, se acoperă regiunea cu o mare cantitate de comprese sterile, paste
care se înfăşoară strans o faşă;
- in funcţie de locul plăgii, al hemoragiei şi în funcţie de vasul lezat, dacă este posibilă (după măsura
de prim ajutor începută prin compresiune digitală sau manuală, sângerarea fiind astfel oprită), se va
executa toaleta plăgii şi se va aplica pansamentul compresiv;
- pentru că aplicarca garoului implică şi riscuri (mai ales când garoul este aplicat incorect), se
recomandă ca hemostaza pentru perioada transportului se fie făcută cu ajutorul pansamentelor
compresive. Acestea au avantajul că nu brutalizează vasul şi în altă regiune decât în zona afectată de
traumatism şi permit irigarea membrului prin vasele care au rămas intacte;
- pansamentul compresiv este util în hemoragiile venoase şi capilare de la extremităţi, plăgile părţilor
moi buco-faciale, precum şi în toate plăgile peretelui toracic sau abdominal.

Flectarea puternică a extremităţii


Se utilizează când plaga este localizată în regiunile axilare, inghinale, faţa anterioară a cotului
sau posterioară a genunchiului.
- În plăgile arterei humerale, după ce se introduce în axilă o faşă rulată (sau un alt corp dur
învelit în vată şi tifon sau porţiuni din rufăria bolnavului), se flectează antebraţul pe braţ şi se aplică
braţul pe torace.
- În această poziţie membrul superior se fixează solid la torace cu o faşă, centură, bucăţi din
rufăria bolnavului etc.
- Pentru hemostaza arterelor antebraţului sau în plăgi ale plicii cotului se aşează un sul în plica
cotului şi se flectează antebraţul pe braţ fixându-se în această poziţie.
- În cazul hemoragiei de la rădăcina coapsei (în regiunea inghinală) se pot utiliza următoarele
metode de hemostază provizorie:
- una, prin aplicarea unui sul la baza triunghiului Scarpa, care se fixează cu o faşă, curea etc.
- sau prin aplicarea unui sul în regiunea inghinală, urmată de flectarea şi fixarea coapsei pe abdomen
şi a gambei pe coapsă.
- Hemostaza provizorie în leziunile arterei poplitee se obţine prin aşezarea sulului în regiunea
poplitee şi flectarea puternică a gambei pe coapsă, cu fixarea ei în această poziţie.

Aplicarea garoului
- garoul este indicat în plăgile arteriale sau venoase de calibru mare şi mijlociu de la membre;
- pentru hemostaza provizorie cu ajutorul garoului se vor folosi tuburile de cauciuc, banda Esmarch,
manşeta pneumatică a aparatului de tensiune arterială;
- la nevoie pot fi utilizate bucăţi de pânză, batistă, sfoară;
- garoul se poate aplica peste îmbrăcăminte sau peste pansament şi se va strânge până la dispariţia
sângerării este bine ca între garou şi tegument să se fixeze pe traiectul arterei, acolo unde sunt simţite
bătăile arterei, un rulou de faşă sau din alt material, peste care se strânge garoul. În felul acesta se
obţine hemostaza fără comprimarea excesivă a ţesuturilor.
- tubul se aplică bine întins, înconjurându-se cu el membrul interesat cel puţin de două ori, apoi
capetele se înnoadă sau se prind cu o pensă hemostatică. Peste pense se trece o tură de faşă, ca să nu
fie smulse;
- aplicarea garoului se face înaintea toaletei şi pansării rănii;
- dacă rana continuă să sângereze, înseamnă că garoul nu a fost aplicat corect, fapt care obligă să fie
desfăcut şi să se încerce o nouă aplicare, garoul va fi plasat deasupra rănii când hemoragia provine
dintr-o arteră ruptă şi sub rană, când este secţionată o venă;
- in realitate, în practică, această diferenţiere între hemoragia arterialăşi hemoragia venoasă nu este
foarte importantă, pentru că în cazul în care garoul este aplicat corect la rădăcina membrului, se opreşte
atât hemoragia de origine arterială, cât şi hemoragia de origine venoasă; in hemoragiile venoase
sângerarea continuă până se scurge sângele aflat în membru în momentul aplicării garoului;
- dezavantajul principal al aplicării garoului constă în faptul că nu poate fi menţinut mai mult de 2 ore;
- dacă garoul este menţinut peste acest interval de timp, există riscul apariţiei, în teritoriul tisular lipsit
de aportul de oxigen, a unor leziunii reversibile, fapt care se poate solda cu amputarea membrului;
- din cauza ischemiei sub ligatura circulară, nervii încep să sufere, fibrele musculare degenerează, apar
vicieri ale metabolismului, cu acumulare de cataboliţi, substanţe toxice, se instalează vasoplegie cu
creşterea permeabilităţii capilare.
- din aceste motive se consideră că atitudinea cea mai corectă este folosirea garoului numai pentru
perioada de timp în care se face toaleta rănii, după care este preferabil, pentru perioada transportului,
ca garoul să fie înlocuit cu pansament compresiv;
- aplicarca garoului rămâne oricum unica posibilitate de a obţine o hemostază provizorie în cazul
accidentelor soldale cu amputarea traumatică a membrelor superioare şi inferioare;
- garoul este aplicat corect, dacă în porţiunea aflată sub el membrul devine alb, palid;
- este obligator să se noteze pe un bilet data şi ora aplicării garoului şi biletul să se prindă cu un ac de
pansament sau de haina bolnavului, la vedere;
- in cazul în care bolnavii la care s-a aplicat hemostaza cu garou nu ajung la spital înainte de o oră - o
oră şi jumătate, va trebui să se desfacă garoul la interval de 20-30 de minute, pentru 2-3 minute,
comprimând rana cu comprese sterile apăsate cu forţă;
- la reaplicare, garoul se pune ceva mai sus, manevra se execută sub strictă supraveghere, pentru că în
timpul decompresiunii vasculare poate să apară şocul;
- de aceea, în cazul îndepărtării unui garou vor fi luale unele măsuri, pentru că scoaterea garoului
poate fi urmată de colaps circulator, care poate să ducă la moartea bolnavului.

Pensarea vasului sângerând


- Pensarea provizorie a vaselor sau forcipresura se face cu pense Pean sau Kocher;
- Capetele vaselor secţionate, sângerânde se prind în vârful penselor;
- Pensa va fi lăsată în plagă pe vasul prins, aplicându-se peste ea un pansament aseptic şi se transportă
bolnavul la unitatea chirurgicală cea mai apropiată, unde se va face hemostaza definitivă prin ligature
sau suturarea vasului;
- Se verifică să nu derapeze pensele (să nu se desfacă).