Sunteți pe pagina 1din 5

Tema 6 : Gestiunea şi finanţarea activelor circulante.

Obiective de referiţă
- să cunoască conţinutul şi structura activelor circulante;
- să identifice ciclul de exploatare şi stocurile
- să determine viteza de rotaţie şi folosirea eficientă a activelor circulante.
Bibliografie:
 Bran P., Finanţele întreprinderii. Gestiuinea fenomenului microfinanciar, Bucureşti, ASE,
2005
 Brezeanu, P. – Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura ASE, CIEDD, Bucureşti, 2000
 Bărbuță-Mișu, N. - Management financiar, Galați, 2012.
 Dragotă V., Obreja L. ş.a. Management financiar, Bucureşti 2003
 Gherghina Rodica, Finante publice, Editura UTM, Bucuresti, 2008
Subiecte:
1. Conţinutul şi structura activelor circulante;
2. Ciclul de exploatare şi stocurile;
3. Dimensionarea stocurilor;
4. Finanţarea activelor;
5. Viteza de rotaţie şi folosirea eficientă a activelor circulante.

1. Conţinutul şi structura activelor circulante.

În structura economică a întreprinderii un loc important îl ocupă activele circulante care participă
nemijlocit la procesul de producţie (la prelucrarea şi transformare) a materiei prime şi a materialelor în
produse şi sew. finite. Prin urmare activele circulante reprezintă fonduri băneşti constituite şi utilizate
pentru finanţarea activelor de producţie. În categoria acestor active se includ:
- Stocurile de bunuri materiale;
- Mijloacele decontate (creanţele), precum disponibilităţile băneşti din casă sau de la bancă. În
afară de aceste elemente în categoria activelor circulante pot fi incluse investiţiile pe termen
scurt;

La fel ca şi mijloacele fixe, activele circulante intră în structura de producţie în urma unui proces
de consum. În procesul de producţie activele circulante îşi transferă valoarea asupra producţiei finite.
În unele cazuri valoarea nu se transferă integral (de ce? Prezenţa rebuturilor, brac), furt, degradare.
Consumul activelor circulante are un caracter de reconstituire a acestora şi de dezvoltare în
dependenţă de specificul procesului de producţie. Structura internă activelor circulante depinde de
profilul întreprinderii de tehnologia de fabricaţie, de modalitatea organizare a întreprinderii şi de
progresul tehnico-ştiinţific. Activele circulante se găsesc într-un proces continui de alocare şi
recuperare luând diferite forme:
1) Disponibilităţi băneşti în formă iniţială cu ajutorul cărora procurăm materii prime şi materiale
de la furnizori;
2) Stocuri de materiale prime şi materiale pentru producţie;
3) Stocuri de producţie permanentă ce urmează să parcurgă anumite faze ale procesului de
producţie;
4) Stocuri de producţie finită – rezultate în urma terminării procesului de producţie şi a trecerii
acestora în sfera circulaţiei (trece în depozit şi se livrează la consumatori);
5) Produse expediate şi încasate – ac. constituie faza finală a circuitului economic, faza în care
activele circulante iau forma de disponibilităţi băneşti;
6) Creanţele asupra clienţilor – livrat produsele, însă ei vor achita după o anumită perioadă;
Realizarea neîntreruptă a acestui proces de circulaţie a activelor în dependenţa de caracterul
continui al procesului de producţie poartă denumirea de rotaţia activelor circulante, Activele circulante

1
wist numite şi active imreute. Structura acestor active depinde de forma materială în care se prezintă
cât şi de faza ciclului de exploatare la care participă. În aşa mod există:
1) Active circulante în sfera aprovizionării (stocurile de materie primă);
2) Active circulante în sfera producţiei (producţie în curs de execuţie);
3) Active circulante în sfera circulaţiei (producţie finită, creanţe).
Structura activelor curente deferă de la o întreprindere la alta. Rolul hotărâtor este influenţat de
modul de organizare activităţii de aprovizionare şi activităţii de desfacere (comercializare). Totalitatea
activelor circulante ale întreprinderii se clasifică:
- După fazele ciclului de exploatare:
a) Aprovizionare;
b) Producţie;
c) Circulaţie
- După forma şi conţinutul activelor circulante:
a) Active circulante în formă materială;
b) Active circulante în formă bănească;
- După sursă de finanţare:
a) Active circulante finanţate din sursele proprii;
b) Surse financiare externe;

2. Ciclul de exploatare şi stocurile


Ciclul de exploatare reprezintă ansamblul operaţiunilor care încep odată cu declanşarea
activităţilor de aprovizionare de la furnizori şi se încheie cu încasarea banilor de la consumatori. Pe
parcursul ciclului de exploatare are loc procesul de transformare a activelor circulante iniţiale în
producţie finită şi servicii care mai apoi urmează să fie valorificate, recăpătându-şi forma de
disponibilităţi băneşti, procesul continui de rotaţie a activelor circulante coincide cu derularea continuă
a ciclurilor de exploatare, adică rotaţia completă a activelor circulante. Este imposibilă în cazul dacă
ciclul de exploatare nu capătă finalitatea (nu are loc încasarea banilor de la clienţi).
Durata ciclului de exploatare depinde de mai mulţi factori:
1) Profilul de activităţi al întreprinderii (influenţează de procesul tehnologic);
2) Modul de organizare a procesului de aprovizionare şi de desfacere;
3) Mediul social-economic în care activează întreprinderea (de el depinde), condiţiile de Ct-are ,
condiţiile de capacitate de plată a clienţilor mobilitatea circulaţiei – capacitatea de transformare
a activelor circulante dintr-o formă în alta.
Stocurile reprezintă alocările de capital (materializate în diferite forme de active circulante) care se
recuperează numai după parcurgerea întregului ciclu de exploatare prin comercializare producţiei
finite. Pentru asigurarea desfăşurării normale a ciclului de exploatare.
În întreprindere trebuie să existe 3 categorii de stocuri:
1) Materii prime şi materiale;
2) Stocurile producţiei în curs de execuţie;
3) Stocurile producţiei finită.
Prin însumarea res. naturale din categoria rezervelor de producţie cu cele din sfera producţiei şi cu
stocurile de producţie finită se primeşte stocul global al activelor circulante întreprinderea poate
elabora diferite politice de gestiune a ciclurilor sale de exploatare:
1) Politica ofensivă (politica agresivă de atac), ea este indiferentă faţă de risc şi este orientată
spre obţinerea unei cifre de afaceri mari cu stocurile minime. Conducătorii sunt dispuşi să
accepte riscuri mari legate de lipsa de stoc şi lipsa de lichidităţi întreprinderii. Ei apteză
pentru deţinerea unei rentabilităţi mai înalte ca urmare a accelerării vitezei de rotaţie a
Activelor circulante.

2) Politica defensivă – ea este practicată de conducătorii prudenţi ei nu acceptă riscul rupturii


de stocuri, chiar şi unei rentabilităţi mai înalte, ei sunt preocupaţi de menţinerea nivelurilor

2
stocurilor la acea valoare care asigură continuitatea activelor de exploatare în condiţii de
siguranţă.

3) Politica echilibrată astfel de conducere armonizează contradicţia dintre rentabilitate şi risc.


Conform acestei politice activitatea întreprinderii se înfăptuieşte în baza unui stoc curent şi a
unui stoc de siguranţă. Stoc curent – cantitatea de materii prime şi materiale necesare
întreprinderii pentru asigurarea continuităţii ciclului de exploatare între 2 aprovizionări
succesive. Stoc de siguranţă – reprezintă Q de materii prime şi materiale necesare pentru
asigurarea continuităţii ciclului de exploatare în cazul eventuale a unei întreruperi ce
intervine în procesul de aprovizionare.

3. Dimensionarea stocurilor

Procesul de stabilire a dimensiunii optimale a stocurilor pentru diferite categorii de active


circulante este o activitate foarte importantă a procentului de gestiune financiar a întreprinderii.
Importanţa acestei activităţi este influenţată de importanţa decisivă asupra desfăşurării ciclului de
exploatare şi asupra nivelului de blocare a capitalului şi în consecinţă asupra costului a deciziilor
legate de nivelul diferitor categorii de stocuri, stabilirea nivelului optimal al stocului să fie luate în
consideraţie diferite elemente.
1) Condiţiile şi cerinţele procesului de aprovizionare.
2) Elementele tehnologice care influenţează procesul de aprovizionare.
3) Condiţiile de producţie ale întreprinderii.
4) Condiţiile de comercializare.
5) Condiţia de a reduce capitalul blocat în finanţarea stocurilor.
Dimensionarea stocurilor constituie baza stabilirii fondurilor băneşti necesare pentru finanţarea
ciclului de exploatare care pot fi constituite prin intermediul autofinanţării sau etichetelor bancare pe
termen scurt şi et-lor comerciale. Mărimea optimă a stocurilor trebuie sa asigure o proporţie optimă
dintre cheltuieli de transport pentru aprovizionarea care variază în dependenţă de numărul de
aprovizionări şi cheltuieli de păstrare şi depozitare care variază în raport cu mărimea stocurilor:

______________
Sop = V 2 NA x Ca
Pa x Cd

Na – necesarul anual de aprovizionare.


Ca – costul unitar pentru pregătirea comenzii de aprovizionare.
Pa – preţul unitar de aprovizionare.
Cd – costul de depozitare pentru o unitate de stoc.

În procesul de gestiune a stocului este necesar de stabilit numărul de aprovizionări efectuate în


decursul unui an.
Na
Nr 
Sop
În afară de aceasta este nevoie de determinant perioada ciclului de exploatare care este asigurată cu
materie primă anumită de către stocul optim.
Sop  T
i T=360 zile
Na

3
4. Finanţarea activelor circulante
Decizia de finanţare a activelor circulante a întreprinderii urmăreşte asigurarea unui echilibru
financiar dintre necesitatea de finanţare a activelor circulante şi sursele mobilizate în acest scop.
Întreprinderile au o libertate considerabilă în procesul de căutare şi identificarea surselor de finanţare a
activităţii curente. Principalele restricţii şi constrângeri ce intervin în procesul de căutare sunt:
1) Deficitele trezoreriei (lipsa de lichidităţi curente pentru finanţarea activelor circulante).
2) Timpul (prezenţa decalajelor temporale ce intervin în procesul de onorare a obligaţiilor
financiare persoanelor terţe faţă de întreprindere).
3) Constrângerile economice (diferite bariere de ordin economic ce fac imposibilă atragerea
surselor financiare externe).
Finanţarea pe termen scurt poate fi înfăptuită prin intermediul următoarelor 3 categorii de surse:
1) Surse interne – surse proprii ale întreprinderii (fond de rulment).
2) Surse externe – surse externe atrase (amânăm plata).
3) Surse externe împrumutate.
Sursele proprii de finanţare a activelor circulante constituie baza finanţării. Ele trebuie să asigure
continuitatea producţiei şi ritmicitatea vânzărilor. Aceste surse interne mai sunt numite şi fondul
rulment. Întreprinderea îşi stabileşte o politică referitoare la crearea şi utilizarea fondului de rulment
(capitalul de lucru al întreprinderii), care trebuie se clasifică în:
1) Cât de mult trebuie să investim în fiecare categorie de active circulante.
2) Cum ar trebui să se finanţeze aceste imobilizări (finanţări).
În acest sens întreprinderea poate adopta 3 categorii de strategii:
1) Strategia bazată pe constituirea unui fond de rulment care ar acoperi necesităţile medii de
active circulante.
2) Strategia de constituire a unui fond de rulment ce corespunde perioadei maxime de activitate
financiară curentă.
3) Strategia ce corespunde o perioadă de activităţi minime.
Echilibrul financiar pe termen scurt de multe ori este restabilit pe baza surselor atrase temporar de
la terţi în baza existenţei unui interval de timp cuprins între momentul constituit datoriei şi cel al
scadenţei plăţii. Întreprinderea deseori recurge la astfel de surse de finanţare, ele mai sunt numite
pasive curente ale întreprinderii. Aceste finanţări externe deseori poartă un caracter gratuit (nu plătim
dobânda pentru reţinerea de plată), iar întârzierile de plată nu sunt atât de costisitoare în comparaţie cu
creditul bancare. Din categoria acestor surse de finanţare externe atrase fac parte :
1) Creditul comerciale de la furnizori.
2) Amânarea plăţii salariaţilor.
3) E datorate bugetului şi altor fonduri statale (asigurări sociale, medicale)
Din categoria surse externe împrumutate, face parte creditul bancar prin diferitele forme de
manifestare a sa. De trezorerie influenţează necesitatea apelării la creditele bancare care asigură sursele
de finanţare a activităţii curente. În cazul când s-au epuizat celelalte surse.
În situaţii de criză acută financiară, întreprinderea mai poate recurge şi la comercializarea activelor
sale fixe în vederea creării surselor de finanţare activităţilor curente. În cazul dat este sursă internă.
5. Viteza de rotaţie şi folosirea eficientă a activelor circulante.
Determinarea eficienţei activelor curente ne permite să apreciem măsura în care aceste categorii
de active participă la formarea rezultatelor financiare a întreprinderii. De asemenea este important de
stabilit aportul fiecărei categorii de active circulante la acest proces de constituire a rezultatelor
financiare.
Eficienţa activelor curente se calculează utilizând diferite rate de rotaţie care ne descriu ritmul de
derulare a operaţiunilor ciclice de exploatare în decursul unei perioade anumite (1 an):
1) Rotaţia activelor circulante este, vânzările totale/activele circulante medii anuale
vânzarile _ totale
2) Rotaţia creanţelor =
valoarea _ medie _ a _ creantelor
valoarea _ totală _ a _ aprovizionărilor
3) Rotaţia stocurilor de materie prime şi materiale 
valoarea _ medie _ a _ stocului _ total
4
valoarea _ totală _ a _ aprovizionării
4) Rotaţia datoriilor faţă de furnizori 
val. _ datoriilor _ medii _ faţa _ de _ furnizori
Toate aceste rate enumerate ne indică câte rotaţii complete efectuează acea categorie de active
circulante aflate la numitor în decursul perioadei analizate. Valoarea inversă a tuturor acestor rate
circulante înmulţită la 360 zile ne indică asupra duratei în zile a unei rotaţii complete a activelor
circulante de la numitor:
Exemplu: Valoarea vânzărilor – 1000000,00 lei. Rr=10
1
Valoarea medie anuală – 100000,00 lei.  360  36 zile
10
Duratele de rotaţie a stocurilor şi creanţelor corespund cu perioadele de timp necesare pentru
transformarea lor în bani, şi calcularea lor nu permite să planificăm eficienţa activităţii trezoreriale a
întreprinderii. Durata de rotaţie a datoriilor faţă de furnizori de asemenea ne ajută să planificăm
activitatea financiară a întreprinderii, indicându-ne concret termenii de achitare şi posibilitatea de
amânare a acestora. Toate aceste informaţii analizate şi sintetizate în ansamblu stau la baza planificării
şi prognozării activelor economice a întreprinderii.