Sunteți pe pagina 1din 57

CUPRINS

Introducere.....................................................................................................................4

CAP.I. IMPORTANŢA LIBERTĂŢII DE MIŞCARE A PERSOANELOR ÎN U.E.....6


1.1. Conceptul de liberă circulaţie.......................................................................6
1.2. Drepturi fundamentale comunitare.............................................................10
1.3. Beneficiarii liberei circulaţii a persoanelor................................................14
1.4. Acordul Schengen.......................................................................................16

Cap.II. DE LA LUCRĂTORUL MIGRANT LA CETĂŢEANUL EUROPEAN.......19


2.1. Semnificaţia termenului "lucrător".............................................................19
2.2. Controlul frontierelor şi migraţia................................................................21
2.2.1 Evoluţia fenomenului migraţiei în Uniunea Europeană..................23
2.2.2. Caracteristicile actuale ale migraţiei în Uniunea Europeană.........28
2.3. Efectele circulaţiei forţei de muncă în cadrul Uniunii Europene................32

CAP.III.ROMÂNIA ŞI LIBERA CIRCULAŢIE A PERSOANELOR........................36


3.1. România în Uniune Europeană – scurt istoric............................................36
3.2. Accesul cetăţenilor românii pe pieţele forţei de muncă în U.E...................38
3.3. Migraţia din România – caracteristici şi tentinţe noi..................................43
3.4. România şi Spaţiul Schenghen ...................................................................45

CONCLUZII .............................................................................................................. 55

BIBLIOGRAFIE ........................................................................................................ 56

2
Introducere

“Orice persoană a Uniunii Europene are dreptul de a se depalsa şi de


a-şi stabili reşedinţa în mod liber pe teritoriul statelor membre”.
„Libertatea de circulaţie şi de şedere poate să fie acordată, în
conformitate cu Tratatul instituind Comunitatea Europeană, cetăţenilor
unor ţări terţe care domiciliează legal pe teritoriul unui stat membru”*

Libera circulaţie a persoanelor în cadrul Comunităţilor Europene a fost definită


în Acordul Unic European (1987) drept una din cele patru libertăţi fundamentale ale
Pieţei Interne. Libera circulaţie a persoanelor şi eliminarea controalelor la frontierele
interne constituie o parte a unui concept mult mai larg, cel de piaţă internă – ce nu
poate fi realizată în condiţiile existenţei unor frontiere interne şi a restricţionării
circulaţiei indivizilor.
Esenţa acestei libertăţi constă în eliminarea discriminărilor între cetăţenii
statului membru pe teritoriul căruia se află aceştia sau îşi desfăşoară activitatea şi
cetăţenii celorlalte state membre ce stau sau muncesc pe teritoriul acestui stat.
În prezent poate cel mai vizibil beneficiu adus de integrare pentru omul
obişnuit este libera circulaţie în spaţiul comunitar. Un adevarat salt de la regimul de
acum două decenii, în care dorinţa de a trece graniţa rămânea la stadiul de vis pentru
majoritatea cetăţenilor, la cel actual în care sigurul document necesar pentru a intra pe
teritoriul majorităţii statelor membre este Cartea de Identitate. Ea creează oportunităţii
atât pentru individ, cât şi pentru societăţile naţionale în ansamblul lor.
Individul poate face turism, descoperind noi perspective, poate căuta noi
oportunităţi de angajare care să-i asigure lui şi familiei sale un nivel de trai mai ridicat
sau poate iniţia noi afaceri care să-i dezvolte exponenţialul propriei întreprinderi.

*
Carta Uniunii Europene privind drepturile fundamentale - Articolul 45

3
Capitolul I

IMPORTANŢA LIBERTĂŢII DE MIŞCARE A PERSOANELOR ÎN


U.E.

1.1. Conceptul de liberă circulaţie

De la apariţia sa, conceptul de liberă circulaţie a persoanelor şi-a schimbat


înţelesul. Primele prevederi referitoare la acest subiect se refereau numai la libera
circulaţie a persoanelor asimilate agenţilor economici, fie angajatori, fie prestatori de
serviciu. Conceptul economic original a câştigat treptat un înşeles mai general,
acoperind şi noţiunea de cetăţean al Uniunii, independent de orice activitate
economică sau distincţii privind naţionalitatea.
În dreptul comunitar, primele prevederi referitoare la libera circulaţie a
persoanelor apar în Tratatul de la Roma (1957), care stabileşte “eliminarea, între
statele membre, a obstacolelor în calea liberei circulaţii a persoanelor, serviciilor şi
capitalurilor”1 şi decide în mod oficial faptul că “ în scopul aplicării prezentului
Tratat, şi fără a aduce prejudicii vreunei prevederi speciale incluse în aceasta, este
interzisă orice discriminare pe motiv de naţionalitate”2.
Dispoziţiile Tratatului de la Roma precizează că libera circulaţie a persoanelor
este unul din obiectivele fundamentale ce trebuie atins în realizarea pieţei comune.
Libera circulaţie a persoanelor urmăreşte, în primul rând, să creeze o piaţă comună a
forţei de muncă (din punct de vedere economic) şi să realizeze o mare coeziune a
popoarelor în Comunitate prin eliberarea barierelor privind migraţia şi promovarea
unei “cetăţenii comunitare”.

1
www.europeana.ro – Tratatul de la Roma, Art.3
2
www.europeana.ro – Tratatul de la Roma, Art.7

4
Libera circulaţie a persoanelor reprezintă unul din cele patru principii
fundamentale ale construcţiei europene (alături de libera circulaţie a bunurilor,
serviciilor şi a capitalurilor), unul din drepturile fundamentale ale cetăţenilor
europeni.
Aces drept derivă din prevederile legate de cetăţenia europeană prin care toţi
cetăţenii Uniunii au dreptul să circule şi să locuiască liber pe teritoriul Statelor
Membre, cu respectarea condiţiilor impuse de Tratatul CE şi a măsurilor luate pentru
aplicarea acestora. Dreptul la libera circulaţie se traduce prin dreptul fiecărui cetăţean
european de a călători liber şi de a rezida în oricare stat membru al Uniunii Europene.
Pentru a intra pe teritoriul unui alt stat comunitar, nu trebuie îndeplinită nicio cerinţa
sau formalitate specială.
Libera circulaţie a persoanelor în cadrul Comunităţilor Europene a fost definită
în Acordul Unic European (1986) drept una din cele patru libertăţi fundamentale ale
Pieţei Interne3. Libera circulaţie a persoanelor şi eliminarea controalelor la frontierele
interne constituie o parte a unui concept mult mai larg, cel de piaţă internă – ce nu
poate fi realizată în condiţiile existenţei unor frontiere interne şi a restricţionării
circulaţiei indivizilor.
Esenţa acestei libertăţi constă în eliminarea discriminărilor între cetăţenii
statului membru pe teritoriul căruia se află aceştia sau îşi desfăşoară activitatea şi
cetăţenii celorlalte state membre ce stau sau muncesc pe teritoriul acestui stat. Aceste
discriminări se pot referi la condiţiile de intrare, deplasare, muncă, angajare sau
remuneraţie. Prin asigurarea unui asemenea regim nediscriminatoriu se realizează
libera circulaţie a persoanelor în spaţiul comunitar. Acest nou statut a dus la
accelerarea procesului de extindere a drepturilor, la liberă circulaţie asupra unor noi
categorii de persoane (studenţi, persoane ce nu depun activităţi economice, dar au
resurse suficiente de trai).

3
Crăcană Mihaela, Căpăţână Marcel – Libera circulaţie a persoanelor, bunurilor, serviciilor şi capitalurilor, Ed.
Tritonic, Bucureşti, 2007, pag.22

5
Noţiunea de cetăţenie europeană îşi are originea în documentele Consiliului
European de la Fointaibleau (1984)4, instituţia cetăţeniei europene a fost creată la
nivel formal prin Tratatul de la Maastricht (1993) prin care s-a acordat drept de
liberă circulaţie şi de liberă rezidenţă în interiorul Uniunii tuturor cetăţenilor statelor
membre ale Uniunii Europene. Libera circulaţie a forţei de muncă trebuie să permită
ţărilor care se confruntă cu un nivel ridicat al şomajului să exporte din surplusul său
către ţările care se înregistrează cu o penurie a mâinii de lucru5.
Mai mult Tratatul a plasat în domeniul de interes comun al statelor membre şi
politica referitoare la azil, problematica trecerii frontierelor externe şi politica
referitoare la imigraţie. Prin acest tratat construcţia europeană 6 se axează pe trei
piloni: pilonul principal este cel al Comunitaţilor Europene; al doilea pilon se refera la
politica externă şi de securitate comună; al treilea pilon priveşte domeniul justiţiei şi
afacerilor interne;
Libera circulaţie a persoanelor sau a forţei de munca este una dintre cele patru
libertăţi fundamentale şi cade mai mult sub incidenţa pilonului I (Comunitaţile
Economice). Totuşi, această libertate fundamentală are multe tangenţe cu pilonul III,
întrucât ea implică aspecte legate de respectarea drepturilor omului, dar şi de
asigurarea securităţii şi accesului la justiţie în spaţiul european. Această libertate
derivă din prevederile legate de „cetaţenia europeană” prin care toţi cetaţenii Uniunii
au dreptul să circule şi să locuiască liber pe teritoriul Statelor Membre, cu respectarea
condiţiilor impuse de Tratatul CE7 şi a măsurilor luate pentru aplicarea acestora.
Accesul la locurile de munca din alt Stat Membru decat cel de origine este un
aspect fundamental al liberei circulaţii a persoanelor din Uniunea Europeana,
deoarece aceasta libertate, stabilită prin Articolul 39 al Tratatului CE, include dreptul

4
Niţă Dan, Dragomir Eduard – Cetăţenia Europeană, Ed. Nomina Lex, Bucureşti, 2000, p.54
5
Stoica Camelia – Libera circulaţie a persoanelor în Uniunea Europeană, Ed. Oscar Print, Bucureşti, 2001, pag.63
6
Fuere Augustin – Instituţiile Uniunii Europene, Ed.Universul Juridic, Bucureşti, 2002, pag.20
7
Tratatul de constituire a Comunităţii Economice Europene, redenumit în 1993 Tratatul de constituire a Comunităţii
Europene - fost semnat la data de 25 martie 1957 la Roma si intrat în vigoare la 1 ianuarie 1958.

6
de a căuta un loc de munca şi de a munci în orice Stat Membru, ca angajat sau ca
persoana fizica autorizată.
Figura nr. 1.1.
Cei trei piloni ai uniunii europene

Uniunea
UniuneaEuropean
European
ăă

Primul pilon Al doilea pilon Al treilea pilon


Comunităţile Europene Politica externă şi de secur Cooperarea poliţienească şi j
(CE) itate comună udiciară în materie penală
(PESC) (JAI)

Politica agricolă comună; Politica externă: Cooperarea juridică în


Uniune vamală şi piaţa internă materie de drept civil
Politica în domeniul conncurenţe Cooperare, poziţii şi acţiuni şi penal;
i comune; Cooperare între
, subvenţii de stat; Menţinerea păcii; serviciile de poliţie;
Politică structurală; Observatorii electorali şi Lupta împotriva
Politică comercială; trupele comune de intervenţie; rasismului şi
Uniunea Economică şi monetară; Drepturile omului; xenofobiei;
Cetăţenia europeană; Democraţie; Lupta împotriva
Educaţie şi cultură; Asistenţa acordată statelor terţe; drogurilor şi traficului
Cercetare şi mediul înconjurător; de arme
Reţele transeuropene; Lupta împotriva
Politica de securitate:
Sănătate; terorismului
Protecţia consumatorului; Politica europeană de securitate
Politică socială; şi apărare
Politica comună de imigraţie; ;
Politica în domeniul azilului; Dezarmarea;
Protecţia frontierelor; Aspectele economice privind
armamentul;
Sistemul european de securitate;

Sursa: Fuerea Augustin – Instituţiile Uniunii Europene, Ed.Universul Juridic Bucureşti 2002, pag.20

7
Prin Tratatul de la Amsterdam, drepturile cetăţenilor comunităţii au fost
lărgite în sensul8 că:
 UE are dreptul să ia toate măsurile necesare combaterii oricăror
discriminari bazate pe sex, rasă, origine etnică, religie şi convingeri politice,
handicap, vârstă sau orientare sexuală; promovarea egalitaţii de şanse în materie de
asigurări sociale şi găsirea unui loc de munca;
 Introducerea conceptului de cetăţenie europeană este condiţionată de cea
la nivel de stat membru;
Au fost reconfirmate câteva valori de bază ale drepturilor cetăţenilor comunitari
şi anume: abolirea pedepsei cu moartea; recunoşterea rolului voluntariatului;
asigurarea persoanelor handicapate; libertatea presei şi libertatea de exprimare prin
mass-media; rolul organizaţiilor publice de credit şi economii etc
Prin politica sa, Uniunea Europeană are în vedere crearea unei zone europene
de libertate, securitate şi justiţie în care nu mai este nevoie de controlul persoanelor la
frontierele interne, indiferent de naţionalitate.

1.2. Drepturi fundamentale comunitare

Se accentuează contribuţia efectivă a principiului liberei circulaţii a persoanelor


în Comunitate la recunoaşterea şi protecţia unor drepturi fundamentale comunitare
în care sunt incluse atât libertăţile economice cu caracter personal, cât şi drepturile
ulterior încorporate pentru a se face efectivă realizarea lor. Trebuie precizat care este
diferenţa dintre această categorie de drepturi fundamentale comunitare şi cea de
drepturi fundamentale universale: drepturile fundamentale comunitare sunt specifice
dreptului comunitar, caracterul lor obligatoriu fiind aşadar determinat de o dublă
relaţie, atât personală (nu se răsfrâng, în principiu, decât asupra naţionalilor statelor

8
Dumitrescu Sterian., Niţă Ion, Ciochină Iuliana – Guvernanţa U.E., Ed. Independenţa Economică, Piteşti 2008, pag.60

8
membre) cât şi materială (trebuie să fie vorba de o premisă care să fie cuprinsă în
sfera competenţelor comunitare, atât în cadrul activităţii instituţiilor comunitare cât şi
în cea a statelor membre, în executarea acestora.).
Libertatea circulaţiei persoanelor figurează ca element comun şi cheie a unora
dintre instrumentele care au fost propuse în scopul de a asigura protecţia drepturilor
fundamentale în Comunitate, chiar şi ţinând seama de faptul că sensul atribuit
libertaţii de circulaţie depinde de modul de abordare din care, în fiecare caz în parte,
se asigură protecţia sa. Dintr-o perspectivă limitată, la legatura cu o libertate
economică, acţionează – în ciuda importanţei sale – Carta Comunitară a
Drepturilor Sociale Comunitare, în care libera circulaţie a persoanelor este privită
dintr-o triplă perspectiva, anume de circulaţie teritorială, profesională şi socială *. În
schimb, în cadrul privitor la procesul de depaşire a viziunii economice şi funcţionale
asupra încercărilor de a satisface o dimensiune politică a acestui principiu, legat de
ideea de cetaţenie, trebuie scos în evidenţă modul de abordare adoptat de Declaraţia
Drepturilor şi Libertaţilor Fundamentale, formulate de Parlamentul Europei.
Aici, această libertate este redusă la caracteristicile ei de baza, anume aceea de a fi un
drept la circulaţie teritorială, independent de exercitarea vreunei libertaţi economice
descrise în Tratatul CEE aşa cum reiese din expresia folosită “libertate de mişcare” **.
Persoanele care se bucura de dreptul comunitar al liberei circulaţii sunt cetăţenii
Statelor Membre ale Uniunii Europene, ţărilor EEA şi Elveţiei, precum şi membrii
familiilor acestor, indiferent de naţionalitatea acestora, care-i însoţesc sau li se alătură.

* Acest document a fost adoptat in Consiliul Europei la Strassbourg (8 – 9.12.1989) de catre 11 state memebre cu
exceptia Marii Britanii si a fost inclus ca etalon in Protocolul referitor la politica sociala din T.U.E.
**Art. 8 din Rezolutia prin care se aproba Declaratia Drepturilor si Libertatilor Fundamenatale din 12.04.1989
(D.O.C.E. nr 120. din 16.05.1989, pag.54) care se leaga de crearea unei cetatenii a Uniunii (art. 3 ) si de adoptarea unei
liste de drepuri fundamentale (art. 4 paragraful 2) in cadrul Proiectului de Tratat al Uniunii Europene, adoptat de
Parlamentul Europei in data de 14.02.1984

9
Drepturile ce decurg din calitatea de cetaţean european, pot fi clasificate în
urmatoarele categorii: drepturi politice, libertăţi cu caracter economic şi drepturi -
garanţii9.
Din categoria drepturilor politice fac parte:
- dreptul de vot şi de a fi ales la alegerile locale (prevăzut în art.8 B(19) par.1);
Conform acestor dispoziţii, orice cetăţean al Uniunii rezident într-un stat
membru fără să fie un resortisant10 al statului respectiv are dreptul de a alege şi de a fi
ales în cadrul alegerilor municipale din statul membru în care rezidenţiază, în aceleaşi
condiţii ca resortisanţii acestui stat. Acest drept va fi exercitat sub rezerva
modalităţilor adoptate de către Consiliu, statuând în unanimitate pe baza propunerii
Comisiei şi după consultarea Parlamentului European; aceste modalităţi pot prevedea
dispoziţii derogatorii atunci când problemele specifice ale unui stat membru o
justifică
- dreptul de vot şi de a fi ales la alegerile pentru Parlamentul European
(prevăzut în art. 8 B(19) par. 2).
Conform acestor dispoziţii, orice cetăţean al Uniunii rezident într-un stat
membru fără să fie un resortisant al statului respectiv are dreptul de a alege şi de a fi
ales în cadrul alegerilor pentru Parlamentul European ale statului membru în care
rezidenţiază, în aceleaşi condiţii ca resortisanţii acestui stat. Acest drept va fi exercitat
sub rezerva modalităţilor care vor fi stabilite de către Consiliu, statuând în
unanimitate pe baza propunerii Comisiei şi după consultarea Parlamentului European;
aceste modalităţi pot prevedea dispoziţii derogatorii atunci când problemele specifice
ale unui stat membru o justifică
Din categoria libertăţilor cu caracter economic fac parte:
- dreptul la libera circulaţie şi dreptul de sejur (prevăzut în art. 8 A(18) par. 1),
arată că orice cetăţean al Uniunii are dreptul de a circula şi de a locui liber pe
teritoriul statelor membre, sub rezerva limitărilor şi condiţiilor prevazute de Tratat şi
9
Tinca Ovidiu - Drept Comunitar Material, Ed. Luminalex, Bucureşti, 2003, pag. 72
10
www.euroavocatura.ro - Persoana aparţinând unui stat/teritoriu guvernat de un alt stat.

10
de dispoziţiile luate prin aplicarea sa. Dreptul la sejur a fost reglementat în mod
concret prin dispoziţiile Directivei nr. 90/364/CEE a Consiliului din 28 iunie 1990,
care a stabilit condiţiile ce trebuie îndeplinite pentru a beneficia de acest drept,
respective11:
- calitatea de cetaţean a unui stat membru al Comunitaţii Europene;
- persoana solicitantă să nu beneficieze de dreptul de sejur în alt stat membru
pe baza altor dispoziţii ale dreptului comuniar;
- solicitantul să dispună de asigurare medicală generală în statul unde solicită
acordarea dreptului de sejur;
- solicitantul să facă dovada ca deţine resurse materiale suficiente astfel încat
să nu solicite asistenţa socială din partea statului primitor.
Dreptul la sejur se acordă pe o perioada de 5 ani, putând fi prelungit dacă sunt
îndeplinite condiţiile stabilite pentru acordarea sa. În afară de solicitant, de acest drept
beneficiază, în mod indirect şi soţul solicitantului, descendenţii şi ascendenţii aflaţi în
întreţinerea soţilor cu condiţia ca aceste persoane să beneficieze de resurse materiale
suficiente de trai şi de asigurare medicala. Dreptul de sejur constată în eliberarea unei
carţi de sejur, având o valabilitate de 5 ani cu posibilitatea reînorii.
- libera circulaţie a lucrătorilor şi accesul liber la locurile de muncă salariate
(prevăzut în art. 48 (39) din tratat).
Orice cetăţean al unui stat membru are dreptul să desfăşoare o activitate, ca
persoană angajată pe teritoriul unui alt stat membru, în aceleaşi condiţii ca şi cetăţenii
acelui stat. S-a consacrat existenţa unei variabile pieţe europene a muncii, acordându-
se prioritate lucrătorilor comunitari în detrimentul celor proveniţi din terţe ţări. Pentru
a ocupa un loc de muncă, lucrătorul migrant trebuie să indeplinească aceleaşi condiţii
prevăzute de legislaţia naţională, ca şi lucrătorul provenind din statul de primire.
Potrivit art. 4 al Directivei 2005/36/CE „recunoaşterea calificărilor profesionale de
către statul membru gazdă permite beneficiarului să aibă acees, în respectivul stat

11
Feraru Daniela Petronela – Libera circulaţie a persoanelor în Uniunea Europeană, Ed. Lumen 2008, pag.34

11
membru, la aceeaşi profesie ca cea pentru care este calificat în statul membru de
origine şi să o exercite în aceleaşi condiţii ca şi cetăţenii din respectivul stat
membru12.”
- libertatea de stabilire pe teritoriul oricărui stat membru care presupune
accesul la activităţile nesalariate precum şi înfiinţarea şi administrarea
întreprinderilor (prevăzut în art. 52 (43) alin. 2).
Din categoria drepturilor - garanţii fac parte:
- dreptul de a se adresa mediatorului european (prevăzut în art.18D(21) alin.2);
- dreptul de petiţionare (prevăzut în art. 18 D (21) alin. 1), conform căruia orice
cetaţean al Uniunii are drept de petiţionare către Parlamentul European. Astfel,
beneficiar al drepturilor de petiţionare poate fi orice cetaţean al Uniunii, ca şi orice
persoana fizică sau morală rezident sau având sediul statutar într-un stat membru;
petiţia poate fi individuală sau în grup; obiectul petiţiei trebuie să privească un subiect
legat de domeniile de activitate ale Comunităţii; obiectul petiţiei trebuie să îl
privească în mod direct pe autorul ei.

1.3. Beneficiarii liberei circulaţii a persoanelor

Teoretic, de acest drept beneficiază orice cetăţean european. Practic, cetăţenii


noilor membrii ai UE pot fi supuşi unor măsuri tranzitorii care pot limita accesul pe
piaţa muncii din vechile state membre pentru o perioadă de maximum 7 ani.
Dreptul la liberă mişcare este unul din drepturile de bază ale cetăţenilor UE.
Acest drept este prevăzut în Tratatele ce guvernează UE şi în Directivele şi
Reglementările UE. Prezentul document descrie regulile generale privind libera
mişcare.

12
Dragomir Eduard, Niţă Dan – Libertatea de circulaţie a persoanelor, Ed.Nomina Lex, Bucureşti 2010, pag.66

12
În linii mari, prevederile Tratatelor cu privire la libertatea de mişcare se aplică
în acelaşi mod celor 10 state membre care au aderat la UE în 2004 şi celor două noi
state membre (Bulgaria şi România) care au aderat în ianuarie 2007.
Tratatele UE au un număr de prevederi care tratează libertatea de mişcare a
persoanelor şi, în mod specific, libertatea de mişcare a muncitorilor. Tratatele
stipulează că fiecare cetăţean al Uniunii va avea dreptul de a se mişca şi de a locui
liber în cadrul teritoriului Statelor Membre, conform limitărilor şi condiţiilor stipulate
în Tratatul CE şi măsurilor adoptate în vederea aplicării sale.
Tratatele conţin o prohibiţie (interdicţie) generală privind discriminarea pe
motive de naţionalitate şi declară în mod expres că libertatea de mişcare pentru
muncitori are ca rezultat "abolirea oricărei discriminări pe bază de naţionalitate între
muncitori ai Statelor Membre cu privire la angajare, remuneraţie şi alte condiţii de
muncă şi angajare"13. În acest sens, mult mediatizată a fost cauza adusă cu succes, în
faţa curţii de fotbalistul Jean-Marc Bosman, acesta a susţinut că aşa-zisa clauză a
naţionalităţii existentă în fotbalul profesionist ce contravenea articolul 48 al Tratatului
Comunităţii Economice Europene, deoarece limitează libertatea de mişcare a
lucrătorilor în interiorul Uniunii.14
Libera circulaţie a forţei de muncă stabilită prin articolul 48 nu este menită
numai să realizeze o piaţă comună în beneficiul economiei statelor, ea are scopul de a
acorda dreptul lucrătorilor de a-şi ridica standardul de viaţă prin orice mijloac, chiar
dacă acesta nu este suficient pentru atingerea nivelului minim de subzistenţă într-un
stat nume. Fapt pentru care lucrătorul are mijloace adiţionale, cum sunt sprijinul
familei sau proprietăţile private pentru a-şi suplimenta veniturile, nu afectează statutul
său de lucrător protejat în cadrul Comunităţii. Membrilor familiei lucrătorului care se
deplasează li se asigură, de asemenea, dreptul de intrare şi şedere pe teritoriul statelor
membre ale Uniunii Europene. Familia este definită, în acest contex, ca fiind compusă
din soţia(ul) lucrătorului şi descendenţii lor direcţi care au vârsta sub 21 ani sau care
13
Leicu Corina – Drept Comunitar, Ed.Lunima Lex, Bucureşti, 1998, pag.170
14
Stoica Camelia – Libera circulaţie a persoanelor în Uniunea Europeană, Ed. Oscart Print, Bucureşti, 2001, pag.65

13
se află în întreţinerea lor, precum şi rudele directe întreţinute în linie ascendentă ale
lucrătorului şi ale soţiei lui.

1.4. Acordul Schengen

Libertatea de mişcare a persoanelor în calitate de forţă de muncă şi de factor de


producţie este o importantă componentă a Pieţei Interne şi se referă la libertatea de
mişcare a lucrătorilor, inclusiv a liber-profesioniştilor, o anumită politică a ocupării
forţei de muncă, calificarea profesională, condiţiile de muncă, protecţia sănătăţii şi a
securităţii la locul de muncă, libertatea de asociere, de informare, consultarea şi
participarea angajaţilor la procesul de luare a deciziilor, la tratamentul egal al
bărbaţilor şi femeilor şi la protecţia socială.
În acest sens, la 14 iunie 1985 a fost semnat Acordul Schengen15, între
Guvernele Statelor Uniunii vamale Benelux, ale Republicii Federale Germania şi
Republicii Franceze, referitoare la suprimarea graduală, a controlului vamal la
graniţele comune. Iniţierea Acordului de la Schengen 16 a pornit de la mai multe
considerente dintre care mai importante sunt următoarele:
- progresele înregistrate în cadrul Comunităţilor Europene în vederea asigurării
liberei circulaţii a persoanelor, a mărfurilor, a capitalurilor şi a serviciilor;
- necesitatea consolidării solidarităţii între popoare prin eliminarea obstacolelor
din calea liberei circulaţii la graniţele comune;
- dorinţa de a suprima controlul graniţelor comune.
Cea mai importantă etapă în evoluţia spre o piaţă internă reală, în care să nu
mai existe obstacole în calea liberei circulaţii a persoanelor, este reprezentată de
încheierea celor două acorduri Schengen: Acordul Schengen şi Convenţia de
Implementare Schengen.
15
Feraru Augustin – Manualul Uniunii Europene, Ed. Universul Juridic, Bucureşti 2006, pag.36-37
16
Filipescu Ion, Feraru Augustin – Drept instituţional comunitar european, Ed. ACTAMI, Bucureşti 2000, pag.259

14
Din 2007, la spaţiul Schengen au aderat şi cele 10 ţări care intraseră în Uniune
în valul de extindere din anul 2004. Astfel în prezent, 30 de state fac obiectul
reglementărilor din domeniul Schengen, respectiv cele 27 de state membre ale
Uniunii Europene şi 3 state care nu fac parte din Uniunea Europeană (Islanda,
Norvegia şi Elveţia). Dintre acestea 30 de state 17, doar 25 de state aplică în totalitate
acquisul Schengen, cele 5 state care sunt membre ale Uniunii Europene şi care nu
aplică în totalitate acquis-ul Schengen sunt: Marea Britanie, Irlanda, Cipru, România,
Bulgaria.
Irlanda şi Marea Britanie au decis să participe doar în domeniul cooperării
poliţieneşti, fără a aplica politica din domeniul vizelor şi controalelor la frontieră,
Cipru a decis să nu aplice, pentru moment, prevederile acquisului Schengen din
domeniul Sistemului Informatic Schengen.
Un stat care este supus unui regim special este şi Danemarca, ţară semnatară a
Acordului Schengen, dar care are dreptul de a opta să aplice orice masură adoptată la
nivel comunitar, pe problematica Schengen. De asemenea, Liechtenstein se află în
curs de negociere pentru a adera la sapţiul Schengen. Liechtenstein a semnat, la data
de 28.02.2008, Acordul de asociere la spaţiul Schengen. În prezent se negociază
încheierea unui Acord între Uniunea Europeană şi Lichtenstein în domeniul anti-
fraudei. După încheierea acestui acord, Lichtenstein va putea aplica integral aquisul
Schengen. Cetăţenii din acest stat se bucură de dreptul de liberă circulaţie în interiorul
Uniunii Europene şi al spaţiului Schengen.
Ţările din acest spaţiu au convenit să elimine controalele la frontierele dintre
ele, măsură compensată prin schimbul de informaţii şi întărirea graniţelor externe. Un
cetăţean al unui stat membru are libertatea de a trăi şi de a munci oriunde în altă parte
în UE, chiar dacă statul respectiv nu face parte din spaţiul Schengen. Noile state
membre nu vor deveni imediat membri cu drepturi depline ai spaţiului Schengen, ci

17
www.europeana.ro

15
doar după ce vor fi îndeplinit într-o măsură satisfăcătoare standardele privind
siguranţa frontierelor.
Implementarea Convenţiei Schengen are ca scop eliminarea controalelor la
frontierele interne pentru toate persoanele, incluzând bineînţeles măsuri de întărire a
controalelor la frontierele externe. Aceste măsuri implică o politică de vize comună,
posibilitatea procesării cererilor de azil, cooperare judiciară şi poliţienească, precum
şi un schimb eficient de informaţii. La frontierele externe ale spaţiului Schengen,
cetăţenii UE trebuie doar să prezinte un document de identificare valid, iar cetăţenii
terţelor ţări cuprinse în lista comună a ţărilor ai căror cetăţeni au nevoie de viză de
intrare trebuie doar să posede o viză unică valabilă în întregul spaţiu Schengen.
Pentru a putea călători în aceste ţări ce aparţin spaţiului Schengen sunt
necesare următoarele acte: invitaţie tradusă în limba română şi legalizată sau
voucher - pentru destinaţia finală; bilet de transport dus - întors sau cartea verde a
maşinii cu care se pleacă; asigurarea medicală - valabilă pentru perioada sejurului;
suma minimă în valută liber convertibilă trebuie să fie propoţională cu durata
sejurului (dar nu mai puţin de 5 zile).
În perspectiva creării unui spaţiu comunitar în care controalele la frontiere vor
dispare, iar libera circulaţie a cetăţenilor va fi deplină este nevoie de crearea unei
securităţi a frontierelor externe şi de o solidaritate a statelor UE în acest sens. Forţele
de poliţie cooperează în depistarea şi prevenirea criminalităţii şi au drept de urmărire
a criminalilor fugari şi a traficanţilor de droguri pe teritoriul unui stat învecinat din
spaţiul Schengen. Pentru funcţionarea cât mai eficientă a Convenţiei, a fost introdusă
o măsură tehnică compensatorie esenţială – Sistemul de Informaţii Schengen (SIS),
sistem ce furnizează informaţii referitoare la intrarea cetăţenilor terţelor ţări,
problemele legate de vize şi de cooperarea poliţienească.

16
Capitolul II

DE LA LUCRĂTORUL MIGRANT LA CETĂŢEANUL EUROPEAN

2.1. Semnificaţia termenului "lucrător"

Principiul liberei circulaţii se aplică tuturor lucrătorilor cetăţeni ai statelor


membre, inclusiv celor din teritoriile care intră sub jurisdicţia statelor membre. Cum
anume se poate stabili însă dacă un cetăţean reprezintă sau nu un lucrător? Întrucât nu
se putea apela nici la Tratat, nici la legislaţia derivată pentru a da o definiţie
termenului "lucrător", a fost de competenţa Curţii de Justiţie să determine atât
semnificaţia cât şi aplicabilitatea termenului.
Termenul de lucrător se referă la toţi aceia care desfăşoară activităţi pe baza
unui contract de muncă, cu precizarea că aici sunt incluşi şi cei care lucrează cu
jumătate de normă. În cadrul acquis-ului, lucrătorul este definit ca fiind persoana care
pentru o perioada determinată de timp furnizează servicii pentru şi sub îndrumarea
unei alte persoane în schimbul acestei activităţii fiind remunerată.
O definiţie mai amplă a lucrătorului poate fi utilizată pentru a include:
 Indivizii care au un loc de muncă la care sa revină sau la care deja lucrează;
 Indivizii care sunt în somaj involuntar şi caută de lucru într-o altă ţară care a
ratificat Acordul Economic European;
 Indivizii care au lucrat în ţara gazdă dar sunt şomeri sezonieri ca urmare a unor
incapacităţi generate de boală, accidente sau care au ajuns la vârsta de pensionare.
Pentru a ocupa un loc de muncă, lucrătorul migrant trebuie să îndeplinească
aceleaşi condiţii prevazute de legislaţia naţională, ca şi lucrătorul provenit din statul
de primire. Trebuie subliniat faptul că, din momentul în care o persoană are statutul de
"lucrător", dreptul comunitar îi conferă acesteia o serie de beneficii. Mai mult, o

17
persoană odată acceptată ca lucrător migrant, se poate bucura fără excepţie de aceleaşi
drepturi ca orice alt lucrător care are cetăţenia ţării respective. Lucrătorii care
migrează nu pot fi trataţi diferit de cei ai statului gazdă din punct de vedere al
condiţiilor de angajare, al remunerării, concedierii sau reangajării. În plus, se vor
bucura de aceleaşi avantaje sociale şi fiscale ca cei ai statului gazdă 18. Noţiunea de
"avantaj social19" nu poate fi interpretată într-o manieră restrictivă.
Avantajele sociale şi fiscale acordate lucrătorilor comunitari migranţi sunt
aceleaşi cu cele ale lucrătorilor naţionali, putând fi:
 Dreptul de sejur al concubinei;
 Ajutorul acordat pentru acoperirea cheltuielilor necesare studiilor în
cazul studenţilor şi al elevilor;
 Prestaţia socială menită să asigure un minim al mijloacelor de
existenţă;
 Venitul garantat al persoanelor vârstnice de către legislaţia statului
membru;
 Alocaţia pentru handicapatul adult;
Regimul limbii folosite în materie judiciară într-un stat membru a fost
considerată un avantaj social. În cazul Mutsch 20, un procuror belgian a încercat – din
motive cunoscute numai de acesta – să împiedice un luxemburghez de a se adresa
unui tribunal penal în limba germană … deşi acesta locuia în Eupen (o localitate
belgiană în care limba folosită este germana), belgienii având în schimb acest drept,
Curtea Europeană de Justiţie a decis că, în ciuda faptului că această condiţie
lingvistică nu are de a face cu contractul de angajare, alegerea limbii în faţa instanţei
este o problemă importantă; dacă cetăţenii străini sunt trataţi diferit din acest punct de
vedere, se poate crea un obstacol în calea liberei circulaţii a forţei de muncă.
Acordarea acestor avantaje sociale şi fiscale are loc, de cele mai multe ori, în urma
18
www.eur-lex.europa.eu - Regulamentul (CEE) nr. 1612/68 al Consiliului, 15.12.1968 privind libera circulație a
lucrătorilor în cadrul Comunității, Art. 7
19
Voicu Marin – Drept comunitar. Teorie şi jurisprudenţă, Ed. Ex ponto, Constanţa, 2002, pag.101
20
Ţinca Ovidiu – Drept social comunitar, Ed.Lumina Lex, Bucureşti, 2002, pag.91-97

18
verificărilor de către autorităţile administrative competenete a documentelor privind
situaţia persoanei în cauză.
Lucrătorul provenit dintr-un alt stat membru se bucură de toate drepturile şi
de toate avantajele acordate lucrătorilor naţionali în ceea ce priveşte locuinţa, inclusiv
dreptul de a se înscrie, în regiunea unde lucrează, pe lista celor care solicită locuinţă,
în această situaţie, familia lucrătorului, deşi rămasă în statul de provenienţă, este
considerată ca fiind rezidentă în statul de primire, în măsura în care lucrătorii din
statul naţional beneficiază de o prezumţie similară21.

2.2. Controlul frontierelor şi migraţia

Dispariţia frontierelor şi libera circulaţie a persoanelor în tot spaţiul comunitar


poate duce la apariţia unor probleme legate de migraţia clandestină. Art. 3 şi 8 din
Convenţia Schengen reglementează modul de supraveghere şi control al frontierelor
externe. Pe lângă stabilirea unei liste a ţărilor terţe ai căror cetăţeni au nevoie de viză,
sau nu pentru a intra în spaţiul comunitar, au fost luate o serie de măsuri privind
controlul şi securitatea frontierelor.
Frontierele externe nu pot fi trecute decât pe la punctele de trecere a frontierei
şi în timpul prgramului de funcţionare stabilit. Programul de funcţionare este indicat
clar la punctele de trecere a frontierei care nu sunt deschise 24 ore pe zi.
Poliţiştii de la frontieră trebuie să respecte în totalitate demnitatea umană în
exercitarea funcţiilor lor. Toate măsurile luate în exercitarea funcţiilor lor sunt
proporţionate cu obiectivele urmărite. În cursul efectuării verificărilor la frontiere,
poliţiştii de frontieră trebuie să nu facă nicio discriminare pe criterii de sex, rasă sau
origine etnică, religie sau credinţă, handicap, vârstă sau orientare sexuală. Toate
persoanele fac obiectul unei verficări minime vizând stabilirea identităţii pe baza
prezentării documentelor de călătorie. Verificarea constă într-o examinare simplă şi
21
Ţinca Ovidiu – Drept social comunitar, Ed.Lumina Lex, Bucureşti, 2002, pag.125-126

19
rapidă a valabilităţii documentului care îl autorizează pe titularul legitim să treacă
frontiera şi a prezenţei indiciilor de falsificare sau de contrafacere, recurgându-se,
după caz, la dispoziţii tehnice şi consultând bazele de date relevante cu privire la
informaţiile referitoare exclusiv la documentele furate, deţinute fără drept, pierdute
sau anulate.
Pentru o şedere care nu depăşeşte trei luni pe o perioadă de şase luni poate fi
acordată străinului care îndeplineşte următoarele condiţii22:
 posedă un document sau documente de călătorie valabile, care îi permit trecerea
frontierei;
 este în posesia unei vize valabile, dacă aceasta este cerută;
 prezintă, dacă este cazul, documentele care justifică scopul şi condiţiile şederii
planificate şi dispune de mijloace de subzistenţă atât pentru şederea propusă cât şi
pentru întoarcerea în ţara de provenienţă sau pentru tranzitul spre un stat terţ în care
admiterea sa este garantată, sau este în măsură să dobândească în mod legal aceste
mijloace;
 să nu fie o persoană pentru care s-a dat o alarmă în cadrul SIS în scopul
refuzului intrării;
 să nu fie considerată o ameninţare pentru ordinea publică, siguranţa internă,
sănătatea publică sau relaţiile internaţionale ale unuia din statele membre şi, în
special, să nu fie semnalat ca inadmisibil în baza de date ale statelor membre.
Evaluarea mijloacelor de subzistenţă se face în funcţie de durata şi de obiectul
şederii şi în raport cu nivelul mediu al preţurilor în materie de cazare şi masă din
statul membru sau din statele membre în cauză, pentru o cazare la preţ mediu
înmulţite cu numărul de zile de şedere. Evaluarea mijloacelor suficiente de
subzistenţă se poate baza pe posesia de numerar, cecuri de călătorie şi cărţi de credit.

22
Niţă Dan, Dragomir Eduard – Libertatea de circulaţie a persoanelor, Ed. Nomina Lex, 2010, pag.194-198

20
În conformitate cu legislaţia primară a UE, crearea unui spaţiu de liberă
circulaţie a persoanelor trebuie să fie însoţită de alte măsuri – politica comună în
materie de trecere a frontierelor externe este o astfel de măsură.
În vederea creării unui spaţiu sigur cu frontiere sigure şi a combaterii migraţiei
ilegale este nevoie de o cooperare a statelor în acest domeniu. Programe privind
cooperarea între administraţiile vamale ale statelor membre sau între serviciile de
politie, precum EUROPOL, ori programe de cooperare în domeniul judiciar, precum
programul GROTIUS, duc la realizarea unei solidarităţi între state şi la crearea unui
spaţiu comunitar sigur.
Libera circulaţie a persoanelor în Uniunea Europeană prin liberalizarea
graniţelor acţionează din păcate ca un factor favorizator a acestor manifestări
distructive.
Una din gravele probleme cu care se confruntă Uniunea Europeana, ca şi
întreaga comunitate internaţională, este ameninţarea teroristă. Care este, alături de
traficul de droguri, una din cele mai negative aspecte ale libertăţii de circulaţie.
Terorismul se prezintă ca un fenomen foarte complex, cu manifestări extrem de
violente, desfăşurate de cele mai multe ori prin surprindere, împotriva unor ţinte
precise, care în general, nu se pot apară.

2.2.1 Evoluţia fenomenului migraţiei în Uniunea Europeană

Migraţia a existat de la începuturile omenirii, fenomenul nu a încetat în timp,


însă a înregistrat schimbari majore şi a căpătat noi forme. Pentru cercetătorii din
domeniul migraţiei a devenit tot mai clar că acest fenomen trebuie privit ca un
element normal şi structural al societăţii omeneşti de-a lungul istoriei. Procesele
migratorii se desfăşoară simultan şi sunt în creştere în multe ţări ale lumii. O
caracteristică importantă a populaţiei este deplasarea dintr-un loc în altul. Dreptul de a
se deplasa a fost recunoscut la nivel mondial de peste o jumătate de secol, prin

21
adoptarea Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului23 ce stipulează în articolul 13:
„oricine are dreptul să se deplaseze liber şi să-şi stabilească reşedinţa pe teritoriul
oricărui stat şi oricine are dreptul să părăsească o ţară, inclusiv cea de origine, şi să se
întoarcă în ţara sa24.”
Pentru cetăţenii statelor membre ale Uniunii Europene, libera circulaţie a
persoanelor (a lucrătorilor) a fost unul dintre primele drepturi recunoscute în cadrul
comunitar. Ţările europene au experimentat patru perioade principale de migraţie.25
a) Migraţia forţei de muncă şi reconstrucţia Europei: perioada 1950-1960
În această perioadă, s-a dezvoltat industria grea, manufacturieră, sectorul
construcţiilor şi activităţile publice, determinând o creştere economică importantă în
ţările europene. Lucrătorii migranţi din Irlanda şi Europa de Sud (Grecia, Portugalia,
Spania şi într-o mai mică măsură Italia) – ţări care s-au confruntat cu economii în
stagnare şi rate ridicate ale şomajului – au răspuns, la început, nevoilor pieţei muncii
din Eruropa de Vest.
Conform statisticilor OECD, de la începutul anilor 1960 până la începutul
anilor 1970, mai mult de 30 milioane de lucrători străini au intrat în Comunitatea
Economică Europeană, incluzând lucrătorii temporari şi pe cei cu intrări multiple.
Până la începutul anilor 1980, numărul străinilor rezidenţi în Europa de Vest s-a triplat
faţă de anii 1950, ajungând la 15 milioane. În 2000, peste 20 milioane de lucrători
străini locuiau în Spaţiul Economic European, reprezentând 5,4% din totalul
populaţiei, cu mici variaţii între ţări.
b) Perioada crizelor economice: 1970 – prima jumătate a anilor 1980
Cea de-a doua perioadă a migraţiei a fost marcată de crizele economice,
datorate creşterii preţului petrolului din 1973 şi 1979. Unele state europene au
încercat sa reducă imigraţia. Au crescut costurile recrutării din străinătate pentru
angajatori, au fost limitate categoriile de lucrători străini ce puteau fi angajaţi şi s-a
23
www.onuinfo.ro
24
www.onuinfo.ro
25
www.oecd.org - Jean-Pierre Garson, Anais Loizillon, “ Changes and Challenges: Europe and Migration from 1950 to
the Present” Bruxelles 2003

22
stabilit cote anuale pentru forţa de muncă din străinătate. Regresul economic din ţările
gazde nu a condus la întoarcerea masivă a imigranţilor în ţările de origine. Conform
estimările Naţiunilor Unite, doar 10% dintre locuitorii migranţi s-au întros în ţările de
origine în următorii doi ani după criza petrolului din 1973, combinată cu criza civică
din 1974-1975. Deşi Uniunea Europeană s-a extins în 1974, prin aderarea Marii
Britanii, Irlandei şi Danemarcei, migraţia internaţională a stagnat, nu numai ca urmare
a crizei economice dar şi a convergenţei salariilor între statele membre.
c) Diversificarea ţărilor gazdă şi de origine şi creşterea numărului solicitanţilor
de azil, refugianţilor şi minorităţile etnice.
A treia perioadă a migraţiei, care a început la sfârşitul anilor 1980, este
caracterizată de diversificarea statelor gazdă şi a celor de origine. Ţări de emigraţie
tradiţională din Europa, precum Spania, Italia, Irlanda, Grecia şi Portugalia, se
transformă treptat în ţări de imigraţie. Migranţii nu mai provin din foste colonii, ci
dintr-un grup de ţări mult mai diversificate. Numărul solicitanţilor de azil şi al
refugiaţilor a crescut semnificativ. Aceasta s-a datorat, parţial, schimbărilor politice
din Europa Centrală şi de Est şi din fosta Uniune Sovietică. De asemenea, conflictele
regionale, precum cele din fosta Iugoslavie şi nordul Irakului, au determinat fluxuri
considerabile de solicitanţi de azil şi refugiaţi din zonele afectate26. Creşterea cererilor
de azil a fost deosebit de puternică la începutul anilor 1990 şi a atins un nou vârf în
1997, în mare parte datorită războiului din Iugoslavie.
Conform statisticilor OCDE, această perioadă se caracterizează, de asemenea,
prin predominanţa fluxurilor migratorii pentru reunificare familială şi revenirea
interesului pentru migraţia forţei de muncă, în special pentru lucrătorii calificaţi şi
înalt calificaţi, spre sfârşitul anilor `90. După prăbuşirea blocului comunist şi
26
www.oecd.org - Jean-Pierre Garson, Anais Loizillon, “ Changes and Challenges: Europe and Migration from 1950 to
the Present” Bruxelles 2003

23
deschiderea frontierelor, a sporit fluxul migrator est-vest, în special circulaţia
minorităţilor etnice. De la sfârşitul anilor `80 până la începutul anilor `90, întoarcerea
minorităţilor etnice în ţările de origine a fost semnificativă şi direcţionată spre un
număr limitat de State Membre.
Grafic 2.1.
Cererile de azil în Europa de Vest 1995-2009 (mii)

Sursa: www.oecd.org

În 1983, Europa de Vest a înregistrat aproximativ 70 000 de cererii de azil, în


1985 ajungându-se la 169 710 de solicitanţi, iar în 1992 a atins un varf de 695 580
cererii de azil. Cererile de azil au scăzut în 1996 – la 245 000 27 şi au înregistrat o mică
creştere în 1997 – la 260 000. În ansamblu Europa de Vest a înregistrat o creştere a
cererilor de azil cu 45% între ani 1995-2002.
O caracteristică importantă este schimbarea situaţiei din Germania, care în 1995
reprezenta 43,5% din cererii, dar a scăzut la 15,2% în 2003 28. Franţa a cunoscut o
creştere a cererilor pentru azil după 1998. Situaţia din Marea Britanie s-a schimbat
radical în 2003 înregistrând o scădere.

27
www.oecd.org - Current Trends in International Migration in Europe, 2005
28
www.oecd.org - Current Trends in International Migration in Europe, 2005

24
Grafic 2.2.
Cererile de azil în ţările europene 1995-2003 (mii persoane)
Sursa: www.oecd.org

Conform statisticilor de la OECD, această perioadă se caracterizează, de


asemenea, prin predominanţa fluxurilor migratorii pentru reunificarea familială şi
revenirea interesului pentru migraţia forţei de muncă, în special pentru lucrătorii
calificaţi şi înalţi calificaţi.
d) Migraţia forţei de muncă „preferenţială”. Creşterea migraţiei ilegale
După 1989, migraţia a crescut în special în Germania şi Marea Britanie,
politicile privind recrutarea forţei de muncă din străinătate favorizând soluţia
lucrătorilor străini temporari. Totodată, studenţii străini au contribuit la acoperirea
necesarului de forţă de muncă în ţările gazdă (Marea Britanie, Germania, Franţa şi
Spania).
Ţările din Europa Centrală şi de Est nu mai sunt doar ţări de emigraţie, ci şi de
imigraţie şi tranzit, devenind atractive pentru imigranţii din Orientul extrem. În timp
ce populaţia din Europa Centrală (Republica Cehă, Republica Slovacă, Ungaria şi

25
Polonia) migrează spre ţările Europei de Vest, aceleaşi ţări devin destinaţie pentru
migranţii din ţările Europei de Est, precum Belarus sau Ucraina. Totodată, migraţia
ilegală a căpătat noi dimensiuni şi a devenit mai periculoasă. Ca urmare a dezvoltării
reţelelor de trafic internaţional şi creşterii rolului lor în circulaţia internaţională a
forţei de muncă, politicile Statelor Membre privind migraţia şi angajarea străinilor au
sporit măsurile împotriva traficanţilor, angajatorilor sau imigranţilor aflaţi într-o
situaţie de ilegalitate. Statisticile OCDE privind migraţia arată că, în ultimii ani,
numărul lucrătorilor străini a crescut în majoritatea statelor europene dezvoltate.

2.2.2. Caracteristicile actuale ale migraţiei în Uniunea Europeană

Numărul persoanelor care sosesc din afara frontierelor UE a crescut în ultimii


ani, odată cu mărirea diferenţei dintre ţările bogate şi cele sărace, iar numărul
conflictelor locale şi regionale la porţile Europei şi mai departe a crescut. La începutul
secolului, migraţia netă în UE era mult sub un milion pe an; în schimb, în prezent,
cifra anuală se situează la 1,75 milioane. În ultimii ani, imigraţia a fost principalul
motor de creştere a populaţiei majoritatelor statelor membre ale Uniunii Europene.
Lucrătorii imigranţi sunt, în medie, mai tineri decât restul forţei de muncă şi
sunt distribuiţi într-o gama largă de activităţi în cadrul economiei: agricultură,
construcţii şi inginerie civilă, industrie uşoară, turism, sectorul hotelier şi catering,
activităţi casnice sau diverse servicii, inclusiv informatice. Străinii au o pondere mult
mai mare în anumite sectoare decât în totalul forţei de muncă. De regulă, această
supra-reprezentare apare în sectorul secundar. În Germania şi Italia, de exemplu, mai
mult de un sfert din forţa de muncă străină este ocupată în sectorul minier şi
industrial. În Austria, Belgia, Franţa şi ţările din sudul Europei străinii sunt
preponderenţi în domeniul construcţiilor.

26
În 201029, statele membre al Uniunii Europene au primit un total de 3,8
milioane de imigranţi, şi cel puţin 2,3 milioane de emigranţi. Comparativ cu anul
2009 numarul de imigranţi a scăzut cu 6% şi numarul emigranţilor a scăzut cu 13%.
Potrivit datelor30, unul din trei migranţi internaţionali trăiesc în Europa,
migraţia reprezintă 8,7% din populaţia europeană totală. Ţările din Vestul Europei au
înregistrat o creştere de 5,6 milioane de migranţi între 2005-2010.
Statul care a înregistrat cel mai mare numar de cetăţeni străini a fost Germania
(7,1 milioane de persoane), urmat de Spania (5,7 milioane de persoane), Marea
Britanie (4,4 milioane de persoane) şi Italia (4,2 milioane de persoane) şi Franţa (3,8
milioane de persoane).
Grafic 2.3
Stocul de migraţii în Europa de Vest şi în Europa Centrală (mii persoane)

29
www.eurostat.ec
30
www.iom.int – World Migration Report 2010

27
Sursa: www.eurostat.ec

Aproape 80% din cetăţenii străini din Uniunea Europeană trăiesc în aceste cinci
ţări. Vestul şi Centrul Europei au găzduit în 2010, 51 milioane de migranţi
reprezentând două treimi a migranţilor internaţionali care îşi au reşedinţa în Europa.
Primele cinci ţări de destinaţie sunt: Germania – 10,8 milioane de migraţi, Franţa –
6,7 milioane de migranţi, Marea Britanie – 6,5 milioane de migranţi, Spania – 6,4
milioane de migranţi, Italia – 4,5 milioane de migranţi.
O valoare estimată la 257 800 de cereri de azil au fost înregistrate în 2010,
această valoare fiind cu 5% mai mică decât în 2009 când existau 264 000 de
solicitanţi de azil. Se estimează că în jur de 90% din aceste cereri au fost candidaţi
noi, iar 10 % au fost solicitării vechi. Nivelul cererilor de azil înregistrat în 2010 este
cel mai scăzut din ultimi 10 ani.
Grafic 2.4.
Cererile de azil 2009-2010

Sursa: www.eurostat.ec

În 2010, cel mai mare număr de cereri de azil au fost înregistrate în Franţa – 51
600 de cereri, urmată de Germania cu 48 500 de cereri, Suedia – 31 900 de cereri,
Belgia – 26 100 de cereri, Marea Britanie – 23 700 de cereri, Olanda – 15 100 de
cereri, Austria – 11 100 de cereri, Grecia – 10 300 de cereri, Italia – 10 100 de cereri

28
şi Polonia – 6 500 de cerei. Aceste 10 ţări au reprezentat mai mult de 90% din totalul
solicitărilor de azil din Uniunea Europeana în anul 2010. Principalele ţări de origine a
celor care au depus cerere de azil a fost Afganistan care au reprezentat 8% din
numărul total al solicitanţilor, urmat de cetaţenii din Rusia, Serbia, Irak, Soamalia.

Grafic 2.5.
Cetaţenii din principalele grupuri de solicitanţi de azil

Sursa: www. eurostat.ec.


În Uniunea Europeană au fost luate 222 100 decizii cu privire la cererile de azil,
dintre acestea au fost înregistrate 167 000 de refuzuri (75% din decizii), şi au fost
acceptate 27 000 de cererii (12% din decizii).
Grafic 2.6.
Imigranţii pe grupe de sex

29
Sursa: www. eurostat.ec.

În anul 2010 au fost mai mulţi bărbaţi decât femei, în fluxul migraţei în, şi din
statele membre ale U.E. Aproximativ 48% din imigranţi au fost femei, în constrat cu
această manifestare a fost în Cipru, Italia, Spania, Franţa şi Islanda unde numărul
femeilor imigrante a fost mai mare decât cel al bărbaţilor.
Destinaţia principală a cetăţenilor polonezi în U.E. a fost Germania, care a
primit 45% din totalul polonezilor care au migrat către un alt stat membru al U.E.,
adică 120 de mii de persoane.
1,8 miloane de imigranţi în statele membre ale U.E. au fost din ţări care nu sunt
membre, printre aceştia cel mai mare grup au fost marocanii care au depăsit 100 000,
urmat de cetăţenii din China, India, Albania şi Ucraina. Majoritatea dintre marocani
care au migrat au plecat în Spania (60% din totalul migranţilor marocani sau
aproximativ 94 000 persoane) sau în Italia (24% sau 37 000 persoane). În acelaşi timp
Spania a primit cea mai mare parte din totalul imigranţilor din China către U.E. (28%
sau 27 000 persoane), Marea Britanie a fost principala ţară de destinaţie pentru
cetăţenii din India.

2.3. Efectele circulaţiei forţei de muncă în cadrul Uniunii Europene

Accesul la locurile de muncă dintr-un Stat Membru reprezintă un aspect


fundamental al liberei circulaţii a persoanelor în cadrul Uniunii Europene. Această
libertate include dreptul persoanei de a se deplasa într-un alt Stat Membru pentru a-şi
căuta un loc de muncă sau pentru a lucra acolo, fie ca lucrător independent, fie ca
angajat.
Accesul la pieţele forţei de muncă din Statele Membre presupune dreptul la
egalitate de tratament în ceea ce priveşte condiţiile de muncă, precum şi dreptul la
integrare socială, economică şi culturală a lucrătorului migrant şi a familiei acestuia în
30
ţara gazdă. Dreptul la libera circulaţie a lucrătorilor este completat şi susţinut de un
sistem de coordonare a sistemelor de securitate socială şi un sistem de recunoaştere
reciprocă a diplomelor.
O mobilitate ridicată determină creşterea oportunităţilor lucrătorilor de a găsi
un loc de muncă şi ale angajatorilor de a găsi persoane cu un nivel corespunzător al
aptitudinilor, impulsionându-se astfel ocuparea forţei de muncă şi creşterea
economică. În cadrul comunitar, libera circulaţie a lucrătorilor are ca scop principal
deschiderea pieţei europene a forţei de muncă tuturor lucrătorilor din U.E.,
contribuind astfel la obiectivul general vizând pacea şi prosperitatea şi completând
piaţa internă a mărfurilor, serviciilor şi capitalului. Imigraţia este o realitate a
societăţii contemporane, cu implicaţii economice, sociale şi politice. Susţinând
această idee, pe de o parte, în Uniunea Europeană unele State Membre se tem că ar
putea fi depăşite de acest fenomen, iar pe de altă parte, există critici care califică
Uniunea Europeană ca „fortăreaţa Europei”.
Circulaţia forţei de muncă favorizează răspândirea cunoştinţelor tehnice şi a
metodelor moderne de lucru între statele afectate de fenomenul migraţiei. De
asemenea, în Uniunea Europeană, libera circulaţie a persoanelor intensifică
dobândirea unui mod de gândire european. În teorie, libera circulaţie a forţei de
muncă, fără intervenţii din partea statului de origine sau a celui gazdă, are efecte
pozitive, echilibrând avantajele. Pe de o parte, în ţara de origine rata şomajului scade
şi salariile cresc, migrarea forţei de muncă reducând dezechilibrele de pe piaţa
muncii. În acelaşi timp, apar noi factori de creştere economică: transferul veniturilor
migranţilor şi calificările îmbunătăţite ale lucrătorilor care se întorc. Pe de altă parte,
în ţara de destinaţie, rezerva de resurse umane creşte, ceea ce duce la încetinirea
creşterii salariilor şi la creşterea de capital. După teoria clasică, procesul de migraţie
încetează atunci când plăţile pentru muncă sunt egale în ambele ţări. De aceea,
migraţia este un proces pozitiv pentru ambele părţi. Pe termen lung, nu există
învingători sau învinşi.

31
Motivul pentru cererea susţinută de forţă de muncă străină este fragmentarea
profundă a pieţei muncii. Ramurile şi sectoarele de activitate nu se dezvoltă toate în
acelaşi mod. În fiecare economie există segmente care sunt mari consumatoare de
capital, după cum sunt şi segmente mari consumatoare de forţă de muncă şi câteva
segmente intermediare cu variaţii ale cererii pentru aceşti doi factori de producţie
În Statele Membre ale Uniunii Europene, muncitorul autohton respinge în
foarte multe cazuri oferte de muncă neatractive, chiar şi în condiţiile unui nivel ridicat
al şomajului. Lucrătorii străini, acceptând locurile de muncă prost plătite şi fără
prestigiu, devin „salvatori” ai sistemului şi factori ai stabilizării economice.
În practică, însă migraţia forţei de muncă are atât efecte pozitive, cât şi
negative, de natură economică, socială sau culturală, pentru toţi cei implicaţi.
Pentru ţările de destinaţie, influxul de forţă de muncă străină este benefic
pentru susţinerea activităţilor economice pe care piaţa internă a muncii nu le poate
acoperi, fie din cauza lipsei de personal calificat în acele domenii, fie din lipsa
interesului forţei de muncă autohtone pentru acele sectoare de activitate. De
asemenea, oferta mult mai diversificată în ceea ce priveşte calificările şi aptitudinile,
permite angajatorilor să găsească cele mai potrivite persoane pentru diverse activităţi
economice. Surplusul de forţă de muncă nu determină doar creşterea şi întinerirea
ofertei pe piaţa muncii, ci şi creşterea consumului, deci şi a ofertei generale, rezultând
creşterea PIB şi, ca o consecinţă, îmbunătăţirea nivelului de trai. De asemenea,
integrarea lucrătorilor imigranţi, precum şi a membrilor lor de familie, necesită
alocarea unor resurse financiare, umane şi materiale suplimentare, precum şi
soluţionarea tuturor tensiunilor şi problemelor sociale care pot apărea ca urmare a
diferenţelor culturale. Activitatea desfăşurată de lucrătorii migranţi are efecte pozitive,
ca urmare a veniturilor şi producţiei realizate, nu numai pentru statul primitor, ci şi
pentru statul de origine.
Pentru lucrătorii migranţi, principalul avantaj îl constituie posibilitatea de a-şi
găsi un loc de muncă, în funcţie de aptitudini şi calificare, de cele mai multe ori

32
obţinând un salariu mai mare decât în ţara de origine. În plus, în Uniunea Europeană,
conform prevederilor Regulamentului nr.1612/68 privind libera circulaţie a
lucrătorilor în cadrul Comunităţii, avantajele sociale şi fiscale acordate lucrătorilor
comunitari migranţi sunt similare cu cele acordate cetăţenilor proprii. De asemenea,
de aceleaşi avantaje sociale beneficiază şi familia lucrătorului.

33
Capitolul III

ROMÂNIA ŞI LIBERA CIRCULAŢIE A PERSOANELOR

3.1. România în Uniune Europeană – scurt istoric

România este prima ţară din Europa Centrală şi de Est care a stabilit relaţii
oficiale cu Comunitatea Europeană. În 1967, au fost iniţiate negocierile pentru
încheierea unei serii de acorduri tehnico-sectoriale privind anumite produse
agroalimentare, respectiv brânzeturi, ouă, carne de porc cu scopul de a scuti produsele
româneşti de taxe suplimentare, dar şi de a obliga partea românească să respecte un
anumit nivel al preţurilor pentru a nu crea dificultăţi pe piaţa statelor membre. În
1974, prin semnarea unui tratat bilateral, România intră în sistemul generalizat de
preferinţe al Comunităţii Europene, de asemenea, un alt Acord cu privire la produsele
industriale este semnat în 1980.
Imediat după căderea zidului Berlinului, România stabileşte în 1990 relaţii
diplomatice cu Uniunea Europeană, semnând în acelasi an un Acord de Comerţ si
Cooperare. La 1 februarie 1995 a intrat în vigoare Acordul de Asociere, iar la 22 iunie
Romania a înaintat Cererea de aderare la U.E., anexând Strategia Naţională de
Pregatire a Aderarii României la Uniunea Europeană.
În iulie 1997, Comisia Europeană şi-a publicat "Opinia asupra solicitării
României de a deveni membră a Uniunii Europene" 31. În anul următor, a fost întocmit
un raport privind “Progresele României în procesul de aderare la Uniunea
Europeană". În următorul raport, publicat în octombrie 1999, Comisia Europeană a
recomandat începerea negocierilor de aderare cu România (cu condiţia îmbunătăţirii
situaţiei copiilor instituţionalizaţi şi pregătirea unei strategii economice pe termen

31
www. ec.europa.eu

34
mediu). După decizia Consiliului European de la Helsinki din decembrie 1999,
negocierile de aderare cu România au început la 15 februarie 2000. Obiectivul
României a fost de a obţine statutul de membru cu drepturi depline în 2007. La
summit-ul de la Thessaloniki (Salonic) din 2004 s-a declarat că Uniunea Europeană
sprijină acest obiectiv.
În primul semestru al anului 2000, România a deschis şi a închis provizoriu
cinci capitole din acquis-ului comunitar cap.16 - Întreprinderi mici şi mijlocii, cap.17
- Ştiinta şi cercetare, cap.18 - Educaţie, formare profesională şi tineret, cap.26 -
Relaţii externe, cap. 27 - Politica externa şi de securitate comună. În cadrul celei de a
doua reuniuni a Conferinţei de aderare la nivel ministerial, care a avut loc în 14 iunie
2000, România a aratat că este pregatită să înceapă negocieri pentru înca opt capitole.
Consiliul U.E., la propunerea Comisiei Europene, a decis însă deschiderea a numai
patru capitole de negociere cu România: cap.6 -Concurenţa, cap.12 – Statistică,
cap.19 - Telecomunicaţii si tehnologia informaţiei şi cap.20 - Cultura şi politica în
domeniul audio-vizualului. Capitolul referitor la libera circulaţie a persoanelor a
început să fie negociat abia în 2002, la Bruxelles, în cadrul primei Conferinţe de
Aderare, fiind închis în anul 2003.
În Raportul de ţară din 2003, întocmit de baroana Emma Nicholson32, se
menţionează că finalizarea negocierilor de aderare la sfârşitul lui 2004 şi integrarea în
2007 sunt imposibile dacă România nu rezolvă două probleme fundamentale:
eradicarea corupţiei şi punerea în aplicare a reformei, recomandările destinate
autorităţilor române privesc: măsurile anticorupţie, independenţa şi funcţionarea
sistemului judiciar, libertatea presei, stoparea abuzurilor politiei.
Se cerea Comisiei Europene să stabilească de urgenţă un plan pentru o
monitorizare mai bună şi mai eficientă a implementării acelei părţi a legislaţiei
europene deja adoptate de România, în special în ceea ce priveşte justiţia şi afacerile
interne.

32
www.infoeuropa.ro

35
România a încheiat negocierile de aderare în cadrul summitului UE de iarnă de
la Bruxelles din 17 decembrie 2004. Tratatul de aderare a fost semnat pe 25 aprilie
2005 la Abaţia Neumünster din Luxemburg, urmând ca să adere la 1 ianuarie 2007, cu
excepţia cazului în care sunt raportate încălcări grave ale acordurilor stabilite, caz în
care aderarea va fi amânată cu un an, până la 1 ianuarie 2008 (clauza de salvgardare).
La 1 ianuarie 2007 România a aderat la Uniunea Europeană.

3.2. Accesul cetăţenilor românii pe pieţele forţei de muncă în Uniunea


Europeană

Intrarea României în UE, a însemnat, pe lângă alte drepturi, şi accesul liber la


munca în oricare din statele membre. Cel puţin teoretic! Pentru că, practic, mai multe
ţări au impus restricţii muncitorilor români şi bulgari, de teama invaziei acestora pe
pieţele interne ale muncii. Restricţii care au fost menţinute în zece dintre tările UE, la
mai bine de patru ani de la intrarea celor doua state în comunitatea europeană.
Deşi la nivel european se militează pentru liberul acces la muncă pe piaţa
comunitară, statele membre au posibilitatea de a impune restricţii cetaţenilor din
statele nou intrare în UE, care pot fi menţinute pe o perioada de până la şapte ani.
Cetăţenii români33 se pot încadra în muncă în aceleaşi condiţii ca şi cetăţenii
statului membru respective în următoarelor state: Estonia, Finlanda, Polonia,
Slovacia, Cehia, Cipru, Suedia, Slovenia, Letonia, Lituania, Bulgaria, Spania,
Danemarca, Grecia, Ungaria şi Portugalia. Astfel, cetăţenii români pot lucra în
aceste state fără a avea nevoie de permis de muncă. Zece ţări membre UE preferă să
aştepte încheierea perioadei tranzitorii, la sfârşitul lui 2013, înainte de a-şi deschide
piaţa muncii pentru bulgari şi români. Tratatul de aderare a Bulgariei şi României,
intrate în UE în 2007, prevede încheierea restricţiilor privind libera circulaţie a

33
www. ec.europa.eu/eures

36
muncitorilor din aceste două ţări la 1 ianuarie 2012. Dar, celelalte ţări membre pot
cere un termen suplimentar de doi ani dacă apreciază că piaţa muncii din ţările lor este
ameninţată.
Aceste state membre care solicită în continuare permise de munca muncitorilor
români34 sunt: Austria, Belgia, Franţa, Germania, Irlanda, Luxemburg, Malta, Marea
Britanie şi Olanda, Italia.
De asemenea, Norvegia, Islanda, Lichtenstein şi Elveţia au restricţionat
complet accesul românilor pe piaţa muncii, pe teritoriul lor. Elveţia are dreptul să
impună restricţii până pe 31 mai 2014.
Harta 3.1.

Deschiderea pieţei muncii din Uniunea Europeană pentru


lucrătorii români

34
www.euractiv.ro

37
Sursa: www.mmuncii.ro

Cetăţenii români care doresc să lucreze în Austria35 au în continuare nevoie de


un permis de muncă (Beschäftigungsbewilligung), care trebuie solicitat de către
angajator. Începând cu 1 ianuarie 2008 Austria şi-a deschis piaţa muncii pentru
cetăţenii noilor state membre ale UE, inclusiv România şi Bulgaria, pentru 50 de
grupe de meserii. Se pot elibera aprobări de muncă pentru următoarele meserii (în
domeniul construcţiilor, construcţiilor de maşini, bucătari şi ospătari).
Pentru ca un cetăţean român să obţină permisul de muncă, este necesar ca un
angajator din Belgia36 să înainteze autorităţilor competente o cerere pentru a obţine
autorizaţia de muncă pentru cetăţeanul în cauză. O dată ce autorizaţia de ocupare este
obţinută de către angajator, lucrătorul va obţine şi el permisul de muncă. Românii vor
beneficia de o „procedură accelerată şi simplificată” de obţinere a permisului de
muncă (5 zile) în cazul în care vor să ocupe un loc de muncă într-una dintre funcţiile
declarate „critice”, respectiv pentru care piaţa belgiană a muncii este în
imposibilitatea de a satisface oferta de locuri de muncă. Meseriile considerate
"critice", pentru care se caută forţă de muncă străină, sunt oferite în patru mari

35
www.muncainstrainatate.anofm.ro
36
www.muncainstrainatate.anofm.ro

38
regiuni: Valonia (respectiv 90 de meserii), Flandra (113), Comunitatea germanofonă
(53) si Bruxelles (52).
Cetăţenii români care doresc să lucreze în Franţa37 trebuie să obţină în
prealabil o autorizaţie de muncă. Franţa a liberalizat accesul cetăţenilor statelor
Uniunii Europene pe piaţa muncii, inclusiv în cazul României, pentru încă 150 de
profesii şi meserii, în domenii precum construcţii, comerţ, agricultură, electricitate şi
electronică, transporturi, logistică şi turism, industria uşoară, industria de prelucrare a
lemnului, grafică, gestiunea şi administrarea întreprinderilor, informatică, cercetare,
sistemul bancar şi al asigurărilor, comerţ, servicii casnice, publice, management,
sănătate.
De la data aderării României la Uniunea Europeană, Germania38 a impus
restricţii în ceea ce priveşte accesul lucrătorilor români pe piaţa muncii. Totodată,
limitarea s-a extins şi în sfera prestării de servicii de către societăţile stabilite în
România, pentru anumite domenii cum ar fi construcţiile şi sectoarele conexe,
decoraţiunile interioare şi activităţi de curăţătorie industrială (clădiri, mobile şi
autovehicule). Cetăţenii romani pot beneficia de locuri de muncă numai pe baza
acordurilor bilaterale. La data de 20 august 2010 Ministerul Federal al Muncii şi
Afacerilor Sociale (BMAS) a anunţat faptul că va liberaliza accesul pe piaţa forţei de
muncă din Germania, începând cu data de 01 ianuarie 2011 pentru toţi lucrătorii
sezonieri din ţarile care au aderat la U.E. indiferent de data aderării lor, acest lucru nu
a mai fost confirmat ulterior. Prin Hotararea nr. 51 a SGB II din 24.11.2010 cetăţenii
din Estonia, Lituania, Letonia, Polonia, Slovacia, Slovenia, Cehia si Ungaria nu mai
necesită aprobare pentru desfăşurarea unor activitati sezoniere în Germania. În acelaşi
document se precizează că lucrătorii sezonieri din Bulgaria, România şi Croaţia
necesită în continuare, aprobare pentru muncă. Decizia de renunţare nu afectează
numărul lucrătorilor sezonieri din România, întrucât pentru anul 2011 România va
beneficia de alocarea unui contingent de lucru de până la 150.000 în domeniul
37
www. paris.mae.ro
38
www.mmuncii.ro

39
activităţilor sezoniere, ţinându-se cont şi de evoluţia pozitivă din ultimii ani a
numărului solicitărilor angajatorilor germani pentru forţă de muncă din România (în
anul curent, cca.100.00039 de lucrători sezonieri români au lucrat pe teritoriul R. F.
Germania).
Marea Britanie40 se vede nevoită să renunţe la toate restricţiile impuse pe piaţa
muncii pentru locuitorii din cele opt state care au aderat la U.E. în 2004. Astfel,
imigranţii din Cehia, Polonia, Ungaria, Slovacia, Slovenia, Estonia, Letonia şi
Lituania vor putea activa pe piaţa muncii din Marea Britanie. Singurele ţări membre
care nu vor avea acces liber sunt România şi Bulgaria. În prezent, pentru a lucra în
Marea Britanie, cetăţenii români trebuie să obţină un permis de muncă. Excepţie sunt
studenţii, liber-profesioniştii şi cei care au mijloace financiare suficiente pentru a se
întreţine. Există şi domenii de activitate pentru care românii pot solicita permisul de
munca direct de la Ministerul de Interne, fără ca angajatorul să mai fie implicat.
Aceste domenii sunt: personalul operaţional în aeroporturi, plasamente “au pair”,
lucratori din gospodarii particulare, pastori, misionari sau membri ai unui ordin
religios, angajaţi guvernamentali delegaţi, doctori pentru studii post-universitare sau
dentişti şi generalişti rezidenţi.
Persoanele interesate să muncească în Olanda41 au nevoie de permis de muncă,
care va fi obţinut de angajatorul olandez, acesta va trebui sa facă dovada că pentru
locul de muncă respectiv nu a existat nici un cetăţean olandez sau dintr-un stat
membru UE care nu are restricţii pe piata muncii.
Grafic 3.1.

Evoluţia cetăţenilor românii cu rezidenţă în Spania

39
www.bukarest.diplo.de
40
www.ind.homeoffice.gov.uk
41
www.rijksoverheid.nl

40
Sursa: www.mtin.es
Aproape două milioane de români lucrează în străinătate, dintre care cei
mai mulţi lucrează cu forme legale în Italia, respectiv 968.000 iar aproape 770.000
locuiesc cu forme legale în Spania.
Totuşi, ca membri ai Uniunii Europene, avem drept de şedere în toate ţările
membre ale UE.

3.3. Migraţia din România – caracteristici şi tentinţe noi

După 1989, când barierele de frontieră au căzut, migraţia a atins punctul


culminant în România. Este cunoscut faptul că ţara noastră este o ţară de emigraţie
netă şi acest fapt implică consecinţe severe la diferite niveluri: cel economic, cel
social şi cel demografic. România subscrie fenomenului migraţiei la nivel mondial,
având un istoric în migraţie marcat de perioade de ascensiune şi declin, bazat în
principal pe condiţiile interne economice, sociale şi politice.
Pe parcursul secolului al XX-lea România a fost preponderent o ţară de
emigraţie, tendinţa aceasta menţinându-se chiar şi în condiţiile restrictive ale
regimului comunist. Migraţia etnică a deţinut în permanenţă o pondere importantă în
fluxurile totale de migraţie.

41
Se pot identifica mai multe etape în istoria migra ţiei din România, astfel c ă
după 1989 ne confruntăm cu următoarea situaţie:
 1990-1993: emigrarea permanentă în masă a minorităţilor entice (germane,
maghiare) şi a românilor care fugeau de tulburările politice şi sărăcie. Mulţi dintre
aceştia au cerut azil politic în Occident, atingând un nivel de 116 000 de aplicaţii în
anul 1992;
 1994-1996: un nivel scăzut al migraţiei economice româneşti în Europa de
Vest, în principal pentru muncă sezonieră sau ilegală, dar şi niveluri foarte scăzute ale
migranţilor etnici şi ale căutătorilor de azil;
 1996-2001: dezvoltarea mai multor tendinţe în paralel şi creşterea emigrării,
creşterea traficului de migranţi, fenomen care se suprapune migraţiei ilegale, dar se
distinge prin violenţa şi abuzul din partea traficanţilor/angajatorilor. Acest tip de
migraţie este considerat a fi întâlnit cu precădere în cazul femeilor.
 2002-2007: eliminarea obligativităţii vizelor Schengen a promovat o
creştere rapidă în migraţia circulară, chiar şi în măsura în care românii care au fost
anterior „blocaţi” în ţările Schengen, au putut să se întoarcă în România pentru a
intra în sistemul de migraţie circulară. Existenţa posibilităţii de şedere legală pe o
perioadă de trei luni în calitate de turist a condus la dezvoltarea unui sistem sofisticat
de migraţie circulară, concentrat în primul rand pe destinaţii precum Italia şi Spania.
Această nouă strategie a permis sustragerea de la controlul de pe piaţa forţei de
muncă europeană, astfel că migranţii ajungeau să lucreze ilegal timp de trei luni,
împărţind locurile de muncă cu alţi români.
 2007–până în prezent: asistăm la acces liber pe piaţa europeană a muncii, fapt
care este favorizant atât pentru crearea unei pieţe europene, a muncii, dar şi pentru
înregistrarea unor derapaje severe în pieţele locale.
România îşi păstrează caracteristica de ţară în principal de emigraţie 42 şi devine,
pe lângă ţară de tranzit, o ţară de destinaţie din ce mai atractivă pentru imigranţi.

42
www.iom.ro

42
Potrivit previziunii Eurostat43, în perioada 2008- 2060, România va înregistra cel
puţin o rată a imigraţiei nete de 18,4 la mia de locuitori (1,84%).
Migraţia românilor pentru muncă, fie că este numită emigraţie sau, după 2007
când România devine stat membru al Uniunii Europene, mobilitate a forţei de muncă
în spaţiul comunitar, reprezintă, deja un fenomen de masă care afectează toate
aspectele vieţii societăţii româneşti şi, implicit imigraţia.
La nivelul anului 2010, numărul migranţilor români plecaţi la muncă în
străinătate est de aproximativ 2,8 milioane44, Spania şi Italia fiind destinaţiile vizate de
aproape 75% dintre români plecaţi la lucru peste graniţă. Spre Italia s-a îndreptat
46%45 dintre românii care au emigrat către un stat membru U.E., iar spre Spania au
plecat 19% dintre emigranţii români care s-au decis să trăiască în alt stat membru
U.E.
Definitorie pentru migraţia românească este deplasarea în străinătate pentru
muncă, iar majoritatea migranţilor este inclusă în categoria populaţiei active (15-64
ani), femei şi bărbaţi deopotrivă. De asemenea, este o migraţie circulatorie, cu un
caracter temporar, profilul migrantului român plecat la lucru în străinătate fiind acela
de muncitor în construcţii, dacă este bărbat şi în serviciile domestice, dacă este
femeie.
Dintre aceştia, 2,1 milioane de persoane46 majoritatea lucrând în Italia
(890.000), Spania (825.000) şi Germania (110.000), 275.000 de români incluşi în
statisticile oficiale lucrează în Austria, Belgia, Danemarca, Finlanda, Franţa, Grecia,
Irlanda, Luxemburg, Olanda, Portugalia, Suedia şi Marea Britanie47.
Grafic 3.2.

Evoluţia numărului de emigranţii şi imigranţii în România

43
www.eurostat.ec
44
www.insse.ro
45
www.insse.ro
46
www.eurostat.ec
47
www.insse.ro - România în cifre 2010

43
Sursa: www.insse.ro
Zece dintre aceste state (Belgia, Germania, Irlanda, Franţa, Italia, Luxemburg,
Malta, Olanda, Austria şi Marea Britanie) au menţinut o parte dintre restricţiile
impuse românilor înainte de aderarea la UE, printre care se află şi necesitatea obţinerii
unui permis de muncă pentru anumite calificări.
Dintre imigranţi care au intrat în 2010 în UE, românii au fost cei mai
numeroşi (384.000), urmaţi de polonezi (266.000) şi bulgari (91.000).
Grafic 3.3.
Imigranţii, după ţara de provenienţă

44
Sursa:www.insse.ro

Spre deosebire de migraţia românească cuantificată la aproximativ 10% din


populaţia României, fenomenul imigraţiei în România înregistrează valori relativ
modeste. Imigraţia reprezintă un fenomen relativ nou pentru societatea românească
care a cunoscut o mai mare amploare cu precădere în ultimul deceniu, în special în
perioadele de creştere economică (imigraţie în scop de muncă), în contextul
dobândirii statutului de stat membru al Uniunii Europene (reunificare familială şi
membru de familie cetăţean roman. Ca ţară de imigraţie, România a cunoscut, de-a
lungul istoriei sale, diferite afluxuri de populaţie străină.Până în 2004 numărul de
imigranţi era relativ scăzut, majoritatea imigranţilor provenind din Siria, Iordania,
Iran, Egipt, China şi Turcia.
Marea parte a străinilor, se afla în România cu scopul de a desfăşura activităţi
comerciale, având avantajul unei legislaţii permisive şi favorabile investiţiilor străine
şi deschiderii de afaceri.
Din punct de vedere al ţării de origine, cei mai mulţi straini cu şedere legală în
Romania provin din Moldova (35%), Italia (13%) şi China (14%).
Imigranţii chinezi, mici sau mari întreprinzători desfăşoară activităţi
comerciale, fiind concentraţi în pieţele en-gros de la periferia capitalei, în condiţiile
dezvoltării economiei româneşti şi nevoii de forţă de muncă, angajatorii din România
încep să aducă muncitori din China, în sectoare precum: construcţii, inclusiv în
construcţii de drumuri şi poduri, textile, comerţ şi servicii. Un parcurs similar îl
înregistreză şi imigranţii proveniţi din Turcia, muncitorii turci regăsindu-se
concentraţi cam în aceleaşi sectoare ale economiei ca şi muncitorii chinezi, excepţie
făcând sectorul confecţiilor unde erau angajate muncitoarele venite din China.

45
Alături de imigranţii din China şi Turcia, imigranţii din Republica Moldova
constituie una dintre principalele trei comunităţi de străini în România. Spre deosebire
de evoluţia imigraţiei din China şi Turcia, migranţii moldoveni au fost atraşi de
România, în special pentru studii şi în scop de muncă, şi mai puţin pentru activităţi
antreprenoriale. În ceea ce priveşte imigranţii moldoveni veniţi în România pentru a
munci îi găsim în aceleaşi domenii care prezintă deficit de forţă de muncă: construcţii,
confecţii, comerţ, servicii financiar-bancare, agricultură. Mai mult, imigranţii din
Republica Moldova au particularitatea că împărtăşesc aceeaşi limbă şi cultură, cea
română, factori ce sunt primordiali pentru o bună integrare.
Anul 2007 reprezintă un punct de cotitură în ceea ce priveşte managementul
imigraţiei în România prin prisma dobândirii statutului de membru al Uniunii
Europene. În acest moment, România intră în circuitul mobilităţii intra-comunitare,
iar politica de imigraţie se va concentra pe fenomenul imigraţiei cetăţenilor din ţările
terţe, adică din spaţiul extra-comunitar. Dinamica mobilităţii intra U.E. în ultimii trei
ani evidenţiază şi în acest caz, o tendinţă ascendentă a numărului de cetăţeni U.E.
aflaţi legal pe teritoriul României care a crescut de 2 ori şi jumătate în perioada de
referinţă, iar variaţiile de creştere de la an la an fiind în medie de peste 35%.

Grafic 3.4.
Evoluţia numărului de cetăţeni UE în România

46
Sursa: Oficiul Român pentru Imigrării

Fenomenul imigraţiei cunoaşte o creştere continuă în această privinţă, pe de o


parte trendurile crescătoare ale migraţiei cetăţenilor din ţările terţe care vin în
România în scopul reunificării familiale sau sunt membrii de familie ai cetăţenilor
români, pentru studii şi, sau pentru a lucra şi, pe de altă parte, scăderea dramatică a
imigranţilor care vizează ţara noastră pentru a începe o afacere, respectiv pentru
scopuri comerciale. Conform Comisiei Naţionale de Prognoză, în 2013-2015,
numărul de imigranţi este posibil să crească până la 200.000 - 300.000 imigranţi, ceea
ar însemna 1% -1,4% din populaţia României.
Grafic 3.5.
Numărul de imigranţi după scopul stabilirii în România

Sursa: www.insse.ro

Analiza structurii pe sexe şi grupe de vârstă a imigranţilor aflaţi legal în


România, atât pentru cei cu şedere temporară, cât şi pentru cei cu şedere permanentă

47
evidenţiază per ansamblu că balanţa înclină în favoarea bărbaţilor care deţin o
proporţie de 60% în total imigranţi. Totuşi, pe segmentul 35-65 ani, proporţia acestora
creşte şi mai mult şi ajunge la 70% bărbaţi şi 30% femei.
Referitor la distribuţia teritorială a cetăţenilor din ţări terţe cu şedere legală în
România, se poate observa că aceştia sunt concentraţi într-o proporţie de 41% în
capitala ţării Bucureşti, sau mai exact în zona Bucureşti-Ilfov, iar aproximativ 33% au
ales, în procente relative egale (în jur de 6%) marile aglomerări urbane în judeţele
Iaşi, Cluj-Napoca, Constanţa, Timiş, Prahova, Bihor.
Integrarea străinilor este mai facilă în marile centre urbane inclusiv pentru că
locuitorii sunt mai cosmopoliţi decât în oraşele mici sau în mediul rural.

Grafic 3.6.
Distribuţie teritorială a imigranţilor în anul 2010

Sursa: www.insse.ro
Printre explicaţiile referitoare la gradul mare de atragere pe care îl
exercită centrele urbane asupra străinilor se numără următoarele: zonele urbane sunt
poli de dezvoltare şi creştere economică care necesită forţă de muncă, şi deci, şi forţă
de muncă imigrantă fie calificată sau necalificată; unele sunt centre universitare

48
importante şi prin urmare atrag imigranţii veniţi pentru studii; sau sunt situate în zone
de graniţă, respectiv rute comerciale şi de transport internaţional. Totodată,
aglomerările urbane oferă oportunităţi mai mari de integrare pentru străini prin faptul
că aceştia îşi pot găsi mai repede un loc de muncă, îşi pot deschide o afacere sau
afacerea lor poate avea mai uşor succes.
În România, din 1991 până la 31 decembrie 2009, 18 524 de străini au solicitat
azil, dintre care 3061 au primit o formă de protecţie48. Un procent între 10-15% dintre
solicitările de azil depuse ajunge să fie soluţionat favorabil prin acordarea unei forme
de protecţie. În proporţie de peste 90% dintre solicitanţii de azil sunt bărbaţi.

3.4. România şi Spaţiul Schengen

Eliminarea controalelor la frontierele interne ale Uniunii Europene este una


din cele mai mari realizări ale procesului de integrare europeană. Cu toate acestea, un
spaţiu fără frontiere interne care s-a extins de 7 ţări în 1995 la 24 ţări la sfârşitul
anului 2007, fapt ce reprezintă o realizare istorică unică, nu poate funcţiona fără o
partajare a responsabilităţilor şi fără solidaritate în gestionarea frontierelor sale
externe. În prezent, 24 state europene sunt membre cu drepturi depline în Acordul
Schengen.
Odată cu aderarea României la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007,
România a intrat într-o nouă etapă care presupune pregătirea şi adoptarea măsurilor
necesare eliminării controalelor la frontierele interne, în vederea aderării la spaţiul
Schengen. Anul 2011 reprezintă orizontul de timp pentru aderarea celor două state
membre, România şi Bulgaria la spaţiul Schengen.

48
www.ori.mai.gov.ro - Raport privind activitatea Oficiului Român pentru Imigrări pe linia combaterii muncii
nedeclarate a străinilor (2010)

49
Ca măsuri organizatorice, la nivelul Guvernului României a fost elaborat
Planul de Acţiune Schengen49, în vederea transpunerii şi implementării prevederilor
comunitare, completat de Strategia naţională pentru manangementul integrat al
Frontierei de Stat pentru perioada 2010-201250.
Pentru România, prima etapă a aderării a fost semnarea împreună cu
Republica Bulgaria, în ianuarie 2008, a Declaraţiei Comune privind aderarea la
spaţiul Schengen la data de 30 martie 2011.Cea de a doua etapă a constat în
prezentarea răspunsurilor la Chestionarul de Evaluare Schengen, în cadrul Grupului
de Evaluare Schengen al Consiliului U.E. Ultima etapă constă în evaluarea celor şapte
domenii de interes: cooperare poliţieneasca, protecţia datelor, consulate, frontiere
maritime, frontiere aeriene, frontiere terestre, S.I.S./SIRENE.

Experţii Grupului de lucru din Consiliu însărcinat cu evaluarea Schengen au


efectuat şapte vizite de evaluare în România, iar rezultatele acestora au fost
consemnate pozitiv în tot atâtea rapoarte tehnice de evaluare, ultimul, cel privind
SIS/SIRENE (Sistemul de Informaţii Schengen), fiind adoptat în februarie 2011.
Aderarea nu este însă doar o chestiune tehnică. Este în mare parte o decizie
politică luată în unanimitate la nivelul Statelor Membre, mai puţin Marea Britanie şi
Irlanda. Data de 30 martie 2011 a fost compromisă, după formalizarea opoziţiei
franco-germane. Aceste două ţări nu sunt singurele opozante, din moment ce Finlanda
şi Olanda au exprimat, de asemenea, intenţia lor de a vota împotrivă.
Franţa şi Germania au cerut oficial amânarea aderării României şi Bulgariei la
spaţiul Schengen. Motivul - nu sunt întrunite toate condiţiile necesare. Într-o scrisoare
a ministrului francez şi german de Interne către comisarul pentru Afaceri Interne în
Comisia Europeană, se spune că intrarea României şi Bulgariei în spaţiul Schengen ar
fi "prematură51", dacă ar avea loc în martie 2011. Cei doi miniştri au vorbit despre

49
www.schengen.mai.gov.ro
50
www.mae.ro
51
www.adevarul.ro

50
"carenţele52", care au legătură cu securitatea şi justiţia, cu corupţia şi criminalitatea
organizată. În opinia oficialilor de la Paris şi Berlin, aceste carenţe ar putea avea
consecinţe grave pentru securitatea internă a Uniunii, din cauza influenţei pe care o
pot avea asupra frontierei şi asupra accesului la bazele de date Schengen.
România plăteşte astăzi preţul status quo-ului în lupta împotriva corupţiei şi
incapacitatea ei de a institui un sistem judiciar care să funcționeze corect. România a
beneficiat de o fereastră de oportunitate în 2007 pentru a-şi îndeplini această dublă
misiune, însă perioada de graţie europeană pare să se fi terminat acum. Franţa
şi Germania aşteaptă de la autorităţile române o schimbare în mijloacele de acţiune şi
un progres real în aceste două domenii.
Reacţia României la atitudinea Franţei şi a Germaniei a evoluat. Autorităţile
române au subliniat la început discriminarea de care România suferă, mai ales din
partea Franţei. Această strategie de comunicare a fost bazată pe evenimentele din vara
anului 2010 referitoare la expulzarea din Franţa a romilor de origine română. A fost
chiar vorba de o eventuală ieşire din Organizaţia Internaţională a Francofoniei. Toate
acestea nu au făcut decât să înrăutăţească situaţia României. Pragmatice, autorităţile
române au operat o schimbare de discurs la 180 de grade: noua atitudine este bazată,
cel puţin aparent, pe fapte concrete, cum o atestă recentele acţiuni desfăşurate la
frontiere. România încearcă in extremis să-şi îmbunătăţească imaginea la Paris şi la
Berlin.
Eforturile României, fie ele cât de importante, nu sunt de ajuns, căci aderarea
este legată de cea a Bulgariei, ţară care încă se confruntă cu probleme legate de
validarea raportului tehnic în domeniul frontierelor terestre. Aderarea separată a
acestor două ţări ar însemna costuri financiare mult prea importante, căci frontiera de
pe Dunăre ar trebui securizată în cazul în care aceasta ar deveni frontieră Schengen.
Ministrul francez pentru Afaceri Europene a declarat că Bulgaria nu este
pregătită, şi dacă Bulgaria nu este gata, nici România nu poate intra. Dosarul nu este

52
www.tvr.ro

51
numai unul românesc, ci unul românesc şi bulgăresc. Pentru moment, rapoartele ne
spun că Bulgaria nu este gata. Şi, cum nu s-a făcut nimic pentru acoperirea Schengen
a frontierei dintre România şi Bulgaria, România nu poate adera singură, trebuie ca
ambele ţări să fie pregătite. Ministrul francez s-a declarat alarmat de corupţia din
România şi Bulgaria: "Ştim că guvernul român încearcă să ducă o luptă nemiloasă cu
acest fenomen, dar din rapoartele pe care le primim există încă probleme serioase cu
corupţia în România şi Bulgaria"53.
Franţa, Germania, şi Olanda au declarat oficial că România şi Bulgaria sunt
nepregătite. Problemele pentru cele două state estice sunt totuşi diferite, fiindcă
rapoartele tehnice pentru Bulgaria sunt negative, în vreme ce pentru România sunt
pozitive. României i se reproşează lupta neconvingătoare cu faptele de corupţie, dar
deocamdată declaraţiile europenilor sunt la nivel general.
De aceea probabil, eurocomisarul pentru justiţie şi afaceri interne, care a făcut o
vizită fulger la Bucureşti, a declarat că încurajează statele Uniunii Europene să spună
concret ce aşteaptă de la România şi să stabilească o serie de criterii.
Olanda consideră că, pentru a da undă verde aderării României la Schengen,
sunt necesare progrese "sustenabile şi ireversibile54" în justiţie. Ministrul Knappen a
declarat, la Paris, că Olanda apreciază că România şi Bulgaria nu pot adera la spaţiul
Schengen în "acest stadiu55", alăturându-se astfel poziţiilor exprimate anterior de
Franţa şi Germania. Cancelariile occidentale sugerează că aderarea României va fi
amânată până în vara sau chiar toamna lui 2011 56, dupa publicarea raportului asupra
progreselor în lupta contra corupţiei şi reforma sistemului judiciar în România şi
Bulgaria.
Germania şi Franţa au blocat aderarea României şi Bulgariei la spaţiul
Schengen, la data de 30 martie 2011 argumentând că cele două ţări au mari deficite în
combaterea corupţiei şi criminalităţii organizate.
53
www.financiarul.com
54
www.romanialibera.ro
55
www.infomondo.ro
56
www.europuls.ro

52
Bulgaria ar trebui să se concentreze pe controlul frontierei sale de turci, în timp
ce România are nevoie să acorde o atenţie faţă de eradicarea corupţiei.
După un raport extrem de critic în iulie 2010, Comisia Europeană a publicat pe
18 februarie un raport intermediar pe justiţie în ce priveşte progresele României şi
Bulgariei în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare.Comisia laudă România
pentru măsurile pe care le-a luat în vederea eficientizării tribunalelor şi mai ales a
sporirii celerităţii justiţiei, una dintre reforme fiind eliminarea suspendării proceselor
atunci când se invocă excepţia de neconstituţionalitate.
Pe baza rapoartelor de evaluare, membrii Comisiei Parlamentul Europena, au
stabilit că România şi Bulgaria îndeplinesc condiţiile necesare pentru aderarea la
Schengen, recomandând ca Parlamentul European să fie informat în continuare în
legatură cu măsurile suplimentare care trebuie luate în sectorul frontierei dintre
Bulgaria, Turcia si Grecia. În urma evaluării progreselor înregistrate de către cele
două State Membre şi a rapoartelor în urma vizitelor efectuate de experți, Comisia PE
pentru Libertăi civile a concluzionat că, în pofida unor chestiuni care mai necesită în
viitor o raportare în mod regulat, acestea nu constituie un obstacol pentru calitatea de
membre al spaţiului Schengen a celor două ţări.
Potrivit regulilor actuale, condiţia majoră pentru aderarea la Spaţiul Schengen
este posibilitatea de a asigura securitatea frontierelor externe ale Uniunii.
Opinia cu privire la aderarea României şi a Bulgariei la spaţiul Schengen
urmează a fi adoptata în perioada 6-9 iunie 2011, înaintea reuniunii Consiliului pentru
Afaceri Interne care va avea loc între 9 - 10 iunie 2011. Decizia cu privire la aderarea
la Schengen este luată de către Consiliu, printr-o decizie unanima a guvernelor
statelor membre Schengen.
Decizia din decembrie anul trecut a Franţei şi Germaniei de a bloca aderarea
României şi a Bulgariei la Spaţiul Schengen a produs o furtuna politică, relaţiile
politice dintre Paris si Bucureşti find acum aproape îngheţate. Mai mulţi demnitari
germani au susţinut că Berlinul nu va bloca aderarea României şi a Bulgariei, dacă

53
Comisia Europeana face o recomandare Consiliului, anume că cele doua ţări să fie
integrare în această vară.
România a fost pusă sub presiune de către Franţa şi Germania în dosarul
Schengen. Acest lucru a avut efecte pozitive în lupta împotriva corupţiei în Romania
şi le-a arătat partenerilor europeni voinţa ţării noastre de a obţine rezultate în acest
domeniu.
În ciuda întârzierilor la nivelul implementării acquis-ului Schengen, România
până la sfârşitul anului va putea să recupereze decalajele, putând deveni astfel
membră a Spaţiului Schengen.

CONCLUZII

Libera circulaţie a persoanelor şi eliminarea controalelor la frontierele interne


constituie o parte a unui concept mult mai larg, cel de piata interna ce nu poate fi
realizată în condiţiile existenţei unor frontiere interne şi a restricţionării circulaţiei
indivizilor.
Esenţa acestei libertăţi constă în eliminarea discriminarilor între cetăţenii
statului membru pe teritoriul căruia se află aceştia sau îşi desfăşoară activitatea şi
cetăţenii celorlalte state membere ce stau sau muncesc pe teritoriul acestui stat. Aceste
discriminări se pot referi la condiţiile de intrare, deplasare, muncă, angajare sau
remuneraţie. Prin asigurarea unui asemenea regim nediscriminatoriu se realizează
libera circulaţie a persoanelor în spaţiul comunitar. Libera circulaţie a persoanelor şi
eliminarea controalelor la frontierele interne constituie o parte a unui concept mult
mai larg, cel de piaţă internă ce nu poate fi realizată în condiţiile existenţei unor
frontiere interne şi a restricţionării circulaţiei indivizilor.
Prin politica sa, Uniunea Europeană are în vedere crearea unei zone europene
de libertate, securitate şi justiţie în care nu mai este nevoie de controlul persoanelor la
54
frontierele interne, indiferent de nationalitate. În acelaşi timp, se desfăşoară un amplu
proces de implementare a unor standarde comune în ceea ce priveşte controlul la
frontierele externe ale Uniunii şi politicile de vize, azil şi imigraţie.
Dispariţia frontierelor şi libera circulaţie a persoanelor în tot spaţiul comunitar
poate duce la apariţia unor probleme legate de migraţia clandestină. Pe lângă
stabilirea unei liste a ţărilor terţe ai căror cetăţeni au nevoie de viză pentru a intra în
spaţiul comunitar, au fost luate o serie de măsuri privind controlul şi securitatea
frontierelor U.E. în ţările ce constituie frontiere externe ale spaţiului comunitar.
Migraţia este un fenomen complex, cu o multitudine de efecte. Fenomenul are
consecinţe importante în societate la nivel economic, social, cultural şi politic. În
Uniunea Europeană se recunoaşte faptul că migraţia legală poate fi un factor
favorizant pentru creşterea economică, în condiţiile în care este gestionată eficient şi
canalizată spre sectoarele deficitare. Statele membre percep, însă, diferit fenomenul
migraţionist, în funcţie de contextul specific fiecăruia. De asemenea, publicul percepe
migraţia, cel puţin dinspre ţările terţe, preponderent, cu conotaţie negativă. De aceea,
este nevoie de o campanie de conştientizare asupra aspectelor pozitive ale migraţiei şi
a necesităţii acesteia.
Totodată, politicile privind dezvoltarea trebuie să includă şi măsuri
corespunzătoare pentru gestionarea eficientă a fenomenului migraţiei. Aceasta cu atât
mai mult cu cât îmbătrânirea populaţiei din Uniunea Europeană va avea consecinţe tot
mai importante atât asupra pieţei muncii, cât şi asupra sistemelor de pensii şi de
sănătate.
Legătura dintre schimbările demografice şi politicile privind migraţia este şi va
continua să fie o problemă importantă a Uniunii Europene în viitorul apropiat.
Economiile şi societăţile statelor membre vor continua să aibă nevoie de lucrătorii
migranţi. În plus, previziunile arată o tendinţă de creştere a migraţiei. De aceea, este
nevoie de o abordarea comună a problematicii managementului migraţiei şi
armonizarea politicilor privind migraţia ale statelor membre.

55
Dreptul la liberă circulaţie pe care îl au cetăţenii statelor membre nu este un
drept bazat pe ceva haotic, pentru că în acel moment ar aduce la fel de multe
probleme câte beneficii, într-o Uniune care încă nu a trecut la nivelul unui stat federal,
ci este format din state care îşi păzesc geloase ceea ce le-a mai rămas din suveranitea
naţională şi într-o lume globalizată unde ceea ce se întâmplă într – un loc, bun sau rău,
difuzează cu o viteză incredibilă în toate cele patru zări.

BIBLIOGRAFIE

1 Bărbulescu Ghe. - Uniunea Europeană de la naţional Ed.Tritonic, Bucureşti,


la feudal 2005
2 Coman Florian - Drept comunitar european Ed.Universul Juridic,
Bucureşti, 2003
3 Cracana Mihaela, - Libera circulaţie a Ed. Tritonic Bucureşti
Capaţână Marcel persoanelor,bunurilor,serviciilor şi 2007
capitalurilor
4 Dumitrescu Sterian, - Guvernanţa U.E. Ed. Idependenţa
Niţă Ion, Ciochină Economică, Piteşti 2008
Iuliana
5 Dumitru Miron - Economia Uniunii Europene Ed. Luceafărul, Bucureşti
2002
6 Feraru Daniela - Migraţia şi dezvoltare. Aspecte Ed. Lumen, Bucureşti
economice şi tendinţe 2011
7 Fuerea Augustin - Manualul Uniunii Europene Ed. Universul Juridic,
Bucureşti 2008
8 Fuerea Augustin - Instituţiile Uniunii Europene Ed. Universul Juridic,
Bucuresti, 2002

56
9 Fuerea Augustin - Drept comunitar al afacerilor Ed. Universul Juridic,
Bucuresti, 2002
10 Mazilu Dumitru - Integrarea Europeana. Drept Ed. Lumina Lex,
comunitar şi Instituţii europene Bucuresti, 2001
11 Niţă Dan, Dragomir - Cetăţenia europeană Ed. Nomina Lex,
Eduard Bucureşti 2009
12 Niţă Dan, Dragomir - Libertatea de circulaţie a Ed. Nomina Lex,
Eduard persoanelor Bucureşti 2010
13 Niţă Dan, Dragomir - Curtea Europeană a Drepturilor Ed.Nomina Lex,
Eduard Omului Bucureşti 2010
14 Puiu Ovidiu - Politici economice internaţionale Ed. Idependenţa
Economică, Piteşti 2000
15 Stoica Camelia - Libera circulaţie a persoanelor în Ed.Oscar Print,
Uniunea Europeană Bucuresti, 2001.
16 Ţinca Ovidiu - Drept comunitar general Ed. Didactică şi
Pedagogigă, Bucureşti
1999
17 Voiculescu Nicolae - Drept comunitar al muncii Ed. Rosetti, Bucureşti
2005
18 *** - Current Trends in International Migrationa in Europe
19 *** - Europe and Migration from 1950 to Present
20 *** - Population Statistics, 2009
21 *** - The economic and social aspects of migration
22 *** - World migration report 2010
23 *** - www.bukarest.diplo.de
24 *** - www.capital.ro
25 *** - www.ec.europa.eu
26 *** - www.euroactiv.ro
27 *** - www.euroasylum.org
28 *** - www.europainf.ro
29 *** - www.eurostat.ec
30 *** - www.guv.ro
31 *** - www.ind.homeoffice.gov.uk
32 *** - www.iom.ro
33 *** - www.mmuncii.ro
34 *** - www.mtin.es

57
35 *** - www.oecd.org
36 *** - www.publications.europa.eu
37 *** - www.sfin.ro
38 *** - www.unctad.ro
38 *** - www.unhr.org
40 *** - www.zf.ro

58

S-ar putea să vă placă și