CURS ANUL VI - MASTER

COGENERARE DE MICĂ PUTERE

Conf. dr. ing. Rodica FRUNZULICĂ
DEFINIREA TERMENULUI DE COGENERARE:

COGENERAREA are semnificaţia producerii simultane într-o sursă unică a căldurii

şi respectiv a lucrului mecanic. Combustibilul energetic utilizat de instalaţiile energetice ce
produc cele două forme de energie poate fi unul clasic, sau poate fi combustibil nuclear,
deşeu sau neconvenţional. Este demonstrat în literatura de specialitate că acest procedeu
tehnic este soluţia cu cea mai eficientă pentru producerea energiei electrice şi termice.
Simultaneitatea producerii acestor forme de energie este o caracteristică specifică
noţiunii de cogenerare. În acelaşi timp, este important a sublinia că această caracteristică este
strâns corelată şi cu interdependenţa cantitativă şi calitativă a celor două forme de energie.
Această interdependenţă este indusă de natura tehnologiilor de cogenerare adoptate
precum şi de modul de dimensionare a acestora.

Aspectul termodinamic al procesului de cogenerare

Pentru a pune în evidenţă superioritatea procesului combinat prin comparaţie cu
producerea separată a energiei electrice şi termice pe filiere distincte, se propune analizarea
celor două soluţii din punct de vedere al randamentelor obţinute în final. Această analiză este
realizată în ipoteza echivalenţei cantităţilor de energie electrică şi termică obţinute în ambele
soluţii, pe de o parte, şi pe de altă parte a aceloraşi parametrii iniţiali.

a b c

Figura 1. Ciclurile teoretice ale unei CTE cu condensaţie pură(a) ; ale unei
centrale termice CT (b); şi ale unei centrale de cogenerare cu contrapresiune
CET(c).
2
 Randamentul unei instalaţii se exprimă ca fiind raportul între energia utilă şi energia
primară investită pentru producerea acestei energii utile:
E
  u
CB
În cazul producerii de energie electrică în ciclu de pură condensaţie (fig.1a)
randamentul energetic al ciclului teoretic este dat de randamentul dintre aria haşurată 1-2-3-
4-5, care reprezintă lucrul mecanic obţinut şi aria 1-2-3-4-5-6-7 care reprezintă energia
primară investită pentru obţinerea cantităţii de energie electrică E.
Cu toate că parametrii iniţiali sunt ridicaţi, randamentul este extrem de scăzut
(teoretic 50% şi practic 27-30%) datorită pierderii mari în căldura evacuată în apa de răcire
(aria 1-5-6-7).
În cazul producerii căldurii în CT (fig. 1b) randamentul teoretic este maxim (100%)
deoarece întreaga cantitate de căldură produsă este folosită (aria 1-8-9-6-7). Randamentul
practic (70-90%)al unei astfel de surse depinde pierderile ce intervin în cazanele de abur, de
felul combustibilului.
În cazul cogenerării (fig. 1c) întrucât căldura se livrează sub formă de abur saturat de
8 atm, destinderea aburului la turbină nu se mai face până la 0,04 atm., ce corespunde
vidului la condensator, ci se realizează până la 8 atm. Aceasta conduce la obţinerea unei
cantităţi mai reduse de energie electrică (aria 8-2-3-4-9).
În acest fel însă randamentul global al acestui proces combinat este de 100% teoretic
(practic 70-80%) deoarece energie primară ce este introdusă în proces este valorificată fie ca
lucru mecanic fie ca energie termică.
Deoarece în ciclul combinat puterea electrică produsă este mai redusă ca în soluţia de
producere separată datorită contrapresiunii ridicate, diferenţa de putere (ce corespunde ariei
1-8-9-5) trebuie preluată din altă instalaţie. Dacă aceasta este preluată dintr-o instalaţie de
cogenerare randamentul global nu este afectat. Dacă însă este preluată dintr-o centrală ce
lucrează în pură condensaţie, randamentul practic global, referit la aceleaşi puteri electrice şi
livrări de căldură se va reduce în funcţia de cota de energie preluată dintr-o instalaţie ce o
produce separat. De aici, trebuie concluzionat că este de preferat ridicarea parametrilor
iniţiali ai ciclului pentru a reduce pe cât posibil diferenţa de energie electrică menţionată
anterior (adică a se produce cât mai multă energie electrică în regim de cogenerare).
Cogenerarea este un proces complex, cu grad înalt de valorificare a energiei primare
investite. Practic se valorifică o cantitate de căldură care în soluţia de producere separată este
„aruncată” în mediu prin sistemele de răcire (fig.2).

Aspectul economic: în primul rând efectul economic favorabil cogenerării este cel
privind economia de combustibil primar. Această economie poate ajunge de cca. 30-60% kJ
energie primară la kJ de energie totală (electrică şi termică) livrată.
Pe de altă parte, o altă implicaţie a aplicării cogenerării este reducerea costurilor de
producţie aferente producerii celor două forme de energie. În funcţie de gradul de apropiere a
sursei de cogenerare faţă de consumatori, un alt avantaj rezidă din aplicarea soluţiei
producerii combinate, şi anume reducerea pierderilor de energie electrică, reducere cu atât
mai semnificativă cu cât sursa este mai apropiată de utilizatori.

3
 Centrală
Combustibil electrică 35-50
consumat pentru q E =70-100
ηE =35-50%
producerea
celor două pierderi
forme de 35
energie E şi Q Centrală
qQ = 54 termică Randament
124 - 154 50
50 global
ηQ =90-95% ηsep=55-
pierderi 68,5%
4 Consum
combustibil
Producerea energiei electrice şi termice Pierderi 124-154
pe filiere separate totale 39

Q 50
Randament
Centrală de global
Combustibil consumat= 100 cogenerare ηcog=80-85%
ηcog =80-85% Consum
combustibil
E 35 100
Producerea energiei electrice şi termice
prin cogenerare Pierderi 15

Fig.2. Comparaţie între producerea separată şi respectiv prin cogenerare a energiei electrice
şi termice
q E , qQ – consum de combustibil pentru producerea separată a energiei electrice respectiv termice; ηsep, ηcog –
randamentul global de producere a celor două forme de energie în filiere separate şi în cogenerare.

Aspectul impactului faţă de mediu:

În afara aspectelor tehnice şi economice ce rezultă prin aplicarea cogenerării, un alt
aspect, la fel de important, mai cu seamă după reglementările stabilite la Kyoto, apare în
urma adoptării acestei soluţii: reducerea emisiilor poluante. Reducerea noxelor este pe de o
parte o consecinţă a economiei de combustibili dar şi a posibilităţii utilizării unor filtre mai
performante în cazul amplasării surselor la periferia zonelor rezidenţiale. Emisiile de dioxid
de carbon scad de la aprox. 820 la 380 g/kWh el, emisiile de dioxid de sulf de la 600 g/kWh el
la 0 iar cele de dioxid de azot de la 600 la 350 g/kWhel.
Emisiile poluante se reduc şi ca urmare a tehnologiilor posibil a fi aplicate în
cogenerare, ceea ce pledează pentru orientarea către acest tip de soluţii tehnice. Se prezintă în
figura 3 o comparaţie între emisiile poluante pentru sisteme de producere separată a energiei
electrice şi instalaţiile de cogenerare.

4
 Figura 3.Reducerea emisiilor poluante de CO2 în sistemele de cogenerare
comparativ cu sistemele de producere separată a energiei electrice
SCPC – centrală convenţională pe cărbune; SCPCSF – centrală pe cărbune în strat fluidizat
sub presiune; SCGA- sistem de cogenerare în ciclu mixt abur-gaze;
SCB – sistem de cogenerare utilizând biogaz.

STADIUL COGENERĂRII ÎN LUME

Dezvoltarea
cogenerării în lume
este caracterizată
de o largă
diversitate (fig. 4).
Această diversitate
reflectă diferenţele
privind istoricul
politicilor
energetice adoptate
de fiecare ţară, de
priorităţile
politicilor
energetice, de
politica financiară,
de natura resurselor
disponibile, de
cultură, climat şi de
structura şi
activitatea pe piaţa
de energie.
Figura 4.

CLASE DE COGENERARE

5
 Clasificarea soluţiilor de cogenerare se poate face în funcţie de diverşi factori ce se
referă la performanţele lor tehnice şi economice. Principalii factori sunt:
 Mărimea (scara) puterii electrice instalate,
 Gradul de interconectare pe parte electrică,
 Soluţia tehnică.

Mărimea (scara) puterii electrice instalate - include un domeniu ce pleacă de la

zeci de kW până la sute de MW. Din acest punct de vedere se deosebesc diverse clase de
cogenerare (tabelul nr. 1). Limitele privind departajare claselor de cogenerare nu sunt
universal valabile. Există mai multe limite, date de dezvoltarea diferită a cogenerării în
diversele ţări.
Tabel nr.1
Tipul Putere electrică instalată, Tipul Tipul Categorii de
cogenerării conform: alimentării administrării consumatori la care se
FRANŢA CEE ROMÂ cu căldură pretează soluţia
NIA
Microcogenerare <36 <50 <50 Individuală Individuală Case individuale, clădiri
kWel kWel kWel de locuit, spitale, şcoli,
piscine, hoteluri
Minicogenerare 36 -215 50 -500 50-1 Colectivă Asociaţii Grupuri de consumatori
kWel kWel MWel (descentralizată) locale, urbani, mici
societăţi consumatori industriali,
locale hoteluri mari, spitale
mari
Cogenerare de 215 -1 500-3 1-10 Descentralizată Asociaţii Zone urbane,
MWel MWel MWel
mică putere locale, întreprinderi industriale
societăţi
locale
Cogenerare de 1-10 3-10 10-25 Centralizată Primării, Oraşe mici şi medii,
medie putere MWel MWel MWel societăţi zone industriale mici şi
locale medii
Cogenerare de >10 >15 >25 Centralizată Primării, Oraşe mari, zone mari
mare putere MWel MWel MWel regii locale, industriale, platforme
societăţi industriale
locale

Gradul de interconectare pe parte electrică – sub acest aspect se pot deosebi

instalaţii de cogenerare:
 Izolate – funcţionând insularizat şi asigurând alimentarea unui anumit consumator;
 Interconectate – care alimentează un anumit consumator dar sunt conectate şi la
reţeaua naţională publică, între care există schimburi periodice de energie în funcţie
de necesarul maxim al consumatorului. În acest caz puterea electrică instalată
corespunde cererii maxime a consumatorului.
 Interconectate – care alimentează un anumit consumator dar sunt conectate şi la
reţeaua naţională publică, între care există schimburi permanente şi foarte frecvente
de energie în funcţie de necesarul maxim al consumatorului. În acest caz puterea
electrică instalată este mai mare decât cererea maximă a consumatorului.

6
 Observaţie! Condiţiile tehnice şi economice în care se fac aceste schimburi de energie
electrică a unei instalaţii de cogenerare cu reţeaua naţională influenţează decisiv viteza de
recuperare a investiţiei în soluţia de cogenerare adoptată.

Conceptul de „cogenerare de mică putere” se referă de fapt la limitele de putere

electrică şi debite de căldură produse de o sursă centralizată. Termenul de „mică putere”
trebuie definit în funcţie de zona pentru care face studiul acestor soluţii.
Pe o scară, în unităţi relative, a capacităţii instalate într-o centrală de cogenerare mică
putere, aceasta se intercalează între soluţia de producere individuală a celor două forme de
energie, până la producerea descentralizată, pe o scară cuprinsă între 0,1 şi 100 (figura 5).

Soluţia tehnică – Maşina termică utilizată în scopul cogenerării este cea care dă
nivelul performanţelor termodinamice şi tehnice. Nu există soluţii unice, ele trebui adaptate
tipurilor de consum. Tot tipul maşinii termice este şi cel care stabileşte anumite limite privind
de exemplu nivelul maxim al căldurii obţinute din recuperare etc.

Ca tipuri de maşini ce pot şi utilizate se menţionează:

1. Cogenerare cu turbine de vapori (de abur) – TV
2. Cogenerare cu turbine de gaze– TG
3. Cogenerare cu motoare termice - MT
4. Cogenerare în cicluri mixte abur-gaze (TV +TG)

Figura 5.

Aceste soluţii vor fi detaliate în capitolele viitoare marcând pentru fiecare dintre
acestea avantajele şi dezavantajele ce le presupune alegerea unei anumite tehnologii.

7
 INDICATORI SPECIFICI FILIERELOR DE COGENERARE

Randamentele producerii energiei electrice şi termice

într-o sursă de cogenerare

Pentru o soluţie de CMP se reţin următoarele tipuri de randamente :

 randament al producerii de energie electrică „ηE”: randamentul nominal al
producerii de energie electrică depinde de tehnologia adoptată, fiind influenţat şi de efectul
de scară al realizării echipamentului respectiv.
Acest randament are semnificaţia raportului:
E
E  (1)
CBcog
unde CBcog –consumul de combustibil primar al instalaţiei de cogenerare.
Se prezintă în figura 6. corelaţia între randamentul de producere al energiei electrice
şi scara puterii electrice pentru diversele tehnologii de cogenerare.

Figura 6. Influenţa efectului de scară asupra randamentului

producerii lucrului mecanic în cogenerare
MT- motor termic (Diesel sau funcţionând pe gaz CH4 ); TV-instalaţii de cogenerare
utilizând turbină de abur; TG - instalaţii de cogenerare utilizând turbină de gaze.

 randament al producerii de energie termică „ηQ” reprezintă raportul între

căldura produsă de instalaţia de cogenerare Q şi consumul de combustibil primar pentru
producerea acestei cantităţi de căldură CBcog .
Q
Q  (2)
CBcog

8
  randament total de producere al celor două forme de energie „η tot” ; pe
ansamblul unei instalaţii de cogenerare care include şi instalaţiile de vârf, acest
randament se poate exprima ca fiind:
EQ E cog  E sep  Qcog  Qsv
 tot   (3)
CBcog  CB sv CBcog  CB sv
în care Ecog, Esep – reprezintă energia electrică produsă simultan, în cogenerare şi
respectiv separat, E= Ecog + Esep; Qcog, Qsv reprezintă energia termică produsă în
cogenerare şi respectiv în instalaţiile de vârf, Q= Qcog+ Qsv; CBcog, CBsv reprezintă
conţinutul de căldură al combustibilului consumat în instalaţiile de cogenerare şi în
sursa de bază pentru producerea celor două forme de energie.
Calitatea căldurii produse este mai scăzută prin comparaţie cu cea corespondentă
parţii electrice şi descreşte cu nivelul de temperatură la care aceasta este
disponibilă. Cu alte cuvinte calitatea căldurii sub formă de apă caldă este inferioară
celei corespunzătoare aburului.
 pentru instalaţiile termice de vârf se poate defini un randament pe parte
termică „ηQ”: randamentul instalaţiilor de vârf este similar cazanelor clasice cu
instalaţii proprii de ardere.

În tabelul 2 sunt redate randamentele pe parte electrică, termică şi valoarea

randamentului total doar în regim de cogenerare a diverselor soluţii,
adică valoarea lui tot în funcţie de :
Ecog  Qcog
 tot   coge    E  Q (4)
CBcog
Dat fiind faptul că o soluţie de CMP va funcţiona pe perioade mai lungi sau mai
scurte la sarcini parţiale (atât pe parte termică cât şi electrică), la dimensionarea instalaţiilor
trebuie ţinut seama de dependenţa randamentului nominal de producere a energiei electrice
de puterea electrică nominală a instalaţiei respective.

Gradul maxim (posibil) de recuperare a căldurii evacuate din ciclul

termodinamic. (xrec)

Acesta reprezintă raportul între debitul de căldură efectiv livrat din instalaţia de
cogenerare (Qcog) şi debitul de căldură posibil a fi livrat (Qp).
Qcog
x rec  unde x rec  1 (5)
Qp
Valorile lui xrec depind de tipul instalaţiei de cogenerare (TV, TG, MT), de tipul şi
parametrii agentului termic primar şi secundar, de modul de dimensionare al instalaţiei care
asigură preluarea căldurii (schimbător de căldură sau cazan recuperator).

În tabelul 2 sunt prezentate orientativ valorile gradului de recuperare x rec pentru

diversele instalaţii de cogenerare.

9
 Tabel nr.2

Observaţii. Valorile pentru xrec redate mai sus corespund condiţiilor nominale de
funcţionare, iar pentru soluţiile ce utilizează TG xrec depinde de temperatura gazelor de
ardere. In soluţiile ce utilizează MT valorile inferioare ale lui x rec corespund cazului
recuperării căldurii conţinute numai gazele de ardere iar valorile superioare corespund
recuperării căldurii atât din gazele de ardere dar şi din apa şi uleiul de răcire.

Indicele de cogenerare de referinţă (y0) - reprezintă raportul dintre energia

electrică produsă de instalaţia de cogenerare (Ecog) şi energia termică (Qcog) produsă de
aceasta strict pe seama energiei electrice (adică în regim de cogenerare).
E cog
y0  [kWel/kWt] (6)
Qcog
Evident, acest indice depinde de tipul instalaţiei de cogenerare de bază, de mărimea
puterii nominale şi de gradul de încărcare al instalaţiei faţă de încărcarea nominală.
Orientativ, în tabelul 3 sunt redate aceste valori pentru diferite tehnologii de
cogenerare .
Într-o ierarhie stabilită în funcţie de valorile din acest tabel, ordinea de aşezare al
tipurilor de instalaţii de cogenerare ar fi:
( y 0 )TV  ( y 0 ) TG  ( y 0 ) MT
Deci, pentru acelaşi debit de căldură livrată în regim de cogenerare, motoarele
termice livrează cea mai mare cantitate de energie electrică, iar turbinele de abur cantitatea
cea mai mică.

Gradul de cogenerare (xcog) - reprezintă raportul dintre energia electrică

produsă în regim de cogenerare (Ecog) şi energia electrică totală produsă de sursă (E).
E cog
xcog  (7)
E

10
 Valorile anuale ale gradului de cogenerare depind de regimul de funcţionare al sursei
de cogenerare, după cum se urmăreşte satisfacerea cererii de căldură sau a celei de energie
electrică. Există de ci o limitarea valorii xcog care se situează în domeniul: 0≤xcog≤1.
Instalaţii de cogenerare utilizând TV Tabel nr.3

Instalaţii de cogenerare utilizând TG

Instalaţii de cogenerare utilizând MT

Coeficientul de cogenerare (αt) - reprezintă ponderea pe care o are cantitatea

de căldură produsă în instalaţiile de bază (Q bază) în producţia totală de căldură a soluţiei de
cogenerare (Q). Diferenţa între Q şi Q bază este produsă în instalaţiile de vârf. Valorile acestui
indicator are implicaţii deosebite atât din punct de vedere al dimensionării centralei de
cogenerare cât şi din punct de vedere al regimurilor de funcţionare caracteristice ale acesteia.

11
 n
Qbaza
Astfel, valoarea nominală a coeficientului  tn  determină, pentru un necesar
Qn
de căldură nominal impus, cota de debite de căldură instalate în:
n
 echipamentele de bază Qbaza   tn  Q n (8)
n n n
 sursa de vârf QSV  (1   t )  Q (9)
Acest lucru are semnificaţia faptului că, în funcţie de tipul tehnologiei de cogenerare
adoptată, s-au stabilit capacităţile nominale instalate, deci şi investiţiile aferente.
Exprimarea coeficientului se poate face pe o durată orară sau anuală. Aceasta
înseamnă că se poate stabili direct cantitatea anuală de căldură livrată de:
an
 instalaţiile de bază Qbaza   tan  Q an (10)
an an an
 sursele de vârf QSV  (1   t )  Q (11)

Deci, pentru tehnologia de bază de cogenerare va fi determinată valoarea medie

anuală a indicelui de cogenerare de referinţă ( y 0an ) precum şi energia electrică anuală
an
produsă în cogenerare Ecog  y 0an  Qbaza
an
. (12)
La rândul ei, această valoare va determina consumul anual de combustibil primar
an
pentru instalaţiile respective ( CBcog ).
an
Similar, pentru QSV , în funcţie de randamentul termic mediu anual al instalaţiilor din
an
sursa de vârf se poate stabili consumul anual de combustibil primar ( CBSV ).
Toate aceste mărimi conduc în final la caracteristicile anuale de producţie, respectiv
costurile specifice de producere şi livrare a celor două forme de energie.

Indicele de structură al producţiei de energie

a sursei de cogenerare (y) – reprezintă raportul dintre energia electrică totală
produsă de sursă (E) şi căldura totală produsă de sursă(Q).
E
y
Q
(13)
Referindu-ne strict la instalaţiile de cogenerare poate fi definit indicele de cogenerare
aferent instalaţiei de cogenerare, ca fiind:
Ecog
y cog  care este de fapt analog cu y0.
Qcog
Această mărime este principalul indicator tehnic de natură termodinamică pentru
punerea în evidenţă a eficienţei energetice a sistemului de cogenerare. Cu cât un consumator
are o structură a cererii caracterizată de o valoare mai mare, orientarea către o soluţie cu
motor termic sau turbină de gaze poate fi justificată – figura 7.

12
 Figura 7. Randamentul global al diferitelor variante de
cogenerare în funcţie de indicele de structură (ycog)

Figura 8. Corelaţia putere electrică-energie termică produsă

pentru diferite filiere de cogenerare

Astfel, structura de calcul a producţiei de căldură exprimată pentru o valoare de calcul

(αc) sau valoare anuală (αan) în funcţie de mărimile amintite anterior:
y0c  xcog
c c
 x rec
c  c (14)
y cog
y 0an  x cog
an an
 x rec
 an  an (15)
y cog
unde y 0 este indicele de structură a cererii de energie; xcog - gradul de cogenerare;
x rec - gradul de recuperare a căldurii evacuate în ciclu de cogenerare. Valorile pot fi de calcul
sau anuale. Astfel, se pot scrie următoarele succesiuni de mărimi ce reflectă eficienţa
economică a acestora:
( c )TV  ( c )TG  ( c ) MT  ( c ) TG TV (16)
c c c c
(Qcog ) TV  (Qcog ) TG  (Qcog ) MT  (Qcog ) TG TV (17)

13
 Aceasta induce următoarea relaţie privind sursele de vârf:
c c c c
(QSV ) TV  (QSV ) TG  (QSV ) MT  (QSV ) TG TV (18)

Economia de energie primară – este cel mai sintetic factor de eficienţă al

soluţiei de cogenerare.
Indicele economiei de energie primară pentru o instalaţie de cogenerare se poate
exprima ca fiind:
CBsep  CBcog
B  (19)
CBsep
unde CBsep şi CBcog - consumul de combustibil ce corespunde producerii separate a
energiei electrice şi termice şi respectiv prin cogenerare.
Evident, pentru ca instalaţia de cogenerare să reprezinte soluţia raţională din punct de
vedere al consumului de energie primară trebuie ca B >0.

CORELATII INTRE INDICI SPECIFICI COGENERARII

1.Expresiile randamentului global şi ale indicelui de cogenerare de referinţă pentru o
instalaţie de cogenerare pot permite scrierea următoarelor relaţii:
1 E
 tot   E (1  ) şi y 0  (20)
y0  tot   E
Aceste două ecuaţii ajută la determinarea unor valori acceptabile pentru indicele de
cogenerare atunci când se cunoaşte randamentul pe parte electrică a unei instalaţii, dat fiind
faptul că un randament total nu depăşeşte în general 90%. Se poate considera că indicele de
cogenerare este principalul indice caracteristic în alegerea unei instalaţii de cogenerare.
Exemplu: Presupunând că  E =0,4 şi randamentul global este cuprins în limitele
0,65≤η≤0,9 atunci rezultă că indicele de cogenerare de referinţă este cuprins între valorile
1,6≤y0 ≤ 0,8.
2. Dacă este vorba de randamentul total strict al instalaţiei de cogenerare se remarcă
dependenţa acestuia de indicele de cogenerare (vezi figura 7), după relaţia:
y0  1 y 1
 cog  Qcog   cog  Q  0 (21)
CBcog CBcog
unde αcog arată structura producţiei de căldură pe ansamblul sursei (de cogenerare şi
Qcog Qbaza
cele vârf  cog   unde Q este cantitatea totală de căldură produsă de
Q Qbaza  QSV
sursă).
3. Considerându-se că un sistem de cogenerare substituie două unităţi separate de
producere a energiei electrice şi termice cu randamente de  Esep şi  Qsep , se poate scrie:
y0  1
B  1 
y0 1 (22)
 ( sep  sep )
E Q

Exemplu: Un sistem de cogenerare cu un randament global η=0,8 şi un indice de

cogenerare de y0=0,6 substituie o centrală cu un randament electric de 0,35 şi respectiv o

14
centrală termică cu un randament de 0,85. Aceasta înseamnă din relaţia (22) că se va
înregistra o economie de combustibil de 0,308 (30,8%).

Observaţie! Relaţiile anterioare conţin indicii cu valori ce corespund unui anumit

moment de timp, la o anumită sarcină (încărcare). Aceleaşi relaţii sunt valabile (vezi relaţiile
14 şi 15) şi în situaţia în care se introduc valorile ce corespund unei perioade de timp (de
exemplu valorile anuale).
Evident, performanţa unui sistem depinde de sarcina (termică şi electrică) şi de
condiţiile climatice, ce influenţează variaţia sarcinii instalaţiei. De aceea, de multe ori este
mai importantă valoarea indicilor pe o perioadă (de exemplu anuali) decât cei cu valorile
instantanee deoarece sunt mai relevanţi în ce priveşte performanţa sistemului.

TEHNOLOGII DE COGENERARE DE MICĂ PUTERE-CMP

Se va utiliza noţiunea de CMP pentru toate soluţiile ce se înscriu în categoria unor

puteri electrice cuprinse între <36 kW -10 MW (vezi tab.1) adică inclusiv soluţii ce fac parte
din domeniul microcogenerării sau minicogenerării. Atunci când este vorba de orientarea
către o soluţie sau alta de cogenerare, cei mai importanţi factori care trebuie luaţi în
considerare sunt:
1. Puterea electrică nominală cerută,

15
 2. Structura necesarului maxim orar şi anual de energie electrică şi termică precum şi
raportul între cererea de energie electrică şi termică,
3. Tipul combustibilului avut la dispoziţie,
4. Condiţiile de dimensionare şi de funcţionare a instalaţiei de cogenerare.

În general, în practică se întâlnesc două situaţii:

 Cogenerarea denumită „climatică”, în care căldura produsă este utilizată pentru
încălzirea şi prepararea apei calde de consum din clădiri, iar energia electrică pentru nevoi proprii.
Aceste instalaţii de cogenerare utilizează cel mai adesea motoare termice alternative cuplate cu un
alternator pentru producerea de energie electrică.
 Cogenerarea denumită „industrială” unde căldura produsă sub formă de abur
este utilizată pentru utilajele de producţie. Aceste instalaţii de cogenerare folosesc turbine de gaze
şi abur.
Sistemele de cogenerare denumite „climatice” sunt cele care se pot preta cel mai bine
în soluţionarea alimentării cu căldură şi energie electrică a complexelor de clădiri care sunt
deja dotate cu surse clasice pentru producerea căldurii pentru nevoi gospodăreşti.

Instalaţii utilizând turbine de abur

Turbina de abur este o maşină termică motoare în care căldura cedată aburului în
cazanul de abur este transformată în energie cinetică în paletele statorului turbinei (în ajutaje)
şi ulterior în energie mecanică în paletele rotorului. Transformarea energiei acumulate în abur
în energie cinetică are loc în procesul de destindere a aburului în ajutajele (paletele fixe) ale
turbinei. Deoarece alimentarea turbinei cu abur se face în mod continuu şi nu întrerupt (ca la
motoarele cu gaz), puterea turbinelor este mai mare. După procesul de destindere al aburului
în turbină aburul poate ieşi cu o presiune mai mică sau mai mare decât presiunea atmosferică.
Din acest punct de vedere se deosebesc:
I. Turbine cu contrapresiune – la care destinderea aburului se opreşte la cel puţin 1,5 bar.
Aburul evacuat astfel poate fi utilizat la un consumator termic (de cele mai multe ori
industrial)- figura 7a,b,.La aceste turbine debitul de abur este proporţional cu cantitatea
de energie electrică produsă, ceea ce conduce la concluzia că la sarcini parţiale indicele
de cogenerare rămâne constant. Se poate menţiona totuşi că în ce priveşte comportarea
la sarcini parţiale, acest fenomen este specific fiecărei turbine în parte.
II. Turbine cu condensaţie - la care presiunea aburului este de cca. 0,03-1 bar (figura 7c).
În decursul destinderii aburului o parte se poate extrage înainte de ieşirea din turbină,
locul de special amenajat numindu-se priză (figura 7c.).
La prizele reglabile presiunea rămâne fixă indiferent de regimul de funcţionare a
turbinei, la cele nereglabile, neexistând organe de reglaj, presiunea variază funcţie de
aburul extras şi de regimul turbinei.

a) b) c)

Figura 7.Scheme de principiu pentru turbine 16

a)turbină cu contrapresiune simplă; b)turbină cu contrapresiune
şi priză reglabilă; c) turbină cu condensaţie
Observaţii privind utilizarea aburului:
 aburul poate avea presiuni aflate între limite foarte largi (de la câţiva bari la
sute de bari),
 temperatura de supraîncălzire de la câteva grade la 5400C supraîncălzire,
 puterea turbinelor ce poate fi obţinută 0,5-100MWe,
 fiabilitate mare,
 disponibilitate şi varietate mare,
 durată de viaţă 25-35 ani,
 perioadă de instalare : de la câteva luni pentru instalaţii de puteri mici până la
3 ani pentru instalaţii mari.
Pentru turbinele cu contrapresiune se pot menţiona următoarele avantaje:
- configuraţie simplă
- investiţie rezonabilă
- necesită o cantitate redusă sau chiar nulă de apă de răcire
- randamente mari.
Ca dezavantaje se pot menţiona:
 gabarit mare deoarece turbinele lucrează la diferenţe mici de entalpie ale
aburului,
 debitul aburului destins la turbină depinde de sarcina termică, ceea ce conduce
la inflexibilitate în corelarea puterii electrice a sursei cu sarcina pe parte
electrică a consumatorului.
Pentru a se ajunge la o elasticitate mai mare în sensul celor menţionate anterior,
se poate preleva de la turbină abur pentru circuitul regenerativ din sursă, fără ca
partea electrică să fie influenţată iar randamentul rămânând acelaşi.
Pentru turbinele cu condensaţie se poate face observaţia privind investiţia ce o
presupun, fiind mai ridicată decât pentru instalaţiile utilizând turbine cu
contrapresiune. În acelaşi timp prezintă dezavantajul unui randament mai scăzut.

PERFORMANŢE TERMODINAMICE GENERALE ALE TURBINELOR DE ABUR:

- Randament global 60-85%
- Randament electric 15-20%
- Indice de cogenerare 0,1-0,5

Instalaţii cu turbine de gaze

17
 Ca şi în ciclurile termice cu abur întâlnite în centralele de cogenerare, se constată şi în
cazul ciclurilor turbinelor de gaze aceeaşi tendinţă de ameliorare a randamentului global.
Turbinele cu gaz utilizează ca fluid motor gazele rezultate prin arderea directă a
combustibilului, dar din punct de vedere constructiv sunt în principiu identice cu turbinele de abur.

Instalaţiile cu turbină de gaz sunt de

fapt maşini termice ce realizează conversia
energiei chimice în energie mecanică,
utilizând ca agent termic un gaz.
Principiul funcţionării constă în
comprimarea aerului în exces şi arderea
combustibilului în flux de aer pentru a obţine
un gaz cald sub presiune. Destinderea acestui
gaz cald într-o turbină permite transmiterea
energiei mecanice arborelui unui generator.
Este important a sublinia că termenul de
turbină de „gaz” se referă nu la natura
combustibilului utilizat ci indică natura
fluidului motor.
Ciclul termodinamic după
care evoluează instalaţiile
moderne cu turbine de gaze este
ciclul Brayton (Joule) (figura 8a).
Figura 8.
În figura 8a se prezintă în coordonate temperatură-entropie (T-S)
forma ciclului teoretic, în care se disting următoarele transformări
termodinamice:
 1-2 compresie izentropică;
 2-3 încălzire izobară;
 3-4 destindere izentropică;
 4-1 răcire izobară;
Din punct de vedere al modului de interacţiune între agentul
termic şi produsele de combustie corespunzătoare sursei calde a ciclului
se disting instalaţii cu turbine de gaze în circuit deschis şi respectiv în
circuit închis. Se prezintă în figura 8b schema de principiu şi
reprezentarea procesului real pentru o ITG în circuit deschis.

a) Instalaţii cu turbine de gaze în circuit deschis

În cazul acestor instalaţii agentul de lucru se amestecă cu produsele de combustie la sursa
caldă şi apoi se destind împreună în turbină pentru ca în final să fie eşapate în atmosferă. Sursa
rece a ciclului este reprezentată de către atmosferă prin care se închide de fapt ciclul.
În cadrul procesului propriu-zis se disting următoarele transformări:
o 0-1 căderea de presiune (laminare) în filtrul de aspiraţie (FA) a aerului în compresor;
o 1-2 compresie politropică în compresorul (K);
o 2-3 ardere în camera de combustie (CA);

18
 o 3-4 destindere politropică în turbina de gaz (T);
o 4-5 pierdere de sarcină (laminare) în amortizorul de zgomot (AZ);

Figura 9. Ciclu de turbine de gaze în circuit deschis cu

producere de energie electrică şi căldură
Principiul de funcţionare:
 aerul este aspirat prin intermediul unui filtru de aspiraţie de către compresor. Filtrul are rolul de
reţinere a eventualelor impurităţi grosiere care ar putea avea ca efect deteriorarea paletelor
compresorului;
 în urma comprimării aerului de către compresor acesta intră în camera de combustie
amestecându-se cu combustibilul;
 produsele rezultate în urma arderii ies din camera de ardere şi se destind în turbina de gaze
producând lucru mecanic; o parte din lucrul mecanic produs este utilizat pentru antrenarea
compresorului, (ceea ce poate ajunge la utilizarea până la 50% din ceea ce produce turbina-
turbina de gaz şi compresorul fiind dispuse pe aceeaşi linie de arbori) iar cealaltă fracţiune de
lucru mecanic este utilizată pentru producerea energiei electrice în generatorul (G);
 gazele de ardere sunt eşapate în atmosferă prin intermediul unui amortizor de zgomot cu rol de
reducere a poluării fonice.
Acest tip de instalaţii pot fi adaptate prin prevederea unor schimbătoare de căldură pentru
a se transforma în centrale cu turbine de gaze care produc energie electrică dar şi căldură. Se
prezintă în figura 9 schema de principiu a unei astfel de surse.

19
 În cazul acestei instalaţii nu are loc o reală producere combinată a energiei electrice şi
termice, ci mai degrabă procesul are un caracter recuperativ, deoarece căldura provine într-o primă
treaptă din răcitoarele dinaintea treptelor de comprimare, iar în a doua treaptă, din răcirea gazelor
de ardere.
Recuperarea internă de căldură, cu ajutorul schimbătorului de căldură 5, care reduce
temperatura gazelor de ardere de la punctul J la K din diagramă, micşorează cantitatea de căldură
QRG pentru termoficare.
În perioadele când nu există consum termic, suprafaţa de schimb de căldură din
gazele de ardere se ocoleşte prin by-pass-ul 12. Cazanul poate avea o ardere suplimentară
folosind excesul de aer din gazele de ardere sau poate funcţiona independent, chiar dacă
turbina de gaz este oprită. În acest caz, cazanul primeşte aerul de ardere cu ajutorul
ventilatorului special 11. Recuperarea căldurii se realizează cel mai uşor cu ajutorul apei
fierbinţi, instalaţiile pretându-se ca surse de alimentare cu căldură prin cogenerare.

Cantitatea de căldură recuperată depinde de

nivelul de temperatură de pe conducta de întoarcere a
reţelei şi de temperatura aerului exterior. Cantităţile de
căldură recuperabile de la gazele de ardere şi din răcirea
intermediară a acestora sunt puse în evidenţă prin
suprafeţele haşurate în diagramă QRG şi QRR . În cadrul
procesului propriu-zis reprezentat în diagrama T-S din
figura 10. se disting următoarele transformări:
A-B comprimarea în prima treaptă ;
B-C răcire cu valorificarea căldurii în primul
preîncălzitor;
C-D răcire cu evacuarea restului căldurii în apa de
răcire;
D-E comprimarea în a doua treaptă;
E-F încălzire cu ajutorul gazelor arse din turbină;
F-G arderea în camera de ardere 6;
Figura 10.
G-H destinderea în turbina de înaltă presiune;
o H-I ardere în a doua cameră de ardere 8;
o I-J destinderea în corpul de joasă presiune;
o J-K răcirea gazelor de ardere;
o K-L cedarea de căldură în al doilea preîncălzitor al apei reţelei de termice;
o L-A evacuarea restului căldurii conţinute în gazele de ardere în atmosferă;

Instalaţiile cu turbine în circuit deschis pot fi utilizate pentru puteri din gama 100 kW
până la 100 MW, funcţionând cu gaz sau combustibil lichid uşor, calitatea combustibilului
fiind foarte importantă deoarece produsele de ardere vin în contact direct cu paletele turbinei
care se pot uşor coroda. Astfel, se vor evita pe cât posibil combustibilii care produc prin
ardere Na, K, Ca, Va, S. In orice caz, se va proceda la filtrarea gazelor înainte de intrarea în
compresor şi respectiv turbină.
O astfel de instalaţie cu turbină de gaze în circuit deschis cu o putere de 7MWe se
poate instala în 9-14 luni şi are o durată de viaţă de 15-20 de ani.

20
 Ca dezavantaj al instalaţiilor care utilizează căldura gazelor arse pentru preîncălzirea
aerului de ardere, se poate menţiona costul relativ ridicat al aparatelor schimbătoare de
căldură care trebuie să lucreze cu diferenţe mici de temperatură şi cu fluide gaze-aer, iar pe
de altă parte reducerea importantă a energiei electrice cu cel puţin 15%. În schimb, în cazul
utilizării gazelor evacuate la încălzirea apei de termoficare aparatele schimbătoare de căldură
sunt mai mici şi căderea de presiune mai redusă, ceea ce conduce la o scădere a energiei
electrice doare cu 1-1,5%, adică devine un procedeu economic.

b) Instalaţii cu turbine de gaze în circuit închis

Ceea ce diferenţiază aceste instalaţii de cele cu turbine de gaz în ciclu deschis este
recircularea gazului. Turbinele de gaz în circuit închis urmăresc:
- apropierea ciclului turbinei de gaz de ciclul ideal Carnot prin răciri şi încălziri repetate în
timpul compresiei şi al destinderii;.
- folosirea unui mediu de lucru perfect curat pentru compresor şi turbină;
- realizarea ciclului cu presiuni ridicate, cu ajutorul cărora să se reducă volumul specific al
gazelor, dimensiunile maşinii şi să se poată spori puterea unitară;
- folosirea oricărui combustibil pentru sursa caldă;

Figura 11.
Turbina de gaz în circuit închis este o instalaţie cu ardere externă, la care transmisia de
căldură de la gazele de ardere la mediul de lucru se face prin suprafaţa metalică a unui cazan de
aer cald. Întrebuinţarea unor răciri şi încălziri repetate nu a fost posibilă în practică, turbina cu
circuit închis realizându-se în două trepte de destindere, dar fără încălzire intermediară, aşa cum
este prezentat în figura 11.Cele două trepte de comprimare au între ele un răcitor de aer, combinat
cu un recuperator de căldură pentru termoficare. Aerul care părăseşte turbina
traversează din nou recuperatorul de căldură 6 şi se răceşte în răcitoarele
10 şi 11 reluându-şi parcursul în circuit închis. Aerul comprimat se încălzeşte
suplimentar în schimbătorul de căldură recuperativ, apoi în cazanul de aer cald şi se destinde în
turbină. Turbina are o turaţie mai mare de 3000 rot/min şi antrenează generatorul printr-un
reductor de turaţie.

21
 Instalaţia are nevoie de apă pentru răcirea aerului după ieşirea din
recuperator şi între treptele de presiune. Necesarul apei de răcire este de
trei ori mai mic decât la turbinele de abur. În cazul instalaţiilor de turbine de gaze cu
circuit închis masa de agent termic se conservă în interiorul ciclului, deci se pot utiliza în acest caz
gaze mai scumpe dar cu proprietăţi termodinamice mai bune: He, CO2. Se pot utiliza pentru
puteri între 2-50MWe, sunt utilizate curent în Europa şi Japonia, dar au
totuşi o arie redusă de răspândire.
PERFORMANŢE TERMODINAMICE GENERALE ALE TURBINELOR DE GAZE:
- Randament global 60-80%
- Randament electric 25-35% pentru sisteme medii şi 40-45% pentru sisteme mari
la care temperatura gazelor de ardere la intrarea în turbină este de 1200-14000C.
- Indice de cogenerare 0,5-0,8

O analiză comparativă între instalaţiile care utilizează turbinele de gaze şi cele care
utilizează turbinele de abur relevă că, de exemplu, pentru o aceeaşi putere electrică de 5 MWe şi o
aceeaşi turaţie de 3600 rot/min este necesar:
TURBINA DE GAZ TURBINA DE ABUR
-un debit de 28 m3/s de gaz -un debit de 0,7 m3/s de abur
-cu o temperatură de 650oC şi -cu o temperatură de 440 oC
-o presiune la intrarea în turbină de 6 at. -o presiune de 32 at. la intrare în turbină
-o presiune la ieşire din turbină de 1,03 at. -o presiune la ieşire din turbină de 0,05 at
-Consumul specific este de 46 kg/kWh -Consumul specific este de 4,8 kg/kWh
Se constată că în cazul menţionat debitul de gaze este de 40 de ori mai mare decât debitul
de abur necesar, fenomen care se datorează faptului că entalpia gazelor este mai mică decât cea a
aburului la aceeaşi temperatură.
De asemenea se poate menţiona că raportul între debitul volumetric la intrare respectiv
ieşirea din turbină este mult mai mare la bur decât la gaze.. De aceea la turbinele de gaze lungimea
paletelor turbinei de la intrare la ieşire variază foarte puţin. Debitul volumetric mare la intrare în
turbina de gaze impune ca paletele primei trepte să fie mari (puterea turbinei de gaze fiind de fapt
limitată de paletele primei trepte) în timp ce la turbinele de abur puterea este limitată de lungimea
ultimelor palete ale turbinei.
Din cauza entalpiei reduse a gazelor faţă de abur folosirea gazelor la temperaturi mai mici sub
5000C nu dă rezultate bune. Pe de altă parte la temperaturi mai mari de 7500C este necesară răcirea
primelor palete ale turbinei, temperatura maximă fiind limitată la 900 0C iar la microturbine
(provenite din turbinele de aviaţie) este limitată la 12000C. Răcirea se poate face cu apă sau aer.
Este de asemenea necesară utilizarea unor materiale speciale pentru construcţia turbinelor
( aliaje pe bază de Cobalt, Nichel, Titan etc.).

Microturbine de gaze
Microturbinele de gaze reprezintă o noutate în tehnologiile de cogenerare. Ele păstrează
principiile de bază ale turbinelor de gaze de putere mică şi medie, dar utilizează tehnici speciale
pentru evacuarea energiei electrice produse, lubrifierea lagărelor etc. Această nouă tehnologie,
care nu utilizează decât instalaţii de mică putere pentru producerea simultană a energiei electrice şi
termice se numeşte HSGT (High Speed Generation Technology).

22
 Microturbinele funcţionează după ciclul Bryton deschis care nu presupune răcire. Aerul de
ardere intră în compresorul de tip centrifugal (figura 12). Pentru a evita pierderile de presiune
totală (aerul având o viteză foarte mare la intrarea în compresor), presiunea dinamică este
transformată în presiune statică prin intermediul unui difuzor .

Figura 12.
După această fază, aerul intră într-un recuperator de căldură unde este preîncălzit de gazele
de ardere evacuate din turbină. Înainte de a intra în arzător, combustibilul este amestecat omogen
cu aer comprimat şi încălzit. Acest lucru conduce la posibilitatea de a controla strict temperatura şi
pe de altă parte de a minimiza emisiile de NOx. Camera de ardere este formată din două unităţi (de
tip poluare redusă). Gazele de ardere ies din camera de combustie şi intră în turbină , unde se
destind. Astfel, temperatura gazelor coboară până la aproximativ 3000C. Turbina este de tip radial,
fără răcirea paletelor. Ea este susţinută de două lagăre, plasate de ambele părţi ale unui magnet
permanent. Gazele de ardere evacuate intră într-un schimbător de căldură pentru preîncălzirea
aerului de ardere înaintea intrării în camera de ardere. După aceasta, gazele de ardere trec printr-un
recuperator de căldură pentru livrarea căldurii utile. La sarcina nominală viteza de rotaţie este de
60.000-100.000 rot/min. pentru o putere electrică de 10-50kW.
Principalii poluanţi , în cazul microturbinelor de gaze, sunt oxizii de azot NOx, monoxidul
de carbon CO şi gaze organice reactive ROG. Datorită camerei de ardere, se poate controla nivelul
de NOx.

Motoare termice
Centralele de cogenerare utilizează în general trei tipuri de motoare cu piston, motoare
industriale cu gaz, motoare derivate in cele de automobil şi cele Diesel. Ultimele două tipuri sunt
tipurile de motoare cel mai des utilizate pentru centralele de cogenerare, primele fiind extrem de
greoaie. Cel mai popular combustibil este gazul. Motoarele derivate din cele de automobil sunt

23
des utilizate pentru puteri electrice mai mari de 200 kWel. Atunci când sunt folosite să lucreze în
ciclu de cogenerare ele derivă din motoare de camion convertite să funcţioneze pe gaz.
Spre deosebire de maşinile cu abur, la motoarele cu ardere internă ciclul de lucru se
desfăşoară în întregime în cilindru , din care cauză aceste motoare nu mai necesită anumite
agregate ale instalaţiilor cu abur şi anume cazan, supraîncălzitor, condensator etc.
În cazul centralelor de cartier (cu puteri instalate mici, de cca. 5Mwel) cel mai potrivit este
ciclul cu motor termic. Un astfel de ciclu este prezentat în figura 13. Combustibilul şi aerul de
ardere sunt procesate în camera de ardere a motorului termic, care prin intermediul unui generator
produce energie electrică dar şi energie termică prin recuperarea potenţialului termic din gazele de
ardere. Practic, căldura produsă de un motor termic se poate recupera sub următoarele forme:
 de la gazele eşapate (cu temperaturi de cca. 5000C) reprezentând aprox. 25-30% din
energia consumată;
 de la circuitul de răcire al blocului motor (cu temperaturi de cca. 80-95 0C) reprezentând
cca. 25-35% din energia consumată;
 de la răcirea uleiului de ungere şi a aerului de supraalimentare (între 45-65 0C)
reprezentând cca. 4-10% din energia consumată.

Figura 13.
Ţinând seama pe de o parte de puterea termică a centralelor existente astăzi în
complexele de clădiri (sub 10MWth) iar pe de altă parte de combustibilul clasic utilizat, se
poate lua în considerare ca o posibilă soluţie de viitor aplicată pe scară extinsă cogenerarea
cu motoare termice cu gaze naturale. Această soluţie prezintă următoarele avantaje:
- Motoarele termice funcţionează la puterile nominale cu un consum redus de
combustibil, au durată îndelungată de viaţă şi randamente ridicate (randament electric de cca.
35% şi cel global de aprox. 87-90%);
- Motoarele termice pot fi utilizate de la puteri electrice de 50kW până la 5 Mwel
cu randamente foarte bune;
- Există posibilitatea de funcţiona la sarcini parţiale reprezentând chiar 50% din
puterea sa nominală (vezi capitolul funcţionare la sarcini parţiale);
- Pot funcţiona la presiuni relativ scăzute ale gazului natural (de cca. 50mbar).

24
 Se poate lua în considerare soluţia cuplării unor motoare termice cu
surse clasice de producere din centrale termice de cartier, acolo unde ele
pot fi eficiente din punct de vedere tehnic, economic şi ecologic. Se prezintă
în figura 14 o schemă de utilizare a unui motor termic si rezervoare de
acumulare care funcţionează în paralel cu cazane de vârf dintr-o centrală
termică clasică şi care furnizează apă caldă cu o temperatură de 90-100 0C.
Motorul termic este cuplat în paralel cu cazanele clasice de apă caldă
necesar în situaţiile consumului de vârf. Este cunoscut faptul că o centrală
termică clasică prepară agent termic atât pentru consumatori cu caracter
permanent (apă cală de consum şi alte utilităţi) dar şi cei sezonieri
(încălzire).

Figura 14. Schema de principiu a unei instalaţii de cogenerare cu motor

termic, sursa auxiliară şi rezervor de acumulare

Pentru aceasta instalaţie se pot departaja 4 regimuri de funcţionare caracteristice:

- regim de acumulare prin cogenerare

(robinetele 1,2,3,4 deschise 5 si 6 închise, Pompa de circulaţie Pc1 funcţionează, Pc2
si Pc3 nu funcţionează sau Pc3 poate funcţiona daca este cazul funcţionarii si a sursei
auxiliare pentru acoperirea nevoilor de energie termică),
- regim de consum din acumulator
(robinetele 1 si 2 sunt închise, robinetele 3,4,5,6 sunt deschise, Pc1 nu funcţionează,
Pc2 funcţionează. Sursa auxiliara poate funcţiona daca se impune, in funcţie de
mărimea consumului caz in care Pc3 este si ea in funcţiune),
- regim de consum, fără acumulare
(robinetele 3 si 4 sunt închise, 1, 2, 5 si 6 sunt deschise, Pc 1 , Pc2 si Pc3 funcţionează
eventual cu sursa auxiliara),
- regim de consum cu acumulare

25
 (toate robinetele sunt deschise si toate pompele sunt in funcţiune).

O astfel de instalaţie devine

rentabila când instalaţia de
cogenerare funcţionează pe o
perioada cat mai mare de timp in
decursul unui an (figura15).
De aceea, când se pune în
discuţie oportunitatea unei instalaţii
de cogenerare este necesar să se
analizeze foarte atent câtă cantitate
de căldură este necesară, câtă se
poate produce şi cum este ea
repartizată în timp.

Figura 15.
În ţările dezvoltate această problemă se rezolvă astfel: energia
electrică este utilizată pentru nevoile proprii iar restul este injectat în
sistemul energetic naţional; în perioada rece căldura este utilizată atât
pentru procesul de încălzire dar şi pentru prepararea apei calde de consum;
în perioada caldă căldura este utilizată de instalaţiile de preparare a apei
calde de consum şi pentru climatizare.
Pentru situaţia specifică României , se poate menţiona faptul că o
instalaţie cu motor termic poate furniza necesarul de căldură pentru
consumatorii permanenţi pe toată perioada anului, dar că pentru preluarea
sarcinilor de vârf în sezonul rece este necesară cuplarea surselor clasice
reprezentate de cazanele CT din figura 14.
Un important beneficiu al convertirii generatoarelor de siguranţă în
centrale de cogenerare este faptul că un motor folosit regulat şi bine
întreţinut ar trebui să aibă o bună siguranţă în funcţionare pentru a putea
satisface cererii de energie electrică pe termen lung . Un alt important
avantaj este cel al reducerii poluării prin diminuarea consumului specific de
combustibil şi crearea unei anumite independenţe din punct de vedere
energetic.
Când se compară între ele diversele soluţii de cogenerare cu motoare,
este foarte important să se facă o estimare realistă a costurilor de
mentenanţă pe durata de viaţă.
Folosirea motoarelor doar ca rezervă în caz de avarie poate să pară
atractivă, dar convertirea acestora în minicentrale de cogenerare (lucru
care presupune adaptarea lor prin instalarea unor echipamente de
recuperare a căldurii) conduce la costuri mai reduse decât instalarea unei
noi unităţi de cogenerare.

26
 Instalaţii cu turbine de gaze şi turbine de abur
Din combinarea unui ciclu cu turbină de gaz şi un ciclu cu turbină de abur se pot realiza, în
condiţii avantajoase de investiţii, instalaţii cu randamente superioare ambelor cicluri luate separat.
Termenul de cicluri combinate se referă la sisteme ce conţin două cicluri termodinamice, cele mai
uzuale fiind combinările de cicluri Joule - Rankine. Se prezintă în figura 16 schemele de principiu
comparative pentru centralele cu turbine de gaze şi respectiv pentru centrale care lucrează în ciclu
combinat gaze-abur.

a) b)

Figura 16. Scheme comparative de principiu

a)Centrale cu turbine de gaze ; b) Centrale cu cicluri combinate gaze-abur

În figura 17 este redată schema de principiu a unei instalaţii în care turbina de gaze
constituie primul segment al sursei, iar gazele de ardere evacuate sunt trimise în cazanul
devenit recuperator., în care se efectuează o ardere suplimentară.

Aburul obţinut în
acest cazan recuperator
alimentează o turbină de
abur. Practic, căldura
preluată de la turbina de gaz
de către cazanul recuperator
este cedată sub forma
aburului unei turbine de
abur şi în paralel unui circuit
de apă fierbinte trimisă într-
o reţea de conducte de
transport şi distribuţie a
căldurii.

Figura
17.

27
 Temperatura maxim posibilă pentru abur este cu cca. 25-400C mai
mică decât temperatura gazelor arse la presiuni de cca. 80 bar. Pentru
consumatori ce solicită temperaturi şi presiuni mai mari este recomandată
introducerea unor cazane recuperatoare cu ardere suplimentară (figura 17),
acestea având ca efect obţinerea unor temperaturi de 540 0C, presiuni de
100 bari şi randamente îmbunătăţite la sarcini parţiale. Astfel de instalaţii
mixte abur-gaze se pot preta pentru puteri între 4 - 400MW. Se pot instala
într-o perioadă de la 2 la 4 ani, prima care se instalează fiind turbina de
gaze (în 12-18 luni) şi apoi se trece la amplasarea turbinei de abur.
Durata de viaţă este de la 15 la 25 de ani.
PERFORMANŢE TERMODINAMICE GENERALE ALE TURBINELOR MIXTE ABUR - GAZE:
- Randament global 70-88%
- Randament electric 25-45%
- Indice de cogenerare 0,6-2.

Diferitele soluţii de cogenerare diferă în funcţie de echipamentele de

bază ce furnizează simultan energia electrică şi termică. Astfel, în tabelul 4
sunt redate principalele tipuri de soluţii de CMP şi caracteristicile lor
generale. Se pot utiliza ca surse de bază turbine cu abur (TV) cu
contrapresiune (CP) sau cu priză reglabilă, fie turbine cu gaze (TG) cu cazan
recuperator (CR), motoare termice –MT (cu gaze sau Diesel), turbine cu
ciclu mixt (abur-gaze). În ceea ce priveşte sursele de vârf (CV), acestea pot
fi cazane clasice (de abur sau apă fierbinte), cazane cu post ardere
(CRPA)sau cu ardere suplimentară (CRAS).
Tabel nr.4

28
 În timp ce pentru sursele de cogenerare utilizând turbine de abur permit utilizarea
oricărui tip de combustibil, sursele de cogenerare de mică putere impun utilizarea fie a
gazului metan sau a CLU (combustibilului lichid uşor).O altă restricţie pentru aplicarea CMP
este aceea legată de faptul că sursele cu puteri de peste 1MWe impun o presiune minimă a
gazului metan de min. 8-12 bar, ceea ce în anumite condiţii poate constitui o condiţie
decisivă în aplicarea unei soluţii de cogenerare de acest tip.

ZGOMOTUL ÎN INSTALAŢIILE DE COGENERARE

DE MICĂ PUTERE
Din gama tehnologiilor mai sus menţionate problemele cele mai dificile privind
zgomotul şi vibraţiile le pun turbinele de gaze. Acestea sunt rezolvabile însă cu măsuri
simple şi relativ puţin costisitoare. Se recomandă ca nivelul maxim de zgomot admis pentru
adoptarea unei tehnologii (instalaţii de CMP) să nu depăşească 55dBA-65dBA la 1m de
incinta în care este amplasată sursa. În general, instalaţiile de CMP generează zgomote
cuprinse în intervalul 90-100dBA. Pentru instalaţiile ce utilizează motoare termice, nivelul de
zgomot şi vibraţiile se atenuează cu 50% dacă în fundaţia pe care este amplasat motorul este
utilizat un strat de nisip. O măsură de reducere suplimentară a zgomotului este utilizarea de
materiale de protecţie şi izolare fonică în pereţii incintei de amplasare, asigurarea distanţelor
între conducte care să împiedice vibraţiile să se transmită în instalaţie, utilizarea de
amortizoare de vibraţii etc.

DIMENSIONAREA INSTALAŢIILOR DE COGENERARE

În vederea dimensionării instalaţiilor de cogenerare raportul în care se află puterea
n
electrică instalată ( Pcog ) faţă de puterea maxim cerută de consumatori ( P max ) poate să
conducă la următoarele posibilităţi:
1. Dimensionarea în funcţie de NECESARUL TERMIC
O astfel de dimensionare înseamnă parcurgerea următoarelor operaţii:
 pentru un necesar maxim de căldură solicitat centralei de cogenerare (Qmax) se stabileşte
care este cota din această valoare care urmează a fi livrată de centrală în regim de
n
Qbaza
n
cogenerare ( Qbaza ), adică de fapt coeficientul de cogenerare  tn  .
Qmax
n n
 pentru tehnologia de cogenerare utilizată, pe baza valorii Qbaza rezultă Pcog :
n
n Pcog n n
y  , deci Pcog  Qbaza  yn (23)
n
Qbaza
Pe scurt, valoarea coeficientului de cogenerare (  tn ) şi a indicelui de cogenerare ( y n )
n
determină puterea nominală instalată ( Pcog ) care, prin comparaţie cu puterea maxim
cerută de consumatori ( P max ) se poate afla în raportul:
n
a) Pcog < P max ceea ce înseamnă că autoproducătorul în cauză va trebui să facă apel
la o sursă suplimentară de energie electrică (de cele mai multe ori la sistemul energetic
naţional, dar poate fi şi un alt producător individual cu o situaţie inversă). Se va deci în
situaţia de a cumpăra de la un alt producător diferenţa de energie electrică necesară.

29
 n
b) Pcog = P max ceea ce înseamnă că autoproducătorul îşi acoperă integral (la sarcină
maximă) necesarul de energie electrică pe baza puterii nominale instalate. Nu se află nici în
situaţia de a cumpăra şi nici de a vinde energie electrică. Evident, în decursul anului, la cereri
mai mici decât valoarea nominală vor exista situaţii în care va trebui să vândă surplusul de
energie electrică produsă momentan, fie să cumpere din SEN dacă încărcarea instalaţiilor de
cogenerare se va face după cererea de căldură. Există şi posibilitatea ca instalaţiile de
cogenerare să fie încărcate luând în considerare sarcina electrică, dacă:
 producţia momentană de căldură astfel realizată depăşeşte cererea momentană de căldură:
Qbaza  Q , surplusul de căldură Qevac  Qbaza  Q putând fi evacuat în atmosferă (valabil
pentru instalaţiile cu turbine de gaze şi cele cu motoare termice). Această manevră nu este
rentabilă la instalaţiile funcţionând cu turbine cu abur cu contrapresiune. În această situaţie
randamentul se va reduce. Este un regim de funcţionare acceptat dacă preţul de vânzare a
energiei produse acoperă cheltuielile cu combustibilul primar consumat.
 producţia momentană de căldură realizată ţinând seama de încărcarea electrică este mai
mică decât necesarul de căldură. Dacă diferenţa nu depăşeşte capacitatea instalată în sursa de
vârf, atunci acest deficit de căldură va fi produs din sursa de vârf. Dacă diferenţa depăşeşte
sarcina nominală a sursei de vârf, acest regim ce ţine seama de încărcarea electrică nu poate
fi acceptat.
n
c) Pcog > P max presupune că producătorul individual este absolut independent de
n
alte surse sau de SEN, diferenţa ( Pcog - P max ) fiind disponibilă pentru vânzare. Cu alte
cuvinte, autoproducătorul va funcţiona după încărcarea maximă pe parte electrică, corelat şi
cu cererea de energie termică, făcând apel eventual la sursele de vârf, ţinând cont şi de
rentabilitatea vânzării surplusului de energie electrică.
Observaţie: Chiar la o dimensionare strictă după puterea maximă electrică, este
evident că în funcţionarea instalaţiei vor exista perioade în care puterea produsă va fi diferi
de cererea momentană fiind necesare schimburi periodice în sensul vânzării sau cumpărării
spre şi de la SEN.
2. Dimensionarea în funcţie de NECESARUL ELECTRIC
Plecând de la o anumită valoare a puterii electrice nominale în instalaţiile de
cogenerare, în funcţie de aceasta va rezulta producţia posibilă pe parte termică, după relaţia:
n
n
Pcog
Qbaza  (24)
yn
În funcţie de valoarea obţinută, aceasta se compară cu cererea maximă de energie
n
termică (Qmax) stabilindu-se şi capacitatea surselor de vârf ( QSV ). Va rezulta deci şi valoarea
n
Qbaza
coeficientului de cogenerare :  tn  . La o dimensionare în funcţie de „termic” rezultă
Qmax
ca o cerinţă obligatorie ca valoarea capacităţii termice instalate (în echipamentele de
cogenerare şi surse de vârf) să fie cel puţin egală cu cererea maximă de căldură. Deci, în
funcţie de cererea momentană simultană pe parte termică şi electrică, în funcţie de tipul
tehnologiei adoptate, funcţionarea instalaţiei poate avea loc prioritar după cererea termică
sau/şi după aceea electric, cu condiţia de a se satisface integral, în orice moment cererea de
căldură.
COMPORTAREA INSTALAŢIILOR DE COGENERARE
LA SARCINI PARTIALE

30
 Pe parcursul funcţionării unei instalaţii de cogenerare apar şi regimuri caracterizate de
sarcini parţiale, care sunt importante în vederea determinării influenţei sub aspectul
randamentului şi consumului specific de energie, precum şi al sarcinii minime ce poate fi
susţinut de sursă. Influenţa sarcinilor parţiale asupra eficienţei tehnice (η E şi ηQ) depinde tipul
instalaţiilor de cogenerare şi de caracteristicile acestora (vezi ultima coloană din tab.
1.).Astfel:
Motoarele termice – au comportarea cea mai „elastică”. În orice caz, pentru MT
valoarea maximă unitară este de 6 MWe. Randamentul producerii lucrului mecanic „η E”
rămâne aproape neschimbat într-un domeniu larg la sarcini parţiale (chiar până la 40% din
sarcina nominală). Influenţa redusă a funcţionării la sarcini parţiale asupra randamentului
total al motorului este determinată de faptul că energia recuperată din apa de răcire şi din
gazele de ardere au variaţii inverse dar pe ansamblu bilanţul motorului se modifică puţin
sensibil.
Turbinele de abur - se caracterizează de un debit minim necesar a fi prelevat la
contrapresiunii maşinii sau de cel de necesar răcirii corpului de joasă presiune) la turbinele cu
condensaţie şi prize reglabile). La aceste turbine randamentul de producere a lucrului
mecanic se reduce mult odată cu reducerea sarcinii.
Turbinele de gaze – fenomenul amintit mai sus se petrece şi în cazul lor. Variaţia
consumului specific de energie primară pentru producerea de lucrul mecanic la sarcini
parţiale depinde de soluţia constructivă a turbinei (cu debit de aer constant şi variabil) şi de
existenţa sau nu a postcombustiei. La sarcini parţiale turbinele de gaze cu debit de aer
variabil înregistrează un consum specific cu 10-12% mai mare decât cele cu debit constant de
aer.
Cu cât instalaţia de cogenerare de bază este mai sensibilă la funcţionarea în sarcini
parţiale cu atât la dimensionare atenţia trebuie îndreptată către baza curbei de sarcină termică
şi/ sau electrică (depinzând de modul ales ca dimensionare, după termic sau/şi electric).

Se prezintă în figura 18
variaţia relativă a randamentului de
producere a energiei electrice în
funcţie de încărcarea relativă.
Se poate spune deci că dependenţa
randamentului de producere a
energiei electrice depinde de
tehnologia adoptată.
În cazul turbinelor de gaze
această dependenţă este influenţată
şi de tipul de reglaj adoptat pentru
variaţia puterii electrice produse. În
figura 18 s-a luat în considerare şi
ipoteza utilizării motoarelor tip
Diesel MD sau cu biogaz MG. Figura 18. Variaţia randamentului de
producere a energiei electrice în funcţie de
încărcarea electrică relativă

RAPORTUL GABARIT-PUTERE ELECTRICĂ

31
 A INSTALAŢIILOR DE COGENERARE
Motoarele termice – se poate aprecia un raport de aprox. 13-16 kg/kW.
Turbinele de abur – raportul este mult mai mare mai ales dacă este vorba de turbine
cu condensaţie şi prize reglabile.
Turbinele de gaze – 3-5 kg/kW, raport valabil pentru puteri electrice nominale de
peste 1 MW.

NATURA COMBUSTIBILULUI UTILIZAT

Motoarele termice – acestea pot utiliza fie gazul metan, CLU şi biogazul.
Turbinele de abur – orice tip de combustibil.
Turbinele de gaze – acestea utilizează în special gazul natural, dar pot funcţiona şi cu
CLU sau păcură, randamentul total depinzând în această situaţie de combustibilul primar
folosit.

32
 ETAPELE PENTRU IMPLEMENTAREA UNUI PROIECT DE
COGENERARE DE MICA PUTERE

Atunci când se preconizează a fi instalat un proiect de CMP se pun următoarele

întrebări:
 Este posibil a implementa soluţia de CMP în clădirea respectivă?
 La cât se ridică investiţia în soluţia CMP pentru clădirea respectivă?
 Care este partea din consumul de căldură posibil a fi acoperit prin cogenerare?
 Care este puterea instalaţiei de CMP?
 Este mai corect şi mai rentabil - să se consume energia electrică produsă „în exces”,
sau să fie vândută?
 Care este reducerea emisiilor de CO2 şi a altor nocivităţi pentru instalaţia propusă
faţă de cea clasică?
Astfel, pentru a răspunde setului de întrebări anterioare, în derularea proiectului de
CMP este necesară parcurgerea următoarelor etape:
1. Studiu de prefezabilitate
2. Studiu de fezabilitate
3. Studiu privind finanţarea proiectului
4. Studiu tehnic detaliat şi elaborarea unui caiet de sarcini.

STUDIUL DE PREFEZABILITATE
Acest studiu este necesar pentru a forma o idee privind:
- tipul tehnologiei adoptate,
- estimarea aproximativă a investiţiei,
- costul exploatării instalaţiei,
- economia de energie primară posibil a fi realizată,
- reducerea estimată la facturile de energie electrică,
- estimarea rentabilităţii financiare a proiectului.
O primă dimensionare a instalaţiei a cogenerare se realizează astfel:
a) se determină necesarul de căldură
b) se selecţionează un anumit profil de consum ţinând seama de tipul consumatorului
c) se determină puterea termică a instalaţiei de cogenerare orientându-ne la o anumită
tehnologie.
În general, se recomandă o dimensionare în funcţie de „termic” întrucât energia
electrică poate fi mult mai uşor consumată „intern” sau vândută în „exterior” decât căldura
produsă în „exces”.
Din consumul anual de combustibil Q ce se poate deduce din facturile lunare se vor
delimita :
- consumurile ce nu ar intra in energia termică produsă din cogenerare (pentru
bucătării, călcătorii etc.) notificată cu Qnc,
- pierderile de căldură ce ar putea fi redusă aplicând măsuri de reabilitare (izolarea
anvelopei clădirii, etanşeizarea ferestrelor, notificată cu ΔQ,
Astfel, necesarul anual de căldură poate fi calculat, considerând că sursa existentă
funcţionează cu randamentul η:
BQ   (Q  Qnc  Q ) [kWht/an] (25)

33
 Se selecţionează un profil „tip” de consum de căldură. În general cele 6 tipuri de
profil sunt următoarele (figurile 19a şi 19b):
- PROFIL A:activitate zilnică 5 zile din 7 ale săptămânii
- PROFIL B:activitate zilnică 6 zile din 7 ale săptămânii
- PROFIL C:activitate zilnică 7 zile din 7 ale săptămânii
- PROFIL D:activitate zilnică în sector industrial 5 zile din 7 ale săptămânii
- PROFIL E:activitate desfăşurată într-o clădire de locuit 7 zile din 7 ale săptămânii.

Obiectivul predimensionării este de alege o unitate de CMP care să funcţioneze optim

din punct de vedere tehnic, adică cel puţin 3700 h/an, respectând în acelaşi timp condiţia de a
valorifica „intern”, „extern” sau „mixt” energia electrică produsă.
Mărimea optimă a instalaţiei se exprimă prin factorul denumit coeficient de
cogenerare optim α, cu semnificaţia raportului între necesarul de căldură asigurat prin
cogenerare şi cel maxim al consumatorului.
Astfel, puterea termică a instalaţiei PQ este:
BQ  
PQ  [kWt] (26)
Nh
Nh – numărul de ore de funcţionare în regim nominal a instalaţiei clasice necesar
pentru acoperirea necesarului maxim BQ.
baza
Cantitatea de căldură furnizată de instalaţia de cogenerare Qcog este :
baza
Qcog  PQ  N cog [kWht] (27)
unde Ncog – numărul de ore de funcţionare în care unitatea de cogenerare ar trebui să
baza
funcţioneze pentru acoperirea Qcog .
Pentru obţinerea valorilor necesare predimensionării este necesară trasarea curbei
clasate (care se poate trasa pentru fiecare „tip” de consumator în funcţie de profilul tip).
Dat fiind că o instalaţie se dovedeşte rentabilă dacă produce energie electrică la un
preţ mai mic decât cel corespondent sistemului energetic naţional, aceasta înseamnă că
instalaţia va trebui să funcţioneze pe perioada în care tariful energiei electrice este cel de vârf
sau cel puţin 3500-3700h/an. Deci, se poate trasa pe lângă curba clasată o altă curbă clasată
corespunzătoare funcţionării instalaţiei în orele de vârf (figura 20).
Plecând de la această a doua curbă se fixează partea din necesarul de căldură care ar
putea fi livrată de instalaţia de cogenerare la 2000 de ore de funcţionare în regim
nominal.Valoarea de 2000 de ore este legată de maximizarea cantităţilor de energie electrică
şi termică produse de instalaţia de CMP.
Astfel, coeficientul de cogenerare α corespunde ordonatei punctului de intersecţie
între curba clasata pe orele de vârf şi ordonata ridicată în dreptul celor 2000 h. → α ≈ 0.25
După cele 2000 de ore unitatea de cogenerare va continua sa funcţioneze la sarcini
parţiale pana la ≈ 50%. La sarcini mai mici de 50% din sarcina nominala unitatea se va opri.
cog
Astfel Q baza este calculabila cu relaţia:
cog
Qbaza    Q  N cog (28)
Aceasta suprafaţa reprezintă cantitatea de căldură furnizată de unitatea de cogenerare.

34
Figura 19a.

35
 Figura 19b.

ALEGEREA UNEI UNITATI DE COGENERARE

cog
Cunoscând Q baza , adică puterea termică a unităţii de cogenerare alese, se poate
determina puterea electrică corespondentă, nivelul investiţiei, costul exploatării etc. pentru a
estima rentabilitatea proiectului (figurile 21 a şi b).

36
 Figura 20.

În aceste tabele si grafice sunt cuprinse:

- puterea termică [kWth]

- investiţia [€/kWel] ce cuprinde preţul de bază, un supliment pentru echipamentul de
cuplare la SEN şi mers in paralel cu SEN, anvelopa (carcasa) protejată acustic,
echipamente de recuperare a căldurii, stocare de combustibil pentru 10 zile ( pentru
siguranţă)
- costul exploatării [c€/kWhe]
cog
- Y = coeficientul de cogenerare ( E cog  Y  Qbaza )

Cantitatea de energie electrică livrată anual → E e.an  PE  N cog (din grafice, în

funcţie de cantitatea de energie termică livrată de instalaţia de cogenerare).

37
Figura 21a.

38
Figura 21b.

39
 ANALIZA ECONOMICA A SOLUTIEI DE CMP

În afara faptului de a fi sisteme eficiente din punct de vedere tehnic, o instalaţie de

cogenerare trebuie sa se dovedească si o investiţie rentabilă. Performanţele economice ale
implementării unei instalaţii de CMP se referă în principal la:
1. timpul de recuperare
2. valoarea actualizata neta
3. rata interna de rentabilitate
4. nivelul costului pe perioada de viaţă a instalaţiei

1. Termenul de recuperare
Pentru a comenta cei patru termeni menţionaţi anterior se consideră necesar a se trece
în revistă structura investiţiei intr-un sistem de cogenerare.

Costul sistemelor de cogenerare

Costul investiţiei cuprinde componentele:
a) Costul pentru echipamente
b) Costul instalării
c) “Soft”-ul proiectului (managementul)

a) Costul echipamentelor include si taxele pentru transport la locul de instalare.

Principalele echipamente ce compun o instalaţie: turbine, generatorul electric (35-
40%), recuperatoare de căldură (SC) (20%), sistemul de evacuare a gazelor, instalaţia
de alimentare cu combustibil, automatizare si control (4%), echipamente de
interconectare la SEN (3-6%), conducte, filtre de aer, atenuatoare de zgomot (≈ 7%).
b) Costul instalării: pregătirea incintei, lucrări de construcţie pentru amplasare etc. (6-
11%)
c) “Soft”-ul proiectului aceasta însemnând :costul pentru studiul de impact, construcţie,
taxe legale (11%), pregătire personal de supraveghere etc.

Figura 22.

40
 Considerăm C valoarea echipamentelor din sistem la momentul t=0. Este posibil ca
pentru realizarea acestui proiect să angrenăm investitori, să facem un împrumut la o bancă
sau să fie subvenţionat printr-un program de cercetare.
Se poate scrie astfel costul iniţial al investiţiei la momentul t=0:

F0 = Cg + L – C = (cg + l-1)C (29)

unde Cg = suma obţinută din grant iar L = împrumutul obţinut.
Cg L
cg = si l =
C C
Cg sau/si L pot fi nule, ceea ce ar avea semnificaţia că cel ce doreşte implementarea
proiectului ce CMP (consumatorul) dispune de întreaga sumă.

Cum punem in evidenta rentabilitatea proiectului?

Cogenerarea aduce numeroase avantaje atât din punct de vedere economic cât şi
social si ecologic, decizia adoptării unui astfel de proiect însă se poate lua numai verificând
rentabilitatea proiectului.
Principalul câştig net este dat de reducerea facturii de energie electrica. În linii mari,
raportând investiţia in instalaţia de CMP la profitul net obţinut se determina timpul de
recuperare net al proiectului de cogenerare. Cele 4 etape ale calcului rentabilităţii sunt
următoarele:

Etapa I: Determinarea câştigului (profitului) realizat pe kWe produs prin cogenerare.

Proprietarul unei unităţi de cogenerare devine eligibil dacă producţia de electricitate
este superioară a jumătate din necesarul de energie electrica la consumatorul respectiv. Acest
lucru îi permite să negocieze preţul de vânzare a energiei electrice în “exces”.
Cu cât preţul de vânzare este mai mare (depinde de negocierea preţului între
producătorul privat de energie electrică şi cumpărătorul acesteia) iar preţul de cumpărare a
energiei electrice din SEN este mai mic cu atât proiectul se dovedeşte mai rentabil.
Considerând pentru o primă estimare că proprietarul unei unităţi de cogenerare
consumă integral energia electrică produsă. Astfel, câştigul atribuit pentru fiecare kWhe prin
cogenerare corespunde preţului mediu al energiei electrice in orele de vârf, energie ce nu mai
trebuie cumpărată din SEN.
E E var f
Durata de utilizare NEvarf = [h] (30)
P1 / 4 h
EEvarf = media consumului lunar de energie electrică [kWhe varf/luna] în orele de vârf,
P1/4h = vârful de consum (pe o perioada de ¼ h) dintr-un an de zile [kWhe].

Etapa II: Preţul (Costul) combustibilului pentru instalaţia de cogenerare

Implementarea unei instalaţii de cogenerare ar putea avea drept consecinţă o creştere
a consumului de energie primară. Este deci necesar a evalua în ce măsura costul unui consum
mai mare de combustibil poate fi dedus pe seama reducerii facturii de energie electrică.
Evident, costul combustibilului depinde de cantitatea si tipul combustibilului utilizat.
Ccp = ccp mcp (31)
unde ccp = costul combustibilului primar / unitate,mcp = consumul anual de combustibil.

41
 Pe  dt
 Q cog  Q
Pei  ti
min i   ei
Ccp = ccp t min = ccp (32)
i

Pe = puterea instalaţiei de cogenerare la un anumit moment t; Q cog min = cea mai mică valoare a
căldurii produse de sistemul de cogenerare, η e = randamentul generatorului electric al
instalaţiei.
In consecinţă, profitul anual al instalaţiei de cogenerare poate fi exprimat ca:
ft = (Ce + Re + Ch – Ccp – Com)t (33)
unde: Ce = diferenţa de preţ intre costul kWelSEN şi din instalaţia de cogenerare (care este mai
mic), Re = profitul din vânzarea surplusului de energie electrică, Ch = diferenţa intre costul
căldurii obţinute prin cogenerare faţă de căldura obţinută in instalaţia de vârf, C cp = costul
combustibilului primar/an, Com = costul exploatării şi întreţinerii (care se compune din costuri
fixe + costuri variabile)-tabel nr.5.
Tabel nr. 5
Sistem Costul întreţinerii (Euro/MWh
el)
Turbină de abur 2,3-1,5
Turbină de gaz 5,4-4,6
Ciclu combinat abur-gaze 5,4-4,6
Motor termic 9,2-5,8

Etapa III: Estimarea termenului de recuperare

Termenul de recuperare (payback) este cea mai comună mărime de evaluare a
performanţei economice. Ea exprimă un raport intre costul investiţiei şi economia realizată
pe perioada unui an (in general primul an de folosire).
Rezultatele se exprimă intr-un număr aproximativ de ani in care valoarea totală a
economiei acoperă (egalează) costul total al investiţiei iniţiale. Evident, rezultatul este mai
aproape de realitate atunci când economia anuală este constantă in fiecare an pe durata de
viaţă a instalaţiei.

De exemplu: Considerăm un proiect ce a necesitat un buget de 1000$ şi acesta conduce la

economii anuale de 100$/an in primul an, 200$ in al doilea, 300$ in al treilea, 400$ in al
patrulea si 500$ in al cincilea, la o durata de viata de 5 ani a instalaţiei.
Bazându-ne pe teoria mai sus-menţionată, timpul de recuperare ar fi 1000$ / 100$
=10 ani.
Dacă insă un proiect de 1000$ ar realiza o economie de 200$ in primul an, 100$ in al
doilea si 50$ in ceilalţi ani, termenul de recuperare ar fi de 5 ani.
Unii investitori ar prefera cea de-a doua alternativă, deşi primul proiect conduce la
economii mai mari de-a lungul celor 5 ani de viata, dar şi la un termen de recuperare mai
mare.
De aceea, este necesar să se ia in considerare si modul in care se modifică economiile
anuale atunci când se decide orientarea către o anumita soluţie. Din figura 23 se poate obţine
în mod rapid termenul de recuperare simplu în funcţie de economiile realizate şi tehnologia
utilizată.

42
 2. Valoarea actualizata netă (net present value) reprezintă valoarea unei serii
de costuri ulterioare si dobânzi exprimate printr-o singura cifră. NPV reprezintă un număr ce
exprimă valoarea in $ sau € ce pot fi primiţi sau cheltuiţi in viitor la valoarea curentă a
monedei .Aceasta valoare ia în considerare în principal rata inflaţiei.

43
 Figura 23.
O simplă plată efectuată la momentul actual poate să valoreze mult mai mult peste 10
ani de exemplu. Rata de discount care cuantifică valoarea unor plaţi viitoare reprezintă
măsura in care investitorul apreciază, percepe evoluţia ulterioară a dobânzilor la creditele
acordate.
Daca NPV pentru un proiect rezultă negativă proiectul nu este viabil, dacă rezultă
pozitiv proiectul este viabil.
Un investitor cu mai multe oportunităţi de investire care pretinde un retur de 20%
poate utiliza o rată de discount de 20%. Daca el presupune ca soluţia (de CMP de exemplu)
prezintă un oarecare grad de risc, el poate ridica aceasta rata de discount la 25-30% sau chiar
mai mult.Din contră, daca el consideră soluţia ca fiind viabilă, poate lăsa rata de discount la
20% sau chiar mai puţin.
Valoarea actualizata (PV) a unei plăţi sau a unui cost (F) care este făcută peste N ani
se poate calcula ca fiind:
F
PV = (34)
(1  d ) N
unde: d = rata dobânzii stabilita de investitor.
Valoarea actualizată neta NPV reprezintă suma valorilor actualizate a plaţilor si
dobânzilor viitoare.
N
Ft
NPV = 
n 1 (1  d )
n

În care : Ft = venitul net in anul t; N = durata de viata a sistemului. Venitul net are expresia
generală:
Ft = ft -ALt – rT * Tt + SVN t=N (35)
unde: ft = profitul anual din anul t; ALt = plata ratei anuala a împrumutului efectuat cu
dobânda aferentă; rT = rata taxei; Tt = taxa plătita in anul t; SV N = valoarea investiţiei
acoperită la sfârşitul duratei de viată economică, adică la sfârşitul anului N.
Această valoare este utilă in acele cazuri in care consumatorul este capabil a dezvolta
un proiect de cogenerare fără să aibă o contribuţie egală, echitabilă cu investitorul.

3. Rata interna de rentabilitate

Se defineşte prin IRR – rata interna de rentabilitate (internal rate of return on
investment). Ea reprezintă valoarea ce satisface relaţia:
N
Ft
NPV =  t = 0 (36)
t  0 (1  d )

unde: NPV = valoarea neta actualizată; Ft = venitul net după impozitare în anul t, plus
amortizarea; d = rata dobânzii in perioada de timp t şi N = perioada de funcţionare.
1
Notând =x (37)
(1  d )
NPV = F0 + F1*x + F2*x2 + …..+ FN*xN = 0 cu 0≤d<∞ adică 0<x≤1. (38)
De regulă rezulta o singură rădăcină in acest interval. Dacă rezultă mai multe, atunci
este dificil a discerne care este cea care conduce la optimul economic, de aceea se evită
orientarea către o soluţie după IRR (rata interna de rentabilitate).

44
Exemple de aplicare a CMP
În cele ce urmează sunt prezentate 3 exemple de aplicare a CMP .
1. Sector comercial (clădire comerciala) pentru care s-a optat pentru un
motor termic funcţionând pe gaz natural
2. Sector industrial – echipat cu motor Diesel utilizând motorină
3. Sector industrial – echipat cu turbină de gaz
Se prezintă in tabelul nr. 6 caracteristicile generale ale instalaţiilor:
Tabel nr. 6
Aplicaţie PE [kW] Y ηe η
1 500 0.7 0.32 0.777
2 2000 1.0 0.40 0.800
3 6000 0.6 0.30 0.800
Comparaţia ce urmează a fi făcută este realizată în ipoteza alternativei de a prelua
energia electrică din SEN şi de a produce căldura într-o centrală clasică.
Alte ipoteze auxiliare se referă la:
- întreaga căldură produsa prin cogenerare va fi consumata intern,
- sistemul operează la capacitatea sa nominală,
- sistemul funcţionează 11 luni din an, a 12 lună fiind rezervată reviziei anuale
Partea din energia electrică consumată intern se va nota cu I.
Se vor prezenta 2 situaţii:
- I=1
- I = 0.7 restul energiei electrice va fi vândută in SEN.
S-au luat in considerare următoarele valori:
- puterea calorifică inferioară
- gaz natural 36400 kJ/Nm3
- motorină 40180 kJ/Nm3
- randamentul cazanului funcţionând cu combustibil:
- gaz natural 80%
- motorină 75%
Valori ale parametrilor economici
Ciclul economic de viata a investiţiei N (*)
Sol.1 10 ani
Sol.2 15 ani
Sol.3 20 ani
(*) N – reprezintă numărul de ani egal cu timpul necesar recuperării investiţiei si al
obţinerii profitului dorit din investiţia respectivă. Acest timp trebuie sa fie egal sau mai mic
decât durata de viaţă a echipamentului.
Rata dobânzii (d) 10%
Inflaţia 0%
Rata de scădere valorica a monedei naţionale (S) 1.25

Tarif al energiei electrice Sector comercial Industrie

Putere contractată €/kWlunar 7.21 5.8
Energie - primii 400kWh/kW(€/kWh) 0.04 0.03
Restul 0.03 0.02
Preţul de vânzare al energiei către SEN (€/kWh) 0.38

45
Costul combustibilului
Sector comercial – Gaz natural - pentru cogenerare 0.1 €/Nm3
- pentru alte aplicaţii 0.17 €/Nm3
Sector industrial – Gaz natural - pentru cogenerare 0.09 €/Nm3
- pentru alte aplicaţii 0.1 €/Nm3
Costul motorinei 0.1 €/kg
Notă: Aceste date sunt valabile la nivelul anului 1994.

Consumul anual de combustibil se poate scrie ca fiind:

Pe
Hcp =  [GJ/an] (39)
e
unde: Pe = puterea electrică, Ω = numărul de ore de funcţionare in decursul unui an,
ηe = randamentul pe parte electrică a instalaţiei de CMP.
Cantitatea de energie electrica Ee produsa prin cogenerare consumata “intern” lunar:

EeI = Pe M
I (40)
unde: M = numărul de luni operaţionale din an, I = partea din energia electrica
consumata intern. Cantitatea de energie electrică vândută in sistemul energetic naţional SEN:

EeS = Pe M
(1-I) (41)
Cantitatea de căldură cogenerată anual utilă:
E
Q= Ω (42)
Y
Y = indicele de cogenerare
Se obţin astfel, pentru cele 3 soluţii, următoarele rezultate (tabelul nr. 7):
Tabel nr. 7
Soluţia Consumul de combustibil primar Cantitatea de căldură produsă
Hcp [GJ/an] Q [GJ/an]
Nr.de ore de funcţionare pe an
Ω [ore/an] Ω [ore/an]
4000 5000 6000 4000 5000 6000
Sol I 22500 28125 33750 10286 12857 15429
Sol II 72000 90000 108000 28800 36000 43200
Sol III 288000 360000 432000 144000 180000 216000
Pt I = 1 Electricitate consumata “intern” Electricitate vanduta in SEN
WI [MWh/luna] WS [MWh/luna]
Sol I 181.8 227.3 272.0 0 0 0
Sol II 727.3 909.1 1090.8 0 0 0
Sol III 2181.8 2727.3 3272.7 0 0 0
Pt I = 0.7
Sol I 127.3 159.1 190.9 54.5 68.2 81.8
Sol II 509.1 636.4 763.6 218.2 272.7 327.2
Sol III 1527.3 1909.1 2290.9 654.5 818.2 981.8

46
 Analiza economică a celor 3 soluţii:
Tabel nr. 8
Sol I Sol II Sol III
Motor termic pe gaz Motor Diesel Turbina de gaz
500 kW 2000 KW 6000 kW
Costul investiţiei 430 000 € 1 560 000 € 4 790 000 €
Numărul de ore de 5 000 h 6 000 h 6 000 h
funcţionare anuală
Energia electrica 100% 100% 100%
consumată intern
Costul anual al 81 000 € 281 000 €
combustibilului
Costul întreţinerii şi 20 000 € 79 000 € 188 000 €
exploatării
Profitul anual fără 105 000 € 257 000 € 948 000 €
taxe şi impozite

Pentru evaluarea rentabilităţii este necesar calculul valorii nete actualizate NPV, a
termenului de recuperare tR şi a ratei interne de rentabilitate.
Soluţia I cu motor termic funcţionând pe gaz este o soluţie ce se pretează pentru
sectorul comercial sau pentru clădiri de locuit. Timpul de recuperare este de regulă de circa
6.5-5.6 ani ceea ce poate fi acceptat pentru o astfel de investiţie.
Pentru aceasta soluţie, cogenerarea este economic viabilă pentru o perioadă de
funcţionare de aproximativ 5000 ore/an si este recomandat ca energia electrică produsă prin
cogenerare sa fie consumată “intern” 100%.
Se redau in graficele din figurile 24 şi 25 rata internă de rentabilitate şi termenul de
recuperare pentru această soluţie.
Pentru soluţia II cu motor Diesel de 2000 kWe mergând pe motorină se apreciază că
datorită indicelui de cogenerare Y ridicat, se pretează la aplicare în sectorul industrial.
Este viabilă când funcţionează > 6000 h/an si 70% din energia electrică produsă este
consumată “intern”. Se obţine insa performanţă mai scăzută privind parametrii la care se
poate produce căldura (fig. 26 şi 27).
Ultima aplicaţie produce căldura la parametrii ridicaţi ce pot fi necesari in anumite
sectoare industriale (fig. 28 şi 29).

47
 (milioane drahme grecesti)
Valoarea neta actualizata

Durata de functionare
(ore/an)
Figura 24. Valoarea neta actualizată pentru aplicaţia A(motor termic pe gaz, 500kWe)
recuperare pentru aplicatia A(motor termic
Rata interna de rentabilitate si termenul de

pe gaz, 500kWe)

Durata de functionare
(ore/an)
Figura 25. Rata internă de rentabilitate si termenul de recuperare pentru
aplicaţia A(motor termic pe gaz, 500kWe)

48
Durata de functionare
(ore/an)
 (milioane drahme grecesti)
Valoarea neta actualizata

Durata de functionare (ore/an)

Figura 26. Valoarea neta actualizata pentru aplicaţia B(motor Diesel pe motorina 2000kWe)
recuperare pentru aplicatia A(motor termic
Rata interna de rentabilitate si termenul de

pe gaz, 500kWe)

Durata de functionare (ore/an)

Figura 27. Rata interna de rentabilitate si termenul de recuperare pentru

aplicaţia B(motor Diesel pe motorina 2000kWe )

49
 (milioane drahme grecesti)
Valoarea neta actualizata

Durata de functionare (ore/an)

Figura 28. Valoarea neta actualizata pentru aplicatia C(turbina de gaz sector industrial 6000kWe)
recuperare pentru aplicatia A(motor termic
Rata interna de rentabilitate si termenul de

pe gaz, 500kWe)

Durata de functionare (ore/an)

Figura 29. Rata interna de rentabilitate si termenul de recuperare pentru
aplicatia C(turbina de gaz sector industrial 6000kWe)

50
 Termenul de recuperare (ani)

Rata
dobanzii
(d%)
Termenul de recuperare (ani)
Rata de rentabilitate (%),

Costul
combustibilului
(drahme
grecesti/Nm3)

Figura 30. Rezultate pentru aplicatia A.

51
 Rata de rentabilitate (%), Termenul
de recuperare (ani) Termenul de recuperare (ani)

Figura 31. Rezultate pentru aplicaţia B.

(d%)
Rata dobanzii

52
 Termenul de recuperare (ani)

Rata dobanzii
(d%)
Rata de rentabilitate (%), Termenul
de recuperare (ani)

Costul
combustibilului
(drahme
grecesti/Nm3)
Figura 32: Rezultate pentru aplicaţia C.

53