Sunteți pe pagina 1din 50

Activitatea fizică şi fitness-ul tinerilor supraponderali şi obezi

Rezumat

Preponderenţa şi nivelul obezităţii la copii şi adolescenţi creste cu rapiditate în lumea


întreaga, de asemenea şi în Belgia. Exista o nevoie urgentă pentru dezvoltarea unor
programe eficiente care să trateze obezitatea infantilă şi adolescenta şi să prevină
faptul ca tinerii obezi să devina adulţi obezi. Sedentarismul şi nivelurile scăzute de
activitate fizica se presupun a fi contribuitori importanţi pt. creşterea preponderenţei
obezităţii în rândul copiilor şi adolescenţilor. Strategiile pentru a spori activitatea
fizică sunt prin urmare unul dintre elementele cheie pentru tratamentul tinerilor obezi,
împreuna cu schimbările în ceea ce priveşte modul de a manca. Este important să se
evalueze eficacitatea pe termen scurt şi pe termen lung a programelor existente. în
plus, pentru a putea adapta programele de intervenţie la nevoile specifice ale tinerilor
supraponderali şi obezi, este important să se studieze caracteristicile specifice ale
populaţiei. Prin urmare, scopul acestei teze a fost dublat. Primul obiectiv a fost de a
obţine o perspectiva asupra activităţii fizice şi ale componentelor condiţiei fizice
tinerilor obezi sau supraponderali comparându-i cu corespondenţi de greutate
normala. Al doilea obiectiv a fost să se evalueze eficienţa unui program rezidenţial
pentru tratarea obezităţii consistând în restricţie calorică moderată în combinaţie cu
activitate fizică şi sprijin psihologic. Am fost interesaţi în mod special de evoluţia
condiţiei fizice, activităţii fizice şi a determinanţilor descrişi în timpul acestei
intervenţii şi după aceasta, rolul activităţii fizice în menţinerea greutăţii pe termen
mediu lung şi strategiile specifice pentru a îmbunătăţi menţinerea greutăţii după
tratamentul iniţial.
Primele trei studii au investigat diferenţele dintre greutatea normală şi
supraponderabilitate sau obezitate. S-a demonstrat ca obezitatea a fost în detrimentul
performanţei fizice în activităţii care necesita acceleraţie orizontala sau ridicare
verticala a greutăţii corporale, dar aceşti subiecţi obezi au avut rezistenta statica mai
mare decât colegii lor cu greutate normală. Tinerii obezi sau supraponderali au fost
mai puţin implicaţi în sporturi auto-raportate şi în activităţi fizice de intensitate mai
mare decât corespondenţii lor cu greutate normala, dar au raportat nivele egale de
activităţi fizice în timpul liber. Supraponderalii şi tinerii obezi au avut variabile
psihologice mai puţin favorabile legate de activitatea fizica decât corespondenţii lor
cu greutate normala, totuşi anticiparea activităţii fizice din corelări psihologice a fost
independenta de nivelul de supraponderabilitate. Din cele trei studii care evaluează
eficacitatea unei restricţii dietetice moderate în combinaţie cu activitate fizica şi
sprijin psihologic, am ajuns la concluzia ca un astfel de program este de succes la
imbunătăţirea compoziţiei corporale, condiţiei fizice şi nivelurile de activitate la
tinerii obezi în timpul tratamentului. La un an şi jumătate după tratamentul iniţial
doua treimi dintre aceşti tineri erau încă cu mai mult de 10% mai puţin
supraponderali decât înaintea tratamentului iniţial. Dar în ciuda îndelungatei perioadei
de tratament de 10 luni şi a sprijinului intens acordat de echipa de tratament, în
obiceiurile de activitate fizica nu au fost obţinute mari schimbări şi de durata. De
asemenea s-a demonstrat ca atât cantităţile adecvate de activitate fizica cat şi un
consum redus de grăsime ar putea reprezenta, după tratament, determinanţi ai
menţinerii greutăţii pe termen lung mediu şi ca un comportament sănătos nu poate
compensa un alt comportament nesănătos. în sfârşit, un studiu pilot a arătat ca post-
tratament persoanele de contact prin telefon şi mail pe o perioada de 5 luni pot avea
efecte benefice pentru menţinerea pierderii în greutate şi comportamentele (in)active
după tratament.
Capitolul 1.1 Introducere generală şi planul tezei

1. Introducere
1.2 Definirea şi măsurarea supraponderabilităţii şi obezitatea la copii şi
adolescenţi

„Obezitatea” este definita drept o condiţie de exces de ţesut adipos sau exces de masa
de grăsime, intr-o asemenea măsura încât sănătatea poate fi afectata.
„Supraponderabilitatea” este pur şi simplu un exces de greutate corporala pentru o
înălţime data indiferent de compoziţia greutăţii. Supraponderabilitatea poate fi
rezultatul ţesutului adipos suplimentar sau slab. în ciuda acestor definiţii, „obezitate”
este adesea folosit fără a avea o măsura directa a ţesutului adipos şi
„supraponderabilitate” este de obicei folosit pentru a descrie „in pericol de obezitate”
sau „obezitate moderata”.

Întrucât obezitatea este prin definiţie un exces de grăsime corporală, ideal ar trebui să
fie definită pe baza măsurării grăsimii corporale. Grăsimea corporală poate fi
determinată în moduri diferite. Tehnici destul de precise de laborator includ
densitometria (BodPod), (DEXA), diluare de izotop. Totuşi, aceste metode necesită
folosirea unei aparaturi sofisticate şi tehnici complexe care sunt scumpe, dificil de
aplicat la copii din punct de vedere tehnic şi indisponibile în multe cadre clinice şi din
domeniu. O metodă simplă de a estima compoziţia corpului şi care nu consumă mult
timp este analiza impedanţei bioelectrice (BIA). BIA se bazează pe principiul că masa
fără grăsimi conduce curent mai bine ca masa de grăsimi deoarece este în primul rând
o soluţie electrolit. Pornind de la măsurarea impedanţei, totalul apei corporale poate fi
estimat. BIA este o metoda validă de a estima compoziţia corpului la copii şi
adolescenţi. O alta metodă aplicată frecvent în condiţiile de domeniu este măsurarea
grosimii pliului cutanat. Măsurarea grosimii pliului cutanat făcută în mai multe situaţii
cu un compas, furnizează o estimare a cantităţii grăsimii subcutanate care se corelează
semnificativ cu cantitatea grăsimii corporale totale apreciată de alte metode.

Cea mai frecvent utilizată metodă de a estima obezitatea la copii şi adolescenţi este
Index-ul Masei Corporale (BMI) care este calculat ca şi greutate în kilograme împărţit
la pătratul înălţimii în metri. Presupunerea care stă la baza este că orice varietate în
greutate la indivizi de aceeaşi înălţime se datorează masei de grăsimi. BMI este un
indicator acceptabil şi valid a riscului de obezitate şi a prezentei obezităţii la copii şi
adolescenţi. Există un consens larg ca BMI este cel mai potrivit index de adipozitate
pentru copii în cadre clinice şi în domeniu. Măsurările de bază (greutate şi înălţime)
folosite pentru a deriva BMI sunt de încredere şi relativ uşor de măsurat. Deficienţa
majoră a BMI- ului este ca nu măsoară grăsimea corporala direct şi prin urmare nu
este capabila să distingă excesul de greutate de excesul de adipozitate. Excesul de
greutate corporală poate fi compus din ţesutul adipos sau invers din hipertrofia
musculara, ambele fiind judecate ca masa în exces. De câte ori posibil, este
recomandabil ca copii şi adolescenţii să se supună unei investigaţii mult mai detaliate
pentru a determina cantitatea de ţesut adipos.
La adulţi, o măsură de 25kg/mp este folosita pentru a defini supraponderabilitatea sau
în pericol de obezitate, şi 30kg/mp este măsura pentru obezitate. Aceste puncte de
măsură se bazează pe un risc sporit de morbiditate şi mortalitate. în timpul copilăriei
şi adolescentei BMI variază în mod substanţial în funcţie de gen şi vârsta. Prin
urmare, definiţiile obezităţii, în ceea ce priveşte copilăria, care folosesc BMI sunt
dependente de valorile limita relative datelor de referinţa specifice sexului şi vârstei.
Diagrama de repartiţie BMI poate fi folosita pentru a furniza aceste măsuri, dar exista
dificultatea ce populaţie de referinţa să aleagă şi ce funcţii de repartiţie să folosească
drept măsuri. Dacă puncte de măsuri urmează să fie folosite pe plan internaţional,
populaţia de referinţa ar trebui să fie reprezentativa la nivel internaţional. A 95-a
funcţie de repartiţie pentru BMI la populaţiile americane va fi diferită de cea în cazul
populaţiilor europene. Funcţiile de repartiţie ar trebui să fie bazate în mod preferabil
pe date care au fost colectate înainte ca recenta epidemie de obezitate să înceapă şi pe
o populaţie de referinţă care nu se schimba cu trecerea timpului pentru a se putea arata
tendinţele seculare. Clasificând copiii sau adolescenţii după greutatea normala,
chestiunea supraponderalilor sau a obezilor bazata pe funcţii de repartiţie este o
problema discutabila. Nu există nici un criteriu obiectiv disponibil pentru a decide ce
funcţie de repartiţie să folosească. Pentru definirea supraponderabilităţii la copii sau
obezitatea au fost folosite diverse puncte de măsuri , iar P85 şi P95au fost cele mai
frecvent utilizate. Dar P85 şi P95 nu sunt intrinsec mai valabile decât P90, P91, P97,
P98 sau P99. Indiferent de funcţia de repartiţie, punctul de măsură poate fi criticat
arbitrar şi definit fără a lua în vedere rezultatele legate de sănătate. Un index de
adipozitate ar prezice morbiditatea sau mortalitatea timpurie de boli cronice. Un
procent de puncte de măsuri ar trebui să fie identificat drept punctul de distribuţie al
BMI- ului unde riscul de sănătate al obezităţii începe să crească abrupt. Din punct de
vedere clinic, morbiditatea semnificativă asociată cu obezitatea nu este frecventă în
rândul copiilor şi adolescenţilor. Prin urmare, probabilitatea ca obezitatea va persista
şi la maturitate şi riscul morbidităţii şi mortalităţii adulte care urmează după începutul
obezităţii în copilărie reprezintă cel mai bun criteriu prin care se poate judeca
validitatea clinica a BMI-ului în copilărie şi adolescenta. Recent, the International
Obesity Task Force a propus o definiţie internaţională a supraponderabilităţii şi a
obezităţii la copii derivata dintr-o medie a funcţiilor de repartiţie a sase tari fiind
echivalenta BMI- ului cu 25 şi 30 kg/mp la vârsta de 18 ani. Aceste funcţii de
repartiţie au fost alese căci sunt bine acceptate drept măsuri exces de greutate şi
obezitate la adulţi şi vârsta de 18 ani funcţionează ca şi o graniţa dintre
copilărie/adolescenta şi maturitate. Aceasta noua abordare furnizează o soluţie
statistica pentru problemele comune de a găsi o populaţie de referinţa şi punctele de
măsuri care sunt acceptate pe plan internaţional. Chiar daca aceasta noua definiţie are
limitele ei şi câţiva autori încă prefera valorile măsurilor specifice populaţiei în locul
punctelor de măsuri bazate pe o medie a datelor a diferitor tari (in special cele
vestice), aceasta definiţie internaţională este recomandata pe scara larga pentru a fi
folosita în rândul copiilor şi adolescenţilor.

1.2. Preponderenţa supraponderabilităţii şi a obezităţii la copii şi adolescenţi


Diferitele definiţii ale supraponderabilităţii şi ale obezităţii furnizează în mod
substanţial rate diferite de preponderenta în rândul copiilor şi a adolescenţilor. Pana de
curând, comparaţiile din cadrul şi dintre ţări privind preponderenţa şi a tendinţele
seculare ale obezităţii şi excesului de greutate în rândul copiilor şi al adolescenţilor au
fost aproape imposibile din cauza diferitelor definiţii folosite.

Tabel 1. Predominanţa şi tendinţele vechi în preponderenţa excesului de greutate şi a


obezităţii în rândul copiilor şi al adolescenţilor bazat pe un criteriu internaţional de
măsuri recomandat IOTF
Ref. Ţara An N Vârsta Preponderenţa Preponderenţa
excesului de greutate obezităţii
(inclusiv obezitate)
29 USA 1971-74 6-19 ani 15,6% băieţi,16% fete 3,7% băieţi, 4,5% fete
1976-80 16,4% băieţi, 15,9% fete 3,7% băieţi, 4,6% fete
1988-94 24,7% băieţi, 25,8% fete 7,9% băieţi, 9% fete
30 USA 1988-94 6108 6-18 ani 23,7% băieţi, 15,6% fete 7,7% băieţi, 8,4% fete
30 Rusia 1992 6883 6-18 ani 18,7% băieţi, 19,6% fete 6% băieţi, 6,3% fete
30 China 1991 3014 6-18 ani 7,3% băieţi, 7,8% fete Foarte scăzut
31 Australia 1985 8492 7-15 ani 10,7% băieţi, 11,8% fete 1,4% băieţi, 1,2% fete
1995 1586 20% băieţi, 21,5% fete 4,7% băieţi, 5,5% fete
32 Australia 1969 763 13-15 7,8% băieţi, 12,8% fete 0,7% băieţi , 2,3% fete
De Sud 1985 1959 ani 11,8% băieţi, 10,9% fete 2,2% băieţi, 1,3% fete
32 Australia 1985 1574 10-12 12,3% băieţi, 11,2% fete 2,2% băieţi, 1,4% fete
De Sud 1997 1660 ani 21,9% băieţi, 19,2% fete 4,4% băieţi, 3,3% fete
32 NS Wales 1985 1227 7-15 ani 10,8% băieţi, 12% fete 1,4% băieţi, 1,5% fete
(Australia) 1997 3994 20.2% băieţi, 20,5% fete 5% băieţi, 4.4% fete
32 Victoria 1985 1295 7-12 ani 12,8% băieţi, 13,5% fete 1,5% băieţi, 2,2% fete
(Australia) 1997 2221 22,1% băieţi, 24,1% fete 5,2% băieţi, 5,7% fete
33 Scoţia 1974 2250 4-11 ani 5,4% băieţi, 8,8% fete 1,7% băieţi, 1,9% fete
1984 4246 6,4% băieţi, 10,4% fete 0,9% băieţi, 1,8% fete
1994 4108 10% băieţi, 15,8% fete 2,1% băieţi, 3,2% fete
33 Anglia 1974 8010 4-11 ani 6,4% băieţi, 9,1% fete 1,4% băieţi, 1,5% fete
1984 6267 5,4% băieţi, 9,3% fete 0,6% băieţi, 1,3% fete
1994 5874 9% băieţi, 13,5% fete 1,7% băieţi, 2,6% fete
34 Anglia 1994 2882 5-17 ani 10% băieţi, 15% fete
1998 15% băieţi, 20% fete
35 Franţa 2000 1582 7-9 ani 17,9% băieţi, 18,3% fete 4,0% băieţi, 3,6% fete
36 Finlanda 1977 2832 12-18 7,2% băieţi, 4,1% fete 1,1% băieţi, 0,4% fete
1999 8219 ani 16,7% băieţi, 9,8% fete 2,7% băieţi, 1,4% fete
37 Tarile de 1980 3-18 ani 5,5% băieţi, 6,5% fete 0,3% băieţi, 0,3% fete
Jos 1996-97 10,7% băieţi, 11,1% fete 1,3% băieţi, 1,1% fete
37 Flandra, 1996-97 3-18 ani 11,5% băieţi, 12,7% fete 2,1% băieţi, 1,6% fete
Belgia
Numărul acestor prevalenţe aflat în creştere foloseşte aceste puncte de măsuri şi face
posibila compararea ratelor de preponderenta în lumea întreaga şi determinarea
tendinţelor vechi. Tabelul 1 furnizează o perspectiva a studiilor de preponderenţă din
lumea întreagă care sunt bazate pe criteriul internaţional de măsuri recomandat IOTF
pentru exces de greutate şi obezitate în rândul copiilor şi adolescenţilor. Alte studii de
preponderentă care folosesc definiţiile lor nu au fost incluse în acest tabel.

În Statele Unite, Australia şi Europa, predominanţa excesului de greutate şi a


obezităţii la copii şi adolescenţi a crescut dramatic în ultimele trei decade (tabel 1).
Mai mult decât atât, în ultimii 15-29 de ani, a crescut mult mai rapid decât în ultimele
decade şi a atins proporţii epidemice. Cele mai mari creşteri au avut loc la copii şi
adolescenţi în jumătatea superioară a distribuţiei BMI. Ratele de preponderenţă sunt
încă mari în Statele Unite şi Australia în comparaţie cu Europa , dar creşterea rapidă
raportată şi în ţările europene este alarmantă.

Un studiu recent bazat pe măsuri recomandate de IOTF a recalculat ratele de


preponderenţă în ţările europene. Niveluri mai mici al excesului de greutate au fost
găsite în rândul copiilor din tarile Europei Centrale şi de Est şi rate de preponderenţă
mai mari în ţările Europei de Est. De asemenea a fost raportatăo tendinţă nord-sudică
în interiorul ţărilor.

În Belgia, preponderenţa excesului de greutate la copii şi obezitatea a crescut în mod


semnificativ din anul 1969 pana în 1996 cei mai supraponderalii copii devenind chiar
şi mai supraponderali. în plus, acest studiu a demonstrat ca riscul ca un copil
supraponderal să devină un adult supraponderal este substanţial, indicând faptul că
majoritatea acestor copii supraponderali vor deveni adulţi supraponderali. Aceasta
indică faptul că obezitatea infantila devine o problema de sănătate publica majoră în
Belgia. Între 1996-1997, preponderent supraponderabilităţii la copiii flămânzi cu
vârste cuprinse între 3 şi 8 ani a fost 12%, din care 2% a fost preponderenţa obezităţii.
Excesul de greutate a fost mai predominant la fete decât la băieţi, pe când obezitatea a
fost mai predominantă la băieţi.
Preponderenţa sporită a supraponderabilităţii şi a obezităţii în copilărie şi adolescenţă
pare a fi universală şi se referă mai mult la copii sau adolescenţi care sunt deja
supraponderali şi au tendinţa să devină tot mai grei cu timpul. Cum riscul ca
obezitatea să persiste la maturitate este mai mare în cazul obezităţii şi
supraponderabilităţii severe, posibilitatea ca obezitatea să persiste din copilărie la
maturitate va creşte pe viitor. Factorii care motivează creşterea rapidă a
preponderentei obezităţii infantile rămân neclari. Dovezile disponibile sugerează că
obezitatea rezultă din interacţiunile multiple dintre gene şi mediul înconjurător.
Obezitatea părinţilor este un factor de risc important pentru obezitatea infantilă. Chiar
daca genetica poate explica o parte din aceasta relaţie, unii factori de mediu afectează
în mod semnificativ acest fenomen. O revizuire a studiilor de familie a indicat ca
succesiunea poate justifica cel mult 30%-50% din diferenţa inter-individuală în
adipozitate. Stilul de viaţă de familie şi mediul joacă un rol important în dezvoltarea
alimentelor copiilor şi preferinţelor de activitate şi acest lucru poate explica în mod
parţial modelele familiale de obezitate. Deşi există influenţe genetice clare asupra
susceptibilităţii de obezitate, rapiditatea creşterii preponderentei obezităţii trebuie să
se refere mai mult la schimbări în mediu decât la schimbări în genele umane, deoarece
schimbările genetice nu pot apărea la aceasta rată. Genele implicate în creşterea în
greutate cresc în general susceptibilitatea de creştere a grăsimii la subiecţii expuşi la
un mediu de risc ridicat, mai mult decât cauzează obezitate. Genele noastre ne permit
să devenim obezi, mediul şi comportamentul determină faptul de a deveni obezi.
Obezitatea rezultă dintr-un dezechilibru între aportul de energie şi consumul de
energie, dar mecanismul acestui dezechilibru rămâne aproape în întregime speculativ.
Nu este clar daca obezitatea se dezvoltă dintr-un exces de aport de energie sau cel mai
posibil dintr-o combinaţie a celor două. Factorii care pot contribui la creşterea
obezităţii se pot referi la creşterea dimensiunilor porţiilor alimentare, consumul de
alimente rapide bogate în grăsimi şi un stil de viata sedentar (consum scăzut de
energie în transport şi la munca, mai mult timp liber inactiv, vizionare TV,
disponibilitatea pentru practicarea jocurilor video şi pe calculator).

Sondajele privind consumul alimentar nu au reuşit să demonstreze în mod progresiv


un aport de energie mai ridicat la copii şi adolescenţi. În ciuda creşterii preponderentei
obezităţii şi excesului de greutate, lipsa de probe care arata o creştere generală a
consumului de energie în rândul copiilor şi adolescenţilor se poate datora
incorectitudinii estimării consumului alimentar la tineri, în special la cei obezi şi
supraponderali. O altă explicaţie posibila este faptul ca consumul de energie este un
factor cauzal primar a creşterii preponderentei obezităţii. Consumul total de energie
este compus din rata metabolica fundamentala (60-70%), efectul termic al alimentelor
(10-20%) consum legat de activitatea fizica (20-30%). Fiecare dintre aceste
componente pot fi reduse în mod relativ la copiii şi adolescenţii obezi. După controlul
compoziţiei corporale, rata metabolica fundamentala nu a fost găsita să difere intre
copii obezi, post-obezi sau non-obezi sau intre copii unor părinţi slabi şi obezi. O
masă redusă, indusă terno-genetic nu este prezenta la copii supraponderali în
comparaţie cu corespondenţii lor cu greutate normala şi este puţin probabila la copiii
pre-obezi. Prin urmare, o ipoteza atractivă a fost ideea ca activitatea fizică redusă
asociată cu consumul de energie şi sedentarismul este un factor important privind
dezvoltarea obezităţii la copii şi adolescenţi. Totuşi, nu există niciun studiu care să
confirme faptul ca activitatea fizică s-a micşorat de-a lungul deceniilor şi că
obezitatea şi excesul de greutate au crescut. Presupunerea ca, astăzi copii sunt mai
puţin activi decât erau în ultimele decenii se bazează mai mult pe dovezi indirecte. În
Statele Unite, studiile arata ca participarea la educaţie fizica a suferit un declin intre
anii 1984-1997. O persoană obişnuită în Anglia se uită acum la televizor mai bine de
26 de ore pe săptămână în comparaţie cu cele 16 ore în anii 1960. Câteva studii
recente au demonstrat o scădere a nivelurilor de condiţie fizica la copii şi adolescenţi
în ultimele decenii. Aceste niveluri scăzute ale condiţiei fizice se pot datora unor
niveluri scăzute ale activităţii fizice zilnice. Un studiu longitudinal recent a furnizat
dovezi cum ca o creştere a activităţii fizice sau o scădere a inactivităţii a fost asociata
cu o descreştere a supraponderabilităţii relativa la copii. Aceste descoperiri sugerează
ca activitatea fizică scăzută sau inactivitatea precede dezvoltarea obezităţii şi poate fi
un factor contribuitor important, dar probe clare lipsesc.

1.3. Activitate fizica, aptitudini fizice şi obezitatea la copii şi adolescent


Deşi “activităţile fizice”, “sportul” şi “exerciţiul” sunt folosite de obicei alternative,
acestea nu sunt sinonime. Toate trei se pot referi la aptitudini fizice, dar înainte de a
continua cu aceşti termeni se cere clarificare.
“Activitatea fizica” include orice mişcare a corpului produsa de muşchii scheletici şi
duce la o creştere substanţială fata de consumul de energie rămas. Activitatea fizică
poate fi subdivizata în categorii precum sportul, exerciţiile, sarcini de uz casnic,
sarcini de lucru şi alte activitatea. Astfel, “sportul” şi “exerciţiile” sunt sub-categorii
ale activităţii fizice. “Exerciţiul” este o activitate fizica care este planificata,
structurata, repetabila şi cu scop în sensul ca îmbunătăţirea şi menţinerea a unei sau
mai multe aptitudini fizice este un obiectiv. Precum multe sporturi sunt efectuate
pentru a îmbunătăţi şi a menţine componente ale aptitudinii fizice, acestea pot fi
considerate exerciţii.
Activitatea fizică este un comportament, dar poate apărea şi ca un rezultat a activităţii
muşchilor scheletici, care este susţinuta de energia consumată. Prin urmare activitatea
fizica este corelata cu energia consumată, dar poate cauza şi o creştere a ritmului
metabolic care persistă mult după încetarea mişcării observabile. Diferite tehnici
pentru evaluarea activităţii fizice ar putea fi măsurarea diferitelor dimensiuni ale
activităţii fizice. Metode disponibile pentru evaluarea activităţii fizice la copii şi
adolescente sunt direct observabile, rapoarte proprii( jurnale, chestionare, interviuri,
mărci fiziologice(ritmul cardiac), calorimetru şi senzori de mişcare.
“Aptitudinile fizice” sunt considerate în general a fi abilitatea de a efectua sarcini
zilnice fără oboseala. Aptitudinile fizice includ câteva componente: aptitudinea
cardio-respiratorie, rezistenta musculara, puterea musculara, flexibilitatea,
coordonarea şi viteza. Diferitele aspecte ale aptitudinilor fizice pot fi măsurate prin
intermediul a diferite laboratoare şi teste în domeniul acesta.
Exista o relaţie foarte însemnata intre activitate şi aptitudini fizice la tineri. Intr-o
revizuire cuprinzătoare, Morrow şi Freedson au indicat un raport moderat redus între
activitatea fizică şi fitness-ul la adolescenţi. Pentru a modera relaţia dintre activitatea
fizica şi aptitudinile fizice la adolescenţi. Un stil de viata activ este asociat pozitiv cu
o mai buna dezvoltare motorie la copii.
Obezitatea şi relaţia activitate-aptitudine nu a fost destul investigată la copii şi
adolescenţi. Comparabilitatea dintre studiile de investigare a relaţiei dintre activitatea
fizica şi obezitate este limitata deoarece activă autori măsoară activitatea
comportamentului, în timp ce alţii măsoară energia consumata. Energia consumată în
timpul efectuării unei activităţi fizice depinde în mare măsura de greutatea corpului.
Cu cat este mai mare greutatea corpului, cu atât este mare nevoia de energie intr-o
anumita activitate. La aceeaşi mişcare a corpului obez şi a celui cu o greutate normala,
copiii obezi vor necesita o energie mai mare. Copiii obezi sunt de obicei mai puţin
activi decât cei care nu sunt obezi şi timpul dedicat activităţilor sedentare a fost direct
asociat cu nivelurile adipozităţii. În orice caz, proporţia totala de energie consumată
dedicata activităţii fizice este comparabila la copiii care sunt obezi şi la cei care un
sunt obezi. Goran şi colegii nu au găsit o relaţie între masa de grăsime a corpului şi
energia necesară unei activităţi fizice (de la chestionare), întrucât timpul folosit pentru
efectuarea activităţii fizice (din chestionare) a fost invers proporţional masei de
grăsime. Potrivit acestor constatări, ei au sugerat ca timpul alocat activităţii poate fi un
factor mai important în menţinerea energiei întregului corp, decât energia consumată.
Copii şi adolescenţii obezi au fost asociaţi unei dezvoltări mai slabe a sistemului
motric şi rezistenta de executare. Copiii şi adolescenţii obezi pot apărea ca fiind
potriviţi pentru aerobic datorita masei musculare în plus fata de excesul masei de
grăsime.Dar bazat pe scorurile date pentru greutatea corpului sau compoziţia acestuia,
cele mai multe studii arata ca obezitatea la copii şi adolescente este mai puţin potrivita
decât greutatea lor normala. Oricum, încă întrebarea este cum s-ar putea cel mai bine
ajusta la greutatea corporala sau compoziţia acesteia. Diferiţi autori folosesc diverse
metode de scalare. Ajustările nepotrivite pot conduce la concluzii inexacte.

1.4 Analiza problemei


Prevalenta şi nivelul de obezitate infantilă şi la adolescenţi creşte foarte repede în
toata lumea, de asemenea, şi în Belgia (vezi 1.2). Până nu demult, obezitatea în
copilărie şi adolescenţă nu a fost recunoscută public ca fiind o problema de sănătate.
Obezitatea la copii un a fost comuna şi morbiditatea asociată obezităţii au fost în
general restricţionată la populaţia adultă. În orice caz, precum mulţi copii şi
adolescenţi obezi sunt tot mai răspândiţi, consecinţele semnificative ale obezităţii la
fel ca şi antecedente ale bolii la adulţi sunt acum comune pentru obezitatea la copii şi
adolescente. Două dintre cele mai importante probleme asociate obezităţii la copii
sunt consecinţele psihosociale şi medicale. Discriminarea psihosocială a obezităţii la
copii şi adolescente poate conduce la izolare sociala şi are consecinţe în dezvoltarea
psihologică şi comportamentală. Deşi multe consecinţe medicale nu devin aparente
pana la maturitate, complicaţii ortopedice şi un mare risc pentru boli precum calculi
biliari, hipertensiune, dislipidemie, hiperinsulinimie, astm şi tulburări ale somnului
pot fi deja prezente la copiii obezi. şi cel mai important, tipul 2 de diabet care recent a
fost considerat o tulburare pentru populaţia adulta, este tot mai mult recunoscut la
adolescenţii obezi şi chiar copii foarte tineri. În plus, obezitatea la copii este un
predictor important pentru obezitatea la adulţi şi a fost asociat cu morbiditatea şi
mortalitatea la maturitate independent de greutatea adultului şi alţi factori de risc.
Câteva complicaţii ale obezităţii în cazul copiilor se pot îmbunătăţii considerabil sau
pot dispărea complet odată cu pierderea grăsimii. Obezitatea descoperită recent la
copii se poate trata, şi este o mai mare probabilitate ca obezitatea să nu mai apară la
maturitate. Mai târziu, supraponderabilitatea în adolescenţă persistă şi cu cât este mai
gravă obezitatea, cu atât este mai mare probabilitatea de persistenţă a acesteia la
vârsta adultă. Până când prevenirea este recunoscută ca prima şi cea mai eficientă
modalitate de a combate obezitatea, mulţi copii şi adolescenţi sunt deja obezi sau
supraponderali. Aceşti indivizi au nevoie de asistenta pentru a ajunge la compoziţia
corpului dorita şi pentru a preveni co-morbiditatea asociata cu obezitatea. Există o
nevoie urgentă pentru dezvoltarea a unor programe cu efect de tratare a obezităţii la
copii şi adolescente şi a preveni ca tinerii obezi să devina adulţi obezi. O abordare
multidisciplinară a unui amplu program de comportament a stilului de viaţă include
schimbări în activitatea fizică şi obiceiurile legate de mâncare a fost identificat ca
fiind cel mai eficient în gestionarea greutăţii la copii şi adolescenţi (vezi capitolul 1.2
pentru mai multe detalii în legătura cu componentele tratamentului). O asemenea
strategie a avut succes, în scurte cuvinte îmbunătăţirea compoziţiei organismului, dar
sunt puţine studii disponibile pentru un efect de durata a unui program de controlare a
greutăţii la copii şi adolescente. Mai mult, rezultatele acestor studii sunt modeste şi
arata o mare variabilitate printre participanţi. Este nevoie să se evalueze pe termen
scurt şi lung eficacitatea acestor programe şi factori de studiu implicate în evoluţia
tratamentului. În plus, pentru a fi capabil de a adapta aceste programe nevoilor
specifice a tinerilor obezi şi supraponderali, este important să se studieze
caracteristicile specifice ale populaţiei. Aceasta va permite dezvoltarea cât mai multor
strategii de tratare a copiilor şi adolescenţilor obezi şi supraponderali.

Capitolul 1.2 Intervenţii pentru prevenirea şi controlul obezităţii la copii


Deforche B, De Bourdeaudhuji I, Hills AP

În: Hills AP (ed). ICSSPE Seria Perspective Volumul 6: Copiii și obezitatea

Prevenirea obezităţii infantile


Echilibrul energetic se produce atunci când energia acumulată (mâncarea ingerată)
egalizează energia consumată. Energia acumulată în exces în raport cu cea consumată
duce la creşterea în greutate. Totalul energiei consumate constă în 3 componente: rata
metabolismului sedentar (60-70%), efectul termic al mâncării (15-20%) și energia
consumată în activităţi fizice (20-25%). Activitatea fizică este componenta cea mai
predispusă la schimbare. Prin urmare, intervenţiile menite în a preveni obezitatea
infantilă ar trebui să se concentreze asupra factorilor care influenţează alimentele
consumate şi activitatea fizică.
Prevenirea obezităţii ar trebui să înceapă cât mai devreme. De exemplu, decât
folosirea unui înlocuitor ,este de preferat alăptarea naturală a unui sugar, în acest fel
contribuind la prevenirea obezităţii (Dietz, 2001). Pe urmă, alimentaţia copiilor şi
alegerea activităţilor pot fi influențate prin intervenţii și consilieri timpurii (Birch &
Ficher, 1998) iar obiceiurile deprinse de la începutul vieții probabil vor rămâne și pe
parcursul vieții. (Kelder et al., 1994).
Ghidarea familiilor cu copii mici privind nutriția și activitatea fizică ar putea avea un
impact pozitiv asupra riscului obezității la copii, în special pentru aceia cu părinți
obezi. Programele pentru prevenirea obezității ar trebui să aibă în vedere întreaga
populație încât este dificil să identifici copiii predispuși la obezitate încă de la o vârstă
fragedă (Power et al., 1997). Factorii de risc pentru dezvoltarea obezității includ
factori genetici, sociali și de conduită. Din moment ce factorii genetici și sociali nu
pot fi modificaţi, programele de prevenire iși focalizează atenția pe schimbările
comportamentale inclusiv creșterea activității fizice și îndreptarea obiceiurilor de
alimentaţie (reducând energia acumulată unde este necesar). Când punem accentul pe
o alimentaţie sănătoasă (mai degrabă decât reducerea energiei acumulate) și pe o
activitate fizică moderată, toţi copiii, fără a ţine seama de riscul creşterii obezităţii, pot
beneficia de o astfel de intervenţie. Orice încercare trebuie făcută cu scopul de a
minimiza riscul influenţării negative a conduitei şi contribuind la tendinţa obiceiurilor
proaste de alimentaţie.

Intervenţii în cadrul familiei


Stilurile de viață ale familiei joacă un rol central în dezvoltarea preferințelor de
alimentație ale copiilor precum şi alegerea activităților. Părinții în mod special au o
influență puternică asupra stilului de viață al copiilor lor prin modelare și educație
(Hodges 2003). Prin urmare este vital ca strategiile pentru combaterea obezității
infantile să implice părinții și majoritatea familiei. Totuși, este important de subliniat
faptul că nutriția și obiceiurile ce țin de activitate pot fi influențate de o
interdependența a factorilor social-culturali, etnici și factorii de mediu.
Influențele parentale sunt determinanți prematuri ai felului de alimentație la copii
(Birch&Davison, 2001) iar stilurile de educare pot influența dezvoltarea preferințelor
de mâncare precum și abilitatea copilului de a-și autoregla alimentația (Birch&Fisher,
1998). Mai important de atât, în timp ce părinții ar trebui să fie responsabili pentru
ceea ce copiii au de oferit, copiilor ar trebui să li se permită să aleagă dintre aceste
mâncăruri și să iși controleze cantitatea pe care o mănâncă (Evers, 1997). Tabelul 1
furnizează niște informații nutriționale care le-ar putea fi de folos părinților în
prevenirea obezității la copii.

Tabel 1: Repere nutriționale pentru prevenirea obezității la copii


Pregătiți o varietate de mâncăruri (cu feluri din toate cele 5 grupe)
Mâncați mâncare gătită cât de des posibil
Consumați multe fructe, legume și alimente bogate în amidon și fibre (de exemplu făină
integrală și pâine din cereale integrale, paste făinoase, orez sau cereale în loc de
echivalentele albe);
Evitați consumarea alimentelor bogate în grăsimi (prin limitarea consumului de lapte
nepasteurizat, unturi și iaurturi bogate în grăsimi);
Reduceți utilizarea grăsimilor în timpul preparării mâncării (grătar, mai degrabă mâncare
fiartă sau pe aburi decât prăjită);
Reduceți consumul mâncărurilor bogate în zahăr (de exemplu evitați adăugarea zahărului
la cereale sau băuturi);
Limitați consumul băuturilor îndulcite. Ca și o alternativă încurajați consumul de apă.
Încurajați consumul alimentelor și băuturilor în bucătărie sau în sufragerie
Evitați să mâncați la alte ore decât la cele alocate meselor principale sau gustărilor
Mâncați în familie ori de câte ori puteți
Serviți porții potrivite;
Încurajați copiii să mănânce sănătos la micul dejun și să nu sară peste mesele principale;
Reduceți consumul de mâncare nesănătoasă (de exemplu, bogată în zahăr sau/și grăsimi),
în special după ora cinei;
Pregătiți gustări sănătoase (fructe, morcovi sau alte legume) prezentabile și la îndemână;
Pregătiți-le mâncare sănătoasă și pentru școală;
Învățați copiii că este bine să lase mâncare în farfurie atunci când au mâncat suficient;
Nu folosiți mâncarea ca și o recompensă.
Părinții au responsabilitatea să facă alegerile potrivite în timpul cumpărăturilor. De
asemenea, părinții trebuie să pregătească mese sărace în grăsimi și gustări (cum ar fi
fructele). Părinții trebuie să aibă în vedere ca mesele să fie luate la ore regulate cu
întreaga familie ori de câte ori este posibil, să fie realiști în ceea ce privesc porțiile de
mâncare, să limiteze mâncatul la un singur loc, cum ar fi bucătăria sau sufrageria, fără
vreun televizor în preajmă. Mai important, copiii nu trebuie să sară peste mesele
principale sau să fie forțați să mănânce întreaga porție. Mai degrabă, copiii ar trebui să
fie învățați să răspundă semnalelor corpului, de înfometare și de sațietate (Rolland-
Cachera &Bellisle, 2002) pentru a ajuta să-și autoregleze energia acumulată și să evite
supra alimentația. Utilizarea hranei ca și recompensă sau pentru reglarea dispoziției și
a comportamentului este total impropriu (Rolland-Cachera &Bellisle, 2002).

Sprijinul parental și îndrumarea sunt de asemenea determinanți puternici ai nivelului


activității fizice la copii (Fogelholm et al., 1999). Când părinții sunt angajați în
activități fizice și sporturi, copiii lor sunt mai predispuși să aibă o atitudine pozitivă
față de activitatea fizică. Pe de altă parte, părinții care se uită la televizor în mod
regulat și pe perioade mari de timp și care sunt în general inactivi, vor promova
atitudini și comportamente sedentare față de copiii lor. Exemple de sprijin parental
includ deplasarea la locuri de joacă sau favorizarea sportului, înrolarea copiilor în
cluburi sportive, achiziționarea echipamentului sportiv, reamintirea copiilor să fie
activi, să fie ei inșiși activi cu copiii lor, și încurajarea jucatului afară. În mod ideal,
părinții ar trebui să-și implice copiii în cât mai multe activități fizice. Aceasta trebuie
să includă participarea la sporturi și implementarea activităților ca și parte din rutina
zilnică a copiilor. Părinții trebuie să incurajeze copiii să urce pe scări decât să ia liftul,
să plimbe câinele, să se plimbe sau să meargă cu bicicleta spre și de la școală sau la
magazine, și să facă diferite activități casnice ( cum ar fi spălatul vaselor, curățarea
camerei lor, spălatul mașinii, grădinărit, etc). Din păcate, aceste practici au fost reduse
substanțial în ultimii 50 de ani o dată ce tehnologia a avansat.
O altă strategie pentru a crește activitatea copiilor este limitarea orelor petrecute la
televizor. Când copiii sunt încurajați să reducă timpul petrecut la televizor,reacțiile lor
față de o activitate fizică viguroasă vor fi mai pozitive decât atunci când sunt
încurajați să crească activitatea fizică (Epstein et. Al., 1995b). Asta se întâmplă când
copiii, forțați să crească nivelele activitătii fizice, percep această încurajare ca și o
alegere forțată. Pe de altă parte, încurajarea reducerii timpului petrecut în fața
televizorului oferă tânărului șansa să aleagă un substitut. Din păcate, uitatul la
televizor promovează atât reducerea activității cât și crește consumul de hrană. Mulți
copiii consumă câte o gustare în timp ce se uită la televizor și prin urmare, preferințele
pentru mâncare ale copiilor sunt cu ușurință influențate de spoturile publicitare cum ar
fi cele pentru băuturi sau alimentele bogate în energie (Kraak& Pelletier, 1998).
O reducere a timpului petrecut în fața televizorului are potențialul să scadă consumul
de alimente bogate în calorii și de asemenea să crească posibilitatea că timpul va fi
folosit pentru scopuri mai active. Părinții trebuie să fie precauți în a nu se încrede în
televizor, de exemplu ca și o formă de baby-sitting atunci când copiii sunt mici.
Tabelul 2 furnizează niște sugestii utile pentru creșterea oportunităților activităților
fizice.
Tabel 2: Repere pentru activitățile fizice pentru prevenirea obezității la copii
Asigurarea oportunităților pentru joaca în siguranță atât afară cat și înăuntru;
Expunerea copiilor la cât mai multe activități fizice posibile;
Înscrierea copiilor în cluburi sportive;
Organizarea activităților fizice cu întreaga familie în mod regulat;
Încurajarea mersului pe jos sau pe bicicletă spre și de la școală sau magazine;
Încurajarea urcatului pe scări decât luarea liftului. Dacă sunt prea multe etaje încurajați
urcarea câtorva scări și încercați să creșteți numărul cu timpul
Implicați copiii în activități casnice cum ar fi spălatul vaselor, curățarea camerei lor,
spălatul mașinii, grădinăritul, plimbatul câinelui, etc.;
Limitați numărul de ore petrecut în fața televizorului sau jucatul pe calculator mai puțin
de 2 ore pe zi;
Pemiteți-le copiilor să se uite la televizor numai după ce au făcut mișcare cel puțin o
oră;
Nu amplasați televizoare sau jocuri pe calculator în camera copilului.

Intervenţii în cadrul şcolii


Școala este un loc ideal pentru prevenirea obezității infantile. Școlile au avantajul de a
influența numeroși copii, furnizându-le consiliere permanentă la un cost minim, și fără
implicarea părinților. Nici o altă instituție publică nu are atât de mult potențial contact
cu copiii și părinții lor. Părinții pot fi implicați prin ședințe și material educațional
care poate fi trimis acasă la familii. Școlile au potențialul și personalul menite să
promoveze schimbări în activitatea fizică și modul de alimentație.
Orele de educație fizică asigură o oportunitate unică de a contribui la creșterea
nivelului activității fizice la copii. Există de asemenea și un potențial ridicat pentru a
utliliza pauzele și timpul dinainte și după orele de școală pentru activități fizice și
sporturi. Majoritatea școlilor au o serie de facilități sportive și echipamente iar acestea
sunt folosite în general pentru orele de după cursuri. Este de asemena logic ca școlile
să promoveze deplasarea activă spre și de la școală. Mai mult, mediul de la școală
oferă un potențial ridicat pentru multiple activități de alimentație și nutriție, experiențe
și dezvăluiri. Aceasta poate include mâncarea care este disponibilă la magazinele din
școală, la aparatele de vândut, la evenimentele de strângere de fonduri, și la gustările
de la școală și petreceri. Intervențiile în alimentație la școală ar trebui să îi ajute pe
elevi să facă alegeri pentru o alimentație mai sănătoasă prin prepararea unor prânzuri
sănătoase ( sărace în grăsimi și bogate în fructe proaspete și legume) și oferind
alternative sănătoase în locul băuturilor și dulciurilor, cum ar fi de exemplu apa de la
dozator sau fructele.
Din moment ce majoritatea personalului didactic nu are pregătirea necesară pentru
promovarea activității fizice și alimentației sănătoase, este necesară instruirea
profesorilor pentru a dobândi cunoștiintele și priceperea cheii activității fizice și
conceptelor de alimentație și strategiile schimbării de comportament (vezi mai jos).
Profesorii de educație fizică pot să se implice ca și coordonatori în programele de
intervenție din cadrul școlii pentru prevenirea obezității și implicarea altor școli sau
personal cum ar fi asistent sau doctor pentru a ajuta monitorizarea copiilor
supraponderali. S-ar putea să fie necesar ca tinerii supraponderali să fie încredințați
unui program destinat controlului greutății pentru a preveni o viitoare luare în
greutate. Până în prezent, un număr de intervenții din cadrul școlii a fost raportat
(Story, 1999), totuși astfel de exemple au un potențial limitat pentru o implementare
mai răspândită. Tabelul 3 furnizează niște sugestii pentru dezvoltarea unui program de
prevenire a obezității din cadrul școlii.
Tabel 3: Repere pentru programele de prevenire a obezității din cadrul școlii
Asigurați ore de educație despre sănătate asociate cu alimentația sănătoasă și activitatea fizică;
Implicați părinții prin ședințe și furnizarea de material educațional;
Asigurați programe de educație fizică cel puțin de 2 ori pe săptămână;
Oferiți oportunități active în pauze , înainte și după ore;
Propuneți o varietate de sporturi și activități
Promovați transportul activ spre și de la școală
Pregătiți prânzuri sănătoase (sărace în grăsimi și bogate în legume proaspete și fructe);
Încurajați consumul de alternative sănătoase cum ar fi apa rece și fructele în locul băuturilor
sau dulciurilor;
Asigurați instruirea cadrelor didactice în privința activităților fizice și a nutriției legate de
strategiile schimbului comportamental
Îndrumați pe cât posibil copiii supraponderali spre programe bazate pe controlul greutății

Intervenții în cadrul comunității


Există o necesitate urgentă ca guvernele să recunoască problema obezității și să
asigure suport financiar și fizic pentru programele de prevenire a obezității. De
exemplu, pentru sprijinirea alimentației sănătoase, guvernele trebuie să
propun[ producerea de mâncare sănătoasă (cum ar fi fructe proaspete sau legume)
disponibilă în special tinerilor. Guvernele pot de asemenea să legifereze îmbunătățirea
etichetelor de pe alimente, și reclamele adresate copiilor și tacticilor nutriționale din
școala. Pentru a sprijini activitatea fizică, guvernele trebuie să își asume
responsablilitatea în furnizarea unui mediu sigur incluzând drumuri care încurajează
mersul pe jos sau pe bicilcetă, spații și facilități pentru joacă și sporturi. Guvernele pot
de asemenea să dea dispoziții pentru norme de construcție care să favorizeze utilizarea
scărilor în clădirile publice și solicitarea nivelurilor corespunzătoare de activitate
fizică și educația sănătății în aria curiculară a școlii.

Tratarea obezității infantile

Scopul tratamentului
În timp ce prevenirea este recunoscută ca fiind modalitatea primară și cea mai
eficientă de a combate obezitatea, numeroși copii și adolescenți sunt deja
supraponderali sau obezi. Aceste persoane au nevoie de asistență pentru a preveni o
viitoare creștere în greutate și dezvoltarea obezității relaționată cu co-morbiditatea.
Tratamentul pentru astfel de persoane ar trebui să inceapă cât mai curând posibil și
să sporească șansele unui succes pe termen lung (Epstein et al., 1995a.). Din păcate
există o convingere răspândită ca problema obezității se va agrava la copiii mai mari.
Identificarea timpurie și controlul copiilor care depășesc greutatea normală pe
înălțime, gen și înălțime vor ajuta la minimalizarea problemei obezității. Aprecierea
de rutină a greutății și înălțimii la copii și identificarea greutății excedentare sunt
esențiale în timpul copilăriei. Schimbări remarcabile în modul de creștere trebuie
identificate și comunicate părinților înainte să fie prea târziu. Trebuie ținut cont de
perioadele normale de creștere rapidă. Factorii fundamentali a excesului de greutate și
a modelelor de alimentație și activitate trebuie discutați cu copilul și părinții. Cea mai
pragmatică întrebuințare la monitorizarea creșterii este utilizarea diagramelor de
creștere. În general, greutatea va urmări aceleași procente ca și înălțimea. Greutatea
poate fi folosită pentru diagramele înălțimii. Copiii a căror greutate depășește 120%
față de cea calculată pentru înălțime sunt supraponderali. De la greutate și înălțime,
Indexul Masei Corporale poate fi comparat și calculat cu tiparele internaționale pentru
supra-ponderabilitate și obezitate la copii (Cole, 2000).
Scopul tratamentului obezității infantile trebuie să fie gradual cu o pierdere în greutate
controlată care să permită creșterea și dezvoltarea normală și înfometare minimă
(Shonfeld-Warden & Warden 1997). În mod normal, obiectivul tratamentului depinde
de vârsta copilului și de severitatea problemei cu greutatea. De exemplu, la mulți copii
cu probleme de greutate, menținerea greutății sau ratele reduse a câștigului în greutate
pot fi obiectivul deoarece o viitoare creștere va normaliza greutatea corporală. Pentru
cazuri de obezitate severă la copii și tineri, obiectivul tratamentului este reducerea
greutății la o rată de 0.5-1.0 kg/ lună (Shonfeld-Warden & Warden, 1997). Deoarece
copiii câștigă aproximativ 5 kg/an, efectul unei pierderi de 5 kg este dublat (Ditez,
1999).
Adeseori, copiii și părinții lor au așteptări nerealistice în ceea ce privește
magnitudinea și rata pierderii în greutate. Totuși, obiectivul programelor de control a
greutății ar trebui să fie o îmbunătățire în compoziția corporală prin reducerea
excesului de grăsime. O convingere comună este faptul că pierderea în greutate este
mai eficientă daca este atinsă progresiv, încât schimbările graduale sunt mai
predispuse de a favoriza pierderea masei de grăsime opusă masei fără grăsime. Este
important de apreciat faptul că reducerile moderate din excesul de grăsime poate
reduce riscurile de îmbolnăvire (Epstein et al., 1989; Pidlich et al., 1998) și că la
copiii în creștere pierderea de grăsimi poate fi compatibilă cu nici o pierdere în
greutate sau chiar o ușoară creștere a greutății. În mod normal, succesul ar trebui
evaluat fie în termenii dobândirii unei cantități normale de grăsimi fie prin reducerea
masei corporale suficientă pentru a îmbunătăți sănătatea și condiția fizică. Un
dezechilibru relativ mic între energia acumulată și cea consumată poate duce la o
luare în greutate semnificativă o dată cu timpul, un lucru obișnuit pentru copiii obezi
și supraponderali (Dietz et al., 1990). Pentru o scădere a greutății de succes, echilibrul
energiei negative trebuie să continue pentru o perioadă mai mare de timp și poate fi
indus prin reducerea energiei consumate (hrana acumulată), o creștere în energia
folosită în activitățile fizice sau o combinație între cele două. Prin urmare, programele
de tratament trebuie să se axeze atât pe modificarea modului de alimentație și/sau
atitudinea față de activitatea fizică a copiilor obezi, dar trebuie să fie precaute să nu
influențeze comportamentul în mod negativ și să nu stimuleze tulburările în alimetație
sau aversiunea pentru activitățile fizice. Apropierea multidisciplinară a unui program
de conduită comprehensiv, incluzând schimbările în activitatea fizică și modalitățile
de alimentație au fost identificate ca fiind cele mai eficiente strategii în menținerea
greutății la copiii și adolescenți (Fulton et al., 2001). O abordare familială în care
părinții învață sa-și sprijine copiii este o componentă esențială a menținerii greutății
cu succes (Epstein, 1996). Principiile tratamentului de bază sunt valabile pentru toți
copiii și adolescenții, totuși trebuie luați în vedere factorii individuali precum vârsta,
gradul de supraponderabilitate, obezitatea parentală, și aspectele sociale.

Componentele tratamentelor

Alimentaţia
În timpul anilor de creștere și dezvoltare dieta trebuie să fie echilibrată și să furnizeze
calorii suficiente și nutrienți esențiali pentru creștere (Robinson 1990). Accentul
trebuie pus pe o alimentație corectă și nu pe slăbire, evitarea folosirii cuvântului dietă
când vorbim cu copiii. Termenul de "dietă" transmite mesaje de deprivare , de evitare
a mâncărurilor preferate și nevoia de a mânca porții mici de mâncăruri care pot fi mai
neplăcute (Barker &Cooke, 1992). Pe urmă, "dieta"întărește ideea că tratamentul
trebuie urmat până când pierderea în greutate dorită a fost atinsă (Grace, 2001). Pentru
majoritatea oamenilor, controlul greutății va necesita o atenție pe tot parcursul vieții și
prin urmare mâncarea consumată trebuie să fie savuroasă și hrănitoare cu schimbări
acceptabile pentru copii și părinții lor.
Numeroși copii obezi și supraponderali percep gustările bogate în grăsimi precum
ciocolata și biscuiții a fi "interzise" dar interzicerea mâncărurilor și străduința pentru o
dietă perfectă poate avea efecte negative (Grace, 2001). Un astfel de tratament poate
duce la pofte severe pentru atât mâncăruri cât și preocuparea pentru mâncare și aspect
fizic. Mâncărurile preferate care pot fi mai puțin hrănitoare pot fi parte dintr-o dietă
sănătoasă atâta timp cât cantitatea și frecvența consumării lor sunt limitate. Restricțiile
legate de dietă nu trebuie să fie aspre dar alternativele mâncărurilor trebuie prezentate
într-un mod care încurajează o înțelegere a calității alimentelor. Tabelul 4 rezumă
câteva dintre reperele care pot fi folosite pentru intervențiile nutriționale la copiii
obezi.

Tabel 4: Repere pentru intervenții nutriționale la copiii obezi:


Aprovizionarea cu suficiente calorii și cu nutrienți esențiali pentru creștere;
Concentrarea pe o alimentație sănătoasă și nu pe slăbit;
Mâncarea trebuie să fie savuroasă iar modificările în dietă trebuie să fie avantajoase pentru
copii pe termen lung;
Axați-vă pe toate mâncărurile diferite pe care copiii au voie să le consume și nu pe
mâncărurile care sunt interzise;
Mâncărurile preferate cum ar fi ciocolata și biscuiții pot fi parte dintr-o dietă sănătoasă
atâta timp cât cantitățile și frecvența consumului lor sunt limitate;
Modificările în dietă trebuie să fie ușor de adoptat;
La copiii supraponderali consilierea nutrițională este suficientă;
Dietele echilibrate cu puține calorii pot fi benefice pentru copiii cu o obezitate moderată
Dietele cu foarte puține calorii trebuie limitate doar copiilor cu grave probleme de obezitate
și trebuie folosite pe o perioadă limitată de timp și sub supraveghere medicală.

Gradul de obezitate și vârsta copilului va influența intervențiile dietei (Zwiauer,


2000). De exemplu,consilierea nutrițională a tinerilor și copiilor supraponderali (după
cum a fost descris mai sus) poate fi suficientă. La copiii cu o obezitate moderată este
necesară restricția de energie în timp ce copiii cu probleme grave de obezitate au
restricţie severă în ceea ce privesc caloriile, restricţii care sunt aplicate sub
supraveghere medicală.

Dieta echilibrată bazată pe calorii puține


În dietele cu calorii puține energia acumulată este redusă la aproape o treime
(Caroli&Burniat, 2002). 20% din totalul energiei acumulate provine din proteine, 30-
35% din grăsimi și 45-50% din carbohidrați. În general, aceste diete nu au nevoie de
suplimente cu minerale și vitamine. De obicei este recomandat un număr fix de mese
pe zi ( în mod normal 5 mese pe zi) evitarea gustărilor între mese sau absența vreunei
mese. Este de asemenea important să recomandați consumul mare de lichide (1,5
până la 2 l/zi), de preferat apa. Cu dietele bazate pe calorii puține, poate fi atinsă o
pierdere în greutate de aproximativ 0.5 kg/săptămână chiar și pe perioade mai mari de
timp (Zwiauer, 2000).
Epstein și Squires (1988) au dezvoltat dieta Traffic Light (semaforului), o modalitate
de a face dietele bazate pe calorii puţine, ușor de înțeles și mai atractive pentru copii.
Dieta Traffic Light împarte mâncarea în 5 categorii: fructe și legume, cereale, lactate,
proteine și altele. Fiecare categorie este împărțită de conținutul caloriei în culorile
semaforului : roșu(stop), galben (acționați cu precauție), green (mergeți mai departe).
Mâncărurile roșii sunt acelea bogate în grăsimi sau carbohidrați și sărace în nutrienți.
Mâncărurile galbene sunt elementul principal al unei diete care aprovizionează o
alimentație de bază. Mâncărurile verzi au mai puțin de 20 de kilo calorii pe porția
servită, sunt slabe în grăsimi și bogate în nutrienți. Mâncărurile verzi sunt de obicei
din grupa fructelor și a legumelor. Fiecare categorie de mâncare include atât alimente
galbene cât și roșii, și de nenumărate ori un aliment galben poate deveni roșu, de
exemplu prin prăjire versus fierbere. Copiii numără numărul porțiilor consumate
pentru fiecare culoare a semaforului iar obiectivul principal este de a asigura
majoritatea nutriției pentru un număr cât mai mic de calorii. Dieta maximizează
alegerea de mâncăruri sănătoase bazate pe preferințe individuale sau ale familiei.
Accentul cade pe varietatea mâncărurilor care sunt recomandate decât pe acele
mâncăruri care sunt interzise. Această formă de clasificare a mâncării permite ca
stabilirea obiectivelor, monitorizarea și feedback-ul să fie atinse.

Diete cu nivel foarte scăzut de calorii


Aplicarea dietelor cu nivel foarte scăzut de calorii ar trebui limitata la copiii extrem de
obezi şi folosita doar sub stricta supraveghere medicala (Widhalm şi Zwiauer, 1987).
Asemenea diete asigura de obicei 800kcal / zi sau mai puţin (Caroli şi Burniat,2002).
PSMF este dieta cu nivel scăzut de calorii cel mai des utilizata în tratamentul
obezităţii infantile. Acesta este o dieta neechilibrata ( 60% proteine, 24% grăsimi,
10% carbohidraţi) şi a fost conceputa pentru a păstra masa musculara în timp ce
produce o slăbire rapida ( Caroli şi Burniat, 2002). De obicei sunt prescrise vitamine
şi suplimente minerale. Majoritatea dietelor sunt compuse din mâncăruri normale,
bogate în proteine naturale, dar pot fi de asemenea prescrise diete pe baza unor
formule ale unui lichid special. Asemenea diete ar trebui urmate pe o perioada limitata
de timp (Zwiauer, 2002). Dietele au efect doar la începutul tratamentului şi nu
corespund tipurilor de schimbări pentru un stil de viata pe termen lung necesare în
stabilizarea greutăţii. Urmând o dieta cu nivel scăzut de calorii, copiii ar trebui să
crească treptat porţia de energie la o dietî cu nivel scăzut de calorii echilibrată şi
eventual la o dieta echilibrată cu nivel normal de calorii.

Consecinţe negative ale tratamentelor dietetice


O preocupare majoră în ceea ce priveşte restricţiile dietetice serioase este
pierderea masei musculare ( Caroli şi Burniat, 2002). O pierdere a masei musculare
pana la 25% din pierderea totala din greutate este considerata a fi în limitele normale
(Stalling et al., 1988) deoarece obezitatea este asociata cu creşterea masei musculare
în raport cu înălţimea, vârsta şi sexul. Totuşi, pentru ca masa musculara reprezintă
depunerea din consumul crescut de energie, reducerea masei musculare poate rezulta
din scăderea ratei metabolice bazale, ceea ce îngreunează procesul de slăbire şi creste
riscul ingrasarii (Maffeis et al., 1992). Un posibil efect negativ asemănător al
tratamentelor dietetice la copii il reprezintă scăderea vitezei de dezvoltare ( Amador et
al., 1990). În consecinţa, atenta supraveghere medicala a informaţiilor de dezvoltare a
copiilor urmând restricţii dietetice serioase ar trebui să fie obligatorii. Având în
vedere creşterea răspândirii tulburărilor de alimentaţie precum anorexia şi
bulimia,tratamentele dietetice ar trebui să aibă grija să nu stimuleze dezvoltarea
tulburărilor de alimentaţie.

Exerciţii şi activităţi fizice


Slăbitul este de obicei mai uşor de realizat prin reducerea energiei decât prin
creşteri în consumul de energie (Ballor şi Keesey, 1992). În ciuda faptului ca se
slăbeşte puţin datorita activităţii fizice crescute, activitatea fizica ar trebui să fie o
parte esenţiala în orice program de control al greutăţii. Unele dintre dezavantajele
restricţiilor dietetice, inclusiv păstrarea sau creşterea masei musculare în timpul
scăderii greutăţii pot fi evitate prin creşterea activităţii fizice (Southern et al. ,
1999). .Acest lucru este important pe termen lung deoarece masa musculara
determina rata metabolica de repaus, nivelul energiei consumate în repaus.
Ca regula, slăbitul eficient este mult mai probabila daca este utilizata o
combinaţie intre o dieta şi exerciţii fizice. Cu cat mai multa energie este consumata
prin exerciţii fizice, cu atât mai bine deoarece acest lucru ar putea contribui la o
restricţii dietetice mai puţin severe. în plus, implicarea în activităţi fizice poate
îmbunătăţi confortul psihologic şi o condiţie buna a inimii. Motivarea obezilor să se
alăture unui program de activitate este o mare provocare. Pentru a încuraja alăturarea
în activităţi fizice, trebuie dezvoltat un program de exerciţii plăcut şi flexibil. Tabelul
5 rezuma câteva idei pentru întocmirea unui program de exerciţii pentru copiii obezi.

Exerciţii programate
Cele mai bune rezultate în programele de slăbire sunt obţinute prin exerciţii de
aerobic de durata ce implica grupe mari de muşchi (trunchi, femurali, umeri), exerciţii
de aerobic ca de exemplu mersul pe banda, înotul, ciclismul, mersul pe role, dansul
etc. Activităţile acvatice sunt optime psihologic şi motivaţional pentru majoritatea
copiilor obezi deoarece ei sunt mult mai încrezători şi tolerează apa rece mai bine
decât oamenii slabi. în apa exista o mai buna conducere a căldurii corpului, o
problema pentru mulţi copii obezi. Mai mult, este greu să suprasoliciţi sistemul de
articulaţii în apa şi majoritatea copiilor prefera activitatile acvatice deoarece sunt mai
puţin obositoare iar corpul lor este sub apa. Din păcate multor oameni obezi le este
ruşine să fie văzuţi în costum de baie.
La copiii foarte obezi, activitatile de suportare a greutăţii, în special cele care
implica mişcarea întregului corp cum ar fi alergatul sau săritul cu coarda, ar trebui
limitate la începutul tratamentului. Asemenea activităţi ar putea descuraja participarea
continua din cauza consumului mare de energie şi posibilităţii de suprasolicitare a
principalelor articulaţii. Se recomanda o introducere progresiva a activităţilor aerobice
de suportare a greutăţii. Odată ce condiţia fizica s-a îmbunătăţit si/sau grăsimea a
scăzut, sarcinile de suportare a greutăţii ar fi mult mai puţin obositoare şi ar putea fi
introduse treptat în program. Pe lângă activitatile de aerobic este important să fie
incorporat în programul de exerciţii un antrenament de rezistenta. în special pentru
copiii care trebuie să urmeze restricţii calorice severe, de rezistenta este de ajutor în
păstrarea masei musculare. Un antrenament de rezistenta prelungit poate preveni
luarea în greutate după un tratament de succes. Datorita faptului ca majoritatea
copiilor obezi au o forţa musculara considerabila, aceştia se descurca foarte bine în
exerciţiile de rezistenta. Exerciţiile ce au ca scop corectarea poziţiei şi a respiraţiei ar
trebui să fie o componenta importanta în terapia prin exerciţii pentru copiii obezi.
Programul de exerciţii ar trebui să dezvolte principalele componente motorii şi de
bunăstare a condiţiei fizice ca de exemplu viteza, flexibilitatea, coordonarea,
rezistenta, puterea şi agilitatea. Este foarte important pentru copii obezi să
stăpâneasca unele abilitaţi fundamentale de mişcare, ceea ce le oferă posibilitatea să
participe mai târziu la activităţi şi jocuri sportive împreuna cu colegii lor sănătoşi.
Programele de exerciţii ar trebui să fie precedate şi urmate de perioade fixe de
încălzire şi relaxare. Ar trebui să li se dea copiilor posibilitatea de a bea apa oricând
dar foarte puţin înainte, în timpul şi după terminarea exerciţiilor.
Pentru a evita posibile descurajări şi suprasolicitări, durata totala şi intensitatea
activităţilor ar trebui crescuta treptat şi ar trebui să se tina cont de nivelul iniţial de
activitate şi condiţia fizica a fiecărui copil. Înţelegerea prescrierii exerciţiilor şi
evoluţia bazata pe intensitatea şi durata exerciţiilor este vitala. Iniţial, intensitatea
exerciţiilor ar trebui să fie de la redusa la moderata ca să permită o durata continua
pentru exerciţiile potrivite pentru o ardere semnificativa a grăsimilor. Pentru primele
20, 30 de minute de exerciţii, principalul combustibil îl reprezintă carbohidraţii, pe
măsura ce durata exerciţiilor depăşeşte 30 de minute consumul de energie se bazează
pe depozitele de grăsime. La intensităţi reduse-moderate (de la 50% la 70% din ritmul
cardiac maximal) grăsimea este principalul combustibil; la intensităţi mari ( mai mari
de 70%) consumul de energie se bazează mai mult pe carbohidraţi. Activităţi ce
presupun o intensitate moderata ( asemeni mersului pe role) sunt mai puţin obositoare
decât activităţi cu intensitate mare ( asemeni alergatului) si, prin urmare sunt mai
plăcute şi mai uşor de continuat. La început intensitatea activităţii ar trebui să le
permită copiilor să vorbească în timp ce efectuează activitatea sau copiii ar trebui să
raporteze o clasare intre 9 şi 13 pe scara Borg. Scara Borg este o metoda simpla de
încadrare a efortului perceput pe o scara de 15 puncte ( de la 6 la 20) şi poate fi
folosita pentru a determina nivelul intensităţii activităţii. Daca apar semnale ale
corpului cum ar fi transpiraţie excesiva sau respiraţie deficitara, dureri, ameţeala sau
crampe, scădeţi intensitatea exerciţiului şi înaintaţi mai încet. Facilitând şi încurajând
plăcerea în activitatea fizica, intensitatea exerciţiilor din program ar putea fi crescuta
pentru a permite îmbunătăţirea condiţiei fizice. Îmbunătăţirea condiţiei fizice este
însoţita de o scădere a riscurilor de sănătate asociate obezităţii (Blair şi
Brodney,1999). Durata totala a activităţii fizice ar trebui să fie de 60 de minute la o
intensitate moderata - ridicata a activităţii zilnice, potrivit frecventei de exerciţii
recomandate în prezent copiilor obezi ( Biddle et al. 1998). Desigur, aceasta durata ar
trebui crescuta treptat. Pentru a preveni îngrăşatul după un tratament de slăbire
eficient, se recomanda o durata a exerciţiilor fizice mai mare.( Saris et al., 2003).

Tabelul 5: Idei pentru dezvoltarea unui program de exerciţii pentru copiii obezi

Alegeţi activitatea de aerobic;


Limitaţi activitatile ce presupun suportarea greutăţii la începutul tratamentului;
Introduceţi exerciţii de rezistenta la greutate;
Includeţi exerciţii pentru spate, de flexibilitate, coordonare şi respiraţie;
Dezvoltaţi abilitaţi de baza în mişcare;
Alegeţi muzica care vă motivează potrivita vitezei mişcării ce urmează să fie
efectuată;
Alegeţi jocuri şi activităţi amuzante;
Alegeţi activităţi adaptate capacitaţii copiilor;
Oferiţi-le copiilor posibilitatea de a alege activitatile pe care le prefer;
Creşteţi volumul şi intensitatea exerciţiilor treptat (luând în considerare nivelul iniţial
al activităţii şi condiţiei fizice ale fiecărui copil) pana la minimum 60 de minute la o
intensitate moderata-crescuta a activităţi zilnice;
Iniţial ar trebui să conteze mai mult durata decât intensitatea exerciţiilor;
Asiguraţi copiilor posibilitatea de a bea apa, cel puţin înainte, în timpul şi după
exerciţii;
Asiguraţi perioade de încălzire şi relaxare;
Organizaţi sesiuni separate de exerciţii pentru copiii obezi
Combinaţi un program de exerciţii structurat cu promovarea activităţilor unui stil de
viata obişnuit.

Deoarece copiilor obezi le este ruşine să se implice în activităţi fizice împreuna


cu colegi sănătoşi se recomanda organizarea unor sesiuni separate de exerciţii în faza
iniţiala a tratamentului. Activitatile ar trebui să fie amuzante şi plăcute şi să aibă
conştiinţa relaţiei dintre participarea fizica şi percepţia abilitaţii sau controlul de sine
(Craig et al. 1996). Importanta alegerii activităţilor adaptate capacitaţilor copiilor
obezi şi prin urmare, creşterea probabilităţii succesului nu pot fi supraestimate.
Nivelul general scăzut al eficientei la copiii obezi şi nevoia creşterii stimei de sine fac
din succes un factor motivant. De obicei copiilor obezi le place să participe la
activităţi care implica dansul sau să asculte muzica în timp ce fac exerciţii fizice.

Activităţi privind stilului de viaţă


Activităţile cotidiene au tendinţa să crească consumul caloric şi de asemenea să
incorporeze activitatea
Fizica în viata de zi cu zi. O asemenea abordare oferă şansa de a împarţi consumul de
calorii în mai multe etape mai degrabă decât executarea unui exerciţiu intr-o singura
repriza. Activităţile cotidiene care pot fi incorporate în rutina vieţii, sunt mersul pe jos
pe drumul spre şcoala şi înapoi sau cu bicicleta , repausul, plimbatul câinelui, urcatul
pe scări şi nu liftul, grădinăritul şi activităţile de întreţinere a casei etc. Totuşi,
activităţile cu intensitate scăzuta nu vor fi suficiente pentru a preveni luarea în
greutate mai ales după un succes în procesul de slăbire. în concluzie, un complex de
exerciţii bine organizat cu o creştere a duratei de timp şi intensitatea activităţilor în
combinaţie cu promovarea activităţilor specifice unui stil de viata ar reprezenta cel
mai bun lucru pt. copiii obezi.

Diminuarea activităţilor sedentare


In plus pentru a creste nivelurile de activitate este important sa-i încurajam pe copii
să diminueze implicarea în activităţile sedentare precum, vizionarea televizorului,
jocurile pe calculator sau navigarea pe internet. Epstein şi colegii, au afirmat ca acei
copii obezi aleg să fie sedentari şi nu activi. Reducerea comportamentelor sedentare
ar putea fi mai buna decât promovarea activităţii fizice, mai exact creşterea nivelurilor
de activitate la copiii obezi. Îndepărtarea televizorului şi a jocurilor pe calculator ar
ajuta, motivând copilul să găsească înlocuitori pentru acele comportamente sedentare.
Daca mediul înconjurător oferă accesul uşor la alternativele active mai degrabă decât
la cele sedentare, comportamentele dinamice ar putea fi alese. Totuşi, este posibil ca
atunci când cele mai sedentare comportamente devin inaccesibile, alte comportamente
sedentare vor fi alese în detrimentul celor active. Aşadar, o combinaţie intre
descurajarea activităţilor sedentare şi promovarea activităţilor fizice ar putea fi
necesara.

Implicarea familiei
Implicarea directa a unuia dintre părinţi ca şi participant activ în procesul de slăbire
sau la modificarea comportamentului copilului sau, este esenţiala la reglarea greutăţii
în cazul copiilor obezi. Acest fapt nu este deloc surprinzător din moment ce părinţii au
o mare influenta asupra sănătăţii şi educaţiei copiilor lor. Eficienta de lunga durata a
unui program de controlare a greutăţii s-a îmbunătăţit atunci când intervenţia aparţine
părinţilor şi nu numai copilului. Evaluarea bunăvoinţei familiei de a schimba lucrurile
reprezintă primul pas în terapie. Părinţii trebuie să înveţe cum sa-si susţină copiii în
schimbarea comportamentului. Daca este posibil, toata familia ar trebui să aibă ca şi
scop îmbunătăţirea sănătăţii pt. a împiedica îmbolnăvirea copilului obez. Golan a
demonstrat ca la copiii intre 5 şi 11 ani, direcţionarea educaţiei şi a sfaturilor către
părinţi este mai eficienta decât lăsate pe mana copiilor. în cazul copiilor, părinţii
controlează accesul la hrana, cum este preparata hrana , cat timp îşi petrec uitându-se
la televizor şi le mai oferă şansa şi sprijinul la activitatea fizica . Totuşi acest lucru nu
trebuie să coincidă şi în cazul adolescenţilor ale căror stiluri de viata oferă acces
liber la hrana şi în afara casei şi de aceea trebuie să înveţe sa-si controleze obiceiurile
nutriţionale.
Cu cat copilul este mai mare cu atât influenta părinţilor la tratament nu are succes, dar
mediul familial rămâne o influenta majora asupra dietei şi activităţii.
Modificarea comportamentului
Multe studii au arătat ca procedurile comportamentale ar putea ajuta la promovarea
unor schimbări în activitatea fizica şi în obiceiurile de nutriţie. Tehnicile de
modificare a comportamentului creează abilitaţi concrete pentru copii şi părinţii lor,
pentru a-si schimba comportamentul activ şi obiceiurile de nutriţie ca în final să
deprindă un stil de viata sănătos. Mai multe tehnici pot fi aplicate acestui aspect:
autocontrol, controlarea stimulilor, încurajarea de sine, monologul, rezolvarea
problemelor, prevenirea recăderii şi educaţia pt. sănătate.

Monitorizarea propriei persoane


Autocontrolul sau monitorizarea propriei persoane se refera la observarea propriei
persoane şi de asemenea înregistrarea propriei persoane pentru a spori atenţia privind
comportamentele de activitate şi obiceiurile de hrănire. Copiii ar trebui instruiţi sa-si
înregistreze faptele comportamentului oricând au ocazia. Jurnalul hranei ar trebui să
includă nu numai tipul şi cantitatea de hrana consumata, dar şi ora la care a mâncat,
unde a luat masa şi ce mâncăruri au refuzat să consume când li s-au oferit. Jurnalul
hranei poate fi folosit pt. a depista unele probleme de nutriţie care pot fi eliminate sau
reduse din dieta. Jurnalul activităţii fizice ar trebui să conţină tipuri de activităţi,
durata şi intensitate. Nu doar activităţile fizice, dar şi cele sedentare ar trebui incluse
în jurnal. Monitorizarea sinelui permite pacientului şi terapeutului să identifice
comportamente deloc sănătoase şi normale care pot fi schimbate apoi. Feedback-ul
potrivit despre hrana şi jurnalul activităţilor ar trebui să le deţină şi terapeutul şi chiar
şi greutatea ar trebui înregistrată cat mai des. Pentru a nu scoate în evidenta
schimbările privind greutatea în favoarea schimbărilor comportamentale, controlarea
greutăţii cu ajutorul unui cantar, săptămânal sau lunar este mai favorabila decât
înregistrarea greutăţii în fiecare zi.
Greutatea corpului ar trebui înregistrata în acelaşi moment al zilei şi în aceeaşi ţinuta
uşoara, confortabila. Cântărirea ar putea fi nu tocmai sigura la copii deoarece ei cresc
şi normal ca şi greutatea corpului se schimba dar în acelaşi timp ar putea exista o
scădere a lipidelor din corp. Monitorizând schimbarea nivelului lipidelor din corp ar
putea deveni un bun indicator al succesului tratamentului, totuşi măsurarea este
dificila la un număr mare de persoane. Monitorizarea propriei persoane este
considerata cel mai important factor în programele de comportamente şi
monitorizarea propriei persoane este un pion pentru succesul de durata.

Controlarea stimulilor
Controlarea stimulilor implica identificarea şi modificarea obstacolelor, barierelor din
mediul înconjurător care sunt asociate cu obiceiurile de nutriţie şi cu tipul de
comportament sedentar al copiilor obezi. Acest aspect implica oprirea accesului şi
stabilirea de noi rutine. Părinţii îşi por ajuta copiii prin, luarea mesei cu televizorul
oprit, reducerea meselor luate în oraş, limitarea cantităţii de hrana nesănătoasa în casa,
pot pune semne de oprire pe frigider şi în locurile unde este depozitata hrana , să
cumpere doar hrana care se afla pe lista de cumpărături (fără cumpărături spontane) ,
să folosească farfurii mai mici pentru a face ca porţiile să arate mai mari, să
servească masa în bucătărie şi în camera de zi, pentru a face servirea mai dificila , să
nu forţeze copilul să mănânce toata mâncarea servita, să amâne desertul cu 10-15
minute.
Strategiile de controlare a stimulilor care pot fi folosite de copil includ: luarea de
îmbucături mici de mâncare , să mestece mâncarea atât cat este nevoie, să pună
furculiţa lângă farfurie după fiecare îmbucătura şi să mai lase mâncare în farfurie.
Strategiile de controlare a stimulilor care pot ajutata la creşterea activităţii fizice
includ: luarea de notiţe pentru ca copilul sa-si amintească să fie activ din punct de
vedere fizic, să lase la vedere îmbrăcăminte sport pentru a-şi aminti să facă o plimbare
sau să alerge după şcoală şi să se asigure că bicicletele sunt accesibile. Strategiile
care pot diminua activitatea sedentara includ: mutarea televizorului intr-un loc
inaccesibil şi limitarea jocurilor pe calculator. Socializarea în familie ar trebui să fie
concentrata pe activitatea fizica , excursii, plimbări , mai degrabă decât pe hrana sau
comportamentele sedentare.

Stabilirea scopurilor
Copiii ar trebui să fie încurajaţi sa-si stabilească priorităţile privind nutriţia şi
activitatea şi să fie ajutaţi să determine recompense pentru atingerea fiecărui scop.
Aceasta recompensa ar trebui să fie urmata de un contract care scoate în evidenta
termenii de recompensare a schimbărilor de comportament. Stabilirea prioritarilor şi
separarea scopurilor de scurta durata de cele de lunga durata , este importanta pentru
a preveni descurajarea. Priorităţile de scurta durata sunt mai uşor de realizat şi oferă
un sentiment de împlinire pentru un copil obez. Scopurile ar trebui mai ales să fie
exacte . De exemplu, decât ca scopul să fie abstract precum “consumul de hrana care
conţine puţine lipide “, sau “mai multa activitate”, mai bine ca scopul să fie unul
concret precum “consumul de lapte degresat”, “plimbarea câinelui în fiecare zi timp
de 20 minute”. Alegerea unei priorităţi referitoare la nutriţie şi una referitoare la
activitate , alese în acelaşi timp, este imposibil deoarece nu se pot face toate
schimbările în acelaşi timp. O data ce scopurile au fost atinse, viitoarele schimbări pot
fi acceptate. Prioritatea de reducere a greutăţii pot fi diferite pentru de la caz la caz.

2.2.2 Modificări în activitatea fizică şi determinanţi psihosociali ai activităţii fizice la


copii şi adolescenţii trataţi de obezitate

Deforche B, De Bourdeaudhuji I, Tanghe A, Hills AP, Debode P

Educarea pacienţilor şi consilierea, acceptat pentru publicare

Rezumat

Scopul acestui studiu este de a descrie modificările ce survin în activitatea fizică şi


determinanţii în cazul tinerilor trataţi de obezitate. Activitatea fizică şi determinanţii
auto-raportaţi au fost stabiliţi la început, în timpul şi după o intervenţie în cazul a 24
de pacienţi obezi (media de vârstă 13.5 ± 2.1 ani ). Participarea la activităţile de o
intensitate moderată până la ridicată a crescut pe perioada tratamentului, dar la 6 luni
după tratament aceasta a scăzut din nou la nivelele dinaintea tratamentului.
Participarea la activităţile cu intensitate scăzută şi privitul la televizor au scăzut în
timpul tratamentului şi au crescut după tratament. Puţine schimbări au fost identificate
în perceperea beneficiilor, barierelor sau scorurile de eficacitate. Îndrumarea fraţilor a
scăzut după tratament, deoarece s-a înregistrat nici o evoluţie în îndrumarea părinţilor.
Susţinerea socială din partea membrilor familiei a crescut în timpul tratamentului, dar
a scăzut la sfârşitul acestuia. Putem concluziona că intervenţia a fost un succes în
stimularea tinerilor de adapta la intensitatea şi frecvenţa exerciţiilor dorită; totuşi,
după tratament, menţinerea obiceiului de a face exerciţii nu a fost satisfăcător.

Cuvinte cheie: activitate fizică - determinanţi – obezitatea - tratament-copii


Introducere
Sedentarismul sau comportamentul inactiv şi nivelele activităţii fizice sunt factori
importanţi ce contribuie la creşterea răspândirii obezităţii în cazul copiilor şi
adolescenţilor (1.2). Strategiile pentru creşterea activităţii fizice sunt, prin urmare,
unele dintre elementele cheie în tratarea obezităţii infantile, împreună cu schimbările
în comportamentul alimentar (3). Deşi pierderea în greutate, atribuită în mod direct
activităţii fizice crescute, poate fi redusă, activitatea fizică amplifică balanţa
energetică negativă şi ar putea conserva masa de grăsime pierdută în mod normal în
timpul unei diete restrictive (4.5). În plus, participarea la activităţile fizice poate
îmbunătăţi starea psihologică şi cardiovasculară. (4.5). Mai important este faptul că
activitatea fizică joacă un rol important în menţinerea pierderii în greutate (7). Prin
urmare, este foarte importantă motivarea obezilor sau copiilor şi adolescenţilor cu
tendinţe de obezitate, să se alăture activităţii fizice. Pentru a stimula aderarea este
important să înţelegem specificul motivelor pentru care copilul sau adolescentul obez
este ezitant să fie activ. Un număr de teorii au fost folosite pentru investigarea
atitudinii activităţii fizice la adulţi. Cele mai importante din aceste teorii includ:
Teoria Comportamentului Planificat (8) şi Teoria Social Cognitivă (9). Fiecare teorie
a fost aplicată în prezicerea participării copiilor în activitatea fizică (10-12). Pe baza
acestor teorii, se presupune că activitatea fizică la copii este dedusă de 3 mari
variabile, şi anume: atitudinile, influenţele sociale şi eficacitatea. Până în prezent,
puţină atenţie s-a acordat examinării determinanţilor psihosociali ai activităţii fizice în
cazul copiilor sau adolescenţilor obezi. Pentru a dezvolta şi evalua intervenţiile
destinate pentru creşterea nivelelor activităţilor fizice la copii obezi, sunt necesare
informaţii despre motivaţiile copiilor şi barierele către activitatea fizică. Această
informaţie este relevantă în momentul în care încep o intervenţie şi schimbarea la
aceşti determinanţi în timp.
Scopul acestui studiu a fost investigarea schimbărilor în nivelul activităţii fizice şi a
determinanţilor acesteia în cazul copiilor şi adolescenţilor trataţi pentru obezitate. Pe
baza factorilor sugeraţi în studiile anterioare,au fost cercetate schimbările în barierele
şi beneficiile percepute, variabilele sociale (modelarea, suportul social) şi eficienţa cu
privire la activitatea fizică.

Metode

Subiecţii
Subiecţii au fost aleşi aleatoriu dintr-o serie cuprinzând aproximativ 100 de copii şi
adolescenţi obezi care au participat pe o perioadă de 10 luni la un program de
tratament rezidenţial în 1999-2000. Primii 30 de tineri fără vreo co-morbiditate
serioasă, care au semnat pentru acest program, au fost aleşi să participe la acest studiu.
Trei dintre tineri nu au terminat programul şi alţi trei tineri nu au putut fi contactaţi
timp de 6 luni după terminarea programului. La eliminări nu s-a ţinut cont de sex,
vârstă, greutatea iniţială şi greutatea pierdută în timpul tratamentului. Informaţiile au
fost analizate pe cei 24 copii şi adolescenţi obezi rămaşi (8 băieţi şi 16 fete). La
începutul tratamentului subiecţii au avut o medie de vârstă de 13.5 ± 2.1 ani (interval
de vârstă 10+17 ani) şi indexul masei corporale de 33.5 ± 4.8 kg/mp (greutate 90.0 ±
18.4 kg; înălţime 1.63 ± 0.11 m)

Programul de tratament
Subiecţii au urmat un program tratament multi - component timp de 10 luni în
Centrul Pediatric Zeepreventorium (De Haan, Belgia) constând într-o dietă restrictivă
moderată (1400+1600 kcal/zi) şi activitate fizică regulată. Prin urmare, copiii au
primit consiliere psihologică individuală şi de grup precum şi supraveghere medicală
(fără medicamente). Implicarea părinţilor a fost limitată în timpul programului.
Programul de exerciţii include 4 ore pe săptămână cu un fizio- terapist, 2 ore de
educaţie fizică pe săptămână la şcoală şi 2 ore de jocuri supravegheate şi activităţi
zilnice înainte şi după şcoală. În plus faţă de aceste activităţi fizice supravegheate,
subiecţii au avut oportunităţi suficiente şi au fost încurajaţi să fie activi în timpul
pauzelor şi a timpului liber. Scopul acestui program de exerciţii a fost de a contribui la
atingerea unei condiţii a bilanţului de energie negativă (în combinaţie cu o restricţie
calorică moderată), pentru a îmbunătăţi abilităţile activităţii fizice şi condiţia fizică,
pentru a învăţa modalităţi de exersare utile şi schimbarea atitudinilor faţă de
activitatea fizică. Tehnicile folosite pentru a schimba ţinuta în timpul exerciţiilor şi
atitudinile includ o auto evaluare şi consemnare (jurnale ale exerciţiilor), experienţe
pozitive de exersare, încheiere de contracte, soluţionarea problemelor şi formularea
obiectivelor realizabile. Medicii de familie se adresează tuturor subiecţilor care
participă la program. Criteriul de admitere la program include minim 40% exces de
greutate (13), nici o cauză endogenă a obezităţii şi un coeficient normal de inteligenţă
(IQ>70). Participanţii au urmat cursurile într-o locaţie rezidenţială (educaţie specială
pentru copiii bolnavi cronic) şi li s-a permis să se întoarcă acasă la fiecare al doilea
sfârşit de săptămână şi la jumătatea fiecărei vacanţe. Detalii suplimentare despre
programul de tratament au fost comunicate în altă parte (14, 15).

Măsurători
Pentru a investiga evoluţia în timp, subiecţii au fost testaţi de 4 ori: la început (pe
parcursul primelor 3 săptămâni de tratament), 3 luni mai târziu, la sfârşitul
programului şi la 6 luni după program. La fiecare sesiune de testare au fost măsurate
înălţimea, greutatea, rezistenţa fizică şi determinanţii activităţii fizice. Primele 3
măsuri au fost completate în aria rezidenţială. Pentru următoarele 6 luni care au
urmat, toţi copiii au fost invitaţi în locaţia rezidenţială pentru verificare, dar numai o
parte din copii (54%) au fost prezenţi. Ceilalţi (46%) au fost vizitaţi la domiciliu.

Măsurători antropometrice
Statura a fost măsurată la aproape 0.1 cm folosind un stadio-metru (Holtain Ltd.,
Crymmych, Pembs, UK). Masa corporală a fost măsurată la aprox. 0.1 kg pe o scală
digitală (Seca, max. 200 kg, Hamburg, Germania) subiectul purtând haine uşoare şi
fără încălţăminte. Indexul Masei Corporale (a fost calculat din măsurile înălţimii şi
greutăţii. Indexul Masei Corporale este acceptat ca şi un index sigur şi valabil a
adipozităţii relative la copii şi adolescenţi şi este răspândit în utilizare (16). Din
moment ce valorile normale ale Indexului Masei Corporale variază substanţial de la o
vârstă la alta şi valorile pentru indivizii de vârstă diferită sunt dificil de comparat, o
ajustare a Indexului Masei Corporale a fost utilizată. Indexul Masei Corporale
ajustate a fost calculat folosind formula: (valoarea iniţială a Indexului Masei
Corporale/ Indexul Masei Corporale ideale al 50-lea procent pentru acelaşi sex şi
vârstă. Al 50-lea procent a fost derivat din tabelul de referinţă al creşterii al lui
flamanzilor. (18).

Nivelul activităţii fizice


Nivelul activităţii fizice a fost stabilit folosind un interviu structurat adaptat din
Chestionarul Activităţii Fizice din Timpul Liber din Minnesota şi interviul validat de
către Taylor et al. (20). Siguranţa şi validitatea acestui interviu este adecvată pentru
stabilirea activităţii fizice la adulţi (21-23) şi adolescenţi (24). În general, un interviu
anterior validat şi standardizat este considerat a fi mai adecvat decât utilizarea unui
chestionar pentru a stabili activitatea fizică (19). Informaţia a fost culeasă în funcţie
de participarea la activităţile fizice, timpul total petrecut în faţa televizorului şi timpul
alocat jocurilor pe calculator. Subiecţii au fost rugaţi să indice 64 de activităţi la care
au participat în ultimele două luni dinaintea interviului. Au fost adunate informaţii
detaliate privind frecvenţa şi durata fiecărei activităţi. Prin adresarea unor întrebări
specifice, copiii au fost ajutaţi să reţină durata activităţilor. Posibila supraestimare sau
subestimare a fost minimizată prin adresarea unor întrebări de control. Pentru
măsurile 2, 3 şi 4, ultimele două luni dinaintea interviului au fost perioade petrecute la
şcoală. Pentru măsurările de bază, ultimele două luni dinaintea interviului au fost
vacanţele de vară. Din motive de comparaţie, copiii au fost întrebaţi despre activităţile
lor zilnice din ultimele două luni dinaintea vacanţei de vară când încă studiau la
şcoala anterioară. Conform cu intensitatea codului dedus din Compendiul Activităţii
Fizice, activităţile au fost subdivizate în activităţi cu intensitate redusă şi activităţi cu
o intensitate moderată până la ridicată. Pentru a fi capabili să compare nivelurile de
activitate din acest studiu cu informaţia unui model reprezentativ al tinerilor lui
Flemish, a fost calculat procentul subiecţilor care au participat la mai mult de 3 ore de
sport pe săptămână.

Determinanţii activităţii fizice


Subiecţii au fost intervievaţi despre posibilii determinanţi ai activităţii fizice folosind
un chestionar structurat bazat pe un instrument destinat măsurării determinanţilor
activităţii fizice (26). Instrumentul se bazează pe Teoriile de Învăţare Sociale şi
Operante şi pe teoriile social-psihologice cum ar fi Teoria Comportamentului
Planificat şi a fost adaptat în cazul copiilor obezi. Au fost obţinute informaţii despre 4
grupe majore ai determinanţilor psiho - sociali ai activităţii fizice: (1) beneficiile
observate, (2) barierele observate, (3) auto-eficacitatea, (4) variabilele sociale
(modelarea, suportul social). Pentru a investiga beneficiile observate cu privire la
activitatea fizică, subiecţilor li s-a cerut părerea cu privire la 6 motive posibile pentru
a fi activi fizic. Pentru a detecta barierele cu privire la activitatea fizică, subiecţilor li
s-a cerut să indice care din cei 23 elemente i-a împiedicat să participe la activitatea
fizică. Modelarea a fost măsurată prin întrebarea respondenţilor despre cât de des tata,
mama, sora/fratele şi prietenii lor au fost activi fizic. Pentru a investiga sprijinul
social, subiecţii au fost întrebaţi cât de des tata, mama, sora/fratele sau prietenii lor i-a
invitat să facă exerciţii alături de ei, cât de frecvent i-a încurajat să participe la
activităţile fizice, cât de des s-au plâns de faptul că nu au fost destul de suficient de
activi fizic, cât de des s-au plâns de faptul că au fost prea activi fizic şi cât de des au
râs de ei pentru faptul că au fost activi. Nivelul auto-eficienţei a fost obţinut prin
chestionarea subiecţilor despre cât de dificil le-a fost să practice o activitate fizică în
24 de situaţii diferite.

Rezultate

Măsurători antropometrice
Înălţimea, greutatea, Indicele Masei Corporale şi Indicele Masei Corporale Ajustate s-
au schimbat pe perioada ultimelor 4 teste după cum este menţionat în tabelul 1
(p<0.001). Analizele ulterioare au indicat faptul că la sfârşitul tratamentului subiecţii
au avut cu 54% mai puţin din greutatea iniţială (p<0.001). La şase luni de la
tratament, subiecţii au recâştigat un procentaj de greutate (p<0.001), dar au avut cu
35% mai puţin comparativ cu greutatea avută la începutul intervenţiei (p<0.001).

Nivelul activităţii fizice


S-au înregistrat schimbări semnificante de-a lungul timpului din totalul activităţilor
fizice (p<0.05), activităţi fizice cu intensitate redusă (p<0.05), activităţi de intensitate
moderată până la ridicată, privitul la televizor. Analizele ulterioare au indicat că
totalul activităţilor fizice au crescut în timpul tratamentului, dar au scăzut din nou la
sfârşitul tratamentului şi după tratament până la nivele dinaintea tratamentului.
Participarea la activităţile cu intensitate redusă au scăzut până la sfârşitul
tratamentului comparativ cu perioada dinaintea aderării la program iar participarea la
astfel de activităţi a crescut din nou după tratament. Activităţile cu intensitate
moderată-ridicată au crescut în timpul tratamentului şi au scăzut din nou după
tratament. Participanţii au petrecut mai puţin timp în faţa televizorului pe durata
tratamentului comparativ cu perioada dinaintea tratamentului. La sfârşitul
tratamentului s-a înregistrat o creştere semnificativă în privinţa timpului petrecut în
faţa televizorului comparativ cu prima parte a programului. În mod similar, după
tratament timpul petrecut la televizor a crescut în mod dramatic, până la nivelul
dinaintea tratamentului.
Diferenţele de gen au fost găsite în totalul activităţilor fizice şi celor cu intensitate
moderat-ridicată, cu un nivel de participare mai mare din partea băieţilor. Nu s-a
înregistrat nici o diferenţa de gen în ceea ce priveşte activităţile de intensitate scăzută
sau timpul petrecut la televizor. Nu au existat diferenţe în activitatea fizică în ceea ce
priveşte vârsta. Înainte de participarea la program, 65% din subiecţi făceau sport mai
mult de 3 ori pe săptămână iar la 6 luni după tratament 75% au fost implicaţi în mai
mult de 3 ore de sport pe săptămână. La 60% din participanţi, totalul activităţii fizice
în continuare a fost mai ridicat decât înainte de intervenţie, la 40% din ei nivelurile
activităţii au fost mai scăzute decât înainte de intervenţie. În ceea ce a urmat, timpul
petrecut în faţa televizorului a scăzut la 62% din subiecţi comparativ cu perioada
dinaintea programului, iar la 38% din subiecţi orele petrecute în faţa televizorului au
crescut.

Determinanţii activităţii fizice


Cele mai importante beneficii au fost "este agreabil", "este sănătos", "te face să arăţi şi
să te simţi mai bine" şi "este o ocazie bună să fii cu prietenii sau să îţi faci prieteni noi
". Media acestor beneficii a fost foarte ridicată în stadiul iniţial. Doar starea sănătăţii
s-a schimbat în mod semnificativ de-a lungul timpului, înregistrând nici o schimbare
în timpul tratamentului, dar o descreştere semnificativă după tratament. Participanţii
nu au fost foarte încrezători în ceea ce priveşte capacitatea lor de a fi activi fizic într-
un şir de situaţii dificile.

Discuţii şi concluzii

Programul rezidenţial de 10 luni a constat într-o considerabilă scădere a nivelului


supraponderal în cazul tinerilor obezi. Totuşi, la 6 luni după tratament, o proporţie
substanţială de greutate a fost recâştigată. Acest nivel de creştere în 6 luni după
tratament este comparabil cu descreşterea din ultimele 6 luni ale tratamentului. Din
aceasta poate fi dovedit faptul că greutatea creşte la fel de repede precum scade în
timpul tratamentului. Cu toate acestea, rezultatele ce au reieşit dintr-o perioadă mai
mare de timp au demonstrat ca după 14 luni tinerii care au urmat acelaşi tratament
aveau greutatea mai scăzută decât iniţial. (14). Obiectivul principal al studiului de faţă
a fost de a observa schimbările ce au loc în activitatea fizică şi la determinanţii
comportamentului din timpul şi după tratament.

Nivelul activităţii fizice


Modificarea atitudinii faţă de activitatea fizică la copiii şi adolescenţii obezi cu un
program intensiv de exerciţii rămâne o sarcină provocatoare. Includerea copiilor şi
adolescenţilor obezi la programele de exerciţii intensive cu siguranţă nu este de ajuns
pentru ca toţi tinerii să încurajeze participarea la acest nivel ridicat de activitate fizică.
S-ar putea să fie foarte dificil să duci la bun sfârşit schimbarea permanentă a
comportamentului în locaţii rezidenţiale unde tinerii au puţin spaţiu să "exerseze" noul
comportament în contextul sau situaţia "veche". O mai multă atenţie ar trebui acordată
menţinerii schemei de activitate şi importanţei intensităţii exerciţiului. Este normal ca
oamenii care încearcă controlul greutăţii nu recunosc în totalitate valoarea intensităţii
ridicate a activităţii fizice. Copiii nu au fost probabil destul de conştienţi de
necesitatea exerciţiului la o intensitate moderat-ridicată pentru a menţine pierderea în
greutate. Prin urmare, este posibil ca aceşti tineri să fi avut impresia ca au reuşit să
menţină un nivel corespunzător de activitate fizică, dar activităţile cu intensitate
redusă nu vor fi suficiente să prevină creşterea greutăţii. S-ar putea să fie necesar să
includă ore în plus de educaţie fizică în cadrul programului de intervenţie despre rolul
şi importanţa activităţii fizice. Tehnicile folosite în sesiunile de educaţie ar putea
reprezenta strategia de fixare a obiectivului, anticiparea barierelor şi a posibilelor
soluţii, monitorizarea continuă, etc.

Determinanţii activităţii fizice


Rezultatele în evoluţia determinanţilor activităţii fizice asigură un număr de explicaţii
adiţionale. În mod surprinzător, puţină schimbare a fost sesizată la determinanţi în
timpul şi după tratament. Prin urmare, schimbările în activitatea fizică din timpul
tratamentului nu poate fi explicată prin schimbările la determinanţi, dar sunt mai
degrabă o consecinţă a programului intensiv de exerciţii pe care participanţii l-au
urmat ca şi parte a tratamentului lor. Tinerii obezi care au luat parte la program au fost
conştienţi de importanţa activităţii fizice şi au apelat la auto-raportare. Totuşi,
atitudinile afective ar putea explica proporţiile mai mari de varietate în schimbările la
atitudinea faţă de exerciţii decât atitudinile cognitive şi poate fi foarte important în
înţelegerea atitudinii faţă de exerciţii. Instrumentele au fost create pentru a măsura
atitudinile afective inconştiente şi care ar putea fi folositoare în viitor la această
populaţie.
Studiile anterioare au demonstrat că auto-eficacitatea este un determinant important al
activităţii fizice la copii. Pe urmă, copiii obezi sunt mai puţin încrezători în
capacitatea lor de a depăşi barierele decât copiii normali. Acestea sunt două motive
întemeiate de a crede de ce creşterea auto eficienţei în timpul tratamentului poate fi un
factor esenţial în menţinerea nivelelor adecvate ale activităţii fizice după tratament şi
chiar un stil de viaţă activ. Şi totuşi, intensificarea auto eficienţei este o sarcină
complexă. În studiul de faţă, au fost depistate scoruri de modelare foarte scăzute
pentru părinţi şi copii obezi, şi nici o evoluţie în timp. Aceasta înseamnă că părinţii nu
au mărit interesul pentru participarea la activităţile fizice pe cont propriu sau
împreună cu copilul lor, în timpul sau după tratamentul rezidenţial. Îndrumarea
fraţilor şi a prietenilor a fost moderată, şi alături de alte studii mai mare la băieţi decât
la fete. Pentru ajutor social a fost găsit un factor descurajator, cu o creştere în sprijinul
acordat de toţi membrii familiei în timpul tratamentului, probabil la sfârşit de
săptămână şi în vacanţe.
Câteva studii au arătat că nivelele de activitate fizică la copiii trataţi pentru obezitate
sunt influenţate de activitatea părinţilor şi ca activitatea sau inactivitatea parentală este
un dispozitiv de prezicere pozitiv al inactivităţii la copiii obezi şi non obezi.

Concluzie
Au existat câteva restricţii ale studiului de faţă. În primul rând, informaţia se bazează
pe auto raportul activităţii fizice şi variabilele psiho-sociale. Deşi marea majoritate a
activităţilor fizice şi măsurilor psiho - sociale au dovezi de certitudine şi validitate, nu
au fost testate în mod riguros pe o populaţie de tineri obezi. În al doilea rând,
rezultatele nu au putut fi comparate cu informaţiile dintr-un grup de control. În al
treilea rând, nu au fost disponibile informaţii ulterioare.
Eficacitatea studiului de faţă a constat în investigarea şi evoluţia atât a activităţii fizice
cât şi a determinanţilor în cazul copiilor obezi în timpul şi după tratament.
CONCLUZII GENERALE
Prezenta teză descrie mai multe studii, al căror principal scop este de a investiga
diferitele aspecte ale activităţii fizice şi fitness-ului la copiii şi adolescenţii
supraponderali şi obezi pentru a se putea interveni mai eficient. Acest capitol începe
cu o privire generală ale principalelor constatări din diferite studii. Ulterior, sunt
formulate implicaţiile practice ale rezultatelor privind intervenţiile la tinerii supra-
ponderali şi obezi. În cele din urmă, sunt dezbătute posibilităţile pentru cercetările
viitoare.
3.1 Principalele constatări
3.1.1. Diferenţe în fitness şi activitatea fizică la tinerii cu greutate normală şi cei
supraponderali sau obezi
Scopul primelor trei studii (capitolele 2.1.1, 2.1.2 şi 2.1.3 ) a fost cercetarea
diferenţelor dintre tinerii cu greutate normală şi cei supraponderali sau obezi. Studiul
descrie în capitolul 2.1.1 diferitele aspecte cercetate ale fitness-ului în comunitatea
flamanda. Studiul a demonstrate că subiecţii obezi au performanţe inferioare la toate
testele care necesită propulsie sau ridicarea unei mase corporale în comparaţie cu
colegii lor non-obezi. În teste care necesită flexibilitate, coordonare sau viteza
mişcării membrelor, grăsimea în exces nu a împiedicat performanţa. La testul de
verificare scorurile pentru subiecţii obezi au fost inferioare comparative cu cele ale
subiecţilor non-obezi, întrucât subiecţii obezi au demonstrat o mai mare putere de
prindere. Diferenţele în performanţă la testele de fitness între subiecţii obezi şi non-
obezi pot fi influenţate de diferenţe în maturizare. Din păcate, stadiul de pubertate al
subiecţilor nu a fost evaluat. Putem concluziona că aceşti tineri obezi au performanţe
mai slabe privind sarcinile privind greutatea în comparaţie cu tinerii non-obezi de
aceeaşi vârstă, dar nu au scoruri mai scăzute la toate componentele de fitness.
Toate cele trei studii (capitolele 2.1.1, 2.1.2, 2.1.3 ) examinând diferenţele în
activitatea fizică în concordanţă cu starea supraponderală, au confirmat că gradul mai
ridicat de supraponderabilitate la tineri are legătură cu nivelele de activitate fizică, în
special participarea redusă la sporturi şi activităţi fizice mai intense. Acest grad scăzut
de activitate fizică intensă a fost deja prevalent la acei tineri supraponderali care nu
urmează un tratament (capitolele 2.1.2 şi 2.1.3). Cu toate acestea, participarea la
sporturi nu a fost semnificativ mai scăzută la tinerii supraponderali care erau pe cale
să înceapă un program de reducere a greutăţii în comparaţie cu subiecţii
supraponderali care nu urmau tratament (capitolele 2.1.3). Lipsa de diferenţă în
participarea la sporturi între tinerii supraponderali şi obezi poate fi explicată prin
faptul că prin urmarea unui tratament tinerii obezi pot fi mai conştienţi de importanţa
de a fi activ din punct de vedere fizic. Ca rezultat aceştia ar fi putut creşte deja nivelul
activităţii înainte de începerea programului de scădere a greutăţii sau astfel de
persoane ar putea, adeseori, să supra-raporteze nivelele de activitate în încercarea de a
atinge aşteptările preconizate. Cele două studii utilizând chestionarul Baecke pentru
evaluarea activităţii fizice , nu a constatat diferenţe în concordanţă cu gradul de
supraponderabilitate în indicele de timp liber , care se bazează pe timpul alocat
urmăririi programelor TV şi frecvenţa şi timpul alocat plimbării şi sau mersului pe
bicicletă ca mijloace de transport (capitolul 2.1.2 şi 2.1.3).

Aceste trei studii au demonstrat că tinerii obezi şi supraponderali sunt mai puţin
implicaţi în sporturi şi activităţi fizice intense decât colegii lor cu greutate normală,
dar prezintă nivele egale de timp liber şi tip de activităţi fizice. S-a demonstrat, de
asemenea că obezitatea este în detrimentul performanţei fizice în activităţi care
necesită accelerare orizontală sau ridicare verticală a greutăţii totale a corpului, dar
aceşti subiecţi obezi au demonstrat a mai mare putere statică decât colegii lor cu
greutate normală.

3.1.2 Diferenţe în corelările psiho- sociale ale activităţii fizice între tinerii obezi
sau supraponderali şi cei cu greutate normală

Studiul descris în capitolul 2.1.2 arată că adolescenţii obezi şi supraponderali au


corelări psiho- sociale mai puţin favorabile în legătură cu activitatea fizică decât
colegii lor cu greutate normală. Tinerii obezi şi supraponderali au o atitudine mai
puţin pozitivă înspre activitatea fizică, percep mai multe obstacole şi mai puţin
beneficii şi au fost mai puţin încrezători că ar putea continua sportul sau activitatea
fizică timp de 30 minute până la 1 oră/ zi (auto-eficienţa) . Diferenţe în sprijinul social
au fost mai puţine, dar în acelaşi context: adolescenţii obezi sau supraponderali au
raportat mai puţin sprijin din partea familiilor şi a prietenilor în a fi mai activi fizic
decât colegii lor cu greutate normală. Constatările studiului descrise în capitolul 2.3
sunt similare. Acest studiu a demonstrat că, deşi adolescenţii obezi par a avea o
atitudine pozitivă în ceea e priveşte activitatea fizică, această atitudine era mai puţin
pozitivă decât cea a colegilor cu greutate normală. „Plăcerea” a fost un motiv mai
puţin important pentru a fi activ pentru obezi faţă de adolescenţii cu greutate normală,
pe când „pierderea în greutate” şi „ a arăta mai bine” au fost factori mai motivaţi
pentru adolescenţă obezi. Adolescenţii cu greutate normală au fost mai motivaţi
intrinsec în a fi activi din punct de vedere fizic., pe când tinerii obezi au fost extrinsec
motivaţi. Alţii au perceput beneficiile activităţii fizice (contacte sociale, competiţie,
faptul de a se simţi mai bine, o sănătate şi condiţie fizică mai bune) care nu au fost
semnificativ diferite în concordanţă cu greutatea. A existat o creştere graduală a
obstacolelor percepute privind activitatea fizică o dată cu gradul crescut al
supraponderabilităţii. Obstacole tipice care au fost mai des percepute au fost
„ nesiguranţă privind aspectul”, „ a nu fi bun la ceva”, „ a nu-i plăcea”, „ nemulţumiri
fizice”. Cel mai important factor care a împiedicat adolescenţii cu greutate normală în
a fi activi din punct de vedere fizic a fost „ piedicile externe” (cum ar fi: nu au timp,
prea scump, lipsa transportului ). La adolescenţii obezi „nemulţumirile fizice” a
reprezentat cel mai important obstacol, pe când „barierele externe” au fost cel mai
puţin percepute. Acest studiu nu a demonstrat numai că adolescenţii obezi au perceput
mai multe obstacole privind activitatea fizică, dar, de asemenea, că piedicile percepute
de către tineri au fost specifice problemelor de greutate şi câteva dintre aceste piedici
erau deja prezente la adolescenţii supraponderali care nu urmau tratament. Studiul
descris în capitolul 2.1.2 a demonstrat în plus că relaţia dintre variabilele psiho -
sociale şi activitatea fizică totală au fost foarte similare la adolescenţii cu greutate
normală şi supraponderali sau obezi. Mai mult sprijin social din partea familiei şi a
prietenilor , mai mult distracţie în activitatea fizică, mai bună auto-eficienţă,
perceperea mai multor avantaje competitive şi perceperea lipsei de interes şi de timp
mai scăzută au fost determinante pentru nivelele mai crescute de activitate fizică atât
la adolescenţii obezi, cât şi a cei cu greutate normală. Beneficiile sociale, de sănătate
şi de greutate, problemele personale şi de sănătate şi obstacolele externe (facilităţile
care se află prea departe) nu au fost considerate ca asociate cu activitatea fizică totală.
În mod similar, studiul descris în capitolul2.1.3 a relevat că relaţia dintre
avantajele/obstacolele percepute privind activitatea fizică şi participarea la sporturi nu
a depins de nivelul de supraponderabilitate. Participarea la sporturi a depins în mod
semnificativ de percepţia plăcerii şi percepţia scăzută a disconfortului. Beneficiile de
sănătate şi psiho - sociale şi percepţia obstacolelor externe nu au depins în mod
semnificativ de participarea la sport.
Ambele studii au demonstrat că adolescenţii obezi şi supraponderali au raportat
variabile psiho - sociale mai puţin favorabile cu privire la activitatea fizică decât
colegii lor cu greutate normală. Cu toate acestea, previziunea activităţii fizice din
corelările psiho - sociale a fost independent de nivelul de supraponderabilitate.

3.1.3. Program de reducere a greutăţii pentru tratarea obezităţii severe la tineri


Au fost efectuate patru studii pentru a descrie efectele pe termen scurt şi mediu-lung a
10 luni de program rezidenţial constând în restricţii de dietă moderate, activitate fizică
şi sprijin psihologic pentru tratarea tinerilor cu obezitate severă. Participanţii la acest
program şi-au scăzut nivelul supraponderabilităţii cu 46%. O scădere similară s-a
regăsit în celelalte două studii la grupuri similare de copii şi adolescenţă în urma
tratamentului (capitolele 2.2.2 şi 2.2.3).Compararea cu grupul de referinţă a arătat că
modificările în supraponderabilitate nu apar spontan şi ca urmare pot fi atribuite
succesului programului rezidenţial. Ulterior, pe măsură ce au apărut îmbunătăţiri pe
parcursul programului , abordarea tratamentului pe termen lung este justificată. După
33 săptămâni, performanţele maximale şi sub-maximale la testul cu bicicleta s-au
îmbunătăţit. Din acest studiu putem concluziona că programul rezidenţial este eficient
în tratamentul pe termen scurt al obezităţii severe la copii şi adolescenţi. Cel de-al
doilea şi al treilea studiu (capitolele 2.2.2 şi 2.2.3 ) au demonstrat că participanţii la
acest program rezidenţial au luat proporţii substanţiale de greutate la 6 luni şi 1,5 ani
după tratamentul iniţial. Dar la 1,5 ani după tratament 66% dintre subiecţi erau încă cu
10% mai slabi decât la începerea intervenţiei.

Scopul major al celui de-al doilea studiu (capitolul 2.2.2) a fost relevarea
modificărilor în activitatea fizică şi determinanţii comportamentului de activitate pe
parcursul şi după tratament. În timpul tratamentului, subiecţii au efectuat mai multe
activităţi de intensitate moderată până la ridicată şi mai puţine activităţi de intensitate
joasă în comparaţie cu perioada dinainte de tratament. A existat , de asemenea, o
scădere a privitului la TV pe perioada tratamentului, deoarece aceasta a fost interzisă
în centru rezidenţial. Cu toate acestea, la şase luni după tratament, subiecţii s-au
reîntors la nivelul de pre-tratament în ceea ce priveşte urmărirea TV şi participarea în
activităţi de intensitate moderată până la ridicată nu a diferit în mod semnificativ de
linia de bază. În termeni absoluţi, subiecţii au efectuat tot atâta activitate fizică după
tratament ca şi la sfârşitul intervenţiei, dar subiecţii au înlocuit activitatea fizică
moderată până la ridicată cu activităţile de intensitate scăzută.

Scopul celui de-al treilea studiu (capitolul 2.2.3) a fost identificarea menţinerii
greutăţii după tratament la tinerii cu diferite comportamente de sănătate. Tinerii care
au fost implicaţi în mai mult de 60 minute de activitate fizică moderată până la
ridicată pe zi şi care au raportat un aport scăzut de grăsimi, au arătat că la 1,5 după
terminarea tratamentului au luat mai puţin în greutate decât cei care aderau la un
singur comportament sănătos (fie 60 minute de activitate fizică de intensitate
moderată până la ridicată sau consum redus de grăsimi). Dar tinerii care au raportat
doar un singur comportament sănătos au demonstrat o mai bună menţinere a greutăţii
decât cei care nu au aderat la nici un dintre aceste comportamente sănătoase.
Rezultatele celui de-al treilea studiu au demonstrat că atât activitatea fizică, cât şi
consumul redus de grăsimi pot fi determinante în menţinerea greutăţii pe termen
mediu - lung după tratament a copiilor şi adolescenţilor şi că un comportament
sănătos nu poate compensa un altul nesănătos.

Din cele patru studii putem concluziona că tratamentul rezidenţial constând în


restricţii moderate de dietă în asociere cu activitatea fizică şi sprijinul psihologic
sunt eficiente în ameliorarea alcătuirii corpului, fitness şi nivele de activitate la
tinerii obezi. La 1 an şi jumătate după tratamentul iniţial 2/3 din tineri erau încă cu
10% mai puţin supraponderali decât înaintea tratamentului iniţial. Dar în ciuda
perioadei de tratament cu succes de 10 luni şi a sprijinului intens şi a asistenţei de
către echipa de tratament, s-au realizat puţine schimbări în obiceiurile de activitate
fizică care au durat puţin. Ar putea fi necesară urmărirea acestor tineri pentru o altă
perioadă de timp după plecarea de la centrul rezidenţial pentru a putea face faţă
obstacolelor pe care le experimentează în menţinerea greutăţii. Contactul telefonic
post-tratament pare a avea potenţialul de a fi o strategie de menţinere eficientă la
tinerii obezi.

3.2 Implicaţii practice


Pe baza constatărilor studiilor descrise în această teză şi constatările similare din
literatură, am încercat să formulăm unele recomandări pentru programele de
dezvoltare destinate să crească nivelele de activitate fizică pentru tinerii obezi şi
supraponderali. Bineînţeles, efectul implementării acestor recomandări trebuie
investigate ulterior.
Constatările studiilor prezentate în capitolul 2.1.2 şi 2.1.3 sugerează că conformitatea
cu corelările psihosociale ale activităţii fizice este necesară pentru adolescenţii
comparaţi cu persoanele cu greutate normală. Atât pentru adolescenţii cu greutate
normală, supraponderali şi obezi, mai mult sprijin din partea familiei şi prietenilor,
mai multă distracţie în activitatea fizică, auto-eficienţă mai mare, perceperea mai
multor beneficii de competiţie, şi perceperea lipsei de timp şi de interes mai puţin, vor
fi asociate cu nivele totale mai ridicate de activitate fizică. Dar deoarece tinerii
supraponderali şi obezi este probabil să fie mai puţin active şi să aibă determinanţi
psihosociali mai puţin favorabili cu privire la activitatea fizică, mai multe eforturi ar
trebuie făcute pentru a creşte nivelele de activitate ale populaţiei cu risc. Primul scop
al oricărui program pentru activitate fizică pentru tinerii supraponderali şi obezi este
de a creşte consumul de energie. Pentru a încuraja copii supraponderali şi obezi să
adere la un program de activitate, trebuie să dezvoltaţi un program compatibil cu
capacităţile şi interesele acestora. Tinerii obezi au tendinţa de a avea o putere
corporală mare şi rezistenţă statică ca rezultat al masei libere de grăsime mărite.
Această afirmaţie este sprijinită de constatările studiului prezentat în capitolul 2.1.1.
De aceea, activităţile specifice sau iniţiativele de antrenare a rezistenţei greutăţii ar
putea fi introduse într-un program de intervenţie pentru tinerii obezi. Capitolul 2.2.1
demonstrează că tinerii care au urmat un program rezidenţial de reducere a greutăţii
au înregistrat o reducere a masei de grăsime care nu poate fi ignorată, în ciuda
programului de exerciţii. Reducerea masei de grăsime pe parcursul reducerii greutăţii
a fost asociată cu o mai mare reluare în greutate, după tratarea cu succes al copiilor.
Aşa cum antrenamentele de rezistenţă au avut consecinţă reducerea pierderii masei
libere de grăsime la copii, iniţiativele de antrenarea rezistenţei greutăţii trebuie luate
în considerare în cadrul programelor de activitate care sunt parte a programului de
reducere a greutăţii.
Un element important în alegerea unui program de exerciţii pentru tinerii
supraponderali şi obezi este faptul că activităţile sunt distractive şi agreabile.
Constările studiilor din capitolele 2.1.2 şi 2.1.3 confirmă faptul că practicare de
activităţi distractive şi atractive este asociată cu o mai mare participare la activităţile
fizice. Capitolul 2.1.3 a arătat că adolescenţii obezi percep „pierderea greutăţii” ca un
beneficiu important de a fi activ fizic. Dar aceasta nu încurajează participarea
continuă la activitatea fizică deoarece pierderea de greutate direct atribuită activităţii
fizice crescute poate fi scăzută. S-ar putea să fie importantă creşterea motivelor
intrinseci, ca bucuria, prin experimentarea de activităţi diferite până se ajunge la
experimentarea plăcerii şi satisfacţiei. Capitolul 2.1.3 demonstrează în continuare că
tinerii supraponderali şi obezi percep barierele legate de greutate prin intermediul
activităţii fizice. Atunci când promovăm activitatea fizică în rândul tinerilor
supraponderali şi obezi, ar trebui să ne concentrăm pe reducerea barierelor legate de
greutate. Tinerii obezi şi supraponderali sunt nesiguri şi jenaţi de înfăţişarea lor atunci
când practică activităţi fizice şi adesea iritaţi când sunt activi fizic alături de persoane
cu greutate normală. Aceasta se poate rezolva prin organizarea se sesiuni separate
pentru tinerii cu probleme de greutate.
Prin oferirea de activităţi conforme cu capacităţile lor, vom împiedica ca adolescenţii
obezi şi supraponderali să renunţe la activităţi fizice pentru că nu se pricep la acestea
şi la sport sau pentru că nu le plac activităţile şi vor preveni orice fel de nemulţumiri.
Activităţile care sunt prea plictisitoare, prea stânjenitoare, prea grele, care necesită
prea multă energie sau care implică riscuri vor descuraja participarea continuă.
Activităţile trebuie să fie cât mai atractive posibil pentru adolescenţii obezi şi
supraponderali.
Este destul de uşor să dezvoltăm un program conform cu capacităţile tinerilor
supraponderali şi obezi. Partea dificilă este de a-i atrage şi de ai convinge să participe.
După cum este evidenţiat în capitolul 2.1.2 şi 2.1.3., adolescenţii supraponderali pot fi
abordaţi prin campanii de activitate care se concentrează aproximativ pe aceleaşi
corelări ca şi adolescenţii cu greutate normală. Odată ce programul adecvat a fost
stabilit şi tinerii supraponderali au fost abordaţi, partea care reprezintă o provocare
este de a-i menţine activi în afara programului şi după ce ai ieşit din program. După
cum este arătat în capitolul 2.2.2, oferirea unui program de exerciţii intens pentru
tinerii şi adolescenţii obezi, adaptat capacităţilor lor nu este suficient pentru a încuraja
aderarea la acest nivel ridicat de activitate fizică după aceea. În condiţii controlate şi
supravegheate, tinerii obezi sunt capabili şi pregătiţi pentru a participa la nivele
adecvate de activităţi fizice, dar este foarte greu pentru aceştia să continue singuri.
Schimbarea comportamentului activităţii fizice la copii şi adolescenţii obezi rămâne o
sarcină extrem de provocatoare. Pe parcursul programului iniţial, trebuie acordată o
atenţie considerabilă pentru a menţine modelele de activitate în afara şi supă program.
Conform lui Epstein şi colegilor, schimbările privind activităţile de stil de viaţă sunt
mult mai eficiente pentru menţinerea pierderii de greutate pe termen lung, la copii
obezi decât cele în ceea ce priveşte exerciţiile structurate. Activităţile de stil de viaţă
sunt mult mai uşor de implementat în rutinele zilnice şi au de obicei o intensitate mai
scăzută decât activităţile desfăşurate într-un program de exerciţii structurat. Chiar şi
activitatea uşoară poate avea ca rezultat un consum apreciabil de energie. Totuşi,
activităţile de intensitate scăzută nu vor fi suficiente pentru a preveni luare în greutate
după o scădere cu succes, după cum este ilustrat de luarea în greutate descrisă în
capitolul 2.2.2. în ciuda nivelelor ridicate de activitate fizică de intensitate scăzută
după tratament. Activităţile de intensitate medie spre înaltă au o contribuţie
importantă la controlul şi menţinerea greutăţii. S-ar putea să fie necesară educarea
tinerilor obezi pe parcursul unui program iniţial cu privire la importanţa exerciţiilor şi
o intensitate adecvată pentru menţinerea greutăţii. Auto-eficienţa poate fi de asemenea
un factor important în menţinerea unui stil de viaţă activ. Rezultatele descrise în
capitolul 2.2.3 vor evidenţia de asemenea rolul auto-eficienţei în menţinerea
comportamentelor sănătoase după reducerea greutăţii. Mai mult, în capitolul 2.1.2 s-a
demonstrat că o auto-eficienţă mai mare este asociată cu nivele ridicate se activitate
fizică. În capitolul 2.1.2 şi 2.2.2. tinerii supraponderali şi obezi au manifestat nivele
scăzute de auto-eficienţă, şi nu au apărut modificări în ceea ce priveşte nivelele de
auto-eficienţă pe parcursul tratamentului rezidenţial, în ciuda eforturilor făcute de
echipa de tratament în ceea ce priveşte experienţele de succes în timpul exerciţiilor.
Un motiv posibil pentru lipsa creşterii nivelelor auto-eficienţei în ciuda experienţelor
de succes poate fi lipsa de autonomie în perioada şederii la domiciliu supravegheate şi
controlate. S-ar putea să fie necesară includerea de sesiuni extra de educaţie a mişcării
în cadrul programelor de intervenţie cu privire la rolul activităţii fizice în gestionarea
greutăţii şi la modalitatea de a rămâne activi chiar şi în lipsa supravegherii. Tehnicile
utilizate în sesiunile de educare ar putea fi strategii de stabilire a obiectivelor, auto-
monitorizare continuă, control al stimulilor, etc. Pe parcursul acestor sesiuni de
educare a mişcării, trebuie făcute eforturi pentru a creşte auto-eficienţa, prin
anticiparea barierelor şi a soluţiilor posibile şi prin oferirea mai multor oportunităţi
tinerilor de a fi activi din punct de vedere fizic în mediul casnic. Un alt factor
important pentru menţinerea tinerilor supraponderali şi obezi activi d.p.d.v. fizic şi în
afara programului de activitate fizică este sprijinul oferit de familie şi prieteni. Deşi
implicarea părinţilor este încurajată, este mai degrabă limitată deoarece tinerii
locuiesc departe de centru. Unul dintre criterii pentru a intra în program este ca cel
puţin unul dintre părinţi (de preferat, amândoi) să fie motivat să-şi ajute copilul să-ş
schimbe stilul de viaţă. La începutul programului, părinţiilor li se cere să semneze un
contract prin care declară că sunt pregătiţi să-şi schimbe stilul de viaţă şi să îşi sprijine
copii. Pe parcursul tratamentului, părinţii sunt contactaţi în mod regulat prin telefon
pentru a discuta despre schimbările comportamentale ale copilului, iar la fiecare 2 luni
părinţi sunt invitaţi la sesiuni de informare cu privire la schimbările de stil al
obiceiurilor familiei. S-ar putea să fie necesară nu doar urmărirea tinerilor după ce
părăsesc reşedinţa, ci şi urmărirea părinţilor acestora pentru a-i asista în ajutorarea
copiilor lor pentru a menţine comportamentele sănătoase după scăderea în greutate.

Cercetări ulterioare
În acest capitol, sunt descrise pe scurt cercetări ulterioare care au fost planificate pe
baza rezultatelor studiilor prezentate în această teză. Sunt formulate unele sugestii şi
posibilităţi pentru cercetări ulterioare.
Pentru o mai bună înţelegere a raportului din activitatea fizică, fitness şi obezitate, ar
fi interesant să ştim dacă activitatea fizică şi fitness-ul conform stării greutăţii
constatate de către tineri, după cum este descris în capitolul 2.1.1. şi 2.1.2 şi 2.1.3,
este deja prezentă în rândul tinerilor şi copiilor cu risc de a dezvolta obezitate (de
exemple, copii cu unul sau doi părinţi obezi). Studiile longitudinale sunt mult mai
potrivite pentru a determina dacă activitatea fizică scăzută şi nivelele de fitness şi
corelările psihosociale mai puţin favorabile ale activităţii fizice a copiilor şi
adolescenţilor supraponderali şi obezi sunt o consecinţă sau un factor cauzat a
problemei privind greutatea acestora.
Deoarece determinanţii psihosociali ai activităţii fizice au explicat doar un procent
relativ mic a varietăţii activităţii fizice atât la adolescenţii cu greutate normală şi cât şi
la cei supraponderali (capitolul 2.1.2 şi 2.1.3), a fost planificat un studiu pentru a
identifica influenţa factorilor de mediu asupra comportamentului activităţii fizice şi
pentru a examina dacă acest raport diferă conform gradului de supraponderabilitate.
Programul de tratament rezidenţial descris în această teză este un program existent pe
care l-am evaluat. Ar fi mult mai interesant să studiem două sau trei abordări diferite
şi să evaluăm care dintre acestea este mult mai eficientă în tratarea tinerilor cu
obezitate severă. Până recent, noi cercetătorii, nu am putut interveni în conţinutul
acestui program. Pe baza constatării că există o pierdere considerabilă a grăsimii pe
parcursul reducerii greutăţii, în ciuda programului intens de exerciţii, după cum este
descris în capitolul 2.2.1, am dezvoltat un program de antrenament de rezistenţă.
Efectul antrenamentului de rezistenţă suplimentar va fi evaluat foarte curând prin
compararea unui grup experimental care să urmeze acest antrenament de extra
rezistenţă cu un grup de control care urmează programul de exerciţii standard.
Mai multe investigaţii sunt necesare pentru a cerceta factorii comportamentali,
psihologici şi de mediu asociaţi cu menţinerea pierderii de greutate după un tratament
iniţial pentru tineri şi adolescenţi. Ar fi interesant să ştim dacă factorii asociaţi cu
menţinerea greutăţii pe termen lung diferă în funcţie de vârstă şi gen. În mod ideal, ar
trebui să-i identificăm pe tinerii cu risc mare de reluare a greutăţii după un tratament
cu succes şi să încercăm să oferim sprijin individualizat în timpul fazei de menţinere.
În final, o limitare a studiilor noastre care evaluează tratamentul rezidenţial este că nu
am avut capacitatea de a recruta un grup de control formal. Am plănuit să includem
tinerii pe lista de aşteptare ca grup de control. Dezavantajul este că aceşti copii pot
avea atitudini, intenţii şi un comportament diferit, deoarece „aşteaptă” tratamentul.
Este foarte dificilă recrutarea de tineri cu obezitate severă şi care să fie pregătiţi să
participe la un studiu care implică compoziţia corporală şi teste fitness. Singura
posibilitate este să îi recrutăm ca parte a unui studiu care investighează aceste aspecte
în cadrul unui grup reprezentativ de copii şi adolescenţi.