Muntele de foc – Vasile Alecsadri
Legendă din Munţii Apenini
Pe cei munţi pustii, sălbatici,
Din Lombardo-Veneţie,
Unde noaptea în orgie
S-adun demonii lunatici,
Hoţi de moarte doisprezece
Stau în rond sub vântul rece
Care şuieră şi trece!
Focul cerului s-aprinde,
Urmărit de groaznic tunet,
Şi al munţilor răsunet
Printre văi adânci se-ntinde.
Hoţii râd cu voie bună.
Şeful lor, purtând cunună,
Cântă astfel în furtună:
"Varsă-n cupa mea de aur
Acest vin ce desfatează
Şi mă-mbată, mă turbează,
Ca sângele roş pe taur.
Toarnă, drege tot aice,
Şi când eu destul voi zie,
Pe-al meu cap trămetul pice!
Beţi, voinici, până la moarte!
În ceas vesel de plăcere
Să uităm orice durere,
Orice chin a relei soarte.
Page | 1
Beţi, copii, toţi după mine
Şi-nchinaţi cupele pline
Ira fulgerelor lumine!
Vântul bate, cerul tună,
Munţii urlă, Satan râde,
Iadul vesel se deschide
Şi cu noi cântă-mpreună.
Pe când lumea se-ngrozeşte,
Omul brav benchetuieşte
Ş-al lui suflet se-ntăreşte!
Tremure-se tot în lume
Cât va fierbe sânge-n mine!
Facă-şi cruce şi se-nchine
Cel ce-aude de-al meu nume.
Eu sunt braţul care frânge!
Eu sunt ochiul ce nu plânge!
Eu sunt gura ce bea sânge!"
Abia zice, şi deodată
Cade hoţul de pe munte,
Fulgerat, lovit în frunte
De a cerului săgeată!...
De-atunci mii de focurele,
Limbi de pară albăstrele,
Ard pe locurile-acele!
O iubesc pe Alba-ca-Zapada – Adrian Paunescu

Mi se-nlăcrimează rece spada

Când ajung în faţa ei şi-o vad,
O iubesc pe Albă-ca-Zăpada
Şi albastrul ochilor prăpăd.

Uneori ea spune şi cuvinte

Cum ar fi ca frigul e frumos,
Dar îmbrăţişarea mea fierbinte
Ar putea s-o dea din sine jos.

Legea ei e depărtarea noastră,

Ca să fie, nu o vom avea.
Fulgera o lacrimă albastră
Şi mă tem că se topeşte ea.

Îmi păstrez în drob de gheaţă spadă

Nici n-aştept să se mai facă zi,
Şi pornesc spre Albă-ca-Zăpada
S-o ating, dar fără-a o topi.

Şi mi-e frig, dar mult mai drag îmi este

Şi îngheţ păzind-o vinovat,
Şi mă tem că va fugi-n poveste
Şi-o să moară la vreun dezgheţat.

Turture înmiresmat mi-e spada,

Să despice-n jurul ei femei,
o iubesc pe Albă-ca-Zăpada
Şi-am să mor în basm de dragul ei.

Page | 2
Gândăcelul – Elena Farago

- De ce m-ai prins în pumnul Asa plangea un gandacel

tau, In pumnul ce-l strangea să-l
Copil frumos, tu nu stii oare rupa
Ca-s mic si eu si ca mă doare Si l-a deschis copilul dupa
De ce mă strangi asa de rău? Ce n-a mai fost nimic din el!

Copil ca tine sunt si eu, A incercat să-l mai invie

Si-mi place să mă joc si mie, Suflandu-i aripile-n vant,
Si mila trebuie să-ti fie Dar a cazut în tarna frant
De spaima si de plansul meu! Si-ntepenit pentru vecie!...

De ce să vrei să mă omori? Scarbit de fapta ta cea rea

Ca am si eu părinti ca tine, Degeaba plangi, acum, copile,
Si-ar plange mama dupa mine, Ci du-te-n casa-acum si zi-le
Si-ar plange bietele surori, Parintilor isprava ta.

Si-ar plange tata mult de tot Si zi-le ca de-acum ai vrea

Căci am trait abia trei zile, Să ocrotesti cu bunatate,
Indura-te de ei, copile, In cale-ti, orice vietate,
Si lasa-mă, ca nu mai pot!... Oricat de far-de-nsemnatate
Si-oricat de mica ar fi ea!

Page | 3
Ecologica-Marin Sorescu

Omul, specie perfidă,

Ce-mblânzește să ucidă,
Ce domesticește fiare
Spre-a le pune în frigare.

Surâzând capcane-ntinde
Și pădurea o aprinde
Seacă cerul, surâzând,
Numai moarte are-n gând.

Pipăie în infinit
Cu buricu-i de cuțit,
Unde în eter trimite,
Numai spre-a se compromite.

Început, sfârșit de drum,

Trece-nfășurat în fum
Prim al minții, rob al gurii,
Aberație-a naturii...

Þipă pasăre și pom:

Doamne, scapă-ne de om!

Page | 4
Dreptul la timp – Nichita Stanescu

Iti stiu toate timpurile, toate miscarile, toate parfumurile

si umbra ta, si tacerile tale, si sanul tau
ce cutremur au si ce culoare anume,
si mersul tau, si melancolia ta, si sprancenele tale,
si bluza ta, si inelul tau, si secunda
si nu mai am rabdare si genunchiul mi-l pun în pietre
si mă rog de tine,
naste-mă.

Stiu tot ce e mai departe de tine,

atat de departe, incat nu mai exista aproape -
dupa-amiaza, dupa-orizontul, dincolo-de-marea...
si tot ce e dincolo de ele,
si atat de departe, incat nu mai are nici nume.
De aceea-mi indoi genunchiul si-l pun
pe genunchiul pietrelor, care-l ingana.
Si mă rog de tine,
naste-mă.

Stiu tot ceea ce tu nu stii niciodata, din tine.

Bataia inimii care urmeaza bataii ce-o auzi,
sfarsitul cuvantului a carui prima silaba tocmai o spui
copacii - umbre de lemn ale vinelor tale,
raurile - miscatoare umbre ale sangelui tau,
si pietrele, pietrele - umbre de piatra ale genunchiului meu,
pe carc mi-I plec în fata ta si mă rog de tine,
naste-mă. Naste-mă.

Page | 5
Ţara părinţilor – Ana Bladiana

Părul îmi ajungea până la pământ

Şi treizeci de ani
Mi se părea o vârstă atât de îndepărtată
Încât nu credeam cu putinţă
Să o ating vreodată,
Plină de cruzime lunecam
Dinspre ţara părinţilor
Spre o lume încă neinventată.

Lumea nu s-a inventat nici acum,

Părul nu mai mi-e atât de lung,
Treizeci de ani e numai merinde pe drum,
Dar în ţara părinţilor ce n-aş da să ajung!

Dar în ţara părinţilor

Se ajunge întotdeauna târziu,
Numai când totu-i pustiu,
Şi doar în lumina de lună
Se mai strâng împreună,
Sub tăiaţii castani,
Umbre de taţi condamnaţi
Şi mame de treizeci de ani
Pieptănând
Fete cu plete
Până-n pământ.

Page | 6
Cântec ostăşesc – Vasile Alecsandri

Român verde ca stejarul,

Râd de duşmani şi de moarte!
Să-mi trăiască armăsarul
Şi prin glonţi să mă tot poarte!

Sai, voinice, şi nechează

Ager, falnic ca un zmeu,
Căci am inimă vitează
Şi credinţă-n Dumnezeu!

Cât mi-a sta mâna voinică

Pe-a mea pală ostăşească,
N-aibă grijă de nimică
Ţara mea cea românească!

Sai, voinice, şi nechează

Ager, falnic ca un zmeu,
Căci am inimă vitează
Şi credinţă-n Dumnezeu!

Cu-al meu suflet, cu-a mea pală,

Cu-al meu şoim albit de spume,
În duşmani vom da năvală,
De s-a duce vestea-n lume!

Sai, voinice, şi nechează

Ager, falnic ca un zmeu,
Căci am inimă vitează
Şi credinţă-n Dumnezeu!

Page | 7
Luceafărul – Mihai Eminescu
A fost odată ca-n poveşti,
A fost ca niciodată.
Din rude mari împărăteşti,
O prea frumoasă fată.
Şi era una la părinţi
Şi mândră-n toate cele,
Cum e Fecioara între sfinţi
Şi luna între stele.
Din umbra falnicelor bolţi
Ea pasul şi-l îndreaptă
Lângă fereastră, unde-n colţ
Luceafărul aşteaptă.
Privea în zare cum pe mări
Răsare şi străluce,
Page | 8
Pe mişcătoarele cărări
Corăbii negre duce.
Îl vede azi, îl vede mâini,
Astfel dorinţa-i gata;
El iar, privind de săptămâni,
Îi cade draga fată.
Cum ea pe coate-şi răzima
Visând ale ei tâmple,
De dorul lui şi inima
Şi sufletu-i se împle.
Şi cât de viu s-aprinde el
În orişicare sară,
Spre umbra negrului castel
Când ea o să-i apară.
Bivolul si Cotofana- George Toparceanu
Pe spinarea unui bivol mare,
negru, fioros,
Se plimba o coţofană
Când în sus şi când în jos.
Un căţel trecând pe-acolo s-a
oprit mirat în loc:
- Ah, ce mare dobitoc!
Nu-l credeam aşa de prost
Să ia-n spate pe oricine...
Ia stai, frate, că e rost
Să mă plimbe şi pe mine!
Cugetând aşa, se trage îndărăt
să-şi facă vânt,
Se piteşte la pământ
Şi de-odată - zdup! - îi sare
Bivolului în spinare...
Ce s-a întâmplat pe urmă nu e
greu de-nchipuit.
Apucat cam fără veste, bivolul a
tresărit,
Page | 9
Dar i-a fost destul o clipă să se
scuture, şi-apoi
Să-l răstoarne,
Să-l ia-n coarne
Şi cât colo să-l arunce, ca pe-o
zdreanţă în trifoi.
- Ce-ai gândit tu oare, javră?
Au, crezut-ai că sunt mort?
Coţofana, treacă-meargă, pe
spinare o suport
Că mă apără de muşte, de
ţânţari şi de tăuni
Şi de alte spurcăciuni...
Pe când tu, potaie proastă, cam
ce slujbă poţi să-mi faci?
Nu mi-ar fi ruşine mie de viţei şi
de malaci,
Bivol mare şi puternic, gospodar
cu greutate,
Să te port degeaba-n spate?...
Psalmul 99- Dosoftei

Strigaţ din toate ţări cătră Domnul,

Ce lăcuiţ pre pământ tot omul.
Slujiţ Domnului cu bucurie,
Nainte-i să-ntraţ cu mărturie.

Să ştiţ de Dumnezău că ni-i Domnul

Ce ne-au făcut pre noi, pre tot omul,
Că-i suntem ai lui oameni de turmă
Şi oiţe de-i paştem pre urmă.

Prin porţâle lui să-ntrăm cu rugă,

Sama să ne ia Domnul pre strungă.
Să-i mulţămim, să-i vestim svânt nume,
Că-i bun Domnul şi slăvit în lume.

Mila lui în veci este pre ţară

Şi-n tot rodul svânta-i adevară.

Page | 10