Sunteți pe pagina 1din 18

PSIHOLOGIA PERSONALITĂȚII

Eni (Neagu) Carmen: Anul: II, ID; Grupa: 14LD171

1. Pe baza cunoştinţelor acumulate în U.I. 2, argumentaţi, într-un eseu de aproximativ 300


de cuvinte (o pagină A4), 2-3 consecinţe ale descoperirii transmiterii ereditare a unor
trăsături psihice asupra modului în care educăm copiii.
Este de necontestat rolul aparte pe care îl joacă ereditatea în explicarea diferențelor
individuale privind caracteristicile psihice alături de influențele mediului. Studiile indică faptul
că particularitățile de personalitate sunt determinate genetic și sunt transmise sub forma unor
predispoziții comportamentale, dar aceste descoperiri se pot manifesta cu două tăișuri în
educație, așa cum s-a întâmplat cu studiul lui C. Burt (1961) care a revelat existența unei relații
între nivelul de inteligență și ocupația pe care o persoană o are la vârsta adultă. Consecințele
acestui studiu în plan educațional au fost dramatice: timp de mai multe decade, organizarea
accesului în sistemul de învățământ din Marea Britanie s-a bazat pe această teorie, testele de
inteligență fiind instrumentul prin intermediul căruia se realiza selecția elevilor. Cercetări recente
au arătat că, deși rolul eredității în determinarea inteligenței este foarte important, lucrurile nu
sunt deloc așa de simple și că educația și mediul pot influența în mare măsură exprimarea
genotipului. (Neagu, 2011)
Într-adevăr, ereditatea furnizează premise (predispoziții) funcționale mai mult sau mai
puțin specifice. Dacă aceste premise înnăscute nu sunt puse în valoare, aptitudinea nu se
manifestă, iar potențialitățile latente nu devin potențialități active. Pentru unele domenii (tehnică,
știință), este necesar un fond ereditar normal, în timp ce pentru alte activități (artistice, sportive),
este necesar un fond ereditar superior. Școlile pentru supradotați și centrele de excelență asigură
condițiile concrete de exprimare a potențialului ascuns în ereditatea umană, confirmând faptul că
pe un fond ereditar superior și un mediu înalt favorabil se construiește cazul ideal în care
aptitudinea atinge nivelul cel mai înalt de dezvoltare.
Pe parcursul dezvoltării individuale identificarea trăsăturilor temperamentale este utilă în
inițierea educației specifice pentru a obține rezultate optime în acumularea de cunoștințe și
deprinderi (stăpânirea nerăbdării la colerici, stimularea socializării la flegmatici, organizarea și
depășirea superficialității la sangvinici, întărirea încrederii în sine la melancolici).
Temperamentul poate facilita sau provoca dificultăți în formarea aptitudinilor, dificultăți care pot
fi depășite prin exercițiu sau prin compensare. În timp modificarea manifestărilor
temperamentale poate conduce la modificarea aptitudinilor. Pe baza unor tendințe de adaptare a
temperamentelor la activitate se poate vorbi de o oarecare profesionalizare a temperamentelor
(Țuțu, 2008, p.119)
Dacă descoperirea transmiterii ereditare este dusă la extrem, educația copiilor ar putea să
se facă fără rezerve, bazându-se pe concepția că unii copii înving adversitățile vieții, în timp ce
alții nu reușesc într-o ordine socială stratificată clădită pe nepotisme, spirit mafiot, corupție și
lipsa respectului pentru valorile autentice. Talentele trebuie susținute să înflorească prin
asigurarea egalității de oportunități, iar școala să fie acea ”uzină în măsură să efectueze
explorarea, extracția și canalizarea adecvată a potențialului spiritual al generațiilor tinere”
(Oancea-Rusu, 1998, p.32)

2. Comparaţi influenţele ambientale împărtăşite cu influenţele ambientale neîmpărtăşite


în privinţa efectelor pe care le au asupra diferenţelor individuale la nivel de dezvoltare
cognitivă şi de trăsături de personalitate.
Influențele ambientale comune (împărtășite) sunt caracteristici comune membrilor unei
familii datorate condiției și experiențelor de viață împărtășite: status socio-economic, stil de
viață, modelul parental, climatul emoțional, dar și de tipul de școală la care merg copiii. Mediul
familial armonios, cu statut social ridicat favorizează dezvoltarea copiilor din punct de vedere
cognitiv și moral prin exemplul parental, prin susținerea din partea părinților și ghidarea acestora
către meserii potrivite. În cazul unui mediu familial dezavantajos (violență, sărăcie, dezacord
parental, lipsa afectivității și îndrumării parentale), copiii, în marea majoritate, vor avea o
dezvoltare deficitară pe plan cognitiv și moral, vor avea rezultate școlare mai slabe sau abandon
școlar, înclinații spre comportament deviant, dezvoltare dizarmonică. Există însă și excepții de
ambele cazuri: copiii foarte dotați proveniți din familii defavorizate/dezorganizate sau copii slab
dezvoltați/educați proveniți din familii armonioase.
Influențele ambientale necomune (neîmpărtășite, specifice individului) reprezintă modul în
care copilul receptează influențele ambientale și diferă de la individ la individ în cadrul aceleiași
familii: poziția în familie, ordinea nașterii, boli, alimentație. Există diferențe între gemenii
monozigoți, cel mai greu la naștere putând avea un IQ mai mare. Gemenii pot adopta roluri
complementare care le vor influența dezvoltarea personalității. Diferența de vârstă între frați
poate fi un factor necomun: pot exista influențe ambientale diferite, părinții pot avea o experiență
mai bună în creșterea celui de-al doilea sau al treilea copil, copiii crescuți la maturitate sunt
tratați diferit față de cei crescuți la tinerețe, copiii care au frați sunt tratați altfel de părinți decât
copiii unici, cu cât diferența de vârstă între frați e mai mare, cu atât diferența ambientală e mai
ridicată. Influențele necomune sunt specifice, pot afecta un membru al familiei, fără să îi
influențeze pe ceilalți. Pot să apară complexe de inferioritate sau de dominare, deficite fizice care
să influențeze dezvoltarea ulterioară la nivel cognitiv sau al personalității. (Luca, 2013)

3. Deoarece mult din ceea ce înseamnă conformare la reguli externe se bazează pe


inhibarea sau amânarea unor impulsuri, care ar fi metodele de disciplinare cele mai
potrivite pentru a obţine conformarea extraverţilor la regulile impuse de şcoală? Care
ar fi metodele de disciplinare cele mai potrivite pentru a obţine conformarea
introverţilor?
Școala are un impact deosebit de puternic prin rolul pedepselor și recompenselor, al
așteptărilor profesorilor sau prin atitudinile acestora față de performanțele elevilor, precum și
prin interpretarea rezultatelor scăzute în termeni de eșec. Un rol important în formarea
atitudinilor, elementele principale ale caracterului, îl joacă metodele și tehnicile directe și
indirecte. Metodele indirecte acționează mai ales prin mecanismele învățării sociale bazate pe
imitație, identificare, exemple, modelare, în timp ce dintre metodele directe cea mai evident
folosită este utilizarea pedepselor și recompenselor. (Stan, 2004)
Diferențele de condiționare între introverți și extraverți induc un mod diferit de învățare
prin condiționare. Introverții sunt mai ușor de condiționat. Sunt mai reactivi emoțional, au
mai multe ocazii și mai multe momente de condiționare care presupun pedeapsă, frustare și,
prin aceasta, depresie și anxietate. Extraverții sunt mai puțin activați cortical bazal și mai
greu de condiționat. Ei nu învață prin pedeapsă și frustrare, având un comportament mai
puțin socializat și impulsiv. Cei cu grad mare de emoționalitate, răspund prin comportamente
impulsive. În general, extravertiților le place să lucreze în compania altor oameni și pot să
aibă dificultăți de concentrare dacă sunt nevoiți să lucreze pe cont propriu vreme îndelungată.
Introvertiții preferă să lucreze în liniște, pe cont propriu.
Există și introverți și extraverți stabili sau instabili emoțional. Extraverții pot fi colerici
sau sangvinici. Colericii ar trebui direcționați către stăpânirea impulsivității prin activități
constructive, interesante, atractive care să le orienteze energia impulsivă și să le
redirecționeze energia negativă către creație. Sangvinicii pot fi îndrumați prin activități de
organizare care să îi responsabilizeze, să le ordoneze conduita și să aplice în mod util energia
de care dispun. Introverții pot fi flegmatici și melancolici. Flegmaticii pot fi stimulați spre
socializare și integrarea în grup prin activități comune, constructive, teme în grup, excursii,
activități recreative, jocuri. Melancolicii necesită o atitudine suportivă, răbdare pentru a
câștiga încredere în sine, de asemenea sunt încurajați să socializeze tot pentru întărirea
imaginii de sine prin jocuri sau teme efectuate individual sub îndrumarea profesorului. (Luca,
2013)

4. Explicaţi un comportament moral utilizând, pe rând, modelele teoretice prezentate:


psihanalitic, behaviorist, cognitivist, sociocognitivist şi situaţionalist.

Morala este un fenomen social, o formă a conştiinţei sociale care reflectă relaţiile ce se
stabilesc între oameni, într-un context social delimitat în timp şi spaţiu, având o funcţie
reglatoare asupra convieţuirii umane, stimulând şi orientând comportamentul uman, în
concordanţă cu cerinţele sociale. Conţinutul său se concretizează în idealul moral, valorile şi
regulile morale, care constituie ceea ce Nicola I. numeşte „structura sistemului moral”.
Idealul moral este un model teoretic prospectiv, care exprimă chintesenţa morală a
personalităţii umane, sub forma unei imagini a perfecţiunii din punct de vedere moral. Esenţa
sa se manifestă prin valorile, normele şi regulile morale.
Valorile morale reflectă cerinţele şi exigenţele generale ce se impun comportamentului
moral în lumina prescripţiilor idealului moral, având o arie de aplicabilitate practic infinită.
Asocierea comportamentului moral cu cel civic nu este întâmplătoare. Este evident că cele
două comportamente se asociază se sprijină şi se condiţionează reciproc, deoarece nu poţi
avea un comportament moral fără să respecţi legităţile, tradiţiile şi valorile unei societăţi,
după cum nu poţi avea un comportament civic dacă nu te conformezi valorilor, normelor,
regulilor morale care guvernează viaţa comunităţii în care se trăieşte.
Modelul psihanalitic - psihanaliza clasică a lui Freud a oferit un prim model care încerca să
explice raportul dintre manifestările biologice, instinctuale ale personalității și cele de natură
morală. Prin biologia sa, reprezentată în plan psihic de inconștient (Sinele - structura
personalității care conține pulsiunile instinctuale amorale), omul ajunge inevitabil în conflict
cu societatea și cu semenii. Din acest motiv, este nevoie ca prin educație (socializare) să-i fie
formate structuri interne de reglare morală a comportamentului (Supraeul - structura
personalității care este responsabilă de reglajul moral). Formarea Supraeului este legată de
internalizarea tabuurilor și a regulilor morale.Concluzia logică pe care a tras-o Freud a fost că
diferențele dintre indivizi în privința caracterului și a conduitei morale sunt date de felul în
care s-a produs socializarea în primii 5 ani ai copilăriei și de felul în care individul a
internalizat normele sociale sub forma Supraeului.
Modelul behaviorist - după psihanaliză, alte curente psihologice au dat răspunsuri diferite
cu privire la natura caracterului și a trăsăturilor morale. Formarea trăsăturilor morale este
condiționată de tehnicile educative utilizate de părinți în controlul comportamentului
copilului, caracterul fiind o formațiune de personalitate rezultată din învățare.
Modelul cognitivist și sociocognitivist - comportamentele actuale sunt influențate de
dezvoltarea cognitivă, iar individul este capabil să proceseze informația despre ceilalți și să ia
decizii morale numai atunci când are nivelul de dezvoltare cognitivă care să îi permită acest
lucru. Dezvoltarea conștiinței morale, ca normator intern al comportamentului, este așadar
condiționată de stadiul de dezvoltare cognitivă în care se află individul. Comportamentele
actuale sunt influențate de învățarea observațională (Bandura), copilul imitând modelele pe
care le-a observat. Învățarea este cu atât mai durabilă cu cât survine la o vârstă mai mică,
modelele având relevanță pentru individ (prestigiu) și ducând la efecte dezirabile.
Modelul situaționist - psihologia socială a adus dovezi consistente în privința
determinismului extern al conduitei morale: comportamentul moral se datorează presiunii
unor factori situaționali. Cercetările experimentale din psihologia socială au evidențiat
fenomene de inducere a unor comportamente contrare dispozițiilor interne prin simpla
presiune sociala sau situațională. Prezența grupului sporește sentimentul de anonimitate și
aceasta duce la suprimarea controlului moral. Funcționarea societății umane este reglată de
valori și norme morale. Bunul mers al societății este influențat de comportamentele
individuale, de unde nevoia reglării morale a comportamentului.

5. Daţi un exemplu de abatere morală majoră a unei persoane cunoscute (nu neapărat din
cercul de prieteni). Ce trăsătură de caracter ar putea fi responsabilă pentru acest
comportament? Analizând situaţia şi ceea ce aţi aflat despre caracterul persoanei, care
credeţi că este influenţa situaţiei şi care este influenţa trăsăturii caracteriale asupra
respectivului comportament?
Bullying-ul sau abuzul emoțional este definit ca fiind un comportament ostil/de
excludere și de luare în derâdere a cuiva, de umilire. În calitate de profesor și diriginte al
unei clase de liceeni îl întâlnesc la tot pasul pe holurile școlii, în special în pauze. Am
observant că tinerii care hărțuiesc își aleg victimele din rândul celor care nu pot să se apere,
pentru a câștiga un fals sentiment de control și de superioritate asupra celorlalți. Adeseori,
acești tineri agresori sunt și ei la rândul lor victime ale altor persoane mai puternice, aceasta
fiind modalitatea lor de a-și nega trauma. Comportamentul hărțuitor poate avea mai multe
forme: loviri, jigniri, tachinări, cât și agresiuni transrelaționale – un stil de agresiune care
predomină în grupurile de fete, în aceste grupuri relațiile fiind manipulate în scopul de a
soluționa neînțelegerile, prietenia fiind folosită ca armă. Acest stil mai subtil de zvonuri
menite să excludă social este susținut de rețelele de socializare ca Facebook, Twitter,
Instagram, etc. De multe ori, aceste agresiuni încep sau continuă imediat după terminarea
orelor, prin intermediul telefoanelor cu acces la internet.
Abaterea comportamentului de la normele şi valorile sociale de bază, care pentru
individ totdeauna sunt percepute ca ceva ce vine din afară, constituie un fenomen obişnuit în
toate societăţile – de la primele forme de organizare socială până la cele contemporane.
Orice societate judecă comportamentul membrilor săi nu atât din punctul de vedere al
motivaţiilor sale intrinseci, cât mai ales din punctul de vedere al conformării acestui
comportament la normele şi valorile unanim recunoscute sau nu. Normele – atât cele morale,
cât şi cele juridice – sunt a doua noastră natură, reprezentând reperele de bază ale conduitei
noastre în toate situaţiile sociale. La rândul lor, valorile sociale ne ajută să evaluăm şi să
judecăm, în termenii culturii societăţii din care facem parte, toate aceste situaţii sociale.
Raţionalitatea comportamentului nostru este „dirijată” de toate aceste norme şi valori pe care
le acceptăm fără să ne mai punem întrebări asupra legitimităţii lor. Făcând ceea ce fac toţi
membrii grupului din care facem parte obţinem recunoaştere, identitate şi securitate
personală. Violarea normelor atrage după sine – cum bine ştim – măsuri punitive şi
coercitive, în timp ce respectarea lor, dovedită prin comportamentul nostru, produce confort
şi realizarea aşteptărilor personale în raport cu acţiunile celorlalţi despre care ştim că trebuie
să se comporte la fel. Dar aceste lucruri sunt valabile numai în viața socială. Grav este când
oamenii încearcă să pedepsească și să judece viața intimă și privată a omului, modul de
gândire, de exprimare, tendințe, plăceri, mod de viață. Căutăm de multe ori explicația pentru
succesul oamenilor în calitățile lor extraordinare (talent sau inteligență) și căutăm să
dezvoltăm aceleași calități și în copiii noștri. În afară de talent sau inteligență însă, este
nevoie și de o atitudine constructivă în fața dificultaților și de trăsături pozitive de caracter,
care să ghideze persoana către cele mai bune alegeri. Trăsăturile de personalitate care stau
la baza luării deciziilor pot fi evaluate din punct de vedere moral (sinceritatea stă la baza
deciziei de a spune adevarul), așa cum modalități de a gândi, a simți și a se comporta ale
unei persoane pot fi încurajate și stimulate prin educație.

6. Daţi un exemplu de abatere de la convenţii a unei persoane cunoscute (găsiţi uşor


exemple printre cei apropiaţi). Ce trăsătură de caracter ar putea fi responsabilă pentru
acest comportament? Analizând situaţia şi ceea ce ştiţi din trecut despre caracterul
persoanei, care credeţi că este influenţa situaţiei şi care este influenţa trăsăturii
caracteriale asupra respectivului comportament?

Din ce în ce mai mulți liceeni își petrec timpul în casele de pariuri sportive. Pariatul se
prezintă pe un continuum care începe de la pariatul ocazional (la un meci al echipei favorite
sau încurajat de anturaj) trece prin cel regulat care înseamnă realizarea acestui
comportament o dată sau de două ori pe săptămână, se trece la pariatul ca și problemă, după
care se ajunge la stadiul cel mai grav și anume pariatul patologic. Pariatul ca
problemă este definit ca situația în care o persoană care obișnuiește să parieze consideră că
are un comportament problematic sau impropriu, chiar daca acesta nu poate fi diagnosticat
ca dependență de către un psihiatru sau psiholog. În cazul pariatului patologic, persoana în
cauza întrunește toate condițiile pentru a fi diagnosticată, conform Manualului de Diagnostic
și Clasificare Statistică a Bolilor Mintale, ca fiind dependentă de jocuri de noroc. Cei care își
conștientizează problema, adică cei din categoria pariatului ca problemă, vor fi mai dispuși
să se adreseze unui specialist sau celor apropiați pentru a-ți îndrepta comportamentul sau
pentru a obține susținere emoțională, pe când cei care ajung să aibă o patologie nu înțeleg pe
deplin dificultatea în care se află decât atunci când este prea tarziu sau când ajung în situații
limită dificil de gestionat. Pariorul care a ajuns în stadiul pariatului patologic este
caracterizat de un optimism nerealist, simțindu-se “norocos” și sperând tot timpul că va
câștiga, eventual o sumă foarte mare de bani. Multe dintre pariurile pe care le face sunt de
fapt eforturile sale de a acoperi pierderile sau împrumuturile. Acesta considera că va apărea
un câștig mare care îi va acoperi datoriile și îi va rezolva toate problemele. Pentru o
persoana care are un slab control al impulsurilor, este foarte dificil de înțeles acest
mecanism. Chiar dacă la prima vedere singurul lucru pe care îl pierde o persoană cu
dependență de pariuri sunt banii, aceștia nu sunt singurii. Desigur că și problemele
financiare sunt o consecință însemnată și gravă, dar, pe lângă aceasta, se adaugă și
problemele la nivelul relațiilor personale, absenteismul de la școală sau iritabilitatea. Toate
acestea sunt foarte importante pentru ca îl pot face pe parior să decadă și mai mult sau să
dezvolte probleme de sănătate.

7. Analizaţi în cazul unui elev cu note mari, pe care îl cunoaşteţi îndeaproape: în ce


măsură rezultatele sale performante la învăţătură se datorează inteligenţei,
aptitudinilor sau creativităţii şi în ce măsură sunt implicaţi alţi factori (caracter,
împrejurări)?
Adolescența este considerată vârsta de aur, a marilor realizări, vârsta marilor elanuri,
integrării sociale, vârsta participării la progresul social, vârsta crizelor,a anxietății,
nesiguranței, insatisfacției, contestației, marginalității, subculturii, vârsta dramei. Aflat între
doră vârste diametral opuse, pubertate și vârsta adultă, adolescentul este un mozaic din toate
punctele de vedere. Este vârsta rebelă când adolescentul iese din universul copilăriei și se
îndreaptă cître lumea adultă, dar umrându-și propriul drum. Începe ruperea de autoritatea
familială și integrarea în grupul celor asemenea lui. Apar acum aspirațiile de viață, dar și
primele obstacole serioase cu largi implicații asupra viitorului adult. Acestea au rolul de a
realiza creșterea gradului de conștientizare. Începe să conștientizeze valoarea notei și a
examenelor care îi pot influența viitorul prin alegerea unei profesii. Tot acum pot apărea și
atitudini opozante de refuz, repulsie de învățătură, de cunoaștere, acte de rebeliune, uneori
gratuită doar din dorința de a fi altfel, de a fi împotriva a tot ceea ce înseamnă autoritate și
constrângere. Adolescența poate fi denumită și perioada contradicțiilor dramatice, deoarece
poate exista o ruptură între aspirații și posibilitatea de realizare a acestora ceea ce poate duce
la grave probleme de ordin individual sau social. Nemulțumit de el și de propriile realizări,
adolescentul poate săvârși acte cu implicații deosebit de grave pe plan social, eventual
frustrările personale să fie înfreptate asupra propriei persoane. Acum au loc furtuni afective,
ruperi spectaculoase și dramatice de prietenii. Apare prima iubire care are implicații profunde
asupra vieții afective a adolescentului și a viitorului adult. Începe acum nevoia de
singularizare, de manifestare ca personalitate de sine stătătoare, de a ieși din umbră, de a
produce ceva nou, original și excentric. El va căuta cu orice prilej să-și întreacă prietenii în
orice face, ceea ce duce nu de puține ori la comportamente de risc, deviante, chiar dacă nu le
consideră întotdeauna plăcute. Important este ca la această vîrstă să fii altfel și să fii apreciat,
chiar dacă nu-ți face nicio plăcere ceea ce faci.
Există trei categorii în care elevii pot fi clasificati în funcție de interesul pe care îl au
față de note:
a)Elevi care manifestă interes general neselectiv față de note;
b)Elevi care manifestă interes selectiv pentru note;
c)Elevi pe care nu „îi interesează” notele.
Nivelul de aspirație al elevului capătă expresie în limbajul notelor școlare. Se poate
vorbi de o notă critică definind aspirația, în sensul unei note-prag, peste care elevul se declară
mulțumit. Această notă este sugerată la început de părinți, ceea ce determină o anumită
presiune a familiei asupra nivelului de aspirație al elevului. Astfel, mediul familial nu este
lipsit de tensiuni, iluzii și contradicții. Când rezultatele la învățătură se află sub nivelul de
aspirație sugerat de familie, elevul începe să fie presat de eșec, se descurajează, se simte
frustrat. Presiunea venită din partea familiei împinge elevul spre o stare continuă de tensiune.
Teama de eșec face ca elevul anxios să se aștepte mereu la mai puțin, decât să riște decepția.
În acest caz putem vorbi despre rolul pe care îl are familia, despre realismul ce trebuie
manifestat în legătură cu aspirațiile privitoare la copii.
Reușita în învățare suportă influența combinată a factorilor externi și interni. Motivele
învațării, aptitudinile, trăsăturile de personalitate ale elevului se numără printre cei mai
importanți factori interni ce condiționează randamentul școlar. Dintre factorii externi
amintim mediul familial, profesia părinților, personalitatea profesorului, metodele sale de
predare și sistemul de cerințe instructiv-educative. Din punct de vedere psihologic, reușita
sau nereușita poate fi trăită de elev sub forma sentimentului succesului sau insuccesului,
performanța sa putând fi sau nu în acord cu ceea ce individul așteaptă de la acțiunea
întreprinsă. Astfel, condiția esențiala a succesului sau eșecului psihologic constă în angajarea
eului în realizarea sarcinii.
Elevul pe care îl am eu în minte este inteligent, talentat la desen, impresionant de
creativ, însă reușita lui școlară nu se datorează suportului sau cerințelor familiei, cât unei
stime de sine foarte ridicate. Elevii care au o bună stimă de sine provin, de obicei, dintr-un
context familial favorabil, părinții ocupându-se de ei și de studiile lor. De asemenea, nivelul
stimei de sine prezice valoarea strategiilor care vor fi utilizate în momentul în care elevul se
va confrunta cu dificultăți școlare – o stimă de sine ridicată este asociată cu comportamente
de adaptare, capacități de refacere, confruntare activă cu realitatea, etc. O stimă de sine
scăzută este mai frecvent corelată cu atitudini mai puțin productive, indicând riscul ca situația
să fie agravată – fatalism, evitarea problemei, anticipări negative.
Se poate spune că cel mai bun predictor al reușitei școlare este atributul demersului
educațional de a ameliora stima de sine. Astfel, pentru a reuși în studiile pe termen lung nu
contează doar competențele intelectuale și cantitatea de lucru, ci și stabilitatea emoțională,
rezistența la eșecuri.
În concluzie, se poate afirma faptul că randamentul școlar nu exprimă niciodată în stare
pură aptitudinile elevului, ci mai degrabă eficiența școlară a aptitudinilor, condiționată și de
interesele, motivația, perseverența, stabilitatea emoțională, atitudinea elevului față de
activitatea școlară. Acești factori interni ai succesului școlar se modelează sub influența
continuă a factorilor externi (familiali, pedagogici, sociali).

8. Analizaţi comportamentul unui elev cu rezultate slabe la învăţătură. Căror cauze de


natură aptitudinală credeţi că se datorează dificultăţile sale de adaptare? Cum ar putea
fi el ajutat să depăşească aceste dificultăţi?
Eșecul școlar induce o stare de tensiune și constituie un traumatism viokent tocmai în
etapa pubertății în care minorul își formează conștiința de sine; puberul devine neascultător, ăși
găsește prieteni pe măsură.
Identificarea cauzelor care stau la baza rezultatelor slabe la învățătură este un proces
dificil și complex. Acest fapt se datorează în primul rând multitudinii factorilor implicați în
derularea activității educaționale. În procesul de învățare sunt antrenate elemente variate
care pot fi grupate în trei mari categorii: “instrumentele de bază” precum atenția și
capacitatea de concentrare, memoria, abilitățile verbale, abilitățile motorii, capacitatea de
procesare a informațiilor; elemente ce țin de psihic: tipul de personalitate, capacitatea de
adaptare și relaționare; factori ce țin de mediul familial: stilul de viață, atitudinea și
implicarea familiei în procesul educațional, atmosfera din cadrul căminului; mediul
educațional: instituția de învățământ, profesorii, colegii, programa de învățământ, ambianța.
Elevul pe care îl am eu în vedere are dificultăți de concentrare și exprimare combinate
cu incapacitatea de procesare a informației. Alte cauze ale randamentului său școlar scăzut
vizează :
1. Nivelul scăzut de adaptare la mediul școlar. Elevul repetă clasa a XI-a, de aceea tind să
cred că atitudinea lui față de școală depinde de "experiența de viață" acumulată în familie.
Familia lui e caracterizată de dezechilibre și părinții încearcă să saboteze demersurile școlii,
fapt care îl face pe elev să privească cu suspiciune motivele și comportamentele altora și să
nu se integreze în mod favorabil în mediul scolar.
2. Lipsa implicării familiei în procesul educațional sau utilizarea unor metode de educare
nefavorabile. Am observat implicarea familiei în viața scolară mai accentuat în clasele
primare, urmată de diminuarea bruscă. Sprijinul parental ar trebui acordat în mod continuu
prin ascultare, exemplificare, îndrumare, oferirea de soluții și prin stabilirea unui “contract
reciproc” de responsabilități și beneficii. Este esențial ca părinții să nu utilizeze noțiunea de
pedeapsă, mai degrabă să îi familiarizeze pe aceștia cu termenul de “consecință”, discuțiile
fiind purtate cu răbdare și calm.
3. Motivarea insuficientă sau bazată pe principii eronate. O persoana motivată învaţă mult
mai rapid ceea ce îl interesează față de o altă persoană lipsită de motivație. În plus, existența
unei motivații sporește rezistența la stres și la orice probleme exterioare.
4. Inexistența cunoștințelor privind sistemele și tehnicile adecvate de învățare. Părinții
abordează și sunt preocupați de subiecte precum "ce nu știe copilul", "de ce nu se descurcă",
"ce uită", dar nu încearcă să îi exemplifice cum să sistematizeze, să planifice, să
eficientizeze procesul de învățare.

9. Daţi trei exemple de domenii de activitate în care performanţele de nivel superior sunt
condiţionate de creativitate. Motivaţi de ce este nevoie de creativitate şi modul în care
ea facilitează performanţele în activitatea profesională.

Creativitatea este acea caracteristică a gândirii care foloseşte inventiv experienţa şi


cunoştinţele acumulate, oferind soluţii şi idei originale. Performanţele creative se corelează
cu o serie de trăsături de personalitate şi însuşiri psihice dintre care mai importante sunt:
curiozitatea, nonconformismul, flexibilitatea gândirii, capacitatea combinatorie şi de transfer
a informaţiilor, capacitatea de a empatiza cu persoane cu idei divergente, stil cognitiv
analitico-sintetic şi convergent-divergent, etc. Pe lângă coeficientul de inteligenţă, un rol
important în creativitate, îl au: ereditatea, aptitudinile, caracterul, mediul socio-cultural,
efortul susţinut de pregătire şi investigaţie. Aptitudinile sunt principalele elemente care
condiţionează nivelul şi genul activităţilor creative, ele dând nota de originalitate, ca primă
dimensiune a exprimării inovative.
Domeniile în care este necesară creativitatea sunt multiple, recent aducându-se în discuție
așa numitele industrii creative, acele activități economice care se ocupă de generarea sau
exploatarea cunoștințelor și informației. Alternativ, sunt denumite industrii
culturale sau domenii ale economiei creative: publicitatea, arhitectura, arta,
meșteșugurile, designul, moda, filmul, muzica, artele scenei, editarea (publishing),
cercetarea și dezvoltarea, software-ul, jocurile și jucăriile, TV & radio, jocurile video.
Cultivarea gândirii inovatoare a devenit o sarcină importantă a şcolilor contemporane.
Stimularea creativităţii tinerilor se poate realiza printr-o susţinută şi elevată pregătire
teoretică şi practică,prin dinamizarea iniţiativei şi muncii independente, a spiritului critic
ştiinţific, dinamizarea activităţii de documentare şi experimentare independentă,
receptivitatea faţă de nou.
Parlamentul European şi Consiliul Uniunii Europene au adoptat decizia ca anul 2009 să fie
desemnat anul creativităţii şi inovaţiei, pornind de la premisa că Europa”trebuie să-şi
consolideze capacitatea de creativitate şi inovare din motive sociale şi economice pentru a
răspunde în mod eficent la dezvoltarea societăţii şi economice pentru a răspunde în mod
eficient la dezvoltarea societăţii bazată pe cunoaştere: capacitatea inovatoare este strâns
legată de creativitatea ca însuşire personală şi pentru a fi valorificată la maximum, trebuie
difuzată pe scară largă în rândul populaţiei”.
Obiectivul specific este de a sublinia, printre altele, următorii factori care pot contribui la
promovarea creativităţii si capacităţii de inovare:
 Crearea unui mediu favorabil inovării şi adaptabilităţii într-o lume aflată în continuă
schimbare; trebuie luate în considerare toate formele de inovare, inclusiv pe plan
social şi antreprenorial;
 Stimularea sensibilităţii estetice, dezvoltării emoţionale, gândirii creative şi intuiţiei
la toţi copiii de la vârsta cea mai fragedă, inclusiv în învăţământul preşcolar;
 Încurajarea deschiderii de către schimbare, creativitate şi rezolvarea problemelor în
competenţe favorabile inovării, care se pot aplica unei varietăţi de contexte
profesionale şi sociale;
 Promovarea designului drept activitate creativă care contribuie în mod semnificativ
la inovarea precum şi la dobândirea de aptitudini de gestionare a inovării şi a
designului.
Atât şcolile cât şi formarea profesională deţin o contribuţie majoră la facilitarea procesului
de inovare. Învăţământul şi formarea profesională de înaltă calitate, de exemplu, pot
contribui la favorizarea inovării la locul de muncă. Într-un climat de muncă stimulativ,
indivizii înalt instruiţi şi interesaţi să se instruiască continuu, motivaţi să-şi valorizeze
propriile aptitudini în diverse proiecte inovative, devin nu numai specialişti remarcabili, ci şi
creatori în domeniul lor de activitate.

10. Faceţi o listă cu trei activităţi şcolare care favorizează dezvoltarea creativităţii.
Analizaţi modul în care aceste activităţi stimulează imaginaţia, motivaţia intrinsecă,
atitudinile creative, formarea unor deprinderi de muncă creativă.
Educatie teatrala
Clasa ix
Obictiv: sa utilizeze in mod inovativ si creativ obiectele si ansamblurile de obiecte
Activitati: transformare creativa a obiectelor, prelucrare a imaginilor si construire de
obiecte noi, utilizarea calculatorului in realzarea unor produse digitale
Continuturi: utilizari inedite, inovative si originale ale obiectelor si ansamblurilor de
obiecte. Actiuni de transformare a obiectelor

Obiectiv: sa utilizeze limbajul expresiv in solutionarea creativa a diverselor probleme


Activitati: improvizatie pe teme date si reprezentare spontana a unor situatii de viata, prin
intermediul jocului scenic, dezvoltarea sincronizarii cu grupul prin momente de ansamblu,
dezvoltarea memoriei si a puterii de concentrare, antrenarea memoriei prin repetitie
Continuturi: incurajarea acceptarii propriei individualitati, cresterea stimei de sine,
expresivitate individuala si expresivitate de grup. Modelarea comportamentului,
adaptabilitatea sociala

Obiectiv: sa detina instrumente si metode de exprimare verbala si non-verbala diversificata


Activitati: imagerie dirijata/visarea cu ochii deschisi pornind de la secvente muzicale si
literare si povestirea/scrierea continutului imaginat. Descoperirea unor noi metode de auto-
exprimare, cum ar fi elaborarea de povesti pornind de la vizualizarea unor opere de arta, a
unor mini-documentare pe calculator, etc.
Continuturi: activarea creativitatii individuale si de grup prin intermediul fantasticulșui,
imaginarului, sunteului si vizualului, scrierea creativa (Popa, 2017, pp. 135-141)

În cadrul orelor de limba română, creativitatea ar trebui cultivată prin excelență, doar că
programa testului final de evaluare impune „îndoctrinarea” elevilor cu același gen de exerciții,
cu memorarea rezumatelor, caracterizărilor și argumentărilor pentru obținerea rezultatului
dorit, în detrimentul imaginației, creativității, ingeniozității. Prin urmare, este necesar să fie
pusă în valoare dezvoltarea personală a elevilor (capacitatea de utilizare maximă, eficientă a
cunoștințelor și a propriei experiențe). Profesorul devină un mediator, iar lecțiile, experiențe
de învățare prin stimularea imaginației și creativității elevilor, care în acest mod, vor deveni
adaptabili și competitivi. În pregătirea examenului de evaluare națională putem avea în
vedere o serie de exerciții stimulative, care să cultive creativitatea și imaginația elevilor:
1. Un exercițiu ce stimulează imaginația ar fi găsirea de soluții la unele întrebări neașteptate de
tipul: La ce s-ar mai putea folosi o glastră, un manual de matematică, o vază? Ce s-ar fi întâmplat
dacă Lefter Popescu ar fi avut lozurile cu adevărat câștigătoare? Dacă popa Tanda ar fi ajuns
preot într-un sat foarte bogat?
2. Cultivarea imaginației se poate face și prin rescrierea unui fragment dintr-o operă literară
într-o versiune nouă: ”În altă zi ne trezim că iar vine părintele la școală cu moș Fotea, cojocarul
satului care ne aduce, dar de școală nouă, calculatoare, DVD-uri, sisteme home-cinema…”.
3. În prezența elevilor se notează prin numerotare câte un titlu reprezentțnd o temă pentru
eseurile lor. Fiecare își alege un număr, iar profesorul le comunică titlul viitorului eseu pe care-l
vor prezenta într-un termen stabilit. Iată câteva astfel de titluri: ”Trăiesc în mezozoic”, ”Dacă aș
fi singur”, ”Ce caut pe pământ”, ”Povestea unui fulg de nea”, ”Cartea cu o mie de dorințe”,
”Trăiesc doar o zi”, ”Fantezie și realitate”, ”Cum pot zbura”,”Destinul bradului”, ”La capătul
puterilor”, ”Fac orice”, ”Sunt o stea în galaxie”, ”De ce aici și acum?”, ”Am prieteni, am totul”,
”Nimic”, ”Egoismul”, ”Sufletele morților”, ”Cer lumină”, ”Nu renunț”, etc.
Creativitatea nu are limite, trebuie doar să o stimulăm, să o activăm, eliminând caracterul
descriptivist din acțiunea didactică și adoptând o viziune nouă asupra limbii, ceea ce duce la
formarea de competențe și performanțe în alegerea și combinarea elementelor componente ale
sistemului limbii, într-o manieră personală.

11. Comparaţi felul în care funcţionează sistemul dvs. autoreglator în situaţii de succes şi în
situaţii de eşec şi explicaţi natura deosebirilor.
Fiecare individ își evaluează constant ideile, reprezentările și convingerile despre
propria personalitate, în final formându-și o imagine despre sine care este un reper important
al personalității. Acest proces de evaluare a propriilor acțiuni raportate la standardele de
valoare constituie mecanismul sistemului autoreglator care cuprinde standardul de
performanță, autoevaluarea afectivă, scopurile de urmat și percepția eficacității acțiunilor
întreprinse. Imaginea de sine este, însă, în strânsă legătură cu capacitatea fiecăruia de a se
autocunoaște. Dacă nu este evaluată corect, imaginea de sine se deformează. Astfel apar
cazurile de subapreciere sau supraapreciere personală. Spre deosebire de cazul
supraaprecierii, când persoana va căuta mereu să se apropie de un ideal, în situația
subaprecierii predomină tendința de îndoială față de capacitatile sale, nemulțumire și critică
față de propria persoană.
În cazul unui succes personal când sunt atinse standardele de performanță, în influența
asupra motivației intervin procesele cognitive care conduc la rezultate dezirabile, pozitive, de
aceea tind să inițiez o serie de acțiuni care îmi produc emoții și sentimente plăcute. Prin
menținerea unor standarde personale, prin reușitele întreprinse, sentimentul de eficacicate
personală se menține ridicat, atingând scopurile propuse: satisfacție profesională, reușită,
încredere în forțele proprii, aspirații mai ridicate cu fiecare reușită câștigată.
În cazul unui eșec intervin din nou procesele cognitive și affective, dar de această dată
rezultatele sunt indezirabile, iar emoțiile și sentimentele percepute în urma eșecului sunt
neplăcute, negative. Ca urmare a autoevaluării, efectele așteptărilor sunt negative,
caracterizate prin reproșuri, descurajare, devalorizare personală, chiar și anxietate pentru o
scurtă perioadă de timp. De aceea este necesară a etapă a reevaluării și reorganizării
scopurilor, când rezultatele indezirabile devin obiective de rezolvat prin înlocuirea lor cu
sentimentul de încredere personala ca pot schimba în pozitiv rezultatul negativ și prin
motivația de realizare prin care se pot ridica standardele de performanță autoimpuse .

12. Explicaţi, utilizând modelul bidimensional al lui Larsen şi Fredrickson, două stări
afective opuse pe care le trăiţi în timp ce învăţaţi pentru un examen greu.
Modelul bidimensional al lui Larsen și Fredrickson explică trăsăturile și stările prin
combinarea a două dimensiuni ale afectivității, tonul afectiv și gradul de activare. Din această
combinare rezultă 6 categorii bidimensionale de emoții și trăiri aferente acestora. În cazul
meu, în perioada învățării pentru un examen greu intervin următoarele emoții și trăiri
afective: neliniște, iritație, anxietate, ostilitate. Acestea, conform modelului bidimensional, la
începutul pregătirii pentru examen plec la drum relaxată, calmă și liniștită, adică cu
afectivitate+, activare scăzută, după care mă regăsesc corespunzătoare categoriei
afectivitate - , activare ridicată. Acest lucru se poate explica prin faptul că sunt o persoană
care în situații limită manifestă iritabilitate și nervozitate, în special pe măsură ce se apropie
ziua examenului, când timpul pentru aprofundarea materiei este scurt sau când intervin alte
activități care îmi perturbă activitatea de învățare.

13. Explicaţi, utilizând de această dată modelul lui Tellegen, trăsăturile afective care stau la
baza acestor trăiri şi măsura în care situaţia de examen modifică manifestarea
trăsăturilor respective la nivel comportamental.
La fel ca și Larsen și Fredrickson, modelul bifactorial al lui Tellegen este reprezentat prin
emoționalitate pozitivă (ridicată/scăzută) și emoționalitate negativă (ridicată/scăzută), cu 8
categorii de emotii pozitive și negative. Luând ca reper începutul pregătirii pentru examen,
m-aș descrie ca fiind entuziastă, energică, mulțumită, adică posesoare a unei afectivități +
ridicate și gentilețe. În apropierea susținerii examenului am identificat la mine următoarele
trăiri afective și emotii: activ, energic, nervos, ostil. Astfel, conform modelului, mă încadrez
la afectivitate ridicata și angajare puternică.

14. Analizaţi, la propria dvs. persoană, o trăsătură afectivă responsabilă pentru emoţii
negative (depresie, furie, ostilitate, nevrotism) şi argumentaţi care dintre modelele
cunoscute (biologic sau cognitiv) explică cel mai bine aceste manifestări.
Emoția este o reacție subiectivă la un anumit eveniment caracterizată prin modificări la nivel
fiziologic (creșterea frecvenței cardiace, a pulsului), comportamental (expresiile faciale) și
experiențial (sentimentele). Rolul emoţiei este să ne ajute să monitorizăm comportamentul
social și să îmbunătățim interacțiunile cu ceilalți. Este dificil să ne analizîm emoțiile, atâta
timp cât ne organizăm viețile în așa fel încât să maximalizăm emoțiile pozitive și să le ținem
sub control pe cele negative. Emoțiile negative apar atunci când situaţia concretă este în
contradicţie cu scopurile individului, blocându-le sau îngreunând atingerea acestora.
Emoțiile negative sunt acele emoții care te secătuiesc de putere și care te țin departe de ceea
ce îți dorești, de ceea ce este important pentru tine. Conform modelului propus de Daniel
Goleman, emoțiile negative primare sunt frica, tristețea, mânia, dezgustul și rușinea. Cea
care consider că mă caracterizează este frica, mai precis anxietatea, preocuparea și
îngrijorarea constantă, teama care uneori merge până la panică. Asociaţia Americană de
Psihologie (APA) defineşte anxietatea drept „o emoţie caracterizată de sentimente de
tensiune, gânduri de îngrijorare şi schimbări fizice precum creşterea tensiunii arteriale”, cu
alte cuvinte o preponderență de manifestare a modelului cognitiv urmat de cel biologic. Tot
APA descrie o persoană cu tulburare de anxietate ca „având gânduri sau preocupări recurente
intruzive”. Ceea ce este îmbucurător este că atunci când ne confruntăm cu situaţii potenţial
dăunătoare sau îngrijorătoare de-a lungul vieţii, sentimentele de anxietate nu sunt doar
normale, ci necesare pentru supravieţuire, aceste alarme devenind vizibile sub forma unor
bătăi puternice ale inimii, transpiraţie şi sensibilitate crescută la mediul înconjurător. Durata
şi severitatea unui sentiment anxios pot fi uneori disproporţionate faţă de declanşatorul iniţial
sau de stres. Tulburările de anxietate apar atunci când o reacţie nu este proporţională cu ceea
ce se aşteaptă în mod normal într-o anumită situaţie. Cu toate acestea, am înţeles de la
psihologul Bianca Elena Petcu că reacţia de anxietate este perfect normală în situaţii de
tensiune şi momente critice ale vieţii, motiv pentru care nu este nevoie de alarmare: „Ceea ce
încearcă de cele mai multe ori corpul să facă este să avertizeze că ne aflăm într-o stare de
agitaţie şi că avem nevoie de pauză pentru a ne linişti.”

Bibliografie
Luca, M.R. (2013). Introducere în psihologia personalității, Editura Universității Transilvania din
Brașov.
Neagu, G. (2011). „Efectul şcoală” asupra performanţelor educaţionale ale elevilor. CALITATEA
VIEŢII, XXII, nr. 3, p. 239–266 https://www.revistacalitateavietii.ro/2011/CV-3-
2011/02.pdf.
Oancea-Rusu, Gh. (1998). Ereditatea și mediul în formarea personalității. ALL Educațional.
Popa, C. (2017). Noțiuni de Psihologia Educației și Management al Clasei de Elevi, UNATC Press
Stan, E. (2004). Despre pedepse și recompense în educație. Institutul European
Țuțu, M.C. (2008). Psihologia personalității. București: Editura Fundației România de Mâine.