Explorați Cărți electronice
Categorii
Explorați Cărți audio
Categorii
Explorați Reviste
Categorii
Explorați Documente
Categorii
Morala este un fenomen social, o formă a conştiinţei sociale care reflectă relaţiile ce se
stabilesc între oameni, într-un context social delimitat în timp şi spaţiu, având o funcţie
reglatoare asupra convieţuirii umane, stimulând şi orientând comportamentul uman, în
concordanţă cu cerinţele sociale. Conţinutul său se concretizează în idealul moral, valorile şi
regulile morale, care constituie ceea ce Nicola I. numeşte „structura sistemului moral”.
Idealul moral este un model teoretic prospectiv, care exprimă chintesenţa morală a
personalităţii umane, sub forma unei imagini a perfecţiunii din punct de vedere moral. Esenţa
sa se manifestă prin valorile, normele şi regulile morale.
Valorile morale reflectă cerinţele şi exigenţele generale ce se impun comportamentului
moral în lumina prescripţiilor idealului moral, având o arie de aplicabilitate practic infinită.
Asocierea comportamentului moral cu cel civic nu este întâmplătoare. Este evident că cele
două comportamente se asociază se sprijină şi se condiţionează reciproc, deoarece nu poţi
avea un comportament moral fără să respecţi legităţile, tradiţiile şi valorile unei societăţi,
după cum nu poţi avea un comportament civic dacă nu te conformezi valorilor, normelor,
regulilor morale care guvernează viaţa comunităţii în care se trăieşte.
Modelul psihanalitic - psihanaliza clasică a lui Freud a oferit un prim model care încerca să
explice raportul dintre manifestările biologice, instinctuale ale personalității și cele de natură
morală. Prin biologia sa, reprezentată în plan psihic de inconștient (Sinele - structura
personalității care conține pulsiunile instinctuale amorale), omul ajunge inevitabil în conflict
cu societatea și cu semenii. Din acest motiv, este nevoie ca prin educație (socializare) să-i fie
formate structuri interne de reglare morală a comportamentului (Supraeul - structura
personalității care este responsabilă de reglajul moral). Formarea Supraeului este legată de
internalizarea tabuurilor și a regulilor morale.Concluzia logică pe care a tras-o Freud a fost că
diferențele dintre indivizi în privința caracterului și a conduitei morale sunt date de felul în
care s-a produs socializarea în primii 5 ani ai copilăriei și de felul în care individul a
internalizat normele sociale sub forma Supraeului.
Modelul behaviorist - după psihanaliză, alte curente psihologice au dat răspunsuri diferite
cu privire la natura caracterului și a trăsăturilor morale. Formarea trăsăturilor morale este
condiționată de tehnicile educative utilizate de părinți în controlul comportamentului
copilului, caracterul fiind o formațiune de personalitate rezultată din învățare.
Modelul cognitivist și sociocognitivist - comportamentele actuale sunt influențate de
dezvoltarea cognitivă, iar individul este capabil să proceseze informația despre ceilalți și să ia
decizii morale numai atunci când are nivelul de dezvoltare cognitivă care să îi permită acest
lucru. Dezvoltarea conștiinței morale, ca normator intern al comportamentului, este așadar
condiționată de stadiul de dezvoltare cognitivă în care se află individul. Comportamentele
actuale sunt influențate de învățarea observațională (Bandura), copilul imitând modelele pe
care le-a observat. Învățarea este cu atât mai durabilă cu cât survine la o vârstă mai mică,
modelele având relevanță pentru individ (prestigiu) și ducând la efecte dezirabile.
Modelul situaționist - psihologia socială a adus dovezi consistente în privința
determinismului extern al conduitei morale: comportamentul moral se datorează presiunii
unor factori situaționali. Cercetările experimentale din psihologia socială au evidențiat
fenomene de inducere a unor comportamente contrare dispozițiilor interne prin simpla
presiune sociala sau situațională. Prezența grupului sporește sentimentul de anonimitate și
aceasta duce la suprimarea controlului moral. Funcționarea societății umane este reglată de
valori și norme morale. Bunul mers al societății este influențat de comportamentele
individuale, de unde nevoia reglării morale a comportamentului.
5. Daţi un exemplu de abatere morală majoră a unei persoane cunoscute (nu neapărat din
cercul de prieteni). Ce trăsătură de caracter ar putea fi responsabilă pentru acest
comportament? Analizând situaţia şi ceea ce aţi aflat despre caracterul persoanei, care
credeţi că este influenţa situaţiei şi care este influenţa trăsăturii caracteriale asupra
respectivului comportament?
Bullying-ul sau abuzul emoțional este definit ca fiind un comportament ostil/de
excludere și de luare în derâdere a cuiva, de umilire. În calitate de profesor și diriginte al
unei clase de liceeni îl întâlnesc la tot pasul pe holurile școlii, în special în pauze. Am
observant că tinerii care hărțuiesc își aleg victimele din rândul celor care nu pot să se apere,
pentru a câștiga un fals sentiment de control și de superioritate asupra celorlalți. Adeseori,
acești tineri agresori sunt și ei la rândul lor victime ale altor persoane mai puternice, aceasta
fiind modalitatea lor de a-și nega trauma. Comportamentul hărțuitor poate avea mai multe
forme: loviri, jigniri, tachinări, cât și agresiuni transrelaționale – un stil de agresiune care
predomină în grupurile de fete, în aceste grupuri relațiile fiind manipulate în scopul de a
soluționa neînțelegerile, prietenia fiind folosită ca armă. Acest stil mai subtil de zvonuri
menite să excludă social este susținut de rețelele de socializare ca Facebook, Twitter,
Instagram, etc. De multe ori, aceste agresiuni încep sau continuă imediat după terminarea
orelor, prin intermediul telefoanelor cu acces la internet.
Abaterea comportamentului de la normele şi valorile sociale de bază, care pentru
individ totdeauna sunt percepute ca ceva ce vine din afară, constituie un fenomen obişnuit în
toate societăţile – de la primele forme de organizare socială până la cele contemporane.
Orice societate judecă comportamentul membrilor săi nu atât din punctul de vedere al
motivaţiilor sale intrinseci, cât mai ales din punctul de vedere al conformării acestui
comportament la normele şi valorile unanim recunoscute sau nu. Normele – atât cele morale,
cât şi cele juridice – sunt a doua noastră natură, reprezentând reperele de bază ale conduitei
noastre în toate situaţiile sociale. La rândul lor, valorile sociale ne ajută să evaluăm şi să
judecăm, în termenii culturii societăţii din care facem parte, toate aceste situaţii sociale.
Raţionalitatea comportamentului nostru este „dirijată” de toate aceste norme şi valori pe care
le acceptăm fără să ne mai punem întrebări asupra legitimităţii lor. Făcând ceea ce fac toţi
membrii grupului din care facem parte obţinem recunoaştere, identitate şi securitate
personală. Violarea normelor atrage după sine – cum bine ştim – măsuri punitive şi
coercitive, în timp ce respectarea lor, dovedită prin comportamentul nostru, produce confort
şi realizarea aşteptărilor personale în raport cu acţiunile celorlalţi despre care ştim că trebuie
să se comporte la fel. Dar aceste lucruri sunt valabile numai în viața socială. Grav este când
oamenii încearcă să pedepsească și să judece viața intimă și privată a omului, modul de
gândire, de exprimare, tendințe, plăceri, mod de viață. Căutăm de multe ori explicația pentru
succesul oamenilor în calitățile lor extraordinare (talent sau inteligență) și căutăm să
dezvoltăm aceleași calități și în copiii noștri. În afară de talent sau inteligență însă, este
nevoie și de o atitudine constructivă în fața dificultaților și de trăsături pozitive de caracter,
care să ghideze persoana către cele mai bune alegeri. Trăsăturile de personalitate care stau
la baza luării deciziilor pot fi evaluate din punct de vedere moral (sinceritatea stă la baza
deciziei de a spune adevarul), așa cum modalități de a gândi, a simți și a se comporta ale
unei persoane pot fi încurajate și stimulate prin educație.
Din ce în ce mai mulți liceeni își petrec timpul în casele de pariuri sportive. Pariatul se
prezintă pe un continuum care începe de la pariatul ocazional (la un meci al echipei favorite
sau încurajat de anturaj) trece prin cel regulat care înseamnă realizarea acestui
comportament o dată sau de două ori pe săptămână, se trece la pariatul ca și problemă, după
care se ajunge la stadiul cel mai grav și anume pariatul patologic. Pariatul ca
problemă este definit ca situația în care o persoană care obișnuiește să parieze consideră că
are un comportament problematic sau impropriu, chiar daca acesta nu poate fi diagnosticat
ca dependență de către un psihiatru sau psiholog. În cazul pariatului patologic, persoana în
cauza întrunește toate condițiile pentru a fi diagnosticată, conform Manualului de Diagnostic
și Clasificare Statistică a Bolilor Mintale, ca fiind dependentă de jocuri de noroc. Cei care își
conștientizează problema, adică cei din categoria pariatului ca problemă, vor fi mai dispuși
să se adreseze unui specialist sau celor apropiați pentru a-ți îndrepta comportamentul sau
pentru a obține susținere emoțională, pe când cei care ajung să aibă o patologie nu înțeleg pe
deplin dificultatea în care se află decât atunci când este prea tarziu sau când ajung în situații
limită dificil de gestionat. Pariorul care a ajuns în stadiul pariatului patologic este
caracterizat de un optimism nerealist, simțindu-se “norocos” și sperând tot timpul că va
câștiga, eventual o sumă foarte mare de bani. Multe dintre pariurile pe care le face sunt de
fapt eforturile sale de a acoperi pierderile sau împrumuturile. Acesta considera că va apărea
un câștig mare care îi va acoperi datoriile și îi va rezolva toate problemele. Pentru o
persoana care are un slab control al impulsurilor, este foarte dificil de înțeles acest
mecanism. Chiar dacă la prima vedere singurul lucru pe care îl pierde o persoană cu
dependență de pariuri sunt banii, aceștia nu sunt singurii. Desigur că și problemele
financiare sunt o consecință însemnată și gravă, dar, pe lângă aceasta, se adaugă și
problemele la nivelul relațiilor personale, absenteismul de la școală sau iritabilitatea. Toate
acestea sunt foarte importante pentru ca îl pot face pe parior să decadă și mai mult sau să
dezvolte probleme de sănătate.
9. Daţi trei exemple de domenii de activitate în care performanţele de nivel superior sunt
condiţionate de creativitate. Motivaţi de ce este nevoie de creativitate şi modul în care
ea facilitează performanţele în activitatea profesională.
10. Faceţi o listă cu trei activităţi şcolare care favorizează dezvoltarea creativităţii.
Analizaţi modul în care aceste activităţi stimulează imaginaţia, motivaţia intrinsecă,
atitudinile creative, formarea unor deprinderi de muncă creativă.
Educatie teatrala
Clasa ix
Obictiv: sa utilizeze in mod inovativ si creativ obiectele si ansamblurile de obiecte
Activitati: transformare creativa a obiectelor, prelucrare a imaginilor si construire de
obiecte noi, utilizarea calculatorului in realzarea unor produse digitale
Continuturi: utilizari inedite, inovative si originale ale obiectelor si ansamblurilor de
obiecte. Actiuni de transformare a obiectelor
În cadrul orelor de limba română, creativitatea ar trebui cultivată prin excelență, doar că
programa testului final de evaluare impune „îndoctrinarea” elevilor cu același gen de exerciții,
cu memorarea rezumatelor, caracterizărilor și argumentărilor pentru obținerea rezultatului
dorit, în detrimentul imaginației, creativității, ingeniozității. Prin urmare, este necesar să fie
pusă în valoare dezvoltarea personală a elevilor (capacitatea de utilizare maximă, eficientă a
cunoștințelor și a propriei experiențe). Profesorul devină un mediator, iar lecțiile, experiențe
de învățare prin stimularea imaginației și creativității elevilor, care în acest mod, vor deveni
adaptabili și competitivi. În pregătirea examenului de evaluare națională putem avea în
vedere o serie de exerciții stimulative, care să cultive creativitatea și imaginația elevilor:
1. Un exercițiu ce stimulează imaginația ar fi găsirea de soluții la unele întrebări neașteptate de
tipul: La ce s-ar mai putea folosi o glastră, un manual de matematică, o vază? Ce s-ar fi întâmplat
dacă Lefter Popescu ar fi avut lozurile cu adevărat câștigătoare? Dacă popa Tanda ar fi ajuns
preot într-un sat foarte bogat?
2. Cultivarea imaginației se poate face și prin rescrierea unui fragment dintr-o operă literară
într-o versiune nouă: ”În altă zi ne trezim că iar vine părintele la școală cu moș Fotea, cojocarul
satului care ne aduce, dar de școală nouă, calculatoare, DVD-uri, sisteme home-cinema…”.
3. În prezența elevilor se notează prin numerotare câte un titlu reprezentțnd o temă pentru
eseurile lor. Fiecare își alege un număr, iar profesorul le comunică titlul viitorului eseu pe care-l
vor prezenta într-un termen stabilit. Iată câteva astfel de titluri: ”Trăiesc în mezozoic”, ”Dacă aș
fi singur”, ”Ce caut pe pământ”, ”Povestea unui fulg de nea”, ”Cartea cu o mie de dorințe”,
”Trăiesc doar o zi”, ”Fantezie și realitate”, ”Cum pot zbura”,”Destinul bradului”, ”La capătul
puterilor”, ”Fac orice”, ”Sunt o stea în galaxie”, ”De ce aici și acum?”, ”Am prieteni, am totul”,
”Nimic”, ”Egoismul”, ”Sufletele morților”, ”Cer lumină”, ”Nu renunț”, etc.
Creativitatea nu are limite, trebuie doar să o stimulăm, să o activăm, eliminând caracterul
descriptivist din acțiunea didactică și adoptând o viziune nouă asupra limbii, ceea ce duce la
formarea de competențe și performanțe în alegerea și combinarea elementelor componente ale
sistemului limbii, într-o manieră personală.
11. Comparaţi felul în care funcţionează sistemul dvs. autoreglator în situaţii de succes şi în
situaţii de eşec şi explicaţi natura deosebirilor.
Fiecare individ își evaluează constant ideile, reprezentările și convingerile despre
propria personalitate, în final formându-și o imagine despre sine care este un reper important
al personalității. Acest proces de evaluare a propriilor acțiuni raportate la standardele de
valoare constituie mecanismul sistemului autoreglator care cuprinde standardul de
performanță, autoevaluarea afectivă, scopurile de urmat și percepția eficacității acțiunilor
întreprinse. Imaginea de sine este, însă, în strânsă legătură cu capacitatea fiecăruia de a se
autocunoaște. Dacă nu este evaluată corect, imaginea de sine se deformează. Astfel apar
cazurile de subapreciere sau supraapreciere personală. Spre deosebire de cazul
supraaprecierii, când persoana va căuta mereu să se apropie de un ideal, în situația
subaprecierii predomină tendința de îndoială față de capacitatile sale, nemulțumire și critică
față de propria persoană.
În cazul unui succes personal când sunt atinse standardele de performanță, în influența
asupra motivației intervin procesele cognitive care conduc la rezultate dezirabile, pozitive, de
aceea tind să inițiez o serie de acțiuni care îmi produc emoții și sentimente plăcute. Prin
menținerea unor standarde personale, prin reușitele întreprinse, sentimentul de eficacicate
personală se menține ridicat, atingând scopurile propuse: satisfacție profesională, reușită,
încredere în forțele proprii, aspirații mai ridicate cu fiecare reușită câștigată.
În cazul unui eșec intervin din nou procesele cognitive și affective, dar de această dată
rezultatele sunt indezirabile, iar emoțiile și sentimentele percepute în urma eșecului sunt
neplăcute, negative. Ca urmare a autoevaluării, efectele așteptărilor sunt negative,
caracterizate prin reproșuri, descurajare, devalorizare personală, chiar și anxietate pentru o
scurtă perioadă de timp. De aceea este necesară a etapă a reevaluării și reorganizării
scopurilor, când rezultatele indezirabile devin obiective de rezolvat prin înlocuirea lor cu
sentimentul de încredere personala ca pot schimba în pozitiv rezultatul negativ și prin
motivația de realizare prin care se pot ridica standardele de performanță autoimpuse .
12. Explicaţi, utilizând modelul bidimensional al lui Larsen şi Fredrickson, două stări
afective opuse pe care le trăiţi în timp ce învăţaţi pentru un examen greu.
Modelul bidimensional al lui Larsen și Fredrickson explică trăsăturile și stările prin
combinarea a două dimensiuni ale afectivității, tonul afectiv și gradul de activare. Din această
combinare rezultă 6 categorii bidimensionale de emoții și trăiri aferente acestora. În cazul
meu, în perioada învățării pentru un examen greu intervin următoarele emoții și trăiri
afective: neliniște, iritație, anxietate, ostilitate. Acestea, conform modelului bidimensional, la
începutul pregătirii pentru examen plec la drum relaxată, calmă și liniștită, adică cu
afectivitate+, activare scăzută, după care mă regăsesc corespunzătoare categoriei
afectivitate - , activare ridicată. Acest lucru se poate explica prin faptul că sunt o persoană
care în situații limită manifestă iritabilitate și nervozitate, în special pe măsură ce se apropie
ziua examenului, când timpul pentru aprofundarea materiei este scurt sau când intervin alte
activități care îmi perturbă activitatea de învățare.
13. Explicaţi, utilizând de această dată modelul lui Tellegen, trăsăturile afective care stau la
baza acestor trăiri şi măsura în care situaţia de examen modifică manifestarea
trăsăturilor respective la nivel comportamental.
La fel ca și Larsen și Fredrickson, modelul bifactorial al lui Tellegen este reprezentat prin
emoționalitate pozitivă (ridicată/scăzută) și emoționalitate negativă (ridicată/scăzută), cu 8
categorii de emotii pozitive și negative. Luând ca reper începutul pregătirii pentru examen,
m-aș descrie ca fiind entuziastă, energică, mulțumită, adică posesoare a unei afectivități +
ridicate și gentilețe. În apropierea susținerii examenului am identificat la mine următoarele
trăiri afective și emotii: activ, energic, nervos, ostil. Astfel, conform modelului, mă încadrez
la afectivitate ridicata și angajare puternică.
14. Analizaţi, la propria dvs. persoană, o trăsătură afectivă responsabilă pentru emoţii
negative (depresie, furie, ostilitate, nevrotism) şi argumentaţi care dintre modelele
cunoscute (biologic sau cognitiv) explică cel mai bine aceste manifestări.
Emoția este o reacție subiectivă la un anumit eveniment caracterizată prin modificări la nivel
fiziologic (creșterea frecvenței cardiace, a pulsului), comportamental (expresiile faciale) și
experiențial (sentimentele). Rolul emoţiei este să ne ajute să monitorizăm comportamentul
social și să îmbunătățim interacțiunile cu ceilalți. Este dificil să ne analizîm emoțiile, atâta
timp cât ne organizăm viețile în așa fel încât să maximalizăm emoțiile pozitive și să le ținem
sub control pe cele negative. Emoțiile negative apar atunci când situaţia concretă este în
contradicţie cu scopurile individului, blocându-le sau îngreunând atingerea acestora.
Emoțiile negative sunt acele emoții care te secătuiesc de putere și care te țin departe de ceea
ce îți dorești, de ceea ce este important pentru tine. Conform modelului propus de Daniel
Goleman, emoțiile negative primare sunt frica, tristețea, mânia, dezgustul și rușinea. Cea
care consider că mă caracterizează este frica, mai precis anxietatea, preocuparea și
îngrijorarea constantă, teama care uneori merge până la panică. Asociaţia Americană de
Psihologie (APA) defineşte anxietatea drept „o emoţie caracterizată de sentimente de
tensiune, gânduri de îngrijorare şi schimbări fizice precum creşterea tensiunii arteriale”, cu
alte cuvinte o preponderență de manifestare a modelului cognitiv urmat de cel biologic. Tot
APA descrie o persoană cu tulburare de anxietate ca „având gânduri sau preocupări recurente
intruzive”. Ceea ce este îmbucurător este că atunci când ne confruntăm cu situaţii potenţial
dăunătoare sau îngrijorătoare de-a lungul vieţii, sentimentele de anxietate nu sunt doar
normale, ci necesare pentru supravieţuire, aceste alarme devenind vizibile sub forma unor
bătăi puternice ale inimii, transpiraţie şi sensibilitate crescută la mediul înconjurător. Durata
şi severitatea unui sentiment anxios pot fi uneori disproporţionate faţă de declanşatorul iniţial
sau de stres. Tulburările de anxietate apar atunci când o reacţie nu este proporţională cu ceea
ce se aşteaptă în mod normal într-o anumită situaţie. Cu toate acestea, am înţeles de la
psihologul Bianca Elena Petcu că reacţia de anxietate este perfect normală în situaţii de
tensiune şi momente critice ale vieţii, motiv pentru care nu este nevoie de alarmare: „Ceea ce
încearcă de cele mai multe ori corpul să facă este să avertizeze că ne aflăm într-o stare de
agitaţie şi că avem nevoie de pauză pentru a ne linişti.”
Bibliografie
Luca, M.R. (2013). Introducere în psihologia personalității, Editura Universității Transilvania din
Brașov.
Neagu, G. (2011). „Efectul şcoală” asupra performanţelor educaţionale ale elevilor. CALITATEA
VIEŢII, XXII, nr. 3, p. 239–266 https://www.revistacalitateavietii.ro/2011/CV-3-
2011/02.pdf.
Oancea-Rusu, Gh. (1998). Ereditatea și mediul în formarea personalității. ALL Educațional.
Popa, C. (2017). Noțiuni de Psihologia Educației și Management al Clasei de Elevi, UNATC Press
Stan, E. (2004). Despre pedepse și recompense în educație. Institutul European
Țuțu, M.C. (2008). Psihologia personalității. București: Editura Fundației România de Mâine.