ISTORIA CONTEMPORANĂ UNIVERSALĂ

CURSUL III – 18 MARTIE 2019

Europa între democrație și dictatură

Ideologii și religii politice în lumea interbelică
_______________________________________________________________________________________________

Acest curs prezintă un sumar al contextului în care s-au născut și au evoluat regimurile politice
democratice, respectiv dictaturile interbelice.

I. Sumar al conținutului în care s-au născut și au evoluat dictaturile interbelice

De la democrație la dictaturi: în 1920 statele eurpoene, cu foarte puține excepții (Turcia, URSS,
Albania) erau de factură democratică, respectiv 24 de state europene erau democratice și funcționau pe
baza unui regim constituțional cu vot universal (de obicei masculin), cetățenii având numeroase drepturi
și libertăți. În 1938 mai puțin de jumătate dintre state rămăseseră democratice, doar 11 și ele se aflau în
special în nord-vestul Europei. Ceva se întâmplă, în mai puțin de 20 de ani, numeroase state democratice
renunță la această formă de guvernământ.

Întrebări: Ce state renunță la democrație? În ce condiții renunță la democrație? Cum au devenit aceste
state dictaturi?
Condiții generale ale evoluției politice

Democrația despre care vorbim, democrația interbelică este una mai deosebită, nu poate fi
comparată nici cu formele antice, nici cu democrația actuală. Democrația interbelică își are rădăcinile în
Anglia, de unde a migrat spre SUA, ca apoi să revină într-o anumită formă în Franța de unde să migreze în
întreaga Europă. Însă democrația de la sfârșitul secolului al XIX-lea nu poate fi numită cu adevărat o
democrație, de exemplu în Anglia până la începutul secolului al XX-lea nu vota mai mult de 15% din
populație, întebarea care se pune este dacă în Anglia exista democrație? Sau exista doar un fel de oligarhie
competitivă? După primul război mondial democrația se extinde ca formă de guvernământ, majoritatea
statelor oferă drept de vot universal populației masculine, iar în unele state câștigă și populația feminină
acest drept. Însă în acele timpuri de pace și de prosperitate economică (toate statele devin dictaturi înainte
și după criza economică) se întâmplă ca aceste democrații să devină dictaturi. De ce apar dictaturile în
condiții de pace și de prosperitate economică?

Lumea începe să se schimbe înainte de război și se matomorfozează în timpul războiului. Pentru a

analiza perioada interbelică trebuie să plecăm de la ideea că epoca prosperității, la Belle Epoque (1871-
1914 este și o lume a crizei politice, care se manifestă distinct în diferite zone ale Europei, fie că vorbim de
revolte și răscoale țărănești sau de antisemitismul profund (Afacerea Dreyfus 1894-1906). Această stare
de criză politică nu a putut să fie gestionată înainte de război, ci mai degrabă războiul a exprimat încă odată
limitele pe care le au elitele în procesul de a emancipa societatea. Primul război mondial este totodată
expresia cea mai bună a incapacității și a incopetenței militare mascate, soldații devenind la propriu carne
de tun. Însă nici pacea de după război nu a rezolvat așteptările pe care le avea societatea, a rămas o lume
complet nemulțumită, atât statele victorioase, cât și statele înfrânte nu și-au împlinit dorințele și cererile,
ci mai degrabă au externalizat vinovăția. Toți participanții au plătit mai mult sau mai puțin prețul păcii, de
fapt nimeni nu a câștigat. După război, democrația interbelică este constituită pe criterii electorale cât mai
exstinse, care să cuprindă cât mai mult cererile societății, dar totodată democrația interbelică este și extrem
de instituționalizatp, bazată pe numeroase instuții. Pentru a observa dacă un stat este modernizat nu
trebuie să fim atenți doar la modernizarea din plan social și instituțional, nu doar la noile tehnologii, ci și la
forma de guvernare. Iar guvernarea este direct influențată în perioada interbelică de economie.

Condiții specifice ale crizei înainte de primul război mondial

1. Schimbarile rapide de la sfârșitul secolului, tehnologii, creștere demografică, industrializare,

urbanizare, proletarizare: efectul imediat al acestor procese este acela al politizării spațiului public,
adică apariția unei socializări politice a maselor, masele devin iraționale în spațiul public, oamenii
muncii intră în sindicate, organizează greve, societatea de jos nu mai este cuminte, deci putem spune
că semnele violenței politice apar înainte de război. În discuția publică nu mai participă acum doar
elitele, ci și oamenii simplii. Datorită creșterii gradului de alfabetizare, oamenii se informează tot mai
 mult, ziarele se citesc de tot mai mulți oameni, iar informația se multiplică, deoarece noii cititorii devin
difuzori mai departe.
2. Politizarea spațiului public și socializarea politică a „maselor”: exact ceea ce am descris anterior
3. Fin de siecle și criza de identitate a intelectualilor, aflați în căutarea unor schimbări politice: Fin
de siecle (sfârșitul secolului) este asociat mișcărilor culturale și artistice franceze care au apărut la
sfârșitul seolului al XIX-lea precum: simbolismul, modernismul, decadentismul sau Art nouveau. Prin
extensie, această expresie se aplică și influenței acestor curente asupra întregii Europe. Această
perioadă a fost considerată pe scară largă a fi o perioadă de degenerare. Deci criza intelectualității este
produsul unei societăți anterioare, dezbaterile publice nu mai vizează drama unei elite, ci drama unei
societăți mult mai ample.
4. Critica parlamentarismelor si noile ideologii: se nasc primele critici la adresa instiuțiilor
democratice, parlamentul este criticat pentru că funcționează ca o instituție a elitelor și nu ca una a
societății, toate aceste idei vin dinspre noile ideologii: poporanism, sămănătorism, naționalism, sau
chiar comunism. Această critică nu vine din sânul elitelor, nu se ceartă conservatorii cu liberalii.
5. Dezvoltarea stangii, sindicalism si marxism revoluționar
6. Dezvoltarea dreptei darwinismul social, antisemitism, naționalism, grupuri etnice exclusiviste:
toată lumea caută o cale mai bună spre integrare socială și spre creșterea stilului de viață prin
darwinismul social (suraviețuirea speciilor puternice) apare o nouă așezare a lumii din punct de vedere
rasial, toată lumea era preocupată de asta înainte de război, de puritatea speciei; apare și un puternic
antisemitism (efect al două concepții: una de natură rasială, drawinistă – rasa semitică este cea care le
tulbură pe celelalte, care devine ulterior o teorie a suboamenilor, semiții erau conectați cu toate teoriile
conspirației, iar una a conflictului economic), naționalismul creionează un grup etnic exclusivist (de
aceea a fost necesară o protecție internațională a minorităților din perspectiva lui Wilson)
7. Convergenta stanga-dreapta pentru solutii politice radicale
8. Instabilitatea regimurilor politice imperiale/traditionale: vechile imperii încearcă să păstreze sub
control populația prin mijloace de forță.
9. Rapida dezvoltare a nationalismului
10. Violenta politica devina un fapt cvasi-cotidian

Concluzie: Trebuie să analizăm cu atenție lumea înainte de război pentru a înțelege perioada interbelică
pentru că vom observa că această lume ascunde o groază de vulnerabilități, pe care războiul și apoi
perioada interbelică le vor exploata.

Efectele Primului Război Mondial

1. Pierderile au avut impact economic, au afectat resursele si capacitatea de aparare

2. Infrangerea a fost un catalizator pentru revolutii
3. Dezertarea devine si o motivatie politica- vezi Rusia si Austro-Ungaria
4. Legatura politica-armata are efecte pe termen scurt; liderii politici incep sa renunte la a
continua pacea prin alte mijloace: Liderii politici tradiționali apelează la managementul militar
pentru soluționarea problemelor politice, astfel de multe ori ei îi transformă pe militari în oameni
politici care devin competitori pentru liderii politici tradișionali (uneori ei la rândul lor se vor
militariza).
5. Disparitia imperiilor clasice: Disparița imperiului clasic, al guvernării directe, care iradia puterea
dintr-un spațiu într-un alt spațiu. După război nu a mai existat această formă a imperiului.
6. Dezvoltarea democratiilor electorale, masuri de pacificare sociala: Elitele politice au crezut că
rezolvă probleme sociale prin lărgirea dreptului de vot, iar pe cele economice prin reforme agrare, însă
nu au reușit, mai mult au format un nou spațiu public, toți oamenii încep să se priceapă la agricultură
și politică, tensionarea socială continuând în jurul unor soluții politice. Acum totul se interpretează prin
ochii maselor, ei sunt cei care pun presiune.
7. Socializarea politica a maselor pe probleme externe- pacea larg si viu dezbatuta
8. Volatilitatea economica cauzata si de prevederile economice ale pacii
9. Noile forme politice incapabile sa reziste presiunii ......ismelor (doctrine, curente)

Ce se întâmplă după război? Democrațiile sub presiune

1. CRIZE ECONOMICE: INFLAȚIA ANILOR 20 ȘI DEPRESIA ANILOR 30: politcienii trebuie să se ocupe
acum și de economie- să înceapă să soluționeze problemele de natură economică, dar cum de cele mai
multe ori nu se pricepeau, au apărut lângă ei alți experți cu aceeași ocupație.
2. INSTABILITATEA RASIALĂ VS TENSIUNI INTERETNICE: Instabilitate a raporturilor etnice
pretutindeni în Europa, în special datorită trasării continue a frontierelor. Apar fenomene extreme în
ceea ce privește abordările rasiale.
3. CONFLICTELE DE CLASA SI RUPTURILE SOCIALE: Conflictul de clasă apare între cei care muncesc și
cei care dețin relațiile de producție- în raport cu acest conflict de clasă se nasc ambele totalitarisme.
4. PROBLEMELE PARTIDELOR POLITICE:
-Partidele liberale nevoite să se renoveze programatic: Partidele liberale trebuiau să se reformeze
programatic, au alte sarcini, trebuie să-și rescrie ideologia, de aceea o parte migrează înspre dreapta,
devin partide ale statului, exponente ale status quo-ului. În interbelic partidele trebuie să răspundă la
toate nevoile din societate, de aceea trebuiau să se organizeze acum într-un teritoriu amplu.
 -Partidele populiste se mută spre dreapta: Partidele populiste (încercau să facă pe plac poporului-
populismul apare înainte de perioada interbelică, dar în această perioadă se difuzează mai amplu,
explicația ar fi în creșterea electoratului de la 15 % electoratul a devenit 50%, deci partidele trebuie
acum să convingă o masă mult mai mare de oameni)
-Partidele conservatoare devin sprijinitoare ale unor solutii autoritariste: Conservatorii fie
dispar, fie devin avocații unor soluții extremiste.
-Conflicte socialiști/comuniști: după război foarte multe dintre sindicate s-au destrămat pentru că
erau susținute de către comuniști, pentru a se recrea apoi.
5. REPREZENTAREA PROPORTIONALĂ NU A REUȘIT SĂ ASIGURE REPREZENTAREA TUTUROR
GRUPURILOR- o sugrumare a minorităților de către majorități- afinitățile politice țin mai mult de
identitate decât de ideologie.
6. UNELE CONSTITUȚII AU PREVĂZUT POSIBILITATEA INSTITUIRII STĂRII DE URGENȚĂ: Toate
constituțiile interbelice ale noilor democrații au prevăzut posibilitatea instiruirii stării de
urgență. Capaciteatea guvernului de a decreta, și de a conduce- demolarea democrației- capul
statului putea să introducă o stare e urgență- abuzuri fără margini- starea de excepție a devneit
o stare normală- articol pus de o lipsă de experiență a politicului.
7. DEMOCRAȚIA SUBSTANȚIALĂ INCIPIENTĂ – PROBLEMA LIDERILOR ȘI A MASELOR

Problema Modernității

Unii istorici au susținut că pentru Italia și Germania problema dictaturii trebuie lecturată în termenii
căutării unei căi distincte spre modernizare. Fascismul și nazismul reprezintă într-un anumit sens
scurtături spre modernitate, căci e mai dificil să construiești etaj cu etaj. Alții au susținut că de fapt este
vorba de o criză cauzată de decalajele modernizării:
1. Taylorismul a dus la:
a. Opoziția sindicatelor, greve (a crescut numărul de muncitori, apoi conștienți de utilitatea lor pe
diferite faze ale producției s-au sindicalizat)
b. Patronatele caută căi de a controla sindicarele, favorizează abordări autoritare (conflictul
social devine un conflict în termeni politici, se observă manipularea sindicatelor de către actorii
politici. În Marea Britanie sindicatele, pentru a nu se lăsa manipulate de către stat și patronat și-au
format un partid politic de sine stătător, partidul laburist. În alte state, sindicatele rămân
manipulate politic prin mutarea luptei sindicale în arena politică)
c. Adâncirea clivajelor în societate
d. Apelul la soluții ideologice totalitare

2. Efectele modernizării în comunicare

a. Persuadarea prin mijloace moderne- radio
b. Cunoașterea și controlarea psihologiei maselor
c. Schimbarea rolului imaginii: documentare produse de stat
d. Paradele, uniformele, marșurile: repetivitate și ritualism, religii politice, politica- activitate
ritualică, sportul devine o manifestare a mentalităților politice
e. Publicitatea simplifică și orientează mesajele electorale prin tehnici moderne
Toată dezbaterea se poartă pe calea scurtăturilor, nu mai sunt folosite mijloacele conservatoare, se
caută în permanent o cale de a scurta procesul modernizării (fascism, comunism). Se simte stadiul de
stat tânăr, de sistem politic tânăr, de prezența numeroșilor tineri nemulțumiți.

Economia europeană în anii 20- efecte în state învinse

Refacerea Economiei Interbelice
Vulnerabilități ale economiilor europene
1.Europa de Est se reface lent
2.Creșterea din Vest duce la dependență de
credite și comerț
3.Supraproducția agricolă din state dezvoltate
duce la căderea prețurilor între 1925-1929
4.Creșterea industrială depinde de creditele pe
termen scurt acordate de SUA: problema
șomajului
5. Oprațiunile realizare pe baza etalonului aur
afectate de acumularea rezervelor de aur- SUA
6. Prosperitatea Europei depinde de cea a SUA

II. Concepte

i. Democrația

Definiţie de Robert Dahl:

Un regim în care oportunităţile pentru contestarea publică a puterii, competiţia pentru aceasta este accesibilă
celei mai mari părţi a populaţiei.
Libertăţile minimale: asociere, cuvânt, credinţă etc.
Competiţia deschisă, repetată, în condiţii libere, pentru putere.
Proces politic şi electoral echilibrat.

Tipologie:
1. Democrații vechi (Anglia, Franța, Belgia, Olanda)/ Democrații noi (Cehoslovacia, Albania)
2. Democrații liberale (care se fundamentează pe o societate dominată de clasa de mijloc, clasa
capitalistă)/ Democrații electoraliste (nu au substanța proceselor economice și sociale, nu au o
clasă de mijloc, adoptă sistemul democratic așteptându-se ca cineva să păstreze echilibrul)
3. Democrații în curs de consolidare (consolidare a unor reforme structurale, revoluții,
caracteristice sunt democrațiile noi și electoraliste, unde nu a apărut încă o instituționalizare, fiind
deci mai fragile)/ Democrații instituționalizate (cele care au făcut deja cel puțin trei generații și
au crescut organic prin specializare, renovare programatică și ideologică- perpetuarea instituțiilor
dincolo de generația care le-a creat)
4. Democrații est/vest
5. Democrații nord/sud
6. Democrații organice (sunt democrații care se nasc și se dezvoltă organic într-un stat) / Democrații
de import
7. Democrații modernizatoare (doar adecvează mutările din scoietate și economie la nivel politic)/
Democrații dezvolaționiste (crare trebuie să se dezvolte în paralel și socio-economic, trebuie să
să dezvolte deci pe numeroase planuri)
8. Democrații ultraliberale (vechi, occidenatale, care au experimentat modernizarea economică și
socială)/Democrații electoraliste (statele noi democratice, din est, state în curs de consolidare
reprezentare proporțională - teoria formelor fără fond). Reprezentativitatea electorală- sistem
prea sofisticat de votare pentru o populație neformată. Ele nu fac altceva decât încearcă ca prin
reformarea sistemului electoral să asigure stabilitatea politică- manipulând sistemul electoral să
asigure o stabilitate politică. Toată lumea a vrut pluralizare politică pentru a reprezenta
minoritățile, însă prea multele reforme electorale nu au atins ceea ce au urmărit.
9. Democrații naționaliste (democrațiile noi, în paralel cu democrația se construiește și națiunea)/
Democrații civice (cele vechi)
 ii. Autocrații: regimuri autoritare, dictaturi personale, corporatiste, fasciste sau
totalitare

Regimuri autoritare
Definiție de Juan Linz:
Sisteme politice cu un pluralism politic limitat, în care nu există ideologii suverane ci doar mentalităţi
distincte, cu mobilizare politică intensivă şi nu extensivă. (sisteme politice în care există mai puține opțiuni
decât în democrație, în care nu există o singură ideologie sau un singur partid, ci doar mentalități distincte
care fac mobilizare politică intensivă și nu extensivă).

Tipologie:
1. Corporatist
2. Personalist
3. Militarist
4. Tradiționalist
5. Totalitarist

iii. Criza de sistem

iv. Naționalism, populism, revoluție ideologică, religie politică, comunism,
dictatura proletariatului, revoluția de sus

III. Cazuri: Italia Fascistă și Germania Nazistă