Sunteți pe pagina 1din 7

Capitolul III

COPILUL SEPARAT DE FAMILIE.


REPERE

121
COPILUL SEPARAT DE FAMILIE
Atitudinea faţă de copil este una dintre cele mai importante
componente ale modernizării unei societăţi. Nu este întâmplător faptul
că organismele europene acordă modului în care o ţară se îngrijeşte de
copiii săi un rol de criteriu de performanţă europeană.
Tocmai de aceea, un imperativ pentru România este nevoia de
protecţie a copilului în perioada de tranziţie (copiii trebuie să fie
protejaţi cu prioritate!).

3.1. Responsabilitatea faţă de copil în decizia de a avea copii


Decizia de a avea un copil trebuie să pună în centrul său
angajarea responsabilă a părinţilor de a-i oferi acestuia condiţiile
optime de dezvoltare umană.
a. Dezvoltarea serviciilor de consultanţă - preconcepţie şi
consultanţă înainte de a lua decizia de întrerupere a sarcinii:
educaţie sexuală a tinerilor, consultanţă medicaIă genetică,
consultanţă familială.
b. Dezvoltarea serviciilor de planificare familială - pătrunderea lor în
grupurile şi segmentele sociale care, din diferite motive, nu au
acces la aceste servicii în forma în care ele există: tinere sub 20
de ani, comunităţi izolate geografic, social şi cultural (sate
izolate, unele segmente ale populaţiei de romi), familii cu mulţi
copii care trăiesc în condiţii de săracie cronică, persoane cu
handicap psihic.

3.2. Prevenirea separării copilului de familie


a. Prevenirea plasării copiilor în instituţii prin :
- oferirea de suport pentru familiile în dificultate (material,
financiar, psihologic);
- responsabilizarea părinţilor pentru decizia de plasare a
copilului în instituţie;
- perceperea unei taxe de la părinţii ai căror copii se află în
instituţie pentru menţinerea copilului în instituţie (mărimea
taxei fiind stabilită în funcţie de venitul şi situaţia materială
a părinţilor);

122
- consultanţă postconcepţie pentru pregătirea condiţiilor
necesare dezvoltării copilului.
b. Prevenirea abandonului. Depistarea familiilor cu risc de abandon
al copiilor şi activitatea de prevenire a lui prin:
- consultanţă cu părinţii şi familia lărgită;
- suport social (material, instituţional, inclusiv în problema
locuinţei);
- suport social şi material pentru familiile cu copii aflate în
dificultate: facilităţi provizorii de locuire pentru mamele
singure
- dezvoltarea de servicii de suport pentru familiile cu copii –
centre de zi, centre familiale, creşe, inclusiv asistenţă
medicală de calitate la domiciliu;
- dezvoltarea serviciilor de planificare familială în cadrul
reţelei Ministerului Sănătăţii şi creşterea accesibilităţii la
acestea;
- dezvoltarea reţelei asistentelor de ocrotire din cadrul
Ministerului Sănătăţii în vederea oferirii de suport medical
şi sanitar şi consiliere de specialitate familiilor cu copii
mici şi viitoarelor mame.
c. Prevenirea situaţiilor de separare prelungită a copilului de familie
- evitarea internării şi minimizarea perioadei de şedere în
spital/sectii de distrofici a copilului;
- reforma sistemelor medicale pentru copiii mici prin
separarea clară a funcţiilor medicale de cele sociale
- degrevarea sistemului medical de funcţii de tip social şi
crearea de sisteme sociale pentru rezolvarea acestor
cazuri. Copilul trebuie să stea în instituţia medicală doar
atăt cât e sub tratament medical. După aceasta, dacă
copilul nu se poate Intoarce In familie, el trebuie imediat
transferat într-o instituţie nemedicală.
- dezvoltarea formelor de tratament la domiciliu, cu sprijin
de specialitate şi sub supraveghere medicală.
- dezvoltarea sistemelor de spitalizare de tip familial:
condiţii de internare a mamei cu copilul pentru a preveni

123
separarea pe termen îndelungat;
- evitarea şi minimizarea formelor de quasi-abandon (de
exemplu, încredinţarea pe perioade nedeterminate a
copiilor în instituţii) prin dezvoltarea unui sistem de
vizitare a copiilor de către părinţi, rude, prieteni şi de
petrecere a sfârşiturilor de săptămână şi a vacanţelor în
familie în vederea reintegrării familiale.
- dezvoltarea alternativelor la plasarea copiilor în instituţii:
plasament familial de urgenţă pe termen scurt, mediu sau
permanent şi adopţie.
d. Reintegrarea familială a copiilor aflaţi în instituţii
- suport material, financiar, psihologic etc. familiilor , dar şi
copiilor care urmează a fi reintegraţi;
- refacerea treptată a legăturilor de ataşament, dragoste şi
afecţiune între copil şi părinţi prin vizite reciproce;
petrecerea unor perioade de timp împreună etc.
e. Dezvoltarea unui sistem de servicii sociale înalt profesionalizate
- asistenti sociali specializaţi care să lucreze cu familiile.
Este nevoie de o muncă complexă pentru a pregăti
capacitatea unei familii de a menţine copilul sau de a-I
prelua din instituţie;
- asistenţi sociali în maternităţi care să depisteze mamele
ce nu doresc să păstreze copilul, să Ie ofere o primă
asistenţă şi să coopereze cu asistenţii sociali de teren în
vederea găsirii unei soluţii (avându-se în vedere interesul
superior al copilului).

3.3. Clarificarea, simplificarea şi umanizarea procedurilor de


declarare a abandonului
În situaţiile în care părinţii nu vor/nu pot/etc. să-şi menţină copilul
este în interesul acestuia ca decizia pentru o formă alternativă de
îngrijire să fie Iuată cât mai rapid cu putinţă pentru a se putea planifica
şi organiza forma optimă de îngrijire pentru acesta.
Pe fermen scurt şi mediu:

124
a. Pregătirea părinţilor, încă înainte de naşterea copilului, cu
privire la importanţa declarării naşterii acestuia şi a domiciliului
lor, în vederea obţinerii actelor de identitate ale copilului.
b. Simplificarea formalităţilor de stabilire legală a identităţii
copilului abandonat, de eliberare a certificatului de naştere.
Este important să se limiteze, prin lege, la 3 luni termenul
maxim de stabilire legală a identităţii copilului. Sunt copii care
nu au acte de identitate. Există copii care sunt cu uşurinţă
declaraţi abandonaţi; există situaţii confuze care determină
menţinerea copiilor în spitale, secţii de distrofici, centre de
plasament pentru perioade prea lungi de timp (care pot genera
traume şi întârzieri în dezvoltarea copiilor dificil de recuperat).
c. Plan individual asupra perspectivelor fiecărui copil abandonat:
- identificarea posibilităţilor de adopţie şi declanşarea unui
proces rapid de adoptie;
- aranjamente provizorii: familii de plasament, centre/
aşezăminte de tip familial etc.
d. O politică "agresivă" de adopţii naţionale:
- stimularea cererii interne de adopţie,
- dezvoltarea unui sistem profesionist de adopţie: selecţionarea
şi pregătirea familiilor adoptive, sprijin pentru adaptarea
familiilor la sarcinile de creştere a copilului, urmărirea
dezvoltării copilului pe termen lung etc.
- realizarea de adopţii internaţionale în interesul copilului sub
un control strict (din punct de vedere juridic şi profesional) în
vederea monitorizării adopţiei şi a dezvoltării copilului.
Pe termen lung:
a. Dezvoltarea sistemelor alternative de îngrijire a copiilor în
familie: adopţie, plasament familial de urgenţă pe termen scurt,
mediu şi permanent şi a unor forme de suport pentru copil şi
familie: centre de zi, creşe, grădiniţe, centre familiale etc.
b. Accelerarea procesului de clarificare a situaţiei copilului şi
reîntoarcerea sa în familie sau acordarea consimţământului de
către părinţii acestuia pentru una dintre formele de îngrijire
alternative.

125
c. Stimularea formelor de plasament familial de urgenţă, pe
termen scurt şi mediu ca forme temporare de îngrijire
alternativă pană la găsirea unei soluţii definitive pentru copil.

3.4. Dezvoltarea formelor de adopţie şi plasament familial


a. Prima opţiune pentru îngrijirea, creşterea şi dezvoltarea
unui copil trebuie să fie familia biologică. Dacă nu este
posibil ca un copil să fie îngrijit în propria sa familie,
atunci ordinea opţiunilor ar trebui să ţină cont de
importanţa creşterii şi dezvoltării copilului într-un mediu
care să fie permanent şi să răspundă intereselor sale
superioare: adopţie sau plasament permanent/
încredinţare permanentă.
b. Plasamentul pe termen scurt şi mediu şi plasarea
copilului într-o instituţie pentru copii constituie doar
soluţii temporare, numai pe o perioadă limitată de timp
până la găsirea soluţiei permanente pentru copil
(reintegrare familială sau adopţie).

3.5. Reforma instituţiei pentru copii


a. Transformarea instituţiilor în centre de tip familial, apropiate de
condiţiile de viaţă ale colectivităţii, deschise spre comunitate.
b. Dezvoltarea unui sistem intern de planificare, monitorizare şi
evaluare a îngrijirii. Asigurarea calităţii îngrijirii poate fi realizată
prin: stabilirea unor proceduri clare de lucru, evaluarea
performanţelor personalului, stabilirea unor standarde de calitate,
reguli precise pentru monitorizarea acestor standarde, stabilirea
acţiunilor corective în cazuri de nerespectare a calităţii şi
asigurarea unui sistem de comentarii, sugestii şi plângeri din
partea copiilor şi a personalului.
c. Constituirea identităţii de sine a copilului. Este important pentru
copii să aibă acces la informaţiile conţinute în dosarele personale,
prezentarea acestora fiind făcută în funcţie de vârsta copilului;
încurajarea şi sprijinirea copiilor pentru menţinerea unei cărţi

126
personale (Cartea vieţii) în care se descrie istoricul vieţii sale
începând de la naştere.
d. Dezvoltarea simţului responsabilităţii, al proprietăţii şi învăţarea
unor deprinderi de viaţă de către copii
e. Introducerea de planuri individuale de îngrijire şi dezvoltare;
f. Oferirea unor posibilităţi de a avea experienţe noi şi stimularea
potenţialului fiecărui copil.
g. Dezvoltarea capacităţii copilului de alegere liberă şi responsabilă
a propriei vieţi prin: dezvoltarea capacităţilor şi a oportunităţilor
de participare a copilului la deciziile care-i afectează propria
viaţă, mărirea spaţiului deplanificare liberă a vieţii, diversificarea
activităţilor în funcţie de talente şi opţiuni.
h. Dezvoltarea relaţiilor cu comunitatea şi conştientizarea şi
implicarea acesteia în rezolvarea problemelor din cadrul ei.
i. Programe de integrare a copiilor din instituţii în viaţa matură:
program individual de formare profesională; suport pentru
obţinerea unui loc de muncă şi a unei locuinţe provizorii; suport
pentru dezvoltarea propriei gospodării; continuitatea relaţiilor cu
instituţia, cu maturii semnificativi din perioada copiIăriei ceea ce
Ie asigură un sentiment de apartenenţă şi suport.
j. Stabilirea unui nomenclator clar al profesiilor implicate în
activitatea instituţiilor pentru copii şi introducerea atestării
periodice a acestora.
k. Crearea de servicii de urgenţă capabile să intervină imediat în
situaţii de criză.

127