Sunteți pe pagina 1din 33

2.5.

CENTRUL MATERNAL - ALTERNATIVĂ PENTRU PROTECŢIA


NOU-NĂSCUTULUI
a) Introducere
Mamele în situaţii de risc au puţine soluţii în depăşirea greutăţilor
şi în acceptarea noului născut. În general acesta este rezultatu! unei
relaţii întâmplătoare, iar în cele mai multe ocazii leagănul reprezintă
unica soluţie pentru îngrijirea copilului nedorit.
Din statisticile şi studiile oficiale privind abandonul copiilor din
România, rezultă că o pondere ridicată o au copiii a căror mamă au
dificultăţi financiare, pregătire şcolară precară, nu dispun de locuinţă şi
nu au acces la servicii de educaţie contraceptivă.
Dintr-o altă perspectivă, mamele care-şi abandonează copiii sunt
tinere şi foarte tinere, singure, izolate. Acestea provin cu precădere din
mediile lipsite de îngrijire parentală, din familii dezmembrate, viciate
(de alcoolici) şi au dificultăţi de relaţionare cu nou-născutul şi cu
familia.
În condiţiile economice actuale, dificultăţile acestor mame se pot
agrava şi pot degenera în deficienţe comportamentale cu repercursiuni
asupra dezvoltării ulterioare a copiilor.
În măsura în care e posibil, mamele în dificultate trebuie să poată
găsi un loc în câmpul social, iar instituţiile (aşezămintele sociale),
serviciile să fie adaptate nevoilor acestor categorii .
O modalitate de susţinere a mamelor în dificultate care prezintă
risc de abandon e instituţia rezidenţială
.
b) Definirea instituţiei
Centrul maternal este un aşezământ maternal de protecţie
maternă infantilă care oferă îngrijire de tip familial, colectiv, rezidenţial.
Centrul maternal - ca structură organizaţională-oferă servicii
publice după criterii selective în care profesioniştii sunt asociaţi şi
organizaţi pentru a ajuta mamele singure cu copii să depăşească
perioadele de criză, perioada post-natală, găsind răgaz pentru a-şi
dezvolta potenţialul şi capacitatea de îngrijire a copilului, având ca
finalitate integrarea mamei şi a copilului în comunitate.

87
Centrul maternal este locul în care mama, acompaniată de
profesionişti, poate să reflecteze în timp asupra situaţiei generatoare de
criză, să-şi clarifice dacă are sau nu potenţial de a asigura îngrijirea,
creşterea, educarea şi mai ales, dragostea, atât de necesare propriului
copil.

c) Beneficiar
În centrul maternal benefiază de complexul de servicii cuplul mamă-
copil, în care copilul nu depăşeşte vârsta de 3 ani (fac excepţii cazurile
de fraţi, când mama îndificultate mai are un copil de vârsta mai mare de
3 ani).
1. Cuplul mamă-copil aflat în risc de degradare/ruptură a legăturii
familiale:
- mame cu copii nou-născuţi cu intenţii de abandon (în
general mame singure), mame minore, mame provenind
din familii marginalizate, sărace, etc.).
- mame cu copii care temporar nu (mai) au locuinţă sau/şi
care se confruntă cu mari probleme (financiare,
profesionale, relaţionale) fiind în imposibilitatea de a
asigura copiilor un trai decent.
2. Cuplul mamă-copil abuzat sau neglijat:
- cazuri în care mama e abuzată în familie;
- cazuri în care copilul a fost victima unui abuz din partea
tatălui sau a altui membru al familiei;
- cazuri în care copilul este maltratat fizic/psihic prin
neglijare, părinţii nefiind capabili să-i asigure un minim
de bunăstare;
- cazuri în care atât mama cât şi copilul sunt abuzaţi sau
neglijaţi de tată.
3. Gravide în dificultate (aflate în una/mai multe din situaţiile
prevăzute anterior) pe parcursul ultimului trimestru de sarcină.
4. Cuplul mamă-copil inclus într-un program de stabilire a legăturii
- cazuri în care copilul a trecut printr-o formă de protecţie (plasament
familial sau rezidenţial) şi este necesară o etapă intermediară de

88
asistenţă complexă şi suport pentru munca în vederea reintegrării
familiale definitive a copilului.
Dat fiind că pentru pregătirea reintegrării familiale, centrul
maternal nu lucrează doar cu mama şi cu copilul cărora Ie oferă
găzduire şi asistenţă de specialitate, ci şi cu tatăl, cu alţi membrii ai
familiei lărgite (bunici, fraţi, etc.) - putem afirma că beneficiarul
serviciilor oferite de centrul maternal este familia în dificultate, care
este ajutată să-şi (re)construiască legăturile fundamentale şi să ofere
copilului cadrul ideal de creştere şi dezvoltare.

d) Principii
Decizia de internare în centrul maternal aparţine D.G.P.D.C. în
colaborare cu centrul maternal al centrului şi şeful de centru iar
hotărârea de internare este Iuată de Comisia Judeţeană pentru
Protecţia Minorilor prin supunerea dosarului în faţa Comisiei la
maxim 14 zile de la internare. În săptămâna următoare se va semna
contractul de rezidenţă. În cursul următoarelor întâlniri vor avea loc
întâlniri individuale pentru punerea în practică a proiectului
individualizat, ancheta socială, stabilirea de contacte cu familia lărgită
şi cu tatăl copilului.
Un mod sigur de a elimina dependenţa de serviciile sociale, fuga
de asumare a întregii problematici legate de existenţa copilului este
afişarea în faţa rezidentei a responsabilităţilor în acceptarea lor reală,
practică şi semnarea Regulamentului de ordine interioară.
Profesioniştii centrului maternal au posibilitatea de a discerne
dacă este necesar efortul de a preveni abandonul prin analiza psiho-
socială directă a rezidentei în primele săptămâni. În cazul îin care
mama nu are voinţa de a lupta pentru rezolvarea problemelor sale, când
centrul se confruntă cu mama manipulantă de servicii sociale, care voit
pune în pericol viaţa copilului, prin neglijenţă şi preocupare numai
pentru propria viaţă, se consideră că este inutil efortul de a preveni
efortul unui copil deja abandonat prin comportamentul mamei lipsit de
afecţiune. (Acest copil se poate bucura de o altă formă de ocrotire.)

89
1. lntervenţie complexă personalizată
Fiecare cuplu mamă-copil are un proiect personalizat de
intervenţie, în care se specifică obiective!e acţiunii, comportamente şi
aclivităţi prin care se realizează obiectivele propuse, momente!e de
evaluare, profesioniştii implicaţi.
Proiectul personalizat de intervenţie este principalul instrument de
lucru al centrului maternal. lntervenţia este complexă şi presupune
implicarea unei echipe interdisciplinare precum şi colaborarea cu
specialiştii din interiorul centrului, atât din sistemul de servicii al
DJ.P.D.C., cât şi din alte structuri ale comunităţii.
Proiectul individualizat reprezintă o derulare concretă a
problemelor cu care se confruntă mama la internarea în centru,
depistarea crizei, metodelor de remediere şi a resurselor. Acest proiect
se elaborează în urma confruntărilor directe şi indirecte dintre mamă şi
echipă, fiind pus oricând la dispoziţa mame!or. El poate cuprinde, în
funcţie de rezidentă, mal multe capitole, ca de exemplu:
a. Proiect de acţiune educativă:
- recuperarea carenţelor;
- cunoaşterea tehnicilor îngrijirii, alimentaţiei nou-
născutului;
- colaborarea interpersonală în centru şi în exterior;
- autogospodăririle şi auto-menaj (optimizare);
b. Proiect de acţiune cu familia lărgită:
- depislarea cauzelor gneratoare de conflict, în trecutul
mamei;
- stabilirea paşilor necesari pentru remedierea poziţiei
mamei în faţa familiei lărgite;
- restabilirea şi consolidarea legăturilor cu familia lărgită.
c. Proiect de acţiune pentru stabilirea paternităţii:
- stabilirea poziţiei mamei faţă de tatăl copilului;
- responsabilizarea tatălui prin parcurgerea mai multor
etape: consiliere, întâlnire cu cuplul mamă-copil,
recunoaştere legală;
- introducerea acţunii judecătoreşti, după caz pentru
stabilirea paternităţi;

90
d. Proiect de evaluare şi orientare profesională:
- continuarea şcolarizării;
- reprofesionalizare;
- găsirea unui loc de muncă pentru pregătirea profesională a
rezidentei.
e. Proiect de evaluare şi orientare.
- stabilirea timpilor de evaluare chiar de la internare,
alegerea, orientarea către metoda cea mai eficientă de
asistare psihosocială;
- depistarea şi valorificarea resurselor;
- depăşirea distanţei impuse de prezenţa nou-născutului în
viaţa tinerei fete, acomodarea cu nouI statut, stabilirea
limbajului non-verbal între mamă şi copil, stabilirea orarului
propriu fiecărui cuplu.

2. Parteneriat între echipa pluridisciplinară a centrului, şi


beneficiari
Între mamele care beneficiază de serviciile centrului maternal şi
profesiniştii din centru trebuie să funcţioneze relaţii de parteneriat.
Redactarea şi punerea în practică a proiectului personalizat de
intervenţie se face cu acordul şi coparticiparea mamei, printr-o strânsă
şi permanentă colaborare între asistent social, psiholog, educator şi
mama rezidentă.
Parteneriatul este formalizat prin intermediul Contractului de
rezidenţă care se încheie între conducerea centrului şi fiecare
beneficiară.
Dincolo de această formalizare, parteneriatul va fi evident în toate
activităţile curente, stimulând participarea mamei şi încrederea acesteia
în ea însăşi şi în echipa de profesionişti.

3. Stimularea responsabilităţii şi a autonomiei mamei


Activităţile de educare şi de consiliere a mamei cuprinse în
proiectul personalizat de intervenţie, modul de organizare al serviciului
de găzduire şi de dezvoltare a relaţiilor cu familia mamei şi cu
comunitatea precum şi prevederile Contractului de rezidenţă şi al

91
Regulamentului intern de funcţionare au în vedere responsabilizarea
mamei faţă de propriul copil, câştigarea unei autonomii reale în
exercitarea funcţiei maternale, pregătirea mamei pentru integrare
profesionaIa şi socială.
Mama trebuie să fie conştientă de la bun început că
responsabilitatea faţă de persoana copilului îi revine ei. Personalul
centrului are doar rol de a acompaniere şi consiliere specializată.
Fişa personală de urmărire conţine răspunsuri scrise la fiecare
proiect, notate în timp, pentru imaginea finală ce trebuie să înlocuiască
imaginea rezidentei în criză (şi care este îlntocmită de asistentul social
din centru).
Deci, fişa personală de urmărire cuprinde transformarea mamei pe
perioada rezidenţei în persoana care va şti să facă faţă tuturor nevoilor:
- îngrijirea copilului;
- organizarea vieţii personale - organizarea veniturilor;
- organizarea timpului liber;
- viaţa emoţională şi relaţionaIă;
- redresarea morală;
- autonomia socială.
Deosebit de important e faptul că centrul maternal, pe lângă rolul
vizibil în prevenirea abndonului - concretizat prin găzduirea şi
acompanierea tinerei mame – mai posedă şi un rol invizibil, ascuns, ce
are răsunet pe termen lung şi anume : oferă posibilitatea de
introspecţie, de cântărire, de meditaţie profundă a ceea ce e bine sau
rău în viaţa rezidentei în vederea luării unei hotărâri responsabile, plină
de discernământ.
Acest rol nevăzut acordă un cadru favorabil pentru:
a) Autocunoa ş tere,
tere autodepăşire în timp a posibilităţii proprii de
luptă pentru atingerea obiectivelor în viaţă.
b) Autoapreciere.
Autoapreciere Activităţile zilnice oferă posibilitatea mamei de
a-şi pune în valoare calităţile materne, gospodăreşti, de menaj şi
culinare. Rezidenta, în colaborare cu noua ei familie ajunge să se
depăşească pe ea însăşi, să fie alta decât cea care a păşit
pragul centrului.

92
c) Autoobserva ţ ie.
ie Aici, acum, în noul statut matern deja acceptat,
rezidenta răspunde singură la întrebări ca: cine sunt ?, ce vreau?, ce
fac?, ce pot?, ce trebuie să fac?, ce ştiu despre mine? Răspunsurile
consolidează hotărârea finală: singură...sau mamă aIături de copil.
Mama se luptă permanent cu o succesiune de lecţii practice şi
teoretice ce au rolul de a evalua propriile disponihilităţi psihice şi fizice
necesare creşterii nou-născutului/copilului mic.

4. Durata limitată a găzduirii


Găzduirea cuplului mamă-copil se face pe o perioadă determinată
(durata medie de protecţe prin centrul maternal e de 6 luni).
Durata este clar precizată în proiectul personalizat de intervenţie
şi în contractul de rezidenţă. În anumite cazuri, dacă în momentul
evaluării echipa pluridisciplinară consideră necesar, este posibilă
prelungirea duratei de rezidenţă cu cel mult 6 luni.
Protecţia cuplului mamă-copil, precum şi prelungirea şederii
acestuia în centrul maternal (în interesul copilului) se realizează prin
Hotărâre a Comisiei pentru Protecţia Copilului, conform legislaţiei în
vigoare.
Nu se va propune Comisiei prelungirea rezidenţei dacă apar
următoarele situaţii :
- nerespectarea de către mamă a regulamentului de ordine
interioară. Dacă regulamentul este încălcat în mod regulat şi într-o
măsură care pune în pericol desfăşurarea activităţii şi liniştea celorlalte
cupluri mamă-copiI, mama poate fi externată înainte de terminarea
termenului. Comisia pentro Protecţia Copilului va analiza
posibilitatea acordării unei alte măsuri în interesul copilului şi va emite
o hotărâre în acest sens.
- manifestarea de către mamă a unui dezinteres faţă de
rezolvarea situaţiei de criză în care se află şi faţă de bunăstarea
copilului. Ca şi în situaţia precedentă C.P.C va analiza şi va emite o
hotărâre adecvată.
În orice situaţie în care, din motive de disciplină mama este
exclusă din centrul maternal, se va lua de urgenţă o masurăa de
protecţe faţă de copilul acesteia.

93
5. Deschidere către comunitate
Centrul maternal nu este o structura închisă, ci un serviciu care face
parte din comunitate, care pregăteşte reintegrarea socială a mamei şi
printr-o intervenţie asupra mentalităţilor cetăţenilor. Astfel încât
imaginea mamei singure/mamei în dificultate să nu mai fie blamată şi să
se reducă riscurile izolării şi marginalizării.
Serviciile de urmărire sunt realizate de către serviciile sociale din
raza teritorială în care are domiciliul mama. Serviciile se realizează de
către Cabinetele de Consiliere şi Asistenţă a mamei şi copilului său de
către serviciul de specialitate din cadrul Primăriilor.
Urmărirea are loc pe o perioadă de 6 luni de la sistarea "îngrijirii" în
centrul maternal. Aceasta asigură în plus mamei suportul necesar în
depăşirea greutăţilor la integrarea socio-profesională şi familială.

Funcţiile centrului maternal


Principalele funcţii ale centrului maternal sunt:
1. Funcţia de protecţie şi îngrijire
2. Funcţia de educare-consiliere-orientare
3. Funcţia de monitorizare-evaluare
4. Funcţia de reintegrare familială şi socială
Funcţia Public ţintă Categorii de activităţi Profesionişti
implicaţi
Protecţie şi Cuplul -asigură paza şi -paznic
îngrijire mamă-copil securitatea mamelor şi -supraveghetor
în regim de copiilor de noapte
rezidenţă -asigură cazare şi hrană -bucătar
pentru rezidenţi -asistent
-asigură ajutor în caz de medical
accident/îmbolnăvire -administrator
Educare- Cuplul -mama e -asistent social
Consiliere- mamă-copil învăţată/consiliată să -psiholog
Orientare în regim de acorde o îngrijire -educator
rezidenţă corespunzătoare copilului -jurist (din
Membrii ai -proiectul personalizat de cadrul DJPC)
familiei (soţ. intervenţie pune în
părinţi. practică activitatea care
94
bunici) vizează ameliorarea sau
Instituţii şi rezolvarea stării de
servicii din dificultate a mamei (vizite
comunitate la domiciliul tatălui sau al
familiei lărgite, întâlniri la
sediul centrului maternal
etc.)
-se organizează şedinţe
de psihoterapie, funcţie
de caz
-se apelează la un
consilier juridic pentru ca
mama să-şi cunoască
drepturile/îndatoririle sau
să primească îndrumări
de specialitate
-se organizează activităţi
colective pe teme
educative de interes
Monitorizare- Cuplul -se realizează evaluarea -asistent social
evaluare mamă-copil primară a cazului care stă -psiholog
în regim de la baza întocmirii -educator
rezidenţă proiectului de intervenţie
precum şi -evidenţa cazurilor
cazuri care (monitorizarea) se face pe
au ieşit din baza unor formulare
centrul validate de DJPC
maternal -au loc periodic activităţi
de evaluare a evoluţiei
fiecărui caz; rezultateIe
sunt incluse în dosarul
fiecărei rezidente
Reintegrarea Cuplul -activitate de educaţie,
familială şi mamă-copil consiliere şi orientare
socială în regim de care favorizează
rezidenţă dezvoltarea autonomiei
95
Familia mamei şi pregătirea ei
mamei pentru a se întoarce cu
Comunitate copilul în familie
-se fac demersuri pentru
găsirea unui loc de muncă
mai ales pentru mamele
cu copil peste un an, care
pot beneficia de serviciile
unui centru de zi
-se realizează anchete
sociale şi vizite la familia
mamei
-se organizează şedinţe
de consiliere, psihoterapie
pentru membrii ai familiei-
activităţile de teren
pregătesc ameliorarea şi
chiar schimbarea
mentalităţii comunităţii în
legătură cu mamele
singure
-se realizează campanii
de informare şi
sensibilizare a comunităţii
la problemele mamelor
singure.

Programul (pentru majoritatea categoriilor de activităţi) cuprinde:


- activităţi independente, care pot fi de mai multe tipuri:
 Interviu
 acordarea de support
 terapeutic
 educativ
- activităţi de grup. Ex.:
 atelier de puericultură

96
 atelier de educaţie pentru sănătate
Observaţii:
Capacitatea unui centru maternal poate varia între 6-8-10-14
cupluri mamă-copil. Capacitatea optimă se consideră a fi de 10 cupluri
mamă-copil.
Nu sunt admise în centrul maternal mamele care prezintă tulburări
importante de comportament sau de personalitate, precum şi mamele
care sunt dependente de alcool şi de droguri.

Rolul asistentului social în centrul maternal


Dacă centrul maternal oferă condiţii de găzduire pentru maximum
6 mame, un post de asistent social este suficient; dacă această
capacitate este mai mare (8-10-14 mame) vor fi încadraţi doi asistenţi
sociali.
Funcţii interne:
-perfectează dosarul cazului şi-l completează cu date privind
asistatele centrului (notări zilnice privind cuplul mamă-copil)
-stabileşte proiectul individualizat de intervenţie pentru fiecare
caz;
-listează intervenţiile zilnice şi săptămânale ale rezidentelor.
Funcţii externe:
-susţine în faţa Comisiei pentru Protecţia Copilului dosarele de
internare şi externare din centru;
-face demersuri pentru întocmirea actelor necesare pentru dosarul
social (Maternitate, Poliţie, Primărie, Starea civiIă, etc.);
-insoţeşte, după caz, asistatele la Dispensar, Spital copii,
Tribunal etc.
-supervizează şi realizează recunoaşterea paternităţii;
-identifică pentru fiecare caz resursele din familia lărgită precum
şi alte instituţii, programe, ONG-uri privind integrarea;
-facilitează contactele cu familia largită şi asigură punerea în
practica a programului de integrare familială, socială, profesională, etc;
-contribuie la procesul decizional privind integrarea, asistă mama şi
copilul după integrare, efectuând rapoarte de informare;

97
-face demersuri când este necesar, pentru alegerea unei alternative
privind protecţia copilului;

Aspecte juridice
Nominalizat în Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.26/1997 şi
în Hotărârea Guvernului nr. 117/1999 printre formele de sprijin şi
asistenţa "pentru prevenirea situaţiilor ce pun în pericol securitatea şi
dezvoltarea copilului", centrul maternal este un serviciu pe care
autorităţile publice au obligaţia să-l asigure, să-l înfiinţeze, să-l
organizeze şi să-l dezvolte.
Convenţia ONU cu privire la Drepturile Copilului(l990) conţine, în
partea I, art.3, dispoziţii referitoare la deciziile guvernelor privitoare la
minori care trebuie să aibă în vedere cu prioritate, interesele superioare
ale copilului. Art. 20 stipulează că statuI asigură protecţie specială şi
asistenţă copiilor atunci când părinţii nu o fac.
Hotărârea Guvernului nr. 972/1995 privind aprobarea
"Programului Naţional de acţiune în favoarea copilului" este un alt act
normativ în domeniu, având următoarele direcţii de acţiune:
-urmărirea impactului tranziţiei economice asupra copiilor şi
luarea unor măsuri corespunzătoare de protecţie a acestora;
-reconsiderarea rolului familiei şi al femeii în societate;
dezvoltarea educaţiei familiale, a serviciilor sociale pentru menţinerea
familiei în dificultate;
-creşterea rolului autorităţii publice locale în protecţia copilului şi
familiei;
-favorizarea relaţiilor mamă-copil;
-luarea de măsuri de ocrotire pentru copilul între 0-3 ani care să
evite spitalizarea, abandonul sau instituţionalizarea.
Aceste măsuri de sprijinire a familiei vizează familia în general şi
familia cu risc crescut în special.
La acestea se mai adaugă Legea 69/1991 privind administrarea
publică locală şi Ordonanţa de Urgenţă nr. 22/1997 pentru modificarea
şi completarea legii administraţiei publice.

2.6. ADOPŢIA

98
2.6.1. Adopţia ca plan de permanenţă a copilului abandonat
Adopţia, ca măsură de ocrotire cu caracter permanent, reprezintă
instituţia prin care se asigură copilului o familie care înlocuieşte cu titlul
definitiv pe cea biologică.
Adopţia este o măsură speciala de protecţie a drepturilor copilului
prin care se stabileşte filiaţia între cel care adoptă şi copil precum şi
rudenia între copil şi rudele adaptatorului 1 3 . Scopul ei este ca
adaptatorul să beneficieze de ocrotirea parintească.
Aceasta instituţie reprezintă, deci, o măsură prin care sunt
protejaţi copiii lipsiţi de părinţi sau de o îngrijire corespunzătoare din
partea acestora.
O componentă esenţială a luării deciziei în adopţie trebuie să se
refere la nevoile copilului şi la acele circumstanţe în care adopţia ar
putea fi considerată a fi în interesul primordial al copilului.
Dintre toate măsurile de ocrotire care pot să înlocuiască, în caz
de nevoie, ocrotirea părintească - respectiv: tutela, încredinţarea
copilului unei familii sau persoane, către serviciul public specializat sau
un organism privat autorizat, plasamentul copilului la o familie sau
persoană, la serviciul public specializat sau organism privat autorizat şi
adopţia, numai aceasta din urmă realizează o ocrotire identică cu cea
parintească. "Dintre toate opţiunile, adopţia pare a fi într-adevăr
măsurată cu unitatea de măsură a perfecţiei. " 1 4
Adopţia se aseamănă cu ocrotirea părintească întrucât în
conformitate cu prevederile legale, adoptatorii dobândesc toate
drepturile şi îndatoririle părinteşti iar adoptatul va avea faţă de
adoptatori drepturile şi îndatoririle pe care le-ar avea un copil
firesc faţă de aceştia.
Interesul adoptatorului, poate fi :
- nepatrimonial - referitor la aspectele personale ale ocrotirii
părinteşti (condiţii afective şi spirituale de creştere, educare şi
pregătire profesională);
- patrimonial - condiţii materiale necesare existenţei şi întreţinerii.

13
Art.1 alin. 1 din OUG nr. 25/1997 cu privire la regimul juridic al adopţiei aprobată prin Legea nr. 87/1998
14
R.A. Parker, Caring for separated children, London, Macmillon, 1980, apud Carole R. Smith, Adopţie şi
plasament familial. Cum şi de ce? ,Ed. Alternative, 1993, p. 54

99
Adopţia are un scop familial, în sensul că are în vedere şi
interesul adoptatorului, acela de a deveni "părinte" şi de a trăi împreună
cu minorul adoptat în condiţii similare celor asigurate în cazul unei
familii biologice.
In final, adopţia urmareşte îmbinarea acestor interese, realizându-
se relaţii asemănătoare celor existente cu familia firească. Nu trebuie
însă neglijat nici scopul social al adopţiei, acela de a integra în
societate copiii lipsiţi de această posibilitate.

Aspecte juridice ale adopţiei


Odată cu adoptarea şi intrarea în vigoare a Convenţiei cu privire la
drepturile copilului, statele s-au obligat să trateze copilul în acord cu
principiile, standardele, normele şi valorile reglementate de tratat.
Acestea vizează modificarea sau elaborarea unei noi legislaţii,
promovarea unor politici sociale apte să ocrotească drepturile
copilului, înfiinţarea unor instituţii specializate pentru protecţia
drepturilor copilului, furnizarea unor servicii comunitare, pregătirea
personalului de specialitate în acest domeniu, etc.
Romania a ratificat Convenţia cu privire la drepturile copilului prin
Legea nr. 18/1990. Între efectele vizibile ale ratificării se numără
elaborarea a două acte normative referitoare la regimul juridic al
adopţiei şi protecţia copilului aflat în dificultate.
În ceea ce priveşte adopţia, ca mijloc de protecţie a drepturilor
copilului, ea a fost reglementată prin OUG nr. 25/1997, aprobată,
modificată şi completată prin legea nr. 87/1998. Reglementarea
instituţiei adopţiei s-a realizat, aşa cum evidenţiază textul ordonanţei,
pe baza unor documente internaţionale în domeniu.
Principiul interesului superior al copilului trebuie, în acord cu
prevederile art. 3 din Convenţia cu privire la drepturile copilului, să
orienteze decizia asupra măsurii de protecţie adoptate [art.1 alin.(2)].
Această ordonanţă de urgenţă prezintă actorii sociali implicaţi în
procesul de adopţie şi obligaţiile lor legale:
1. Copilul
Nu poate fi adoptat decât în anumite condiţii şi circumstanţe
reglementate de lege prin dispoziţii imperative:

100
- copilul poate fi adoptat doar până la dobândirea capacităţii
depline de exercitiu [art. 2 alin. (1) din OUG nr. 25/1997];
- legea interzice adopţia unui copil de către mai multe persoane
cu excepţia cazului când ea se face de către soţ şi soţie, simultan sau
succesiv [ art. 4 alin. (1) din OUG nr. 25/1997];
Încredinţarea copilului în vederea adopţiei unei persoane sau familii
atestată în acest scop de către Comisia pentru Protecţia Copilului [art.9
alin. (1)];
- durata limită a încredinţării este de trei luni. Durata perioadei de
încredinţare este stabilită de Comisia pentru protecţia copilului [art. 9,
alin. L şi 3].
2. Adoptatorul
Persoana fizică care doreşte să adopte trebuie să îndeplinească
simultan o serie de cerinţe de natură morală, materială şi juridică
prevăzute de dispoziţiile imperative ale legii:
- persoana care doreşte să adopte trebuie să aibă capacitatea
deplină de exerciţiu şi să fie cu cel puţin 18 ani mai mare decât copilul
[art. 5 alin.(1)];
- persoana/familia care doreşte să adopte trebuie să prezinte
condiţiile materiale şi morale necesare dezvoltării armonioase a
copilului. Îndeplinirea acestor condiţii se constată şi se atestă de către
Comisia pentru Protecţia Copilului de la domiciliul persoanei/familiei
care doreşte să adopte. Acest atestat se eliberează la cererea
persoanei sau familiei interesate de către Comisie, în termen de 90 de
zile, pe baza raportului intocmit de serviciul public specializat sau de un
organism privat autorizat [art.6 alin (1)-(4)];
- pentru încuviinţarea adopţiei legea cere consimţământul
persoanei sau familiei care doreşte să adopte [art.7 alin. (1) litera d].
3. Părinţii biologici ai copilului
Legea prevede ca pentru încuviinţarea adopţiei:
- este necesar consimţământul, exprimat în formă autentică, al
părinţilor sau, după caz, al părintelui la adopţia copilului de către o
persoană sau familie propusă de Comisia pentru protecţia copilului [art.
7 alin. (1) litera a];

101
- consimţământul părinţilor fireşti nu este necesar dacă, în acord
cu prevederile art. 7 alin. (2), aceştia se află într-una din următoarele
situaţii: sunt decăzuţi din drepturile părinteşti, decedaţi, puşi sub
interdicţie, declaraţi judecătoreşte morţi, necunoscuţi sau se află în
orice situaţie care determină imposibilitatea de a-şi manifesta voinţa
precum şi în cazul în care copilul este declarat judecatoreşte abandonat
prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă. Dacă doar unul dintre
părinţi este într-una din situaţiile menţionate, consimţământul celuilalt
părinte este suficient.
Încheierea adopţiei presupune, pe lângă actele persoanelor fizice
interesate, derularea unor proceduri reglementate de lege, în care sunt
implicate organismele administrative abilitate de lege cu protecţia
copilului:
4. Serviciul public specializat pentru protecţia copilului
5. Comisia pentru protecţia copilului
6. Comitetul român pentru adopţii
7. Organisme private autorizate.
În dreptul român, organul competent să încuviinţeze adopţia este
instanţa judecătorească [art.14 alin (1)]. Adopţia este supusă, potrivit
legii, nulităţii sau desfacerii [art.22 alin (1)].
Părinţii adoptivi au obligaţia de a informa copilul că este adoptat,
de îndată ce vârsta şi gradul de maturitate al acestuia o permit [art.24].
Un alt act normativ în domeniu este Legea nr 47/7 iulie 1993 cu
privire la declararea judecătorească a abandonului de copii.
Constituţia României stabileşte în articolele 44 şi 45 dreptul şi
obligaţia părinţilor să crească şi să îngrijească copiii şi obligaţia
statului de a asigura protecţia socială a copilului şi respectarea
drepturilor acestuia.
Codul Familiei normează următoarele:
- drepturile şi obligaţiile părinţilor faţă de proprii copii;

- responsabilităţile, competenţa materială şi teritorială a birourilor


de autoritate tuteleră.
Convenţia Naţiunilor Unite asupra Drepturilor Copilului
reglementează în art. 20 faptul că un copil privat de mediul său familial

102
este îndreptăţit să i se acorde protecţie specială şi asistenţă oferită de
stat.
Declaraţia Adunării Generale a Naţiunilor Unite asupra Principiilor
Sociale şi Juridice referitoare la Protecţia şi Ocrotirea Copiilor cu
referire specială la Plasamentul de îngrijire Familială Temporară şi
Adopţia Naţională şi Internaţională 1 5 proclamă în secţiunea
A-"Bunăstarea familiei şi a copilului "- principiile care trebuie să
orienteze creşterea şi ocrotirea copilului, precum şi aspectele socio-
juridice care trebuie să stea în atenţia statelor ori de căte ori se impune
adoptarea unei măsuri alternative de protecţie a bunăstării copilului.
 În cazul în care îngrijirea oferită de proprii părinţi ai
copilului e indisponibilă sau neadecvată, ar trebui Iuată în
considerare îngrijirea oferită de către rudeIe părinţilor
copiilor sau alţi înlocuitori - îngrijire familială temporară sau
adopţie [art. 4].
 lnteresul copilului trebuie să fie considerentul suprem în
toate chestiunile legate de plasamentul spre îngrijire în
afara familiei părinţilor biologici, şi în mod special nevoia de
afecţiune şi dreptul la siguranţă şi îngrijire continuă [ art.5].
 Dreptul copilului la nume, naţionalitate şi la un ocrotitor
legal [art.8].
În secţiunea C ("Adopţia") prin art. 13-24 Declaraţia
reglementează standardele normative, principiile si politicile care
trebuie să orienteze acţiunea statelor în materia adopţiei interne şi
internaţionale precum si rolul agenţiilor specializate în protecţia
copilului.

2.6.2. Fazele adopţiei


Metodologie şi proceduri
Asistentul social şi adopţia

15
datată 6 februarie 1987

103
Se poate afirma, fără teama de a greşi, că în procedul de adopţie
participarea asistenţilor sociali are o importanţă covârşitoare. Aceasta
atribuţie, prin complexitatea problemelor pe care Ie implică, presupune
multă responsabilitate şi dăruire, un comportament uman de excepţie şi,
nu în ultimul rănd, o bună pregătire profesională.
De munca asistentului social depinde soarta şi viitorul nu numai al
unor copii, dar şi al unor părinţi. Adopţia va fi reuşită numai în măsura
în care asistenţii sociali vor da dovada de iniţiativa şi perseverenţă în
organizarea relaţiilor dintre adoptatori şi copiii adoptabili.
Asistenţii sociali implicaţi în procesul de adopţie trebuie să fie
preocupaţi de aspecte ca 1 6 :
- realizarea unei evidenţe clare a copiilor candidaţi la adopţie;
- realizarea unei evidenţe a posibililor părinţi adoptivi, a cuplurilor
interesate în adoptie;
- cultivarea şi permanentizarea unor relaţii strânse şi, pe cât
posibil, amiabile, atât cu candidaţii la adopţie, cât şi cu potenţialii
părinţi adoptivi;
- de ce informaţii au nevoie viitorii părinţi;
- la ce modalităţi trebuie să se recurgă pentru a facilita
cunoaşterea reciprocă a copiilor adoptabili şi a viitorilor părinţi;
- care sunt tehnicile şi procedeele la care se poate apela pentru a
favoriza adopţiile;
- la ce colaboratori ar trebui să se recurgă pentru a crea cadrul
normal şi firesc al adopţiei;
- care sunt agenţiile de adopţie pe plan local, naţional cu care s-
ar putea conlucra în acelaşi scop;
- în ce măsură colectivele de sprijin (profesori, învăţător, medici,
preoţi, părinţi cu disponibilităţi spiritual-educative, funcţionari publici,
salariaţi ai unei societăţi comerciale etc.) sunt antrenate în cunoaşterea
fenomenului adopţiei şi în sprijinirea acestuia etc.
Etapele adopţiei
Procesul de adopţie este foarte complex. Acesta impune o serie
de etape şi strategii care trebuiesc urmate după anumite criterii care să
asigure oferirea de servicii sociale eficiente.
16
C. Moroşanu, C. Chelaru, I Serbina, N. Iftimie, V. Eparu, Adopţia naţională şi internaţională, Editura
Moldogrup, Iaşi, 1997, pp. 200-201

104
1. Recrutarea familiilor adoptive
Este o primă etapă şi se referă la căile şi rnijloacele prin care
familiile interesate în vederea adoptării unui copil pot afla de existenţa
unui program de adopţie. Recrutarea implică un program continuu,
planificat, organizat, care se efectuează atât de către asistentul social
responsabil cu un program de adopţie naţionala, dar şi de întreaga
reţea de asistenţi sociali ai serviciului public specializat sau ai
diferitelor organizaţii.
Recrutarea are ca ţel identificarea de familii, scopul ei principal
fiind acela de a asigura un număr suficient de mare de familii potenţial
adoptive, aprobate conform standardelor legale în vigoare, care să
corespundă nevoilor copiilor eligibili pentru adopţie.
Pentru recrutarea eficientă a unui număr cât mai mare de
potenţiale familii adoptatoare sunt folosite mai multe metode de
recrutare:
a) Abordarea individualizată sau contactul personal cu familiile
este cea mai eficientă cale pentru a ajuta familiile care doresc să
adopte să-şi identifice adevaratele nevoi, precum şi opţiunile cu privire
la sexul şi vârsta copilului pentru care familia optează.
Asistenţii sociali ai serviciului public specializat sau ai diferitelor
organizaţii, precum şi familiile adoptive care au parcurs deja procesul
de adopţie pot aborda noi familii individuale (ex.: prieteni, colegi,
vecini, etc.)
b) Promovarea generală în cadrul comunităţii prin mass-media:
- anunţuri în ziare, la radio şi TV;
- distribuirea de broşuri;
- postere în locuri strategice;
- mediatizarea nevoii de familii adoptive la organizaţii şi instituţii,
precum şi între Direcţiile Judeţene sau de Sector pentru Protecţia
Drepturilor Copilului.
c) O altă cale de recrutare de familii adoptative o reprezintă
organizarea de conferinţe despre adopţia naţională în faţa potenţialelor
familii adoptative.
2. Cererea

105
Înregistrarea cererii de sprijinire în vederea obţinerii atestării şi
încredinţării unui copil este primul pas pe care solicitantul/familia îl
face, în momentul în care se interesează de etapele pe care urmează
să Ie parcurgă în vederea adoptării unui copil. Asistentul social
furnizează potenţialei familii adoptative o descriere generală a
programului, a principiilor, a drepturilor şi obligaţiilor familiilor, a
sprijinului pe care serviciul public specializat sau organizaţia în
domeniu îl oferă, precum şi alte informaţii care sunt cerute de
solicitanţi. Se oferă potenţialei familii adoptive lista cu actele necesare
pentru obţinerea atestării (cu explicaţii) la care se adaugă informaţii
despre întregul proces până la finalizarea adopţiei.
3. Evaluarea şi selectarea familiilor potenţial adoptive
Evaluarea şi selectarea celor care solicită să adopte sunt sarcini
dificile. Au fost sugerate numeroase instrumente ajutătoare pentru a
completa abilităţile asistenţei sociale. De ex., testul Rorscharch,
lnventarul Multifazic de Personalitate Minnesota, chestionare auto-
administrate pentru a identifica tulburările psihiatrice sau emoţionale la
viitorii adoptatori.
În principal, totuşi, pentru a evalua abilitatea solicitanţilor de a fi
părinţi, se continuă utilizarea cunoştintelor de asistenţă socială şi a
abilităţilor de intervievare. Literatura utilizează de obicei termeni ca
"interogare", "investigare" şi se referă la " un tablou psihologic" cu
scopul eliminării celor care sunt incapabili de succes în calitate de
părinţi adoptivi.
Studiul familiei este o fază importantă prin care se urmăreşte
istoricul familiei, evoluţia şi dinamica acesteia în timp, precum şi
funcţionarea sa ca membrii ai aceluiaşi grup incluzând interacţiunile lor
în cadrul sistemului familial. Acest aspect este important pentru
interesul superior al copilului, dar şi pentru serviciul public specializat
sau pentru organizaţia din domeniu.
Evaluarea familiei începe odată cu primul contact cănd
persoana/familia solicitantă este intervievată, dar include de asemenea
şi datele şi impresiile adunate în timpul discuţiilor referitoare la
problematica adopţiei şi în timpul vizitelor la domiciliu. Studiul

106
familiei este reprezentat printr-o serie de întâlniri între asistentul social
şi fiecare membru al familiei, precum şi cu întreaga familia la un loc.
În cadrul procesului de evaluare asistentul social discută cu
familia următoarele aspecte:
- de unde au primit informaţiile referitoare la adopţie;
- motivaţia pentru a deveni părinţi adoptivi;
- de când se gândesc la ideea adopţiei;
- atitudinea faţă de copiii abandonaţi;
- ce informaţii generale au despre adopţie;
- tipul de copil pentru care optează (vârsta, sex) şi cât de flexibilă
este familia referitor la aceste criterii;
- date referitoare la părinţi adoptivi: personalitate, studii,
ocupaţia, climatul vieţii de familie atât pe parcursul copilăriei şi
al adolescenţei, cât şi în prezent;
- viaţa matrimonială şi de familie: dinamica familială şi relaţiile de
familie, metodele prin care depăşesc periodele de stress,
compatibilitatea dintre soţi, recreerea, vacanţele, relaţiile cu
familia lărgită;
- copiii din familie şi caracteristicile lor/dacă există;
- experienţa de părinte, metode de disciplinare, propriile lor
experienţe din copilărie şi adolescenţă;
- starea de sănătate şi starea psihologică;
- starea materială: venituri, cheltuieli, modul în care îşi
organizează bugetul de familie;
- religia şi convingerile culturale;
- căminul familiei şi dotările, resursele comunitare, relaţiile cu
persoanele din alte etnii.
Indiferent dacă potenţialii adoptatori sunt persoane singure,
cupluri căsătorite fără copii sau cu copii născuti din acea căsătorie, dar
cu dorinţa de a adopta pentru a-şi mări familia, toţi au nevoi individuale,
dar şi nevoi comune care pot intra în contradicţie sau nu cu situaţia de
adopţie a unui copil. Se poate foarte bine să existe o puternică presiune
socială (din partea familiei de origine, a comunităţii) asupra unui cuplu
fără copii în privinţa recurgerii la această situaţie. Uneori, alternativele
cele mai potrivite pot fi altele decât cele gândite iniţial de solicitanţi. De

107
ex.: cuplul ar putea urma un tratament medical; sau chiar poate fi mai
bine pentru acel cuplu să rămână fără copii. Sarcina asistentului social
e atât una de educaţie, cât şi de selecţie. Acestea au drept scop să
ajute potenţialii adoptatori să înţeleagă foarte bine ce înseamnă să fie
părinţi adoptivi şi, de asemenea, să cunoască şi celelalte alternative
deschise către ei. 1 7
David Kirkl9 1 8 a fost singurul care a oferit o analiză detaliată a
naturii unice şi delicate a relaţiei de adopţiune. Părinţii adoptivi, spune
acesta, trebuie să î nfrunte mai multe dileme, acestea alcătuind
handicapul de rol al părinţilor adoptivi.
Astfel, a fost necesar ca alături de termeni ca "evaluare" şi
"selecţie" să apară şi alţii ca " pregătire" şi "educaţie". Obiectul primei
abordări este atât de a pregati solicitanţii pentru a deveni părinţi
adoptivi, cât şi de a-i ajuta să decidă ei înşişi dacă vor fi şi dacă sunt în
stare să facă faţă sarcinilor suplimentare pe care Ie implică aceasta.
Cu toate informaţiile obţinute de-a lungul interviurilor cu potenţiala
familie/persoană adoptivă se întocmeşte un raport scris de către
asistentul social. Acesta documentează capacitatea fiecăruia dintre soţi
de a deveni părinte adoptiv şi identifică ulterior cărui copil i se
potriveşte cel mai bine această familie. În raport, asistentul social
face evaluarea familiei adoptive, indicând existenţa sau absenţa unor
relaţii interpersonale stabile, a unui mediu adecvat, a unei stări de
sănătate care să permită familiei îngrijirea unui copil, a capacităţtii de a
deveni părinte, a unei locuinţe corespunzătoare creşterii şi dezvoltării
unui copil.
Planul de studiere a familiei cuprinde mai multe etape iar raportul
de evaluare a familiei ţine cont de aceste etape, conţinând informaţiile
de rigoare. Planul pentru studiul familiei adoptive trebuie să cuprindă:
. a. Contacte cu familia
 Data la care s-a primit cererea de adopţie;
 Datele interviurilor; tipul de interviu (în grup, cu familia,
individual).
b. Rezumatul contactelor cu referinţe.
17
Advisory Council on Child Care, A Guide to Adoption, London, H.M.S.O., 1970, p.7
18
D. Kirk, Shared Fate, London, Collier-Macmillan, 1964 Apud Carole R. Smith, Adopţie şi plasament familial.
Cum şi de ce?, Editura Alternative, 1993, pp. 13-14

108
. c. Motivaţia care stă la baza cererii de adopţie.
 Eforturi anterioare făcute pentru a adopta;
 Cât timp au cântărit opţiunea unei adopţii; sunt acum amândoi
motivaţi pentru acest lucru?
 Experienţe de ordin social şi psihologic care ar fi putut influenţa
dorinţa de a adopta;
 Ezitări, preocupări faţă de adopţie;
 Cum a reacţionat cuplul faţă de imposibilitatea de a avea copii?
 Cum au rezolvat dezamăgirea acestui efect?
 Faptul că nu pot avea copii este considerat ca o problemă a
cuplului, sau unul dintre parteneri trebuie blamat?
 Atitudinea cuplului faţă de: abandon, obţinerea consimţământului
pentru adopţie, faţă de adoptarea unui copil în familia lor;
 Ce ştiu despre adopţie ? Cunosc alte familii care au adoptat?
 Planuri pentru îngrijirea copilului;
 Ce fel de copii doresc (vârsta, sex, cu handicap etc. şi de ce)?
 Cât de flexibilă este familia referitor la aceste criterii?
d. Prezentarea tatălui adoptiv
 Cadrul familial privit din punct de vedere al relaţiilor şi dinamicii
familiale ; experienţe semnificative din copilărie şi perioada de
maturitate; relaţiile cu părinţii, fraţii, surorile şi alţi oameni;
 Climatul vieţii de familie în perioada copilăriei, adolescenţei; cum
s-au manifestat sentimentele?
 Descrierea fizică şi a personalităţii;
 Pregătirea (studii);
 Ocupaţia de bază şi un istoric al activităţii
profesionale;stabilitatea slujbei actuale;
 Cazier judiciar.
e. Prezentarea mamei adoptive
f. Relaţiile maritale
.
 Relaţiile înainte de căsătorie Data căsătoriei;

109
 Cum au evoluat relaţiile între soţi; schimbări intervenite pe
parcursul anilor. Cum au rezolvat perioadele de stress, conflict,
schimbare;
 Calitatea comunicării între parteneri;
 Compatibilitatea rolurilor;
 Perioadele de recreere/vacanţe, Ie petrec i'mpreună/separate;
 Discuţii aprofundate şi evaluarea unor eventuale căsătorii sau
divorţuri anterioare.
g. Copii în familie (dacă există)
 Descrierea dezvoltării şi a personalităţii copilului/copiilor;
 Relaţiile acestora cu părinţii /fraţii/colegii;
 Nivelul educaţiei/rezultatele şcolare;
 Hobby-uri, interes pentru o anumită activitate.
 Atitudinea copiilor faţă de planurile de adopţie.
h. Experienţa de părinte/experienţa lor cu alţi copii
 Ce ştiu despre meseria de părinte;
 Diverse teorii legate de creşterea şi educarea copiilor;
 Metode de a impune disciplina; diferite experienţe din propria
copilărie;
 Relaţiile actuale între părinţi şi copii;
 La ce fel de activităţi participă împreună cu copiii lor.
i. Starea de sănătate
 Un istoric al stării de sănătate pentru fiecare membru al familiei;
 În cazul unde sunt unele probleme de sănătate, ştie cel care
solicită adopţia cum să rezolve respectiva problemă, este
conştient de faptul că adopţia poate agrava o anume problemă de
sănătate?
j. Starea materială
 Venitul anual, economii, alte bunuri materiale;
 Datorii, rate;
 Cum reuşesc să-şi gospodărească veniturile (bugetul de familie);
 Dacă au asigurări medicale.
.

110
.
k. Religie
 Ce cred despre religie şi ce religie practică;
 Cum consideră valorile spirituale, materiale, statutul social
 Dacă se duc la biserică în mod regulat, dacă sunt implicaţi în
activităţi ale bisericii;
 Aşteaptă din partea copilului adoptat să preia practica
confesională a familiei în cazul în care copilul este mai mare şi
aparţine unei alte confesiuni religioase?
l. Familia şi comunitatea
 Descrierea casei;
 Descrierea comunităţii;
 Ce oferă comunitatea pentru educaţia şi îngrijirea sănătăţii;
 Compoziţia etnică a comunităţii;
 Atitudinea comunităţii faţă de persoane provenind din etnii şi
culturi diferite;
 Mai există şi alte familii adoptive în comunitate.
m. Rezumat şi recomandări
 Un rezumat al caracteristicilor solicitantului care-i conferă sau nu
dreptul de a adopta un copil;
 Descrierea tipului de copil pentru care familia primeşte aprobarea
(vârstă, sex, stare de sănătate etc.);
 Dacă asistentul social crede că familia poate adopta un copil de
vârstă mare sau cu un anume handicap, motivele pentru care
susţine aceasta opţiune.
Studiul familiei este însoţit de diferite acte ca:
- Cererea familiei adresată organizaţiei cu programul pe adopţie;
- Copii legalizate ale actelor de stare civilă;
- Caziere judiciare;
- Adeverinţe de venituri;
- Certificate medicale tip;
- Caracterizări de la locul de muncă;
- Cererea familiei prin care se solicită atestarea ca familie adoptivă.

111
Pe baza planului de studiu al familiei asistentul social va realiza
evaluarea familiei doritoare să adopte un copil. Studiul familiei redactat
este înaintat supervizorului de program din organizaţia respectivă
pentru a fi revizuit şi aprobat.
4 . Atestarea familiei adoptive
Dupa ce persoana/familia este aprobată de către organizaţia
respectivă, dosarul este înaintat Direcţiei locale pentru Protecţia
Drepturilor Copilului şi Comisiei pentru Protecţia Copilului, cu adresă de
înaintare în vederea atestării ca familie adoptivă. Asistentul social pune
la dispoziţia Comisiei pentru Protecţia Copilului informaţiile necesare şi
sprijină Comisia în procesul de atestare. Unele Comisii cer ca un
asistent social din sectorul public să conducă o a doua anchetă socială.
După studierea dosarului şi intervievarea familiei, Comisia pentru
Protecţia Copilului emite o atestare oficială. Asistentul social
pregăteşte familia în vederea procesului de atestare ca familie
adoptatoare şi o reprezintă pe lângă toate autorităţile competente.
5 . Matching-ul dintre copil şi familia adoptivă
Matching-ul reprezintă procesul de selectare a celei mai potrivite
familii pentru îndeplinirea nevoilor copilului eligibil pentru adopţie. "E
prioritar să se găsească o familie pentru un copil şi un copil pentru
familia care doreşte să adopte. Individualitatea copilului şi nevoile sale
trebuiesc studiate înainte şi abia apoi se poate trece la căutarea
unei familii". 1 9 Marea responsabilitate a asistentului social constă
tocmai în identificarea precisă a nevoilor copilului (nevoia de dragoste
şi de securitate, nevoia de a explora lumea şi de a încerca experienţe
noi, de a obţine informaţii, de a dezvolta inteligenţa şi sentimentul de
control asupra lumii în care trăieşte, nevoia de laudă şi de
recunoaştere). Este deci nevoie de o evaluare a copiilor candidaţi la
adopţie, şi abia apoi se va face matching-ul.
Evaluarea copiilor candidaţi la adopţie
Problema evaluării se pune atât sub aspect psiho-medico-social
cât şi juridic. O evaluare cât mai corectă şi obiectivă - aceasta este
sarcina asistenţilor sociali, dar şi a altor factori din instituţiile în care
sunt ocrotiţi copiii, ca şi din rândul colectivelor de sprijin.

19
Advisory Council on Child Care, op. cit., p. 64

112
Evaluările primare şi cele periodice sunt deosebit de utile, prin
mijlocirea lor, cuplurile interesate în adopţie primind un summum de
informaţii dintre cele mai diverse, care se dovedesc deosebit de utile
pentru formarea unor impresii reale cu privire la copiii
propuşi spre adopţie. În acelaşi timp, asistentul social, cunoscând
preferinţele viitorilor părinţi, precum şi evoluţia copiilor aflaţi în
evidenţă va avea posibilitatea să-i recomande pe cei care corespund
trăsăturilor de caracter ale viitorilor părinţi.
Respectarea drepturilor părinţilor biologici (atunci când sunt
cunoscuţi) şi a interesului prioritar pentru copil de a trăi în familia sa
reclamă ca decizia, prin care un copil devine adoptabil, să fie rezultatul
unei documentaţii (anchete) aprofundate. Se vor cerceta cu
minuţiozitate atitudinea părinţilor faţă de copil, starea lor de sănătate,
situaţia economică, profesională şi materială a părinţilor, afectivitatea
acestora. De asemenea, factorii care răspund de soarta copiilor
respectivi trebuie să se convingă în ce măsură părinţii biologici au fost
sprijiniţi sau nu să-şi "recupereze" proprii copii în propriile familii.
Numai în măsura în care se va dovedi dezinteresul părinţilor
fireşti faţă de reintegrarea familială a copiilor, se va lua decizia
propunerii acestora pe "lista" celor adoptabili şi se va trece la
pregătirea dosarelor de evaluare. Pe de altă parte, evaluarea
trebuie să releve faptul că viitorul candidat la adopţie, deci copilul, este
capabil şi dornic să se integreze în familia adoptivă.
Problema se pune cu mai multă acuitate mai ales când copilul are
o vârstă mai mare şi a fost instituţionalizat un timp mai îndelungat. În
asemenea situaţii, copilul sau copiii respectivi vor trebui să fie informaţi
mai temeinic în legătură cu realităţile vieţii de familie, să fie ajutaţi să
cunoască nemijlocit atmosfera familială pentru a se putea adapta
mai uşor.
Nu este lipsit de interes să se cunoască trăinicia legăturilor psiho-
afective ale copilului în raport cu familia sa biologică, fiindcă o relaţie
apropiată poate să se constituie într-un handicap pentru o viitoare
adopţie.

113
Din punct de vedere juridic, evaluarea copilului presupune
constatarea îndeplinirii condiţiilor legale care trebuie întrunite de toate
părţile implicate în procesul adopţiei.
Fişa de adopţie a copilului este unul dintre cele mai edificatoare
documente, care reuneşte informaţii complexe vizând candidatul la
adopţie sub aspect social, medical, psiho-afectiv etc. Toate aceste date
au rolul de a prezenta copilul In individualitatea sa distinctă,
concentrând cele mai relevante informaţii asupra momentelor care au
marcat evoluţia copilului de la naştere, determinându-i personalitatea,
informaţii asupra trăsăturilor de caracter, înclinaţiilor, talentului, etc. De
aceea, instituţiile care ocrotesc copii, precum şi asistenţii sociali, în
unele cazuri extreme (când este vorba despre copiii neinstituţionalizaţi),
au datoria să realizeze un fel de 'jurnal" pentru fiecare copil în parte -
după cum se procedează în numeroase instituţii. În acest jurnal al
copilului vor fi notate evenimentele marcante din viaţa lui, respectiv
primele cuvinte rostite ( când ?, la ce vârstă?), când a început să
meargă, ce înclinaţii are, de cine şi când a fost vizitat, etc. Persoanele
care se ocupă efectiv de copil pot, şi e indicat să comenteze evoluţia în
timp a copilului, ele fiind singurele susceptibile să păstreze frânturi din
povestea acestor copii.
Fişa de adopţie a copilului, întocmită şi pe baza informaţiilor
rezultate din jurnalul copilului, trebuie să ofere o viziune cât mai
obiectivă şi fidelă a acestuia; ea trebuie redactată cu mare grijă,
onestitate şi responsabilitate întrucât de valoarea şi realismul
informaţiilor fumizate depinde viaţa atât a copilului, cât şi a familiilor
adoptatoare.
Odată identificat copilul eligibil, asistentul social din programul de
adopţie naţională trece în revistă familiile adoptive disponibile atestate
şi evaluează aceste familii în contextul nevoilor copilului şi referitor la
situaţia sa, împreună cu supervizorul de program din acea instituţie.
După consultări, ei recomandă cea mai potrivită familie pentru copil.
Adopţia va avea şanse de reuşită în măsura în care asistentul
social deţine informaţii suficiente şi detaliate atât despre familie cât şi
despre copii. Numai astfel va fi posibilă realizarea unei legături
adecvate între familia adoptatoare şi copilul adoptiv. De exemplu, unii

114
potenţiali adoptatori vor prefera un copil mai retras, pe când alţii ar dori
unul mai energic. Tocmai din acest motiv este necesar ca jurnalul
copilului să fie cât mai cuprinzător oferind date informaţionale dintre
cele mai diverse.
Familia selectată pentru un anumit copil trebuie să fie una în care
nevoile părinţilor şi a copilului să fie complementare, astfel încât copilul
să fie bine venit şi preţuit pentru el însuşi, să simtă că face parte din
familie şi să aibă posibilitatea de a-şi dezvolta capacităţile la maxim,
fiind capabil totuşi să realizeze ceea ce se aşteaptă de la el 2 0 .
Asistentul social realizează matching-ul furnizând în acelaşi timp
familiei informaţii de ordin general: motivul pentru care copilul se află în
unitatea de ocrotire sau în plasament şi perioada, starea de sănătate a
copilului, nivelul actual de dezvoltare din punct de fizic, cognitiv, social
şi emoţional, rutina zilnică etc. Aceste informaţii vor fidate viitorilor
adoptatori şi sub formă scrisă. După obţinerea acestor prime informaţii,
familia poate decide dacă se hotărăşte sau nu pentru copilul respectiv
în funcţie de nevoile şi flexibilitatea acesteia.
6 . Pregătirea pentru plasament/Contactul propriu-zis dintre copil
şi familia adoptatoare
După ce s-a efectuat matching-ul asistentul social împreună cu
familia adoptivă stabilesc primele contacte cu copilul preferat - un
moment deosebit de important pentru ambele părţi. E vorba de o suită
de întâlniri, care au un caracter gradual şi sunt menite să
contribuie la cunoaşterea şi apropierea dintre viitorii părinţi şi copiii
selectaţi (acomodare reciprocă).
În această perioadă se pregăteşte dosarul de încredinţare în
vederea adopţiei. În acest sens, familia adoptivă se implică direct în
obţinerea:
- ceritficatului medical tip care atestă starea de sănătate a
copilului;
- declaraţiei-consimţământ a familiei adoptatoare;
- copiei legalizate a certificatului de naştere al copilului.
Revenind la contactele copil-familie adoptivă, trebuie precizat că o
astfel de perioadă ar dura câteva săptămâni (5-6), fiind condiţionată

20
idem, p. 65

115
atât de vârsta copilului cât şi de alte elemente imprevizibile. Aceasta ar
trebui să fie structurată astfel 2 1 :
a) Prima întâlnire cu copilul. Este bine să aibă loc pe "teritoriul
copilului" (în unitatea de ocrotire în care se află instituţionalizat sau în
familia asistentului maternal).
b) A doua întălnire. Începe de la locul în care se află copilul şi
continuă cu o plimbare în aer liber, unde apropierea dintre cele două
părţi este mai firească iar plăcerea de a se afla împreună va fi dorită şi
altă dată.
c) La cea de-a treia întâlnire, dacă se poate, copilul va fi luat de
viitorii părinţi la ei acasă unde va petrece câteva ore. Astfel, copilul va
avea prilejul să ia contact cu ambianţa familială, să cunoască persoane
din familia lărgită sau vecini, să-i cucerească prin felul său de a fi şi să
i se simtă lipsa după ce se înapoiază.
d) A patra întâlnire se poate solda cu rămânarea peste noapte la
viitorii părinţi sau, eventual, petrecerea unui weekend împreună cu
noua familie.
e) Alte întâlniri vor fi necesare mai ales în cazul unor copii mai în
vârstă. Pentru ei, perioada de acomodare este, de regulă, mai
îndelungată.
Toate aceste întâlniri vor fi urmărite de asistenţii sociali care
mediază adopţiile, fiecare contact fiind evaluat.
Pregătirea familiei adoptive continuă şi în această fază. Familia
este familiarizată încă de la primele contacte cu dificultăţile iminente pe
parcursul derulării intregului proces. Viitorii părinti adoptivi sunt
informaţi asupra drepturilor şi obligaţiilor ce Ie revin în această calitate,
despre serviciile sociale şi sprijinul asistentului social al serviciului
public specializat al organizaţiei pre şi post plasament, fără a omite
informaţiile privind cadrul legislativ.
Pregătirea şi educaţia familiilor adoptive presupune, pe de altă
parte, că acestea au capacitatea de a înţelege sarcinile esenţiale ale
parentăţii adoptive, pot fi ajutaţi să anticipeze cum se vor descurca cu
acestea, pot învăţa metode alternative de comunicare şi de rezolvare a
problemelor, Sunt capabili să dezvolte puteri şi abilităţi personale şi

21
C. Moroşanu, C. Chelaru, I. Serbina, N. Iftimie, V. Eparu, op. cit., p. 215

116
ştiu ei inşişi destul de bine să-şi evalueze propriile aşteptări şi nevoi.
"Solicitanţii pot fi pregătiţi numai într-un grad relativ incomplet în faza
iniţială, învăţarea continuând pe durata prezentării copilului şi a
plasamentului care urmează." 2 2
7. Încredinţarea în vederea adopţîei/Plasarea copilului în familia
adoptivă
La acest nivel are loc plasarea copilului în familia adoptivă.
Plasarea reprezintă transferul efectiv al copilului din unitatea de
ocrotire sau familia de îngrijire temporară în sânul familiei adoptatoare.
Plasamentul, stabilit în prealabil de către asistentul social
împreună cu familia adoptivă, se face după obţinerea hotărârii de
încredinţare a Comisiei pentru Protecţia Copilului, unde işi are
domiciliul copilul aflat în dificultate.
Şi după plasarea copilului familia adoptivă este încurajată să
păstreze o legătură strânsă cu serviciul public specializat şi implicit cu
asistentul social care va urmări plasamentul până la finalizarea
procesului de adopţie.
Este limpede că intrarea copilului într-o familie va provoca
reajustări fundamentale ale modelelor de comunicare, interacţiune şi
relaţionare. Cunoştinţele anterioare despre familii şi copii îi permite
asistentului social să facă unele evaluări ale modului în care un
echilibru existent va fi tulburat, iar familiile trebuiesc pregătite să
accepte că schimbări majore sunt normale şi predictibile.
Ajutorul asistentului social este esenţial şi acum, pe parcursul
(dar şi în urma) plasamentului, când părinţii adoptivi ajung faţă în faţă
cu propriile sentimente şi reacţii, schimbarea atitudinii celor din jurul lor
şi cererile şi răspunsurile copilului. Sfatul şi ajutorul sunt frecvent
necesare atunci când sugarii sunt plasaţi în familii adoptive şi sunt
absolut vitale atunci când sunt plasaţi în noi familii copii de vârstă mai
mare.
În perioada încredinţării (de trei luni de zile) asistentul social
realizează rapoarte bilunare referitoare la evoluţia copilului şi a modului
în care s-a realizat integrarea.

22
Carole R. Smith, op. cit., p.18

117
Supervizarea plasamentului implică, deci, o atenţie permanentă
asupra cazului, asistentul social urmărind acomodarea reciprocă a
copilului şi a familiei, evoluţia psihosocială a copilului în noul său
cămin, precum şi schimbările intervenite în evoluţia cazului.
De asemenea, se oferă servicii de consiliere şi alte servicii de
sprijin familiei şi copilului până la finalizarea procesului de adopţie.
Contactele telefonice şi vizitele la domiciliu se fac bilunar sau ori de
câte ori se impune, întocmindu-se rapoarte psihosociale necesare atât
pentru obţinerea avizului favorabil din partea Direcţiei pentru
Protecţia Drepturilor Copilului din judeţul său sectorul unde-şi au
părinţii adoptivi domiciliul, cât şi pentru oferirea unei imagini a
activităţii asistentului social şi oferirea de informaţii, în timp, despre
copilul adoptat.
8 . Finalizarea adopţiei
Toate aceste etape fiind parcurse, apar semnele edificatoare de
afecţiune reciprocă. Se poate apela deci la organismul autorizat pentru
întocmirea dosarului de adopţie, ca şi la redactarea cererii pentru
încuviinţarea adopţiei de către instanţa de judecată.
Trebuie precizat că răspunderea asistentului social nu se încheie
o dată cu hotărârea judecătorească de încuviinţare a adopţiei. Rolul său
de mediator al consolidării adopţiei continuă. Vizitele sale sistematice
la noua familie a copilului adoptat vor continua după un program bine
determinat. La început, frecvenţa vizitelor va fi cel puţin
săptămânală, pentru ca pe parcursul a 3-4 luni, dacă lucrurile
evoluează normal, frecvenţa să se micşoreze, ajungându-se la un
moment dat, în situaţia ca vizitele să fie efectuate doar în împrejurări
aniversare.

2.6.3. Adopţia în România


În general, la baza adopţiei stau mai multe motive şi anume:
 Infertilitatea unuia sau a ambilor parteneri;
 Vârsta înaintată a mamei şi posibilitatea apariţiei unor probleme
genetice;
 Soţi la a doua căsătorie, care, chiar dacă au un copil dintr-o
căsătorie anterioară, işi doresc un copil împreună;

118
 Doresc sa aibă urmaşi;
 Să ajute un copil orfan sau abandonat;
 Din motive religioase etc.
În cazul României sunt puţine situaţii în care o adopţie se face din
sentimente caritabile; în cele mai multe cazuri infertilitatea este motivul
principal al adopţiei unui copil.
De obicei, familiile adoptă un singur copil. In puţine cazuri de familii
adoptive se întâmpIă ca după încheierea unei adopţii, părinţii să-şi
dorească un al doilea copil adoptat. Acest fenomen are o explicaţie mai
mult administrativă deoarece procedura de adopţie este lungă şi
anevoioasă şi îi sperie pe cei mai mulţi părinţi adoptatori.
Total adopţii definitive şi 1997 1998 1999 2000 2001
irevocabile 2 3 ian-mar
2857 4285 4326 814
Adopţii definitive şi irevocabile 840 1710 1291 298
naţionale (din încredinţări în
vederea adopţiei la familii sau
persoane)
Adopţii definitive şi irevocabile 851 2017 2575 3035 516
internaţionale (din centrele de
plasament publice şi private şi
din măsuri de încredinţare în
vederea adopţiei la familii sau
persoane)

Adopţia Ie păstrează copiilor abandonaţi propria securitate, Ie asigură


continuitatea relaţiilor de această dată cu părinţii psihologici. Dar
adopţia Ie conferă şi recunoaşterea socială şi legală, Ie oferă prilejul să
ia contact cu grija parintească, cu dragostea paternă. Este indiscutabil
ca adopţia nu neagă - nici nu are cum să nege importanţa părinţilor
biologici, dar din nefericire, inexistenţa lor îi face demni şi răspunzători
de viitorul copiilor pe acei ce s-au încumetat să facă un pas hotărâtor
să devină părinţi adoptivi, să Ie dea o identitate demnă unor copii care,
în alte împrejurări ar avea un viitor mai mult sau mai puţin incert.

23
Date existente la Autoritatea naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie

119