VALORI MORFOLOGICE
A:
1.ARTICOL POSESIV-GENITIVAL:
Ex: Această carte este a Ioanei.
2. ARTICOL DEMONSTRATIV
( ADJECTIVAL): Fata a mai mică ( a=cea)
3. VERB AUXILIAR:
Ex: A ştiut. (a= vb. a avea); A veni el.
(a= a vrea = va)
4.PREPOZIŢIE:
a) de acuzativ: Miroase a crini.
b)de genitiv: Tată a doi copii. Sinteza a ceea ce
s-a spus…( Când a însoţeşte un numeral, un
pronume invariabil,cum sunt: ce, ceea ce, tot,
nimic,pentru a crea cazul genitiv, nu avem altă
posibilitate decât cu prepoziţia a ,nu cu articolul
genitival.).
c) de infinitiv: a avea, a spune etc.
5. INTERJECŢIE: A, te văd!
I:
1. VERB PREDICATIV ( A FI):
Nu- i acasă. ( i = se află);
2. VERB COPULATIV ( A FI):
Nu – i frumos.
3. VERB AUXILIAR ( A FI –în
diateza pasivă): Nu –i ajutat de nimeni.
4. VERB AUXILIAR ( A VREA – în
viitor popular): De – i vedea locul... ( i = vei)
5. INTERJECŢIE : Iii, ce văd?
6. PRONUME PERSONAL ( formă
neaccentuată de dativ şi acuzativ): I – am văzut.
( i = pe ei / acuzativ) ; I – am spus.
( i = lui, ei / dativ);
Ai:
1.ARTICOL POSESIV ( GENITIVAL):
a) însoţeşte forme genitivale ( substantive,
pronume, numerale): Doi colegi ai fratelui ...
b) intră în alcătuirea pronumelui posesiv : ai
mei, tăi, săi, noştri, voştri;
2. VERB PREDICATIV ( A AVEA):
Ai un creion?
3. VERB AUXILIAR ( A AVEA – în
perfectul compus sau viitor popular): Ai scris?
Ai să vezi rezultatul.
4. SUBSTANTIV: ( REGIONALISM:
AI = USTUROI);
LUI:
1. ARTICOL HOTĂRÂT ENCLITIC
ŞI PROCLITIC: I-am spus colegului. (enclitic)
Lui Mihai nu-i spun. ( proclitic)
2. PRONUME PERSONAL :
Lui nu-i spun.
UN:
1. ARTICOL NEHOTĂRÂT(proclitic):
Un băiat a lipsit.
2. NUMERAL CARDINAL ( când este
însoţit de adverbele doar, numai ; de adjectivul
singur sau când apare în opoziţie cu mai multe
numerale: Am luat doar (numai) un caiet. Am
luat un singur caiet. Am luat un caiet, două
plicuri şi cinci timbre.
3. ADJECTIV PRONOMINAL
NEHOTĂRÂT ( când i se opune altul ): Un
copil desenează, altul se joacă.
O:
1, 2, 3 – idem un ( doar în exemple în
care să însoţească substantive feminine de
singular): O fată a lipsit. Am luat doar (numai)
o carte... etc.
4. PRONUME PERSONAL (formă
neaccentuată de acuativ): O cunosc. ( o = pe ea)
5. PRONUME PERSONAL CU
VALOARE NEUTRĂ ( intră în locuţiuni ,
expresii verbale şi nu are funcţie sintactică):
Când l-a văzut, a luat-o la fugă.
6. VERB AUXILIAR ( A VREA – în
viitor popular): O veni el. ( o = va);
7. INTERJECŢIE: O, frate!
1
 CEL,CEA,CEI,CELE:
1. ARTICOL DEMONSTRATIV
( ADJECTIVAL) – ( când însoţesc un adjectiv
sau un numeral): Cel mai mic puişor s-a
strecurat repede. Cel de-al doilea a fugit.
2. PRONUME DEMONSTRATIV
( când sunt urmate de prepoziţii, de care sau de
o formă genitivală): Cea din colţ m-a văzut.
Cele /care mă cunosc/ nu mă ocolesc. Cel al
Primăriei arată ora fixă.
3. ADJECTIV PRONOMINAL
DEMONSTRATIV.( când însoţesc un
substantiv): Pe cel deal,/ Pe cel colnic,/ Trece-o
mândră / Şi-un voinic.
DE:
1. PREPOZIŢIE : ( însoţeşte substantive,
pronume, numerale în acuzativ, dar şi verbe la
infinitiv,supin sau adverbe): Rochie de seară;
Mă tem de cei doi. Mă tem de ei. Casa de
acolo... Dorinţa de a reuşi... Maşina de
cusut;
2. CONJUNCŢIE
SUBORDONATOARE ( echivalentă cu: dacă,
fiindcă, să, chiar dacă, încât,când): În toate
aceste cazuri, va fi însoţită de un predicat.
De vrei, reuşeşti. ( = dacă); De n-ai învăţat, n-ai
reuşit. ( = fiindcă); Du-te de ia o pâine. (= să,
ca să); De mi-ai da luna, tot nu mă îndupleci.
(= chiar dacă); Mă doare, de-mi vine să urlu.
(=încât); De-l văzu, îndată se duse la el.
(= când);
3. PRONUME RELATIV ( echivalent cu
care): Cei/ de- au venit/ sunt colegii mei.
( = care).
4. INTERJECŢIE: De, dacă nu asculţi!
TOT:
1. PRONUME NEHOTĂRÂT ( = totul
sau când este urmat de ce, ceea ce ): A mâncat
tot. ( = totul); Tot / ce ( ceea ce) faci / mă
deranjează.
2. ADJECTIV PRONOMINAL
NEHOTĂRÂT ( însoţeşte un substantiv): Tot
textul este plin de greşeli.
3. ADVERB DE ÎNTĂRIRE: (= încă;
sau este corelator pentru o subordonată
concesivă): Tot mai sper... ( = încă); Orice-ai
face,/ tot nu mă convingi.
4. SUBSTANTIV: Acestea formează un
tot unitar.
CARE :
1. PRONUME INTEROGATIV:
Care este scopul tău?
2. PRONUME RELATIV:
Nu ştiu / care este scopul tău.
3. ADJECTIV PRONOMINAL
INTEROGATIV ( însoţeşte substantivul într-o
propoziţie interogativă): Care problemă este
mai dificilă?
4. ADJECTIV PRONOMINAL
RELATIV ( folosit în frază, urmat de un
substantiv pe care-l determină): Nu am aflat /
care problemă este mai dificilă.
5. PRONUME NEHOTĂRÂT
( echivalent cu : fiecare; unii, alţii ): S-a aşezat
care pe unde a găsit: care pe scaune, care pe
bănci...( = fiecare; unii,alţii;)
CINE:
1. PRONUME INTEROGATIV ( în
propoziţii interogative) ŞI RELATIV ( în frază):
Cine a lipsit? ( interogativ); Nu ştiu / cine a
lipsit. ( relativ);
2. PRONUME NEHOTĂRÂT
( echivalent cu oricine): Poate să zică cine
ce-o vrea. ( = oricine);
CE
IDEM CARE ( 1,2,3,4);
5. ADVERB DE ÎNTĂRIRE ( INTRĂ
ÎN SUPERLATIVUL ABSOLUT AL
ADJECTIVULUI ŞI ADVERBULUI
echivalează cu cât de ): Ce frumos este cerul!
( = cât de); Ce bine-mi pare! ( = cât de)
ŞI

2
 1. CONJUNCŢIE COORDONATOARE 1. CONJUNCŢIE COORDONATOARE
COPULATIVĂ: Mihai şi Victor au plecat. Au ADVERSATIVĂ: Eu citesc, iar voi mă
venit / şi au văzut. deranjaţi.
2. PRONUME REFLEXIV: ( = îşi) : Au 2. ADVERB DE TIMP = DIN NOU:
venit să-şi ia lucrurile. ( = îşi) „Iar te-ai cufundat în stele...” ( iar= din nou);
3. ADVERB DE ÎNTĂRIRE ( = chiar, DREPT:
însuşi): Şi voi aţi fost acolo. ( = chiar; înşivă );
În acest caz, nu are funcţie sintactică. 1.ADJECTIV ( însoţeşte un substantiv):
4. ADVERB CORELATIV DE TIMP Drum drept ;
cu funcţie sintactică de complement 2. ADVERB DE MOD ( însoţeşte un
circumstanţial de timp: Cum l-a văzut, s-a şi verb): Spune drept !
dus la el. ( şi = imediat, îndată, pe loc etc.) ; 3. PREPOZIŢIE DE ACUZATIV ( = ca):
L-a luat drept fratele lui.
MĂ, M- , ÎMI, -MI; TE, ÎŢI, -ŢI, NE,
VĂ, V-: DECÂT :

1. PRONUME PERSONALE ( când nu 1. PREPOZIŢIE DE ACUZATIV:

au aceeaşi persoană cu subiectul, deci cu verbul): Este mai rău decât tine.
Mă cunoşti bine.(Tu mă cunoşti; mă = pe mine) 2. ADVERB DE MOD ( = DOAR):
M- au recunoscut ( Ei – subiectul; m = pe mine) Nu-s decât ei acolo. Decât acestea au lipsit.
Îmi propuneţi ( voi) un joc. ( îmi = mie); etc.
2. PRONUME REFLEXIV ( când au AŞA:
aceeaşi persoană cu subiectul şi verbul): Mă
cunosc bine. Eu – subiect; mă- aceeaşi persoană 1. ADVERB DE MOD: Mi-a spus aşa.
întâi); M – am recunoscut. ( Eu –subiectul = 2. ADJECTIV: Aşa fapte nu rămân
persoana I; m = pe mine – persoana I) etc. nepedepsite.
3. Mă - poate fi şi interjecţie folosită ca
apelativ: Ce mai spui tu, mă ? ASEMENEA:

S: 1. ADVERB DE MOD: Şi eu îţi doresc

asemenea.
1. PRONUME REFLEXIV DE 2. ADJECTIV: Asemenea lucruri nu
ACUZATIV ( FORMĂ NEACCENTUATĂ de plac.
persoana a III-a singular şi plural = SE ): 3. PREPOZIŢIE DE DATIV: Şi vi
S – a uitat lung la mine. S –au uitat lung la procedaţi asemenea lor.
mine.
2. CONJUNCŢIE
SUBORDONATOARE = SĂ:
Mă duc s – o aştept. ( s = să);
3. VERB PREDICATIV, COPULATIV
ŞI AUXILIAR ( A FI) - în diateza pasivă:
Nu – s acasă. ( s = sunt = se află) – verb
predicativ „ a fi”; Nu – s cuminţi. ( = sunt) –
verb copulativ; Nu – s ajutaţi de nimeni.
( s = sunt) – verb auxiliar în diateza pasivă.

IAR: