Sunteți pe pagina 1din 15

SPĂLAREA BANILOR

LEGE Nr. 656 din 7 decembrie 2002 *** Republicată


pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi
pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a
finanţării terorismului
Extras

ART. 29*)
(1) Constituie infracţiunea de spălare a banilor şi se pedepseşte cu
închisoare de la 3 la 10 ani:
a) schimbarea sau transferul de bunuri, cunoscând că provin din
săvârşirea de infracţiuni, în scopul ascunderii sau al disimulării
originii ilicite a acestor bunuri ori în scopul de a ajuta persoana care
a săvârşit infracţiunea din care provin bunurile să se sustragă de la
urmărire, judecată sau executarea pedepsei;
b) ascunderea ori disimularea adevăratei naturi a provenienţei, a
situării, a dispoziţiei, a circulaţiei sau a proprietăţii bunurilor ori a
drepturilor asupra acestora, cunoscând că bunurile provin din
săvârşirea de infracţiuni;
c) dobândirea, deţinerea sau folosirea de bunuri, cunoscând că
acestea provin din săvârşirea de infracţiuni.
(2) Tentativa se pedepseşte.
(3) Dacă fapta a fost săvârşită de o persoană juridică, pe lângă
pedeapsa amenzii, instanţa aplică, după caz, una sau mai multe
dintre pedepsele complementare prevăzute la art. 136 alin. (3) lit. a)
- c) din Codul penal.
(4) Cunoaşterea provenienţei bunurilor sau scopul urmărit poate fi
dedusă/dedus din circumstanţele faptice obiective.
(5) Dispoziţiile alin. (1) - (4) se aplică indiferent dacă infracţiunea
din care provine bunul a fost comisă pe teritoriul României sau în
străinătate.
*) Art. 29 a fost corectat conform Rectificării publicate în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 117 din 1 martie 2013
1
ART. 30
Persoana care a comis infracţiunea prevăzută la art. 29, iar în
timpul urmăririi penale denunţă şi facilitează identificarea şi tragerea
la răspundere penală a altor participanţi la săvârşirea infracţiunii
beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute
de lege.

ART. 31*)
(1) Nerespectarea obligaţiilor prevăzute la art. 25 constituie
infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu
amendă, dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă.
(2) Dacă fapta prevăzută la alin. (1) a fost săvârşită din culpă,
pedeapsa este închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amenda.
*) Art. 31 a fost corectat conform Rectificării publicate în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 117 din 1 martie 2013

ART. 32
În cazul în care s-a săvârşit o infracţiune de spălare a banilor sau
de finanţare a terorismului, luarea măsurilor asigurătorii este
obligatorie.

ART. 33
(1) În cazul infracţiunilor de spălare a banilor şi de finanţare a
terorismului se aplică dispoziţiile art. 118 din Codul penal*) privind
confiscarea bunurilor.
(2) Dacă bunurile supuse confiscării nu se găsesc, se confiscă
echivalentul lor în bani sau bunurile dobândite în locul acestora.
(3) Veniturile sau alte beneficii materiale obţinute din bunurile
prevăzute la alin. (2) se confiscă.
(4) Dacă bunurile supuse confiscării nu pot fi individualizate faţă
de bunurile dobândite în mod legal, se confiscă bunuri până la
concurenţa valorii bunurilor supuse confiscării.

2
(5) Dispoziţiile alin. (4) se aplică în mod corespunzător şi
veniturilor sau altor beneficii materiale obţinute din bunurile supuse
confiscării, ce nu pot fi individualizate faţă de bunurile dobândite în
mod legal.
(6) Pentru a garanta ducerea la îndeplinire a confiscării bunurilor,
este obligatorie luarea măsurilor asigurătorii prevăzute de Codul de
procedură penală.
*) Vechiul Cod penal a fost abrogat. A se vedea Legea nr.
286/2009 privind Codul penal.

ART. 37
Hotărârea judecătorească definitivă privind infracţiunea prevăzută
la art. 29 se comunică Oficiului.

SPEȚE

1. Prin sentinţa penală nr. 575 din 17 octombrie 2006 a


Tribunalului Satu Mare a fost condamnat inculpatul Ţ.V. la 2 ani şi 8
luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă
prevăzută în art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000
şi 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor
prevăzută în art. 23 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 raportat la
art. 17 lit. e) şi art. 18 alin. (2) din Legea nr. 78/2000.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. s-a dispus ca
inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare.
Prima instanţă a reţinut că, în dosarul nr. 458/P/2004, martorul
denunţător C.G. - administrator la societatea comercială M. - a fost
cercetat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare pentru
săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare a banilor.
După sesizare, Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare, în
cursul lunii decembrie 2004, i-a transmis denunţătorului C.G. o
citaţie.

3
Pentru a cunoaşte motivul pentru care a fost chemat la parchet,
denunţătorul a apelat la martorul S.l., care, după ce a aflat problemele
pe care le are denunţătorul, s-a oferit să-l pună în legătură cu
inculpatul Ţ.V., ştiind că acesta are cunoştinţe pe lângă diverse
autorităţi şi s-ar putea să-i rezolve problemele în care este cercetat.
La scurt timp, în cursul aceleiaşi luni - decembrie 2004 -
denunţătorul C.G. s-a întâlnit cu inculpatul Ţ.V., ocazie cu care i-a
arătat actele întocmite de Garda Financiară, de Direcţia Generală a
Finanţelor Publice, precum şi invitaţiile primite, inclusiv citaţia emisă
de Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare. Cu acea ocazie,
inculpatul a afirmat că problemele sunt destul de grave, dar s-ar putea
rezolva, însă costă mult, indicându-i suma de 50.000 de euro.
Inculpatul i-a spus că are cunoştinţe la Parchetul de pe lângă
Tribunalul Satu Mare, a fost coleg de liceu cu mai mulţi procurori şi
cunoaşte comisari ai Gărzii Financiare, inspectori ai Direcţiei
Generale a Finanţelor Publice, prin intermediul cărora şi asupra
cărora are influenţă, precum şi că poate rezolva încetarea controlului
în mod favorabil pentru denunţător.
Au convenit să-i dea inculpatului 40.000 de euro, plătiţi în două
tranşe - prima sumă de 20.000 RON la 25 decembrie 2004, iar a doua
zi 60.000 RON şi, respectiv, 20.000 de euro.
După primirea banilor, inculpatul, împreună cu martorul
denunţător, au fost în mai multe rânduri atât la poliţie, cât şi la
Direcţia Generală a Finanţelor Publice, unde inculpatul Ţ.V. a
discutat cu mai mulţi funcţionari ai acestei instituţii.
În prima decadă a lunii ianuarie 2005, inculpatul şi martorul
denunţător s-au prezentat la cabinetul avocatului D.L. în vederea
angajării unui avocat, întrucât nici cercetările penale şi nici
controalele financiare nu se finalizau şi nu duceau la o concluzie
favorabilă pentru martorul denunţător.
La îndemnul avocatului, martorul denunţător C.G., la 21 ianuarie
2005, a depus autodenunţul la Parchetul Naţional Anticorupţie -
Biroul teritorial Satu Mare.

4
Tot în cursul lunii ianuarie 2005, inculpatul i-a restituit martorului
denunţător, în două tranşe, suma de 20.000 de euro - respectiv 8.000
de euro, prin intermediul avocatului D.L. şi 12.000 de euro ulterior -
rămânând nerestituită suma de 20.000 de euro.
Potrivit art. 257 C. pen., primirea de bani săvârşită de către o
persoană care lasă să creadă că are influenţă asupra unor funcţionari
pentru a-i determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuţiile
de serviciu constituie infracţiunea de trafic de influentă.
Raportat la situaţia de fapt aşa cum a fost descrisă mai sus,
recunoscută de inculpat, confirmată de martorii audiaţi atât în faza de
urmărire penală, cât şi în faţa instanţei, precum şi în baza celorlalte
probe administrate, instanţa a constatat că fapta inculpatului
întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de
influentă.
Reţinând vinovăţia inculpatului, instanţa, în baza art. 257 C. pen.
raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, l-a condamnat pe inculpat la
o pedeapsă de 2 ani şi 8 luni închisoare.
Inculpatul a avut cunoştinţă de faptul că banii primiţi de la
martorul denunţător C.G. provin din activitatea ilicită a acestuia în
administrarea societăţii comerciale M. Inculpatul a cunoscut
rezultatul cercetărilor şi învinuirile aduse administratorului C.G. atât
din convorbirile avute cu acesta, cât şi din actele pe care Ie-a studiat
în urma prezentării lor de către denunţătorul C.G.
Potrivit art. 23 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, dobândirea,
deţinerea sau folosirea de bunuri, cunoscând că acestea provin din
săvârşirea de infracţiuni, constituie infracţiunea de spălare a banilor
şi se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 12 ani, iar potrivit art. 17 lit.
e) din Legea nr. 78/2000, infracţiunea de spălare de bani, atunci când
banii provin din săvârşirea unei infracţiuni prevăzute în Secţiunea a
2-a din Legea nr. 78/2000, este infracţiune în legătură directă cu
infracţiunea de corupţie, iar potrivit art. 18 alin. (2), se sancţionează
cu pedeapsa prevăzută în Legea nr. 656/2002 al cărei maxim se
majorează cu 3 ani.

5
În consecinţă, prima instanţă a reţinut că fapta inculpatului de a
pretinde şi primi bani, cunoscând că aceştia provin din săvârşirea
unor infracţiuni, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de
spălare a banilor.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel procurorul şi inculpatul,
ambii solicitând, între altele, reţinerea în favoarea inculpatului a
dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002.
Curtea de Apel Oradea, prin decizia penală nr. 25 din 13 februarie
2007, a admis apelurile declarate de procuror şi inculpat, a desfiinţat
în parte sentinţa penală apelată şi, rejudecând, a descontopit pedeapsa
rezultantă de 3 ani închisoare în pedepsele componente, a făcut
aplicarea dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi a redus
pedeapsa aplicată inculpatului în baza art. 257 C. pen. raportat la art.
6 din Legea nr. 78/2000 de la 2 ani şi 8 luni închisoare la 2 ani
închisoare, iar pedeapsa aplicată în baza art. 23 alin. (1) lit. c) din
Legea nr. 656/2002, de la 3 ani închisoare la 2 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a) şi 34 alin. (1) lit. b) C. pen. a aplicat
inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.
Împotriva deciziei penale nr. 25 din 13 februarie 2007 a Curţii de
Apel Oradea a declarat recurs inculpatul criticând-o pentru
nelegalitate şi netemeinicie. Astfel, inculpatul a arătat, între altele, că
în mod greşit s-a dispus condamnarea sa pentru săvârşirea infracţiunii
prevăzute în art. 23 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 raportat la
art. 17 lit. e) şi art. 18 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, întrucât nu s-a
făcut dovada că a cunoscut împrejurarea că suma de bani pe care a
primit-o provenea din săvârşirea de infracţiuni de către cel care i-a
remis-o.
Inculpatul şi-a întemeiat recursul, între altele, pe dispoziţiile art.
3859 alin. (1) 18 C. proc. pen. şi a solicitat achitarea sa în baza art. 11
pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. pentru
săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor.

Arătați motivat care este soluția legală

6
2. Prin sentinţa penală nr. 233 din 2 decembrie 2002, Tribunalul
Bihor a condamnat pe inculpaţii S.V. şi S.H. pentru complicitate la
infracţiunea de luare de mită prevăzută în art. 26 C. pen. raportat la
art. 254 din acelaşi cod, iar în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la
art.10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a dispus achitarea acestora pentru
săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor prevăzută în art. 23 alin.
(1) lit. a) din Legea nr. 21/1999.
Instanţă a reţinut că, în anul 2001, societatea comercială E. a
hotărât să vândă un spaţiu comercial, pentru cumpărarea căruia
inculpatul O.I., director al Agenţiei Judeţene de Ocupare a Forţei de
Muncă Bihor, faţă de care s-a disjuns cauza, şi inculpaţii S.V. şi S.H.,
directori adjuncţi ai aceleiaşi instituţii au pretins, din suma ce avea să
fie plătită cu titlu de preţ, un comision de 2,7 miliarde de lei,
renegociat la 2,2 miliarde de lei.
La 21 noiembrie 2001, a fost încheiat contractul de vânzare-
cumpărare a imobilului, semnat, între alţii, de inculpatul O.I. în
numele AJOFM Bihor şi au fost emise ordinele de plată pentru
850.000 de lei, iar la 28 decembrie 2002, C.M., administrator al
societăţii vânzătoare care a denunţat fapta, a dat personal inculpatului
O.I. şi, prin intermediar, inculpaţilor S.H. şi S.V. câte 70.000 de lei.
După primirea sumelor menţionate, inculpaţii S.H. şi S.V. au
efectuat un schimb valutar la Banca E., sucursala Oradea, cumpărând
valută în monedă euro, fiecare dintre inculpaţi depunând banii pe
numele mamei sale.
Curtea de Apel Oradea, prin decizia penală nr. 85 din 17 aprilie
2003, a admis apelul procurorului numai cu privire la
individualizarea pedepsei şi obligarea unuia dintre inculpaţi la
restituirea sumei primite către denunţătoarea C.M. şi a respins
apelurile inculpaţilor (Secţia penală, decizia nr. 1386 din 11 martie
2004).

Arătați motivat dacă în speță este realizat sau nu conținutul


infracțiunii de spălare de bani.

7
3. Prin sentinţa penală nr. 233 din 2 decembrie 2002, Tribunalul
Bihor, a achitat pe inculpaţii S.A.V. și S.A.H. pentru săvârşirea
infracţiunii de spălare de bani, prevăzută de art. 23 alin. (1) lit. a) din
Legea nr. 21/1999. În fapt, s-a reținut că că inculpaţii, urmare a
dobândirii sumelor de câte 70.000 lei, rezultaţi din complicitatea la
infracţiunea de luare de mită (reţinută în sarcina inculpatului O.I.),
pentru a li se pierde urma au procedat, mai întâi la schimbarea
acestora în valută, prin intermediul unităţilor bancare, după care,
sumele rezultate în valută le-au depus la bănci comerciale pe numele
mamelor lor.
Curtea de Apel Oradea, prin decizia penală nr. 85/ A din 17 aprilie
2003, deși a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă
Tribunalul Bihor, a menținut soluția de achitare pentru comiterea
infracțiunii de spălare a banilor.
Cu privire la criticile referitoare la achitarea inculpaţilor pentru
săvârşirea infracţiunilor de spălare de bani, s-a arătat că sunt lipsite
atât de suport probator cât şi de temei legal.
În legătură cu acest aspect, s-a arătat că „faţă de data săvârşirii
infracţiunii, decembrie 2001 şi data soluţionării cauzei în primă
instanţă, legea incriminatoare a suferit modificări, dar inculpaţilor le
profită dispoziţiile art. 13 C. pen., cu privire la aplicarea legii mai
favorabile” deoarece „În reglementarea dispoziţiilor art. 23 alin. (1)
lit. a) din Legea nr. 21/1999, legiuitorul a înţeles să enumere
infracţiunile prin a căror săvârşire s-au obţinut bani, valori sau orice
alte bunuri, cu privire la care făptuitorii săvârşesc diferite acte, de
natură a desimula originea acestor valori sau sume de bani,
neregăsindu-se în această interpretare limitativă şi infracţiunea de
luare de mită”.
S-a mai arătat că „Probele administrate în cauză confirmă, fără
echivoc, că nici unul din inculpaţi nu a depus vreo sumă de bani la
bancă în data de 28 decembrie 2001, dată la care se reţine că s-ar fi
săvârşit infracţiunea, sumele de bani fiind depuse de către membri ai
familiilor inculpaţilor, persoane care nu au fost incriminate, condiţii

8
în care operaţiunile bancare nu pot fi interpretate ca acte proprii ale
inculpaţilor”.
Împotriva deciziei pronunţată de Curtea de Apel Oradea au
declarat recurs Parchetul de pe lângă această curte şi inculpaţii
S.A.H. şi S.A.V.

Arătați motivat dacă achitarea inculpaților este legală.

4. Tribunalul Bacău prin sentinţa penală nr. 444 din 27 noiembrie


2002, a dispus în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. a) C.
proc. pen., achitarea inculpatei S.V. pentru infracţiunea prevăzută de
art. 23 alin. (2) din Legea nr. 21/1999 şi 3 infracţiuni prevăzute de
art. 13 din Legea nr. 87/1994.
Instanţa a reţinut că nu există probe care să susţină situaţia de fapt
reţinută în rechizitoriu, în sensul că cei 10 cetăţeni turci, care au
înfiinţat societăţi comerciale fantomă, importau din afara graniţelor
României, produse alimentare gen piper, zahăr etc., dar de la punctul
vamal acestea „se transformau” devenind tricot sau bumbac, produse
ce erau transportate la depozitele societăţilor administrate de
inculpată, unde li se fixa un preţ, fiind ulterior vândute unor alte
societăţi comerciale, în special în Moldova.
Instanţa a reţinut că la dosar nu există nici o dovadă că inculpata a
primit în fapt produse alimentare, pe care să le valorifice, iar cu
ocazia percheziţiilor în depozitele societăţilor administrate de
inculpată au fost găsite numai produse din bumbac şi tricot.
S-a reţinut de asemenea că din relaţiile primite de la O.N.P.C.S.B.,
Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie şi Parchetul de pe
lângă Tribunalul Vrancea, rezultă că cercetările cu privire la cei 10
cetăţeni turci, pentru care s-a disjuns cauza prin rechizitoriu, continuă
şi vor mai dura, întrucât aceştia au părăsit România după înscrierea la
registru a societăţilor comerciale pe care le-au înfiinţat.
Faţă de cele mai sus reţinute instanţa a constatat că infracţiunea,
prevăzută de art. 23 alin. (2) din Legea nr. 21/1999 nu există, că nu s-

9
a făcut dovada că cetăţenii turci au obţinut venituri ilicite în urma
săvârşirii infracţiunii de contrabandă.
Referitor la cele trei infracţiuni prevăzute de art. 13 din Legea nr.
87/1997, având în vedere şi concluziile expertizei contabile efectuate
în faza de cercetare judecătorească instanţa a reţinut că înregistrarea
cheltuielilor societăţilor comerciale SC D.E. SRL, SC L.P. SRL şi SC
L.I. SRL au avut la bază operaţiuni reale astfel, încât s-a concluzionat
că se impune achitarea inculpatei, conform art. 11 pct. 2 lit. a),
raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. şi pentru aceste fapte.
Prin decizia penală nr. 287 din 15 iulie 2003, pronunţată de Curtea
de Apel Bacău au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe
lângă Tribunalul Bacău şi de Ministerul Finanţelor Publice şi s-a
desfiinţat în totalitate sentinţa penală nr. 441/2002.
Rejudecând instanţa de apel a dispus condamnarea inculpatei
pentru infracțiunile de spălare a banilor și evaziune fiscală.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de apel a reţinut că
inculpata a fost administrator al SC L.I. SRL Focşani, SC L.P. SRL
Focşani şi SC D.E. SRL Focşani, toate având sediul în str. Bujor şi ca
obiect principal de activitate comercializarea de tricot şi articole din
bumbac.
Rezultatul acestei activităţi fiind modeste, inculpata a acceptat la
începutul anului 2000, ca prin aceste societăţi să sprijine mai mulţi
cetăţeni turci, care au înfiinţat societăţi fantomă pe raza municipiului
Bucureşti, le-au înregistrat fictiv la Registrul Comerţului, şi-au
procurat acte cu aparenţă de legalitate şi apoi au părăsit ţara, de
activităţile producătoare de venituri ocupându-se cetăţenii turci C.A.
şi Z.A.H., cu care inculpata avea legături directe.
Instanţa a apreciat că înfiinţarea de societăţi fictive rezultă cu
certitudine din rapoartele de investigaţie ale poliţiei Vrancea, prin
care s-a constatat că cei 10 cetăţeni turci au închiriat locuinţe în
Bucureşti, numai pentru a putea declara că au sediu asigurat pentru
aceste societăţi, dar în fapt la acele sedii nu s-au desfăşurat activităţi
comerciale. Mai mult decât atât după întocmirea contractelor de
închiriere cetăţenii turci nu au mai fost văzuţi, fiind evident că actele
10
au fost întocmite doar pentru a se putea înregistra societăţile la
organele fiscale şi la registrul comerţului.
S-a reţinut că majoritatea acestor firme aveau în obiectul lor de
activitate comerţ cu ridicata de cafea, ceai, cacao şi condimente,
singura societate înmatriculată, pentru intermediere în comerţul cu
materii prime textile fiind SC O.I. SRL, aparţinând lui O.L.
De asemenea s-a reţinut că din relaţiile primite de la Poliţia de
frontieră rezultă că unii dintre cetăţenii turci figurează plecaţi din ţară
din 1999 şi 2000, iar alţii nici nu apar în evidenţe.
S-a mai reţinut că este cert dovedit că inculpata a acceptat prezenţa
cetăţeanului turc C.A. la sediul societăţii sale şi i-a facilitat obţinerea
unei locuinţe cu chirie în Focşani, prin martora C.A. Cetăţeanul turc
şi-a dus în societatea inculpatei aparatură de calcul ţinând practic
evidenţa sumelor încasate de la inculpată, de el sau de alţi cetăţeni
turci, verificându-i inculpatei activitatea comercială, modul de
evidenţă a tricotului şi plata transportatorilor, împrejurări ce rezultă
din agendele cu însemnări personale găsite la sediul firmei.
S-a precizat că tot tricotul era adus cu maşini înmatriculate în
Turcia şi practic prin şoferii acestora se primeau documentele
însoţitoare, eliberate pe numele acelor societăţi fictive, care nu aveau
în obiectul de activitate importul de tricot şi deci nu-l puteau
introduce legal prin organele vamale. Aşa fiind practic, sub controlul
cetăţenilor turci C.A. şi Z.A.H., inculpata primea de la şoferii turci
tricotul fără documente legale de provenienţă, fiind în posesia unor
facturi care la rubrica furnizor menţionau societăţi fantomă din
Bucureşti, ştampilate şi purtând semnături indescifrabile. Mărfurile
erau depozitate la societăţile inculpatei şi ulterior erau vândute. Plata
se efectua direct, conform însemnărilor din agende ori prin bancă, de
unde banii se ridicau pe bază de procură, conform actelor notariale
încheiate de cetăţenii turci plecaţi din ţară.
S-a reţinut că la controlul efectuat s-au găsit facturi în alb de la
aceleaşi societăţi cu numere consecutive celor prezentate, pentru
justificare, precum şi mari cantităţi de tricot, pentru care nu existau
acte de provenienţă.
11
Verificările efectuate la sediul societăţilor inculpatei evidenţiază
existenţa relaţiilor cu societăţile formal înfiinţate, pe bază de facturi
fictive, constatându-se că aceste societăţi nu figurează la
administraţiile financiare cu declaraţii, privind obligaţiile de plată la
bugetul statului sau decontări T.V.A.
S-a concluzionat că este dovedită săvârşirea infracţiunii de spălare
de bani, în modalitatea prevăzută de art. 23 alin. (2) din Legea nr.
21/1999, al cărei corespondent este art. 23 alin. (2) din Legea nr.
656/2002, raportat la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000, modificată
prin Legea nr. 161/2003.
Instanţa de apel a mai reţinut că inculpata se face vinovată şi de
comiterea a trei infracţiuni de evaziune fiscală, deoarece a înscris în
evidenţele celor trei societăţi cheltuieli pe baza unor acte justificative
false, care nu au avut la bază operaţiuni reale.
Inculpata a declarat recurs, împotriva deciziei susţinând că la data
judecării apelului infracţiunea, prevăzută de art. 23 alin. (2) din
Legea nr. 21/1999, era dezincriminată urmare a apariţiei Legii nr.
39/2003, intrată în vigoare la 28 februarie 2003.
S-a mai susţinut că în cauză s-a comis o gravă eroare de fapt prin
condamnarea inculpatei, pentru infracţiunea de spălare de bani şi de
evaziune fiscală, întrucât faptele nu există (ICCJ, secția penală,
Decizia nr. 3621/2004).

5. Prin sentinţa penală nr. 128 din 31 martie 2008 pronunţată de


Tribunalul Mehedinţi, în dosarul nr. 9381/101/2007, în baza art. 334
C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice din
infracţiunile de introducere în ţară de droguri de risc, prevăzută de
art. 3 alin. (l) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.
pen. şi de spălare a banilor, prevăzută de art. 23 pct. c din Legea nr.
656/2002, ambele cu aplicarea art. 33 – art. 34 C. pen. şi art. 37 lit. b)
C. pen., în infracţiunile de introducere în ţară de droguri de risc,
prevăzută de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art.
41 alin. (2) C. pen. şi de spălare a banilor, prevăzută de art. 23 pct. b

12
din Legea nr. 656/2002, ambele cu aplicarea art. 33-34 C. pen. şi art.
37 lit. b) C. pen.
În baza art. 3 alin. (l) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41
alin. (2) C. pen. şi art. 37 lit. b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii
de introducere în ţară a drogurilor de risc (haşiş), a fost condamnat
inculpatul G.M.P., la pedeapsa de 10 ani închisoare, în condiţiile art.
64 alin. (l) lit. a) teza a Il-a şi lit. b) C. pen., art. 71 alin. (2) C. pen.
În baza art. 65 alin. (2) C. pen., raportat la art. 53 alin. (l) pct. 2 lit.
a) C. pen., coroborat cu art. 3 alin. (l) din Legea nr. 143/2000, s-a
aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor
prevăzută de art. 64 alin. (l) lit. a) teza a Il-a şi lit. b) C. pen., pe o
perioadă de 3 ani în condiţiile art. 66 C. pen.
În baza art. 23 pct. b din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 37
lit. b) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat pentru săvârşirea
infracţiunii de spălare a banilor, la pedeapsa de 3 ani închisoare.
În baza art. 33 – art. 34 C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate în
pedeapsa cea mai grea, urmând ca inculpatul G.M.P. să execute o
pedeapsă principală rezultantă de 10 ani închisoare, precum şi
pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de art.
64 alin. (l) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani, în
condiţiile art. 66 C. pen.
În baza art. 17 din Legea nr. 143/2000, s-a dispus confiscarea
cantităţilor de droguri vândute de inculpat: 0,77 gr. haşiş la 28 august
2007, 2,03 gr. haşiş din 01 septembrie 2007, 193,09 gr. haşiş din 05
septembrie 2007 şi 194,79 gr. haşiş din 07 octombrie 2007, precum şi
a sumelor obţinute ca preţ, anume 100 lei la 28 august 2007, 330 lei
la 01 septembrie 2007, 2800 Euro la 05 septembrie 2007 şi 2200
Euro plus 2800 lei la data de 07 octombrie 2007.
În temeiul art. 118 lit. e) C. pen., s-a dispus confiscarea
autoturismului marca Ford, aparţinând numitei C.M., asupra căruia s-
a instituit sechestrul în temeiul art. 163, 164 C. proc. pen. şi art. 118
lit. e) C. pen., prin ordonanţa procurorului din 10 octombrie 2007
dată în dosarul nr. 66/D/P/2007 al D.I.I.C.O.T. – B.T. Mehedinţi.

13
Pentru a hotărî astfel, privitor la infracţiunea de spălare de bani,
prima instanță a reţinut că, având cunoștință de faptul că banii sunt
obţinuţi din tranzacţii ilegale de droguri, inculpatul a cumpărat un
autoturism marca Ford, pe numele concubinei sale, acesta acționând
în sensul ascunderii adevăratei naturi a provenienţei bunului în speţă,
faptă ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de spălare
de bani, prevăzută de art. 23 pct. b C. proc. pen.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat apel inculpatul G.M.P.,
criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate, solicitând rejudecarea
cauzei de către instanţa de apel în vederea pronunţării unei soluţii de
achitare în temeiul art. 10 lit. c) C. proc. pen., pentru ambele
infracţiuni, iar în subsidiar, a schimbării încadrării juridice din
infracţiunea prevăzută de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, în
infracţiunea prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 şi al
reducerii pedepselor, ca efect al aplicării art. 74 şi 76 C. pen.
În motivarea apelului, s-a arătat că, în absenţa infracţiunii din care
rezultă produsul supus spălării, în mod greşit s-a reţinut concursul de
infracţiuni şi existenţa infracțiunii de spălare a banilor.
Prin decizia penală nr. 94 din 26 iunie 2008, Curtea de Apel
Craiova, secţia penală, a admis apelul declarat de inculpatul G.M.P.
împotriva sentinţei penale nr. 128 din 31 martie 2008 a Tribunalului
Mehedinţi, desfiinţând în parte sentinţa apelată şi a achitat inculpatul
pentru o infracţiune prevăzută de art. 23 pct. b din Legea nr.
656/2002, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au declarat recurs
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.I.I.C.O.T.
– S.T. Craiova şi inculpatul G.M.P.
Examinând hotărârile pronunţate în cauză prin prisma motivelor de
recurs formulate, cât şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de
drept ale cauzei, Înalta Curte a constatat că în cauză s-a stabilit corect
situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului, procedându-se la încadrarea
juridică corespunzătoare a faptelor săvârşite de acesta.
Cu privire la sfera subiecţilor activi ai infracţiunii de spălare de
bani este de menţionat că, în doctrina şi practica judiciară există
14
opinii diferite, Înalta Curte apreciază că participantul la infracţiunea
principală (din care provine bunul albit) nu poate fi subiect activ al
infracţiunii de spălare a banilor dacă are calitatea de subiect activ al
primei infracţiuni deoarece el a devenit deţinător al bunului prin
comiterea faptei principale.
În acest sens, art. 8 din Legea nr. 656/2002 prevede expres cine
poate fi subiect activ al infracţiunii de spălare de bani.
În consecinţă, faţă de toate aceste considerente rezultă că, în cauză,
soluţia de achitare a inculpatului pentru infracţiunea de spălare de
bani este corectă. (ICCJ, secția penală, Decizia nr. 3164/2008).

15