CURS 3

Tema: Identificarea rolurilor şi atribuţiilor specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii

în muncă

1. Organizarea activităţii de securitate şi sănătate în muncă ,asumată de angajator.

Principii şi criterii de organizare:

a) obligaţia de a asigura securitatea şi sănătatea lucrătorilor, în toate aspectele referitoare

la muncă, revine angajatorului;
b) obligaţiile lucrătorilor în domeniul SSM nu vor afecta principiul responsabilităţii
angajatorului;
c) în contextul responsabilităţii sale, angajatorul va lua măsurile necesare pentru
asigurarea securităţii şi sănătăţii lucrătorilor, respectiv prevenirea riscurilor de
accidentare, informarea şi instruirea, precum şi realizarea cadrului organizatoric.

Modalităţi de organizare a activităţilor de prevenire şi protecţie

Organizarea activităţilor de prevenire şi protecţie este realizată de către angajator, în

următoarele moduri:
a)prin asumarea de către angajator, a atribuţiilor pentru realizarea măsurilor prevăzute de
lege;
b)prin desemnarea unuia sau mai multor lucrători pentru a se ocupa de activităţile de
prevenire şi protecţie;
c)prin înfiinţarea unui serviciu intern de prevenire şi protecţie;
d)prin apelarea la servicii externe de prevenire şi protecţie.
 (1)În cazul întreprinderilor cu până la 9 lucrători inclusiv angajatorul poate
efectua activităţile din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, dacă se
îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
a)activităţile desfăşurate în cadrul întreprinderii nu sunt dintre cele prevăzute în anexa nr. 5 la
lege;
b)angajatorul îşi desfăşoară activitatea profesională în mod efectiv şi cu regularitate în
întreprindere şi/sau unitate;
c) angajatorul a urmat cel puţin un program de pregătire în domeniul securităţii şi sănătăţii în
muncă, cu o durată minimă de 40 de ore fapt care se atestă printr-un document de absolvire
a programului de pregătire.
(2)în situaţia în care nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la alin. (1), angajatorul
trebuie să desemneze unul sau mai mulţi lucrători, , sau poate organiza serviciul intern de
prevenire şi protecţie, şi/sau să apeleze la servicii externe.
(3)în situaţia în care sunt îndeplinite condiţiile de la alin. (1), dar angajatorul nu
realizează în totalitate activităţile de prevenire şi protecţie, pentru activităţile pe care nu le
realizează angajatorul trebuie să apeleze la servicii externe.
 (1)În cazul întreprinderilor care au între 10 şi 49 de lucrători inclusiv, angajatorul
poate efectua activităţile din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, dacă se
îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
a) activităţile desfăşurate în cadrul întreprinderii nu sunt dintre cele prevăzute în anexa nr. 5;
b) riscurile identificate nu pot genera accidente sau boli profesionale cu consecinţe grave,
ireversibile, respectiv deces sau invaliditate;
c) angajatorul îşi desfăşoară activitatea profesională în mod efectiv şi cu regularitate în
întreprindere şi/sau unitate;
d) angajatorul a urmat cel puţin un program de pregătire în domeniul securităţii şi sănătăţii în
muncă, cu o durată minimă de 40 de ore fapt care se atestă printr-un document de absolvire
a programului de pregătire.
 (2)În situaţia în care nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la alin. (1), angajatorul
trebuie să desemneze unul sau mai mulţi lucrători sau poate organiza serviciul intern de
prevenire şi protecţie, şi/sau să apeleze la servicii externe.
(3)În situaţia în care sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la alin. (1) şi (2), dar
angajatorul, lucrătorii desemnaţi sau serviciul intern nu realizează în totalitate activităţile de
prevenire şi protecţie , angajatorul trebuie să apeleze la servicii externe.
 (1)În cazul întreprinderilor şi/sau unităţilor între 50 şi 249 de lucrători,
angajatorul trebuie să desemneze unul sau mai mulţi lucrători sau să organizeze
serviciu intern de prevenire şi protecţie pentru a se ocupa de activităţile de
prevenire şi protecţie din cadrul întreprinderii.
(2)În cazul întreprinderilor şi/sau unităţilor prevăzute la alin. (1), care desfăşoară
activităţi dintre cele prevăzute în anexa nr. 5, angajatorul trebuie să organizeze serviciu
intern de prevenire şi protecţie.
(3)În cazul în care lucrătorii desemnaţi/serviciul intern de prevenire şi protecţie nu
au capacităţile şi aptitudinile necesare pentru efectuarea tuturor activităţilor de prevenire şi
protecţie prevăzute la art. 15, angajatorul trebuie să apeleze la unul sau mai multe servicii
externe.
 (1)În cazul întreprinderilor şi/sau unităţilor care au peste 250 de lucrători,
angajatorul trebuie să organizeze serviciul intern de prevenire şi protecţie.
(2)În cazul în care serviciul intern de prevenire şi protecţie nu are capacităţile şi
aptitudinile necesare pentru efectuarea tuturor activităţilor de prevenire şi protecţie,
angajatorul trebuie să apeleze la unul sau mai multe servicii externe.

Activităţile de prevenire şi protecţie

Angajatorul trebuie să asigure planificarea, organizarea şi mijloacele necesare
activităţii de prevenire şi protecţie în unitatea şi/sau întreprinderea sa.
Activităţile de prevenire şi protecţie desfăşurate în cadrul întreprinderii şi/sau al unităţii
sunt următoarele:
1. identificarea pericolelor şi evaluarea riscurilor pentru fiecare componentă a sistemului de
muncă, respectiv executant, sarcină de muncă, mijloace de muncă/ echipamente de muncă
şi mediul de muncă pe locuri de muncă/posturi de lucru;
2. elaborarea, îndeplinirea, monitorizarea şi actualizarea planului de prevenire şi protecţie;
3. elaborarea de instrucţiuni proprii pentru completarea şi/sau aplicarea reglementărilor de
securitate şi sănătate în muncă, ținând seama de particularităţile activităţilor şi ale
unităţii/întreprinderii, precum şi ale locurilor de muncă/posturilor de lucru, şi difuzarea
acestora în întreprindere şi/sau unitate numai după ce au fost aprobate de către angajator;
4. propunerea atribuţiilor şi răspunderilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, ce
revin lucrătorilor, corespunzător funcţiilor exercitate, care se consemnează în fişa postului, cu
aprobarea angajatorului;
5. verificarea însușirii şi aplicării de către toţi lucrătorii a măsurilor prevăzute în planul de
prevenire şi protecţie, a instrucţiunilor proprii, precum şi a atribuţiilor şi responsabilităţilor ce
le revin în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă stabilite prin fişa postului;
6. tocmirea unui necesar de documentaţii cu caracter tehnic de informare şi instruire a
lucrătorilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă;
7. elaborarea tematicii pentru toate fazele de instruire, stabilirea, în scris, a periodicităţii
instruirii adecvate pentru fiecare loc de muncă în instrucţiunile proprii, asigurarea informării şi
instruirii lucrătorilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă şi verificarea însușirii şi
aplicării de către lucrători a informaţiilor primite;
8. elaborarea programului de instruire-testare la nivelul întreprinderii şi/sau unităţii;
9. asigurarea întocmirii planului de acţiune în caz de pericol grav şi iminent, conform
prevederilor art. 101-107 din HG 1425/2006 cu modificările şi completările ulterioare, şi
asigurarea ca toţi lucrătorii să fie instruiţi pentru aplicarea lui;
10. evidenţa zonelor cu risc ridicat şi specific prevăzute la art. 101-107 din HG 1425/2006 cu
modificările şi completările ulterioare;
2
11. stabilirea zonelor care necesită semnalizare de securitate şi sănătate în muncă, stabilirea
tipului de semnalizare necesar şi amplasarea conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr.
971/2006 privind cerinţele minime pentru semnalizarea de securitate şi/sau sănătate la locul
de muncă;
12. evidenţa meseriilor şi a profesiilor prevăzute de legislaţia specifică, pentru care este
necesară autorizarea exercitării lor;
13. evidenţa posturilor de lucru care necesită examene medicale suplimentare;
14. evidenţa posturilor de lucru care, la recomandarea medicului de medicina muncii,
necesită testarea aptitudinilor şi/sau control psihologic periodic;
15. monitorizarea funcţionării sistemelor şi dispozitivelor de protecţie, a aparaturii de măsură
şi control, precum şi a instalaţiilor de ventilare sau a altor instalaţii pentru controlul noxelor în
mediul de muncă;
16. verificarea stării de funcţionare a sistemelor de alarmare, avertizare, semnalizare de
urgenţă, precum şi a sistemelor de siguranţă;
17. efectuarea controalelor interne la locurile de muncă, cu informarea, în scris, a
angajatorului asupra deficienţelor constatate şi asupra măsurilor propuse pentru remedierea
acestora;
18. întocmirea rapoartelor şi/sau a listelor prevăzute de hotărârile Guvernului emise în
temeiul art. 51 alin. (1) lit. b) din lege, inclusiv cele referitoare la azbest, vibraţii, zgomot şi
şantiere temporare şi mobile;
19. evidenţa echipamentelor de muncă şi urmărirea ca verificările periodice şi, dacă este
cazul, încercările periodice ale echipamentelor de muncă să fie efectuate de persoane
competente, conform prevederilor din Hotărârea Guvernului nr. 1.146/2006 privind cerinţele
minime de securitate şi sănătate pentru utilizarea în muncă de către lucrători a
echipamentelor de muncă;
20. identificarea echipamentelor individuale de protecţie necesare pentru posturile de lucru
din întreprindere şi tocmirea necesarului de dotare a lucrătorilor cu echipament individual de
protecţie, conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 1.048/2006 privind cerinţele minime
de securitate şi sănătate pentru utilizarea de către lucrători a echipamentelor individuale de
protecţie la locul de muncă;
21. urmărirea întreținerii, manipulării şi depozitării adecvate a echipamentelor individuale de
protecţie şi a înlocuirii lor la termenele stabilite, precum şi în celelalte situaţii prevăzute de
Hotărârea Guvernului nr. 1.048/2006;
22. participarea la cercetarea evenimentelor conform competenţelor prevăzute la art. 108-
177 din HG 1425/2006 cu modificările şi completările ulterioare;
23. întocmirea evidenţelor conform competenţelor prevăzute la art. 108-177 din HG
1425/2006 cu modificările şi completările ulterioare;
24. elaborarea rapoartelor privind accidentele de muncă suferite de lucrătorii din
întreprindere şi/sau unitate, în conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) lit. d) din lege;
25. urmărirea realizării măsurilor dispuse de către inspectorii de muncă, cu prilejul vizitelor de
control şi al cercetării evenimentelor;
26. colaborarea cu lucrătorii şi/sau reprezentanţii lucrătorilor, serviciile externe de prevenire
şi protecţie, medicul de medicina muncii, în vederea coordonării măsurilor de prevenire şi
protecţie;
27. colaborarea cu lucrătorii desemnaţi/serviciile interne/serviciile externe ai/ale altor
angajatori, în situaţia în care mai mulţi angajatori şi desfăşoară activitatea în acelaşi loc de
muncă;
28. urmărirea actualizării planului de avertizare, a planului de protecţie şi prevenire şi a
planului de evacuare;
29. propunerea de sancţiuni şi stimulente pentru lucrători, pe criteriul îndeplinirii obligaţiilor şi
atribuţiilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă;
30. propunerea de clauze privind securitatea şi sănătatea în muncă la încheierea contractelor
de prestări de servicii cu alţi angajatori, inclusiv la cele încheiate cu angajatori străini;

3
31. întocmirea unui necesar de mijloace materiale pentru desfăşurarea acestor activităţi;
32. evidenţa echipamentelor, zonarea corespunzătoare, asigurarea/urmărirea ca verificările
şi/sau încercările periodice ale echipamentelor de muncă să fie efectuate la timp şi de către
persoane competente ori alte activităţi necesare, potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr.
1.058/2006 privind cerinţele minime pentru îmbunătățirea securităţii şi protecţia sănătăţii
lucrătorilor care pot fi expuşi unui potenţial risc datorat atmosferelor explozive;
33. alte activităţi necesare/specifice asigurării securităţii şi sănătăţii lucrătorilor la locul de
muncă.
Activităţile legate de supravegherea stării de sănătate a lucrătorilor se vor efectua în
conformitate cu prevederile art. 24 şi 25 din lege.

Servicii de prevenire şi protecţie

Lucrători desemnaţi
Desemnarea nominală a lucrătorului/ lucrătorilor pentru a se ocupa de activităţile de
prevenire şi protecţie se face prin decizie a angajatorului.
Angajatorul va desemna lucrătorul numai din rândul lucrătorilor cu care are încheiat
contract individual de muncă cu normă întreagă.
Angajatorul va consemna în fişa postului activităţile de prevenire şi protecţie pe care
lucrătorul desemnat are capacitatea, timpul necesar şi mijloacele adecvate să le efectueze.
Observații
 Pentru a putea să desfășoare activităţile de prevenire și protecţie, lucrătorul desemnat
trebuie să îndeplinească cel puțin cerinţele minime de pregătire în domeniul securității
și sănătății în muncă, potrivit prevederilor art. 49 din Normele metodologice de aplicare
ale Legii 316/2006.
 Angajatorul va stabili numărul de lucrători desemnaţi în funcţie de mărimea
întreprinderii şi/sau unităţii şi/sau riscurile la care sunt expuşi lucrătorii, precum şi de
distribuţia acestora în cadrul întreprinderii şi/sau unităţii.
 Angajatorul trebuie să asigure mijloacele adecvate şi timpul necesar pentru ca
lucrătorii desemnaţi să poată desfăşura activităţile de prevenire şi protecţie conform
fişei postului.

Serviciile interne de prevenire şi protecţie

Pentru a putea să desfășoare activităţile de prevenire și protecţie, lucrătorul desemnat
trebuie să îndeplinească cel puţin cerinţele minime de pregătire în domeniul securităţii și
sănătăţii în muncă, potrivit prevederilor art. 49 din HG 1425/2006 cu modificările şi
completările ulterioare.
Serviciul intern de prevenire şi protecţie trebuie să fie format din lucrători care
îndeplinesc cerinţele minime de pregătire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă
corespunzătoare nivelului mediu şi/sau superior, şi, după caz, alţi lucrători care pot
desfăşura activităţi auxiliare.
Conducătorul serviciului de prevenire şi protecţie trebuie să îndeplinească cerinţele
minime de pregătire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă corespunzătoare nivelului
superior.
Serviciul intern de prevenire şi protecţie se organizează în subordinea directă a
angajatorului ca o structură distinctă.
Lucrătorii din cadrul serviciului intern de prevenire şi protecţie trebuie să desfăşoare
numai activităţi de prevenire şi protecţie şi cel mult activităţi complementare cum ar fi:
prevenirea şi stingerea incendiilor şi protecţia mediului.
Angajatorul va consemna în regulamentul intern sau în regulamentul de organizare şi
funcţionare activităţile de prevenire şi protecţie pentru efectuarea cărora serviciul intern de
prevenire şi protecţie are capacitate şi mijloace adecvate.

4
 Serviciul intern de prevenire şi protecţie trebuie să aibă la dispoziţie resursele materiale
şi umane necesare pentru îndeplinirea activităţilor de prevenire şi protecţie desfăşurate în
întreprindere.
Angajatorul va stabili structura serviciului intern de prevenire şi protecţie în funcţie de
mărimea întreprinderii şi/sau unităţii şi/sau riscurile la care sunt expuşi lucrătorii, precum şi
de distribuţia acestora în cadrul întreprinderii şi/sau unităţii.
Angajatorul trebuie să asigure mijloacele adecvate pentru ca serviciul intern de
prevenire şi protecţie să poată desfăşura activităţile specifice.
Când angajatorul îşi desfăşoară activitatea în mai multe puncte de lucru, serviciul de
prevenire şi protecţie trebuie să fie organizat astfel încât să se asigure în mod corespunzător
desfăşurarea activităţilor specifice.
În situaţia în care activitatea de prevenire şi protecţie este asigurată prin mai multe
servicii interne, acestea vor acţiona coordonat pentru asigurarea eficienţei activităţii.
Serviciul intern de prevenire şi protecţie poate să asigure şi supravegherea medicală,
dacă dispune de personal cu capacitate profesională şi de mijloace materiale adecvate.

Servicii externe de prevenire şi protecţie

Serviciul extern de prevenire şi protecţie asigură, pe bază de contract, activităţile de
prevenire şi protecţie în domeniu.
Serviciul extern trebuie să aibă acces la toate informaţiile necesare desfăşurării
activităţii de prevenire şi protecţie.
Serviciul extern de prevenire şi protecţie trebuie să îndeplinească următoarele
cerinţe:
a) să dispună de personal cu capacitate profesională adecvată şi de mijloacele materiale
necesare pentru a-şi desfăşura activitatea;
b) să fie abilitat de Comisia de abilitare a serviciilor externe de prevenire şi protecţie şi de
avizare a documentaţiilor cu caracter tehnic de informare şi instruire în domeniul securităţii şi
sănătăţii în muncă.
Serviciul extern de prevenire şi protecţie trebuie să fie format din lucrători care
îndeplinesc cerinţele minime de pregătire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă
corespunzătoare nivelului mediu şi/sau superior, şi, după caz, alţi lucrători care pot desfăşura
activităţi auxiliare.
Conducătorul serviciului extern de prevenire şi protecţie trebuie să îndeplinească
cerinţele minime de pregătire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă corespunzătoare
nivelului superior.
În cazul în care serviciul extern de prevenire şi protecţie este format dintr-o singură
persoană, aceasta trebuie să îndeplinească cerinţele minime de pregătire în domeniul.

Organizarea comitetului de securitate şi sănătate în muncă

Comitetul de securitate şi sănătate în muncă se constituie în unităţile care au un număr
de cel puţin 50 de lucrători, inclusiv cu capital străin, care desfăşoară activităţi pe teritoriul
României.
Inspectorul de muncă poate impune constituirea comitetului de securitate şi sănătate
în muncă în unităţile cu un număr mai mic de 50 de lucrători în funcţie de natura activităţii şi
de riscurile identificate.
În cazul în care activitatea se desfăşoară în unităţi dispersate teritorial, se pot înfiinţa
mai multe comitete de securitate şi sănătate în muncă; numărul acestora se stabileşte prin
contractul colectiv de muncă aplicabil sau prin regulamentul intern ori regulamentul de
organizare şi funcţionare.
Comitetul de securitate şi sănătate în muncă se constituie şi în cazul activităţilor care se
desfăşoară temporar, respectiv cu o durată mai mare de 3 luni.
În unităţile care au mai puţin de 50 de lucrători, atribuţiile comitetului de securitate şi
sănătate în muncă revin reprezentanţilor lucrătorilor, cu răspunderi specifice în domeniul
securităţii şi sănătăţii lucrătorilor.
5
 Componenta comitetului de securitate si sănătate in muncă
Comitetul de securitate şi sănătate n muncă este constituit din următorii membri:
a) angajator sau reprezentantul său legal;
b) reprezentanţi ai angajatorului cu atribuţii de securitate şi sănătate n muncă;
c) reprezentanţi ai lucrătorilor cu răspunderi specifice n domeniul securităţii şi sănătăţii
lucrătorilor;
d) medicul de medicină a muncii.
Angajatorul sau reprezentantul său legal este preşedintele comitetului de securitate şi
sănătate în muncă.
Lucrătorul desemnat sau reprezentantul serviciului intern de prevenire şi protecţie este
secretarul comitetului de securitate şi sănătate în muncă.
Reprezentanţii lucrătorilor în comitetele de securitate şi sănătate în muncă vor fi
desemnaţi de către lucrători dintre reprezentanţii lucrătorilor cu răspunderi specifice în
domeniul securităţii şi sănătăţii lucrătorilor, după cum urmează:
a) de la 10 la 100 de lucrători - 2 reprezentanţi;
b) de la 101 la 500 de lucrători - 3 reprezentanţi;
c) de la 501 la 1.000 de lucrători - 4 reprezentanţi;
d) de la 1.001 la 2.000 de lucrători - 5 reprezentanţi;
e) de la 2.001 la 3.000 de lucrători - 6 reprezentanţi;
f) de la 3.001 la 4.000 de lucrători - 7 reprezentanţi;
g) peste 4.000 de lucrători - 8 reprezentanţi.
Reprezentanţii lucrătorilor în comitetul de securitate şi sănătate în muncă vor fi aleşi pe
o perioadă de 2 ani.
Modalitatea de desemnare a reprezentanţilor lucrătorilor în comitetele de securitate şi
sănătate în muncă va fi stabilită prin contractul colectiv de muncă, regulamentul intern sau
regulamentul de organizare şi funcţionare.

OBSERVATII
(1)Angajatorul are obligaţia să acorde fiecărui reprezentant al lucrătorilor în comitetele de
securitate şi sănătate în muncă timpul necesar exercitării atribuţiilor specifice.
(2)Timpul alocat acestei activităţi va fi considerat timp de muncă şi va fi de cel puţin:
a) 2 ore pe lună în unităţile având un efectiv de până la 99 de lucrători;
b) 5 ore pe lună în unităţile având un efectiv între 100 şi 299 de lucrători;
c) 10 ore pe lună în unităţile având un efectiv între 300 şi 499 de lucrători;
d) 15 ore pe lună în unităţile având un efectiv între 500 şi 1.499 de lucrători;
e) 20 de ore pe lună în unităţile având un efectiv de 1.500 de lucrători şi peste.
(3)Instruirea necesară exercitării rolului de membru în comitetul de securitate şi sănătate
în muncă trebuie să se realizeze în timpul programului de lucru şi pe cheltuiala unităţii.
Membrii comitetului de securitate şi sănătate în muncă se nominalizează prin decizie
scrisă a preşedintelui acestuia, iar componenţa comitetului va fi adusă la cunoştinţă tuturor
lucrătorilor.
La întrunirile comitetului de securitate şi sănătate în muncă vor fi convocaţi să participe
lucrătorii desemnaţi, reprezentanţii serviciului intern de prevenire şi protecţie şi, în cazul în
care angajatorul a contractat unul sau mai multe servicii externe de prevenire şi protecţie,
reprezentanţii acestora.
La întrunirile comitetului de securitate şi sănătate în muncă pot fi invitaţi să participe
inspectori de muncă.

Funcţionarea comitetului de securitate şi sănătate în muncă

Comitetul de securitate şi sănătate în muncă funcţionează în baza regulamentului de
funcţionare propriu.
Angajatorul are obligaţia să asigure întrunirea comitetului de securitate şi sănătate în
muncă cel puţin o dată pe trimestru şi ori de câte ori este necesar.

6
 Ordinea de zi a fiecărei întruniri este stabilită de către preşedinte şi secretar, cu
consultarea reprezentanţilor lucrătorilor, şi este transmisă membrilor comitetului de securitate
şi sănătate în muncă, inspectoratului teritorial de muncă şi, dacă este cazul, serviciului extern
de protecţie şi prevenire, cu cel puţin 5 zile înaintea datei stabilite pentru întrunirea
comitetului.
Secretarul comitetului de securitate şi sănătate în muncă convoacă în scris membrii
comitetului cu cel puţin 5 zile înainte de data întrunirii, indicând locul, data şi ora stabilite.
La fiecare întrunire secretarul comitetului de securitate şi sănătate în muncă încheie un
proces-verbal care va fi semnat de către toţi membrii comitetului.
Comitetul de securitate şi sănătate în muncă este legal întrunit dacă sunt prezenţi cel
puţin jumătate plus unu din numărul membrilor săi.
Comitetul de securitate şi sănătate în muncă convine cu votul a cel puţin două treimi din
numărul membrilor prezenţi.
Secretarul comitetului de securitate şi sănătate în muncă va afişa la loc vizibil copii ale
procesului-verbal încheiat.
Secretarul comitetului de securitate şi sănătate în muncă transmite inspectoratului
teritorial de muncă, în termen de 10 zile de la data întrunirii, o copie a procesului-verbal
încheiat.

Atribuţiile comitetului de securitate şi sănătate în muncă

Pentru realizarea informării, consultării şi participării lucrătorilor, în conformitate cu
art. 16, 17 şi 18 din lege, comitetul de securitate şi sănătate în muncă are cel puţin
următoarele atribuţii:
a) analizează şi face propuneri privind politica de securitate şi sănătate în muncă şi planul de
prevenire şi protecţie, conform regulamentului intern sau regulamentului de organizare şi
funcţionare;
b) urmăreşte realizarea planului de prevenire şi protecţie, inclusiv alocarea mijloacelor
necesare realizării prevederilor lui şi eficienţa acestora din punct de vedere al îmbunătăţirii
condiţiilor de muncă;
c) analizează introducerea de noi tehnologii, alegerea echipamentelor, luând în considerare
consecinţele asupra securităţii şi sănătăţii, lucrătorilor, şi face propuneri în situaţia constatării
anumitor deficienţe;
d) analizează alegerea, cumpărarea, întreţinerea şi utilizarea echipamentelor de muncă, a
echipamentelor de protecţie colectivă şi individuală;
e) analizează modul de îndeplinire a atribuţiilor ce revin serviciului extern de prevenire şi
protecţie, precum şi menţinerea sau, dacă este cazul, înlocuirea acestuia;
f) propune măsuri de amenajare a locurilor de muncă, ţinând seama de prezenţa grupurilor
sensibile la riscuri specifice;
g) analizează cererile formulate de lucrători privind condiţiile de muncă şi modul în care îşi
îndeplinesc atribuţiile persoanele desemnate şi/sau serviciul extern;
h) urmăreşte modul în care se aplică şi se respectă reglementările legale privind securitatea
şi sănătatea în muncă, măsurile dispuse de inspectorul de muncă şi inspectorii sanitari;
i) analizează propunerile lucrătorilor privind prevenirea accidentelor de muncă şi a
îmbolnăvirilor profesionale, precum şi pentru îmbunătăţirea condiţiilor de muncă şi propune
introducerea acestora în planul de prevenire şi protecţie;
j) analizează cauzele producerii accidentelor de muncă, îmbolnăvirilor profesionale şi
evenimentelor produse şi poate propune măsuri tehnice în completarea măsurilor dispuse în
urma cercetării;
k) efectuează verificări proprii privind aplicarea instrucţiunilor proprii şi a celor de lucru şi face
un raport scris privind constatările făcute;
l) dezbate raportul scris, prezentat comitetului de securitate şi sănătate în muncă de către
conducătorul unităţii cel puţin o dată pe an, cu privire la situaţia securităţii şi sănătăţii în
muncă, la acţiunile care au fost întreprinse şi la eficienţa acestora în anul încheiat, precum şi
propunerile pentru planul de prevenire şi protecţie ce se va realiza în anul următor.

7
 Obligaţiile angajatorului referitoare la comitetul de securitate şi sănătate în
muncă
 Angajatorul trebuie să furnizeze comitetului de securitate şi sănătate în muncă toate
informaţiile necesare, pentru ca membrii acestuia să îşi poată da avizul în cunoştinţă
de cauză.
 Angajatorul trebuie să prezinte, cel puţin o dată pe an, comitetului de securitate şi
sănătate în muncă un raport scris care va cuprinde situaţia securităţii şi sănătăţii în
muncă, acţiunile care au fost întreprinse şi eficienţa acestora în anul încheiat, precum
şi propunerile pentru planul de prevenire şi protecţie ce se vor realiza în anul următor.
 Angajatorul trebuie să transmită raportul prevăzut la alin. (1), avizat de membrii
comitetului de securitate şi sănătate în muncă, în termen de 10 zile, inspectoratului
teritorial de muncă.
 Angajatorul trebuie să supună analizei comitetului de securitate şi sănătate în muncă
documentaţia referitoare la caracteristicile echipamentelor de muncă, ale
echipamentelor de protecţie colectivă şi individuală, în vederea selecţionării
echipamentelor optime.
 Angajatorul trebuie să informeze comitetul de securitate şi sănătate în muncă cu
privire la evaluarea riscurilor pentru securitate şi sănătate, măsurile de prevenire şi
protecţie atât la nivel de unitate, cât şi la nivel de loc de muncă şi tipuri de posturi de
lucru, măsurile de prim ajutor, de prevenire şi stingere a incendiilor şi evacuare a
lucrătorilor.
 Angajatorul comunică comitetului de securitate şi sănătate în muncă punctul său de
vedere sau, dacă este cazul, al medicului de medicina muncii, serviciului intern sau
extern de prevenire şi protecţie, asupra plângerilor lucrătorilor privind condiţiile de
muncă şi modul în care serviciul intern sau extern de prevenire şi protecţie îşi
îndeplineşte atribuţiile.

2. Instruirea personalului pe probleme de securitate şi sănătate în muncă, în cazul

în care angajatorul desfăşoară activităţile de securitate şi sănătate în muncă în
propria societate.

Dispoziţii generale

Instruirea în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă are ca scop însuşirea cunoştinţelor

şi formarea deprinderilor de securitate şi sănătate în muncă.
Instruirea lucrătorilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă la nivelul întreprinderii
şi/sau al unităţii se efectuează în timpul programului de lucru si este considerata timp de
munca
Instruirea lucrătorilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă cuprinde 3 faze:
a) instruirea introductiv-generală;
b) instruirea la locul de muncă;
c) instruirea periodică.
La instruirea personalului în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă vor fi folosite
mijloace, metode şi tehnici de instruire, cum ar fi: expunerea, demonstraţia, studiul de caz,
vizionări de filme, diapozitive, proiecţii, instruire asistată de calculator.
Fiecare angajator are obligaţia să asigure baza materială corespunzătoare unei instruiri
adecvate.
Angajatorul trebuie să dispună de un program de instruire - testare, pe meserii sau
activităţi.
Rezultatul instruirii lucrătorilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă se
consemnează în mod obligatoriu în fişa de instruire individuală, cu indicarea materialului
predat, a duratei şi datei instruirii.

8
 Completarea fişei de instruire individuală se va face cu pix cu pastă sau cu stilou,
imediat după verificarea instruirii.
După efectuarea instruirii, fişa de instruire individuală se semnează de către lucrătorul
instruit şi de către persoanele care au efectuat şi au verificat instruirea.
Fişa de instruire individuală va fi păstrată de către conducătorul locului de muncă şi va fi
însoţită de o copie a fişei de aptitudini, completată de către medicul de medicina muncii în
urma examenului medical la angajare.
Pentru persoanele aflate în întreprindere şi/sau unitate cu permisiunea angajatorului,
angajatorul stabileşte, prin regulamentul intern sau prin regulamentul de organizare şi
funcţionare, reguli privind instruirea şi însoţirea acestora în întreprindere şi/sau unitate.
Pentru lucrătorii din întreprinderi şi/sau unităţi din exterior, care desfăşoară activităţi pe
bază de contract de prestări de servicii în întreprinderea şi/sau unitatea unui alt angajator,
angajatorul beneficiar al serviciilor va asigura instruirea lucrătorilor privind activităţile
specifice întreprinderii şi/sau unităţii respective, riscurile pentru securitate şi sănătate în
muncă, precum şi măsurile şi activităţile de prevenire şi protecţie la nivelul întreprinderilor
şi/sau unităţii, în general si se va
în fişa de instruire colectivă, conform modelului prezentat în anexa nr. 12la Normele
Metodologice.
Fişa de instruire colectivă se întocmeşte în două exemplare, din care un exemplar se va
păstra de către angajator/lucrător desemnat/serviciu intern de prevenire şi protecţie care a
efectuat instruirea şi un exemplar se păstrează de către angajatorul lucrătorilor instruiţi sau,
în cazul vizitatorilor, de către conducătorul grupului.
Reprezentanţii autorităţilor competente în ceea ce priveşte controlul aplicării legislaţiei
referitoare la securitate şi sănătate în muncă vor fi însoţiţi de către un reprezentant desemnat
de către angajator, fără a se întocmi fişă de instructaj.

Instruirea introductiv-generală
Instruirea introductiv-generală se face:
a) la angajarea lucrătorilor definiţi conform art. 5 lit. a) din lege;
b) lucrătorilor detaşaţi de la o întreprindere şi/sau unitate la alta;
c) lucrătorilor delegaţi de la o întreprindere şi/sau unitate la alta;
d) lucrătorului pus la dispoziţie de către un agent de muncă temporar.
Scopul instruirii introductiv-generale este de a informa despre activităţile specifice
întreprinderii şi/sau unităţii respective, riscurile pentru securitate şi sănătate în muncă,
precum şi măsurile şi activităţile de prevenire şi protecţie la nivelul întreprinderii şi/sau
unităţii, în general.
Instruirea introductiv-generală se face de către:
a) angajatorul care şi-a asumat atribuţiile din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă; sau
b) lucrătorul desemnat; sau
c) un lucrător al serviciului intern de prevenire şi protecţie; sau
d) serviciul extern de prevenire şi protecţie.
Instruirea introductiv-generală se face individual sau în grupuri de cel mult 20 de
persoane.
Durata instruirii introductiv-generale depinde de specificul activităţi şi de riscurile pentru
securitate şi sănătate în muncă, precum şi de măsurile şi activităţile de prevenire şi protecţie
la nivelul întreprinderii şi/sau al unităţii, în general.
Angajatorul stabileşte prin instrucţiuni proprii durata instruirii introductiv-generale; aceasta
nu va fi mai mică de 8 ore.
In cadrul instruirii introductiv-generale se vor expune, în principal, următoarele
probleme:
a) legislaţia de securitate şi sănătate în muncă;
b) consecinţele posibile ale necunoaşterii şi nerespectării legislaţiei de securitate şi sănătate
în muncă;
c) riscurile de accidentare şi îmbolnăvire profesională specifice unităţii;

9
d) măsuri la nivelul întreprinderii şi/sau unităţii privind acordarea primului ajutor, stingerea
incendiilor şi evacuarea lucrătorilor.
Conţinutul instruirii introductiv-generale trebuie să fie în conformitate cu tematica
aprobată de către angajator.
Instruirea introductiv-generală se va finaliza cu verificarea însuşirii cunoştinţelor pe bază
de teste.
Rezultatul verificării va fi consemnat în fişa de instruire.

Observaţie
Lucrătorii nu vor putea fi angajaţi dacă nu şi-au însuşit cunoştinţele prezentate în
instruirea introductiv-generală.

Instruirea la locul de muncă

Instruirea la locul de muncă se face după instruirea introductiv-generală şi are ca scop
prezentarea riscurilor pentru securitate şi sănătate în muncă, precum şi măsurile şi activităţile
de prevenire şi protecţie la nivelul fiecărui loc de muncă, post de lucru şi/sau fiecărei funcţii
exercitate.
Instruirea la locul de muncă se face tuturor lucrătorilor, inclusiv la schimbarea locului
de muncă în cadrul întreprinderii şi/sau al unităţii.
Instruirea la locul de muncă se face de către conducătorul direct al locului de muncă,
în grupe de maximum 20 de persoane.
Fişa de instruire se păstrează de către conducătorul locului de muncă.
Durata instruirii la locul de muncă depinde de riscurile pentru securitate şi sănătate în
muncă, precum şi de măsurile şi activităţile de prevenire şi protecţie la nivelul fiecărui loc de
muncă, post de lucru şi/sau fiecărei funcţii exercitate.
Durata instruirii la locul de muncă nu va fi mai mică de 8 ore şi se stabileşte prin
instrucţiuni proprii de către conducătorul locului de muncă respectiv, împreună cu:
a) angajatorul care şi-a asumat atribuţiile din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă; sau
b) lucrătorul desemnat; sau
c) un lucrător al serviciului intern de prevenire şi protecţie; sau
d) serviciul extern de prevenire şi protecţie.
Instruirea la locul de muncă se va efectua pe baza tematicilor întocmite de către
angajatorul care şi-a asumat atribuţiile din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă/lucrătorul
desemnat/serviciul intern de prevenire şi protecţie/serviciul extern de prevenire şi protecţie şi
aprobate de către angajator, care vor fi păstrate la persoana care efectuează instruirea.
Instruirea la locul de muncă va cuprinde:
a) informaţii privind riscurile de accidentare şi îmbolnăvire profesională specifice locului de
muncă şi/sau postului de lucru;
b) prevederile instrucţiunilor proprii elaborate pentru locul de muncă şi/sau postul de lucru;
c) măsuri la nivelul locului de muncă şi/sau postului de lucru privind acordarea primului
ajutor, stingerea incendiilor şi evacuarea lucrătorilor;
d) prevederi ale reglementărilor de securitate şi sănătate în muncă privind activităţi specifice
ale locului de muncă şi/sau postului de lucru;
e) instruirea la locul de muncă va include în mod obligatoriu demonstraţii practice privind
activitatea pe care persoana respectivă o va desfăşura şi exerciţii practice privind utilizarea
echipamentului individual de protecţie, a mijloacelor de alarmare, intervenţie, evacuare şi de
prim ajutor.

Observaţie
Începerea efectivă a activităţii la postul de lucru de către lucrătorul instruit se face numai
după verificarea cunoştinţelor de cate şeful ierarhic superior celui care a făcut instruirea şi se
consemnează în fişa de instruire individuală.

10
 Instruirea periodică
Instruirea periodică se face tuturor lucrătorilor şi are drept scop reîmprospătarea şi
actualizarea cunoştinţelor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă.
Instruirea periodică se efectuează de către conducătorul locului de muncă.
Intervalul dintre două instruiri periodice va fi stabilit prin instrucţiuni proprii, în funcţie de
condiţiile locului de muncă şi/sau postului de lucru, şi nu va fi mai mare de 6 luni.
Pentru personalul tehnico-administrativ intervalul dintre două instruiri periodice va fi de
cel mult 12 luni.
Verificarea instruirii periodice se face de către şeful ierarhic al celui care efectuează
instruirea şi prin sondaj de către angajator/lucrătorul desemnat/serviciul intern de prevenire şi
protecţie/serviciile externe de prevenire şi protecţie, care vor semna fişele de instruire ale
lucrătorilor, confirmând astfel că instruirea a fost făcută corespunzător.
Instruirea periodică se va completa în mod obligatoriu şi cu demonstraţii practice.
Instruirea periodică se va efectua pe baza tematicilor întocmite de către angajatorul care
şi-a asumat atribuţiile din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă/lucrătorul
desemnat/serviciul intern de prevenire şi protecţie/serviciul extern de prevenire şi protecţie şi
aprobate de către angajator, care vor fi păstrate la persoana care efectuează instruirea.
Instruirea periodică se face suplimentar celei programate în următoarele cazuri:
a) când un lucrător a lipsit peste 30 de zile lucrătoare;
b) când au apărut modificări ale prevederilor de securitate şi sănătate în muncă privind
activităţi specifice ale locului de muncă şi/sau postului de lucru sau ale instrucţiunilor proprii,
inclusiv datorită evoluţiei riscurilor sau apariţiei de noi riscuri în unitate;
c) la reluarea activităţii după accident de muncă;
d) la executarea unor lucrări speciale;
e) la introducerea unui echipament de muncă sau a unor modificări ale echipamentului
existent;
f) la modificarea tehnologiilor existente sau procedurilor de lucru;
g) la introducerea oricărei noi tehnologii sau a unor proceduri de lucru.
Durata instruirii periodice in cazurile a) - g) de la paragraful anterior nu va fi mai mică
de 8 ore şi se stabileşte în instrucţiuni proprii de către conducătorul locului de muncă
respectiv, împreună cu:
a) angajatorul care şi-a asumat atribuţiile din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă; sau
b) lucrătorul desemnat; sau
c) un lucrător al serviciului intern de protecţie şi prevenire; sau
d) serviciul extern de protecţie şi prevenire.
Instruirea periodică se va efectua pe baza tematicilor întocmite de către
angajatorul care şi-a asumat atribuţiile din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă/lucrătorul
desemnat/serviciul intern de prevenire şi protecţie/serviciul extern de prevenire şi protecţie şi
aprobate de către angajator, care vor fi păstrate la persoana care efectuează instruirea.

3. Asigurarea echipamentului individual de protecţie de către angajatorul care

desfăşoară activităţile de securitate şi sănătate în muncă în propria societate.
Conform HOTĂRÂRII nr. 1048 din 9 august 2006 privind cerinţele minime de
securitate şi sănătate pentru utilizarea de către lucrători a echipamentelor individuale de
protecţie la locul de muncă Echipamentul individual de protecţie se distribuie gratuit de
angajator, care asigură buna sa funcţionare şi o stare de igienă satisfăcătoare prin
intermediul întreţinerii, reparării şi înlocuirilor necesare.
Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei poate stabili dispoziţii pe baza cărora
să se impună ca lucrătorul să contribuie la costul unui anumit echipament individual de
protecţie, în situaţiile în care utilizarea echipamentului nu este exclusiv pentru locul de
muncă.
Angajatorul informează mai întâi lucrătorul despre riscurile împotriva cărora îl
protejează purtarea echipamentului individual de protecţie.

11
 Angajatorul asigură instruirea lucrătorului şi, dacă este cazul, organizează
antrenamente pentru modul de purtare a echipamentului individual de protecţie.
Echipamentul individual de protecţie poate fi utilizat numai în scopurile specificate şi în
conformitate cu fişa de instrucţiuni, cu excepţia împrejurărilor specifice şi excepţionale.
Instrucţiunile trebuie să fie pe înţelesul lucrătorilor.
În cadrul întreprinderii şi/sau unităţii trebuie să se furnizeze şi să fie disponibile
informaţii adecvate privind fiecare echipament individual de protecţie impus în conformitate
cu art. 5 şi 6.
Condiţiile de utilizare a echipamentului individual de protecţie, în special durata
purtării, sunt determinate în funcţie de gravitatea riscului, frecvenţa expunerii la risc,
caracteristicile postului de lucru al fiecărui lucrător şi de performanţa echipamentului
individual de protecţie.
Echipamentul individual de protecţie este, în principiu, destinat purtării de către o
singură persoană.
Dacă împrejurările impun purtarea echipamentului individual de protecţie de către mai
multe persoane, se iau măsuri corespunzătoare pentru a se asigura că această utilizare nu
creează diferiţilor utilizatori nici o problemă de sănătate sau de igienă.
Orice echipament individual de protecţie trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
a) să fie corespunzător pentru riscurile implicate, fără să conducă el însuşi la un risc
mărit;
b) să corespundă condiţiilor existente la locul de muncă;
c) să ia în considerare cerinţele ergonomice şi starea sănătăţii lucrătorului;
d) să se potrivească în mod corect persoanei care îl poartă, după toate ajustările
necesare.
În cazul în care prezenţa unor riscuri multiple impune purtarea simultană a mai multor
echipamente individuale de protecţie, aceste echipamente trebuie să fie compatibile şi să îşi
păstreze eficacitatea în raport cu riscul/riscurile respectiv/respective.

4. Prevenirea accidentelor de muncă şi menţinerea stării de sănătate a

personalului.

Măsuri organizatorice de prevenire

Măsurile organizatorice, în cadrul sistemului de muncă, vizează executantul şi sarcina
de muncă, şi se referă în principal la:
- examenul medical;
- examenul psihologic;
- instruirea lucrătorilor;
- propaganda în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă;
- organizarea activităţii şi a locului de muncă.

Organizarea activităţii şi a locului de muncă:

- În procesul de muncă, organizarea muncii reprezintă modalitatea de concepere
a sarcinilor de muncă şi de repartizare a acestora între executanţi, în scopul
asigurării productivităţii muncii, protecţiei sănătăţii şi securităţii lucrătorilor.
- Organizarea raţională a muncii se bazează pe studiul muncii şi pe ergonomie,
şi multe dintre problemele pe care le soluţionează prezintă interes şi ca măsuri de
prevenire a accidentelor de muncă şi bolilor profesionale.
- Metodele de muncă ce se utilizează trebuie să se bazeze pe aplicarea
principiilor ergonomice fundamentale şi suplimentare ale economiei de mişcări.
- Raţionalizarea activităţii executantului necesită şi respectarea unor principii
referitoare la sarcina de muncă – repartizarea sarcinii de muncă numai
executanţilor care sunt apţi d.p.d.v. al capacităţii de muncă să o îndeplinească;
varietatea sarcinii, coerenţa sarcinilor, durata optimă a ciclului de muncă, gruparea
sarcinilor.

12
 - Asigurarea unui mediu fizic şi psihic neobositor şi nepericulos se realizează prin
aplicarea măsurilor tehnice de protecţie împotriva factorilor de risc proprii mediului
de muncă.
- Organizarea timpului de odihnă şi pentru necesităţi fireşti poate avea un efect
important asupra capacităţii de muncă, asupra prevenirii oboselii.
- Stabilirea corectă a numărului, duratei şi conţinutului pauzelor de odihnă şi
repartizarea acestora pe durata unei zile de lucru, durata şi perioada concediului
de odihnă în raport cu munca depusă, au un efect benefic asupra recuperării
capacităţii de muncă.
Măsuri tehnice de prevenire
Măsurile tehnice, în cadrul sistemului de muncă, vizează mijloacele de muncă şi
mediul de muncă, şi pot fi grupate în:
- măsuri de protecţie intrinsecă;
- măsuri de protecţie colectivă;
- măsuri de protecţie individuală.

Protecţia intrinsecă:
Protecţia intrinsecă reprezintă modalitatea de prevenire a accidentelor de muncă şi
bolilor profesionale prin principiul de funcţionare, forma sau modul de dispunere a
componentelor maşinilor, fără a se adăuga elemente concepute special pentru realizarea
securităţii muncii.
Protecţia intrinsecă se realizează din faza de concepere a sistemelor tehnice, astfel
încât fiecare element component este proiectat pentru a asigura, în acelaşi timp, funcţia de
producţie şi cea de securitate. Protecţia intrinsecă este dependentă de dezvoltarea ştiinţei şi
de progresul tehnic.

Protecţia colectivă:
Protecţia colectivă reprezintă ansamblul metodelor şi mijloacelor tehnice prin care se
previne sau diminuează acţiunea factorilor de risc asupra a doi sau mai mulţi executanţi. În
practică, protecţia colectivă se materializează, în principal, prin dotarea instalaţiilor, maşinilor
etc., cu dispozitive şi aparate concepute cu scopul unic de a proteja lucrătorii în timpul
desfăşurării procesului de muncă.
În funcţie de riscurile pe care le previn, distingem:
- metode şi mijloace de combatere a noxelor chimice şi de îmbunătăţire a
microclimatului (ventilare industrială);
- metode şi mijloace de prevenire a electrocutării (electrosecuritate);
- metode şi mijloace de combatere a electricităţii statice;
- metode şi mijloace de prevenire a iradierii (radioprotecţie);
- metode şi mijloace de combatere a zgomotului şi vibraţiilor;
- metode şi mijloace de combatere a riscurilor mecanice;
- metode şi mijloace de îmbunătăţire a iluminatului etc.

Metode şi mijloace de combatere a noxelor chimice şi de îmbunătăţire a

microclimatului (ventilare industrială):
Aerul din halele industriale se viciază prin gaze, vapori, căldură şi praful care se
degajă, odată cu desfăşurarea procesului tehnologic.
Modificările survenite în compoziţia şi starea aerului ca urmare a acestor degajări au
influenţă vătămătoare asupra sănătăţii oamenilor, motiv pentru care prezenţa lor în aer este
admisă numai în cantităţi foarte mici şi concentraţii inofensive.
Aceste concentraţii, denumite admisibile, se pot realiza şi menţine printr-o ventilare
permanentă a încăperilor, ventilaţie care nu trebuie să producă senzaţia de inconfort termic,
ca rezultat al vitezei aerului.
Temperatura, umiditatea şi viteza aerului din încăpere, necesare confortului termic,
sunt asigurate prin instalațiile de ventilare.
Ventilarea încăperilor se poate face ţinând seama de mai multe criterii:
13
 - după modul de asigurare a energiei necesare vehiculării aerului, există:
ventilare naturală (deplasarea aerului este datorită diferenţei dintre densitatea
aerului exterior şi a celui interior) şi ventilare mecanică (deplasarea aerului se
face în mod forţat cu ajutorul ventilatoarelor);
- după modul de acţiune a instalaţiei de ventilare în zona de lucru, deosebim:
ventilare generală (circulația aerului se face în tot spaţiul zonei de lucru),
ventilare locală (se captează nocivităţile la locul de muncă) şi ventilare mixtă (
se combină captările locale cu introducere de aer proaspăt în tot spaţiul zonei
de lucru);
- după regimul de presiuni, există: ventilare în depresiune (debitul de aer
introdus este mai mic decât cel evacuat), ventilare în suprapresiune ( debitul de
aer introdus este mai mare decât cel evacuat) şi ventilare în echilibru ( debitul
de aer introdus este egal cu debitul de aer evacuat);
Eficacitatea igienico - sanitară a instalaţiei se stabileşte prin compararea măsurătorilor
de noxe efectuate cu instalaţia în funcţionare normală şi cu instalaţia oprită.

Metode şi mijloace de prevenire a electrocutării:

Metodele şi mijloacele de prevenire diferă în funcţie de modul în care se produce
electrocutarea, respectiv prin atingere directă a elementelor aflate normal sub tensiune ale
unei instalaţii electrice, sau prin atingere indirectă a elementelor care în mod normal nu sunt
sub tensiune şi care au ajuns accidental sub tensiune datorită unui defect.
Pentru protecţia împotriva electrocutării prin atingere directă sunt prevăzute măsuri
tehnice şi măsuri organizatorice.
Dintre măsurile tehnice prevăzute de norme, proiectantul sau orice electrician
autorizat care proiectează o instalaţie electrică, trebuie să adopte una sau mai multe din
următoarele soluţii:
- acoperiri cu materiale electroizolante a părţilor active ale instalaţiilor şi
echipamentelor electrice;
- închideri în carcase sau acoperiri cu învelişuri exterioare;
- îngrădiri fixe;
- îngrădiri mobile;
- protecţia prin amplasare (asigurarea unor distanţe minime de protecţie);
- scoaterea de sub tensiune a instalaţiei sau a echipamentului electric la care
urmează a se efectua lucrări şi verificarea lipsei de tensiune;
- folosirea mijloacelor de protecţie electroizolante;
- alimentarea la tensiune redusă de protecţie;
- egalizarea potenţialelor şi izolarea faţă de pământ a platformei de lucru.
Măsurile organizatorice aplicate pentru prevenirea electrocutărilor prin atingere
directă sunt următoarele:
- admiterea la lucru a personalului calificat în meseria de electrician, autorizat şi
instruit;
- executarea intervenţiilor numai în baza documentelor de acces în instalaţii;
- delimitarea materială a locurilor de muncă;
- eşalonarea operaţiilor de intervenţie în instalaţiile electrice;
- elaborarea instrucţiunilor de lucru pentru întreţinerea şi exploatarea
instalaţiilor electrice;
- executarea verificărilor periodice ale măsurilor tehnice;
Pentru protecţia împotriva electrocutării prin atingere indirectă, normele prevăd numai
aplicarea de măsuri tehnice.
Dintre măsurile tehnice prevăzute de norme, proiectantul sau orice electrician
autorizat care proiectează o instalaţie electrică trebuie să adopte una sau mai multe din
următoarele soluţii:
- alimentarea la tensiune redusă (tensiune joasă);
- legarea la pământ;
- legarea la nul;
14
 - dirijarea distribuţiei potenţialelor;
- izolarea suplimentară de protecţie aplicată echipamentului electric;
- izolarea zonei de manipulare a omului;
- protecţia prin separare;
- protecţia automată împotriva tensiunilor de defect (PATD);
- protecţia automată împotriva curenţilor de defect (PACD);
- folosirea mijloacelor de protecţie electroizolante;
- controlul permanent al rezistenţei de izolaţie.
Pentru evitarea electrocutării prin atingere indirectă, normele prevăd aplicarea a două
măsuri de protecţie: o măsură de protecţie principală care să asigure protecţia în orice
condiţii şi o măsură de protecţie suplimentară care să asigure protecţia în cazul deteriorării
protecţiei principale.
În cazul reţelelor de joasă tensiune, cu neutrul legat la pământ, măsura principală de
protecţie utilizată frecvent este protecţia prin legare la nul, suplimentată cu o instalaţie de
legare la pământ de protecţie, dimensionată astfel încât rezistenţa de dispersie faţă de
pământ, măsurată din orice punct al reţelei de nul, să fie de cel mult 4 ohmi.
În locurile de muncă puţin periculoase din punctul de vedere al pericolului de
electrocutare este suficientă aplicarea numai a unei singure măsuri, considerată principală.
La personalul de exploatare a instalaţiilor şi echipamentelor electrice trebuie să existe
următoarele documente:
a) instrucţiuni de exploatare;
b) instrucţiuni de protecţie împotriva pericolului de electrocutare;
c) instrucţiuni de intervenţie şi acordare a primului ajutor în caz de electrocutare;
d) programul de verificări periodice ale echipamentelor electrice şi ale instalaţiilor şi
mijloacelor de protecţie împotriva pericolului de electrocutare.

Metode şi mijloace de combatere a electricităţii statice:

Aprecierea riscului de iniţiere de incendii sau explozii din cauze electrostatice este
posibilă în situaţia în care cunoaştem potenţialul electrostatic şi intensitatea câmpului electric,
mărimi importante care pot da informaţii cu privire la încărcarea electrostatică şi frecvent
folosite în măsurări. În apariţia descărcărilor electrice disruptive (scântei electrice) potenţialul
este direct implicat.
Combaterea electricităţii statice se poate realiza în două moduri, şi anume:
- prin preîntâmpinarea formării sarcinilor electrostatice;
- prin facilitarea scurgerii rapide de pe corpul în cauză.
Marea majoritate a metodelor de eliminare sau reducere a nivelurilor de încărcare
electrostatică se bazează pe facilitarea scurgerii în timp util a sarcinilor, astfel încât să se
evite acumularea lor şi creşterea potenţialului până la valori periculoase.
În vederea reducerii sau eliminării electricităţii statice de pe corpurile solide, metoda
cea mai simplă este legarea acestora la priza de pământ cu ajutorul unui conductor electric.
Legarea la pământ trebuie să fie sigură. Se recomandă îmbinări prin sudură sau prezoane.
În cazul reducerii sau eliminării electricităţii statice la lichide, cu referire, în special la
produsele petroliere ( care prin încărcare electrostatică creează pericol de incendiu sau
explozie), o primă metodă de îndepărtare a încărcărilor electrostatice, care este întotdeauna
necesară şi suficientă, este legarea la pământ a echipamentelor metalice aferente circulaţiei
şi stocării lichidelor (rezervoare, recipiente, tubulatură, tronsoane de conducte, bazine,
pompe, flanşe şi în general orice instalaţie adiacentă).
Cea mai modernă şi totodată cea mai eficientă metodă de evitare şi eliminare a
încărcărilor electrostatice ale lichidelor este tratarea cu aditivi antistatici, în special pentru
antistatizarea produselor petroliere.

Metode şi mijloace de prevenire a iradierii (radioprotecţie):

Protecţia împotriva radiaţiilor ionizante.

15
 Pentru stabilirea măsurilor de protecţie trebuie să cunoaştem nivelul expunerii
persoanelor de la locurile de muncă – controlul dozimetric, precum şi a nivelului de iradiere
sau de contaminare a încăperilor de lucru, utilajului, echipamentului, zonei etc. - controlul
radiometric.
Controlul dozimetric se face cu o gamă largă de materiale şi dispozitive, începând cu
filmele fotografice sub forma aşa - numitelor fotodozimetre individuale, continuând cu
substanţele termoluminiscente sau radiofotoluminiscente şi terminând cu mici camere de
ionizare – stilodozimetre cu citire directă sau indirectă, care indică doza integrală, pe baza
cumulării unui efect fizic sau chimic al radiaţiilor, cumulare care poate să dureze o perioadă
de mai mulţi ani.
Controlul radiometric este necesar pentru a se descoperi cât mai rapid defectele de
ecranare, ce duc la scăpări de radiaţii, scurgerile sau dispersările de substanţe radioactive, şi
se face cu indicatoare avertizoare de radiaţii, radiometre, radiodebitmetre etc.
Protecţia colectivă împotriva radiaţiilor ionizante implică o serie de măsuri,
organizatorice şi tehnice, respectiv:
- mărirea distanţei de lucru faţă de sursa radioactivă (nivelul dozei scăzând
pătratul distanţei );
- ecranarea surselor de iradiere;
- dotarea încăperilor cu instalaţii de ventilare şi filtrare a aerului;
- reglementarea circuitului apelor (de alimentare şi uzate), a fluxului de
materiale etc.

Protecţia împotriva radiaţiilor electromagnetice de radiofrecvenţă

Principalele metode de protecţie sunt:
- atenuarea radiaţiilor direct la sursă (se aplică numai în cazul undelor de foarte
înaltă frecvenţă şi a microundelor);
- ecranarea surselor de radiaţii (prin ecrane de reflexie confecţionate din
metale, plase metalice sau ţesături cu inserţie de fire metalice şi ecrane de absorbție
folosite pentru a ecrana energia electromagnetică de microunde, confecţionate din
sticlă transparentă acoperită cu un semiconductor - bioxid de staniu) ;
- ecranarea locului de muncă (se realizează cu dispozitive: ecrane închise -
camere de lucru fixe şi ecrane deschise - camere de lucru transportabile).

Protecţia împotriva radiaţiilor laser

Măsurile tehnice de protecţie colectivă se referă la:
- amplasarea instalaţiei laser ( în cazul laserilor industriali şi cei utilizaţi în
cercetare, într-o încăpere separată) ;
- dotarea instalaţiei cu mijloace de protecţie colectivă (ecrane de protecţie,
sisteme de blocare şi avertizare, covoare de contact, paravane, pereţi despărţitori,
împrejmuirea zonei periculoase) ;
- exploatarea instalaţiei laser (personalul de deservire nu trebuie să poarte
obiecte care pot reflecta radiaţia directă : ceasuri, inele, brăţări, nasturi de metal,
catarame etc. Îmbrăcămintea personalului trebuie să fie de culoare închisă, mată.
Pupitrul de comandă şi control trebuie să fie plasat în afara zonei periculoase laser.).

Metode şi mijloace de combatere a zgomotului şi vibraţiilor:

Combaterea zgomotului este o problemă de sistem, prin sistem înţelegându-se
ansamblul format din sursa (sursele) de zgomot, mediul (căile) de propagare a energiei
acustice şi receptorul (analizatorul auditiv al omului). Rezultă că, şi metodele de combatere a
zgomotului trebuie să fie încorporate acestui sistem, ele fiind împărţite în trei categorii:
- metode de combatere a zgomotului la sursă (prin atenuatoare de zgomot);
- metode de combatere a zgomotului pe căile de propagare (prin carcase
fonoizolante, care închid complet sursa de zgomot; prin ecrane fonoizolante,
care sunt adevărate bariere acustice între sursa de zgomot şi receptor);

16
 - metode de combatere a zgomotului la receptor (prin cabine fonoizolante,
care protejează receptorul în interiorul acesteia; utilizarea echipamentelor
individuale de protecţie - antifoane interne sau externe).
Aplicarea unor soluţii tehnice pentru combaterea acţiunii zgomotului este strict
dependentă de stabilirea corectă a nivelului şi caracteristicilor fizice ale zgomotului (nivelul de
presiune acustică în dB şi nivelul echivalent continuu în dB(A), măsurate cu sonometru şi
respectiv dozimetru).
Măsurile tehnice trebuie completate cu măsuri organizatorice: instruirea personalului
privind riscul expunerii la zgomot şi modul de utilizare a EIP, examinarea stării auzului,
program de lucru pe posturi de muncă în funcţie de durata expunerii la zgomot.
Combaterea acţiunii vibraţiilor se face prin izolarea şi/sau amortizarea vibraţiilor. De o
deosebită importanţă în studiul izolării şi amortizării vibraţiilor este noţiunea de
transmisibilitate. Aceasta permite să se stabilească care este forţa dinamică generată de
sursa de vibraţii şi transmisă elementelor înconjurătoare. Din analiza transmisibilităţii se
poate stabili care este montajul ce trebuie ales pentru ca forţa transmisă să fie cât mai mică.
Pentru realizarea izolării antivibratorii sunt necesare două elemente constructive:
- vibroizolatori (elementele elastice de sub maşini - plăci din plută, pâslă, cauciuc etc.
şi elemente discrete, făcute din arcuri de oţel, materiale sintetice, stâlpi din oţel sau beton
armat);
- amortizori de vibraţii (amortizoare hidraulice etc.)

Metode şi mijloace de combatere a riscurilor mecanice:

Măsurile de protecţie colectivă împotriva riscurilor mecanice se bazează pe
suprimarea mişcărilor periculoase ale elementelor mobile ale mijloacelor de muncă sau pe
micşorarea cantităţii de energie a acestora prin utilizarea de mijloace tehnice de protecţie.
Sunt cunoscute patru metode de protecţie colectivă împotriva riscurilor mecanice:
- izolarea permanentă a zonei de risc mecanic;
- izolarea temporară a zonei de risc mecanic;
- eliminarea temporară a riscului mecanic;
- condiţionarea existenţei riscului mecanic.
Izolarea permanentă a zonei de risc mecanic constă în interpunerea de obstacole
imobile (protectori ficşi - carcase de protecţie, apărători, ecrane, îngrădiri etc.), care nu permit
pătrunderea omului în zona de risc, împiedicând contactul om-element periculos.
Izolarea temporară a zonei de risc mecanic constă în interpunerea de protectori mobili
numai pe durata existenţei mişcării periculoase.
Eliminarea temporară a riscului mecanic constă în eliminarea mişcărilor periculoase
numai în perioadele de timp în care pătrunderea omului în zona de pericol mecanic este
detectată sau este posibilă (aparate de protecţie cu detector de prezenţă cu câmp de
detecţie sau sisteme tehnice de protecţie cu interblocare).
Condiţionarea existenţei riscului mecanic constă în condiţionarea operaţiei şi
existenţei mişcării periculoase de situare a operatorului la o distanţă de securitate faţă de
zona de risc mecanic. Mijlocul tehnic de protecţie utilizat este dispozitivul de comandă
bimanuală.

Metode şi mijloace de îmbunătăţire a iluminatului:

Stabilirea soluţiilor de iluminat pentru oricare din activităţile ce se încadrează ca
dificultate vizuală între lucrări de mare fineţe şi lucrări de scurtă durată, trebuie să aibă în
vedere:
- asigurarea condiţiilor de iluminat pentru maximum de securitate a persoanelor şi
echipamentelor în timpul desfăşurării activităţii;
- asigurarea nivelului de iluminare pentru efectuarea lucrărilor fără efort vizual;
- asigurarea ambianţei luminoase astfel încât lucrările să se desfăşoare în limitele
standardelor de viteză şi precizie cerute.
Iluminarea suprafeţelor şi distribuţia luminii în câmpul vizual se asigură prin instalaţii
de iluminat artificial, iluminat natural sau combinaţii ale acestora. Indiferent de sursa de
17
iluminat folosită, condiţiile de iluminat pentru desfăşurarea unei anumite activităţi sunt la fel,
diferă doar soluţiile de realizare a acestora.
Iluminatul natural se realizează ţinând cont de raportul dintre iluminarea interioară şi
iluminarea exterioară, cunoscut sub denumirea de “factor al luminii naturale”, şi care depinde
de soluţia de vitrare stabilită pentru o anumită construcţie. Dacă soluţia de vitrare optimă nu
asigură nivelul de iluminare necesar desfăşurării activităţii, iluminatul natural se completează
cu iluminat artificial permanent sau temporar pe parcursul zilei.
Pentru pătrunderea luminii naturale, construcţiile se prevăd cu ferestre, luminatoare,
şeduri sau cupole.
Iluminatul artificial se realizează, de regulă, cu surse de lumină alimentate din reţeaua
de energie electrică de joasă tensiune. Ca surse de lumină, pentru iluminatul spaţiilor de
lucru se pot folosi lămpi cu incandescenţă sau lămpi cu descărcări. Corpurile de iluminat se
realizează astfel încât securitatea, performanţa şi aspectul lor să nu se modifice în mod
semnificativ pe durata de exploatare şi în condiţiile de mediu pentru care sunt destinate.
Corpurile de iluminat se clasifică în funcţie de următorii factori:
- caracteristicile luminoase;
- posibilităţile de montaj;
- protecţia împotriva electrocutării;
- protecţia împotriva pătrunderii prafului şi umezelii;
- protecţia asigurată în cazul folosirii în medii cu pericol de explozie.
Iluminatul se realizează prin unul din următoarele sisteme:
- iluminat general uniform (natural, artificial sau mixt);
- iluminat general localizat (artificial sau mixt);
- iluminat combinat.
Iluminatul de siguranţă. Pentru evitarea rămânerii în întuneric la întreruperea
accidentală a alimentării cu energie electrică a instalaţiei de iluminat normal, spaţiile de lucru
se prevăd cu iluminat de siguranţă, alimentat din bateria centrală de acumulatoare sau baterii
individuale.
Măsurarea iluminării se va face cu luxmetre obiective, verificate metrologic, conform
standardelor în vigoare.
Protecţia individuală:
În cadrul măsurilor tehnice de prevenire a accidentelor de muncă, un loc important îl
ocupă protecţia individuală, respectiv dotarea personalului cu mijloace individuale de
protecţie. Totalitatea mijloacelor individuale de protecţie cu care este dotat angajatul în timpul
lucrului constituie echipamentul său de protecţie individuală.
Prin protecţia individuală nu se înlătură noxele existente, mijloacele individuale de
protecţie se interpun între noxă şi organism, diminuând sau eliminând complet acţiunea
cauzelor potenţiale accidentogene.
Necesitatea protecţiei individuale este determinată de :
- deficienţele tehnologiilor sub aspectul protecţiei muncii (lipsa protecţiei
intrinseci)
- deficienţele sau imposibilitatea aplicării protecţiei colective;
- uzura fizică a utilajelor în timpul procesului de producţie.
Pentru a nu fi factor perturbant în procesul de producţie, mijloacele de protecţie
individuală trebuie să îndeplinească două condiţii majore:
- să asigure o protecţie eficientă;
- să asigure confort purtătorului.
În funcţie de partea organismului pe care o protejează, mijloacele individuale de
protecţie se pot împărţi schematic, astfel:
- protecţia capului - căşti, glugi, cagule, capişoane, bonete;
- protecţia ochilor şi feţei - ochelari, viziere;
- protecţia urechii - antifoane;
- protecţia căilor respiratorii - măşti;
- protecţia corpului - costume, combinezoane, mantale, pelerine,
şorţuri;
18
 - protecţia mâinilor - mănuşi, palmare, cotiere, degetare;
- protecţia picioarelor - bocanci, cizme, galoşi, jambiere, genunchiere;
- protecţia pielii - creme şi unguente;
- protecţia întregului organism - costume etanşe, centuri de siguranţă, centuri
de salvare etc.

5. Urmărirea realizării măsurilor din planul de prevenire şi protecţie.

Această activitate se desfăşoară de către reprezentanţii lucrătorilor (HG1425 / 2006 cu
modificările şi completările ulterioare, art. 56, pct. e) şi de către Comitetul de securitate şi
sănătate în muncă(HG 1425/2006 cu modificările şi completările ulterioare, art. 67 pct. b).

19