Sunteți pe pagina 1din 4

Ochiul bionic – inovație in medicină

Facultatea de medicină și farmacie Victor Babeș Timișoara. Grupa W.

Ce este ochiul bionic ?

Ochiul bionic este un termen foarte tehnic dar care poate da foarte multe speranţe nevăzătorilor.

Pe scurt, în termeni simpli, putem descrie ochiul bionic ca fiind alcătuit din două implante
( unul la nivelul globului ocular şi unul la nivelul creierului ) şi o pereche de ochelari speciali
care trebuie purtaţi tot timpul. Ochiul bionic este o realitate a prezentului, dar este mai ales de
viitor. Anumite categorii de pacienţi care nu mai aveau nici o şansă să vadă dar care au beneficiat
de un astfel de implant şi-au recăpătat parţial vederea. Printre pacienţii care pot beneficia de
implantul de ochi bionic se numără pacienţii cu degenerescenţă tapeto-retiniană – boală
moştenită genetic şi care duce la orbire într-un timp relativ scurt. Pentru aceşti bolnavi ochiul
bionic este singura şansă de a vedea, de a recupera o parte din vedere. O altă categorie
importantă o prezintă persoanele cu degenerescenţa maculară legată de vârstă. În prezent aceşti
bolnavi nu au ca variantă decât un tratament de temporizare ce încetineşte evoluţia bolii. Chiar
cu injecţii intraoculare, cu sau fără medicamente, boala evluează şi mai devreme sau mai târziu
tot la orbire se ajunge. Bineînţeles, se pot adăuga şi cei care şi-au pierdut vederea în urma unor
traumatisme ce au dus la dezlipirea de retină.

Principiul de functionare al protezei .

Proteza oculara presupune implantarea până la 11 plăci mici, fiecare încărcată cu 43 de electrozi,
în zone ale creierului care se ocupă cu vederea.

Când aceste zone sunt stimulate, oamenii văd flash-uri de lumină. Lowery consideră că
fiecare electrod ar putea crea un punct de lumină, care este similar cu a vedea un pixel. În total,
plăcile vor oferi în jur de 500 de pixeli – suficient pentru a crea o imagine simplă. Deși această
rezoluție este mult prea mică față de o imaginde de 1-2.000.000 de pixeli pe care un ochi normal
o poate produce, această invenție ar trebui să restabilească elementele de bază ale vederii.
Proteza oculara Argus II va putea reda vederea persoanelor care au orbit din cauza unor boli
degenerative ale retinei. 3% dintre persoanele cu varste de peste 55 de ani sufera de degenerare
maculara, o afecțiune ce se caracterizeaza prin afectarea vederii centrale. De asemenea retinita
pigmentara, o boala degenerativa care afecteaza receptorii de lumina de la nivelul retinei,
afecteaza in jur de 1,5 milioane de persoane. Ambele afecțiuni distrug fotoreceptorii, celulele
situate in spatele retinei care recepționează semnalele luminoase si le transferă creierului sub

1
forma impulsurilor nervoase, urmând ca aceste impulsuri sa fie interpretate ca imagini. In acest
context, sistemul Argus II ține locul fotoreceptorilor. Implantul retinal nu se folosește de ochi
pentru a putea vedea, ci apelează la o cameră video. În primă instanță pacienții nu vor putea
percepe imagini clar conturate, ci doar pete de lumină și forme, pe care vor invăța apoi să le
decodifice. Imaginea pe care pacienții o vor distinge va fi neclară inițial, deoarece va avea
echivalentul a 60 de pixeli, in comparație cu o retină sănătoasă care oferă creierului câteva
milioane de pixeli. Implantul pe care sistemul Argus II il presupune va permite un câmp de
vedere de 20 de grade. Procesorul video pe care il conține proteza vizuală Argus II va permite
ajustarea contrastului in funcție de preferințele pacientului.

Ce conține proteza oculară Argus II ?

Proteza oculară propriu-zisă conține :

- o pereche de ochelari cu o camera video incorporată care recepționează imagini in timp


real si pe care le transmite unui microcip,

- un microcip, care poate fi ținut in mană sau prins de haine si are ca funcție procesarea
imaginilor video ( acesta transformă imaginile în impulsuri electrice și le trimite unui radio
emițător situat în ochelari ),

- radio emițătorul va transmite wireless impulsurile electrice unui receptor implantat


deasupra urechii sau sub ochi,

- un receptor radio care trimite impulsurile electrice către retină, prin intermediul unui
cablu de grosimea firului de par,

- o matrice de electrozi (60) implantați în retina purtătorului, care va primi impulsurile


electrice trimise de receptorul radio; de la electrozi mesajul va pleca prin nervul optic catre
zona corticala responsabila cu văzul.

În cazul unui ochi sănătos, fotoreceptorii de pe retina transforma lumina in impulsuri


neuronale care sunt trimise la creier prin nervul optic, iar cel din urma le interpreteaza ca
imagini. Insa atunci cand fotoreceptorii nu mai functioneaza corespunzator, aparatul optic devine
inutil. Sistemul Argus II suplineste acesti fotoreceptori. Matricea de electrozi implantata
pacientului reactioneaza asemenea fotoreceptorilor retinieni. Semnalele electrice generate de
electrozi sunt transmise prin intermediul acelorasi cai pe care le folosesc si ochii sanatosi: nervii
optici. Creierul interpreteaza semnalele primite, de exemplu: “Ceea ce vezi este un copac”. Este
nevoie de antrenament pentru ca pacienții să perceapă într-adevăr un copac. Pentru început,
aceștia vor observa doar porțiuni luminoase și întunecate, dar după un timp vor învăța să
înțeleagă ceea ce le transmite creierul.

2
Avantaje și dezavantaje.

În concluzie, fiind o inovație in domeniul medical, putem spune că această proteză oculară are
numeroase avantaje, dar prezinta si câteva dezavantaje.

Din punct de vedere științific, ochiul bionic este cel mai bun sistem vizual electronic de
până acum, prin care o camera trimite imagini spre un dispozitiv care le analizează, iar, în funcţie
de această analiză, retina pacientului este stimulată. De aici încolo, procesul este identic celui de
la persoanele cu vedere, adică informaţia de la retină ajunge la centrii nervoşi şi ia naştere
imaginea finală. Oamenii de ştiinţă spun că purtătorul unui astfel de ochi bionic poate recunoaşte
feţele şi citi cărţi, cu condiţia ca dimensiunea caracterelor să fie un pic mai mare decât cea
normală.

Principalul avantaj al ochiului bionic este faptul că această proteză funcționează ca un


mecanism compensatoriu pentru persoanele cu deficiențe vizuale, atât ca fenomen de
adaptare,cât și pe plan fiziologic și psihologic. Compensația, ca fenomen de adaptare, ține de
puterea și bogăția nebănuită de adaptare a organismului uman, pentru a asigura echilibrul cu
mediul natural și social. Din punct de vedere fiziologic, această compensație este o reacție
automată, necontrolată, care intră în funcție la lezarea analizorului vizual. Din punct de vedere
psihologic, redobândirea abilității de a vedea măcar formele sau de a detecta mișcările poate
însemna mare lucru, dând o șansă nevăzătorilor de a trece peste reacția psihică mai mult sau mai
puțin inconștientă la situația creată.

Ca și dezavantaj, putem sublinia că ochiul bionic nu oferă vedere normală, ci mai degrabă
oferă tipare vizuale compuse din flash-uri luminoase, suficiente pentru ca pacientul să distingă
forme și contururi. Un alt dezavantaj pe care îl putem menționa ar fi costul foarte mare al acestui
implant, aproximativ 100.000 de euro pentru un pacient. Din păcate, la ora actuală, România nu
se numără printre țările europene care decontează o astfel de procedură medicală.

Având în vedere faptul că reabilitarea pacientului după implant este un proces de lungă
durată care implică programe speciale de recuperare prin care pacientul trebuie să învețe să vadă
din nou, să analizeze informațiile transmise de ochiul bionic, poate părea un dezavantaj, dar
rezultatele obținute ulterior sunt extraordinare pentru pacient, care, chiar dacă își recapătă doar
parțial vederea, scapă din întuneric.

Bibliografie

Damaschin Dorin-“Defectologie.Teoria si practica compensatiei-nevazatori ambliopi,orbi,surdo-


muti”,Editura Didactica si Pedagogica,Bucuresti,1973.

Stefan Mircea-“Psihopedagogia copiilor cu handicap de vedere”,Bucuresti,Editura Pro-


Humanitate,1999.

3
www.stiintatehnica.ro

www.jurnalul.ro

www.nwdiafax.ro