Sunteți pe pagina 1din 5

INSTITUTUL NAŢIONAL PENTRU

PREGĂTIREA ŞI PERFECŢIONAREA AVOCAŢILOR

EXAMEN ABSOLVIRE
SESIUNEA NOIEMBRIE 2018

Modul: Însușirea cunoştinţelor despre etica şi organizarea profesiei de avocat

Speța 1

Prin acțiunea disciplinară nr. xxx/20.01.2017 exercitată împotriva avocatului A.B. din
Baroul București s-a solicitat Comisiei de disciplină din cadrul baroului să aplice una
dintre sancțiunile disciplinare prevăzute la art. 89 alin. (1) din Legea nr. 51/1995
pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, în funcție de gravitatea abaterii
săvârșite.
În motivarea acțiunii disciplinare s-a arătat că avocatul A.B. a fost convocat la datele
de 8.11.2016 și 22.11.2016 la ședințele Consiliului Baroului București în legătură cu
plângerea nr. yyy/14.09.2016 formulată de petentul C.D., însă acesta, deși s-a
prezentat, nu a depus un punct de vedere scris față de aspectele sesizate. S-a mai
arătat că avocatul A.B. a încălcat dispozițiile art. 130 din Statutul profesiei prin faptul
că a stabilit în contractul de asistență juridică încheiat cu petentul C.D. un onorariu în
cuantum de 27.000 lei, cu mențiunea că această sumă se va achita la finele procesului
prin vânzarea apartamentului revendicat, cheltuielile efectuate în interesul procesual
al clientului fiind suportate de cabinetul al cărui titular este A.B., urmând a fi
recuperate la sfârșitul procesului, din prețul aceluiași imobil.

Lucrarea profesională nr. 1


Arătați motivat dacă avocatul A.B. avea obligația de a depune un punct de vedere scris
față de conținutul plângerii formulate de clientul său, petentul C.D.

Din analiza dispozițiilor legale care reglementează răspunderea disciplinară a avocaților (art. 85-
89 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, respectiv art. 265-
287 din Statutul profesiei de avocat) nu rezultă că există obligația de a depune un punct de vedere
scris de către avocatul anchetat disciplinar cu privire la plângerea formulată împotriva acestuia.

Potrivit art. 279 alin. (3) din Statutul profesiei de avocat, cercetarea abaterii disciplinare se
efectuează numai după încunoștințarea avocatului în legătură cu obiectul anchetei disciplinare,
prin luarea la cunoștință a conținutului plângerii sau al sesizării. Teza finală a aceluiași alin. (3) al
art. 279 mai sus menționat stabilește faptul că “Avocatul cercetat poate da explicații scrise”.
Astfel încât, prevederile legale instituie o posibilitate a avocatului de a formula explicații/puncte
de vedere scrise, iar nu o obligație în acest sens.

Luând în considerare aceste aspecte, apreciez că, în speța dată, avocatul A.B. nu avea obligația de
a depune un punct de vedere scris față de conținutul plângerii formulate de petentul C.D. Avocatul
A.B. și-a îndeplinit obligația de a se prezenta la convocările Consiliului Baroului București
1
(obligație ce derivă din interpretarea alineatului 4 al art. 279 din Statutul profesiei de avocat,
potrivit căruia refuzul de a da curs convocării constituie o încălcare a îndatoririlor profesionale),
neavând și obligația de a depune un punct de vedere scris în legătură cu plângerea formulată
împotriva sa.

Lucrarea profesională nr. 2


Arătați motivat dacă, prin modul în care a fost stabilit onorariul în contractul de
asistență juridică, părțile au convenit un pact de ,,quota litis”.

Având ca punct de plecare definițiile legale de care beneficiază pactul de “quota litis” (art. 130
alin. 2 din Statutul profesiei de avocat – “Pactul de quota litis este o convenție încheiată între
avocat și clientul său înainte de soluționarea definitivă a unei cauze, convenție care fixează
exclusiv totalitatea onorariilor avocatului în funcție de rezultatul judiciar al cauzei, indiferent
dacă aceste onorarii constau într-o sumă de bani, un bun sau orice altă valoare”; art. 3.3.2. din
Codul deontologic al avocaților din Uniunea Europeană – “Pactul de quota litis este o convenție
încheiată între avocat și clientul său, înainte de încheierea definitivă a unei cauze de interes
pentru respectivul client, convenție prin care clientul se angajează să îi verse avocatului o parte
din ceea ce rezultă de pe urma cauzei, fie că aceasta constă într-o sumă de bani, fie în orice alt
bun sau valoare”), rezultă că acesta constă în modalitatea de stabilire a onorariului de avocat, în
totalitate, în raport de rezultatul judiciar al cauzei, așadar raportat la suma efectiv recuperată de
client în respectiva cauză.

Astfel, pentru ca o convenţie să fie calificată ca fiind un pact de „quota litis”, este necesar să fie
îndeplinite mai multe condiţii cumulative, şi anume: să fie încheiată înainte de soluţionarea
definitivă a unei cauze; convenţia să privească totalitatea onorariilor avocatului; plata să se
efectueze indiferent de rezultatul judiciar al cauzei.

De asemenea, trebuie avut în vedere faptul că pactul de „quota litis” se diferențiază de onorariul
de succes, acesta din urmă fiind datorat numai în caz de atingere a rezultatului urmărit de client în
litigiul în care a fost reprezentant de avocatul său. În acest caz, pentru ca activitatea avocatului să
nu se transforme într-o operațiune pur speculativă, care să depindă în exclusivitate de succesul
demersului judiciar, este necesar ca, în paralel cu onorariul de succes, să fie stabilit și un onorariu
(orar și/sau forfetar) care să fie plătit indiferent de rezultatul procesului. Practic, trebuie ca părțile
să convină asupra unui onorariu (orar și/sau forfetar) care să îndeplinească condiția
proporționalității în raport cu natura și complexitatea cauzei în care a fost acordată asistența
juridică, iar la acesta se poate adăuga onorariul de succes (ce poate fi stabilit într-o sumă fixă sau
variabilă), cu titlu complementar, raportat la atingerea de către avocat a unui anumit rezultat.

Față de considerațiile de mai sus, se poate concluziona în sensul că o clauză precum cea din speță
(stabilirea unui onorariu în cuantum de 27.000 lei, cu mențiunea că această sumă se va achita la
finele procesului prin vânzarea apartamentului revendicat, cheltuielile efectuate în interesul
procesual al clientului fiind suportate de cabinetul al cărui titular este A.B., urmând a fi recuperate
la sfârșitul procesului, din prețul aceluiași imobil) reprezintă un pact de „quota litis” pentru
următoarele motive:

 onorariul a fost stabilit înainte de soluționarea definitivă a cauzei;

 clauza privește totalitatea onorariilor avocatului, neexistând și un onorariu care să fie plătit
indiferent de rezultatul judiciar al cauzei;

2
 plata este stabilită ca fiind ulterioară soluționării favorabile a acțiunii în revendicare ce
face obiectul procesului și privește totalitatea onorariilor.

Afirmația potrivit căreia clauza din speță reprezintă un pact de „quota litis” este susținută și de
practica judiciară în materie, caracteristicile pactului de „quota litis” fiind evidențiate după cum
urmează:

(a) prin Decizia nr. 2131 pronunțată la data de 30 mai 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție
a stabilit că:

“Astfel, este interzis avocatului să-și fixeze onorariile în baza unui pact „de quota litis”,
care este o convenție încheiată între avocat și clientul său, înainte de soluționarea
definitivă a unei cauze, conevenție care fixează exclusiv totalitatea onorariilor avocatului,
în funcție de rezultatul judiciar al cauzei, indiferent dacă aceste onorarii constau într-o
sumă de bani, un bun sau orice altă valoare.

S-a reținut în mod corect de către Curtea de Apel că pentru a fi considerat onorariu de
succes părțile ar fi trebuit să convină asupra unui onorariu care să îndeplinească condiția
proporționalității în raport de natura și complexitatea cauzei în care a fost acordată
asistența juridică, la care se adaugă onorariul de succes cu titlu complementar raportat la
atingerea de către avocat a unui anumit rezultat.

Între părți nu a fost încheiat un contract aleatoriu în care să existe atât posibilitatea unui
câștig cât și riscul unei pierderi, existând certitudine asupra obținerii rezultatului, în
condițiile în care reclamanta deținea un titlu executoriu prin care obținuse reconstituirea
dreptului de proprietate pe un amplasament indicat chiar în titlu

Așa fiind, în mod corect s-a constatat nulitatea contractului de asistență juridică, astfel că
în cauză nu sunt întrunite cerințele art. 304 pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ.”.

(b) prin Decizia nr. 2501 din 1 iulie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că:

“Or, în cauză instanţele devolutive au statuat în mod corect că onorariul convenit de părţi
prin cele două contracte de asistenţă juridică format dintr-o sumă fixă şi un onorariu de
succes reprezentând o cotă procentuală din valoarea totală a despăgubirilor ce se vor
stabili şi încasa nu îndeplineşte condiţiile unui pact de quota litis. Această calificare este
în deplină concordanţă cu dispoziţiile art. 134 din Statutul profesiei de avocat, potrivit
cărora în contractele de asistenţă juridică onorariile stabilite pot fi orare, fixe (forfetare),
de succes sau onorarii formate din combinarea celor trei modalităţi de determinare.

Referitor la onorariul de succes, aceleaşi dispoziţii legale permit stabilirea lui într-o sumă
fixă sau variabilă stabilită pentru atingerea unui anumit rezultat, precum şi cumulul cu
onorariul fix sau orar.

Intenţia reală a părţilor de a stabili onorariul de avocat în cele două modalităţi permise
de lege, respectiv un onorariu fix şi un onorariu de succes constând într-o cotă
procentuală din suma ce se va obţine şi încasa, rezultă nu numai din termenii clari şi
precişi din clauza de la art. 2.1 din Contractul de asistenţă nr. 2/2008 încheiat pentru
judecata în fond, dar şi din menţiunile expuse din contractul nr. 49/2009 încheiat pentru
judecata în apel şi recurs potrivit cărora în cazul în care creanţa stabilită judecătoreşte de
Tribunalul Bucureşti va fi modificată sau respinsă, onorariul cuvenit va fi recalculat la

3
creanţa stabilită ori va fi restituit clientului, mai puţin onorariul fix de 5.000 lei încasat
anterior.

Cu alte cuvinte, părţile au convenit expres ca onorariul de succes, ca parte din onorariul
total stabilit, să fie restituit în situaţia pierderii procesului, onorariul datorat în această
ipoteză fiind numai suma fixă de 5.000 lei, ceea ce exclude existenţa unui pact de quota
litis care presupune fixarea totalităţii onorariului exclusiv în funcţie de rezultatul judiciar
al cauzei.

Aşa fiind, Înalta Curte a constatat că dezlegarea dată de prima instanţă şi menţinută în
apel, în sensul neîndeplinirii condiţiilor unui pact de quota litis cu privire la modalitatea
de stabilire a onorariului de avocat este legală sub aspectul aplicării dispoziţiilor art. 135
din Statutul profesiei de avocat”.

(c) prin Decizia nr. 111 din 29 octombrie 2013, Curtea de Apel Brașov a constatat că:

“Potrivit art. 135 (1) din Statutul profesiei de avocat care a intrat în vigoare la data de
01.01.2005, «Este interzis avocatului să-şi fixeze onorariile în baza unui pact „de quota
litis.»” (act normativ în vigoare la data încheierii contractelor de asistenţă în litigiu). În
alineatul 2 al acestui articol, pactul „de quota litis” este definit ca fiind o convenţie
încheiată între avocat şi clientul său, înainte de soluţionarea definitivă a unei cauze,
convenţie care fixează exclusiv totalitatea onorariilor avocatului, în funcţie de rezultatul
judiciar al cauzei, indiferent dacă aceste onorarii constau într-o sumă de bani, un bun sau
orice altă valoare.

Din interpretarea acestui text de lege rezultă că, pentru ca o convenţie să fie calificată ca
fiind un pact de „quota litis”, este necesar să fie îndeplinite mai multe condiţii şi anume:
să fie stabilită înainte de soluţionarea definitivă a unei cauze; convenţia să privească
totalitatea onorariilor avocatului, iar plata să se efectueze indiferent de rezultatul judiciar
al cauzei, condiţii ce trebuie îndeplinite cumulativ.

Analizând convenţia părţilor consemnată în clauza de la art. 2.1 din contractele în litigiu,
instanţa a reţinut că aceasta a fost înserată anterior începerii procesului de restituire a
creanţelor de la MADR, cu ocazia încheierii contractelor de asistenţă în litigiu, demers
judiciar soluţionat prin sentinţa civilă nr. 1162/C/2009 a Tribunalului B_____, dosar nr.
_____.

Totodată, convenţia părţilor constă în plata unei cote de 10% din valoarea creanţei de la
M.D.A.R, numai în situaţia câştigării cauzei, respectiv a dosarului nr. _____ al
Tribunalului B_____ de către apărător, din contract reieşind că la data încheierii
contractului a fost fixat onorariu fix de 5.000 lei care a fost achitat către cabinet.

În consecinţă, instanţa a constatat că, în speţă convenţia înserată în contractele de


asistenţă, nu întruneşte condiţiile de pact „quota litis” de vreme ce onorariul cuprinde şi o
sumă fixă, astfel că nu poate fi vorba de o convenţie pentru „totalitatea onorariului”.

(d) prin Decizia nr. 225 din 27 mai 2014, Curtea de Apel București a reținut că:

“În egală măsură, Curtea apreciază că examinarea criticii formulate prin intermediul
celui de-al doilea motiv de apel trebuie realizată şi prin prisma prevederilor art 130, care
interzic, în alineatul 1, avocatului să îşi fixeze onorariile în baza unui pact de quota litis,
noţiune definită în alineatul al doilea.
4
Făcând aplicarea acestor dispoziţii legale în speţa de faţă, Curtea constată că onorariul
suplimentar prevăzut de clauzele contractului de asistenţă juridică nu intră sub incidenţa
interdicţiei prevăzute de dispoziţiile art. 130, în condiţiile în care onorariul nu este stabilit
exclusiv sub forma unui procent din valoarea litigiului (care este dată, în cauza de faţă de
valoarea contractului de achiziţie publică), aşa cum rezultă din examinarea clauzelor
contractelor de asistenţă juridică anterior realizată. În egală măsură, Curtea consideră că
trăsătura acestui onorariu de a fi complementar, nu este de natură să îl excludă din
categoria cheltuielilor de judecată, din moment ce dispoziţiile art 274 cod procedură
civilă, nu fac nicio distincţie în această privinţă şi permit recuperarea tuturor cheltuielilor
efectuate cu procesul, sub rezerva dovedirii lor”.

Lucrarea profesională nr. 3


Arătați motivat care sunt rațiunile interdicției avocatului de a-și fixa onorariul în baza
unui pact de ,,quota litis”.

Prin intermediul unui pact de „quota litis” se aduce atingere uneia dintre trăsăturile esențiale ale
profesiei de avocat, și anume desfășurarea unei activități ce are la bază o obligație de diligență,
avocatul având îndatorirea să depună toată stăruinţa pentru a apăra interesele clientului, fără a se
obliga la însuşi rezultatul preconizat. Transformarea obligației de diligență a avocatului într-o
obligație de rezultat nu este compatibilă și în concordanță cu prevederile legislației care
reglementează profesia de avocat.

În mod evident, contractul de asistență juridică nu ar trebui să aibă un caracter aleatoriu, iar
onorariile avocaților nu trebuie să fie stabilite în funcție de un eveniment viitor și incert, astfel
cum se întâmplă în cazul unui pact de „quota litis”. Totodată, de soluționarea cauzei într-un mod
favorabil sau nefavorabil depinde și existența obligației clientului de a achita sau nu onorariul
stabilit doar în funcție de rezultatul judiciar al cauzei, aspect ce creează o situație de incertitudine
incompatibilă cu specificul relației profesionale existente între avocat și clientul său.

Totodată, prin utilizarea unui pact de „quota litis” se poate ajunge la existența unor disproporții
vădite între munca depusă efectiv de avocat și onorariul stabilit anterior soluționării cauzei,
raportat exclusiv la rezultatul judiciar al acesteia (fie în sensul obținerii unui onorariu
nesemnificativ, disproporționat și inechitabil în raport cu complexitatea cauzei și munca efectiv
depusă de avocat, fie în sensul acordării unui onorariu de către client mult prea consistent și
complet nejustificat în raport cu acțiunile întreprinse de avocat în respectiva cauză).

Mai mult decât atât, odată cu inserarea unui pact de „quota litis” pot apărea probleme în ceea ce
privește drepturile și interesele clientului, existând riscul ca acesta să nu înțeleagă implicațiile și
riscurile contractului de asistență juridică sau să nu dețină suficiente informații în legătură cu
posibilitățile pe care le are la dispoziție și amploarea și complexitatea demersurilor judiciare
necesare pentru atingerea rezultatului urmărit.

Așadar, interzicerea pactului de „quota litis” are la bază rațiuni care izvorăsc chiar din trăsăturile
esențiale și din specificul profesiei de avocat, avându-se în vedere atât protejarea intereselor
avocaților, cât și ale clienților, dar și respectarea principiilor fundamentale care guvernează relația
avocat-client.