Sunteți pe pagina 1din 61

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Abordarea expertizei judiciare ca mijloc de proba in procesul penal

CAP. I . ROLUL EXPERTIZEI ÎN PROCESUL PENAL ŞI CIVIL.

SECŢIUNEA 1. EXPERTIZA JUDICIARÃ, MIJLOC DE PROBÃ


ÎN PROCESUL PENAL

Expertiza judiciarã – noţiune, clasificare

Etimologia cuvântului „expertizã” se aflã în limba latinã. Existã douã termene: unul
„peritus” – tradus: „încercatul”, „experimentul” şi „exprtus” - tradus : „cel ce este
experimentat într-o anumitã problemã” , ambele impunându-se în diverse limbi de origine
latinã .
Expertiza este socotitã acel mijloc de probã, prin care, pe baza unei activitaţi de
cercetare, ce folosesc date şi metode ştiinţifice, expertul aduce la cunoştinţa organului
judiciar concluzii motivate ştiinţific cu privire la fapte pentru a cãror lãmurire sunt necesare
cunostinţele specializate. Ea este necesarã numai în acele cazuri în care se pot da interpretãri
diferite unei probleme, iar pentru soluţionarea ei sunt indispensabile cunoştinţe de o deosebitã
competenţã tehnicã. Astfel, prin intermediul unui specialist, se poate spune cã s-a trecut de la
posibilitatea cunoaşterii la cunoaşterea propriu-zisã cu ajutorul mijloacelor puse la dispoziţie
de ştiinţã.
Juriştii românii au definit expertiza ca o cercetare care constã din diferite operaţiuni
specifice fiecãrei specialitãţi, ca o operaţie încredinţatã unor fapte pe care juriştii nu le pot
preciza personal ; o activitate de cercetare corectã a cazului şi a aplicarii unor date de
specialitate de cãtre persoanele competente desemnate de organele judiciare. Rolul expertizei
este de a descoperi date faptice interesante pentru proces, prin aplicarea unor metode
ştiinţifice. Ea este admisã ca mijloc de probã, indiferent dacã o cer una sau toate pãrţile din
proces, numai dacã legea prevede obligativitatea ei în anumite situaţii, valoarea ei probantã
fiind egalã cu a celorlate mijloace de probã admise.

Pagina 1 din 61
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Aflarea adevarului în anumite cauze penale necesitã cunoaşterea şi rezolvarea unor


probleme de strictã specialitate, pe care organul nu le are.
În asemenea cazuri se recurge la cunoştinţele unui expert, dispunându-se din oficiu
sau la cerere efectuarea unor expertize1.
Expertiza criminalisticã este efectuatã de expertul numit de organul de urmarire
penalã ori instanţa de judecatã. Fiecare parte, însã, are dreptul sã cearã ca la efectuarea
expertizei sã participe un specialist recomandat de ea. Experţii sunt desemnaţi din rândul
specialiştilor în domeniul respectiv. În cazul când în specialitatea respectivã existã expert
oficial nu pot fi numite persoane care nu au aceasta calitate2.
Obiectul expertizei şi întrebãrilor la care trebuie sã le rãspundã expertul se stabilesc
de organul penal.
Se fixeazã un termen la care sunt adunate pãrţile şi se citeazã expertul desemnat de
organul penal .
Se pune în vedere celor prezenţi obiectul expertizei şi întrebărilor formulate
expertului. Pãrţle şi expertul pot cere modificarea sau completarea lor. Dupã examinarea
cererilor şi obiecţiilor ridicate, organul penal se pronunţã asupra acestora. Totodatã, organul
aduce la cunoştinţa expertului termenul fixat pentru efectuarea expertizei şi împrejurarea dacã
la executarea ei urmeazã sã participe pãrţile .
Expertul desemnat are obligaţia sã efectueze expetiza în limitele obiectivului fixat.
Are dreptul sã ia cunoştinã de materialele dosarului care sunt necesare pentru efectuarea
expertizei. Întrucât, în faza de urmãrire penalã, dosarul e secret, cercetarea dosarului de cãtre
expert se face cu încuviinţarea organului de urmãrire penalã.
În problemele nelãmurite, expertul poate cere informatii sau explicaţii organului
penal. Pot da lãmuriri expertului şi pãrţile, cu încuviinţarea organului penal şi în condiţiile
stabilite de acesta. Punctul de vedere al expertului se materializeazã într-un raport de
expertizã scris, care se întocmeşte la terminarea expertizei. Indiferent de numãrul de experţi
care au efectuat expertiza, se va redacta un singur raport de expertizã.
Chiar dacã existã opinii deosebite, pãrerile se consemneazã în acelaşi raport, eventual
într-o anexã. Raportul întocmit se depune la organul care a dispus efectuarea expertizei.
Raportul de expertizã3 cuprinde partea introductivã, expunerea şi concluziile. Potrivit
art. 123 Cod de procedurã penalã, conţinutul raportului de expertizã e urmatorul:

1
N. Volonciu – Tratat de procedurã penalã, Opere citate pg. 387-394
2
D. T. Mihãilescu – Expertiza judiciarã în procesul penal, R.R.D. nr. 3/1968, pg. 38
3
C. Teodosiu – Valorificarea expertizei criminalistice, Revista românã de drept, nr. 5/1967, pg. 128

Pagina 2 din 61
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Partea introductivã – indicã organul care a dispus expertiza, numelui expertului, data
depunerii expertizei şi a întocmirii raportului, obiectul fixat şi întrebãrile la care urmeazã sã
rãspundã, materialul pe baza cãruia s-a efectuat expertiza şi eventualele explicaţii date de
pãrţile care au participat.
Expunerea – cuprinde o descriere amãnunţitã a operaţiunilor efectuate şi analiza
obiecţiilor sau explicaţiilor pãrţilor în lumina constatãrilor expertului,
Concluziile expertului – cu privire la obiectul expertizei şi la întrebãrile care s-au pus.
Dacã expertiza efectuatã nu e completã, la cerere sau din oficiu, organul penal poate
dispune efectuarea unui supliment de expertizã de cãtre acelaşi expert sau de altul – art. 124.
Cod procedurã penalã4 . În practicã, organul care a dispus expertiza are de multe ori nevoie ca
expertul sã dea anumite lãmuriri sau explicaţii. Lãmuririle pot fi solicitate expertului în scris,
însã ele pot fi chemate şi pentru a da explicaţii verbale. În acest caz, expertul va fi audiat
potrivit potrivit dispoziţiilor referitoare la ascultarea martorilor. Daca existã îndoieli cu
privire la concluziile experţilor, se poate dispune, de cãtre organul penal, o nouã expertizã
prin care sã se ajungã eventual la alte concluzii. Experţii au dreptul la o retribuţie pentru
efectuarea expertizei în cazurile şi în condiţiile stabilite prin dispoziţiile legale. Sumele se
plãtesc din fondul cheltuielilor judiciare şi se recupereazã potrivit regulamentului general de
suportare ale acestor cheltuieli.

Natura juridicã a expertizei

S-a ridicat problema valorii probatorii a expertizei, având în vedere cã în legãturã cu


aspectul expertizãrii s-a pronunţat un specialist, având cunoştinţe ce depãşesc în domeniul
respectiv pe cele ale organului penal. S-a ajuns pânã la emiterea unor opinii dupã care, într-o
asemenea situaţie, expertul ar face o „ judecatã ştiinţificã ” în cauzã. Acest punct de vedere
acordã o valoare probatorie mult sporitã în raport cu celelalte mijloace de probã.
Expertul nu-şi poate asuma atribuţiile de organul de urmãrire.
Organul de urmarire trebuie sa fixeze obiectul expertizei, iar nu expertul obiectul
urmãririi. Expertul trebuie sã îndeplineascã sarcina primitã şi sã nu facã aprecieri,
întemeindu-se pe bazã ştiinţificã a expertizei, nu pe informaţiile şi declaraţiile unor persoane,
pe care a gasit el de cuviinţã sã le interogheze. Expertul nu are nici dreptul de soluţionare a
cauzei. Instanţa poate aprecia concluziile expertizei şi sã le admitã sau nu, în masura în care
ele se impun prin temeiul lor şiinţific, puterea de convingere, coroborarea cu celelalte
4
N. Volonciu – Drept penal, Editura Didacticã şi Pedagogicã, Bucureşti, 1972, pg.184

Pagina 3 din 61
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

mijloace de probã etc. Când concluziile expertizei nu sunt însuşite de organul penal, acesta
are obligaţia sã motiveze. Calitatea de expert e incompatibilã cu cea de martor. Dacã aceeaşi
persoanã întruneşte ambele calitãţi, întâietate are calitatea de martor, sarcina efectuãrii
expertizei fiind încredinţatã unui alt expert ( art. 54 ).
Pentru stabilirea falsificãrii înscrisurilor se poate dispune prezentarea unor scripte de
comparaţie5 . Ele ajutã în aprecierea caracterului de fals sau autentic al unor texte scrise pe
baze comparative. Scriptele de comparaţie se anexeazã la Raportul de Expertizã
Criminalisticã.

SECŢIUNEA 2. CLASIFICAREA EXPERTIZELOR JUDICIARE

Domeniu de aplicare în care se recurge la folosirea experţilor este foarte variat, iar
stabilirea categoriilor de expertize aratã ce posibilitãţi se deschid organelor judiciare prin
folosirea acelui mijloc de probã6.
Într-o primã opinie, expertizele se pot clasifica în expertize ce au la bazã constatãri
materiale şi diferite date de specialitate ( fãrã a se vedea şi elementele juridice ) cum e cazul
expertizelor medicale, tehince, chimice, bacteriologice şi expertizei care cuprinde şi elemente
juridice ( ca expertizele tehnice şi contabile ).
O altã clasificare se referã la expertize ce au ca obiect stabilirea stãrii infractorilor şi
identificarea lor.
Apoi, expertizele oficiale (deşfãşurate de experţii care şi-au ales aceastã activitate
drept profesiune) şi expertize libere şi cu jurãmânt7 . Expertizele nesigure (prin care expertul
interpreteazã subiectiv faptele), expertiza pe bazã ştiinţificã (opusã celei nesigure) conform
profesorului Charles Legneau; expertiza tipicã (specialã) şi secundarã (accesorie), expertiza
mixtã (întâlnitã la accidente de circulaţie); expertize legiferate de dreptul comun8 (civil,
comercia), sau legiferate de reglemantãri proprii (expertiza contabilã, medico-legalã, etc.),
însã cel mai corespunzãtor criteriu este cel în funţie de domeniul de aplicare. Astfel,
expertizele pot fi: tehnice, medicale, contabile, criminalistice, agricole, comerciale, etc.
În cele ce urmeazã, mã voi referi la diferitele genuri de expertize, cu accent pe
expertiza criminaslisticã a scrisului de mânã, deoarece reprezintã obiectu acestei teme.

5
N. Volonciu – Opere, pg. 186
6
N. Volonciu – Tratat de procedurã penalã, vol. I, Editura Paideia, 1993, pg. 387
7
E. Mihuleac – Opere citate, pg. 38-40
8
A. V. Stepanov – Chimia judiciarã, Editura de Stat pentru Literaturã Ştiinţificã, Bucureşti, 1954, pg. 25

Pagina 4 din 61
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Expertiza tehnicã - constã în cercetarea unui complex de probleme cu caracter tehnic.


Printr-o astfel de expertizã se poate determina calitatea produselor industriale, apartenenţa lor
geneticã, proprietãţile lor, cauzele defecţiunilor ori stãrilor de funcţionare.
Expertiza medicalã - foloseşte datele ştiinţifice medicale pentru obţinerea de
informaţii privind sãnãtatea fizicã şi psihicã a persoanei.
Expertiza medicalã legalã - este o formã a expertizei medicale care rezolvã aspecte
precum: cauza morţii, vãtãmarea sãnãtãţii unei persoane, determinarea grupei de sânge,
stabilirea filiaţiei, etc.
Expertiza psihicã - este necesarã în ceea ce priveşte discernãmântul unei peroane la
momentul sãvârşirii unei fapte penale precum şi latura subiectivã cu care a acţionat la un
moment dat (vinovãţia).
Expertiza contabilã9 - are drept obiect cercetarea, de cãtre o persoanã cu pregãtire
specialã, a situaţiei economice a unei întreprinderi aşa s-a reflectat în evidenţa contabilã.
Expertiza agricolã - se dispune pentru efectuarea unor cercetãri în legãturã cu calitatea
materialului de însãmânţat, consecinţele nerespectãrii regulilor agrotehnice, infectarea
culturilor cu dãunãtoare, etc.
Expertiza economicã - cerceteazã probleme in legãturã cu evidenţa produselor
fabricate, aprecieazã calitatea produselor, etc.
Expertiza artisticã - se efectueazã când se ivesc nelãmuriri cu privire la operele de artã
şi anume: autenticitatea unor opere de artã, valorificarea dreptului de autor10, etc.
Expertiza criminalisticã - este folositã mai ales în materie penalã şi desfãşoarã
cercetarea ştiinţificã a probelor materiale judiciare în scopul identificãrii persoanelor,
obiectelor, substanţelor, schimbãrilor intervenite în structura lor şi pentru stabilirea
mecanismelor schimbãrilor intervenite. Acest gen de expertizã a fost împãrţit în mai multe
categorii în raport cu specificul problemelor ce-i sunt expuse expertului: expertiza graficã,
tehnicã a documentelor, dactiloscopicã, traseologicã, balisticã.
Expertiza traseologicã sau a urmelor, - foloseste pentru identificarea persoanelor,
animalelor ori a obiectelor, acele obiecte creatoare de urme sau acele obiecte purtãtoare de
urme.
Cu ajutorul expertizei balistice se pot identifica urmele de foc, muniţii, focoase de
proiectile, folosindu-se proiectilele sau tuburile de cartuşe.

9
E. Mihuleac – Expertiza judiciarã – Opere citate, pg. 40-66
10
H. Villard – Le control de l’expertise judiciare en matiere penale, Paris, 1993, pg. 34

Pagina 5 din 61
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Expertiza tehnicã a documentelor - priveşte descoperirea diferitelor tipuri de falsuri,


relevarea textelor şterse, identificarea maşinilor de scris, a ştampilelor, a materialelor de scris
ce are ca obiect studiul scrisului în scopul identificãrii pe baza constatãrilor de specialitate
privind deprinderile grafice şi deprinderile de exprimare.
Existã mai multe determinãrii în ceea ce priveşte aceastã „expertizã a
scrisului”(singura determinare corespunzãtoare în opinia lui Emil Mihuleac) toate celelalte
fiind calificate drept „criticabile”: graficã, grafoscopicã, grafologicã, grafogonicã, deoarece
nu sunt complete. Astfel, expertiza graficã nu include şi deprinderile de exprimare, pe lângã
cele care se referã la particularitãţile scrisului. Expertiza grafogonicã are ca obiect studiul
sistemului formaţiunii scrierilor. Expertiza grafologicã dispune, pe baza studiului scrisuli, de
caracterele acesteia şi de aptitudinile individului ce a executat scrisul. Expertiza grafoscopicã
se referã la examinarea scrisului numai din punct de vedere grafic, iar expertiza grafomerticã
are în vedere stabilirea caracteristicilor scrisului. Toate aceste expertize se contopesc în ceea
ce se numeşte expertiza criminalisticã a scrisului. Pentru a înţelege mai bine despre ce e
vorba, trebuie sã lãmurim noţiunea de scris. Prin „scris” înţelegem toate formele de
manifestare graficã a unei activitãţi de scriere (litere, cifre, semnãturi, inclusiv semne de
punctuaţie).

SECŢIUNEA 3. SCURT ISTORIC PRIVIND CERCETAREA


CRIMINALISTICÃ A SCRISULUI

Cercetarea înscrisurilor are menirea de a pune în evidenţã rolul criminalisticii nu


numai în procesul penal, ci şi în cel civil.
De-a lungul vremii, scrierea, fiind un mijloc de fixare şi transmitere a gândurilor prin
intermediul semnelor grafice, se utilizeazã tot mai intens la întocmirea unui spectru vast de
acte oficiale sau particulare, astfel devenind probe frecvente despre anumite înţelegeri între
oameni, ale existenţei unor evenimente.
Bineînţeles cã actele scrise nu au întârziat sã fie şi obiectul celor mai felurite procedee
de falsificare.
Drept consecinţã, incriminarea falsului în acte o întâlnim încã din Legea lui Lucius
Cornelius Sulla, care prevedea pedepse aspre pentru asemenea fapte ilicite.
În vederea stabilirii rãspunderii pentru asemenea fapte este necesar sã se descopere
atât falsul ca existenţã obiectivã, cât şi persoana care l-a realizat în mod nemijlocit.

Pagina 6 din 61
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Astfel se conturezã tot mai multe categorii de persoane specializate în constatarea


existenţei falsului în acte şi în depistarea celor vinovaţi, deci, o categorie de experţi în
cercetarea actelor scrise.
Astãzi actele scrise ocupã un rol însemnat în rândul probelor judiciare. Ele sunt
examinate ca probe scrise, studiind conţinutul spiritual de idei şi de redactare, precum şi
probe materiale.
Interesându-ne prezentarea generalã, natura suporturilor şi a substanţei cu care s-a
scris, deosebirea de culoare între scrisul de bazã şi cel adãugat, diferitele ştersãturi ce
schimbã forma exterioarã a actului.
Dar despre aceste aprecieri şi constatãri pe parcurs, sã revenim la unele date ce stau la
baza apariţiei realizatorilor şi experţiilor în cercetarea actelor scrise.
Aşadar, Ştefan, al treilea membru al familiei Minovici, şeful secţiei de chimieşi
toxicologie a Institutului de Medicinã Legalã, începând din anul 1894, poate fi socotit, în
materie de criminalisticã, drept pãrintele expertizei ştiinţifice a înscrisurilor.
Chiar în perioada studiilor în Germania el se familiarizeazã, paralel cu cercetarea
otrãvurilor, a petelor de sânge, etc. şi cu depistarea falsurilor prin reacţii chimice.
În 1900, dr. Ştefan Minovici publicã broşura „ Falsurile în documente şi fotografia în
serviciul justiţiei”, iar în 1905 concepe un aparat pentru fotografierea înscrisurilor, invenţie
publicatã în 1915 în buletinul Academiei Române sub denumirea de „Aparat general macro şi
microfotografic pentru identificarea graficã şi a falsului în înscrisuri”. El este cel care, pentru
prima datã în România a introdus metode obiective de examinare a falsificãrii actelor şi
bancnotelor.
Printre altele, a studiat vechimea cernelurilor şi compotamentul lor atunci când sunt
atacate cu reactivi, având şi preocupãri în ceea ce astãzi s-ar chema „prevenirea prin mijloace
tehnice”.
Astfel, printr-o circularã a Ministerului Justiţiei, iniţiatã de el, se preciza cã cerneala
albastrã şi violetã întrbuinţatã în scrierile oficiale şi ale autoritãţilor judiciare se altereazã
foarte repede şi se preteazã uşor la fraude, fapt care genereazã prejudicii intereselor
justiţiabililor şi a activitãţii normale a instanţei. În consecinţã, se propune ca la întocmirea
actelor oficiale, autoritãţile sã foloseascã numai cernealã neagrã.
În ce priveşte expertiza graficã, pe care Ştefan Minovici o denumea „grafologie
judiciarã”, un deosebit interes prezintã circulara din 15 martie 1905 difuzatã tot de Ministerul
Justiţiei, prin care se dãdeau indicaţii asupra felului cum trebuie recoltate probele grafice
destinate examenelor comparative în cadrul expertizelor ordonate. În acest sens se cerea ca

Pagina 7 din 61
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

probele sã fie suficiente şi sã fie luate pe aceeaşi fel de hârtie, cu aceeaşi cernealã şi acelaşi
instrument scriptural ca şi actul incriminat. Instanţele judecãtoreşti au fost prevenite asupra
stãrii emoţionale care poate afecta execuţia scrisului.
Deosebit de valoroasã indicaţie – care nu se respectã nici astãzi – de a se constata
printr-un proces-verbal detaliat starea materialã a actului, mai ales degradãrile care le
prezintã.
Ca lucrãri mai importante în acest domeniu, pot fi notate urmãtoarele contribuţii:
Traian Ulie – „Expertiza grafologicã” (1914)
Mihai Kernbach – „Expertiza graficã ştiinţificã şi experţii caligrafi” (1928)
Al. Dumitrescu – „Descoperirea falsurilor în actele şi documentele cu ajutorul
fotografiei „ (1928)
„Recunoaşterea falsurilor în actele şi documentele cu ajutorul fotografiei” (1939)
„Contribuţiuni la expertiza graficã, studiul chimic şi fizic al cernelurilor şi
creioanelor. Hârtia” (1939).
De asemenea, trebuie subliniatã în mod deosebit activitatea lui Henry Stahl, profesor
la Şcoala Superioarã de arhivisticã şi pedagogie, care a format experţii grafici, diplomaţi,
autor a mai multor lucrãri, cum ar fi: „Grafologia şi expertizele în scrierii. Anonimul – falsul”
(1926), „Falsuri, fraude şi cum se descoperã falsul” (1939), „Expertiza graficã” (1940)
„Tratat de grafologie şi expertiza în falsuri”.
În 1934 ia naştere „Societatea românã de grafologie”, având douã secţii: psihologie
graficã şi expertizã graficã, care dupã moartea lui Ştefan Minovici, a fost condusã de
C.I.Parhon.
Între 946 şi 1957 în cadrul institutului medico-legal a funţionat corpul expertizelor
grafice, al cãrui preşedinte a fost Aurel Baia, autorul lucrãrilor „Scrisul orbilor” (1943),
„Exercitarea funcţiei de expert grafic” (1943) şi „Introducerea în grafologie şi expertizã
graficã” (1944).
La dezvoltarea şcolii româneşti de criminalisticã, un rol remarcabil l-a jucat
Constantin Turai, specialist în dactiloscopie, balisticã şi traseologie, care a elaborat
„Elemente de poliţie tehnicã” (1937) şi „Elemente de criminalisticã şi tehnicã criminalã”
(1947).

Preocupãri mai importante în acest domeniu în etapa actualã

Pagina 8 din 61
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Pentru cercetarea criminalisticã a scrisului de mânã şi în special a identificãrii


persoanei dupã scris, majoritatea autorilor sunt de pãrere cã metodele tehnice de examinare
cu ajutorul microscoapelor cu grosiment redus şi a lupelor optice suntcele mai eficace. De
obicei, lupa se recomandã sã fie cât mai simplã şi cu putere de mãrire de 3-4 ori, în timp ce
microscopul treebuie sã permitã observarea simultanã a unei suprafeţe cât mai mari.
De asemenea, se folosesc stereomicroscoape, microscoapele comparatoare cum ar fi
„Stirling”, „Soderman”, „Luitz”, instrumente de mãsurã, lame având gravate reţele de linii
distanţã de ordinul sutimilor de milimetrii.
Utilajul fotografic folosit în acest domeniu este destul de simplu şi se folosesc filme
ortocromatice, cu sensibilitate redusã, care dau rezultatele satisfãcãtoare.
Hârtiile fotografice folosite sunt subţiri, iar în procesul fotografierii se recomandã
filtru separator de culori.

Pagina 9 din 61
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

SECŢIUNEA 4. CONSIDERAŢII GENERALE DESPRE SCRIS.


ÎNSCRISURILE CA MIJLOC DE PROBĂ ELEMENTE DE ORDIN NAŢIONAL

Activitatea justiţiei, de prevenire şi combatere a criminalitãţii, de o incomensurabilã


valoare socialã, necesitã descoperirea urgentã şi completã a infracţiunilor, identificarea
infractorilor, determinarea fãrã nici un dubiu a vinovãţiei lor şi, în raport cu aceasta, aplicarea
pedepselor prevãzute de legea penalã.
În acest scop, organele de urmãrire penalã şi instanţele de judecatã au dreptul şi, în
acelaşi timp obligaţia de a recurge la toate mijloacele permise de lege prin care se poate
stabili adevãrul, situaţie valabilã şi pentru judecarea pricinilor civil.
Pe de altã parte, complexitatea activitãţii sociale şi economice implicã ţinerea unor
riguroase şi numeroase evidenţe, precum şi multiple raporturi – cu sau fãrã caracter juridic –
consemnate în acte, de unde întocmirea şi circulaţia extrem de intensã a scrisului de tot felu.
În acest sens profesorul J. Mathyer avea dreptate când afirma cã „epoca noastrã”, pe care ne
place s-o desemnãm prin „era atomicã”, „era cercetãrii spaţiale”, „secolul automatizãrii” nu
este de fapt mult mai prozaic vorbind, decât „era hârtiilor”, „era formularelor în mai multe
exemplare”, „secolul documntului”.
De aceea, credem cã o prezentare , chiar succintã a situaţiilor mai des ivite în practicã
va fi de naturã sã dea o imagine a domeniului vast în care este astãzi solicitatã expertiza
scrisului.
Comunicarea dintre oameni se realizeazã atât pe cale verbalã , adicã prin mijloace
sonore, cât şi prin intermediul scrisului, care constã în reprezentarea sunetelor şi cuvintelor
dintr-o limbã prin semne grafice. Trebuie însã precizat cã, dacã cuvântul exprimat verbal sau
înscris ajunge la nivelul scoarţei cerebrale sub semnificaţia sa lingvisticã, deci sub raportul
informaţiei pe care o conţine, semnul grafic sau grupele de semne ca atare (aspectul
morfologic) nu exprimã direct conţinutul gândului, cãci nu se aseamãnã cu obiectul real pe
care îl desemneazã (Al. Roşca), ci se limiteazã la rolul de simboluri ale elementelor sonore
din limbajul oral.
Este însã interesant de amintit cã, la începuturile scrisului – cãci şi acesta, ca şi limba,
s-a dezvoltat şi perfecţionat odatã cu evoluţia societãţii omeneşti – au existat mai multe
moduri de notare pictografice şi ideologice ale noţiunilor respective (hieroglifele, la egipteni,
mexicani, chinezi).

Pagina 10 din 61
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

În funcţie de scopul urmãrit, scrisul intereseazã discipline foarte variate, cum ar fi


caligrafia, desenul liniilor, arhivistica, arheologia, etc., printre acestea se numãrã şi
criminalistica.

Înscrisul de mânã ca mijloc de probã

Înscrisurile de mânã constituie mijloace de probã în mãsura în care cuprind în


conţinut fapte sau mijloace de naturã sã contribuie la aflarea adevãrului (art. 89 Cod de
Procedurã Civilã)12.
Noţiunea de înscris poate avea douã sensuri. În sens larg, prin înscris se înţelege orice
act scris, cuprinzând-se şi formele scrise în care se consemneazã celelalte mijloace de probã.
Astfel, declaraţiile învinuitului, declaraţiile martorilor, rezultatul expertizei, etc., se
consemneazã în scris. În sens restrâns, prin înscris se înţeleg numai acte care prin conţinutul
lor contribuie la aflarea adevãrului, fãrã sã reprezinte forma scrisã de manifestare a celorlalte
mijloace de probã. Asemenea înscrisuri sunt: corespondenţa, chitanţele, registrele, actele sub
semnãturã privatã, etc.
În multe cazuri un înscris, deşi ajutã la rezolvarea cauzei penale, poate constitui
mijloc de probã, pentru cã furnizeazã elemente informaţionale nu prin conţinutul sãu
exprimat în formã scripticã, ci ca un obiect oarecare. Este cazul când pe o scrisoare se gãsesc
amprente ce permit identificare persoanei ce a avut în mânã acel obiect.
Înscrisurile pot fi înscrise în necaracterizate şi caracterizate. Sunt înscrisuri
necaracterizate13 toate obiectele ce conţin diferite menţiuni scriptice din care pot fi obţinute
elementele de fapt susceptibile de a servi la aflarea adevarului în procesul penal (documnte,
acte, scrisuri, scheme, planşe, dosare, etc.) , pentru a fi necaracterizate 14 sunt întocmite pentru
a servi ca mijloc de proba în procesul penal. Asemenea înscrisuri sunt procesele verbale
încheiate de organul judiciar în cursul desfãşurãrii procesului penal.
Un mijloc important între înscrisuri este ocupat de procesul verbal. Este un mijloc de
probã încheiat de organul judiciar, iar cele încheiate de alte organe au un regim juridic
asemãnãtor numai dacã legea prevede aceasta. Procesul verba este întotdeauna un instrument
scriptic prin intermediul cãruia organul judiciar face o constatare. Astfel sunt constatate
elementele faptice actelor premergãtoare date necesare pentru a putea declanşa urmãrirea
penalã, constituie mijloc de probã. Multe dintre procesele verbale ale organului ai o altã
12
N. Volonciu – Tratat de Procedurã penalã, vol. I, Editura Paideia, pg. 371-374
13
N. Volonciu – Opere citate, pg. 372
14
N. Volonciu – Opere citate, pg. 372-374

Pagina 11 din 61
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

funcţionalitate, servind ca dovezi procedurale. Ele atestã îndeplinirea dispoziţiilor legale


necesare efectuãrii diferitelor acte procedurale. Exemplu: un proces verbal încheiat de
organele de cercetare care constã în cadrul funcţionalitate poate îndeplini un proces verbal de
confruntare, cercetare la faţa locului, de percheziţionare, de ridicare de obiecte, în mãsura în
care consemneazã elemente de fapt având legãturã cu soluţionarea cauzei. Dar din potrivã,
procesul verbal de predare a citaţiei, ori de prezentare a materialului de urmãrire penalã,
constituie simple dovezi, procedurale care nu au caracterul unor mijloace de probã,
împrejurarea constã prin actele respective neintrând în obiectul probaţiunii de cauzã.
Condiţiile de formã ale procesului verbal (art.91 Cod de Procedurã Penalã) constau în:
data şi locul încheierii, numele şi calitatea celui care încheie actul, numele, ocupaţia şi adresa
martorilor asistaţi, descrierea, adresa persoanelor la care constatatã şi a mãsurilor luate,
numele, ocupaţia şi adresa peroanelor la care se referã actul, obiecţiile şi explicaţiile acestora,
menţiuni prevãzute de lege pentru cazuri speciale (dublu exemplar). Se semneazã pe fiecare
paginã şi, la sfârşit de cel care-l încheie şi de persoanele menţionate în înscrisul respectiv.
Dacã vreuna din aceste persoane refuzã sã semneze, se va menţiona despre acest lucru.
Identificarea unei persoane dupã înscris este posibilã datoritã caracterului individual
pe care-l are scrisul de mânã, fiind prea bine cunoscut faptul cã nu exista douã persoane care
sã aibã acelaşi scris, cel mult reprezintã o deprindere complexã, ce se formeazã în cursul
dezvoltãrii sale.

CAP. II . BAZELE STIINŢIFICE ALE IDENTIFICĂRII


PERSOANEI DUPĂ SCRIS

În ansamblul investigaţiei criminalistice a domentelor scrise, un loc aparte îl deţine


expertiza criminalisticã a scrisului, poziţia sa de sine stãtãtoare fiind determinatã de natura
obiectului investigat şi de metodele prin care se realizezã studiul scrierii de mânã.
Obiectul principal al expertizei criminalistice a scrisului îl constituie identificarea
persoanei dupa scris, cãreia i se asocieazã şi stabilirea autenticitãţii scrisului ori semnãturii
unei persoane, ori a depistãrii falsurilor prin deghizare, imitere, etc.
Identificarea dupã scrisul de mânã se bazeazã pe existenţa unor elemente particulare,
prezente în scrisul fiecãrei persoane, elemente dependente de specificul activitãţii nervoase de
la nivelul scoarţei cerebrale15.
15
A. Athanasiu – Scris şi Personalitate, Editura Ştiinţificã, Bucureşti, 1970, pg. 22

Pagina 12 din 61
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Aceste caracteristici dupã cum se sublinieazã şi în literatura de specialitate, reflectã o


proprietate fundamentalã a scrisului, şi anume individualitatea sa16. Caracteristicile, din punct
de vedere cantitativ, sunt în numãr limita. Totuşi ca şi în cazul detaliilor caracteristice ale unui
desen papilar, varietate cvaziinfinitã de combinaţii, pe care le pot forma, face practic
irepetabil un scris cu anumite particularitãţii.
Principalii factori care concurã la reliefarea particularitãţii scrisului de mânã sunt
forţa, echilibrul şi mobilitatea proceselor nevoase superiare, cãrora este posibil sã li se adauge
şi alţi factori externi, în primul rând condiţiile corecte de scriere17.
Aceastã proprietate se contureazã cu pregnanţã pe mãsura evoluţiei scrisului, ca şi o
data cu desãvârşirea pregãtirii intelectuale.
În esenţã, individualitatea unui scris se manifestã atât în formã, cât şi în conţinut, fiind
conseciţa formãrii şi dezvoltãrii persoanei, atât pe plan intelectual, cât şi în cee ce priveşti
întreaga sa personalitate.
Individualitatea scrisului este luatã în calcul la procesul de identificare criminalisticã
datoritã şi unei alte proprietãţi impotante a sa: stabilitatea caracteristicilor grafice, desigur
este vorba numai de o stabilitate relativã, date fiind anumite modificãrii mai mult sau mai
puţin semnificative întâlnite în evoluţia unu scris. Aceastã modificare nu trebuie confundatã
cu capacitatea unor persoane de a scrie în mai multe variante (scris variabil), unele atât de
diferite încât pot crea dificultãţi în identificarea scriptorului18.
Potrivit opiniilor exprimate în literatura de specialitate, principalele cauze ale
modificãrilor survenite în scrisul unei persoane sunt, în esnţã, urmãtoarele:
Necesitatea scrierii rapide, întâlnitã mai frecvent la studenţi, precum şi în exercitarea
unor anumite profesii, cel mai frecvent fiind cel al medicilor;
Stãrile patologice, dintre care bolile cronice şi în deosebi bolile mintate, genereazã
alterãri ale scrisului, mergând pânã la paragrafie sau agrafie19, paragrafia contând din tendinţa
persoanei de a folosii la nesfârşit anumite litere sau cuvinte, iar agrafia reprezentând
pierderea deprinderi de a scrie;
Conducerea mâinii de cãtre o altã persoanã, ce se poate reduce fie numai la un simplu
ajutor (mânã inertã), situaţie întâlnitã frecvent în practica judiciarã la scrierea unor testamente
de cãtre bãtrânii grav bolnavi, muribunzi, în cazuri rãpiri de persoane, etc.;
16
Wilson P. Harison – Descoperirea falsurilor, Londra, 1964, pg. 132, Lucian Ionescu – Opere citate, pg.
319 şi urmãtoarele
17
C. I. Teodosiu – Cu privire la rolul tipului activitãţii nervoase superioare în diferenţierea individualã a
scrisului, vol.IV, 1965, pg. 114
18
L. Ionescu – Opere citate, pg. 45
19
L. Bidion, I.Vicol – „Îndrumarul specialistului în grafoscopie, Buc., 1970, pg. 16

Pagina 13 din 61
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Stãrile de intoxicaţie cu alcool, cu diverse substanţe tranchilizante sau stupefiante, cu


substanţe otravitoare sau diverse medicamente;
Existenţa unor condiţii improprii la scris, cum ar fi, de exemplu, suportul instabil sau
cu suprafaţã neregulatã, pe care se scrie, poziţie incomodã a scriptorului, ori scrisul în
picioare, în condiţii de frig, etc. Modificãrile produse de aceste cauze se reflectã în
nesiguranţa trãsãturilor în direcţia neregulatã a rândurilor, întruperi frecvente a traseului,
deformãri ale gramelor şi, uneori, în alterãri grave ale scrisului care poate cãpãta un aspect
haotic, total dezorganizat, ajungându-se finalmente la ceea ce este denumit agrafie.

SECŢIUNEA 1. ANALIZA CARACTERISTICILOR


DE IDENTIFICARE ALE SCRISULUI DE MÂNÃ

Caracteristicile unui scris de mânã pe baza cãrora este posibilã identificarea persoanei
scriptoruli se manifestã pe mai multe planuri, ele privind, în ultimã analizã, limbajul specific
scriptorului, modul de amplasare a textului, forma sau aspectul general al scrisului şi
particularitãţi de construcţie ale semnelor grafice.
Privitor la terminologia folositã precum şi la clasificarea acestor caracteristici, atât în
literaturã, cât şi în practica noastrã de specialitate, nu se manifestã o deplinã unitate de
vedere. De pildã într-o opinie, diversificarea priveşte carateristicile limbajului, caracteristicile
grafice propriu zise (generale şi particulare) 20. Potrivit unei alte opinii, caracteristicile de
identificare se împart în douã categorii mai generale care privesc aspectul sensului şi,
speciale, referitoare la modul de construire a semnelor grafice. În fine, alţi autori le împart îm
caracteristici generale (limbaj, configuraţie, formã şi mişcare) şi caracteristici individuale ale
literelor şi cifrelor21.
Fãrã a pune în discuţie aceste clasificãri, cu atât mai mult cu cât ele nu privesc
problemele de fond considerãm utile câteva precizãrii:
Termenul de element individual trebuie interpretat în sensul cã ar avea o valoare de
identificare mai redusã în comparaţie cu caracteristicile speciale sau particulare, el definind
aspectul genera al unui scris, de la o persoanã sau alta.

20
L. Ionescu – Opere citate, pg. 72
21
Petre Durre – Tratat practic de criminalisticã, vol.II, pg. 119-120

Pagina 14 din 61
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Termenul de element individual ar trebui evitat întrucât „individual” defineşte numai


ceea ce este propriu unui singur individ neântâlnind la un altul, spre deosebire de elementele
caracteristice particulare sau speciale luate în ansamblul lor, care individualizeazã în scris.
Prin urmare în vederea identificãrii scrisului de mânã se ia în calcul dispunerea şi
combinarea particularitãţilor, întrucât o anume caracteristicã poate fi întâlnitã în mai multe
scrisuri, aidoma detaliilor caracteristice într-un desen papilar.

Caracteristicile exprimãrii în scris

Particularitãţile exprimãrii în scris sau caracteristicile conţinutului spiritual al textului


denumite în literatura de specialitate şi „caracteristici ale scrierii”22 sunt elemente care nu fac
parte din categoria elementeor grafice de identificare, fiind de naturã „extra graficã”. Ele sunt
incluse, totuşi, în aceastã categori, întrucât servesc efectiv la individualizarea persoanei
scriptorului, şi mai ales, la restrângerea cercului persoanelor suspecte (de exemplu, în
cazurile relativ frecvente ale scrisorilor anonime cu conţinut calomnios).
Determinarea acestor caracteristici sui-generis de identificare necesitã examinarea
conţinutului înscrisului, urmãrindu-se vocabularul folosit de autor, modul în care acesta
respectã regulile de ortografie şi de punctuaţie, claritatea stiluluişi altele. Principalele date ce
se pot desprinde într-o asemenea analizã privesc, de regulã nivelul general de culturã al
persoanei, profesia care marcheazã serios modul de exprimare prin folosirea unei
terminologii de specialitate, vârsta şi eventual sexul, unele caracteristici ale personalitãţi sale
ca şi posibile dizarmonii psihice.
Referitor la studiul scrisului de mânã, trebuie sã arãtãm cã adesea se confundã douã
noţiuni distincte: expertiza criminalisticã a scrisului de mânã şi grafologia.
Deşi ambele au acelaşi obiect de examinare scopurile lor sunt diferite.
Expertiza criminalisticã a scrisului de mânã are drept scop identificarea sccriptorului
încã necunoscut organelor juduciare şi de expertizã, în timp ce grafologia studieazã scrisul de
mânã pentru descifrarea însuşirilor psihice ale persoanei. Prima pentru a-şi atinge scopul,
cerceteazã comparativ dupã anumite criterii, un scris al unui necunoscut cu un alt scris luat
pentru comparaţie de la o persoanã suspectã.
A doua, însã, analizeazã dupã alte criterii, dacã un singur scris, al cãrui autor poate fi
cunoscut.

Pagina 15 din 61
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

A. Analiza caracteristicilor topografice ale scrisului

În legãturã cu aceastã categorie de caracteristici, prcecizãm cã ele nu constituie o


categorie absolut distinctã de însuşiri specifice, extragrafice ale scrisului, mulţi autori
incluzându-se în categoria caracteristicilor generale 23. Cu toate acestea, menţinerea lor ca
atare poate fi utilã pentru evidenţierea unui alt grup de caracteristici, oarecum particular, în
comparaţie cu caracteristicile generale, la care ne vom referi în secţiunea urmãtoare.
Deci şi cum sugereazã şi denumirea lor, caracteristicile topografice privesc modul de
dispunere, de amplasare a unui text pe o coalã de hârtie sau un alt suport. Principalele
caracteristici de naturã topograficã, aflate la interferinţa dintre caracteristicile de tip
extragrafice şi dominante grafice sunt:
marginea lasatã de scriptor, care poate fi mai mare, mijlocie sau micã, lãsatã atât la
stânga cât şi la dreapta textului, regulatã, şerpuitã, oblicã, etc.
mãrimea aliniatelor apreciazã potrivit aceloraşi criterii respectiv mare, mijlocie, sau
micã, uneori întâlnindu-se situaţiile extreme, de genul lipsei aliniatelor ori de începere a
aliniatului la o distanţã foarte mare de marginea hârtiei.
distanţa dintre rânduri, element specific pentru modul de spaţiere a scrisului, care se
integreazã cu altele caracteristici generale ale scrierii, aşa cum se va vedea mai jos.
Amplasarea diverselor menţiuni, cum ar fi semnãtura, data, indicarea persoanei cãreia
i se adreseazã înscrisul ş.a., acestea putându-se situa, de pildã, la dreapta, la stânga sau în
centrul paginii, mai jos în comparaţie cu textul.

Analiza caracteristicilor generale ale scrisului de mânã

Denumirea de specialişti şi dominante grafice, aceste caracteristici sunt constituite din


acele particularitãţi specifice aspectului general al unui scris, formei acestuia. Pe baza lor este
posibilã clasificare cu exactitate a unui anumit tip de scris. De asemenea, acestea sunt
elemente valoroase în descoperirea unui fals prin imitate sau prin deghizare, în care autorul se
concentreazã mai mult asupra modului de constructie al literelor, scãpându-i caracteristicile
sale generale proprii, care îl divulgã identitatea, aspect frecvent întâlnit în practica de
specialitate.

23
L. Ionescu – Opere citate, pg. 74

Pagina 16 din 61
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Caracteristicile generale ale unui scris sunt relativ numeroase, ceea ce a determinat pe
mai mulţi autori de specialitate sã procedeze la clasificãri şi subclasificãri, majoritatea
punând în evidenţã urmãtoarele caracteristici mai impotante:
Gradul de evoluţie a scrisului se numãrã printre cele mai importante caracteristici de
individualizare, încât uneori i se atribuie un loc aparte, de sine stãtãtor, în procesul de
identificare. Evoluţia unui scris reprezintã stadiul la care o persoanã a ajuns cu determinarea
sau cu tehnica de a scrie.
Aprecierea gradului de evoluţie se face în funcţie de nivelul de coordonare a
mişcarilor, de stabilire a celorlalte caracteristici generale şi de ritm sau viteza de scriere.
Potrivit acestor criterii, un scris poate avea un grad de evoluţie inferioarã, mediu sau
superior. În comparaţie cu scrisurile inferioare, cele superioare sunt definite de un grad
accentuat de coordonare şi vitezã mare de execuţie, câteodatã fiind mai putin citeţe. Spre
deosebire de persoanele cu scris evoluat pot imita cu relativ uşurinţã un scris inferior sau
mediocru, fãrã a putea evita cu totul anumite automatisme capabile sã o demaşte24.
Forma scrisului este determinatã de gradul de evoluţie, de modul de executate a
literelor atât în cazul scrisurilor cursive, cât şi în cazul scrisurilor la tipar. Printre formele mai
importante se disting formele arcadate, ghirlandate, rotunjite, unghiulare (colţuroase). De
asemenea, forma mai poate fi rapoprtatã la gradul de simplificare a scrisului: scrisuri simple,
simplificate sau complicate.
La scrisurile arcadate apar ca dominante formele de arcadã la trãsãturile superioare ale
literelor, cum sunt cele de la literele „m” şi „n”; la scrisurile ghirlandate, trãsãturile inferioare
şi cele de unire apar sub forma unor ghirlande.
Dimensiunea scrisului se aprecieazã ca mare, mijlocie sau micã, dupã cum literele
depãşesc 3 mm, se situeazã între 2-3 mm, literele pot avea şi o mãrime uniformã, de exemplu,
în cazul scrisurilor descrescânde, denumite şi gladiolate sau a scrisurilor crescânde, respectiv
îngladiolate.
Înclinarea scrisului a literelor, raportate la unghiul pe care îl face axa longitudinalã a
unei litere cu linia de bazã a rândurilor. Potrivit acestiu criteriu, scrisurile pot fi drepte,
înclinate spre dreapta sau spre sânga şi neregulate.

24
Referitor la gradul de evoluţie a unui scris, ca celelalte caracteristici, a se vedea:
- E. Leonard – Opere citate, pg. 283
- C. Suciu – Opere Citate – pg. 490- 491
- A. Athanasiu – Opere citate, pg. 42-43
- V. Manea – Opere citate, pg. 103-107

Pagina 17 din 61
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Coeziunea sau continuitatea scrisului reprezintã gradul de legare a literelor într-un


cuvânt. De pildã, un scris poate avea o coeziune mare, în care circa 5-6 litere sunt scrise fãrã
întrerupere, sau o coeziune micã (tocatã) cu întreruperi dupã 2-3 litere.
Viteza scrisului determinatã de rapiditatea graficã şi apreciatã dupã simplificarea
constructiei literare, dupã gradul de legare a acestora, dupã „dilatarea cuvintelor”, dupã
prescurtãri, etc.
Presiunea scrisului, apreciatã drept una dintre caracteristicile cele mai semnificative în
scrisul unei persoane. Ea se referã mai ales la grosimea trãsãturilor şi mai puţin la gradul de
imprimare a acestora în masa hârtiei. Presiunea diferã în funcţie de instrumentele cu care se
scrie mai rapid, cu atât scade presiunea.
Forma liniei de bazã a rândurilor este socotitã nu numai o caracteristicã generalã ci şi
una topograficã, inclusa de mulţi autori într-o categorie mai corespunzãtoare, denumitã
orânduirea scrisului. Dupã aspectul pe care îl capãtã, linia poate fi dreaptã, concavã,
şerpuitoare sau frântã.

C. Analiza caracteristicilor particulare ale scrisului de mânã

Caracteristicile particulare sau speciale ale scrisului de mânã se constituie ca un grup


de elemente foarte valoroase în identificare, ele reflectând modul în care fiecare persoanã s-a
desprins sã execute un anumit semn sau grup de semne grafice.
Astfel, cu cât o persoanã se abate mai mult de la modelul caligrafic de construcţie a
literelor sau a cifrelor, cu atât creşte posibilitatea identificãrii sale. Reamintim însã cã, pentru
idividualizarea scriptorului, examinarea va avea în vedere în egalã mãsurã şi celelalte
caracteristici grafice generale.
Elementele particulare ale scrierii se reflectã în formele multiple de construcţie a unui
semn grafic (literã cu literã) a fiecãrui element component ce intrã în structura sa. Cu alte
cuvinte, specificitatea priveşte atât construcţia de ansamblu a unei litere, cât şi a fiecãreia din
gramele ori trãsãturile sale. În limbajul de specialitate, trãsãturile de bazã din construcţia unei
litere dispuse în plan vertical sunt denumite grame, iar trãsãturile orizontale ce unesc douã
grame sunt denumite ducte.
Dupã cum se sublinieazã în literatura de specialitate, exprimarea atentã a modului de
construcţie, denumitã şi grafotehnicã, a semnului grafic, face posibilã, evitatea concluziilor
eronate de identificare determinate de asemãnarea, întâmplãtoare, a douã scrisuri25.
25
L. Ionescu - Opere Citate, pg. 105

Pagina 18 din 61
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

În linii mari, potrivit modelului caligrafic, o literã poate fi construitã dintr-o singurã
trãsãturã (c,l,e,o) din douã trãsãturi (a,b,d,n) din trei (m,A,B) şi din patru ( M,W).
Forma acestor trãsãturi poate fi dreaptã, circularã, unghiularã, concavã, convexã, etc.,
cu variaţi multiple în cadrul aceleiaşi forme. De exemplu, o trãsãturã circularã se întâlneşte în
variante complet circulare sau în spiralã.
Direcţia mişcãrii de exemplu a gramelor este semnificativã în scrisul persoanei. Spre
pildã, o trãsãturã circularã (de tipul cercului, ovalului, buclei, semicercului) se efectueazã de
la dreapta la stânga sau de la stânga spre dreapta, respectiv dextrogit sau sinistrogit. Aceiaşi
direcţie se întâlneşte şi în cadrul trãsãturilor orizontale26.
Caracteristici speciale de grafotehnicã, alãturi de direcţia mişcãrii sunt reflectate în:
modul în care începe executarea semnului grafic prin forma, poziţia trãsãturilor sau a
punctului incipient;
finalizarea semnului grafic prin terminaţii scurte sau mari, dispuse diferit;
legãtura dintre grame, fie gramele unui semn grafic, fie mai multe semne între ele,
precum şi dimensiunea acestora;
modul de executate a depasantelor literelor b, d, f, g, q, p, t, semnele diacritice,
sedilele.
Mişcãrile de sciere în plan vertical pot fi de flexiune (de sus în jos) şi de extensiune
(de jos în sus), iar cele în plan orizontal de abducţie(de la stânga la dreapta) şi de aducţie (de
la dreapta la stânga).
Pentru a înţelege exact diversitatea de construcţie a unui semn grafic, dãm exemplu
minuscula „a”: aceastã literã se compune dintr-un oval şi un picior (bastonatã). Punctul de
atac al ovalului poate fi situat în partea superioarã dreaptã sau stângã, în interiorul sau
exteriorul ovalului, separat, tangent sau separat de oval, etc.; minuscula „m” se construieşte
cu arcadele rotunjite, ascuţite sau înghirlandate, minuscula „r” se executã dupã modelul
caligrafic sau cel de tipar, cu sau fãrã nodozitate în partea superioarã, cu plafonul drept,
concav sau convex; minuscula „t” se prezintã cu depasant în buclã sau bastonatã, cu barã
dispusã în partea superioarã, medie sau inferioarã având o lungime mare, mijlocuie, micã.

D. Analiza caracteristicilor limbajului folosit în scriere

P. Dume – Opere Citate, pg. 192-193


26
C. Suciu – Opere Citate, pg. 492
L. Ionescu – Opere Citate, pg.11-12
P. Duma – Opere Citate, pg. 192-193

Pagina 19 din 61
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Dintre caracteristicile limbajului folosit de care trebuie sã se ţinã seama la


identificarea unei persoane, menţionãm:
nivelul general de culturã;
cunoştinţele într-o anumitã specialitate;
bagajul de cunoştinţe folosit;
stilul expunerii;
cunoaşterea regulilor gramaticale;
folosirea unor expresii vulgare sau de jargon, etc.
Nivelul general de culturã al unei persoane poate fi: scãzut, mijlociu sau înalt. În
primã categori întâlnim greşeli generate de ortografie. În a doua categorie, folosirea incorectã
a unor cuvinte, terminaţia greşitã a unor verbe şi a substantivelor. În a treia categorie se
întâlnesc greşeli din fuga creionului şi a unei scrieri greşite a unor cuvinte strãine rare.
Un scris se poate caracteriza, în funcţie de cuvinte, printr-un limbaj :
sãrac;
limitat;
bogat;
Stilul de exprimare poate fi, de asemenea, foarte variat, chiar şi la aceeaşi persoanã.
Astfel, se poate scrie într-un stil:
obişnuit;
familiar;
literar;
ştiinţific, gazetãresc, etc.

Fig. 1. Scrisul persoanei, dupã dictare

SECŢIUNEA 2. FACTORI DE NATURĂ OBIECTIVĂ ŞI


FACTORI DE NATURĂ SUBIECTIVĂ

Identificarea persoanei dupã scris este posibilã datoritã însuşirii acesteia de a fi


individualã şi stabilã. Prin stabilitate se înţelege faptul cã, odatã instaurate în grafismul unei

Pagina 20 din 61
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

persoane, caracteristicile generale şi majoritatea formelor scripturale rãmân constante toatã


viaţa. Acastã stabilitate dupã cum s-a arãtat, nu este absolutã ci relativã, scrisul suferind
modificãri, de obicei fãrã repercursiuni notabile asupra posibilitãţilor de identificare a
scriptorului.
Variabilitatea rezultatã din asemenea modificãri nu trebuie confruntatã cu cea de bazã
aşa-numitul scris variabil sau schimbãtor, care se manifestã în faptul cã, ceea ce se explicã
prin capacitatea unor persoane de a folosi concomitent mai multe variante de scris.
La unele persoane variaţia este slabã, limitãndu-se la trasarea aceloraşi litere în mai
multe feluri, alteori variaţiile sunt importante, la prima vedere punându-se chiar sub semnul
întrebãrii provenienţa lor ca numãr.
Este de subliniat, îndeosebi, influenţa mediului în care trãieşte şi se dezvoltã
individul, mãsura în care şi-a însuşit tehnica scrierii, cunoaşterea scrisului, deprinderea,
exerciţiul, tehnica executãrii scrisului, rolul instrumentelor de scris şi a materialului suport,
împrejurãrile în care a fost executat scrisul etc. Remarcãm influenţa asupra scrisului, a
structurii individuale fizice şi psihice a scriptorului, a educaţiei şi care se manifestã în
particularitãţile individuale ale scrisului.
Prin factorii care influenţeaz scrisul de mânã, menţionãm :
Factorii fiziologici ;
Factorii mecanici ;
Facorii patologici ;

A. FACTORII FIZIOLOGICI

În aceastã categorie includem modificãrile scrisului datorate unor abateri în


funncţionarea normalã a organelor care participã la executarea scrisului şi anume : ochii şi
mâna.
Pierderea mâinii drepte sau absoluta imposibilitate de folosire a acesteia, obligã
persoana sã scrie cu mâna stângã.
Deşi ea are formatã deprinderea de scriere, nu opereazã un transfer mecanic al
deprinderii de la o mânã la alta.
Mâna stângã trebuie antrenatã îndelung pentru a se crea o nouã deprindere.
Pierderea vederii (orbirea) nu duce şi la pierderea deprinderilor grafice ale unei
persoane care ştie sã scrie.

Pagina 21 din 61
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Scrisul unui orb va prezenta aceleaşi caracteristici ca şi scrisul sãu din perioada în
care era vãzãtor, dar va fi marcat de fenomenul de dezorganizare cauzat de nesiguranţa la care
îl obligã condiţiile în care este executat.
Principalele dominante ale scrisului cursiv al orbilor constau în :
Încetinirea şi şovãirea scrisului ;
Coborârea scrisului, inclusiv la cele începute ascendent sau orizontal, iar schimbarea
direcţiei rândurilor se face treptat ;
Pierderea rândurilor şi încãlcarea lor datoritã lipsei de control vizual ;
Inegalitatea distanţelor dintre rânduri, cuvinte şi litere, în general spaţierea este
exageratã ;
Deplasarea semnelor diacritice şi a bazei minusculei „ţ” sau omiterea lor ;
Omisiuni de cuvinte, litere sau pãrţi de literã datoritã neconcordanţei dintre gândire,
ritm încetinit de transcriere a acesteia ;
Executarea de trãsãturi suplimentare la unele litere (m, n) ;
Punctele de odihnã şi legarea cuvintelor pentru a nu pierde contactul cu hârtia sau cu
rândul ;
Scrierea în „alb” în cazul folosirii cernelei, aceasta se terminã şi persoana nu
sesizeazã, scriind în continuare litere şi cuvinte întregi care nu se mai imprimã ;
Mãrimea scrisului, datoritã concentrãrii exagerate a atenţiei şi a rezemãrii mâinii şi
braţului pe hârtie ( fig. 2).

Fig. 2 Scrisul persoanei lipsite de vedere (orb)

B. FACTORII MECANICI

Pagina 22 din 61
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Factorii mecanici au rol important în modul de executare a scrisului. Dintre factorii


mecanici, remarcãm : materialul pe care se scrie – adicã : hârtie carton, lemn, zid, metal etc.
Formatul hârtiei are influenţã asupra mãrimii literelor. Pe o carte de vizitã se scrie mai
mãrunt şi mai înghesuit decât pe o cerere, în cazul în care mesajul este mai lung. Materialul
pe care se scrie are influenţã asupra continuitãţii trãsãturilor, de exemplu pe linii pot apare
întreruperi anormale sau tremurãturi, precum şi asupra mãrimii relative a scrisului.
Instrumentul scriptural influenţeazã mai puţin caracteristicile scrisului, cel mult
grosimea şi calitatea trãsãturilor este afectatã dar nu şi aspectul general sau construcţia
literelor. Deşi de regulã este posibil sã se compare douã scrisuri realizate cu instrumente
diferite totuşi este preferabil sã se recurgã la scrisuri cu instrumente similare.
O altã modalitate de a scrie constã în trasarea liniilor cu ajutorul unui chibrit sau a
unui beţişor ascuţit muiat într-un lichid. În acest caz scrisul în sine nu se modificã ci doar
trãsãturile devin mai groase, creşte numãrul liniilor drepte şi scrisul este marcat prin fracvente
întreruperi, inevitabile datoritã necesitãţii de a alimenta mereu instrumentul scriptural.
Poziţia în care se scrie (la masã, în picioare, culcat). Poziţia se scriere cea mai indicatã
este cea în care scriptorul este aşeza, cu rezemarea antrebraţelor pe masã.
Modificãrile cele mai pregnante se constatã la scrisurile de evoluţie inferioarã, cãci
persoanele cu o capacitate scripturalã modestã întâmpinã greutãţi serioase atunci când sunt
puse în situaţia de a scrie din poziţii care nu sunt familiare.
În schimb pentru persoanele cu un scris superior caracterizate printr-o bunã ordonare
şi siguranţã a gesturilor grafice, chiar şi o poziţie anormalã nu deranjeazã prea mult dupã cum
nici scrierea pe un suport reliefat nu produce scrisului tulburãrii notabile. Poziţia înclinatã şi
continuitatea scrisului (fig. 3).

Fig. 3 Scris executat din poziţia în picioare

Un suport instabil, plasat la o înãlţime sau sub un unghi de naturã sã favorizeze


scrierea normalã. O suprafaţã zgrunţuroasã, neregulatã sau o suprafaţã moale (pãturã, faţã de

Pagina 23 din 61
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

masã) pot determina întreruperea trãsãturilor, direcţii incorecte ale acestora, deformarea unor
litere şi schimbarea orientãrii rândurilor.
În aceste situaţii expertul trebiue sã-şi explice cauza, în mãsura în care aceasta este
sensibilizatã, în acest fel se vor motiva eventualele neconcordanţe înregistrate cu ocazia
examenului comparativ, ceea ce nu împieteazã asupra concluziei finale.
Diverşi factori (cu mâna îngheţatã, cu mânuşi mari sau prea mici, la întuneric sau la
luminã puternicã, fãrã ochelari – dacã scriptorul poartã în mod normal ochelari atunci când
scrie).
Aceşti factori pot avea influenţe asupra continuitãţii, mãrimii, presiunii, vitezei.

C. FACTORII PATOLOGICI

Scrisul fiind rezultatul unor procese nervoase complexe şi a mişcãrii braţului în


calitatea de organ efector, este de înţeles influenţa pe care o exercitã starea organismului
persoanei asupra scrisului executat la un moment dat.
Starea fiziologicã anormalã cunoaşte o infinitate de trepte, mergând de la simple
tulburãri de frig, obosealã, surmenaj intelectual, stãri nervoase şi pânã la maladii cronice
grave, cu serioase repercursiuni asupra întregului organism.

Scrisul peroanelor în vârstã

Scrisul aşa cum am vazut, se formeazã ca o deprindere, apoi suferã o serie de


prefaceri devenind din ce în ce mai personal şi din ce în ce mai stabil. Dupã aceastã
metamorfozã, a cãrui duratã variazã de la o persoanã la alta caracteristicile scrierii se fixeazã
şi în condiţii normale, ele se manifestã uniform perioade foarte lungi.
Buna funcţionare a mecanimului scrierii poate fi tulburatã însã pe parcurs de unele
boli, cum ar fi parkinson.
Pe mãsurã ce persoanele înainteazã în vârstã scrisul lor suferã perturbãri a cãror gamã
este foarte largã : de la apariţia unor puncte inutile care nu afecteazã caracteristicile scrisului,
pânã la dezorganizarea stereotipului. Aceste modificãri pot fi observate în scrisul majoritãţii
bãtrânilor, dar ele nu se manifestã peste tot în aceeaşi perturbaţie şi în acelaşi mod. Astfel, un
scris cu un grad inferoir de evoluţie va fi mai puternic decât un grafism evoluat. Oricum s-ar
materializa, perturbãrile sunt puse mai bine în evidenţã dacã se comparã grafismul provenit

Pagina 24 din 61
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

de la un vârstnic cu un scris realizat de aceeaşi persoanã cu mai mai mult timp înainte (fig.
4) .

Fig. 4 Scrisul persoanelor în vârstã

Fenomenele care se produc în scris odatã cu vârsta înaintatã a persoanelor, au fost


puse în legãturã cu bãtrâneţea şi cu tot felul de boli care o însoţesc frecvent.
În aceastã fazã a vieţii au loc o serie de modificãri importante la nivelul întregului
organism. Se modificã constituţia anatomicã a unor organe, scad unele organe fiziologice, iar
altele pot chiar sã disparã. Procesul de transformare a constituţiei somato-psihice a bãtrânului
are repercursiui şi asupra scrisului provocând apariţia unor elemente neântâlnite în fazele
anterioare. Investigaţia scrisului bãtrânilor, pe lânã interesul pur teoretic pe care îl reprezintã
are aplicaţii şi în activitatea concretã de expertizã. Cunoaşterea caracterelor pe care le reflectã
grafismul în perioada bãtrâneţii scriptorului are o mare importanţã la examinarea
testamentelor.
Este vorba de situaţiile când scrisul în litigiu a suferit modificãri importante datoritã
bãtrâneţii şi bolilor care o însoţesc, iar piesele de comparaţie puse la dispoziţie au fost scrise
cu foarte mult timp înainte neexistând posibilitatea suplimentãrii lor. Doar cunoscând foarte
bine particularitãţile scrisului persoanelor în vârstã, expertul va reuşi sã punã în evidenţã
caracteristicile identificatoare conservate de grafismul incriminat şi sã treacã la un examen
comparativ eficient. O interpretare greşitã a scrisului afectata de bãtrâneţe ar putea sã aducã
la concluzii în dezacord cu realitatea.
La bãtrâni grafismul devine lent şi mai puţin legat. Fonomenul se manifestã mai clar
la persoanele cu un scris de evoluţie medie sau superiarã, realizat cu o vitezã mijlocie sau
rapidã. Scãderea vitezei de execuţie a scrisului se produce de multe ori şi la persoane cu un

Pagina 25 din 61
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

nivel inferior de însuşire a deprinderilor grafice, dar aici schimbarea este mai greu de sesizat,
sau chiar imperceptibilã. Reducerea vitezei de execuţie a scrisului şi continuitatea mai micã a
acestuia pot fi explicate prin concursul mai multor factori ca: lipsa de energie, oboseala
rapidã la efort, afecţiuni ale articulaţiilor mâinii şi altele.
Se remarcã, mai ales la persoanele care au avut un scris de formã unghiularã
fenomenul de rotunjire a scrierii, curbele luând locul unghiurilor. Deşi apar des, curbele nu
sunt trasate, cu uşurinţã, fiind deseori întrerupte, iar în unele locuri conturul lor se prezintã ca
şi cum ar fi fost frânte. În grafismele cu un grad superior de evoluţie, lipsa de eleganţã a
curbelor se realizeazã mai puternic comparativ cu un scris inferior, acesta din urmã având
întotdeauna un aspect greoi.
Dupã opinia unor specialişti ai problemei frecvenţa unghiurilor ar indica energia
gesturilor. Predominanta trãsãturilor ascendente în graficul bãtrânilor şi renunţarea la
unghiuri s-ar datora lipsei de energie a gesturilor, determinatã de starea de bãtrâneţe, care se
manifestã deseori în scris prin trãsãturile uşoare şi absenţa barelor la minuscula „ţ”. Dacã
barele se menţin totuşi ele sunt foarte subţirii sau foarte scurte.
Scrierea bãtrânilor se caracterizeazã şi prin direcţia frecvent descendentã a rândurilor.
Scrisul ascendent cere mai multã încordare şi tenacitate, mai multe deplasãri ale
mâinii decât la cele cu rânduri coborâtoare, unde lipsa de energie şi voiciune, iniţiativa face
ca greutatea sã tragã în jos instrumentul scriptural, iar astenia fizicã nu permite sã învingã
aceastã tendinţã de coborâre.
Dupã pãrerea unor oameni de ştiinţã care au examinat aceastã problemã, cum ar fi,
C.I. Parhon, acest caracter al scrierii ar trebui pus în legãturã şi cu dispoziţia afectivã a
autorului. Scrisul descendent ar fi în raport cu starea depresivã a individului. Grafismul
coborâtor al melancolicilor pare sã confirme aceastã dispoziţie. Starea depresivã ar putea fi
unul din factorii care determinã orientarea descendentã a rândurilor la scrisul bãtrânilor.
În ciuda eforturilor fãcute pentru mascarea lor, în scrisul bãtrânilor apar adesea
tremurãturi (fig. 5).

Pagina 26 din 61
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Fig.5 Scrisul tremurat al bãtrânilor.

La bãtrâni tremurãturile vor fi gãsite pretutindeni indiferent de pãrţile îngroşate sau


subţiri ale literelor. Acestea vor fi mai mult sau mai puţin egale ca intensitate, dupã cum este
starea bãtrânului care scrie.
Tremurãturile vor fi mai ales la începutul literelor şi mai cu seamã pe trãsãturile
orizontale. Acestea se vor accentua pe mãsurã ce bãtrânul executã scrisul, ca urmare a
faptului cã mâna oboseşte din ce în ce mai mult. Foarte caracteristic în scrisul bãtrânilor este
uneori aşa numitul „fir de pãianjen”, un fel de linie foarte subţire între o literã şi alta, şi mai
ales între sfârşitul unui cuvânt şi începutul cuvântului urmãtor, provenit din faptul cã mâna nu
mai este sigurã, nu se ridicã în clipa în care trebuie, existând pe hârtie din loc în loc aceastã
dârã extrem de subţire.
Dacã bãtrâneţea este asociatã şi cu unele boli, scrisul devine incorect, pãtat cu
cernealã, omiterea unor litere sau a unor cuvinte etc.

Modificãri ale scrisului datorate stãrii psihosomatice ale scriptorului (îmbolnãvirea)

Dacã scrisul este rezultatul unor procese nervoase complexe şi a mişcãrilor braţului şi
a mâinii în care de organ efector, este de la sine înţeleasã influenţa pe care o exercitã starea
organismului, asupra scrisului executat la un moment dat. Starea fiziologicã anormalã
cunoaşte o influenţã de trepte mergând de la simple tulburãri produse de frig, obosealã,
surmenaj intelectual, stãrii nervoase pasagere (violente sau depresive) şi pânã la maladii
cronice grave, cu repercursiuni serioase asupra întregului organism.

Pagina 27 din 61
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Bolile mai puţin grave nu antreneazã schimbãri fundamentale ale scrisului, ele se
reflectã mai mult în aura generalã a scrisului, decât în structura literelor, astfel cã identificarea
este perfect posibilã chiar pe baza unor scrisuri de comparaţie realizate în condiţii normale.
La bolile cronice, de lungã duratã, şi însoţite de leziuni permanente, scrisul se menţine
în limitele normale, fiind însã de mici semne care dupã doctorul Rene Restin ar corespunde
organelor lezate şi pe care le-a denumit „gesturi de suferinţã ale scrisului”. Alţi cercetãtori
susţin cã dereglãrile pe care le suferã scrisul, cum ar fi cazul unui ritm cardiac anormal, nu
pot fi catalogate ca atare şi în general sunt similare, dar nu atât de pronunţate, ca degradãrile
produse de alcoolism.
Modificãrile generate de boli cronice privesc siguranţa trãsãturilor (tremurãrii dese,
provenind dintr-o bâlbâire) a mâinii, direcţia rândurilor, dimensiunea semnelor grafice,
legãturile dintre acestea, îmbâcseli la scrisul cu cernealã, neglijarea punctuaţiei etc.(fig. 6).

Fig. 6 Scrisul îmbâcsit din cauzã de boalã: paralizie progresivã.

Bolnavii imobilizaţi în pat întâmpinã dificultãţi mai mari, în special la începerea


rândurilor şi a cuvintelor unde pot fi necesare douã, trei încercãri în care apar pe hârtie sub
forma unor trãsãturi de atac repetate; la fel, desprinderea, adicã ridicarea instrumentului de
scris este anevoioasã dând naştere unor trãsãturi târâte (fig 7).

Pagina 28 din 61
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Fig .7 Paralizie generalã progresivã. Scris ascendent, îngroşat, ilizibil

Bolile mintale, cu şi fãrã lezarea centrilor nervoşi, afecteazã profund scrisul.


Modificãrile din aceastã categorie cunosc o mare varietate. Pentru ilustratre menţionãm
câteva dintre schimbãrile mai caracteristice pentru stãrile agitate:
Aspect haotic (incoerent);
Numeroase neregularitãţi ale trãsãturilor;
Tremurãturi ascendente (în special la boala lui Parkinson);
Dezalinierea;
Rânduri orientate în toate sensurile, în cazuri de comparare violentã şi merge pâna la
înţelegerea şi ruperea hârtiei cu instrumentul scriptural;
Frecvente omisiuni de litere sau elemente ale acestora, precum şi cuvinte întregi;
Confuzii şi ilizivilitate sporitã (fig. 8).

Fig. 8 Parkinson recent. Scris inhibat cu înãlţime diminuatã

Cu privire la modificãrile scrisului cauzate de stãrile maladive s-au întreprins o serie


de studii de cãtre medicii specialişti, urmãrindu-se aflarea scrisului ca mijloc de investigare şi
determinare a diagnosticului în boli mintale.

Pagina 29 din 61
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Rezultatele sunt extrem de interesante, dar „simptomele” de ordin grafic trebuie totuşi
valorificate cu multã precauţie, neputând singure sã justifice precizarea unei anumite
afecţiuni psihice, ci doar sã contrinuie la aceasta prin coroborarea cu datele clinice şi cu cele
obţinute prin explorãri funcţionale(fig.9)

Fig. 9 Scrisul unei persoane paranoice

Pentru experţii criminalişti modificãrile datorate stãrii psihomatice a scriptorului


intereseazã sub mai multe aspecte:
Pentru a deosebi aceste modificãri, care sunt naturale, sincere, de cele produse cu
ocazia contrafacerii unui scris sau a unei semnãturi, necesitate care se poate ivi cel puţin în
douã cazuri, diferenţierea în scris a semnelor de boalã sau de bãtrâneţe, care reprezintã un
valoros indiciu de autentificare a semnelor faţã de semnele falsificate şi diferenţierea scrisului
unei persoane într-adevãr bolnave, simularea unui testament fals prin deformarea literelor şi
tremurarea intenţionatã a trãsãturilor;
Pentru a evita erorile de apreciere în cadrul examenului comparativ, recunoaşterea
scrisului în litigiu ca fiind alterat de starea maladivã sau morbidã a scriptorului va determina
cãutarea şi utilizarea unui scris de comparaţie adecvat, adicã executat în condiţii similare
pentru a putea urmãrii corespondenţa modificãrilor survenite.

Pagina 30 din 61
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Este indicat ca organele care solicitã asemenea examinãri sã comunice expertului


toate datele cu privire la sãnãtatea subiectului, în timpul redactãrii actului , aşa cum rezultã
din certificatele medicale.
Ca ultimã situaţie, notãm modificãrile survenite ca urmare a stãrii psihice deosebite în
care se aflã scriptorul, respectiv emotivitãţii puternice care îl dominã în momentul comiterii
unui act ieşit din comun (fig. 10).

Fig. 19 Scrisul executat sub imeriul unei emoţii puternice


Biletul lãsat lângã cadavru; B. Scrisul în condiţii normale

Astfel, scrisorile şi biletele de sinucidere explicã adesea tensiunea şi disperarea celor


care se adreseazã familiei sau unor persoane care sunt legaţi afectiv luându-şi rãmas bun,
asunzându-se pentru actul lor sau dând dispoziţii privind împãrţirea bunurilor ce le posedã.
Tulburãrile sufleteşti, deprimãrilor morale şi uneori slãbiciunii fizice le corespunde
frecvent o modificare a gesturilor grafice:
Ritmul este accelerat ;
Depasantele prelungite ;
Grafismul aruncat violent ;
Scris ilizibil.

Pagina 31 din 61
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Evident gradul de dezorganizare a scrisului executat în aceastã situaţie va fi în raport


cu potenţialul scriptural al ucigaşului şi cu puterea sa de stãpânire, dupã cum nu trebuie uitat
faptul cã suicidul este adeseori actul unor persoane bolnave psihic.

Modificarea scrisului produsã de starea de ebrietate

Starea de ebrietate sau beţia alcoolicã se deosebeşte de alcoolismul cronic, care este o
stare de lungã duratã şi care se manifestã în scris prin descreşterea înãlţimi minusculelor de la
începutul spre sfârşitul textului printr-o tremurare regulatã, continuã, verticalã şi constantã
precum şi prin ridicari frecvente ale instrumentului scriptural, însoţite de deformãrea
finalizãrii cuvintelor (fig. 11).

Fig. 11 Scrisul în stare de ebrietate (A) şi scrisul norma (B)

Beţia alcoolicã ocazionalã este uneori invocatã de persoanele care contestã un scris
care admit scrierea unui act sau executarea unei semnãturi sub influenţa bãuturii, urmãrind
astfel anularea actului respectiv.
De o deosebire utilitate în asemenea examinãri sunt rezultatele unor cercetãri
experimentale efectuate în condiţii de laborator, care au constatat în îngerarea progresivã şi la
anumite intervale de timp a unor bãuturi alcoolice a cãror tãrie era cunoscutã. Concomitent s-
au luat subiecţilor diferite probe grafice putându-se astfel urmãrii cu precizie gradul de
degenerare a scrisului.
Este unanim recunoscut cã alcoolul provoacã modificãre temporarã a personalitãţii,
care dispare odatã cu resorbirea alcoolului din sânge. Manifestãrile intoxicaţiei alcoolice nu
sunt identice la toate persoanele ce au un caracter individual: unii sunt liniştiţi, chiar
somnolenţi, alţii sunt excitaţi şi irascibili dupã care urmeazã o perioadã de obosealã şi
epuizare.

Pagina 32 din 61
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Alterarea funcţiilor nervoase atinge şi pe aceea a organelor de simţ (vederea, pipãitul


etc.) de unde aprecierea greşitã a distanţelor, a formelor obiectelor înconjurãtoare, mişcãrile
nu mai sunt controlate, echilibrul şi viteza de reacţie sunt micşorate.
Toate aceste manifestãri se reflectã perfect în mişcãrile mâinii, în procesul scrierii,
producându-se importante modificãri în raport cu scrisul executat de persoana respectivã în
condiţii normale.
Când gradul de ebrietate este mic nu se constatã modificãri esenţiale ale grafismului,
ci doar o mãrire a dimensiunii, mai ales la majuscule şi la trãsãturile curbe. Când gradul de
ebrietate este mediu, viteza de execuţie se încetineşte, construcţia literelor se simplificã, se
tulburã claritatea scrisului, creşte dimensiunea, înclinaţia devine instabilã, spaţierea dintre
rânduri este inegalã. La un grad mare de ebrietate coordonarea mişcãrilor scade şi mai mult,
este mai lent, trãsãturile sunt extrem de tremurater, literele sunt incomplete, lipsind unele
pãrţi componente, sau se reduc la semne indescriptibile, se omit litere, rândurile devin de
obicei descendente, dupã ridicarea creionului sau tocului, rândul devine „pierdut”, liniatura
imprimatã nu se mai respectã, iar marginea din partea stângã este depãşitã. În privinţa
conţinutului abundã greşelile pânã şi în scrierea propriului nume, ori a adresei.
Modificarea caracteristicilor scrisului este deci deosebit de pronunţatã, ducând la o
veritabilã descompunere a grafismului, ceea ce îngreuneazã foarte mult identificarea
autorului sau chiar o face imposibilã.
Desigur, aceasta reprezintã una dintre limitele examinãrii criminalistice a scrisului,
dar nu aşa de gravã cum s-ar pãrea la prima vedere, cãci de obicei actele contestate şi depuse
la expertizã nu prezintã, în general, semnele unei beţii totale, ci sunt întocmite într-o stare de
euforie sau de uşoarã ameţealã, care nu afecteazã prea mult scrisul.
Alteori scrisului, în special sub forma tremurãturilor, se înregistreazã şi în cazul
otrãvirilor cu arsenic, a intoxicaţiilor cu suflurã de carbon, a otrãvirilor cu ciuperci, a absenţei
de medicamente cu efect convulsiv etc.
E. Locard, care menţioneazã aceste situaţii, precizeazã cã tremurul în scrisul
peroanelor intoxicate nu prezintã „un grad net determinant” ci constituie un fenomen
accesoriu.

d) Modificãri rezultate din conducerea mâinii de cãtre o altã persoanã

Unele persoane foarte bolnave sau în vârstã solicitã ajutorul unei alte persoane pentru
a întocmi un act (în special testamente) ştiut fiind faptul cã valabilitatea unui astfel de act este

Pagina 33 din 61
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

condiţionatã de executarea scrisului de mânã proprie. În funcţie de gradul de colaborare al


celor doi scriptori distingem douã situaţii.
Prima situaţie este denumitã „mânã inertã”, caz în care subiectul principal (testatorul)
sprijinã doar mâna pe instrumentul principal, iar subiectul secundar (ghidul ajutor) conduce
efectiv scrisul. Rezultatul se va asemãna foarte mult cu scrisul normal al subiectului secundar,
diferenţa manifestându-se în ceea ce priveşte un aspect neregulat ce e dat de incomodarea
mâinii inerte, spaţii mai largi, valorile unghiulare, etc.
O a doua situaţie a fost denumitã „mânã ajutatã”, caz în care ambii subiecţii aduc o
contribuţie la scris. Profesorul Lucard, care a cercetat problema la laboratorul de poliţie Lyon,
a descris tendinţele generate de mâna ajutatã. Acestea sunt: dezacordul se va manifesta în
liniile curbe, literele conţinând cercuri ce se lãrgesc, literele curbe complexe (s, t) sunt
tremurate şi de dimensiuni reduse, etc. Pot exista neînţelegeri asupra literei care urmeazã a fi
trasatã, când unul din scriptori sare mintal o literã. Conflictele mai apar la începutul literelor,
fiecare dintre scriptori trãgând spre poziţia familiarã, rezultând rateuri şi reluãri. În concluzie,
tot cel ce va predomina în caracteristicile scrisului, deoarece el va ghida scrisul.

CAP. III . IDENTIFICAREA PERSOANEI DUPĂ SCRISUL DE MÂNĂ

SECŢIUNEA 1. METODE DE CERCETARE


CRIMINALISTICĂ A SCRISULUI

Una dintre esenţialele metode de cercetare criminalisticã a scrisului este „identificarea


persoanei dupã scris”. Identificarea pesoanei dupã scris se realizeazã în cadrul expertizei
criminalistice a scrisului, denumitã şi expertizã graficã sau grafoscopicã, de unde şi o altã
denumire a domeniului examinãrii criminalistice a scrisului, respectiv „grafoscopie judiciarã”
.
Atragem atenţia cã, uneori se mai foloseşte în mod eronat termenul de „expertizã
grafologicã”, deşi grafologia are un domeniu distinct de investigare, fiind folositã cu
precãdere în psihodiagnostic, în studiul particularitãţilor de caracter ale unei persoane.
Din analiza unei vaste practici în domeniul expertizei criminalistice rezultã cã acest
gen de identificare este îndeplinit în cazuri şi forme variate. Frecvent, identificarea dupã scris
vizeazã urmãtoarele obiective:

Pagina 34 din 61
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Verificarea autenticitãţi unui text sau a semnãturilor de pe un înscris, în sensul cã


acesta aparţine persoanei nominalizate în document, persoanei care pretinde sau cãreia i se
atribuie textul sau semnãtura;
Identificarea autorului unui text anonim cu conţinut calomnios sau în scop de şantaj,
întâlnit inclusiv în acţiuni cu caracter terorist, ori prezintã o anumitã importanţã cu caracter
juridic, administrativ, social, economic, etc.;
Descoperirea unui fals prin imitarea sau deghizarea scrisului şi de aici, identificarea
autorului textului. Ca şi în celelalte examinãri criminalistice destinate identificãrii persoanei
dupã diverse urme create în câmpul infracţional, identificarea dupã scris presupune în mod
necesar, un examen comparativ între scrisul în litigiu şi scrisul aparţinând cu certitudine
persoanei suspecte;
Cea de a patra fazã cuprinde finalizarea cercetãrii comparative, prin aprecierea
constatãrilor fãcute şi formularea concluziei.
Cercetarea prealabilã are rolul de a înlâtura unele nelãmuriri precum determinarea cu
precizie a obiectului expertizei (o formulare confuzã a întrebãrilor puse expertului, îl obligã
pe acesta sã nu precizeze cu exactitate ce anume urmeazã a se stabili) şi dacã scrisurile de
comparaţie sunt suficiente cantitativ şi calitativ.
Analiza separatã27 a scrisului în litigiu şi a celor de comparaţie, constã în cercetarea
minuţioasã a tuturor caracteristicilor generale şi speciale. Este util ca examinarea scrisurilor
sã înceapã cu observarea modului cum scrisurile au fost realizate, adicã sa va stabili dacã
scrisul în litigiu evidenţieazã o execuţie normalã, sincerã, spontanã, naturalã, ori prezintã
indicii de deghizare. Apoi, se va analiza actul respectiv în mod tehnic pentru depistarea
eventualelor intervenţii chimice sau mecanice, dupã care se va trece la examinarea
caracteristicilor generale şi apoi a celor speciale. Trebuie avute în vedere toate aceste etape
pentru ca expertul sã se edifice complet şi sã fie în mãsurã sã desprindã ceea ce e particular
unui anumit scris.

SECŢIUNEA 2. OBŢINEREA MATERIALULUI ŞI


METODELOR DE SCRIERE PENTRU COMPARAŢIE

În toate domeniile criminalisticii, cercetarea se desfãşoarã pe baza metodelor valabile


pentru orice examinare cu caracter ştiinţific. Aceastã studiere se realizeazã prin metoda
27
L. Ionescu – Opere citate, pg. 132-134

Pagina 35 din 61
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

comparaţiei în vederea stabilirii asemãnãrilor şi deosebirilor dintre obiectele şi fenomenele


confruntate. Cercetarea criminalisticã a scrisului necesitã o examinare separatã a
caracteristicilor grafice ale fiecãrui scris în parte, o comparaţie a acestora şi o apreciere a
constatãrilor fãcute. Expertiza criminalisticã a scrisului de mânã este neconceput fãrã scrisuri
de comparaţie.
Strângerea materialelor de comparaţie constituie sarcina organului care solicitã
expertiza, raţiunea constând în faptul cã, în prealabil, e necesar sã se stabileascã cu
certitudine autenticitatea lor. Materialele de comparaţie sunt formate din piese de douã
categorii :
Preconstituite sau scrise liber ;
Scrise la cerere28.
Piesele preconcepute sunt executate anterior dispunerii expertizei, independent de
necesitãţile acesteia, ceea ce le conferã o deosebitã valoare, întrucât sunt realizate sincer,
ipoteza deghizãrii fiind exclusivã. Piesele constau din : autobiografie, cereri, corespondenţã
pesonalã, acte de serviciu, etc., piese scrise înainte pornirii cercetãrilor şi declaraţii, note
explicative, procese-verbale dupã pornirea cercetãrilor.
Date fiind modificãrile pe care scrisul le poate suferi în decursul evoluţiei sale este
indicat ca piesele de comparaţie sã corespundã în ceea ce priveşte timpul când au fost scrise
(o perioadã apropiatã de cea a litigiului), instrument de scris (toc, stilou, pix, creion, etc.),
felul pieselor (pentru expertiza unui bon, cele mai potrivite piese vor fi bonurile de acelaşi
tip).
O dificultate poate apãrea în cazul persoanelor decedate (cel mai frecvent întâlnitã la
testamente). Într-un astfel de caz se vor depune şi texte şi semnãturi de la diferite instituţii
unde pot fi gãsite acte precum : registrele de stare civilã, etc., dar şi piese procurate de cãtre
persoanele interesate29.

Piesele scrise la cerere sunt date în faţa organului de urmãrire penalã şi sunt probe
executate de cei în cauzã pentru efectuarea unei expertize. Regulile dupa care se obţin astfel
de probe pot fi sintetizate în felul urmãtor : piesele executate la cerere constau în scrierea
unui text oarecare, aşa încât scriptorul sã nu observe cã de fapt se urmãreşte luarea unor
probe grafice şi ca atare sã nu-şi modifice scrisul.

28
C. Suciu – Criminalistica, Ed. Didacticã şi Pedagogicã, pg.497
29
E. Stanciu – criminalistica, Ed. Actami, Bucureşti, pg. 337-338

Pagina 36 din 61
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Luarea unor probe din dictare. Textul trebuie sã cuprindã fragmente din litigiu sau se
va dicta însuşi textul în cauzã. Dacã se va observa cã scriptorul încearcã deghizarea scrisului,
dictarea va fi acceleratã pentru ca scriptorul sã piardã controlul scrisului şi sã scrie din
obişnuinţã.
Interzicerea cu desãvârşire a înfãţişãrii actului în litigiu pentru a fi copiat sau imitat.
Dacã în textul în litigiu au fost folosite semne grafice speciale, precum majuscule
tipografice, se va cere persoanei respective sã foloseascã toate scrierile pe care le cunoaşte,
iar dcã nu apare genul de scris din litigiu, i se cere în mod special o astfel de scriere.
Dacã textul expertizei cuprinde cifre, i se cere scriptorului sã execute anumite operaţii
matematice pentru a-i distrage atenţia.
În probele grafice executate de persoana bãnuitã a fi falsificat o semnãturã, se va cere
sã se scrie de mai multe ori numele pe care-l reprezintã semnãtura, dar şi nume apropiate, fãrã
sã li se ofere drept model însãşi semnãtura.
Condiţiile în care se iau probele trebuie sã fie pe cât posibil mai apropiate de cele în
care s-a realizat scrisul în litigiu.
Cantitatea pieselor executate la care va creşte proporţional cu încercãrile scriptorului
de a deghiza scrisul.

Examinarea comparativã

Examenul comparativ30 constã în confruntarea caracteristicilor grafice ale scrisului în


litigiu şi ale celui de referinţã. Examinarea va avea loc în aceeaşi ordine ca la examinarea
separatã. Compararea are ca rezultat determinarea asemãnãrilor şi deosebirilor dintre
scrisurile în litigiu şi scrisul aparţinând persoanei bãnuite.
Compararea se poate face prin examinarea vizualã şi directã a scrisurilor, fie prin
desenarea caracteristicilor grafice, fie prin studierea fotografiilor, decuparea lor în fragmente
care se juxtapun, fie prin metoda grafometriei. Este recomandabil a se recurge la mai multe
procedee de comparare în funcţie de complexitatea şi dificultatea cazului de rezolvat.
Finalizarea cercetãrii comparative constã în aprecierea elementelor înregistrate şi
formularea concluziilor. La stabilirea identitãţii sau neidentitãţii în materie de scrisuri,
asemãnãrile şi deosebirile nu se manifestã ca elemente perfect etalonate, departajabile în
indicii pozitive sau negative. Formularea unei concluzii este precedatã întotdeauna de o
evaluare a caracteristicilor grafice, de o determinare a valorii identificatoare.
30
L. Ioescu – Opere Citate, pg.134-135

Pagina 37 din 61
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Valoarea identificatoare a unui element grafic este de mãsura în care acesta contribuie
la particularizarea unui scris. Valoarea cea mai mare o au caracteristicile grafice ieşite din
comun, acele „ideotisme grafice”- „sicuri” ale scrierii. Edmond Locard a recomandat anumite
principii de determinare a realitãţii grafismelor : caracterele generale sunt mai importante
decât forma literelor, avem de-a face cu un ideotism când semnul considerat e constant sau
cel puţin prezintã o frecvenţã mare, cea mai mare pentru identificare o au ideotismele mai
puţin aparente, printreideotismele grafice cele mai ascunse şi deci cele mai bune pot fi
socotite:
Involuţia cercurilor ;
Direcţia croşetelor ;
Direcţia liniei de bazã a cuvintelor, etc.

Metode şi procedee utilizate în efectuarea demonstraţiilor

Încã de la primele examinãri cu caracter grafic, în vederea identificãrii scriptorului pe


care le cunoaşte istoria, metoda a fost aceeaşi : compararea scrisului în litigiu cu scrisul
persoanei bãnuite. Însã modul în care se realizeazã compararea şi elementele luate în
considerare diferã de la un sistem la altul.
Metoda graficã descriptivã31 a fost utilizatã în trecut de cãtre profesorii de caligrafie
numiţii de experţi şi se bazeazã exclusiv pe forma exterioarã a semnelor grafice. Pricipalul
artizan al metodei a fost Alphons Bertillon cunoscut datoritã sistemului antropometric de
identificare al recidiviştilor „portretul vorbit”. Procedeul de disociaţie graficã şi de analizã
constã în reproducerea fotograficã a documentelor de comparat, prin mãrirea de douã ori.
Copiile obţinute sunt puse deoparte, iar literele aranjate în tabele, în ordinea alfabeticã. Un alt
rând de copii decupate cuvânt cu cuvânt, fiecare cuvânt fiind separat pe o fişã roşie pentru
scrisul în litigiu şi albastru pentru cel de referinţã. Cele douã fişiere rezultate sunt clasate
alfabetic într-un repertoriu unic, prin juxtapunere mecanicã, urmãrindu-se studierea
începutului cuvintelor. Se aleg mai întâi cuvintele similare, apoi cele care au în comun o
silabã şi cele care au prima literã la fel. Dupã ce se consemneazã rezultatul acestei confruntãri
se trece la o a treia operaţie, fişele sunt amestecate şi reclasate în ordine alfabeticã inversã.
Astfel se apropie cuvintele care sunt reclasate direct. Scopul este sã permitã examinatorului
sã cerceteze grupele literale în funcţioe de poziţia ocupatã în cuvinte. Neajunsul acestei
metode e dat de faptul cã absolutizeazã acele elemente ale scrisului pe care falsificatorului le
31
L. Ionescu – Opere Citate, pg. 154-156

Pagina 38 din 61
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

observã mai uşor şi le poate reda prin imitaţie sau copiere. De altfel, chiar Bertilon a sesizat
aceastã limitã, susţinând cã metoda este fãrã examinarea caracteristicilor generale ale
scrisului poate conduce la greşeli dintre cele mai grave.
Metoda grafometricã32 urmãreşte o obiectivizare a examinãrii scrisului. Persifor
Frazer, în 1899, a propus sã se stabileascã raportul înãlţimilor şi lungimilor în cuvintele
comune din douã scrisuri comparate şi sã se caute înclinarea medie a grafismului, numit
„valoarea unghiularã”. Spre exemplu, la o semnãturã, pentru mãsurare, se ia ca punct de
plecare o literã care poate fi regãsitã uşor la toate semnãturile de comparaţie şi se mãsoarã
pânã la litera urmãtoare, unde se determinã un punct similar. Se considerã ca fiind cele mai
bune punctele de plecare şi cele de încrucişare a trãsãturilor, iar pentru mãsurarea unghiurilor
se vor alege literele mai lungi. Mediile obţinute vor fi apreciate astfe : o diferenţã de 15%
între douã semnãturi aratã cã la 10% este posibilã identificarea, iar la 5% este admisibilã.
O altã metodã a fost iniţialã de Wilhelm Langenbruch, care a pus în evidenţã ritmul
grafic individual, obţinut prin trasarea unor linii mãsurabile între extremitãţile de sus şi de jos
ale anumitor litere. Este posibil ca utilizându-se maximum trei proporţii de bazã, sã se
uneascã toate punctele (extremitãţi şi intersecţii) din douã cuvinte de comparat. Dacã în
înscrisurile analizate, liniile prezintã acelaşi proporţii ale dimensiunilor, înseamnã cã ele
provin de la o singurã persoanã. Un astfel de sistem, precizeazã Edmond Locard, are meritul
de a fi ridicat pentru prima oarã, problema relaţiilor dintre dimensiunea semnelor grafice.
Deşi prin metoda unei comparaţii a caracteristicilor grafice nu se poate stabili autorul,
Langenbruch a pretins cã proporţiile identice gãsite demonstreazã cã semnãturile ori
cuvintele provin de la acelaşi scriptor.
În sprijinul acestei teorii, S.V. Margedant susţinea cã, atunci când scriem avem în
deget o anuitã mãsurã, reproductibilã în scris, exact sau în proporţii simple. Margedant
începea cercetãrile prin trasarea liniei conturului semnãturii de analizat, determinându-se
astfel proporţiea de bazã, iar apoi trasarea liniilor interioare într-un asemenea numãr încât sã
nu încarce prea mult desenul.
O simplificare faţã de sistemul de mai sus reprezintã aşa numita metodã a „proiecţiei
geometrice” a semnãturilor ce aparţin lui Paul Brosson33.
Aceasta constã în a uni pe o hârtie transparentã de calc punctele extreme ale
semnãturilor. Concluzia cu privire la autenticitatea sau falsitatea semnãturilor se va desprinde
dupã compararea figurilor geometrice obţinute în modul arãtat mai sus.
32
L. Ionescu – Expertiza Criminalisticã a scrisului, pg. 158-168
33
P. Brosson – La signsture et sa projection geometrique dans „Revue internationale de Policie Criminale”, no.
125/1959

Pagina 39 din 61
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Edmond Locard însã, a constatat cã scriul aceleiaşi pesoane este variabil şi în plus
existã posibilitatea de a modifica intenţionat scrisul. Studiile sale l-au adus la concluzia cã
„ceea ce este constant într-un grafism nu sunt mãrimile absolute ci variaţiile mãrimilor, adicã
valorile proporţionale”. Astfel, un scris imitat se va deosebi întotdeauna de scrisul ce a servi
drept model în ce priveşte raportul dimensiunilor şi chai va prezenta proporţiile scrisului
natural al fasificatorului. Metoda lui Locard consta în a mãsura în scrisul autentic o serie de
dimensiuni de acelaşi ordin care sunt reprezentate grafic printr-o curbã. Concordanţa sau
paralelismul dintre cele douã scrisuri va indica provenienţa lor comunã, iar deosebirea va
însemna cã apaţin unor scrisuri diferite. Mãsurãtorile lui Locard trebuie exprimate în zecimi
de milimetru, iar reproducerile fotografice mãrite de 2-3 ori trebuie executate la scarã.
De asemenea, mãsurãtorile trebuie sã fie comparabile, expertul fiind liber sã aleagã
tehnica de lucru care îi convine. Pentru fiecare gen de operaţie, se vor face cât mai multe
operaţiuni posibile, curbele fiind cu atât mai regulate cu cât datele statistice vor fi mai
numeroase. Elementele scrisului asupra cãrora se executã mãsurãtori sunt foarte mari ca
numãr, iar înainte de a începe operaţiile grafometrice se va stabili pentru fiecare scris analizat
înãlţimea miniscularã medie ce se obţine prin mãsurãtoarea mai multor construcţii
nedeplasante. Pentru calcularea corectã a înãlţimii literei e necesarã stabilirea distanţei dintre
bazã şi vârf, prin trasarea liniei de vârf sub formã de tangentã la literã şi paralelã în acelaşi
timp cu linia de bazã.
Succesorul, Jacques Locard, a susţinut cã adevarata individualitate a scrisului rezidã
în alura generalã a acestuia, în „silueta sa” şi nu într-un detaliu al trãsãturii. Tehnica sa constã
în exprimarea lungimilor şi unghiurilor pe o singurã curbã, rezultând din înscrierea
lungimilor pe abscisa împãrţitã în milimetri şi a unghiurilor pe ordonatã, marcate în grade.
Totuşi procedeul lui Jaques Locard nu prezintã o exactitate matematicã şi e susceptibil
de erori, mai ales la semnãturile copiate ori imitate.
Dupã prezentarea câtorva dintre aceste modele, se poate preciza cã pot fi utilizate
numai examinãri ajutãtoare, iar experţii criminalişti manifestã un scepticism cu privire la
mãsurãtorile grafice, principalele obiecţii constând în implicarea unor operaţii minuţioase
întâmpinate cu dificultãţi de cãtre judecãtorul chemat sã aprecieze un raport de expertizã.

SECŢIUNEA 3. INTERPRETAREA REZULTATELOR ŞI


STABILIREA CATEGORIILOR DE CONCUZII
CE SE POT FORMULA ÎN

Pagina 40 din 61
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

EXPERTIZEI SCRISULUI DE MÂNÃ

O parte impotantã în aprecierea valorii identificatoare este stabilitã în mod subiectiv


de cãtre expert, pe baza cunoştinţelor sale profesionale şi a experienţei pe care a dobândit-o.
Faptul cã aprecierea are un caracter subiectiv, nu trebuie sã ducã la ideea cã expertiza
scrisului ar fi lovitã de relativitate, îndoialã sau arbitrar, deoarece evaluarea expertului se va
concretiza sub forma unui raport de expertizã care este mijloc de probã într-un proces, raport
ce trebuie argumentat prin elemente controlabile de cãtre alţi specialişti 34. Una dintre regulile
fundamentale ale identificãrii autorului scrisului de mânã a fost formulatã de Ardway Hilton
care a apreciat cã : „douã scrisuri – dintre care la unu autorul e cunoscut, iar la celãlalt nu –
prezintã în urma examinãrii comparative una sau mai multe deosebiri caracteristice, fãrã ca
acestea sã poatã fi explicate în mod logic, scrisurile nu au fost executate de aceeaşi
persoanã”.
Oricâte trãsãturi comune pot avea douã scrisuri, acestea nu pot fi considerate ca fiind
executarea de acelaşi suport dacã prezintã una sau mai multe deosebiri constante într-o
trãsãturã fundamentalã a structurii lor şi a cãror prezenţã nu poate fi explicatã raţional.
Concluzia finalã va trebui întotdeauna sã fie bazatã pe combinaţia tuturor
caracteristicilor generale şi speciale. Izolat e posibil ca unele elemente ce apar în ambele
scrisuri comparative sã poatã fi înlocuite şi-n alte scrisuri, dar ansamblul unui scris este
riguros individual şi poate alcãtui un ansamblu probant (o unitate graficã).
Odatã elementele evaluate şi considerate în complexitatea lor, expertul poate formula
concluzia cu privire la identitatea sau neidentitatea scriptorului. Dupã gradul de certitudine al
pãreri expertului, concluziile pot fi categorice, de probabilitate sau imposibil de a fi
stabilite35. Concluziile categorice pot fi negative sau pozitive, dupã cum o persoanã e sau nu
autorul scrisului în litigiu. Aceasta înseamnã cã expertul şi-a format convingerea intimã cã
valoarea identificatoare a caracteristicilor grafice este suficintã pentru a exclude coincidenţã.
Concluziile de probabilitate36 constituie şi ele o pãrere afirmativã ori negativã, dar
într-un mod incert. Caracteristicile grafice din scrisul în litigiu nu prezintã o valoare
individualizatoare absolutã. Astfel de caracteristici se întâlnesc în scrisul de comparaţie, ceea
ce desemneazã pe cel bãnuit ca autor probabil. Expertul este obligat sã recurgã la o astfel de
concluzie datoritã volumului redus al scrisului în litigiu (cantitatea insuficientã pentru
formularea unei concluzii categorice), precum şi de prezenţa unor asemãnãri ori deosebiri a
34
H. Stahl – Expertiza graficã, Bucureşti, 1940
L. Ionescu – Opere citate, pg.137
35
L. Ionescu – Expertiza criminalisticã a scrisului, pg.138

Pagina 41 din 61
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

cãror valoare identificatoare e redusã (ex.: scrisurile lipsite de particularitãţi pregnante). Altã
cauzã ar putea fi şi alterarea scrisului prin modificãri intenţionate aduse de scriptor. În aceste
cazuri caracteristicile grafice vor fi fãrã relevanţã cu excepţia celor autentice strecurate
datoritã stabilitãţii scrisului. Concluzia probabilã nu trebuie privitã drept o nesiguranţã a
expertului respectiv, pentru cã acesta trebuie sã justifice într-un raport ceea ce l-a determinat
în formularea concluziei sale.
Unii teoreticieni ai dreptului românesc resping categoric concluziile de probabilitate
ca mijloc în proces, considerând cã o incertitudine, oricât ar fi de argumentatã, nu oferã
posibilitatea stabilirii adevãrului.
Alţi teoreticieni considerã cã astfel de concluzii sunt admisibile şi utile, deoarece se
bazeazã pe elemente obiective (asemãnãri şi deosebiri) al cãror numãr şi calitate nu sunt
suficiente pentru o afirmaţie sau negaţie certã. Prin urmare, expertizele cu concluziile de
probabilitate asociate cu alte dovezi pot fi reţineri în procesul de probaţiune.
În cazul imposibilitãţii formulãrii unei concluzii, materialul de examinat este şi mai
sãrac în elemente grafice astfel încât e imposibil o apreciere a valorii caracteristicilor
existente. Ex.: o semnãturã foarte scurtã, cuvinte izolate ori texte compuse din construcţii
literale nesemnificative, expertizarea unui numãr mic de cifre, precum şi deghizarea ori
imitarea. Ca şi în celelalte genuri de concluzii şi aceasta necestã explicaţii temeinice în aşa fel
încât organul judiciar sã capete certitudinea cã nu poate obţine nici un fel de date prin
examinarea graficã. Este greşit însã sã se considere cã o concluzie de „nu se poate stabili” ar
echivala cu o concluzie categoricã negativã.

SECŢIUNEA 4. PARTICULARITÃŢILE EXPERTIZEI GRAFICE

O particularitate în expertiza criminalisticã a scrisului de mânã este reprezentatã de


semnãturã. Prin semnãturã se înţelege imaginea graficã a numelui executatã personal de cãtre
titularul respectiv, prin care atestã cã e autorul în cauzã ori cã aprobã conţinutul acestuia.
Fiind o varietate a scrisului, concomitent cu consolidarea stereotipului dinamic al mişcãrilor
de scriere se formeazã şi semnãtura. Într-o fazã incipientã, semnãturile nu se vor deosebi cu
nimic de scrierea textelor, adicã vor consta pur şi simplu în scrierea lizibilã şi completã a
numelui şi prenumelui. La fel şi la persoanele cu un scris inferior, însã pe mãsurã ce acesta
evolueazã, semnãtura se individualizeazã îndreptându-se de caligrafierea numelui.

Pagina 42 din 61
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Gradul de particularizare este înainte de toate de frecvenţa utilizãrii semnãturii,


necesitatea fiind un exerciţiu şi antrenament continuu. Spre deosebire de scris care e
cvasiconştient, la semnãturã apare un factor de conştiinţã, constând în intervenţia scriptorului
care în mod delibarat introduce elemente de comparare, (trãsãturi suplimentare nefuncţionale,
ornamentãri, finalizãri dintre cele mai variate). Trebuie remarcat cã nu se pune întotdeauna
semnul egalitãţii între gradul de evoluţie al scrisului sub formã de text şi cel al semnãturii.
Persoanele care datoritã serviciului semneazã mult, înregisreazã o devansare a evoluţiei
semnãturii prezentând o mai bunã coordonare a mişcãrilor decât la scris. E cazul
funcţionarilor poştali, magazionierilor, etc. Uneori scriptorul cautã sã se inspire dupã
modelele pe care le întâlneşte în mediu ambiant ori cel familial.
Pornind de la ideea elaborãrii unui sistem personal, scriptori îşi axeazã în general
construcţia graficã pe redarea numelui, deşi nu existã nici o regulã dupã care se alcãtuiesc
numele. Numele poate fi reprodus exact şi în întregime, parţial sau cu o iniţialã.
Din acest punct de vedere semnãturile se împart în complete şi incomplecte.
În condiţiile creşterii automatizãrii mişcãrilor de semnare apare tendinţa involuntarã
de a simplifica literele, de a le condensa, trãgându-se rapid prin gesturi cât mai
economicoase, mai scurte. Rezultatul e o deviere de la comparaţia normalã a numelui scris şi
obţinerea unei imagini grafice aparte, cu o structurã individualã.
Astfel, semnãturile pot fi : literale, neliterale ori mixte. Câteodatã, o semnãturã poate
fi precedatã de unele cuvinte prescurtate indicând o funcţie, un grad militar, un titlu ştiinţific.
Deşi elementele auxiliare, acestea trebuie considerate ca fiind parte integrantã din semnãturã
fiind incluse grafic în ea şi cãpãtând o configuraţie caracteristicã.
Semnãturile prezintã numeroase particularitãţi de ansamblu şi detaiu, care le conferã
calitatea de a fi strict individuale. Materialul, care este cantitativ redus, reprezintã un complex
grafic infinit mai complicat, mult mai cristalizat, mai impregnant de personalitatea a
titularului, în sensul de deprindere care oglindeşte în cel mai înalt nivel spontaneitatea şi
reflexele proprii.
Constanta reprezintã o altã trãsãturã în executarea unei semnãturi.
Obiceiul de a executa semnãtura într-un anumit fel este atât de stabil, încât din
momentul din care s-a formulat, se vor înregistra prea puţine modificãri evolutive.
Dar, ca şi scrisul în general, o semnãturã poate fi şi variabilã în timp sau pe moment.
Variabilitatea în timp se referã la modificãri determinate de starea sãnãtãţii titularului care
poate afecta serios execuţia unei semnãturi. Bãtrâneţea, chiar asociatã cu stãri maladive, nu
influenţeazã negativ identificarea pentru cã numai calitatea trãsãturilor se schimbã (lipsa de

Pagina 43 din 61
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

siguranţã, tremurãturi) nu şi morfologia literarã. Ideal ar fi sã se compare semnãturile


provenite de la date apropiate.
Variabilitatea de moment37 se referã la faptul cã douã semnãturi nu au niciodatã o
conformaţie absolut identicã. O examinare a unor semnãturi executate de aceaşi persoanã, va
releva mici diferenţe datorate variabilitãţii naturale a grafismului. De asemenea, semnãturile
mai variazã în funcţie de mãrimea spaţiului destinat semnãturilor ori, datoritã adoptãrii de
cãtre scriptor a mai multor semnãturi, care nu se deosebesc ca structurã. Scriptorul doreşte
prin aceastã folosire alternativã ca o semnãturã sã fie mai completã, alta mai prescurtatã, în
funcţie de importanţa actului de cauzã.
Expertiza criminalisticã a semnãturilor e destinatã sã rãspundã la douã întrebãri:
Dacã semnãtura în litigiu e autenticã sau falsã ;
Cine anume a contrafãcut ori a executat semnãtura fictivã.
Aceste douã probleme constituie şi fazele cercetãrii semnãturilor, ceea ce trebuie sã
indice şi procedeul de folosire.

Semnãturile executate prin copiere.

Credinţa pe care o are falsificatorul cã, prin copiere va reproduce semnãtura titularul
cu exactitate, fãrã sã-i scape nici un detaliu şi fãrã sã se abatã de la forma originalã, face ca
acest mijloc de contrafacere sã fie preferat, în special de scriptorii cu posibilitãţi grafice
reduse şi care nu posedã o dexteritate pentru a-şi permite mai mult.
Copierea sau calchierea poate fi realizatã direct sai indirect. Copierea directã constã în
executarea dintr-o datã pe actul în litigiu, a semnãturii model. Astfel, foaia pe care se va
înlocui actul fraudulos, se suprapune peste actul care poartã semnãtura de copiat.
Transparenţa necesarã poate fi obţinutã prin tratarea hârtiei (prin umectarea cu benzinã, fie
prin aşezarea actelor pe geam utilizându-se lumina naturalã ori artificialã). Copierea indirectã
necesitã o inversare a poziţiei actelor : cel cu semnãtura model deasupra, iar cel pe care
trebuie sã aparã semnãtura se pune dedesupt. Între acestea se interpune o hârtie copiarivã
(carbon, plombaginã, indigo), iar semnãtura autenticã este retrasã cu un creion cu vârf ascuţit.
Semnãtura obţinutã e repasatã cu cernealã pentru a masca trãsãturile imprimate de hârtia
copiativã. Similarã este şi metoda copierii „cu grafit” ce constã în acoperirea spatelui actului

37
C. Suciu – Opere Citate, pg. 478-479

Pagina 44 din 61
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

pe care se aflã semnãtura model cu un strat subţire de grafit provenit de la un creion moale.
Efectul urmãririi cu un vârf tare va fi acelaşi ca şi în cazul hârtiei copiative.
O altã metodã este înţeparea cu acul a contururilor unor semnãturi, iar orificiile
rezultate sunt unite printr-o linie continuã cu cernealã. Incovenientul este reprezentat de
faptul cã orificiile se inundã cu cernealã şi astfel semnãtura apare punctatã.
Falsificarea semnãturilor se poate executa şi prin aplicarea unei parafe, o ştampilã de
cauciuc sau metalicã umezitã cu cernealã. Semnãtura astfel obţiunutã, e repasatã din nou cu
cernealã, caz în care parafa e doar uşor apãsatã, imprimându-se un contur slab, ori este lãsatã
aşa cum apare.
În ultimul timp se folosesc şi maşini de birou (copiatoare) care prezintã o copie de o
fidelitate extraordinarã, dar nu avantajeazã falsurile deoarece transpunerea nu are decât rolul
de a crea trãsãturile de ghidare pe care falsificatorul urmeazã sã le repaseze.
Semnãturile executate prin imitaţie servilã constau în reproducerea semnãturii
autentice pe care falsificatorul o are în faţã, strãduindu-se sã execute cât mai exact, trãsãturã
cu trãsãturã, semnãtura model. Semnãtura astfel realizatã va corespunde din punct de vedere
formal, cu semnãtura imitatã, dar va prezenta toate caracteristicile unui desen lipsit de
spontaneitate, cu întreruperi neoportune, reluãri, corecturi, etc. Semnãtura astfel obţinutã
poate fi utilizatã direct în scopul propus, dar poate fi şi repasatã. În ultimul caz falsificatorul
preferând sã-şi traseze un tipar („o semnãturã prealabilã slab vizibilã care apoi sã fie
definitivatã”)38.

Semnãtura executatã prin imitaţie liberã.

Prin adaptarea acestei metode se înlãturã încetineala şi lipsa de coordonare a


mişcãrilor de care suferã imitaţia servilã. Semnãtura model este învãţatã pe dinafarã prin
numeroase servicii, constând în copieri şi imitaţii servile succesive. Când falsificatorul
considerã cã a dobândit suficientã stabilitate, trece, la executarea ei din memorie, fãrã sã mai
urmãreascã vizual semnãtura originalã.
Exactitatea reproducerii depinde în mare mãsurã de spiritul de observaţie al
falsificatorului, puterea de reprezentare, îndemânarea graficã pe care o posedã. Semnãturile
astfel executate reproduc cu mai puţinã precizie detaliile modelului folosit39.

38
L. Ionescu – Opere citate, pg. 213-225
39
E- Stancu – Opere citate, pg. 346

Pagina 45 din 61
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Semnãturile executate din fantezie40

Sunt realizate pe numele ori în numele altei pesoane, fãrã sã se urmãreascã


reproducerea semnãturi nu are nimic comun cu semnãtura titularului respectiv, decât
accidental. Semnãturile din fantezie sunt trasate aşa cum doreşte scriptorul, la voia
întâmplãrii, deoarece falsificatorul nu este interesat de conţinut.
Ca la expertiza criminalisticã a cuvintelor, expertiza unei semnãturi cuprinde mai
multe faze : examinarea separatã, examinarea comparativã şi formularea concluziilor.
Examinarea separatã41 are drept scop punerea în evidenţã a unor urme materiale a
cãror prezenţã poate demonstra contrafacerea. Pentru evitarea erorilor de interpretare e
necesar sã se examineze semnãtura în original şi nu o copie fotograficã care nu ar reda fidel
trãsãturile şi nuanţele de culoare. De asemenea trebuie utilizate aparate optice de mãrit (lupe,
microscoape) şi iluminare oblicã a actului respectiv, chiar razantã, precum şi iluminarea prin
trnsparenţã.
Astfel pot fi relevate :
Trãsãturile de separare ce apar la o copiere indirectã la o imitaţie servilã, precedatã de
desenarea unui model. Trãsãturile iniţiale, realizate cu creionul ori cu hârtie copiativã, sunt
acoperite cu cernealã, pastã, etc. repasarea este adeseori imperfectã, falsificatorii revenind şi
executând retuşuri.
Înainte se recurgea la metode chimice ori mecanice pentru înlãturarea trãsãturilor de
deasupra. Astãzi se folosesc radiaţiile inflaroşi ce au avantajul de a înlãtura stratul superior de
cernealã ori pix, fãrã a deteriora actul;
Urmele de presiune sunt materializate prin şanţuri datoritã apãsãrii. Chiar dacã acestea
sunt umplute cu cernealã, examinarea actului pe verso va evidenţia fulajul (imaginea inversã
a şanţului).
Urmele de înţepare – orificiile ce sunt la o examinare atentã sunt uşor de depistat,
când sunt complet penetrate, dar şi când sunt reduse la mici înfundãturi circulare, deoarece se
remarcã întinderea cernelii acumulate în punctele respective ;
Urmele de transfer – sunt consecinţa unor copieri directe prin transparenţã. Astfel,
vârful elementului scriptural atinge actul de dedesupt pe care se aflã semnãtura care este
utilizatã ca model, atunci când involuntar se depãşeşte marginea foii de deasupra. Ex.:
existenţa unui punct roşu lângã trãsãtura finalã a semnãturii model, realizatã cu cernealã
albastrã ;
40
D. Sandu – Opere citate., pg. 28-29

Pagina 46 din 61
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Cele mai de seamã indicii provesc aspectul trãsãturilor. Orice semnãturã autenticã se
caracterizeazã prin spontaneitate, naturaleţea gesturilor, etc. copierea şi imitaţia servilã
întotdeauna vor fi executate într-un ritm lent, cutat, ceea ce va imprima trãsãturilor un aspect
de artificialitate. Trãsãturile libere, degajate, din semnãturile autentice, vor fi transcrise prin
trãsãturi neregulate, lipsite de siguranţã, ezitante, tremurate chiar. De asemenea pot fi
înregistrate opriri inoportune, în locurile unde semnãtura de comparaţie prezintã continuitate,
precum şi reluãri mascate, mai ales de grosimea trãsãturilor. Aceste întreruperi şi reluãri, sunt
mai lesne de constatat, la trãsãturile de cernealã decât cele de creion, la care punctul de debut
şi finalizare pot fi estompate de fiabilitatea minei. Explicaţia constã în aceea cã falsificatorul,
copiind semnãtura de dedesubt, nu vede ce urmeazã din cauza acoperirii cu mâna
inscriptoare. Dar se pune problema dacã factura nesigurã a trãsãturilor e cauzatã de starea
maladivã, emotivã ori vârsta înaintatã a titularului. Referitor la tremurat este ştiut faptul cã cel
patologic e continuu, cel al falsificatorului e discontinuu (adicã se manifestã numai la
anumite porţiuni). Tremuratul patologic e mai accentuat la curbe şi mai puţin accentuat la
trãsãturile drepte; tremuratul falsificatorului vizând trãsãturile drepte, iar la curbe de obicei
uitã sã-l execute. De asemenea, se poate spune cã cel patologic e fin şi des, ceea ce dã naştere
aşa ziselor „fire de pãianjen”; tremuratul falsificatorului – grosier şi apãsat cu un numãr redus
de oscilaţii; apoi un tremurat patologic e progresiv, creşte pe mãsurã ce se scrie, iar la
falsificator, dimpotrivã, apare la început, iar apoi începe sã scadã.
Examinarea comparativã la semnãturile copiate va releva doar concordanţa. Totuşi, nu
e exclus ca falsificatorul sã se înşele asupra unor elemente. Avem în vedere schimbarea
punctului de atac al unor litere şi direcţia lor de trasare, astfel ca la semnãtura copiatã se vor
înregistra începuturi şi mişcãri inverse decât la semnãturile originale. E posibil ca
falsificatorul sã omitã unele detalii, fie datoritã neobservãrii lor, fie datoritã neglijenţei, fie
datoritã lipsei de transparenţã a hârtiei, etc. Un alt element de luat în seamã este disproporţia
vãditã dintre dimensiunea semnãturii incriminate şi suprafaţa destinatã semnãrii. Când existã
bãnuiala cã semnãtura ar fi fost copiatã trebuie neapãrat cercetatã dacã nu se suprapune cu
una dintre semnãturile de comparaţie. O suprapunere ar însemna identitatea, rezultã o dovadã
cã semnãtura e o dovadã absolutã a contrafacerii prin copiere. În practicã e posibil ca
semnãtura, copiatã suprapusã peste semnãtura model, sã prezinte unele mici porţiuni care nu
corespund perfect, lucru explicabil, deoarece în cursul copierii pot apãrea uşor devierii. Se
pot întâlni şi copieri fragmentate sau compuse, când numele era reprodus dupã o semnãturã
autenticã, iar prenumele dupã alta.

Pagina 47 din 61
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Au fost elaborate o serie de sisteme de ilustrare a copierii utilizate mai frecvent


precum :
Suprapunerea reproducerii fotografice a celor douã semnãturi identice, dintre care una
e redatã pe hârtie foto specialã, transparentã, sau pa calc ;
Proiectarea combinatã a ambelor semnãturi pe o singurã fotografie, prin inversarea
unuia dintre negative. Una dintre semnãturi va avea trãsãturile albe, iar cealaltã neagre, iar
suprapunerea lor va demonstra coincidenţa tuturor semnelor grafice;
Reproducerea fotograficã a semnelor prin intermediul unei grile cu pãtrate sau cercuri.
Identitatea va fi evidenţiatã de similitudinea poziţiei punctelor de intersecţie dintre trãsãturi şi
caroiaj ;
Juxtapunerea unor fragmente din semnãturi, obţinerea prin tãierea fotografiilor
respective, executate la scarã, în aşa fel încât trãsãturile sã fie continue ;
Suprapunerea sau alãturarea figurilor geometrice identice rezultate din unirea
anumitor repere alese în mod convenţional.
Semnãturile imitate servil, ca şi cele copiate, vor prezenta o slabã coordonare a
mişcãrilor, ezitãri, întreruperi şi retuşuri. Formal, vor fi asemãnãtoare cu cele autentice, cãci
execuţia s-a realizat prin urmãrie vizualã a modelului aflat în faţã. În ce priveşte
caracteristicile generale, poate sã difere dimensiunea (de obicei mai mare la semnãturile
imitate servil) şi înclinarea (când falsificatorul e deprins cu o înclinare diferitã). Este de
asemenea dificilã redarea fidelã a proporţiilor, raportul dintre înãlţimea literelor sau
elementelor componente ale aceluiaşi semn grafic. Preocuparea pentru desemnarea literelor
determinã ignorarea altor particularitãţi cum ar fi alinierea lor, modul de începere, poziţia
punctelor incipiente şi de intersecţie, sensul de dirijare al trãsãturilor. O singurã deosebire,
constant realizatã, duce la neidentificarea unui autor. Prin „constant” înţelegem cã s-a
procedat la o verificare serioasã pe numeroase semnãturi de comparaţie.
Ceea ce intereseazã în principal la o examinare comparativã, sunt semnele prezumtive
de autenticitate. Un prim semn constã în dedublarea trãsãturilor, create de cele douã capete
ale vârfului peniţei care se desface când e apãsat prea mult. Cãnd alimentarea cu cernealã e
insuficientã, se poate produce şi zgârierea hârtiei pânã la perforarea ei. Un alt semn e
reprezentat de fragmentarea trãsãturilor care se materializeazã într-o serie de linii şi puncte
întrerupte, datorate „salturilor” pa care le face vârful peniţei .
Semnãturile imitate liber – sunt realizate spontan, prin învãţarea pe dinafarã a
semnãturi titularului. De aceea, examinarea comparativã nu diferã cu nimic de cazul în care
semnãtura aparţine într-adevãr titularului, adicã se va proceda la compararea semnãturii

Pagina 48 din 61
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

incriminate cu semnãturile de referinţã. Cele mai frecvente greşeli se produc în redarea


proporţiilor raporturilor dintre litere, sau dintre elementele componente.
Semnãtura, prin definiţie, este o imagine graficã şi e de neconceput ca cineva sã se
poatã substitui întru totul titularului, chiar dacã a facut antrenamente îndelungate. Întotdeauna
se va descoperi printr-o atenţie sporitã, ce nu a izbutit falsificatorul sã sesizeze. Atât
asemãnãrile cât şi deosebirile trebuie explicate logic, avându-se în vedere posibilitatea
intervenţiei variaţiei naturale, a schimbãrilor intervenite în timp. Uneori falsificatorul poate
folosi ca model o semnãturã a titularului dintr-o altã perioadã decât data actului pe care îl
întocmeşte, apãrând o neconcordanţã suspectã. Alteori, o amplasare a semnãturii incriminate
în raport cu cea a semnãturilor de comparaţie, e de naturã sã trezeascã suspiciuni,
falsificatorul ignorând aceastã particularitate, va plasa semnãtura exact în locul în care e el
deprins. Imitarea liberã va fi mai mult facilitatã dacã autorul are un grafism apropiat de cel al
titularului.
Semnãturile executate din fantezie – nu ridicã de obicei probleme deosebite în ceea ce
priveşte stabilirea neautenticitãţii lor, dacã expertul dispune de semnãturi de comparaţie de la
titularii respectivi. Diferenţele dintre semnãturile falsificate din fantezie şi semnãturile
originale, sunt atât de pregnante încât practic expertul nu are ce sã compare. Astfel cã în
rapoartele de expertizã se vor gãsi frecvent doar fotografiile semnãturilor examinate, însoţite
de sumare explicaţii.
Semnãturile efectuate prin intermediul hârtiei copiative – sunt foarte rãspândite ca
urmare a întocmirii actelor concomitent în mai multe exemplare. Astfel de semnãturi prezintã
numeroase inconveniente pentru determinarea autenticitãţii, constatãrile fãcute în practica
expertizei criminalistice au arãtat cã falsificarea prin copiere, cu ajutorul hârtiei copiative, e o
operaţie relativ uşoarã.
Imperfecţiunile traseului pot fi foarte bine mascate, dupã cum o semnãturã autenticã
poate prezenta anumite neregularitãţi foarte asemãnãtoare celor rezultate în urma unor
operaţiuni de fals.
În cazul falsului obţinut prin copierea rapidã, punându-se accentul nu pe o imitare de
detaliu ci pe realizarea trãsãturilor generale grafice, traseul are o desfãşurare cursivã, similarã
unei executãri normale, ce împiedicã stabilirea falsurilor.
Eventualele devieri datorate rapiditãţii de mişcare, pot fi luate drept „accidente de
condei” şi pot fi interpretate ca devieri normale.
Concluziile cercetãrii semnãturilor

Pagina 49 din 61
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Constatãrile examenului comparativ sunt finalizate print-o sintezã, în care fiecare


elemente de asemãnare şi de deosebire e apreciat şi evaluat, aşa încât expertul sã ajungã la
convingerea cu privire la autenticitatea sau falsul semnãturii. Dificultatea muncii unui expert
constã în diferenţierea execuţiei naturale de cãtre titularul respectiv, de execuţia artificialã în
cadrul copierii sau imitaţiei.
Deşi expertul tinde întotdeauna la formularea unor concluzii categorice, afirmative
sau negative, nu va fi oricând în aceste situaţii. Fãrã a fi luat în seamã expertiza sau
incompetenţa ce pot genera erori, obiectiv vorbind, unele semnãturi nu permit decât
ajungerea la concluzii probabile ori nici mãcar atât. Astfel, semnãturile foarte scurte, extrem
de simplu de realizat (o buclã, o încercuite, etc.) sunt uşor de imitat, având chiar
spontaneitatea necesarã şi desigur uşor de falsificat. De asemenea, semnãturile de comparaţie
pot fi insuficiente cantitativ sau calitativ, ori sunt foarte variabile şi prezintã prea puţine
elemente constante.

Identificarea autorului semnãturilor false42

Semnãturile falsificate prin copiere - nu permit niciodatã stabilirea persoanei care le-a
executat, pentru cã scriptorul va reproduce întocmirea semnãtura utilizatã ca model şi deci, va
prezenta aceleaşi construcţii literare, caracteristici generale, dimensiune, înclinare, spaţiere,
etc.
Semnãturile falsificate prin imitaţie servilã - nu oferã elemente cu valoare
identificatoare, deoarece nu reprezintã decât desene obţinute dupã modelele urmãrite vizual.
Astfel de semnãturi conţin numai elemente formale din semnãturile originale.
Uneorii falsificatorii introduc caracteristici din scrisul lor , plasamentul punctelor
incipiente, modul de finalizare, sistemul de legare al unor litere, etc. însã aceste elemente nu
sunt suficiente nici calitativ, nici cantitativ pentru a fi socotite elemente cu valoare
identificatoare.
Semnãturile falsificate prin imitaţie liberã – ce sunt executate din memorie, dupã un
antrenament prealabil, deşi au un grad mare de spontaneitate, conţin particulaaitãţi din scrisul
şi mai ales din semnãturile proprii ale falsificatorului. Acestea pot conduce, când sunt
caracteristice, la identificarea autorului cu certitudine sau mãcar cu probabilitate.
Semnãturile falsificate din fantezie – se preteazã cel mai mult la determinarea
autorului, deoarece se bazeazã excusiv pe formele grafice ale executantului. Putem distinge în
cadrul acestor semnãturi între :

Pagina 50 din 61
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Semnãturile false nedeghizate ;


Semnãturile false deghizate;
Semnãturile false nedeghizate – sunt semnãturi executate pe nume strãin pentru care
scriptorul foloseste grafismul normal. În acest caz este posibilã efectuarea unui examen
comparativ între semnãturile în litigiu şi scrisul persoanei bãnuite. Prin analiza
caracteristicilor generale şi a particularitãţilor de construcţie litaralã, se poate ajunge la
stabilirea autorului sau le excluderea persoanei bãnuite.
Semnãturile false deghizate – sunt cele contrafãcute sau fictive la executarea cãrora
scriptorul îşi schimbã intenţionat scrisul pentru a nu fi recunoscut. Factorii principali care
influenţeazã posibilitãţile de identificare ale autorului semnãturilor, sunt cantitatea
materialului grafic pe care îl reprezintã semnãturile deghizate, caracterul literal al acestora şi
modul de redare al numelui. (fig. 12).

Fig. 12 Semnãtura aceleiaşi personaei în litigiu

Cu privire la cantitatea materialului grafic, este ştiut faptul cã o semnãturã este mult
restrânsã de un text în ceea ce priveşte mulţimea literelor. Existenţa mai multor semnãturi
false ar permite examinarea acestora luate împreunã, ceea ce ar uşura identificarea autorului.
Referitor la caracterul literar al semnãturilor, acestea pot fi : literale, parţial literale şi
neliterale (indescriptibile). La primele douã categorii, în mãsura în care unele construcţii
grafice scapã nemotivate, existã şansa de a identifica persoana care le-a executat. La
semnãturile neliterale nu se poate stabilii autorul, datoritã faptului cã trãsãturile grafice sunt
realizate arbitrar. Un alt aspect îl constituie modul de redare al numelui. O alcãtuire completã
(nume, prenume, iniţiala tatãlui) va oferi mai multe elemente identificatoare decât o alcãtuire
incompletã, redusã numai la nume, sau câteva cuvinte.

CAP .IV. UTILIZAREA EXPERTIZEI GRAFOSCOPICE

Pagina 51 din 61
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

ÎN CERCETAREA PENALÃ

SECŢIUNEA 1 . RAPORTUL EXPERTIZEI CRIMINALISTICE

Caracteristici generale
Printre mijloacele cu care se face proba în justiţie se numãrã şi expertizele, indiferent
de obiectul examinãrii, pentru stabilirea adevãrului. Expertiza judiciarã poate fi definitã ca un
mijloc de probã prin care se aduce la cunoştinţa organelor judiciare opinia unor specialişti cu
privire la acele împrejurãri de fapt pentru a cãror lãmurire sunt necesare cunoştinţe deosebite,
opinie care se formuleazã pe baza unei activitãţi de cercetare concrete a cazului şi a aplicãrii
unor date de specialitate de cãtre persoanele competente desemnate de organele judiciare.
Conform dispoziţiilor din Codul de procedurã penalã, art. 123, raportul de expertizã a
scrisului este format din urmãtoarele componente:

PARTEA INTRODUCTIVÃ

Aici se consemneazã urmãtoarele date :


Numele experului care a fost solicitat şi instituţia din care face parte ;
Organul de urmãrire penalã care a dispus efectuarea expertizei grafice şi numãrul
adresei prin care s-au dispus acestea ;
Data când s-a dispus efectuarea expertizei ;
Data şi locul efectuãrii expertizei grafice şi a întocmirii raportului ;
Obiectul raportului şi întrebãrile la care expertul trebuie sã rãspundã ;
Materialul în baza cãruia se efectuazã expertiza graficã ;
Baza juridicã a operaţiilor ce se efectueazã ;
În cazul expertizei grafice organul judiciar va trebui sã formuleze întrebãri precise
pentru elucidarea cauzei date.

DESCRIEREA ÎN AMÃNUNŢIT A OPERAŢIILOR EFECTUATE DE EXPERTUL


GRAFIC

Descrierea pieselo litigioase.


Acest moment prezintã o mare importanţã deoarece în funcţie de caracterul piesei
litigioase se va demonstra vinovãţia bãnuitului. Este absolut necesar ca piesele litigioase sã

Pagina 52 din 61
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

fie precis individualizate, sã se analizeze lagãtura dintre faptele ce se afirmã şi alte date
faptice definitiv stabilite.
Descrierea înscrisurilor pentru comparaţie.
Aceastã operaţie se face la fel în cazul pieselor litigioase, în activitatea de verificare a
scriptelor de comparaţie, organul judiciar trebuie sã aibã un rol activ când verificã
provenienţa lor. În primul rând, trebuie sã existe certitudinea cã aceste înscrisuri emanã de la
persoana bãnuitã. Importanţa şi necesitatea verificãrii scriptelor de comparaţie din partea
organelor judiciare atinge însã valoarea sa maximã, prin activitatea de administrare şi de
procurare a lor43.
În al doilea rând, trebuie ca înscrisurile de comparaţie sã îndeplineascã cerinţele
cantitative necesare efectuãrii expertizei grafice în condiţii optime . În acest sens trebuie sa
aibã în vedere perioada în care a fost scris actul – iar scrisul de comparaţie trebuie efectuat
într-o periadã apropiatã celei care a fost scris materialul – natura actului, tipul instrumentului
şi felul scrisului. De asemenea condiţiile în care au fost executate piesele litigioase trebuie sã
fie identice pe cât posibil.
Analiza comparativã dintre piesa litigioasã şi înscrisul de comparaţie.
Acest subcapitol cuprinde douã operaţii distincte :
Analiza comparativã a particularitãţilor grafice generale prin care se individualizeazã
scrisul pieselor litigioase şi al înscrisurilor de comparaţie ;
Analiza comparativã a particularitãţilor grafice individuale ale unor litere pe care le
gãsim în piesele litigioase, cât şi în probele de comparaţie ;

CONCLUZIILE EXPERTIZEI

Concluzia cuprinde rãspunsurile expertului la întrebãrile puse de organul de urmãrire


penalã care a dispus efectuarea expertizei grafice.
Veridicitatea concluziei expertizeri înseamnã stabilirea unei concordanţe depline,
direct şi nemijlocit cu realitatea. Într-o strânsã legãturã cu caracter veridic al concluziei se
aflã şi valoarea sa probantã, respectiv utilizarea procesualã a dovezii obţinute prin acest
mijloc de probã44.

43
Al. Bunos, P. Ionescu – Valorificarea scriptelor de comparaţie în expertiza criminalisticã asupra scrisului, pg.
101
44
C. Teodosiu – valorificarea expertizei criminalistice a scrisului în procesul penal, R. D. Nr. 5/1967, 130

Pagina 53 din 61
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Dacã, pentru efectuarea unei expertize grafoscopice au fost numiţi mai mulţi experţi,
se întocmeşte un singur raport de expertizã, iar în cazul unor concluzii diferite, raportul
trebuie sã cuprindã pãrerea motivatã a fiecãrui expert şi consemnatã în cuprinsul raportului de
expertizã sau anexã.
Uneori în practica de urmãrire penalã şi de judecatã se întâlnesc cazuri de
supraapreciere sau de subapreciere a valorii probante a concluziilor expertului şi a temeiniciei
ştiinţifice a datelor criminalistice în privinţa identificãrii persoanei dupã scris. Pentru a evita
aceste cazuri, expertiza criminalisticã a scrisului trebuie sã respecte toate etapele deja arãtate.
În cazul anulãrii primei expertizei şi a unor îndoieli în privinţa exactitãţii concluziilor
expertului se poate dispune efectuarea unei noi expertize, conform art. 125 din Codul de
procedurã penalã. Având în vedere aceste prevederi putem aprecia cã raportul de expertizã
graficã constituie un mijloc de probã cu trãsãturi caracteristice care îl individualizeazã.
Aceastã individualizare constã în faptul cã avizul dat de expert emanã de la o
persoanã care nu a cunoscut anterior faptele dispuse judecãţii, dar care, datoritã componenţei
sale în analiza scrisului a fost numit de organul de urmãrire penalã sã cerceteze anumite date
şi sã se refere la cele constatate.
Întregul proces de valorificare e expertizei criminalistice a scrisului se materializeazã
în descoperirea infracţiunii şi identificarea fãptuitorului, precum şi a persoanelor participante
la comiterea ei, contribuind în substanţial la rezolvarea corectã a cauzei respective atât în faza
de urmãrire penalã, cât şi în cea de judecatã.
Plata expertizei45
În cauzele civile plata se face anticipat de cãtre partea din proces care a solicitat
efectuarea expertizei.
În cauzele penale costul expertizei se include în cheltuielile judiciare.

SECŢIUNEA 2 CURENTE ŞI TENDINŢE ACTUALE


PRIVIND EXPERTIZA GRAFICÃ

Odatã cu spectaculoasele progrese ale ştiinţelor exacte, mai ales ale fizicii şi chimiei,
s-a lãrgit mult aria de investigare a documentelor în vederea depistãrii falsurilor. Totuşi
trebuie observat cã aplicarea creatoare a procedeelor elaborate în cadrul altor domenii a avut
repercursiuni însemnate numai în ceea ce priveşte cercetarea actelor sub aspectul tehnic
45
C. Teodosiu – valorificarea expertizei criminalistice a scrisului în procesul penal, R. D. Nr. 5/1967, 130

Pagina 54 din 61
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

(analiza hârtiei, cernealã, pastã, tuşuri, etc). În schimb examinãrile de ordin grafic, adicã
studierea caracteristicilor scrisului în vederea identificãrii autorului nu au evoluat
fundamental, depinzând încã în mare mãsurã de talentul şi experienţa personalã a expertului,
de cunoaşterea şi buna stãpânire a normelor de ontologie şi a erorilor ce pot apãra în expertiza
criminalisticã a scrisului. De aceea, în prezent, şi în perspectivã, cercetãrile specialiştilor din
numeroase ţãri, printre care şi România, se orienteazã spre gãsirea unor criterii cât mai
obiective, axându-se pe douã direcţii principale :
Aprofundarea cunoştinţelor referitoare la fiziologia mişcãrilor grafice;
Adaptarea metodelor matematice la evaluarea şi compararea elementelor de
identificare, mergând pânã la utilizarea calculatoarelor electrice.
În acest scop se studiazã problema calificãrii scrisului prelevat de la infractorii
periculoşi din întreaga ţarã, care prin modul lor de operare folosesc înscrisuri.
Se urmãresc de asemenea specializarea în domeniul expertizei grafice a celor mai
buni specialişti care sã militeze în continuare pentru perfecţionarea activitãţii lor, pentru
slujirea cu pasiune şi devotament a ştiinţei criminalistice, şi afirmarea contribuţiei româneşti
la dezvoltarea ei pe toate meridianele lumii.
Desigur, în prezent se fac numeroase cercetãri în vederea modernizãrii şi folosirii
aparaturii electronice în expertiza graficã, precum şi aplicarii ultimilor descoperii tehnice şi
ştiinţifice în acest domeniu.
Gama mijloacelor tehnice de investigare s-a lãrgit cu noi metode şi cu aparaturã de
investigaţie de mare randament. De pildã, aparatura englezã, denumitã Video Spectral
Comparator (VSC-1 şi VSC-4) permite investigarea în radiaţii ultraviolete, vizibile în
inflaroşu (în absorţia sau luminescenţa IR), la fel modelul canadian C-IT Document Analyzer.
Ele servesc şi la refacerea textelor acoperite. Refacerea textelor scrise cu stiloul cu bilã sau cu
creionul este posibilã prin punerea în evidenţã a urmelor de presiune formate în masa hârtiei
cu ajutorul fotografiei de umbre, vaporizãrii cu iod şi obţinerii de mulaje cu materiale
termoplastice. Un alt procedeu modern cel denumit ECDA „developarea” textului realizându-
se cu ajutorul electricutãţii statice46.

SECŢIUNEA 3 DEOSEBIREA EXPERIZEI GRAFICE


DE GRAFOLOGIE ŞI FUNDAMENTUL
ŞTIINŢIFIC AL ACESTEIA

Pagina 55 din 61
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Datã fiind concluzia care în general domneşte cu privire la disciplinele care studiazã
scrisul, considerãm cã simpla enunţare a obiectului expertizei grafice nu este suficientã
pentru definirea prescrisã a acestui gen de examinare. De aceea, în vederea unei juste
înţelegeri a întinderii sferei de probleme şi a limitelor acesteia, apar necesare câteva explicaţii
referitoare la termenii ca : „graficã”, „grafic”, „grafologie”, „grafoscopie”, cu accent pe
diferenţa dintre expertiza graficã şi grafologie.
Astfel, termenul de graficã este folosit pentru a denumii arta scrisului, a desenului.
Termenul „grafic” se referã la redarea în scris a cuvintelor, mai precis scrierea, felul în
care este scris un cuvânt sau un text.
Prin „grafoscopie” se întelege studiul scrisului în scopul determinãrii autenticitãţii
unor acte, unor iscãliri, etc., respectiv studiul scrisului în scopul identificãrii scriptorului,
scris a cãrui specificitate justificã existenţa unui gen autonom de expertizã : expertiza
criminalisticã a scrisului, denumitã şi „grafoscopie judiciarã” sau „expertizã graficã”.
Obiectul nemijlocit al acestei expertize îl constituie identificarea scriptorului şi în
practicã se concretizeazã în urmãtoarele situaţii :
Verificarea faptului dacã un text sau o semnãturã provine realmente de la scriptorul
nominalizat în act;
Identificarea persoanei care a executat un text sau o semnãturã ce s-a dovedit a nu
aparţine titularului respectiv (false), ori provin de la un autor necunoscut (scrieri anonime,
acte pe nume fictive, adãugiri, etc.).
Uneori scrierea şi semnãtura unui act de cãtre titular echivaleazã cu însãşi
autenticitatea lui, cum ar fi cazul unui testament întocmit personal de testator. Alteori, situaţia
este mai compicatã. De exemplu, semnãtura pe o chitanţã aparţine într-adevãr persoanei pe
numele cãreia a fost executatã, ceea ce nu înseamnã în mod automat cã şi actul este autentic,
întrucât semnãtura putea fi „în alb” ori „furatã”prin intermediul hâriei copiative, iar textul
adãugat ulterior. În alte cazuri, scrisul provine de la cel îndriduit sã-l execute, deci aparent
actul este autentic, şi cu toate acestea avem de-a face cu un fals, de pildã în cazul în care pe o
foaie de parcurs conducãtorul auto modificã numãrul de kilometri parcurşi, tonajul,
localitãţile de destinaţie, etc.
Grafologia ce puţin ca termen, este extrem de frecvent confundatã cu expertiza
criminalisticã a scrisului.
Etimologic, grafologia este „ştiinţa scrisului”, dar sensul propriu, ca disciplinã
independentã, este acela de determinare a caracterului, a personalitãţii omului cu ajutorul
scrisului. Grafologia se bazeazã pe teza cã o persoanã poate fi uşor recunoscutã prin gesturile

Pagina 56 din 61
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

sale, gesturi care nu depind de o intenţie sau voinţã de moment, ci de o conjugare a forţelor
conştiente şi inconştiente ce ar anima fiecare persoanã. Toate atitudinile fiinţei umane sunt
deci gesturi încãrcate de semnificaţii psihologice care se referã net în scris şi anume în
caracteristicile generale ale scrisului, în tipurile de mişcãri ca reflex spontan, privite
independent de formele literale pe care le îmbracã. Grafologia are foarte mulţi adepţi dar şi
numeroşi adversari.
Sub aspectul relaţiei acestei cu expertiza graficã, cu toate cã ambele discipline se
ocupã de studierea scrisului, fiecare dintre ele are un obiect şi modalitãţi proprii de
investigaţie, ce nu pot fi confundate, astfel :
Grafologia urmãreşte descoperirea personalitãţii dupã un scris cert, adicã al cãrui
autor este cunoscut; expertiza graficã urmãreşte identificarea autorului unui scris a cãrui
paternitate este incertã (necunoscutã sau contestatã).
În grafologie se examineazã un singur scris (o probã sau mai multe provenind de la
aceeaşi persoanã), stabilindu-se caracteristicile generale şi interpretându-se acestea din punct
de vedere psihologic; în expertiza graficã se comparã douã scrisuri sau grupe de scrisuri,
evaluându-se asemãnãrile şi deosebirile;
În grafologie se cerceteazã scrisuri sincere, nesimulate; în expertiza graficã se
examineazã adesea scrisuri intenţionat modificate (deghizate) sau contrafãcute (copiate sau
imitate).
Sublinierea deosebirilor dintre grafologie şi expertiza graficã s-a fãcut nu numai cu
scopul de a nu se confunda în practicã, ci şi cu scopul de a preveni pericolul pãtrunderii
interpretãrilor grafologice în aprecierile strict grafice.
În ceea ce priveşte fundamentul ştiinţific al expertizei grafice, în literatura de
specialitate din ţara noastrã, problematica complexã a identificãrii persoanei dupã scris s-a
aflat în atenţia mai multor autori47, însã dezvoltarea cea mai amplã şi mai documentatã a
acesteia este fãcutã de dr. Lucian Ionescu în lucrarea „Expertiza criminalisticã a scrisului”
publicatã la Editura Junimea din Iaş în 1973. La baza executãrii scrisului, ce constituie o
deprindere intelectualã, stau o serie de legãturi nervoase produse în cortex, legãturi asociate
cu mişcãrile mâinii care, transmite fiind la instrumentul scriptural, înscrie semnele grafice.
Principalele mişcãri de scriere se executã în plan vertical (flexiunea şi extensiunea) şi
în plan orizontal (abducţia şi aducţia). Prin combinarea acestor patru mişcãri de bazã se
realizeazã mişcãri mai complicate de rotaţie, care, completate cu mişcãri cursive, asigurã
avansarea scrisului pe suport.
47
C. Suciu – Criminalistica, Buc. 1972

Pagina 57 din 61
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Caracterul de deprindere al scrierii nu exclude însã elementul de conştienţã, care în


etapa primelor activitãţi de scriere este deosebit de accentuat, pentru ca în timp sã se limiteze.
Fundamentul ştiinţific al identificãrii persoanei dupã scris rezidã în facultatea scrisului
de a fi individual. Individualizare sa se exprimã în particularitãţile de ansamblu şi ale celor de
detaliu (construcţia semnelor grafice). Este adevãrat cã fiecare dintre aceste caracteristici,
consideratã izolat, poate fi întâlnitã în scrisurile mai multor persoane, dar combinaţia lor este
irepetabilã.
Factorul principal, care determinã aceastã proprietate, îl constituie însuşi modul de
elaborare, extrem de complex, al scrierii. El este direct influenţat de particularitãţile
individuale ale tipului de activitate nervoasã, proprie fiecãrei persoane.
Cele trei proprietãţie fundamentale care caracterizeazã procesele nervoase – forţa,
echilibrul şi mobilitatea – constituie factor fundamental şi de ordin intern al formãrii
deprinderii de scriere, apoi concurã metoda de predare, a scrisului, modelul caligrafic oferit
elevului spre învãţare. În acest stadiu precoce, individualizarea scrisului se accelereazã,
semnele grafice nu mai sunt imitate, ci memorate; se face îndepãrtarea de la modelul iniţial,
apar noi forme de construcţie a literelor şi cifrelor, noi forme imbinate cât mai comode de
executat, în virtutea legii efortului minim.
Identificarea persoanei dupã scris este posibilã şi graţie proprietãţii acestuia de a fi
stabil. Explicaţia ştiinţificã este de ordin fiziologic, întrucât deprinderea, ca succesiune
stereotipizatã a legãturilor temporare, constituie un sistem ireversibil, dirijat în sens unic.
Stabilitatea scrisului are însã un caracter relativ, în sensul cã din diferite motive,
scrisul unei persoane poate suferi, în timp, unele modificãri ce sunt de esenţã a influenţa
posibilitatea identificãrii sale ca scriptor.
Principalele modificãri ale stabilitãţii scrisului sunt :
Modificãri survenite în cursul evoluţiei scrisului, apar pe fondul unui scris mai mult
sau mai puţin stabilizat şi ele sunt lente şi uneori neevidente;
Modificãri datorate stãrii psihomatice a scriptorului, bolile cronice, bolile nervoase,
bãtrâneţea, etc., produc modificãri naturale, unele cu afectare profundã a scrisului, însã
sincere şi pot fi deosebite uşor de cele produse cu intenţie;
Modificãri rezultate din conducerea mâinii de cãtre o altã persoanã;
Modificãri produse de starea de ebrietate;
Modificãri cauzate de starea unor organe care participã la executarea scrisului: mânã,
ochi;

Pagina 58 din 61
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Modificãri determinate de cauze de moment: condiţii de scriere, suport, înãlţimea


necorespunzãtoare a mesei, instrumentul scriptural, etc.

SECŢIUNEA 4 LOCUL ŞI ROLUL EXPERTIZEI ÎN


PRACTICA ORGANELOR JUDICIARE

Expertiza criminalisticã este o activitate de cercetare ştiinţificã a urmelor şi a altor


mijloace materiale de probã în scopul identificãrii persoanelor, animalelor, plantelor,
obiectelor, substanţelor sau fenomenelor, al determinãrii anumitor însuşiri sau schimbãri
intervenite în conţinutul, structura, forma şi aspectul lor.
Dupã cum se observã din definiţie, în practica judiciarã expertizele pot interveni în
domenii foarte variate, iar rolul acestora creşte necontenit în condiţiile dezvoltãrii ascendente
şi rapide ale progreselor ştiinţifice şi tehnice. Fãrã ca soluţiile şi concluziile expertului sã fie
hotãrâtoare, ele atârnã foarte greu şi adesea sunt determinante în rezolvarea cauzei48.
În aceste condiţii, expertiza criminalisticã, în calitatea ei de mijloc de probã capãtã o
importanţã deosebitã, deoarece sporesc posibilitãţile pe care specialiştii din diverse ramuri de
activitate le au de a se pronunţa asupra celor mai diverse probleme pe care le ridicã anumite
cauze penale, dar şi celor civile şi chiar contravenţionale.
În literatura juridicã se evidenţiazã faptul cã evoluţia ştiinţei şi progresul tehnicii
caracterizeazã în sfera dreptului epoca pe care o trãim drept „perioada de desfãşurare
ştiinţificã a probelor”49.
Legea procesual penalã românã prevede, pentru organele de urmãrire penalã şi pentru
instanţele de judecatã, posibilitatea de a folosi cunoştinţele unor specialişti sau experţi în
vederea lãmuririi anumitor fapte sau împrejurãri ce au legãturã cu o cauzã penalã.
În codul de procedurã penalã al României se prevede cã, atunci când existã pericol de
dispariţie a unor mijloace de probã sau de schimbare a unor situaţii de fapt şi este necesarã
lãmurirea de urgenţã a unor fapte efectuate sau împrejurãri ale cauzei, organul de urmãrire
penalã poate dispune sã fie efectuatã o constatare tehnoco-ştiinţificã, iar în celelalte cazuri
(art. 116 şi urmãtoarele), organul de urmãrire penalã sau instanţa de judecatã poate dispune
efectuarea unei expertize.

48
D.V.Mihãescu – revista românã de drept, nr. 3/1968, pg. 38
49
S.Servens – reflexions sur l’expertize de materie penale. Revue de droit penale et de criminologie, nr. 2/1964,
pg 110

Pagina 59 din 61
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

În ceea ce priveşte expertiza – în speţa expertiza criminalisticã grafoscopicã - organul


de urmãrire penalã sau instanţã de judecatã o dispun când este necesarã lãmurirea, de cãtre
expert, a unor fapte sau împrejurãri ale cauzei, în vederea aflãrii adevãrului, (art. 116 Cod de
procedurã penalã), nefiind supusã imperativului urgenţei, implicit fiind asiguratã posibilitatea
unei cercetãrii mai aprofundate şi mai complete a mijloacelor materiale de probã.
Se poate concluziona cã ceea ce diferenţiazã, în esenţã, constatãrile tehnico-ştiinţifice
de expertize este obiectul lor, şi nu aşa cum greşi mai considerã unii practicieni din organele
judiciare – organele care sunt însãrcinate cu efectuarea acestora.
De asemenea, trebuie fãcutã precizarea referitoare la dreptul pãrţilor de a recomandã
câte un expert care sã participe la efectuarea expertizei. Legea procesual penalã dispune cã, în
cazul expertizei criminailstice, prevederea referitoare la acest drept al pãrţilor nu se aplicã
(art. 120 alin. 5, Cod de procedurã penalã).
Art. 109 alin. 3, Cod de procedurã penalã prevede cã, atunci când laboratorul de
expertizã criminalisticã sau institutul de specialitate considerã necesar ca la efectuarea
expertizei sã participe sau sã-şi dea pãrerea şi specialişti de la alte instituţii, poate folosi
asistenţa sau avizul acestora.
Referitor la felurile expertizei, principalele criterii dupã care acestea se pot clasifica
sunt :
Natura problemelor ce urmeazã a fi lãmurite prin expertizã;
Modul în care legea reglementeazã necesitatea efectuãrii expertizei;
Criteriul modului de organizare a expertizei .
Folosirea expertizei ca mijloc de probã este de regulã facultativã, administrarea ei
fiind lãsatã la aprecierea şi dispoziţia organului penal. Art. 117 Cod de procedurã penalã
prevede şi unele cazuri în care efectuarea expertizei este obligatorie.
În ceea ce priveşte locul expertizei în numeroase clasificãri ale probelor, discuţiile au
fost contradictorii.
Potrivit Codului de procedurã penalã al României, expertiza constituie mijloc de
probã50, cu valoare probantã egalã cu a celorlalte mijloace de probã.
Expertiza contribuie, deci, la aflarea adevãrului, cu privire la existenţa sau inexistenţa
infracţiunii, la persoana care a sãvârşit-o, precum şi la alte împrejurãri necesare pentru
corecta soluţionare a cauzei. Elementele de probã îndoielnice ori simple indicii pot, prin
efectuarea expertizei, sã fie reţinute ca probe temeinice ori înlãturate ca fiind fãrã valoare. De
aici rezultã şi importanţa deosebitã a acesteia pentru cauzele penale, dar în aceeaşi mãsurã,
50
Cod de Procedurã Penalã al României, art 94

Pagina 60 din 61
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

dupã cum spuneam şi pentru cauzele civile extinzându-se şi la domenii cu caracter


extrajudiciar, cum ar fi în materie contravenţionalã sau pânã acum de competanţa fostelor
comisii de judecatã.

Pagina 61 din 61