Apartenenta la genul liric

Poezia ‘Lacul’ de Mihai Eminescu aparține genului liric deoarece prezint ă tr ăs ăturile acestui gen
literar.

Genul liric cuprinde totalitatea operelor literare în care autorul î și exprim ă sentimentele, ideile,
gândurile în mod direct. Semnelele subiectivității sunt prezența eului liric și o mare varietate de
figuri de stil si imagini artistice . Modurile de expunere prezente sunt monologul liric (adresat sau
confesiv) și descrierea.

O primă trăsătură care demonstreaza apartenenta poeziei ”Lacul” la genul liric este transmiterea
directă a sentimentelor de dorință, așteptare si iubire ale poetului în cadrul celor cinci catrene.
Prin excelenţă o operă ce se adresează sensibilităţii, textul creează un tablou al naturii transfigurat
de iubirea şi de viziunea romantică a eului liric. Un exemplu în acest sens este este strofa a
patra: ”Si au trec de-a lung de maluri,/Parc-ascult si parc-astept/Ea din trestii sa rasara/Si sa-mi
cada lin pe piept” . Se observă o trecere progresivă de la sentimentul de așteptare, la trăirea
intensă, pasională a scenariului de iubire, pentru ca în final să predomine dezamăgirea și de
resemnarea. Descrierea lacului este încărcată de emoție, peisajul întreg devine état d’âme ( stare
de spirit). Transmiterea directă a acestor sentimente este dată de prezența eului liric în ipostaza
de îndrăgostit. Eul liric apare în mod explicit, prin marci lexico-gramaticale precum ‘eu’, ‘-mi’, ‘să
scap’ și în mod implicit prin emoția generală pe care o degaj ă textul.
De asemenea, putem menționa ca a doua trăsătură plasticitatea limbajului, specifică genului liric,
dată de frecvența, bogăția și varietatea figurilor de stil folosite. În acest sens este ilustrativă
secvența: ”Sa plutim cuprinsi de farmec/Sub lumina blândei lune/Vântu-n trestii lin
fosneasca,/Unduioasa apa sune!” Imaginea cadrului feeric al visului se creeaza cu ajutorul
imaginilor vizuale si auditive ce fac din natura un spatiu ocrotitor al întâlnirii: ‘Sub lumina blandei
lune’, ‘Unduioasa apa sune’. Epitetele ”lin”, ”unduios” sugerează deplina armonie a elementelor
naturii, care participă alături de poet la fericirea faptului de a fi îndr ăgostit. Stareade tensiune, de
aspirație a împlinirii prin iubire este subliniată de folosirea modului conjunctiv (‘sa scap’, ‘sa
plutim’), precum si de repetitia ‘parca ascult si parca astept’, iar tristețea finală ce copleșește
sufletul poetului se concretizează în folosirea epitetului ” singuratic”.
Având în vedere transmiterea directă a sentimentelor de dor și așteptare cu ajutorul unui limbaj
deosebit de plastic și expresiv, putem afirma că poezia ”Lacul” de Mihai Eminescu apartine
genului liric, prezentând cu emoție și sensibilitate trăirile unui îndr ăgostit.