Plasma, cunoscută și ca a patra stare de agregare

a materiei este alcătuită din electroni și ioni liberi,

fotoni și particule neutre care, macroscopic, se
prezintă ca un sistem neutru din punct de vedere
electric, cu proprietăți determinate de interacțiunile
electromagnetice atât dintre particulele componente
cât și dintre acestea și câmpurile electromagentice
exterioare. Astăzi starea de plasmă se află la baza
celor mai modern tehnologii utilizate în electronic și
microelectronică, în sinteza de material noi cu
structuri controlabile la scară nanometrică, în
tratamente pentru obținerea unor proprietăți speciale
de biocompatiblitate, funcționalizare sau durificare a
suprafețelor. Plasma pe de o parte constituie mediul
activ din laserii de mare putere iar pe de altă parte
poate fi generată la interacția radiației laser de mare
energie cu substanța aflată în diferite stări de
agregare. Plasmele generate prin descărcări în gaze
au aplicaţii tehnice în diferite domenii. Într-o
descărcare, electronii câştigă energie de la un câmp
electric exterior şi pierd această energie prin ciocniri
cu moleculele neutre ale gazului. Transferul de
energie către molecule conduce la formarea unei
largi varietăţi de specii noi, incluzând atomi, radicali
liberi şi ioni. Aceşti produşi sunt chimic activişi pot
servi ca precursori ai formării de noi compuşi stabili.
Procesele de formare a noi compuşi sunt descrise de
către chimia plasmei şi ele pot sta la baza unor
aplicaţii tehnologice ale plasmei. Un alt domeniu
larg de aplicaţii ale plasmei este bazat pe
proprietăţile termice ale acesteia. Plasmele termice
pot fi folosite ca surse de căldură pentru topiri,
suduri, tăieri şi tratamente ale suprafeţelor.
Descărcările electriceîn gaze sunt însoţite şi de
fenomene luminoase sau pot genera luminiscenţa
unor materiale. Pe aceste proprietăţi se bazează
folosirea gazelor ionizate în fabricarea surselor de
lumină sau a lămpilor cu descărcareîn gaze.
Trecerea curentului electric prin gaze este însoţită şi
influenţată de modificările chimice. Reacţiile în faza
gazoasă dintr-o descărcare electric reprezintă
obiectul de studiu al chimiei plasmei. Din punct de
vedere al reacţiilor chimice se disting două tipuri de
plasme:
a)Plasmele cu temperature înalte, cunoscute şi sub
denumirea de plasma fierbinţi sau termice, în care
temperaturile gazului şi respective electronilor sunt
aproape identice. Din acest motiv se spune despre
aceste plasma că sunt la echilibru termodinamic
local (LTE). Ele sunt generate la presiuni mai mari
decât presiunea atmosferică, cu puteri electrice
cuprinse între 5 şi 10 MW şi sunt parcurse de curenţi
electrici cu intensităţi de ordinul 102 A. Este cazul
arcului electric sau a jetului de plasmă. Plasmele
termice au diferite aplicaţii tehnologice:
-Surse de căldură pentru încălzirea directă a
materialelor în vederea topirii, sudurii, tăierii,
alierii sau ca mediu gazos care transferă energia
unor reactanţi injectaţi.
-Mediu fierbinte pentru accelerarea reacţiilor
chimice.
-Producerea unor specii chimice sau reactanţi care
au nevoie de temperature înalte pentru formarea
lor (de exemplusinteza NO).
b) Plasmele cu temperature joase, cunoscute şi sub
denumirea de plasme recisau non-termice. În aceste
plasme temperature gazului (300 – 1000 K) este
diferită de cea a electronilor (103 –105 K) De aceea
se spune despre ele că nu sunt la echilibru
termodinamic local. Ele sunt generate la presiuni
subatmosferice, cu puteri electrice sub 1 kW şi sunt
parcurse de curenţi electrici cu intensităţi sub 1 A.
Astfel de plasme sunt descărcarea corona şi
descărcările luminiscente (inclusive descărcările în
câmpuri de radio frecvenţă şi microunde). Plasmele
non-termice sunt mai bune pentru prelucrarea unor
materiale sensibile la temperatură.