CUPRINS

Capitolul 1.Generalități ........................................................................................................................... 2

Secțiunea 1.Noțiune............................................................................................................................. 2
Secțiunea a-2-a.Clasificarea infracțiunilor internaționale ................................................................... 3
Capitolul 2. Crimele contra păcii............................................................................................................. 4
Capitolul 3.Crimele de război.................................................................................................................. 5
Capitolul 4.Crimele contra umanității ..................................................................................................... 9
Capitolul 5.Genocidul ........................................................................................................................... 10
BIBLIOGRAFIE ................................................................................................................................... 12

1
 Infracțiuni internaționale

Capitolul 1.Generalități
Secțiunea 1. Noțiune

Infracțiunile internaționale sunt faptele penale prevăzute de normele dreptului

internațional, constând în acțiuni sau inacțiuni grave, săvârșite cu intenție, al căror element
esențial este periculozitatea manifestată pentru pacea și securitatea națională și pentru
celelalte valori supreme ale umanitățiiși care atrag în mod obligatoriu responsabilitatea și
aplicarea de sancțiuni1.
Nu este singura definiție întâlnită în doctrină.Așa cum reiese din Dicționarul de drept
public infracțiunea internațională este fapta contra principiilor și normelor de drept
2

internațional public săvârșite de către state, organizații internaționale sau persoane

particulare și care atrage răspunderea internațională a celui vinovat.Nu poate fi uitată din
această această scurtă prezentare, definiția penalistului V.V.Pella3 care, spune că, infracțiunea
internațională este acțiunea sau omisiunea sancționată cu o pedeapsă pronunțată și
executată în numele comunității statelor.
Obiectul juridic al crimelor de război este format din relațiile speciale cu privire la
purtarea războilului, aceste relații inpun o comportare umanitară față de cei care nu participă
la ostilități sau față de victimele războilui.
În doctrină s-a arătat în acest sens, caracterul universal al incriminării violărilor ale
dreptului internațional umanitar, cu moticul că aceea ce este inuman și prin urmare, interzis ăn
conflictele internaționale nu poate fi considerat și admisibil4.
Dreptul umanitar al conflictelor armate5, ramură de drept internațional, este, in mod
esențial, rezultatul interacțiunii dialectice a două forțe antagonice, respectiv necesitatea
militară și legile umanității6.
Legătura dintre ramuri de drept internațional public-drept umanitar al conflictelor
armate și drept internațional public-este reprezentată de instituția răspunderii penale pentru
violări ale dreptului umanitar, respectiv răspunderea internațională penală pentru atare violări
și ăntregul complex al acțiunilor vizând reprimarea infracțiunilor la normele dreptului
umanitar.
Elementele constitutive pentru calificarea infracțiunilor internaționale sunt
următoarele:
1)elementul material, un act material, natural de natură fizică.Principala condiție este
aceea că, un asemea act nu poate fi comis decât de o persoană fizică.Astfel, atunci cănd avem

1
N.Uscoi, G.Oprea, Considerații privind Statutul Curții Penale Internaționale, R.R.D.D. nr.5-6/1998,
p.34.
2
Dicționar de drept internațional public, Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1992, p.590.
3
V.V.Pella, La criminalite collective des Etats, 1926, p.175.
4
E.David, Principes de Droits des conflicts armes, Bruylant, Bruxelles, 1994, p.590.
5
V.Marle și A.Vitu, Traite de droit criminel, Paris, 1967, p.196.
6
M.Agapie, Drept Umanitar, Editura Universității Transilvania din Brașov, Brașov, 2011,190.

2
cazuri de infracțiuni comise de unul sau mai multe state, răspunderea penală revine
persoanelor fizice care au acționat în numele și pe seama statelor.
Formele actului infracțional sunt:
-ca delicta commissiva (acțiune pozitivă);
-ca delicta ommissiva (omisiune sau coportare pasivă).
Dreptul internațional a evoluat prin extinderea răspunderii de la stat la indicid.Astfel,
în timp ce în trecut răspunderea pentru omisiune nu angaja decăt statul, fiind posibile numai
consecințe de ordin patrimonial (daune), în prezent răspunderea a fost extinsă și asupra
persoanelor fizice, fiind consecințe cu caracter penal.
2) elementul ilicit este condiționat prin existența infracțiunii prin aceea că ilegalitatea
este unul dintre elementele fundamentale ale infracțiuni, chiar cel care atrage răspunderea
delictuală.Caracterul ilicit rezultă dintr-o încălcare a unei norme de drept internațional cuprins
fie într-o convenție internațională, fie într=o cutumă, ori dintr-un act contrar echității și
justiției internaționale.
Pentru a fi sancționate infracțiunile internaționale trebuie să nu fie savârșite pentru
exercitarea unui drept (spre exemplu:legitima apărare) sau să nu fie în limitele unei obligații
rezultând din legi sau tratate internaționale.
3) elementul moral (psihologic).Pentru a constitui infracțiune internațională, actul
incriminat trebuie să fie imputabil autorului. Se pune problema săvârșirii infracțiunii cu
vinovăție a faptei incriminate.Acesta comite atât voința de a comite o faptă de drept
internațional penal, cât și conștiința caracterului ilicit al faptei, ca și în dreptul intern.

Secțiunea a-2-a.Clasificarea infracțiunilor internaționale

Clasificarea infracțiunilor poate fi facută după scopul urmărit de autorul acestora,

respectiv după cum se comportă sau nu un element politic sau ideologic.
În funcție de timpul lui delicti comissi, după cum infracțiunile au fost comise în timp
de pace sau război.
În funcție de subiectul infracțiunii, pot fi infracțiuni ale căror subiect nu poate fi decât
statul, respectiv infracțiuni comise de către organele statului în numele și pe seama statului și
infracțiuni al căror subiect este individul ca persoană particulară.
În funcție de apartenența lor, infracțiunile internaționale pot fi clasificate în trei grupe:
-Infracțiuni comise de către state.
-Infracțiuni comise de către organe ale statului.
-Infracțiuni săvârșite de către persoane particulare.
În literatura de specialitate7 s-a realizat următoarea clasificare:
1)Crimele contra păcii, care constau în:
a. plănuirea, pregătirea sau purtarea unui război de agresiune cu violarea tratatelor, a
garanțiilor sau acordurilor internaționale.
b. participarea la un plan deliberat ori complot pentru săvărșirea crimelor de mai sus.

7
V.S. Bădescu, Umanizarea dreptului umanitar, Ed. C.H.Beck, București, 2007, p.386..

3
 c.propaganda de război.
2) Crimele contra umanității, care pot fi săvârșite atât în timp de pace, cât și în timp de
război, precum și pe alte căi decât folosirea direct a violenței și a forței.
3) Crimele de război comise în timpul conflictelor armate înternaționale și în timpul
conflictelor fără character internațional.
4)Alte crime internaționale, ca ecocidul, colonialismul, dominația străină, terorismul,
unor publicații pornografice, tortura, etc.

Capitolul 2. Crimele contra păcii

Crimele contra păcii din punct de vedere al calificării și și integrării lor într-un cod
internațional, rămân încă la nivel de deziderat.Statutul Tribunalului Internațional de la
Nurenberg și proiectul de Cod al crimelor contra păcii și securității omenirii fac trimitere la
tratatele în vigoare , dar care nu se ocupă de infracțiuni internaționale.
Faptele care constituie crimele contra păcii sunt enumerate în Statutul Tribunalului
Militar de la Nurenberg sunt:
-plănuirea, pregătirea, dezlănțuirea sau purtarea unui război de agresiune sau a unui
război cu violarea tratatelor, a garanțiilor sau acordurilor internaționale.
-participarea la un plan deliberat ori complot ori pentru săvârșirea actelor
menționate mai sus.
Proiectul de Cod al crimelor contra păcii și securității omenirii prevede, prin art. 2,
următoarele fapte ca crime internaționale:
1.orice act de agresiune, inclusiv folosirea de către autoritățile unui stata forței armate
contra altui stat, în alte scopuri decât legitimă apărare națională ori colectivă sau executarea
unei decizii, ori aplicarea unei recomandari a unui organ competent al Națiunii Unite.
2.orice amenințare din parte unui stat de a recurge la un act de agresiune contra unui
alt stat.
3.pregătirea pentru folosirea forței armate contra altui stat în alte scopuri decât
legitima apărare națională sau colectivă.
4.origanizarea sau încurajarea de bande în armate pe teritoriul său sau orice alt
teritoriu, în vederea unor incursiuni pe teritoriul altui stat.
5.interpretarea sau încurajarea de activități subversive.
6. interpretarea sau încurajarea de activități teroriste.
7.violarea tratatelor încheiate în scopul asigurării păcii și securității internaționale.
8.anexiuni prin acte contrare dreptului internațional.
9.amestecul în treburile interne sau externe altui stat prin măsuri de constrângere
economice sau politice.
10.genocidul.

4
 11.crimele contra umanității ca:asasinatul, exterminarea, ducerea de sclavie,
deportarea sau persecuțiile comise contra populației civile, invocând motive de ordin social,
politic, rasial, religios sau cultural.
12.vizarea legilor și obiceiurilor de război.
13.actele care constituie un complot în vederea oricăreia dintre crimele menționate,
precum și incitarea, complicitatea, tentativa penru comiterea oricăreia dintre aceste crime.
Acest proiect de Cod a constituit o sursă de inspirație pentru statutele tribunalelor
penale internaționale care au luat ființă ulterior.
Un nou proiect a apărut în anul 1996, care împarte crimele internaționale în patru
categorii:genocid, crimele de război, crimele împotriva umanității și crimele de agresiune
armată.

Capitolul 3.Crimele de război

Între faptele pe care regulile cutumiare și convenționale ale dreptului internațional

penal îl consideră infracțiuni internaționale figurează și crimele de război, adică anumite
încălcări grave ale normelor Dreptului Umanitar, pe care statele au decis să le incrimineze și
sancționeze pe plan internaționale.Ele au o existență de sine stătătoare în cadrul infracțiunilor
internaționale, deși uneori pot fi comise în concurs cu crimele contra păcii, cu crimele
împotriva umanității sau alte infracțiuni internaționale, precum terorismul, tortura,
mercenariatul. Literatura de specialitate menționează cu originea incriminării crimelor de
război se găsește într-o lege națională și nu într-un tratat internațional și anume în
Instrucțiunile americane nr.100 din 1863 (Codul Lieber), care stabileau faptul că violările
dreptului războiului în teritoriul ocupat reprezintă crime de drept comun8.
Cateoria crimelor de război este definită în general prin referire la dreptul internațional
convențional și cutumiar.Definiția, prea generală, nu este suficientă pentru a constitui o bază
de incriminare, scop pentru care a fost însoțită de o enumerare indicativă a gravității acțiunilor
și omisiunilor, determinând înscrierea lor în categoria infracțiunilor împotriva păcii sau
securității omenirii9.
A)Crimele de război în conflictele armate internaționale, exemplu:
1.asasinarea sau relele tratamente aplicate persoanelor civile sau populațiilor civile.
2.deportarea de civili sau a populației civile în teritoriile ocupate pentru munci forțate
sau în orice alt scop.
3.asasinarea sau relele tratamente aplicate persoanelor aflate pe mare.
4. asasinarea sau relele tratamente aplicate prizonierilor de război.
5.executarea de ostatici.
6.jefuirea bunurilor publice sau private.
7.Distrugerea fără motiv a orașelor și a statelor ori devastarea care nu este justificată
de necesitățile militare.

8
N.Lupescu, Drept Umanitar, Ed.C.H.Beck, București, 2009, p.243.
9
M.M.Pivniceru, Răspunderea penală în dreptul internațional, Ed.Polirom, Iași, 1999, p.83.

5
 Prin Convenția de la Geneva din 12 august 1949, Convenția I, (art.50) și Convenția a-
II-a (art.51), cele două articole cu conținut identic stabilesc următoarele fapte care sunt
considerate infracțiuni grave:
1.Omuciderea internatională.
2.tortura sau tratamentele inumane, inclusiv experiențele internaționale.
3.Faptul de a cauza în mod intenționat mari suferințe.
4.Faptul de a aduce grave atingeri integrității fizice sau sănătății.
5.Distrugerea sau însușirea de bunuri, nejustificate de necesități militare și
desfășurarea pe scară mare în mod ilicit și arbitrar.
Convenția a-III-a prin art.130 include în categoria de mai sus și:
1.Faptul de constrânge un prizonier de război să servească în forțele armate ale puterii
adverse.
2.Faptul de a lipsi un prizonier de război de dreptul său de a fi judecat în mod regulat
și imparțial.
La acestea Covenția a-IV-A prin art.47 adaugă și:
1.Transferul forțat de personae civile în masă sau individual.
2.Deprotarea de personae din teritoriul ocupat în teritoriul puterii ocupante sau in acel
al oricărui stat ocupat sau nu.
3.Detențiunea ilegală a persoanelor civile.
4.Faptul de a constrănge o persoană civilă să servească în forțele armate ale puterii
adverse.
5.Faptul de a lipsi o persoană civilă de dreptul său de a fi judecată în mod regulat și
imparțial.
Prin Protocolul adițional din 10 iunie 1977 se incriminează și10:
1.Supunerea persoanelor unui act medical ce nu ar fi motivate de starea sănătății lor și
care ar fi conform cu normele medicale în general recunoscute pe care partea responsabilă de
actul respective le-ar aplica în circumstanțe medicale, analoge propriilor săi resorortisanți
aflați în libertate.
2.Este în general, interzis de a practica asupra acestor persoane, chiar și cu
consimțământul lor.
a.Mutilări fizice.
b.Experiențe medicale sau științifice
c.Prelevări de țesuturi sau de organe pentru transplanturi cu excepția cazurilor când
aceste acte justificate în condițiile prevăzute in paragraful 1.
3.Orice act sau omisiune voluntară care pune în mod grav, în pericol sănătatea sau
integritatea fizică sau mintală a oricărei persoane aflate sub puterea unei părți la conflict alta
decât cea de care ea aparține.
Actele enumerate la art.85 parag. 3 al Protocolului când sunt comise cu intenție, cu
violarea dispozițiilor Protocolului și când produc moartea sau lezează în mod grav integritatea
fizică sau sănătatea, sunt considerate încălcări grave ale Protocolului:
1.Supunerea populației civile sau persoanelor civile unui atac.

10
N.Lupescu, Drept Umanitar, Ed.C.H.Beck, București, 2009, p.245.

6
 2.Lansarea unui atac fără descriminare care atinge populația civilă sau bunurile cu
caracter civil cunoscând că acest atac va cauza pierderi de vieți omenești, rănirea persoanelor
civile sau pagube bunurilor cu caracter civil și care sunt excessive în raport cu avantajul
military concred și direct așteptat.
3.Atacarea sau bombardarea , prin orice mijloace a orașelor neapărate.
4.Sechestrarea, distrugerea sau deteriorarea intenționată a edificiilor închinate cultelor,
binefacerii sau învățământului, artelor și științelor.
5.Distrugerea sau deteriorarea intenționată a monumentelor istorice, operelor de artă
cu caracter științific.
6.Jefuirea bunurilor proprietate privată sau de stat.
B)Crimele de război în conflictele armate fără caracter internațional
Violările grave ale normelor imperative pe durata conflictelor armate fără caracter
internațional sau infracțiuni internaționale.Acest caracter reiese cu claritate din faptul că
stabilirea lor cade sub incidența tratatelor internaționale, iar în judecarea lor voința statului în
cauză contează mai puțin.Desigur, nimeni nu împiedică statul respective să declanșeze
tragerea la răspundere a vinovaților.Dar de cele mai multe ori, astfel de conflicte, instituția
statală, fie că este stabilă sau destructurată, fie că este de-a dreptul existent.În ordine
cronologică acestea sunt incriminate prin:
Convenția de la Geneva din 2 august 1949 (art.3 comun):
a) atingerile aduse vieţii şi integrităţii corporale, mai ales omorul sub toate formele, mutilările,
cruzimile, torturile şi chinurile;
b) luarea de ostatici;
c) atingerile aduse demnităţii persoanelor, mai ales tratamente umilitoare şi înjositoare;
d) condamnările pronunţate şi execuţiile efectuate fără o judecată prealabilă, dată de un
tribunal constituit în mod regulat, însoţită de garanţii judiciare recunoscute ca indispensabile
de către popoarele civilizate.
Protocolul adițional II din 10 iunie 1977 (art.4 parag.2) :
a) atentatele împotriva vieții, sănătății și integrității fizice și morale a persoanelor, în special
omuciderea și actele de cruzime ca tortura, mutilările sau orice formă de pedeapsă corporală;
b) pedepsele colective;
c) luarea de ostatici;
d) actele de terorism;
e) atentatele împotriva demnității personale, în special tratamentul umilitor și degradant,
violul, prostituția silită și orice altă formă de atentat la pudoare;
f) sclavia și negoțul cu sclavi sub toate formele sale;
g) jefuirea;
h) amenințarea cu săvîrșirea actelor mai sus menționate.
Statutul Tribunalului Internațional Penal pentru Ruanda a preluat toate aceste
infracțiuni prevăzute de art.3 comun și de Protocolul adițional II11.
Alte infracțiuni specifice dreptului umanitar sunt actele contrare Convenției de la
Geneva din 1949 și Protocolelor adiționale, care nu sunt considerate crime de război.Ele pot fi
infracțiuni sau delicte care se sancționează penal sau disciplinar.Instrumentele juridice

11 N.Lupulescu, Op.cit., p.248.

7
respective, nu enumeră în acest caz, care constituie alte infracțiuni, ci le definesc generic, ca
fiind toate celelalte încălcări ale dispozițiilor lor, care nu sunt considerate expres ca infracțiuni
grave.În anumite manuale asupra legilor și obiceiurilor războiului sunt date ca exemplu de
alte infracțiuni următoarele acte :folosirea umor arme și metode de război interzise, mutilarea
de cadaver, abuzul de drapel parlamentar, violarea unui accord de armistițiu sau capitularea,
jaful, obligarea prizonierilor sau cuvililor inamici de a efectua lucrări de natură care le-ar
expune viața, etc.
Alte instrumente de drept pozitiv sau care se referă la crimele de război sunt:
Convenția de la Haga din 1954, care în art.28, recomandă statelor părți să ia toate măsurile
necesare pentru ca persoanele care au încălcat sau au ordonat încălcarea regulilor protecției
bunurilor cultural să fie urmărite și supuse unor sancțiuni penale sau disciplinare;Convenția
din 1972 asupra interzicerii armelor bacteriologice, care obligă statele părți să ia măsurile
necesare pentru interzicerea și împiedicarea violărilor prevederilor ei, comise pe teritoriul sau
pe jurisdicția sa;Convenția de la Geneva din 1976 referitoare la interzicerea utilizării
tehnicelor de modificare în scopuri militare , care in art.4 conține angajamentul statelor părți
de a lua măsuri pe care le consideră necesare, potrivit cadrului lor constituțional pentru a
interzice sau preveni orice activitate contrară prevederilor acestei Convenții, în orice loc aflat
sub controlul și jurisdicția sa;Convenția din 1993 asupra interzicerii armelor chimice care în
art.7 prevede că statele părți să prevadă prin legislația penală în materie reprimarea acțiunile
interzise statelor, persoanelor fizice și juridice12.În sfărșit de definirea crimelor de război se
ocupă și instrumentele juridice prin care s-au creat tribunale penale internaționale.Astfel, în
rezoluția Consiliului de Securitate nr.827 din 1993, prin care s-a creat Tribunalul
Internațional, prevede că acesta este să judece infracțiuni grave la Convențiile de la Geneva
din 1949, precum și încălcările legilor și cutumelor referitoare la război,
enumerând:omucidera, tortura și tratamentele inumane, incluzând experimentele biologice,
distrugerea sau însușirea de bunuri nejustificate de necesități militare executate pe o scară
largă în mod arbitrar, etc.
De asemenea, Statutul Tribunalului Internațional Penal pentru Ruanda din 1994
prevede în art. 1 că acesta va avea autoritatea de a urmări persoanele răspunzătoaree de violări
grave ale Dreptului umanitar săvârșite pe teritoriul Ruandei și pe cetățenii ruandezi de astfel
de violări săvârșite pe teritoriile statelor vecine, între 1 ianuarie 1994 și 31 decembrie 1994.
În sfârșit, Statutul Tribunalului Internațional Penal adoptat în cadrul Conferinţei
diplomatice a Naţiunii de la Roma, din iulie 199, defineşte crimele de răyboi ca fiind violări
grave ale Convenţiei de la Geneva din 1949 şi Protocoalelor lor adiţionale din 1977 ale legilor
şi obiceiurilor războiului, în special Regulamentul din 1907 de la Haga.Acest important
instrument de drept umanitar la adoptarea căruia s+a ajuns cu greu, datorită reticenţei statelor
suverane de a admite crearea unui tribunal permanent pentru judecarea crimelor de război
oriunde şi oricând, include şi unele violări ale Dreptului umanitar, inexistente în documentele
anterioare, ca de exemplu interzicerea de a recruta copii în forţele armate, dar nu face nicio
referire la inteerzicerea armelor de distrugere în masă, incriminând doar utilizarea gayelor şi a
gloanţelor dum-dum.

12 N.Lupulescu, Op.cit., p.249.

8
 O succintă analiză a crimelor de război arată că obiectul juridic special al acestora este
format din relații sociale cu privire la purtarea războiului, care impun o conduită umanitară
fașă de cei care nu participă la ostilități sau față de victimele războiului.13
Subiectul activ al infracțiunii poate fi orice persoană, militar sau civil, inclusiv în
condițiile de complicitate, art.87 din Protocolil adițional I existând o dispoziție specială
referitoare la obligația condamnaților militari în ceea ce privește pe membrii forșelor armate
puse sub comanda lor, precum să comită infracțiuni și la nevoie să le pedepsească și să le
denunțe autorităților competente.
Subiectul pasiv al infracțiunii poate fi orice persoană aflată sub protecția Dreptului
Umanitar.
Latura subiectivă a crimelor de război este reprezentată de actele care sunt interzise de
convențiile umanitare sau omisiunea de a acționa ce contravine Dreptului Umanitar, situație
prevăzută de art.86 din protocolul I, care obligă la luarea de măsuri în situațiile de încălcare
grave, comandanții nefiind exonorați de responsabilitatea lor penală sau disciplinară, dacă
știau că subordonații au comis sau vor comite o violare a legilor războiului și nu au luat toate
măsurile pentru a împiedica sau pedepsi.
Evident că în domeniul crimelor de război, poate exista un concurs real de infracțiuni,
când prin acte diferite se comit mai multe încălcări grave, dar și un concurs ideal de
infracțiuni când prin aceeași faptă se comit mai multe infracțiuni internaționale, ca genocidul,
practicile ca aparteid, crimele contra păcii, crimele contra umanității, terorismul, etc.
Latura subiectivă a crimelor de război poate fi numai intenția directă sau
indirectă.Tendativa se pedepsește, iar infracțiunea este considerată consumată în momentul în
care acțiunea, care constituie elementul material al violării respective, a fost dusă până la
capăt și s-a produs rezultatul socialmente periculos.Evident că dacă pentru majoritatea
crimelor de război intenția este clară și poate fi dovedită, interdicția acestora fiind absolută,
prin crimele de război care trebuie apreciată proporționalitatea între pierderile de vieți
omenești și necesitatea militară, acest lucru fiind mult mai dificil.Este cazul prohibițiilor
relative prevăzute de art.85 din Protocolul adițional I, care interzice atacurile fără discriminare
împotriva populației și bunurile civile, precum și atacurile împotriva lucrărilor și instalațiilor
conținând forțe periculoase cunoscând că aceste atacuri vor cauza pierderi de vieți omenești,
rănirea persoanelor civile sau pagube bunurilor cu caracter civil care excesive în raportt cu
avantajul militar concret și direct așteptat.

Capitolul 4.Crimele contra umanității

Crimele contra umanității reprezintă anumite fapte grave de violență, comise pe scară
largă de către indivizii care sunt agenți ai statului, împotriva altor indivizi, într0un scop
eminamente politic, ideologic, rasial, național, etnic sau religios 14.Ele au apărut în dreptul

13 T.Pfaner, Crearea unei Curți Penale Internaționale permanente, R.R.D.U., nr.20/1998, p.7-9.
14 E.David, op.cit., p.601.

9
internațional penal abia după cel de-al Doilea Război Mondial, avându-și originea în faptele
săvârșite în Germania nazistă și Japonia militaristă împotriva unor categorii largi de
persoanne, pe motive rasiale, naționale, etnice sau alte rațiuni similare.De aceea, primele
instrumente internaționale care incriminează anumite fapte drept crime contra umanității sunt
Statutul Tribunalului Militar Internațional de la Nuremberg și Statutul Tribunalului
Internațional de la Tokyo.
Astăzi, conform art.6 lit.c) din Statutul Tribunalului Militar de la Nuremberg, crimele
împotriva umanității sunt:
a) asasinatul, exterminarea, supunerea la sclavie, deportarea sau orice act inuman
comis contra populației civile , înainte sau în timpul războiului.
b) persecuțiile pentru motive politice, rasiale sau religioase, când aceste acte sau
persecuții au fost comise ca urmare a oricărei crime care intră în competența Tribunalului sau
în legătură cu acestă crimă.
Articolul 6 al Statutului Tribunalului Internațional de la Haga prevede că Tribunalul
este abilitat să judece persoanele presupuse responsabile de următoarele crime, atunci când
acestea au fost comise în cursul unui conflict armat internațional sau reprezentând un
asemenea caracter împotriva oricărei populații civile:
a) Asasinatul;
b) Exterminarea;
c) Aducerea în stare de sclavie;
d) Expulzarea;
e) Deținerea în închisoare;
f) Tortura;
g) Violul;
h) Persecuțiile pe motive politice, rasiale și religioase;
i) Alte fapte inumane.
Crimele împotriva umanității au caracterul lor specific care deosebește alte infracțiuni
internaționale:
-ce se comit atât pe timp de pace, cât și de război.
-pot fi comise numai împotriva populației civile, atât a adversarului, cât și a propriei populații.
-deși pot fi săvârșite doar împotriva persoanelor, ele pot afecta și bunurile aparținând
acestrora.

Capitolul 5.Genocidul

Un prim instrument internațional care confer crimelor contra umanității un caracter

universal și autonom este Convenția Națiunilor Unite din 1948 pentru prevenirea și
reprimarea crimei de genocide.Este evident că faptele calificate ca genocide s-au comis în
toate perioadele istorice ale umanității și în toate zonele sale geografice, iar în cazul acuzării
de la Nuremberg s-a susținut că acuzațiile au recurs la genocide deliberat și systematic, ceea
ce înseamncă că de la data apariției Convențioei din 1948, existența crimelor de genocide nu

10
era pusă la îndoială, ea impunându-se deja ca o normă cutumiară, recunoscută de comunitatea
internațională.
Incriminarea efectivă a genocidului s-a făcut prin Convenția cu privire la prevenirea și
reprimarea crimei de genocid15.Astfel prin art.1 din Convenție, infracțiunea de genocide a fost
calificată crimă internațională fără a prezenta relevanță timpul în care a fost comisă-pace sau
război.
Infracțiunea de genocide, în structura elementelor component a fost definită înart.2 al
Convenției, care stabiliește că genocidul re refereă la oricare dintre catele de mai jos, comis
cu intenția de a distruge, în totalitate sau numai în parte, un grup național, etnic, rasial sau
religios, cum ar fi:
a.omorârea unui grup.
b.atingerea gravă a integrității fizice sau mintale a membrilor unui grup.
c.supunerea intenționată a grupului la condițiide existență care antrenează
distrugerea fizică totală sau parșială.
d.măsuri care visează scăderea natalității în sânul grupului.
e.transferarea totală a copiilor dintr-un grup într-altul.
Consținutul constitutiv al infracțiunii de genocid este complex și variat, cuprinzând
incriminarea anumitor fapte, prin săvârșirea cărora se urmărește distrugerea totală sau parțială
a unei colectivități sau grup național, etnic, rasial sau religios.
Sub aspectul laturii subiective, infracțiunea se realizează numai cu intenție directă și
vizează ca scop distrugerea unui grup și nu doar a unuia sau mai multor indivizi care sunt
accidental membrii ai grupului.Acțiunea împotriva membrilor individuali ai grupului este
mijlocul folosit pentru a realiza obiectivul infracțional împotriva grupului în sine, care este o
entitate distinctă.
O examinare amplă asupra cauzelor încălcării Dreptului umanitar a stabilit între
acestea:caracterul conflictului și contextul permisiv la violări ale luptei armate, cultura
supunerii față de propria națiune și a disprețului și urii fașă de străini, formația specifică
profesională a militarilor unor armate.
Este evident că etiologia menționată se aplică tuturor războaielor, indiferent că sunt
interne sau internaționale, oriunde și oricând s-ar desfășura ele.Fiecare conflict armat poate fi
analizat și din perspectiva aplicării și respectării dreptului care le reglementează16
Drept urmare, cuvântul genocid a fost deseori folosit pentru a face comparații cu
ultimele masacre din întreaga lume pentru a atrage atenția evocând imagini ale lagărelor de
concentrare și ale victimelor lor.Prin urmare genocidul a devenit ultimul stigmat verbal,
termen folosit pentru a descrie orice acțiune, în totalitate criminală, fascistă efectuată de un
dușman, precum și un strigăt de disperare al grupurilor minoritare care caută să-și afirme
identitatea și să-și legitimeze existența.Astfel, cuvântul genocid a căzut victima unei inflații
verbale, ceea ce s-a întâmplat cu cuvântul fascist.A fost aplicat liber și fără discriminare
diverselor grupuri cum ar fi, negrii din Africa de Sud, palestinienii și femei, dar și ceea ce
privește animalele, avorturile, foametea, subnutriția și multe alte situații.

15
Adoptată de Adunarea Generală a ONU la 26 noiembrie 1968 prin Rezoluția nr.2391, a intrat în
vigoare la 11 noiembrie 1970.
16
E.David, op.cit., p.669.Drept urmare, cuvântul genocid a fost deseori folosit

11
 Referitor la convenție reglementările pe care le conține au intrat deja la patrimoniul
general al dreptului internațional, ele fiind produsul intenției majoritățiistatelor membre ale
Organizației Națiunilor Unite de a condamna și reprima genocidul ca o crimă de drept
internațional ce provoacă mari daune omenirii și este contrară atât regulilor moralei
universale, cât și principiilor dreptului internațional contemporan.

BIBLIOGRAFIE

 V.S.Badescu, Umanizarea dreptului umanitar, Ed.C.H.Beck, București.

 Dicționar de drept internațional public, Ed.Științifică și Enciclopedică,
București, 1992.
 E.David, Principes de Droits des conflicts armes, Bruylant, Bruxelles.
 N.Lupulescu, Drept umanitar, Ed. C.H.Beck, București, 2009.
 M.M.Pivniceru, Răspunderea penală în dreptul internațional, Iași, 1999.
 N.Uscoi, G.Oprea, Considerații privind Statutul Curții Penale
Internaționale, R.R.D.U. nr.5-6/1998.

12