COMUNICAREA DIDACTICA

Comunicarea a fost definita ca o forma particulara a relatiei de schimb intre doua sau mai
multe persoane, doua sau mai multe grupuri.
Esentiale pentru actul comunicarii sunt:
1) relatia dintre indivizi sau dintre grupuri,
2) schimbul, transmiterea si receptarea de semnificatii,
3) modificarea voita sau nu a comportamentului celor angajati.
Profesorul este un actor. El joaca un rol. Modul de transmitere a informatiilor, mesajul in sine,
prezenta sa, entuziasmul, implicarea, convingerea sa, pasiunea, siguranta, tinuta, postura, sunt
elemente care asigura reusita procesului didactic. Toate aceste elemente alcatuiesc
comunicarea didactica.
Elementele comunicarii didactice sunt:
• emiterea mesajului didactic de catre profesor sau de o alta sursa de informatie, de la o
anumita distanta;
• canalul prin care se transmite mesajul;
• receptarea mesajului de catre elevi;
• stocarea si prelucrarea lui in scopul luarii deciziilor (formularea raspunsurilor de catre elev, a
corectarilor sau a completarilor de catre profesor).
Analizata din perspectiva psihopedagogica, comunicarea didactica prin dialog euristic apare
ca un model interactiv, profesorul elevul fiind in acelasi timp emitator si receptor, creandu-se
intre ei o relatie de schimb de idei, de corectari si completari.
TIPURI
Dupa nivelul interactiunii, comunicarea poate fi intraindividuala, interpersonala, de grup, de
masa, si publica sau mediatica.
Dupa finalitati, comunicarea poate fi defensiva, informativa, persuasiva sau de intretinere.
Dupa tipul de cod utilizat, comunicarea poate fi verbala (orala si scrisa), paraverbala si
nonverbala.
Dupa continutul dominant, comunicarea poate fi referentiala (atunci cand se face referire la
obiectul semnificat), operational metodologica (cand se face referire la operatiile logico
deductive care structureaza cunoasterea: definitie, clasificare, explicatie, descriere) si
atitudinala (atunci cand se face referire la comportamentul fata de obiect).
Dupa natura transmiterii informatiei, comunicarea poate fi digitala (se refera la continutul
comunicarii) si analogica (se refera la relatia dintre partenerii comunicarii, la simbolistica
faptelor, trupului, infatisarii ).
Dupa canalul utilizat , comunicarea poate fi directa (nemijlocita) si mediata (cand se folosesc
canale intermediare cum ar fi cartile, televiziunea, radioul, telefonul, internetul, aparatele foto,
camerele de filmat etc. ).
Dupa natura relatiilor interpersonale dintre interlocutori, comunicarea poate fi autoritara sau
egalitara.
Dupa prezenta sau absenta unor obiective, intalnim: comunicare incidentala; comunicare
consumatorie; comunicare instrumentala, comunicare comuniune
Cele mai importante forme de com. raman : comunicare nonverbala si comunicare verbala.
Comunicare nonverbala; se realizeaza prin intermediul mijloacelor nonverbale, printre
acestea, cele mai mult cercetate, fiind corpul uman, spatiul sau teritoriul, imaginea.
Voluntar sau involuntar, cand vb , comunicam prin: expresia fetei, gesturi, pozitia corpului,
orientarea, proximitatea, contactul vizual, contactul corporal, miscari ale corpului, aspectul
exterior.
Comunicarea prin corp este cea mai complexa, deoarece corpul intervine in 'intalnirile'
cotidiene nu doar ca un obiect natural, ci si ca un produs voluntar travestit, mascat,
metamorfozat (prin imbracaminte, machiaj).
Comunicarea prin spatiu si teritoriu. Omul este extrem de grijuliu, cu spatiul in care traieste.
El isi delimiteaza si amenajeaza teritorul in functie de nevoi si imprejurari. Tocmai modul de
delimitare si amenajare a spatiului 'comunica' multe informatii despre individ. Dintr-o
perspectiva sociologica si antropologica, pot fi desprinse trei tipuri de teritorii: tribale,
familiale si personale.
Comunicarea prin imagini. Viata moderna a adus cu sine o mare gama de mijloace imagistice
de comunicare (afis, fotografii, ilustratii, cinema, televiziune). Comunicarea prin imagini,
omniprezenta, creaza un paradox: desi mai putin interactiva, deoarece se exercita intr-un
singur sens, ea este mult mai eficienta, deoarece afecteaza un numar extrem de mare de
persoane.
Mijloacele nonverbale ale comunicarii au urmatoarele roluri:
1) de a transmite ceva (idei, informatii, trasaturi de caracter);
2) de a nuanta si preciza comunicarea (care devine aprobativa sau dezaprobativa, receptiva
sau nereceptiva);
3) de a ajuta persoanele sa se exprime si sa se inteleaga reciproc mult mai bine (pentru
realizarea acestui ultim rol, mijloacele verbale trebuie sa le insoteasca pe cele verbale, in nici
un caz nu pot actiona independent).
De Vito stabileste sase functii ale comunicarii nonverbale asociate celei verbale. Astfel, ea
accentueaza, completeaza, contrazice. regleaza, repeta, substituie comunicarea verbala
Comunicarea verbala (limbajul). Limbajul este unul dintre mijloacele cele mai specific
umane, cel mai frecvent folosit in comunicarea interumana. Limbajul, constituie expresia si
realizarea conduitelor verbale.
In cadrul comunicarii verbale distingem:
- comunicarea orala
- comunicarea scrisa
Comunicarea orala prezinta urmatoarele caracteristici:
- sunt rostite in fata unor grupuri de oamaeni
- se apeleaza la procedee specifice tehnicii vorbirii libere
- utilizeaza variate modalitati de expresie lexicale, stilistice etc
- implica adeziunea afectiva si nuantarea vorbirii
- au o importanta valoare sociala si individuala contextuala sau oficiala
Dupa Neacsu, se disting urmatoarele particularitati ale comunicarii orale:
- Metodele vor fi concordante contextului si valorilor spatiului socio-cultural in care se misca
agentii educationali
- Metodele vor respecta parametrii distantei optime intre agentii comunicarii educationale
- Metodele vor valorifica particularitatile sursei emitatoare de mesaj
- Metodele vor tine seama de particularitatile receptorului
- Metodele vor tine seama de finalitatile si continutul comunicarii, in stransa corelatie cu
specificul manifestarilor constiintei si conduitei de grup
Comunicarea scrisa presupune cunoasterea unui cod specific de catre cel care face apel la ea.
Comunicarea scrisa trebuie sa aiba in vedere raportul optim dintre informatie si timp:
- intre necesar si redundant
- intre transinformational si productiv informational
Obiectivele comunicarii scrise sunt:
- intelegerea
- perceperea diferitelor niveluri de abstractizare ale variatelor tipuri de limbaj
- intelegerea raporturilor intre valorile lexicale si cele sintagmatice
- distingerea esential-accesoriu intr-un text scris
- insusirea tehnicilor de lucru bazate pe informatii scrise, dictionare, carti etc
- stapanirea tehnicilor de formulare a intrebarilor
- abilitatea de a rezuma si formula o concluzie
Comunicarea paraverbala
Informatia este codificata si transmisa prin elemente prozodice si vocale care insotesc
cuvantul si vorbirea in general si care au semnificatii comunicative aparte. In aceasta
categorie se inscriu:
- caracteristicile vocii
- particularitati de pronuntie
- intensitatea rostirii
- ritmul si debitul vorbirii
- intonatia
- pauza
Canalul folosit este cel auditiv.
Acelasi mesaj, identic codificat verbal, in funcite de implicatia paraverbalului isi modifica
semnificatia, devine altceva (supracodificare)
Asa dupa cum afirma Mead, principiul vietii sociale este comunicarea, ceea ce inseamna ca
insasi viata sociala se constituie si se structureaza prin intermediul limbajului. Ne referim in
acest context nu la limbajul “savant” al specialistilor in gramatica ci la limbajul natural,
comun, utilizat in viata cotidiana. Limbajul inseamna mai mult decat formele sale verbale si
implica o serie de alte forme simbolice (gesturi, mimica, intonatie, pauze, taceri). Sensul
mesajelor informationale vehiculate prin intermediul limbajului este intotdeauna dependent de
contextul situational in care acesta este utilizat. Sensul oricarei actiuni sau practici
comunicationale aflate in desfasurare comporta o anumita marja de incompletitudine, care
poate fi depasita numai dupa ce actiunea s-a produs insa o actiune sau un mesaj incheiat
deschide un nou orizont de incompletitudine.
Limbajul nonverbal si paralimbajul pot completa, sprijini, contrazice sau substitui
comunicarea verbala.
Paralimbajul se refera la ton, accent, viteza vorbirii, ritm, pauze, mod de construire a frazelor,
dictie, muzicalitatea vorbirii. Tonul este un element comunicational extrem de important in
cadrul comunicarii didactice. De exemplu, un ton grav, il poate face pe elev sa considere ca
ideile transmise in momentul respectiv sunt foarte importante. Accentul este un alt element
important, deoarece in cadrul comunicarii profesorul va marca elementele cele mai importante
transmise prin accentul folosit. Astfel, un ton rastit, o vorbire uniforma, fara intonatie, sau
mormaita, neingrijita, neacademica, nepoliticoasa sau ironica vor dauna comunicarii didactice
si interactiunii profesor-elev.Ticurile verbale sau nonverbale, pauzele, balbele, repetitiile de
continut nedozate sau neintentionate, reprezinta un alt element de insucces comunicational.
In cadrul comunicarii nonverbale sunt utilizate mai multe din cele cinci simturi vaz, auz,
miros, pipait, gust. Experienta umana opereaza cu trei canale senzoriale: canalul vizual,
auditiv si kinestezic (tactil, gustativ, olfactiv, emotional). Desi informatiile percepute prin cele
trei canale nu sunt constientizate toate odata, ci pe rand, totusi se poate trece foarte usor de la
un sistem senzorial la altul. Decodarea limbajului nonverbal presupune cunoasterea
structurilor de baza, repetitive ale codurilor non- verbale si de aceea analiza lui reprezinta o
etapa importanta in analiza comunicarii, si totodata, o performanta a teoriilor comunicarii.
Expresivitatea comunicarii didactice este influentata de tinuta fizica, expresivitatea fetei,
gesturi, stralucirea privirii, contactul vizual. Elementele limbajului nonverbal prelungesc
semnificatia cuvintelor. De exemplu, un profesor care intra in clasa si se aseaza la catedra
sau se lipe ste de tabla si ramane acolo toata ora, isi diminueaza mult din forta discur- sului.
Limbajul nonverbal are semnificatii la fel de profunde ca si cel verbal.
Daca se are in vedere stilul comunicational, dar si distanta dintre locutor si interlocutor,
comunicarea poate fi:
- Necooperanta – in cazul in care emitatorul nu cunoaste receptorul (ca in cazul emisiunilor de
radio de exemplu), discursul fiind atent elaborat deoarece nu exista posibilitatea de ajustare pe
parcurs gratie feed-backului.
- Formala – in cazul unui auditoriu numeros ale carui perceptii sunt cunoscute vorbitorului.
Mesajul, in aceasta situatie, este alcatuit cu grija, fiind necesara evitarea expresiilor argotice
sau prea familiara, repetitiile, dar si ezitarile sau lasarea unor fraze neterminate. Este specifica
mediului academic, universitar.
- Consultativa – in cazul discutiilor cu caracter profesional, de afaceri sau negocieri,
comunicarii didactice. Participarea interlocutorilor este activa. Pentru evitarea balbelor,
ezitarilor, a dezacordurilor gramaticale, redundantei, este necesar a ordonarea dinainte a
ideilor.
- Ocazionala – specifica conversatiei intre cunostinte, in care partenerii trec liber de la un
subiect la altul, pot aparea expresii argotice, expresii eliptice sau acceptiuni speciale ale
termenilor, accesibile numai interlocutorilor.
- Intima – specifica conversatiei in cadrul familiei.
Dupa prezenta sau absenta interlocutorilor, comunicarea orala poate fi dialog sau monolog.
Monologul la randul sau imbraca diverse forme, dupa contextul comunicational si stilul in
care este elaborat mesajul: conferinta, expunere, povestire, predica, pledoarie, alocutiune,
toast, discurs etc.
Dintre acestea discursul este forma cea mai elaborata si mai preten tioasa si imbraca diverse
forme.
Dupa raportul dintre locutor/interlocutor si pozitia lor fata de obiectul cunoasterii, discursul
poate fi: specializat (adresat specialistilor), didactic (educativ) si de vulgarizare (adresat
marelui public).
Dupa raportul argumentatiei, discursul poate fi constructiv, polemic si persuasiv.
Dupa distanta dintre locutor si enunt, discursul poate fi asumat (la persoana I) si neasumat
(la persoana a III a).
Dupa natura relatiilor dintre locutor/interlocutor si forma puterii pe care o exercita emitentul
asupra receptorului:
- discurs de manipulare – in cazul in care receptorul este influentat la modul inconstient si
chiar in pofida intereselor sale, iar puterea este perversa;
- discurs de persuadare – in cazul puterii carismatice, iar influentarea se realizeaza cu
implicarea constienta a receptorului;
- discurs de comanda – in cazul puterii institutionalizate, cand acceptarea mesajului este
neconditionata;
- discurs de incredere – in cazul puterii responsabile, cand relatia emitent-receptor este egala.
O caracteristica speciala a discursului didactic o reprezinta dimensiunea convingerii s
persuadarii. Si acesta deoarece insusi scopul comunicarii didactice este acela de a forma
convingeri prin organizarea activitatii didactice si alegerea acelor procedee favorabile formarii
convingerilor privind toate domeniile cognitiei si practicii umane. Atunci cand formarea de
convingeri nu este posibila, se apeleaza la persuadare, prin care intelegem influentarea
persoanei mai mult decat prin formare de convingeri, prin argumentare, dar si prin vizarea
afectivitatii, de exemplu atunci cat apelam la flatare pentru a convinge mai usor. Persuasiunea
inso teste convingerea atingand atat ratiunea cat si sentimentele.
Principala problema pe care o presupune studiul comunicarii este aceea a stabilirii
continutului si a mijloacelor prin intermediul carora acesta este transmis. Cat priveste
continutul, aceasta are un continut informational, un continut afectiv-emotional, un continut
motivational si un continutul volitiv. In general, se comunica trei tipuri de informatii:
cognitive; indiceale; injonctive sau conative.
Mijloacele comunicarii se clasifica, dupa doua axe opuse: vocal versus nonvocal si verbal
versus nonverbal. Din combinarea acestor doua axe rezulta urmatoarele categorii de mijloace
de comunicare:
1) vocal-verbal: cuvantul fonetic ca unitate lingvistica
2) vocal-nonverbal: intonatii, calitatea vocii;
3) nonvocal-verbal: cuvantul scris ca unitate lingvistica;
4) nonvocal-nonverbal: expresia fetei, gesturile, atitudinile.
Exista si o alta clasificare a mijloacelor de comunicare: lingvistice, paralingvistice mai mult
sau mai putin constiente, intelese de membrii unei culturi: nonverbal-vocale, nonvocale;
extralingvistice, care scapa locutorului in timpul comunicarii: vocale, nonvocale.
PARTICULARITATI
Comunicarea didactica are mai multe caracteristici, care o deosebesc de alte forme ale
comunicarii interumane:
• se desfasoara intre doi sau mai multi agenti: profesor si elevi, avand ca scop comun
instruirea acestora, folosind comunicarea verbala, scrisa, non-verbalk, paraverbala si vizuala,
dar mai ales forma combinata;
• mesajul didactic este conceput, selectionat, organizat si structurat logic de catre profesor, pe
baza unor obiective didactice precise, prevazute in programele scolare;
• stilul didactic al comunicarii este determinat de conceptia didactica a profesorului si de
structura lui psihica;
• mesajul didactic (repertoriul) are o dimensiune explicativ- demonstrativa si este transmis
elevilor folosind strategii didactice adecvate dezvoltarii intelectuale a acestora si nivelului de
cunostinte pentni a fi inteles de elevi;
- comunicarea se regleaza si autoregleaza cu ajutonil unor retroac¬tiuni (feed-back si feed-
farward), inlocuind blocajele care pot apare pe parcurs.
In cadrul interactiunii profesor-elev, comunicarea psihopedagogica indeplineste mai multe
functii:
• functia informativa, de transmitere a mesajului didactic si educativ;
• functia formativa, de stimulare a gandirii si a imaginatiei la elevi;
• functia educativa, de transmitere a influentelor educationale, de coeziune si afirmare a
grupurilor scolare;
• functia de evaluare si reglare a procesului de predare - invatare;
• functia de rezolvare a problemelor educationale si a conflictelor scolare.
Regulile comunicarii didactice eficiente sunt:
- sa asculti, adica sa tii cont de parerea si interesele celorlalti;
- sa observi adica sa te intereseze ceea ce se intampla in cadrul situatiei de comunicare si sa
intelegi starea receptorilor;
- sa analizezi si sa cunosti situatia receptorilor;
- sa te exprimi adica sa-ti expui punctele de vedere si sentimentele vis-a-vis de obiectul
comunicarii;
- sa controlezi adica sa urmaresti calitatea si eficienta comunicarii.
Competenta comunicationala pentru profesor presupune achizitii de cunostinte si abilitati din
mai multe domenii:
- cunoasterea influentei contextului comunicational asupra continutului si formei
comunicarii, precum si adaptarea comportamentului de comunicare la acesta;
- cunoasterea regulilor comunicationale si a impactului comunicarii paraverbale si nonverbale
in cadrul comunicarii didactice;
- cunoasterea psihologiei umane si scolare, abilitate de relationare cu elevii;
- cunoasterea culturii interlocutorilor, deoarece limbajul nonverbal difera de la o cultura la
alta, iar ceea ce este considerat eficient in comunicare pentru o cultura poate fi ineficient
pentru o alta.
Pentru a fi eficace, comunicarii didactice i se cer anumite caracteristici:
1. Ale profesorului:
- claritatea mesajelor
- precizia acestora
- utilizarea unui limbaj adecvat si accesibil elevilor
- utilizarea unui limbaj adecvat ( corect din p.d.v stiintific)
- structurarea logica a mesajelor transmise;
- prezentarea interesanta a continutului instruirii;
- asigurarea unui climat adecvat comunicarii
2. Ale elevilor:
- sa aiba capacitate de concentrare (pentru a putea recepta si intelege mesajul profesorului);
- sa posede cunostintele anterioare necesare invatarii ce urmeaza;
- sa fie motivati pentru a invata ( in general si la un anumit obiect de studiu, in particular);
- sa cunoasca limbajele utilizate (de profesor sau de calculator, cazul instruirii asistate de
acesta
In comunicarea didactica profesorul trebuie sa-i faca pe elevi sa simta ca are o vocatie in
aceasta directie, ca este un partener de incredere, care doreste un dialog autentic. Competenta
de comunicare se va manifesta si prin capacitatea de ascultare a elevilor. Cei mai apreciati
profesori sunt cei care permit libertatea de exprimare a elevilor, care nu-i fac nici sa se simt a
judecati, nici manipulati, nici sfatuiti, ci cei care le ofera sentimentul de siguranta si libertatea
comunicarii.