Sunteți pe pagina 1din 22

CAPITOLUL II.

PRINCIPIUL DE FUNCŢIONARE AL GENERATOARELOR


EOLIENE ŞI TIPURILE DE INSTALĂRI

Turbinele eoliene au doua destinaţii majore: includerea într-o centrală eoliana sau
furnizarea de energie locuintelor izolate. În cazul din urmă turbinele eoliene sunt folosite
împreuna cu panourile solare şi baterii pentru a furniza constant electricitate în zilele înorate
sau senine fară vânt.
Impropriu denumite, centralele eoliene sunt de fapt ferme formate din mai multe turbine
eoliene, conectate împreuna la reţeaua de distribuţie a curentului. În componenta unei centrale
eoliene nu intră doar turbinele eoliene ci şi redresoarele de curent, transformatoarele şi
corectoare ale factorului de putere.

2.1. Tipuri de instalări

2.1.Ferma eoliană offshore de la Middelgrunden [1]


Amplasarea centralelor eoliene trebuie să ţină cont de valoarea vântului în regiune,
preţul terenului, impactul vizual şi asupra structurilor din vecinatate şi apropierea de reţeaua de
distribuie a curentului.
O centrală eoliană ocupă o suprafaţă mică pe sol. Acesta este un foarte mare avantaj, deoarece
perturbă puţin locaţia unde este instalată, permiţând menţinerea activităţilor industriale sau agricole
din apropiere. Se pot întâlni eoliene numite individuale, instalate în locaţii izolate. Eoliana nu este
racordată la reţea, nu este conectată cu alte eoliene. În caz contrar, eolienele sunt grupate sub forma
unor ferme eoliene. Instalările se pot face pe sol, sau, din ce în ce mai mult, în largul mărilor, sub
forma unor ferme eoliene offshore, în cazul cărora prezenţa vântului este mai regulată. Acest tip de
instalare reduce dezavantajul sonor şi ameliorează estetica.
Există mai multe tipuri de eoliene. Se disting însă două mari familii, după orientare
axului:
 generatoare eoliene cu ax orizontal;
 generatoare eoliene cu ax vertical .
Indiferent de orientarea axului, rolul lor este de a genera un cuplu motor pentru a antrena
generatorul.
2.1.1. Generatoare eoliene cu ax orizontal

Majoritatea turbinelor eoliene moderne sunt de tipul Horizontal-axis wind turbines


(HAWT), adica axa de rotatie e rotorului este orizontala, acesta fiind plasat in varful turnului,
cu palele elicei pozitionate la un unghi pozitiv, la o distanta sigura de turn, in fata vantului.
Exista si turbine eoliene cu palele in spatele vantului, dar din motive de fiabilitate nu sunt
folosite decat in cazuri speciale.
Funcţionarea eolienelor cu ax orizontal se bazează pe principiul morilor de vânt. Cel
mai adesea, rotorul acestor eoliene are trei pale cu un anumit profil aerodinamic, deoarece astfel
se obţine un bun compromis între coeficientul de putere, cost şi viteza de rotaţie a captorului
eolian, ca şi o ameliorare a aspectului estetic, faţă de rotorul cu două pale.
Generatoarele eolienele cu ax orizontal sunt cele mai utilizate, deoarece randamentul
lor aerodinamic este superior celui al eolienelor cu ax vertical, sunt mai puţin supuse unor
solicitări mecanice importante şi au un cost mai scăzut.
Există două categorii de generatoarele eoliene cu ax orizontal:
 Amonte: vântul suflă pe faţa palelor, faţă de direcţia nacelei. Palele sunt rigide, iar
rotorul este orientat, cu ajutorul unui dispozitiv, după direcţia vântului.
 Aval: vântul suflă pe spatele palelor, faţă de nacelă. Rotorul este flexibil şi se auto-
orientează
Sensul Sensul
vântului vântului

a. b.

Figura 2.4. Schema unei centrale eoliene cu ax:


a.-orizontal amonte; b.- orizontal aval

Dispunerea amonte a turbinei este cea mai utilizată, deoarece este mai simplă şi dă cele
mai bune rezultate la puteri mari: nu are suprafeţe de direcţionare, eforturile de manevrare sunt
mai reduse şi are o stabilitate mai bună.Palele eolienelor cu ax orizontal trebuiesc totdeauna,
orientate în funcţie de direcţia şi forţa văntului. Pentru aceasta, există dipozitive de orientare a
nacelei pe direcţia vântului şi de orientare a palelor, în funcţie de intensitatea acestuia.În
prezent, eolienele cu ax orizontal cu rotorul de tip elice, prezintă cel mai ridicat interes pentru
producerea de energie electrică la scară industrială.

2.1.1.1. Componentele clasice ale unei centrale eoliene


Sistemul este compus din:
 Pale - Forma şi concepția lor este esențială pentru a asigura forța de rotaţie
necesară. Acest design este propriu fiecărui tip de generator electric.
 Nacela - Conţine generatorul electric asigurând şi o protecţie mecanică
 Pilon - Asigură strucura de susţinere şi rezistenţă a asamblului superior.
 Fundaţie - Asigură rezistenţa mecanică a generatorului eolian.
Figura 2.5. Componenta unei centrale eoliene [1]

Figura 2.6. Structura unei eoliene [1]


1. Palele elicei - Forma si conceptia lor este esentiala pentru a asigura forta de rotatie
necesara. Acest design este propriu fiecarui tip de generator electric.
2. Rotor
3. Elice (Alinierea elicei cu directia vantului)
4. Dempfer
5. Axul elicei
6. Reglare rotatie
7. Generatorul electric
8. Controller de viteza a vintului
9. Anemomentru
10. Paleta anemometrului
11. Nacela -Contine generatorul electric asigurand si o protectie mecanica
12. Axul motorului
13. Sistemul de rotatie a pilonului
14. Motor de rotatie a pilonului
15. Pilon (turn fix sau stilp cu ancore)
Palele sau captorul de energie sunt realizate dintr-un amestec de fibră de sticlă şi
materiale compozite. Ele au rolul de a capta energia vântului şi de a transfera rotorului turbinei,
profilul lor este rodul unor studii aerodinamice complexe, de el depinzând randamentul turbinei.
Lăţimea palelor determină cuplul de pornire, care va fi cu atât mai mare cu cât palele
sunt mai late. Profilul depinde de cuplul dorit înfuncţionare.

Figura 2.7. Profile de pale[1]


Numărul de pale depinde de eoliană. În prezent, sistemul cu trei pale este cel mai utilizat,
deoarece asigură limitarea vibraţiilor, a zgomotului şi a oboselii rotorului, faţă de sistemele
mono-pală sau bi-pală. Coeficientul de putere este cu 10 % mai mare pentru sistemul bi-pală
faţă de cel mono-pală, iar creşterea este de 3% între sistemul cu trei pale faţă de două pale. în
plus, este un compromis bun între cost şi viteza de rotaţie a captorului eolian şi avantaje din
punct de vedere estetic pentru sistemul cu trei pale, faţă de cel cu două pale.
Figura 2.8. Schema eolienelor mono-pală, bi-pală, și cu trei pale
Nacela este montată în vârful pilonului în interiorul ei se află toate piesele importante
ale sistemului, și anume generatorul, franele, microcontrolerul, regulatorul, iar in exteriorul sau
se alfă anemometru și o giruetă pentru măsurarea viteza vântului și direcția lui, in prelungirea
axului generatorului se afla butucul de care sunt prinse palele.
Butucul este prevăzut cu un sistem pasiv (aerodinamic), activ (hidraulic) sau mixt
(active stall) care permite orientarea palelor pentru controlul vitezei de rotaţie a turbinei eoliene
(priza de vânt).
• Controlul activ se face prin motoare hidraulice, acestea sunt numite şi "pitch
control". Acest sistem asigură modificarea unghiului de incidenţă a palelor pentru a
valorifica la maximum vântul instantaneu şi pentru a limita puterea în cazul în care
vântul depăşeşte viteza nominală. în general, sistemul roteşte palele în jurul propriilor
axe (mişcare de pivotare), cu câteva grade, în funcţie de viteza vântului, astfel încât
palele să fie poziţionate în permanenţă sub un unghi optim în raport cu viteza vântului,
astfel încât să se obţină în orice moment puterea maximă. Sistemul permite limitarea
puterii în cazul unui vânt puternic (la limită, în caz de furtună, trecerea palelor în
"drapel").
• Controlul aerodinamic pasiv este numit şi "stall control", Palele eolienei sunt fixe
în raport cu butucul turbinei. Ele sunt concepute special pentru a permite deblocarea în
cazul unui vânt puternic. Deblocarea este progresivă, până cînd vântul atinge viteza
critică. Acest tip de control este utilizat de cea mai mare parte a eolienelor, deoarece are
avantajul că nu necesită piese mobile şi sisteme de comandă în rotorul turbinei.

Ultimul tip de control, vizează utilizarea avantajelor controlului pasiv şi al celui activ,
pentru a controla mai precis conversia în energie electrică. Acest sistem este numit control activ
cu deblocare aerodinamică, sau "active stall". El este utilizat pentru eolienele de foarte mare
putere.

Figura. 2.9. Butuc cu sistem de orientare a palelor


Sistemul de răcire este atât pentru multiplicatorul de viteză ce transmite eforturile
mecanice între cei doi abori, cât şi pentru generator. Ele sunt constituite din radiatoare de apă
sau ulei şi ventilatoare. Răcirea cu ulei este utilizată pentru multiplicatoare.

Figura 2.10.Imagine din interiorul unei nacele , în prim plan multimplicatorul,


iar în plan secund generatoul [1]
Multiplicatorul mecanic de viteză permite transformarea puterii mecanice, caracterizată
de cuplu mare şi viteză mică specifică turbinei eoliene, în putere de viteză mai ridicată, dar
cuplu mai mic. Aceasta deoarece viteza turbinei eoliene este prea mică, iar cuplul prea mare,
pentru a fi aplicate direct generatorului. Multiplicatorul asigură conexiunea între arborele
primar (al turbîei eoliene) şi arborele secundar (al generatorului).
Există mai multe tipuri de multiplicatoare, cum ar fi:
• Multiplicatorul cu una sau mai multe trepte de roţi dinţate, care permite transformarea
mişcării mecanice de la 19-30 rot/min la 1500 rot/min. Axele de rotaţie ale roţilor dinţate
sunt fixe în raport cu carcasa.
• Multiplicatorul cu sistem planetar, care permite obţinerea unor rapoarte de transmisie
mari, într-un volum mic. În cazul acestora, axele roţilor numite sateliţi nu sunt fixe fată
de carcasă, ci se rotesc fată de celelalte roti.
Există şi posibilitatea antrenării directe a generatorului, fără utilizarea unui multiplicator.
Arborele generatorului sau arborele secundar antrenează generatorul electric, sincron
sau asincron, ce are una sau două perechi de poli. El este echipat cu o frână mecanică cu disc
(dispozitiv de securitate), care limitează viteza de rotaţie în cazul unui vânt violent. Pot exista
şi alte dispozitive de securitate.
Dispozitivele de măsurare a vântului sunt de două tipuri: o giruetă pentru evaluarea
direcţiei şi un anemometru pentru măsurare vitezei. Informaţiile sunt transmise sistemului
numeric de comandă, care realizează reglajele în mod automat.

Figura 2.11. Imagine a dispozitivelor de masurare a vântului[ 1]


Generatorul electric asigură producerea energiei electrice. Puterea sa atinge 4,5 MW
pentru cele mai mari eoliene. în prezent se desfăşoară cercetări pentru realizarea unor eoliene
de putere mai mare (5 MW). Generatorul poate fi de curent continuu sau de curent alternativ.
Datorită preţului şi randamentului, se utilizează, aproape în totalitate, generatoare de curent
alternativ. Generatoarele de curent alternativ pot fi sincrone sau asincrone, funcţionând la viteză
fixă sau variabilă.
Conectarea directă la reţea este realizată prin conectarea directă la reţeaua de curent
alternativ trifazat.
Conectarea indirectă se realizează prin trecerea curentului de la turbină printr-o serie de
componente electrice care îl ajustează astfel încât să îndeplinească cerinţele reţelei electrice la
care este conectat. Cu un generator asincron, această cerinţă este îndeplinită automat
Generatorul asincron sau maşina asincronă (MAS) este frecvent utilizată, deoarece ea
poate suporta uşoare variaţii de viteză, ceea ce constituie un avantaj major pentru aplicaţiile
eoliene, în cazul cărora viteza vântului poate evolua rapid, mai ales pe durata rafalelor. Acestea
determină solicitări mecanice importante, care sunt mai reduse în cazul utilizării unui generator
asincron, decât în cazul generatorului sincron, care funcţionează în mod normal, la viteză fixă.
Maşina asincronă este însă puţin utilizată pentru eoliene izolate, deoarece necesită baterii de
condensatoare care să asigure energia reactivă necesară magnetizării. Aceasta poate fi:
- Cu rotor bobinat. înfăşurările rotorice, conectate în stea, sunt legate la un sistem de
inele şi, perii ce asigură accesul la înfăşurări, pentru conectarea unui convertor static în cazul
comenzii prin rotor (maşina asincronă dublu alimentată - MADA).
- În scurt-circuit. Rotorul este construit din bare ce sunt scurtcircuitate la capete prin
intermdiul unor inele. înfăşurările rotorice nu sunt accesibile.
Sistemul electronic de control a funcţionării generale a eolienei şi a mecanismului de
orientare. El asigură pornirea eolienei, reglarea înclinării palelor, frânarea, ca şi orientarea
nacelei în raport cu vântul.
Sistemul de orientare a nacelei este constituit dintr-o coroană dinţată (cremalieră)
echipată cu un motor. El asigură orientare eolienei şi "blocarea" acesteia pe axa vântului, cu
ajutorul unei frâne.
Pilonul este, în general, un tub de oţel şi un turn metalic. El susţine turbina eoliană şi
nacela. Alegerea înălţimi este importantă, deoarece trebuie realizat un bun compromis între
preţul de construcţie şi expunerea dorită la vânt. în consecinţă, odată cu creşterea înălţimii,
creşte viteza vântului, dar şi preţul. În general, înălţimea pilonului este puţin mai mare decât
diametrul palelor. Înălţimea eolienelor este cuprinsă între 40 şi 130 de metri, la cele de putere
mare și mai mici la cele de putere mai mica. Prin interiorul pilonului trec cablurile care asigură
conectarea la reţeaua electrică.
În figura 2.12. se poate observa cat de solidă este fundaţia unei centrale eoliene de mare
putere
Figura 2.12. Fundatia pentru pilonul centralei eoliene [5]

2.1.2. Generatoare eoliene cu ax vertical

Pilonii eolienelor cu ax vertical sunt de talie mică, având înălţimea de 0,1 - 0,5 din
înălţimea rotorului. Aceasta permite amplasarea întregului echipament de conversie a energiei
(multiplicator, generator) la piciorul eolienei, facilitând astfel operaţiunile de întreţinere. În
plus, nu este necesară utilizae unui dispozitiv de orientare a rotorului, ca în cazul eolienelor cu
ax orizontal. Totuşi, vântul are intensitate redusă la nivelul solului, ceea ce determină un
randament redus al eolienei, aceasta fiind supusă şi turbulenţelor de vânt. În plus, aceste eoliene
trebuiesc antrenate pentru a porni, pilonul este supus unor solicitări mecanice importante. Din
acest motive, în prezent, constructorii de eoliene s-au orientat cu precădere către eolienele cu
ax orizontal.
Cele mai răspândite două structuri de eoliene cu ax vertical se bazează pe principiul
tracţiunii diferenţiale sau a variaţiei periodice a incidenţei:
2.1.2.1. Rotorul lui Savonius
Dispunerea axei aeromotoarelor în poziţie verticală nu este o noutate; încă din
antichitatea orientală putem vorbi de captatori rudimentari, bazaţi pe diferenţa rezistenţei la
înaintare a unor forme de corpuri sau pe obturarea unei jumătăţi a rotorului.
Până de curând se părea că în cazul aeromotoarelor cu ax vertical efortul inventiv
desfăşurat pe parcusrul a sute de ani a condus doar la anemometrul cu cupe, rotorul Lafond şi
rotorul Savonius. Invenţiile şi inovaţiile în domeniul energiei eoliene au apărut ca orice creaţie
tehnică în momentul îndeplinirii a cel puţin trei condiţii: necesitatea de apariţie, mintea
inventatorului şi tehnologia pentru realizarea lor. Unele proiecte păreau irealizabile în
momentul apariţiei lor şi poate inutile. În timp însă, progresul în cunoaşterea fenomenelor, în
realizarea materialelor şi a tehnicilor de fabricaţie au îndepărtat obstacolele în realizarea ideilor.

Figura 2.13 Schema rotorului lui Savonius [3]

Evaluarea proprietăţilor profilului aerodynamic simetric a deschis drumul spre


realizarea unor captatori evoluaţi, fiind în curs de desfăşurare experimente la scară mare asupra
aeromotoarelor cu ax vertical de puteri ridicate. Dacă aceste maşini cu ax vertical au avantajul
receptării vântului din orice direcţie, evitând anume complicaţii constructive, în schimb nu pot
fi scoase din vânt şi protejate în caz de furtună.
Figura 2.14. Schema de principiu a rotorului lui Savonius [3]

Figura 2.15. Primul generator Savonius [3]


Acest rotor poartă numele inventatorului său, căpitanul inginer Sigurd Savonius din
Finlanda, care în 1924 a realizat o modificare esenţială a ideii aplicate încă din sec. XVI pentru
pomparea apei, prin decalarea celor doi semicilindri cu axe verticale cu o valoare de 2/3 din
diametrul semicilindrilor. Astfel s-a obţinut parcurgerea transversală a rotorului de către
curentul de aer, sporind parametrii energetici ai rotorului (brevet SUA şi Ungaria din 1930).
Reglarea comandată a decalării semicilindrilor modifică parametrii rotorului. momentul motor
apare ca urmare a diferenţei dintre momentele produse de forţa care apare pe partea concavă a
paletei care se deplasează în sensul vântului şi forţa care apare pe partea convexă a paletei care
se deplasează contrar vântului (diferenţă de rezistenţă sau de tracţiune datorită rezistenţelor de
formă diferite). cuplul aerodinamic rezultă pe de o parte ca urmare a diferenţei forţelor
exercitate de vânt asupra părţii concave sau convexe a paletelor şi pe de altă parte, ca urmare a
cuplului aerodinamic suplimentar datorită celor două devieri succesive de 180° a curentului de
către pale şi posibil a unor forţe portante. Rotorul dezvoltă un cuplu mare la pornire, nu necesită
orientare în vânt şi are condiţii optime de funcţionare pentru λ=0,9÷1 (cu valori acceptabile
pentru λ=0,5÷1,5; deci viteza periferică poate depăşi uneori viteza vântului) cu un coeficientul
de putere maxim Cp=0,3.

2.1.2.2. Rotorul lui Darrieus


Academicianul Georges J.M. Darrieus, membru al Academiei de Ştiinţe din Franţa a
propus un tip deosebit de rotor eolian transversal cu ax vertical al cărui principiu de funcţionare
a fost descris într-un brevet din 1927-Franţa şi 1931-SUA

Figura 2.16. Schema rotorului lui Darrieus [3]

Studii amănunţite asupra rotorului Darrieus au fost efectuate după 1970 de National
Research Council Canada şi în SUA realizându-se construcţii de 4,2 MW înalte de aproape o
sută de metri. Pala rotorului Darrieus clasic este de forma unei curbe funiculare arcuite, rezultate
din acţiunea forţei centrifuge şi a forţei de gravitaţie (curba Troposkiene). Această formă
minimizează efortul în palete la rotire (apar doar solicitări de întindere). Sunt şi alte forme de
pale, suprafaţa descrisă fiind cilindrică, tronconică, sferică ş.a. cu 1, 2 sau mai multe pale,
principiul de funcţionare fiind acelaşi.Viteza vântului în rotor este aproape constantă, fiind
media între viteza de intrare şi cea de după rotor. Pe partea traiectoriei dinspre vânt viteza
relativă acţionează spre exteriorul cercului pe când pe partea opusă-spre interior. Rezultă o
viteză alternantă, un unghi de incidenţă variabil ciclic pe rotaţie şi de o parte şi de cealaltă a
corzii (motiv pentru care profilul palei este simetric) iar forţa rezultantă pe profil îşi schimbă
direcţia corespunzător. În ambele situaţii componenta tangenţială este pe direcţia rotaţiei,
producând un moment pozitiv chiar şi atunci când palele se deplasează în contra vântului.
Pentru a avea un moment mare, calităţile aerodinamice ale palei trebuie să fie ridicate
(forţă portantă mare care va creşte cu unghiul de incidenţă i, forţă de rezistenţă mică). Gradul
de variaţie a incidenţei este obişnuit de ±10°; pentru unghiuri de incidenţă mai mari se produce
decroşarea aerodinamică (desprinderea stratului limită) şi scăderea bruscă a portanţei.
Dacă viteza rotorului nu este sufficient de mare incidenţa profilului nu are o valoare
acceptabilă, forţa portantă este scăzută şi este necesară lansare maşinii pentru „acroşare” sau
trebuie prevăzut un dispozitiv care dă un cuplu suficient de demarare Conceptul Darrieus bazat
pe forţa aerodinamică pe profil şi nu pe diferenţa de rezistenţă aerodinamică va domina în viitor
practica aeromotoarelor, fiind concurentul principal al aeromotorului cu pale cu ax orizontal
(tip elice).

Figura 2.17. Imaginea unei eoliene Darrieus [3]

La rotorul Darrieus cu pale curbe, fixe, unghiul de incidenţă va fi mai mare sau mai mic
decât unghiul optim, trecând ciclic prin mai multe valori la o rotaţie. Pentru a realize orientarea
convenabilă a palelor în funcţie de unghiul de rotire şi de rapiditate trebuie ca palele să fie
drepte, pentru a putea pivota şi realiza o incidenţă controlată. Variaţia incidenţei se obţine cu
mecanisme cu bare articulate, came, transmisii cu lanţuri sau cabluri, sau cu servomotoare
comandat ; fiind dreaptă, apar forţe centrifuge mari.se bazează pe principiul variaţiei periodice
a incidenţei. Un profil plasat într-un curent de aer, în funcţie de diferitele unghiuri, este supus
unor forţe ale căror intensitate şi direcţie sunt diferite. Rezultanta acestor forţe determină
apariţia unui cuplu motor care roteşte dispozitivul.
2.3. Principiul de funcţionare al generatoarelor eoliene

Energia eoliană este considerată ca una din opţiunile cele mai durabile dintre variantele
viitorului, resursele vântului fiind imense. Se estimează că energia eoliană recuperabilă la nivel
mondial se situează la aproximativ 53 000 TWh (TerraWattoră), ceea ce reprezintă de 4 ori mai
mult decât consumul mondial actual de electricitate.
În Europa, potenţialul este suficient pentru asigurarea a cel puţin 20% din necesarul de
energie electrică până în 2020, mai ales dacă se ia în considerare noul potenţial offshore.

Figura 2.18. Scara zgomotelor [5]

Chiar dacă eolienele de primă generaţie erau deranjante din punct de vedere sonor, se
pare că în prezent, dezvoltările tehnologice au permis reducerea considerabilă a zgomotului
produs de astfel de instalaţii. Astfel, pe scara surselor de zgomot, eolienele se situează undeva
între zgomotul produs de un vânt slab şi zgomotul din interiorul unei locuinţe, respectiv la
aproximativ 45 dB. Evoluţia nivelului sonor în funcţie de numărul de eoliene este logaritmică,
respectiv instalarea unei a doua eoliene determină creşterea nivelului sonor cu 3 dB şi nu
dublarea acestuia. [5]
Pentru diminuarea poluării sonore există mai multe căi:
- multiplicatoarele sunt special concepute pentru eoliene. În plus, se încearcă favorizarea
acţionărilor directe, fără utilizarea multiplicatoarelor.
- profilul palelor face obiectul unor cercetări intense pentru reducerea poluării sonore
determinată de scurgerea vântului în jurul palelor sau a emisiilor datorate nacelei sau
pilonului. Arborii de transmisie sunt prevăzuţi cu amortizoare pentru limitarea
vibraţiilor.
- antifonarea nacelei permite, de asemenea, reducerea zgomotelor.
Energia de origine eoliană face parte din energiile regenerabile. Aero-generatorul
utilizează energia cinetică a vântului pentru a antrena arborele rotorului său: aceasta este transformată
în energie mecanică, care la rândul ei este transformată în energie electrică de către generatorul cuplat
mecanic la turbina eoliană. Acest cuplaj mecanic se poate face fie direct, dacă turbina şi generatorul
au viteze de acelaşi ordin de mărime, fie se poate realiza prin intermediul unui multiplicator de
viteză.

Figura. 2.19 Schema de conversie a energiilor

În sfârşit, există mai multe posibilităţi de a utiliza energia electrică produsă: fie este
stocată în acumulatori, fie este distribuită prin intermediul unei reţele electrice, fie sunt alimentate
sarcini izolate. Sitemele eoliene de convesie au şi pierderi. Astfel, se poate menţiona un randament de
ordinul a 59 % pentru rotorul eolienei, 96% al multiplcatorului. Trebuie luate în considerare, de
asemenea, pierderile generatorului şi ale eventualelor sisteme de conversie.
La eficienţa unei turbine contribuie dimensiunea palelor si tipul convertorului din mişcare
axiala in electricitate. Turbinele eoliene mai sunt denumite si generatoare de vant, convertor de energie
eoliana (wind energy converter - WEC) sau wind power unit (WPU).
Puterea generata de o turbina eoliana este direct proporţionala cu densitatea aerului, aria
acoperită de o mişcarea completă a paletelor rotorului si pătratul vitezei vântului. Vântul care trece prin
palele elicei este încetinit şi împrăstiat. În aceste condiţii eficienţa maximă obţinută de o turbina eoliană
este de 59%, valoare peste care vântul se întoarce în palele turbinei.
Evoluţia dimensiunilor turbinelor eoliene este efectiv spectaculoasă: de la înălţimi de 24 m în
anii 60, la înălţimi de 114 m în 2003. Diametrele rotorilor au evoluat şi în funcţie de puterea instalată,
de la 15 m pentru 50 kW, la 124 m pentru 5.000 kW [5]
Evident, această evoluţie spectaculoasă a fost susţinută şi de apariţia a noi concepte, tehnologii
şi materiale.
Evoluţia puterilor instalate şi a dimensiunilor agregatelor eoliene constituie o reflectare a
eficienţei abordării comerciale, graficele de mai jos fiind elocvente.

Figura 2.20. Evolutia înălțimii eolienelor


5000 kW
Ø 124 m
Ø - diametrul palelor

2000 kW
Ø 80 m

800 kW
Ø 50 m
400 kW
Ø 40 m
100 kW
50 kW Ø 20 m
Ø 15m

1980 1985 1990 1995 2000 2006

Figura 2.21. Raportul dintre diametrul palelor si puterea obținută

Sistemul eolian are un pricipiu foarte simplu de funcţionare. Palele sunt puse în mişcare
de vânt, iar acestea la rândul lor activează generatorul turbinei. Pentru a multiplica viteza de
acţiune asupra axului central, în componenţa sistemului găsim şi un multiplicator de viteză.
Cele două tipuri de funcţionare a generatorului eolian:
1. Modul autoconsum;
2. Modul de vânzare la reţea.

2.3.1. Modul autoconsum

Sistemul se bazează pe un principiu simplu. Vântul pune în mişcare palele care la rândul
lor acţionează generatorul electric. Sistemul mecanic are în componenţă şi un multiplicator de
viteză care acţioneză direct axul central al generatorului electric.
Curentul electric obţinut este, fie transmis spre îmagazinare în baterii şi folosit apoi cu
ajutorul unui invertor DC-AC in cazul turbinelor de mică capacitate , fie livrat direct reţelei de
curent alternativ ( AC) spre distribuitori.

Figura 2.21. Schema electrică complectă de generare şi consum bazată pe centrală


eoliană.
Un astfel de sistem este format din:
 generatorul
 convertorul static de tensiune şi frecvenţă, compus din:
 convertor c.a.-c.c. (redresor) (1) (se utilizează redresoare necomandate, cu diode, în
cazul generatoarelor sincrone. Acestea sunt convertoare unidirecţionale. În cazul
generatoarelor asincrone, se utilizează redresoare cu comandă în durată. Acestea pot
furniza şi energia reactivă necesară magnetizării.)
 convertor c.c.-c.a. (invertor) (2) (prin comanda acestuia, se poate regla frecvenţa şi
valoarea eficace a energiei, astfel încât să se poată realiza conectarea la reţea. Se
preferă utilizarea invertoarelor cu modulaţie în durată, deoarece calitatea energiei
furnizate este mai bună)

Figura 2.22.Componenţa unui generator eolian de mică putere


Turbina eoliană fiind cu viteză variabilă, pentru optimizarea puterii debitate în reţea, în
funcţie de viteza vântului, este de dorit ca să se poată regla viteza de rotaţie a eolienei. Ideea de
bază este de a realiza un generator cu frecvenţă fixă, dar cu viteză variabilă. Generatorul cu
viteză variabilă ar permite funcţionarea pentru o gamă mult mai largă a vitezei vântului, deci
recuperarea unei cantităţi mai mari din energia vântului, reducând în acelaşi timp zgomotul pe
durata intervalelor cu vânt slab. în cazul eolienelor cu viteză variabilă, sistemul este reglat astfel
încât, pentru fiecare viteză a vântului, eoliana să funcţioneze la puterea maximă. Este ceea ce
se numeşte Maximum Power Point Tracking (MPPT). Pentru o anumită viteză de rotaţie a
eolienei, puterea maximă se obţine în concordanţă cu caracteristica eolienei P(Q).
Figura 2.23. Puterea în funcţie de viteza de rotaţie a maşinii

Viteza de rotaţie se poate modifica în limite largi (într-un domeniu de până la 3), prin
modificarea frecvenţei de alimentae a maşinii.
Sistemele eoliene cu viteză variabilă ce funcţionează conectate la reţea, utilizează
convertoare statice de tensiune şi frecvenţă (CSTF).
Convertorul static de tensiune şi frecvenţă (CSTF)
Prin modificarea vitezei, frecvenţa şi amplitudinea tensiunii la ieşirea generatorului sunt
varibile. Pentru conectarea la reţea, energia electrică trebuie transformată şi adusă la parametrii
constanţi ai reţelei. în acest scop se utilizează convertoare statice de tensiune şi frecvenţă ,
interpuse între generator (sincron sau asincron) şi reţea. Acesta transformă energia de curent
alternativ în curent continuu, generează energie de curent alternativ, ce este filtrată pentru
asigura conectarea cu reţeaua de distribuţie, fără a produce perturbarea acesteia. Generatoarele
astfel echipate pot suporta rafale ale vântului, reducând solicitările mecanice.

Figura 2.24. Convertorul static de frecvenţă


Comanda acestor convertoare se realizează cu plăci de comandă numerice specializate,
implantate în PC.
Controlul transferului de putere între redresorul cu modulaţie în durată şi invertor se
realizează prin controlul circuitului intermediar de curent continuu Acesta conţine un
condensator de valoare importantă, ce asigură atât filtrarea tensiunii, cât şi caracterul de sursă
de tensiune al circuitului intermediar.

Generatorul
În cazul generatoarelor asincrone, datorită alunecării, există posibilitatea funcţionării
acestora cu uşoare variaţii de viteză se foloseşte o maşină asincronă (MAS) cu rotor în
scurtcircuit asociată cu un convertor static de tensiune şi frecvenţă (CSTF) indirect.
În principiu, viteza se reglează prin intermediul frecvenţei de alimentare a înfăşurărilor
statorice.
Bidirecţionalitatea CSTF asigură funcţionarea atăt în zona hiposincronă (sub
caracteristica mecanică naturală), cât şi în cea hipersincronă (deasupra caracteristicii mecanice
naturale) şi controlul energiei reactive vehiculate cu reţeaua de distribuţie.
Stocarea energiei unei eoliene
Situaţia actuală de pe piaţa energiei electrice oferă oportunităţi pentru sistemele de
stocare a energiei (SSE) în care se poate stoca o anumită cantitate de energie cu scopul de a fi
restituită ulterior.
Stocarea energiei joacă un rol esenţial în reţeaua de alimentare cu energie electrică,
pentru asigurarea unui management mai eficient al resurselor de care se dispune. în combinaţie
cu sistemele de producere a energiei electrice prin conversia energiilor regenerabile, SSE pot
creşte valoarea energiei electrice generată de centralele eoliene, furnizând energie în momentele
de vârf şi acumulând energie în momentele când cererea de energie este redusă.
Strategic plasate, SSE pot creşte gradul şi eficienţa de utilizare a sistemului existent de
transmisie şi distribuţie a energiei electrice. SSE pot fi utilizate pentru a reduce vârfurile de
sarcină dintr-o staţie de alimentare cu energie electrică, ceea ce duce la eliminarea centralelor
„de vârf şi o mai bună utilizare a centralelor de regim permanent. De asemenea, SSE servesc la
asigurarea calităţii energiei electrice, în cazul, fluctuaţiilor de frecvenţă, a supratensiunilor, a
scăderilor de tensiune şi chiar a întreruperii totale a alimentării cu energie de la centrală sau de
la staţia de alimentare.
În ultimii ani, nevoia de a găsi soluţii cât mai eficiente de stocare a energiei a renăscut
interesul pentru acumularea energiei în volanţi de inerţie. Prin urmare, au apărut sistemele
inerţiale de stocare a energiei (SISE), formate dintr-un volant de inerţie cuplat la o maşină
electrică. Volanţii de inerţie sunt elemente de stocare a energiei sub forma de energie cinetică.
Dacă maşina electrică funcţionează în regim de motor, volantul este accelerat şi acumulează
energie cinetică. Când maşina electrică funcţionează în regim de generator, aceasta frânează
volantul transformându-i energia cinetică în energie electrică.
Astăzi, este posibil să se construiască volanţi capabili să înmagazineze energia la
densităţi de 4 - 5 ori mai mari decât bateriile electrochimice. De asemenea, densitatea de putere
este de peste 30 de ori mai mare la volanţi. Alte avantaje ale SISE sunt rata mare de transfer a
energiei, posibilitatea de a funcţiona în regimuri dinamice rapide, numărul ridicat de cicluri
încărcare / descărcare, durata mare de viată, fiabilitate ridicată, lipsa poluării, etc. în concluzie,
este posibil să se construiască „baterii electromecanice", bazate pe stocarea energiei în valori
de inerţie, mai eficiente decât bateriile electrochiinice convenţionale.
Tabelul 2. 1.Tipuri de baterii de acumulatoare
BATERII
PERFORMANŢE ELECIROCHIMICE SISE
Durata de funcţionare 2-8ani > 26 ani
Fiabilitate scăzută ridicată
Timp de reîncărcare 10-15 ore 10 s – câteva ore
Poluare poluante nepoluante
Preţ 0,30 $/Wh 1 $/Wh
Densitate de putere 150 5000
[W/Kg]
Densitate de energie 10-40 >50
[Wh/Kg]
Bateriile de condensatoare. Pentru ameliorarea factorului de putere al instalaţiei, se
conectează baterii de condensatoare, ce sunt constituite din trei baterii de condensatoare
monofazate, conectate în triunghi. Bateriile de condensatoare asigură şi compensarea puterii
reactive consumate (ca o medie, ţinând cont de neregularităţile vântului). Energia reactivă este
necesară maşinilor asincrone pentru magnetizare. Astfel, bateriile de condensatoare (surse de
energie reactivă) asigură local energia necesară magnetizării, ameliorând astfel factorul de
putere global al eolienei. în cazul funcţionării autonome a eolienelor, bateriile de condensatoare
sunt indispensabile pentru asigurarea energiei reactive necesare magnetizării maşinii.
Beneficile sistemului sunt exceptionale. Pe lângă faptul că aceste sisteme furnizează
energie ecologică, aceste sisteme oferă independenţă energetică totală. Acesta este soluţia de a
obţine energie electrică gratuită.