Sunteți pe pagina 1din 3

Să nu daţi uitării primirea de oaspeţi, căci unii,

prin ea, au găzduit fără să ştie pe îngeri.


EPISTOLA CĂTRE EVREI, 13:2

uneori trebuie
să atingi fundul prăpastiei ca să înţelegi măreţia
cerului.

poezia înseamnă chiar sărutul dat vieţii

Un haiku tradiţional trebuie să conţină următoarele


elemente:
1. Trei versuri fără rimă.
2. Să fie destul de scurt pentru ca, citindu-l cu
voce tare, să poată fi cuprins în răgazul unei
respiraţii.
3. De preferinţă, să includă o referinţă la natură
sau la anotimpuri.
4. Să se refere mereu la prezent—chiar dacă omite
verbele - niciodată la trecut sau la viitor.
5. Să exprime o observaţie sau o uimire a poetului.
6. în cele trei versuri să fie prezent unul dintre
cele cinci simţuri.

„Haikuul este ceea ce se întâmplă


în acest loc şi în acest moment“

Pana în mâna dreaptă.


Inima în partea stângă.
Iar tu, pretutindeni.

Trecutul unora e viitorul altora

„Hazardul ordonează lumea mai bine decât bănuim“

Lasă în urmă trecutul și viitorul va porni


nu uita că un
drum de o mie de mile începe cu primul pas.
Un înger e cel care te salvează de la cădere
învăţându-te să zbori
Viaţa poate f i înţeleasă priv in d spre trecut, d ar se
trăieşte priv in d spre viitor
Nu plânge pentru că ceva s-a terminat, zâmbeşte
pentru că a existat

Dreaming with open eyes


Is an art to be learnt
In the secret school o f twilight.
„Să visezi cu ochii deschişi / E o artă care se învaţă
/ La şcoala secretă a asfinţitului“

D oar ziarele vechi şi scrisorile trimise


păstrează adevărul trecutului.

„Cireşi
în fapt de seară / Cu cât mă depărtez de ei / Cu
atât mă întorc mai des să-i privesc“

Viata e o > stradă cu sens unic

Moartea e tristă doar pentru


cei care n-au avut curajul să trăiască.

VES>TI BUNE
Nu uita niciodată: orice sentiment îsi are si reversul. t >

Când te simţi nefericit, asta e dovada că poţififericit.


Ia r asta e o veste bună.
Când te simţi singur, îţi d ai seama ce bine a r f i să
fii cu cineva.
Ia r asta e o veste bună.
Trebuie să te doară ceva ca să apreciezi fericirea
de a nu te durea nimic.
Ia r asta e o veste bună.
De aceea, nu trebuie să te temi niciodată de tristete,
de singurătate sau de durere. Ele sunt dovada că
există bucuria, iubirea şi liniştea.
Iată ni>ş te ve>sti bune.