LP5.

Lipidele totale serice

Lipidele reprezintǎ o clasǎ de substanţe caracterizate prin proprietatea de a fi insolubile
în apǎ şi solubile în solvenţi organici (alcool, eter, cloroform, acetonǎ).
În organism lipidele pot fi :
a) de constituţie – cele din membranele celulare;
b) de depozit (de rezervǎ) – lipidele în exces sunt stocate în ţesutul adipos sub formǎ de
triacilgliceroli; stocarea şî eliberarea lor se aflǎ sub control hormonal
c) circulante – lipidele plasmatice.
Lipidele circulante suferǎ ample oscilaţii cantitative în raport cu diverşi factori
nutriţionali, metabolici sau hormonali, prin modificarea vitezei influxului sau efluxul plasmatic.
Existǎ o strânsǎ corelaţie între modificarea tabloului lipidic sanguin şi incidenţa bolilor
cardiovasculare. Nivelurile crescute ale colesterolului şi triacilglicerolilor sunt considerate
factori de risc în aterosclerozǎ. Importannte sunt:
1.triacilglicerolii – reprezintǎ peste 95%din ţesutul adipos; ele stocheazǎ energie şi elibereazǎ – la
nevoie – acizi graşi pentru procesele de oxidare din ţesuturi.
2.fosfolipidele care intrǎ în alcǎtuirea membranelor celulare alǎturi de colesterol
Analiza lipidelor serice se realizeazǎ în douǎ moduri:
1.dozarea lipidelor totale şi a fracţiunilor distincte chimic – triacilgliceroli, cholesterol şi acizi graşi
liberi; aceste dozǎri surprind doar modificǎri globale ale diverşilor componenţi;
2.separarea fracţiunilor lipoproteice prin electroforezǎ şi stabilirea proporţiilor în care se aflǎ diversele
fracţiuni (lipidograma sericǎ).
Nivelul lipidelor totale serice depinde de felul alimentaţiei şi de modul de viaţǎ într-o
anumitǎ colectivitate, iar în cazul femeilor de utilizarea anticoncepţionalelor care tind sǎ creascǎ
nivelul triacilglicerolilor.
Lipidele plasmatice suferǎ variaţii diurne foarte pronunţate şi de aceea momentul recoltǎrii
sângelui este foarte important pentru dozarea lor. Se considerǎ cǎ analizele effectuate dupǎ 12-14h de
la ultima masǎ au cea mai bunǎ valoare de diagnostic, deoarece – la un subiect normal- epurarea
sângelui de chilomicroni este cvasicompletǎ dupǎ acest interval, iar triacilglicerolii prezenţi în ser sunt
exclusive de origine endogenǎ, proveniţi prin sintezǎ hepaticǎ şi pot fi transportaţi ca pre-β-
lipoproteine. Colesterolul şi triacilglicerolii nu suferǎ variaţii diurne semnificative.

Condiţii de recoltare a probelor în vederea efectuǎrii profilului lipidic

Recoltarea probelor de sânge trebuie sǎ ţinǎ seama de faptul cǎ:
1.timp de o sǎptǎmânǎ înaintea recoltǎrii regimul alimentar nu trebuie sǎ abunde în grǎsimi,
dulciuri, alcool.
2.tot în acest interval, aportul de calorii trebuie menţinut constant urmǎrindu-se ca subiectul sǎ
nu prezinte variaţii ale greutǎţii corporale;
3.tratamentul cu hipolipemiante, respective, regimul dietetic trebuie întrerupte cu aproximativ
trei sǎptǎmâni înaintea recoltǎrii.
4.administrarea de estrogeni creşte sinteza de alfa-lipoproteine, iar testosteronul o micşoreazǎ.
Trebuie evitatǎ venostaza în momentul recoltǎrii.
5.traumele acute de tipul infarctului miocardic acut influenţeazǎ nivelul lipidelor. Astfel, la un
interval de şapte zile de la instalare se obţin valori scǎzute ale colesterolului total, scad procentele α- şi
β-lipoproteinelor pe lipidogramǎ şi se obţin valori cu 25-50% mai mici pentru LDL. Nivelul lipidelor
se normalizeazǎ dupǎ 4-8 sǎptǎmâni, în sensul obţinerii valorilor reale ale pacientului respectiv.
6.la interpretarea rezultatelor trebuie luate în calcul o serie de date personale ca: vârsta, sexul,
înǎlţimea, greutatea, ora ultimei mese din preziua recoltǎrii, dar şi eventualele modificǎri în
greutate survenite în ultima perioadǎ, care se estimeazǎ la un interval de o lunǎ.

1
 Dozarea lipidelor totale prin metoda Kunkel
Principiul metodei: Metoda se bazeazǎ pe precipitarea lipoproteinelor cu densitate micǎ şi
foarte micǎ în prezenţa fenolului.
Mod de lucru:
Reactivi (ml) Proba (P) Martor (M)
Ser 0,1 0,1
Soluţie de fenol 3,0 -
Soluţie de NaCl 0,9% - 3,0
Se agitǎ eprubetele şi se lasǎ în repaus la temperatura camerei timp de 30’. Se citesc extincţiile
martorului şi probei faţǎ de apǎ distilatǎ la λ=650nm.
Calcul: Rezultatele se pot exprima şi în mg lipide/dl ser. Pentru aceasta este
necesarǎ mǎsurarea transmisiei T a probei analizate.
Formula de calcul în aceastǎ situaţie este:
mglipide/dl ser = (100-T) x 19 +370
Valori de referinţǎ: 400-1000mg/dl ser
Variaţiile fiziologice apar în funcţie de vârstǎ, sex, obiceiuri alimentare într-o anumitǎ
colectivitate, sedentarism, stǎri fiziologice deosebite-sarcinǎ, lactaţie, menopauzǎ.
Variaţii patologice:
1.Hiperlipemiile (valorile crescute) denotǎ existenţa unui dezechilibru între procesul de
formare a lipoproteinelor şî mecanismele de îndepǎrtare a acestora din circulaţie. Existǎ:
a)hiperlipemii primare (familiale);
b)hiperlipemii secundare – apar în: diabet zaharat; insuficienţǎ renalǎ cronicǎ; sindrom
nefrotic; hipotiroidism; gutǎ; obstrucţii ale cǎilor biliare, tratamente cu estrogeni, acromegalie;
boala Addison; pancreatitǎ.
2. Hipolipemiile (valorile scǎzute) pot fi consecinţa unei sinteze deficitare de lipoproteine sau
a unui catabolism exagerat al acestora. Existǎ hipolipemii fiziologice la nou-nǎscuţi, la care –
dupǎ prima sǎptǎmânǎ de viaţǎ – concentraţia lipidelor serice creşte brusc, iar la aproximativ
patru luni se stabileşte la valorile întâlnite la copiii între 1–16 ani.
Ele pot apare în: denutriţie, anemii severe, anemie hipocromǎ severǎ, hipertiroidism, infecţii
acute, insuficienţǎ hepaticǎ, malabsorbţie.Deşi ficatul are un rol esenţial în sinteza
lipoproteinelor plasmatice, scǎderea evidentǎ a lipoproteinelor şi lipidelor se constatǎ doar în
cirozele avansate.
Atunci când se constatǎ o hiper- sau o hipolipemie se recomandǎ efectuarea electroforezei
lipoproteinelor în gel de agarozǎ pentru a se stabili care clasǎ de lipoproteine este afectatǎ.
Interpretarea electroforegramei lipoproteinelor serice se face numai atunci când se cunosc valorile
triacilglicerolilor şi colesterolului.

Dozarea colesterolului total din ser

Colesterolul este un alcool monohidroxilic policiclic nesaturat care se prezintǎ sub formǎ de
cristale albe, insolubile în apǎ, acizi şi baze şi solubiel în solvenţi organici ca: eter, benzene,
cloroform. Este principalul sterol din organism, reprezentând 2g/kg greutate corporalǎ. Este present în
toate ţesuturile organismului, sub formǎ liberǎ sau esterificatǎ; se gǎseşte mai ales în creier, mǎduva
spinǎrii, piele, uleiuri de peşte şi lanolinǎ. La nivelul plasmei este distribuit astfel: 60% în LDL, 20%
în HDL,15% în VLDL şi 5% în chilomicroni.
Organismul uman poate sintetiza colesterolul mai ales în ficat şi în partea corticalǎ a glandelor
suprarenale, sinteza lui pornind de la acetil-CoA.
Colesterolul seric cuprinde douǎ fracţiuni:
1.una liberǎ (20-30%);
2
2.una esterificatǎ (70-80%).
O alimentaţie normalǎ conţine cantitǎţi importante de steride (1,5-1,8g/zi); cea mai mare parte a
colesterolului se gǎseşte sub formǎ liberǎ.Variaţiile colesterolului sunt paralele cu cele ale lipidelor
totale, dar colesterolul nu prezintǎ variaţii diurne semnificative.
Rolurile biochimice ale colesterolului sunt:
1.participǎ la formarea membranelor celulare – inclusiv sub formǎ de lipoproteine;
2. se combinǎ cu saponinele şi le anihileazǎ acţiunea hemoliticǎ;
3. este antitoxic şi antihemolitic;
4. sub formǎ de ester reprezintǎ un protector al epidermei;
5. tot sub formǎ de ester se depune pe pereţii interni ai arterelor în aterosclerozǎ formând plǎci de
aterom;
6. este precursor structural al vitaminei D (antirahitice), ala cizilor biliari şi al hormonilor steroizi şi
corticosuprarenali;
7. este component major al LDL care transportǎ colesterolul esterificat de la ficat la ţesuturi pentru a
fi stocat; intrǎ şi în componenţa HDL care transportǎ colesterolul de la ţesuturi la ficat pentru a fi
catabolizat.
Scopurile determinǎrii colesterolului seric:
1. evaluarea riscului pentru aterosclerozǎ şi boli coronariene;
2. screeningul tulburǎrilor metabolismului lipidic;
3.diagnosticul afecţiunilor hepatice, pancreatitelor, sindromului nefrotic, hiper- sau
hipotiroidismului.

Dozarea colesterolului total din ser (metoda Lieberman-Buchard)

Principiul metodei: Serul este tratat cu un amestec de acid acetic, anhidridǎ aceticǎ şi acid
sulfuric. În aceste condiţii, colesterolul se deshidrateazǎ şi rezultǎ un cmpus cu un sistem
polienic puternic cromofor în mediu acid; este un compus de culoare verde fotometrabil la λ=610
nm. Intensitatea culorii compusului format este direct proporţionalǎ cu concentraţia
colesterolului din proba analizatǎ.
Se omogenizezǎ şi se lasǎ eprubetele timp de 10’ la 25oC
Se omogenizeazǎ pânǎ ce se dizolvǎ precipitatul format.
Se citesc extincţiile probei şi standardului faţǎ de martor la λ=625nm.
Calcul: EP/ES x 250 = mg colesterol/dl ser.
Valori de referinţǎ: 170-220mg/dl ser.
Variaţii fiziologice:
- la naştere, valoarea colesterolului seric este scǎzutǎ şi ea începe sǎ creascǎ dupǎ câteva ore sau la
câteva zile;
- valorile lui variazǎ în funcţie de vârstǎ, sex, rasǎ, alimentaţie, echilibru neuroendocrin, profesie,
fumat,stres.Datoritǎ triadei hipercolesterolemie-hiperbetalipoproteinemie-aterosclerozǎ, în ultimii 10-
15 ani s-a acordat o atenţie deosebitǎ studiului factorilor care modificǎ valorile colesterolului.
Statistici efectuate în SUA pe persoane de origine europeanǎ au pus în evidenţǎ variaţii ale
colesterolului în funcţie de sex şi de vârstǎ. La bǎrbaţi, valoarea medie este de 250mg/dl ser la vârsta
de 50 de ani, dupǎ care scade uşor.La femei, valorile cresc odatǎ cu vârsta, atingând valoarea
maximalǎ de 280mg/dl ser în jurul vârstei de 50 de ani, dupǎ care scad uşor.La femei, valorile
colesterolului seric scad în perioada de mijloc a ciclului menstrualşi cresc în perioada premenstrualǎ şi
în timpul sarcinii.
Implicaţii ale valorilor anormale
Valorile recomandate sunt sub 200mg/dl ser.
Valorile între 200-240mg/dl ser sunt valori de graniţǎ şi cu risc pentru afecţiuni coronariene.

3
Valori peste 240mg/dl ser indicǎ un risc crescut pentru boli cardiovasculare şi necesitǎ
investigarea completǎ a tabloului lipidic şi prescrierea unui tratament.
Semnificaţie diagnosticǎ:
a) Hipercolesterolemii apar în:
 aterosclerozǎ, boli cardiovasculare, diabet zaharat, obezitate;
 hipercolesterolemie familialǎ (I), hipotiroidism, icter obstructive;
 pancreatitǎ, ictere prin retenţie, sindrom nefrotic, mixedem;
 ateromatozǎ, diverse xantomatoze;
 intoxicaţii cu fosfor, tetraclorurǎ de carbon, alcool, morfinǎ;
 sarcinǎ.
a) Hipocolesterolemii apar în:
 reducerea absorbţiei colesterolului la nivelul tubului digestive;
 boli hepatice; anemie, infecţii, stress, terapie cu antibiotice;
 infecţii bacteriene: tuberculozǎ, difterie, leprǎ, febrǎ tifoidǎ;
 hemopatii severe: anemia Biermer, anemia pernicioasǎ, boala Hodgkin, maladia Kahler.
 afecţiuni genetice: boala Tangier, abetalipoproteinemia.
 Raportul colesterol esterificat/colesterol total normal este între 0,65-0,75.
Valorile scǎzute sunt asociate cu prezenţa cancerului de colon.
Valorile colesterolului prezintǎ interes practic pentru diferenţierea şi prognosticul icterelor,
bolilor cardiovasculare, obezitǎţii.

LP.6. Trigliceridele serice

Trigliceridele (triacilglicerolii) sunt esteri ai glicerolului cu acizi graşi – saturaţi sau
nesaturaţi – dintre care cel mai frecvent întâlniţi sunt acidul palmitic, stearic, oleic. Ele pot avea
origine:
a) exogenǎ - prin absorbţia lipidelor alimentare.Trigliceridele sunt parţial degradate sub acţiunea
lipazelor în intestin şi re-esterificate la nivelul mucoasei intestinale şi apoi transportate spre sistemul
vascular prin sistemul limfatic sub formǎ de kilomicroni – picǎturi microscopice de lipide alcǎtuite în
cea mai mare parte din trigliceride (triacilgliceroli), cholesterol, şi un înveliş de fosfolipide şi
apoproteine. Lipidele pot fi oxidate la nivel hepatic pentru a produce energie sau depozitate în ţesutul
adipos.
b) endogenǎ – pornind de la glicerol-3-fosfat şi acizi graşi activaţi; ficatul constituie principalul organ
de producere a trigliceridelor.
Principalul rol al triacilglicerolilor este cel de stocare a energiei în ţesutul adipos şi de
eliberare la nevoie a acizilor graşi care – prin catabolizare – vor furniza energie. Ei au şi rol de
izolator termic. Metabolismul lipidelor se aflǎ sub control hormonal.

Dozarea trigliceridelor serice prin metoda colorimetrică cu fenilhidrazina

Acest test asigurǎ analiza cantitativǎ a trigliceridelor, principala formǎ de depozit a lipidelor în
organism care asigurǎ 95% din ţesutul adipos. Dozarea lor permite identificarea precoce a
hiperlipemiei (caracteristica sindromului nefrotic şi în alte condiţii) şi a riscului bolilor arterelor
coronariene.
Condiţii standard pentru determinarea nivelului seric al trigliceridelor:
1. respectarea unui post nocturn de 12-14h înaintea recoltǎrii;
2. repetarea acestei analize la un interval de douǎ sǎptǎmâni atunci când concentraţia trigliceridelor
este mai mare de 400mg/dl ser şi schimbǎ aspectul serului, acesta devenind opalescent sau lactescent.

4
 Scopul determinǎrii:
1. stabilirea riscului afecţiunilor cardiovasculare;
2. screeningul hiperlipemiilor.
3. identificarea tulburǎrilor asociate cu modificarea nivelului trigliceridelor.
Principiul metodei: Triacilglicerolii se saponificǎ cu KOH, eliberând glicerol care se oxideazǎ
pânǎ la formaldehidǎ.Aceasta condenseazǎ cu fenilhidrazina formând un compus de culoare
roşie. Rezultatul dozǎrii reprezintǎ glicerolul total din trigliceride plus cel preexistent în ser.
Glicerolul liber se dozeazǎ în probe paralele, fǎrǎ saponificare, iar valoarea lui se scade din
valoarea glicerolului total.Restul de proteine, fosfolipide, pigmenţi etc, se îndepǎrteazǎ prin
absorbţie pe sulfat de magneziu.
Calcul (ET-EL)/ES x 100 = mg trigliceride/100 ml ser
Valori de referinţǎ: 50-150mg/dl ser.
Nou-nǎscuţii au hipolipidemie fiziologicǎ (în jur de 20 de mg triglyceride/dl ser). Valorile
cresc brusc în cursul primei sǎptǎmâni de viaţǎ, iar la aproximativ 9 luni se stabilesc în jurul
medie pentru grupa de vârstǎ de pânǎ la 9 ani.
Concentraţia trigliceridelor serice creşte moderat dupǎ un prânz cu un conţinut crescut de
lipide, vârful valorilor fiind atins la 4-5 ore postprandial; variaţii ale trigliceridelor pot apare şi
în sarcinǎ sau la menopauzǎ.
Semnificaţie daignosticǎ:
1. Valori crescute (hipertrigliceridemii) pot fi:
a) primare sau familiale;
b) secundare - se întâlnesc în hiperlipemie esenţialǎ, aterosclerozǎ, alcoolism acut, afecţiune
hepaticǎ obstructivǎ, steatozǎ hepaticǎ, pancreatitǎ acutǎ, diabet zaharat insulinodependent sau
necontrolat, hipotiroidism, sindrom Cushing, obezitate, insuficienţǎ renalǎ, sindrom nefrotic,
bolnavi dializaţi, stǎri de şoc (arsuri extinse, traumatisme grave, infarct, septicemiie), sarcinǎ şi
menopauzǎ, terapie cu anticoncepţionale orale, cu glucocorticoizi, cu retinoizi, diuretice tiazidice
sau cu betablocante neselective.
Valorile mai mari de 200mg/dl ser se asociazǎ cu risc crescut pentru afecţiunile
cardiovasculare. Riscul este cu atât mai mare cu cât acestor valori li se asociazǎ factori de risc cum
sunt: regimul alimentar hiperglucidic sau cu un conţinut ridicat de grǎsimi saturate, de origine animalǎ,
stres, fumatul şi lipsa exerciţiului fizic (sedentarismul).
2. Valorile scǎzute (hipotrigliceridemii) sunt prezente in infecţii cornice, neoplasme, hipertiroidism,
afecţiuni congenitale rare (maladia Tay-Sachs), sindroame de denutriţie sau de malabsorbţie digestivǎ,
insuficienţǎ hepaticǎ, malnutriţie sau într-o boalǎ rarǎ – abetalipoproteinemia – caracterizatǎ de
absenţǎ LDL.

Identificarea corpilor cetonici urinari

Corpii cetonici sunt produşi ai catabolismului acizilor graşi şi lipidelor. In organism,
corpii cetonici sunt reprezentaţi de trei compuşi organici: acetona, acidul beta-hidroxibutiric şi
acidul acetilacetic. Sediul biosintezei lor numite cetogenezǎ este ficatul şi ea are ca punct de
plecare acetilCoA. Reprezentantul principal este beta-hidroxibutiratul; acetona este metabolizatǎ
foarte lent şi – fiind foarte volatilǎ – se eliminǎ la nivelul alveolelor pulmonare. În condiţii normale,
corpii cetonici produşi în ficat sunt degradaţi raipid pânǎ la CO2 şi H2O fiind utilizaţi ca sursǎ de
energie de cǎtre ţesuturile extrahepatice (miocard, muşchi scheletici, rinichi) şi numai o micǎ parte
sunt eliminaţi pulmonar (acetona) şi urinar (cetonurie). Corpii cetonici produşi în cantitǎţi peste
limitele normale sunt substanţe toxice pentru organism.
Atunci când glucoza plasmaticǎ este indispensabilǎ pentru necesitǎţile organismului,
concentratia corpilor cetonici plasmatici creşte, asigurând un alt combustibil pentru organism şi se
5
instaleaxǎ cetoza fiziologicǎ, ce trebuie tratatǎ ca un mecanism de adaptare a organismului. Corpii
cetonici reprezintǎ o alternativǎ vitalǎ pentru glucozǎ – ei sunt folosiţi drept combustibil pentru
activitatea cerebralǎ, dacǎ îmfometarea a durat intre 24-48 de ore. Atunci când creşte rata cetogenezei,
creşte şi nivelul lor în sânge peste 0,1mM; cetoza se instaleazǎ atunci când concentraţia lor este mai
mare de 0,2mM, de exemplu în perioadele de post, în sarcina terminalǎ, dupǎ un efort fizic susţinut,
concentraţia lor creşte peste 0,2mM. Practic, trebuie fǎcutǎ diferenţa între cetoza fiziologicǎ, cea
patologicǎ şi cetoacidozǎ. La indivizii sǎnǎtoşi, corpii cetonici sunt complet metabolizaţi şi cantitǎţi
foarte mici ajung în urinǎ.
Scopurile determinǎrii:
1. screening pentru cetonurie la internare, postoperator, femei însǎrcinate, copii diabetici;
2. identificarea cetoacidozei diabetice şi a aportului scǎzut de glucide;
3. diferenţierea dintre coma diabeticǎ şi cea non-diabeticǎ;
4. monitorizarea diabetului zaharat, a scǎderii în greutate însoţitǎ de cetogenezǎ, a
tratamentului cetoacidozei diabetice.
Cetoza se manifestǎ prin:
 cetonemie; cetonurie;
 miros de acetonǎ al aerului expirat;
 acidozǎ (scǎderea pH-ului sanguin, întrucât corpii cetonici au character acid);
 scǎderea rezervei alcaline a sângelui, întrucât eliminarea corpilor cetonici se face sub formǎ de
sǎruri alkaline, iar eliminarea lor în cantitǎţi mari şi timp indelungat duce la pierderea ionilor de sodiu
şi de potasiu
Cauzele cetozei:
 insuficienţa aportului alimentar de glucide;
 diabet zaharat şi inaniţie;
 vomismentele intense associate cu sarcina;
 stǎrile febrile;
 starea de acidozǎ produsǎ de unii acizi organici aflaţi în exces în alimentele impropriu conservate;
 starea de acidozǎ este frecventǎ şi la femeile care alǎpteazǎ, la care se creeazǎ un deficit de glucozǎ
care este mobilizatǎ masiv pentru biosinteza lactozei din glanda mamarǎ.

Identificarea acidului acetil-acetic si acetonei

Reacţia Legal-Imbert
Principiul metodei:
Acidul acetil-acetic şi acetone reacţioneazǎ în mediu alcalin cu nitroprusiatul de sodiu (reactiv
Legal-Imbert) determinând apariţia unui inel violet care dispare la fierbere.
Tehnica de lucru:
 Într-o eprubetǎ se pipeteazǎ 10 ml de urinǎ filtratǎ şi 10-15 picǎturi de reactiv Legal-
Imbert.
 Se lasǎ sǎ se prelingǎ pe pereţii eprubetei 1 ml de ammoniac concnetrat.
 Se lasǎ în repaus 5 minute.
Interpretarea rezultatelor:
 Apariţia la rece a unui inel violet la limita de separare dintre cele douǎ lichide şi care
dispare la fierbere indicǎ prezenţa acidului acetil-acetic şi acetonei.
 Intensitatea culorii variazǎ în raport cu concentraţia corpilor cetonici prezenţi în urinǎ.
 În condiţii fiziologice, reacţia este negativǎ.
 Creatinina în cantitǎţi mari poate da reacţie fals pozitivǎ.
Semnificaţie diagnosticǎ:
Cetonuria apare în:
 Inainiţie; regim alimentar sǎrac în glucide, dar bogat în lipide şi proteine.
6
 Diabet zaharat avansat.
 Tulburǎri gastrointestinale acute sau cronice, mai ales la copiii cu dispepsie acutǎ.
 Toxicozǎ, vǎrsǎturi produse de sarcinǎ.
 Efort muscular intens.