Sunteți pe pagina 1din 29

LUCRARE DE LICENTA

INGRIJIREA PACIENTILOR CU SCHIZOFRENIE


Cuprins
INTRODUCERE 1

Listă de abrevieri 3

PARTEA GENERALĂ – DATE DIN LITERATURĂ

CAP.1. Schizofrenia-date generale.

1.1. Definiție. Scurt istoric 4

1.2. Incidența și prevalența pe plan mondial și national. 4

1.3. Etiopatogenie. 5

1.4. Clasificare 6

CAP.2. Diagnosticul clinic și paraclinic.

2.1 Aspecte clinice. 9

2.2. Aspecte paraclinice. 10

2.3. Diagnostic pozitiv. 11

2.4. Diagnostic diferențial 11

CAP.3. Complicații și evoluție.

3.1 Complicații. 13

3.2. Evoluție. 13

CAP.4. Tratamentul.

4.1. Principii generale de tratament. 14

4.2. Tratament medicamentos 15

4.3. Terapia electroconvulsivă. 18

4.4. Tratament psihoterapeutic. 19

4.5. Profilaxia. 20
REZULTATELE CERCETĂRILOR PERSONALE

CAP.5. Obiectivul și motivația cercetărilor personale.

5.1. Motivația cercetărilor personale. 21

5.2. Material și metodă de lucru. 21

CAP.6. Rezultatele cercetărilor personale. 22

CAP.7. Profilaxia.

7.1. Prevenție primară. 25

7.2. Prevenție secundară. 25

7.3. Prevenție terțiară. 25


INTRODUCERE

Schizofrenia este una dintre cele mai grave boli psihice care impresioneaza prin
caracterul dramatic al traficului clinic , debutul bolii frecvent la tineri , alienatie mintală
infirmizată si cel mai adesea evolutie cronica . Termenul de schizofrenie inseamnă scindarea
mintii ( din limba greacă schizein : a despărți , frenos : minte ) .
Schizofrenia este o psihoză caracterizată prin deteriorarea proceselor de gândire și de
răspunsuri emoționale inadecvate.Tulburarea se manifestă prin halucinații auditive,
deliruri paranoide sau bizare sau prin vorbire și gândire dezorganizate și este însoțită de
disfuncție socială sau ocupațională semnificativă. Debutul acestor simptome apare de obicei la
începutul perioade adulte, cu o prevalență globală de-a lungul vieții în jur de 0,3–0,7%.
Diagnosticul se bazează pe comportamentul observat și pe experiențele raportate de
pacient. Ereditatea, mediul din frageda copilărie, factorii neurobiologici, procesele psihologice și
sociale apar drept factori importanți care contribuie la apariția tulburării; unele droguri
recreaționale și medicamente par a cauza sau înrăutăți simptomele. Cercetarea actuală se apleacă
în special asupra rolului factorilor neurobiologici, dar nu a fost găsită nicio cauză organică
responsabilă de una singură pentru apariția tulburării. Numeroasele combinații posibile de
simptome au declanșat dezbateri asupra întrebării dacă diagnosticul reprezintă o singură
tulburare sau e vorba de mai multe sindroame separate. În ciuda etimologiei termenului din
rădăcinile skhizein (σχίζειν, „a scinda”) și phrēn, phren- (φρήν, φρεν-; „minte”) din greaca
veche, schizofrenia nu înseamnă o „minte scindată” și nu este același lucru cu tulburarea
disociativă de identitate — cunoscută și ca „tulburarea de personalitate multiplă” sau
„personalitate scindată” — tulburare cu care este adesea confundată de către publicul larg.

Tratamentul obișnuit este reprezentat de medicația antipsihotică, care în principal


blochează activitatea receptorilor dedopamină (și, uneori, de serotonină). Psihoterapia și
recuperarea profesională și socială sunt de asemenea importante în tratament. În cazuri mai
severe — atunci când bolnavul reprezintă un risc pentru sine sau pentru alții — spitalizarea
obligatorie poate fi necesară, deși în zilele noastre șederile în spital sunt mai scurte și mai puțin
frecvente decât în trecut.
Se crede în general că tulburarea afectează în principal cogniția, dar ea contribuie de
obicei la probleme cronice de comportament și emoționale. Persoanele cu schizofrenie prezintă

frecvent afecțiuni comorbide, incluzând depresie majoră și tulburare de anxietate; prevalența de-
a lungul vieții a abuzului de substanțe (alcool, droguri, etc.) este de aproape 50%.
1
Problemele sociale, cum ar fi șomaj îndelungat, sărăcie și lipsa unui cămin, sunt
frecvente. Speranța de viață persoanelor cu schizofrenie este cu 12 - 15 ani mai mică decât a
celor care nu au această tulburare, acesta fiind rezultatul problemelor de sănătate fizică și al
frecvenței crescute a sinuciderilor (în jur de 5%).

2
LISTA DE ABREVIERE
C.A.S.P.E.V – Centru de Asistentă Socială Pentru Varstnici
Cm – centimetrii
Cp – comprimate
C.T – Computer Tomograf
DCI – Denumirea comună international
Draj. – drajeuri
D.S.M. – Manuam de Diagnostic si Statistică a Tulburăriilor Mintale
Fig- figură
i.m. – injectie intramusculara
kg – kilogram
L- litru
Mg – milligram
Ml – mililitru
Min – minut ;
O.M.S. – Organizatia Mondială a Sănătătii ;
R.M.N. – Rezonantă magnetică nucleara ;
Sol – solutie ;
T.A. – tensiunea arterială ;
Tab –tabel ;
Tb. – tablete ;
TEC – Terapia electroconvulsivantă ;
u.i. – unităti internationale ;
V – volț.

3
PARTEA GENERALA – DATE DIN LITERATURA
CAP.1. Schizofrenia- date generale

1.1. Definitie . Scurt istoric


Schizofenia ( din limba greaca : schizein = a despica , a scinda ; phren = minte , suflet )
este o boala mintala din categoria psihozelor endogene . Caracteristica este aparita unor
manifestari psihopatologice majore , cum sunt halucinatiile , deliruri , tulburari formale de
gandire , tulburari afective , tulburari de comportament , dezorganizarea personalitatii .
In 1896 , Emil Kraepelin . bazandu-se pe lucrariile lui Morel , a dezvoltat conceptual de
dementia praecox , subliniind faptul ca aceasta boala afecteaza personalitatea , viata emotionala
si vointa . El a diferentiat psihoza maniac-depresiva de dementia praecox pe baza cursului bolii (
cu remisiuni in primul caz , cronic in cel de-al doilea ) .
In 1911, E. Bleuler a introdus termenul de “ schizofrenie” si a definit schizophrenia ca pe
o boala care afecteaza gandirea , personalitatea si afectivitata , marcand disocierea dintre
gandire si afectivitate . A introdus in nozologia schizofreniei doua categorii de simptome :
criteria fundamentale ( autism , ambivalenta , tulburari de afectivitate , tulburarea asociatiilor ) si
criteria accesorii ( halucinatii,idei delirante , catatonie , comportament dezorganizat ) .
Kurt Schnider ( 1959 ) a clasificat simptomele de schizofrenie in simptome de rangul
intai ( sonorizarea gandirii , halucinatii comentative , halucinatii somatice , perceptive deliranta ,
instrainarea actiunilor , sentimentelor , influentarea gandirii ) si simptome de rangul doi (
perplexitate , tulburari de dispozitie sau de afectivitate ) .
1.2. Incidența si prevalența pe plan mondial si national
Incidența boli este evaluate in Romania intre 0,5 si 1,5 % cifra care se suprapune celor
comunicate pe plan mondial , demonstrând ca schizofrenia este o boală universală , neavând nici
o legatură cu “ longitudinea sau latitudinea : . Incidenta bolii pare sa fie mai mare iarna si la
inceputul primăverii ( character sezonier ) .
Prevalenta schizofreniei este de 1-1,5 % . La negii si la hispanici se raportează
prevalenata mai mare decat la albi , dar aceasta afirmatie ar putea fii cu reflectare a ideilor
preconcepute ale celor care pun diagnosticul sau a procentului mai mare de minoritari care
trăiesc in conditii socio-economice precare in zone urbane industrializate .

4
In lume apar câte 2 milioane de cazuri noi in fiecare an . Prevalența este mai mare in
grupurile socio-economice defavorizate ,dar incidența este aceasi in toate clasele socio-
economice , reflectând teoria downward drift , care afirma că desi cei cu aceasta tulburare pot fii
născuti in orice clasa socio-economica , ei tind sa se deplaseze spre paturile joase , datorita
afectarii lor semnificative de catre boală . Mediul urban oferă o prevalență mai mare decat cel
rural , in mare parte datorită diferentelor privind tehniciile de inregistare , accesibilitatea
bolnavilor etc .
Distributia pe sexe este egală , debutul fiind mai precoce la bărbati decat la femei . Mai
mult de jumatate din imbolnaviri se produc intre pubertate si vârsta de 30 de ani . Sub termenul
de schizofrenii tardive se grupează acele cazuri cu un debut dupa vârsta de 40 de ani .
Morbiditatea generală si mortalitatea sunt mai crescute la schizofrenii in comparative cu
populația generală, ca si comparatie cu alte afecțiuni psihotice .
1.3. Etiopatogenie
Schizofrenia nu are o singura cauză , apariția ei se datorează interactiunii mai multor
factori biologici , psihologici si culturali cu o vulnerabilitate genetică predispozantă .
Factorii organici neuropatologici si biochimici : studii neuropatologice si radiologice au
putut evidentia cel putin la o parte din bolnavi anumite modificari structurale : marirea
ventricolilor cerebrali , micșorarea masei creierului , mai ales in regiunile frontale . Studiile cu
ajutorul tehniciilor moderne de medicină nucleară ( RMN sau PET ) , asupra fluxului sangvin
cerebral si metabolismului creierului au arătat in cazul bolnaviilor de schizofrenie o reducere
remarcabilă a fluxului sangvin , a utilizării oxigenului si a schimburilor metabolice si regiunile
frontale ( Hipofrontalitate ) . Astfel , in creierul bolnaviilor schizofrenici există o cantitate
crescută de Dopamină si un număr mai mare de receptori dopaminergici decat la normali . Așa
se explică si acțiunea favorabilă a medicamentelor neuroleptice , care blochează receptorii
dopaminici de tip D2 . Si alți neuromodulatori din sistemul nervos central –glutamatul si
serotonina – ar putea juca un rol in mecanismul de producere a psihozelor schizofrenice .
Factorii genetici : in familiile bolnaviilor de schizofreni există o probabilitate mai mare
de imbolnavire decât in restul populației . In cazul gemenilor univitelini , rata concordantei este
de 50% . Studiil genetice au pus in evidentă pe cromozomul 22 o genă , care pare sa fie in
legatură cu apariția unei schizofrenii catatonice . Predispoziția genetica este interpretata in
prezent ca poligenetică , in ciuda cercetariilor de genetică moleculară nu s-au putut evidenția alte
localizări cromozomiale specifice .

5
Factori pre- si perinatali : o cauza a vulnerabilitatii ar putea fi reprzentata de o suferinta
intrauterine a fatului sau a copilului nou nascut , care ar provoca o disfunctie minimala a
creierului ( Minimal Brain Dysfunction ) . Un rol ar putea fi jucat de infectiile virale ale mamei
sau ale nou-nascutului , o etiologie virala certa nu a putut fi totusi demonstrate .
Factori psiho-sociali : o serie de conditii psiho-sociale au fost incriminate drept factori
declansatori ai scizofreniei , opiniile sunt insa controversate . Factorii psiho-sociali influenteaza
mai degraba evolutia bolii si nu aparitia ei . In acelasi sens este interpretat rolul conflictelor , al
suprasilicitariilor psihice sau al starilor de tensiune emotionala .
Modelul psihanalitic al schizofreniei considera ca procesul schizofren reprezinta o
regresiune narcisica ce duce la pierderea capacitatii de comunicare a interesului si in general la
refuzul realitatii . Ideile delirante si halucinatiile sunt privite ca o tentativa de reconstructie a
unei noi realitati acceptabile . Se crede ca simptomele sunt entitati purtatoare de sens , care pot fi
interpretate de catre psihanalist . Teoria psihanalitica presupune ca regresiunea la o treapta
inferioara de dezvoltare ar constitui un mecanism dinamic important in aparitia psihozelor
schizofrenice . Asa zisa “ personalitate premorbida “ ( personalitate schizoida ) nu pare a fi
asociata cu dezvoltarea mai tarziu a unei schizofrenii .
Modelul familial se bazeaza pe cateva aspecte : mama schizofrenogena (
supraprotectoare , insensibila , rece , excentrica si dominatoare ) ; familia care prezinta tulburari
de comunicare ( comunicarea contine doua mesaje contradictorii, asa numita “ dubla legatura “ ,
comunicarea este vaga , fragmentata si duce la confuzia copilului care recepteaza mesajul ) ,
familia in care relatiile sunt rigide fara suport reciproc real intre soti , acestiia intretinand o lupta
permanenta pentru dominatie .
Teoria invatarii postuleaza ca modelul parenteral caractericat prin incapacitatea de
relationare , probleme emotionale si de judecata rationala este integrat ca catre copil prin
imitare.
1.4. Clasificarea
Intre cele doua sisteme actuale de clasificare si diagnostic ( D.S.M. IV si I.C.D 10 )
exista anumite diferente in ceea ce priveste formele de schizofrenie .
D.S.M. IV recunoaste 5 forme prezentate in tabelul 1 .

6
Tabel 1 . Clasificare schizofreniilor dupa D.S.M. IV

Codul diagnostic Tipul schizofreniei


295.30 Paranoid
295.10 Dezorganizat
295.20 Catatonic
295.90 Nediferentiat
295.60 Rezidual

Clasificarea I.C.D. 10 este , in mare parte asemanatoare , diferentele constand in introducerea


categoriilor prezentate in tabelul 2 .
Tabel 2 . Clasificarea schizofreniilor dupa O.M.S ( ICD-10 )

312 F20 Schizofrenia


312 F20.0 Schizofrenia hebefrenica
312 F20.1 Schizofrenia paranoida
312 F20.2 Schizofrenia catatonica
312 F20.3 Schizofrenia nediferentiata
312 F20.4 Depresie post-schizofrenica
312 F20.5 Schizofrenia reziduala
312 F20.6 Schizofrenia simpla
312 F20.8 Alte forme de schizofrenie
312 F20.9 Schizofrenia nespecifica

1.4.1. Forma paranoidă


Este o forma clinica frecventa caracterizată prin disocierea gandirii , ideile delirante care
frecvent sunt de persecutie si de critica , injurioase . Apar tulburari de gandire , limbaj, vointa .
Pacientii pot prezenta inversiunea afectiva . Varsta debutul boli poate fii mai tarzie , evolutia este
episodica , cu perioade de liniste . Au sanse mai mari sa se casatoreasca si sa se integreze socio-
ocupational in comparative cu ceilalti schizofreni .

7
1.4.2. Forma hebefrenica
Debutul acestei forme clinice este in adolescent ( 15-25 ani ) . Apar simptome ca :
gandire dezorganizata ideological , comportament fara scop .Pacientii cu hebefrenie sunt
irascibili , euforici , au un comportament pueril. Sunt obraznici si adesea greu de stapanit .
aceasta forma de schizofrenie se confunda adesea cu o criza pubertara . Spre deosebire de aceasta
insa pacientii au o gandire ilogica , delireaza frecvent pe teme de inventive sau persecutie .
1.4.3. Forma catatonică
In aceasta forma apare o stare de stupoare , pastrarea indelungata a aceleasi pozitii ,
diminuarea miscarilor , lentoare, posture ciudata, bizare mentinute timp ndelungat , halucinatii si
idei delirante de persecutie . Stare de imobilitate cu pastrarea aceleasi pozitii timp indelungat , se
asocieaza adesea cu mutism , refuz alimentar, refuzul raspunsului la comenzi. Pacientii
impresioneaza prin pastratea indelungata a aceleasi pozitii , iar refuzul alimentar de durata poate
duce la slabire si deshidratare marcata . Aceste stari constituie urgente psihiatrice .
1.4.4. Forma nediferentiată
In aceasta forma clinica pot sa apara concomitent simptome caracteristice a doua sau trei
forme , dar in combinatii diferite , care nu permit diagnostificarea certa a vreuneia .
1.4.5. Forma reziduală
Este intalnita la pacientii care nu mai prezinta simptome psihotice proeminente , dar care au
fost diagnostificati in trecut cu una din formele hebefrenice , catatonice , sau paranoide de
schizofrenie . Sunt prezente in continuare manifestarile caracteristice bolii , insa mult atenuate .
1.4.6. Formă simpla
In cazul acestei forme clinice , apare diminuarea performantelor , pierderea interesului,
initiativelor , ambivalenta , comportament bizar . Lipsesc halucinatiile , delirul. Debuteaza lent ,
insidious , cu indiferenta fata de activitatiile scolare , profesionale . Bolnavul are tendinta sa se
izoleze . Gandirea devine incetinita , comportamentul ciudat , de neinteles . Actiuniile sunt fara
scop . Trairile affective sunt de indiferenta sau de inversiune afectiva .
1.4.7. Depresia post-schizofrenă
Este definita ca un episod depresiv ce poate aparea in perioadele de remisiune , imediat
dupa un episod de schizofrenie, poate fii asociat cu anumite simptome schizofrene , de obicei
negative , dar care nu domina tabloul clinic . In aceasta forma exista un risc crescut de suicid .

8
CAP.2. Diagnosticul clinic si paraclinic

2.1 Aspecte clinice


Debutul schizofreniei poate fi unul insidios simptomele instalându-se treptat pe o periodă
lungă de timp sau brusc , acut cu instalarea rapidă a tabloului clinic characteristic . Toate ariile
psigismului sunt afectate , percepția , gândirea , atenția , memoria , comportamentul ,
afectivitatea . instinctele , somnul.
Aspectul pacientului cu schizofrenie poate fi normal sau poate fi modificat . Cele mai
frecvent modificari sunt : expresivitatea mimico-gestuala saraca , evitarea contactului visual,
gesture bizare sau stereotipe , suspiciozitate marcată . Vestimentația este adeseori bizara ,
neadecvată , sunt imbinate materiale , culori si stiluri total diferite intr-o singură tinută .
Perceptia este adeseori modificată prin aparitia halucinatiilor , mai ales auditive . Acestea
sunt voci care se adreseaza direct bolnavului , sau care vorbesc intre ele despre aceasta , care ii
comnteaza gesurile sau care îi poruncesc sa facă anumite lucruri . Pot apărea si halucinatii
auditive simple : diverse zgomote , foșnete , pocnituri . Alte tipuri de halucinatii sunt : olfactive (
mirosuri neplacute , neobijnuite , ciudate ) ; gustative ( gusturi neplacute ) ; vizuale ( simple sau
complexe , scenice ) .
Atentia : functiile atentiei sunt afectate de asemenea . Pacientul nu isi poate concentra
atentia asupra unei anumite activităti si nici nu îsi poate mentine atentia pentru o perioadă
suficienta de timp . Aceste tulburări fac parte din sindromul de dezorganizare din schizofrenie.
.Memoria: tulburariile de memorie , respective dificultatea de a-si aminti aspect din trecut ,
precum si dificultatea de a fixa noi informatii , sunt intâlnite mai frecvent la schizofrenii
vârstnici si sunt considerate secundare spitalizarilor indelungate , terapiilor biologice , absentei
motivatiei , dezintegrarii personalitati .
Gândirea : există două tipuri de tulburări de gândire asociate diverselor forme de
schizofrenie . Tulburarile formale ale gândirii : sunt caracterizate prin sărăcirea continutului
idio-verbal , incoerenta , verbigeratie , salată de cuvinte , baraj mental , mutism . Capacitatea de
comunicare a pacientului este profund alterată , iar adeseori bolnavului îsi pierde capacitatea de a
separa ce este relevant de ceea este irelevant si nu-și poate formula clar ideile
Tulburările de continut ale gândirii : sunt reprezentate de ideile delirante . Delirul este o
convingere absolută , rigidă , care nu poate fi schimbată nici in fata evidentei contrariului .
Există numeroase tipuri de idei delirante : de persecutie , de urmărire , de otrăvire , de
referintă ( idea că la radio sau la televizor se vorbeste despre ei sau li se transmit mesaje ) ,

9
idea de control a gândurilor , de citire a gândurilor , de insertie a gândirii ( idea ca gandurile lor
au fost modificate , introduse in mintea lor de către o altă personă sau aparat) , idei mistice , de
posesiune demonică , de misiune profetică , idei delirante somatice.
Afectivitatea : modificările sunt caracterizate de aplatizarea afectivă ( pacientul nu mai
este capabil să trăiasca autentic emotiile ) , avolitie ( lipsa vointei , incapacitatea subiectului de
a-și mobiliza functiile psihice pentru efectuarea unor activitati necesare si coerente ) , anhedonie
, ambivalință și labilitate emotională .
Comportamentul : este secundar trăirilor halucinatorii si delirante ( pot si acte si gesturi
ilogice , consecutive halucinațiilor și ideilor delirante ; ex : refuză mâncarea fiind convins că este
otrăvit de familie , vorbește singur , face gesture de apărare împotriva unor inamici imaginari ) .
Pot apărea episoade catatonice (inhibitie totală alterând cu stări de agitatie psihomotorie externă).
Totodată , apare apatia comportamentală , adinamia , tendința la retragere sau izolare socială . În
perioadele de suprapunere a simptomelor de depresie , sau secundar unor trăiri halicinator-
delirante , riscul suicidar este foarte crescut.
2.2. Aspecte paraclinice
Datele de laborator , exprimate prin tulburări ale activitătii elecrofiziologice ,biochimice ,
enzimatice si imagistice , servesc actualmente , mai mult investigatiilor știintifice, decât
necesitatii practice , care poate fi satisfacută doar prin analiza manifestărilor clinice . Din punct
de vedere neuropsihologic , eforturile au fost considerabile , încercandu-se prin teste
standardizate , localizarea anomaliilor discrete de la nivelul centrelor neuronale .
Testarea neuropsihologică este un instrument prin care se incearcă întelegerea
functionării retelei neuronale , integritatea sa , în vederea stabilirii unor programe de reabilitare ,
dar mai ales pentru monitorizarea în evolutie a tratamentului .
Imagistica cerebrală ( CT sau IRM ) demonstrează la nivel cortical , anomalii la nivelul
scizurii silviene si interemisferice , un volum cranian scăzut , volum redus al substantei cenușii (
mai ales emisferul stang anterior ) , hipofrontale , scăderea de volum a lobului temporal , parietal
inferior. La nivelul sistemului limbic ( mai ales emisferul stâg ) , s-a constatat o scădere in volum
a hipocampusului , amigdalei , girusului parahipocampal , bulbul olfactiv .
Dintre testele psihologice , scalele de cotare pot fi utilizate ca asistentă în diagnostic si
pentru evaluarea eficacității tratamentului . Caracteristica esentială in schizofrenie o reprezintă
o deteriorare cognitive , emotională , percepută si comportamentală a individului .
Expresia manifestăriilor clinice evolueaza diferențiat de la pacient la pacient , dar
întotdeauna sever ( în lipsa tratamentului ) si cu tendintă la cronicizare . Deteriorarea
neuropsihică a pacientului schizofrenic poate fi stabilită cu ajutorul mai multor teste , care in
10
general , pot fi împărtite în trei categorii : teste specific manifestăriilor psihotice se
efectuează pe baza unor chestionare de personalitate Minnesota ( MMPI ) fie prin probele
Rorschach , TAT ; 15 scale de evaluare a functionalitătii globale si deteriorării neuropsihice ,
metode de evaluare cu ajutorul observatiei .
2.3. Diagnostic pozitiv
Conform sistemului clasificator al OMS – ICD 10 , diagnosticul de schizofrenie necesită
un simptom bine definit si două simptome mai putin ferme din primele 4 grupe de simptome ,
enumerate mai jos , sau doua simptome din grupele simptomatologice 5-8 a caror prezență se
impune in cea mai mare parte a intervalului de o lună din următoarele 9 grupe simptomatologice
prezentate in tabelul 3 .
Tabel 3. Grupe simptomatologice

1. Ecoul gândirii , inserția si extragerea gândurilor;

2. Delir de control, influentă sau pasivitate;

3. Voci halucinatorii ;

4. Alte deliruri persistente , care nu sunt înrudite cultural pacientului respective ;

5. Halucinatii persistente;

6. Întreruperi ale desfășurarii normale a procesului gândirii ;

7. Comportament catatonic ;

8. Simptome negative ducând la izolare socială si performanțe sociale scazut in general ,


care nu sunt produse de medicatie ;
9. Viraj comportamental semnificativ si de durată ;

Criteriile de diagnostic DSM – IV impun două sau mai multe simptome din grupul A de
grupaj simptomatic si un simptom din criteriologia B , cu o durată de cel putin 6 luni , inclusiv
perioada prodromală si reziduală , cu o perioadă activă de cel putin o lună .
2.4. Diagnostic diferential
O gama de conditii medicale non-psihiatrice si o mare varietate de substante
( amfetamine , halucinogene , alcool , barbiturice , cocaină ) pot induce simptome psihotice si
stari catafonice. Frecvent Sida , porfiria intermitentă acută , epilepsia de lob temporal , maladia
Wilson, produc tulburări psihotice schizoforme ce trebuie differentiate de schizofrenie.
11
Tulburarea schizotipală este o tulburare de personalitate,subiectul fiind
singuratic,izolat,cu dificultăți de relaționare,prezinta idei neobișnuite,bizare putând sa apara
chiar idei de referinta si scurte episoade psihotice,dar nu intervine deteriorarea.
Tulburarea shizofreniformă are caracteristici asemănătoare schizofreniei,dar perioada de
evoluție este mai mică de șase luni.
Tulburarea schizoafectivă este caracterizată prin asocierea dintre sindromul schizofren si
simptomatologia afectivă(depresiva sau maniacala).
Tulburările de dispoziție ,in cazul episoadelor depresive sau maniacale trăsăturile
psihotice sunt precedate de tulburarea dispozitiei si se remit inainte de acestea . Se vor lua in
considerare antecedentele pacientului privind debutul și evoluția bolii,precum si tipul
episoadelor anterioare .
Tulburarea deliranta ,in care ideile delirante sunt mai puțin bizarre,cu aspect specific
(erotoman,de grandoare,de gelozie,somatice,persecutorii),bine sistematizate , viața socială
nefiind in general afectată.
Tulburările de personalitate (schizoidă,schizotipală,borderline,paranoida) sunt prezente
pe parcursul întregii vieți ,incepand cu perioada adultului tanar .Stările psihotice care potapărea
pe fondul acestei personalitați sunt de durata scurta,pasagere.Personalitatea
pacientului nu se modifică,spre deosebire de schizofrenie ,in care deteriorarea progreseaza
pe măsura evoluției bolii.
Manifestarile psihotice secundare bolilor somatice pot fi identice cu cele schizofrene
si,de aceea,este necesară mai ales in debutul schizofreniilor,investigarea clinica si paraclinica
complete a pacientului.

12
CAP.3. Complicatii si evolutie

3.1. Complicatii
Schizofrenia poate determina probleme severe emotionale , de comportament si de
sanatate si chiar probleme legale si financiare care pot afecta toate ariile vietii pacientului .
Complicatiile pe care schizofrenia le poate determina sau cu care se asociează sunt : suicid ,
comportament autodistructiv cum ar fi auto-mutilarea , depresie , abuz de alcool , droguri sau
medicamente prescrise , sărăcie, lipsa locuintei , conflicte familiale , inabilitate de a lucra sau de
a merge la scoală , probleme medicale datorate medicatiei antipsihotice , pacientul poate fii
victima sau autorul unor acte penale , afectiuni cardiace , deseori cauzate de fumatul intens .
3.2. Evolutie
Cel mai adesea , debutul se situeaza intre 15 si 25 de ani , dar theoretic nu exista limita de
varstă . Debutul poate fi brusc sau insidios dar majoritatea indiviziilor prezintă un tip de fază
prodromală constând in dezvoltarea lentă si progresivă a unei diversităti de semene si simptome
( de exemplu : retragerea socială , pierderea interesului pentru scoală sau serviciu , deteriorarea
igienei si tinutei ) .
Evolutia schizofreniei este marcată de exacerbari si remisiuni . Recaderille sunt de două
ori mai frecvente la pacientii care nu fac tratament de intretinere , fata de cei ce il urmeaza ; rata
recaderii este mai crescută si la bolnavii din familiile in care există niveluri ridicate de emoție
exprimată .
Conform clasificării lui Sereiski ( 1939) există 4 tipuri de remisiuni :
Tipul A : remisiunea permite reinserția bolnavului in familie , societate si profesie , este
echivalentă cu vindecarea .
Tipul B : remisiunea permite reinserția bolnavului in familie și societate , reincadrarea în
muncă se face la un nivel inferior celui anterior .
Tipul C : remisiunea permite reinserția in familie dar su supravegerea si ingrijirea
pacientului , ergoterapia este accesibilă .
Tipul D : remisiunea constă in stabilizarea simptomelor fara posibilinatea de reinserție in
familie si societate , pacientul necestă ingrijiri în serviciul de cronici .
Diverse studii constată că 10-20 % dintre schizofreni au o evolutie nesatisfăcătoare in
primii 10 ani de boală , necesitând institutionalizarea cronică . Între 30-50 % prezint o integrare
socială bună si foarte bună , iar restul au o desfăsurare satisfăcătoare intr-un mediu protejat .

13
CAP. 4 . Tratamentul

4.1. Principii generale de tratament


Schizofrenia este o boală cronică ce necesită tratament de-a lungul intregii vieti , chair
daca pacientul se simte mai bine , iar simptomele nu sunt evidente .
Tratamentul cu medicamente si terapia psihosocială poate ajuta pacientul să iși pună
afectiunea sub control si sa devină un participant activ si important la propria îngrijire . În timpul
perioadelor de criză sau a celor cu simptome severe , poate fii necesară spitalizarea pentru
siguranța pacientului și pentru ca acesta să beneficieze de ingrijiri , somn si conditii de igiena
adecvate .
De obicei tratamentul schizofreniei este prescris de un psihiatru cu experientă in tratarea
acestei condții . Dar in echipa terapeutica pot fi si alti profesionisti : psiholog , asistent social ,
asistenta de psihiatrie , deoarece tulburarea poate afecta mai multe arii ale vietii . Poate exista de
asemenea si un manager de caz care se va asigura că pacientul obtine cel mai bun tratament si că
îngrijirea acestuia este bine coordonată in cadrul echipei .
Diferitele scheme terapeutice ce utilizează neurolepticele tipice sau atipice pot insă să
amelioreze starea clinica a bolnavului și să-i asigure acestuia o reintegrare acceptabilă familială ,
profesională si socială . In linii mari , tratamentul bolnavilor schizofreni se inițiază numai de
catre medical psihiatru.
Tratamentul schizofreniilor se incepe numai in conditii de spitalizare si se poate continua
in ambulator sub stricta supraveghere medicală .
Alegerea antipsihoticului se va face in functie , pe de o parte de experiența clinică a
psihiatrului , iar pe de altă parte de particularitătiile somato-psihice si tabloul clinic decelat la
respectivul bolnav schizofren .
Nu există o schema terapeutică universal valabilă pentru toate schizofreniile . Se va
utiliza același antipsihotic care și-a demostrat eficacitatea in tratamentul anterior al pacientului
respective . În alegerea neurolepticului se va avea întotdeauna in vedere si posibilele efecte
secundare ale neurolepticelor .
Durata tratamentului medicamentos este de minimum 6 luni , la doze adecvate tabloului
clinic . Schimbarea neurolepticului este indicată numai în cazurile de intolerantă bine
documentată .
În general , utilizarea a mai mult de un singur antipsihotic este rar indicate . În cazurile
special se poate recomanda asocierea antipsihoticelor .
Tratamentul in 17ardive1717y al schizofreniei se va face cu cele mai mici doze posibil eficace.
14
4.2. Tratament medicamentos
Tratamentul medicamentos este cel mai important in tratarea schizofreniei . Aceasta
medicatie poate avea efecte secundare serioase dar rare , pacientul poate fi reticient in a-l lua.
Este bine ca pacientul sa discute aceste lucruri cu psihiatrul pentru a găsi impreună un tratament
care să fie acceptat si de pacient , cu mai putine efecte secundare .
Medicația antipsihotică este cel mai frecvent prescrisă pentru tratamentul schizofreniei .
Ea poate controla simptomele prin efecte asupra unor neurotransmițători cerebrali : 18ardive18
și serotonina . Există doua tipuri principale de medicatie antipsihotica .
Antipsihotice conventionale sau tipice : aceste medicamente sunt considerate in mod
traditional , eficiente pentru a controla simptomele 18ardive18 ale schizofreniei ( Tab. 4 ) . Ele
au efecte secundare neurologice frecvente si potential severe , incluzând dischinezia 18ardive si
simptomele parkinsoniene. Acest grup de medicamente cuprinde Haloperidol , Tioridazin .
Aceste antipsihotice tipice sunt deseori mai ieftine in special variantele geoerice , lucru care este
important mai ales în cazul in care tratamentul este pe termen lung.
Tabel 4. Antipsihotice conventionale

DCI Mod prezentare Doze uzuale


Sol inj 5 mg/ml , fiola 5 ml 75-150 mg/zi crestere gradată
Chlorpromazinum
Cpr. 25 mg 25-100 mg/zi
Levomepromazinum Fiole 25 mg/ml
Cpr 5 mg Până la 30 mg/zi ( cazuri severe
Haloperidolum Sol inj 5 mg/ml ( 1 ml ) )
Sol orala 0,2 % fl. 10 ml Doza de întreținere 5-10 mg/zi

Antipsihoticele de noua generație , numite și antipsihotice atipice ( Tab 5 ) . Aceste


antipsihotice mai noi sunt eficiente atât pe simptomele negative cât și pe cele pozitive . Această
grupă cuprinde : Clozapina , Risperidona . Olanzapina , Quetiapina , Ziprasidona , Aripiprazol ,
Paliperidona . Risperidona este singurul medicament aprobat pentru tratamentul schizofreniei la
copii cu vârsta intre 13 și 17 ani . Antipsihoticele atipice pot avea efecte secundare metabolice
cum unt cresterea in greutate , diabetul și nivelul crescut de colesterol .

15
Tabel 5 . Antipsihoticele atipice

DCI Prezentare Doză (mg)


Amisulpridum Cp . 200 mg 300-800
Aripiprazolum Cp . 5 , 10 , 15 , 30 mg 20-30
Fl. Sol . 1.3 ml ( 7,5 mg/ml)
(IM)
Clozapinum Tb. 25 , 100 mg 200-600
Olanzapinum Cp. 5 , 10 mg .
Fl. 10 mg pulbere ( IM ) 10-20
Cp. 5 , 10 , 15 , 20 mg. (
orodisp. )
Paliperidonum Cp . elib. Prelung . 1 , 5 , 3 , 6, 3-12
9 , 12 mg .
Quetiapinum Tb. 25 , 100 , 200 mg 300-800
Cp. XR 50 , 200 , 300 , 400
mg ( elib prelung ) .
Risperidonum Tb 1 , 2 , 3 , 4 mg 3-6
Fl. Sol. Orală 30 ml , 100 ml
(1mg/1ml)
Sertindolum Cp. Film. 4 , 12 , 16 , 20 mg . 4-20
Ziprasidonum Cps. 20 , 40 , 60 , 80 mg. 80-160
Fl. 20 mg/ml liofilizat ( IM)
Alegerea medicamntului depinde de fiecare pacient . Poate dura si câteva săptămâni de la
introducerea medicației până să se observe o ameliorare a simptomelor . În general , scopul
tratamentului cu medicamente antipsihotice este controlul eficient al semnelor si simptomelor cu
cele mai mici doze posibile . Pot fi de folos si alte medicamente , cum ar fi antidepresivele si
medicația antianxioasă . Dacă medicamentul ales nu este eficient pentru pacient sau are efecte
secundare intolerabile , medicul poate recomanda o combinație de medicamente , schimbarea cu
un alt medicament sau ajustarea dozelor ( Tab. 6 ) . Se recomandă ca pacientul să nu întrerupă
administrarea tratamentului fără sa discute cu medicul , chiar dacă se simte mai bine . În cazul în
care pacientul opreste brusc administrarea medicației ,poate apare o recădere a simptomelor
psihotice . În plus , medicația antipsihotică trebuie scăzută treptat si nu oprită brusc , pentru a
preveni apariția simptomelor de sevraj.

16
Este bine ca pacientul sa stie că oricare antipsihotic are efecte secundare și poate fi un risc pentru
sănătate.Unele antipsihotice , pot crește riscul de apariție a diabetului , creșterea in greutate ,
colesterol crescut si hipertensiune arterială . Clozapina poate determina o scadere periculoasă a
globulelor albe . Unele antipsihotice pot determina pot determina probleme serioase de sănătate
la persoanele in vârsta și de aceea trebuie evitate . Pacientul trebuie să vorbească cu medicul
despre toate efectele secundare posibile si să fie monitorizat pentru toate afectiuniile ce pot să
apară in timp ce ia medicația . De asemenea , medicația antipsihotică poate avea interactiuni
periculoase cu alte substanțe . Medicul ar trebui să știe despre toate medicamentele si substantele
pe care le ia pacientul , inclusiv vitaminele , mineralele sau suplimente vegetale.

Tabel 6 . Spectrul de actiune clinică a neurolepticelor

Medicamentul Acțiunea sedativă Acțiunea Actiunea


antipsihotică Antidelirantă
Clorpromazină ++++ ++ +
Levomepromazină ++++ + +
Tioridazina +++ + +
Clorprotixenă +++ ++ +
Zuclopentixol +++ +++ +++
Periciazina +++ + +
Alimenazină ++ + +
Preponderent cu o acțiune antipsihotică

Trifluoperazină ++ +++ ++++


Haloperidol ++ +++ ++++
Flufenazină + +++ +++
Preponderent cu acțiune stimulatoare

Sulpirid - ++ +
Neuroleptice atipice

Clozapină ++++ +++ +++


Quetiapină + ++ +++
Risperidonă + ++ +++
Olanzapină ++ +++ +++

17
++++ - Acțiune maximă; ++ - Acțiune slabă ;

+++ - Acțiune exprimată; - - Acțiunea lipseste.

4.3. Terapia electroconvulsivantă


Terapia electroconvulsivantă ( TEC ) este o metodă de tratament al psihozei , prin
provocarea repetată a unor convulsii epileptiforme de tip gradual .
Metoda a fost indusă in 1937 de către Celetti si Bini . Este indicată in următoarele situații
: schizofrenia catatonică , stări de agitație psihomotorie , comportament suicidar , rezistența la
tratamentul antipsihotic . În producerea convulsiei contează tensiunea , intensitatea si durata
curentului electric . Este bine să se folosească aparate care produc efectul convulsionant cu o
cantitate de curent minimă eficientă . Tensiunea folosită este de 80-150 V , iar timpul 0,2-0,5
secunde . Pot sa apară complicații ale TEC : fracturi , luxații , confuzie tranzitorie și amnezie
trecătoare , tulburări cardiovasculare care se datorează predominației tonusului vagal . Pot fi
prevenite cu 0,5 mg atropină administrate cu 30’ înainte de TEC .
Medicul se va iniția teoretic despre acest tratament dar și practic , asistând la sedințele de
TEC. Tratamentul va fi aplicat intr-o cameră separată de celelalte in care se fac alte tratamente ,
avand grijă ca pacienții să nu vadă sau să audă ce se întâmplă în camera de aplicare a TEC .
Trebuie sa existe un echipament de urgență pregătit : tub endotraheal , aspirator de secreție ,
medicamente de urgență , rezerve de oxigen , defibrilator ) . Ne asigurăm despre identitatea
pacientului , existența acceptului pentru TEC . Este bine să participe medicul anestezist și să fie
informat despre eventualele manifestări alergice ale pacientulu . Ne informăm dacă pacientul nu
a ingerat nimic in ultimele 5 ore . Se verifică starea danturii , protezele . Anestezicul se va ocupa
de supravegherea atropinei , apoi a unui anestezic de scurtă durată ( metohexiton) apoi a unui
miorelaxant ( clorura de suxametoniu ) . Pielea in zona de aplicare a electrozilor va fi degresată ,
electrozii umeziți si aplicați . Frecvent aplicarea electrozilor se face bitemporal . În cazul TEC
unilaterale un electron va fi plasat pe partea emisferei nondominante la 4 cm deasupra punctului
mediu de pe linia ce unește unghiul extern al orbitei si meatul auditiv extern . Al doilea va fi
plasat la 10 cm distanță de primul , deasupra meatului de aceeași parte , vertical .
În privința frecvenței ședintelor de TEC , ea este in general de două sau trei ori pe
săptămână. În Marea Britanie se practică o sedință pe săptămână . Cura cuprinde intre 6 și 12
ședințe , numărul depinzând de ameliorarea pacientului . De obicei ameliorarea este modestă
după două sau trei ședințe , dar devine evidentă după a treia sau a patra .
În cazul prezenței unor contraindicații la TEC dar și a necesutății instituirii lui , se poate
face tratamentul electroconvulsivant protejat .
18
Acest tip de tratament are loc fără realizarea convulsiei , doar cu realizarea unui somn profund ,
Ședința este in mod obligatoriu asistată de un medic anestezist . Se va administra înaintea
aplicării bitemporale a electrozilor , un barbituric cu durată scurtă de actiune ( tiopental ,
metohexital ) atropina si medicație curarizantă . Înaintea aplicarii stimulului electric pacientul va
fi hiperventilat cu oxigen 100 % , precum și după producerea convulsiei , până la reluarea
respirației .
TEC este eficientă . După Fink ( 1981) este “ procedura chirurgicală a psihiatriei “ .
Tratamentul este considerat a fi unul dintre cele mai sigure în medicină , cu mortalitate de
0,002-0,003 % ( Kalinowsky 1975 ) .

Fig.1. Terapia electroconvulsivă .


4.4. Tratament psihoterapeutic
Tratamentele psihosociale ameliorează răspunsul therapeutic la farmacooterapie
înbunătățind complicația pacientului .
Psihoterapia individuală , condusă de un profesionist experimentat il poate ajuta pe
pacient să facă față mai bine problemelor zilnice determinate de schizofrenie . Terapia îl poate
ajuta pe pacient să facă față mai bine problemelor zilnice determinate de schizofrenie . Terapia il
poate ajuta să-și îmbunătățească abilitățiișe de comunicare , relatiile , abilitatea de a lucra și
motivația pentru a continua tratamentul . Învătând despre schizofrenie , poate să o inteleagă mai
bine și să înțeleagă cât de important este să ia tratamentul medicamentos . De asemenea , îl poate
ajuta să facă față stigmatizării legată de faptul că are schizofrenie .

19
Terapia de stimulare , învățare și reînvațare a unor deprinderi si abilități sociale cu scopul unei
bune ajustări la mediul social și familial este susținută de o terapie de orientare familială , in care
se elimină factorii de întreținere a unor stări tensionate și generatoare de conflict și criticisc sau
hiperimplicare emotională . Atât pacientul cât și familia să poată beneficia de pe urma terapiei ,
care oferă sprijin și educație familiilor .
Simptomele au o șansă mai mare de ameliorare dacă membrii familiei înțeleg boala , pot
recunoște situațiile stresante care pot duce la recăderea bolii și pot ajuta ca pacientul și familia să
comunice mai bine și să înțeleagă conflictele familiale .
Dispensarizarea bolnavilor se face de către echipe recuperatorii policalificate , după planuri
riguroase și adaptate individual și coordonate de psihiatrii cu multă experiență , competență și
calități de educatori , atât pentru bolnavi , cât si pentru familiile acestora sau alte persoane din
anturajul acestora .
4.5. Profilaxia
Actualmente dovezile privind efectivitatea intervențiilor pentru prevenirea schizofreniei
nu sunt concludente . Tratamentul precoce poate ajuta la controlarea simptomelor înaintea
apariției unor complicații serioase și poate ajuta la îmbunătățirea prognosticului pe termen lung .
Urmarea planului de tratament poate ajuta la prevenirea recăderilor sau agravarea simptomelor
schizofreniei . Specialiștii speră că învătând mai multe despre factorii de risc ai schizofreniei ,
boala sa poată fi diagnosticată și tratată mai devreme .
Pentru persoanele cu risc crescut de schizofrenie , urmarea unor pași activi cum ar fi
evitarea folosirii drogurilor si moderarea consumului de alcool , dezvoltarea aptitudiniilor sociale
, evitarea izolării sociale , adoptarea unei atitudini pozitive asupra vieții , reducerea stresului ,
somnul suficient , consult psihologic si psihiatric la nevoie și introducerea tratamentului
antipsihotic cât mai precoce dacă este necesar , poate ajuta la minimizarea simptomelor și la
prevenirea ca acestea să se agraveze . Dacă pacientul are un tratament adecvat și se tine de planul
de tratament , are șanse bune de a duce o viață productivă si a functiona bine in activitătile
zilnice . Pacientul care fumează are nevoie de o doză mai mare de antipsihotic întrucât nicotina
interferă cu antipsihoticele , scazandu-le din effect . În mod similar , folosirea alcoolului si a
drogurilor poate face ca simptomele schizofreniei să se agraveze. Pacientul care are probleme cu
alcoolul sau abuzul de substanțe , poate avea un beneficiu mai mare dacă este integrat într-un
program care tratează atât schizophrenia dar și abuzul de alcool și droguri .

20
CAP. 5 . Obiectivul și motivația cercetărilor personale .

5.1. Motivația cercetărilor personale

În urma studiilor din ultimi ani s-a constatat un număr crescut considerabil de
schizofrenie, în special la persoanele singure mai ales la cele cu nivel economic scăzut, care
trăiesc în mari centre industriale. Deși cauza precisă a schizofreniei nu este cunoscută, au fost
identificați anumiți factori care favorizează apariția schizofreniei: condiții de viață stresante,
consumul de alcool și droguri în adolescență, istoric familial de schizofrenie.

Datorită impactului pe care il are schizofrenia asupra vieții pacientului aat pe plan
personal,social și profesional, dar și asupra familiei este important să dăm atenție măsurilor de
prevenire și control al schizofreniei. Trebuie să învățăm atât pacienții cât și apartinătorii acestora
să se prezinte la medic de la apariția primelor semne de disconfort.

Motivul pentru care am ales această temă , a fost dorința de a afla cât mai multe
informații despre pacienții care suferă de această boală și datorită impactului pe care îl are asupra
vieții pacientului. Deși nu este cunoscută cauza acestei boli, pentru mine reprezintă un motiv in
plus pentru care să aflu cât mai multe informații despre studiile care sau făcut de-a lungul vieții
și diagnostificarea acesteia.
Pacienții care suferă de această boală sunt judecați greșit de către societate și în primul
rând trebuie să conștietizăm populația asupra modului de prevenire, dar mai ales să aibă empatie
fată de pacienții diagnostificați cu schizofrenie și să realizeze cât de important este ca aceșta să
fie acceptați în societate.
5.2. Material si metodă de lucru
Lucrarea de fața cuprinde un studiu efectuat pe un număr de 20 de pacienți care suferă de
schizofrenie și care fac tratament in cadrul Spitalului de Boli Infectioase si Psihiatrie Baia Mare .
Culegerea datelor s-a realizat prin discuții purtate cu pacienții respectivi , aparținătorii acestora și
din foile lor de observație .

21
CAP.6. Rezultatele cercetărilor personale
Am ales din secția de Psihiatrie a Spitalului de Boli Infectioase și Psihiatrie Baia Mare un
eșantion de 20 de pacienți de sexe , vârste, medii sociale și forme clinice ale schizofreniei .
Repartizarea pe categorii de sexe în secția de Psihiatrie la Spitalul de Boli Infectioase si
Psihiatrie Baia Mare , indică un număr mai crescut a cazurilor la femei 60 % , iar la bărbați doar
40% . ( Tabelul 7 ; Figura 2 ) .
Tabel 7. Repartizarea cazurilor pe categorii de sexe .
Sex Nr.cazuri
Femei 12
Bărbați 8

Femei
Barbati

Fig. 2. Repartizarea cazurilor pe categorii de sexe


Repartizarea pe categorii de vârstă a pacienților bolnavi de schizofrenie indică un procent
mai ridicat la pacienții cu vârste cuprinse intre 31-50 de ani și un procent mai scăzut la pacienții
intre 18-30 de ani , un procent mai scăzut la pacientii cu varstre intre 51-60 de ani , si cel mai
scăzut procent sunt pacienții cu vârstre cuprinse intre 61-70 ani.( Tabel 8 , Fig 3 )

22
Tabel 8 . Repartizarea cazurilor pe categorii de vârstă
Vârstă 18-30 31-50 51-60 61-70
Nr. cazuri 6 8 4 2

6
18-30
5
31-50
4 51-60

3 61-70

0
18-30 31-50 51-60 61-70

Fig.3. Repartizarea cazurilor pe categorii de vârstă


În urma repartizării pacienților aleși pentru această statistică , am observant că incidența
îmbolnăvirilor în mediul urban este mai ridicată decât în mediul rural și anume 35% pentru
mediul rural si 65 % pentru mediul urban . ( Tabel 9 , Fig. 4 )
Tabel 9 . Repartizarea cazurilor pe medii sociale
Mediul social Urban Rural
Nr. cazuri 13 7

23
14
12
10
8
Urban(13)
6
Rural(7)
4
2
0 Rural(7)
Urban Urban(13)
Rural

Fig.4. Repartizarea cazurilor pe medii sociale


Repartizarea cazurilor in funcție de formele clinice ale schizofreniei , indică un procent
mai mare de 70 % a formei paranoide și un procent de 15 % a formei hebefrenice egal cu cel al
schizofreniei nediferențiată . ( Tabel 10 , Fig 5 ) .
Tabel 10 . Repartizarea cazurilor pe forme clinice ale schizofreniei
Forme clinice Hebefrenică Paranoidă Nediferențiată
Nr.cazuri 3 14 3

14

12

10

6
4
2
0

Hebefrenică
Paranoidă
Nediferențiată

Fig.5. Repartizarea cazurilor pe forme clinice ale schizofreniei.

24
CAP.7. Profilaxia
7.1. Preventie primară
Măsurile de profilaxie primară constă în :
Evitarea căsătoriilor între bolnavi de această patologie , deoarece riscul apariției bolii la
copii acestora atinge 38-68 % iar situația unui părinte bolnav , riscul constituie 14 % .
Igiena sarcinii: a se evita traumele psihice, stările tensionate, alcoolul, tutunul ,
medicamentele și drogurile.
Asigurarea unei atmosfere de ințelegere și respect în famile și la locul de muncă, evitarea
conflictelor relaționale, a stării tensionate .
Abordarea adolescentului cu sfaturi competente și înțelegere în timp util , pentru a evita
deprinderile neigienice , dăunătoare dezvoltării psihice (alcoolul, drogurile) .
Orientarea profesională conform aptitudinilor și dorințelor individului .
Evitarea traumelor legate de schimbarea locului de muncă sau necalificare .
Evitarea stărilor depresive .
Evitarea izolării sociale .
Tratarea precoce a afectiunilor organice (endocrine, metabolice, renale, cardiace,
neurologice ) .
Evitarea folosirii excesive a medicamentelor eliberate fără rețetă.
Evitarea surmenajului psihic .
Evitarea consumului de alcool, droguri, cafea în exces, condimente .
7.2. Prevenție secundară
Cuprinde depistarea cât mai precoce a schizofreniei .
Pacientul și medicul său trebuie să identifice factorii care duc la declanșarea simptomelor
schizofreniei, determină o recădere sau îl împiedică pe pacient să-și desfășoare activitățile
zilnice.
Efectuarea terapiei (în staționar și ambulatoriu), care previne progresia, agravarea și
apariția recidivelor .
Crearea unui regim individual de tratament in colaborare cu psihiatrul .
7.3. Prevenție tertiară
Include un complex de măsuri pedagogice , social-psihologice, profesionale care vizează.
Învățarea cât mai multor lucruri despre boală îl poate ajuta pe pacient să fie motivat în a
urma planul de tratament .

25
Antrenarea mecanismelor de compensare.
Stimularea compartimentelor intacte ale psihicului pacientului , care vor permite
restabilirea adaptabilității la viață .
Grupurile de suport îl pot ajuta pe pacienții cu schizofrenie să intalnească oameni care se
confruntă cu aceleași probleme .
Rstabilirea relațiilor sociale , a cunostințelor și a abilitătilor profesionale .
Educarea anturajului în a sustine pacientul .
Oferirea bolnavului , condiții igienice generale bune , unui regim individual , cu
excluderea supraefortului mintal .
Învățarea unor tehnici de ralaxare: pacientul poate încerca tehnici de reducere a stresului
cum sunt meditația , yoga sau tai-chi .
Se recomandă ca pacientul să-și planifice ziua și activitățiile. În acest fel poate rămâne
organizat . Pentru acest scop poate încerca să-și facă o listă de activități zilnice .
Se recomandă să reziste tentației de a nu mai lua medicamentele , chiar dacă pacientul se
simte mai bine . Dacă încetează să mai ia , cel mai probabil simptomele schizofreniei vor revenii
.
Crearea unei relații stabile și armonioase între echipa medicală și pacient , presupune o
bună pregătire psihologică a personalului care să permită înțelegerea și abordarea cu mult tact a
problemelor pacientului , precum și perceperea adecvată a gradului de dependență a pacientului
și stimularea participării active la tratament .
Pentru profilaxia maximă , pacientul trebuie să fie încadrat în regim de lucru și odihnă
rațional.

26