UNIVERSITATEA ,,ALEXANDRU IOAN CUZA” din IAȘI

FACULTATEA DE DREPT

REFERAT

DREPTUL CONCURENȚEI ȘI AL
CONSUMATORULUI

Procedura de investigare şi
sancţionare a practicilor anticoncurenţiale
Regulamentul 1/2003

PROFESOR: Lect. dr. Lucia IRINESCU

MASTERAND:
Dreptul afacerilor
Anul II

CUPRINS

1
I. Chestiuni introductive
II. Procedura de investigare a practicilor anticoncurențiale
III. Procedura de sancționare a practicilor anticoncurențiale
A. Sediul materiei
B. Obiective
C. Autorități competente
D. Domeniul de aplicare
E. Politica de clemenţă aplicată de Comisia Europeană
F. Metoda de calcul a amenzilor
G. Consolidarea eficacității sancțiunilor
a. Amenzi
b. Programe de clemență
c. Interacțiunea dintre programele de clemență destinate întreprinderilor și
sancțiunile aplicate persoanelor fizice
H. Poziția instituțională a autorităților naționale de concurență
I. Convergența procedurilor
IV. Concluzii
V. Bibliografie

I. Chestiuni introductive

2
 Regulamentul nr. 1/2003 a reprezentat o reformă istorică care a schimbat profund
procedurile de aplicare a articolelor 101 și 102 din TFUE („normele de concurență ale UE”).
Regulamentul a introdus un sistem de asigurare a respectării normelor bazat pe aplicarea directă
a normelor de concurență ale UE în ansamblul lor. Regulamentul a conferit și autorităților
naționale de concurență („ANC”) și instanțelor din statele membre, nu numai Comisiei,
competența de a aplica toate aspectele legate de normele de concurență ale UE. Acesta a
introdus, de asemenea, noi forme de cooperare, mai strânse, între Comisie și autoritățile
naționale de concurență, în special în cadrul Rețelei europene în domeniul concurenței („REC”).
Regulamentul nr. 1/2003 a furnizat Comisiei un cadru mai larg pentru a-și stabili
prioritățile, permițându-i acesteia să aloce mai multe resurse pentru investigarea de cazuri și
efectuarea de anchete în sectoare-cheie ale economiei afectate de denaturări ale pieței, precum și
pentru investigarea unor forme de comportament anticoncurențial mai puțin convenționale,
observate în sectoare noi, care pot fi de o importanță deosebită pentru consumatori.
Totodată, Regulamentul nr. 1/2003 a conferit Comisiei o serie de competențe noi în
materie de asigurare a respectării normelor, pe care le-a utilizat în mod regulat, printre care
competențe consolidate privind investigațiile și privind deciziile de acceptare a angajamentelor.
Noul sistem de asigurare a respectării normelor se bazează în mare măsură pe actorii de pe piață,
care își evaluează compatibilitatea comportamentului lor cu normele de concurență ale UE,
precum și pe acțiuni ex post clar direcționate de asigurare a respectării normelor întreprinse de
autoritățile de concurență. În acest sens, Comisia a oferit orientări generale detaliate pentru a
ajuta întreprinderile și autoritățile naționale responsabile cu asigurarea respectării normelor.
Regulamentul nr. 1/2003 a îmbunătățit considerabil activitatea ANC și a instanțelor
naționale de asigurare a respectării normelor de concurență ale UE. ANC și instanțele naționale
au nu numai competența să aplice pe deplin normele de concurență ale UE, ci și obligația de a
face acest lucru în cazul acordurilor sau practicilor de natură să afecteze comerțul dintre statele
membre. Aceste schimbări au încurajat în mod considerabil activitatea ANC de asigurare a
respectării normelor de concurență ale UE.
Regulamentul a introdus, de asemenea, instrumente de cooperare, precum și obligația de
a asigura partajarea eficientă a eforturilor și cooperarea eficace cu privire la modul de gestionare
a cazurilor și de a încuraja aplicarea coerentă a normelor. Pornind de la aceste mecanisme, REC a
devenit un forum cu multiple fațete de schimb de experiență în ceea ce privește aplicarea
dreptului material al concurenței și convergența procedurilor și sancțiunilor. Instanțele
judecătorești din statele membre joacă un rol esențial în asigurarea respectării normelor de
concurență ale UE la nivel privat.
Prin Regulamentul nr. 1/2003 s-a marcat o schimbare majoră a modului în care se asigură
respectarea legislației UE în domeniul concurenței. Normele de concurență ale UE au devenit
într-o mare măsură „lex loci” în ansamblul Uniunii. ANC au devenit un pilon esențial al aplicării
normelor de concurență ale UE. Acest lucru a însemnat că activitatea desfășurată în cadrul REC a
devenit din ce în ce mai importantă pentru a se garanta o asigurare coerentă a respectării

3
normelor și pentru a permite părților interesate să beneficieze de condiții de concurență mai
echitabile.
II. PROCEDURA DE INVESTIGARE A PRACTICILOR ANTICONCURENȚIALE
Regulamentul nr. 1/2003 reglementează procedura de investigare a practicilor
concurențiale în capitolul V intitulat ,,Competențele de investigație”. Astfel, Comisiei i se
atribuie competența de a putea iniția o investigație privind un anumit sector al economiei sau un
anumit tip de acord în diferite sectoare, atunci când evoluția schimburilor dintre statele membre,
rigiditatea prețurilor sau alte împrejurări sugerează posibilitatea restrângerii sau denaturării
concurenței în cadrul pieței comune.
Pe parcursul investigației, aceasta poate solicita printr-o cerere întreprinderilor sau
asociațiilor de întreprinderi în cauză să furnizeze informațiile necesare pentru aplicarea art. 81 și
82 din tratat (în special, toate acordurile, deciziile și practicile concertate) și poate, de asemenea,
efectua orice inspecție necesară în acest scop. Comisia poate publica un raport cu privire la
rezultatele investigației privind anumite sectoare ale economiei sau anumite acorduri în mai
multe sectoare și să invite părțile interesate să formuleze observații.
Atât atunci când trimite o simplă cerere de informații, cât și atunci când solicită, printr-o
decizie, unei întreprinderi sau asociații de întreprinderi să-i furnizeze informații, Comisia trebuie
să indice temeiul juridic și scopul formulării acestei cereri, precizând informațiile solicitate și
stabilind un termen în care acestea trebuie furnizate. În prima ipoteză, Comisia va arăta și
sancțiunile prevăzute la articolul 23 (amenzi) pentru furnizarea de informații inexacte sau care
induc în eroare, iar în cea de-a doua ipoteză, pe lângă sancțiunile prevăzute la art. 23, va indica
sau aplica atât sancțiunile prevăzute la art. 24 (penalități cu titlu cominatoriu), cât și dreptul de a
ataca decizia la Curtea de Justiție.
Obligațiile de a furniza informațiile solicitate în numele întreprinderii sau al asociației de
întreprinderi în cauză revine proprietarilor întreprinderilor sau reprezentanților acestora și, în
cazul persoanelor juridice, societăților sau asociațiilor care nu au personalitate juridică,
persoanelor autorizate să le reprezinte în temeiul legii sau statutului. Avocații autorizați în mod
corespunzător să acționeze pot furniza informațiile în numele clienților lor, având în continuare
întreaga responsabilitate în cazul în care informațiile furnizate sunt incomplete, inexacte sau
induc în eroare.
Pentru a-și îndeplini atribuțiile, Comisia poate să desfășoare toate inspecțiile necesare la
întreprinderi sau asociații de întreprinderi, reprezentanții oficiali și celelalte persoane care îi
însoțesc –autorizate de Comisie să desfășoare o inspecție –fiind împuternicite:
a) să intre în orice incinte, terenuri și mijloace de transport ale întreprinderilor și asociațiilor de
întreprinderi;
b) să examineze registrele și alte documente privind activitatea , indiferent de suportul pe care
sunt păstrate;
c) să ia sau să obțină, sub orice formă, copii sau extrase din aceste registre și documente;

4
d) să sigileze orice incinte destinate activității și orice registre și documente pe perioada
inspecției și în măsura necesară inspecției;
e) să ceară oricărui reprezentant sau membru al personalului întreprinderii sau asociației de
întreprinderi explicații cu privire la faptele sau documentele legate de obiectul și scopul
inspecției și să întregistreze răspunsurile acestora;
Atunci când reprezentanții oficiali și celelalte persoane care îi însoțesc, autorizate de
Comisie, constată că o întreprindere se opune inspecției, statul membru în cauză le acordă
asistența necesară, solicitând, dacă este cazul, sprijinul forțelor de ordine sau al unei autorități
publice de aplicare a legii echivalente, astfel încât să le dea posibilitatea de a desfășura inspecția.
În cazul în care asistența presupune autorizarea unei autorități judiciare în conformitate cu
dreptul national, această autorizație trebuie să fie solicitată; ea poate de asemenea să fie solicitată
și ca măsură de precauție. În această situație, autoritatea judiciară națională verifică dacă decizia
Comisiei este autentică și dacă măsurile coercitive preconizate nu sunt nici arbitrare și nici
excesive, având în vedere obiectul inspecției.
În cazul în care există o suspiciune întemeiată că registre sau alte documente privind
activitatea și obiectul inspecției, care ar putea fi pertinente pentru a dovedi o încălcare gravă a
art. 81 sau a art. 82 din tratat, sunt păstrate în orice alte incinte, terenuri și mijloace de transport,
inclusive în locuințele directorilor, administratorilor sau ale altor membri ai personalului
întreprinderilor sau asociațiilor de întreprinderi în cauză, Comisia poate dispune, printr-o decizie,
desfășurarea unei inspecții în aceste incinte, terenuri sau mijloace de transport.
Decizia indică obiectul și scopul inspecției, stabilește data la care începe, arată dreptul de
a o ataca la Curtea de Justiție și, în special, motivul care a determinat Comisia să concluzioneze
că există o suspiciune a încălcării art. 81 și 82 din tratat. Comisia ia o decizie în acest sens, după
consultarea autorității de concurență a statului membru pe teritoriul căruia urmează să se
desfășoare inspecția. O astfel de decizie nu poate fi executată fără autorizarea prealabilă a
autorității judiciare naționale a statului membru în cauză. Aceasta verifică dacă decizia Comisiei
este autentică și dacă măsurile coercitive preconizate nu sunt nici arbitrare și nici excesive,
ținând cont, mai ales de gravitatea încălcării suspectate, de importanța elementelor de probă
căutate, de implicarea întreprinderii în cauză și de probabilitatea rezonabilă ca registrele și
documentele privind activitatea care au legătură cu obiectul inspecției să fie păstrate în incintele
pentru care se solicită autorizația. Autoritatea judiciară națională poate solicita Comisiei, direct
sau prin intermediul autorității de concurență a statului membru în cauză, explicații detaliate
privind elementele care îi sunt necesare pentru a-i permite să verifice proporționalitatea
măsurilor coercitive preconizate.

III. PROCEDURA DE SANCȚIONARE A PRACTICILOR ANTICONCURENȚIALE

A. Sediul materiei (cadrul legislativ):

5
• Art. 101 TFUE (art. 81 TCE) - sunt vizate acordurile, deciziile asociaţiilor de întreprinderi şi
practici concertate (ale cartelurilor) care pot restricţiona concurenţa. Conform alin. (1) al art. 81
TCE, sunt incompatibile cu piaţa comună şi interzise orice acorduri între întreprinderi, orice
decizii ale asocierilor de întreprinderi şi orice practici concertate care pot aduce atingere
comerţului dintre statele membre şi care au ca obiect sau efect împiedicarea, restrângerea sau
denaturarea concurenţei în cadrul pieţei comune.
• Art. 102 TFUE (art. 82 TCE) - vizează folosirea în mod abuziv a unei poziţii dominante pe
Potrivit dispozițiilor acestui articol, este incompatibilă cu piaţa comună şi interzisă, în măsura în
care ar putea aduce atingere comerţului dintre statele membre, folosirea în mod abuziv de către
una sau mai multe întreprinderi a unei poziţii dominante deţinute pe piaţa comună sau pe o parte
semnificativă a acesteia. Aceste practici abuzive pot consta în special în:
(a) impunerea, direct sau indirect, a preţurilor de vânzare sau de cumpărare sau a altor condiţii
inechitabile de tranzacţionare;
(b) limitarea producţiei, comercializării sau dezvoltării tehnologice în dezavantajul
consumatorilor;
(c) aplicarea în raporturile cu partenerii comerciali a unor condiţii inegale la prestaţii echivalente,
creând astfel acestora un dezavantaj concurenţial;
(d) condiţionarea încheierii contractelor de acceptarea de către parteneri a unor prestaţii
suplimentare care, prin natura lor sau în conformitate cu uzanţele comerciale, nu au legătură cu
obiectul acestor contracte.
În ceea ce privește relația cu autoritățile naționale de concurență, prerogativele Comisiei
Europene sunt mai pronunțate. Astfel, autoritățile naționale sunt obligate să informeze Comisia
Europeană nu mai târziu de 30 zile înainte de data adoptării unei decizii în aplicarea art. 81 sau
82. Este totodată important de menționat că inițierea de către Comisie a procedurilor în vederea
adoptării unei decizii în aplicarea art. 81 sau 82, conduce la pierderea competenței autorităților
naționale de a aplica dreptul comunitar în cauza respectiva; în cazul în care cauza este pe rolul
autorităților naționale, Comisia poate prelua cazul numai în urma consultării autorităților
respective.
• Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1/2003 din 16 decembrie 2002 de punere în aplicare a
regulilor de concurenţă prevăzute în art. 81 (actual art. 101 TFUE) şi art. 82 (actual art. 102
TFUE) din Tratat (Regulamentul antitrust)
Regulamentul introduce procedura angajamentelor, potrivit căreia în cazul în care
Comisia identifică un acord care încalcă art. 81, poate accepta de la agenții economici în cauză
angajamente, în vederea eliminării aspectelor anticoncurențiale relevate în evaluarea preliminară
a Comisiei. În cazul nerespectării angajamentului, schimbării circumstanțelor, descoperirii altor
informații, Comisia poate redeschide procedura. Această procedură nu aduce atingere
competențelor autorităților naționale de concurență și instanțelor din statele membre.
• Instrucţiunile şi liniile directoare ale Comisiei Europene

6
• Principiile generale de drept:
* principiul egalităţii de tratament
(întreprinderile care furnizează Comisiei Europene mijloace de probă având o valoare similară
trebuie să beneficieze de reduceri similare de amendă în virtutea politicii de clemenţă adoptată de
Comisie - cauza T-109/02, Bolloré)
* principiul proporţionalităţii
(amenzile aplicate trebuie să fie proporţionale cu gravitatea faptei şi scopul urmărit)
* principiul bunei administrări
(Comisia trebuie să-şi respecte propriile linii directoare în ceea ce priveşte impunerea amenzilor
sau să justifice situaţiile excepţionale - cauza C397/03, Archer Daniels Midland)
* regula non bis in idem
(unei întreprinderi nu îi poate fi impusă o amendă de două ori pentru săvârşirea aceleiaşi fapte,
ceea ce implică existenţa triplei identităţi de acţiune/inacţiune, parte sancţionată şi interese
juridice pentru apărarea cărora se impune amenda - cauza C-204/00, Aalborg Portland)
B. Obiective
- eliminarea încălcărilor art. 81 şi art. 82 din Tratat (TCE) şi
- asigurarea punerii în aplicare eficientă a regulilor europene de concurenţă.
C. Autorităţi competente
- Comisia Europeană (care colaborează cu autorităţile de concurenţă din statele membre) şi
autorităţile de concurenţă din statele membre – în ceea ce priveşte aplicarea normelor
europene de concurenţă (practicile antitrust care nu afectează comerţul dintre statele membre
sunt, în continuare, sancţionate de normele dreptului naţional).
• sistemul competenţelor paralele – cauza Walt Wilhelm şi alţii împ. Bundeskartellamt 14/68,
hotărârea CJUE din 13 februarie 1969 (pag.12)
• în ceea ce priveşte autorităţile de concurenţă din statele membre, dacă acestea (art. 16.2 din
Regulamentul nr. 1/2003) adoptă decizii privind practici antitrust care au făcut deja obiectul unei
decizii emisă de Comisie, acestea nu pot decide altfel decât a decis Comisia. Pentru a evita acest
lucru, pot decide suspendarea procedurii lor, în aşteptarea deciziei Comisiei. In schimb, Comisia
poate decide altfel decât au făcut-o autorităţile naţionale.

D. Domeniu de aplicare

7
- orice persoană fizică sau juridică exercitând o activitate economică, fiind vizate şi încălcările
săvârşite în afara teritoriului UE, dacă implică o "punere în executare" pe teritoriul UE, sau chiar
simpla producere de efecte pe acest teritoriu
- Art. 23 al Regulamentului nr. 1/2003 reglementează competenţa Comisiei de a impune, prin
decizie, întreprinderilor (companiilor) sau asociaţiilor de întreprinderi (companii) amenzi pentru
încălcări ale regulilor de fond şi de procedură ale legislaţiei antitrust, amenzile neavând în niciun
caz natură penală.
Printr-o hotărâre dată la 27 decembrie 2011 în cauza Menarini Diagnostics SARL împ.
Italiei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a estimat că amenzile impuse pentru sancţionarea
acordurilor încheiate între întreprinderi (cartelurile) au un caracter penal, dat fiind cuantumul
ridicat al amenzii respective şi natura faptei săvârşite. Aceasta implică extinderea în favoarea
societăţilor sancţionate a tuturor garanţiilor prevăzute de art. 6.1, 6.2 şi 6.3 din CEDO privind
prezumţia de nevinovăţie şi drepturile apărării (dreptul de a fi informat, dreptul de a-şi pregăti
apărarea, legitima apărare, dreptul la un avocat, dreptul de a fi asistat gratuit de un interpret),
precum şi dreptul la dublul grad de jurisdicţie, prevăzut de Protocolul adiţional nr. 7 la CEDO.
Astfel, fiecărei întreprinderi sau asociaţie de întreprinderi care:
- încalcă fie cu intenţie, fie şi din neglijenţă prevederile art. 101 TFUE şi 102 din Tratat (TFUE)
- contravine unei decizii de impunere a unor măsuri interimare conform art. 8, sau
- nu respectă un angajament care devine obligatoriu printr-o decizie conform art. 9,
Comisia îi poate impune, printr-o decizie, o amendă care nu poate depăşi 10% din cifra de
afaceri totală din exerciţiul financiar precedent.
Dacă încălcarea săvârşită de un cartel priveşte activităţile membrilor săi, amenda maximă
este de 10% din cifra de afaceri totală a fiecărui membru activ pe piaţă, afectat de încălcarea
săvârşită de cartel.
Art. 23 stipulează, de asemenea, faptul că, la stabilirea valorii amenzii, trebuie luată în
considerare atât gravitatea, cât şi durata încălcării.
Pentru încălcări ale regulilor de procedură, cu intenţie sau din neglijenţă, Comisia poate
impune, prin decizie, amenzi care nu depăşesc 1% din cifra de afaceri totală din exerciţiul
financiar precedent, în situaţiile prevăzute la art. 23 alin.1 lit. a) - e).
Spre exemplu, în cauza C-89/11, E.ON Energie AG împ. Comisiei, având ca obiect o
cerere de anulare a Deciziei C (2008) 377 final a Comisiei din 30.01.2008 privind stabilirea unei
amenzi în temeiul art. 23 alin. 1 lit. e) din Regulament pentru rupere de sigilii , Comisia a impus
E.ON o amendă de 38 milioane de euro, amendă confirmată în ultimă instanţă de CJUE -
hotărârea CJUE din 22.11.2012,).
,,În luna mai 2006, Comisia a efectuat o inspecție în incintele destinate activității
comerciale ale întreprinderii E.ON Energie AG aflate la Munchen (Germania) în scopul de a
verifica temeinicia bănuielilor privitoare la participarea acesteia la acorduri anticoncurențiale.

8
Întrucât inspecția nu a putut fi încheiată în aceeași zi, documentele selecționate în vederea unei
examinări mai detaliate au fost depozitate într-o incintă pusă la dispoziția Comisiei de E.ON
Energie. Ușa incintei a fost încuiată şi pe aceasta s-a aplicat un sigiliu oficial al Comisiei.
Sigiliile Comisiei sunt autoadezivi din plastic. În cazul în care sunt desprinse, sigiliile nu
se rup, însă apar mesaje ``VOID`` cu caracter permanent atât pe suprafața sigiliilor, cât şi pe
versoul adeziv. Atunci când echipa de inspecție a revenit la fata locului în dimineața celei de a
doua zile a inspecției, aceasta a constatat în mod special ca mesajul ``VOID`` apărea pe sigiliul
aplicat cu o zi înainte.
În consecință, prin decizia din 30 ianuarie 2008, Comisia a aplicat întreprinderii E.ON
Energie o amendă de 38 de milioane de euro pentru rupere de sigilii. Întreprinderea a solicitat
anularea acestei decizii, formulând o acţiune în faţa Tribunalului, care a fost respinsă prin
hotărârea din 15 decembrie 2010.
Împotriva acesteia, E.ON Energie a formulat recurs, iar prin hotărârea pronunțată Curtea
l-a respins., subliniind că Tribunalul nu a efectuat o răsturnare nefondată a sarcinii probei, nici nu
a încălcat principiul prezumției de nevinovăţie. Astfel, din moment ce Comisia constatase o
rupere de sigilii pe baza unei serii de probe, Tribunalul a considerat in mod întemeiat că revenea
E.ON Energie sarcina de a prezenta probe care să dovedească contrariul.
Pe de altă parte, Curtea a respins argumentul E.ON Energie potrivit căruia Tribunalul ar fi
încălcat principiul proporționalității prin faptul că nu a redus amenda aplicată de Comisie. Curtea
subliniază că ar trebui să poată fi constatată o eroare de drept comisă de Tribunal, ca urmare a
caracterului inadecvat al cuantumului unei amenzi, doar în măsura în care ea ar aprecia că nivelul
sancțiunii este nu doar inadecvat, ci şi excesiv, până la a fi disproporționat.
În această privință, Curtea constată că Tribunalul nu a comis nicio eroare de drept atunci
când a considerat că o încălcare care constă într-o rupere de sigilii este deosebit de grava prin
înseşi natura sa. In plus, având în vedere că, Comisia ar fi putut să aplice E.ON Energie o
amendă de 10 % din cifra sa de afaceri anuală dacă ar fi dovedit existenţa unor practici
anticoncurențiale, amenda de 38 de milioane de euro aplicată pentru rupere de sigilii, care
reprezintă 0,14 % din cifra sa de afaceri anuală, nu poate fi considerată excesivă în raport cu
necesitatea de a asigura efectul descurajator al acestei sancțiuni".
Demn de menţionat este că, în situaţia în care întreprinderile refuză să coopereze în
cadrul unei inspecţii, îi poate fi augmentat cuantumul amenzii impuse pentru orice încălcare a
regulilor de fond descoperită.
Art. 24 din Regulament prevede competenţa Comisiei de a impune, prin decizie, asupra
întreprinderilor sau asociaţiilor de întreprinderi, penalităţi cu titlu cominatoriu care nu pot depăşi
5% din cifra de afaceri medie zilnică din exerciţiul financiar precedent pe zi şi calculate de la
data stabilită în decizie pentru a le obliga să: art. 24 alin. 1 lit. a) - e) din Regulament.
Termenele de prescripţie pentru aplicarea de sancțiuni –reglementate de art. 25 şi 26 din
Regulament se aplică atât în ceea ce priveşte impunerea amenzilor şi penalităţilor cu titlu
cominatoriu (de 3 ani în cazul încălcării dispoziţiilor privind solicitarea de informaţii sau

9
desfăşurarea inspecţiilor şi de 5 ani în cazul tuturor celorlalte încălcări), cât şi aplicării acestora.
Prescripția curge din ziua în care se comite încălcarea. Totuși, în cazul unor încălcări continue
sau repetate, timpul se calculează din ziua încetării încălcării.
E. Politica de clemenţă aplicată de Comisia Europeană
Politica de clemenţă aplicată de Comisie pentru încurajarea denunţării cartelurilor
stimulează companiile (întreprinderile) implicate într-un cartel să prezinte dovezi care să ajute
Comisia să depisteze practicile concertate şi să îşi argumenteze acuzarea.
Aşa-numitul program de clemenţă al Comisiei nu se aplică decât "acordurilor secrete"
(cartelurilor), acesta reprezentând unul dintre cele mai grave tipuri de restricţionare a
concurenţei, de încălcare a art.101 TFUE, deoarece determină creşterea profiturilor
participanţilor la cartel, având efecte negative asupra consumatorilor, prin creşterea preţurilor,
fără a produce vreun beneficiu care să compenseze aceste efecte negative.
Programul de clemenţă al Comisiei Europene vizează două tipuri de prestaţii potenţial
disponibile pentru companiile participante la un cartel, şi anume imunitatea şi reducerea
cuantumului amenzii. O companie nu poate beneficia de imunitate decât dacă este prima care
denunţă un cartel în care este implicată şi de care Comisia nu are cunoştinţă, furnizând suficiente
probe care să permită Comisiei să demareze anchetarea cazului. Furnizarea informaţiilor se
realizează, de obicei, verbal, în vederea reducerii riscurilor privind divulgarea informaţiilor unor
eventuali solicitanţi de daune-interese. Include o descriere detaliată a cartelului (a acordului
propriu-zis), a datelor tuturor persoanelor fizice şi juridice considerate a fi implicate, precum şi
informaţii legate de orice fel de solicitare de clemenţă adresată altor autorităţi.
În plus, compania solicitantă trebuie să îndeplinească şi o serie de condiţii suplimentare,
cum ar, de ex. încetarea activităţii derulate în cadrul cartelului, cu excepţia unei solicitări în sens
contrar din partea Comisiei, cooperarea într-o manieră sinceră, totală, permanentă şi rapidă cu
reprezentanţii Comisiei, lipsa constrângerii exercitate asupra membrilor unui cartel, etc.
Celelalte companii, care cer ulterior să coopereze cu Comisia nu pot primi decât reduceri
ale cuantumului amenzilor ce ar urma să le fi aplicate : între 30-50% pentru prima companie care
îndeplineşte condiţiile, 20-30% pentru a doua şi de până la 20% pentru toate celelalte. De
menţionat că, în acest caz, nu este necesară îndeplinirea condiţiei privind constrângerea
exercitată asupra membrilor unui cartel pentru a putea beneficia de reducerea cuantumului
amenzii, ca în situaţia solicitării privind imunitatea.
PROCEDURA ACCELERATĂ
Regulamentul privind practicile concertate (nr. 773/2004), astfel cum a fost modificat
prin regulamentul nr. 622/2008 al Comisiei, a permis, începând cu 2008, Comisiei, la aprecierea
acesteia, dreptul a oferi pretinşilor membri ai unui/mai multor cartel (uri) ocazia de a iniţia
negocieri. În ultima perioadă, a crescut numărul negocierilor raportat la numărul deciziilor de
constatare a faptelor de încălcare a regulilor antitrust, suma de aproximativ 1,9 miliarde euro
fiind constituită din amenzile impuse în 2013 practicilor concertate, urmare a derulării procedurii
prevăzută de regulament.

10
 Negocierile accelerează procedura adoptării unei decizii, acest aspect prezentând
avantajul de reducere a numărului recursurilor în anulare în faţa Curţii Europene, membri
cartelului care colaborează cu instituţia Comisiei Europene putând beneficia de o reducere de
10% din amenda care le-ar putea fi impus la finalul procedurii. (reducerea este mică, iar
companiile nu pot negocia cu instituţia Comisiei asupra existenţei faptei sau asupra amenzii
corespunzătoare). Mai mult, decizia rezultantă mai puţin detaliată ar fi mai puţin utilă pentru
terţii interesaţi a exercita acţiunea în despăgubire pentru eventuale daune cauzate de practicile
antitrust.
F. Metoda de calcul a amenzilor
Comisia practică o politică preventivă în aplicarea legislaţiei antitrust, iar acţiunea în
cazul încălcării de către firme a normelor antitrust este întărită şi prin creşterea eficacităţii
sistemului de stabilire şi impunere a amenzilor. Aceasta are un scop preventiv și, ca urmare,
trebuie să fie îndeplinite două obiective: pedepsirea și descurajarea. Amenda trebuie să aibă un
rol punitiv pentru compania care a încălcat legislaţia antitrust, dar trebuie, de asemenea, să
descurajeze puternic atât compania în cauză, pentru a nu mai repeta infracţiunea, cât şi orice altă
companie, care ar intenţiona să participe la un cartel. Companiile, care urmăresc profitul, pot fi
descurajate doar dacă sancţiunea aplicată depăşeşte câştigul pe care se aşteaptă să îl obţină prin
infracţiune, având în vedere riscul de a fi descoperite şi amendate. Ca urmare, pentru ca o
amendă să aibă efectul de descurajare, trebuie să fie legată de profitul suplimentar pe care
compania prevede să îl obţină prin participarea la cartel, şi nu de profiturile pe care le realizează
efectiv.
Prin revizuirea liniilor directoare ale Comisiei privind metodologia de stabilire a
amenzilor din 2006, în cazurile de încălcare a dispoziţiilor Tratatului CE care interzic cartelurile
şi practicile restrictive în afaceri (art. 101 TFUE) şi abuzurile de poziţie dominantă (art. 102
TFUE), Comisia a avut în vedere ca metodologia de calcul să permită stabilirea amenzilor la
niveluri care să reflecte mai bine importanţa economică a infracţiunii, gravitatea şi durata
acesteia, precum şi ponderea fiecărei companii implicate.
Comisia trebuie să-şi respecte liniile directoare, iar dacă se îndepărtează de acestea,
trebuie să justifice excepţiile, în sensul dovedirii neîncălcării principiului egalităţii de tratament.
Curtea a stabilit de mai multe ori în cadrul jurisprudenţei că practica Comisiei din deciziile
anterioare nu este obligatorie pentru ea însăşi, întrucât nu face parte din cadrul juridic:
- Durata faptei
- Gravitatea faptei (circumstanţele specifice ale săvârşirii acesteia, contextul, efectul disuasiv al
amenzii ce urmează a fi impusă)
- Ponderea companiei implicate (cifra de afaceri anuală pe exerciţiul financiar precedent)
Comisia a stabilit o limită globală: pentru fiecare încălcare a legislaţiei antitrust, amenda
este limitată la 10 % din cifra de afaceri anuală globală realizată de companie.

11
 Comisia poate să aplice o amendă de bază reprezentând până la 30% din valoarea
vânzărilor relevante anuale (corespunzătoare produsului vizat de încălcare) ale firmei implicate
în infracţiunea în cauză. Vânzările relevante sunt, de obicei, vânzările produselor vizate de
încălcare în ultimul an complet al încălcării.
Cele mai grave încălcări au vizat stabilirea orizontală a preţurilor, împărţirea pieţei,
limitarea producţiei. dar chiar şi în privinţa acestora, deşi sunt susceptibile a le fi aplicate cele
mai ridicate amenzi, Comisia nu s-a apropiat până în prezent de pragul de 30% sus-menţionat, ci,
mai degrabă de 15 - 19%. Cele mai mari amenzi impuse au fost în cazul cartelurilor Marine
Hoses (25%) şi Chloroprene Rubber (21%).
Astfel, :
- se stabileşte volumul vânzărilor produsului respectiv în exerciţiul financiar anual precedent
- se aplică procentul de 30% (stabilirea cuantumului amenzii în funcţie de gravitatea faptei)
- suma rezultată va fi multiplicată cu numărul anilor pe parcursul cărora s-a săvârşit fapta (liniile
directoare stabilite de Comisie rotunjeau perioadele inferioare unui an, dar CJUE a stabilit că
ceea ce contează este durata reală a faptei, întrucât altfel ar fi încălcat principiul proporţionalităţii
– cauza T-391/09, Evonik Degussa)
- suma rezultată va fi multiplicată cu un procent de maxim 25% din volumul vânzărilor
produsului în discuţie (în scopul descurajării săvârşirii de noi fapte)
Amenda de bază poate fi majorată şi în funcţie de existenţa unor factori agravanţi:
- recidiva (creşterea amenzii putând ajunge şi până la 100%; ex. companiei Arkema France i-a
fost impusă o cotă de majorare de 90% a cuantumului de bază al unei amenzi aplicate de
Comisie, menţinută de Tribunal în cauza T-343/08, Arkema France împ. Comisiei; membrilor
unui cartel nu trebuie să li se aplice aceeaşi cotă de majorare a hotărât CJUE, cauza T-391/09,
Evonik Degussa)
- refuzul de cooperare
- instigare/constrângere
Cuantumul amenzii poate fi şi diminuat în funcţie de o serie de circumstanţe atenuante :
- cooperarea s-a derulat în afara cadrului legal stabilit de programul de clemenţă al Comisiei
- comportamentul antitrust a fost autorizat sau încurajat de o autoritate publică sau prin lege
- compania în cauză a fost implicată într-o proporţie minimă şi a evitat aplicarea acordurilor
ilicite (nu poate fi considerată o posibilă circumstanţă atenuantă un "rol exclusiv pasiv sau
supus" (cauza T-352/09, Novacke)
- încetarea încălcării din momentul intervenţiei Comisiei (cu excepţia situaţiei concentrărilor
economice - cartelurilor)

12
 În circumstanţe excepţionale, Comisia poate reduce cuantumul amenzii în cazul în care
compania oferă dovezi obiective și suficient de clare că se află în imposibilitatea de a plăti
amenda, deoarece aceasta este de natură să afecteze în mod serios viabilitatea economică a
companiei.
Referitor la clasamentul celor mai mari amenzi aplicate în cazurile concentrărilor
economice (cartelurile), din 1969 şi până în prezent, datele publicate de Comisia Europeană
(European Commission, 2014b) arată că primele zece amenzi se concentrează în perioada 2007 –
2014, excepţie făcând amenda aplicată în anul 2001 companiei Hoffmann-La Roche, în cazul
cartelului pe piaţa vitaminelor.
Amenda individuală record, de 715 milioane de euro, a fost impusă grupului francez
Saint – Gobain, prin decizia Comisiei din 12 noiembrie 2008, pentru participarea la un cartel ce a
funcţionat în perioada 1998 - 2003 pe piaţa geamurilor pentru automobile şi care a avut ca scop
împărţirea pieţei şi schimbul de informaţii confidenţiale privind livrările producătorilor implicaţi
în cartel. În acest caz, suma amenzilor individuale impuse membrilor cartelului a totalizat 1,38
miliarde de euro.
Pe următoarele două poziţii se situează amenzile impuse, prin decizia din 5 decembrie
2012, companiilor Philips (circa 705,3 milioane de euro) şi LG Electronics (circa 687,5 milioane
de euro), pentru participarea la două carteluri pe pieţele tuburilor pentru monitoare TV şi
monitoare de calculatoare, din Asia şi Europa.
G. Consolidarea eficacității sancțiunilor
a. Amenzi
Legislația UE nu reglementează și nici nu armonizează sancțiunile în cazul încălcărilor
normelor UE antitrust. Statelor membre le revine sarcina să se asigure că legislația națională
prevede sancțiuni eficace, proporționale și disuasive. Indiferent de sancțiunea care se aplică într-
o jurisdicție, se admite, în general, că asigurarea respectării normelor antitrust nu poate fi eficace
dacă nu este posibil să se impună întreprinderilor amenzi civile/administrative cu caracter
disuasiv.
Atenția constantă1 acordată eficacității amenzilor a contribuit la atingerea unui nivel înalt
de convergență voluntară, multe ANC utilizând o metodologie de bază similară de stabilire a
amenzilor. Divergențe persistă în ceea ce privește principiile subiacente ale modului de calculare
a amenzilor, cum ar fi baza utilizată pentru calcularea cuantumului de bază al amenzii și metoda
prin care se iau în considerare gravitatea și durata încălcării.
Pentru ca eforturile de asigurare a respectării normelor antitrust ale UE să fie mai
convergente și mai eficace în întreaga UE, este necesar să se garanteze faptul că toate ANC au
competențe efective de a impune amenzi disuasive întreprinderilor și asociațiilor de întreprinderi.
În acest sens, sunt importante aspectele legate de:

1 https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/PDF/?uri=CELEX:52014DC0453&rid=1

13
- competența ANC de a impune amenzi civile/ administrative eficace întreprinderilor și
asociațiilor de întreprinderi pentru încălcarea normelor de concurență ale UE,
- asigurarea faptului că există norme de bază minime privind stabilirea amenzilor care să țină
seama de gravitatea și durata încălcărilor și prevederea unui plafon legal uniform,
- asigurarea faptului că se pot impune amenzi împotriva întreprinderilor, în conformitate cu
jurisprudența constantă a instanțelor UE, în special în ceea ce privește răspunderea societății-
mamă și succesiunea economică.
Orice măsură luată în acest sens ar trebui să găsească echilibrul just între o mai mare
convergență a normelor de bază pentru amenzi și un nivel adecvat de flexibilitate al ANC în
impunerea de amenzi în cazurile individuale.
b. Programe de clemență
Modelul de program de clemență al REC este un exemplu bun pentru modul în care REC
poate să elaboreze instrumente eficace de politică. Modelul stabilește modul de elaborare a unui
program de clemență de ultimă oră și a constituit un catalizator major în încurajarea tuturor
statelor membre și/sau ANC să introducă și să își dezvolte propriile politici de clemență. S-a
înregistrat un grad semnificativ de aliniere la acest model și în prezent se depun eforturi pentru
aplicarea îmbunătățirilor aduse modelului cu ocazia revizuirii sale din 2012.
Un program de clemență bine conceput constituie un instrument esențial pentru
consolidarea asigurării eficace a respectării normelor în ceea ce privește cele mai grave încălcări,
în special a cartelurilor secrete de fixare a prețurilor și de împărțire a pieței. Cu toate acestea, nu
există nicio cerință la nivelul UE de a avea un program de clemență în vigoare și nivelul
exemplar de convergență poate fi întotdeauna pus sub semnul întrebării. Este necesar să se
asigure faptul că progresele obținute în programele de clemență sunt menținute.
c. Interacțiunea dintre programele de clemență destinate întreprinderilor și sancțiunile
aplicate persoanelor fizice
Majoritatea statelor membre prevăd sancțiuni împotriva persoanelor fizice pentru
încălcarea legislației din domeniul concurenței, pe lângă amenzile impuse întreprinderilor. Dacă
aceste sisteme nu oferă clemență angajaților din întreprinderile care au în vedere solicitarea de
clemență, rezultatul poate fi descurajarea, în ansamblul UE, a cooperării cu autoritățile.
Amenințarea pe care o reprezintă investigațiile și sancțiunile împotriva angajaților ar putea să
descurajeze potențialii solicitanți de clemență.
În prezent, doar în câteva jurisdicții există suficiente măsuri pentru a proteja angajații
întreprinderilor de sancțiuni individuale în cazul în care cooperează în cadrul unui program de
clemență destinat întreprinderilor, oferit de o ANC sau de Comisia Europeană. Este necesar să se
ia în considerare posibilitatea de a aborda problema care există la nivelul statelor membre privind
interacțiunea dintre programele de clemență destinate întreprinderilor și sancțiunile împotriva
persoanelor fizice.
H. Poziția instituțională a autorităților naționale de concurență

14
 Legislația UE le oferă statelor membre un nivel ridicat de flexibilitate în ceea ce privește
elaborarea regimurilor concurențiale naționale. În ciuda faptului că în legislația UE nu se prevăd
cerințe specifice, poziția ANC a evoluat în direcția unei mai mari autonomii și eficacități. Multe
dintre reglementările naționale conțin garanții specifice de independență și imparțialitate a ANC.
De exemplu, recentele reforme din Cipru, Irlanda, Grecia și Portugalia au consolidat poziția
ANC. Altor state membre li s-a recomandat, în cadrul semestrului european, să efectueze reforme
pentru a consolida poziția instituțională și resursele ANC2. Comisia a urmărit îndeaproape
cazurile în care ANC au fuzionat cu alte organisme de reglementare. O astfel de fuziune a
competențelor nu ar trebui să aibă drept consecință slăbirea capacității ANC de asigurare a
respectării normelor de concurență sau reducerea mijloacelor alocate controlului în materie de
concurență.
Pentru a garanta asigurarea eficace a normelor de concurență ale UE, ANC ar trebui să își
exercite în mod independent funcțiile și să dispună de resurse adecvate. Încă există dificultăți în
acest sens, în special în ceea ce privește autonomia ANC față de guvernele proprii și în ceea ce
privește numirile și demiterile factorilor de conducere sau de decizie ai ANC.
De asemenea, s-au constatat probleme în ceea ce privește asigurarea de resurse umane și
financiare suficiente. Aceste aspecte se reflectă în rezoluția REC adoptată de către cadrele de
conducere ale ANC privind nevoia continuă de a avea instituții eficace, adoptată în contextul
reducerii resurselor anumitor autorități3.
Rezoluția a subliniat, printre altele, necesitatea de a dispune de o infrastructură și de
resurse de specialitate adecvate.
În plus, progresele realizate până în prezent sunt fragile și pot fi anulate în orice moment.
Această evoluție contrastează cu situația din alte domenii de politică, cum ar fi telecomunicațiile,
energia și transportul feroviar, în care legislația UE prevede deja o serie de cerințe privind
independența, resursele financiare și umane ale autorităților naționale de supraveghere.
Este necesar să se asigure faptul că ANC își pot exercita sarcinile în mod imparțial și
independent. În acest scop, este nevoie de garanții minime pentru a se asigura independența
ANC, precum și a membrilor organelor de conducere sau de administrație ale acestora, iar ANC
să aibă la dispoziție suficiente resurse umane și financiare. În acest sens, este important să se
aloce ANC un buget separat, iar acestea să se bucure de autonomie bugetară, să existe proceduri
clare, transparente și pe baza meritelor de numire a membrilor organelor de conducere sau de
administrație ale ANC, să se ofere garanții că demiterea acestora se poate face doar din motive
obiective care să nu aibă legătură cu procesul decizional al ANC și să se prevadă norme privind
conflictele de interese și incompatibilitățile în ceea ce privește organele de conducere sau de
administrație ale ANC.
I. Convergența procedurilor

2 Semestrul European 2014: Recomandări specifice fiecărei țări, COM(2014) 400 final.
3 A se vedea linkul http://ec.europa.eu/competition/ecn/ncas.pdf.

15
 Procedurile prin care ANC aplică normele de concurență ale UE sunt în mare parte
reglementate de dreptul intern, sub rezerva respectării principiilor generale ale dreptului UE, în
special a principiilor efectivității și echivalenței. Acest lucru înseamnă că ANC aplică normele de
concurență ale UE pe baza unor proceduri diferite.
Multe state membre și-au aliniat în mod voluntar procedurile într-o mai mare sau mai
mică măsură, în conformitate cu normele de procedură stabilite de Comisie în Regulamentul nr.
1/2003. Activitatea multilaterală din cadrul rețelei a constituit un catalizator pentru promovarea
unei mai bune convergențe. În 2013, ca urmare a raportului din 2009, REC a aprobat șapte
recomandări privind principalele competențe de asigurare a respectării normelor. Aceste
recomandări sunt menite să servească drept argumente pe care ANC le pot utiliza față de factorii
de decizie politică pentru a-i convinge să le acorde un set de instrumente eficace în domeniul
concurenței.
În prezent, există încă diferențe în cadrul UE. Deși majoritatea ANC au în prezent același
instrumente principale de lucru ca și Comisia, unele sunt private în continuare de competențe
fundamentale, cum ar fi cea de a efectua inspecții în afara sediilor întreprinderilor. Nu toate ANC
au competențe exprese de stabilire a priorităților în materie de asigurare a respectării normelor, și
anume de a alege ce cazuri să investigheze. Există, de asemenea, diferențe în ceea ce privește
sfera competențelor de investigare, de exemplu, anumite ANC au competența de a efectua
inspecții, dar nu și de a pune sigilii sau de a colecta probele digitale în mod eficace. În mod
similar, toate ANC au competența de a adopta decizii de interdicție, însă unele nu pot impune
măsuri corective structurale. Unele ANC nu pot sancționa eficace nerespectarea unei decizii de
acceptare a angajamentelor sau nu-și pot exercita în mod real competența de a inspecta.
Recomandările REC sunt foarte utile în practică, dar atunci când diferențele procedurale
sunt tributare sistemelor și tradițiilor juridice naționale, convergența nu poate fi întotdeauna
realizată prin aceste instrumente fără forță juridică obligatorie. În plus, progresele realizate în
ceea ce privește asigurarea convergenței pot fi oricând anulate. Diferențele dintre normele
procedurale au ca rezultat costuri și incertitudine juridică pentru întreprinderile care desfășoară
activități transfrontaliere.
Este necesar să se asigure faptul că toate ANC au o gamă completă de competențe, care
să fie eficace și să aibă o sferă de aplicare largă. Printre elementele importante în acest sens se
numără competențele de investigare de bază, dreptul ANC de a-și stabili prioritățile în materie de
investigație, competențele decizionale cheie și competențele necesare de asigurare a respectării
normelor și de impunere de amenzi pentru a asigura respectarea măsurilor luate în exercitarea
competențelor de investigație și de decizie.

IV. Concluzii
Regulamentul nr. 1/2003 a transformat peisajul asigurării respectării normelor în
domeniul concurenței. Activitatea de asigurare a respectării normelor de concurență ale UE a
sporit considerabil ca urmare a realizărilor Comisiei, REC și ANC. Comisia are un bilanț solid în

16
materie de asigurare a respectării normelor, investigând un număr important de cazuri și
realizând anchete în sectoare-cheie ale economiei. De asemenea, Comisia a oferit orientări
părților interesate, autorităților naționale de concurență și instanțelor naționale. A existat o
dezvoltare dinamică a unei cooperări strânse în cadrul REC, care a dus la aplicarea coerentă a
normelor de concurență ale UE pe teritoriul Uniunii. ANC au devenit un pilon esențial al
aplicării normelor de concurență ale UE și au impulsionat considerabil activitatea de asigurare a
respectării normelor.
Este important să continuăm aceste realizări pentru a crea în UE un veritabil spațiu
comun de asigurare a respectării normelor în materie de concurență.
În acest sens, este necesar, în special:
− să se garanteze pe mai departe independența ANC în exercitarea atribuțiilor acestora și faptul
că acestea beneficiază de resurse suficiente;
− să se asigure că ANC dețin un set complet de competențe efective de investigare și luare a
deciziilor și
− să se asigure că în toate statele membre există competențe de a impune amenzi efective și
proporționate și programe de clemență bine gândite și să se aibă în vedere măsuri pentru a evita
situațiile în care întreprinderile ar fi descurajate să solicite măsuri de clemență.
Comisia va evalua în continuare care sunt măsurile adecvate pentru a realiza cât mai bine
aceste obiective.
V. Bibliografie
1. Gavrilă Ilie, Gavrilă Tatiana –Competitivitatea și mediul concurențial. Promovarea și
protejarea concurenței în Uniunea Europeană, Editura Economică București 2008
2. Moșteanu Tatiana, -Concurența- abordări teoretice și practice, Editura Economică 2000
3. Petre Prisecaru –Politici comune ale Uniunii Europene, Editura Economica, București, 2004
4. Voiculescu Dan – Competiție și competitivitate, Editura Economică, București 2001
5. http://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/PDF/?
uri=CELEX:32003R0001&qid=1481563882822&from=EN
6.http://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=celex:12016ME/TXT
7.http://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=celex:12016ME/TXT
8.http://www.euroquod.ro/dokuwiki/lib/exe/fetch.php?
media=amenzile_si_nerespectarile_regulilor_antitrust_dpdv_al_dr_ue_si_al_cedo.pdf

17