NATO este o armată supranaţională, globală, care

execută cu sânge rece, profesional milităreşte,

comenzile Oligarhiei Bancaro-Corporatiste -
Documentarul Terrorstorm - Manipularea teroristă
globală
Până la destrămarea comunismului în Europa, erau două blocuri militare: Alianţa Nord-
Atlantică (NATO) şi Tratatul de la Varşovia (din care și România făcea parte, n.b.). Ultimul s-a
desfiinţat. NATO a supravieţuit, deoarece avea un rol. Bancherii globalişti, prin NATO a
aplicat scenarii diabolice la scară planetară. În martie-aprilie 1999, am asistat stupefiaţi şi
neputincioşi cum, la ordinul Oligarhiei Bancaro-Corporatiste – bancherii globalişti, Iugoslavia
a fost atacată de către NATO în numele aşa-ziselor drepturi ale omului. Apoi la prostituarea
noţiunii de „justiţie internaţională”. Tribunalul Internaţional de la Haga, în loc să aducă în
banca acuzaţiilor pe adevăraţii criminali de război – l-a acuzat pe preşedintele Slobodan
Milošević pentru faptul că „a îndrăznit să-şi apere ţara”. Nu trebuie să ne mire că acest
Tribunal Internaţional, înfiinţat pentru aplicarea legislaţiei internaţionale este transformat
într-un instrument de aplicare a politicii de dominaţie mondială de către SUA (mafia khazară)
la nivel planetar…

În vara anului 1999, la 25 iulie, se împlineau 70 de ani de la intrarea în vigoare a Pactului

Briand-Kellog. Prin acest Pact, Germania, SUA, Belgia, Franţa, Marea Britanie, Italia, Japonia,
Polonia şi Cehoslovacia, cărora li s-au adăugat alte 63 de ţări, denunţau războiul şi se angajau
să nu mai recurgă niciodată la el. 1999 trebuia să fie un an jubiliar. Din păcate, istoria a
consemnat că din 1929 şi până acum, Germania, Marea Britanie, Italia, Franța şi SUA –
principalele semnatare ale Pactului – au promovat sau au luat parte la multe războaie în care
au murit şi au fost rănite sute de milioane de persoane. Şi este evident pentru oricine că
imperialismul american a fost şi este folosit de către Oligarhia Bancaro-Corporatistă –
bancherii globalişti, pentru a domina planeta Pământ.

În numele apărării drepturilor omului, substituindu-se Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU),

SUA (Oligarhia Bancaro-Corporatistă – bancherii globalişti) îşi impun punctul de vedere
oriunde. Pentru a dezbina şi stăpâni orice posibil adversar, folosesc cu abilitate Alianţa Nord-
Atlantică, spionajul, propaganda şi puterea financiară a Marii Finanţe Mondiale. Pe ei nu îi
deranjează puterea militară a unor state (deocamdată), ci mândria şi demnitatea naţională a
unor state mici. Promovarea politicii de autonomie şi separare a unor regiuni din cadrul unor
state o fac pentru un singur scop: cu cât ţările sunt mai mici, cu atât sunt mai uşor de
stăpânit. Pentru aceasta, în primele etape ale constituirii Noii Ordini Mondiale, Oligarhia
Bancaro-Corporatistă – bancherii globalişti, nu doreşte ca în sud-estul Europei să mai existe
ţări cu o populaţie mai mare de 10 milioane de locuitori. Parţial le-a reuşit acest lucru. În
numele „dreptăţii americane” au avut loc tragediile popoarelor din Irak, Libia, Siria,
Afganistan, Nicaragua, Panama, Chile, Palestina, Iugoslavia ş.a.m.d. Tragedii pe care aceste
popoare le trăiesc şi în prezent. În numele „democraţiei” americane, puterea politică din
majoritatea statelor este acaparată de ei…

După debutul agresiunii NATO din Kosovo, postul de radio Vocea Americii difuza un interviu
cu un rezervist american, care anunţa că în Balcani, frontierele vor fi schimbate prin forţă.
Era colonelul în retragere, Ralph Peters. În Iugoslavia, NATO a purtat un război „civilizator”,
ale cărui pagube se ridică la zeci de miliarde de dolari. Deşi americanii au distrus această
ţară, reconstrucţia ei revine europenilor. Dar foarte puţină lume cunoaşte că, pe timpul
bombardamentelor din Iugoslavia, cu victime „colaterale” inevitabile, la mii de kilometri
distanţă, la bursa din Wall Street, s-a înregistrat o creştere vertiginoasă a preţului firmelor
producătoare de armament, cu profituri imense pentru Marea Finanţă Internaţională şi
pentru producători (Complexul Militar-Industrial, n.b.). Statele Unite ale Americii şi Anglia se
dovedesc slujitori credincioşi ai celor care doresc Noua Ordine Mondială. Ei încearcă
modificarea dreptului internaţional prin forţă. În cazul unei „crize”, pentru NATO nu au
valabilitate negocierile între statele respective, încheierea unor acorduri între guverne. Şi în
mâna cui este banul? În mâna Marii Finanţe Mondiale, subordonata Oligarhiei Bancaro-
Corporatiste – bancherii globalişti…

În iunie 1999, preşedintele Bill Clinton, aflat în „vizită de lucru” în Slovenia, a afirmat că
operaţiunea NATO împotriva Iugoslaviei poate fi repetată oricând şi în alte părţi ale lumii
(depăşind graniţele ţărilor membre), dacă va fi nevoie, pentru a împiedica „agresiunea
împotriva unui popor”. Deci, el este legiuitorul unor noi măsuri juridice naţionale. La
alegerile din iunie 1999 pentru Parlamentul European, a fost editată şi difuzată o hartă a
Europei în care: Kosovo apare înglobată în Albania (oare cei care au editat-o nu s-au cam
grăbit? Cadourile se fac de Crăciun şi Anul Nou!), nord-vestul Vojevodinei şi sudul Slovaciei
sunt incluse în Ungaria, iar judeţele Mureş, Covasna şi Harghita apar cu inscripţia latino-
maghiară Transilvania Erdely. Toate acestea sunt rolul „modernizării” NATO… Trebuie, totuşi,
să punem o întrebare: maghiarii minoritari şi populaţia majoritară din Transilvania, oamenii
simpli sunt de acord cu ceea ce li se pregăteşte ?

Putem răspunde: nici unii, nici ceilalţi nu doresc federalizarea României. O doresc Oligarhia
Bancaro-Corporatistă – bancherii globalişti, chiar dacă nu se spune public, faptele și
declarațiile celor care reprezintă NATO.

Să lăsăm, așadar, ca NATO să rămînă doar un instrument eficient de marketing, un fel de

jucărie a celor mari, iar noi, cei mici, să încercăm să trăim cît mai fericiți la adăpostul acestei
umbrele, fie că este doar o fumigenă mediatică servită în serial, sau doar iluzia că avem un
scut la Deveselu care ne poate apăra de cei care ne vor răul. Dacă ne amintim bine, în anii
’90 Rusia nu reprezenta nici un fel de amenințare pentru nimeni. Pentru că cei care sunt la
conducerea politică a acestei organizații, au înțeles ce mină de aur poate să devină această
alianță pe timp de pace pentru industria militară occidentală, mai ales cînd cu o mînă arăți
pisica membrilor integranți, în timp ce cu cealaltă le iei bani. Chiar dacă nu se spune public,
pentru a crește și a prospera.

Mecanismul este simplu, este eficient, și se joacă la un nivel atît de înalt, încît stai și te
gândești cât de proști sunt cei care îl acceptă, popoarele adică. Până la urmă, ele plătesc, la
propriu, prin taxe, acest teatru la care, de ani de zile, asistăm impasibili și neputincioși. Dar,
din spirit de conservare, acceptăm acest circ, plătim pentru el și ne rugăm. SUA, cel mai
războinic stat al lumii, unic și atotputernic, reprezintă brațul înarmat al acestor ,,părinți”,
mijlocul de presiune ideal pentru a supune orice țară, fie prin măsuri economice, fie
sângeroase. În ultimii 30 de ani am asistat toți, ,,pe repede înainte”, la modul în care totul
devine controlat și supravegheat. Statele lumii au căzut rând pe rând. Cel care acum privește
harta lumii și este cât de cât conectat la ce se întîmplă, vede că în zona granițelor Rusiei
armata americană și NATO își consolidează pozițiile, inclusiv cu arme purtătoare de ogive
nucleare, în timp ce, în interior, rușii încearcă să țină pasul cu toți. Aliații Rusiei sunt rând pe
rând îndepărtați. România a renunţat la suveranitate în favoarea NATO și UE.

Colaborând cu numeroase agenții de spionaj din Europa de Vest via NATO, CIA a creat după
al Doilea Război Mondial o rețea de armate secrete „în spatele liniilor” (Stay-behind). Scopul
principal al acestor structuri paramilitare a fost destabilizarea organizațiilor de stânga din
statele respective, prin operațiuni sub acoperire steag-fals. Cea mai renumită dintre acestea,
prima despre care au fost făcute dezvăluiri complete, a fost Operațiunea Gladio (gladius =
sabie) care a funcționat în Italia. În Italia, la sfârșitul anilor ’70, serviciile secrete s-au folosit
de Operațiunea Gladio pentru a pune la cale atentate prin care să discrediteze mișcarea
socialistă italiană care, la vremea respectivă, deținea un loc important în Parlament.
Existența structurii Gladio a fost dezvăluită abia la începutul anilor 1990 de către fostul
premier italian Giulio Andreotti care a confirmat că „armata italiană din spatele frontului
numită Gladio” a existat începând cu 1958 cu aprobarea guvernului italian.

Nașterea Operațiunii Gladio

Unitatea italiană a armatei din spatele frontului, Operațiunea Gladio, a fost organizată în
1950 de generalul Giovannni de Lorenzo, șeful Serviciului Militar Italian de Informaţii (SMIF).
Operațiunea Gladio a funcționat în cadrul Serviciului de Informații al Forțelor Armate (SIFAR),
și era formată din 1000 de oameni în mare parte anticomuniști, luptători de guerilă și spioni,
foști membri ai poliției secrete. O bază de antrenament a fost stabilită în Sardinia și un
număr mare de arme și muniție a fost ascuns în nordul Italiei. Operațiunea Gladio a fost
implicată în anul 1964 în lovitura de stat italiană când generalul Giovanni De Lorenzo a forțat
miniștrii socialiști să părăsească guvernul. Există încă o mulţime de cititori sceptici care nu
cred că serviciile secrete ar putea fi implicate în organizarea şi susţinerea atentatelor
teroriste. Istoria recentă arată că da.

James P. Warburg, francmason, bancher american, „părinte” şi director al băncii Rezervei

Federale şi consilier financiar al preşedintelui Franklin D. Roosevelt a făcut următoarea
declaraţie în faţa Senatului SUA la data de 7 februarie 1950: „Vom avea un Guvern Mondial,
fie că ne place, fie că nu ne place. Singura întrebare este dacă acest Guvern Mondial va fi
adoptat prin cucerire sau prin accept.”

Marea Finanţă Mondială, a folosit Primul Război Mondial în două scopuri:

– să-şi umple sacii fără fund cu sume colosale rezultate din vânzările de armament şi
tehnică de luptă tuturor ţărilor implicate în conflict (și finanțarea ambelor tabere, n.b.);

– ca un instrument de a determina popoarele distruse de ravagiile războiului să creadă că,

dacă guvernele lor nu se vor uni într-o conducere mondială unică, nu se poate asigura pacea
mondială.

De fapt, putem spune că fiecare război mondial a fost provocat şi pentru a aduce omenirea
mai aproape de Noua Ordine Mondială. NATO a fost şi e folosită ca poliţie politică, care
planifică şi recurge la terorism pentru a menţine dominaţia SUA asupra Europei, şi pentru a
elimina mişcările anticapitaliste. În Italia, o bază americană a fost locul unde s-a planificat un
atentat terorist împotriva populaţiei civile, cu scopul de a acuza mişcarea anticapitalistă de
terorism. Mercenarii NATO au fost antrenaţi de Beretele Verzi din SUA şi de paraşutiştii
britanici (SAS). Aceşti soldaţi clandestini ai NATO au dispus de depozite de arme, şi iniţial au
fost antrenaţi pentru a preveni „o invazie” a Europei de către Uniunea Sovietică (acesta pare
să fi fost mai degrabă un pretext la care a recurs SUA, pentru că nici azi nu e recunoscut
faptul că Stalin a propus occidentalilor să lase Germania unificată dar să îşi retragă bazele
militare din Europa de vest, propunerea sa fiind refuzată).

CIA împreună cu forţele speciale ale SUA au participat la războaie nedeclarate pentru a
influenţa evoluţiile politice şi militare. CIA a participat la numeroase operaţiuni secrete în
Asia şi Africa, printre care cele mai răsunătoare au fost răsturnarea guvernului Mossadegh
din Iran în 1953, sprijinirea terorii albe în Africa de Sud în operaţiunea de capturare a lui
Nelson Mandela. Între 1918 şi 1920, Londra şi Washington au participat la teroarea albă, de
partea dreptei, şi au finanţat 10 intervenţii militare împotriva URSS. Războiul este văzut de
cei mai mulţi din vest ca un război împotriva comunismului purtat de guvernele Occidentale.
În timpul acestui război, Londra şi imperiul Statelor Unite dominau lumea cum niciun alt
imperiu nu a mai făcut-o vreodată în istorie. Amiralul Stansfield Turner, directorul CIA din
1977 până în 1981, a refuzat în mod categoric să răspundă la întrebări legate de Gladio.

Anglia şi Green Berets din SUA au capturat şi torturat oameni timp de 30 de ani în fiecare
operaţiune în care au fost implicate, din Kenya până în Irlanda de Nord (în Irlanda de Nord,
MI5 au recurs inclusiv la violarea de minori pentru a distruge rezistenţa irlandezilor), Oman,
Vietnam, Yemen, Cipru şi multe alte ţări. Britanicii şi CIA au creat armate secrete inclusiv în
Suedia, nu doar în ţările NATO. Unul dintre comandanţii Gladio, Reinhold Geijer, un fost
militar care a fost recrutat în 1957 pentru Gladio. CIA a încercat să infiltreze o armată secretă
în China. După războiul din Korea, CIA a încercat să obţină controlul asupra unor ţări din
Estul Europei şi în acest sens a folosit armatele secrete ale NATO. În minţile războinicilor de
la Casa Albă, prin urmare, al Doilea Război Mondial nu s-a terminat în 1945, ci a continuat în
surdină, în secret, pe măsură ce serviciile secrete au devenit instrumentul dominant al
puterii.

Generalul nazist Reinhard Gehlen

CIA a fost creată în 1947 pentru a fi braţul secret al Casei Albe (aceasta a fost reorganizată
din temelii de către fostul șef al serviciilor secrete germane din al II-lea RM, generalul
Reinhard Gehlen, căruia i-a fost redată altă identitate prin Operațiunea Papercilp, n.b.),
odată cu Consiliul Naţional de Securitate (NSC), care era un fel de Gestapo american, format
din preşedinte, ministrul de externe, cel al apărării, directorul CIA, şeful trupelor armate.
NSC era cea mai puternică organizaţie din Washington. Cum tendinţa era să concentreze
toată puterea, au urmat abuzurile. NSC acţiona adesea în afara oricăror legi. NSC a oferit
bază „legală” pentru operaţiunile secrete ale SUA şi pentru războaiele secrete ale CIA
împotriva altor ţări, stabilind că asta era datoria CIA. Operaţiunile secrete înseamnă activităţi
legate de propagandă, război economic, atacuri preventive, sabotaj, atacuri cu bombe,
extrageri de personal, acţiuni ostile împotriva unor state, inclusiv asistenţă şi antrenarea
unor mişcări clandestine subversive, trupe paramilitare, trupe de şoc, de gherilă, şi mai ales
sprijin.

În primii 5 ani după al Doilea Război Mondial, în SUA deja începuse să se extindă un puternic
complex al serviciilor secrete care opera legal atât în SUA cât şi în afara SUA. În acest scop,
George Kennan l-a ales pe Frank Wisner să fie primul comandant al departamentului de
operaţiuni secrete al CIA. Wisner era un avocat care lucra pe Wall Street, crescut în
Mississippi şi care în timpul celui de-al Doilea Război Mondial a comandat trupele de şoc ale
precursorilor serviciilor secrete americane în Bucureşti şi Istanbul. Wisner şi alţi ofiţeri de
rang înalt din aceste structuri erau „bărbaţi albi, care proveneau din familii aristocrate şi
foarte bogate… şi care moşteniseră mentalitatea tradiţională britanică cu privire la oamenii
de culoare sau la alte popoare din lume” adică erau autoritari. Spiritul pe care l-au impus
celor care erau selectaţi pentru aceste operaţiuni secrete era agresiv, entuziast, secretos şi
lipsit de orice moralitate. Wisner a devenit arhitectul principal al reţelelor de armate secrete
din Europa de Vest. Wisner a deprins prima dată ce înseamnă operaţiuni secrete în timpul
celui de-al doilea război, în Iugoslavia, unde a fost implicat în subminarea comuniştilor. În
primul an, Wisner avea deja 300 de oameni trimişi în şapte baze în Europa de Vest, care
participau la numeroase operaţiuni clandestine. Trei ani mai târziu, în 1951, numărul lor era
de 10 ori mai mare, aveau 47 de baze în afara SUA, 3.142 de agenţi în alte ţări şi un buget
care a sărit de la 4,7 milioane de dolari la 82 de milioane de dolari pe an.

Allen Dulles, care a devenit şeful CIA în 1953, era convins că operaţiunile secrete erau „un
instrument formidabil” de a combate comunismul şi de a promova clandestin interesele SUA
în alte ţări. Aceste operaţiuni erau planificate, coordonate şi executate prin NATO.
Pentagonul participa cu forţe speciale în războiul secret împotriva comuniştilor din Europa
de Vest. În America Latină, sediul operaţiunilor secrete era în Panama, iar în Asia de Sud Est
sediul acestor forţe speciale a fost stabilit pe insula Okinawa, pe teritoriul Japoniei. După ce
scandalul Gladio din Italia a izbucnit în 1990 s-a aflat că Gladiatorii au fost antrenaţi în tabere
de antrenament ale Grupului 10 al forţelor speciale în Bad Tolz din Germania şi că Gladiatori
europeni din numeroase ţări au făcut parte din programe de antrenament speciale pe care
le-au primit din partea US Green Berets, la Fort Bragg în State. Aici erau antrenaţi şi de CIA.

Împreună cu Wisner, directorul CIA Dulles a organizat răsturnarea preşedintelui iranian

Mossadegh în 1953, şi lovitura de stat pentru răsturnarea preşedintelui socialist al
Guatemalei din 1954. După ce a format armate de mercenari ai NATO în Scandinavia, Gladio
Networks, William Colby a fost transferat în 1953 la staţia CIA din Roma pentru a combate
comunismul în Italia şi pentru a promova Gladio. În 1959, Colby a fost trimis din Italia în
Saigon şi de acolo a condus operaţiuni secrete împotriva Vietnamului. Printre ele, şi
operaţiunea Phoenix a CIA, care avea scopul de a distruge organizaţiile clandestine ale
Vietcong şi de a lichida fizic pe cei care făceau parte din ele. În 1974, Colby a fost promovat
de Nixon şef al CIA, dar a fost obligat să demisioneze în 1976 în urma scandalului Watergate,
care mediatic a fost folosit pentru a acoperi represiunea sângeroasă şi teroristă dusă de FBI,
de poliţie şi de guvernul SUA.

Mafia siciliană, aliata CIA

Agentul CIA Victor Marchetti a explicat că „mafia este unul dintre elementele pe care CIA le
foloseşte pentru a controla Italia şi face asta pentru că natura mafiei este anticomunistă.”
Încă din al doilea război deja, Earl Brennan, şeful biroului din Italia al serviciului secret al
marinei SUA, OSS, a sfătuit ministerul de justiţie din SUA să reducă pedeapsa de 50 de ani
pentru şeful mafiei Charles „Lucky” Luciano ca să poată stabili o colaborare cu el: în schimbul
eliberării sale, Luciano a oferit armatei SUA o listă cu toţi mafioţii importanţi din Sicilia, care
au sprijinit ulterior Statele Unite când armata SUA a acostat în Sicilia în 1943. Aceşti fascişti
nu au fost folosiţi de CIA doar ca să strângă informaţii, aşa cum a minţit directorul adjunct al
CIA, Ray Cline, într-un documentar despre Gladio. Aceşti fascişti au fost susţinuţi şi
promovaţi de SUA în posturi cheie de putere în statul italian.

Prin urmare, CIA a format armate secrete de mercenari, împreună cu britanicii, şi a pompat
milioane de dolari în partidul de dreapta. În acelaşi timp, socialiştii au fost ţintele unor
campanii de denigrare sinistre. CIA a folosit cele mai murdare „şmecherii” împotriva lor.
Această tactică de a alege ţinte specifice pentru a fi distruse cu scopul de a-i promova pe
candidaţii dreptei a dat roade. Crearea NATO a fost precedată de formarea cu numai câteva
zile înainte, pe 30 martie 1949, a primului serviciu miliar în Italia, în strânsă colaborare cu
CIA. Unitatea clandestină a fost plasată în ministerul apărării şi a fost numită SIFAR, generalul
Giovanni Carlo a fost numit primul ei director. În timpul primei republici, SIFAR în mod
repetat a manipulat politica italiană prin departamentul său Biroul R, şi a fost cea care a
condus armata secretă Gladio în Italia.
Philipp Willan, un expert în servicii secrete, a declarat că SIFAR de la bun început a fost
organizat pe baza unui protocol strict secret impus de SUA care a însemnat în realitate „o
reală şi totală renunţare la suveranitatea Italiei.” Potrivit acestui protocol, întocmit de NATO,
SIFAR avea obligaţia să dea CIA orice informaţie iar CIA avea dreptul de a superviza, aproba şi
respinge selectarea personalului SIFAR. De fapt SIFAR funcţiona ca departament extern al
CIA. Paulo Taviani, ministrul italian al apărării între 1955 şi 1958, a spus în timpul
investigaţiilor Gladio că „serviciile secrete italiene erau conduse şi finanţate de «băieţii» din
Via Veneto”, adică de agenţii CIA staţionaţi în ambasada SUA din Roma. Gladio au fost
antrenaţi de CIA în Marea Britanie şi în preajma alegerilor din 1958. În 1966, Generalul
Allavena a fost înlocuit la şefia SID de generalul Eugenio Henke. În 1967, Allavena s-a alăturat
grupării Propaganda Due, pe scurt P2 (Lojă masonică cu foarte mare putere, n.b.), iar şefului
ei Licio Gelli i-a trimis în dar alte copii ale celor 157.000 de dosare secrete. Gelli a făcut parte
din cămăşile negre ale lui Mussolini. Când Ronald Reagan a devenit preşedinte al SUA în
1981, Gelli a fost mândru când i s-a rezervat un loc în primul rând al ceremoniei de
inaugurare de la Washington. Era omul Washington-ului în Italia.

Practic, P2 era un guvern paralel al Italiei, finanţat şi susţinut de Statele Unite, şi avea armata
sa personală şi secretă, finanţată tot de SUA – mercenari din Gladio. Tragedia Italiei a atins
punctul culminant în timpul mandatului lui Nixon când dreapta politică a răspândit
atentatele teroriste, vărsarea de sânge şi panica în Italia, aducând ţara pe marginea
războiului civil. Teroriştii de dreapta au pus bombe în spaţii publice. Bomba care a explodat
în gara din Bologna a provenit de la o unitate Gladio a mercenarilor NATO şi aceasta a fost
cea mai vizibilă legătură dintre terorismul de dreapta, CIA şi NATO. Vărsarea de sânge
sponsorizată de CIA între 1969 şi 1987 a dus la asasinarea a 491 de civili şi la rănirea şi
mutilarea pe viaţă a alte 1.181 de oameni doar în Italia. Ambasadorul SUA în Franţa,
Jefferson Caffrey, îi trimitea telegrame panicate în fiecare săptămână preşedintelui SUA
Truman. La iniţiativa SUA, trupele de şoc din Londra, SAS, au format o armată secretă care
urma să obţină controlul asupra Franţei într-o operaţiune care se numea Plan Bleu (Planul
Albastru). SAS a conlucrat în acest scop cu nou creatul serviciu secret al Franţei, Direction
Generale des Etudes et Recherches, DGER, şi împreună au format o armată secretă de
mercenari în nordul Franţei.

Această armată a răspândit apoi celule în toată Franţa. Când scandalul Gladio a izbucnit în
1990, s-a aflat că gladiatorii francezi s-au antrenat în Anglia şi în Spania, în Munţii Pirinei, în
Corsica şi pe insula Sardinia. Cele mai brutale unităţi ale Gladio francez au fost folosite în
războaiele coloniale din Vietnam şi Algeria. În Algeria au dus un război secret între 1954 şi
1962, cei trimişi acolo făcând parte din trupele de şoc ale paraşutiştilor, 300 în total, cei mai
mulţi trimişi în Algeria direct din Vietnam după ce Franţa a pierdut colonia în urma bătăliei
de la Dien Bien Phu. Unul dintre cei mai cunoscuţi mercenari Gladio era Yves Guerain-Serac,
din trupele de şoc ale paraşutiştilor, unitatea a 11-a, care fusese şi în războaiele din Corea şi
Vietnam şi mai târziu a fost implicat şi în operaţiunile împotriva comuniştilor din Portugalia.
Vincenzo Vinciguerra a declarat că Serac era un strateg al terorii.
Spre anii ’60, mercenarii NATO deveniseră un fel de stat în stat în Franţa. Armatele secrete
ale CIA şi NATO au fost implicate şi în loviturile de stat din Grecia din 1967 şi din Turcia în
1980. CIA şi directorul ei, Allen Dulles, împreună cu soldaţii mercenari ai NATO din Franţa şi
cu Pentagonul din Washington au susţinut lovitura de stat împotriva lui de Gaulle, în Franța.
Generalul Charlles executa ordinele CIA. Înainte de lovitura de stat, pe 12 aprilie 1961, în
Madrid a avut loc o întâlnire clandestină la care au participat agenţi ai CIA şi conspiratorii din
Algeria. În timpul acestei întâlniri, americanii şi-au exprimat furia împotriva politicii lui de
Gaulle. Agenţii CIA le-au dat asigurări generalilor pucişti că dacă îl îndepărtează pe de Gaulle
de la putere, Washingtonul va recunoaşte noul guvern algerian în 48 de ore.

De Gaulle, într-adevăr încerca în diverse moduri şi strategii să facă Franţa şi Europa mai puţin
dependentă de SUA şi de NATO, şi a fost furios când a aflat de josnicia CIA. În noiembrie
1961 soldaţii OAS omorau în voie în Algeria. OAS era susţinut puternic de serviciile secrete şi
de armată şi aşa a putut să extindă războiul secret din Algeria în Franţa: l-au asasinat pe
primarul din localitatea din sudul Franţei exact când acolo aveau loc negocieri între guvernul
Franţei şi FLN (Frontul de Eliberare Naţională) din Algeria.

1.000 de atentate comise de teroriştii NATO în Spania

În Spania, atacurile dreptei au luat forma unui război brutal, care a durat 3 ani şi care a dus la
600.000 de morţi. În Spania, pe 19 iulie 1936, un grup de conspiratori din armată, conduşi de
generalul fascist Franco au dat o lovitură de stat pentru a îndepărta de la putere guvernul lui
Manuel Azana. Washingtonul l-a răsplătit pe Franco permiţându-i să devină un oligarh clasic.
Dictatorul spaniol şi-a mărit averea, şi-a consolidat puterea personală şi a transformat Spania
într-o piramidă de privilegii şi corupţie. Generalii săi aveau averi de milioane din afaceri
dubioase, ofiţerii îşi primeau şi ei partea, şi tot aşa până la cei de jos din sistemul ierarhic.
Întreaga structură a puterii militare a fost cooptată de Caudillo iar supravieţuirea ei depindea
de el. Aparatul serviciului secret al armatei s-a extins masiv fără ca cineva să-l mai poată
controla şi a participat la trafic de arme, trafic de droguri, a torturat.

În 1990 s-a aflat că numeroase segmente din serviciile secrete spaniole lucrau direct cu CIA şi
au coordonat şi condus o armată secretă Gladio, situată în Las Palmas în insulele Canare.
Această bază a fost creată în 1948, şi a fost operaţională inclusiv în anii 1970. Instructori
SUA, diplomaţi britanici şi consulul Olandei au fost implicaţi în conducerea acestei armate.
Armata secretă din Spania a colaborat cu cea din Franţa şi Belgia. Amiralul Carrero Blanco, a
coordonat aceste operaţiuni împreună cu CIA, şi în octombrie 1968 a creat o nouă unitate
specială pentru a duce războaie secrete, numită OCN, în interiorul SIAEM. Această armată
secretă avea misiunea de a face poliţie politică. Dictatura lui Franco a fost un paradis pentru
mulţi terorişti de dreapta care participau la războaiele secrete în Europa.

CONCLUZIE

Strategia pusă în aplicare de Washington şi Londra împotriva Europei pentru a bloca accesul
socialiştilor la guvernare a dus la teroare şi umilire şi la abuz. Gladio şi reţelele secrete ale
NATO aruncă o lumină diferită asupra chestiunii suveranităţii Europei. E clar că în Europa
divizată de războiul rece, brutalitatea şi teroarea a fost folosită pentru a controla populaţiile
de ambele părţi ale „cortinei de fier”. Aceste armate secrete împreună cu serviciile secrete
ale armatelor statelor NATO au monitorizat, au spionat şi au răspândit propaganda
anticomunistă. Cele mai violente operaţiuni ale sale au dus la masacre, comise de terorişti de
dreapta, la lovituri de stat şi atentate teroriste, în Belgia, Italia, Franţa, Portugalia, Spania,
Grecia, Turcia. Cele mai multe dintre aceste operaţiuni teroriste sponsorizate de state s-au
bucurat de încurajare şi protecţie din partea înalţilor oficiali guvernamentali şi ofiţeri din
Europa şi din SUA.