Sunteți pe pagina 1din 2

7- Monitorizarea activităţii de prevenire şi stingere a incendiilor

Tema 7.6 - Analiza periodică a capacităţii de apărare împotriva incendiilor.

Controlul respectării normelor de apărare împotriva incendiilor

A
Personalul autorităţilor publice, care, potrivit competenţelor şi prevederilor legale, execută
controale în domeniul apărării împotriva incendiilor, este:
a) personalul desemnat din Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi din
inspectoratele pentru situaţii de urgenţă judeţene/al municipiului Bucureşti;
b) cadrele tehnice sau personalul de specialitate cu atribuţii în domeniul apărării împotriva
incendiilor din structura ministerelor şi a celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice
centrale;
c) cadrele tehnice sau personalul de specialitate cu atribuţii în domeniul apărării împotriva
incendiilor din structura autorităţilor administraţiei publice locale.
B
(1) Controlul propriu al respectării normelor, dispoziţiilor şi măsurilor de apărare împotriva
incendiilor se efectuează de:
a) structurile cu atribuţii de apărare împotriva incendiilor, constituite în cadrul operatorului
economic/ instituţiei/localităţii pe baza unui grafic anual, trimestrial, lunar, zilnic;
b) personalul din componenta preventivă a serviciilor publice, voluntare şi private;
c) şefii locurilor de muncă respective, zilnic sau pe schimb, după caz.
(2) Controlul efectuat de structurile stabilite la alin. (1) lit. a) se finalizează prin documente
scrise, în care se consemnează:
a) construcţiile şi instalaţiile care au fost cuprinse în control;
b) constatările rezultate din teren;
c) propuneri de măsuri şi acţiuni de înlăturare a deficienţelor şi de îmbunătăţire a activităţii.
(3) Trimestrial, structurile enumerate la alin. (1) lit. a) efectuează un control de verificare
privind respectarea obligaţiilor contractuale din domeniul apărării împotriva incendiilor şi a normelor
specifice de apărare împotriva incendiilor la persoanele fizice/juridice care desfăşoară activităţi în
perimetrul operatorului economic/ instituţiei/ localităţii.
(4) Constatările, măsurile şi deciziile adoptate în urma controalelor se aduc la cunoştinţă, prin
documente scrise, tuturor persoanelor implicate.
C
În baza concluziilor rezultate din controalele autorităţii de stat sau din controalele proprii,
administratorul operatorului economic, conducătorul instituţiei sau, după caz, primarul este obligat să ia
măsuri imediate de remediere a tuturor neregulilor constatate în domeniul apărării împotriva incendiilor.
D
(1) Activitatea de apărare împotriva incendiilor desfăşurată de operatorul economic, instituţie
sau organul administraţiei publice centrale sau locale se analizează, conform legii, semestrial sau anual,
precum şi cu prilejul finalizării controalelor şi după producerea unor incendii.
(2) Analiza prevăzută la alin. (1) se desfăşoară pe bază de raport sau informare
întocmit/întocmită de structura care are atribuţii în domeniul apărării împotriva incendiilor.
E
(1) Raportul de analiză conţine următoarele:
a) implementarea noilor prevederi legale;
b) stadiul îndeplinirii măsurilor stabilite;
c) deficienţele care se manifestă în domeniul apărării împotriva incendiilor;
d) concluzii din activitatea de instruire şi pregătire a personalului;
e) relaţiile cu terţii privind apărarea împotriva incendiilor;
f) asigurarea dotării, calitatea şi funcţionarea mijloacelor tehnice de apărare împotriva
incendiilor;
g) eficienţa activităţilor desfăşurate de structurile cu atribuţii în domeniul apărării împotriva
incendiilor;
h) propuneri de măsuri pentru îmbunătăţirea activităţii.
(2) Aspectele discutate pe timpul analizei se consemnează într-un proces-verbal, iar deciziile
care se iau se aprobă printr-o hotărâre care se aduce la cunoştinţă persoanelor interesate.
F
La analiză participă în mod obligatoriu, după caz, preşedintele consiliului judeţean, primarul,
administratorul operatorului economic, conducătorul instituţiei publice, precum şi şefii structurilor cu
atribuţii în domeniul apărării împotriva incendiilor, şefii sectoarelor de activitate la care sunt făcute
menţiuni în raport şi proprietarii construcţiilor, în situaţia utilizării unei clădiri sau incinte de către mai
mulţi operatori economici.

S-ar putea să vă placă și