Sunteți pe pagina 1din 6

Analiza fluxurilor de trezorerie

Lect.univ.dr. Eugeniu MERCE

Standardul Internaţional de Contabilitate IAS 7 defineşte fluxurile de


trezorerie (denumite şi fluxuri de numerar sau cash-flow în unele lucrări)
drept intrări sau ieşiri de numerar şi echivalente de numerar [7, IAS 7,
par.6].
Sursa principală pentru analiză o constituie „Situaţia fluxurilor de
trezorerie“, întocmită în conformitate cu prevederile IAS 7.
Cadrul general pentru întocmirea şi prezentarea situaţiilor financiare
din cadrul cărora face parte şi „situaţia fluxurilor de trezorerie“ stipulează
că obiectivul acestora „este de a furniza informaţii despre poziţia
financiară, performanţele şi modificările poziţiei financiare a
întreprinderii, care sunt utile unei sfere largi de utilizatori în luarea
deciziilor economice“ [7, Cadrul general, par. 12]. Utilizatorii de situaţii
financiare includ investitorii prezenţi şi potenţiali, personalul angajat,
creditorii, furnizorii şi alţi creditori comerciali, clienţii, guvernul şi
instituţiile acestuia, precum şi publicul. Privitor la „situaţia fluxurilor de
trezorerie“, IAS 7 consideră că aceasta oferă informaţii utile pentru
evaluarea capacităţii întreprinderii de a genera numerar, precum şi a
necesităţilor întreprinderii de a utiliza fluxurile de numerar, respectiv a
momentului şi siguranţei generării lor [7, IAS 7].
În România, situaţia fluxurilor de trezorerie este considerată o
componentă a situaţiilor financiare anuale în conformitate cu prevederile
Ordinului Ministerului Finanţelor Publice Nr. 94 din 29 ianuarie 2001
pentru Aprobarea Reglementărilor contabile armonizate cu Directiva a IV-
a a Comunităţilor Economice Europene şi cu Standardele Internaţionale de
Contabilitate [5, par. 3.2.]. Situaţia fluxurilor de trezorerie se întocmeşte,
conform IAS 7, fie utilizând metoda directă, fie metoda indirectă [5, par.
4.29.; cap. III].
În cadrul situaţiei fluxurilor de trezorerie, potrivit abordării funcţionale
a activităţilor întreprinderii, fluxurile sunt grupate în trei categorii:
– fluxuri provenite din activităţile de exploatare (operaţionale);
– fluxuri provenite din activităţi de investiţii;
– fluxuri provenite din activităţi de finanţare.
Analiza fluxurilor de trezorerie pe toate cele trei tipuri de activităţi
este utilă pentru: corelarea profitului (pierderii) cu numerarul; separarea
activităţilor care implică numerar de cele care nu implică numerar;
evaluarea capacităţii întreprinderii de a-şi îndeplini obligaţiile de plăţi
cash; evaluarea fluxurilor de numerar pentru activităţile viitoare (cash-flow
strategic) [3]. Utilitatea analizei este dată de faptul că variaţia globală a
trezoreriei este reliefată prin soldul de trezorerie, rezultat din gestiunea
activelor reale (din activitatea de exploatare) şi prin cel rezultat din
operaţiunile de capital care privesc investiţiile şi finanţările. Atunci când
fluxurile reale şi cele monetare nu coincid, cum de fapt se şi întâmplă,
trezoreria se asigură prin decalaje de plăţi asociate acestor fluxuri [6].
Fiecare dintre cele trei categorii de fluxuri are impact asupra unei
surse sau a unei utilizări de lichidităţi [4].
Sunt consacrate două metode pentru determinarea fluxurilor de
trezorerie (generate de activităţile de exploatare, de investiţii şi de
finanţare) [5, cap. III]:
– metoda directă;
– metoda indirectă.
A. Metoda directă
Conform acestei metode se operează cu încasări şi plăţi brute în
numerar [8].
a) Fluxurile de numerar provenite din activităţile de exploatare:
– încasările în numerar din vânzările de bunuri şi prestările de servicii;
– încasările în numerar provenite din redevenţe, onorarii, comisioane
şi alte venituri (care se pot estima pe baza mărimii cifrei de afaceri
realizate, corectate cu modificarea soldului creanţelor comerciale din
exerciţiul financiar);
– plăţi în numerar către furnizorii de bunuri şi servicii (materii prime
şi materiale consumabile, ct. 601 + 602 – 7412; alte cheltuieli materiale, ct.
603 + 604 + 606 + 608; alte cheltuieli din afară, cum sunt cele cu energia
şi apa, ct. 605 – 7413; cheltuieli privind mărfurile, ct. 607; cheltuieli
privind prestaţiile externe, ct. 611 + 612 + 613 + 614 + 621 + 622 + 623 +
624 + 625 + 626 + 627 + 628 – 7416). Mărimea acestora se ajustează cu
variaţia soldului stocurilor de materii prime, materiale consumabile şi
mărfuri prin adăugarea diferenţei dintre stocul final şi cel iniţial, respectiv
cu variaţia soldului datoriilor comerciale (ct. 401+403) prin scăderea
diferenţei dintre soldul final şi cel iniţial al exerciţiului financiar;
– plăţi în numerar către şi în numele angajaţilor (cheltuieli cu
personalul ajustate cu variaţia soldurilor conturilor necorespunzătoare);
– plăţi în numerar sau restituiri de impozit pe profit, doar dacă nu pot
fi identificate în mod special cu activităţile de investiţii şi de finanţare (se
referă la cheltuielile privind impozitul pe profit, ct. 691–791, dacă se
presupune că întregul impozit pe profit este aferent activităţii de
exploatare).
b) Fluxurile de numerar provenite din activităţile de investiţii:
– plăţile în numerar pentru achiziţionarea de terenuri şi mijloace fixe,
active necorporale şi alte active pe termen lung. Se pot determina pe baza
creşterilor de active imobilizate prezentate în nota 1 la situaţiile financiare
şi se ajustează cu variaţia datoriilor întreprinderii către furnizorii de
imobilizări;
– plăţi în numerar pentru achiziţia de instrumente de capital propriu şi
de creanţe ale altor întreprinderi. Se pot identifica în valoarea creşterii
elementelor de activ respective prezentate în nota 1 la situaţiile financiare;
– încasări în numerar din vânzarea de terenuri şi clădiri, instalaţii şi
echipamente, active necorporale şi alte active pe termen lung;
– încasări în numerar din vânzarea de instrumente de capital propriu şi
de creanţe ale altor întreprinderi;
– avansuri în numerar şi împrumuturile efectuate către alte părţi;
– încasări în numerar din rambursarea avansurilor şi împrumuturilor
efectuate către alte părţi.
c) Fluxurile de numerar provenite din activităţile de finanţare:
– venituri în numerar din emisiunea de acţiuni şi alte instrumente de
capital propriu. Se determină pe baza creşterii capitalului social, inclusiv a
primelor de capital (ct. 1041 + 1042 + 1043 + 1044) şi se ajustează cu
variaţia creanţelor privind capitalul subscris şi nevărsat;
– plăţile în numerar către acţionari pentru a achiziţiona sau a
răscumpăra acţiunile întreprinderii. Se regăsesc în scăderea capitalului
social şi a rezervelor;
– veniturile în numerar din emisiunea de obligaţiuni, credite, ipoteci şi
alte împrumuturi. Sunt constituite din creşterea împrumuturilor şi
datoriilor asimilate, înregistrate de întreprindere în conturile aferente,
veniturile din dobânzi şi alte cheltuieli financiare oglindite în contul de
profit şi pierdere;
– plăţile în numerar ale locatarului pentru reducerea obligaţiilor legate
de o operaţiune de leasing financiar. Se determină pe baza analizei
contractelor de leasing.
Fluxurile de numerar - total
– Numerar la începutul perioadei;
– Numerar la finele perioadei.
Rezultanta fluxurilor de numerar din activităţile de exploatare, de
investiţii şi de finanţare reprezintă trezoreria netă.
B. Metoda indirectă
IAS 7 şi OMFP nr. 94/2001 prezintă metoda indirectă ca alternativă la
metoda directă de determinare a fluxurilor de trezorerie. Particularitatea
acestei metode constă în faptul că profitul net (sau pierderea netă) este
ajustat(ă) cu efectele tranzacţiilor ce nu au natură monetară, amânările sau
angajamentele de plăţi sau încasările în numerar din exploatare trecute sau
viitoare şi elemente de venituri şi cheltuieli asociate cu fluxurile de
numerar din activităţile de investiţii sau de finanţare.
Situaţia fluxurilor de numerar prin metoda indirectă se prezintă în felul
următor [5, cap. III]:
a) Fluxuri de numerar din activităţi de exploatare:
– rezultatul net;
– modificările pe parcursul perioadei ale capitalului circulant;
– ajustări pentru elementele nemonetare şi alte elemente incluse în
activităţile de investiţii sau de finanţare.
b) Fluxuri de numerar din activităţi de investiţii:
– plăţile în numerar pentru achiziţionarea de terenuri şi mijloace fixe,
active necorporale şi alte active pe termen lung;
– încasările în numerar din vânzarea de terenuri şi clădiri, instalaţii şi
echipamente, active necorporale şi alte active pe termen lung;
– plăţile în numerar pentru achiziţia de instrumente de capital propriu
şi de creanţă ale altor întreprinderi;
– încasările în numerar din vânzarea de instrumente de capital propriu
şi creanţă ale altor întreprinderi;
– avansurile în numerar şi împrumuturile efectuate către alte părţi;
– încasările în numerar din rambursarea avansurilor şi împrumuturilor
efectuate către alte părţi.
c) Fluxuri de numerar provenite din activităţi de finanţare:
– veniturile în numerar din emisiunea de acţiuni şi alte instrumente de
capital propriu;
– plăţile în numerar către acţionari pentru a achiziţiona sau a
răscumpăra acţiunile întreprinderii;
– veniturile în numerar din emisiunea de obligaţiuni, credite, ipoteci şi
alte împrumuturi;
– rambursările în numerar ale unor sume împrumutate;
– plăţile în numerar ale locatarului pentru reducerea obligaţiilor legate
de o operaţiune de leasing financiar.
Fluxuri de numerar - total
– Numerar la începutul perioadei;
– Numerar la finele perioadei.
Rezultatul obţinut prin aplicarea metodei indirecte este acelaşi ca şi cel
obţinut prin metoda directă, diferă însă structura fluxurilor de numerar
referitoare la activităţile de exploatare. Fluxurile de numerar din activităţile
de investiţii şi cele din activităţile de finanţare sunt determinate prin metoda
directă.
Prin metoda indirectă, pornind de la valoarea contabilă a rezultatului
exerciţiului financiar, sunt efectuate ajustări pentru determinarea fluxului de
numerar. Se are în vedere că prin practicarea unei contabilităţi de angajament
sunt înregistrate veniturile şi cheltuielile în momentul facturării lor şi nu în
momentul încasării sau plăţii, iar în calculul profitului sunt luate în
considerare unele elemente de venituri şi cheltuieli nemonetare, care nu
presupun intrări sau ieşiri de numerar din trezorerie, ceea ce face să crească
diferenţa dintre mărimea rezultatului realizat şi mărimea numerarului din
trezorerie [2].
Prin efectuarea ajustărilor se urmăreşte:
– eliminarea efectelor contabilităţii de angajament prin luarea în
considerare a capitalului de lucru net. Ca atare, din rezultatul exerciţiului se
scade variaţia stocurilor (materii prime şi materiale consumabile, producţia
în curs de execuţie, produse finite şi mărfuri, avansuri pentru cumpărarea
de stocuri), variaţia creanţelor (creanţe comerciale şi alte creanţe) şi se
adaugă variaţia datoriilor de exploatare (decalajele de plăţi favorabile
întreprinderii puse în evidenţă de variaţia soldurilor conturilor
corespunzătoare);
– eliminarea veniturilor şi cheltuielilor nemonetare (amortizările şi
provizioanele constituite sau reluate pe venituri) prin adunarea cheltuielilor
calculate cu amortizarea şi provizioanele constituite şi scăderea veniturilor
din reluarea provizioanelor (practic, se adună toate rubricile de ajustări din
contul de profit şi pierdere: ajustarea valorii imobilizărilor corporale şi
necorporale; ajustarea valorii activelor circulante; ajustări privind
provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli; ajustarea valorii imobilizărilor
financiare şi a investiţiilor financiare deţinute ca active circulante);
– eliminarea acelor elemente de venituri şi cheltuieli care nu sunt
legate de activitatea de exploatare.
Privind metoda de calcul a fluxurilor de trezorerie IAS 7 recomandă
metoda directă, aceasta furnizând informaţii utile pentru estimarea
fluxurilor viitoare de trezorerie, iar prin metoda indirectă aceste informaţii
nu sunt disponibile. În practică însă, întreprinderile preferă metoda
indirectă întrucât are o logică de calcul mai apropiată de formatul
raportărilor contabile.

Note bibliografice

[1] Brezeanu, Petre (coordonator), Diagnostic financiar, Bucureşti,


Editura Economică, 2003.
[2] Dragotă, Victor, Ciobanu, Anamaria, Obreja, Laura, Dragotă,
Mihaela, Management financiar, Bucureşti, Editura Economică,
2003, pp. 224-225.
[3] Gheorghiu, Alexandru, Analiza economico-financiară la nivelul
microeconomic, Bucureşti, Editura Economică, 2004, p. 234.
[4] Halpern, Paul, Weston, Fred, J., Brigham, Eugene, F., Finanţe
manageriale, Bucureşti, Editura Economică, 1998, p. 97.
***
[5] , Ordinul Ministerului Finanţelor Publice Nr. 94 din 29 ianuarie
2001 pentru aprobarea Reglementărilor contabile armonizate cu
Directiva a IV-a a Comunităţilor Economice Europene şi cu
Standardele Internaţionale de Contabilitate, publicat în Monitorul
Oficial al României, Partea I, Nr. 85 din 20 februarie 2001.
[6] Stanciu, Ion, Finanţe, Bucureşti, Editura Economică, 1997,
p. 490.
***
[7] , Standardele Internaţionale de Contabilitate 2000, Bucureşti,
Editura Economică, 2000.
[8] Vâlceanu, Gh., Robu, V., Georgescu N., Analiză economico-
financiară, Bucureşti, Editura Economică, 2004, p. 381.