Cuprins

Simona Ilea Pop, Ştiri din viaţa cetăţii şi a parohiei noastre������������������������������ 3

Lect. Univ. Dr. Nicolae Turcan, Teologia ortodoxă ca viață������������������������ 4
Dr. Eugenia Bîrlea, Iconoclasmul și Sinodul VII Ecumenic (Niceea, 787)������� 6
Dr. Paul Siladi, Un portret al Maicii Domnului�������������������������������������������� 8
Miahil Turcan, Idiotul sau lumina care salveaz����������������������������������������� 10
Fotograf Ovidiu Muraru, Din viața parohiei������������������������������������������� 12
Drd. George Mihai Rus, Moldova – Tărâm al credinței.
Mănăstirea Văratec, Neamț�������������������������������������������������������������������������� 14
Trainer Bogdan Oltean, Dăruiește ceea ce vrei să primești����������������������� 16
Instit. Graţiela Agrişan, Aripi de îngeraş�������������������������������������������������� 17
 Știri din viața cetății și a parohiei noastre
Simona Ilea Pop
• Postul Sf. Marii (1-14 August) la
biserica Tuturor Sfinților din Florești. În
fiecare an în prima jumătate a lunii august,
credincioșii ortodocși se pregătesc prin post
și rugăciune pentru sărbătoarea „Adormirea
Maicii Domnului”, cunoscută în popor şi
sub denumirea de Uspenia (termenul slav)
sau Sfânta Maria Mare. Biserica recoman-
dă ca în această perioadă de post, să fie
citită zilnic rugăciunea „Paraclisul Maicii
Domnului”. În biserica din Cetatea Fetei
Florești, a devenit o rânduiala obișnuită ca
în această perioadă (1-14 August), Slujba
Paraclisului să se oficieze în fiecare seară
de la ora 18.00, însoțită fiind de cântări
și alte rugăciuni în cinstea Maicii Sfinte.
• În Postul Sf. Marii la Florești se va
desfășura cea de-a 9-a ediție a taberei de
creație pentru copii „Hristos pe înțelesul
tuturor”. Organizată de către parohia
Cetatea Fetei, tabăra se adresează copiilor
cu vârsta cuprinsă între 4-17 ani. Aceștia
vor avea ocazia timp de o săptămână să
deprindă meşteşuguri mai vechi sau mai
noi, în cadrul diverselor ateliere de lucru
organizate în incinta parohiei: artizanat
(quilling, modelaj lut și fimo), icoane pe
sticlă, prescuri, muzică bisericească, teatru,
religie și filme religioase. Tabăra se va des-
făşura în perioada 7-14 august, între orele
15.30-17.30, iar taxa de înscriere este de 30
lei (contravaloarea materialelor de lucru).
Înscrierile se fac telefonic, la nr. de tel.:
0745520020 (Pr. Decebal Gorea) până pe
data de 4 august, numărul de locuri fiind
limitat. Încheierea festivă a taberei va avea
loc în data de 15 august după Sf. Liturghie,
cu prezentarea lucrărilor realizate.
• Vizionare de film în aer liber la Flo-
rești. Proiecul cinematografic inițiat cu
ani în urmă de către parohia Cetatea Fetei
își continuă proiecțiile și în această vară.
Astfel, iubitorii de film vor avea ocazia
să vizioneze și în acest an noi producții
cinematografice, în aer liber. Proiecțiile
vor avea loc în zilele de 17-18 august de
la ora 21.00, în curtea bisericii, intrarea
fiind liberă.
• Abonamente de tip card pentru linii-
le din Cluj-Napoca. Compania de Trans-
port Public (CTP) Cluj-Napoca anunță
că începând cu data de 1 septembrie 2019
nu se vor mai emite abonamente pe suport
de hârtie pentru liniile din Cluj-Napoca.
Cei care încă au abonamente nominale
Ştiri
pe hârtie, sunt invitați începând din data
de 15 iulie 2019 să achiziționeze cardurile
nominale de la Centrele de vânzare Car-
duri. Clujenii vor trebui să meargă la unul
dintre aceste centre o singură dată, pentru
emiterea cardului nominal. După aceea,
cardurile se vor putea încărca la oricare
dintre cele 61 de automate din stațiile de
transport, dar și la centrele de vânzare.
Cardurile nenominale se pot achiziționa
și încărca de la automatele stradale și de
la centrele de vânzare.

3
 Teologia ortodoxă ca viață
Nicolae Turcan
T eologia ortodoxă reprezintă expre-
sia ideatică a vieții celei noi, aduse
oamenilor prin Evanghelia lui Hristos,
Cel care a venit pentru ca oamenii „viață
să aibă și din belșug să aibă” (In 10, 10).
Nefiind o filosofie printre altele, pentru că
nu izvorăște doar din jocurile autonome
ale rațiunii, teologia ortodoxă se înțelege
pe sine ca expresie a acestei plenitudini de
viață în care omul conlucrează cu harul lui
Dumnezeu pentru a ajunge la comuniunea
de dragoste cu Creatorul său. „În afara
credinței teologia nu are niciun sens”1,
scria Vladimir Lossky. Credința este „în-
credințarea celor nădăjduite, dovedirea
lucrurilor celor nevăzute” (Ev 11, 1), de
Călăuza sufletului
aceea teologia lucrează pe două planuri,
pe cel nevăzut, al misterului, și pe cel vă-
zut, al exprimării în cuvinte. Altfel spus,
teologia este încercarea de a exprima taina
lui Dumnezeu în cuvinte, pe cât este cu
putință, în măsura în care Dumnezeu
însuși, Cel „dincolo de toate”2, a ales să
se dezvăluie creaturilor Sale.
Nu există o teologie ortodoxă care să
fie doar o speculație filosofică nici măcar
în domeniul teologiei dogmatice. Dim-
potrivă, teologia implică gândirea și viața,
cunoașterea și contemplația, dogmele și
rugăciunea. Importanța cade pe faptul că
Dumnezeul personal se revelează omului,
teologia nefiind posibilă în afara inițiativei
lui Dumnezeu și a legăturii cu El. A for-
4 în Filocalia, vol. 1, ediția a IV-a, trad. Dumitru
1
Vladimir Lossky, Introducere în teologia ortodo-
xă, trad. Lidia Rus și Remus Rus, Ed. Enciclopedică,
București, 1993, p. 18.
2
A se vedea Sf. Dionisie Areopagitul, Despre
teologia mistică, în Opere complete, trad. Dumitru
Stăniloae, Paideia, București, pp. 247-250.
mula în cuvinte fără a experia înseamnă
a specula pur și simplu, adică a exersa o
formă de filosofie și a cădea în beția concep-
telor care ignoră viața. Teologia ortodoxă
este mai întâi de toate o spiritualitate și
abia apoi o expresie. „Teolog este cel ce se
roagă și cel ce se roagă este teolog”3, afirma
Avva Marcu Ascetul.
Am putea spune că teologia și sfințenia
se presupun una pe cealaltă precum gân-
direa și viața. Iată ce scria Sfântul Grigore
de Nazianz, supranumit și „Teologul”:
„Nu aparține tuturor, vouă celorlalți, să
filosofeze despre Dumnezeu. Nu e o calitate
ce se câștigă ieftin și a celor ce se târăsc
pe jos. Voi mai adăuga că nu se poate face
aceasta totdeauna, nici în fața tuturor, nici
în toate, ci uneori și în fața unora și într-o
anumită măsură. Nu aparține tuturor, ci
celor ce s-au exercitat și au fost învățați în
contemplație și, înainte de aceasta, celor ce
au fost curățiți în suflet și în trup, sau cel
puțin se curățesc într-o anumită măsură.
Căci celui necurățit nu-i este asigurată
atingerea de cel curat, precum nici ochiului
murdar raza soarelui.”4
Înțeleasă astfel, teologia își dezvăluie
sensul ei cel mai înalt. Chiar dacă se poate
afirma că teologia s-a născut din luptele cu
ereziile și cu filosofia păgână, folosindu-se
adeseori de argumentele și termenii acesto-
ra5, ea a făcut-o încercând să găsească cele
3
Sf. Marcu Ascetul, Despre legea duhovnicească,
Stăniloae, Harisma, București, 1993, p. 247.
4
Sf. Grigore de Nazianz, Cele 5 cuvântări
teologice (Dogmatica), trad. Dumitru Stăniloae,
Anastasia, București, 1993, pp. 12-13.
5
Michael Prokurat, Alexander Golitzin și Mi-
chael D. Peterson, Historical Dictionary of the
mai potrivite cuvinte pentru exprimarea
misterului dumnezeiesc. Rugăciune, lau-
dă, liturghie, contemplație și vedere a lui
Dumnezeu, paradox al Dumnezeului unic
în Treime lăudat6, toate aceste sensuri țin în
modul cel mai firesc de teologia ortodoxă.
Teologia este o funcție a Bisericii pentru că
se hrănește din viața Bisericii și o exprimă.
Acestor sensuri li se adaugă și cel ști-
ințific: teologia se ajută de rezultatele și
cercetările altor științe precum filologia,
istoria, arheologia și altele. Știința nu
este confesională, ci neutră, ceea
ce îi asigură veridicitatea. Chiar
dacă există o legitimă teologie
științifică, sensul cel mai
înalt al teologiei orto-
doxe este dobândit în
orizontul spiritualității
și vieții Bisericii. Teolo-
gia se naște din experiența
și viața Bisericii, ca meditație,
reflecție și răspuns la provocările
timpului. Adevărul dogmelor „nu
se referă atât la înțelegerea corectă
a lucrurilor, cât la o întâlnire vie
cu Persoana lui Hristos, cuprinsă
în Scripturi, păstrată în definițiile
Sinoadelor Bisericii și experiată în
Sfintele Taine și în Biserică”.7
Pentru lumea de astăzi diferența și
diversitatea sunt valori în sine și, în raport
cu acestea, orice pretenție de ortodoxie, de
opinie corectă, pare desuetă. Dacă toate
religiile sunt adevărate într-o anumită
măsură și niciuna în totalitate, după cum
opinează relativismul postmodern non-ate-
Orthodox Church, Scarecrow Press, Lanham, Md.,
& London, 1996, p. 319.
6
Prokurat, Golitzin și Peterson, Historical
Dictionary of the Orthodox Church, pp. 319-320.
7
Andrew Louth, Introducere în teologia ortodoxă,
trad. Dragoș Mîrșanu, Doxologia, Iași, 2014, p. 24.
ist, atunci Ortodoxia poate fi acuzată că ar
fi un fel de erezie, fiindcă ea are pretenția
adevărului. Este o opinie postmodernă, dar
de fapt lucrurile nu stau în acest fel. Ereziile
împotriva cărora Ortodoxia a luptat de-a
lungul secolelor nu făceau decât să defor-
meze revelația lui Dumnezeu pentru a o
înlocui cu logica oamenilor și cu învățături
contrare credinței Bisericii. Dogmele sunt
hotare (horoi) ale adevărului și au apărut
când Biserica a fost amenințată de erezii.8
Ele exprimă viața Bisericii, bogă-
ția și plenitudinea experienței
lui Dumnezeu în Biserică și
sunt față de erezii precum
viața dreaptă față de
viața alterată.9 Inten-
ția dogmelor nu este
aceea de a se constitui
într-un sistem concep-
Călăuza sufletului
tual, ci de a menține vie,
prin formulări și concepte,
posibilitatea vieții de sfințenie.
Valoarea învățăturilor dogmatice
stă tocmai în faptul că se împlinesc
și se desăvârșesc ca viață, depășind
închiderea unui sistem filosofic.
Cu alte cuvinte, aspirația vieții
duhovnicești nu este de a deveni te-
ologie, ci invers, aspirația teologiei este
aceea de a deveni viață duhovnicească.

5
8
Christos Yannaras, Abecedar al credinței, trad.
Constantin Coman, Ed. Bizantină, București,
1996, p. 26.
9
Nikos A. Matsoukas, Teologia dogmatică și
simbolică, vol. II, trad. Nicușor Deciu, Ed. Bizan-
tină, București, 2006, p. 13.
 Iconoclasmul și Sinodul VII Ecumenic (Niceea, 787)
Eugenia Bîrlea
Ihristologice,
conoclasmul sau lupta împotriva icoa-
nelor a fost o continuare a disputelor
având rădăcinile în mono-
fizism, care refuza icoana Mântuitorului,
negându-I firea umană. Cauza luptei con-
tra icoanelor este pe de o parte dezvoltarea
luată de cultul lor, în care creştinii ajungeau
uneori la exagerări, pe de alta mentalitatea
profană a unor împăraţi, influenţaţi de
polemica iudaică contra icoanelor, precum
şi de reproşul califilor arabi care vedeau
în ele idolatrie şi călcarea poruncii a Il-a
a Decalogului (leş 20, 4).
Iconoclasmul a cunoscut două mari
etape. Prima este cea a împăratului Leon
III Isaurul (717-747) și a fiului său Con-
Historia ecclesiastica
stantin V Copronimul (740-775), iar a
doua după urcarea pe tron a lui Leon al
V-lea Armeanul (813-820).
Prima măsură iconoclastă, din 726, a
fost ordinul de îndepărtare a icoanelor din
biserici. Măsura imperială a scandalizat pe
credincioşi şi a dat naştere la mari tulburări.
Împăratul urmărea distrugerea icoanelor,
dar admitea cinstirea Sfintei Cruci. Creş-
tinii din Constantinopol erau somaţi să-şi
aducă icoanele în pieţele publice, spre a fi
arse. Cine se opunea era ars de viu sau tor-
turat. Mulţi creştini și călugări continuând
să cinstească icoanele şi moaştele sfinţilor
au plătit cu viaţa curajul lor.
Apusul creştin a condamnat iconoclas-
mul, pentru că, deşi în Apus icoanele aveau
numai o utilizare estetică şi pedagogică,
6 distrugerea acestor icoane afecta educaţia
religioasă.
Lupta iconoclastă va continua cu mai
multă furie sub Constantin V Copronimul
(740-775), un fanatic duşman al sfintelor
icoane, dar bun general. Acesta a impus
iconoclaști pe toate scaunele episcopale și
a început o întinsă propagandă, iar în anul
754 a convocat pe episcopii Imperiului
la un mare sinod, la Hieria, care urma să
fie socotit al Vll-lea sinod ecumenic. Au
participat 338 episcopi, care s-au plecat
hotărârilor dictate și au hotărât ca orice
icoană să fie aruncată din casa Domnului.
Cine se opunea, în cazul că era episcop sau
preot ori diacon, urma să fie depus, iar dacă
era călugăr sau laic să fie anatematizat şi
predat autorităţilor civile spre a fi judecat,
ca unul ce s-a declarat duşman al Tatălui
ceresc şi al dogmelor sfinte. Împăratul a
mai dispus ca şi moaştele sfinţilor să fie
profanate şi arse.
După închiderea sinodului, Constan-
tin V a ordonat ca toate bisericile să fie
despuiate de icoane, picturile murale şi
mozaicurile să fie arse şi acoperite cu un
strat gros de var, iar pereţii rămaşi goi să
fie împodobiți cu tablourile împăratului
și cu picturi inspirate din natură.
Majoritatea clerului superior a cedat
terorizat de puterea împăratului. O re-
zistență dârză au opus călugării, la fel de
hotărât rezistând o serie de femei pioase,
precum şi mulţimea dreptcredincioasă.
Urgia împăratului s-a revărsat şi asupra
unui mare număr de demnitari care, ma-
nifestându-și opoziția, au fost pedepsiţi
cu moartea sau exilul.
Cultul icoanelor a fost restabilit de
împărăteasa Irina (m. 802) care a con-
dus treburile împărăției alături de fiul său
minor, Constantiun VI Porfirogenetul
(780-797). Împreună cu patriarhul Con-
stantinopolului, Tarasie (784-806), şi cu
papa Adrian I (772-795), împărăteasa Irina
a hotărât să fie convocat Sinodul al VII-
lea Ecumenic, care să anuleze hotărârile
sinodului iconoclast de la Hiereia, din 754.
La lucrările Sinodului VII de la Niceea
(24 septembrie - 13 octombrie 787) au par-
ticipat între 330 şi 367 de episcopi. Sinodul
a combătut punct cu punct hotărârile sino-
dului iconoclast de la Hieria, contestându-i
calitatea de „adunare ecumenică”, întrucât
la acesta nu au participat nici patriarhii din
Răsărit, nici episcopul Romei, iar hotărârile
dogmatice erau eretice.
Lupta împotriva icoanelor a izbucnit
din nou, în timpul domniei împăratului
Leon al V-lea Armeanul (813-820). Erezia
iconoclastă avea încă partizani, mai ales în
rândul armatei. În 815, împăratul cerea
patriarhului Nichifor ca icoanele să fie
aşezate în biserici la o înălţime care să nu
mai permită sărutarea lor. Mulţi au înţeles
iminenţa unei noi persecuţii. În duminica
Floriilor a anului 815, mii de călugări pur-
tând icoane au defilat prin capitală într-o
mare procesiune. Cu acest prilej începea
o nouă persecuţie sângeroasă. Ea a făcut
mai multe victime decât cea din timpul
lui Constantin V Copronimul: zeci de
episcopi au fost exilaţi, călugări torturaţi
în închisori sau aruncaţi în mare în saci
cusuţi. Persecuţia a scăzut în intensitate
pe vremea succesorilor lui Leon al V-lea.
Victoria definitivă asupra iconoclasș-
tilor aparține împărătesei Teodora (842-
856). La Sinodul convocat în martie 843 la
Constantinopol au luat parte toţi episcopii,
egumenii şi monahii care au suferit de-a
lungul persecuţiilor iconoclaste. Partici-
panții au declarat valabile toate hotărârile
celor şapte sinoade ecumenice, au restabilit
cultul icoanelor şi au rostit anatema asupra
tuturor iconoclaştilor. Ca o completare la
cele hotărâte de Sinodul al VII-lea Ecu-
menic de la Niceea din 787, sinodalii au
compus un text special de anatematizare
a tuturor ereticilor în decursul istoriei.
Acest text precum şi toate dogmele Bise-
ricii au fost citite în întreaga Biserică în
prima duminică din postul Paştilor, la 11
martie 843, zi care s-a numit Duminica
Ortodoxiei. De atunci Biserica Ortodoxă
celebrează acestă victorie în fiecare an, în
prima duminică din postul Paştilor.
Împotriva iconoclasmului a scris Sfân-
tul loan Damaschin (m. 749), monah
teolog care a trăit la Damasc şi Ierusalim.
Respingând învinuirea că prin cultul icoa-
nelor s-ar comite o idolatrie, el concepea
icoana ca simbol şi mijlocitor cu sfântul
reprezentat. Icoana are un rol multiplu: de
a împodobi biserica, de a învăţa din istoria
Historia ecclesiastica
Bisericii, de a însoţi cultul divin şi de a mij-
loci harul divin. S-au mai remarcat Sfântul
Teodor Studitul, egumenul marii mănăstiri
Studion, Sfântul Nichifor Mărturisitorul,
ca și Sfântul Grigorie Decapolitul, ale cărui
moaște se află în Mănăstirea Bistrița din
județul Vâlcea.
Bibliografie
Ioan Rămureanu, Milan Șesan, Teodor
Bodogae, Istoria bisericească universală, vol.
I, București, I.B.M.B.O.R., 1987
Nicolae Chifăr, Icoană, iconologie, ico-
nomahie, București, Basilica, 2018
Sfântul Ioan Damaschin, Cele trei
tratate contra iconoclaştilor, București,
I.B.M.B.O.R., 2016

7
 Un portret al Maicii Domnului
Paul Siladi
P e Maica Domnului o cunoaştem mai
ales din icoanele ei , nelipsite din orice
1
biserică, o cunoaştem prin rugăciunile pe
Sfinți și sărbători
care i le adresăm şi din teologia Bisericii. În
afara acestor surse, există şi nişte portrete,
atât fizice, cât şi morale, pe care ni le-a
transmis Tradiţia. O asemenea descrie-
re se găseşte în „Cuvântul despre viaţa
Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi
anii ei”, a celui care semnează Epifanie
Monahul şi preotul, pe care o avem în
limba română în traducerea arhid. Ioan
I. Ică jr. (Trei vieţi bizantine ale Maicii
Domnului, Deisis 2001).
Epifanie Monahul a trăit la Constan-
tinopol, la intersecţia secolelor al VIII-lea
şi al IX-lea. În această perioadă scrie şi
textul său despre viaţa Maicii Domnului.
O biografie scurtă, care rezumă o serie
de surse mai vechi, pe care de altfel le şi
8 enumeră în introducerea sa. În această
biografie găsim două portrete ale Fecioarei
1
Text publicat în Ziarul lumina, 17 februa-
rie 2015, https://ziarullumina.ro/repere-si-idei/
un-portret-al-maicii-domnului-99115.html, data
accesării: 23 iulie 2019.
Maria. Ambele sunt deosebit de frumoase
şi, spre deosebire de ce ne-am putea aştepta
de la un text bizantin, sunt foarte alerte.
Epifanie Monahul se rezumă să prezinte
schematic şi totuşi foarte viu trăsăturile
ei: „De statură era mijlocie, iar unii spun
că era ceva peste cea mijlocie, pielea avea
culoarea grâului, părul era blonziu, ochii
frumoşi, de culoarea alunii aurii, sprân-
cene negre, nasul drept, mâinile, degetele
şi faţa lungi, plină de graţie şi frumuseţe
dumnezeiască, neînfumurată, nesofisticată,
neatrasă spre moliciune, având o smerenie
covârşitoare, de aceea, cum însăşi a zis, a
căutat spre ea Dumnezeu când L-a mărit
pe Domnul (Lc 1, 46.48); iubea şi purta
haine nevopsite, martor fiind sfântul ei văl.
Lucra veşminte de lână, care se foloseau la
Templul Domnului, stăruind în rugăciuni,
în citire, în post, în lucrul mâinilor şi în
toată virtutea; astfel încât prin felurimea şi
starea lucrurilor ei, Sfânta Maria devenise
cu adevărat învăţătoare a multor femei.”
Această descriere a Sfintei Fecioare, cu toate
că începe prin înşiruirea caracteristicilor
fizice, nu se rezumă doar la ele. Frumuseţea
Maicii Domnului avea ca o componentă
esenţială smerenia, simplitatea şi curăţia
ei sufletească.
La trăsăturile deja enunţate se mai
adaugă cele care alcătuiesc portretul ei
sufletesc. Toate calităţile ei cumulate for-
mează un adevărat ideal creştin, şlefuit
apoi timp de generaţii în rândul celor
care ar putea fi socotiţi trupele de elită ale
creştinismului, monahii. Dacă analizăm
portretul Maicii Domnului, pe de o parte,
şi idealul monahal, pe de altă parte, putem
cu foarte multă uşurinţă să înţelegem de
unde vine marea evlavie a călugărilor pen-
tru Născătoarea de Dumnezeu. Iată aşadar
cum o descrie acelaşi Epifanie Monahul:
„serioasă în toate, vorbind puţin, repede
la ascultare, plăcută la vorbă, lipsită de
îndrăzneală faţă de orice om, fără să râdă,
netulburată, fără să se mânie, închinătoare,
respectuoasă, cinstind şi închinându-se
oricărui om, astfel încât toţi se mirau de
înţelegerea şi vorba ei“.
Seriozitatea este cheia de intrare în
viaţa duhovnicească. Cele ce ţin de veşnicie
nu se lasă cucerite prin superficialitate
sau uşurătate, cum o numesc Părinţii.
Raportul dintre vorbă şi ascultare se cere
a fi mereu favorabil ascultării; iar ascul-
tarea e un proces complex care implică
atenţie, înţelegere, asumare şi aplicare.
Râsul pe care îl critică asceţii este şi el
un semn al uşurătăţii, neatenţiei şi chiar
mândriei; nu este râsul binevoitor, prie-
tenos sau terapeutic pe care îl găsim şi la
marii bătrâni. Apoi lipsa mâniei, respectul
şi cinstea dată fiecărui om sunt semne de
smerenie şi de dragoste pe care le întâlnim
la cei care împlinesc poruncile Domnului.
Toate calităţile pe care le vedem la Maica
Domnului sunt de fapt virtuţi pe care
monahii, dar şi orice creştin conştient şi
asumat luptă din greu să le dobândească.
Acestea toate o fac pe Fecioara Maria gata
să Îl primească pe Fiul lui Dumnezeu, care
Sfinţi şi sărbători
de altfel Se sălăşluieşte în inima oricui se
sileşte să fie serios, grăbit să asculte, fără de
îndrăzneală faţă de orice om, netulburat,
nemânios şi cinstitor faţă de toţi.

9
 Idiotul sau lumina care salvează
Mihail Turcan

P ersonajele lui Dostoievski par adeseori

mai vii decât multe persoane reale, iar
acest lucru se datorează, printre altele,
fiind un antidot împotriva lipsei sensului.
La Dostoievski, sensul există întotdeauna
din belșug – chiar dacă uneori personajele
faptului că majoritatea sunt construite în nu îl găsesc, el e acolo. În Frații Karama-
jurul unor nuclee dense și tensionate, în zov, de exemplu, sensul ne e pus în față,
care e greu să ne dăm seama ce e calitate iese la lumină; în Idiotul, sensul e mai
și ce e defect, sau dacă ceea ce noi con- degrabă undeva în fundal, arareori expli-
siderăm inofensiv nu cit. În ambele romane
va exploda mai târziu îi simțim prezența și,
cu consecințe drama- în același timp, ambele
tice și iremediabile. sunt romane creștine:
Unul dintre cele mai Frații Karamazov, pe
bune exemple în acest față – Idiotul, în ascuns.
sens îl reprezintă roma- Aceasta e și deosebirea
nul Idiotul1, publicat majoră dintre protago-
pentru prima dată în niștii lor: Alioșa Kara-
revista Russky Vestnik, mazov e frate de mă-
Recenzie

între anii 1868-1869. năstire, vorbește despre

Dostoievski și-a propus Hristos; prințul Mîșkin
să înfățișeze un perso- e laic, iar când vorbeș-
naj sublim, hristic și te despre credința lui,
cred că adevărata pro- păstrează mereu aceeași
vocare a fost să o facă negură prezentă pe tot
fără a interveni forțat parcursul romanului.
în parcursul unor per- Idiotul e remarca-
sonaje complexe care bil, printre altele, da-
par să-și construiască torită câtorva episoa-
singure destinele. Poa- de cheie, pe care le voi
te că, în principal, de caracteriza în termeni
soarta acestei provocări a depins și reușita simpli drept „întunecate” sau „luminoase”,
romanului. nu neapărat în acord cu caracteristica pre-
Idiotul e un roman amplu, împărțit dominantă, care de multe ori nici nu poate
în patru părți, în care nicio pagină nu e fi hotărâtă, ci ghidându-mă după esența
10 lipsită de importanță, niciun paragraf nu lor, pentru că, deși întreg romanul pare să
e întâmplător sau steril, în care personajele fie amenințat de un întuneric fatal, există
zugrăvite magistral ne reînvață ce e gelozia, în permanență o lumină care salvează.
ne dezvăluie forța umilinței și bogăția vieții, Astfel, dacă ar fi să aleg câteva momente
1
F.M. Dostoievski, Idiotul, traducere Emil în care întunericul e dens, insuportabil, dar
Iordache, Polirom, Iași, 1998, 622 pp. nu deznădăjduitor, aș începe cu refuzul
Nastasiei Filippovna de la sfârșitul primei
părți. Crud, tăios și tipic dostoievskian.
E poate primul moment în care putem
întrezări cu adevărat măreția și gravitatea
romanului, întrucât abia aici cititorul,
cunoscând deja lumina pe care o răspân-
dește prințul în umilința și inocența lui,
se lovește de întunericul funest care va
învălui întreaga carte. Acest întuneric se
intensifică din nou în momentele primei
crize a prințului, după o discuție intensă
cu Rogojin. Această discuție, probabil una
dintre cele mai savuroase și mai dense din
literatură, culminează cu secvența în care
prințul vede tabloul lui Hans Holbein
cel Tânăr, un tablou sumbru cu un Iisus
care pare învins de moarte: „Tabloul ăsta!
strigă subit prințul, sub impresia unui gând
neașteptat. Tabloul ăsta! Păi din pricina
acestui tablou unii ar putea să-și piardă
credința!”2.
În acest întuneric însă se întrevede și
lumina salvatoare. Și nu există altă lumină
salvatoare decât lumina hristică, iar Dos-
toievski o știe. Amintind de cuvântul „Cui
te lovește peste obrazul drept, întoarce-i și
pe celălalt” (Matei 5, 39), reacția sublimă,
încărcată de umilință, pe care o are prințul
în momentul în care Ganea îi dă o pal-
mă răspândește o urmă din acea lumină
2
Ibidem, p. 218.
izbăvitoare, atât de opusă vâltorii lumii.
Întrevăzând-o, dar neștiind ce e, personaje-
le de față rămân, pentru câteva clipe, ușor
confuze. Aceeași lumină izbucnește mult
mai puternic și mai vizibil în momentul
spargerii vazei, unul dintre cele mai cunos-
cute din roman. Dacă în episodul palmei
lumina abia se întrevede, în acest al doilea
episod, ea se revarsă o vreme atât peste cei
de față, cât și peste cititor: râsul plin de
poftă, prietenesc al personajelor – atât de
nejustificat și de nepotrivit într-o situație
ca aceea, dar atât de natural în roman –,
bunăvoința și înțelegerea pe care acestea
i-o arată prințului – toate sunt dovezi ale
unei victorii a binelui, oricât de scurtă ar
fi ea, ale unei salvări atât de realizabile,
încât pare înfăptuită.
Taina prințului stă în inocența dezar-
mantă care îl însoțește pretutindeni, în
forța umilinței necunoscute lumii, toate
Recenzie
izvorâte dintr-o credință vie, dar înnegu-
rată. Poate că, deși prințul Mîșkin nu a
reușit să salveze celelalte personaje, deși s-a
pierdut pe sine (sau poate tocmai pentru
că s-a pierdut pe sine!), deși a eșuat, în
aparență, – reușește, măcar într-o mică
măsură, să ne salveze pe noi. Și cred că
tocmai în aceasta constă reușita romanului
lui Dostoievski.

11
 Din viața parohiei...

23 iunie 2019, Duminica Tuturor Sfinților

12
Școala parohială Mitropolitul Bartolomeu – premierea elevilor participanți
 Din viața parohiei...

Activități organizate de hramul parohiei noastre:

13
Proiecții de film în aer liber
 Moldova – Tărâm al credinței.
Mănăstirea Văratec, Neamț
George Mihai Rus

F
enomenul turistic a cunoscut o dezvol- în anul1839. Mănăstirea poartă hramul
tare foarte accentuată în ultima peri- „Adormirea Maicii Domnului”.
oadă, mai exact turismul religios. Așadar, Așezământul a fost inclus în anul 2015
regiunea istorică a Moldovei ne întâmpină pe lista monumentelor istorice din jude-
cu o paletă foarte diversificată de obiective țul Neamț, fiind constituită din: biserica
turistice monahale, în special în partea „Adormirea Maicii Domnului” (edificată
de nord a regiunii. Recomand vizitarea la începutul sec. XIX); turnul clopotniță
acestor opere de artă, bună parte din ele de poartă (sec. XIX), Biserica „Sf. Ioan
Turism religios

facând parte din patrimoniul UNESCO. Botezătorul” (1844), biserica „Schimbarea

Mănăstirea este amplasată în locali- la față” (1847) și chiliile (sec. XIX-XX).
tatea omonimă, comuna Agapia (Județul În ceea ce privește istoricul lăcașului,
Neamț), la poalele Munților Stânișoarei, biserica „Adormirea Maicii Domnului”
în imediata vecinătate a Parcului Natural a fost edificată între 1808-1812, fiind
Vănători Neamț, Cele mai apropiate centre sfințită în 1812. Pictura a fost realizată
urbane fiind Municipiul Piatra Neamț (la în anul 1841, iar ulterior a fost sfințită
40 km), respectiv orașul Târgul Neamț de către mitropolitul Veniamin Costachi,
(la 12 km). căruia i s-a pictat o pisanie deasupra ușii
Mănăstirea Văratec este cea mai mare de intrare în pronaos. În anul 1882, fresca
mănăstire de maici de pe teritoriul Ro- interioară a fost refăcută, în stil neobi-
mâniei, aici conviețuind 400 de maici. zantin. Datorită deteriorărilor, în special
Trecutul acestui așezământ a fost destul de a fumului, fresca a fost restaurată în anii
tumultos, însă încercăm să creionăm o evo- 1968-1969 de către pictorul restaurator
luție cronologică cât mai facilă cititorului. Arutium Avachian. Inițial, biserica avea
În anul 1785, Schimonahia Olimpiada două turle de zid (amplasate deasupra
fondează mănăstirea, împreună cu duhov- naosului și pronaosului). Ulterior, au fost
14 nicul Iosif. În sprijinul acestui deziderat, a adăugate alte două turle de dimensiuni
contribuit Paisie Velicicovschi, starețul mă- mai reduse, de lemn, deasupra altarului
năstirii Neamț. Ulterior, a fost trecută sub și a pridvorului. Anul 1900 marchează
administrarea Mănăstirii Agapia, pentru ca, un eveniment negru în istoria bisercii, în
în final, să își dobândească independența acest an acoperișul bisericii fiind afectat de
un incendiu, iar ulterior, turlele din lemn
nu au mai fost refăcute.
Legat de arhitectura edificului, biserica
„Adormirea Maicii Domnului” este con-
struită din pietre de râu și cărămidă. Are
un plan dreptunghiular, fără abside laterale,
iar absida altarului este semicirculară. Bi-
serica este susținută de patru contraforturi
scunde, iar sub streașină, este înconjurată
de un brâu de ocnițe oarbe. Acoperișul este
decorat cu două turle de zid (pe naos și
pronaos) de formă semicirculară, sprijinite
pe baze poligonale înalte. Interiorul este
divizat în patru încăperi: pridvor, pronaos,
naos și altar. Deasupra pridvorului este o
tainiță, loc unde se păstrează odoarele de
valoare ale mănăstirii. Între naos și pronaos
sunt doi pilaștri masivi, cu capiteluri în stil
ionic. Lateral față de naos, sunt sculptate
abside laterale în grosimea zidurilor. Ca-
tapeteasma, care separă naosul de altar,
este sculptată în lemn de tisă și poleită cu
aur, fiind opera lui Constantin Zugravul
(1816). Absida altarului se prezintă sub
forma unei abside semicirculare, fiind
divizată într-o încăpere pentru diaconicon
pe latura sudică, respectiv o nișă pentru
proscomidiar pe latura nordică.
Sub absida altarului este un osuar, unde
au fost depuse osemintele maicilor, din
vechiul cimitir al mănăstirii. În exteriorul
lăcașului, aproape de absida altarului, se
găsesc mormintele acoperite de plăci fu-
nerare ale unor călugărițe care au jucat un
rol important în comunitatea monahală
de la Văratec.
În incinta mănăstirii a fost amenajat
un muzeu (anii 1960-1961), unde turiștii
pot admira colecția de obiecte bisericești:
broderii, icoane, vase liturgice, manuscrise,
cruci ș.a.m.d.
De-a lungul timpului, la mănăstirea
Văratec au locuit mai mulți oameni de
cultură și teologi, dintre care menționăm:
Veronica Micle, protosinghelul Nicodim
Măndiță, episcopul Partenie Ciopron,
arhimandritul Bartolomeu Anania, aca-
demicianul Zoe Dumitrescu-Bușulenga.
În ceea ce privește literatura, mănăstirea
Văratec a fost descrisă în mai multe opere
literare, care fac referire la zona Munților
Neamțului. Printre autori, se numără: di-
plomatul Wilhelm de Kotzebue, diploma-
tul Dimitrie Bolintineanu, memorialistul
Nicolae T. Orășanu, marele scriitor Ion
Creangă, prozatorul Mihail Sadoveanu
și scriitorul Calistrat Hogaș, scriitorul și
teologul Gala Galaction.
Vizitarea mănăstirii și a împrejuri-
milor reprezintă un prilej de reculegere,
de încărcare cu energie pozitivă și, nu în
Turism religios
ultimul rând, de dobândire de noi infor-
mații despre zona Neamțului, o regiune
cu o încărcătură istorică foarte consistentă
și cu peisaje deosebite.
Webografie
https://ro.wikipedia.org/wi-
ki/M%C4%83n%C4%83stirea_
V%C4%83ratec
https://www.crestinortodox.ro/bise-
rici-manastiri/mitropolia-moldovei-bu-
covinei/manastirea-varatec-68100.html
https://tmsi.ro/manastirea-agapia-ju-
detul-neamt/
http://visitromaniatoday.com/st_tour/
neamt-monastery-tour/
https://www.crestinortodox.ro/bise-
rici-manastiri/mitropolia-moldovei-bu- 15
covinei/manastirea-varatec-68100.html
https://ziarulceahlaul.ro/astazi-incen-
diu-la-manastirea-varatec/

 Dăruiește ceea ce vrei să primești
Bogdan Oltean
Dezvoltare personală
CMergem
e suntem în stare să facem pentru
siguranță?
la lucru să facem bani. Mer-
gem la școala să învățăm. Construim case
și blocuri care să ne protejeze. Plătim asi-
gurări și ne rugăm la Dumnezeu – toate
pentru un plus de liniște și siguranță în
viața noastră. În plus, vrem siguranță și în
relațiile noastre, nu-i așa?
Ce mi-a scăpat mie o bună parte din
viața mea este minunat prezentat în ur-
mătorul citat: „Dăruiește ceea ce vrei să
primești, pentru că primești ceea ce dă-
ruiești.” Cui îi aparține acest citat nu mai
știu, dar știu că funcționează.
Când eu dăruiesc vorbe și comporta-
mente grele pentru că pentru un motiv
16 sau altul (real sau presupus, ca să nu zic
imaginar) mă simt atacat, în general pri-
mesc înapoi ce am dăruit... adică vorbe și
coportamente grele. Și chiar și dacă nu le
primesc imediat, pot să îmi dau seama a
doua zi, că relația a avut de suferit.
În alte cuvinte, ca să ajung și la o con-
cluzie: dacă vrem să simțim siguranță în
relația cu cineva avem nevoie să îi oferim
acea siguranță mai întâi. Să oferim o at-
mosferă de prietenie și colaborare, nu de
dușmănie sau concurență. Cu un prieten
vobești mult mai ușor decât cu un inamic.
Cu un colaborator mult mai ușor decât cu
un concurent. Nu-i așa?
Pentru respect, să oferim respect. Pen-
tru servicii folositoare, să oferim servicii
folositoare. Pentru dragoste, să oferim
dragoste. Să oferim ceea ce cerem, să dă-
ruim ceea ce dorim să primim.
E obligatoriu să funcționeze de fiecare
dată?
Nu, dar este cea mai bună și sigura
șansă pe care o avem.
Tu cât de bun prieten poți să fii?
Relații frumoase și împlinite,
Numai bine!

 Aripi de îngeraş
Graţiela Agrişan
Mulțumirea
- Povestiri terapeutice -
- o poveste despre cât de puţin avem
nevoie ca să ne putem simţi mulţumiţi -
„Mulţumire era un cuvânt pe care şo-
ricelul Ghiţă se poate să-l fi auzit, dar nu
se prea gândise la el înainte. Suna ca un
cuvânt pentru oameni mari. Totuşi, când
l-a auzit, Ghiţă s-a întrebat ce înseamnă.
Prima dată a început să se gândească la
acest cuvânt în timp ce îşi mânca pâinea
cu brânză topită în gaura sa din peretele
colţului casei. Poate că mulţumirea, s-a
gândit el, este sentimentul acela de dimi-
neaţă, când stomacul tău vrea mâncare şi tu
îi dai două felii de pâine prăjită cu brânza
caldă în mijloc. Aceea ar fi mulţumirea
pentru mine, dacă aş fi un stomăcel, s-a
gândit Ghiţă.
Dar oare mai însemna ceva? Era curios
să afle ce altceva ar putea fi, aşa că după
micul dejun s-a pornit într-o călătorie,
să vadă ce altceva ar putea afla despre
mulţumire.
Primul prieten pe care l-a întâlnit a
fost ursuleţul Filip. Este Filip mulţumit?
s-a întrebat Ghiţă. El pare fericit să stea
liniştit acolo unde se întâmplă să fie şi să
privească lumea cu un zâmbet relaxat, de
ursuleţ. De asemenea, el este fericit dacă
cineva îl ia în braţe, se joacă cu el, sau
îl îmbrăţişează. Poate, s-a gândit Ghiţă,
mulţumirea înseamnă să te simţi bine, in-
diferent dacă eşti singur sau cu alţi oameni.
Filip fusese atât de iubit şi îmbrăţişat,
încât părul său era ros în unele locuri, dar
faptul că nu era perfect nu părea să aibă
niciun efect asupra lui. Poate, s-a gândit
Ghiţă, mulţumirea înseamnă să te simţi
bine, indiferent dacă eşti perfect sau nu.
Dar există mai multe feluri de a te
simţi mulţumit? În loc să se întoarcă şi să
creadă că a găsit toate răspunsurile, Ghiţă
şi-a continuat călătoria, ca un explorator
care doreşte să descopere misterele junglei.
În curând a auzit o pisică, torcând în
camera alăturată. După cum vă puteţi
imagina, şoricelul Ghiţă era foarte grijuliu
când auzea o pisică, aşa că s-a apropiat cu
multă prudență de perete.
Pisica Geta stătea ghemuită pe o ro-
gojină, lângă foc. Nu se mişca aproape
deloc, cu excepţia mişcărilor ritmice ale
Aripi de îngeraş
pieptului şi stomacului, datorate felului
relaxat în care respira. Muşchii ei arătau
moi. Gura ei forma un zâmbet liniştit.
Poate aceasta este mulţumirea, s-a gândit
Ghiţă, să ai timp să te ghemuieşti, să-ţi laşi
respiraţia să fie înceată şi uşoară, să simţi
confortul în muşchii tăi şi să te bucuri de
gândurile tale liniştite.
A început să se întrebe dacă gândurile
pisicii erau mulţumite. Oare visa cum
urmăreşte un şoricel? Oare visa cum îl
urmăreşte pe el? Acesta ar putea fi un gând
mulţumitor pentru Geta, şi-a spus Ghiţă
încetişor, dar pentru mine s-ar putea să
nu fie deloc mulţumitor să fiu urmărit de
o pisică. Apoi i-a venit un alt gând: Poate
ceea ce este mulţumitor pentru o persoană
s-ar putea să nu fie acelaşi lucru pentru 17
altcineva.
Ghiţă a trecut în vârful degeţelelor pe
lângă Geta şi şi-a continuat explorarea
afară. Odată ajuns acolo, a auzit un ciripit
superb. Milica, ciocârlia, era căţărată pe
 creanga copacului ei. Soarele se revărsa
delicat pe spatele ei, vântul uşor legăna
creanga, cerul deasupra era albastru şi
parfumul florilor umplea aerul. Dacă aş
fi Milica, ciocârlia, s-a gândit Ghiță, aş
cânta şi eu fericit. Poate că mulţumirea
înseamnă să apreciezi ce ai în jurul tău şi
să cânţi vesel despre asta.
Nu ştiu dacă Ghiţă şoricelul a desco-
perit tot ce este de ştiut despre mulţumire,
sau dacă, în cazul în care şi-ar fi continuat
călătoria, ar fi putut afla mult mai multe.
Poate ce aflase era suficient pentru el până
la momentul respectiv.
Totuşi, pot să ghicesc că atunci când
Ghiţă s-a strecurat în patul său în seara
aceea şi a închis ochii pentru a adormi,
a putut simţi mulţumirea văzută la Filip,
Geta şi Milica. Şi mă întreb dacă, ca şi
şoricelul Ghiţă, te simţi şi tu un pic mai
Aripi de îngeraş
grabnică. Pentru că Tu ești Atotputernicul
doctor al sufletelor și al trupurilor noastre,
Dumnezeule, iubitor de oameni și binefă-
cător al nostru. În Tine ne punem nădejdea
și preamărim numele Tău, pe care-L vom
slăvi pururea, zi și noapte.
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.
Amin.
Rugăciune pentru cei adormiți
În numele Tatălui și al Fiului și al Sfân-
tului Duh.
Miluiește-i, Doamne Iisuse Hristoase,
pe cei adormiți ai noștri: rude, binefăcă-
tori și prieteni. Dăruiește-le împărăția Ta
cea cerească și viață veșnică. Pentru că Tu
ești viața și învierea și odihna adormiților
robilor Tăi și Ție slavă Îți înălțăm, împre-
ună și celui fără de început al Tău Părinte
și Sfântului Duh.

mulţumit.”1 Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.

Amin.
Rugăciune pentru sănătate 
În numele Tatălui și al Fiului și al Sfân-
tului Duh.
Doamne Iisuse Hristoase, Tu care prin
cuvânt poți să vindeci orice boală, Te rugăm
să ne păzești de orice rău și să ne dăruiești
sănătate.
Doamne Iisuse Hristoase, Tu ești bunul
nostru Creator. Tu ne-ai dăruit viața. Tu
ne-ai dat sufletul și trupul. Tu ești ocroti-
torul sănătății și al vieții noastre. De aceea
Te rugăm, Doamne, scapă-ne de boală și
păzește sănătatea noastră.
Când ne îmbolnăvim, dă-ne mângă-
iere, alinare, curaj, nădejde și însănătoșire
18 1
Burns, George William, 101 Healing Stories for
Kids and Teens: Using Metaphors in Therapy, Library
of Congress Cataloging in Publication Data, Statele
Unite ale Americii, 2005, pp. 127-129, la http://
www.sapovestim.ro/uploads/1/2/9/0/12905115/
multumirea.pdf, data accesării: 23 iulie 2019.