Sunteți pe pagina 1din 15

RELAŢIA MEDIC – PACIENT

Valori ale relaţiei medic – pacient


• Respectul
• Integritatea
• Încrederea
• Compasiunea
• Confidenţialitatea
RESPECTUL
• Comportament
• Atitudine
• indiferent de poziţia socială
• caracteristicile individuale
• meritul moral
• „respicere” (lat) = a se uita înapoi, a se uita din nou
RESPECTUL
• Respectul conştiinţei este un corolar al respectului persoanei.
• Apelul la conştiinţă în bioetică este dictat de trei argumente:
1. luarea unei decizii de etică medicală implică cele mai puternice convingeri
personale legate de originea, crearea, menţinerea sau întreruperea vieţii,
2. exponenţii comunităţii medicale, pacienţii şi familiile pot avea ocazional
opinii radical diferite,
3. complexitatea îngrijirilor moderne de sănătate cere adeseori acord,
cooperare şi de preferinţă consens asupra opţiunii terapeutice.
INTEGRITATEA
• principiul integrităţii = inviolabilitatea şi inatacabilitatea individului,
atât din punct de vedere fizic cât şi moral.
• Integritatea este fundamentul încrederii, esenţială în orice tip de
relaţie, pentru dezvoltarea personală şi interpersonală.
• Condiţiile subsidiare ei sunt onestitatea, transparenţa, verticalitatea.
ÎNCREDEREA
• Încrederea, în conjunctura medicală, se referă în mod special la
acţiunea şi atitudinea pacienţilor.
• Disponilibilitatea pacienţilor de a conferi încredere poate fi explicată
parţial în măsura în care simt că atât ei înşişi cât şi valorile în care cred
sunt luate în consideraţie şi preţuite de către medici.
• Determinanţi ai încrederii în medici:
• calitatea îngrijirilor medicale
• metoda de rambursare a serviciilor medicale
• competenţa profesională
• abilităţile tehnice
• capacitatea de reprezentare a intereselor pacienţilor.
ÎNCREDEREA
• Cauzele care contribuie la erodarea încrederii sunt:
• alterarea relaţiilor medic-pacient
• creşterea numărului de supraspecializări medicale
• extinderea largă a unui sistem impersonal şi birocratic de administrare
a profesiei medicale.
COMPASIUNEA
• Există două argumente pentru dezvoltarea acestor sentimente:
• atitudinea faţă de ceilalţi (de exemplu tristeţe faţă de un pacient bolnav)
• altul care priveşte sinele („frica” de a nu ajunge sau sfârşi în aceleaşi condiţii).
CONFIDENŢIALITATEA
• În domeniul medical confidenţialitatea a fost articulată încă din Jurământul
lui Hippocrate: „Orice voi vedea sau auzi în timpul activităţii profesionale
sau înafara ei în legătură cu viaţa oamenilor, lucruri care nu trebuie
discutate înafară, nu le voi divulga, acceptând că toate acestea trebuie
ţinute secret!”.
• Codul Internaţional de etică medicală a Asociaţiei Medicale Mondiale: „Un
doctor va păstra secretul absolut asupra a tot ceea ce cunoaşte despre
pacient datorită încrederii ce i s-a acordat”.
• În România există un articol integral din legea drepturilor pacientului
referitor la acest aspect: „Toate informaţiile privind starea pacientului,
rezultatele investigaţiilor, diagnosticul, prognosticul, tratamentul, datele
personale sunt confidenţiale chiar şi după decesul acestuia”.
CONFIDENŢIALITATEA
• respectul confidenţialităţii şi al autonomiei = baza relaţiei medic –
pacient
• Există situaţii în care acestea sunt neglijate pe considerente morale:
• risc public - risc epidemiologic
• o potenţială vătămare pentru ceilalţi
• Legea românească a drepturilor pacientului acceptă “excepţii -
cazurile în care pacientul reprezintă pericol pentru sine sau pentru
sănătatea publică”. Dreptul său la confidenţialitate este
contrabalansat de beneficiul pentru comunitate.
CONFIDENŢIALITATEA
• După naşterea unui copil cu o afecţiune genetică, un cuplu căsătorit solicită un
sfat genetic pentru a fi consiliaţi dacă mai pot avea un copil sănătos, ocazie cu
care testele sangvine indică faptul că soţul nu este tatăl biologic.
• Într-un studiu cross-cultural din 19 ţări asupra atitudinilor geneticienilor asupra
cazului:
• 96% din responderi au indicat că nu ar divulga soţului non-paternitatea
• 81% au afirmat că i-ar spune mamei în particular, înafara prezenţei soţului, lăsând-o pe ea să
decidă ce să-i spună
• 13% ar minţi în faţa cuplului (de exemplu, spunându-le că amândoi sunt responsabili)
• 2% ar indica faptul că boala copilului este rezultatul unei noi mutaţii
• 4% ar dezvălui informaţia la ambii soţi.
• Motivele păstrării confidenţialităţii faţă de soţ au fost: păstrarea unităţii familiei
(58%), respectarea dreptului mamei de a decide (30%), respectarea dreptului
mamei la intimitate (13%) (24).
Modele de relaţie medic – pacient
• Modelul paternalist
• În primul rând medicul îşi foloseşte toate abilităţile pentru a
diagnostica boala, a determina stadiul evolutiv, şi a recomanda un
tratament care să restabilească starea de sănătate sau să amelioreze
suferinţa .
• Apoi se prezintă pacientului informaţii selectate, cu scopul de a
consimţi la intervenţia considerată cea mai potrivită. În extremis
medicul va informa în mod autoritar când va fi iniţiată procedura
respectivă
Modele de relaţie medic – pacient
• Modelul informativ
• În încercarea de a limita sau atenua dominanţa medicului, s-a născut
un curent de opinie care să crească controlul pacienţilor.
• În acest model, supranumit şi modelul „ştiinţific”, „ingineresc” sau „al
consumatorului”, obiectivul interacţiunii medic-pacient este, în cazul
medicului, de a furniza pacientului toate informaţiile relevante, şi cât
mai multe cu putinţă, iar în cazul pacientului – de a selecta intervenţia
medicală dorită.
• Pacientul este perceput drept un „consumator de servicii” iar medicul
- un furnizor de informaţii şi servicii.
Modele de relaţie medic – pacient
• Modelul interpretativ
• Modelul informativ, care nu ia în consideraţie un potenţial
dezechilibru de putere când una din părţile implicate este în suferinţă,
ar putea afecta procesul de decizie, de exemplu prin dificultatea
interpretării datelor tehnice.
• Scopul interacţiunii medic – pacient este de a elucida valorile
pacientului, ceea ce îşi doreşte el în realitate, şi a-l ajuta să selecteze
intervenţiile terapeutice care întrunesc aceste valori.
• Ca şi în modelul informativ, medicul furnizează pacientului
informaţiile referitoare la natura bolii sale, riscurile şi beneficiile
asociate diverselor opţiuni.
Modele de relaţie medic – pacient
• Modelul deliberativ
• Acest model se suprapune în mare măsură pe modelul interpretativ,
medicul fiind un sprijin permanent în descifrarea valorilor pacientului,
dar în plus include o explicaţie în baza căreia au fost alese anumite
decizii medicale.
• În cazul ideal medicul şi pacientul se angajează într-o deliberare
asupra scopului actului medical, judecând împreună meritul şi
importanţa valorilor sănătăţii.
• Se evită orice formă de coerciţie, recomandările nedepăşind stadiul
de persuasiune morală.