Sunteți pe pagina 1din 2

Unirea de la 1600

Conturarea mitului Mihai Viteazul ilustrează mai bine ca oricare alt model istoric mutațiile petrecute în
conștiința românească. Domnitorul care a reușit să stăpânească pentru scurt timp, la 1599-1600, cele trei țări
reunite, trei veacuri mai târziu, în România modernă, începe a fi receptat ca unificator abia spre mijlocul
secolului al XIX-lea. O asemenea interpretare lipsește cu desăvârșire în istoriografia cronicărească a veacului
al XVII-lea și chiar mai târziu, spre 1800, la Școala Ardeleană".[27]
Realitatea istorică este mult mai nuanțată decât cea cunoscută de publicul larg. Pe scurt, Mihai Viteazul ar
putea fi caracterizat în felul următor (a se reține că nu a purtat titlul de "Domn" decât în Țara Românească):

 1593-1599 este Domn al Țării Românești;


 Între octombrie 1599 și iunie 1600 a fost Stăpânitor al Țării Românești și al Ardealului;
 În perioada iunie 1600 - septembrie 1600 a fost Stăpânitor al Țării Românești, al Ardealului și Moldovei,
adunate împreună sub "unirea personală" a lui Mihai; în cazul Moldovei îl înscăunează de fapt pe fiul său;
 Între septembrie 1600 - noiembrie 1600 a fost Domn al Țării Românești;
 Între februarie 1601- august 1601 a fost comandant militar în slujba Imperiului Habsburgic.
Deși istoria asociată cu Mihai Viteazul este cunoscută publicului larg drept "unire", termenul este dus prea
departe. În realitate, toate cele trei țări își păstrează instituțiile de conducere de dinainte - Dieta (Transilvania)
și sfaturile boierești în țările extracarpatice, își păstrează legile, cutumele și procedurile fiecăreia în vigoare.
Mihai nu "unifică" nici armatele.

Transilvania
Domnia lui Ieremia Movilă, devotat politicii poloneze (acesta încheiase un tratat de vasalitate cu Polonia),
însemnase practic îndepărtarea Moldovei de Sfânta Alianță. În Transilvania, Sigismund renunța la tron în
favoarea vărului său, cardinalul Andrei Báthory (un aderent la politica cancelarului polon Jan Zamoyski).
Ieremia Movilă și cancelarul Zamoyski intenționau să așeze în scaunul Țării Românești pe Simion Movilă,
fratele domnului Moldovei, ceea ce amenința existența Alianței. În aceste circumstanțe, în iulie 1599 Mihai
Viteazul a trimis o solie la Praga pentru a cere încuviințarea împăratului Rudolf al II-lea pentru intervenția în
Transilvania, cu intenția de a sparge cercul de adversități ce-l împresura. Primind un răspuns favorabil, la
sfârșitul aceluiași an, intră în Transilvania prin pasul Buzău cu o armată formată din români și mercenari de
diferite etnii: unguri și secui din Ardeal, polonezi, sârbi etc.[28] După victoria asupra lui Andrei
Báthory (Bătălia de la Șelimbăr, 18/28 octombrie 1599) își face intrarea triumfătoare la Alba Iulia pe 1
noiembrie 1599 primind cheile fortăreței de la episcopul Demetrius Napragy. Andrei Báthory a fost ucis la
scurt timp după bătălia de la Șelimbăr, având vârsta de 28 de ani.[29]Mihai a primit cu durere vestea morții lui
Báthory, el puse să se îngroape după cuviință capul lui Andrei, în mausoleul pe care acesta însuși îl pregătise în
Alba Iulia, și urmă chiar sicriul, ținând în mână lumânarea, după obiceiul românesc.
După biruința de la Șelimbăr, Mihai a înființat (sau reînființat, între specialiști se poartă încă discuții)
mitropolia ortodoxă de la Alba Iulia , un prim pas spre recunoașterea oficială a confesiunii ortodoxe.[30]
Chiar dacă a fost recunoscut de Dietă doar ca guvernator imperial, Mihai a fost conducătorul de
facto al Transilvaniei, Dieta recunoscându-i titlul de locum tenens al Transilvaniei, așa cum se specifică în
diplomele latine. În actele slavone însă, el se intitulează domn al Țării Românești și Ardealului. (Mihai
Bărbulescu ș.a., 2002, p. 190). Mihai nu a modificat sistemul constituțional al Transilvaniei: nu a intervenit în
reprezentarea națiunilor politice, nobilimea maghiară, sașii și secuii. A intervenit însă, potrivit organizării
constituționale, în alcătuirea Consiliului principatului transilvănean, unde a introdus doi din boierii săi români,
așezând în cetăți pârcălabi proprii, dar păstrând vechii funcționari. Dieta Transilvaniei a fost profund
nemulțumită de acordarea unor donații de domenii (sate) făcute boierilor munteni, în detrimentul nobilimii
maghiare. Protestele Dietei și rapoartele nunțiului papal Malaspina dovedesc tendința lui Mihai de a structura o
proprie bază socială română stăpânirii sale. Mihai a avut raporturi bune cu secuii, cărora le-a confirmat vechile
drepturi și privilegii (ce fuseseră răpite de principii Báthory), de asemenea cu sașii, cărora le-a satisfăcut
cererile , manifestând toleranță față de luteranism. Mihai a luat măsuri în Transilvania în favoarea iobagilor
români și a preoților români. În beneficiul preoților, Mihai a obținut scutirea lor de robotă.
Nunțiul Malaspina sus-amintit recomanda împăratului habsburgic , în rapoartele sale, respectarea legilor,
instituțiilor și obiceiurilor provinciei. Acesta sugera ca principatul transilvănean să nu fie administrat după
obiceiurile valahe - valachico more - ci numai după obiceiurile respectate până atunci de principii ardeleni.

Moldova

În primăvara anului 1600, Mihai și-a dat seama de pericolul pe care îl reprezenta influența în Moldova
a Regatului Poloniei, care refuzase să facă parte din „Liga Sfântă” și era un aliat tacit al Imperiului Otoman.
Polonezii, a căror politică externă era practic sub controlul marelui hatman Jan Zamoyski, nu numai că îl
înscăunaseră în 1595 pe protejatul lor, Ieremia Movilă, ca Domn al Moldovei (scoțând astfel această țară din
Liga Sfântă) și îl susținuseră pe Andrei Báthory în Transilvania, dar unelteau să îl detroneze pe Mihai și să-l
pună în locul lui, în Țara Românească, pe Simion Movilă (fratele lui Ieremia). Ceea ce a determinat însă
decisiv hotărârea lui Mihai de a declanșa o campanie preventivă în Moldova, au fost pregătirile făcute
către Sigismund Báthory, aflat de la începutul anului 1600 la Suceava, pentru recucerirea Transilvaniei, cu
sprijinul lui Jan Zamoyski și al lui Ieremia Movilă.[31]
Expediția a început la 14/24 aprilie 1600, când Mihai Viteazul pleacă din Alba Iulia, lăsând în locul său pe
banul Mihalcea, acesta și Farkas Korniș fiind delegați să trateze cu comisarii imperiali. El se îndreaptă
spre Miercurea Sibiului, după care trece pe lângă Făgăraș (17/27-20/30 aprilie), Codlea (21 aprilie/1
mai), Brașov (22 aprilie/2 mai) și ajunge la Prejmer (23 aprilie/3 mai).[32]
La 1 mai 1600 Mihai își așeză tabăra la Prejmer. Acolo făcu cunoscut ostașilor săi că vor trece Carpații pentru
a-l alunga pe Ieremia Movilă de pe tronul Moldovei. La 6 mai Mihai în fruntea oastei sale trece munții, dar nu
pe drumul obișnuit, unde știa că îl așteaptă dușmanul, ci urcându-se pe munții cei mai grei. În acea vreme
armata sa a avut mult de suferit, mai cu seamă din lipsa proviziilor care nu se găseau nici acolo și nici în părțile
Moldovei, care au fost pustiite de Ieremia Movilă. Caii nu au avut pășune iar ostașii au fost siliți să mănânce
foi din copaci.[33]
La 26 aprilie/6 mai 1600, trupele lui Mihai Viteazul pătrund în Moldova prin trei sau chiar patru puncte: pe
la Focșani (cu Nicolae Pătrașcu), prin pasul Oituz - valea Trotușului, coloana centrală (avangarda acesteia
ajunsese la Trotuș încă de vineri 25 aprilie/ 5 mai), care se îndreaptă spre Bacău, urmată după 28 aprilie/8 mai
de Mihai Viteazul, prin pasul Rodna-Cucureasa, urmând drumul spre Suceava, și, posibil, pe
valea Ceremușului spre nord. Toate coloanele susțin lupte cu forțele moldo-polone care se retrăgeau spre
nord.[34]
Mihai îl învinge pe Ieremia Movilă la Bacău, și realizează astfel, prima unire a țărilor române. Ieremia Movilă
a fugit, găsind refugiu, împreună cu familia sa la Hotin. La 1 iunie 1600, Mihai se afla la Iași și boierii
moldoveni au fost puși să jure în numele cârmuitorului celui nou. Lăsând pentru stăpânirea Moldovei un Sfat
de boieri, alcătuit din hatmanul Udrea, vistierul Andronic Cantacuzino, armașul Sava[35] și spătarul Negre, el se
întoarse în Transilvania (N. Iorga, 1992, op. cit. ref.9).
Mihai a cucerit Moldova, invocând ca motiv alianța lui Ieremia Movilă cu turcii și tătarii. El a cerut
împăratului recunoașterea stăpânirii sale in perpetuum asupra Ardealului, Moldovei și Țării Românești.
Titulatura folosită de voievod (într-un document din 6 iulie 1600) era: „Domn al Țării
Românești și Ardealului și a toată țara Moldovei”. La recomandarea marii boierimi, Mihai a numit un domn în
Moldova, subordonat sieși[36].[nefuncțională]