Sunteți pe pagina 1din 3

Sfaturile tânărului care s-a pensionat la 34 de ani despre cum

să faci bani: ”Aruncă-ţi televizorul!”


SCRIS DE
BLUME.RO

În luna august, Brandon – un fost dezvoltator software care nu îşi


foloseşte numele în mediul online din motive legate de intimitate –
şi-a dobândit independenţa financiară şi s-a pensionat la 34 de
ani. În prezent, scrie despre banii săi şi despre propria călătorie
financiară pe blogul Mad Fientist.

Business Insider a publicat şase din cele mai bune sfaturi ale
sale:

1. Încearcă să realizezi ce te face fericit

Primul şi cel mai important lucru pe care trebuie să îl


conştientizezi este să afli ce este important pentru tine şi ce te
face fericit.

Acest lucru este mai dificil de făcut decât sună. Mulţi dintre
oameni îşi cheltuiesc banii pe lucruri care nu le aduc fericire şi
majoritatea nu realizează că fac acest lucru fiindcă urmează
scenariul vieţii altcuiva. În momentul în care am realizat că banii
pot cumpăra libertatea – libertatea orelor de la 9 la 5, libertatea
faţă de alarmele de ceas, cea legată de timpul pe care mi-l
petreceam pe cererile ridicole ale şefului meu – mi-am direcţionat
toţi banii spre acel scop.

Nu mi-au lipsit lucrurile la care renunţam pentru a economisi


pentru libertatea mea financiară fiindcă libertatea mea era mai
importantă decât tot ceea ce puteam cumpăra.

2. Concentrează-te pe ceea ce poţi controla


În loc să te stresezi legat de ce se întâmplă cu economia sau să
încerci să prezici evoluţia pieţei bursiere, concentrează-te pe
lucrurile pe care le poţi controla cu adevărat şi optimizează acele
lucruri.

Taxele de investiţii te pot costa mii de dolari pe parcursul vieţii,


aşa că minimizează acele taxe investind în produse de investiţii
low-cost.

3. Automatizează totul

După ce ai creat un portofoliu simplu cu fonduri de index low-cost,


diversificate, setează automat investiţii lunare şi apoi ignoră
complet portofoliul tău.

Oamenii sunt nişte investitori groaznici, aşa că dacă poţi să-ţi


scoţi creierul şi emoţiile din ecuaţia, nu vei fi doar mai puţin
stresat în cazul eventualelor căderi ale pieţei, dar vei avea la final
şi mult mai mulţi bani.

4. Opreşte consumul şi începe să creezi

Consumul oferă fericire temporară, dar să creezi ceva îţi oferă


fericire de durată. Este uşor să te întorci de la muncă şi să te uiţi
timp de ore întregi la televizor, dar este mult mai dificil să faci
ceva creativ cum ar fi să scrii o postare pe blog, să faci bijuterii
sau să exersezi la un instrument muzical. Să creezi este mult mai
plăcut decât să consumi şi poate avea drept consecinţă chiar şi
venituri suplimentare.

5. Aruncă-ţi televizorul pe fereastră

Că tot veni vorba de televizor… aruncă-l pe fereastră. Sau, şi mai


bine, vinde-l.
În momentele în care oamenii de publicitate de bombardează cu
lucruri pe care „trebuie să le ai”, devii mai puţin fericit cu ceea ce
ai şi începi să cheltuieşti bani (în mod ironic pe lucruri care nu te
vor face fericit). Odată ce reporterii TV îţi prezintă evenimente
neplăcute pe un televizor 4k, foarte realist, devii mai temător şi
mai puţin dornic să ieşi şi să explorezi lumea.

Nu te topi într-o baltă de frică şi nefericire pe canapeaua ta şi du-


te să îţi trăieşti viaţa.

6. Experimentează

Aşa cum am spus mai sus, este greu să afli ce te face cu


adevărat fericit. Lucrurile care se adaugă fericirii tale astăzi ar
putea să nu îţi provoace aceeaşi bucurie în ziua următoare, aşa
că experimentează şi evită să te blochezi în angajamente mari.
Încearcă orice înainte să cumperi. Închiriază înainte să devii
proprietar. Împrumută atunci când este posibil şi cumpără obiecte
folosite atunci când nu poţi împrumuta. Drumul spre fericire (şi
spre independenţa financiară) nu va fi în linie dreaptă şi vei face
şi greşeli pe parcurs, dar când te concentrezi pe fericire durabilă
şi îţi aliniezi cheltuielile cu obiectivul final, vei fi mai încrezător că
eşti pe traiectoria corectă.

S-ar putea să vă placă și