MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE

Agenţia Naţională de
Administrare Fiscală de Str. Apolodor nr.17, Sector 5,
Agenţia Naţională Bucureşti, CP 050741
Direcţia Generală de Soluţionare a
Administrare Fiscală
Contestaţiilor
Tel : +021 319 97 54
Fax : +021 336.85.48
Direcţia generală de soluţionare e-mail:Contestatii.ANAF@mfinante.ro

DECIZIA nr. 2 / 2015

privind soluţionarea contestaţiei formulate de
SC .X.SRL din .X.,
înregistrată la Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor
din cadrul Agenţiei Nationale de Administrare Fiscală
sub nr. 921751/18.11.2014

Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul

Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală a fost sesizată de Directia
generala de administrare a marilor contribuabili, prin adresa
nr..X./13.11.2014, cu privire la contestaţia formulată de SC .X.SRL,
având sediul social în .X., sector .X., str.X, cod de înregistrare fiscală X,
înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului sub nr. X/2010.

SC .X.SRL figurează, la data depunerii contestaţiei, la

poziţia nr.X din Anexa nr.1 „Lista marilor contribuabili care vor fi
administraţi de DGAMC începând cu data de 1 ianuarie 2014” la
OPANAF nr.3749/2013 pentru aprobarea Listei marilor contribuabili şi a
Listei contribuabililor mijlocii.

Contestaţia a fost formulată împotriva Deciziei de impunere

nr.F–MC.X./30.09.2014 emisă în baza Raportului de inspecţie fiscală
nr.F–MC.X./30.09.2014, de către organele de inspecţie fiscală din
cadrul Directiei generale de administrare a marilor contribuabili prin
care, urmare soluţionării deconturilor de TVA cu suma negativă cu
opţiune de rambursare aferente perioadelor 01.12.2012-31.12.2012,
01.12.2013-31.12.2013 şi 01.01.2014-28.02.2014, cu control anticipat,
s-a stabilit suplimentar şi s-a respins la rambursare TVA în sumă de
.X.lei, din care SC .X.SRL contestă TVA în sumă de .X.lei.

Contestaţia a fost depusă în termenul prevăzut de art.207

alin.(1) din OG nr.92/2003, privind Codul de procedură fiscală,

1/21
republicată, cu modificările şi completările ulterioare, stabilit în raport de
data comunicării Deciziei de impunere nr.F–MC.X./30.09.2014 respectiv
data de 06.10.2014, conform menţiunii olografe de pe titlul de creanţă
menţionat mai sus, şi de data înregistrării contestaţiei la Direcţia
generală de administrare a marilor contribuabili, respectiv 06.11.2014
potrivit ştampilei registraturii acestei instituţii aplicată pe originalul
contestaţiei, aflată la dosarul cauzei.

Văzând că în speţă sunt întrunite condiţiile prevăzute de

art.205, art.206, art.207 alin.(1) şi art.209 alin.(1) lit.c) din OG
nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare, Agenţia Naţională de Administrare
Fiscală, prin Direcţia generală de soluţionare a contestaţiilor este
învestită să se pronunţe asupra contestaţiei formulată de SC .X.SRL.

I. SC .X.SRL contestă parţial Decizia de impunere nr.F-

MC.X./30.09.2014 emisă în baza Raportului de inspecţie fiscală
nr.F-MC.X./30.09.2014, de organele de inspecţie fiscală ale Direcţiei
generale de administrare a marilor contribuabili, precizând
următoarele:
Sumele stabilite la baza suplimentară de impozitare au avut
în vedere următoarele cauze:
- facturile aferente serviciilor de consultanţă asigurate şi
prestate de Biroul de Consultanţă şi Intermedieri SRL, pentru care s-a
respins la rambursare TVA în sumă de .X.lei;
- o diferenţă de inventar în valoare de .X.lei,
(contravaloarea .X.MT, ca diferenţă între Certificatul de cantitate nr. .X.
/28.12.2012, atestând 7. .X. MT şi declaraţia nr..X./27.12.2012, atestând
.X. MT), pentru care s-a respins la rambursare TVA în sumă de .X. lei.
a) referitor la serviciile de consultanţă facturate de Biroul de
Consultanţă şi Intermedieri SRL:
SC .X.SRL consideră că nota explicativă dată nu a fost cea
consemnată de echipa de control în raportul de inspecţie fiscală,
conţinutul acesteia fiind trunchiat şi scos din context în mod nejustificat
şi incorect.
Astfel, societatea susţine că nu a afirmat că toate serviciile
de consiliere şi asistenţă ar fi fost prestate sub formă verbală sau
participativă, ci numai anumite servicii, care sunt prin natura lor astfel
prestate şi care nu se pot materializa în acte sau înscrisuri care să
poată fi arhivate.
Singura manieră în care asemenea servicii ar putea fi
materializate ar fi înregistrarea audio sau video, o asemenea măsură

2/21
fiind nu numai neuzuală, ci venind şi în contradicţie cu sau punând în
pericol asigurarea secretului comercial al tranzacţiei negociate şi al
afacerii în sine, precum şi în contradicţie cu sau punând în pericol
respectarea angajamentelor de confidenţialitate asumate de către
societate faţă de partenerii săi contractuali şi reciproc, respectiv
asumată de consultant faţă de clientul său.
Societatea menţionează că organul de control fiscal nu a
consemnat în RIF deşi era obligat să consemneze faptul că:
- actele de materializare a activităţii de consultanţă, acolo
unde este aplicabil (redactare contracte, amendamente şi revizuire acte
client, redactare adrese către parteneri contractuali, operare şi
înregistrare acte în relaţia cu ONRC) sunt puse la dispoziţie la
momentul solicitării şi realizării;
- în principiu, proiectele de acte/contracte sunt înaintate în
format electronic, ca propunere din partea consultantului, decizia de
acceptare şi asumare fiind a managementului societăţii şi nu a
consultantului.

SC .X.SRL precizează că, inclusiv în legătură cu această

categorie aşa zis sensibilă, a serviciilor nematerializate corporal,
organul fiscal trebuia să facă analiza afirmaţiilor societăţii şi verificarea
lor şi, numai pe baza unor argumente clare şi obiective, după caz, să
procedeze la înlăturarea lor de la deducerea fiscală, în măsura în care
rezultatul acestei analize şi verificări ar fi fost acela că serviciile nu au
fost prestate sau nu au servit obiectului de activitate al societăţii.

Cu privire la celelalte servicii, care au permis consemnarea

prestării lor, precum şi a naturii lor şi legăturii dintre natura serviciului
prestat şi operaţiunea taxabilă la care se raportează, societatea susţine
că organele de inspecţie fiscală nu au făcut nicio referire, deşi i-au fost
prezentate atât rapoartele de activitate anexate facturilor emise pentru
prestările de servicii de consultanţă, cât şi actele de materializare şi
dovada “corporală” şi “palpabilă” a prestării acestora. În acest sens,
societatea menţionează că au fost pregătite şi predate echipei de
control fiscal extrase informatice ale corespondenţei profesionale dintre
SC .X.SRL şi consultant, atât sub formă de corespondenţă e-mail, cât şi
sub forma drafturilor, în format electronic ale documentelor (contracte,
adrese, note, şamd) propuse de către consultant.
Mai mult, societatea menționează că a făcut dovada că
activităţile de consultanţă au fost materializate, la finalizarea acestora,
cu acte administrative, de evidenţă comercială, precum Certificate de
menţiuni ONRC, Monitoare Oficiale, Procese verbale ale altor

3/21
organisme corporative ale societăţii (AGA, CA), acte constitutive şi
amendamente la acestea, corespondenţa de afaceri, contracte la
finalizarea şi semnarea cărora s-a folosit consultanţa şi asistenţa
consultantului şamd.
În acest context, SC .X.SRL susţine că invocarea de către
echipa de control fiscal a Deciziei nr.1325/09.03.2012 a Înaltei Curţi de
Casaţie şi Justiţie, nu numai că face dovada reţinerilor organelor de
inspecţie fiscală, ci dimpotrivă face dovada afirmaţiilor societăţii.

Referitor la rapoartele de activitate, societatea precizează că

sugestia indirectă a echipei de control fiscal formulată prin modul de
extragere, evidenţiere şi utilizare a afirmaţiei potrivit căreia “nu există o
procedură de înregistrare a rapoartelor de activitate ale consultantului,
alta decât arhivarea”, este incorectă şi fără temei, fiind cât se poate de
clar că rapoartele de activitate nu pot fi folosite la altceva decât la
arhivare. Astfel, societatea consideră că scopul rapoartelor de activitate
nu este de a servi ca “suport material doveditor” al serviciilor prestate, ci
ca suport de evaluare, întrucât tarifele negociate sunt calculate în raport
de gradul mediu de ocupare, faţă de un tarif orar agreat.

Totodată, societatea menţionează că ceea ce se poate

“proba” s-a probat cu prisosinţă echipei de control, fiindu-i inaintate atât
rapoartele de activitate aferente întregii perioade controlate, cât şi, pe
suport informatic sau pe hârtie, fişiere sau imprimate ale proiectelor de
acte, contracte, procese verbale de şedinţe, certificate ONRC, somaţii
şamd, care au constituit rezultatul activităţii de consultanţă şi
reprezentare.

De asemenea, societatea afirmă că deşi a solicitat echipei

de control să îi acorde un interval de câteva zile pentru a descărca din
arhive “probele” materiale solicitate şi pentru a pregăti, după caz, o
arhivă electronică a acestor materiale sau, la cerere, o arhivă
documentată imprimată, a primit, chiar înainte de a finaliza această
dezarhivare, proiectul raportului de inspecţie fiscală deja întocmit, care
trăsese concluziile finale înainte de a primi documentele.

În consecință, din modul de derulare a relațiilor contractuale

profesionale dintre SC .X.SRL și Biroul de Consultanţă şi Intermedieri
SRL, societatea susține că rezultă următoarele:
- activitățile de consultanță stipulate în contract și prestate
conform rapoartelor de activitate confirmate de beneficiar și susținute de
materialul probator indicat mai sus, sunt activități de consultanță

4/21
aferente operațiunilor taxabile (atât acte comerciale, cât și cele
administrative la care se referă consultanța sunt necesare exercitării
obiectului de activitate al societății);
- pentru serviciile prestate, consultantul a emis o factură
(format hârtie sau format electronic), prin care acesta a colectat TVA și,
mai departe a achitat TVA la bugetul de stat;
- serviciile facturate au fost prestate atât în formă scrisă, cât
și verbal, precum și dub formă de asistență participativă la negocieri;
- nicio societate nu poate fi privată de dreptul de a contracta
și beneficia de asistență și consultanță în derularea afacerilor sale, ori
de reprezentare contractuală sub regimul juridic al mandatului
comercial/profesional, atunci când este cazul.

Totodată, societatea invederează faptul că nu are niciun

post de muncă activ, având ca fișă a postului consultanță pentru afaceri
și management sau asistență juridică și judiciară.

Societatea susține că criteriile de calificare folosite de

organele de inspecție fiscală sunt cele reglementate la deductibilitatea
cheltuielilor la calculul impozitului pe profit și nu sunt aplicabile și pentru
calculul deductibilității TVA, normele fiscale fiind de strictă interpretare,
iar normele metodologice de aplicare a Codului fiscal, nu menționează
alte documente sau obligații, altele decât cele stabilite de alineatul 1 al
art.146, cu privire la situația dedusă analizei.

De asemenea, societatea menționează că prevederile

art.11 alin. (1) din Codul fiscal, invocat de organele de inspecție fiscală
nu au fost aplicate în conformitate cu conținutul și procedurile specifice
invocării sale, întrucât:
- organele de inspecție fiscală nu au menționat care ar fi
scopul tranzacției neconsiderate, având în vedere că pentru a afirma că
activitatea de consultanță nu are scop economic, trebuie aduse
argumente care să justifice o asemenea apreciere și să califice care ar
fi, altfel, scopul activității de consultanță, dacă nu economic;
- chiar prin textul legii se impune autorității fiscale să facă
„reîncadrarea” tranzacției și să precizeze care este conținutul economic
corect al tranzacției, aspect care nu a fost luat în considerare.
Față de necalificarea scopului economic și/sau
nereîncadrarea în conformitate cu conținutul său economic concret, se
impune anularea actelor contestate, ca fiind lipsite de temei legal.

5/21
 b) referitor la diferenţa de inventar:
SC .X.SRL consideră că organele de inspecție fiscală au
reținut în mod eronat că inspecția cantitativă s-ar fi efectuat de către .X.
SA la data de 12.12.2012, data reală fiind de 27.12.2012.
De asemenea, societatea menționează că la data inspecției,
așa cum rezultă din declarația nr..X./27.12.2012, dată de reprezentantul
său, cantitatea totală de marfă aflată în depozitele societății, conform
evidențelor contabile și notelor de intrare recepție, era de .X. MT.
Această declarație a fost dată, nu în scop de înregistrare contabilă, ci
tocmai ca rezultat al înregistrărilor contabile, fiind emisă în folosul .X.
SA, ca bază de start în procedura de evaluare cantitativă și certificare.
Atfel, cantitatea de .X. MT nu este rezultatul unei scăderi nejustificate a
stocurilor, ci este expresia realității contabile și de gestiune a stocurilor
valabile la momentul emiterii declarației.
Societatea precizează că verificarea stocurilor de către .X.
SA s-a efectuat pornind de la declarațiile SC .X.SRL, printr-o procedură
tehnică relativă, de aplicare aritmetică și geometrică, făcându-se o
evaluare cantitativă pornind de la volumetria aparentă sau măsurată, în
raport de densitatea mărfii, astfel cum a fost declarată de societate, și
nu calculată de .X. SA.
Așadar, societatea susține că pe baza estimării volumetrice
și a densității declarate de ea, prin formula: volum x densitate = masa,
s-a calculat aritmetic, că masa totală ar fi de .X. MT, evidențiind o
abatere de .X. MT a rezultatului aplicării formulei menționate, în raport
cu evidențele contabile și de gestiune și declarația societății.
Societatea afirmă că .X. SA, ca prestator al serviciilor de
inventariere, nu vine să conteste evidențele sale contabile, nu acesta
fiind scopul acestei certificări, ci vine, la cererea sa, să efectueze o
supraverificare a evidențelor și măsurătorilor sale, în scopul confirmării
acestora, ca măsură de prevedere împotriva riscului de eroare de
calcul.
SC .X. SRL invederează faptul că măsurătorile .X. SA nu
au caracter de exactitate absolută, sunt doar estimative. În acest sens,
marja de eroare la măsurătorile volumetrice, așa cum este ea declarată
și asumată de .X. SA este de +/- 5%. Având în vedere că abaterea
măsurătorilor .X. SA față de evidențele contabile ale societății este de X
to la X to, aceasta înseamnă cca 0,6%, adică o marjă de eroare cu mult
sub cea admisă din punct de vedere tehnic. Dacă marja de eroare ar fi
fost depășită, datele de măsurătoare ale .X. SA, fiind cu mai mult de
5% diferite față de evidențele societății, ar fi fost cazul și s-ar fi impus
efectuarea unei noi măsurători, eventual pe bază de cântărire (cea mai

6/21
exactă modalitate posibilă), care ar fi stat la baza unei corecții a
evidențelor contabile.
Societatea menționează că, tehnic vorbind, refacerea
evidențelor de stoc în considerarea unei abateri de 0,6% ar fi fost
neeconomică, cheltuielile de măsurătoare prin cântărire fiind cu mult
mai mari decât valoarea de piață a acestor abateri, întrucât ar fi
presupus deplasarea volumelor de marfă din depozite în scop de
cântărire, încărcare, transport, cântărire, descărcare șamd.
În plus, societatea evidențiază faptul că o marjă de eroare
de 0,6% putea să apară inclusiv din operațiunea de cântărire însăși,
manipularea mărfii în acest scop generând pierderi tehnice inevitabile,
inclusiv prin desprăfuirea acesteia, și totodată tinând cont de faptul că
nu există echipamente metrologice suficient de exacte pentru a înlătura
această marjă.
SC .X.SRL subliniază faptul că prevederile art.128 alin. (4)
lit.d) din Codul fiscal, nu se aplică în cazul analizat, nefiind o lipsă în
gestiune, în sensul rezultatului inspecției .X. SA, ci chiar un plus de
gestiune de 42 MT, iar din acest motiv, nu este întrunită nici măcar
cerința legală ce ar fi putut determina obligația fiscală de autofacturare
și de a colecta TVA aferentă diferențelor de cantitate evidențiate ca
lipsă din gestiune.

Față de cele menționate mai sus, socitatea solicită:

- admiterea contestației formulată împotriva Deciziei de
impunere nr. F-MC .X./30.09.2014 și a Raportului de inspecție nr. F-MC
.X./30.09.2014;
- anularea în parte, ca nelegale și netemeinice, a deciziei de
impunere și a raportului de inspecție fiscală contestate, în ceea ce
privește respingerea la rambursare a TVA în cuantum de .X.lei;
- obligarea organelor de inspecție fiscală la emiterea unei
decizii privind nemodificarea bazei de impunere pentru DNOR
decembrie 2012, decembrie 2013, ianuarie și februarie 2014 și
rambursarea TVA în cuantum de .X.lei.

II. Organele de inspecţie fiscală din cadrul Direcţiei

generale de administrare a marilor contribuabili, au efectuat la SC
.X.SRL o inspecţie fiscală parţială care a avut drept obiectiv
soluţionarea cu control anterior a deconturilor cu sume negative
de TVA aferente perioadelor 01.12.2012-31.12.2012, 01.12.2013-
31.12.2013 şi 01.01.2014-28.02.2014, în urma căreia a fost întocmit
Raportul de inspecţie fiscală nr. F-MC .X./30.09.2014, care a stat la

7/21
baza emiterii Deciziei de impunere nr. F-MC.X./30.09.2014,
contestată.

a) referitor la serviciile de consultanţă facturate de Biroul de

Consultanţă şi Intermedieri SRL:
Organele de inspecție fiscală au constatat că în perioada
verificată, societatea a înregistrat lunar câte o factură emisă de Biroul
de Consultanţă şi Intermedieri SRL reprezentând „servicii consultanţă
comercială pentru afaceri și management prestate conf.contr.
01.03.2010”.
Urmare solicitării de lămuriri suplimentare și de documente
justificative privind serviciile achiziționate, reprezentanții societății au
precizat: „serviciile de consiliere și asistență prestate sub forma verbală
sau participativă sunt servicii de diligență și nu se materializează în acte
sau înscrisuri care să poată fio arhivate… Nu există o procedură de
înregistrare a rapoartelor de activitate ale consultantului, alta decât
arhivarea acestora ca anexe la contractul de consultanță”.

Având în vedere că societatea nu a prezentat documente

din care să rezulte că serviciile în cauză reprezintă costuri necesare
desfășurării activității, că au fost prestate efectiv și s-au materializat în
formă de studii, rapoarte, proiecte, planuri etc., potrivit naturii serviciilor,
termenilor și condițiilor stipulate în contractul încheiat cu prestatorul, în
conformitate cu prevederile art.145 alin.(2) lit.a) și art.11 alin.(1) din
Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările
ulterioare, Decizia nr.1325/2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,
organele de inspecție fiscală nu au acordat drept de deducere pentru
TVA în sumă de .X.lei.

b) referitor la diferenţa de inventar:

Organele de inspecție fiscală au constatat că în data de
12.12.2012, SC .X.SRL, prin intermediul .X. SA, a efectuat inventarul,
constând în identificare și determinare cantitativă a fierului vechi aflat în
depozitele .X. , .X. .X. și .X. .
În urma efectuării inventarului, consemnat în certificatul de
cantitate nr.F.X. /28.12.2012, s-a constatat un total de .X. MT fier vechi,
iar prin declarația nr. .X. /27 .12.2012, dată de către reprezentantul
societății, a fost declarat, pentru depozitele sus-menționate un total de
.X. MT fier vechi.
Prin urmare, s-a constatat o diferență de .X.MT fier vechi la
o valoare de X lei/MT, între evidența societății și rezultatele consemnate
în urma inspecției efectuată de .X. SA.

8/21
 Având în vedere prevederile art.128 alin.(4) lit.d) din Codul
fiscal, organele de inspecție fiscală au constatat că societatea avea
obligația de a colecta TVA pentru diferența de marfă, în cantitate de
.X.MT și în valoare de .X.lei, motiv pentru care au stabilit suplimentar
TVA colectată în sumă de .X. lei.

III. Luând în considerare constatările organelor de

inspecţie fiscală, motivele prezentate de societate, documentele
existente la dosarul cauzei, precum şi actele normative invocate de
contestatară şi organele de inspecţie fiscală, se reţin următoarele:

1) Referitor la TVA în sumă de .X.lei, Agenţia Naţională

de Administrare Fiscală, prin Direcţia generală de soluţionare a
contestaţiilor este investită să se pronunţe dacă societatea
beneficiază de dreptul de deducere a TVA înscrisă în facturile
primite de la furnizor, reprezentând servicii de consultanță, în
condițiile în care nici în timpul inspecției fiscale și nici în
susținerea contestației, nu a prezentat documente din care să
rezulte prestarea efectivă a serviciilor de către prestator,
necesitatea efectuării acestora prin specificul activităţilor
desfăşurate, respectiv măsura în care acestea au fost efectuate în
scopul realizării de operaţiuni taxabile.

În fapt, în urma verificării, organele de inspecţie fiscală au

constatat că, în perioada verificată, societatea și-a exercitat dreptul de
deducere a TVA înscrisă în facturile emise de Biroul de Consultanţă şi
Intermedieri SRL reprezentând servicii de consultanță.

Având în vedere că urmare solicitării de lămuriri

suplimentare și de documente justificative privind serviciile achiziționate,
reprezentanții societății nu au prezentat documente din care să rezulte
că serviciile în cauză reprezintă costuri necesare desfășurării activității,
că au fost prestate efectiv și s-au materializat în formă de studii,
rapoarte, proiecte, planuri etc., potrivit naturii serviciilor, termenilor și
condițiilor stipulate în contractul încheiat cu prestatorul, în conformitate
cu prevederile art.145 alin.(2) lit.a) și art.11 alin.(1) din Legea
nr.571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările
ulterioare, Decizia nr.1325/2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,
organele de inspecție fiscală nu au acordat drept de deducere pentru
TVA în sumă de .X.lei.

9/21
 În drept, sunt aplicabile prevederile art. 145 alin.(2) lit.a) din
Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările
ulterioare, în vigoare începând cu data de 27.11.2012, care precizează:
„(2) Orice persoană impozabilă are dreptul să deducă
taxa aferentă achiziţiilor, dacă acestea sunt destinate utilizării în
folosul următoarelor operaţiuni:
a) operaţiuni taxabile;”,

iar potrivit art.125^1 alin.(1) pct.1 din acelaşi act normativ:

“(1) În sensul prezentului titlu, termenii şi expresiile de
mai jos au următoarele semnificaţii:
1. achiziţie reprezintă bunurile şi serviciile obţinute sau
care urmează a fi obţinute de o persoană impozabilă, prin
următoarele operaţiuni: livrări de bunuri şi/sau prestări de servicii,
efectuate sau care urmează a fi efectuate de altă persoană către
această persoană impozabilă, achiziţii intracomunitare şi importuri
de bunuri;”

Totodată, art.146 alin.(1) lit.a) din acelaşi act normativ,

stipulează:
“Condiţii de exercitare a dreptului de deducere
(1) Pentru exercitarea dreptului de deducere a taxei,
persoana impozabilă trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
a) pentru taxa datorată sau achitată, aferentă bunurilor
care i-au fost ori urmează să îi fie livrate sau serviciilor care i-au
fost ori urmează să îi fie prestate în beneficiul său de către o
persoană impozabilă, să deţină o factură emisă în conformitate cu
prevederile art. 155 alin.(5);”

În aplicarea art.146 din Codul fiscal precizat mai sus, pct.46

alin.(1) din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal, aprobate
prin HG nr.44/2004, cu modificările şi completările ulterioare, în vigoare
începând cu data de 08.11.2012, prevede:
“46. (1) Justificarea deducerii taxei se face numai pe
baza exemplarului original al documentelor prevăzute la art.146
alin.(1) din Codul fiscal, inclusiv facturi transmise pe cale
electronică în condiţiile stabilite la pct. 73, care să conţină cel puţin
informaţiile prevăzute la art.155 alin.(5) din Codul fiscal, cu
excepţia facturilor simplificate prevăzute la pct.78. Facturile
transmise prin poşta electronică sunt considerate facturi în
original. În cazul pierderii, sustragerii sau distrugerii exemplarului
original al documentului de justificare, beneficiarul va solicita

10/21
emitentului un duplicat al facturii, pe care se va menţiona că
înlocuieşte documentul iniţial. […]”

Având în vedere prevederile legale citate mai sus, se reţine

că orice persoană impozabilă, are dreptul să deducă TVA aferentă
achiziţiilor dacă acestea sunt destinate utilizării în folosul operaţiunilor
sale taxabile, justificarea acestora ca fiind destinate operaţiunilor sale
taxabile revine persoanei impozabile din punct de vedere al TVA care a
achiziţionat bunurile/serviciile respective şi se efectuează pe baza
exemplarului original al facturii, care să cuprindă informaţiile prevăzute
la art.155 alin. (5) sau în baza duplicatului facturii, în condiţiile în care
exemplarul original al facturilor a fost pierdut, sustras sau distrus.
Se reţine totodată, că deţinerea unei facturi care conţine
informaţiile obligatorii prevăzute la art.155 alin.(5) din Legea
nr.571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările
ulterioare, nu este suficientă pentru a beneficia de dreptul de deducere
al TVA, societatea trebuie să justifice în primul rând faptul că
bunurile/serviciile achiziţionate pe bază de factură sunt în beneficiul
său, respectiv sunt destinate utilizării în folosul operaţiunilor sale
taxabile, în conformitate cu prevederile legale citate în speţă.
Astfel, se reţine că legiuitorul condiţionează acordarea
dreptului de deducere al TVA de îndeplinirea atât a cerinţelor de fond
cât şi a cerinţelor de formă, îndeplinirea cerinţelor de fond
reglementând însăşi existenţa dreptului de deducere, iar cele de
formă condiţiile de exercitare a acestuia.
Prin urmare, se reţine că aceste cerinţe legale trebuie
îndeplinite în mod cumulativ, astfel că neîndeplinirea unei cerinţe,
respectiv îndeplinirea doar a uneia, duce la pierderea dreptului de
deducere a TVA.
Cu alte cuvinte, persoana impozabilă pentru a avea drept
de deducere a TVA aferentă unui bun/serviciu, trebuie să facă în primul
rând dovada achiziţionării acestuia, respectiv obţinerea
bunului/serviciului urmare operaţiunii de livrare/prestare, operaţiuni
cuprinse în sfera de aplicare a TVA.

Aşadar, sintetizând aceste prevederi legale, se reţine că

pentru a avea drept de deducere a TVA înscrisă în facturile primite de
la Biroul de Consultanţă şi Intermedieri SRL, reprezentând servicii de
consultanţă, societatea trebuie să facă dovada prestării serviciilor
respective şi măsura în care sunt în folosul operaţiunilor sale taxabile,
or, potrivit celor constatate de către organele de inspecţie fiscală,

11/21
societatea nu a prezentat documente justificative din care să rezulte că
aceste achiziţii au fost efectiv prestate.

Din analiza documentelor anexate la dosarul cauzei,

respectiv a Raportului de inspecţie fiscală nr. F-MC .X./30.09.2014, se
reţine că pentru justificarea prestării şi utilităţii serviciilor de consultanţă,
organele de inspecţie fiscală au solicitat societăţii contestatare
prezentarea de documente justificative, potrivit prevederilor art.56
alin.(1) din OG nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală,
republicată, unde se specifică:
“ Prezentarea de înscrisuri:
(1) În vederea stabilirii stării de fapt fiscale, contribuabilul are
obligaţia să pună la dispoziţie organului fiscal registre, evidenţe,
documente de afaceri şi orice alte înscrisuri. […]. ”

Având în vedere că societatea nu a prezentat documente

justificative din care să rezulte că aceste achiziţii sunt efectuate în
scopul operaţiunilor sale taxabile, conform prevederilor art.145 alin.(2)
lit.a) din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi
completările ulterioare, organele de inspecţie fiscală nu au acordat
societăţii drept de deducere a TVA în sumă de .X.lei înscrisă în facturile
emise de Biroul de Consultanţă şi Intermedieri SRL reprezentând
servicii de consultanță.

Organul de soluţionare a contestaţiei reţine că societatea,

chiar dacă nu a prezentat în timpul inspecţiei fiscale, urmare solicitării
organelor de inspecţie fiscală, documentele justificative prevăzute de
legea fiscală din care să rezulte prestarea efectivă a serviciilor
înscrise în facturile în cauză, pentru care şi-a exercitat dreptul de
deducere a TVA, avea posibilitatea ca în susţinerea contestaţiei să
prezinte documente din care să se poată stabili fără echivoc
prestarea efectivă a serviciilor de către societatea în speţă,
documente cu caracter specific, din care să rezulte că serviciile
facturate au fost efectiv prestate şi sunt aferente operaţiunilor taxabile.

Având în vedere caracteristicile particulare care diferenţiază

serviciile prestate, de achiziţia de bunuri, în principal, intangibilitatea
serviciilor şi imposibilitatea prefigurării lor cât mai fidele şi cât mai
exacte, precum şi varietatea acestora, acestea au determinat
impunerea unor măsuri legale exprese pentru a putea beneficia de
dreptul de exercitare a TVA.

12/21
 Se reţine că încheierea contractui de prestări servicii între
părţi cu respectarea clauzelor contractuale, reprezintă voința juridică a
părților privind prestarea serviciilor, iar existența contractului, precum şi
deţinerea unor facturi, nu sunt suficiente pentru a beneficia de dreptul
de deducere a TVA, întrucât TVA devine exigibilă numai în măsura în
care societatea justifică prestarea efectivă a serviciului de consultanţă
cu documente.

Astfel, potrivit documentelor anexate la dosarul cauzei, prin

însuși modul cum cele două părți au înțeles să reglementeze raportul
comercial dintre ele, consemnat în contractul de consultanță încheiat,
contractul nu a fost considerat a fi document primar pentru emiterea
facturilor în cauză, așa cum rezultă și din răspunsurile la nota
explicativă dată de reprezentantul societății, care a explicat modul
detaliat cum ar fi trebuit apreciată, tarifată și demonstrată consultanța
contractată.

Prin urmare, pentru a se stabili dacă se justifică facturarea

serviciilor de consultanţă, condiţie obligatorie ce trebuie îndeplinită
pentru deducerea TVA aferentă, societatea trebuia să prezinte în
susținerea contestației documente care să ateste punerea în executare
a contractului de prestări servicii și care să definească în ce au constat
serviciile prestate, timpul consumat la executare, termenele la care s-au
realizat, mai ales că prin contestaţia formulată, şi prin nota explicativă,
societatea face trimitere la diverse tipuri de servicii, precum:
- asistenţă consultativă;
- consiliere comercială în sensul informării şi asistenţei în
întocmirea, negocierea şi derularea actelor;
- prezentare de studii;
- întocmire şi redactare acte;
- servicii reprezentare juridică, prin contractarea în nume
propriu, dar în beneficiul clientului, şi, după caz, pe seama sa cu
refacturare sau pe seama clientului;
- îndrumare şi consiliere sau intermediere în operaţiunile
legate de administrarea legală a afacerilor;
- furnizare de informaţii privitoare la afacerile derulate de SC
.X.SRL şi probele interne ale acesteia;
- comunicare puncte de vedere asupra oportunităţii
proiectelor de afaceri şi mijloacelor de realizare optimă,
servicii care prin natura lor, în scopul asigurării opozabilităţii lor, scop
menţionat chiar de societate în răspunsul formulat la prima întrebare
din nota explicativă, permit şi presupun întocmirea unei documentaţii
scrise.

13/21
 Faţă de cele ce preced, se reţine că societatea nu a
justificat nici în timpul inspecției fiscale și nici în susținerea contestației,
prestarea efectivă a serviciilor de consultanță de către prestator,
necesitatea efectuării acestora prin specificul activităţilor desfăşurate,
respectiv măsura în care acestea au fost efectuate în scopul realizării
de operaţiuni taxabile, respectiv documente prin care să combată
constatările organelor de inspecţie fiscală şi din care să rezulte o
situaţie contrară faţă de cea constatată de acestea.

În ceea ce priveşte argumentul societăţii potrivit căruia

pentru serviciile facturate consultantul a colectat TVA, acesta nu poate fi
reţinut în soluţionarea favorabilă a contestaţiei, întrucât acordarea
dreptului de deducere nu este condiţionată doar de obligaţia de a
colecta TVA. Mai mult, aşa cum s-a reţinut în cuprinsul prezentei decizii,
fiecare persoană impozabilă are personalitate juridică distinctă şi poartă
răspunderea juridică şi fiscală pentru realitatea şi corectitudinea datelor
înregistrate, iar în situaţia în care se solicită TVA, persoana impozabilă
este obligată să justifice îndeplinirea condiţiilor legale pentru acordarea
dreptului de deducere a TVA conform prevederilor Codului fiscal.
Învederăm faptul că jurisprudenţa Curţii Europene de
Justiţie, pe care ţara noastră, prin Tratatul de Aderare, s-a obligat să o
respecte, recunoaşte statelor membre dreptul de a solicita dovezi
obiective pentru demonstrarea dreptului de deducere a TVA şi
obligaţia persoanei impozabile de a demonstra acest drept, şi anume la
paragraful 23 din cauza C-110/94 INZO se face trimitere la paragraful
24 din cauza C-268/83 ROMPELMAN, unde Curtea a statuat că este
obligaţia persoanei care solicită deducerea TVA să demonstreze că
sunt îndeplinite toate condiţiile pentru acordarea deducerii şi art.4 din
Directiva a 6-a (în prezent Directiva 112/2006/CE) nu impiedică
autorităţile fiscale să solicite dovezi obiective care să susţină intenţia
declarată a persoanei în cauză de a desfăşura activitate economică
dând naştere la activităţi taxabile, iar la paragraful 24 din cauza C-
110/94 INZO, se precizează că, în cazurile de fraudă sau de abuz, în
care, de exemplu, persoana implicată, sub pretextul intenţiei de a
desfăşura a anumită activitate economică, de fapt, urmăreşte să
achiziţioneze/dobândească bunuri proprii pentru care să poată obţine o
deducere, autoritatea fiscală poate cere replata sumelor retroactiv pe
baza faptului că acele deduceri au fost efectuate pe bază de declaraţii
false.
Totodată, referitor la administrarea şi aprecierea probelor,
potrivit dispoziţiilor stipulate la art.49 din acelaşi act normativ, pentru

14/21
determinarea stării de fapt fiscale, organul fiscal, în condiţiile legii,
administrează mijloace de probă, putând proceda la solicitarea
informaţiilor, de orice fel, din partea contribuabililor şi a altor persoane;
solicitarea de expertize; folosirea înscrisurilor şi efectuarea de cercetări
la faţa locului.
Mai mult, în conformitate cu dispoziţiile art.106 alin.(1) şi
art.65 alin.(1) din Codul de procedură fiscală, contribuabilul are obligaţia
să colaboreze la constatarea stărilor de fapt fiscale. Acesta este obligat
să dea informaţii, să prezinte la locul de desfăşurare a inspecţiei fiscale
toate documentele, precum şi orice alte date necesare clarificării
situaţiilor de fapt relevante din punct de vedere fiscal. Astfel, se reţine
că contribuabilul are sarcina de a dovedi actele şi faptele care au stat la
baza declaraţiilor sale şi a oricăror cereri adresate organului fiscal.
Astfel, organul de soluţionare a contestaţiei reţine că simpla
achiziţie a unui bun şi/sau serviciu pe numele persoanei impozabile nu
constituie şi o prezumţie a utilizării în scop economic a bunului şi/sau
serviciului achiziţionat, respectiv pentru desfăşurarea unei activităţi
economice care să dea naştere la operaţiuni taxabile.
În ceea ce priveşte argumentul societăţii potrivit căruia
criteriile de calificare folosite de organele de inspecție fiscală sunt cele
reglementate la deductibilitatea cheltuielilor la calculul impozitului pe
profit și nu sunt aplicabile și pentru calculul deductibilității TVA, acesta
nu poate fi reținut în soluționarea favorabilă a contestației, întrucât
potrivit documentelor anexate la dosarul cauzei, organele de inspecţie
fiscală au stabilit în sarcina societăţii TVA în sumă de. X.lei, în
conformitate cu prevederile art.145 alin.(2) lit.a) din Legea nr.571/2003,
privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare şi cu
prevederile art.94 alin.(1) din OG nr.92/2003 privind Codul de procedură
fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, întrucât societatea
contestatară nu a făcut dovada prestării efective a serviciului de
consultanţă, pentru care a dedus TVA.

Referitor la argumentul societăţii potrivit căruia în normele

metodologice de aplicare a Codului fiscal, nu menționează alte
documente sau obligații decât cele stabilite de alineatul 1 al art.146, cu
privire la situația dedusă analizei, acesta nu poate fi reţinut în
soluţionarea favorabilă a contestaţiei întrucât la art.126 alin.(1) din
Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările
ulterioare, în vigoare începând cu data de 27.11.2012, se prevede că:
“Operaţiuni impozabile
(1) Din punct de vedere al taxei sunt operaţiuni impozabile
în România cele care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:

15/21
 a) operaţiunile care, în sensul art.128 - 130, constituie sau
sunt asimilate cu o livrare de bunuri sau o prestare de servicii, în sfera
taxei, efectuate cu plată;
b) locul de livrare a bunurilor sau de prestare a serviciilor
este considerat a fi în România, în conformitate cu prevederile art. 132
şi 133;
c) livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor este realizată
de o persoană impozabilă, astfel cum este definită la art.127 alin.(1),
acţionând ca atare;
d) livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor să rezulte din
una dintre activităţile economice prevăzute la art.127 alin.(2);”

În explicitarea prevederilor alin.(1) al art.126 enunţat mai

sus, legiuitorul, prin Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal,
aduce precizări suplimentare, stipulate la pct.(2) alin.(1) şi alin.(2) din
Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal aprobate prin HG
nr.44/2004, cu modificările şi completările ulterioare, care precizează:
“2. (1) În sensul art.126 alin.(1) din Codul fiscal, operaţiunea
nu este impozabilă în România dacă cel puţin una dintre condiţiile
prevăzute la lit. a) - d) nu este îndeplinită.
(2) În sensul art.126 alin.(1) lit.a) din Codul fiscal, o livrare
de bunuri şi/sau o prestare de servicii trebuie să se efectueze cu plată.
Condiţia referitoare la "plată" implică existenţa unei legături directe între
operaţiune şi contrapartida obţinută. O operaţiune este impozabilă în
condiţiile în care această operaţiune aduce un avantaj clientului, iar
contrapartida obţinută, este aferentă avantajului primit, după cum
urmează:
a) condiţia referitoare la existenţa unui avantaj pentru un
client este îndeplinită în cazul în care furnizorul de bunuri sau
prestatorul de servicii se angajează să furnizeze bunuri şi/sau servicii
determinabile persoanei ce efectuează plata sau, în absenţa plăţii, când
operaţiunea a fost realizată pentru a permite stabilirea unui astfel de
angajament. […]”

Având în vedere prevederile legale citate mai sus, se reţine

că pentru încadrarea unei operaţiuni ca prestare de servicii trebuie ca
aceasta să aducă un avantaj clientului, iar contrapartida obţinută să
fie aferentă avantajului primit condiţie îndeplinită în cazul în care
furnizorul de bunuri sau prestatorul de servicii se angajează să
furnizeze bunuri şi/sau servicii determinabile persoanei ce efectuează
plata.

16/21
 În ceea ce privește argumentul societății potrivit căruia deşi
a solicitat echipei de control să îi acorde un interval de câteva zile
pentru a descărca din arhive “probele” materiale solicitate şi pentru a
pregăti, după caz, o arhivă electrinică a acestor materiale sau, la cerere,
o arhivă documentată imprimată, a primit, chiar înainte de a finaliza
această dezarhivare, proiectul raportului de inspecţie fiscală deja
întocmit, care trăsese concluziile finale înainte de a primi documentele,
se reţine că potrivit art.107 alin.(2) din OG nr.92/2003 privind Codul de
procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
potrivit cărora:
“(2) Organul fiscal prezintă contribuabilului proiectul de
raport de inspecţie fiscală, care conţine constatările şi consecinţele
lor fiscale, acordându-i acestuia posibilitatea de a-şi exprima punctul
de vedere potrivit art.9 alin.(1), cu excepţia cazului în care bazele de
impozitare nu au suferit nicio modificare în urma inspecţiei fiscale sau
a cazului în care contribuabilul renunţă la acest drept şi notifică acest
fapt organelor de inspecţie fiscală”.
Având în vedere prevederile legale menţionate mai sus, se
reţine că organele de inspecţie fiscală, la încheierea inspecţiei fiscale,
vor prezenta contribuabilului constatările şi consecinţele lor fiscale,
având totodată obligaţia ca înaintea luării unei decizii să asigure
contribuabilului posibilitatea de a-şi exprima punctul de vedere cu privire
la acestea.
De asemenea, se reţine că potrivit cap.5 „Discuţia finală cu
contribuabilul” din Anexa 2 „Instrucţiuni privind întocmirea şi obiectivele
minimale ale Raportului de inspecţie fiscală” la OPANAF nr.1181/2007
privind modelul şi conţinutul Raportului de inspecţie fiscală, se va
prezenta “o sinteză a punctului de vedere al contribuabilului pentru
fiecare diferenţă de impozit, taxă, contribuţie, care va fi anexată la
Raportul de inspecţie fiscală”, precum şi “rezultatul analizei efectuate
de echipa de inspecţie fiscală faţă de punctul de vedere al
contribuabilului. Argumentele organelor de inspecţie fiscală vor fi
prezentate pentru fiecare impozit, taxă sau contribuţie pentru care
contribuabilul a prezentat punctul său de vedere”.
Astfel, având în vedere susţinerile societăţii, prevederile
legale citate mai sus şi analizând Raportul de inspecţie fiscală nr.F-MC
.X./30.09.2014, precum şi documentele anexate acestuia, se reţine că
data, locul şi ora prezentării concluziilor au fost comunicate prin
„Inştiinţare pentru discuţia finală”, înregistrată la societate sub
nr.X/26.09.2014 (Anexa nr.27 a raportului de inspecţie fiscală), prin care
a fost stabilită data discuţiei finale referitoare la constatările şi

17/21
consecinţele lor fiscale urmare a inspecţiei fiscale efectuate, pentru ziua
de 30.09.2014, ora 10.00 la sediul societăţii.
În urma discuţiei finale ce a avut ca scop notarea tuturor
aspectelor de către reprezentantul societăţii, şi prezentarea de către
organele de inspecţie fiscală, în amănunt, a proiectului raportului de
inspecţie fiscală, a deficienţelor, constatărilor, a motivului de fapt şi de
drept încălcat, urmare a inspecţiei fiscale parţiale efectuate, având în
vedere toate documentele şi informaţiile furnizate de societate pe tot
parcursul inspecţiei fiscale, precum şi ca organele de inspecţie fiscală
să răspundă la întrebările puse şi să analizeze punctele de vedere ale
participanţilor la discuţia finală, reprezentantul societăţii a formulat un
punct de vedere cu privire la constatările consemnate în proiectul
raportului de inspecţie fiscală (Anexa nr.28 a raportului de inspecţie
fiscală), potrivit copiei anexată la dosarul cauzei, punct de vedere
asupra căruia organul de inspecţie fiscală, în conformitate cu
prevederile art.109 alin.(2) din OG nr.92/2003 privind Codul de
procedură fiscală, republicată cu modificările şi completările ulterioare,
în forma în vigoare la data finalizării inspecţiei fiscale, şi-a exprimat
opinia motivată, aşa cum rezultă din Raportul de inspecţie fiscală nr.F-
MC .X./30.09.2014, Capitolului VI–“Discuţia finală cu contribuabilul”.

Aşadar, având în vedere documentele anexate la dosarul

contestaţiei, prevederile legale în vigoare în perioada verificată şi
faptul că, societatea nu a anexat niciun document justificativ/înscris
care să justifice prestarea efectivă a serviciilor, precum şi faptul că
serviciile achiziţionate au fost efectuate în scopul operaţiunilor sale
taxabile, se reţine că în mod legal organele de inspecţie fiscală au
stabilit în sarcina societăţii TVA în sumă de .X.lei.

În consecinţă, în temeiul art.216 alin.(1) din OG

nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare, coroborat cu pct.11.1 lit.a) din
OPANAF nr.2906/2014 privind aprobarea Instrucţiunilor pentru
aplicarea titlului IX din Ordonanţa Guvernului nr.92/2003 privind
Codul de procedură fiscală, se va respinge ca neîntemeiată contestaţia
formulată de SC .X.SRL împotriva Deciziei de impunere nr. F–MC
.X./30.09.2014 emisă în baza Raportului de inspecţie fiscală nr.F–MC
.X./30.09.2014, de către organele de inspecţie fiscală din cadrul
Directiei generale de administrare a marilor contribuabili pentru TVA în
sumă de .X.lei.

18/21
 2). Referitor la suma de .X. lei reprezentând TVA,
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin Direcţia generală de
soluţionare a contestaţiilor este investită să se pronunţe dacă în
mod legal organele de inspecţie fiscală au stabilit în sarcina
societăţii această obligaţie fiscală, în condiţiile în care din analiza
raportului de inspectie fiscala rezultă contradictii între constatările
organelor de inspecţie fiscală şi temeiul legal invocat de către
acestea.

În fapt, în urma verificării, organele de inspecție fiscală au

constatat că în data de 12.12.2012, SC .X.SRL, prin intermediul .X. SA,
a efectuat inventarul, constând în identificare și determinare cantitativă
a fierului vechi aflat în depozitele .X. , .X. .X. și .X. .
În urma efectuării inventarului, înscris în certificatul de
cantitate nr.F.X. /28.12.2012, s-a constatat un total de .X. MT fier vechi,
iar prin declarația nr. .X./27.12.2012, dată de către reprezentantul
societății, a fost declarat, pentru depozitele sus-menționate un total de
.X. MT fier vechi.
Prin urmare, s-a constatat o diferență de .X.MT fier vechi la
o valoare de X lei/MT, între evidența societății și rezultatele consemnate
în urma inspecției efectuată de .X. SA.
Având în vedere prevederile art.128 alin.(4) lit.d) din Codul
fiscal, organele de inspecție fiscală au constatat că societatea avea
obligația de a colecta TVA pentru diferența de marfă, în cantitate de
.X.MT și în valoare de .X.lei, motiv pentru care au stabilit suplimentar
TVA colectată în sumă de .X. lei.

Faţă de constatările organelor de inspecţie fiscală, prin

contestaţia formulată, societatea precizează că prevederile art.128
alin.(4) lit.d) din Codul fiscal, nu se aplică în cazul analizat, nefiind o
lipsă în gestiune, în sensul rezultatului inspecției .X. SA, ci chiar un plus
de gestiune de 42 MT, iar din acest motiv, nu este întrunită cerința
legală ce ar fi putut determina obligația fiscală de autofacturare și de a
colecta TVA aferentă diferențelor de cantitate evidențiate ca lipsă din
gestiune.

În drept, art.128 alin.(4) lit.d) din Legea nr.571/2003 privind

Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, în vigoare
începând cu data de 27.11.2012, perioadă incidentă operaţiunilor,
precizează:
“(4) Sunt asimilate livrărilor de bunuri efectuate cu plată
următoarele operaţiuni:[…]

19/21
 d) bunurile constatate lipsă din gestiune, cu excepţia
celor la care se face referire la alin. (8) lit. a) - c).”,

Potrivit acestor prevederi legale, bunurile constatate lipsă

din gestiune, cu excepţiile prevăzute în mod expres de lege, sunt
asimilate livrărilor de bunuri efectuate cu plată.

Din analiza documentelor anexate la dosarul cauzei, se

reţine că, organele de inspecţie fiscală au constatat că, în urma
efectuării inventarului, consemnat în certificatul de cantitate nr.F .X.
/28.12.2012, a rezultat o cantitate de .X. MT fier vechi, iar prin
declarația nr. .X. /27 .12.2012, dată de către reprezentantul societății, a
fost declarată, pentru depozitele inventariate, cantitatea de .X. MT fier
vechi.
Prin urmare, se reţine că organele de inspecţie fiscală au
constatat o diferență în plus la inventarierea efectuată de .X. SA,
constând în cantitatea de .X.MT fier vechi, consemnată în certificatul de
cantitate nr.F .X. /28.12.2012, faţă de cantitatea de fier vechi
consemnată în evidența societății.
Astfel, se reţine că temeiul de drept invocat de către
organele de inspecţie fiscală, respectiv art.128 alin.(4) lit.b) din Legea
nr.571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările
ulterioare, în baza căruia au colectat TVA, nu îşi găseşte aplicabilitatea
în speţă, având în vedere că potrivit documentelor anexate la dosarul
cauzei nu este vorba de un minus la inventar, ci de un plus.
În aceste condiţii, organul de soluţionare a contestaţiei nu se
poate substitui organelor de inspecţie fiscală care au ca atribuţii analiza
tuturor actelor şi faptelor ce rezultă din activitatea contribuabilului,
corectitudinea şi exactitatea îndeplinirii obligaţiilor fiscale, în
conformitate cu prevederile art.94 din OG nr.92/2003 privind Codul de
procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
motiv pentru care se va face aplicaţiunea prevederilor art.216 alin.(3)
din OG nr.92/003 privind Codul de procedură fiscală, republicat, cu
modificările şi completările ulterioare, coroborat cu alin.(3^1) al aceluiaşi
articol şi cu pct.11.6 din OPANAF nr.2906/2013 privind aprobarea
Instrucţiunilor pentru aplicarea titlului IX din Ordonanţa Guvernului
nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală.
Prin urmare, se va desfiinţa parţial Decizia de impunere
nr.F–MC .X./30.09.2014, emisă în baza Raportului de inspecţie fiscală
nr.F–MC 320/30.09.2014 de organele de inspecţie fiscală din cadrul
Direcţiei generale de administrare a marilor contribuabili, pentru suma
de .X. lei, urmând ca organele de inspecţie fiscală, prin alte persoane

20/21
decât cele care au întocmit decizia de impunere contestată, să
procedeze la o nouă verificare a aceloraşi operaţiuni pentru aceeaşi
perioadă şi acelaşi tip de obligaţie fiscală ţinând cont de prevederile
legale aplicabile în speţă precum şi de cele precizate prin prezenta
decizie şi totodată să aibă în vedere şi să analizeze argumentele
contestatarului, cât şi toate documentele relevante în vederea clarificării
stării de fapt fiscale.

Pentru considerentele arătate în conţinutul deciziei, în

temeiul actelor normative invocate şi în baza prevederilor art.216
alin.(1), alin.(3) şi alin.(3^1) din OG nr.92/2003 privind Codul de
procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
pct.11.1 lit.a) şi pct.11.6 din OPANAF nr.2906/2014 privind aprobarea
Instrucţiunilor pentru aplicarea titlului IX din Ordonanţa Guvernului
nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală se

DECIDE

1) Respingerea ca neîntemeiatã a contestaţiei formulatã de

SC .X.SRL împotriva Deciziei de impunere nr.F-MC .X./30.09.2014
pentru TVA în sumă de .X.lei.
2) Desfiinţarea parţială a Deciziei de impunere nr.
.X./30.09.2014 emisă de către organele de inspecţie fiscală ale Direcţiei
generale de administrare a marilor contribuabili, pentru TVA în sumă de
.X. lei, urmând ca organele de inspecţie fiscală, prin alte persoane
decât cele care au întocmit decizia de impunere contestată, să
procedeze la o nouă verificare a aceloraşi operaţiuni pentru aceeaşi
perioadă şi acelaşi tip de obligaţie fiscală ţinând cont de prevederile
legale aplicabile în speţă precum şi de cele precizate prin prezenta
decizie şi totodată să aibă în vedere şi să analizeze argumentele
contestatarului, cât şi toate documentele relevante în vederea clarificării
stării de fapt fiscale.

Prezenta decizie poate fi atacată la Curtea de Apel .X. în

termen de 6 luni de la data comunicării.

DIRECTOR GENERAL
X

21/21