Sunteți pe pagina 1din 11

Universitatea Alexandru Ioan Cuza Iași

Facultatea de Filosofie și Științe Social Politice

Specializarea Familia și Managementul Resurselor Familiale

Modele tradiționale și actuale de familie

Familia Egipteană

Masterand: Galan Mădălina-Elena


1. Date generale despre Egipt

Denumire oficială: Republica Arabă Egipt

Localizare: în nord-estul Africii şi sud-vestul Asiei. Cea mai mare parte se află în Africa,
dar partea de est, peninsula Sinai, este considerată ca parte a Asiei. Este delimitată de Marea
Mediterană la nord, Fâşia Gaza, Israel şi Marea Roşie la est, Sudan la sud şi Libia la vest.

Suprafaţă: 1.001.450 km pătraţi

Populaţie: Aproximativ 90 milioane locuitori. Majoritatea populaţiei trăieşte în Valea şi


Delta Nilului.

Capitala: Cairo

Împărţire administrativă: 26 de guvernorate

Monedă naţională: lira egipteană

Limbă oficială: arabă


Religii: musulmani sunniţi (circa 90 %), creştini (10 % dintre care circa 9% aparţin
Bisericii Copte).
Forma de guvernământ: republică
Şeful statului: Abdel Fattah Saeed Hussein Khalil el-Sisi din 8 iunie 2014
Prim-ministru: Ibrahim Mahlab
Parlamentul egiptean: Unicameral
Ziua naţională: 23 iulie, aniversarea revoluţiei antimonarhice din 1952.
Drapel: trei dungi dispuse orizontal de culoare: roşie, alb şi negru; în centru se află
vulturul lui Saladin purtând un scut şi o bandă cu numele în arabă al ţării.

2. Scurt istoric al Egiptului

Miṣr, numele arab oficial al Egiptului, este de origine semitică, însemnând probabil
"o țară" sau "un stat". Numele Egipt își are originea în latinul Aegyptus derivat din cuvântul
grecesc antic Αἴγύπτος "aiguptos".1
Regularitatea și bogăția revărsărilor Nilului, precum și o oarecare izolare determinată
de deșerturile din est și vest, au condus la dezvoltarea uneia dintre cele mai importante

1
Bernard Lugan, Istoria egiptului de la origini până în zilele noastre, Ed Lucman, 2005, p. 7
civilizații ale antichității. Pe Valea Nilului, strânsă între maluri înalte și stâncoase, s-a făurit,
cu multe milenii înaintea erei noastre, o veche civilizație a lumii mediteraneene, aceea a
Egiptului Antic. Ea ne înfățișează cel mai vechi stat din lume, anterior tuturor celorlalte,
înzestrat cu o administrație, o fiscalitate, o justiție și o armată comparabile cu cele ce-au luat
naștere mai apoi în țările de pe toate continentele, înainte și după era noastră. Dar lumea
Egiptului antic a zămislit o cultură spirituală scânteietoare pe care o admirau grecii vechi și
romanii care se minunau, precum fac azi mulțimile de turiști, să contemple templele,
piramidele sau obeliscurile înălțate de faraoni și supușii lor.
Primul regat unit a fost fondat de regele Menes, pe la 3200 î.Hr., fiind stăpânit de
numeroase dinastii aproape trei milenii. Sub conducerile faraonilor Tutmes și Ramses, prin
cucerirea Africii și Asiei, Egiptul devine un imperiu. Ultima dinastie nativă, a căzut sub
dominația persanilor, în 595 î.Hr. și cucerit apoi de Alexandru cel Mare în 320 î.Hr.
Vreme de 3 milenii s-au succedat zeci de disnastii în care Egiptul fie a fost imperiu, și
a fost o țară care cucerea teritorii noi, fie a decăzut și a fost cucerit de alte imperii.
Începând cu anul 332 Î.H., Egiptul trece sub stăpânire grecească, apoi în 30 î.H. a
devenit colonie Romană, după ce regina Cleopatra s-a sinucis. În anul 632 Având loc
cucerirea arabă, care a fost urmată de o miscare rapidă de islamizare.2 Ulteriorior au mai fost
și alte state și imperii care au încercat să cucerească această țară și a mai trecut sub controlul
Marii Britanii, iar în 1922 își proclama independența. Urmând să mai poarte războaie cu
arabii, cu care hotărăște să ia inițiativa unei păci globale sub președinții Sadat și Mubarak.

3. Familia în egipt

Familia a fost și este nucleul fiecărei societăți, acest aspect este valabil și în Egipt.
Familia reprezintă un motiv de mândrie între locuitorii Egiptului, iar respectul față de părinți
era și este o temelie a moralității, iar pentru a indica cât de importantă este familia termenul
care era folosit pentru „mama” era deasemenea folosit pentru ”bunica”, termenul folosit
pentru „tata” era folosit și pentru „bunic”. Unchiul și fratelete, sau sora și matușa erau
exprimate prin aceleași cuvinte.
Ca și act de adorare a lui Allah Preaînaltul (ibadah), căsătoria reprezintă ascultarea de
poruncile divine, conform cărora soțul și șoția trebuie să se iubească reciproc și să facă

2
Idem, p. 10
eforturi de a perpetua specia umană, de a-și crește și educa proprii copii pentru a deveni buni
slujitori ai lui Allah Atotputernicul.
Înainte nu exista un ritual la căsătorie, în antichitate, se considera că o fată se mărita
dacă își ducea lucrurile din casa părinților ei, în casa partenerului, care nu trebuia să fie
căsătorit cu altcineva. Aceste lucruri constau în haine, produse textile, măgar, sau alte
animale, iar pentrui cei cu stare materială foarte bună, femeile veneau și cu propriile
servitoare. Nu există dovezi că în egiptul antic ar fi existat un ceremonial religios al căsătoriei.
Deasemenea fecioria nu era o necesitate la căsătorie, iar relațiile sexuale înainte de căsătorie
erau acceptate social.
În prezent in timpul ritualului de căsătorie, egiptenii au multe tradiții care trebuie
respectate. Căsătoria este pentru egipteni cel mai important eveniment al vieții și un model de
protejare a credințelor religioase bazate pe sacralitatea familiei. Procedura creștină sau
islamică este ca astăzi cununia să aibă loc la biserică ori la moschee.
Femeile se bucurau în Egiptul antic de o poziție destul înaltă, erau egale cu bărbații în
fata legii. Puteau să divorțeze și să se recăsătorească și, după divorț, păstrau o parte din
proprietăți. Ele se ocupau de gospodărie și familie, iar cele mai sărace lucrau alaturi de
bărbații lor, dar nu puteau avea legături înafara căsătoriei, pentru a asigura paternitatea
copiilor. Mariajele erau monogame după modelul Zeului Osiris şi a soţiei sale Zeita Isis.
Nu exista nici o constrângere legală asupra unui bărbat pentru a fi monogam cum nu
era nici în cazul că ar fi dorit să aibă mai multe neveste. Datorită faptului că multe femei
mureau la naştere pot fi întâlnite cazuri de bărbaţi cu mai multe soţii. Scenele din morminte
sugerează, însă, căsătorii consecutive.
Rolul bărbatului și al femeii, respectiv al soțului și al soției, erau bine definite în
societatea egipteană (ca de altfel în întreaga lume antică). Dacă până la căsătorie, atât bărbații
cât și femeile erau liberi să facă ce vor, să se vadă cu cine vor și de câte ori vor, după acel
moment comunitatea avea așteptări clare de la ambii soți: femeia trebuia să îi fie fidelă soțului
pentru a nu exista îndoieli cu privire la paternitatea viitorilor copii, în timp ce fidelitatea
bărbatului nu era obligatorie, atât timp cât acesta era discret și păstra aparențele pentru a-și
proteja familia.
Și îndatoririle casnice erau clar împărțite. Astfel, soțul era cel care muncea în afara
casei, iar soția în interiorul acesteia. Cele două roluri erau clar stabilite, deși uneori, dacă
situația economică a familiei o cerea, femeia lucra și în afară, dând la schimb unele produse
de casă, precum pâinea și berea, pentru altele care lipseau familiei.
Mai trebuie spus că se considera că o căsătorie era trainică abia la câțiva ani, de regulă
șapte, de la momentul în care cuplul s-a mutat împreună. Astfel, tatăl fetei trebuia să asigure
cuplului mâncare și bunuri casnice vreme de până la șapte ani. Nu numai trecerea timpului,
dar și apariția mai multor copii validau cu adevărat o căsătorie.
Acum însă, Egiptul fiind o țară în care religia musulmană este predominantă, s-ar
crede că se practică într-un număr foarte mare căsătoriile poligame. Ei nu este așa, există și
căsătorii poligame dar nu într-un număr foarte mare, iar femeii i s-a acceptat dreptul de a nu
accepta o asemenea situație. Motive pentru care bărbații egipteni practică poligamia ar fi că
prima soție este bolnavă, sau nu poate avea copii, sau sunt bărbați mai învârstă care sunt mai
tradiționaliști. În general familiile din Egipt sunt familii cu doi parteneri plus copii acestora.
Există și cazuri de poligamie dar cei care aleg să întemeieze această formă de căsătorie trebuie
să îndeplinească anumite criterii. Deci și în prezent tipul de căsătorie predominant este cel
monogam.
Un musulman nu se poate căsători cu o femeie căsătorită cu un altul pentru că o
musulmană nu poate avea decât un singur soț.Un musulman poate avea însă două,trei sau
patru soții,dar nu mai mult de patru în același timp.Căsătoria cu a cincea femeie nu este
posibilă:este vorba însă de o piedică temporară pentru că un loc între cele patru poate deveni
vacant prin divorț sau prin deces.3
Nu este permisă căsătoria simultană cu două femei aflate într-un grad de înrudire între
ele.
Chiar dacă căsătoria în islam, este o legătură sacră divorțul poate avea loc, ca și în
antichitate de altfel, dar cuplurile sunt fost instruite să urmărească posibile remedii oricând
căsătoria lor este în pericol. Nu este recomandat să se recurgă la divorţ decât în situaţia când
nu există altă soluţie. Islamul recunoaşte divorţul, dar îl descurajează pe toate căile.
Deasemenea, le este recunoscut ambilor soţi dreptul de a pune punct căsătoriei lor. Islamul i-a
dat soţului dreptul de divorţ (talaq). Dacă soţul este cel care divorţează, el nu poate recupera
nimic din darul de nuntă pe care i l-a oferit soţiei.
Coranul explică această interdicţie care se aplică chiar dacă dota a fost foarte scumpă
şi valoroasă.

3
Abdel Aziym, Dr.Sherif, Femeia in islam, Bucuresti , Ed. Taiba, 2008
„Dacă vreţi să schimbaţi o soţie cu altă soţie prin divorţ şi i-aţi dat uneia dintre ele un
qintal, nu luaţi nimic din el înapoi. Oare voiţi voi să-l luaţi înapoi cu clevetire şi păcat
învederat?!” 4
În cazul în care soţia alege să divorţeze, trebuie să înapoieze dota soţului. Returnarea
cadoului de nuntă în această situaţie este o compensaţie corectă pentru soţul dornic să o
păstreze pe soţia sa în timp ce ea a ales să îl părăsească.5
În ceea ce privește statutul femeii și al bărbatului în societate, în prezent femeile și
bărbații nu mai sunt chiar la egalitate de șanse, femeile sunt inferioare, în ceea ce privesc
drepturile, bărbatului și deasemenea nu mai are aceeași libertate de a-și alege partenerul.
Distribuția rolurilor în familie este un pic schimbată dat fiind faptul ca acum femeia
are dreptul la educație și la o profesie, din anul 1919 și-au dobândit aceste drepturi. Femeile
pot ocupa funcții ca și bărbatul, cum ar fi medici, profesori, jurist, funcționari publici sau
cercetători dar se păstrează respectul pe care îl are o femeie egipteana față de stilul
vestimentar pe care î-l adoptă. Din anii ’70, vestimentaţia islamică a devenit mult mai stilată
în rândul femeilor tinere. Aceasta include fuste lungi, o bluză cu mâneci lungi, uneori un
sacou în stil occidental și un văl. Multe femei simt că această ţinută le protejează la locul de
muncă. Bărbații tind să fie mai respectuoşi cu femeile care sunt învăluite, cele cu o
vestimentaţie mai sumară fiind considerate „disponibile”. Nu mai este obligatoriul vălul, însă
acesta a rămas un simbol al purității feminine în Egipt.
În perioada antică și tradițională vârsta la căsătorie la baieți era în jurul vârstei de 16
și 20 de ani, în perioada adolescenței, în acest timp el trebuia să își caute un partener de viață.
La bărbați era indicat acest interval de vârstă deoarece acesta trebuia să fie capabil să își
întrețină propria familie, la fete vârsta permisă la căsătorie era de obicei tot la vărsta
adolescenței, cand ajungea să fie dezvoltată fizic suficient pentru a putea avea copii dar și
pentru a evita rușinea părinților ca ficele lor să aibă copii nelegitimi. Doar în cadrul familiilor
foarte bogate, educate, bărbaţii se căsătoreau, de obicei, după vârsta de 20 de ani si mai ales în
cazul unei cariere avansate. Puteau să se căsătorească şi în timpul călătoriilor în străinătate
dar acceptul familiilor era necesar.
Acum tinerii egipteni nu au o anumită vârstă pentru căsătorie însă este destul de
dificil pentru ei să se căsătorească înainte de 25 de ani, deoarece este destul de greu să întreții
singur o familie, mai ales că baieții trebuie să dețină propria lor locuință, sau locuința

4
(An Nisa:20) apud ,Sherif Abdel Azim, Ph.D., Femeia în islam între mit și realitate, Queens University, Kingston,
Ontario, Canada, p. 36
5
Sherif Abdel Azim, Ph.D., Femeia în islam între mit și realitate, Queens University, Kingston, Ontario, Canada,
p. 36
părinților pentru a se putea căsători și trebuie să își cumpere soția iar un aspect foarte
important este acceptul părinților. Este ilegală în Egipt căsătoria fetelor sub 15 ani. Dar se mai
practică încă logodnele aranjate de părinți, în unele zone din țară unde copii pot avea chiar și
9 ani.
În ceea ce privește selecția maritală în antichitate avea anumite limite, în fucție de
clasa socială. Fetele din familiile mai sărace ajutau familia la treburile casnice şi nu numai:
aduceau apă, ajutau la strânsul recoltei, etc. având astfel posibilitatea să întâlnească şi să
cunoască baieţi din afara familiei. În clasele mijlocii şi bogate fetele aveau un univers limitat
de contacte cu sexul opus, de obicei, se rezuma la familia apropiată şi extinsă. Căsătoria cu
vărul primar era destul de populară în antichitate. În general, erau tolerate căsătoriile cu rudele
apropiate mai puţin cele între fraţi, căsătoria între fraţi şi surori era admisă doar în familia
regală.
Modul în care se curtau tinerii în egiptul antic nu diferă foarte mult de modul actual
aceștia își scriau poezii și poeme de dragoste. Iubiții se adresau unul altuia cu termenii de frate
și soră. Aceste poezii sunt oarecum dovada că tinerii puteau să se întâlnească şi să se
îndrăgostească, că aveau oarecare libertate în alegere. Fetele şi băieţii puteau vorbi liber
despre sentimentele lor. Probleme îndrăgostiţilor din Egiptul Antic nu diferă cu mult de cele
ale îndrăgostiţilor de astăzi.Poemele scrise de îndrăgostiți erau cântate de trubaduri. Mâna
fetei era cerută de către băiat tatălui fetei şi uneori, în caz de refuz, încerca să înduplece
mama fetei ca să-i devină aliată. Existau însă și cazuri în care căsătoria era în totalitate
aranjată de părinți încă de când copii erau la o vârstă fragedă.
Acum, Egiptul fiind o țară musulmană în mare parte sunt interzise întâlnirile între fete
și băieți.Cu toate acestea există numeroase situații în care bărbații și femeile egiptene au
ocazia să se cunoască: la școală, la universitate, la locul de muncă, la nunți și alte evenimente
sociale unde participă ambele sexe. În asemenea împrejurari este posibil ca doi tineri să se
îndrăgostească și să dorească căsătoria. După ce tânărul obține acordul fetei, el va cere
aprobarea familiei acesteia în cadrul unei vizite oficiale în care viitorul mire vine însoțit de
părinții săi. În mod tradițional aceste mariaje sunt privite cu foarte multă reticență de către
familii însă acestea își vor da în final binecuvantarea dacă văd că tinerii sunt foarte hotărâți
să-și unească destinele și dacă amandoi au aceeași educație și statut social.
Mariajul în Egipt e o legătură ce unește nu doar doi tineri ci două familii mari de aceea
este atât de important consensul între ele mai ales în zonele rurale unde tinerii însuraței trăiesc
în apropiere de părinți. Dacă uniunea este agreată de părinți, tinerilor li se permite să se
întâlnească și să socializeze.
După ce familia fetei își va da acordul cu privire la mire, părinții celor doi încep
discuțiile și aranjamentele financiare. Tânărul trebuie să ofere o sumă de bani numită Mahr6
folosită de familia fetei pentru mobilarea apartamentului unde vor trăi tinerii, apartament aflat
în responsabilitatea mirelui.
La egipteni există încă din antichitate acele contracte de mariaj, se făceau și atunci
pentru a vedea exact fiecare parte cu ce bunuri a venit în intemeierea acelei familii și se face
și în prezent. Acest contract conține:
Moqaddam Sadak: suma oferită soției înaintea cununiei (considerată drept dotă);
Moakhar Sadak: suma ce trebuie plătită soției în caz de divorț sau deces al soțului;
The ‘Esma: dreptul de a divorța;
The Qayma: lista cu mobilierul și bijuteriile care vor rămâne soției în caz de divorț și
în cazul decesului soțului;
The Nafaqa: pensia alimentară pt copii.
În egiptul antic dat fiind faptul că nu existau metode contraceptive nașterile într-o
familie erau numeroase iar egiptenii își doreau mulți copii nu se rezumau doar la unul, mai
ales că mortalitatea infantilă era foarte mare. Nici în prezent lucrurile nu s-au schimbat. Banii
şi copiii”, spune Coranul, ”sunt podoabele vieţii”. Egiptenii adoră incă copii şi familiile
numeroase sunt literă de lege. Din mai multe aspecte, familia este mai importantă decât
individul ca unitate socială, extinzându-se nu numai la câteva generaţii, ci şi la verişorii
îndepărtaţi.
În Egipt în orice moment nașterea unui copil era un motiv de fericire. Jucăriile
descoperite dealungul timpului în săpături arheologice, dovedesc faptul că cei mici în egiptul
antic erau fericiți și aveau timp să își trăiască copilăria dar deasemenea ajutau la treburile
casnice, baieții tatăl iar fetele, mama, în bucătărie sau la îngrijirea fraților mai mici.
În Egyptul antic relația dintre mamă și copil era una foarte apropiată, aceasta î-l alăpta
pâna la varsta de 3 sau 4 ani și mereu le acorda foarte mare atenție. Copii erau centrul familiei
și erau învățați să poarte foarte mare respect față de părinți lor. Respectul față de părinți se
păstrează și în zilele noastre în aceasta țară guvernată de reguli. Însă vârsta la alăptare nu mai

6
În Islam, este o plată obligatorie, sub formă de bani sau bunuri plătite sau a promis să plătească de mire, sau
de tatăl mirelui, la mireasa la momentul căsătoriei , care devine în mod legal proprietatea ei. [1] În timp ce
mahr este de multe ori bani , ea poate fi , de asemenea , ceva convenit de mireasa , cum ar fi bijuterii, bunuri,
mobila, o locuință sau un teren. Mahr este specificat în mod obișnuit în contractul de căsătorie semnat în
timpul unei căsătorii islamice. Conform Fareen, Jamal (iunie - 2012). Aplicarea prevederilor Mahr în instanțele
canadiene (PDF) . Oba.org . 24, No. 3.
este una așa de mare pentru copii deoarece femeile în egipt sunt și ele integrate în forme de
învățământ și pe piața muncii și nu mai dispun de acealaș timp de petrecut cu copii.
Copilaria deși fericită era scurtă, după care tinerii își asumau răspunderi de adulți.
Educația era mai ales vocațională, majoritatea băieților uceniceau pe langă tați.
La fel ca și în zilele noastre, educația copiilor în familie era prin imitare, copii imitau
comportamentul adulților. Diferența constă în faptul că atunci mai mult decât acum copii
învățau prin imitare ocupația părinților.
Pe măsură ce creșteau, copiii preluau tot mai multe sarcini la ferma, la atelier sau la
via părinților și își formau deprineri și cunoștințe de la cei mai învarstă. Odată cu deprinderile
se formau și atitudinile morale și viziunea asupra vieții. Părinții le insuflau concepțiile lor
despre viață, despre ritualurile tradiționale, despre religie, despre ceea ce era considerat un
comportament corect față de alții și față de autorități.
Pe langă lecțiile despre felul de a trăi furnizate de textele scrise de scribi și educația
oferită de familie, exista și o formare profesională. Un funcționar își lua fiul ca asistent
personal, astfel încât fiul să aibe parte de instriure la locul de muncă, și succesiunea avea loc
aproape automat. Tinerii de obicei nu-și alegeau singuri cariera, dar adesea își urmau părinții,
chiar până la mari funcții în stat, cu binecuvantarea faraonului, bineînțeles.
Acum tinerii egipteni învatață la școli normale, urmând diferite trepte de invățământ.
Sistemul de învățământ superior din Egipt s-a dezvoltat mult în ultimii ani din cauza nevoii de
a se alinia la standardele internaționale și de a oferi tinerilor șanse mai mari de a se realiza.
4. Concluzii

Ca și în cazul Occidentului valorile familiale si tradițiile s-au schimbat. Cu toate


acestea în Egipt, pe tot teritoriul, familia a rămas cea mai semnificativă unitate a societății.
Identitatea socială a unei persoane este dată de statutul său în cadrul relațiilor de rudenie.
Astăzi, cazurile în care familiile se imprăștie sunt mai frecvente din cauza influențelor
europene și idealul unei mari familii care locuiește împreună este mai puțin răspândit. Totuși,
legăturile puternice cu rudele prin alianță (bunicii, nepoții și nepoatele restul familiei) creează
încă o rețea puternică ce ține laolaltă întreagă comunitate;
Astfel, profetul Muhammed (Pacea și binecuvantarea lui Allah să fie asupra sa !) a
considerat căsătoria ca reprezentant la jumătate din religie, deoarece ea îl protejează de
promiscuitate, adulter, concubinaj, homosexualitate etc., care - în cele din urmă, pot conduce
către alte păcate precum calomniere, bârfă, crimă, pierderea proprietății și dezintegrarea
familiei.7
Egiptul a fost, rămâne și va fi o țară a misterelor și chiar dacă multe s-au schimbat,
odată cu evoluția societății, în viața de familie dar și în credința oamenilor, din această țară,
rămân o națiune plină de ritualuri și credințe.

7
Meududi, Introducere in Islam, Bucuresti, Ed. Charter, 1991
Bibliografie:

1. Abdel Aziym, Dr.Sherif, Femeia in islam, Bucuresti , Ed. Taiba, 2008;


2. Bernard lugan, Istoria egiptului, de la origini până în zilele noastre, Ed. Lucman,
București, 2005;
3. Coranul;
4. Meududi, Introducere in Islam, Bucuresti, Ed. Charter, 1991;
5. Sherif Abdel Azim, Ph.D., Femeia în islam între mit și realitate, Queens University,
Kingston, Ontario, Canada.

Siteografie:
1. https://cairo.mae.ro/node/484 (17 mai 2016, ora 16:18);
2. http://fathom.lib.uchicago.edu/2/21701778/ (19 mai 2016, ora 13:20).