Hiperaldosteronismul

Hiperaldosteronismul primar sau sindromul Conneste o afectiune determinata de o tumoare

suprarenala, de obicei benigna, care secreta aldosteron, dar poate secreta totodata si alti hormoni
corticosteroizi. Apare frecvent intre 30 si 50 de ani si se manifesta clinic prin triada
simptomatica: hipertensiune arteriala cu dureri de cap, scaderea potasiului in sange (sub 3 mEq)
si poliurie. Urinile sunt diluate si abundente, dar, spre deosebire de diabetul insipid, poliuria nu este
influentata de tratamentul cu hormon antidiuretic. Scaderea concentratiei de potasiu in sange este
urmata de slabiciune musculara, crampe si, nu rareori, de crize de paralizie.

Mai exista un hiperaldosteronism secundar, caracterizat prin imposibilitatea rinichiului de a concentra

urina. Este determinat de afectiuni severe, hepatice sau renale. Tratamentul hiperaldosteronismului
primar consta in ingerare de potasiu, administrare de spironolactona (prepatatul denumit Aldactone) si
in extirparea chirurgicala a tumorii suprarenale.

Cauze

Hormonii secretati de glandele suprarenale contribuie la reglarea metabolismului, a sistemului imunitar,

a tensiunii arteriale, etc. Unul dintre acesti hormoni, aldosteronul, are drept functie mentinerea
echilibrului sodiului si potasiului din organism. Dar, in cazul hiperaldosteronismului, organismul produce
acest hormon in cantitati prea mari, ceea ce duce la retentia de sodiu si la pierderea potasiului din
organism.

Principala cauza a hiperaldosteronismului este reprezentata de aparitia unei tumori benigne (adenom) la
nivelul glandei suprarenale -sindromul Conn. Mai rar, hiperaldosteronismul este cauzat de:

 o hiperplazie suprarenaliana bilaterala (cresterea exagerata a ambelor glande suprarenale);

 o tumoare canceroasa (maligna) dezvoltata in cortexul suprarenal (partea periferica a glandei

suprarenale);

 carcinom corticosuprarenalian.

Simptome

Principalul simptom al sindromului Conn este hipertensiunea arteriala care nu raspunde la tratamentul
medicamentos. Alte semne comune constau in nivelul scazut de potasiu din plasma sangvina
(hipokaliemie), in nivelul ridicat de sodiu (hipernatremie), in cresterea volumului de sange circulant
(hipervolemie) cat si in prezenta tumorilor benigne la una sau ambele glande suprarenale. Semnele si
simptomele mai rar intalnite ale acestei afectiuni sunt:
  Apare hiperhidratare extracelulara, hipertona;

 Hipertensiune;

 Excesul de sodiu determina deshidratare celulara, senzatie de sete;

 Daca exista imposibilitatea hidratarii orale sau in perfuzie apar manifestari grave, coma, deces;

 Potasiul si ionul de hidrogen sunt eliminati in exces renal; se instaleaza alcaloza metabolica si
hipopotasemie, cu manifestari specifice;

 Cefalee;

 Paralizie temporara;

 Amorteala;

 Furnicaturi;

 Poliurie (urinare excesiva).

Complicatii

Cea mai serioasa complicatie a hiperaldosteronismului primar este hipertensiunea arteriala. Netratata
hipertensiunea arteriala poate duce la infarct miocardic, insuficienta cardiaca, hipertrofie ventriculara
stanga, accident vascular cerebral, boli renale, insuficienta renala si moarte prematura. Nivelul scazut de
potasiu din sange poate provoca stari de oboseala, crampe musculare, urinare excesiva si aritmii
cardiace.

Diagnostic

Cuprinde initial demonstrarea existentei unui hiperaldosteronism primar si ulterior identificarea

formelor care beneficiaza de terapie chirurgicala (adenom si foarte rar adenocarcinom).

Diagnosticul de hiperaldosteronism primar se bazeaza pe urmatoarele criterii:

 Hipersecretie de aldosteron care nu se supreseaza la expansiunea spatiului intravascular

(incarcare cu sare).

 Hiposecretie de renina (evaluat prin valori scazute ale activitatii reninice plasmatice).

In hiperaldosteronismul primar, nivelele de aldosteron raman neschimbate dupa testul de supresie al

aldosteronului deoarece aldosteronul este secretat in exces de catre glandele suprarenale patologice.
Pacientului i se recomanda o dieta bogata in sare timp de 3 zile inainte de masurarea aldosteronului si al
nivelului de sodiu din urina.

Tratament

Tratamentul hiperaldosteronismului primar este al cauzei.

Tratamentul medicamentos asociat cu modificarea stilului de viata al pacientului poate trata cu succes
hiperaldosteronismul primar cauzat de hiperplazia suprarenaliana bilaterala.
Antagonistii receptorilor de aldosteron blocheaza actiunea aldosteronului din organism. Se poate
prescrie Spironolactona -medicament care corecteaza hipertensiunea arteriala si hipopotasemia.
Spironolactona blocheaza receptorii de aldosteron, dar si receptorii de androgen si progesteron.
Efectele adverse se refera la ginecomastie (dezvoltarea exagerata a mamelelor la barbati), scaderea
libidoului, impotenta, tulburari ale ciclului menstrual si probleme gastrointestinale.
 Ingrijirea pacientului cu ulcer

Ulcerul gastric si duodenal reprezinta o afectiune foarte frecvent intalnita,poate una dintre cele
mai comune.Ulcerul gastric si duodenal se deosebesc nu numai prin localizare ci si prin unele
mecanisme de producere si aspecte chimice ceea ce dovedeste ca sunt boli diferite cu unele
asemanari.
Asistenta medicală are un rol deosebit în realizarea i asigurarea igienei bolnavului, un
element primordial referindu-se la:

 aerisirea salonului (în perioadele reci se va avea în vedere că pacientul să fie întors cu
spatele către fereastra deschisă, sau va fi bine acoperit cu pătura pe spate cap); se va evita a
ezarea în zone expuse curentilor de aer.

 mentinerea curăteniei riguroase a saloanelor si dezinfectia periodică, aplicând măsuri de

asepsie si antisepsie.

 curătenia asternuturilor si a lenjeriei de corp – schimbarea ei de câte ori este nevoie, sau
protejarea patului cu musama si aleză. Se urmăreste ca lenjeria să nu fie strânsă si mototolită –
favorizează escarele de decubit.
Toaleta bolnavului se va face la pat sub formă de băi partiale sau complete, în măsura în
care bolnavul poate fi mobilizat. Asistenta medicală va lua măsuri de precautie în timpul băii,
pentru ca bolnavii să nu fie expusi curentilor de aer. Curătarea tegumentelor întregului corp se
efectuează pe regiuni, descoperindu-se treptat numai zonele care se spală. Scopul efectuării
toaletei este îndepărtarea de pe suprafata pielii a stratului cornos, descuamat si impregnat cu
secretiile glandelor sebacee sau sudoripare, a microbilor sau a altor substan e străine care
aderă la piele, având ca efect activarea circula iei cutanate, crearea unei stări de confort pentru
bolnav.
Pentru efectuarea toaletei, asistenta medicală trebuie să aibă în vedere următoarele:
- să convingă pacientul cu mult tact si delicatete;
- să menajeze pacientul, protejându-l cu un paravan fată de ceilalti bolnavi;
- să asigure o temperatură adecvată în salon, pentru a-l feri de răceală;
- să pregătească materialul necesar în prealabil, pentru ca îngrijirile să fie cât mai operative
 - să actioneze rapid, sigur dar cu blândete pentru a scuti bolnavul de alte suferinte si de efort
sau oboseală.
Indiferent de regiunea căreia i se face toaleta, patul este protejat cu musama si aleză. Daca ș
bolnavul se poate deplasa, se preferă efectuarea băii generale în sala de duș. Alimentatia se
poate efectua activ sau pasiv în functie de starea bolnavului, asigurându-se o pozitie cât mai
comodă (se asează un prosop pe marginea patului), pacientul fiind asezat și sprijinit (dacă este
posibil), fie prin ridicarea patului, fie pe 2-3 perne, pe piept si se aseaza vasul cu mancarea, iar
asistenta medicala stă alaturi, îl supraveghează sau îl ajută.
Pregătirea preoperatorie
Se efectuează diferi t în functie de terenul bolnavului (vârsta, tare biologice), de gravitatea bolii
si complexitatea operatiei care va trebui practicată . Înaintea executarii interventiei
chirurgicale, indiferent de vârsta pacientului, de afectiunea pentru care se internează si de
durata actului operator, bolnavii trebuie pregătiti psihic, biologic și chirurgical. Pregătirea
psihică a bolnavului începe din momentul internării si are drept scop adaptarea bolnavului la
noile conditii de viată, obtinerea încrederii în personalul medical si restabilirea echilibrului sau
psihic.
 Apendicita acuta

Apendicita acuta este afectiunea in care apare o inflamatie a apendicelui. Fara

tratament chirurgical apendicul inflamat se poate rupe si infectia se extinde prin
sange sau in cavitatea abdominala - rezulta peritonita. Odata pornit procesul
inflamator acesta nu poate fi stopat medicamentos, tratamentul acestei afectiuni
fiind doar chirurgical. Cu cat se intervine chirurgical mai rapid, cu atat suferinta
pacientului este mai redusa si interventia mai usor realizabila cu complicatii cat
mai reduse ca frecventa si gravitate.
Cauza acestei afectiuni poate fi, in multe dintre cazuri, obstructia lumenului, a
cavitatii organului, fie datorita unei proliferari limfatice stimulate bacterian sau a
unui mic corp strain (sambure, samanta).
Manifestari clinice: dureri abdominale in partea dreapta, abdomen inferior, care
apar initial in capul pieptului, greata, varsaturi, lipsa pofta de mancare,
constipatie, diaree, subfebrilitate.
Apendicetomia este interventia chirurgicala de urgenta prin care se scoate
apendicul inflamat in apendicita acuta.
La examenul clinic gasim un copil cu facies suferind, care evita sa se miste, uneori
schioapata; cind se intinde flecteaza piciorul drept sau ambele picioare;
abdomenul nu se misca o data cu miscarile respiratorii. La palpare constatam
sensibilitate (durere) in fosa iliaca dreapta, hiperestezie cutanata (durere doar la
atingerea tegumentului), contractura musculara sau aparare localizate sau
generalizate.
Analizele de sânge pot arăta prezenţa unei leucocitoze (leucocite peste limitele
normale) cu neutrofilie si cresterea probelor inflamatorii(VSH, proteina C reactiva,
fibrinogen)
Complicaţiile apendicitei se instalează repede la copii, unde evoluţia bolii este
rapidă . Acestea sunt perforaţia apendiculară cu peritonită localizată (abcesul
apendicular) sau peritonită generalizată (în care infecţia se răspândeşte în toată
cavitatea abdominală). Netratata la timp, peritonita poate conduce la deces.
 Boala Hodgkin

Limfomul Hodgkin, cunoscut si sub numele de boala Hodgkin, este un cancer al sistemului
limfatic, care face parte din sistemul imunitar. In boala Hodgkin, celulele sistemului limfatic se
inmultesc anormal si se raspandesc dincolo de acesta. Pe masura ce boala progreseaza aceasta
afecteaza capacitatea corpului de a lupta impotriva infectiilor. Limfomul Hodgkin afecteaza
nodulii limfatici de la nivelul gatului, zonei axilare si inghinale.
Hodgkin este unul dintre cele doua tipuri comune de cancere ale sistemului limfatic. Celalalt tip,
limfomul non-Hodgkin, este mult mai des intalnit. Ce diferentiaza limfomul Hodgkin de cele
non-Hodgkin este prezenta celulelor Reed-Stenberg, o celula specifica limfomului Hodgkin.
Boala Hodgkin poate afecta persoanele de orice varsta, dar este cel mai frecvent la persoanele
care au intre 15 si 35 de ani, precum si cele de peste 55 de ani.
Semnele si simptomele limfomului Hodgkin pot include:
 Noduli limfatici umflati;
 Stare permanenta de oboseala;
 Febra;
 Transpiratii in timpul noptii;
 Pierderea in greutate inexplicabila;
 Senzatie de mancarime;
 Cresterea sensibilitatii la alcool sau durerii in ganglionii limfatici dupa consumul de
alcool.

Cauzele limfomului Hodgkin

Medicii nu sunt siguri ce cauzeaza limfomul Hodgkin. Boala incepe atunci cand o celula de lupta
impotriva infectiilor numita limfocite dezvolta o mutatie genetica. Mutatia ii spune celulei sa se
inmulteasca rapid, cauzand multe celule bolnave care continua sa se inmulteasca. Mutatia provoaca
acumularea unui numar mare de limfocite supradimensionate, anormale, in sistemul limfatic, unde ele
elimina celulele sanatoase si provoaca semnele si simptomele limfomului Hodgkin.
Factori de risc pentru limfomul Hodgkin

 Varsta - Limfomul Hodgkin este cel mai adesea diagnosticat la persoanele cu varsta cuprinsa
intre 15 si 35 de ani si cei peste 55 de ani.
 Istoricul familiei. Daca un membru al familiei a fost diagnosticat cu limfomul Hodgkin sau cu
limfom non-Hodgkin atunci exista risc crescut de a dezvolta boala.
 Sexul. Barbatii sunt putin mai susceptibili de a dezvolta limfom Hodgkin decat femeile.
 Infectia cu Epstein-Barr. Persoanele care au suferit de boli cauzate de virusul Epstein-Barr,
cum ar fi mononucleoza infectioasa, au un risc crescut de a dezvolta limfomul Hodgkin.

Pentru stadializarea limfomului Hodgkins se foloseste în mod curent clasificarea Ann Arbor.
Această clasificare împarte limfomul Hodgkin în 4 stadii:

 Stadiul I: este afectat singur grup ganglionar sau a unei singure arii extraganglionare
 Stadiul II: apare afectarea a două sau mai multor grupuri ganglionare, toate situate de
aceeaşi parte a diafragmei
 Stadiul III: cuprinde afectarea mai multor grupuri ganglionare de ambele părţi ale
diafragmei sau afectarea splinei.
 Stadiul IV: limfomul s-a extins la alte organe din afara sistemului ganglionar ( ex: ficat,
maduvă osoasă.

Pentru completarea stadializării se folosesc literele A sau B în funcţie de absenţa, respectiv

prezenţa simptomelor B. Litera E semnifică prezenţa unei afectări extraganglionare, litera S
reprezintă afectarea splinei. Litera X semnifică prezenţa unei mase adenopatice cu diametrul mai
mare de 10 cm.

Pentru limfomul Hodgkin există mai multe posibilităţi terapeutice, fiecare cu avantajele şi
dezavantajele sale, acestea fiind:

1. Chimioterapia
2. Radioterapia
3. Imunoterapia
4. Chimioterapie în doză mare şi transplantul de celule stem

Tratamentul limfomului Hodgkin presupune utilizarea uneia sau a mai multor metode; trebuie
menţionat că el este adaptat în funcţie de stadiul bolii, prognosticul ei, statusul funcţional al
pacientului şi evident dorinţa acestuia.

Transplantul de celule stem este de două feluri:

– autotransplant ( în cadrul căruia sunt folosite celule măduvei osoase hematogene proprii ale
pacientului).

– transplant allogeneic ( când sunt folosite celule de la un donator înrudit sau neînrudit) .
Concluzii

 Limfomul Hodgkin este un cancer al sistemului limfatic.

 Diagnosticul de certitudine se pune pe baza unui examen histopatologic şi
imunohistochimic al unei biopsii ganglionare şi/sau biopsii osteomedulare.
 Există o serie de factori de prognostic pentru limfomul Hodgkin.
 Tratamentul este diferit în funcţie de fiecare pacient în parte, iar decizia terapeutică se ia
pe baza unor protocoale foarte bine definite; pacientul trebuie să cunoască foarte bine
posibilele reacţii adverse ale diverselor tipuri de tratamente.
 Decizia finală a oricărui tratament este evident a pacientului după ce a fost informat de
riscurile şi beneficiile fiecărui tip de tratament.
 Îngrijirea pacientului cu boala Addison

Boala Addison este o tulburare endocrina care apare atunci cand glandele suprarenale nu
produccantitati suficiente de hormon cortizol si, in unele cazuri, de aldosteron. Boala este de
asemeneanumita insuficienta corticosuprarenaliana sau hipocorticism. Boala Addison apare la
toate grupele devarsta si afecteaza barbatii si femeile in mod egal. Boala se caracterizeaza prin
scadere in greutate,slabiciune musculara,oboseala, scaderea tensiunii arteriale (hipotensiune
arteriala) si, uneori,inchiderea la culoare a pielii.
Simptomele crizei adrenergice sunt:
• brusca localizata la nivelul zonei inferioare a spatelui, abdomenului sau picioarelor
•varsaturi severe si diaree
•deshidratare
•tensiune arteriala scazuta
•Pierderea cunostintei, stare confuzionala
•slabiciune extrema, senzatie de lesin iminent
•Comportament anormal : neliniste,confuzie, senzatie de frica nemotivata
•febra inalta
•Paliditate extrema cu buzele si lobul urechii cianotice (culoare violeta).

Analizele de laborator e#identiaza:

•hiponatremie (scaderea nivelului de sodiu din sange)
•hiperaliemie (cresterea nivelului de potasiu din sange)
•acidoza metabolica ce corespunde unei deficiente a eliminarii acizilor prin urina
•hipoglicemie (diminuare a nivelului de glucoza din sange)
•hematocritul este marit
•nivel crescut de uree in sange
•cantitatea de cortizol din sange este redusa (sub /0 ng1ml)
Diagnostic
In faza incipienta bola Addison poate fi greu de diagnosticat. Cercetarea atenta a tuturor
simptomelor si mai ales hiperpigmentarea pielii fac doctorul sa suspecteze boala Addison.
Diagnoisticul bolii este confirmat de testele de laborator . Scopul testelor este de a
determina daca este o deficienta de cortizol in organism, iar apoi de a stabili cauza acestor
deficiente.

Tratamentul bolii Addison consta in inlocuirea hormonilor pe care glandele suprarenale nu ii

mai produc (cortizol si aldosteron). Tratamentul se face de obicei toata viata in cazul bolii
Addison.
Cortizolul este inlocuit cu tablete de hidrocortizon, un glucocorticoid de sinteza, administrat o
data sau de doua ori pe zi. In cazul in care se utilizeaza alt medicament in loc de hidrocortizon,
de genul prednisolon, metilprednisolon sau dexametazona. Pacientii sunt sfatuiti sa ia
medicatia in timpul mesei ,iar daca nu este posibil, sa le inghita cu lapte sau un antiacid,
deoarece aceste medicamente pot creste aciditatea gastrica si pot exercita efecte toxice directe
asupra mucoasei gastrice.