Jocul Ielelor

Camil Petrescu este un mare scriitor modernist,eseist, teoretician al romanului si dramaturg,

a carui opera se caracterizeaza prin unitate si autenticitate. Ca dramaturg, Camil Petrescu
pastreaza aceeasi unitate si coerenta a viziunii despre lume din romane: conditia
intelectualului in lume, drama cunoasterii, critica societatii.
“Jocul ielelor” este cea mai importanta opera dramatica a scriitorului, “drama a absolutului” (
), cunoscuta pentru zbuciumul pe care personajul principal il traverseaza si pentru impresia
de lupta puternica a intelectualului in fata nedreptatii sociale.
“Jocul ielelor” este o piesa de teatru prin aspectele formale specifice (este impartita in acte si
scene cu o tensiune dramatica sustinuta prin conflicte variate) si este drama prin finalul trist
(sinuciderea lui Ruscanu). Modernista este datorita temei cunoasterii, a cautarii absolutului,
care atrage dupa sine nefericire si conflicte interioare. Moderne sunt, de asemenea,
ambiguitatea si greutatea intelegerii mesajului,conditia intelectualului si replicile mari, dificile,
care trebuie meditate pentru a fi intelese. Apartenenta la modernism se datoreaza viziunii
profund intelelectualiste. Tema o reprezinta cautarea absolutului si dorinta de a face dreptate”,
intr-o societate corupta. Doua lumi stau de la inceputa fata in fata, una ar putea fi numita
“Realia”, populata de oameni bolnavi, saraci, cum ar fi Mos Dumitrache sau familia pianistului
Lipovici.
Aceasta lume in care exista suferinta, boala si sinucidere se intersecteaza cu o lume numita
“balciul desertaciunilor”, adica lumea Norei, o actrita frivola care impinsese la sinucidere pe
Grigore Ruscanu. Aceasta “Realia” se opune utopiei lui Gelu Ruscanu, un intelectual cu simtul
dreptatii absolute, care simte ca libertatea de a actiona i-a fost anihiliata si ca nu are opriunea
decat intre dou scenarii posibile: afi ucis sau a se sinucide. Moderna este si folosirea unor
motive cu valoare simbolica, motivul pistolului dovedeste fatalitatea destinului: daca Grigore
Ruscanu, tatal eroului, se sinucisese cu revolverul trimis de Maria. Totul s-a mai jucat odata,
iar aparitia eroului si didascalia ce o insoteste subliniaza senzatia de fatalitate: “[…] are
nevrozitatea instabila a animalelor de rasa.”
Structura dramatica evidentiaza fapte, conflicte complicate prin care statutul intelectualului
(nelinistit, sceptic, exaltat in ceea ce priveste idealurile si incapabil de a face compromisuri)
este configurat autentic, asa cum modernismul prezinta profiluri de oameni incomozi, mesajul
piesei fiind, la randul lui, incomod. Gelu Ruscanu, director al ziarului “Dreptatea sociala”, duce
o violenta campanie impotriva ministrului justitiei, Saru-Sinesti, pe care il acuza de coruptie si
ii cere demisia pentru ca altfel va publica un documet compromitator. Este vorba de o
scrisoare de dragoste a Mariei Sinesti adresata lui in care se afirma ca la originea averii sotului
sau sta o crima comisa de acesta: ucisese o matusa bogata si ii distrusese testamentul, Gelu
Ruscanu vrea sa dea in vileag aceasta crima (sa deconspire), insa ministrul propune
eliberarea din inchisoare a unui detinut politic, tovaras de partid si grav bolnav in schimbul
incetarii campaniei, asa ca Gelu Ruscanu se supune majoritatii, renunta la santaj, dar se
sinucide.
O secventa dramatica reprezentativa este confruntarea dintre Ruscanu si Saru-Sinesti, in care
se confrunta orgoliul ziaristului cu cel al ministrului, replica lui Praida de la finalul piesei,
confirmand acest lucru: “A avut trufia sa judece totul”/ Toti eroii lui Camil Petrescu, ca si Gelu
Ruscanu au vazut “jocul ielelor” (Ov. S. Crohomalniceanu), adica sunt indragostiti de ideile
platonice, sunt lucizi, foarte inteligenti, dar nu sunt capabilisa faca niciun fel de compromis, iar
Gelu Ruscanu isi sacrifica fericirea si viata de dragul idealului sau de a deconspira injustitia,
coruptia.
O alta scena importanta este cea in care Lipovici, pianistul tuberculos se sinucide din cauza
mizeriei, lasand in urma patru copii, iar medicul legist care vine la fata locului declara ca lumea
aceasta nu este buna, e intr-un fel o satira a sentintei filozofice a lui Voltaire, totul e bine in in
cea mai buna dintre lumile posibile, viziunea lui Camil Petrescu fiind cinica, sceptica.
Titlul piesei se refefra la drama cunoasterii, intrucat aceasta este posibil de atins, doar ca
utopie, o lume a ideilor pure si absolute. Insasi iubirea pentru Ruscanu trebuie sa fie eterna,
altfel nu reprezinta nimic. Bazata pe o constiinta pura, aceasta utopie, acest joc al ielelor
constituie o lume fragila, in permanent pericol de a fi distrusa in contact cu realitatea.
Didascaliile au un specific al lor, ceea ce dovedeste formatia de prozator a lui Camil Petrescu
, fiind des intalnite, complexe, cu descrieri ample si explicatii elaborate, spre exemplu,
prezentarea protagonistului este foarte asemanatoare cu a unui erou al unei opere epice:
“Gelu e un barbat ca de 27-28 de ani, de o frumusete mai curand feminina, cu un soi de
melancolie in privire, chiar cand face acte de energie.”
“Jocul ielelor”este o drama exemplara prin conflictele tulburatoare ,ciocnirea de orgolii dintre
Saru-Sinesti si Ruscanu, povestea de dragoste interzisa dintre ziarist si Maria Sinesti, datorita
viziunii sceptice a intelectualului despre posibilitatea ca dreptatea absoluta sau iubirea eterna
sa fie concretizate in viata obisnuita.