Editorial
r putea, oare, liderii României de azi și de mâine să-și condamne la moarte poporul, limba și țara?
Tocmai acum, după ce am demonstrat lumii că suntem un popor înzestrat? După Marea Unire, am
dat lumii oameni de cultură de valoare universală, precum Brâncuși, Enescu, Blaga, Eliade, Io-
nesco, Cioran, Victor Brauner, Marcel Iancu, Paul Celan, Fondane (Fundoianu), Arsenie Boca, Celibidache, Țuțea,
Steinhardt, Noica, Nichita Stănescu, Elie Wiesel; …și oameni de știință de nivel mondial, precum Vuia, Coandă,
Babeş, Antipa, Racoviţă, Cantacuzino, Gh. Marinescu, Vasilescu-Karpen, Paulescu, Oberth, Stoilov, Hurmuzescu,
Procopiu, Ştefania Mărăcineanu, Hulubei, Odobleja, Ana Aslan. Tinerii români uimesc lumea prin geniul lor știin-
țific, precum cei care creează la NASA roboți autonomi trimiși să exploreze planeta Marte. România e lider în
tehnologia informaţiei (IT), iar româna e a doua limbă vorbită în birourile Microsoft din întreaga lume. În SUA, în
Imperiul IT din Silicon Valley, a doua limbă vorbită, după engleză, e tot limba română.
Datorită limbii lor, românii au dăinuit și s-au unit. Ne întrebăm ce soartă ar avea limba română dacă ar
dispărea poporul român și România? Împrăștiați pe toate continentele, românii ar mai vorbi între ei românește cât
timp ar exista familii și comunități de români. În cele din urmă însă, ar putea fi complet asimilați de popoarele-
gazdă, ceea ce ar duce la dispariția limbii române ca limbă vorbită. Am putea fi oare, prin tăcerea și prin inacțiunea
noastră, spectatori indiferenți, complici sau coautori ai Cataclismului Demografic de azi care, peste circa 45 de ani,
s-ar putea transforma într-o Apocalipsă Națională? Iar dacă ne-am amâna Apocalipsa cu 200 sau cu 500 de ani, ne-
am putea cufunda liniștiți în „somnul cel de moarte”?
Așadar, singura salvare e trezirea noastră, a tuturor românilor din țară și de peste hotare: trebuie să impunem
organizarea unui Referendum național pentru aplicarea, începând din acest an, a celui mai urgent proiect de țară –
Prevenirea Dispariției României și a Poporului Român –, prin demararea proiectelor conexe: România prosperă,
România cu natalitate sporită, România fără corupție, România fără emigranți, Întoarcerea românilor acasă.
Sursa: Internet
1
Anul IV, nr. 14 ● Iulie – Septembrie 2019
Index de autori
2
Anul IV, nr. 14 ● Iulie – Septembrie 2019
† VARSANUFIE
Arhiepiscopul Râmnicului
3
Anul IV, nr. 14 ● Iulie – Septembrie 2019
Caravana care duce cultura aproape de Valahă”, care apare sub egida Filialei Sibiu a USR și
Asociației Culturale „Curierul de Vâlcea”. Au urmat
sufletele oamenilor alte prezentări de reviste cu un palmares bogat: „Bucu-
reștiul literar și artistic” (Florentin Popescu), „Arena li-
Râmnicul – reședință a cărții, literaturii, terară” și „Arena Plus” (Nicolae Roșu), „Seniorii”
muzicii și artelor vizuale (prof. Gheorghe Pantelimon), „Noul Literator” (Con-
stantin Pădureanu). Agora revistelor a fost moderată
Start IX: surprize pentru copii și adolescenți (inspirat, cu vervă) de poetul și prozatorul Mihai Anto-
nescu, care a avut câte ceva de spus (de bine) despre
fiecare publicație literară, amintind excelenta preocu-
Din 2011, anual. în fiecare mai, la Râmnicu
pare a redacțiilor pentru calitatea articolelor și prestigiul
Vâlcea se adună lume multă, timp de o săptămână, la
semnăturilor.
Salonul Național de Literatură și Artă „Rotonda Plopi-
lor Aprinși”, cu participare internațională. Anul acesta,
la a IX-a ediție a Salonului, din lipsa fondurilor (cine
mai încurajează, astăzi, cultura?!) manifestările s-au de-
rulat în doar trei zile (16, 17 și 18 mai), iar ediția a VI-
a a Festivalului Cărții la Râmnic s-a amânat pentru anul
viitor, fondatorul acestuia, scriitorul Ioan Barbu, hotă-
rând ca întrunirea editorilor de carte să organizeze din
doi în doi ani.
Fără sprijin financiar din partea autorităților,
dar prin bunăvoința unor parteneri consacrați și prieteni
devotați, ediția a IX-a a Salonului Național de Litera-
tură și Artă „Rotonda Plopilor Aprinși” s-a bucurat, to-
tuși, de prezența a peste 50 de scriitori, editori, artiști
plastici, muzicieni – Orașul de sub Capela devenind –
O surpriză plăcută: cărți ale scriitorilor prezenți
în preajma sărbătorii sale de la 20 mai – 631 de ani de
la Salonul Național, donate Bibliotecii Județene Vâlcea
la prima atestare documentară* – capitală a cărții, lite-
în decursul anilor, le-am regăsit frumos expuse în vitri-
raturii, picturii și muzicii, cuvântul, culoarea și sunetul
nele de la intrarea în Cetatea cărții din Râmnic.
înfrățindu-se prin iubirea de Râmnic a doi creatori de
La Liceul de Arte „Victor Giuleanu”, scriitorii
frumos, cu cugetul împătimit, scriitorul Ioan Barbu,
Ana Calina Garaș și Emil Lungeanu au avut o întâlnire
președintele Asociației Culturale „Curierul de Vâlcea”
cu elevii iubitori de sculptură, culoare și frumos, cărora
și pictorul Gheorghe Dican, președintele Filialei Vâlcea
le-au vorbit despre „Constantin Brâncuși – prinț al for-
a Uniunii Artiștilor Plastici, vicepreședinte al acesteia
mei pure”. În același timp, un grup de scriitori și artiști
și la nivel național.
plastici – Passionaria Stoicescu, Ana Andreescu, Vasile
Ca într-un film cu scene alerte, manifestările s-
Szolga, Silvia și Ioan Barbu, Alexandra și Tudor Mei-
au derulat în arderea interesului și curiozității spectato-
loiu – s-au întâlnit cu piticii de la Grădinița Happy Kids
rilor, de la picii grădinițelor vizitate, la elevii de pri-
din Râmnicu Vâlcea, la invitația directoarei Cristina
mară, gimnaziu și liceu, la maturii îndrăgostiți de cu-
Preduca. Câteva zeci de fetițe și băieței, dornici să afle
vântul scris, de fascinația culorii și muzicii. În acest an,
cât mai multe din cărțile cu povești, poezii și povestiri,
inițiatorul și sufletul Salonului Național, scriitorul Ioan
frumos ilustrate, au purtat un viu dialog cu musafirii lor,
Barbu, ne-a surprins cu o ediție inedită, oferindu-ne
care le-au dăruit cărți cu autografe. Vizita s-a încadrat
ocazia să ne întâlnim încă din prima zi (joi, 16 mai),
atelierului, sugestiv numit „Mirajul copilăriei”. Fru-
îndată ce am descins în iubita mea urbe natală, Orașul
moși și minunați copii! Atenți, inteligenți, curajoși,
de sub Capela, atât cu publicul doritor de noutățile edi-
dornici de lucruri noi, cu întrebări care nu mai conte-
toriale, cât și cu elevi, pitici și adolescenți. Întâlnirile
neau. Minunați dascălii lor!
s-au desfășurat în paralel cu tradiționala manifestare
„Agora revistelor”.de la Biblioteca Județeană Antim
Ivireanul Vâlcea ( Sala de Conferințe). Între publicațiile
literare apreciate în acest spațiu public s-au numărat atât
cele cu o vechime mai mare, precum „Curtea de la Ar-
geș” (10 ani) despre care ne-a vorbit Acad. Gheorghe
Păun, cât și cea mai „proaspătă” revistă, de abia năs-
cută, „Astralis”, aflată la primul număr și prezentată de
poeta Emilia Dănescu. În deschiderea agorei, scriitorul
Ioan Barbu a lansat, împreună cu prof. dr. Ion Predescu,
ediția nr. 13, aprilie - iunie 2019, a revistei „Rotonda
4
Anul IV, nr. 14 ● Iulie – Septembrie 2019
5
Anul IV, nr. 14 ● Iulie – Septembrie 2019
Tânărul edil (din câte am aflat, între cei mai ti- … Romanciera Ana Calina Garaș le-a vorbit elevilor
neri primari din țară) și-a invitat, apoi, musafirii la despre „olteanul care a cucerit lumea” – Constantin
școala din centrul comunei. Întâlniri inedite, cum nu s- Brâncuși, folosindu-se de imagini inedite. Dar întâlni-
a mai întâmplat vreodată: peste 40 de mânuitori ai con- rea nu s-a oprit aici. A urmat un dialog cald, ca de la
deiului și penelului au stat la taifas, cale de o oră și prieteni la prieteni, oaspeții vorbindu-le școlarilor des-
jumătate, cu „prichindeii”, dar și cu elevii cei mici și pre întâmplări din viață „rupte” din cărțile lor.
ceva mai mărișori, dar și cu cei aproape de vârsta ado- Asociația Culturală „Curierul de Vâlcea”, prin
lescenței, din clasele a VIII-a. Passionaria Stoicescu, președintele acesteia, Ioan Barbu, dar și scriitorii pre-
Victoria Stolojanu-Munteanu, Vasile Szolga, Ana An- zenți au donat bibliotecii școlii cărți noi, unele de-abia
dreescu, Silvia și Ioan Barbu, Mihai Pânzaru-Pim, Mi- ieșite de sub tipar.
haela Aionesei s-au întreținut cu picii de la grădi și cu
elevii de la clasele I - IV în cadrul Atelierului „Mirajul
copilăriei”. Le-au prezentat întâmplări hazlii din copi-
lăria lor, din viața de zi cu zi, dându-le sfaturi calde,
răspunzându-le la întrebări, recitându-le poezii. Atmos-
feră de poveste!…
6
Anul IV, nr. 14 ● Iulie – Septembrie 2019
călduroasa primire și ospitalitate tuturor celor care au surprindere metafora în metaforă, iar cuvântul cu lu-
contribuit la reușita vizitei culturale. nu în ultimul rând mina culorii.. Căci pictura nu este nici ea altceva decât
doamnei primar Carmen Florentina Lixandru, care con- o metaforă a celui care cu penelul exprimă în lumini și
firmă zicala „dacă vrei, cu adevărat, poți realiza orice!” umbre ceea ce tace sufletul. Și oricare ar fi curentul în
Chiar când ți se pun (uneori intenționat!) piedici, adaug care se exprimă artistul plastic: realism, suprarealism,
eu, care n-am putut să mă abțin fără să-i pun câteva în- expresionism, artă abstractă, pictură în ulei, acrilic, pas-
trebări tinerei primărițe, ale cărei răspunsuri au scos la tel, desen în creion, cărbune etc., odată ajuns în fața ta-
iveală și unele lucruri care nu se văd, adică nemulțumiri bloului și prins în mrejele culorilor, ori a imaginației,
sau neîmpliniri. nu ai cum să nu exclami „O, ce tabloul măreț, fantas-
Mulțumirile noastre calde doamnei primar, dar tic!”
și scriitorului Ioan Barbu pentru frumoasa caravană
culturală organizată la Sutești, care ne-a îmbogățit su-
fletește pe deplin.
În seara zilei respective, invitații la Salonul de
Literatură și Artă au participat la o premieră mondială:
vizionarea piesei de teatru „Crăciunul Președintelui” de
Pascal Bruckner, celebru dramaturg francez, prezent în
sala de spectacole a Teatrului „Anton Pann” din Râm-
nicu Vâlcea, reputat forum național și internațional în
plan profesional. A fost un spectacol de zile mari, cu
actori excelenți, care iubesc teatrul în sine și nu pe sine.
S-a stat la rând, apoi, ca să se obțină un autograf pe car-
tea, tipărită recent „Ce dorește domnul?” a lui Pascal
Bruckner.
Nu o dată privind tablourile mi-am regăsit cio-
buri de gânduri: planetă roz, bufnița cu insomniile ei,
câinii vagabonzi ai sufletului, încoronata păuniță, vier-
mele din cocon devenit fluture, albastrul din privirea
copilului meu... Imaginea unei tinere îmbrăcată într-o ie
cu model negru m-a frapat. Pentru o fracțiune de se-
cundă am avut sentimentul că m-am întâlnit cu mine
atât de mare mi s-a părut asemănarea. Cred că Dumne-
zeu a lăsat pe pământ poeții și pictorii pentru a se com-
pleta. Căci lesne poetul poate reda în vers imaginea,
cum pictorul poate zugrăvi în culori cuvântul. Dar să
revin pe firul acțiunii...
Artiștii plastici de renume care au ilustrat re-
vista „Rotonda valahă” din 2016 până în 2019, sau câ-
A fost o zi minunată, încheiată cu o seară de țiva vor ilustra edițiile viitoare, au fost invitați să ex-
excepție! pună la Galeria „Artex”, vernisajul având loc sub gene-
ricul „Pictori la Rotonda valahă”. Pe simeze, lucrări ale
Lanț de culori pictorilor Tudor Meiloiu, Dalia Bialcovski, Nicolae
Sava, Irina Sava, Gheorghe Dican, Angela Tomaselli,
În ziua a treia a Salonului Național de Litera- Olga Popescu, Ion Aurel Gârjoabă, Tina Popa, Georgi-
tură și Artă „Rotonda Plopilor Aprinși” – ediția a IX – ana Poenaru, Aurelia Sanda, Peti Velici, Eduard Stoe-
Ziua artelor vizuale. Premieră pe țară, nicăieri nu s-a nică, printre care, surpriză!, și doi scriitori-pictori, Pas-
mai întâmplat ca într-o singură zi să fie vernisate, în săli sionaria Stoicescu și Vasile Szolga. Lucrări valoroase,
diferite, șase expoziții, cu participarea a peste 20 de ar- care poartă privitorii pe tărâmuri necunoscute, lăsând
tiști plastici din țară, două dintre acestea încheiate apre- loc vast imaginației, care doar ea părea patroană și sin-
ciate concerte de muzică instrumentală și vocală. Așa- gura care vorbea în locul pictorilor prezenți cu lucrări:
dar, municipiul Râmnicu Vâlcea – cum bine remarca un Picturile expuse – una mai surprinzătoare ca alta, culo-
vizitator cu iubire de frumos – a fost „Capitală a meta- rile acestora – de la cele mai intense, până la cele abia
forei cuvântului, dar și a culorii”. Expozițiile au rămas perceptibile! Fiecare cu un stil propriu, inconfundabil.
deschise publicului trei săptămâni. O tușă nu am văzut să semene cu o alta, o culoare să se
Ceea ce s-a remarcat în luările de cuvânt ale or- confunde cu alta, ori vreo idee care să coincidă cu a al-
ganizatorilor a fost ineditul Zilei artelor vizuale, care a tui pictor, ceea ce mi-a confirmat încă o dată că ne aflam
adus laolaltă poeți și artiști plastici, întâlnindu-se cu în preajma unor profesioniști de marcă.
7
Anul IV, nr. 14 ● Iulie – Septembrie 2019
8
Anul IV, nr. 14 ● Iulie – Septembrie 2019
am fost uimită de rapiditatea cu care reușea din câteva Trofeul Rotonda valahă – 2019
triunghiuri, liniuțe și curbe să realizeze un portret, și
asta în doar câteva minute. Ei, da talentul, execută, nu
discută! A fost o expoziție, cred unicat în țară,(eu n-am
nai văzut așa ceva) – cu simeze vii. De altfel Salonul,
în ansamblu, as fost o ediție de poveste, cu surprize,
cunoștințe noi, premii, emoții, bucurii și multă voie
bună pentru care, în numele tuturor participanților, aduc
mulțumiri neobositului scriitor Ioan Barbu, dar și soției
sale Silvia, pentru tenacitatea cu care., chiar la vârste
mai înaintate, țin cultura vâlceană pe piscuri înalte.
Ziua s-a încheiat cu o cină festivă, cu impresii
împărtășite la un pahar din celebra Crâmpoșie de Dră-
gășani de pe vremea dacilor... Și cu promisiunea că ne
vom întâlni și la cea de-a X a ediție a Salonului Național
de Literatură și Artă „Rotonda Plopilor Aprinși”. Să ne
țină Dumnezeu sănătoși pentru a ne întâlni la fel de vo-
ioși. Mulțumiri familiei Barbu, care pe parcursul celor
trei zile au vegheat la buna desfășurare a evenimentelor.
Au avut grijă să împace pe toată lumea, fără să ne lip-
sească ceva.
Între orele 20.00 - 23.00, o parte dintre invitați
au participat la acțiunea tradițională „Noaptea muzee-
lor”, organizată de Direcția Muzeului Județean „Aure-
lian Sacerdoțeanu”. Au vizitat Muzeul de Istorie și Casa
Memorială „Anton Pann” – 165 de ani de la trecerea la
cele veșnice a „Fiului Pepelei”, autorul muzicii Imnului
Național al României, „Deșteaptă-te române!”
Am revenit cu drag la Râmnicu Vâlcea și plec
cu dor... Dor de oameni minunați, calzi și blânzi, așa
cum numai Dumnezeu poate plămădi din sânul Său.
La revedere, Râmnic!
Mihaela AIONESEI
9
Anul IV, nr. 14 ● Iulie – Septembrie 2019
Mihai EMINESCU
Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie
Gonit de toată lumea prin anii mei să trec, Îngerul iubirii, îngerul de pace,
Pân' ce-oi simţi că ochiu-mi de lacrime e sec, Pe altarul Vestei tainic surâzând,
Că-n orice om din lume un duşman mi se naşte,
10
Anul IV, nr. 14 ● Iulie – Septembrie 2019
11
Anul IV, nr. 14 ● Iulie – Septembrie 2019
sânge
până la ieșirea din temnița cea mare și grea a neputin-
ței,
până la ieșirea din viață pentru veșnicia câștigată prin
moartea
„pre moarte călcând” pe Iisus în sufletele lor întru-
pând,
chiar dacă în groapa comună toată osteneala li s-a dus.
Și toate aceste minuni întrupate din sânge și lacrimi au
fost
pentru ca noi cei rămași să fim vrednici urmași ai
demnității
câștigate dând la schimb trupurile de bătăi însângerate
în locul lepădării de Hristos și de sine care ar fi acope-
rit
tot neamul românesc de rușine.
13
Anul IV, nr. 14 ● Iulie – Septembrie 2019
3. Palladiul moldovenilor (autor anonim), în poate să sugă laptele maicii sale latine și că, în sfârșit,
„Alăuta românească“, Iași, II, 1838, pp. 22- literatura nu poate să se nască decât din litere, iar din
23; slove nu poate ieși decât slovnire››. Acestea sunt păre-
4. Sonet, XX, 2 de Timotei Cipariu, în „Foae rile tânărului nostru port.“ (a se vedea: Iancu Văcă-
pentru minte, inimă și literatură“, Brașov, I, rescu, OPERE, ediție critică, studiu introductiv, note,
19, 5 noiembrie 1838, p. 145; reluare în „Tri- glosar, bibliografie și indice de Cornel Cîrstoiu, Editura
buna poporului“, Arad, nr. 13, 1903, p. 1. Minerva, București, 1985, p. 1046)
Aici, ni se pare interesantă observația domnului Pentru a descifra corect acest text, trebuie să ne
profesor Mircea Coloșenco: „De menționat faptul că, amintim că, după cum se menționează în DEX, cuvântul
după apariția primelor două sonete, în anul 1829, de- literă/litere provine din latinescul littera, deci poate su-
abia la zece ani și mai bine sonetul a fost să fie prezent gera și litera latină, în timp ce cuvântul slova/slove în-
în mod frecvent, atât în presă, cât și în volume“. seamnă literă chirilică și își are originea în slavonul
Condus de „credința nestrămutată că antologiile slovo, iar cuvântul „slovnire“ utilizat de „tânărul nostru
se construiesc și rămân ca excelente instrumente de lu- poet“ ar putea fi tradus prin chirilizare.
cru, de informare, de stocare și protejare a spiritului cul- După cum vedem, Ioan Heliade Rădulescu a pu-
tural și istoric, al unor momente, teme și idei ce trebuie blicat sonetul „fără voia autorului“, iar Iancu Văcărescu
reținute, precum și pentru valoarea lor intrinsecă“, Radu „pe loc, adică în aceeași zi, 7 iunie 1829, scrie lui Heli-
Cârneci a întocmit Antologia Sonetului Românesc, Edi- ade care îi publică scrisoarea în nr. 19 al ‹‹Curierului
tura Muzeul Literaturii Române, București, 2007-2009, românesc››, pp. 75-78“. (ibidem, p. 1047)
lucrare în trei volume, care adună în paginile sale peste Ioan Heliade Rădulescu răspunde public scrisorii
450 de autori, totalizând mai mult de 1300 titluri. Lu- lui Iancu Văcărescu în „Curierul românesc“, nr. 21 din
crarea s-a dovedit a fi o adevărată „istorie a unei părți 21 iunie 1829, pp.88-89, scriind astfel:
importante a poeziei românești din ultimii două sute de „În nr. 19 am alăturat scrisoarea dumnealui ma-
ani“ (dacă ținem seama că în anul 1821 a fost publicat relui logofăt Iancu Văcărescu, în care dumnelui voește
primul sonet semnat de Gheorghe Asachi) și o „demon- să-mi arate că rău îl numesc Anacreon-rumânesc. Eu
strație elocventă a spiritului creator național“. altfel nu poci să răspunz, decât de față cu toată obștea
În această antologie, devenită Cartea sonetelor literaților, și tot răspunsul mi-l mărginesc iarăși în ver-
românești, așezarea în pagină a poeziilor s-a realizat surile dumnealui: iată aduc înainte încă câteva dintr-în-
după criteriul cronologic al nașterii scriitorului, fiecare sele. Judece obștea, acum, dacă eu alerg după himere și
autor beneficiind de un număr de piese selectate de dacă nu am dreptate la câte am vorbit în nr. 17!
Radu Cârneci, atât „din opera celor plecați în lumea Știu că dumnealui îmi zice: ‹‹Dar cine te-au pus
umbrelor“, cât și din exemplarele trimise direct de unii stăpân peste lucrurile mele?›› Eu atunci îi răspunz: Dar
dintre colegii de breaslă scriitoricească de la acea cine ți-a spus dumitale că dumneata ești stăpân pe dân-
vreme. sele, când nația de atâta vreme se fălește cu dânsele și
Respectând cu rigurozitate acest principiu cro- zice că sunt ale ei? S-a dus, domnule, acuma nici dum-
nologic, menționăm că al doilea sonetist este Iancu Vă- neata nu mai ești al dumitale, când vei auzi prin școli
cărescu (1792-1863) din Țara Românească. Sonetul său tinerimea fălindu-să: ‹‹Noi avem un Văcărescu, poet!››
intitulat Pacea a fost publicat de Ioan Heliade Rădu- Așa știu eu să-ți răspunz cu lacrimile în ochi!“ (ibidem,
lescu în „Curierul românesc“, București, I, 17, 7 iunie pp. 1119-1120)
1829, p. 67, însoțit, la paginile 68-70, de un comentariu Sonetul Pacea de Iancu Văcărescu a fost tipărit
interesant dând și o definiție a sonetului în general: în volumul Primii noștri poeți, Culegere de versuri, edi-
„Această chemare a păcii, ce face prin acest sonet dum- ție îngrijită de Teodor Vârgolici, ESPLA, București,
nealui marele logofăt Iancu Văcărescu, este o chemare 1954, pp. 118-119 și reproducem, mai jos, textul din
și un glas de obște a tuturor românilor, și care totdeauna acest volum, cu următoarele observații: în versul al 5-
se potrivește, dar mult mai cu deosebire într-aceste lea al sonetului, pentru sintagma „Cornuʼmbilșugării“
vremi, pentru care am și vrut să îl alăturez aci, soco- am folosit forma „Cornuʼmbelșugării“ preluată din vo-
tindu-mă că va fi plăcut la toți, și, mai vârtos ca să arăt lumul Poezii cu formă fixă, ediție îngrijită, prefață, note
câtă supunere și ascultare are limba românească în mâ- și bibliografie de Gh. Cardaș, Editura Albatros, Bucu-
inile acestui Anacreon rumân. rești, 1973, p. 255, iar pentru cuvintele „Dăruește“, din
Acest sonet este făcut după toate regulile lui, o versul al 10-lea, și „Isgonește“, din versul al 11-lea, am
vorbă de două ori nu se aude în aceste 14 versuri, rima folosit formele moderne „Dăruiește“ și „Izgonește“ din
(potrivirea sfârșitului) este păzită întru toată desăvârși- Antologia Sonetului Românesc de Radu Cârneci, vol. 1,
rea. Vorbele foarte alese și potrivite la locul lor și toate p. 17. Pentru pluralul „păvezi“ din versul al 6-lea am
împreună fac o limbă care știe să cunoască pe stăpânul întâlnit formele: „pavezi“ în ediția Gh. Cardaș și „pă-
ei. Eu, cu toate acestea, dau acest sonet afară, fără voia văzi“ în antologia lui Radu Cârneci și, de asemenea,
autorului. Căci toate scrierile sale nici nu le scrie, nici pentru pluralul „prăvili“ din versul al 13-lea, am întâlnit
nu vrea să le vază afară cu slove, ci cu litere, ‹‹că așa au și forma „pravili“ la Gh. Cardaș. Aici, putem observa
scris strămoșii noștri, că ele sunt țâțele prin care limba că așa cum au fost scrise de Gh. Cardaș – „pavezi“ și
14
Anul IV, nr. 14 ● Iulie – Septembrie 2019
„pravili“ – din cauza vocalei deschise „a“, care se arti- Bucureşti, 2004 şi Mihai Eminescu, Poesii, ediţie cri-
culează în zona centrală a cavității bucale, cuvintele tică, Editura Academiei Române, Bucureşti, 2012, prof.
acestea sunt mai muzicale și ele au fost folosite de com- univ. dr. Nicolae Georgescu a instituit analiza compa-
pozitorul Florian Chelu Madeva în sonetul muzical, fi- rativă a ediţiilor drept metodă de cercetare a poeziei
gura 1. eminesciene şi, după cum se vede, am aplicat această
metodă de cercetare și în studierea primelor sonete ro-
mânești tipărite în presă.
Pacea Sonetul muzical, denumit astfel prin analogie cu
sonetul literar, inventat în anul 2000 de compozitorul
Crești în sân pe Plutu, pace mult bogată, Florian Chelu Madeva, pentru primele transpuneri mu-
Ramură, măslinu-ți dă veselitoare. zicale ale sonetelor lui Mihai Eminescu, după aproape
Șarpe la picioare ai nevinovată; douăzeci de ani, a devenit acea „instituţie europeană“
D-orice măiestrie, zboară, iubitoare! care, iată, reuneşte integralele sonetiene: William Sha-
kespeare, Louise Labé, Michelangelo Buonarroti, Mi-
Cornu-mbelșugării adu-ne îndată! hai Eminescu, Veronica Franco etc., la care s-au adău-
D-armături, de păvezi, vino arzătoare; gat aproximativ 700 de scriitori români şi peste 150 eu-
Grasul, roditorul, albul piept ne-arată; ropeni, cuprinşi atât în lucrarea SONET. Antologie ro-
Puie caduceu-ți iar negoțu-n floare! mâneasă, Părţile I-VII, Editura Primus, Oradea, 2012-
2018, 1024 pagini, cât și în alte antologii.
Scump însărcinată de flori, spicuri, poame, După cum îl defineşte însuşi muzicianul, sonetul
Dăruiește nouă faceri mii, de bine! muzical a fost conceput pe baza „a două măsuri din Jo-
Izgonește rele, boale, ciumă, foame! hann Sebastian Bach: măsurile 169 şi 170 ale Fugii din
Sonata a 3-a pentru vioară“, fiind „o specie a genului
Prea întemeiate, fă s-avem cu tine vocal-instrumental“, care, prin generozitatea de înzes-
Sfintele de neamuri prăvili econoame! trare armonică, permite şi o laborioasă orchestraţie mu-
Fericirea noastră nezmintită ține! zicală.
În principiu, lucrarea muzicală a compozitorului
Florian Chelu Madeva valorifică sonetele deja publi-
În mod evident, Radu Cârneci a transcris acest cate de Radu Cârneci în antologia sa, dar, nu de puține
sonet într-un limbaj modern, corespunzător anilor 2000, ori (și numai atunci când realitatea i-a îngăduit!), com-
ținând cont și de „atât de mica antologie“ O sută de ani pozitorul a preferat să-și aleagă singur textele literare
de sonet românesc, antologie și prefață de Gheorghe utilizate pentru partiturile muzicale și în acest scop a
Tomozei, Editura Albatros, București, 1973, p. 8, dar fost și este încă necesară o muncă susținută de aflare
după cum am putut observa, de-a lungul anilor, de la atât a unor poezii noi, cât și de identificare a unor autori
editor la editor, chiar și cea de-a doua rimă a catrenelor necunoscuți până în prezent.
– veselitoare / iubitoare / arzătoare / floare – a avut și Urmând același criteriu de așezare cronologică a
forma: veselitoarie / iubitoarie / arzătoarie / floare (a se sonetelor muzicale în volum, după anul nașterii autoru-
vedea ediția Gh. Cardaș din 1973), iar adjectivul „Gra- lui, în lucrarea compozitorului Florian Chelu Madeva,
sul“ din versul al 7-lea: „Grasul, roditorul, albul piept SONET. Antologie româneasă, sonetul Pacea de Iancu
ne-arată;“ (chiar în ediția Teodor Vârgolici din 1954), Văcărescu se află în Partea întâia, pp. 10-11, și am avut
printr-o eroare de culegere de text, a devenit substanti- posibilitatea de a-l reproduce, aici, prin bunăvoința mu-
vul „Glasul“, erodând grav înțelegerea acestui vers. Tot zicianului care ne-a furnizat varianta revizuită în data
astfel s-ar putea explica versul: „Crești în sân pe Plutu, de 12 iulie 2019, figura 1.
pace multă bogată,“ pe care îl găsim în edițiile Gheor- Cel de-al treilea sonetist român, menționat de
ghe Tomozei și Radu Cârneci. Totuși, pentru o bună în- Radu Cârneci în antologia sa, este Ioan Heliade Rădu-
țelegere a textului, vom preciza că Plutu este, de fapt, lescu (1802-1872) – personalitatea cea mai pregnantă a
Plutus – zeul abundenței agricole, din mitologia greacă, epocii romantice, scriitorul prin care litaratura și cultura
fiul zeiței Demetra. noastră au absorbit noi și puternice energii în procesul
În lucrarea Antologia poeziei românești de la în- se sincronizare cu valorile europene.
ceputuri până astăzi, cuvânt înainte de Tudor Arghezi, În revista „Curierul românesc“, București, I, 76,
ESPLA, București, 1957, p. 189, substantivele comune 30 decembrie 1829, p. 319, a fost tipărită o poezie inti-
„caduceu“, din versul al 8-lea, și „prăvili“, din versul al tulată SONET. De gratulație pentru anul nou, fără a se
13-lea, au fost scrise cu majuscule și, astfel, Gh. Cardaș indica și autorul său.
a păstrat forma „Caduceu-ți“, iar G. Tomozei și Radu În anul 1830 apare la București traducerea Medi-
Cârneci au scris „Prăvili“. tații poetice dintr-ale lui A. de la Martin. Tradusă și
Prin cele două lucrări ale sale, intitulate Mihai alăturată cu alte bucăți originale prin D. I. Eliad și, la
Eminescu, Poesii, Cu formele şi punctuaţia autorului, capitolul Poezie originală (pp. 102-103), traducătorul
ediţie critică sinoptică, Editura Floare Albastră, publică două sonete din creația proprie, pe care Gh.
15
Anul IV, nr. 14 ● Iulie – Septembrie 2019
16
Anul IV, nr. 14 ● Iulie – Septembrie 2019
cu formă fixă, din 1973, p. 213, știind că Gh. Cardaș a Transpunerea în formă muzicală a unor astfel de
folosit textele cele mai reprezentative pentru a-și realiza sonete vechi nu a fost nicidecum simplă și, nu de puține
lucrarea. ori, pentru o nuanțare corectă a interpretării vocale, a
După 37 de ani, în Tratat de versificațiune, pu- fost necesară intervenția în text a compozitorului, inter-
blicat în Curs întreg de poesie generală, vol. I, Bucu- venție care, totuși, alterează adevărul istorico-literar,
rești, 1868, Ioan Heliade Rădulescu completează dar trebuie să ne amintim că însuși George Călinescu,
această definiție, adăugând observații mult mai subtile, referitor la poeziile eminesciene, ne atenționa sublini-
care-l determină pe Gh. Cardaș să admire transformarea ind că: „editorul are a stabili textul cel mai acceptabil
limbajului autorului. De fapt, folosind ca exemplu poe- pentru posteritate“. În mod sigur, acest tip de travaliu l-
zia Pacea de Iancu Văcărescu (un eșantion reușit, cu o a determinat pe compozitorul Florian Chelu Madeva să
muzică interioară datorată dodecasilabului trohaic – apeleze la sprijinul unui poet întru aducerea la bun sfâr-
păstrat cu sfințenie pe tot parcursul poeziei; cu o arhi- șit a acestui laborios proiect muzical, intitulat: SONET.
tectură a strofelor și un conținut ilustrând perfect cerin- Antologie româneasă, proiect început acum douăzeci
țele impuse sonetului – care, la acea vreme, nu inclu- de ani, cu efecte benefice răsfrânte și asupra sonetului
deau încă și ritmul iambic), pe care o reproduce în tota- literar.
litate, Ioan Heliade Rădulescu comentează definiția Fără îndoială, și aici, este vorba – cum bine ob-
dată de Boileau, scriind: „Boileau în arta sa poetică, serva Radu Cârneci în Sonetul, Coroana de aur a poe-
dând definiția sonetului zice: ‹‹Sonetul se compune din ziei. Considerente preliminarii la primul volum al anto-
două quartine de asemenea măsură, în care rima cu logiei sale – de „dorința de a dovedi lumii noastre (dar
două sonuri numai să se auză de opt ori, și din două ter- și altora!) că prin fapte de cuget și înaltă simțire, ne ală-
țete împărțite după simț.›› (...) În această poesie (n. n. turăm celor de pretutindeni care, cu permanență, rămân
Pacea) se văd toate condițiunile cerute de Boileau în creatori de valori ce încununează chipul omului și al
definițiunea lui, ca versificație. timpului“.
Se mai cere încă și ceea ce face ca sonetul să fie
mai dificil din toate genurile de poesie și care după cum
zice tot acest autor (n. n. Boileau), că s-a inventat ca să
înfunde sau să aducă în disperație pe toți rimatorii; se
cere ca sonetul să nu sufere nici expresiuni improprii,
nici versuri debile, nici rime nesuferite; și ideea prin
care este terminat ultimul terțet se cuvine să coprinză
ceva picant și bine susținut, nalt și neaștaptat, cu un cu-
vânt (n. n. Boileau) termină zicând, de va fi adevărat, că FELICITĂRI
un sonet fără defect valorează singur cât o poemă lungă.
Noi credem însă că o poemă lungă și bună valorează cu Mult stimate domnule director Ioan Barbu,
mult mai mult decât un sonet.
În adevăr această formă de versificațiune cu atâ- Este o mare bucurie și onoare că mă aflu și eu,
tea condițiuni ca în patrusprezece versuri să se coprindă cu poeziile mele, printre cei care semnează în revista
câte s-ar coprinde într-o poemă lungă, și acestea, să le ROTONDA VALAHĂ pentru care am o deosebită ad-
exprime cineva strimtorat în două rime, și fiecare vers mirație. Mărturisesc sincer că sunt o cititoare de tip
să aibă toate condițiunile versurilor de model, și în fine vechi, care urmărește cu mai mult interes cuvântul ti-
ca în ultimul terțet să se afle ceva neașteptat încâ să deș- părit pe hârtie decât pe cel proiectat pe ecranul calcula-
tepte mirarea, extazea; aceasta nu este așa de facil nici torului. De aceea, am fost plăcut surprinsă de prompti-
pentru geniurile și talentele mari.“ (ibidem, p. 214). tudinea cu care mi-ați trimis cele două exemplare soli-
În anul 1829, în revista „Curierul românesc“, tex- citate din numărul 2/2019 al revistei. Realizarea acestei
tele erau tipărite în alfabetul chirilic; nouă ani mai târ- minunate publicații, deschisă tuturor preferințelor lite-
ziu, în 1838, în „Alăuta românească“, textele erau scrise rare, presupune un volum de muncă enorm. Felicit în-
în alfabetul dublu – chirilic și latin – și două dintre pie- tregul colectiv de redacție, atât pentru efortul susținut,
sele de început ale acestui gen de poezie cultă româ- cât și pentru rezultatele excelente obținute.
nească, Palladiul moldovenilor de Gheorghe Asachi și Vă doresc multă sănătate și putere de creație,
SONET. D-nei C. L. (autor anonim), pot fi citite în An- alături de familie și colaboratori.
tologia Sonetului Românesc a lui Radu Cârneci, în Ad-
denda din volumul al treilea (p. 427 și p. 429, respec- Cu multă prețuire,
tiv). Aici, putem observa singuri că, pe lângă dificultă- Florica Gh. Ceapoiu
țile de descifrare a textului, editorul s-a confruntat cu
problemele specifice unei limbi literare neformate încă,
precum și cu acelea ale unei gramatici neguvernate încă
de reguli bine conturate și, astfel, acel „cântec al limba-
jului“ nu a ajuns la sufletul cititorului.
17
Anul IV, nr. 14 ● Iulie – Septembrie 2019
18
Anul IV, nr. 14 ● Iulie – Septembrie 2019
Şi pentru romanul ,,Răsfăţatul’’ motto-ul mi-a Diferiţi, diferiţi dar totuşi, cu ce sunt aceştia
fost inspirit de Tudor Arghezi cu a sa „Ars poetica”: asemănători? Ce-i adună? Ce-i aproapie? vocaţie, elan,
„Dacă cineva continuă să se mai schilodească umblând entuziasm creator, dar şi reticenţe personale
cu gâtul strâmb după cuvintele mele, vie-i inima la loc; Pe cei trei îi adună apele şi mai mult, pietrele.
apuce-se şi el să se joace și dacă mai are nevoie de Piatra Gorjului e vrajă iar munca lor a învins. Și latinii
reţete să mi le ceară: le dau bucuros, după cum am aflat. tot așa spuneau: ,,labor omia vincit improbus’’. Au mers
Însă toată jucăria are un înțeles. E nevoie să te joci de în continuare pe calea muncii și a iubirii de darurile lui
mic și să adaptezi o viață și o nefericire pe statul mic al Dumnezeu.
jucăriei. Meșteșugul ăsta pueril nu-l poate duce la capăt În ceea ce priveşte Gorjul, denumiri de locuri
un individ pripit pentru o profesiune respectabilă sau ca Piatra Cătanei ,,Parâng și Mândra’’‚ Ușile lui Traian,
bine plătită, decorat și sociabil. Oamenii definiți ,,Muntele Bărbat’’, “La Bordeie”, La Ţeapă’’, Priporul
socialmente, oricât ar dori-o, nu pot face jucării, după Grecului, Cula Turcului și Bordeiul Turcului, Piatra
ce și-au deprins pipăitul, căpățâna și fesele cu un Tăiată, Piatra Tătarului, Piatra Argelii, Piatra Înlănţuită,
contract stabil. Căci și jucăriile au drama lor, călugăria Piatra Aninată, Piatra Coptorită, Piatra de la Dâlma
lor, fecioria lor, care nu se potrivesc cu meșteșugurile Corbului, Pietriceaua Munte, Piatra Corbului, Piatra
nici unui parvenitism. În 30 de ani, eu am făcut o carte Veveriţa, şi sunt doar câteva toponime geografice ce ne
și am văzut toți oamenii de-o vârstă cu mine trecând îndreptățesc să considerăm topo-nimele drept dovezi
înaintea mea și am acceptat.” Îmi este recunoscută implacabile ale structurii petrografice a actualului
predilecția spre magia poveștilor pe care le consider teritoriu al județului Gorj.-piatră.
arhetipul încifrat al existenței noastre dar în Dacă te-a vrăjit odata imaginea muntelui eşti
,,Răsfăţatul,, am îmbibat arhetipul în bucuria om imun la vrăji toată viaţa. Şi dacă această vrajă a avut
primordială a jocului și jucăriilor din tărâmul lui Tudor loc în copilărie vorbeşti cu piatra muntelui şi-o faci
Arghezi. Multitudinea de jucării ale nepoţelului prietenă şi-o faci iubită, şi-i cânţi, şi cânţi despre ea prin
Claudiu-Ionuţ care mă înconjurau într-o zi de Paşte mi- lume, depinde ce ţi-a cântat mama la scaldă!
au inspirit idea cărţii. În acelasi an, 1876, se năşteau, cu munţii de
Brâncuşi mi-a inspirit o altă poezie, „La piatră ai Gorjului în priviri, doi băieţi, unul în Hobiţa şi
Bulbuceni”, dedicată bunicilor mei, Elisaveta şi unul în Voiteşti, pe unul îl chema Constantin şi pe
Grigore: celălalt Ion.
Merele de vară, nu noi, ci vreo fantasmă Voiteşti, Ion Popescu Voiteşti, ofiţerul savant,
Le fura din raiul amirosind a bine, marele geolog gorjean participant la Turtucaia în I R
Laptele căpriţelor, băut cu suspine M şi nu numai, mobilizat în război de Institutul
De plăcere, avea miros de aghiasmă. Geologic şi însărcinat cu studii geologice pentru
cercetarea cerută de aprovizionarea armatei cu petrol
Pătura bunicii era scut de lumine. (în regiunea petroliferă de la Solonţ şi Moineşti a
Azi fructele toamnei – uitată mireasmă determinat sporirea producţiei zilnice de petrol cu zece
Iar ploile – ziduri de care se reazmă vagoane ) şi sare (a descoperit pentru trebuinţele
Truditele mâini, mângâierii străine. armatei române, masivul de sare de la Sărata-Bacău) în
vederea intensificării productiei de petrol şi sare după
Apa din fântână – lacrimă de Lancrăm Războiul Reîntregirii, a avut activitate ştiinţifică
Limpezită-n Hobiţa. Cerul răstoarnă geologica ,,privind zonele istorice ale ţării'' dar mai
Ţestul de lut peste patul de armă ales a pus bazele organizării unui serviciu geologic al
armatei, fiind folosit datorită prestigiului său în
Dintr-o altă poveste prin care durăm. favoarea bunei organizări a armatei române şi în
Ocroteşte-ne, Doamne, de focul din ploi timpul celei de-a doua conflagraţii mondiale.
Şi-n livezile-gând pune-n rod bun altoi! Dacă şi Miracolul iubirii i-a atins, au devenit
oameni ce au prins să vadă cu sufletul şi mustesc de
Bine social s-a numit şi ,,ocrotirea,, lui Arghezi iubire de oameni şi iubire de pietre.
în lagăr sau răsfăţ a fost chemarea lui Henri Coanda în Idolul celor doi copii a fost piatra. Piatra cea
ţară când s-a aflat că se vrea moartea lui? Dacă-i aşa, cântată de Dumitru Dănău în cartea ,, De la ,,Piatra de
tot răul a fost spre bine, deci bine că a fost Arghezi în hotar’’ din neolitic la ,,Piatra de hotar’’a lui Constantin
lagăr şi Eminescu la spitalul de nebuni! Brâncuşi şi după...’’Hotărnicire, piatra de hotar!
Temelie, piatra de temelie!Piatra de râu, Pridvorul cu
Cine sau ce a dat acestor indivizi neconfiscaţi de coloane sculptate în piatră de Viştea, Biserica ce
istoria mare puterea de a-şi impune micile istorii prăznuieşte pe Sfântul Ierarh Nicolae are fundaţia din
personale? piatră cu var, Tare ca piatra! „Sorcova, vesela,
,,În căutarea unui nou orizont” Brâcuşi l-a
găsit. ,,Căutând pomul lăudat” Brâncuşi l-a gasit.
19
Anul IV, nr. 14 ● Iulie – Septembrie 2019
Arghezi cântă piatra? Ce spune el despre piatra îmblânzească zelul speculativ, să-l ferească de pulsiu-
Gorjului? Spune că Judeţul Gorj este cel mai sărac şi nile derivate, luciferic, din ambițiile suprematiste ale
pietros judeţ din regiune, cu tărani primitivi şi un cunoașterii scientizate. Demn de remarcat, imediat ce ai
folclor admirabil. parcurs câteva pagini dintr-o demonstrație construită de
Şi mai scrie povestea ,,Piatra piţigoiului şi Ion Predescu, mi se pare egala înzestrare pentru privirea
poezia ,,Pe o piatră din volumul ,,Abecedar’’. analitică și aceea sintezatoare, modalități antologic tra-
La facultatea pe care am absolvit-o, profesorul duse de Paul Cornea în metafora epsitemologică aproa-
de informatică din anul I , aflând că sunt din Gorj mi-a pele și departele. Indiferent că descoperă alcătuiri mira-
spus: gorjeanco, să înveţi bine că voi, gorjenii sunteti bile prin cotloanele operei lui Cezar Baltag, sau defi-
săraci. La voi totul e piatră. nește macrofenomene alarmante, animate de diverși ta-
Şi toate ar fi bune de-ar fi pace. libani, tonul urban este omniprezent, aspect care nu ex-
Vasile Ponea spune că pe planeta noastră nu clude un polemism subreptice, orientat, cât se poate de
mai avem nevoie de eroi: Răstoarnă-se cerul/ Potop neechivoc, împotriva celor care se cred oracole univer-
peste noi/ Ca viitorul/ Să n-aibă eroi! sale și oferă panacee în toate registrele, la modul emfa-
În ceea ce priveşte eminenţele cenuşii, acestea tic, întrebați, sau, cel mai des, neîntrebați.
nu trebuie tratate de societate cu hoţi de idei, cu Ion Predescu face parte dintr-o categorie dezirabilă
domolitori de exces de zel, cu puşcării, lagăre, pentru orice comunitate, fie ea înțeleasă restrâns, unde
expatrieri, războaie. Asta pentru ca societatea să nu fie ar funcționa chiar ca aristotelianul agent motrice (bo-
nevoită apoi să vorbească de neantizare şi gol. Aşa este, gata lui activitate publică stă drept exemplu), fie perce-
biografiile sunt rezervate personalităţilor de calibru, pută larg, ca nație cu nevoie de modele, și anume cate-
necaptivi ai contingentului şi care nu pot sta într-un con goria celor calificați profesional, care nu trăiesc din cul-
de umbră orice tratamente ar aplica asupra lor tură, ci pentru cultură. Pasiunea lui pentru anumiți her-
contingentul. Brâncuşi manifesta o teamă că arta ar meneuți, mai ales anglo-saxoni (privilegiat: Heideg-
putea să dispară în vremuri de război şi de atunci a ţinut ger), denotă o reverență făcută, consecvent, logicii,
o evidenţă fotografică a tuturor operelor sale. chiar dacă procedura implică anume asprime și impune
Razboiului i-a dăruit ,,Calea eroilor'' .... un palier conceptual care solicită inițiere. Dacă e ade-
vărat – și este! – că există un calm al valorilor, apud
Virgil Nemoianu, ca să aperi un panteon, cu acel calm
imperturbabil cu tot, trebuie să fii înarmat și luptător.
Valorile nu se impun de la sine, și mai multe texte
ale lui Ion Predescu, poate perceptibile ca abrazive în
ochii unora, au meritul de a ”demasca” o tendință gre-
garistă a uniformității, consensului, monolitismului și a
altor comodități mentale, cu rădăcini, vai!, recognosci-
bile în trecutul recent. Într-un volum reprezentativ, in-
titulat, deloc inocent, Stil, scriitură, sentiment livresc,
autorul, într-o concatenare de comentarii pe marginea
unor cărți care i-au reținut atenția sa, altfel definibilă
prin prudență în fața modelor, face un elogiu elanurilor
thetice, întemeietoare, cu un entuziasm inalterabil, după
Prof. univ. dr. Gabriel cum formulează și avertismente la adresa unor practici
mediatice care pot perverti gustul public. Or, sufletul
COȘOVEANU său eminamente profesoral nu are cum suporta asta,
drept care el scrie, pledează energic pentru afluenții in-
Ethos al muncii și caracter – o definire telectuali ai performanței scriitoricești, aducând în față,
bucuros și apăsat, evident iritant pentru diverse specii
Om al Cetății, dar și cărturar de benedictină voca- umane, gândul că o școlaritate încheiată prematur sau
ție, pios în gândire, dar și capabil de a gusta aromele tari fraudulos e motivul capital pentru reaua situare, la
ale artei de avangardă, spre pildă, Ion Predescu ni se coada ierarhiilor acreditate, a unei țări. După cum, si-
prezintă ca un summum de atribute care converg în fi- metric, respectul față de corpul profesoral sporește sem-
gura, clasică de-acum, a umanistului cu program ecu- nificativ, până la garantarea lucrului, șansele de afir-
menist, de rit integrator, vădit de un personaj din para- mare și dăinuire spirituală a unui popor.
digmaticul, pentru timpurile noastre, Munte vrăjit. Ion Predescu ilustrează și apără un ethos al bunelor
Acolo, Settembrini apăra, natural și neobosit, o zestre practici sociale, transindividuale, carevasăzică, văzut ca
exemplară a Europei, în care la loc de cinste se aflau (și tot mai desuet astăzi, și face aceasta cu devoțiune, pen-
verbului din urmă i s-ar cuveni așa-numitul prezent tru principii salubre și chiar eficiente (aici, e de, fapt o
etern) valori precum toleranța și efortul de înțelegere a sinonimie a termenilor) care defineau dascălul, și iarăși
diversității, colorate cu acea câtime de credință care să s-ar cuveni ca verbul să fie învestit cu prezentul
20
Anul IV, nr. 14 ● Iulie – Septembrie 2019
întremător, ca personaj tractant al neamului său, altfel grei în temniţele comuniste neacceptând colaborarea cu
spus, ca apostol. În fapt, și notăm o chestiune ”banală” noua putere care denigra tot ce însemna valoare naţio-
retoric, dar esențială pentru comunitate și comuniune, nală, religioasă şi identitară. Este lesne de înţeles de ce
toți educatorii ar trebui să dea din sine, când e de unde revista a suportat ,,binefacerile” sistemului ateu şi de ce
să dai, câte ceva, întemeiat științific și asumat afectiv, au fost discreditaţi scriitorii care au slujit numai conşti-
pentru ceea ce numeau romanticii înaintași patetici pro- inţei lor libere.
pășire. Nu ar fi chiar puțin să trăiești cu astfel de ideal. Apariţia cărţii Amintiri despre ,,Gândirea”,
această ultimă scriere a lui Nichifor Crainic, ediţie în-
grijită de Florin Duţu (Editura Floare Albă de Colţ, Bu-
cureşti, 2016) este cu atât mai binevenită, cu cât vine să
limpezească toate controversele privind fenomenul din
jurul acestei prestigioase reviste. Mentorul grupării răs-
punde la toate acuzaţiile referitoare la ,,primitivismul”,
,,şovinismul şi rasismul Gândirii”, aducând argumente
clare prin care neagă aceste învinuiri, mai ales cele pri-
vind relaţiile mai puţin prieteneşti ale revistei cu evreii.
(p. 44-65) Crainic nu este de acord cu autorii care îl în-
vinuiesc de „atitudini extremiste” fără a avea dovezi.
,,Afirmarea acestor aberaţii pe socoteala unei reviste
scrise de elita ţării, conştientă de misiunea ei în acel mo-
ment istoric înseamnă că nici n-ai văzut această revistă,
necum să fi răsfoit-o şi cu atât mai puţin să fi citit-o.”
(p. 45) Directorul precizează că întemeietorii Gândirii
Anastasia DUMITRU şi-au dat seama că trebuie să se apropie de minoritari şi
să recenzeze revistele şi cărţile maghiare, evreieşti şi
germane din Ardeal. El menţionează că, pe vremea ce-
Amintiri despre ,,Gândirea”* lui mai acerb antisemitism din România, Gândirea a
găzduit în paginile ei peste cincisprezece evrei şi a în-
130 de ani de la naşterea lui Nichifor Crainic
lesnit multe întâlniri dintre minoritari şi intelectualii ro-
mâni, mergând, de exemplu, împreună în ,,pelerinaje de
,,Gândirea a reprezentat imaginea României înfrăţire” la mormântul lui Eminescu, în 1926.
Mari” Nichifor Crainic, în Convorbire literară despre
revista ,,Gândirea” cu Pan M. Vizirescu, în 1968, pre-
Despre Nichifor ciza: „Gândirea n-a fost numai o revistă literară, ci una
Crainic se vorbeşte tot care a năzuit să cuprindă integral fenomenul creator ro-
mai puţin în ultimii ani, în mânesc din acea vreme: pictură, sculptură, muzică, tea-
această societate postmo- tru. Din acest punct de vedere, Gândirea e imaginea
dernă, haotică şi grăbită, spirituală a României Mari, în faza fericită a înnoirii.”
care neagă valorile auten- (p. 13). Cel care a scris Puncte cardinale în haos ne
tice. Nu putem şi nici nu aminteşte că, în primii ani ai României Mari, era dezo-
avem dreptul să-i uităm rientare şi curente care imitau tendinţele occidentale. În
mai ales pe cei care au aceste condiţii, Gândirea a contribuit la revitalizarea
animat viaţa literară cre- tradiţionalismului şi a spiritualităţii noastre. Crainic a
ând reviste şi mişcări ce animat viaţa interbelică ţinând peste 500 de conferinţe
au contribuit la dezvolta- gândiriste, în mai toate oraşele, propunându-şi, în cei 22
rea culturii noastre. „Din- de ani, ,,să fecundeze o nouă cultură în sud-estul Euro-
tre oamenii de seamă pe pei.” Deşi revista nu a plătit onorar niciunui condeier,
care i-am cunoscut, primul a fost, fără îndoială, direc- ea a avut parte de colaborările celor care s-au sacrificate
torul Gândirii,” scrie Vintilă Horia, în Memoriile unui pentru editarea ei. Directorul îi evocă pe Lulu [Lucian]
fost săgetător (Ed. Vremea, Bucureşti, 2015, p. 109), Blaga, Vasile Voiculescu, Ion Pillat, Victor Ion Popa,
iar Valeriu Anania precizează „Idealul meu publicistic Victor Papilian etc., care aduceau sistematic articolele
era să ajung colaborator la Gândirea.” (Memorii, Ed. lor. În partea a doua a volumului sunt evocaţi unii dintre
Polirom, 2011, p. 46). Deşi în jurul acestei reviste s-au cei mai importanţi reprezentanţi ai Gândirii: Cezar Pe-
grupat cei mai talentaţi scriitori şi artişti ai vremii, ade- trescu, Lucian Blaga, Adrian Maniu, Gib I. Mihăescu,
văraţii luptători ai elitei interbelice, tocmai această re- Emanoil Bucuţa, Ion Pillat. Cititorul află informaţii ine-
vistă şi colaboratorii săi au avut cel mai mult de suferit dite şi picante: de pildă, despre ,,eşecul dureros” al lui
din cauza idealurilor şi a principiilor. Crainicul lor, dar Blaga de a fi respins când a candidat la catedra de filo-
şi majoritatea publiciştilor de la Gândirea au suferit ani sofie la Cluj sau despre un posibil duel dintre Blaga şi
21
Anul IV, nr. 14 ● Iulie – Septembrie 2019
Dan Botta din cauza ,,spaţiului mioritic”. Referindu-se revistei, iar din 1928 devine directorul și ideologul publica-
la autorul ,,luminilor”, căruia i-a dedicat un număr în- ției. Cunoscând doar două întreruperi (1925 și 1933-1934),
treg, scrie ,,Acest mare poet şi cugetător adânc avea un publicația devine una dintre cele mai importante reviste cul-
fond copilăros de o puritate angelică şi ştia să se co- turale ale interbelicului românesc. Exponentă a ideilor tradi-
ționalismului autohton, Gândirea se regăsește pe poziții an-
boare la nivelul celor mici cu o graţie fermecătoare.” (p.
titetice moderniștilor de la Sburătorul lui Eugen Lovinescu.
84) Despre Adrian Maniu aflăm că era un convertit, un
pasionat de pictură şi de icoane, iar despre Ion Pillat că,
după ce a scris versuri de inspiraţie budistă, a revenit la
drumul strămoşesc al Argeşului, găsind calea adevă-
rată. Memorialistul recunoaşte că nu era mereu identi-
tate de idei între el şi colaboratorii revistei, însă aprecia
originalitatea lor.
În prefaţă, Florin Duţu inserează articolele-pro-
gram ale lui Nichifor Crainic. Chiar din primul număr,
apărut la 1 mai 1921, la Cluj, din articolul Cuvinte pen-
tru drum, reies obiectivele crainicului ei: „Începem
această revistă, având din primul ceas înainte socotelile
de tipar şi hârtie, şi conştiinţa că primul rod va fi departe
de tot de îmbogăţire. În România Mare, în care atâţia Ion LAZU
umblă după o pradă ori alta, mai trebuie să fie şi căi
pentru ideal.” În ultimul număr, din iunie-iulie 1944,
Crainic scrie articolul Tehnică fără suflet, în care pre- Scriitori români combatanți
vede evenimentele tragice care urmau să se abată asu- în Marele Război al Întregirii Neamului,
pra ţării. Mentorul a fost închis de ,,apostolii urii” 15 1914-1918
ani la Aiud, unde a creat versuri care oblojeau rănile
deţinuţilor politici. Revista a reapărut după 1989, însă
nu mai are răsunetul din perioada interbelică. FELIX ADERCA
Indiferent care sunt opiniile unor ,,specialişti” ION AGÂRBICEANU
detractori nu putem să negăm rolul Gândirii, revistă din VASILE AL-GEORGE
care făceau parte scriitorii cei mai de seamă dintre cele CONSTANTIN ARGINTARU
două războaie. Aplicând premisa că există o recurenţă C. POPESCU-AZUGA
şi o circularitate în literatură, putem afirma că ideea GHEORGHE BANEA
Gândirii se înscrie pe orbita circulară a tradiţionalismu- ION BARBU
lui propus de Dacia literară, doar că impune un alt sens BARTALIS JANOȘ
tradiţiei. Ce diferă este contextul istoric şi viziunea es- I.AL.BRĂTESCU-VOINEȘTI
tetică inedită. N. Crainic (numele de Ion Dobre) este ION BÂRSEANUL
,,crainicul” ideologic, literar și cultural care a promovat TEMISTOCLE BOCANCEA
valorile tradiţionale, cărora le adaugă cu timpul o puter- ALEXANDRU BOGDAN
nică notă ortodoxistă, o iconografia mistică pe care G. VASILE BĂNCILĂ
Călinescu, în Istoria literaturii române de la origini AUREL P. BĂNUȚ
până în prezent, cap. Ortodoxiştii. Momentul 1926, o GHEORGHE BÂRGĂUANU
asocia cu ,,doctrina miracolului”. Pe lângă monografiile AURELIAN BENTOIU
dedicate acestei teme (D. Micu, ,,Gândirea” şi gândi- MARTHA BIBESCU
rismul, Editura Minerva, 1975 etc.) şi istoriile literare, DEMOSTENE BOTEZ
această ultimă carte scrisă de Crainic vine să lămu- I.AL. BRAN-LEMENY
rească unele aspecte mai puţin clare şi inexacte din exis- GHEORGHE BRĂE SCU
tenţa gândirismului, a acestei forţe atât de puternice şi GHEORGHE BRĂTIANU
de dinamice, care a format familia spirituală a tradiţio- NICOLAE BURGHELE
nalismului interbelic. AL. BUSUIOCEANU
GEORGE M. CANTACUZINO
SABINA CANTACUZINO
___________________________________ OTTOI CĂLIN
*Gândirea a fost o revistă culturală de factură tradiționalistă ZOE B. CĂMĂRĂȘESCU
din România interbelică, A fost fondată în 1921, la Cluj, MIHAIL CELARIANU
de Cezar Petrescu și D. I. Cucu. În jurul revistei s-a format DUMITRU CIUREZU
curentul ideologic al gândirismului, care i-a împrumutat nu- GEORGE ULIERU
mele. Revista a fost mutate, în anul următor, la București. În- N .D. COCEA
cepând cu 1926, Nichifor Crainic se implică în conducerea C. I. COCULESCU
22
Anul IV, nr. 14 ● Iulie – Septembrie 2019
23
Anul IV, nr. 14 ● Iulie – Septembrie 2019
Băncilă, Aurel P. Bănuț, Martha Bibescu, I.Al. Bran- ani, a fost aprobat în ședința Consiliului Uniunii Scrii-
Lemeny, Gh. Brătianu, Al. Busuioceanu, George Matei torilor din România din ianuarie 2017.
Cantacuzino, Mihail Celarianu, Aron Cotruș, Radu Cu aceste date în față se pot face câteva observații cu
Dragnea, C. Gane, Eugen Goga, Adrian Maniu, Dim. caracter general și unele comentarii privind contribuția
Marmeliuc, Mihai Moșandrei, Vladimir Streinu, Victor tinerilor scriitori la Marele Război de Întregire a Nea-
Slăvescu, Vintilă Russu-Șirianu, Marmeliuc Dimitrie, mului și la edificarea literaturii române.
I. U. Soricu; Morți (37): Ion Grămadă, Cireșoaia, 26 Mai întâi ar fi constatarea că avem a face cu o
aug. 1917; Alexei Mateevici, aug. 1917; Mihail Său- listă realmente impresionantă ca număr, a participării
lescu, Predeal, iulie 1916; Constantin T. Stoika, 23 oct. tinerilor scriitori la luptele de pe front; de-ar fi să ne
1916, la Boișoara; Ion Trivale, 11 nov. 1916; Rodion raportăm fie și numai la numărul total de actanți ai ace-
Avram Stoerman; Haralambie Lecca, C. Popescu- lor vremuri în câmpul literaturii, artei, publicisticii.
Azuga, Ion Bârseanul, Temistocle Bocancea, Nicolae Această listă a scriitorilor combatanți pare să cuprindă
Burghele, Ottoi Călin, C. I. Coculescu, Tiberiu Con- mai mult de o treime din totalul scriitorilor în viață la
stantinescu, Victor Crăsnaru, Horațiu Deac, George Di- acel moment, aspect de mare laudă – și de mândrie, de
amandy, Aurel Esca, Gheorghe Giosanu, Ion Cocârla- bun îndemn pentru membrii actuali ai breslei noastre.
Leandru, Lascăr Luția, Dimitrie Marinescu, Aurel Me- Care și în acest fel le aduce un prea-meritat omagiu, la
troniu, Ion Moteț, Simeon Murafa, Ion Chiru-Nanov, Centenar!
Andrei Naum, Gheorghe Oprescu, Constantin Panait, Ar fi de observat un alt aspect major, că în
Ștefan Petrovici, Avram Sădeanu, Gheorghe Skarlet, această înșiruire avem de fapt numele cele mai impor-
Victor Slăvescu, Nicolae Vulovici, Elena Vulovici, tante ale viații literare din perioada imediat următoare
Alexandru Zagoritz, Max Wexler; Răniți (10), muti- Unirii, mai exact din din perioada interbelică – și astăzi
lați (8): D. P. Perpessicius, Camil Petrescu, Al-George considerată epoca de maximă înflorire a literelor ro-
Vasile, Gh. Banea, Vasile Băncilă, Aurelian Bentoiu, mâne. Agârbiceanu, Ion Barbu, I. Al. Brătescu-Voi-
Gh. Brăescu, Gh. Brătianu, Radu Dragnea, Eugen nești, Vasile Băncilă, Aurel P. Bănuț, Martha Bibescu,
Goga, Haralambie Lecca; V.I. Popa; Al. Rosetti; Radu Demostene Botez, Gh. Brăescu, Al Busuioceanu – ca să
R. Rosetti; Victor Slăvescu, Marmeliuc Dimitrie, Al. O. mă refer doar la primele două litere din alfabet, sunt
Teodoreanu (Păstorel), I. Valerian. nume care fac cinste literaturii noastre, dar și oricărei
Prizonieri (8): G. Topârceanu, Camil Petrescu, mari literaturi europene. Spun asta cu toată convinge-
N. Davidescu, Radu Dragne, Horia Furtună, Eugen rea. (Spre finele Interbelicului, la apariția „generației de
Goga, Titus Hotnog, D. Nanu. aur”, ea însăși un produs de elită al perioadei respective,
Decorați (14): C. Argintaru, Gh. Banea; Vasile Mircea Eliade, unul dintre reprezentanții de frunte ai
Băncilă, Gh. Bârgăuanu, Gib I. Mihăescu, Mihai Mo- generației, făcea observația că intelectualii începutului
șandrei; Barbu Solacolu, Pamfil Șeicaru, Al. Rosetti, de secol XX își împliniseră idealul, realizaseră Unirea;
Radu R. Rosetti, Marmeliuc Dimitrie, Al. O. Teodo- or, generația următoare era în căutarea unui nou ideal
reanu (Păstorel), Vasile Voiculescu. pentru care să-și mobilizeze forțele creative. A survenit,
Ordine și Medalii: Ordinul Mihai Viteazul, Me- războiul, din păcate... Apoi, perioada comunistă, un
dalia Victoria; Coroana României, Crucea de război. dezastru pentru elita scriitorilor din Interbelic.
Eroi ajunși deținuți politici sub regimul comu- Ar mai fi de făcut o observație privind tabelul
nist (11, dintre care 6 morți în detenție): Aurelian Ben- sinoptic prezentat. La o repede-lectură a numelor celor
toiu, mort în închisoare, 1963: Gh. Brătianu, mort în în- implicați pe front, poate să surprindă faptul în sine că
chisoarea Sighet, 1953; G. M. Cantacuzino; Radu Drag- mari și foarte mari scriitori stau alături de nume puțin
nea, C. Gane, mort în 1962 la Aiud; Dumitru Iov, mort cunoscute sau obscure. Un paradox ușor de înlăturat, la
în 1959 la Gherla; N. Davidescu, mort la Ocnele Mari; o mai atentă cercetare, pe cât de dureros altfel. Căci
Radu R. Rosseti, Vladimir Streinu, Victor Slăvescu,Al. vom consulta lista celor care au murit pe front și vom
O. Teodoreanu (Păstorel). constata că sunt chiar numele despre care nu știm mai
nimic. Să privim lucrurile mai îndeaproape și să exami-
În acest tabel sintetic există lista completă a ti- năm situația pentru fiecare caz în parte. Într-o primă
nerilor condeieri implicați în ostilitățile Primului Răz- aproximare, pare logic că tinerii morți pe front n-au
boi Mondial, lista principalelor opere inspirate din tema avut timpul strict necesar pentru a-și edifica o operă
războiului de întregire, un tabel centralizator al morți- care să-i impună atenției generale. Concentrați pe front,
lor, răniților, prizonierilor, voluntarilor din rândul scri- iar unii prezentându-se ca voluntari, trimiși în linia în-
itorilor, precum și lista decorațiilor, ordinelor și meda- tâi, au plătit cu jertfa supremă dragostea lor față de
liilor conferite eroilor scriitori de pe linia întâi. În textul neam și glie. Scriseseră câte ceva: poezii, traduceri,
Proiectului privind ridicarea unei plăci comemorative exegeze, publicistică mai ales, note de călătorie, jurnale
întru cinstirea acestora, există date succinte despre im- de front – sunt chiar motivele pentru care cercetătorii i-
plicarea în lupte, despre opera fiecăruia în parte, despre au trecut în rândul scriitorilor. Și totuși, îți spui, e cale
destinul lor nu lipsit de dramatism, în nemilosul veac lungă de la un intelectual care își notează idei și trăiri
XX. Acest proiect cultural, la care lucrez intens de trei personale și un scriitor adevărat, precum Camil, precum
24
Anul IV, nr. 14 ● Iulie – Septembrie 2019
Perpessicius. Numai că la o cercetare atentă - căci în vine cu Medelenii abia în 1924, cum și Vasile Băncilă,
chestiuni de maximă gravitate precum aceasta nu ne pu- mutilat de război, medaliat, debutat editorial în 1927.
tem pronunța numai pe baza unor impresii personale, ci Afirmarea prematură a talentului/geniului este
e musai să răspundem la o întrebare simplă, pe cât de totuși o excepție de la regulă, este cazul unui Eminescu,
corectă: Dar dacă tânărul Camil Petrescu ar fi murit pe unui Labiș, chiar a lui Mihail Săulescu, mort la 29 de
front, ce ar fi rămas în urma lui? Deja știm că a fost grav ani, dar care deja publicase trei plachete de versuri; iar
rănit, s-a refăcut de bine de rău, a reintrat în lupte, după regula în viața literară este truda obscură pe text și afir-
care a căzut prizonier, a fost declarat mort (!) și a reve- marea scriitorului ca atare abia la 30 de ani, la 40 de ani,
nit în țară și în literatura română abia după doi ani, din la...
Germania. Că a scris imediat sau mult mai târziu despre Să mai luăm un ultim caz de scriitori-pereche,
războiul la care luase parte, acesta e un alt aspect, des- născuți în același an, 1892: Constantin T. Stoika, mort
pre care nu vorbim pe moment. Căci întrebarea este to- în 1917, la 25 de ani și Aurelian Bentoiu, el însuși con-
tuși alta: Ce scrisese Camil Petrescu înainte de 1916? siderat mort la Turtucaia, recuperat ca prin minune,
Prin ce se făcuse remarcat? Cu ce ar fi rămas în litera- combatant în continuare; apoi mare jurist, deputat, mi-
tura română dacă nu avea norocul să supraviețuiască ră- nistru – și ajuns în închisorile comuniste la an 1948, ca
nilor, prizonieratului? Și răspunsul este edificator, pe să moară tot în detenție, în 1963; într-un răgaz dintre
cât de nefavorabil lui Camil. Consultăm biografia auto- cele două condamnări a apucat să scrie un volum de po-
rului: născut în 1894, în același an cu Păstorel, cu Pam- ezii și trei capitole dintr-un roman autobiografic (Zări
fil Șeicaru, Gib I. Mihăescu, Ion Luca, marele Camil și zodii). Posteritatea autorului. Iar în cazul C.T. Sto-
publicase până în 1916 un singur articol, sub pseudo- ika, niște urmași au înființat o fundație, se străduiesc să-
nim, în Flacăra; iar Ciclul Morții, versuri, apare în 1923 i publice opera, să-l mențină în atenția celor care îndră-
(romanul Întâia noapte..., apare abia în 1930); ar fi su- gesc literele române și ideea de jertfă pentru Patrie. Au-
ficient acest singur argument pentru a înțelege că afir- rel Metoniu, nume nouă necunoscut, dar condeier plin
marea ca scriitor nu e lesnicioasă, ca să nu spunem că de vervă la vremea lui, moare în octombrie 1918; Con-
este foarte diferită de la un autor la altul și se numește stantin Gane, leatul lui din 1885, după Amintirile unui
destin literar; dar adaug, spre edificare, că Gib Mihă- fost holeric, 1914, a dat următoarea sa carte, tot despre
escu a debutat editorial abia în 1928, iar G. M. Zamfi- război, în 1922, după care au urmat alte 10 romane; a
rescu în 1924. Gestația operei, nu? Însemnați pe viață ajuns în închisorile comuniste, sfârșind la an 1962, în
prin suferințele și frustrările resimțite – și despre care sinistrul Aiud...
nu se știe dacă au trecut total în operă. Acele dureri înă- Se vor încrunta scepticii de meserie: totuși, să-
bușite. i considere scriitori în principiu, doar pentru niște ver-
Ce operă edificatoare, durabilă să fi lăsat Las- suri, pentru niște însemnări de front? Da, vom răspunde.
căr Luția, mort în 1916, la 21 de ani?! Ce operă impu- Este printre altele cazul lui Ioan Missir, care la două de-
nătoare ar fi putut lăsa în urma sa un Horațiu Deac, mort cenii după Unire a prelucrat notițele de front din luptele
la 25 de ani, nume ca și necunoscut, dacă Gh. Brăescu, de la Cașin-Oituz și a dat romanul Fata Moartă, una
născut în același an 1891 (prizonier în Germania, cu un dintre capodoperele romanului românesc; obținând pe
picior amputat) a debutat editorial abia în 1919?; sau D. loc premiul SSR și Premiul Academiei; impresionează
P. Perpessicius (acesta cu brațul drept reconstruit, nefo- chiar stilul frust, notația abruptă a scenelor de un tra-
losibil) care a debutat în 1925 cu Repertoriu critic (iar gism indicibil, ceea ce l-a convins pe Iorga să-i scrie o
placheta de poezii Scut și targă a apărut în 1926?!) Tot prefață entuziastă.
așa, Ion Vinea, Victor Ion Popa, Octav Dessila, născuți Nu mai urmez cu această înșiruire a perechilor
în 1895, au debutat mult după marea Unire. De-ar fi pie- de scriitori, dintre care unii au murit eroic în conflagra-
rit în conflagrație, nimeni n-ar mai fi știut de acești lite- ție, iar cei mai norocoși au supraviețuit – ca să se anga-
rați, poate i-am fi pomenit doar la Centanar – nume rea- jeze în linia întâi a luptei pentru edificarea unei literaturi
duse la lumină din arhivele vremii de istorici devotați, naționale. Pe de-o parte, gloria unei morți eroice, pentru
precum acești 39 tineri condeieri morți eroic pe câmpul țară și națiune, pe de altă parte, tinerii scriitori supravi-
de bătălie... Ce operă să fi lăsat basarabeanul Simeon ețuitori, devenițiscriitori de vârf, cei despre care vor-
Murafa, mort în 1917, când Radu R. Rosetti, leatul lui, bește istoria literaturii noastre. Cu jale nesecată, îți spui:
rănit la Mărășești, decorat cu cel mai mare Ordin, Mihai prin pierderea celor 39, care înseamnă o treime din to-
Viteazul, mare istoric, devenit în 1935 membru al Aca- talul scriitorilor implicați în ostilități, de fapt literatura
demiei Române, ne-a dat Istoria limbii române abia în română este mai săracă cu o treime din operele pe care
1946? (ca să moară în închisorile comuniste, la Sighet, ei ar fi putut să le aducă la lumină. Moartea violentă a
în 1949). Numele lui Ștefan Petrovici, mort în septem- unui singur om, prin împușcare din tranșeea inamică,
brie 1916 nu ne spune mare lucru, însă vom constata că mi se pare un lucru nu doar tragic, ci abominabil în sine,
nici marele Tudor Vianu, corifeu al esteticii noastre în de neiertat, în veci. Ce să spui atunci despre moartea
Interbelic, nu dăduse nimic concludent înainte de 1925 atâtor tineri scriitori!? Dar despre moartea sutelor de
(Dualismul artei), iar alții, din același contingent, pre- mii de combatanți români, anonimi, anonimi? Se sparie
cum Ionel Teodoreanu, romancierul de mare succes, gândul... Singura consolare, în absolut, ar fi că tinerii
25
Anul IV, nr. 14 ● Iulie – Septembrie 2019
eroi au mers la moarte fără ezitare, cu deplină convin- omul se gândeşte la ele, folosindu-le. Pentru Brâncuşi
gere că Țara merită totul, inclusiv viața ca atare. ele înseamnă mult mai mult, au un suflet (o fiinţă reală)
În amintirea noastră recunoscătoare, iată-i pe care trebuie dezvăluită. Important este că şi materialele
scriitorii combatanți în Primul Război Mondial, încolo- pot contribui, dacă sunt prelucrate în scopul locuirii au-
nați pe pe o placă memorială, angajați într-un marș ab- tentice, la dezvăluirea fiinţei, adică a temeiului care
stract, spre gloria eternă: morții de atunci pentru Patrie, echivalează cu adevărul existenţei. Să ilustrăm, prin
și viii rămași în tranșeele literelor române! La Centenar, câteva aforisme relevante, concepţia sculptorului asu-
omagiul nostru pentru toți combatanții, morți ori supra- pra importanţei materialelor:
viețuitori, deopotrivă eroi, meritând cinstirea și recu- „Muncind asupra pietrei, descoperi Spiritul –
noștința noastră emoționată. tăind în materie, măsura propriei ei fiinţe. Căci mâinile
sculptorului gândesc întotdeauna şi urmăresc gândurile
materialului.” (Aforismul 25)
„...Artistul trebuie să ştie să scoată la suprafaţă
fiinţa din interiorul materiei şi să fie unealta care dă la
iveală însăşi esenţa sa cosmică, într-o existenţă cu ade-
vărat vizibilă.”(Aforismul 18)
„...Sculptorul trebuie să îşi pună spiritul în ar-
monie cu spiritul materialului.” (Aforismul 19)
Dar ce se poate face cu materialele? Desigur,
obiecte şi artefacte. Deosebirea dintre ele constă în fap-
tul că primele sunt concepute utilitar, pe când celelalte
în scopul revelării fiinţei. Fiinţa îşi dictează condiţiile
propriei sale relevării. În acest moment de graţie, omul
trăieşte plenar: faptul-de-a-fi-în-lume ; faptul-de-a-fi-
laolaltă-cu ; înţelegerea, libertatea, grija ; faptul-de-a-
Lucian GRUIA fi-întru-moarte. Dar să-l cităm pe Heidegger /2/: “Dar
pe pământ spune deja sub cer. Ambele implică rămâne-
Locuirea brâncuşiană rea dinaintea divinităţilor şi includ faptul de a aparţine
comunităţii oamenilor. Cei patru: pământul şi cerul, di-
Pentru a ajunge la temeiul existenţei, filosoful vinitorii şi muritorii formează un tot, plecând de la o
Martin Heidegger consideră că omul trebuie să atingă unitate originară.”(tetrada).
stadiul “locuirii autentice”, înţelegând prin aceasta că “Muritorii locuiesc în măsura în care salvează
fiinţarea, subconştientă şi inconştientă, se deschide pământul (…). Salvarea nu smulge doar dintr-un peri-
prin conştiinţă (fiinţa personală) la Fiinţa fiinţării, atin- col; a salva înseamnă propriu-zis a elibera ceva întru
gându-se stadiul de fiinţă supraconştientă/supraperso- esenţa sa proprie. A salva pământul este mai mult decât
nală. /1/ a profita de el sau chiar a-l trudi. Salvarea pământului
Fiinţarea rezidă aşadar, în starea sensibilă de a nu duce la înstăpânirea asupra pământului şi la supune-
exista şi cunoaşte numeroase gradaţii: rea lui, de unde n-ar mai fi decât un pas până la exploa-
a). materia anorganică (pământul, pietrele, me- tarea neînfrânată.
talele, apa, aerul, focul etc.) nu fiinţează, ele există pur Muritorii locuiesc în măsura în care primesc
şi simplu, sunt “lipsite de lume”;. cerul ca cer. Ei lasă soarelui şi lunii mersul lor, aştrilor
b). materia organică (plantele, animalele şi le lasă calea lor, lasă timpurilor anului binefacerile şi
omul) fiinţează pe diverse trepte evolutive. Plantele asprimile lor, nu fac din noapte zi şi nici din zi chinui-
sunt situate pe treapta inferioară a fiinţării, animalele toare neodihnă.
pe cea medie, iar omul pe cea superioară - dacă locu- Muritorii locuiesc în măsura în care îi aşteaptă
ieşte autentic (inautenticul existenţei sale nu l-ar deo- pe divini ca divini. Sperând, ei le oferă nesperatul. Stau
sebi prea mult de animalele călăuzite predominant după în aşteptarea semnelor sosirii lor şi nu se înşală asupra
instinct). Omul inautentic poate atinge stadiul de fiinţă emblemelor absenţei lor. Nu-şi fac zeii lor şi nu se de-
personală, pe când cel autentic poate recepta fiinţa ab- dau cultului idolilor. Chiar în nemântuire, ei mai
solută, suprapersonală. aşteaptă încă mântuirea ce le-a fost retrasă.
În ce constă locuirea autentică, vom vedea, Muritorii locuiesc în măsura în care îşi călău-
după o etapă preliminară, prin care ne vom alătura con- zesc propria esenţă – a avea putinţa morţii ca moarte –
cepţiei brâncuşiene despre viaţă, apoi vom păşi împre- în fiinţa acestei putinţe şi în folosirea ei, cu gândul ca
ună cu filosoful german şi sculptorul român spre “locu- să fie o moarte bună. A-i călăuzi pe muritori în esenţa
irea brâncuşiană”. morţii nu înseamnă nicidecum a face din neantul vid al
Pasul preliminar îl vom parcurge printr-o di- morţii supremul ţel, aşa cum nu înseamnă să întuneci
versiune. Heidegger consideră că şi materialele anorga- locuirea prin oarba ţintuire a sfârşitului.
nice (lipsite de lume) pot fi atrase în sfera fiinţării, dacă
26
Anul IV, nr. 14 ● Iulie – Septembrie 2019
În salvarea pământului, în primirea cerului, în atunci n-a existat niciodată şi care nici nu va mai apărea
aşteptarea divinilor, în călăuzirea muritorilor se petrece vreodată. Producerea situează această fiinţare în aşa fel
locuirea ca acea împătrită ocrotire a tetradei”. în deschis, încât abia ceea ce urmează să fie produs lu-
În concepţia filosofului german, omul dobân- minează deschiderea deschisului în acre el iese la
deşte locuirea autentică după ce dobândeşte conştiinţa iveală. Acolo unde producerea aduce în mod expres
condiţiei sale de fiinţă muritoare. A locui este similar deschiderea fiinţării, adică adevărul, ceea ce este pro-
cu a cultiva pământul şi de a culege roadele. Construi- dus este o operă. O asemenea producere este creaţia.”
rea desemnează edificarea, întreţinerea, îngrijirea în ve- În procesul creaţiei, opera şi artistul se conto-
derea existenţei autentice/cu rost pe pământ. A construi pesc. Opera de artă reprezintă un ustensil care include
înseamnă a întemeia, a îngriji creşterea, a edifica, a in- o alegorie şi un simbol. Prin aceste ingrediente, însoţite
stitui construcţia. A locui mai înseamnă: a fi ocrotit, a de punerea-de-sine-în-operă a adevărului, fiinţarea
trăi în pace, a fi liber. ajunge la fiinţa ei. ADEVĂRUL reprezintă starea de
Iată ce mai spune Heidegger: “Locul introduce neascundere a fiinţării, iluminează fiinţa, deschizând-o
unitatea pământului şi a cerului, a divinilor şi a murito- ca întreg. Strălucirea fiinţei, rostuită în operă este FRU-
rilor într-o aşezare ordonând aşezarea de spaţii. Locul MUSEŢEA ei.
rânduieşte tetrada într-un dublu sens. Locul admite te- Ca să se reveleze ADEVĂRUL şi BINELE tre-
trada şi o ordonează. Ambele, în speţă rânduirea ca ad- buie întâi să se manifeste LIBERTATEA. Numai o fi-
mitere şi rânduirea ca ordonare, trebuie să constituie un inţare liberă poate atinge transcendentul, Dasein-ul ne-
tot. În această calitate de dublă rânduire, locul este o utru, androginic, există în favoarea lui însuşi şi aceasta
pază a tetradei, sau, cum spune acelaşi cuvânt, un loc al reprezintă condiţia metafizică a omului. Transcendenţa
găzduiri. Lucruri de felul unor asemenea locuri găzdu- înseamnă a fi în lume, iar libertatea înseamnă a fi în
iesc sălăşluirea oamenilor”. vederea a ceva. Din cele două se naşte temeiul care pre-
Construirea înseamnă pro-ducerea unor ase- supune:
menea locuri. Construcţiile autentice marchează locui- - nivelul proiectului de ctitorire (la nivelul li-
rea aducând-o în esenţa ei şi găzduiesc această esenţă bertăţii totale);
al cărei temei este: salvarea pământului, primirea ceru- - nivelul dobândirii de teren ferm (posibili-
lui, aşteptarea divinilor, călăuzirea muritorilor. tăţile finite de realizare – mediul, materialele etc);
Pentru Heidegger filosofia tinde să devină co- - realizarea concretă (unică).
pia cunoaşterii absolute, care prexistă şi noi o redesco- Aplicând locuirea autentică la Hölderlin, filo-
perim, cum zice Platon. Redescoperirea ideilor abso- soful remarcă faptul că omul locuieşte în mod poetic,
lute, se face când se crează condiţiile necesare pentru dacă strânge esenţa prin armonie şi strălucire, apropie
ca Fiinţa să apară. Omul, conştient, prin opera de artă, cerul de pământ, măsurând intervalul Cer-Pământ, adu-
poate realiza această deschidere. Fiinţa se descoperă pe cându-le unul spre altul, întrucât aici are loc vieţuirea,
sine numai dacă o raportăm la nimic. Atunci devenim iar dimensiunea sa creativă şi-o caută măsurându-se cu
conştienţi că fiinţa există. Omul, ca fiinţă întrebătoare divinitatea. Dar divinitatea este necunoscută, zeul se re-
se caută pe sine şi ajunge la logosul lui ON, adică la levă ca cel ce se ascunde în lucruri familiare, dîndu-le
ONTOLOGIE. /2/ strălucire.
Fiinţa fiinţării diferită de fiinţa individuală. În cazul locuirii brâncuşiene, spaţiul fizic, re-
Prin om, fiinţa proprie iese la lumină, apoi se dezvăluie prezintă întrepătrunderea a trei spaţii specifice:
fiinţa fiinţei (ideea de fiinţă). La Platon, peste toate ide- - unul înăuntrul căruia imaginea plastică
ile absolute, aceea a BINELUI este cea mai înaltă şi le poate fi descoperită;
conduce pe toate. Şi la Brâncuşi binele primează, din - celălalt închis în volumul unei figuri;
moment ce în aforismele sale afirma că vrea să aducă - spaţiul ambiental, dintre volumele formelor
bucurie pură şi că ar dori să se joace copiii în parcuri cu plastice.
sculpturile sale reprezentând animalele tinere. Spaţiul artistic scoate din neascundere, adevă-
La Heidegger ideea ADEVĂRULUI este abso- rul, relevându-se fiinţa. Prin croirea spaţiului, se elibe-
lută şi aceasta reprezintă esenţa artei cât şi temeiul aces- rează locuri privilegiate care pregătesc locuirea auten-
teia, iar FRUMOSUL constituie o faţetă a ADEVĂRU- tică. Croirea mai înseamnă admiterea şi rânduirea. Ad-
LUI: “Instalarea adevărului în operă este producerea miterea lasă să se manifeste deschisul, iar rânduirea
unei fiinţări care până atunci n-a existat niciodată şi oferă posibilitatea lucrurilor de a-şi aparţine rostului
care nici nu va mai apărea vreodată. Producerea situ- lor, aparţinându-şi unul altuia. Această strângere lao-
ează această fiinţare în aşa fel în deschis, încât abia ceea laltă este o ascundere eliberatoare în cadrul locului,
ce urmează să fie produs luminează deschiderea des- înţeles ca o vastitate liberă, care oferă lucrurilor posibi-
chisului în acre el iese la iveală. Acolo unde producerea litatea să se deschidă în odihna de sine.
aduce în mod expres deschiderea fiinţării, adică adevă- “Sculptura ar fi întruchiparea de locuri care,
rul, ceea ce este produs este o operă. O asemenea pro- deschizând un ţinut şi păstrându-l, adună şi menţin în
ducere este creaţia.” Şi mai departe, “Instalarea adevă- jurul lor un câmp liber, care acordă lucrurilor existente
rului în operă este producerea unei fiinţări care până un câmp liber, care acordă lucrurilor existente acolo o
27
Anul IV, nr. 14 ● Iulie – Septembrie 2019
aşezare, iar omului o locuire în mijlocul lucrurilor. “ – artistul român că prin sculpturile sale vrea să aducă bu-
menţionează Heidegger. curie pură şi că ar dori ca să se joace copiii cu ele, prin
Volumul sculpturilor nu delimitează spaţii care parcurile publice?
să opună un interior, exteriorului. Grija pentru tetradă se manifesta la Brâncuşi
La Brâncuşi, concepţia sa generală despre prin comportament destul de ciudat vis-a-vis de se-
lume, reieşită din aforismele sale şi modul de viaţă pe meni, având reticenţe faţă de persoanele pe care le con-
care l-a practicat, care nu e alta decât aceea a ţăranului sidera malefice (necorespunzând, după părerea mea,
român tradiţional, este în deplină concordanţă cu armo- unei locuiri autentice). În replică, faţă de cei pe care-i
nizarea tetradei: comuniune cu natura, religiozitate de agreea, manifesta o bunătate şi o grijă paterne.
tip panteist, întemeierea unei familii, construirea unei În ceea ce priveşte relaţia cu divinitatea, în ca-
gospodării, împăcare cu soarta de fiinţă muritoare, cre- drul locuirii, Brâncuşi a realizat sculptura Adam şi Eva,
dinţă în mântuire. columnar, ca şi Regele regilor şi de aceeaşi mărime cu
A-fi-în-lume, însemnă pentru Brâncuşi nu nu- acesta, semn că Dumnezeu a făcut omul “după chipul
mai acestă integrare în Marele Tot, dar şi căutarea Fi- şi asemănarea sa”.
inţei vietăţilor şi a omului. El nu a inventat o altă lume În sfârşit, faptul de a fi-întru-moarte l-a revelat
imaginară ci a căutat să dezvăluie prototipurile, mode- în monumentele funerare realizate: Sărutul, Rugăciu-
lele fiinţelor reale. Oricât de stilizate apar sculpturile nea + Bustul lui Petre Stănescu, Ansamblul munumen-
sale, ele au pornit de la personaje reale: George pentru tal de la Târgu-Jiu, precum şi în proiectul Templului
Somnul şi Portretul lui George, un copil orb pentru ca- eliberării sufletului de corp (din păcate nerealizat).
petele de copii, D-şoara Pogany, Eileen, Nancy Cu- Împăcarea cu moartea, văzută în ipostaza ei
nard, Baroneasa R.F., . Georgescu-Gorjan, Gh. Chiţu platonică, eliberatoare o regăsim şi în grupul mobil
etc, chiar şi pentru ovoidul pur al Începutului lu- “copilul în lume”, alcătuit din Primul pas + Coloană +
mii/Prometeu? a avut un model, capul dansatorului Cupa lui Socrate) şi mai ales a proiectului Templului
Serge Lifar? eliberării sufletului de corp, (imaginat pentru maharad-
Cu acest aspect, trecem la construirea în vede- jahul indian Raoul Holkar, din Indor).
rea locuirii autentice, prin care se dezvăluie fiinţa fi- În Preliminarii la capitolul Templul Meditaţiei
inţării, sau, mai degrabă, o nouă fiinţă ia naştere. – veşnicia unui proiect brâncuşian, brâncuşiologul (fi-
Proiectarea brâncuşiană, consta în următoarele losof şi etnolog) Ion Pogoriloschi, regretă faptul că nu
aspecte: s-a petrecut (cu toate că personalităţile au fost contem-
- meditaţia îndelungată a artistului până la re- porane) o întâlnire între: Eliade – “ hermeneutul tuturor
velarea sufletul subiectului sculpturii; religiilor, aflat în căutarea modelelor exemplare; Jung
- modelarea în lut, ghips ori prelucrare în – “psihologul adâncurilor, scoţând la vedere arhetipu-
lemn a temelor obsesive, realizarea serială - ca etape rile inconştientului colectiv; Heidegger – comentator
intermediare pentru atingerea formei definitive (uneori de profunzime a “paradigmei templului şi a locuirii”; şi
seria rămâne deschisă). Brâncuşi – “artistul formelor esenţiale, propuse lumii
Dobândirea de teren ferm echivalează cu ale- ca semne ale adevăratei realităţi, cumva întrevăzute de
gerea materialelor corespunzătoare viitoarlor artefacte. el” /1/. Fără să comenteze relevanţa teoreticienilor
Realizarea concretă constă în şlefuirea până la amintiţi asupra statuarei brâncuşiene (probabil o va
desăvârşire a marmurilor cioplite direct, turnarea în face în cartea la care lucrează privind Templul Medi-
metal şi polisarea până la “oglindă” a bronzurilor şi oţe- taţiei), exegetul ar fi dorit ca motivul prezumtiv al mi-
lurilor inoxidabile. rificei întâlniri imaginare să fi fost ideea templului.
Aceste etape constituie pentru Brâncuşi, con- În altă cercetare, Atelierul: organic versus mu-
diţiile manifestării fiinţei. Aceasta apare (ne spune He- zeal /3/, Ion Pogorilovschi consideră că ultimul atelier
idegger) de la sine, când i se creează condiţiile necesare brâncuşian (cel din Impasse Ronsin nr. 11, reconstituit
şi suficiente de manifestare. Şi astfel ni s-au dezvăluit în incinta Muzeului parisian de Artă Modernă), repre-
fiinţele brâncuşiene ale: Peştilor, Păsărilor, Focilor, zintă un model exemplar de locuire întru Fiinţă şi că
Ţestoaselor şi Oamenilor (copii, tineri, bărbaţi, femei). ambientul său generează un spaţiu sacru, ceea ce cores-
Citindu-l pe Haidegger, am ajuns la o teorie punde perfect exigenţelor heideggeriene. Acelaşi exe-
proprie asupra inspiraţiei, care se poate aplica oricărui get subliniază şi faptul că prin centrarea existenţială ar-
artist, deci şi sculptorului Constantin Brâncuşi. Medi- hetipală, acelaşi atelier creează un spaţiu antropologic
tând îndelung asupra unei idei, într-un moment de har, organic, aflat la antipodul celui ştiinţific, geometric,
supus unei revelaţii absolute şi libere, fiinţa obiectului ceea ce întruneşte şi exigenţele jungiene.
meditaţiei se dezvăluie din neascundere, atunci când fi- În ultima vreme tot mai mulţi brâncuşiologi fac
inţa individuală iese din sine şi intră în contact cu fiinţa referiri la Heidegger. Il vom mai pomeni doar pe Paolo
colectivă, supraindividuală. Există şi platonism în teo- Galleriani, care în artcolul Actualitatea lui Brâncuşi
ria heideggeriană, care admite că între ideile pure, ideea (consideraţii după o călătorie la Târgu-Jiu) /4/, co-
BINELUI este dominantă, ceea ce regăsim şi în co- mentează importanţa pentru sculptorul român a locului
cepţia lui Brâncuşi despre artă. Oare nu spunea şi amplasării sculpturii, a soclului, a relaţiilor dintre
28
Anul IV, nr. 14 ● Iulie – Septembrie 2019
acestea şi spaţiu, precum şi a tăcerii demiurgului. Cri- ceilalţi, înţelegerea, libertatea, transcendenţa, proiec-
ticul de artă italian citează un fragment din Heidegger, tul, grija, faptul-de-a-fi-întru-moarte. Raportările la fi-
pe care îl voi reproduce în întregime, după care voi în- inţare pot fi cognitive şi necognitive, cele superioare,
cerca să comentez şi eu, după puterile mele, întâi pe fi- cognitive sunt orientate spre “ce” şi “cum” este fiinţa-
losoful german, apoi pe psihologul elveţian. rea, adică spre logosul lui on (ontologie). Fiinţarea
Despre raportul sculptură-spaţiu, Heidegger s- acesta oarecum inconştientă poate duce la trezirea fi-
a pronunţat explicit: inţei conştiente, adică întrebătoare de sine şi de lume.
„Jocul raporturilor dintre artă şi spaţiu ar trebui Aşadar, fiinţa conştientă, întrebătoare, ar fi ce-
gândit plecând de la experienţa locului şi a străzii. Arta ul liber heideggerian.
ca sculptură: nu este încă o luare în posesie a spaţiului.
Sculptura n-ar trebui să fie niciodată o confrun-
tare cu spaţiul. NOTE:
Sculptura ar trebui să fie învelişul-corp al unor 1. Martin Heidegger – ORIGINEA OPEREI DE
locuri care, deschizând o stradă şi veghind-o, să adune ARTĂ (Ed. Univers, Buc., 1982)
în jurul său un ce liber, care să dea dimensiune tuturor 2. Martin Heidegger – REPERE PE DRUMUL
GÂNDIRII (Ed. Politică, Buc., 1988)
lucrurilor şi oamenilor, o locuire deci, în mijlocul lu-
3. Ion Pogorilovschi – Atelierul: organic versus
crurilor. muzeal în BRÂCUŞIANA & BRÂNCUŞIADA (Ed. Emi-
(…) Sculptura: o aşezare a operei încorporând nescu, Bucureşti, 2000);
locurile şi, prin aceasta, deschizând o cale pentru o po- 4. Paolo Galleriani - Actualitatea lui Brâncuşi
sibilă coabitare cu oamenii, pentru o posibilă rămânere (consideraţii după o călătorie la Târgu-Jiu) în Capitolul
a lucrurilor care o înconjoară şi o privesc. BRÂNCUŞI 120 din CAIETE CRITICE nr. 1-2/1997;
Sculptura: straiul-corp al adevărului Existenţei
în operă a locului.” /3/
Pentru decodificarea textului trebuie să rezu-
măm extrem de succint acea parte din filosofia heideg-
geriană care se referă la rostul operei de artă, ceea ce ne
va permite să ajungem şi la teoria arhetipurilor jungi-
ene, încercând astfel să demonstrăm că cei doi mari
gânditori sunt, în privinţele care ne interesează, com-
plementari.
Prima afirmaţie a citatului reprodus atestă on-
tologic statutul flaneur-ului şi ne va folosi la capitolul
dedicat analizei acestei stări.
Următoarele două propoziţii afirmă că sculp-
tura şi spaţiul sunt complementare şi desigur îngemă-
nate. Exteriorul statui modelează spaţiul, locul, strada,
redimensionând peisajul şi chiar comportamentul Ipocrizia n-are vârstă
uman, locuirea.
Pentru a explica ce trebuie să înţelegem printr- Un adolescent, nota stând aplecat asupra mesei,
un ce liber, trebuie să pătrundem mai în profunzime în intențiile sale bune, în timp ce mama sa călca rufe.
teoria haideggeriană. ,,Dacă aș vedea pe cineva stând să se înece,
Pentru filosoful german, ultimul descendent scria adolescentul, m-aș arunca de îndată în apă, să-i vin
strălucit al “căii regale” platoniciene, subiectul nu este în ajutor. Dacă ar izbucni un incendiu într-o casă, i-aș
închis monadic într-o carapace ci se regăseşte de la în- salva pe copiii de acolo.
ceput (genetic) în lume. Subiectul nu este altceva decât Dacă ar fi cutremur, nu m-aș teme să mă arunc
rezultatul unei fiinţări oarecum inconştiente, care deve- între dărmături, pentru a salva vreo viață. Și apoi, mi-aș
nind conştientă se deschide spre sine, atingând stadiul dedica întreaga existență ajutorării săracilor din lumea
de fiinţă. Lumea nu este altceva decât totalitatea care întreagă…”
înglobează orice fiinţare şi o face posibilă. Ea repre- Mama îi spune:
zintă totodată zestrea posibilităţilor de a fi, are caracter – Te rog, du-te până jos și cumpără o pâine.
transcendent şi este luminată aprioric. Fiinţarea (da- – Mamă, dar nu vezi că plouă?
sein-ul) reprezintă latenţa lui a fi. Ea implică prezenţa
în lume şi libertatea, aşadar este specifică omului. În (Din pildele Părintelui Protopop Nicolae Șin-
această raportare dezvăluitoare la fiinţare se petrece o can, slujitor la Catedrala Mare Tg. Mureș)
irumpere a fiinţării omeneşti în întregul fiinţării şi astfel
fiinţarea ajunge la sine însuşi. Pe această treaptă onto-
logică se conturează constituţia de fiinţă, caracterizată
prin: faptul-de-a-fi-în-lume, faptul-de-a-fi-laolaltă-cu
29
Anul IV, nr. 14 ● Iulie – Septembrie 2019
30
Anul IV, nr. 14 ● Iulie – Septembrie 2019
Cât te iubesc, cât te-am iubit cu totul Iar eu, mult prea tânăr spre a îmbătrâni vreodată
Trăiesc bucuria ultimului val
E marea ca un legământ de valuri 26 iunie 2019
Pe care-l iscălești fără notar
Cu valurile ei ce nu știu carte Ce rămâne dintr-o iubire
Dar ritmic și lizibil scriu cu var
eram cu poetul Evtușenko, la Peredelkino,
Alb înspumat, turmă de oi mânată se lăsase de toamnă, frunzele-și trăiau ultima amăgire
De undeva de după orizont l-am întrebat, pe el care iubise atât,
Câtă iubire a-ncăput în tine ce rămâne, dacă rămâne ceva, dintr-o iubire
Deschide-mi, să te cânt, și mie cont
eram în casa lui de lemn, beam ceai
Mare pentru iubiri fără de nume sau poate vodkă, nu mai țin minte exact
Mare pentru bronzați și pentru blonzi poetul rus, devenit apoi american
Decont pentru fărădelegi postume m-a privit oblic, cu o privire supărată și lipsită de tact
Refugiu pentru lirici vagabonzi
din iubire poete, mi-a zis el tărăgănat
Primește-mă ca pe un prunc în tine revenit la cunoscuta-i melancolie
Cum ai primit poetul cela antic râmâne uneori un copil
Înot, promit, să trec Mediterana și, cel mai adesea, o poezie
Și să mă-ntorc pe spate din Atlantic
stau pe țărm, marea și-a pus cămașa ei de bronz
Iubita mea, femeia mea albastră argintat
Cu țâțe de meduze și de stânci e azi fără cute, netedă ca un cearșaf
Cât te iubesc, cât te-am iubit cu totul de pe patul unei camere de hotel
Și-acolo unde apele-s adânci în care nimeni, de o veșnicie, n-a intrat
Se face iară seară, pășim singuri un copil înoată, păzesc cu ochii distanța de
Eu pe nisip, cu pași de apă tu geamandură
Și nu știu dacă îmi rămâi sortită poeziile pot fi uitate, dimpreună cu poetul care le-a
Sau unul dintre noi se prefăcu scris
25 iunie 2019 dar pe copil uitarea, cu valul ei încruntat, ni-l fură
ce rămâne, ce rămâne,
Bucuria ultimului val
dintr-o iubite timpurie sau poate târzie
Pe fața mea arsă, de comete tăiată, un copil care te privește străin
Tu te distingi ca extrasă din vis și musai, nemuritoare, o poezie
Ești frumoasă ca luna, mult prea vag pistruiată,
Partea vizibilă din paradis 27 iunie 2019
31
Anul IV, nr. 14 ● Iulie – Septembrie 2019
Mestecenii fraţi
32
Anul IV, nr. 14 ● Iulie – Septembrie 2019
şi oamenii
şi mărul...
Din dor de Ea
Noaptea târziu
un câine lătra
prelung, a pustiu...
Apoi se-ngândura
Emilia DĂNESCU sorbind alene
din ceaşca de cafea.
Atunci Dumnezeu
a binecuvântat
33
Anul IV, nr. 14 ● Iulie – Septembrie 2019
ce va mai fi - se va vedea
şi ce ştii tu ce ştie ea
ce bate ursu-n tinichea
ce stă ascuns în cartea mea,
de undeva
de undeva
de lângă tăcuta stea polară
coboară
cineva care ştie
toate poeziile pe dinafară
Felix SIMA este o persoană galantă
şi îi cheamă pe poeţii
trandafirul de talie importantă
să le dicteze
pe masă îmi apare trandafirul neasistaţi de lume
într-un impuls ce nu l-am mai crezut poeziile pe care aceştia
îl strâng în mâini şi-i întreţin potirul le vor publica
când prima lui petală a căzut în viitoarele volume...
astfel se creează armonia
când prima lui petală a căzut dintre cititori şi literaţi
pe ochiul meu răsăritean deschis rău o duc doar
ocolul lumii l-am făcut poeţii neconsacraţi
în fantezii lucide şi în vis
sufletul lor nu e
în fantezii lucide şi în vis plat cum câmpiile
rămâne viaţa mea legată de a cui dar trebuie să-şi scrie
când stau o noapte lângă uşa ce s-a-nchis singuri
şi trupul meu ascuns e-n capul lui şi neştiuţi
poeziile,
când trupul meu ascuns e-n capul lui –
întreaga-mi viaţă pot de-acum să-o şterg drumul
dar să-l aşez pe umeri la iubită
întreg poemul trebuie să-l merg, drumu-aceasta-n pantă duce la cascadă
nu-ţi dăm sfătuire să ţi-l mai alegi
închinare (I) mai găseşte-ţi altă lungă bucurie
înspre care tânăr vesel să alergi
dar ce ştii tu ce ştie ea
din toată tinereţea mea drumu-acesta duce-n sânge şi-n durere
retrasă-n sine sub perdea drumu-acesta aspru duce-n bolovani
sub abur acru de cafea... doar în sens opus e drumul cel cu miere
doar în sens opus e drumul cel cu bani
şi ce ştii tu ce ştie ea
mă vindeţi cu un preţ în gând drumu-acesta duce într-un os de câine
ca pe tutunul de lulea căutat în noapte de un lup mişel
când mă vedeţi din când în când nu-ţi dăm sfătuire ca nici azi nici mâine
să-ţi înfrunţi puterea vieţilor cu el
şi ce ştii tu ce ştie ea...
soldaţii regelui Irod drumu-acesta este drumul de răscruce
cu săbii lungi cât o nuia drumul pentru gura măştilor de rând
mă aşteptau ascunşi sub pod ce se-aşează ziua pe o iarbă dulce
te respectă-n faţă dar la spate-ţi râd
şi ce ştii tu şi ce ştiţi voi drumu-acesta duce-n ceaţă şi ninsoare
pe câte drumuri am umblat împotriva florii care te-a născut
la câte bâlciuri mai de soi nu vorbesc aiurea şi nu caut soare
ce fel de câine m-a lătrat însă drumu-acesta este fără scut
34
Anul IV, nr. 14 ● Iulie – Septembrie 2019
35
Anul IV, nr. 14 ● Iulie – Septembrie 2019
istorie
frunză verde
foi de carte nu poţi să ştii cum trece-un an
toamna - iarna cum poate capul să gândească
sunt departe dacă nu stai cu un cioban
nici nu ninge sub o căciulă ciobănească
36
Anul IV, nr. 14 ● Iulie – Septembrie 2019
37
Anul IV, nr. 14 ● Iulie – Septembrie 2019
38
Anul IV, nr. 14 ● Iulie – Septembrie 2019
navigatori şi temerari
porniţi spre mine solitari
39
Anul IV, nr. 14 ● Iulie – Septembrie 2019
40
Anul IV, nr. 14 ● Iulie – Septembrie 2019
41
Anul IV, nr. 14 ● Iulie – Septembrie 2019
42
Anul IV, nr. 14 ● Iulie – Septembrie 2019
43
Anul IV, nr. 14 ● Iulie – Septembrie 2019
44
Anul IV, nr. 14 ● Iulie – Septembrie 2019
45
Anul IV, nr. 14 ● Iulie – Septembrie 2019
În oglinda străbună
...o – Valuri – înghiţiţi găluşca şi nisipul Lumii doar păruiala se vede că-i prieşte…
să nu-i cruţaţi pe cei ce-şi uită slipul
în larg se-aprinde – vast – Congresul de Corăbii: nu voi aştri prieteni – ci – doar – un strop de rouă
toţi Cavaleri-Matrozii poartă Săbii! să vină zâne bune – făcând Fântână nouă…
nu strig – nu vă cutremur – sunt numai o petală
opriţi – în turnuri – ceasurile vieţii în Colierul Florii – deci – o Lumină-Egală
culegeţi Ochii-nlăcrimaţi – din Mâlul Pieţii
...să nu vă prindă Sânziana dimineţii... nu voi nici duşmănia să curgă în bulbuci:
Raze aştept să-mi plouă – curat – de la uluci…
...Stele de Var se răstignesc Săgeţii e Sărbătoare-n mine – deci eu vă scriu o Carte
(...şi cad la pace cu boieri-bureţii...) vă-mpărtăşesc şi Slova – de ea toţi s-aveţi parte
...de-a mai rămas vreun vreasc – Inima voastră ce-i scriitorul – astăzi? – un biet însingurat
să-l ţină-aprins – la miezul nopţii – în fereastră... şi vrea izbândă bună – pornindu-se pe-arat:
Crist mână – cu blândeţe – trei lebede – pe filă
Vâsliţi – vâsliţi boreale-aurore – flăcăi Timpul îl îmblânzeşte în Cântecul de Milă…
…dar cine-ascultă Cântul? – cine se miruieşte?
vâsliţi – vâsliţi boreale-aurore – flăcăi lumii doar păruiala se vede că-i prieşte…
aprige – apele-i îneacă pe răi
voi sunteţi Cavalerii Spânelor Valuri
voi sunteţi legătura-ntre Ieri - Azi şi Mâinele: Cu tine – viaţă – recunosc – m-am ars
Maluri...
cu tine – Viaţă – recunosc – m-am ars:
voi – Cavalerii Nautici ai Apocalipsei m-ai tras în piept oricând şi cu orice...
voi nicicând poposit-aţi în Scripturi de Profeţi ...”să nu-ţi doreşti nimic – e idealul”
dar inima mea ştie unde cobolzii ascund Rana Lipsei dar n-am crezut să-mi cobori halul
dar inima mea ştie: prin voi – spre Noi Dimineţi!
piesă cu piesă – m-ai azvârlit în mlaştini:
vâsliţi – vâsliţi cu temei - spulberând Finală Vâltoarea din Şah Regal – iar am ajuns la baştini...
vâsliţi: înlănţuiţi de-orice ţărm – Asasin-Vânătoarea! c-un ochi de sticlă mă priveşte soarta
...va fi după Porunca voastră - şi-a Lui: la orice drum – îmi fură – senin – Harta...
46
Anul IV, nr. 14 ● Iulie – Septembrie 2019
„noapte” îmi strigă - -n orice punct – fiinţa Luntre tristă trece râuri
„faţă ascunsă-a Lunii” m-am cernit :
nimic din mine nu-şi mai vrea priinţa luntre tristă trece Râuri – Luntraşu-a pierit
al meu suflet – zbucium harnic – mult a hoinărit
până şi aerul din nări mi-a-ncremenit... cu o luntre părăsită – lumi am bântuit:
...escroacă Viaţă – nu vreau răscumpărare niciun ţărm nu-i cu priinţă – duhu-i ostenit...
ci doar un colţ de linişti – fără zare...
păsări – neguri – şi senilii aştri de ţărână
se înghesuie deasupră-mi – tot mai nezăbavnici:
La teiul vechi visez – mereu în curând – din preajma veche – nimic să rămână...
...nu mai sunt Învăţătorii – nu mai sunt nici Paznici...
la Teiul Vechi visez – mereu
şi-mi este silă – şi mi-e greu unda Râului de Fiere nu are oglindă:
că Teiul Vechi a fost ucis: şi priviri – şi amintirea – degeaba colindă...
nu voi urca în paradis... poticneşte gându-n bezne – ca un ciot în plauri
la Teiul Vechi mă-nchin – de-o viaţă duhuri de cenuşi se sfarmă – izbescu-se tauri...
n-are nici Trup – n-are nici Faţă ...printre lumi fără miresme – eu sunt Călătorul
dar numai Teiul m-a chemat: care – oricât rătăceşte – nu-şi află Izvorul...
la Dumnezeu des am urcat!
Renaştere
...stau – trist – lângă un trunchi tăiat
de oameni răi – de-un zeu blazat: cu pestriţe vânturi rele îmi petrec eu vremea
închipui şi-azi împărăţìi dispar păsări din lumină – iar copacii-şi plinesc lenea...
grele parfumuri şi frăţìi nu mai ştiu să număr stele – nici nisip de-oceane
nu mai eşti zeu – n-ai cunună: fugi de-aici – golane!
...nu te voi părăsi în iarnă
trup nu vei fi ce se descarnă alungat din lume-n lume m-aleg doar cu spinii
ci - Milostiv - Teiul Divin sânge-mi curge sub sprâncene – ochii-s albi cum cri-
la care necăjiţii vin... nii...
sunt vătaf de suferinţe – nu – însă – şi rege
...sălaşul meu e-Nchipuirea pipăi după-un foc năprasnic: numa-aşa m-aş drege...
iar Viaţă: cea de Tei - Dorirea
Credinţa-n Tei e Nemurirea... ...cântă – Greiere de Taină – noaptea mi-e deplină
...sunt Zeu de Trăsnet – nu bandit: am ieşit – cu preţ de sânge – din Cartea de Tină:
staţi – toţi – pe un' v-am priponit! stele-mi ard coaja de trupuri – mă scap de zădufuri
47
Anul IV, nr. 14 ● Iulie – Septembrie 2019
...”da – dar şi
Frumoşi-Feţii!”– ne
completară – tumultuoşi - de prin Adriana TOMONI
văzduh – de pe
ramuri de Ce este viața…
zbor şi de
stele – „băieţii” ... Rouă sorbim în primii zori de zi,
Încărcându-ne flămânzi de lumină.
La sânul mamei pacea o găsim,
Vis treaz Sprijin ne e tata, ținându-ne de mână.
48
Anul IV, nr. 14 ● Iulie – Septembrie 2019
Odihnă
Nu așa se moare...
Ca să te-așez, cuvântule, în mine,
Să te-odihnesc în trupul meu plăpând, Nimeni să nu plângă! Am plecat, de-o vreme,
Învață-mă repausul din tine, Dar n-am fost prezentă nici la moartea mea!
Să mi-l revărs în sufletul flămând, Dispărând răpită de furtuni extreme,
În prohodul lumii care pătimea...
Să-mi dormi adânc în oase și în carne,
Peste tristețe molcom adiind, Mi se sparge gândul sub cazmaua rece,
Să pot prin luminoasele-ți lucarne, Lovituri de brațe îi prind zbaterea,
Din pacea ta ușor să mă desprind. Eu ascunsă-n taina care mă petrece,
Dincolo de moarte-mi caut nașterea...
49
Anul IV, nr. 14 ● Iulie – Septembrie 2019
gândiți atât de tare încât vă aud din miezul însingurării Cântec cioplit
precum aud embrionii de grâu explodând sub țărână
iar pasărea… pasărea aceea care nu se vede Presari peste timp
dar cântă în inima pădurii ca în inima mea Praful fin scos de sub nasturii de argint
mă ascunde în propriul ei cântec Ce au primit spre desăvârşire
Credinţe şi iubiri, zori neatinşi de otrăvuri
Primul cântec cioplit, din lemn de cedru
50
Anul IV, nr. 14 ● Iulie – Septembrie 2019
51
Anul IV, nr. 14 ● Iulie – Septembrie 2019
Un singur fenomen * * *
Ţi-ar putea injecta antidotul
El poartă în inimă serul fericirii ziua, când olarii aşteaptă ploaie pentru topirea lutului,
Şi se află în depărtarea timpului cade în albastru tăcut fără vreo rezolvare,
Citeşte lucrurile în litera şi spiritul lor căci bătrâneţea-i ca ciocul de pasăre în spinarea omu-
Iar ţie îţi oferă doar concluzia lecturii lui,
Nu te poţi hotârî de partea cui eşti
A Domnului sau... n-am uitat nimic din ce îmi spuneai, n-am uitat apele
Căci tot peste lucrurile limpezi
Care nu investesc în sufletul omului risipite prin iarba unde păşeai stângaci
Dai ridicându-ţi chipul la vreo foşnire în noapte,
Nici acum nu-l cunosc bine poate cădea cenuşă din văzduh de atâta lună arsă…
Nu-şi dau osteneala să-l ridice
Din praful istoriei ziua, când vestea morţii a tras perdeaua în faţa lumii,
cade şi tot cade în mine ca nişte bănuţi de argint pe
clepsidra
din acea singurătate;
foşniri din alte timpuri se multiplică prin adâncuri de
albastru,
te văd alergând într-un tunel după un câine gigantic,
pe când altul ca tine citeşte poemele mele scrise în
spargerea clepsidrei
din aceeaşi singurătate…
Singurătăţi (2) * * *
m-aş putea apleca între înnoptare şi deschidere a mea perdele se zvântau în zare, o mamă-şi hrăneşte copilul
către tine, lângă o poartă deschisă pe care n-o va mai închide ni-
într-o noapte pe la doisprezece întunericul se făcea o meni
lumină orbitoare, decât moartea;
aşteptam la bibliotecă un portret din ciolane de vânturi stând aşezate în luminiş , desprinse din pământul
învelit într-un giulgiu şi îngheţat pe jumătate… moale,
curcubeu peste cărămizi aproape gata pentru citadela umbre de oameni din veacuri duse par întâmplări
unde sentimentele tale ce ar fi trebuit de mult uitate să fie de statornicia zile-
vor fi recompensate; lor
cineva doarme cu faţa în jos răzând la mersul de fur- de azi sau de mâine;
nici,
îi cade o aripă şi părul îi flutură în vânt ca pânze de co- ochi se zvântă în zare, orbii şi-au pierdut mâinile în
răbii spre nord şi sud… inima unora,
eu te căutam printre frunze moarte devenite mâini în unde nu este durere, poate le va fi mai bine pe acolo;
humus în colţuri de cameră vişinie cu ferestre negre şedeau
şi părul îţi flutura în vânt spre un văzduh crestat de trecători obosiţi
giulgiul aşteptat lângă bibliotecă, doar două minute;
dintr-un portret al timpului nostru schiţat de un pictor te confundam cu bătrânul cu toiag galben,
sărac, care acum se târâie într-un scaun cu rotile dintr- ce mă asculta în miez de noapte şi deschidea moartea
un colţ într-altul al văzduhului uneori înceţoşat… ca pe o carte;
oare sunt o întâmplare sau destin purtat într-un vis al
unui om-săpător de morminte? se făcea frig şi veneau corbi obosiţi tot în colţuri de ca-
oare voi fi umbra tâmplelor tale cărunte când nu vei meră,
mai fi? tu le albeai aripile şi şoareci îţi ronţăiau ochii;
doar acolo mai puteau să facă de gardă.
52
Anul IV, nr. 14 ● Iulie – Septembrie 2019
* * * * * *
pasărea cu şase aripi ieşea din ochi bătrânilor să echilibreze lumea?
şi intra în ochii copiilor, un ceasornic în axa rotaţiei cu bustul în nori
cineva tăcut aprindea focuri străine lumii acesteia, mai aruncă spaimă în lume, mulţi îl cred doar o bombă
venea câte un om cu ceas pus ca o glumă sau pedeapsă pentru un clopo-
şi se termina psihic, fără nici un motiv începea să iu- tar al lumii, ce oricând
bească femeia universală, ar anunţa trecerea spre altceva pe un curcubeu necre-
ce-i întuneca pe toţi pe vecie… zut
între timp deschizături în pământuri negre purtau popii de nimeni din oameni;
în răspântii de judecată, unul prindea un peşte şi voia mulţimi imense recurg la rugăciuni din ultimele cu-
fără ruşine să-l mănânce; vinte rămase;
pasărea cu şase aripi îl mustra cu privirea ciugulindu-i căi, ce duc spre patru colţuri universale, se tulbură spre
ochii… două;
pânze albe ce împlinesc alte cuvinte de nerostit pentru
e foarte fierbinte scândura pe care mâncam odată oameni;
melcişori cu scorţişoară tu îmi faci din mână dintre cuie şi lemne, mărul devine
şi ne uitam la stele să le vindem pe bilete pentru film; chiparos, îmi arăţi cu privirea cum s-ar clătina cerurile
şi ar lătra câinii,
pasărea cu şase aripi se aşază pe un chip de mort, îi - de ce mă priveşti aşa? -
pune o eşarfă cum acei ochi negri ce i-am iubit se fac străini mersu-
neagră peste una albă şi începe să adune zăpezile al- lui meu
bastre într-un ghem în singurătate…
cu care se joacă instantaneu copilul acesta venit dintr-
un bătrân mort intram odată pe un geam vechi să-ţi povestesc de cei
şchiopătând prin cimitire, căutându-se în timpul celor doi ochi negri,
două anotimpuri… ţi-aş fi spus de ei că acum sunt străini,
mai bine eram moarte…
pasărea cu şase aripi s-a întrepătruns cu pasărea de lut.
o banderolă neagră poartă la brâu cerul scuturându-şi
* * * carapacea,
mai demult un vânător se opri la o poartă veche de înfricoşător pregătit pentru război cu cai şi păsări săl-
când lumea, acolo o pânză batice;
alb- gălbuie înlănţuia mii de ceasornice peste clopote se tulbură ochii străini tânjind după dragostea ce odată
asurzitoare, le era purtată;
acolo degete de copii se făceau ziduri peste oameni;
nevăzut mă strecuram ca prin nişte intestine în agonie şi… găuream infinitul cu mari maşinării fizico-astro-
fără de cuvinte, nautice
mâncam dintr-o pâine întărită, eram un altul pentru să te pot găsi, dar nu era decât plânsul meu din singu-
crăpăturile de stânci rătate rămas
dreptunghiular-triunghiulare, acolo leproşii chemau şi în vremurile acelui turn…
orbii pentru liniştirea apelor…
mai demult un vânător îşi căuta ecourile umbrelor de tu îmi faci şi acum din mână, cobori cu un alt mort în
vuiete şi strigăte, spate
mă înfrunzeam în nepătrunsele trupuri ale celor morţi undeva unde numai eu ştiu că se fac miracole
vii, şi mă asculţi noaptea întrebând de acei ochi negri de-i
vulturii îşi anunţau retragerea. mai iubesc
dacă s-ar duce vreodată.
* * * * * *
copii cresc, descresc în acelaşi timp, mă sting în fum de zori sub un copac,
bastonul şi pălăria rămân lângă umbra trupului tău câteodată mă mai urca cineva la cer pentru câteva mi-
într-un pat ce nu mai spune nimic, nute
pe un geam spart intră corbii şi ung pereţii cu un gal- şi-i vedeam pe cei ce muriseră recent sau mai de mult;
ben mă odihneam gâfâind de teama ce creştea în mine,
al pădurilor de toamnă, toamna aceea când altul s-a dădeam mâna cu câte un muzician:
născut răzând „ am să-ţi arăt izvorul din care ţâşnesc aceste păsări
că vrea să echilibreze lumea. cu multe perechi de aripi!”
53
Anul IV, nr. 14 ● Iulie – Septembrie 2019
54
Anul IV, nr. 14 ● Iulie – Septembrie 2019
55
Anul IV, nr. 14 ● Iulie – Septembrie 2019
Sărutul de pe ceafă
56
Anul IV, nr. 14 ● Iulie – Septembrie 2019
sub crusta rece a inimii pescar [ratat] amator de scufundări în lumi acva-
pulsații grele mi se zbat pe aripi tice abisale
în zborul greu de semizeu...
am tras la mal plasa cu marea mea
Alchimie am prins vreo doi nori și o rază de soare
printre ei se cuibărise și un curcubeu
umbre pășesc tăcute lângă mine undeva între ochiurile ei se vedeau
plaja e trasată infinit până la celălalt hotar câteva stele de mare și
simt răzvrătirile întunericului în adâncuri un căluț (tot) de mare
de-acolo încep visele tari ce miros a tine cochilii de scoici mă priveau cu ochii sticloși
nu va fi furtună, doar rostogoliri de valuri cu ele voi asculta pescărușii și valurile (când voi uita
ce vor risipi gânduri efemere parfumul mării)
până la capătul adăpostului nocturn m-am opintit mai tare
unde ne răstigneam cândva carnea și sufletele mi-am înfipt mai bine călcâiele în nisipul mișcător
și am tras la mal plasa cu marea mea
eu am rămas aceeași m-am descalificat
întinde mâna, mă poți atinge n-am prins nimic pe plac. nicio sirenă, niciun Nep-
glasul din întuneric te strânge, te îmbrățișează, te dez- tun…
golește în plus pe fundul plasei
urechea ta ascultă înspăimântată s-au încâlcit niște doruri, un zâmbet, lacrimi cât cu-
e sclavă fascinată gurii mele ce se destăinuie în tăcerea prinde ( ba de fericire, ba de tristețe), o îmbrățișare
spartă luuuuungă și un „adio” inutil.
ceasul chinuit de ani se naște acum
între noi. Pentru aflarea lui ne-am născut azi Vreau!
- izvor de foc nelegiuit, întunecat-
trenul trece, năluci cu aripi ude plutesc goale să fiu o scrisoare către Dumnezeu
peste poduri cu brațe și picioare goale și ele o aripă de înger
aerul e otrăvit un coup de foudre
îmi auzi strigătul, dar nu te ridici să-l sprijini; un copil al florilor
Nu mă atinge, nu mă atinge!... hârtie de colorat
Nu mă striga, nu mă striga!... o evadare din rutină
te scuturi obosit și gol, cazi moale în vârtejul timpului libertate adevărată și trăită
cuvintele șuieră pe deasupra întunericului open windows
niciun vis nu se zbate sub pleoapa ta memorie fotografică
bestia luminii se întunecă în privirea ta o hoață de suflete
ești prins în goliciunea ta, nu te poți trezi un brad frumos și înalt în bătaia vântului, singur și pu-
nici (împreună) nu poți înainta ternic
eu trăiesc, tu doar (supra)viețuiești așa... un geamantan verde (larg deschis)
să mă strângă cineva (tare de tot) în brațe
perspectivă apropieri
scurte clipe și lungi iertări împreună
în viziunea mea să-mi amintesc pas cu pas ce am uitat
într-o altă logică o inversare stupidă a (ne)vinovăției
străină de glorii dubioase să uit că mă doare un colț din dreapta al ușii mele de
și mai puțin meschină cercetaș lucid și încă în trend
m-aș ghemui într-un colț de lumină să iau temperatura rândurilor înșirate pe pielea gându-
(înfrigurată și sceptică) rilor (uneori) sterpe și (alteori) deșucheate
ca să visez o vară fără sfârșit să-mi vindece în vreun fel (careva) nepotrivirile cu
cu gândul la tine mine
cred că doar așa să zidesc o clipă în zidul cetății de sticlă, măcinate de
m-aș mai putea întoarce în mine… frământări decolorate
să nu mă credeți doar să mă iubiți
[și lista poate continua așa la (ne)sfârșit]
57
Anul IV, nr. 14 ● Iulie – Septembrie 2019
58
Anul IV, nr. 14 ● Iulie – Septembrie 2019
59
Anul IV, nr. 14 ● Iulie – Septembrie 2019
60
Anul IV, nr. 14 ● Iulie – Septembrie 2019
61
Anul IV, nr. 14 ● Iulie – Septembrie 2019
62
Anul IV, nr. 14 ● Iulie – Septembrie 2019
Recunoscuţi de împăraţi
Ce-i preţuiau la sărbătoare,
Mă bucură aceşti doi fraţi,
Cu limpezimi de reci izvoare.
63
Anul IV, nr. 14 ● Iulie – Septembrie 2019
64
Anul IV, nr. 14 ● Iulie – Septembrie 2019
Mi-e țară…
Să trec iar Carpații ca-n veacul de glorii Tăcută zi în cimitir și-n stradă,
Nu aș mai vrea, dar iarăși mă tem de osândă Cu teii ce-și aprind romantic floarea,
Că nu am păstrat rodul atâtor victorii Un clopot trist străbate-n dungă zarea,
Acum când ei stau ca vultanii și rechinii la pândă. Iar notele-i se sting rănite-ntr-o livadă.
65
Anul IV, nr. 14 ● Iulie – Septembrie 2019
66
Anul IV, nr. 14 ● Iulie – Septembrie 2019
O caut plictisită, 4
Pentru că e mereu aceeași, Copiii minune,
Peste Timpul muribund, Plâng noaptea de ciudă
Incoloră și placidă, Că proștilor
Niciodată încercând Le strălucesc ochii
Măcar puțin, puțin, Sărutându-și iubitele…
Doar puțin,
Să ardă.
Aș vrea să întind mâna,
Să prind din urmă adieri,
Învechite adieri
Tremurând rușinate
Peste trăiri haotice,
Sentimentale, vinovate,
Depășite de toate aceste zile
Banale
Și atât de bătrâne,
Atât de comune încât
Reușesc să mă sperie.
Chiar mai rău decât plictiseala,
„Grâu păzit de maci...”
Spaima își ascute ghearele
În hainele albe care
67
Anul IV, nr. 14 ● Iulie – Septembrie 2019
Banalul luminii de a fi
Las cuvintele în grija poeților cu tâmpla înălțată până în stânga și în dreapta munți de noroaie
la stele. munți de aripi retezate și urme hidoase de șarpe.
Eu doar mă joc din când în când cu ele ca și cum aș
amesteca piese lego în râu. O ceată de îngeri livizi
dau mormane de arginți deoparte
Numai ei știu mângâia sânul nopții până simt cum li se alta mână înspre cer o turmă de miei
zbate sub degete cu inima însângerată.
o inimă de fluture. Cum în taină bătăile ei alunecă pe o
coapsă de femeie mai adâncă decât Groapa Marianelor
ușoară la fel ca aripa ce-o acoperă. Numai ei știu cum îmi pare viața îmbrăcată
să îmbrace într-o mantie strălucitoare de paiață,
cerșetoarea de la colțul străzii în falduri străvezii s-o moartea pe cruce mult mai înaltă.
prezinte în zorii zilei zeiță.
Să se dea de ceasul morții pentru a înnădi din fire de Mă strecor tăcută ca un cadavru
păianjeni moartea rânjește în pantoful roz
cele mai grozave povești. Să le urce pe cel mai înalt prietenii în care am crezut
vârf lustruiesc de zor.
din Carul Mare și-apoi să le lase să cadă stârnind fiori
în ninsori. D-e-m-n-i-t-a-t-e
Gustul de fructă mălăiață va cuprinde și râurile
neatinse de vreo poamă zemoasă. Am o tijă de treizeci
Aromele vor înnebuni pădurile de mesteceni. de centimetri
Aerul va fi străbătut de un murmur de păsări. de oțel în spate
Candele vor părea că se aprind din piepturile lor nu-mi permite
în timp ce căprioarele vor aduce primăverile mai să mă-nclin.
aproape.
Da. Poeții știu primeni cu sufletul lor stelele, luna, fe- Nu mai strig.
meile... Nu mai blestem.
Chiar și lumea de vor o pot schimba într-un fagure
uriaș Am înțeles în sfârșit
din care mierea ar curge neîncetat ca un rai împrumu- că-i cea mai
tat. înălțătoare cruce
dată-n dar de
Rezemată de garduri durerea adună în clepsidre Dumnezeu.
umbrele celor care trec mereu.
Eu stau mirată pe buza mormântului meu. Ierburile
cresc
dar mă încăpățânez să învăț un greiere să cânte
în timp ce mută un munte de cenușă în inima mea.
68
Anul IV, nr. 14 ● Iulie – Septembrie 2019
69
Anul IV, nr. 14 ● Iulie – Septembrie 2019
segregare
70
Anul IV, nr. 14 ● Iulie – Septembrie 2019
este greu să mă desprind îți zic în mine un copac crește de ceva vreme
gândurile tale mă țin strâns
ți-au devenit gheare pe care le-nfigi internetul și-a devorat ultima conexiune
în mușchiul cordului poemului nostru când mă deconectez lumina-mi apune gemând
eşti ca o stație spațială
lovită de un fascicol solar străzile se risipesc în aburul nopții
gata să facă implozie dintr-o carte Eliade-mi face contagios cu ochiul
de care trebuie să mă eliberez miroase-a Indie virgină-n aer
dar nu-ndrăznesc hățișul de oameni cu lianele lui
inima prinsă într-o pânză lipicioasă de păianjen
știi bătălia Armaghedonului abia acum începe sunt incapabilă să mă eliberez
odată cu reintrarea în atmosfera banalului cotidian
în mine un copac crește de ceva vreme
iarba încă nu știe ramurile-mi ies prin piele
îmi devin rădăcini
iarba încă nu știe când o călcăm
cu sufletele bătătorite se făcuse târziu în miezul ierbii
cum este să te lepezi de orice pasăre
doar pentru a deveni tu însuți zbor câteodată nu mai am loc în poveste și atunci plec
pentru o singură zi să-mi caut alt sens
de mare iubire
pe undeva cineva își întinde viața la soare
viitorul îi anină totuși sămânța la fiecare cinci minute de tristețe i se prelinge
doar pentru că din aceasta a încolțit câte un vers de clorofilă din tiv
verde lacrima mă furișez printre ierburile înalte ale Căii Lactee
să desprind metaforele ce flutură
ochiul păsării udate de ploile bengaleze-
mi se pare că ne potrivim
am cusut pe dinlăuntru
ochiul păsării - de cealaltă parte a drumului un câine costeliv
prizonieră acestui morman de celule asemănător sufletului meu
o poiană cu portocali așteaptă merindea stăpânului cum nebunul
și o lacrimă sanaxul la schimbul de tură
din care să adap stelele hămăind târâșul meu atins de alicea timpului
însetate de poezie
să-mi vindec aripile de insomnii se făcuse târziu în miezul ierbii
întunericul îmi intrase în ochi
arca lui Noe reinterpretată Shiva mi se furișase mandală prin vene
dimineața ca-ntr-o poveste pe umăr într-un colț uitat de lume înfășurat în mantia unui
o ciocârlie cu glas roşu poem
și aroma unui zâmbet pe obraz altcineva vorbea în gând în sanscrită
dacă tu ești Dumnezeul cuvintelor
iubesc clipa asta orientează-mi viața în alt sens
de fiecare dată cu o viață mai mult Eli! Eli!
71
Anul IV, nr. 14 ● Iulie – Septembrie 2019
singura frânghie de siguranță să-mi fie liana scursă din Național de Literatură „Eminescu la Oravița”, ediția XXX,
ochii lui 2018; Premiul de excelență pentru întreaga activitate literară
dar nu eram a anului 2017, acordat de Cenaclul „Mihail Sadoveanu”
dinConstanța; Premiul II pentru volumul de poezie „Cinci
degete”, Festivalul de Literatură și Floclor „Armonii de
lumina se cambra aripă de acvilă deasupra noastră
primăvară”, Vișeul de Sus mai 2017. Premiul special al
despicându-ne cerul în felii juriului pentru volumele de poezie „Semantica luminii” și
lumea se învârtea precum un titirez în jurul coastei „Cinci degete”, la Festivalul de Poezie Religioasă
din care curgea câte-un vis „CREDO”, Mănăstirea Lăpușa, 2017. - Premiul special
la fiecare cinci minute de pierdere de suflet pentru poezie, la Festivalul Internațional de poezie „Renata
pipăiam viața să-i memorez hățișul lipicios și Verejan”, ediția V, Chișinău 2017 etc.
mă nășteam Referințe literare: Radu-Ilarion Munteanu, Petre Isachi, Felix
de undeva de foarte departe Nicolau, Ionel Bota, Ion Roşioru, Ovidiu Dunăreanu, Marius
se auzea glasul pruncului Chelaru, Lucian Gruia, Liviu Comşia, Marin Ifrim, Sorin
din burta uitării Roșca, Petre Rău, Cezarina Adamescu, prof. Univ. Dr. Olga
Duţu, prof. Dr. Anastasia Dumitru, prof. Dr. în filologie
uguind precum poezia care începeam să devenim
Nastasia Savim, prof. Lazu Aurora, prof. Guner Akmolla,
Elena Gheorghe, Virgil Andronescu, Ottilia Ardeleanu,
tendințe Valentina Bișog, Dumitru Dănăilă.
72
Anul IV, nr. 14 ● Iulie – Septembrie 2019
Îţi las, iubite, toţi anii tinereţii Măicuţă, steaua vieţii mele,
Preţuieşte fiecare clipă din ei, Ce luminezi al meu destin,
Nu te-ntrista căci povara bătrâneţii Îmi făureşti cu drag modele
O iau cu mine pe muchie de condei. Şi-mi dăruieşti harul divin.
Noian de dulci amintiri îţi las, iubite, Din boltă aştri îmi culegi
Hrăneşte-te cu ele din noapte până-n zi, Lampadare-n miez de noapte,
Chiar dacă unele din ele sunt cernite Cu-alaiul lor să mă petreci
Tu dă-le suflul magic, fă-le să pară vii! Pe-aripi de vis, cât mai departe.
Îţi las banca din parc pe care ne iubeam, Cu fir de borangic îmi ţeşi
Soarele, luna, marea, ultimul amurg, Cărarea vieţii spre lumină,
Oaza melancoliei în care ne-oglindeam Iar zeii lumii neînţeleşi
Făuritori de visuri ghidaţi de Demiurg. Îmi apără soarta divină.
Îţi las felii de suflet în pojghiţe subţiri Străjuiesc pe plaiuri îmbibate de dor
Cât să-ţi ajungă pentru viaţa toată, Ancora omenirii atârnă de ele,
Mireasma lor să-ţi pătrundă în simţiri Îmi înec versul în pocale de-amor,
Să vezi ce-nseamnă dragostea adevărată. Înot în oceanul slovelor mele.
Îţi las cerul plin de stele căzătoare Măicuţa mea, frumoasă femeie,
Priveşte-n întuneric semnele astrale, Pe-altarul iubirii te etalez,
Şi cea care licăreşte cel mai tare Să-mi fii muză în condeie
Să te-nvelească cu colţurile sale. Prin rime să te venerez.
73
Anul IV, nr. 14 ● Iulie – Septembrie 2019
Un albatros se zbate haotic în oceanul sufletului meu Sufletul mamei, poiană cu flori,
Se izbeşte sălbatic de pereţii temniţei cu miros greu, Ce sălăşluieşte binecuvântări creştine,
Se pare că nu sunt singura care va pieri-ntr-o zi de joi Emanând discret în cele patru zări
Suntem suflet în suflet şi-adâncul ne trage pe- Parfumul sentimentelor diamantine.
amândoi.
Sufletul mamei răspândeşte lumină,
Nu te mai zbate căci mai multă durere-mi pricinuieşti, Simţiri ancestrale într-un univers paralel,
Cu ascuţişul aripilor frânte rănile crunt mi le adânceşti, Îndatorat, încontinuu plăteşte chenzină
Potoleşte-te şi-nţelege odată că asta este soarta noastră Destinului zbuciumat ce se zbate rebel.
Plecăm într-o lume în care marea e neagră, nu albastră.
Sufletul mamei de muchia speranţei
Vreascurile Universului, zălude, ne ţin strâns Îşi atârnă suflul ce viscoleşte-auster,
îmbrăţişaţi, Trăirile le-ancorează pe portativul romanţei
Oazele deşertului, demente, ne privesc cu ochii Dansând prin nămeţii anotimpului efemer.
bulbucaţi,
Hăul se deschide-nverşunat încercând să ne Sufletul mamei zdrenţuit ce tresaltă
ademenească Când un odor din iubire a zămislit,
Spre sevele pământului care se luptă să ne- Se-aşează-n palmele Domnului ca ofrandă
mpăienjenească. Pentru ca pruncul ei să nu fie oropsit.
74
Anul IV, nr. 14 ● Iulie – Septembrie 2019
75
Anul IV, nr. 14 ● Iulie – Septembrie 2019
76
Anul IV, nr. 14 ● Iulie – Septembrie 2019
Iertare...
77
Anul IV, nr. 14 ● Iulie – Septembrie 2019
Ne-am abătut nevolnici din calea pocăinţei Negura ploii reci ne-alunecă-n târziu
Ne-am rătăcit fiind păcătoşi pe calea neştiinţei Şi niciun fulger nu mai luminează
Vreun sentiment ce s-ar dori să fie viu
Dar iartă-ne Stăpâne şi-ndreaptă-al nostru drum Prin dragoste spre o conştiinţă trează
Făcând ca viaţa noastră să nu se termine în scrum
Prin milostiva-Ţi voinţă, iubirea Ta de căpătâi Poate doar roua din palide dimineţi
Scoate-ne din stricăciune la starea cea dintâi... Să mai revigoreze din căderea noastră
Prin toboganul învârtitei noastre vieţi
În zori de zi... Şi-un soare să răsară la fereastră...
78
Anul IV, nr. 14 ● Iulie – Septembrie 2019
79
Anul IV, nr. 14 ● Iulie – Septembrie 2019
Amprente
80
Anul IV, nr. 14 ● Iulie – Septembrie 2019
Avatar Catarsis
Iubiri în melanj,... la venirea pe lume a fiecăruia din sat, Chiar dacă samuraiul singuratic deţinea cele 42 de
Bătrânele considerau naşterera ca pe-o corvoadă secrete,
perpetuă, din Cartea celor cinci cercuri, nu ştia că-n calea sa o
Câte-un grifon aducea un maldăr de flori lăuzelor, va-ntâlni pe ea,
Taţi încercaţi în luptele tendenţioase ale noii familii frumoasa Dalia, stăpână peste ronini - bărbaţi ca
Înghiţeau gogoşile moaşelor - cum că pruncii le valurile - pe care îi iubea
seamănă - şi-apoi îi abandona pe câmpul de luptă al unor gheişe
Şi îşi strângeau în taină odraslele concepute pe câmpul cu inimi şpriţate,
de luptă, ce vroiau să se facă vestite în insule prin câţi samurai
Conştienţi fiind că doar în simbioză vor avea parte de au îngenuncheat -
avatar. incluzând idei, emoţii dosite într-o putină aruncată într-
o mlaştină desecată.
Capriciile tinerei
Temisei Personalitate şi interese, cui să-i mai pese de aşa ceva,
când s-a ivit ea, vestita Dalia, în calea celui mai faimos
Lună albă, lună plină, raze de lumină, samurai
modele şi structuri de limbaje, baraje, şi-a început să-i depene legende despre shogun,
iubire nespusă, indusă de noapte în şoapte străbunul cel mai străbun
ce dispar în eter, de parcă leru-i ler ce a lăsat în urma sa oraşe de mărime mijlocie,
nu ar fi existat niciodată caligrafia pe mătase şi hărtie,
pentru-o maică preacurată. dar şi copişti, restauratori, vestigii, fragmente dintr-un
bioritm identificat
Sevraj, mâini împreunate pentru rugăciune... cu figurina din situl Ebisuda sau laviul din cererea şi
- Mai spune-mi înc-o dată copile consumul de apă,
de ce ai plecat să contempli crini galbeni de la fundaţia bolţii în arcadă, perdele de fum, sisteme
în cloisonne peruan, de frână
ce musteau pe-o hârtie gri deschis, pentru o mână de bărbat adulat de ceilalţi rai-samu-rai,
vărgată, iar florile de culoarea fundamentală dar robit
a spectrului solar reprezentau trocul pentru o tânără în ceasuri de control de o inimă din sticlă gravată, ce
incandescentă, indecisă, dichisită, trăia claustrată
ce ducea mâna la lornion, preocupată într-o pagodă imaginară şi îi vorbea în versuri derivate
de-o eşarfă din tafta, ce foşnea ca frunzele căzute despre dragoste,
pe potecile uitate într-o pagină de carte, filantropie, cumpătare, însă toate erau vorbe goale căci
aruncată hăt, departe. în Cântarea Cântărilor,
el, samuraiul singuratic, a înţeles că Dalia i-a fost sortită
Nepoata mi-a zis: nu-s vorbe de scris, fără ca ea
e o-ntrebare ca oricare alta - ce e când în vis să-şi fi dorit să fie şi iubită.
iubitul ţi se transformă într-o perie de sârmă,
cu mâini ca şi cleoambele din lemn de cedru Când bate toaca...
adus de Sânmedru?...
Când bate toaca şi cerul scoboară pe pământ miros de
Sunt fiică a acestui pământ, sunt floare de vânt, smirnă,
Măicuţa m-a abandonat într-un ţarc din căpătat, Mă gândesc la toţi ai mei, cei care nu mai sunt,
într-o zi de Sânziene, când pe-afară, dar s-au transformat în scântei de lumină pentru un su-
pe la genele nopţii sidefate, dansau într-o doară flet plăpând
Ursitorile venite cu sfială să-mi prezică viitorul...
81
Anul IV, nr. 14 ● Iulie – Septembrie 2019
82
Anul IV, nr. 14 ● Iulie – Septembrie 2019
Ce se ghida după steaua polară, Să fie hrană pentru găinile cu gâtul gol, ce jucau, la
Dar ea îndoctrinată la școala femeilor savante, demisol, Nu te supăra, frate!,
Se uita la el ca la filmul Tout feu, tout flamme și îi spuse Disputându-şi cocoşul moţat ce-a fost adus din alt sat,
în șagă de la altă poiată,
Că steaua polară e o stea căzătoare și că ea nu va fi Care se dădea grande printre surate, pân’ ce-a venit o
Penelopa pisică hămesită
Decât dacă el va fi gladiatorul. Şi le-a povestit pe-o bucată de clisă, adusă de-o
narcisă,
Ieri, azi, mâine Cum craiul moţat a scăpat de cuţit când ai lui l-au dat,
fără garanţie, în gostie.
- Ascultă!, zise el, azi te iubesc,
mâine nu ştiu de-am să fiu, Cerul din inima mea, decând mi-au pus microcipul,
însă azi, te doresc! Simt că-i un led într-o mulţime vidă, din ograda în
- Azi sunt a ta, zise ea, care
ieri nu ştiam de va fi aşa, Priveam cândva cum se înălţă spre verde porumbei
mâine nu ştiu ce-am să fiu, albi,
dar acum sunt a ta! Cu coada roată, ce duceau în cioc smirna, crenguţa de
laur
- Ascultă!, zise el, mugetul mării-n furtună, Şi borangicul depănat de zor ca de pe mosor, de pe
catargele, vezi cum se-adună, gogoşile opărite
cântând disperarea Ale viermilor de mătase, de maica ce stătea gârbovită
căci n-au întâlnit nici o Circe peste cratiţa ciupită,
ce-ar fi putut să le dea dezlegarea? Pe o tindă buimacă, dintr-o casă ruginită, care în co-
- Taci!, zise ea, marea a amuţit, pilăria mea părea palat
tânjeşte după Fata Morgana, Cu turle ce sclipeau în soare, de la mare depărtare şi
pierdută într-o zi de sărbătoare, mă făceau fericită
sedusă de Soare... Când mă jucam cu cerul din lacrima mea.
Taci!, zise...
Marea de iluzii
- Plângi?, întrebă ea, lui Ben din Ciudanoviţa
plângi dragostea nostră pierdută-n
picături de sânge, - Ce-i viaţa fără regrete, băiete?...
din unda albastră a serii, Nu aveau prea multe să-şi spună
plecată demult cu năierii, atunci când s-au întâlnit pe muntele vrăjit,
Plângi, dragostea noastră – cu mure răscoapte şi vrejuri încolăcite pe-o harpă
lacrimi sfioase la poarta uitării? născocită dintr-o daltă şi-o navă naufragiată
- Plâng, zise el, în marea de iluzii nespuse.
dragostea noastră furată
de cei ce n-au iubit niciodată - Unde-s florile de rapiţă de culoarea murgului
şi fac numai mătănii! ce venea să bea apă în răstoacă, din pumnul tăicuţului
ce se odihnea pe o lespede şi privea florile
- Vom plânge!, grăi ea, de corcoduşi răsăriţi printre blocurile părăsite,
când tu vei avea pe o alta, lipsite de larma băieţilor ce benchetuiau la lăsarea serii,
iar eu voi fi cu un altul când minerii ce scoteau uraniul din craniul bătrânului
şi numai în vis ne-om vedea... ce stătea pe o cremene, încercau s-adoarmă
Poate că mâine vom plânge, cu mâna pe-o lampă şi cu crisparea celui care ştie că
dar acum sunt a ta! mâine
- Ascultă!, zise el, azi te iubesc o să răstoarne vagoane de piatră într-o apă tulburată şi
mai mult decât ieri, plumburie,
dar mâine, te voi iubi ca şi azi! dar mai ştiu şi că va veni omul negru, cu cască,
să ceară talanţi de pomană, de vor să mai vadă
Joc de copil lumina stelelor înşirate pe salbă şi apele dintre vârtoape.
83
Anul IV, nr. 14 ● Iulie – Septembrie 2019
Răsărituri incandescente
84
Anul IV, nr. 14 ● Iulie – Septembrie 2019
85
Anul IV, nr. 14 ● Iulie – Septembrie 2019
86
Anul IV, nr. 14 ● Iulie – Septembrie 2019
87
Anul IV, nr. 14 ● Iulie – Septembrie 2019
Vine un trecător
şi se chinuie
să stingă focul din athanor:
mi-ar arde fără să pregete,
de-ar reuşi,
pielea mincinoasă,
solzoasă,
lunecându-i pe sub degete,
blestematul meu veşmânt,
doar pentru trupul mărunt
ce i-aş dărui...
Passionaria STOICESCU
În flăcări iar se face frig
Poeme alchimice şi visul strigă,
şi eu strig:
1 „Dar sufletul,
Sub celălalt cer sufletul meu uriaş,
cui îl laşi,
Pentru setea de-o viaţă cui îl laşi?”
beau ceaţă, ....................
vorbesc nespornic cu tăcerea Aici visul se luminează.
jinduind Mângâierea...
Sunt singură şi trează...
Sub celălalt cer În noapte se aud paşi
dărui fără să cer, şi doar ecoul reverberând:
cu celălalt soare „Laş, laş, laş...”
luminez
şi nasc 3
şi ning În chip de grai
şi inventez
desigur, Mângâierea... Muşc mărul... Simt că-n fruct e rouă
ca-n vremea florii din eden
O chem de nicăierea şi-n cerul gurii mele plouă
în chip de copilărire târzie, cu îngeri galbeni, de polen.
de preludiu a toate
fără finalitate Muşc luna însăşi – păzitoare
ş-aud melosul sadic şi crud peste mirarea dată-n pârg
din „Boleroul” lui Ravel sau un rotund obraz de soare
şi gust amar dulce-amar către amurg.
demersul de-a-ncepe
şi-a nu ajunge la vreun hotar
ca-n trista bucurie, Muşc fructul... Şi-ncifrat vorbeşte
ca-n Poezie... făptura lui în chip de grai
despre poftit, despre lumeşte,
2 despre gonire, despre rai...
Sunt salamandră
4
În vis joc un joc: Ca unic simţ să ai doar focul
sunt salamandră
şi de bunăvoie sar în foc, Să cunoşti
dar ce blestemat jar! prin cenuşă
Mereu de una singură sar... tot gustul nimicniciei,
să nu-ţi fie
niciunde locul,
În flăcări brusc se face frig:
din gerul focului tot strig, ca unic simţ să ai doar focul,
strig, combustia lui bizară
strig... cu limbi jucăuşe,
88
Anul IV, nr. 14 ● Iulie – Septembrie 2019
Bătătorită e demult cărarea Sufletul ţi-a rămas agăţat, undeva, între tine şi cer.
şi nu văd...Nici o zare nu m-amână. Ninge iubirea,
Albeşte trist pe trupul meu ninsoarea acoperindu-ne inimile cu fulgi mari,
şi nu văd...Pacea ei nu mi-e stăpână. printre hainele parfumate simţi intensa trăire,
printre sincope, doar regăsirea trupurilor.
Simt viaţa pipăind-o pe încetul, Astăzi, o parte din tine s-a risipit undeva.
doar de la soarele lăuntric...Oarbă, Şi ieri cum te-ai simţit?
e altul pentru mine alfabetul Mai aproape de viaţă, mai aproape de moarte,
acelei limbi făcute să mă soarbă Mai aproape de tine, mai aproape de mine,
În paşi de dans
şi altfel năpădeşte cu aldine - prin timp înlănţuiti – valsăm,
în calea mea, poemul de-a risipa... zâmbind, într-un balans continuu treci prin viaţă.
Eu doar prin mângâiere pot reţine
culorile, miresmele şi clipa. Mai aproape de viaţă, mai aproape de moarte,
Mai aproape de tine, mai aproape de mine,
Muguri de ochi cu soartă de trezie Ne separăm de lume,
ascund în palmă prin ciudate linii... alegem culorile, ne pictăm tabloul.
Nu mă purtaţi de mână...Cântul ştie Nu-ţi fie frică, ia-mă de mână, iubeşte clipa!
răscrucile şi tainele luminii...
Într-un amurg al zeilor perisabili, al unei iubiri
pierdute de destin,
dragostea biruie timpul şi spaţiul.
Într-un peisaj îngheţat, povestea venită
din lumea reală şi vie
aduce fiorul iubirii eterne.
Rămâne aici doar până
ce-şi duce la bun sfârşit legământul.
Mai aproape de tine, mai aproape de mine – Cine-mi redă acest tainic parfum,
acest dar fără rădăcini?
„Iar degetele mele, de departe, Pe drumul început din nostalgie, devenit pas,
se vor împleti în părul tău " devenit dans, devenit zbor şi timp,
Ismail Kadare devenit tăcere,
zi şi noapte, trecutul uimeşte
Oamenii sunt pereni, aburul prezentului unui timp de-amintire,
din seva lor vor renaşte noi forme luminoase! unui timp de regăsire, unui timp de uitare...
Muşti din azur. Pe un bob de grâu, – Dincolo de trup este adevărul!
roua a impregnat rugăciunea sufletului, Sub cerul nostru, cuvintele nasc inscripţii
Prin timp, ecoul străbate dorinţa albă a iubirii. pe pietre, pe frunze, pe petale,
pe drumul unde zefirul le risipeşte...
Paşii tăi spălaţi de valuri am să ţi-i îmbrac în flori, ( cu pietre arunci în mare,
flori ce cresc pe-aceste maluri! pietre verzi, roşii, albastre,
În fiecare, omul îşi lasă bucăţi din suflet. pietre lucioase, pietre rotunde,
Printre clipele trecătoare, mesageri ai luminii în multe cercuri concentrice undele se pro-
ne însoţesc, prin viaţă, pagă... )
89
Anul IV, nr. 14 ● Iulie – Septembrie 2019
– Toate pornesc de la un punct spre centru! Două aripi în zborul spre lumină
Dincolo de marginea vieţii,
orice desprindere naşte un început uluitor. Privim, de multe ori, cu ochii mari la stele,
dar ele privesc, la noi, vreodată?
– Sub clarul de ceas al liniştii albe, Cu tine se-ntâmplă ceva, o viaţă de om!
construcţia din petale nu se poate dărâma.
În foşnetul clipelor intri pe poarta lunii, Înalţă-mă până la stele, iubitule,
( în candela timpului nu există distanţă ) vino în oglinda interioară
pe cărări nesfârşite, din palatul viselor noastre!
prin oglinzi de cristal, călătorim spre stele Ne vom regăsi
izvorâte din scoici de lumină. prin ce vei simţi să-mi dăruieşti,
prin tot ce-mi vei trezi.
– Nu te teme de vise, în aerul ce trece Mă doare visul nostru!
prin oglinzile timpului,
acolo nimic nu te poate răni, Pătrunde-n mine şi-n unda vibraţiei
nici gândul, nici cuvântul, nici raza de soare! fiecărui gând, cuvânt şi-atingere,
Dincolo de fiecare oglindă un copil doarme, muşcând până la sânge
iar steaua care-l însoţeşte, din ţesutul sentimentului,
în aer, îi multiplică visul-evantai. acolo unde
nu mai există distanţă
Arc peste timp, prin umbrele stelelor, şi curgerea timpului
cu un nufăr în palme, care să rănească,
pe cărarea albastră, te voi întâlni. umbrind
– Deschide-ţi braţele, tu, clipă a visului meu! acel spaţiu nesfârşit
– O primăvară este gândul tău! din armonia universului
Nimic nu trebuie scris numai o singură dată în care două stele se contopesc,
împletindu-se
Între viaţă şi moarte, în veşnicia unei lumini line,
între grafia vieţii şi grafia morţii, iubirea sacră,
doar culoarea "a fi" liberă şi eliberatoare,
îşi macină sunetele în primul şi ultimul zbor. devenind nemuritori.
90
Anul IV, nr. 14 ● Iulie – Septembrie 2019
Cartea de poezie
91
Anul IV, nr. 14 ● Iulie – Septembrie 2019
92
Anul IV, nr. 14 ● Iulie – Septembrie 2019
93
Anul IV, nr. 14 ● Iulie – Septembrie 2019
94
Anul IV, nr. 14 ● Iulie – Septembrie 2019
95
Anul IV, nr. 14 ● Iulie – Septembrie 2019
iartă-i venirea târzie cu raze tăioase în plete iartă-l că uneori am fost viperă, sulf şi uraniu
mama l-a spălat cu laptele ei viespe în veşmânt de sulfină
l-a legat de catargul ceaţa pe feţele marinarilor
pe care flutură steagul negru străpunşi de harpoane
cu faţa ciuruită a morţii nu mă-nduram să plec
din emisfera lui dreaptă
viaţa lui ca o magazie spartă
cu orizontul tras cu pensula din păr de cămilă iartă-l când nu-l aud bombănind
pe clanţă amprentele norilor când repară motorul inimii ce huruie
minunându-se de mâna lui cubică, romboidă vechi şi stricat
unii au aţipit în el şi face din orice lucru rar unul obişnuit
alţii abia se mai ţin pe picioare ca o soartă trasă la indigo
braţul macaralei îi depune pe terasa de bloc iartă-l că e sărac şi bogat
mai aproape de ursa mare învăţând sturionii să scrie
afară e vânt înăuntru furtună
când răsare din asfinţit se trezeşte cu frunze de laur din vis
cu barba roşie, ochi de smarald
mă bate pe umăr cu un ciulin scriu despre ce nu pot vorbi
cât un bărăgan de diavol cu zâmbet blajin presar zahărul vanilat al zilei
96
Anul IV, nr. 14 ● Iulie – Septembrie 2019
el mă târăşte de colo-colo
cineva mă loveşte şi oraşul se sparge
sângele-i curge pe trotuare
înmoaie zăpada
numai durerea contează spune tata
înnodându-i cravata cu bulinele preferate
cineva îi întinde o mână ca un cuţit
lumea o ia încet înapoi
frumuseţe sau adevăr? întreabă mama
iartă-l dacă n-a îndrăznit să-ţi fie egal
carnea lui fragedă ia forma
scaunului de tortură
fără şansă e zâmbetul lui făţarnic
clădind picătură cu picătură
Elisabeta BOȚAN
o casă albastră, cu o masă albastră Spania
un pat albastru înghiţind toate culorile
mă dezbracă în drum Zbor
de piele, de pene, de oase
Secunda de lumină
apele se cuibăresc în mine de-a valma naște răzvrătirea
iartă-l pentru dorinţa-mplinită din temnița limbajului de lemn.
de balena de aur
muşcând din felia de univers rămasă pe prag Îmi cresc gheare pe suflet,
din gheare îmi cresc aripi
ca pe-un cartuş rătăcit prin spasmele verii și zbor peste golul ființei mele.
l-ai prins în năvod
a urmat arderea Apoi îmi înfing ghearele
apoi învierea caznelor din blesteme în scoarța propriei mele istorii
vândute pentru un ciob de iubire.
dincolo de amăgire nu e decât ironie
iartă-l căci lui i se cuvine tot ce e-n mine Poemul s-a clasat pe locul al III-lea la
iartă-l pentru durerile cu care-l ademeneşte Concursul Premiul European Clemente Rebora
alcoolul unui secol de pivniţe 2018/ 2019.
cu vechi butoaie
unde imaginaţia a prins mucegai Vuelo
petrece cu străini ce nu-şi dezvăluie chipul
dar ce importanţă are El segundo de luz
când văzul vede doar ce e de văzut alumbra la revuelta
de la prisión del lenguaje de madera.
eu sunt prima lui dimineaţă
primul salt la beregată
în ziua facerii elementelor Me crecen garras en el alma,
el preface biciul în cuvântul desde las garras me crecen alas
cu magice întrebuinţări y vuelo sobre el vacío de mi ser.
sunt parte din cuvântul
ce nu va muri niciodată Después clavo mis garras
en la corteza de mi propia historia
iartă-l când se îmbată cu iluzia tinereţii vendida por una esquirla de amor.
când plânge cu lacrimi ce pot orbi pe oricine
încercând să astupe El poema se ha clasificado en el tercer lugar en el
plaga împuşcată a unui asteroid Premio Europeo Clemente Rebora 2018/ 2019
97
Anul IV, nr. 14 ● Iulie – Septembrie 2019
Iarna dansează
alunecând pe vise
și flori de gheață.
***
După ochii tăi
umbra vasiliscului.
Îmi mor visele.
***
Vai, dorurile
taie depărtările.
Melancolie
***
Fă-mă tu vioara
Artă poetică dorințelor tale din
cântul iubirii.
Poezia cântă înăuntrul ființei mele
când tu sosești pe cărarea literelor ***
și descoperi că vorbele mele Cărți* necitite,
au fost dintotdeauna ale tale, și-atât de ale tale, cuvinte sufocate.
încât mă surprinde faptul că le-am scris eu. Asta-i moartea mea!
*1(Îvp) Scrisoari
***
Poezia cântă înăuntrul ființei mele Sânzienele,
atunci că îți ascult glasul pe hăizaș, colacul de flori.
și descopăr că vorbele tale Zorii cu noroc.
au fost dintotdeauna ale mele, și-atât de ale mele,
încât mă surprinde faptul că le rostești tu. ***
Poem inclus în antologia Premiul European Clemente Vai, dorurile
Rebora 2018/ 2019 cum mă târăsc spre tine.
Dualitate.
***
Arte poética
Vorbele sale,
—cu furia vântului—
La poesía canta dentro de mi ser
cum se împletesc.
cuando tú llegas por el sendero de las letras
y descubres que mis palabras ***
desde siempre han sido tuyas, y tan tuyas, Dalba lumină
que me sorprende el hecho de haberlas escrito yo. își scutură stelele.
Flori albe pe geam.
***
98
Anul IV, nr. 14 ● Iulie – Septembrie 2019
consimțind la tăcere,
ele nu-mi răspund gândului,
ele, toate, trebuie pedepsite la rostire
fățișă, aspră și brutală!
rostire colțuroasă
cum înseși marginile sufletului meu,
care să doară ca și cum s-ar rupe,
cu carne cu tot,
din suportul crud al ființei mele,
care să inunde, grele,
ca valuri de lavă,
toate aceste firave tulpini
Zinica IONESCU crescute din iarba proaspătă a
dorinței de tine,
trebuie condamnate să ucidă prin grai
Nevoia de cuvinte ce-a mai rămas viu
dintr-o nădejde chinuită,
Trebuie cuvinte! dintr-o tânjire ofilită,
aici, trebuie cuvinte! gândind că numai din moarte
unde nu e decât întinderea tăcerii, s-ar mai putea înălța
unde a împietrit ființa în crispare, o altă pasăre
unde nu-i decât o zbatere de aripă întru iubirea ta.
în zgura acestui sălbatic incendiu;
trebuie totul bombardat cu glasuri, Fără oprire
cu sonuri,
vibrație trebuie, Se întâmplă, în pauza unui tren
altfel totul se face statuie, că m-ajunge sfârșitul unei zile,
inclusiv dragostea asta firavă niciodată vindecată,
care mai pâlpâie în ferestre! dragostea nătângă, neajunsă,
și cuvintele gâlgâie odată cu sângele pentru lucrurile pe care tu le-ai atins
prin vene înainte de mine,
și inima le aruncă-n afară firava speranță că n-o să doară
și eu spun cuvinte care nu se mai opresc distanța în care mă cufund
și cuvintele se fac melodie cu bagaj cu tot,
și parcă aș fi într-un secol ca un suflet făcut colet
trecut de demult, pentru nicio adresă clară,
când dragostea se cânta astfel, sau acolo unde-a plecat locatarul
odată cu suferința și stau străzile goale,
și dorul durea ca o rană, împânzite de resturi,
și eu spun în cuvinte nesfârșite dintr-o altă existență,
toată această dragoste nesfârșită dintr-o altă locuire,
și ea arde în care se amestecă toate profund a uitare,
și se face vibrație în vreme ce undeva, trenuri de marfă
și în flăcări scapătă în asfințit zare confuză,
și eu ard cu patimă fără peroane;
și mai mor puțin înspre ziuă, între acestea nu mai e sentiment:
și mă trezesc, nu e altceva decât amorțela dorinței să vii,
singur, în acest imperiu de cenușă. să adaști înspre seară,
tu singur,
Trădarea cuvintelor în gara mărfarelor fără oprire,
tu singur, așteptând călători
Acestea sunt cuvintele! de departe,
simt că trebuie să le arăt, cu un singur bagaj făcut spaimă și dor...
să le strig,
să le demasc, vinovatele!
ele îmi trădează sufletul,
nerostindu-se-n tine,
ele îmi ascund simțirile,
99
Anul IV, nr. 14 ● Iulie – Septembrie 2019
Tu
Inspirație
Privind o floare văratică de mac,
Mă-ntorc la timpul amintirii,
Condeiul mă îndeamnă să nu tac –
Și caut încă taina fericirii.
Speranța
Cuib agățat de-un nor sălciu,
Te-am modelat cu lacrimile mele,
Primești azi raza unei stele
Și lutul tău rămâne viu.
O viață...
Primăvara ochilor rămâne,
Vara trupului e de ajuns,
Toamna sufletului mâine
Aduce iarna cea de plâns.
Modestie
Mai vreau o toamnă-ntârziată,
Alt anotimp nu pot să cer,
Versul zvelt ca altădată
E tot ce sper.
Cerință
Pune primăvara-n buzunarul de la piept,
Pe raza soarelui – drept mărțișor târziu,
Sculptură de Doru Drăgușin Cu vraja anotimpului într-un buchet
De galben, roz și alb-liliachiu.
100
Anul IV, nr. 14 ● Iulie – Septembrie 2019
Carpe diem!
101
Anul IV, nr. 14 ● Iulie – Septembrie 2019
102
Anul IV, nr. 14 ● Iulie – Septembrie 2019
Buimacă, încremenește. Adică, ar fi posibil? faţadă un mozaic imens istorisește o vânătoare iniția-
O pânză de păianjen îi învăluie corpul, dându-i tică. Prelins, parcă din umbra ciutei fugărite, în colţul
senzația că se preface într-o gogoașă de vierme de mă- de jos, chircit, Sandra Casandra vede trupul chircit al
tase. Disperată, privește în toate părţile. Stăruie, peste cerşetorului. I se întâmplă ori de câte ori merge în co-
tot, întunericul pâclos al nopții. Nicio speranță de aju- lindatul ei, care, obligatoriu, are traseul peste pasagiul
tor… de calea ferată. De multe ori, poposește îndelung, reze-
Își ia inimi în dinți și repetă, în gând, temerea că mată cu spatele de parapet, pândind salturile acrobatice
nenorocirea ar fi posibilă după care caută să-și facă un ale mâinilor cerșetorului, cu agilitate de pisică sălbăti-
dram de curaj: lasă, ai să vezi c-o să fie bine. cită, ca să prindă din zbor monezile de unu, cinci sau
Înviorată, se întorcea la vis. Tot nu știe dacă i se zece bani, pe care le aruncă, în bătaie de joc, din mersul
întâmplă aievea… trenului, călători puşi pe şotii.
Privește lung în ochii lui Lorenzo. Pândindu-i În afară de dibăcia cu care prinde monezile,
scăpărarea licărului de lumină pe care să-l poată lua ca mai e, încă, ceva care o ține pe loc. Sandra Casandra,
o bună vestire. Având impresia că-i dă târcoale piaza înduioșată, la lacrimi, asculta pioşenia cu care cerșeto-
rea, îl ține aproape pe Lorenzo! Încredințându-i-se, să rul pomenește, neîntrerupt, ca pe-o rugăciune, numelui
lege și să dezlege tot. Domnului. Mulţumind celor care îl omeneau. Fie,
*** Domnul cu voi, ori unde v-ați duce, să vă aibă în pază
Nu era zi, pe care Sandra Casandra să n-o în- şi să vă ajute, în ce aveți de făcut, să vă blagoslovească
ceapă la fel. familia şi neamul…
Odată cu spălatul pe față, uita de chinuiala nop- Celor care îi privesc, disprețuitor, căușul mâ-
ții și, fredonând, plină de voioșia vârstei, profita că bu- inii uscate, întins după pomană, cerşetorul le căinează,
nica își împlinea somnul ca să se furișeze pe poartă, zo- cu blândețe, nepăsarea: Iartă-i, Doamne, nu ştiu ce fac.
rindu-și paşii către poteci șerpuind spre locuri sălbatice, Iluzia, că se numără printre norocoși, îi înseni-
pline de bălării. nează faţa Sandrei.
Bine-o fi, ce fac, tresărea, ca și cum ar fi tras-o Starea de plăcută încântare nu durează mult.
cineva de mânecă. Îndoiala, o ajungea tocmai când se Undeva, pe sub tâmple, se aprind câteva sâr-
credea dusă în culmea fericirii de visul din gând.. mulițe care se tot zvârcolesc până ce sfărâmă zăgazul.
Imediat, chipul lui Lorenzo, i se înfiripa dina- Scăpate din îngrădire, tulbureli învâltorite îi umflă ca-
intea ochilor. pul.
Strălucitor, ca spălat de învârtejirea puhoiului Așa-mi trebuie, izbucnește, descumpănită…
de ape slobozite de ruperea norilor. Plăsmuirea sta gata Adică, se mustră, cu glasul tremurat, îmi iau,
să se întrupeze, la un semn. singură, de bună, slăbiciunea pentru o iluzie și-apoi, go-
Sufocată de emoţie, Sandra Casandra nu mai nesc, gonesc, trezindu-mă că m-ajung tot pe mine!
putea lua aer în piept. Amărâtă, se uită în toate părţile. Nu mai știa
Nu-și îngăduia, niciodată, să-şi forţeze închi- ce să facă. În cele din urmă, pufnește, spăimoasă: Nu-
puirea, oricât îşi dorea ca întâlnirea cu Lorenzo să se măr până la trei și de mi se bate limba în gură, atunci,
petreacă, odată și odată, de adevăratelea. ceva, nu e în regulă.
Atâta, doar, nu vroia s-o ia pe nepregătite… Se strânge în ea, cuibărindu-se în trupul fra-
Instinctiv, se trage într-o parte. Ferindu-se, de gil, făcându-se mică de tot, ca și cum, astfel, frământa-
atingerea lui Lorenzo. rea n-ar fi putea-o măcina, cu tresăririle-i nesfârşite.
Gest inutil. Își dă seama și, înspăimântată, des- În mijlocul pădurii, descoperă o baltă secată
chide, larg, ochii. cu mâlul vâscos forfotind.
Dinainte, golul imens şi pustiu… Nămolul o ademenește, să-i șteargă urmele
Întocmai, ca după fiece retragere a lui Lorenzo pașilor.
. Atrasă de sentimentul nebulos al pieirii, dă să
Simte că i se înteţește fierberea sângelui. Cor- facă pasul, apoi, ezită. Ce are să fie după. Lasă, în urmă,
pul îi emană miasme, ca mâlul unei mlaştini, într-o con- umbra unui vis fără nume și, cu asta, basta?
tinuă frământare a adâncului mistuitor. ***
În asemenea momente, iscodind adâncul golu- O potopește, ca din senin, dădăceala bunicii,
lui, vrea să-i spună lui Lorenzo ce are pe inimă. Spove- cu glasul ei hârâit şi dogit, de tutunul ieftin pe care îl
dania îi pare zadarnică și se mustră pentru nesăbuință. pipează. Îi prefiră, prin auz, porunci care trebuie știute.
În clipa când își stăvilește pornirea de a se des- Tu, Sandra, bunii, Casandră, ce tot alergi
tăinui lui Lorenzo, se întâmpla ceva ciudat. De undeva, după cai verzi pe pereţi! Cum crezi că, tocmai tu, îl ții
din înaltul cerului, ca și cum s-ar produce o explozie, se pe Dumnezeu din scurt? Fata bunii, lucrurile stau altfel,
abat asupra ei roiuri de stele căzătoare, dându-i senzația decât ți se pare ție. Domnul mi te-a dat şi El îţi poartă
c-ar fi norocoasa, norocoaselor. de grijă. Aşa, că, lăsă, mamă, pustiului, bântuitul, din
Îmboldită, să se convingă, ia, ca pildă, cerşeto- zori şi până-n târziul nopții. Știi, cum tremur, în ăst
rul, postat în colţul clădirii cinematografului, pe a cărui timp, să nu pățești cine ştie ce? Fato, fato, lasă
103
Anul IV, nr. 14 ● Iulie – Septembrie 2019
descusutul tainelor, că, de aia-s taine, maică, să-i ame- pentru a i le strecura în corpul Casandrei, s-o aibă la
țească pe ăi proştii, cu minte puțină şi dup-aia să-i pi- mână. Or, ea nu vroia să-şi știe bunica bolind, istovită
ardă! Ia, fă, tu, bine, şi stai, lângă mine. Cată, de mi te şi secătuită, ca ierburile sălbatice, pe care le pliveau de
întreabă şi socoate, ce-ai să te faci când te-oi pomeni prin grădină. Ar fi una din explicaţiile pentru firea săl-
înşelată de amăgiri? Dă-ți, cu presupusul, de dragul băticită a Casandrei, care, pe măsură ce creştea, în loc
meu că, n-ai să dai de urmă, la nimic, din câte-ţi închi- să se îmblânzească şi să iasă în lume, devenea, tot mai
pui, că-s pitite prin urzicatele de bălării, bine o să-ţi arţăgoasă, făcându-şi veacul prin labirintul bălăriilor.
cadă? Asta, aștepți, mumă, să mori ofticată? În sălbăticia locurilor, prin ierburi, scaieţi, boji,
Ia, hai, mai bine, și așează-te, colea, să-ți po- rugi și mărăcini simțea că trăiește acei fiori ai senzaţiei
vestesc spusa pustnicului de la Muntele Athos. Na, uite, prevestitoare că, dintr-o clipă în alta, i se întâmplă ceva
că nu-mi mai aduc aminte numele. Parcă Fane, din nea- neprevăzut. Îi intrase în cap, de mică, că o așteaptă ceva,
mul blândului Eftimie. Da, n-are a face, importantă e neprevăzut. Lăstărişurile de porumbari, ca gardurile ce
predica în folosul omului. Cică, în mare păcat am căzut, străjuiau niște ulițe pitice, o ademeneau că, undeva,
uitând cum am fost făcuţi, la ceasul dintâi. Înțelegi, printre ele, își are adăpostul misterul care îi este dat să-
eram croiți să ne puteam vedea chipul. Nu era nevoie l vadă, făcând-o să moară și să învie.
de ajutorul apelor înşelătoare ale oglinzilor. Nici nu bă- ***
nui de câte necazuri eram feriți. Da, omul, păcătos din Dă, Doamne, să fie azi, îşi forțează norocul, cu
fire, nu s-a împăcat cu binele. A aplecat urechea la ne- gândul la Lorenzo .
curatul care l-a dus ispită. Îi vezi, doar, cum se pândesc, Tresare, de parcă ar fi primit asigurarea că a sosit
cu ochii în patru, unul pe altul. Parcă fiecare ar fi de pe sorocul să i se împlinească ruga și se avânta prin mijlo-
altă lume. Mor de curiozitate să afle ce învârt cei din cul bălăriilor care acoperă, în întregime, temeliile con-
jurul lor. Pretind c-o fac să știe cum să li se potrivească, strucţiei, unde, pe vremuri nu chiar îndepărtate, lumea
celor tari, sau să li se aşeze de-a curmezişul, celor slabi roia, întrecându-se în practicarea a fel și fel de meserii
de înger. Cu apucături din astea, maică, am uitat cum și meşteşuguri de pe urma cărora îşi câştiga pâinea cea
am fost făcuţi. Omul se duce după ce-i văd ochii. Nu-ți de toate zilele .
închipui ce uşoară ne-ar fi viaţa, de-am fi rămas ca-n Îndură-te, Doamne, Ție îți stă în putere orice …
clipa dintâi a facerii! Văzându-şi chipul, omul își dădea Doar, să-l văd, nu cer să vină cu mine sau să mă
seama ce are în adâncul sufletului. Intuiţia, buna povă- ia cu el. Nu-s atât de necumpătată, să cer minuni. Nu-
țuitoare, înfrâna pornirile puse să înhame omul la lu- mi place s-aud lumea, strânsă furnicar, strigând, uimită:
crări străine de firea lui. Pe-atunci, nici gând să viseze! Sandra, a răpit-o Făt Frumos!
La ce putea s-o facă, de vreme ochii îi cuprindeau tot. ***
Chiar începutul începuturilor, adică, după cum îţi spui, Într-un târziu, zărește o arătare zbătându-se în
chipul lui. Ne-am pricopsit cu groaza fără leac. Afuri- hățișul mărăcinișurilor.
sita de frică împietrește sufletele, de nu mai ştie omul Sandra Casandra sare să-i dea o mână de ajutor.
pe ce lume e, și-ajunge de-i iasă din gură vorbe de afu- Așa, copilă, milostivă, mai rar pe lume, aude, în
risire a celor sfinte. loc de mulțumire!
Bunica termina ce avea de spus și-și vedea de ale Blândeţea glasului străin, o face pe Sandra Ca-
ei. Scotea boabele din săculețul de piele și s-apuca să sandra să se piardă cu firea. Parc-ar fi auzit chemarea,
le înșire pe lavița de la capătul patului, învârtindu-le: din care răzbătea bucuria de a o fi găsit.
patruzeci și unu de bobi, patru zeci și unu de frați, bine Pentru un scurt moment, scânteierea ochilor, o
știți, bine să dați, în grămezi de câte trei v-așezați, și-mi pune pe gânduri. Dar, fâstâceala, dispare, la fel de grab-
arătați ce vești o așteaptă, la drum de seară, pe Sandra nic, cum o cuprinsese …
Casandra, fecioară. N-am voie, să dau înapoi!
*** Îndemnul, stăruie, trezindu-i mintea Sandrei Ca-
Iritată de cicăleala zilnică a bunicii, Sandra Ca- sandra!
sandra pribegea cât putea. Colinda, încumetându-se s-o Omul întâlnit alesese calea sacrificiului. Poate
ia, după cum o tăia capul, până după ce se lăsa întune- că-şi trăia ultimul ceas.
ricul. Încă, ceva, din sufletul Casandrei, o alunga de Acum ori niciodată, mai găsi timp, să-și spună,
acasă. Simțea o drăcovenie, zbârlindu-se, la încercarea Sandra Casandra, înainte de a se prăvăli la pământ. Cu
de mângâiere a bătrânei. Nu suferea drăgălirea. N-avea toate puterile, îl trăgea din rugărie, când străinul îi scă-
să uite cum, într-o amiază, ascultând de bătrână, își pu- pase din mână. Cu lumina ochilor tulburată, Sandra Ca-
sese capul în poala ei. Da, imediat, ce a prins s-o mân- sandra aştepta ce are să se întâmple…
gâie, răsfirându-i părul, a simţit carnea, pe urmele deș- În minte, îi răsare floarea de colţ.
telor bunicii, ca pătrunsă de fiori albaştri. Închipuirea îi Doamne, tresare Sandra Casandra, așa, mi se
dezvăluia că fiorii le înfăşura, șerpește, trupurile. De întâmplă în vis. Petalele catifelate ale florii se deschid
atunci, Casandra se ţinea la distanţă de bătrână. Spaima și apare Lorenzo...
îi puiase în cap aiureli că, de-ar întârzia, mult, una lângă Frumoasă mai poți să fii, tu, copilă! Aculeu
la alta, necuratul e în stare să-i smulgă puterile bunicii Neofit, mă cheamă pe mine. N-ai cum să fi auzit de
104
Anul IV, nr. 14 ● Iulie – Septembrie 2019
nume, că viețuiesc în sihăstrie. Îmi vezi mâinile … mâ- Târziu, îşi dădu seama cât de mult o înfricoşa
inile mele, cum ţi se par? Mai pot fi bune de ceva? întoarcerea în lume…
Arată ca vii? … Doamne, de i se întâmplă cuiva să greşească,
Cu tine vorbesc, m-auzi, ce stai ghemuită, ca o fără voie, o să mai vadă muntele pe care se afla urcuşul
sălbăticiune? Zic de mâini, ţi se par ca lumea? Par niște la Tine?, întrebase, obsedată de ce se întâmplase. Avea
uscături, n-ar fi de mirare să rămân fără ele! Aduc a remușcări că, în loc să-şi încleşteze, slăbise strânsoare
braţe de om? Ai văzut cât de neputincioase sunt! Ce mă picioarelor. Îmbiindu-l, parcă, pe sfântuleţ să se în-
fac … cu ce m-ajut, să vieţuiesc? Îngheaţă … abia mai frupte, nestingherit.
atârnă de umeri … pot îngheța de tot… O să fie bune ***
de aruncat … Coborâse spre aşezarea care aduna case de di-
Neofit Aculeu se jeluia iar din ochi lacrimile îi ferite forme și mărimi într-un cuib, la adăpostul stânci-
picurau, ca boabele de gheaţă. Atât, doar, că nu se-au- lor cenuşii. Într-un mod, aproape, misterios, în noaptea
zea foșnetul, ca la ploaia cu grindină. Prefirarea, prin care urmase, se visase cu Dumnezeu. Amândoi, în cerul
firele încâlcite ale bărbii stufoase care îi împlătoşa piep- încăpător. Uitându-se, tăcuți, unul la altul.
tul, le domolea rostogolirea…. Visul se repetase, treizeci şi trei de zile, la
*** rând.
Dumnezeul de care se spune că e cel bun, atot- Doar visul. Nici urmă de alte gânduri, cum ar
puternic şi iubitor, nu-i sărise în ajutor. Oricât îl implo- fi fost firesc.
rase Sandra Casandra, cu lacrimi de sânge. Simţise ce Peste câmpul sălbăticit, întins până sub poa-
fără rost e învăţul din bătrâni că, oricând dai de greu, lele pădurii de brazi, bătaia vântului tăios, umple văz-
să-L cauţi pe Dumnezeu, restul vine de la sine. duhul cu valuri de praf şi pulbere.
Sandra Casandra făcuse o faptă bună și Îl cău- Rotocoale șerpuitoare torc, în caiere plumbu-
tase, Îl strigase, mult şi bine. De auzit, n-o auzise ni- rii, aburii de pe ochiurile de apă ....
meni. Țipătul ei sfâșietor pierzându-se în adâncul pus- Privirea Sandrei Casandra alunecă de-a lungul
tiului... şi de-a latul, peste locul ce i se păruse, cândva, atât de
*** drag. Acum, ar bucura-o să știe că se află doar în închi-
Nicio închipuire, n-o mai scapă de amintirea puirea ei.
păţaniei … Copacii de marginea potecii întind spre ea
Întruna, de parcă îşi reia trăirea vieții numai crengi de care spânzură mâini, cu degetele uscate, în-
dintr-un anumit loc, se vede cum hălăduise, de capul ei curcate ca niște paianjenișuri.
și, dintr-odată, totul se întorsese pe dos. Din clipa în În auz, îi stăruie ecoul jelaniei surde: Mâinile
care se ivise mogâldeața care nu se descurca din lujerii îmi mor, ce mă fac … Fă-ți milă, și lasă-mă, să le încăl-
ghimpați ai rugăriei. zesc, oleacă, la tine, în sân. Sângele neprihănit are o fi-
Îi trecuse prin cap că e un Sfântuleţ, după erbințeală care face minuni … cărțile sfinte sunt pline
corpul învăluit în părul vâlvoi, aducând a aripi de pilde… de, te împotrivești, o să moară… uite, cum
zdrenţuite, neputincioase de zbor. abia mai atârnă de umeri … uscături, nu par vii … Fă-
Instinctiv, se prăvălise dinaintea lui. Cu- ți, milă, de ruga mea … să nu îngheţe de tot … Bunul
prinsă de o moleșeală, își căutase reazim în pământ. Dumnezeu mi te scoase în cale… ultima nădejde …
Sandra Casandra se poticnise, în neștire. Lungită, cu pi- dacă și tu mă părăsești sunt pierdut …
cioarele dezgolite, în ierburile sălbatice. Aștepta, ca Ruga lui îi înmuiase sufletul. Îi îngăduise să i
hipnotizată… le vâre în sân. În pofida faptului că se simțea sugrumată.
*** Înfiorată, le lăsase să se prelingă pe piele ca niște lipi-
Rămasă singură, îşi îndreptase, privirea furi- tori. Apoi, prefăcându-se mângâietoare, îi învăluiseră
oasă spre şirul munţilor, înnămoliţi în balta zării. Bănu- sânii, punând stăpânire pe ei. Cu toată uscăciunea, din
ind că doar ei fuseseră martori la ce se întâmplase. Sub degetele aprinse i se răspândea focul prin carne. Sfâr-
coamele încovoiate, arătau ca nişte bivoli cenuşii, pur- curile se făcuseră jar …
tând, în loc de coarne şi urechi, piscuri vineţii şi reci, Dovedită de o moliciune ciudată, uitase de
îmbrăcate în apele verzui ale unor armuri vegetale. sine.
Întârziind cu ochii peste înălţimile aspre, se Târziu își dăduse seama că nici vorbă nu putea
întreabă cum de-și putuse închipui, cândva, că acele fi de mâini moarte. Darămite, îngheţate, cum se văieta
creste uriaşe de piatră fuseseră rânduite, sub formă de sfântuleţul, implorând-o, să i le încălzească.
trepte, ca să îndrepte gândul oamenilor spre singurul loc Vicleanul sfântuleț se dedase la un vicleșug,
în care au să-și afle izbăvirea. nimicind minunea la care Sandra Casandra visa de atâta
Durerea sfâşietoare îi tăiase pofta de încredere timp c-are să i se întâmple cu Lorenzo …
că se numără între cei aleși să urmeze calea treptelor. Greu blestem, pe capul meu, oftează Sandra
Speriată, rătăcise, ca sălbăticiunea atinsă de glonţ, fără Casandra. Să am cu ce-mi răvăși nopțile și zilele.
s-o răpună… Doamne, de află bunica, unde m-a dus slăbiciunea
105
Anul IV, nr. 14 ● Iulie – Septembrie 2019
pentru o iluzie, nu-mi rămâne decât să-mi iau lumea în discuția din ajun. Pur și simplu nu știi ce să mai crezi,
cap … ești contrariat când la birou, într-un plic, te așteaptă de-
Afurisită să fie floarea de colț. Amăgită de tăi- cizia de încetare anticipată a raporturilor de muncă. Ni-
nuirea dintre petalele ei catifelate, am urzit închipuiri tam-nisam, fără nici un fel de explicație. Câtă fățărnicie
nebunești, perpelindu-mă într-o continuă neliniște … încape în lumea asta! Nu cu mult timp în urmă îți recu-
Până m-am pomenit ajungându-mă, din urmă, tot pe noscuseră meritele și-ți apreciaseră calitățile, tot printr-
mine. Mare nerozie! Bine era de nu mi-aș fi dorit să se o scrisoare, e adevărat, pe un salariu sub potențial. Ca
întâmple, aievea. De ce mai liniște ar avea parte su- acum...?!
fletul meu, acuma… În zbuciumul meu pe această planetă mizera-
bilă am avut diverse meserii și am schimbat câteva bi-
rouri din beton și sticlă. În tot acest timp simțeam cum
mă urmărește o întrebare nerostită. Câte din visurile co-
pilăriei pentru mai târziu încap în acea cutie dreptun-
ghiulară în care te închizi la serviciu, să lucrezi zi de zi,
săptămână de săptămână? Câte din ele, adunate într-un
sertăraș intim din mintea fiecăruia, cu valoare senti-
mentală, nu s-au sfărâmat de beton atunci când am in-
trat pentru prima dată în clădire? În general ne pregătim
toată adolescența și tinerețea să urmăm un anumit drum
în viață, iar când să ne dăm proba competențelor acu-
mulate cu trudă, ne trezim aruncați în malaxorul profe-
siilor autohtone de o forță divină care are, în multe si-
Marius CĂRBUNESCU tuații, un simț al umorului dezarmant. Culmea ironiei,
ar spune unii, să te întâlnești peste ani cu foștii colegi
Jurnalul unui uberist de facultate și să descoperi în evoluția lor profesională
o singură constantă: diversitatea.
VIII Majoritatea cunoscuților mei au ridicat o sprân-
În miez de noapte mă pregătesc să trag la de- ceană de uimire când au auzit că m-am transformat în
barcader, un debarcader imaginar plantat pe malul lacu- uberist și, nu știu de ce, am avut senzația că s-au expri-
lui înghețat, cu copaci maiestoși printre crengile cărora mat in corpore prin vocea unui singur amic, la un mo-
căuta să-și facă de cap un vânticel pribeag. Destul pe ment dat:
ziua de azi! Mașina pe care o conduc are și ea nevoie de ‒ Sigur, dacă te simți confortabil cu ceea ce
un binemeritat repaus, laolaltă cu simțurile mele anes- faci, este o meserie onorabilă. În fond, nu e nicio rușine
teziate. După mai multe ore petrecute prin jungla ur- să muncești. Unde mai pui că îți aduce și ceva satisfacții
bană dâmbovițeană numită trafic, o astfel de senzație materiale, deloc de neglijat. Nu-i așa?
devine persistentă. Mai sunt doar câteva săptămâni Am căutat să disimulez cu un zâmbet ceea ce
până la Crăciun și ai zice că toată distracția și toate cum- gândeam, bănuind ce se ascunde în spatele unor astfel
părăturile din lume s-ar epuiza în această perioadă, iar de vorbe bine ticluite. Dar parcă ceva mă reținea să mă
de la anul ar începe prohibiția. Unde mai pui că e zi de desfășor și să gesticulez liber. Atunci m-am grăbit să
weekend, iar petrecerile companiilor sunt în toi. adaug cu o nonșalanță atent studiată:
Zona Floreasca-Herăstrău mustește de cluburi ‒ A, nu, este o activitate pentru timpul liber, de
luate cu asalt de armata de corporatiști. Niciodată nu relaxare. Un hobby de-al meu. Stau două, trei ore în tra-
mi-au plăcut petrecerile organizate de firme pentru an- fic, seara sau în weekend. Mai socializez cu clienții, mai
gajați. Prea mult formalism, prea multă atenție la deta- trag cu urechea la ce se discută. Îmi ocup timpul.
lii, prea multe interpretări, nuanțe, finețuri. Șeful este Cât de ipocrit pot fi! Gata! Ultima cursă pe ziua
șef și în timpul liber, iar dacă bei un pahar în plus s-ar de azi: Șoseaua Nordului - Parcul Herăstrău. Un el și-o
putea să-i zici vreo două care să te ungă pe suflet. Pe ea, îmbrăcați elegant, se îndreaptă agale spre mașină,
moment. După aceea, Dumnezeu cu mila! Ești chemat ținându-se de mână. Când s-au apropiat, să-mi stea
la raport și numai bine n-o să-ți fie. inima în loc.
Uneori, e suficient un banal apel telefonic în lo- Pe Adrian îl știu de aproape treizecizeci de ani.
cul tradiționalului ”corporate party”, iar efectul este la De la începuturile sosirii mele în București. Deceniul
fel de devastator. După un chef prelungit cu prietenii, nouă al secolului trecut… Cum sună! Lucram în aceeași
stropit cu de toate, îți vine cheful să-ți suni șeful și să-i redație a unui cotidian central, în perioada romantică a
prezinți toate nemulțumirile care s-au acumulat în ulti- presei postdecembriste. Anchete, reportaje, subiecte
mii ani. S-a umplut paharul, nu numai în fața ta, ci și în grase se aflau din belșug. Afacerile veroase, devaliză-
tine, la ora bilanțului. Apoi mergi la culcare răcorit. A rile, falimentele bancare, privatizările cu complicitatea
doua zi trezitul este senin, risipind într-o altă lume unor înalți funcționari de prin ministere erau la ordinea
zilei. Iar după câte vreun tun deconspirat, autorii ne
106
Anul IV, nr. 14 ● Iulie – Septembrie 2019
invitau la masă, să mai râdem, să mai glumim, uneori posturile tv se faultează singure, decredibilizându-se în
să ne râdă în nas, căci, nu-i așa? DNA-ul nu prinsese fața publicului.
aripi. De câte ori nu m-am însoțit de Adrian, după ce ‒ Hm! Cred că ai prea mari așteptări de la pu-
ieșeam din redacție, în serile toride de vară, în pelerinaj blicul consumator de știri televizate. Un public atât de
pe la terasele și cârciumile din drumul nostru spre casă! comod, cu telecomanda în mână, care are ca ultimă grijă
Era un băiat deșirat, cu ochii spălăciți și urme de acnee să verifice dacă presa noastră trăiește sănătos. Dacă sur-
pe față, care după ce comanda de mâncare și băutură sele de finanțare sunt pe față sau obscure. Dacă denotă
trebuia să mute cureaua cu două găuri mai la deal. E imparțialitate sau doar confirmă niște așteptări defor-
adevărat că fanta de la poziția ”mâncat” era ceva mai mate...
puțin tocită. ‒ Dă-mi voie să te contrazic. Telespectatorii
Contrasta teribil cu bărbatul care se îndrepta sau cititorii simt când sunt mințiți. Studiile arată că tot
acum spre mașină, peste care, anii care au trecut de când mai mulți oameni iși petrec timpul în fața laptopului, în
nu ne-am văzut parcă s-au calculat în kilograme. Auzi- locul televizorului. Momentul colapsului pentru piața
sem că a ajuns șef peste un departament de PR la o mare TV nu e departe. Îmi amintesc cum pe la hotarul dintre
companie multinațională, se căsătorise, avea doi copii. milenii, când multe ziare nu dispăruseră încă, a apărut
Informații din categoria zvonurilor care-mi trec tangen- informația că unii formatori de opinie din redacții ar fi
țial pe la ureche. Nu le dădusem importanță la timpul fost formați să devină formatori. Noua Securitate e în
lor. Acum, instinctiv, nu știam cum să mă camuflez mai tot și în toate, se repeta pe la colțuri. E tot ce le mai
bine în decorul nopții. Uitasem că pe aplicație am un lipsea publicațiilor pentru a li se grăbi suferința. Iar is-
nume și o poză care mă prezintă perfect explicit. De toria, ca de atâtea ori, se repetă.
cum a deschis portiera, a strigat cu prefăcută nesigu- ‒ Această teorie cu istoria se repetă nu are ni-
ranță în glas: ”Marius!?” ciun fundament ștințific. De fapt, istoria nu se repetă.
Ce ironie! Destinele noastre, suflate în cele pa- Sunt selectate din istorie doar anumite evenimente care
tru zări ca puful de păpădie, ajung să se intersecteze în privite dintr-un anumit unghi ar putea semăna între ele.
noapte, tot în fața unei terase, de data asta de fițe, pe Înduioșător acest efort pentru a susține anumite teorii
malul Lacului Herăstrău. Ce ți-e și cu profesia asta! din start neverosimile. Ca și cum doi copii din generații
Când eram mai tineri, ziariști, ne plăcea să atingem cu diferite, născuți din părinți diferiți, ar putea fi identici.
verbul ironiei unele comunicate de presă care se depăr- Poate, peste câtva timp conținutul informativ de pe in-
taseră de funcția de bază, aceea de informare, căutând ternet va fi și el pervertit. Mâna lungă a dezinformării e
mai mult să-și facă reclamă. Nu erau menajați nici cei posibil să ajungă și acolo, prin informații denaturate sau
care le emiteau, profesioniști ai comunicării, cum se de-a dreptul ”fake-news”. Dar asta nu înseamnă că is-
auto-intitulau cu emfază. Sanchi! În fond, foști colegi toria se repetă.
de-ai noștri, pervertiți, care n-au rezistat în presă din Aș mai fi stat cu Adrian de povești dar soția lui
pricina mediocrității lor, cum ne plăcea să credem, pen- părea ușor plictisită de focul nostru lăuntric în ale gaze-
tru a ne ridica în slăvi pe noi, ceilalți. Noi, rezistenții de tăriei. Am făcut schimb de e-mail-uri, ne-am promis că
pe culoarele insalubre ale Casei Presei. Noi, care făcu- ne vom mai vedea, dar cine știe dacă la următoarea
sem din cuvântul tipărit o platformă de loialitate față de noastră întâlnire, ce ne-ar fi hărăzită peste timp, se vor
cititori. Numai că roata se învârtește. Adrian ajunsese confirma aceste previziuni? Sau, poate, doar testa, pen-
de partea cealaltă a baricadei, în PR, iar eu la ”covrig”. tru a avansa către o lume ideală în care informația este
Nici nu era așa rău. Alți jurnaliști, cu convingeri de- privită ca o marfă și reglementată împotriva falsurilor,
ontologice la fel de solide ca ale noastre, au ajuns mult a calității îndoielnice, ajungându-se până la despăgubi-
mai departe, s-au făcut politicieni. rea consumatorului păcălit. ”O utopie!” mi-ar fi strigat
Am depănat amintiri cu Adrian, la început cam prietenul meu dacă ar mai fi zăbovit în mașină și mi-ar
stingher, apoi din ce în ce mai dezinvolt. Cum nu se pu- fi putut citi gândurile.
tea altfel, am ajuns și la anii de glorie ai presei scrise, IX
cu două-trei ediții pe zi și tiraje de sute de mii de exem- Zona Piața Unirii înțesată de lume. Fac eforturi
plare. Iar punctul meu de vedere a rămas neclintit, chiar să găsesc un loc de staționare unde să nu deranjez pie-
dacă pe undeva, asediat de cel care ducea dorul vremu- tonii, care se revărsau în valuri de pe trotuare, și nici pe
rilor de odinioară: ceilalți șoferi. Vânzoleala umană mă îmbrăcase cu tot
‒ Dacă ținem cont că dezvoltarea internetului a cu mașină într-o mantie de pardesie mișcătoare. Pri-
dus la falimentul presei scrise, în urmă cu mai multi ani, veam pe geam ca într-o spălătorie auto, atunci când pe-
putem presupune că aceeași soartă o vor avea canalele riile supradimensionate îți agresează parbrizul, fără a
de știri. Conținutul video pe net e în continuă expansi- vedea mare lucru din spațiul exterior.
une. Avem ecrane cu internet incorporat, posturi tv on- Din mulțime se risipește un preot, înveșmântat
line, Facebook și câte și mai câte. Fără a bănui măcar în straie bisericești, având la încheietura mâinii, legat
pericolul, televiziunile noastre de știri nu fac altceva, cu un fel de curelușe, telefonul mobil. Barba tăiată fru-
decât să grăbească acest proces firesc. Prin imparțiali- mos la linie, lată de doar două degete, și părul prins cu
tatea grosieră, asocierea cu moguli, finanțări suspecte, gel îi dădeau un aspect îngrijit. Deschide portiera și mi
107
Anul IV, nr. 14 ● Iulie – Septembrie 2019
se adresează pe nume, de parcă m-ar fi cunoscut de când Ceilalți, conștienți că europenismul nu prinde la ro-
lumea. Îl poftesc înăuntru nedisimulându-mi încântarea mâni. Cel puțin nu la generația asta, cu adânci ramifi-
să întâmpin așa o apariție. În timp ce se face comod mă cații în epoca de aur, când Ceaușescu dădea cu tifla Oc-
abordează cu condescendență: cidentului apăsând pe pedala renunțării la credite ex-
‒ Domnul Marius, nu-i așa că taximetria, sau terne și la clauza națiunii celei mai favorizate.
cum s-o numi serviciul ăsta Uber, nu este singura acti- ‒ Tocmai spuneam că ați fi un bun politician.
vitate pe care o prestați? Știam eu. În România nu mai Nu faceți decât să-mi întăriți bănuiala. Dar, dacă tot m-
poți trăi dintr-un singur job. Uitați-vă la mine! Credeți ați provocat, de ce am crede că mutarea centrului de pu-
că mă ocup doar de preoție? Aș! La biserică sunt în tere la Bruxelles ar fi benefică pentru România? Bună-
slujba Domnului, dar apoi dau consultații juridice, oară, de când s-au introdus mecanisme de supraveghere
aflându-mă în slujba oamenilor nevoiași. asupra justiției nu s-au stopat derapajele, abuzurile, ve-
‒ Interesant! Eu știam doar de avocatul dia- nalitățile. Vorbim de acțiuni la comandă sau selective,
volului. Înțeleg că sunteți... celălalt? protocoale secrete. Vreți exemple? Am câteva la înde-
‒ Ha, ha! Am mai auzit astfel de ironii. Dar mână. Dosare precum Microsoft sau EADS au ajuns pe
dacă veniți la Centrul de Asistență al Consumatorilor mâna procurororilor doar după ce au primit dezlegare
(Cascons), veți vedea că ceea ce facem noi este o acti- în țările de origine. Anchetele nu au început nicidecum
vitate cât se poate de serioasă. Mă bucur de privilegiul la București. Alte dosare, precum Bechtel, au fost în-
de a fi, pro bono, avocatul oamenilor necăjiți care vin la gropate, cel puțin deocamdată, din aceleași conside-
noi cu speranța că problemele lor se pot rezolva într-o rente. Ce să mai spunem de afacerile lui Puiu Popoviciu
bună zi. cu Institutul de Agronomie, prin care s-au defrișat zeci
‒ Vorbiți ca un politician. Nu v-ati gândit? de hectare de teren din Pădurea Băneasa pentru a face
Dacă tot e să faceți cumul de funcții… Nu prea am auzit loc unui imens centru comercial? Seamănă izbitor de
de preoți prin Parlament. De fapt, greșesc. Au fost câ- mult cu un alt dosar celebru, cel al mogulului Dan Vo-
țiva în urmă cu vreo doi ani, pregătiți să-i dea cu mir pe iculescu. Dar am putea presupune că sancțiunile în in-
politicienii corupți, luați în vizor de DNA. stanță nu vor fi aceleași din moment ce Ambasada Sta-
Fără să-mi dau seama, i-am săltat mingea la telor Unite și-a plantat bunker-ul tocmai acolo.
strană Părintelui, care a adăugat: ‒ Nu cred că v-ați ales prea bine exemplul jus-
‒ Doamne ferește! Un preot nu poate îmbrățișa tiției. M-ați nimerit să cunosc îndeaproape fenomenul
o carieră politică pentru că vocația lui este să nu mintă, și să am oarece competențe în domeniu. Sigur, există și
să nu fure și, în general, să se comporte în societate cu erori judiciare sau chiar mai mult decât atât, rele inten-
teama de Dumnezeu Atotputernicul. Dacă înțelegeți ce ții. Dar am văzut cum funcționa justiția în România îna-
vreau să spun. Nu caut să dau impresia că am ceva spe- inte de aderarea la UE și NATO. Cunoaștem tunurile
cial cu candidații sau clasa politică din România. Ei se care s-au dat în special în domeniul privatizărilor. Es-
perpetuează dintre noi, încât reproșurile ar trebui să crocheriile cu fonduri de investiții, falimentele bancare
meargă și către noi, alegătorii. etc. V-ati fi imaginat atâtea arestări ca acum, în anii 90,
‒ Dacă vă referiți la propria persoană, aș putea când s-a atins apogeul corupției? Probabil că nu. O să
să vă dau dreptate. Deși vă cunosc doar de câteva mi- vă surprindă următoarea aserțiune: sub ochii noștri se
nute. Dar, în caz că generalizați pentru toți slujitorii fac pași mari pentru recuperarea terenului pierdut, asis-
Domnului, dați-mi voie să am rezerve în a cauționa o tați de un discurs naționalist, cu mai mult sau mai puțin
astfel de enormitate. Nu cred că biserica e fără pată, iar discrete nostalgii ante-aderare la UE, resentimente față
corupția se pare că și-a găsit un loc călduț și acolo. de Bruxelles și politicile lui progresiste. Voci din ce în
‒ Nu e deloc așa, a replicat preotul vizibil stân- ce mai ritoase condamnă înalți functionari europeni
jenit, descheindu-și un nasture la tunică. De fapt, lupta pentru amestecul în soluționarea unor dosare sau amba-
politică nu se dă între credincioși și liberi cugetători, sadori care-și exercită influența, asemeni unor guverna-
corupție și anticorupție, stânga și dreapta, stat de drept tori din teritoriile colonizate. Cel puțin asta se înțelege
și stat paralel. Acestea sunt doar pretexte inventate de dacă aplecăm urechea la curentul suveranist care în-
alții. Adevărata confruntare are loc între forțele pro-eu- cearcă ”să redea demnitatea justiției” și s-o scoată de
ropene ce militează pentru o federație a statelor euro- sub umbrela ”nefastă” a organismelor europene. Posi-
pene și cele naționaliste care doresc păstrarea polului de bil ca așa să fie, dar altceva ce ne mai salvează?
putere la București. E același tip de război ideologic ‒ În eventualitatea, rezonabilă de altfel, în care
care se duce și în Republica Moldova, între unioniști și vă dau crezare, nu neapărat pentru că vorbiți pilduitor,
separatiști. Cei care se află vremelnic la putere nicio- îmi puteți argumenta de ce ne-am mai agita atâta în
dată nu vor fi de acord cu renunțarea de bunăvoie la co- lupta asta politică surdă? Dacă foaia de parcurs este
mandă pentru a împărți frâiele cu o altă autoritate. Cul- bine stabilită, dacă politica românească se face acum la
mea e că nici unii, nici alții nu doresc să recunoască Bruxelles și Washington, dacă Guvernul este o anexă a
adevăratele țeluri ce-i animă. Din diverse motive. Unii FMI, iar marii corupți sunt săltați cu binecuvantarea
își ascund tendințele naționaliste pentru a beneficia de unor ambasadori în România. Dacă, dacă, dacă... Con-
racordul la conducta banilor europeni, atât de necesari. tează cine iese, are vreo importanță cine vine? Dacă se
108
Anul IV, nr. 14 ● Iulie – Septembrie 2019
face și cu binecuvântarea Sfântului Sinod? Vom afla, pierdută undeva în amintiri, dar nu aveam nici pe de-
poate, în curând. Judecând după numărul fețelor biseri- parte certitudini metafizice. Abia când s-a așternut la
cești luate la întrebări, puține, s-ar părea că da. vorbă cu un interlocutor de buzunar, telefonul mobil, o
‒ Stiți ce lipsește în opinia dumneavoastră? Un dimensiune aparte a ființei sale, acustică, m-a făcut să
lucru foarte important: prezumția de nevinovăție. tresar. Vocea. Vocea ei m-a extras din prezent și m-a
‒ Sfinția Voastră, eu vorbesc cu o oarecare de- catapultat pe meandrele timpului.
tașare pentru că pe mine nu mă conduce nimeni, nici Eram copil și mergeam să văd filme la video,
măcar mașina. Și să vă mai spun ceva, acum că se apro- în săli clandestine, improvizate la subsolul unor localuri
pie alegerile. Câtă încrâncenare, câtă revoltă, câtă pa- rău famate. În mijlocul încăperii insalubre trona o masă
timă! Am cunoscuți care se comportă precum un bolnav de lemn, scorojită, sub o mușama pe care se afla așezat
cronic care se agață de o ultimă speranță. Sunt zilnic un imens ecran TV. Televizorul pornit devenise gazda
bombardat cu mesaje disperate, de un ”acum-ori-nicio- perfectă pentru niște purici colorați care jucau în voie.
dată” înduioșător. Efectul? După alegeri, acei băieți de Aveam și noi din aceia acasă, în sufragerie, sub un mi-
la putere și opoziție, care militează mai mult sau mai lieu croșetat cu migală de mama, numai că ai noștri epu-
puțin pentru integrare europeană, se întâlnesc undeva, izaseră toate nuanțele de negru și gri pe un fond cu pâl-
la un restaurant, și împart posturile cheie în totală armo- pâiri de alb. Lângă cubul magic se afla o cutie dreptun-
nie. Așa că stau relaxat și mă uit la confruntarea politică ghiulară cu o fantă pe mijloc, singurele piese de valoare
ca la.... aș fi zis teatru, dar e mai degrabă o luptă în no- în decorul sărăcăcios. Era suficient ca cineva de-al casei
roi. să introducă o casetă supradimensionată, de dimensiu-
După un dialog atât de tensionat, chiar dacă nile unei cărămizi, în carcasa de plastic, ca imaginile să
într-un limbaj civilizat, respectând opiniile interlocuto- se pună în mișcare și să joace frenetic în fața noastră.
rului, s-a așternut o liniște nefirească. Sfinția Sa părea Moblierul pauper, contrastând cu tehnologia
să nu mai aibă păreri iar eu să mă îndoiesc de ale mele. occidentală pe care o susținea, se completa cu vreo zece
Câteva trupe prezente pe Rock FM, post pe care radioul rânduri de scaune cu spătar din lemn. Acele spătare mi-
stă negreșit, s-au arătat gata să pângărească spațiul au rămas pentru totdeauna în memorie ca un simbol al
acustic dintre noi și să întrețină atmosfera până la fina- absurdității vremurilor de atunci. Deși erau destinate
lul cursei. unui scop anume, de a susține și relaxa trupurile ce ur-
X mau să construiască viitorul măreț al societății socia-
Mi se întâmplă uneori ca în periplul meu cita- liste, nu te puteai apropia de ele. Se pare că proiectantul
din să întâlnesc oameni faimoși, celebrități, vedete, sta- și executantul fuseseră certați. Altfel nu se explică de ce
ruri, sau cum s-or fi numind prin mediile unde sunt atât spătarele aveau acele șuruburi de prindere întoarse pe
de familiari. Se urcă în mașină mimând o sobrietate pre- dos, motiv pentru care se înșurubau în carne dacă te re-
ocupată, de oameni atinși de griji, care se află cu gândul zemai cu spinarea de ele. Ca tabloul să fie complet, pi-
în cu totul altă parte, sperând, probabil, să nu fie recu- cioarele metalice ale scaunelor rar se nimereau toate la
noscuți. Eventual, pentru a-și menține ego-ul nealterat aceeași dimensiune și făceau un zgomot infernal în con-
de priviri nimicitoare, adaugă la recuzită și vreo pereche tact cu mozaicul pardoselei de pe care fusese îndepărtat
de ochelari de soare sau pălărie cu boruri largi, în func- la repezeală linoleumul. Explicația încropită era cât se
ție de anotimp. poate de comică, pentru a nu se degrada avuția poporu-
Mă încearcă un sentiment ciudat, să nu-i deran- lui de către o sleahtă de tineri cu fumuri occidentale în
jez și eu cu vreo replică necuvincioasă sau privire indis- cap. Dacă cuiva i-ar fi dat în gând să execute vreun obi-
cretă, cuprins fiind de o exaltare pe care oamenii obiș- ect de mobilier mai incomod, pentru a ține publicul cu
nuiți nu știu cum să și-o tempereze în astfel de situații. atenția trează, ar fi fost surclasat de scaunele din acea
Mai mult, aceștia înțeleg să-și abordeze idolii pe nepusă sală á la ghetto.
masă, agresându-i cu discuții improvizate pe diverse În general se difuzau filme cu arte marțiale, pe
teme, cu felurite nimicuri, de parcă s-ar cunoaște de gustul publicului juvenil. Eroii acelor benzi băteau tot
când lumea. De la bordul automobilului meu, ezit dacă și umpleau de sânge ecranul sălii de tele-cinema. Altfel,
să îi las în pace sau să le vorbesc formal, prefăcându- sala era plină de mici vampirași, ahtiați după sânge.
mă că-i văd pentru prima dată. Totuși, acești semi-zei Orice țânc din cartier auzise de Bruce Lee, Chuck Nor-
își asumă celebritatea, încât ignoranța premeditată n-ar ris, Jackie Chan sau Jean-Claude Van Damme. Numele
fi o dovadă de impolitețe? În condițiile în care linia de lor erau pomenite în demostrații de agilitate prin scările
demarcație dintre agresiune și venerație este foarte în- blocurilor, pentru recrearea a unor scene din filme, sau
gustă și mișcătoare, mă îndoiesc că cineva ar avea pre- chiar pe stradă. În schimb, la filmele chinezești din ace-
tenția de la fani să se comporte precum acei pelerini cu- eași categorie, sarcina de a recunoaște protagoniștii era
cernici care-și caută calea de închinăciune, cu pioșenie, mult mai grea. Toți semănau între ei și parcă aveau ace-
la duhovnicul din schit. Cu toate acestea, limita bunei- leași denumire.
cuviințe este îndeobște încălcată. Pe fondul unei adevărate recrudescențe a vio-
De data aceasta o doamnă cochetă nu m-a sur- lenței ecranizate se mai nimerea, ce-i drept rar, și câte o
prins cu prezența ei fizică. Părea o figură cunoscută, nominalizare la Oscar, cu personaje care nu epatau prin
109
Anul IV, nr. 14 ● Iulie – Septembrie 2019
forța brută, în schimb aveau forța de a ne ține în sus- după aspect, a traversat toată perioada comunistă, su-
pans, cu ochii pironiți de ecran, trăind aievea acțiunea praviețuind chiar și vechiului stadion. Ajut la coborâre,
ce se consuma sub privirile noastre timpurii. returnez un buchet de flori, probabil primit, pe care-l
Aflasem de la un amic de pe scară, ceva mai așezasem cu grijă în portbagaj, și am mai auzit doar
mare și mai umblat, că în aceeași sală, la ore mici, se zgomotul cheii în broasca porții, ca un clinchet de clo-
difuzau altfel de filme, din categoria celor interzise mi- poțel. O voce metalică.
norilor. La intrare, deși cinefilii nocturni primeau cu ge-
nerozitate, în locul programului de spectacol, un produs XI
foarte căutat pe vremea lui Ceaușescu, respectiv sulul În ciuda apartenenței la secolul vitezei, nu doar
de hârtie igienică, unele scaune mai păstrau diverse mișcarea ar trebui să reprezinte scopul existenței noas-
amintiri unsuroase și în timpul zilei. Cu toate acestea, tre. Goana nebună se cere din când în când stavilită. Re-
scârba de a te așeza pe un astfel de scaun nu putea în- pausul dintre curse, asemeni spațiilor albe dintre cu-
frânge dorința noastră de a vedea și alți eroi, decât cei vinte, creează un echilibru și o armonie în mintea sau
ai muncii socialiste. sufletul peregrin, obosite de excesele vieții. O pauză
Pe vremea aceea mă consideram fan al actoru- bine-venită pentru a trage aer în piept și a fi pregătit
lui american Tom Cruise. Aveam o prietenă care pur și pentru runda următoare de trafic infernal, unde fiecare
simplu îl adora și, evident, dacă doream să-i câștig sim- palmă de stradă suflată colegului de semafor este nece-
patia trebuia să mă pun la curent cu toate scenele jucate sară pentru a mângâia orgoliul semeț, vanitatea de peș-
magistral de celebrul june-prim. În acea sală improvi- teră a concetățenilor noștri. În aceste momente de liniște
zată, coborâtă parcă din lumea a treia, îmi țineam răsu- interioară deschid internetul de pe telefonul mobil, bu-
flarea alături de Maverick, în timp ce spinteca văzduhul tonez presa on-line și intru pe un alt teritoriu de nestă-
cu al său supersonic sau clipoceam suav la scenele mai pânit.
tandre, când se întorcea din misiune și se strecura poz- Liniștea mea se risipește de cum constat că jur-
naș lângă frumoasa Charlie. Alteori, mă lăsam furat nalismul angajant, mobilizator, care-ți trasează ție, citi-
pentru o clipă de iluzia că sunt născut de ziua Americii, torule neștiutor și credul, limita dintre bine și rău repre-
pe un alt meleag, în ”Born on the Forth of July”. Și toate zintă noua ordine în activitatea de breaslă. De parcă ci-
acestea mijlocite de vocea care se afla acum pe ban- titorul n-ar mai deține facultățile necesare unei drepte
cheta din spate a mașinii mele: Irina Margareta Nistor. cumpăniri, n-ar mai gândi rațional, fiind nevoit să ape-
Acea voce puțin guturală, deși uneori surprindea prin leze la un tutore care să-l ia de mânuță și să-l treacă
tonalități înalte, care eufemiza la sânge limbajul colorat strada îndoielilor, pentru a i se arăta în toată splendoa-
al băieților de cartier, la fel de colorați, din Harlem. O rea sa, adevărul. Iar noi, receptorii acestor mesaje tran-
voce parodiată îndelung, sursă de miștouri postdecem- șante, neechivoce, care nu lasă pe nicăieri puncte de
briste, aluzie la faptul că nicio înjurătură de pe micul suspensie, pauze de gândire, ce facem? Ne însușim fără
ecran nu putea depăși suprema ingerință: ”La naiba cu urmă de tăgadă produsul prefabricat cu poleială de ade-
tine!”. Dar cu atât mai fermecătoare. văr.
Să tot fi trecut de jumătatea cursei când m-am La un astfel de public care compune, preponde-
hotărât să-mi dezleg limba: rent, societatea românească actuală a prins de minune
‒ Nu v-am mai auzit vocea de când eram copil. dihonia de tip sperietoare feudală, George Soros. Evi-
E ceva timp de atunci. Și totuși, când v-am ascultat vor- dent, acțiunile sau inancțiunile ce sunt puse în cârca
bind la telefon, parcă-mi rezona în urechi sfârșitul unui acestui guru al finanțelor, deghizat în păpușar politic,
film văzut de curând. Sună ciudat ce vă spun acum, dar fac parte din categoria celor subversive și foarte bine
trăiesc senzația că s-a creat un arc peste timp. N-am lip- organizate. El și numai el se face responsabil, în viziu-
sit de acasă nicio zi și totuși ceva e schimbat în sufra- nea analiștilor și comentatorilor politici, de tot răul care
gerie, în dormitor. Asta e percepția. s-a pogorât peste noi. De la coruperea politicienilor
‒ Da, a fost o perioadă frumoasă. Din păcate până la acționarea unor pârghii pentru instaurarea unei
acum nu mai dublez filme. Cel mult niște promo-uri sau noi ordini mondiale, nimic nu este eludat. Acel bătrânel
recomandări pentru cinefili. cu o minte diabolică și bani mai mulți ca Gigi Becali
‒ Mă bucur că v-am întâlnit și am călătorit îm- (un fel de etalon pentru prosperitatea autohtonă, dar și
preună. Eu, de fapt, am fost angrenat în două călătorii, pentru grobianism, aș adăuga eu) nu lasă nicio speranță
una dintre ele în timp, printre amintiri. Am devenit pu- la voia întâmplării. Orice eveniment politic, cât de mic,
țin melancolic, gândindu-mă în câte împrejurări minu- este interpretat în aceeași cheie sorosistă.
nate m-a însoțit vocea dumneavoastră. Ar deveni amuzant dacă n-ar fi de plâns să pri-
Aproape ajunsesem la destinație. În față mi se vim cum, prin contagiune, tuturor politicienilor le e
deschidea ochilor un cartier de case, micuțe și cochete, frică să nu fie asociați cu fundațiile și organizațiile lui
strivite parcă, deocamdată din punct de vedere urbanis- Soros, mai ales prin preajma alegerilor. Iar dacă se des-
tic, de colosul sferic ce se înălța în depărtare. Un colos coperă o cât de mică interferență, cel prins cu mâța în
cu greutate în plan sportiv, purtând denumirea de Arena sac nu mai are nicio șansă de reabilitare. Se fac
Națională. Opresc mașina în dreptul unei viluțe care,
110
Anul IV, nr. 14 ● Iulie – Septembrie 2019
dezvăluiri, se umplu ecranele televizoarelor cu denun- diviziunilor sociale şi politice, distribuind publicitate
țuri. Linșajul mediatic îmbracă cote paroxistice. politică contradictorie, inflamatoare rasial sau so-
Cât de simplă poate să fie această tehnică de cial”.
manipulare pregătită în taină, în laboratoare de dezin- Hm..., ce-ar mai fi de zis? Penetrarea serviciilor
formare empirice! Ea se devoalează ca hârtia de turne- de propagandă și dezinformare se prea poate să fi ajuns
sol dacă înlocuim câteva piese în angrenaj. Este sufici- la un nivel superior, 2.0 cum se spune acuma. Și-or fi
ent să-l scoatem din scenă pe George Soros și să-l in- găsit cuib chiar în interiorul celei mai mari democrații
troducem pe Fethullah Gulen în Turcia sau un personaj din lume, punându-se în discuție influentarea într-o oa-
colectiv, ”Noua Securitate”, în România. Ce obser- recare măsură a alegerilor. De la ei, nu de la noi. Nu-mi
văm? Ni se evidențiază o completă lipsă de varietate, pot reprima o întrebare ce mă persecută mai tare decât
aceleași teme fiindu-ne puse pe tapet. Aș putea adăuga, roșeața ochilor: dacă au reușit acolo, nu cumva au avut
chiar lipsă de imaginație, dacă mi-aș dori să fiu mali- interese și ceva mai aproape din punct de vedere geo-
țios. Aceeași încărcătură subversivă și conspiraționistă grafic? Cum ar fi, de pildă, prin România și Republica
este adusă în prim plan pentru a știrbi din idealurile mă- Moldova? Două țărișoare care nu pun prea mare preț pe
rețe ale acestei nații. Dar dacă... Cei care știu cum se fac acuratețea informațiilor ce circulă în spațiul public.
și se înnoadă ițele manipulării strigă ”uite hoțul!” pen- Pentru a avea tabloul complet, teme utile Mos-
tru a ne uita după fugar într-o direcție greșită? În timp covei, copiate după celebrul îndemn neocomunist ”nu
ce în partea opusă, de regulă la est, își văd nestingheriți ne vindem țara”, sunt scoase de la naftalină și pătrund
de sfori, cu care trebăluiesc prin România? Să fim seri- încet-încet în spațiul virtual românesc. Dar nu numai
oși, banii lui Soros sunt o glumă pe lângă rublele țarului atât, chiar pe agenda guvernamentală. Observ cum de o
Vladimir. bună bucată de vreme sunt întreținute artificial subiecte
Pauza se prelungește. Opresc definitiv punțile de dihonie precum: oportunitatea scutului de la Deve-
de legătură din aplicație cu călătorii grăbiți. Deplasarea selu, rapacitatea multinaționalelor care ne călăresc și
la voia întâmplării prin acest oraș cauzează grav con- scot profiturile din țară, atitudinea de frondă față de
fortului psihic! Îmi frec bine ochii obosiți. Nu mi-e clar Bruxelles și instituțiile europene, apropierea de grupul
ce mi i-a obosit în asemenea hal: cititul pe ecranul cu de la Visegrad, invazia emigranților etc.
lumină prea artificială sau condusul de ore bune? Pri- ***
vesc mai adânc în spatele rândurilor scrise cu caractere Când credeam c-am isprăvit concluziile unei
mărunte, pentru a vedea o iluzorie pădure din spatele reviste a presei ad-hoc, pe buza volanului, citesc o po-
unor copaci imaginari. Și ce-mi sare în ochi? O interpe- vestioară trimisă de o prietenă, cadru universitar la fa-
lare în Congresul American a celor trei giganți ai inter- cultatea de jurnalism. N-aș fi crezut că această povesti-
netului, Facebook, Twitter, Google, îmi dă de gândit. oară se va potrivi atât de bine în contextul lecturii de
Un distins membru al Senatului Statelor Unite, din co- față. Incât, în momentul în care am fost convins de asta,
misia de ”Intelligence”, a dat frâu liber concluziilor: i-am cerut permisiunea s-o reproduc. Deci:
”Platformele dumneavoastră sunt folosite de puteri O fostă studentă m-a sunat de curând să-mi
străine, de puteri ostile statului american, de puternice ceară o părere legată de o ofertă de job. Mi-a silabisit
forţe antidemocratice, pentru modelarea opiniilor şi in- cu emfază: con-si-li-er la o agenție de comunicare.
fluenţarea opţiunilor democratice în statele lumii. Răz- ‒ Mooaaa, ce bine sună! zic (În mintea mea:
boiul se duce prin intermediul dumneavoastră. Un nu- "nu e cam devreme la douăzeci și ceva de ani?"). Și în
măr de 126 de milioane de americani, acum ziceţi că ce constă jobul? întreb cu voce tare.
150 de milioane, au fost expuşi conţinutului de mesaje ‒ Păi... comunicare de guerrilla. Să îmi fac
venind din Rusia. Ce aţi făcut? Nu aveţi nimic de zis?! multe conturi de facebook, twitter, instagram, și să stau
Ruşii se implică prin platformele dumneavoastră şi în toată ziua să comentez, să distribui sub diverse identi-
democraţiile europene, unde găsesc mai uşor decât la tăți... ce îmi zic ei.
noi auditoriu şi susţintători. Ştim, avem informaţii clare ‒ Aha! Și dincolo de bani, cum te-au ademenit?
că s-au implicat în alegerile din Franţa, în Germania, ‒ Că este o super-oportunitate... Că mă va
în Brexit, în separarea Spaniei, în Catalonia, au pus pi- ajuta în carieră... Că am ocazia să-mi perfecționez re-
ciorul în Scoţia. Înţelegeţi ce faceţi, pricepeţi ce gene- torica și argumentația, în vorbire și în scris...
raţi? Ruşii lucrează pe teme care ne despart, să adân- ‒ Știi că există roboți care fac asta? Un prieten,
cească disputele. Aşa se cucereşte lumea, domnilor! inginer în tehnologie, mi-a zis asta acum vreo doi ani:
Pun pe platformele dumneavoastră mesaje care ţin de o să vină repede ziua în care roboții o să se certe între
ura de rasă, imigraţie, drepturile omului, LGBT, creşti- ei. Well...?
nătate. Polarizează democraţiile, rup state. Ce ne Tace. Părea că i-am dat de gândit. Următoarea
vorbiţi aici că dumneavoastră construiţi comunităţi? Le întrebare mă contrazice:
divizaţi, le subminaţi! Ne-au luat la ţintă veteranii de ‒ Și ce să fac?
război, militarii sunt targhetaţi, postările vizează de ‒ Aș vrea să te hotărăști singură. Eu doar în-
obicei ambele tabere pentru a adânci conflictul. Ei cerc să te ghidez cu întrebări. Ce o să pui tu la CV că
joacă cu toţi, să divizeze. Ţinta este amplificarea ai făcut, concret: consiliere sau troller/spammer? Și cu
111
Anul IV, nr. 14 ● Iulie – Septembrie 2019
aşa, nici nu bagi de seamă cât de iute se duce vremea pantofii şi să te ude de la genunchi în jos, captată cât de
când ai o preocupare. cât, să se scurgă lin spre vană. Nici vorbă de săpun, ori
Era şi timpul să ne oprim, pentru că familia de hârtie igienică, prosop ori alte marafeturi de care se face
alături dădea semne de nelinişte, neînţelegând de ce atâta caz nejustificat. Nici oglindă în care să-mi dreg
adunam noi lucruşoarele respective, care cu siguranţă atât cât se mai poate fizicul zdrobit. Însă, cum spuneam,
ne erau necesare într-un scop ocult, raţionament care-i nimic nu poate să-l înfrângă pe fostul navetist de bără-
îndeamnă să acorde şi ei o atenţie nedisimulată tuturor gan, oţelit în confruntările zilnice cu băştinaşii; optimis-
acelor obiecte de care noi ne detaşasem afectiv deja, mul se conturează în imaginea unei porţii de cartofi
cercetând de la distanţă, copiii mai ales, movila ridicată prăjiţi de dimensiuni gigantice, aşa cum îmi permit eu
de noi pe principiul piramidei. Cu mâinile destul de o dată pe an. Mai aşteptăm.
murdare, stăm aşadar şi ne uităm şi noi la ei cu o curio- Facem aşa un pic de conversaţie introductivă,
zitate similară celei cu care urmăriseră ei zelul nostru, şi greul conversaţiei cade ca de obicei pe umerii mei de
gândind că aşa e politicos, să ne uităm unii la alţii. filolog, căci interlocutorul meu este inginer, se exprimă
Familia dejunase, mămica supraponderală ţi- mai economicos. Încep a crede că băiatul cu şervetul pe
nea în poală un rebus, semn că se trecuse la capitolul braţ ne consideră parte integrantă a peisajului, de vreme
jocuri şi distracţii; copiii exersează trasul la ţintă, arun- ce nu ne deranjează cu nimic. Apare în cele din urmă şi
când într-o sticlă roşie prinsă în vegetaţia lacului cu co- solicit repede cartofii prăjiţi, spaima supraponderalilor;
toare de mere, cu sâmburi mari de piersici, pentru că băiatul mă ascultă apatic dar când pomenesc şi despre
tocmai isprăviseră rezerva de sticle goale. Nu nimeresc, caşcavalul la capac mă priveşte cu reproş, ca pe-un ve-
stropii sar împrejur, ei ţipă de plăcere, noi ţipăm din getarian cu tupeu ce eram; adaug iute, până nu se dez-
motive diferite, oricum nu interesează pe nimeni, pro- meticeşte, şi o bere neagră, rece, lucru care, din punctul
testele noastre nu se aud pentru că e practic imposibil lui de vedere, pare să depăşească orice măsură. Ne opin-
să acoperim boxele din care tânărul acela în vogă îşi că- tim din nou la dialog, în aşteptarea vegetalelor. Odată
inează la nesfârşit viaţa lui, cu acel oftat prelungit „Of, cu cartofii prăjiţi apare şi haita de câini-derbedei, comu-
viaţa mea…” Tăticul, model de curaj pentru copii, plon- nitari mi se pare revoltător să-i numesc, câtă vreme co-
jează cu avânt în apă, printre bălăriile şi resturile mena- munitar înseamnă ceva care aparţine comunităţii, din
jere greu de inventariat. Unul dintre băieţei, în chiloţi care comunitate fac parte şi eu, iar eu nu doresc să-mi
tetra mercerizaţi, îl urmează şi, împreună, pornesc o bă- aparţină niciuna dintre fiarele astea sălbatice, cu botu-
lăceală demnă de un mediu apos mult mai transparent rile rânjite. Caşcavalul e prea îmbibat în ulei şi-l ofer
decât acesta. Mămica e scandalizată, îi avertizează de căţelei negre gestante; aceasta aproape mi-l smulge din
pe mal asupra microbilor; chinezii îi privesc şi, cred că furculiţă, asupra ei se reped alţi doi câini dornici să
asta e destul de mult din partea lor. apuce măcar o bucăţică, fapt care stârneşte o încăierare
Deodată avem un alt centru de interes. Doi ti- pe sub masă, peste picioarele noastre. Încerc să mă
neri foarte blonzi împing spre apă o barcă lată, cu o linie mulţumesc cu cartofii prăjiţi, dar se vede treaba că am
elegantă; pe ea scrie nemţeşte. Se adună admiratorii greşit şi în privinţa lor, cartofii sunt tot cei de ieri, însă
obişnuiţi; barca nu porneşte: mană cerească pentru mi- proaspăt încălziţi pe-o parte. Pe cealaltă parte au rămas
nitehnicuşii români; cu îndemnuri şi încurajări dirigu- aşa cruzi, probabil pregătiţi spre a fi serviţi în ziua ur-
iesc reparaţiile: „nu p-aia, p-aia! pune-o dedesubt, trage mătoare, mană cerească pentru haită. Acum s-au adunat
de ăla, ţine-aşa!” Barca porneşte opintit şi în scurtă vreo opt câini; hăpăie, se scarpină, mârîâe, salivează,
vreme intră în competiţie cu un papuc zburător; de pe scheaună, chelălăie pe picioarele noastre; chiar să fi
mal, cetăţenii aflaţi la recreere şi odihnă se împart în avut ce, n-aş mai fi putut înghiţi nici măcar o îmbucă-
două galerii de susţinători îndemnându-şi fiecare echipa tură. Îmi dispare chiar şi plăcerea contemplativă, lacul
să învingă: „hai, hai, hai acu’! bagă tare! arde-o! calc-o nu mă mai impresionează ca imagine. Ne dorim să fi
pe coadă!” barca nu ţine pasul şi suporterii ad hoc o plecat de mult, ceea ce şi facem, lăsând la nota de plată
abandonează dezamăgiţi. salariul pe o săptămână, pentru plăcerea de a fi hrănit,
În ce ne priveşte, considerăm că ne-am distrat într-un local de lux, câinii vagabonzi, cu bucate despre
suficient şi urcăm la restaurant, pentru masă. Ne hotă- care şi ei trebuie să fi gândit că sunt prost gătite.
râm să stăm la o masă, afară. Un picolo ne zăreşte dar, Aşa se nasc frustrările, îmi spun: că se restruc-
curios, cum stătea el aşa, plictisit, cu şervetul pe braţ, turează, înţeleg; că nu mai producem nimic, înţeleg;
nu pare să ne şi vadă. Aşteptăm. Mai sunt trei mese ocu- dar, că nu mai producem nici cartofi prăjiţi, nu pot să
pate. Aşteaptă şi ei. Merg să-mi spăl mâinile. La cele cred că se întâmplă tot din cauza coloşilor industriali.
şase chiuvete frumos aliniate funcţionează un singur ro-
binet, dar, cum sunt singură, nu mă deranjează. În
schimb, dedesubt ţeava e spartă; un spirit inventiv şi
pregătit să înfrunte reforma, făcând faţă economiei de
piaţă, convins, pesemne, că poţi, la nevoie, să iei apă şi
cu ciurul, pusese sub chiuvetă un coş pentru hârtii, din
acela de plastic perforat, ca apa, înainte să-ţi umple
113
Anul IV, nr. 14 ● Iulie – Septembrie 2019
114
Anul IV, nr. 14 ● Iulie – Septembrie 2019
115
Anul IV, nr. 14 ● Iulie – Septembrie 2019
însă bărbatul de care s-a îndrăgostit soră-mea, bărbatul analizele. Nu vrei să ştii prin ce-a trecut până a aflat re-
care i-a fost alături în momente grele, bărbatul ce-a iu- zultatele! Fiul lor, care nu a urmat nicio facultate, e
bit-o în treacăt, dar s-a îndoit de dragostea ei fiindcă brânză bună în burduf de câine, dar a moştenit talentul
viaţa e dură şi nu merită să avem regrete, a înşelat-o la desen al tatălui său, are propriul salon de tatuaje şi
pentru un pumn de bani, însă paralele nu rezolvă pro- câştigă bine. De câte ori se internează soră-mea la
blemele nimănui, nici iubire, nici alinarea suferinţei, Salon Blue, după o zi sau două mă sună. Sunt singurul
nici cumpărarea vieţii! Doar dragostea poate să rezolve din familie care o vizitează în locul acela. Ceilalţi spun
multe şi ea, Francine spera că îşi va umple golul lăuntric că nu o pot vedea sedată. Nici eu nu pot s-o văd în mo-
avându-l aproape pe fiul său. Un concurs de împrejurări mentele acelea, în care are o pierdere de legătură tem-
inevitabile ne fac să fim mai buni sau mai răi, mai tole- porară cu mediul ambiant, dar mă duc de fiecare dată,
ranţi sau mai intransigenţi, mai optimişti sau mai scep- chiar dacă nu-mi face bine s-o văd aşa cum este atunci
tici. Cert e că la o năpastă vezi cu adevărat cine îţi ră- când urmează terapia chimică psihotropă. Francine mă
mâne alături. Cu fostul cumnat m-am înţeles foarte sună şi mă roagă să-i duc ţigări. Fumează ca turcu.
bine, eram ca fraţii, deşi între noi era o diferenţă de vâr- Acolo nu are voie să tragă din ţigară. Când este acasă,
stă destul de mare. Soţul Francinei a fost istoric, speci- îşi face singură ţigările, îşi cumpără câte o cutie meta-
alist în istorie religioasă. Am vizitat împreună mănăsti- lică cu frunze de tutun mari şi moi, frunze uscate, de
rile din Moldova, multe biserici din Bucureşti, dela Iaşi, culoarea cafelei prăjite, le toacă mărunt-mărunt şi mai
din Târgovişte... A fost un bărbat şarmant, cu multe suc- cumpără zeci de foiţe fine, transparente, de hârtie. Când
cese la femei..., un om cultivat, erudit, poliglot. Ţin vrea să fumeze, ia câte o foiţă de hârtie, o pune cu
minte că în timp ce ne perindam pe la diverşi cunoscuţi, sfinţenie pe masă, presară tutunul, apoi răsuceşte foiţa,
un amic de-al cumnatului meu i-a dăruit o caricatură face un mic sul din foiţa umplută cu tutun, dă cu limba
care avea un postscriptum de genul: Bărbatul fatal... ti- pe marginile foiţei şi astfel lipeşte sulul, apoi îl aprinde
nerele să-l viseze, doamnele să vibreze, babele să of- la unul din capete. Când merg la ea, cumpăr câte şapte
teze... Vorbea perfect şapte limbi străine. Pe mine m-a pachete cu ţigarete Kent, cu capsulă de mentol, ieşim în
iubit ca pe un frate, ca pe un complice - când vorbeam parcul spitalului şi în timp ce ea mestecă câteva ţigări
despre istorie, despre femei (da, da!), despre filozofie şi aşa cum ar mesteca lame de gumă Wrigley’s Spearmint,
înţelepciune... Mi-a oferit ospitalitatea în nenumărate gumă ce-i place foarte mult, încă din copilărie, poves-
rânduri. Înainte de a-mi deveni cumnat, Luca a mai fost tim de una, povestim de alta... Francine se uită la ţigara
căsătorit de două ori, când era tânăr, în România cu o aprinsă ca la o icoană. Trage cu aviditate fumul în piept
moldoveancă de-a lui şi în Franţa cu o domnişoară ce şi-apoi îi dă drumul pe nări. Pe vremuri fuma BT, îşi
era din prin Regiunea Lorena. Am cunoscut-o pe franţu- făcea rost de cartuşe cu ţigări de la o prietenă căsătorită
zoaică, era doctoriţă, se numea Renée, era o femeie cu un marinar, stabilită prin Galaţi, apoi în Constanţa.
bună la suflet şi-avea un aspect plăcut, cu păr roşcat, Câteodată o găsesc pe soră-mea în cămaşa de forţă şi
mereu coafată şi multe pistrui pe faţă. Renée era tot tim- asta îmi aminteşte iar şi iar de tarele moştenite de la
pul bine dispusă, mereu făcea glume. În familie, Renée mama. Totuşi, mama nu a sfârşit într-un ospiciu, a murit
şi Luca vorbeau franţuzeşte şi româneşte. Pe româncă acasă, în urma unui accident vascular cerebral. Plecând
n-am cunoscut-o personal, dar i-am vorbit de câteva ori din locul în care se duce Francine, tot mai des şi mai
la telefon. Acum ar fi bătrână, ar avea între 97 şi 99 de des, îi las întotdeauna pachetul început, restul ţigărilor
ani. Luca a divorţat cu mult înainte să o cunoască pe le pun în torpedoul maşinii pentru o altă vizită. Înainte
soră-mea, a avut parte de istorii de dragoste care s-au de-a mă duce de la ea, o pun să-mi promită că nu va
sfârşit înainte de-a o cunoate pe Francine şi viaţa a con- fuma în cameră şi ea îmi făgăduieşte, iar eu ştiu că se
tinuat. Cu celelalte neveste n-a avut copii, cu soră-mea va ţine de legământ... Dar azi am întârziat, am trecut pe
l-a avut pe Nestor. Francine l-a iubit mult prea mult pe la casa ei de pe Strada Speranţei, înainte de-a merge ca
Luca. Şi eu am ţinut la el şi l-am însoţit până la sfârşitul s-o vizitez în locul în care nu-mi face nici o plăcere. M-
vieţii, chiar dacă nu mai făcea parte din familie. Adese- a rugat să-i duc montonul din blană de bizon. Auzi, pal-
ori prietenii adevăraţi îţi sunt mai apropiaţi decât nea- ton de blană în spital! Mi-a spus că-i este frig şi vrea să-
murile. Noi am fost amici şi rude. Mergeam mereu la l folosească drept pled. Oprind maşina la imobilul ei, i-
el, la spital, timp de luni de zile. Luca s-a stins din viaţă am găsit casa devastată. În toate camerele, luminile can-
într-un salon dintr-un spital de contagioase, în noaptea delabrelor erau aprinse. Cele două televizoare funcţio-
de 19 spre 20 aprilie, după ce pe 7 martie a împlinit vâr- nau la maxim. Uşile dulapurilor erau deschise şi peste
sta de 65 de ani, iar eu am revenit la ceva… La scurt tot erau aruncate alandala haine, tacâmuri, bijuterii, fo-
timp după divorţul de Luca, Francine a aflat cu stupoare tografii. Am păşit cu greu prin casa cu ciurucuri. Nu am
că unicul bărbat din viaţa ei a fost secerat de HIV.1 De mai căutat nimic. Am sunat la poliţie, mi-am dat datele
teamă că s-a infectat şi ea, Francine şi-a făcut imediat din legitimaţia de lucru, altceva nu aveam la mine, apoi
116
Anul IV, nr. 14 ● Iulie – Septembrie 2019
am fost prin vecini şi i-am întrebat dacă au văzut ori au un zăbranic compus din nori cenuşii, înspăimântători,
auzit ceva din casa soră-mii. Nimeni nu ştia absolut ni- nori ce parcă ar fi prevestit sfârșitul lumii, zona aceea e
mic. Cuprins de un sentiment straniu, am urcat în bântuită de aurolaci, așa că am făcut calea întoarsă. To-
maşină căci ceva îmi dădea ghes să purced la drum şi tuși, vroiam să mă plimb prin ploaie, așa cum făceam
mi-am continuat traseul ca un smucit. Am ajuns, am su- când eram copil, așa cum făceam în adolescență, așa
nat la poartă. Mi s-a spus ca soră-mea se află în parc. Pe cum făceam ori de câte ori vroiam să mă simt bine cu
suprafaţa întinsă de teren erau straturi, straturi de flori, mine însumi. Când eram mic, pe vremea când aveam
tufănici de diferite soiuri şi rondouri de panseluţe. Cri- vreo 5-6 ani, părinţii mei se mutaseră într-un alt loc, pe
zantemele mari, altoite, de culoare albă, galbenă şi mov o altă stradă și cumpăraseră o casă de la niște bătrâne
mi-au atras atenţia de-ndată ce-am păşit pe alei. M-am nemțoaice - mamă și fiică - ce au emigrat în Florida.
apropiat de o floare albă, crescută peste nivelul celor- După ploile din timpul primăverii și verii, mai tot-
lalte, ce părea că priveşte în juru-i ca o suverană. I-am deauna răsărea soarele. Ploile erau scurte, cu stropi mari
mângâiat solzii striaţi şi am tras adânc în piept mirosul și calzi, cu descărcări electrice, cu tunete și fulgere ce
reginei florilor. Am orbecăit mai departe în căutarea brăzdau tot cerul, dar de-ndată ce norii erau storși de
mezinei. O veveriţă gri, cu coada stufoasă de parcă ar fi vlagă, imediat ce se deschideau porțile cerului și apele
fost inflorescenţa în formă de panicul a sorgului, mi-a dădeau năvală pe pământ, pământul însetat absorbea
tăiat calea şi m-am luat după ea ca un paj. Am ajuns toată ploaia căzută și aburi calzi ieșeau din pământul
lângă un balansoar de lemn, gata-gata să-şi piardă tră- setos, iar eu ieșeam tiptil-tiptil afară din casă și stăteam
inicia, prins cu nişte lanţuri groase de trunchiul unui nuc sub streașina locuinţei până ce ploaia se stâmpăra și-
desfrunzit. În el se afla Francine. Era îmbrăcată ca o in- apoi mă avântam desculț să plescăi cu picioarele prin
diancă. Părul lung, altădată de un negru intens şi strălu- șanturile pline de apă, apă care se scurgea tumultos într-
citor fiindcă îşi dădea mereu cu ulei de păr nutritiv, o direcție anume, să clipocesc ca susurul apei și să mă
acum grizonat, prins cu o agrafă sidefată, de forma unei minunez de curcubeul ce răsărea aproape instantaneu și
meduze, i se unduia pe rochia de un maro deschis, cu dispărea la fel de repede precum apărea. Câteodată
nişte modele bizare, întruchipând şarpele kundalini şi aveam parte să văd câte două curcubee. Când şi când
lanuri fremătătoare de grâu, în diferite nuanţe de galben mă aventuram cu Imelda, o vecină nemțoaică mai mică
şi portocaliu. La gât avea o salbă de mărgele semipreţi- decât mine cu un an și intram în șănțulețele din faţa ca-
oase, ochi de tigru, şirag dăruit de mine la o aniversare. selor noastre și meșteream diguri din pietroaie, din pie-
Adormise citind poezia Vaza spartă a lui Sully Prud- tricele, din bucăţi sparte de cărămidă și rămurele de co-
homme şi ascultând la un minicasetofon de culoarea paci, rupte de vijelie. Dacă mamele noastre nu ne ob-
azurului refrenul: Non, je ne suis jamais seul/ Avec ma servau la timp, apucam să ne nămolim nu numai pe mâ-
solitude…2 Soarele nebiruit se oglindea pe chipul suro- ini și picioare, dar și pe haine, de parcă am fi fost bivoli
rii mele ce se asemăna uimitor de bine cu cel al mamei ce simțeau nevoia să se arunce în imală3 ca să se răco-
dispărute, iar faţa surorii plecate pe tărâmul Câmpiilor rească. Cu obiceiul de a pleca să mă plimb prin ploaie
Elizee parcă ar fi grăit răguşit, sincopat: Nu mă tem de am rămas și în adolescență, și mai târziu. Așa și-acum,
tine, moarteo, da, nu mă tem! am ieșit să mă plimb prin ploaia de toamnă, am decis să
- Frumos, nu?... Mângâind-o pe frunte am înconjur de câteva ori rotonda din faţa clădirii, ce al-
simţit un fior. Francine dormea, dar somnul ei era întru tceva era să fac?! Am citit afișul pus la basilica din
veşnicie căci toamna, aşa cum a răpit-o pe mama, mi-a apropiere, afiş pe care scria că se va reabilita interiorul
dus-o în ceruri şi pe Francine, pe data de 14 septembrie, și exteriorul bisericii pentru a pune clădirea în circui-
chiar de ziua ei. Ceasul de damă, din aur, ce-l avea pe tul... Prea le trăgea ploaia! Pelerina a început să-mi flu-
încheietura mâinii stângi, primit şi acela tot la un eve- ture ca pânza de pe catargele navelor aflate în derivă,
niment ce marca nu ştiu câţi ani de la căsătorie, ceas stropii de ploaie mă loveau mișelește peste față și am
primit desigur de la Luca, era oprit la ora 21 şi 20 de decis să merg spre casă. Am urcat în maşină, am dat
minute... drumul la ştergătoarele de parbriz, am intrat pe autos-
Afară începu să plouă. O răpăială groaznică, de tradă. Nu auzeam nimic altceva decât ropotul ploii şi
parcă nu ar fi plouat de mult. Ciudat, dar parcă așteptam clămpănitul celor două palete cu muchie de cauciuc,
ploaia ca pe o consolare pentru că sora mea s-a stins. climp, clamp, climp, clamp...Când am ajuns în fața imo-
Am anunţat medicul de gardă, apoi am părăsit locul bilului unde locuiesc, barmanii de la terasele restauran-
acela îndreptându-mă spre maşină cu paşi rari, apăsaţi. telor se uitau mirați la mine. Înaintam agale spre casă.
Am deschis portiera şi am luat de pe scaunul din spate Ce s-or fi gândit? Uite-l și pe ăsta, pe ploaie și-a găsit
pelerina verde, un verde pal. Am tras-o peste îmbrăcă- să se plimbe!... Am revenit la cuibul meu, le-am dat ce-
minte. Aveam intenția să plec, să mă plimb prin pădu- lor doi peştişori aurii pe care-i am într-un bol de pe bi-
ricea din apropiere, dar m-a străfulgerat un gând - e prea roul din camera de lucru, nişte pureci de apă, deshidra-
târziu, începuse să se întunece și cerul părea acoperit de taţi, am pus niște rufe la spălat, într-o mașină de spălat
2
(Fr.) Nu, nu sunt niciodată singur/ Cu singurătatea mea (Georges 3
(Reg.) Pământ mocirlos, noroios
Moustaki, Ma solitude)
117
Anul IV, nr. 14 ● Iulie – Septembrie 2019
aflată la subsolul locuinţei... Am urcat scările interioare, nu mai merg treburile cum mergeau. Ei, dacă aveam sa-
am ajuns în bucătărie, am luat cele două pungi cu gu- lariul ăsta în urmă cu câţiva ani, când eram şi eu de vâr-
noaie și le-am aruncat în tomberoanele din curte, în sta voastră…, dar ştiti ce soldă aveam atunci? Se dă-
tomberonul galben am aruncat punga umplută cu obi- deau şapte lei pentru o gardă şi munceam de ne săreau
ecte reciclabile, în tomberonul negru, punga cu resturi capacele. Când eram noaptea de gardă şi medicii stagi-
menajere, apoi am ieșit pe coridorul imobilului și mi- ari ştiau că sunt eu pe tură, dormeau fără probleme.
am tras pelerina pe cap, vrând să ies la o altă plimbare Odată, ca să mă răzbun pe unul pentru ceva ce-mi fă-
prin ploaie. La capătul coridorului se adăpostiseră de cuse, l-am sunat din oră în oră.
ploaie două mame cu doi băieţei, să fi avut vreo 4-5 ani - Domnule doctor, avem un anevrism la salonul
fiecare. Cel mai mic dintre ei se juca de-a cucu-bau cu zece, patul opt.
cel mare, stătea în spatele mamei sale și întorcând ca- - Şi ce, nu ştii ce trebuie să faci la un anevrism?
pul, și zărindu-mă, a exclamat: uite o fantomă verde - Ba da, dar nu aplic nici o medicaţie fără
care vine spre noi! Mamele şi celălalt băiețel au întors prescripţia dumneavoastră!...
capul, mi-au făcut loc căci stăteau buluc în fața ușii de - Şi venea bombănind, consulta pacientul,
la intrare și am ieșit pe stradă. La terase, în ciuda ploii prescria medicaţia, se ducea în plata domnului şi dor-
de-afară, rămăseseră câteva persoane și sporovăiau, mea mai departe, atât cât reuşea să doarmă, căci eu,
aşteptând sau terminând ceea ce comandaseră. O pere- peste o oră, îl sunam din nou şi-i spuneam:
che de tineri îndrăgostiţi au trecut pe lângă mine. Tână- - Domnule doctor, la salonul şapte este o paci-
rul avea mâna dreaptă petrecută pe după mijlocul tine- entă cu hipertensiune arterială şi stări de vomă.
rei, iar cu stânga ţinea umbrela imensă, de culoare al- - Nu mai vin…, fă ce trebuie făcut!
bastră, umbrelă care i-a fost smulsă din mână la o rafală - Regret, dar până nu o consultaţi dumneavoas-
de vânt. Rămaşi descoperiţi în faţa ploii, tinerii au înce- tră!...
put să râdă şi să se sărute... - Eh! Uite aşa, i-am făcut-o stagiarului.Până di-
Mă întreb ce vom întreprinde ca s-o comemo- mineaţa, nu cred că i-au dat ochii în gene. Glumeam, ce
răm pe soră-mea? O slujbă la biserică nu putem să-i fa- altceva puteam să facem?
cem deoarece Francine era agnostică, aşa ca mine. Eu După orele din sala de demonstraţii, Simina îl iscodi pe
nu mă mai consider creştin de foarte mulţi ani. Nu sunt Caranfil:
ateu pentru că ateul neagă existenţa lui Dumnezeu şi are - Caranfile, nu mai vrei să te întorci în Portugalia,
argumente. Am fost creştin până pe la vârsta de 30 de ce zice soţia ta?
ani, apoi m-am îndepărtat de biserică. Nu mai cred că După un oftat prelung, acela îi răspunse:
Isus este un zeu, cu toate c-am citit evangheliile în gre- - Ce să spună, mititica, îi este greu şi vrea să
ceşte cu atenţie şi am studiat într-un colegiu religios trăim ca o familie normală, dar ce mai este normal în
foarte strict. Cred doar că există un prim motor imobil. ziua de azi? Am revenit în ţară după ani, am plecat în
E vorba de zeul filozofilor, după definiţia lui Aristotel. Portugalia imediat ce am terminat liceul, am lucrat la
Vom un medic, m-a dat în somaj…, în final am decis să vin
decide duminică ce vom face cu vasul în care a fost pusă acasă şi să urmez şcoala de asistenţi. E greu în străină-
cenuşa soră-mii. Mai mult ca sigur că Nestor o să vrea tate cu recunoaşterea diplomei. Cer trei sau cinci ani de
să păstreze urna funerară a mamei sale, iar eu nu pot experienţă şi, crede-mă, dacă aş prinde un post bine plă-
decât să fiu de acord cu nepotul meu, fără să-mi pese ce tit la noi, nu m-aş mai întoarce la ăia! Aici o am pe
spun celelalte rude de sânge, indiferent ce are de gând mama, pe bunică-mea, am casă, maşină, ce altceva îmi
să facă apoi. Nu ştiu de ce imaginea Francinei am aso- mai trebuie?! Nevastă-mea e din Chişinău. Acolo viaţa
ciat-o mental cu poezia Albatrosul a lui Baudelaire sau e mult mai grea, ăia sunt palma pe cur, vai de ei! De-aia
poate că ştiu? am şi ales-o pe-a mea, e o femeie hotărâtă, învăţată cu
nevoile…
Troparele4 tăcerii La ora şase şi patruzeci şi cinci de minute i-a
sunat deşteptătorul. Cine naiba şi-ar mai păstra un ceas
Cu o seară înainte de a pleca să facă practică la care să sune? Alţii şi-ar fi pus mobilul. Simina era mai
spital, Simina asculta poveştile colegilor care făcuseră demodată. Şi-a păstrat ceasul rusesc Pobeda. Îl avea de
deja gărzi. la vârsta de şase ani şi încă mai era valabil. S-a îmbrăcat
- Doamnă Potifar, spuse Caranfil, ştiti ce sala- ca o noctambulă, a luat câteva guri din ceea ce şi-a pre-
riu are un asistent de la anestezie şi terapie intensivă, în gătit de cu seară... Doar ecoul paşilor ei se auzeau pe
jur de... străzile proaspăt pietruite de pietrarii italieni, cu bani
- Păi, la salariul ăsta, dacă îl ai, nu se mai merită din fonduri europene. De teamă să nu alunece, că nu ştia
să pleci în afară, mai ales că nici acolo nu sunt câini cu să se dea pe gheaţă, nu s-a dat pe derdeluş nici în copi-
covrigi în coadă. De când cu valurile astea de emigranţi, lărie, Simina era preocupată pe unde păşea. Din loc în
4
Scurtă cântare bisericească de laudă în cinstea unui sfânt
sau a unui eveniment religios
118
Anul IV, nr. 14 ● Iulie – Septembrie 2019
loc biluţe stacojii-maronii picate din coroana teilor îi în van. Liniile aparatului se uniformizau, cea roşie, cea
pocneau sub botine de parcă ar fi fost nişte artificii verde, cea galbenă, cea albastră... Asistentul, cu paşi de
aprinse şi ramuri aciculare din vreo două-trei specii de uriaş, a străbătut salonul şi s-a oprit lângă doctoresa ce
conifere înfrumuseţau asfaltul străzilor pustii. Sigur nu ieşise încă din tură. Dezamăgit, oarecum, bâigui:
mama-natură este cea mai destoinică ţesătoare şi bătrâ- - Pacienta din patul şase...
nele noastre când se adună să ţese la război îi urmează - Las-o să se ducă! A mai făcut până acum de
cu râvnă exemplul. trei ori stop cardiac. Nu mai avem ce face!... Când zic
Ora şapte şi câteva minute... în camera de gropii: Tu eşti tatăl meu! Şi viermilor: Voi sunteţi
gardă, un bărbat tânăr, înalt cât un munte, cu un păr bo- mama şi sora mea! Unde mai este atunci nădejdea
gat, cârlionţat, cu un lănţug de aur la gât, între treizeci mea? 5
şi patruzeci de ani, îmbrăcat în costum de doc de cu- Am început bine ziua, horror, gândi Simina.S-
loare albastră. Simina s-a apropiat încrezătoare de el: a uitat la ceasul oval, din plastic, ce era atârnat pe pere-
- Bună dimineaţa! Sunt elevă la Colegiul „Ma- tele dintre cele două geamuri imense de termopan. Era
dona Dudu” şi am venit în practică la secţia dumnea- ora şapte şi patruzeci şi cinci de minute. Până la ora no-
voastră. uăsprezece ce-o să mai urmeze?
Tânărul o cam privi de sus pe cutezătoare şi o- Una din cele trei infirmiere a venit cu o candelă
ntrebă: aprinsă şi a aşezat-o pe noptiera de lângă patul deceda-
- Aţi vorbit cu doamna Ririna, asistenta şefă? tei. Aceea avea deja unghiile albastre-vineţii, iar ochii,
- Da, a vorbit doamna Clotilda Potifar, asistenta cuprinşi de midriază, păreau că privesc undeva departe,
ce se ocupă de practica noastră. Mă pot schimba undeva tare departe, dincolo de tavanul alb al salonului, dincolo
de haine, îmi pot lăsa undeva lucrurile? de acoperiş, înspre zările neştiute de nimeni. La scurt
Deschizând o uşă de pal, aflată după dulapul de timp au apărut doi malaci, de la morgă. Au luat defuncta
fier, vopsit în alb, cu geamuri transparente, prin care se cu tot cu cearceaf, au pus-o pe-o targă, au acoperit-o cu
zăreau fel de fel de cutii şi cutiuţe pline vârf cu fiole de o velinţă şi duşi au fost. Infirmierele s-au grăbit ca fur-
diferite culori, cu seringi de unică folosinţă, ace, truse nicile să schimbe patul. Pacienta de vizavi, bolnavă de
de perfuzii, ... asistentul îi răspunse: Alzheimer, privea cu ochii daţi peste cap toată scena.
- Da, puteţi s-o faceţi aici, numai să închideţi Ce pricepea oare din tot ceea ce se întampla în juru-i şi
uşa! ce nu pricepea? Până unde era normalul, până unde
Simina s-a dezbrăcat repejor, a luat trusoul de anormalul? Pe fişa ei era trecut la diagnostic: intoxicaţie
spital, costumul alb ca fulgii de nea ce au început să voluntară cu medicamente.
plutească anemic pe-afară, şosetele albe ca spuma lap- - Cum poate fi intoxicaţie voluntară, gândi Si-
telui pe care îl mulgea mamaie de la Joiana, văcuţa cu mina cu voce tare, dacă pacienta are Alzheimer?
botul întotdeauna plin de bale şi un uger mare cât o zi - Locuieşte la ţară cu fie-sa, veni răspunsul de
de post, şlapii albi, cu bonturi. A dat pe fugă prin părul la o infirmieră. Este internată de-o lună de zile la noi.
moale ca puful puilor abia ieşiţi din găuace cu un piep- Să fi văzut cum a fost când au adus-o aici!
tăn din os, apoi şi l-a prins cu o agrafă. Îi lipsea bo- La patul cinci, o pacientă de 62 de ani, transfe-
neta.A ieşit din vestiarul improvizat şi a intrat în camera rată de la oncologie. O infirmieră ce avea faţa plină de
de gardă. Acolo era o doamnă doctor, îmbrăcată într-un semne ca de vărsat de vânt, a venit cu o măsuţă pe care
costum elegant, dungat, cu diferite nuanţe de violet: era o trusă cu fel de fel de instrumente medicale, cutia
- Bună dimineaţa! Mă numesc… şi am venit în cu pansamente sterile, sticluţe cu betadină, apă oxige-
practică. nată, alcool,... A ridicat cearceaful pătat de scurgerile
Doamna care nu s-a prezentat cine e, i-a zâmbit de la rana pacientei, i-a desprins leucoplastul, a aruncat
şi şi-a văzut mai departe de filmul pe care îl urmărea pe pansamentul în taviţa renală, apoi, aruncându-şi ochii
internet. Simina şi-a lăsat trăistuţa de pânză neagră ca spre Simina i-a spus:
funingina, brodată cu mărgeluţe multicolore, în care - Curăţ-o şi panseaz-o, trebuie s-o faci ca să te-
avea cheile de la casă şi buletinul, pe pultul din spatele nveţi, vrei să ajungi asistentă!
unui fotoliu de muşama, negru ca tăciunele, a făcut Simina a căutat câteva bucăţi de aleză, le-a pus
roată pe călcăie şi-a ieşit din camera de gardă. Între ca- pe pat, lângă trupul pacientei, a luat un boboc din tifon
mera de gardă şi salonul suferinzilor era un mic coridor, cu foarfecele sterile. Infirmiera a turnat cu mărinimie
cu o ferăstruică ce era umplută de ghivece cu crăciuniţe betadină. Simina a început să curaţe tegumentele din
a căror pupi dădeau în floare. L-a străbătut în doi timpi prejurul plăgii, să arunce pansamentul, să ia un alt bo-
şi trei mişcări. Era deja la patul unei muribunde. Tână- boc, să şteargă iarăşi tegumentul, în forme circulare, bo-
rul care îi făcuse o primire nu tocmai cordială, se stră- gate, mari, mici, tot mai aproape de rană, până ce a
duia din răsputeri, împreună cu o altă persoană de-a lo- ajuns la miezul problemei. Rana, carne vie, o gaură de
cului, să o menţină pe linia de plutire. I-au făcut masaj vreo trei degete lăţime, plină de puroi galben, vâscos,
toracic, i-au aplicat şi câteva electroşocuri. Totul părea ce părea că se revarsă dintr-un hău fără fund. A
5
Iov 17, 14-15
119
Anul IV, nr. 14 ● Iulie – Septembrie 2019
schimbat nu ştiu câţi bobocei. Infirmiera a săltat cu o Împăturea o bucată de pansament în două, în formă de
mână burta pacientei, care se revărsa în pliuri ca la o triunghi, aşa cum se împăturesc batistuţele colorate ce
fustă plisată. A şters-o cu betadină şi pe-acolo, s-a apu- se pun în buzunarele hainelor bărbăteşti, o punea pe ara-
cat să pună pansamente pe rană, un strat, încă un strat, tător, o răsucea de la bază spre vârf, apoi trecea folomo-
mai gros, tot mai gros. Când infirmiera a adus leuco- cul pe după deget. A repetat operaţia cu mai multe bu-
plastul, pacienta a refuzat să i se fixeze pansamentul: căţele de tifon. Practicanta i-a urmat exemplul. Când s-
- Nu vreau locoplast, doamnă dragă, nu vreau a considerat că au făcut destui boboci, s-a sigilat case-
locoplast, nu ştii ce rău este când îl tragi de pe piele! rola şi asistentul a dat să plece.
- Cum vreţi să vă stea pansamentul dacă nu e - Unde mergeţi?, a întrebat practicanta.
fixat cu leucoplast? O să cadă când vă mişcaţi! - Să le sterilizez, a venit răspunsul.
- Cum să pice, când eu nu mă rădic din pat, nu Simina s-a luat pe urmele asistentului. Au tre-
vedeţi că tot aici îmi petrec veacul, atunci cum o să cut de uşa pe care scria bloc operator, au cotit-o la
cază? dreapta, apoi la stânga şi a văzut că asistentul a lăsat
Infirmiera, făcându-se că nu a auzit ce i s-a caserola pe o măsuţă din faţa unei uşi, după care erau
spus, a reuşit să-i fixeze pansamentul în partea de sus. aliniate mai multe aparate mari cât o zi de post. Erau
- Uite, ce-mi face, doamnă dragă, nu ţi-am spus maşini automate folosite pentru dezinfecţia materiale-
să nu-mi pui locoplast? lor şi a instrumentelor sanitare. Revenind în camera de
- Bine, nu-ţi mai pun, dacă nu vrei, dar cum să gardă, doctoresa ce tocmai a sosit şi era pe aceeaşi tură
fixez pansamentul? cu asitentul l-a întrebat, avem colegă nouă? Fără să
- Cu pampers, aveţi pampers? aştepte vreun răspuns, a întins mâna dreaptă şi a s-a pre-
- Da, avem! zentat: Fedora Evan.
- Atunci, cu pampers! - Nu sunt colegă nouă, sunt practicantă, a răs-
Infirmiera a dispărut pentru câteva momente şi puns Simina.
s-a întors cu două bucăţi de pampers. I-a făcut pacientei - Şi unde lucraţi?
toaleta intimă, a desfăcut două bucăţi de pampers, a pus - În învăţământ.
una jos şi alta deasupra, pe rană. - Aveţi un serviciu aşa de frumos!... Şi mie mi-ar
- Acum, mă ajuţi să schimbăm patul? plăcea să lucrez cu copiii, cu cărţile... De ce aţi ales să
- Da, vă ajut, a răspuns Simina şi au răsucit îm- faceţi tocmai meseria asta, doamnă Simina?
preună cearceaful murdar, au întors pacienta, au fixat-o - Ca să mă pot ajuta pe mine, în primul rând,
cu o pătură ce-o avea la picioare, au întins cearceaful apoi pe alţii. Acum nouă ani, când mama îmi era bol-
scrobit şi curat ca lacrima, l-au întins bine-bine, l-au fi- navă, fiul meu, student prin anul întâi, mi-a spus:
xat la colţuri, apoi au răsucit pacienta pe partea curată - Mamă, eu nu voi face pentru tine ceea ce faci
şi au repetat figura cu cearceaful. Practicanta a răsuflat tu pentru bunica. Tu nu mai eşti fiica ei, eşti sclava ei,
uşurată. Şi-a îndreptat spatele şi s-a prelins spre camera tu nu mai ai viaţă personală... Nu spun că nu voi plăti o
de tratamente. femeie care să te îngrijească, dar eu...
Tânărul asistent luase la puricat fişele paci- - M-au durut mult vorbele lui, dar i-am apreciat
enţilor. Citea tratamentul ce trebuia făcut fiecărui bol- sinceritatea. Cum eram afectată de cele spuse, m-am
nav, apoi îi spunea practicantei să ia antibioticele din destăinuit mamei, care şi ea, tulburată, mi-a spus:
cutiuţele de carton aranjate pe o cotruţă din rigips, situ- - Eeiii, Simină, Simină! Eu n-o să mai fiu pe
ată deasupra mesei pe care erau aşezate fişele bolnavi- lume, păcat că nu ai o fată! Fetele sunt mai miloase.
lor, glucoza, insulina, să facă tratamentul fiecăruia. Uite, eu ce m-aş fi făcut dacă nu te aveam pe tine? Şi
După, s-au apucat să aspire secreţiile din sondele nazo- nu am vrut sa te nasc… Când eram acasă, la ţară, stă-
gastrice. La unii bolnavi se auzea un hârâit ca la motorul team de multe ori şi priveam pe geam şi priveam până
înfundat al unei maşini ramasă fără benzină ori fără mo- mi se făcea urât. Mă uitam să văd care cum venea ca-
torină. Când au ajuns la cel de-al patrulea, după ce au reva la fântână ca să ia apă. Dacă vedeam că rămâne
aspirat secreţiile altor trei pacienţi, privind secreţiile as- vreo găleată cu apă în butoi, ieşeam să iau ce rămânea
pirate de la plămânii bolnavului, orezul cu lapte şi nucă de la alţii căci frate-tu, deşi este copilul meu şi venea
de cocos, precum şi cafeaua, luate la micul dejun, i-au zilnic la fântână după apă, îşi trăgea apă, umplea butoa-
venit pe gât. Noroc că avea masca pe faţă şi nu putea iele şi pleca. Nu venea şi el să întrebe, măi, mamă, ai cu
nimeni să vadă că Siminei îi venea să vomite. S-a stre- ce găti, ai după ce bea vreun strop de apă? Nu trecea să
curat afară, pe coridor. Geamul care era larg deschis, mă vadă decât când luam pensia şi când îşi mai amintea
dădea într-o curte plină de moloz. Ce privire sinistră de vreun lucru pe care venea să-l ia şi… l-am purtat în
pentru un pacient! Era înspăimântătoare chiar şi pentru pântece, mă doare! Aşa şi tu, Simină, biata de tine! Ai
un om sănătos, darmite pentru un bolnav. Revenind în băiat, n-o să găseşti milă, cine ştie cine îi va suci
camera de gardă, tânărul asistent luase o caserolă plină minţile? Va da după nevastă, după noră!
cu pansamente şi-a început să scoată câteva. Peste câteva zile, fiul meu dându-şi seama că a
- Haideţi, să facem boboci, ştiti să-i confecţio- greşit, a încercat să dreagă braga... După ce a murit
naţi, uite aşa!
120
Anul IV, nr. 14 ● Iulie – Septembrie 2019
mama, după ce a trecut perioada de doliu şi mi-am adu- portocaliu la faţă, părea că-şi cântase monadia. Medicul
nat, m-am apucat să fac şcoala. ce era de gardă la secţia respectivă, îi făcea masaj tora-
- Vă înţeleg! Poate şi eu ar trebui să mă apuc să cic. Bunicuţa avea pe faţă masca de oxigen. Pentru câ-
urmez şcoala de asistente. Mi-aş găsi mai uşor de lucru teva clipe doctoriţa şi asistentul au făcut aceleaşi proce-
în străinătate, ce ziceţi? duri pe care mai devreme le-a făcut şi colegul lor. Mai
- Nu ştiu, dumneavoastră ştiti mai bine! târziu, doctoriţa s-a spălat pe mâini, s-a şters de un pro-
- Să nu credeţi că nu-mi place meseria mea, că sop curat ca lacrima, agăţat pe un mic cuier, a cerut un
nu îmi place ceea ce fac, dar parcă aşa am nevoie de o pix, pe care i l-a dat practicanta, a deschis foaia de ob-
schimbare! Mi-am crescut singură fetiţa. Ştiu cum este servaţie a pacintei Victoria şi a consemnat decesul. În-
când ţi se strânge mormanul de haine nespălate, cam cât torcându-se la secţia lor, în timp ce urcau scările, doc-
dulapul ăsta, când ajungi acasă şi nu ai idee pe ce să pui toriţa a simţit nevoia să-i aducă lămuriri practicantei:
mâna mai întâi, să faci mâncare, curăţenie sau temele - A trebuit să facem masajul pentru a simula în
pentru a doua zi. Puneam la maşină câte un rând de ha- faţa celorlalţi pacienţi şi pentru membrii familiei că s-a
ine pe care nici nu apucam să le calc, de multe ori. Le făcut tot ce se putea. Din păcate, pacienta era în vârstă,
îmbrăcam aşa şi eu şi fiică-mea şi o duceam cu tramva- avea 84 de ani şi leucemie în fază terminală. A fost tran-
iul la şcoală, iar eu veneam cu firobuzul la spital. Pe- sferată ieri, de la... Nici nu ştiu dacă colegii au apucat
atunci n-aveam maşină. Am divorţat, mi-am crescut co- să-i facă ceva. Nu cred! Nu ştiu de ce familiile îi mai
pilul singură.Actualul soţ e cam la 2000 de km depăr- aduc la spital pe cei care sunt aşa, nu ştiu de ce nu-i lasă
tare, dar cea mai mare realizare este ca noua soacră se să moară liniştiţi în patul lor!
afla la circa 300 de km, mă înţelegeţi? Iar întorcându-se spre asistent continuă:
- Vă înţeleg perfect! Ştiu cum e cu soacrele şi - Trebuia să mă justific în fata doamnei Simina
eu aveam una, Dumnezeu s-o ierte! Întotdeauna făceam pentru tot teatrul ce l-am făcut în salon.
competiţie… Dacă nu sunt indiscretă, unde este soţul Deşi pacienta era vârstnică, cu siguranţă că pentru ci-
dumneavoastră? neva din familia ei, ea nu avea vârstă, era de neînlocuit.
- În Anglia. Poate că un nepoţel sau o nepoţică îşi aşteptau bunica
- Şi de ce nu mergeţi după el? să vină acasă întremată, îşi aşteptau bunica care nu va
- De ce, de ce?! Doamnă Simina, îmi puneţi mai veni. Îşi aminti de cântecul lui Tino Rossi, J'atten-
aceeaşi întrebare pe care mi-au mai pus-o şi alţii. De drai… pe care buni îl asculta la fiecare sfârşit de săptă-
ce?! Fiindcă am un tată de 94 de ani cu accident vascu- mână, la patefonul primit în dar de la soţul pierdut în
lar cerebral şi o mamă de 87 de ani, plină şi ea de tot bătălia pentru Sevastopol.
felul de boli. Am şi o fiică studentă la Arhitectură care Ajunşi la secţia lor, infirmierele serveau prân-
nu vrea să plece. Acum înţelegeţi de ce? Nici nu le prea zul. La patul opt, o pacientă în vârstă de 33 de ani îşi
am cu engleza. Nu spun că nu pricep ceea ce vorbesc dădea mereu la o parte masca de oxigen.
englezii, însă nu pot conversa fluent. Eu sunt cu ger- - Luminiţă, Luminiţă, lasă-ţi masca, astâmpără-
mana. Mi-am dat şi atestatul. La început, am decis că te!
vom pleca împreună în Austria sau în Germania. Pe Luminiţa se legăna cu capul şi făcea: nnniii,
urmă, el s-a schimbat, a plecat în Anglia... Am 49 de nnniii! Infirmiera ce a ajuns la patul Luminiţei, a între-
ani. Ce să mai aştept de la viaţă? Acum mă întelegeţi? bat-o pe însoţitoare ce vrea să-i dea în bol, supă, ciorbă
- Da, vă înţeleg! de vacuţă, mazăre sau pireu.
Cât timp au vorbit, doctoriţa a fumat câteva ţi- - Pireu, veni răspunsul repezit al îngrijitoarei, îi
gări. Nu era chip ca gânduri răsvrătitoare să nu-i fi tul- place mai mult.
burat clipele de linişte interioară, altfel de ce şi-ar fi dis- Practicanta a privit cum îngrijitoarea a luat bolul
trus sănătatea fumând? Avea părul scurt, vopsit ca cu mâncare, a amestecat pireul de câteva ori, a rupt bu-
aluna. Culoarea părului mergea cu verdele costumului căţele-bucăţele aripa de pui ce era cu pireul şi a început
de doc ce era cambrat. Câteva bijuterii..., pe mâna să-i dea să mănânce bolnavei imobilizate. Chipul tinerei
stângă - verigheta subţire, din platină, la gât, un lănţişor greu încercate ar fi fost frumos dacă nu i-ar fi lipsit
de platină cu un pandativ micuţ, cu diamante, în urechi dinţii din faţă şi ochiul stâng nu i-ar fi fost înfundat în
- cercei micuţi, bobiţe de platină cu diamante, întregeau orbite, lipsit de licărire.
tabloul femeii suave… - Ce a păţit, de ce este aşa?
Terminând ultima ţigară, doctoriţa a spus: - Dinţii şi i-a scos singură, când a avut dureri, iar
- Şi cu toate astea sunt o optimistă convinsă. ochiul, tot ea şi-a băgat degetele şi s-a mutilat.
- Eu sunt pesimistă, a răspuns Simina. - Nu a bătut-o careva?
Conversaţia lor a fost întreruptă de o asistentă ce - Nu, de ea nu se apropie nimeni din centrul de
a venit dintr-o altă secţie. plasament! Este foarte rea, e epileptică. De mică a fost
- Doamnă doctor, la hematologie, o pacientă… abandonată de părinţi. Doar noi, îngrijitoarele, ce o mai
Doctoriţa s-a ridicat de pe sofa şi împreună cu înţelegem.
asistentul şi practicanta au coborât un şir de trepte şi au Doctoriţa de gardă le-a întrerupt discuţia:
intrat într-un alt salon. O pacientă stafidită, galben-
121
Anul IV, nr. 14 ● Iulie – Septembrie 2019
- Vedeţi, doamnă Simina? Numai privind la ceea trăim sub o cupolă protectoare şi acceptăm mai mult sau
ce este aici, în jur, merită să fim optimiste! De bine de mai puţin tacit să ne ducem zilele minţind, minţindu-ne,
rău suntem sănătoase, mergem pe picioare şi-atunci, de printr-un transfer de libertate. Brrrrrr, gata cu gândurile
ce să ne plângem?! triste!
Între timp, asistentul a adus la patul alăturat două În ziua aceea urma să vină „Moş Ciociun cu plete
pungi de limfă. dalbe” la copiii colegelor. Uşa biroului s-a deschis şi
- Întotdeauna să verificaţi ceea ce scrie pe eti- înăuntru a păşit un băieţel frumos nevoie mare, îmbră-
cheta lipită pe pungă şi în general, la medicamente să cat din cap până în picioare în haine albastre, de deferite
verificaţi valabilitatea, altfel... plătiţi cu viaţa, riscaţi nuanţe. Simina s-a repezit şi l-a luat în braţe. Iubea co-
puşcărie… piii. Micuţul n-a opus rezistenţă, de parcă ar mai fi vă-
La patul din capătul salonului, bolnavul avea lo- zut-o pe Simina şi-n alte dăţi. S-a lăsat purtat pe sus,
goree. Cu o zi înainte îşi înghiţise jumătate de proteză. prin birou. Simina l-a întrebat:
Medicii au reuşit să-i scoată proteza din esofag, dar tre- - Spune-mi, Bogdan, îţi place aici, la mami, la
buia dus la otorinolaringologie ca să-l investigheze. S- servici?
a sunat la salvare. Au venit cei de la Serviciul Mobil de - Da, a răspuns gândăcelul.
Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare. Pacientul înşira - Ai să mai vii pe la noi?
locurile pe unde a lucrat în tinereţe. Cineva din echipa - Spune-i la tanti, a intervenit verişoara lui, când
celor veniţi l-a luat de braţe, altcineva de picioare, l-au am timp!
ridicat şi l-au pus pe targă. Puiuţul, ce a prins din zbor, doar ultimele vorbe
- Haide, taică, că te vom duce la un alt spital să- ale verişoarei, a răspuns:
ţi facă nişte analize. - Am timp!
- Şi pot munci dup-aia? Râzând de drăgălăşenia micuţului, Simina grăi:
- Poţi să mergi şi la plug, dacă vrei! - Ooooo, tu ai timp berechet, slavă domnului,
Au trecut orele de gardă. Simina a plecat de la mai poţi să vii!
spital împovărată cu mii de tone pe suflet. În urechi îi
vâjâiau vorbele profesoarei de semiologie: „Dumnea-
voastră sunteţi pregătiţi să faceţi meseria de asistent
medical, vă place? Aveţi de-a face cu mizeria umană,
cunoaşteţi omul în cele mai urâte ipostaze ale vieţii, mai
ales în faza terminală. E adevărat că fiecare dintre noi
ne dorim să murim cu demnitate, dar nu de noi depinde,
boala nu ne întreabă!“ Ajunsă în faţa spitalului, maşi-
nile zumzăiau ca un roi de albine. Era atâta hărmălaie,
atâta nebunie, a ieşit sau a intrat într-o altă lume… A
vârât cheia în broască, a deschis uşa locuinţei, s-a dus
ţintă la maşina de spălat, a aruncat hainele, a dat drumul
să le spele la nouăzeci şi cinci de grade. S-a pus sub duş,
a lăsat să curgă apa fierbinte mult timp pe trupul ostenit.
Aşa, să curgă apa, s-o spele, s-o purifice, să curgă, să
curgă, s-o spele… S-a pus în pat. A încercat să adoarmă.
Era obosită, dar ceva nu o lăsa să viseze. Şi-a sunat pri-
etena.
- Olivera, ai fost la practică?... şi începu să-i re-
lateze.
Aceea a ascultat-o ce a ascultat-o, apoi a între-
rupt-o:
- Simina, Simina, opreşte-te! Ascultă-mă! Eu am
fost la un bebelaş. Nu puteam să stau prin preajma pă-
tuţului că mă umflam de plâns. Părinţii plângeau aman-
doi. Am fugit să mă ascund pe după dulapurile din sa-
lon, să nu mă vadă familia, căci eram cu ochii în lacrimi.
Când am ajuns acasă, am plâns vreo jumătate de oră. N-
am mâncat nimic şi nici nu-mi trebuie!...
Transfer de liberate… Cât timp stăm în uterul
mamei suntem feriţi de toate relele, dar nu suntem li-
beri.Suntem dependenţi de mamă prin cordonul ombi- Sculptură de Doru Drăgușin
lical. Odată expulzaţi, la lumina lunii, în bătaia vântu-
lui, sub arşita vremii, suntem pe cont propriu. Nu mai
122
Anul IV, nr. 14 ● Iulie – Septembrie 2019
123
Anul IV, nr. 14 ● Iulie – Septembrie 2019
singură! Ești cu mine și cu frate-tău!... Și mai vrei să se Când i-am spus mamei sentința bunicii, a surâs
vadă prin tine! Hai, la lecții, lasă prostiile astea!” trist și m-a prevenit: „E trucul ei de bunică! Așa le
Dar ea, sărmana, sărmana puternică, așa adu- spune tuturor nepoților despre părinții lor, copiii ei! Dar
nase pe dinlăuntrul ei, o mizerie și-o încrâncenare... ea e deșteapta, nu noi! Uite, eu vă am pe voi doi și mi-
e atât de greu să vă înțeleg, să vă cresc! Iar ea a făcut,
Fusese dintr-o familie cu nouă copii. Bunica se Dumnezeule, treisprezece, s-a descurcat cu nouă și toți
măritase la treisprezece ani și-i făcuse bunicului treis- am ajuns ceva în viață!... Dar nu fiindcă ne-a bătut!”
prezece copii, din care trăiseră nouă. Nu obosea nicio- zicea cu un soi de amărăciune în final.
dată să le gătească, să-i spele, să le coasă haine, să-i
ducă sâmbetele și de sărbători la biserică, dar și să-i Și totuși, când fratele meu a fugit de-acasă, fi-
bată. N-avea carte, dar recompensele și pedepsele ei indcă rămăsese corijent la rusă și la matematică, și nici
erau exemplare. Școlari fiind, îi punea să citească pe că-i ardea să învețe, după ce l-a adus înapoi pe fugar, l-
rând, cu voce tare. O lectură a lor îi era de ajuns să în- a chemat pe domnul Neagu, soțul unei colege învăță-
vețe cu brio lecțiile. Pe cei silitori îi înnoia și le dădea toare și i-a spus: „Fă-i o morală, cum știi tu, că eu nu
acadele, iar pe cei leneși și neascultători îi bătea și-i pu- mai am putere...” „Ce morală?” a ripostat Neagu hotă-
nea la colț, pe coji de nucă. Erau totuși mulți și pe dea- rât. „Dacă n-are tată, atunci o să aibă mamă! O mamă
supra niște draci de copii. Mama nu suporta scenele de de bătaie am să-i dau, să nu uite toată viața de corijența
violență ale bunicii. Pe unul din frați, care se cățărase asta și de rușinea care ți-a făcut-o!” „Dă-i!” a încuviin-
de frica bătăii în nucul din grădină, sperând că astfel va țat ea sfârșită și sfâșiată pe dinăuntrul ei, „dar să nu
scăpa de pedeapsă, bunica l-a prins, fiindcă s-a suit cumva să încerci să faci asta cu mine de față!” Apoi cu
după el ca o pisică în copacul înalt, l-a făcut să sară de- Neagu ăla, n-a mai vorbit toată viața ei. Nu doar că-i
acolo de frică, și și-a rupt amărâtul, și un picior, și-a bătuse copilul, dar i-l bătuse cam degeaba...
rămas și ușor bâlbâit pe viață. Dar bunica tot l-a bătut.
După toată grozăvia asta, mama a fugit la sora ei mai N-am văzut în garderoba mamei o rochie sau
mare, care deja ajunsese învățătoare și a rămas cu ea un accesoriu feminin. Îmi apare în ochi, cu mâinile în-
până când, în timpul războiului, amărâta, la doar 23 de ghețate, cu unghiile tăiate din carne și niciodată date cu
ani a făcut tifos exantematic și s-a prăpădit. Mama s-a ojă, spărgând lemne pe buturuga din fundul curții. Își
îmbolnăvit și ea de tifos, dar ca prin minune a scăpat. sufla în pumni și țăndărea butucii cu încrâncenare mai
Dar acasă la bunica nu s-a mai întors. Poate și boala a departe. Purta pantaloni, taioare, bluze bărbătești, pija-
sensibilizat-o și-a răsucit o cheiță în sufletul ei , pe vi- male de interior din mătase și pijamale de dormit. Nu
ață. tu capoate, nu tu cămăși de noapte. Nu se ruja, nu se
S-a dus la școală, la internat. Nu i-au mai plăcut farda, n-a avut niciodată pantofi cu toc. Vara purta un
păpușile și cred că nici să aibă proprii ei copii. A avut soi de teniși cu talpă de crep sau de azbest, iar iarna bo-
toată viața o milă și o dorință de a-i ajuta pe cei mici și canci și cizme bărbătești.
în suferință. Proștii de copii de pe stradă, îmi băteau în
pumni când voiau să mă necăjească și-mi ziceau:
Nu m-a bătut niciodată, dar tăcerile și răceala „Mama ta o lună e femeie, și-o lună e bărbat!” Veneam
cu care mă pedepsea atunci când făceam prostii, mă du- în casă plângând și-o întrebam ca o caraghioasă:
reau de zece ori mai mult decât o bătaie...Și-aș fi prefe- „Mamă, tu ești femeie sau bărbat?” Se uita consternată
rat să fiu mereu bolnavă, pentru o mângâiere și-o vorbă la mine, apoi, ca un pedagog ce era, mă lua de bărbie,
drăgăstoasă din partea ei. Dar de unde? privea fix în ochii mei și mă întreba cu bunătate: ”Tu ce
Târziu am înțeles că se ferea și de violență, dar crezi că sunt? Tu cum mă vezi?” „Că ești femeie și ești
și de tandrețe. Că refuza feminitatea din ea, să nu-i se- mama mea! Dar semeni și cu un bărbat, și faci treburi
mene bunicii. Că se stăpânea enorm și să mângâie, dar de bărbat!” „Corect!” răspundea ea. „Nici nu e nevoie
și să lovească. să semăn cu celelalte femei, multe dintre ele proaste și
Ciudat! N-a vorbit-o niciodată de rău pe mama fandosite, care ori nu știu, ori nu vor, ori nu pot să facă
ei, iar bunica, pe care am cunoscut-o cu puțin timp îna- altceva decât să-și pună părul pe moațe, ruj pe buze, ro-
inte de a se fi prăpădit, îmi spunea cu admirație despre chii scumpe ca să atragă bărbații altor femei la locul
mama: „Maică-ta, zicea ea, e cea mai deșteaptă dintre lor...Nici cu altele doar cumsecade, care fac ciorbică și
toți copiii mei! Nu seamănă cu nici unul dintre ei...Ea e varză călită, fiindcă tot așa, altceva n-au învățat, și nici
ea! Nu-i proastă nici ca fetele, nu-i ticăloasă nici ca bă- n-au avut nevoie...Eu trebuie să vă cresc pe voi, nu am
ieții! Ai grijă, așa să fii și tu!” bărbat , pentru că n-a știut să mă respecte și să-mi fie
Târziu am înțeles că „Ea e ea”!” voia să în- credincios și de-asta fac și lucruri bărbătești, trebuie să
semne naturalețe, curaj și personalitate. Și nu greșise cu țin și locul lui pentru voi!” „Dar n-ai să poți!” încercam
nimic caracterizând-o astfel. Dar cât a plătit pentru ele! eu să o înduplec, fiindcă îmi era dor și de tata și nu în-
Ca să nu fii prost, nici ticălos, dar să stai într-o lume de țelegeam de ce pe fratele meu, bărbat, îl putea ierta de
proști și ticăloși e un calvar asumat! toate prostiile și ticăloșiile lui, iar pe tata nu...
124
Anul IV, nr. 14 ● Iulie – Septembrie 2019
„Nu hotărăști tu ce pot eu!” zicea cu duritate. Cine i-a luat locul la Sectorul 2 negru, unde fu-
„Și să mai ții minte: femeile pot să facă exact tot ce fac sese pentru scurtă vreme primăriță, a dat o declarație
și bărbații, și încă ceva în plus: copii! Dar câteodată ăș- din care reieșea că e „fiică de moșier”, bietul bunicu-
tia sunt răi așa ca tine, și se trezesc vorbind aiurea!” „Nu meu nefiind decât un pârlit de funcționăraș pe moșiile
e deloc aiurea”! o înfruntam eu. „Atunci femeile s-ar unuia de la Buzău, că „a furat” vagoane de sodă caus-
face marinari, și mineri, și cosmonauți!” „Și cine crezi tică și de geamuri și, evident, că „n-a fost sinceră cu
tu că le oprește să se facă așa? Apa, măruntaiele pămân- partidul”.
tului sau cerul? Află că tot bărbații! Să nu le biruie Deși eram premiantă, și am fost și comandantă
slăbiciunea acolo unde se cred ei singuri și puter- de pionieri, de UTC și de naiba mai știe ce, de fiecare
nici...Încetează, nu-i de nasul tău discuția asta!” dată, când mi se încredința o funcție sau un post, toți se
Apoi se uita la mine cu o milă ciudată și mă împiedicau de dosarul meu de cadre: „Mama exclusă
prevenea mai blând: ”Lasă, fă-te mare, fă-te măcar în- din PCR”.
vățătoare ca mine și fă și tu copii, ca să vezi cum e! Și
n-ai decât să rămâi numai femeie, și să nu dea Domnul În 65, când Ceaușescu pentru creșterea popu-
să trebuiască s-o faci și pe bărbatul! Așa ca mine...” larității lui a fost sfătuit să mai facă puțină lumină și prin
documentele vechilor comuniști mătrășiți din partid din
„Da, o să fac zece!” o amenințam. „Și n-o să varii motive, au avut loc mult-trâmbițatele verificări pe
mă port cu ei aspru, așa cum faci tu cu mine!” linie PCR și reabilitări de cadre.
„Și mă rog, cum o să te porți? Și ce-o să le În anul acela mama s-a pensionat... Mi-a arătat
zici?” se minuna de obrăznicia mea și privindu-mă cu tremurând de emoție o scrisoare de la CC al PCR, prin
o neîncredere zeflemisitoare. care era invitată la o discuție, pentru a fi reabilitată.
„Da? Vrei să-ți spun?...” mă înflăcăram eu. „O „Vezi tu, mi-a spus uitând de toate mizeriile la
să le zic așa: Copii, vreți voi să mâncați? Mâncați! care fusese supusă, fiindcă avusese dosarul pătat, adică
Vreți voi să vă jucați? Jucați-vă!... Nu ca tine, care, pe să suplinească, deși era titulară, să facă naveta, deși erau
mine mă pui tot timpul să citesc, să scriu, să mătur, să posturi în oraș, să nu aibă niciodată funcție de condu-
gătesc, să curăț mereu ceva, iar pe frate-meu îl lași să cere, deși era o deșteaptă, o corectă și o ființă plină de
fie de capul lui și nici nu-l cerți!” personalitate, partidul și-a adus aminte de mine...De-
„Of, bleago”, zicea, și ochii i se abureau a căl- acum încolo n-o să mai aveți de suferit!”
dură și înțelegere, dar și a un fel de vină maternă . „Ce „Ești un copil! Un copil bătrân, care nu se în-
știi tu? Că ăla e un amărât și-un slab, și-i seamănă lui vață minte!” mi-am permis eu să-i răspund și asta a în-
taică-tău, și tot eu l-am făcut și pe el...” furiat-o grozav. Nu mi-a vorbit o săptămână, iar când
m-a chemat să-mi povestească despre mărețul ei ran-
Bolile ei fuseseră credința și naivitatea. Avea dez-vous cu partidul, materializat în persoana tovarășu-
un „fix” cu partidul, cu ideea de iubire, cu aceea de lui Hoțulete, avea ochii plânși și o sfârșeală în toată
demnitate, cu încrederea în oameni. Toți o trădaseră. făptura.
Comuniștii ei n-o îngăduiseră decât doi ani printre po- Îi ceruse să recunoască, pentru reabilitare, și
tlogăriile și înșelăciunile lor, pentru a-și menține privi- pentru o pensie de „fiapist”, greșelile pe care, pasămite,
legiile. Se trezise să fie sinceră și să spună ce crede ea le făcuse față de partid, față de cadrele lui de nădejde,
despre cine n-ar fi trebuit să creadă, era extrem de activă pe care cu sinceritatea pe care i-o „ceruseră”, ea le cri-
și avea și idei, ca o învățătoare ce era, printre strungarii, ticase arătându-le greșelile, propunându-le proiecte
cizmarii și analfabeții cu care devenise colegă. Ba mai pentru remedieri și îndreptări, dar pretinzând de la ei
fusese deportată și prin Basarabia și pe la Capul Calia- toate astea, ea ascunzându-le în schimb ce origini ne-
cra, să se sature de ideile ei așa-zis „bolșevice”. sănătoase are, ce averi a agonisit din vagoanele de gea-
muri și sodă și câte altele...
Mi-o amintesc, cum înainte de culcare, când „Și tu, tu ce-ai răspuns?” am întrebat-o cu su-
încă mai era cu tata, și mă duceam să le spun „Sărut fletul la gură. „Eu, a zis ea și ochii plânși i s-au oțelit
mâna pentru noapte!”, ea era vârâtă cu totul în aparatul dintr-o dată, așa ca în tinerețe, când spărgea bărbătește
de radio Philips, care țiua din cauza bruiajului, iar tata, butucii de lemne ca să avem noi cald în casă, m-am uitat
neinteresat de politică, sforăia de mult. Îmi făcea un la el cu milă și i-am spus: „Mi-ați fi putut fi elev...””
semn de sărut cu degetele pe buze și nu se tulbura din Nu-mi aduc aminte să-mi fi fost învățătoare”, a răspuns
ascultatul știrilor ei. el, vădit deranjat de această coborâre în grad,” dar am
Când i-au făcut vânt din minunatul partid, cred aflat că ați avut multe generații pe care le-ați dus cu
că și tata „pusese o mână de ajutor”, sătul de plecările bine la bun sfârșit..”. Din bunăvoința pe care i-o citi-
ei prin țară, cu propaganda. Poate că de atunci, de când sem până atunci în ochi, acum îmi ocolea privirea și
tot rămânea cu patul gol și rece, începuse să-i placă căuta ceva rătăcit prin nu știu ce dosare.” Hai să nu
servitoarea noastră pe care, vai, o chema Angelica, un lungim întâlnirea noastră, am foarte multe lucruri im-
nume tocmai potrivit pentru infecția caracterului ei! portante pe ziua de azi..” mi-a zis expeditiv și troz-
nindu-și degetele de la mâna stângă... „Treaba e
125
Anul IV, nr. 14 ● Iulie – Septembrie 2019
simplă: o formalitate!” și a început să se scobească în mătușă, care fusese colegă de învățământ cu ea pe vre-
nas. Îmi era silă de el...” Să recunoașteți ce e la dosar, mea când își făcea apostolatul undeva, lângă Bucu-
și a scos o biluță scârboasă lipind-o chiar de dosarul rești, spusese în tot neamul povestea cu „nana calului”.
de pe masă, să semnați că vă luați angajamentul să nu Nu era talentată nicicum la desen și la o astfel
se mai repete, și vă dăm înapoi carnetul și pe lângă de oră unde tema fusese „Calul - un animal de pe lângă
pensia de muncă, o pensie frumușică, tovarășă dragă!” casa omului”, observând desenele copiilor, care aveau
Doamne, pe mâna cui era acum Partidul! O pe tablă și o planșă cu un cal, dar și acasă, fiecare, căruță
fușereală de gânduri și de fapte...Esența, adevărul, nu cu cal, a încercat să corecteze desenul lui Ionică, năz-
interesa pe nimeni, cum nu interesase nici odinioară. drăvanul clasei, care îi făcuse calului...cinci picioare!
Simțeam că mă sufoc... „Hai, că vremea trece și, vorba „Păi, ai greșit”, constatase ea cu naivitate pri-
capitaliștilor de peste ocean, TIMPUL E BANI!”.Cu vind desenul școlarului. „Câte picioare are calul?” îl în-
maxima asta și ligamentul ei scârbos mi-a pus capac trebase. „Patru, domșoară!”, răspunsese cu seninătate
.M-am înroșit și puțin mi-a rămas să nu-l iau de guler. băiatul. „Păi atunci tu de ce i-ai făcut cinci?” se mirase
”Eu de bani din ăștia nu am nevoie!” i-am zis și deja ea. „Dar eu nu i-am făcut cinci, ci patru!” răspunsese el
tensiunea mi se ridicase. „Nu înțeleg unde vreți să ajun- convins. „Păi și piciorul ăsta în plus, ce-i cu el?” conti-
geți!” s-a mirat el sincer. „În nici un caz nu doresc să- nuase ea intrigată. „Ăla nu-i picior, bre, domșoară” zi-
mi recapăt un astfel de carnet, recunoscând minciuni și sese copilul fără să se sinchisească. „E nana calului, ce
mizerii pe care nu le-am făcut niciodată... Lucruri și naiba!”
fapte grave, ticluite de ticăloși, care din invidie și ne- Fugise oripilată în cancelarie de „verismul”
putință mi-au distrus și viața mea, și pe a copiilor mei. precoce al școlarilor ei și nu-i mai venise să intre în
Pe care Partidul s-a bazat și i-a socotit oameni de nă- clasă de rușine.
dejde, în timp ce ei au fost niște cârtițe care i-au săpat
pe ceilalți... Vasazică asta a ajuns să ceară astăzi Par- Poate de aceea îmi place să spun câteodată ban-
tidul! Doar o formalitate prin care să-ți asumi porcări- curi nerușinate. Parcă spun și pentru ea, care nu a în-
ile neverificate, spuse de mizerabili și răuvoitori, care drăznit să apară niciodată goală în fața noastră sau mă-
hălăduiesc bine mersi în acest Partid, la rândul lor ne- car așa, în chiloți. O soră a ei mai mică povestea peste
verificați niciodată pentru mârșăvie și sperjur..., fi- ani ce bâlci fusese la nașterea fratelui meu, primul ei
indcă deh, ne grăbim să construim socialismul1” „Deci copil. Pe vremea aceea se năștea acasă și , din nefericire
asta vedeți dumneavoastră în binele pe care Partidul, pentru pudoarea ei, majoritatea mamoșilor era de sex
tovarășul Ceaușescu în persoană, vrea să vi-l masculin. Așa că a fost adus de urgență doctorul
facă...Frumoasă recunoștință! Hai să nu mai lungim Greavu, care nu putea să se convingă ce se întâmplă cu
pelteaua: recunoașteți sau nu?... pacienta lui, care urla de mama focului, dar nu-și des-
O, dacă aș putea descrie chipul mamei de cleșta picioarele, feri-te-ar sfântul! Îi era nu frică, ci ru-
atunci! Parcă niciodată n-am văzut-o atât de rănită, de șine să nască!
jignită, de umilită!
„Mamă, a continuat ea, m-am pierdut cu firea, De aventurile fratelui meu făcea caz și haz,
dar nu puteam altfel și am strigat: „Dacă eu vă spun probabil în ideea că o răzbună pe ea, cea jignită în inte-
dumneavoastră acum că sunteți nebun, ce-ați zice? Ați gritatea ei de soție și mamă, de către necredinciosul
recunoaște? Nu! Nici măcar! Sunteți, din păcate zdra- meu tată, și că asta chiar și merită femeile proaste, slabe
văn, fals , credeți porcăriile pungașilor și vă aflați în de înger și „lipsite de demnitate”, așa cum ea nu fusese.
treabă! În PCR! Păi, eu n-am o casă a mea, locuiesc de N-avea decât să le batjocorească fratele meu. Poate în
când mă știu cu chirie, copiii mei la fel...Tata a fost un ele o vedea pe acea netrebnică Angelica, pe care o adu-
amărât de funcționar și atât! Asta se cheamă reabili- nase de pe drumuri și care în loc să refuze avansurile
tare? Să mint pentru niște amărâți de bani, să mă mint tatii, proasta nenorocise tot: familia noastră și pe ea în-
pe mine? Pe propriii mei copii și pe elevii mei, că am săși.
făcut ce n-am făcut nici pe departe? N-am nevoie de Asprimea ei față de mine era și o temere pentru
nici un carnet! N-am nevoie de astfel de recunoaștere!” viitoarea femeie ce aveam să devin. Dacă împărtășeam
„ Și ăla ce-a zis?” și vocea îmi dispăruse în fun- și eu soarta ei? Dacă credeam într-un bărbat și-l iubeam
dul gâtului, undeva. liniștită și el, nemernicul, mă înșela?
„Urla în urma mea :”Afară!”, dar eu deja ieși- Îmi interzisese clar să mă plimb cu vreun băiat,
sem”. „Mămico, naiva mea mamă, să mulțumești lui mă umilea cu pilde jalnice de fete batjocorite, și ajun-
Dumnezeu că nu te-a închis partidul tău iubit, dar o să sese până într-acolo, încât să-mi spună, ca să mă sperie
aibă în continuare grijă de noi...Și încă ce grijă!” definitiv, că toți bărbații, băieții, sunt „sifilitici” și să nu
încerc să mă sărut cu vreunul, că o să ajung ca Vlădă-
Fusese veselă, dar târziu am înțeles că era o ve- rica, o amărâtă cu nasul și buzele mâncate de lues, care
selie de ochii lumii, povestea minunat, ne uita vremea ne spăla podelele și covoarele înainte de Paști și de Cră-
la masa de prânz cu amintirile ei din școală, din primii ciun, și care avea farfuria, lingura și furculița ei în ma-
ani de învățământ. Era pudică până la exasperare și o gazie, într-o plăsuță cu inițiala V.
126
Anul IV, nr. 14 ● Iulie – Septembrie 2019
127
Anul IV, nr. 14 ● Iulie – Septembrie 2019
„Mamă, eu nu sunt o doamnă, sunt fata ta și – Aprinde-l, consimte Camil și iese din casă,
nu ai voie să fumezi...” îmbrăcat în costumul de schi.
„Mincinoaso!” ai strigat și cele două femei din *
salon , care erau cu tine și cărora le schimbam plosca Liniștea s-a așternut în casă. Numai fâșâitul
și le dădeam să mănânce cu lingurița, fiindcă nimeni ușor al apei care începuse să fiarbă pe aragaz se auzea.
nu venea la ele, au început să plângă. Doar F1 și F2, care, din locul în care fuseseră instalate
„Te dai drept fata mea? Păi, tu, nenorocito, admirau peisajul hibernal și salcia înghețată bocnă,
știi cine e ea? Ea e o zână bună, o frumoasă și o deș- schimbară priviri cu subînțeles.
teaptă... Ce să caute ea aici, în infecția asta de spital?” – Vezi? Era mai bine în tinerețea noastră, când
A fost singura dată când m-ai făcut bună, fru- focul susura în șemineu și în salon era cald și chicotele
moasă și deșteaptă...Totdeauna pe frate-meu l-ai lăudat, Emiliei și ale prietenelor ei umpleau atmosfera cu bu-
și dacă ar fi făcut o prostie... curia lipsei oricărei griji și îngrijorări, spune F1.
Apoi te-ai întors cu fața la perete și ai vorbit cu – Da, noile noastre gazde sunt cam stre-
bunica, cu bunicul, și am auzit cum l-ai strigat pe iubitul sate...Mă întreb ce s-ar întâmpla dacă s-ar opri și gazul?
tău din tinerețe, cu care nici măcar nu te pupa- Zise F2.
seși...”Puiu! Puiu!” , nu pe tata... – Pușchea pe limbă! Sofia și Camil par niște
Când ai început să horcăi, ți-am luat disperată persoane simpatice. De ce să mai aibă și această pro-
capul în mâini. Tocmai terminasem de citit în nopțile de blemă? îl admonestează F1.
veghe la căpătâiul tău de la spital „Creanga de aur” a lui – Din locul meu zăresc o lampă de tavan care
James George Frazer, o carte tulburătoare despre magie seamănă mult cu acelea din casa tinereții noastre. Mă
și ritualuri . Acolo am aflat despre un trib din Polinezia, întreb de ce nu au aprins-o pe ea, azi-noapte? Interveni
ai cărui membri „sorb” sufletul celui drag, când acesta F2.
își dă sfârșitul. M-am apropiat de buzele tale livide, bu- – Poate nu au gaz lampant s-o alimenteze, răs-
zele tale care nu m-au sărutat decât când eram mică și punde F1. Nu vezi că le lipsesc diverse chestii... con-
bolnavă și ți-am sorbit sufletul, un abur cald care mă cluzionă F1.
locuiește.
128
Anul IV, nr. 14 ● Iulie – Septembrie 2019
ramuri și trupul ei slăbuț se înfioră. Deodată în liniștea – Tată, dar el nu mi-a spus că vrea să mă
clipei se auzi șuierul îndepărtat al unei locomotive. ceară de nevastă, intervenea timidă Iulia.
Trenul de patru pleacă spre București, șopti. – Ce trebuie să-ți spună ție? Acesta e om se-
Peste trei ore va sosi primul tren în oraș, își continuă rios, vorbește cu părinții, tu ești un copil, ce știi tu?!
gândul, simțind bucuria speranței cum o inundă ca o lu- – Să nu mai vină bădăranul ăsta aici, vorbește
mină. parcă ar da cu barda! zicea mama.
Trenul era salvarea ei. Mereu trenul însem- – Ei, doar nu vrei să-i spună poezii, o dădea
nase pentru ea libertatea, aventura, legătura imaginară tata pe glumă. Sunteți oarbe, continua, nu vedeți că are
cu o lume străină, plină de mistere, necunoscută și totuși poziție! Nu vezi, femeie, ridica el vocea, nu vezi că fata
atât de cunoscută din minunatele cărți ale lui Jules e mare, are nouăsprezece ani și până azi n-a cerut-o ni-
Verne. Șuierul locomotivei o chema mereu spre o lume meni. Vrei să împletească, la tine în casă, cozi albe? Nu
visată și atât de îndepărtată! Dar șuierul locomotivei vrei să ne mai ușurăm și noi? Să putem avea grijă de
însemna și clipa când George plecase într-un oraș din ăștia mici?!
Ardeal, unde-și găsise o slujbă după absolvirea facultă- – Nu vreau! Nu vreau să te mai aud vorbind
ții. Atunci, de pe scara vagonului, el îi strigase fluturând de Costică. N-o să-mi crească el copiii! Fata mai are
o băsmăluță roșie pe care de obicei o purta la gât. Am timp, găsește ea un băiat cu facultate s-o facă doamnă,
să vin curând să te iau! nu vezi ce frumoasă e?
Apoi… El a plecat departe, ea a terminat li- – O fi prințesă, te pomenești! O veni Contele
ceul și s-a angajat vânzătoare într-un magazin de mo- de Varză-Acră s-o ceară! Prost mai sunt și eu, dacă mă
bilă. Cu leafa ei și cu leafa tatălui reușeau mai ușor să iau după găini, punea el punct discuției, aprinzându-și
facă față greutăților unei familii cu opt suflete . Mama o țigară și ieșind afară în curte, furios.
nu lucra nicăieri. Îngrijea de casă, creștea păsări și ani- Fata tăcea. Îl ocolea pe Costică, îl ocolea pe
male și visa cum copiii ei vor ajunge domni și vor avea taică-său și trimitea mereu, mereu scrisori Celui De-
bani și mașini, cum văzuse ea la domnul avocat al ora- parte Plecat. Primea răspunsuri tot mai rare, cu tot mai
șului. După decembrie 1989, mama își pusese mari spe- multe scuze pentru lipsa de timp. Erau scrisori tot mai
ranțe în vremurile astea noi care, așa cum auzise, dădea reci. Acum simte ea că scrisorile erau tot mai lipsite de
tuturor posibilitatea să ajungă bogați! dragoste!
Dar acum, în ziua nunții ei, trenul însemna Simțea, dar refuza să creadă. Îl vedea mun-
altceva. Îi scrisese de două ori lui George, dar nu pri- cind mult ca să strângă bani pentru ei amândoi. „E prea
mise nici un răspuns. Ultima scrisoare i-o trimisese ocupat” îl scuza ea mereu și aștepta o altă scrisoare în
chiar săptămâna trecută. Tata mă obligă să mă mărit. care s-o anunțe că va veni s-o ia, așa cum i-a promis.
Vino și ia-mă. Te aștept până duminică la ultimul tren. În duminica aceea, când Costică însoțit de
Nici la această scrisoare nu primise răspuns. Cuminte ar părinții lui a venit cu un buchet de flori și o sticlă de
fi fost să înțeleagă adevărul. Dar ea nu putea crede că vin, s-o ceară de nevastă, era tocmai la o săptămână
n-o mai iubea, că totul a fost un joc de copii. Nu putea după ce tatăl fetei rămăsese șomer. Acum salariul ei
crede că o uitase! Ceva o făcea să spere că azi va veni. abia ajungea pentru pâine, ulei și zahăr. De la George
N-o va lăsa altuia, gândea. Nu se poate s-o lase altuia! nu mai primise nicio scrisoare și așteptarea înfrigurată
se transformase în așteptare fără speranță.
Apoi se gândi la Costică, viitorul soț. Nu-l Părinții ei și musafirii au discutat, la masă sub
ura dar nici nu-l iubea. Nici măcar nu se împrietenise măr, timp îndelungat, apoi taică-său a chemat-o și a în-
cu el. Era tehnician constructor, ajunsese consilier la trebat-o dacă vrea să se mărite cu „domnu` Costică”. Ea
Primărie și lucra la modernizarea orașului. Era cu pais- abandonându-se clipe, a răspuns „da”.
prezece ani mai mare decât ea. Vecin cu ei, venea du- Aici amintirile fetei s-au întrerupt. Lacrimile
minica, ședea sub măr la masă cu taică-său, beau bere se uscaseră. Se luminase bine și câteva raze, strecurate
și jucau tabinet. El o urmărea cu privirea și zicea râzând printre frunzele mărului, o încălzeau în spate. Amorțise.
Se ridică și porni încet spre casă. Astăzi mai e, se gândi.
– Frumoasă fată ai, nene Pătru. Nu mi-o dai Dacă nici azi nu vine George să mă ia, totul este pierdut!
mie? Ei, ce zici, frumoaso, vrei să te măriți cu mine? Dar ziua era lungă și ea știa că patru trenuri
– Las-o, Costică, ea vrea să dea la facultate, soseau în oraș și ele îl puteau aduce pe George oricând,
vrea să se facă intelectuală, răspundea tata râzând iro- poate chiar înainte să se îmbrace mireasă, poate chiar
nic. înainte de cununie.
– Și ce e rău în asta, intervenea mama indig- Mai știa ea și alte situații când mireasa fugise
nată că „mocofanul” se uita la fata ei. chiar în ziua nunții și se întorsese peste câțiva ani mări-
După ce pleca începea cearta. tată, cu copii, și fericită!Ea îi scrisese clar acum o săp-
– De ce să nu-l ia, zicea tatăl, e tehnician-con- tămână. Vino și ia-mă. Merg cu tine oriunde, numai
structor, în curând se privatizează și tot șantierul trece vino și ia-mă! Si de atunci așteptase zilnic venire lui.
în mâna lui. O să-și toarne o casă, colea lângă a noastră! Se strecură în casă și începu să se îmbrace în-
O să ne mai ajute și pe noi cu câte ceva. cet.
129
Anul IV, nr. 14 ● Iulie – Septembrie 2019
În gândurile ei ascunse se vedea regizoare. Acasă, nunta începuse. Trei lăutari cu o vi-
Punea în scenă un spectacol grandios cu basmul „Făt- oară, un acordeon și un țambal, cântau un cântec popu-
Frumos din Lacrimă”. O armată de actori se mișcau lar de petrecere. Frații cei mai mici ai miresei, stăteau
după îndrumările ei. Cortina grea de catifea roșie se ri- în jurul lor urmărind cu ochii atenți mișcările arcușului
dica încet. Sunau trompetele. Soseau invitații în sala de sau mâinile care loveau ritmic, cu două bețișoare, țam-
bal. De multe ori transferul se făcea ușor. Ileana Cosân- balul.
zeana era chiar ea, iar George era Fă-Frumos. Scena Sub cort, câteva femei așezau coli albe pe
nunții era grandioasă. Prinți și prințese dansau un vals scândurile meselor și pe bănci.. Alte femei pregăteau
vienez. Luminile candelabrelor de aur inundau sala. salata de beuf, altele umpleau sticlele de plastic, cu țu-
Dansatorii se retrăgeau pe rând spre marginile sălii, iar ică. În curte, pe niște pirostrii negre clocoteau sarma-
ei doi dansau plutind, purtați de armonia muzicii. lele. Un bărbat înalt, încins cu un șorț alb, tăia salamul
Aplauze! Aplauze! Ea se oprește îmbujorată, și brânza, pe care niște vecine, și ele purtând sorțuri
inima îi bate să-i spargă pieptul. Ce spectacol uluitor, peste hainele bune, le așezau pe farfurii, apoi le cărau
ce fast, ce lumini, ce muzică! Spectatorii vin și o felicită într-o magazie. Iulia îi privea și nu făcea nici o legătură
pe regizoare sau pe mireasă? Nici ea nu știe pentru care între ea și această vânzoleală.
din cele două momente este așa de fericită! O căută cu ochii pe maică-sa, s-o întrebe dacă
Dar totul este numai o închipuire. Realitatea i-a călcat juponul. N-o văzu. Merse în casă după ea . O
e aici, la doi pași. Țărușii bătuți în pământ pe care s-au găsi în dormitor plângând.
așezat scânduri lungi pentru mese și bănci. Nunta va fi – Ce ai, o întreabă Iulia, apropiindu-se.
afară, în curte. E vară, e cald, e mai ieftin! – Proasto, țipă maica-sa înfundat și se repezi
– Mireaso, unde ești? O strigă tatăl grăbit. cu pumnii la ea. Să accepți nenorocita asta de nuntă? Să
– Sunt aici, mă îmbrac. accepți să te măriți cu zgârcitul ăsta! E bătrân, e urât e
– Ia repede bicicleta mea și du-te după foi de un zgârie brânză nemaivăzut! N-are nici o educație,
dafin. Cine a mai văzut sarmale fără foi de dafin! Du-te vorbește cu tine, parcă ar vorbi cu oamenii lui de pe
că maică-ta face grevă. Stă închisă în casă, nu vrea să șantier. N-am să ți-o iert niciodată, țipa, uitând că o
știe de nunta asta. poate auzi cineva, și o lovea dușmănos cu pumnii în
– Păi… trebuie să-mi calc juponul, abia cap, în spate, unde nimerea. Eu am vrut să te văd o
aseară l-am luat de la croitoreasă, răspunse moale Iulia. doamnă, să te duci la facultate, să te măriți cu un doctor,
– Lasă-l dracului de jupon. Trebuie să treci vai de capul tău de proastă! Să asculți de taică-tău e una
și pe la unchiu-tău să-ți mai împrumute niște bani, să și să fii proastă e alta, mai zise, lăsându-se să cadă obo-
mai cumperi din piață niște roșii și niște brânză. sită pe un scaun.
– Mă duc imediat, răspunde fata, ascultătoare. – Ce facultate visezi, nu vezi că abia avem
Îi place să meargă pe bicicletă. Aerul rece îi bani de pâine, nu vezi că n-ai o cămașă mai bună pe
mângâie obrajii. Pedalează ușor, mărind viteza pe stră- dumneata, nu vezi că ăștia mici sunt dezbrăcați și tata
zile mărginașe. In centru, merge pe lângă bicicletă. nu și-a găsit o slujbă? Nu sunt eu de facultate! Vrei să
– Iulia, ce e cu tine, nu ai astăzi nunta? o fiu o doamnă? Unde am învățat eu să fiu o doamnă?
oprește o vecină curioasă. După vacă, pe deal, sau cărând buruian la gâște? Visezi
– Ba da, dar m-a trimis după foi de dafin și mereu, adaugă ea cu reproș. Asta știi, să visezi mereu!
niște roșii. Și fata se aruncă pe pat și începu a plânge înăbușit. Plân-
– Iartă-mă Doamne, n-am mai auzit așa ceva! gea pentru iubirea pierdută, pentru dezamăgirea mamei,
Și când te îmbraci? pentru că a renunțat atât de ușor la luptă.
– Păi nu știu, poate mai târziu, când vine – Mireaso, unde ești, strigă nașa de afară.
nașa! Vino să te îmbrac. Acum sosește ginerele să mergeți la
– Ei, noroc și casă de piatră, îi urează vecina, cununie!
sărutând-o pe obraz. Iulia își șterse lacrimile și ieți.
Din piață, fata face un ocol pe Strada Casta- – Nu plânge, zice nașa, că nu ești prima fată
nilor și se duce la gară. Se vede locomotiva. Sună de care se desparte de maică-sa. Lasă, că plângi când or
trei ori scurt la intrarea în gară. Ascunsă după un bos- cânta lăutarii cântecul miresei, o liniștește ca pe un co-
chet de trandafiri, ea supraveghează călătorii. Pare că pil, apoi strigă tare, așa ca să acopere muzica..
inima i s-a mutat în cap, așa îi zvâcnesc tâmplele. – Hai, veniți, veniți să gătim mireasa!
Când trenul s-a golit și peronul a rămas pus- Copiii, femeile, câțiva bătrâni care stăteau
tiu, ea se urcă pe bicicletă și pedală pierdută spre casă. gură-cască prin curte se înghesuiră pe sală..
„ N-a venit „ își zicea dezamăgită. „ Oare chiar credeai Lăutarii au început să cânte… „Ia-ți, mireasă,
că va veni? „ s-a întrebat cu ironie amară!” Poate n-a ziua- bună / De la frați, de la surori/ De la grădina cu
avut legătură cu trenul acesta, poate vine cu următorul!” flori.” Câteva femei începură să plângă acoperindu-și
se amăgește, încurajându-se și pedalează păstrând greu gura cu colțul basmalei. Frățiorii cei mici, ghemuiți pe
echilibrul bicicletei, încărcată cu sacoșele grele. covor, în fața miresei, urmăreau curioși mișcările nașei
și priveau admirativ spre sora lor.
130
Anul IV, nr. 14 ● Iulie – Septembrie 2019
Rochia de mătase albă, simplă, decoltată la – Se cunună robul lui Dumnezeu Costică cu
gât in formă de inimioară, fără jupon, se lăsa moale și roaba lui Dumnezeu Iulia, se aude vocea tărăgănată a
fără formă pe corpul slăbuț al miresei. Voalul subțire, preotului.
prins din loc în loc de coronița de flori albe de mătase, Dar Iulia nu aude nimic.
stătea nefiresc cocoțat peste coada împletită strâns și le- – Se cunună roaba lui Dumnezeu Iulia cu ro-
gată în chip de coc în vârful capului.. A fost ideea nașei bul lui Dumnezeu Costică… Preotul le pune inelele pe
s-o pieptene cu coc, așa ca o fată serioasă! deget… le dă să guste din pișcot și să bea din același
Iulia se privește în oglindă și nu se recunoaște pahar.
în fata asta slăbuță, sărăcăcios îmbrăcată și speriată de – Arde-l tot, îi strigă un chefliu, ginerelui.
privirile asistenței pestrițe, care râde și face glume. Lumea râde
În sfârșit, sosește și ginerele. Înalt, gras, chel – Să fiți alături la bine și la rău, până la
cu o burtă proeminentă ascunsă sub un costum negru, moarte, continuă preotul, apoi se adresează ginerelui...
cu cămașă albă și pălărie neagră, el salută ceremonios. Sărută mireasa!
Parcă a venit la înmormântare, gândește Iu- El se apleacă spre ea și o sărută. Miroase gre-
lia și privește impacientată spre ceasul de pe bufet. Cu- țos, a țuică proastă.
rând va sosi și celălalt tren. Dacă vine, ea lasă totul și Apoi toți o îmbrățișează și-i urează casă de
fuge cu George, chiar dacă se face de râs, chiar dacă n- piatră .
o ia de nevastă. Ieșind din biserică, Iulia mai ridică o dată
Curtea s-a umplut de veselie. Se servește țu- ochii spre crucea cu Iisus. Ea nu mai era acolo și Iisus
ică. Toți râd și fac glume deochiate cu ginerele despre o privea șoptindu-i ..
noaptea nunții . – Pleacă, pleacă, parcă i-a zis. Eu am înaintea
În sfârșit, nașul anunță plecarea la cununie. mea veșnicia, tu ai numai o viață. Du-te!
Cu acordeonul în frunte, alaiul se îndreaptă, pe jos, spre Și alaiul pornește încet spre casă. Acordeonul
biserică. Ginerele a vrut o nuntă tradițională, fără ma- trece de la o melodie la alta, nuntașii chiuie!
șini, ca să le meargă bine! Începe petrecerea. Rânduri, rânduri, sosesc
Mama miresei a refuzat să meargă la biserică. invitații. Cântă răgușit lăutarul cel tânăr. Toți mănâncă
Ea nu a vrut această nuntă și toată lumea trebuie să știe în tăcere înghesuiți unii în alții pe băncile de lemn. Apoi
asta! tatăl miresei comandă o sârbă și începe dansul. Intră fe-
Soacra privește strepezit atitudinea cuscrei și meile și bărbații. Bat pământul. Praful se ridică gros .O
șoptește către soră-sa.. femeie aduce o găleată cu apă și cu o mătură stropește
– Atât îi trebuie, să nu fie fată mare, că o spun bătătura. Praful se mai potolește. Începe perinița. Toți
la tot orașul. Eu n-am treabă cu vremurile astea de- vor să sărute mireasa. Ginerele nu e de acord și o ia el
acum, că d-aia a luat-o săracă, să fie curată și ascultă- la dans. Cineva chiuie ascuțit. O femeie. Altele răspund
toare. Și așa, am cam auzit că a umblat cu un student la fel. Hora se învârtește, se învârtește, apoi se schimbă
anul trecut!? în sârbă. S-a uscat pământul, iar îi îneacă praful. Se face
– O fi umblat, dar n-a vorbit-o nimeni de rău, pauză. Se servesc sarmalele. Toți mănâncă. Ginerele cu
răspunde femeia în șoaptă. nașul și mireasa umblă de la o masă la alta. Ciocnesc
În depărtare se aude șuierul trenului. Muzica pahare cu fiecare. Ginerele ciocnește și bea.
acordeonului pare frântă din loc in loc. Iar începe sârba. Pământul s-a uscat. Praful te
Lipsește caleașca de aur a prințesei. Numai sufocă . Ginerele învârtește mireasa în centrul horei.
vrăjitoarea e de vină că a schimbat totul, își zice fata Praful murdărește rochia. Voalul strâns pe mână s-a și-
cu gândul la basmul ei . fonat și seamănă cu o funie. Mireasa e roșie ca focul.
Pe treptele bisericii așteptau câțiva oameni Simte că leșină. Și el o târăște roată, roată, roată prin
curioși, câțiva cerșetori și o mulțime de copii, dornici să praful curții. Ea simte că i se moaie genunchii. „ Nu
vadă mireasa. trebuie să cad, își zice, nu trebuie să cad!” Și iar roată,
Preotul începe slujba. Cineva șoptește mire- roată, roată! Cercul dansatorilor parcă se strânge în ju-
lui să împingă un picior înaintea miresei, doar nu vrea rul ei, rămâne fără aer, chiuiturile răgușite îi sparg tim-
să-i cânte găina în casă toată viața. Mireasa pare moartă. panele. Nu trebuie să cad, nu trebuie să cad acum!
Palidă, neatentă, ține privirea fixată pe chipul Respiră greu, cerul se-ntunecă, o greață cumplită se ri-
lui Iisus, răstignit pe cruce. Nu se roagă. Privește și de- dică de la stomac spre gât. Roată, roată, roată o târăște
odată i se pare că pe cruce e chiar ea, îmbrăcată așa mi- după el…
reasă, cu coronița pe cap. Din palme și din tălpile bătute Atunci, pe sub brațele ridicate ele dansatori-
în cuie, picură boabe mici de sânge. N-o doare nimic. lor, intră în cerc fratele de șapte ani al miresei. Atacând
Stie că a murit și se simte ușoară, ușoară! Dar deodată cu capul înainte ca un berbec, izbește ginerele pe la
o străfulgeră un gând..” De ce a acceptat să fie răstig- spate. Acesta se oprește clătinându-se.
nită, de ce nu s-a revoltat, de ce n-a luptat…?! – Las-o! Las-o! strigă disperat copilul, las-o
câine-lup ce ești! Las-o, strigă, izbindu-l cu capul și cu
pumnii micuți. Apoi îl părăsește apropiindu-se de
131
Anul IV, nr. 14 ● Iulie – Septembrie 2019
132
Anul IV, nr. 14 ● Iulie – Septembrie 2019
– Tu fată, nu vorghi proștii. Cât îs eu aici, nu arăt io focu’ Ghenei!!! Și să găsim un copil să îl aduca
vei arde în nici un foc! Stai cuminte și uita-te la mine. pe Martin de la jăndari.
Gata. Tu acuma stai aici cu Lenuța și cu Onu și citești Ușa de la biserică era descuiată. Au intrat toti
din poveștile de Ispirescu, uite îți dau io cartea, și de trei și Ion l-a luat pe popa de ceafa anteriului și l-a
restu’să n-ai grijă. așezat într-o strană zicând:
–- Mătușă, nu mă lăsa! Dacă am rămas grea și – Auzi, părinte, să faci bine să taci și să asculți,
mă omoară tatu? că azi te judecăm și dacă nu spui și nu faci numa’ ce
Mam’ bătrână ar fi râs cu lacrimi, ar fi râs să trebuie, tot mori!
alunge tot răul din capul copilei și din capul ei, dar – Nemernicule, io, om al bisericii... – pumnul
copila n-ar fi înțeles nimic. "Are doisprezece ani, orice scurt al lui Văsălie, direct în gură, îl opri din țipat.
ar fi știut sau văzut, bunul Dumnezeu are grijă să nu o – Părinte, să nu te aud că zici ceva de biserică
lase să înțeleagă răutatea, urâțenia și nemernicia la anii – continua Mam’ bătrână – tu și cu biserica nu aveți
aștia..." își făcu cruce: „Doamne ajută-ne să trecem și nimic de-a face. Azi ai spăriat și umilit o copilița din
de asta cu bine.” satul ăsta, și fapta asta nu rămane nepedepsită!
O luă de mână, o duse în camera de-alături din – Minte! N-am... - alt pumn, tot în gură, îl făcu
căsuță și îi arătă pe ce raft găsea poveștile lui Ispirescu. să scuipe sânge.
La vederea bibliotecii care îmbrăca trei pereți de – Părinte taci, că n-avem vreme! - Rafila făcu
cameră, Măriuța amuți cu ochii mari încă plini de ochii mici. - Adică noi avem, numa’ tu n-ai!!! – popa se
lacrimi. cutremură sub privirea rece a femeii. Aveau dreptate
– Măriuțo, n-avea grije că nu rămâi grea. Mai oamenii, era dracu’ gol!
vorbim noi de-astea mai încolo, acum am ceva de făcut. - Uite ce faci: acum scrii o scrisoare că aici nu
Ai înțeles? poți sta, pui acolo o minciună – că te pricepi, și te duci
Cu ochii în bibliotecă, Măriuța chiar nu mai la Sîghiu să le spui să te trimiță în altă parte.
avea nici o grijă alta decât cum să facă să vină să – Nu...
citească la mătușa, că nici ea nu-i va da cărțile acasă... – Ba ie!! Dacă nu, te duc să te judece tatăl
„Tulai Doamne, ce de cărți...” copilei și nu mai pleci decât până-n progadie! Pământu-
Rafila ieși în curte: i înghețat! Te-om lasa în copârșeu până să dezgheață!
– Lenuțo! Vină-ncoace, dragă! Acum să vii, că Da’ întâi te scăpăm de podoabe! – și uitându-se în ochii
am treabă să-ți dau și trăbă să fug pe’ci la vale! Hai! lui îi făcu semn cu bărbia spre josul anteriului. Așe să
Lăsând joaca în zăpadă cu copiii, Lenuța veni știi! Și să nu te îndoiești!!! Scrie! După aia îți iei într-o
iute: după cum o chemase, trebuie că era ceva rău. desagă ceva de îmbrăcat și ai plecat la Sîghiu. Intr-un
–Vă scoateți păpucii și mantălu și stați pe păcel ceas nu mai ești!!! Iți trimetem noi restu’ de bagaje! La
cuminți și Măriuța îi citește lu’ Onu nost’ o poveste din seminar, că știe toată lumea adresa. Scrie, nu te uita la
cartea asta ce-o are în mână. Când viu să faci bine să ne mine! Poate vrei bagajele la Catedrală? Sau la
spui cum știe citi! – Le împingea cu mâinile din spate Arhiepiscopie? La Patriarhie? Sau câte o parte în
către locurile lor. Din ochi i-a făcut semn lui Onu să aibă fiecare loc, să nu fie îndoială ce ți s-a întâmplat aici?
grijă de copilă. Onu a ridicat din sprâncene întrebător. Ușa se deschise și intră Martin, unul din
Mam’ bătrână i-a făcut semn din cap „las’ că-ți spun mai jandarmii satului. Mam’ bătrână îi facu semn lui Ion să-
târziu”, și dusă a fost, încruntată și cu pumnii strânși. i povestească despre ce e vorba. Vasile stătea cu pumnii
Au mai auzit-o din curte: la vedere să nu cumva să își închipuie popa că a scăpat.
– Ioane, hai cu mine că avem o treabă de făcut. „Scursura pământului! Are noroc că-i Mam’ bătrână
Il luăm și pe Văsălia nost’ pe drum. Hai să gătăm până aici, că o mână tot îi rupeam!”
nu să-ntunecă! Avem de val cu focu’ Ghenei! – Ai scris? Gata?
Pe uliță, în fața casei Măriuței a strigat la – Da! Vrei sa citesti?! - ridică popa tonul cu
mamă-sa: ochii rai sa o omoare.
– Auzi, Anuță, să știi că Măriuța-i la noi, îi Rafila îi arunca o privire disprețuitoare.
citește lu’ Lenuța și lu’ Onu povești. Io am pus-o! Să n- – Da, dar înainte de asta, mai scrii o scrisoare
ai grija ei, bine? cu ce i-ai făcut copilei și semnezi și semnează toată
–Bine, mătușă. Am gândit că-i la joacă cu copii. lumea martor și cu Martin de la autorități! Asta rămâne
- Ii în casă la căldură. Să n-ai grije! Voghim la noi, să fim siguri că nu te întorci! Că dacă te întorci,
când viu, am treabă pe’ci la vale. Martin va deschide ancheta, să vedem câți ani de
Mai jos pe drum, Ion îl scosese din casă pe pușcărie faci... Dacă apuci să faci...
Văsălie și toți trei au plecat spre biserică. Pe drum Popa răsufla iute și se uita în toate părțile - oare
Mam’ bătrână le povesti de Măriuța și isprava popii și cum ar putea fugi să scape de ei.
hărdăzău și focu’ Ghenei. Bărbații încremeniră. Văsălie își arătă pumnii întrebator: care îți place mai
Amândoi aveau și fete și neveste acasă. mult? Stângul? Dreptul?
– Haidați, nu stați de chiatră și lasați mânia că Popa scuipă cu obidă într-o parte și scrise altă hârtie
nu ne-ajută. Stați lângă mine, că astăzi dracu-i a lui! I- repede. Văsălie se apropiase și-i sufla în ceafă. Mam’
133
Anul IV, nr. 14 ● Iulie – Septembrie 2019
bătrână luă hârtiile și le citi și semnă prima urmată de prostite!” Onu se uita la ea cu admirație dar și cu
cei trei bărbați. Popa protestă: gândul: "N-au avut viață ușoară..."
– Martine, să fii martor că m-au bătut și de-asta Rafila ridică bărbia și zâmbi:
am scris... Incă un pumn în gură îi tăie răsuflarea popii, – No, acum îi rându’ meu să vă bat!
făcându-i ochii să iasă din orbite. Onu începu să râdă:
– Eu n-am văzut așa ceva! Sasul se dăduse cu – Păi, la cât îs de mare, o să te doară mâna,
un pas înapoi, uitându-se cu scârbă la el. Hai să te scot Mam’ bătrână! De ce nu m-ai știut bate până acum?
din sat până nu află lumea, că eu nu pot să țin piept – Copile, ai fost cuminte și respectuos, ai
bărbaților din neamul fetei. învățat și ai muncit tot ce ți s-a dat. N-am avut de ce te
– Domnu’ Schuler, mulțumim de ajutor. Să-și bate. - Rafila răspundea ritmând cu arătătorul de la
dea Dumnezeu sănătate că ai grijă de noi! mâna dreaptă de parcă trăgea linii pe o listă numai de
Jandarmul luă poziție de drepți și înclină capul spre ea văzută; continuă: Da’ aș putea sa-ț’ dau vreo două
Mam’ bătrână. Apoi spuse: acuma! Că nu te-ai știut feri de șrapnelu’ ăla! Nu ne mai
– Dumneavoastră vă mulțumim, că nu știu cum făceai atâta năcaz, nu-i așe? - Il privea cu ochi calzi și
ne-am fi descurcat dacă afla lumea sau se-ntâmpla cine cu un zâmbet bun.
știe ce cu copila. Aveam moarte de om în sat! – No, bin’ că te-o adus Dumnezău în viață
Popa se uita la ei cu ură. acasă! De-aici eu îs șefă!
Văzându-l, Mam’ bătrână ridică din umeri și S-a aplecat și l-a sărutat pe tâmplă.
spuse cu voce ușoară: – No, acum să mânci tot, că dacă nu, îi bai!
– Pe zăpada asta mai făceam o bobotaie. Ce - Și cu popa, cum rămâne? Să va duce în alt sat
mare lucru? Nu mai ramanea nici o urmă din părintele și va face năcazuri altora?
după aia... Nu părinte? Ce crezi? - Stai liniștit. Martin o trimes o copie după
Nu după multă vreme, Măriuța se ducea acasă scrisoarea cu mărturisirea la Patriarhie. Dacă nu-l dau
cu Ispirescu la sub braț și cu încă două cărti. afară, dăm popa cu Patriarhie cu tot la ziar. Că n-avem
- Măriuțo, ui' la mine: ce-am vorghit noi două vreme și bani de judecată.
nu mai știe nime'. Popa s-o dus din sat și pe aici nu mai -?! Și crezi că...
calcă veci! Tu gată cărțile astea și vii cu ele și îți dau - Nu o să-i țîie nime’ spatele viermelui. Pochi
altele trei să le citești. Dacă n-ai grije de ele și le pătezi pe lumea asta, destui și pre’ mulți! Să vedem dacă-l mai
sau le rupi, nu mai vezi cărți de la mine și o și iei, să ține preoteasa, că io în locu’ ei... - și făcu semn cu palma
stii! Dacă vrei, poți veni și citi în căsuță, că și Lenuța și a măturat...
băieții citesc și își fac lecțiile acolo. Bine? - Bine că n-ai pistol, că pleca popa cu
Măriuța se uita cu ochii ei verzi și cu gura chicioarele-n-nente...
întredeschisă la Rafila. Răsuflă ușurată. Dacă mătușa Ea ridică din sprâncene și făcu ochii mici,
așa zicea, apăi așa era! Ce cărți faine! Că de rușinea și înclinând capul într-o parte:
năcazul ei aproape uitase! - Cine-o zîs că n-am?! Da’ nu era caz de pistol...
Hărdăzăul l-a dus Ion a doua zi: In jumătate de ceas, cu mânile goale, l-am liniștit.
– Auzi, mă, ce le trece prin cap copiilor la Adevărat, o mai fost și Văsălie pe-acolo... și nu chiar
ceasu’ ăsta?! Să-și facă hoaie pe zăpadă! Mă, că ăsta-i degeaba... De când o fost ultima data la noi în casă, m-
joc de vară, acum îi de alte ’elea! am gândit cum să ne scăpăm de părintele. No, o mers
mai iute decât ñi-am închipuit...
După o vreme, Mam’bătrână s-a dus la Anuță, –Și unde-i...
mama Măriuței, și i-a dus o broșură despre igiena - Popa sau pistolu’? – i-o întoarse ea iute.
femeilor la vărsta fertilă; a rugat-o să vorbeasca ea cu Râdeau amândoi.
Măriuța; că dacă nu, putea vorbi ea; pe Lenuța ea o – In pod. Când te faci bine, ți-arăt grinda. –
pregatise pentru ce urma să i se întâmple, să nu fie dădea să plece din cameră. Se răsuci sprinten pe călcâie:
speriată, să nu se rușineze, să aibă grijă de ea. „Nu ne – Acum ñi-am adus aminte! Numai io știam să
putem lăsa fetele să trăiască neștiutoare ca vitele! De umblu cu el și ñi-o fost urât totdeauna să-l curăț si să-l
ele și de învățătura lor depinde sănătatea și viața grijesc. Acuma tu știi să faci asta. Așa că va hi una din
familiei! Așe sa știi!” - o dăscălise Mam’ bătrână pe trebile tale, copile! Na, că dacă tăceai, scăpai! Așe, ț-ai
femeie. facut de lucru!!!
Când Mam’ bătrână i-a spus lui Onu toata Onu zâmbea aiurit... Na, avem și pistol în
povestea, acesta mirat a-ntrebat-o: casă... Nu-i venea să creadă! De pușca de vânătoare știa,
– Da’ de unde ai știut ce sa faci, Ma’tână?! Cum dar de pistol... Tresări:
de te-ai ñișcat de nici nu știe lumea ce s-o-ntamplat? – Și ai și permis? De port-armă...
– Dragu’ mumii, oare ai uitat că am fost – Mă, uită-te la mine! Tu crezi că-s proastă?
crescută de Moșu ăl bătrân?! Că în fiecare zi dădea în Am permis de pe vremea lu’ Moș-tu! Atâta
noi – nu tare, da’ destul cât să nu uităm – și ne spunea: că n-am mai tras demult. Da’ nu cred că am
„Invățați, fiți deștepte, mișcați-vă repede și nu vă lăsați uitat mare lucru...
134
Anul IV, nr. 14 ● Iulie – Septembrie 2019
– Nu po’ să crez... Parcă n-am plecat din curtea pustii că le muriseră copiii, casa alor lui rămăsese
asta... Mam’bătrână, ce secrete mai ai? numai a lui, că se răspândiseră toți ceilalți prin lume:
– Ma’ cochile, mai am, da’ nu-ț’ spui decât unu prin alte sate vreo doi si restul prin America.
pe săptămâna. Acum ai avut parte de doua: cu Măriuța Mam’bătrână încă primea și răspundea scrisorilor
și cu pistolu’. Ț’-o plăcut? No, așe! Și iar râdeau venite de la ei: din Pennsylvania, Montana și California.
amândoi. La cei de pe sate, se ducea în vizită cu șareta, șareta
Pe Onu parcă nu îl mai durea obrazul așa rău. tatălui ei, păstrată în șură, într-o despărțitură numai a ei,
Mânca mai bine, statea în picioare mai mult, începuse acoperită cu o prelată, și îngrijită cu mare atenție.
să se plimbe prin gradină cu bastonul lu’ Moșu ăl bătrân
– mai mult de gura femeilor decât că ar fi avut nevoie. Mam’ bătrână punea masa. De doua zile,
Bastonul cu căpătâi de argint, adus din America mâncau ei doi la masă aceleași feluri de mâncare: supă
împreună cu multe obiecte de uz personal ce nu se mai de oase în cană și piure de legume cu carnea tocată prin
văzuseră prin sat. Erau puse în căsuță, în camera lui sita cea mai mica.
Moșu, cea cu biblioteca mare și cu biroul cu scaun și cu –Ma’tână, mă tin’că trăbă să ne ducem la spital,
doua fotolii, pe covoru’ ăla domnesc, cu culori de nu se stai că nu-i nici un bai – spuse el repede văzând-o
mai văzuseră prin sat și de le admirau femeile care făcând ochii mari - numa să vază doctoru’ de-acolo dacă
lucrau în război. Se uitau la el din ușă, nu vroiau să calce nu poate coase obrazu’, acuma că rana îi curată, că așe
pe el. nu poci rămâne. Nu poci nici mânca și nici vorghi și
Când se ducea duminica dimineața la biserică, dacă mai și ies în lume, o să spariu pe toată lumea.
Moșu ăl’ bătrân mergea țanțoș, îmbrăcat cu hainele de Rafila se încruntă și scutură din cap în semn de
duminica, cu cizmele scurte, cu bastonul și cu mănușile "să-ñi dai pace cu eștia" și continuă:
de piele. Era un bărbat cum altul nu mai văzuse, bătrân – Dragu’ mumii, când vrei să merem?
când deschisese Onu ochii pe el, dar frumos cum altul – Pă’, când zîci dun’tale că poți mere.
în sat nu era: înalt – printre cei mai înalți din sat, cu o – Acum? – zâmbi ea... Râdeau amândoi.
carură atletica, se ținea drept și avea un mers de om – Mam’ bătrână, râzi de om mare, gata făcut?!
tânăr. Cu fața ovală și fruntea înalta, cu ochii mari și – Dragu’ mumii, mâne plecăm cu șareta, că
căprui, înșelător de blânzi sub genele lungi și acum poți să șezi și rămânem peste noapte la Măria lu’
sprâncenele groase, codate, cu nasul drept - un nas muma, văruța mea. Bine?
roman cum îi plăcea lui să spună, cu gura ascunsă de o – Bine, bine. Numa' să-l găsîm pe doctoru’.
mustață lăsată pe oală, și cu un zâmbet și mai ales un – Găsîm. No, să mâncăm!
râs care arăta niște dinți albi-strălucitori și frumoși, de – Da’ di ce mânci ca mine, Ma’ tână?
lumea uita să râdă numai privindu-l cum arată... Părul – Mă gân’esc să mă mai întremez și io o țâra! Ui,
castaniu, des, înfoiat și lucios, pieptanat peste cap - așe! - se răsfăța ea clătinând din cap. Amândoi zâmbeau
dupa care multe femei se uitau cu invidie -, îl lega într- și beau supa din căni cu paiul.
o coadă la spate când lucra dar îl desfăcea când călărea
pe deal. Dacă ar fi fost numai părul castaniu cu reflexe A doua zi au făcut drumul până la Miercurea cu
de culoarea mierii vara, când se decolora de soare - și șareta și cu calul negru – Negruț.
tot ar fi stârnit prea multe vorbe în sat. Vorbe de bine - Mam’ bătrână, di ce m-o lăsat Moșu ăl bătrân
dar mai ales de rău, că nimeni nu era indiferent când îl să-i pun numele Negruț și calului și cânelui?
vedea trecând. Femeile îl priveau cu admirație. Sau cu – Pă, n-ai vrut tu așe?
dorință: să-și fi prins mâinile în părul lui, lăsat lung – Ba ie, da’ nu m-am gân’it...
până pe umeri, după cum găsise moda în America – Apăi, o zîs că o să vezi că n-ai ales bine și o
atunci când ajunsese acolo, să îi fi adus fața spre fața lor să vază și frații tăi, o să învățați ceva din asta...
și gura aproape... Și barbații simțeau și vedeau asta – Adică ce, să nu le punem acelasi nume la
după cum se îndreptau și ridicau capul femeile când amândoi copiii? – rădeau amândoi, și adierea care se
treceau pe lânga el. schimbase din rece în primăvăratecă le spăla fețele de
Mirosea a lavandă Moșu, avea o sticluță cu grijile și durerile din iarnă.
pulverizator pe care o umplea din sticla trimisă lunar de
la drogheria din Sibiu, din comanda lui specială. In La spital, doctorul i-a primit cu interes și l-a
fiecare dimineață se bărbierea și se dădea cu lavandă. consultat pe Onu cu atenție.
Gurile rele spuneau că îi plăceau prea mult femeile, dar – E-adevărat ce a zis doctorul Schwartz, de
femeile știau că era hibaș, și le alegea pe sprânceană, nu viermii de muște?
i se părea că îi trebuiesc toate. Numai cele frumoase și – Adevărat, domnule doctor.
musai deștepte. Și niciodata nu-i știa nimeni mândra... – De unde ai știut?
Crescuse într-o familie cu mulți copii, erau –Un turc m-a vindecat când eram în spitalul
doisprezece: șase fete și șase băieți, frumoși, zdraveni militar din Austria. Dacă nu era turcul, muream.
și sănătoși – într-o vreme în care copiii mureau la – Doctor?! Cu ochii mari, doctorul îl privea
fiecare casă, jumătate. Dar așa cum alte case rămăseseră uimit dar și destul de ultragiat.
135
Anul IV, nr. 14 ● Iulie – Septembrie 2019
– Nu, domnule doctor, ordonața unui căpitan și nici ierta; poate dacă aș fi știut sau aș fi avut încredere
italian. Onu îi văzuse grimasa disprețuitoare și făcu o în mai mult decat se face prin tradiție la spital, aș fi avut
notă mintală sa discute subiectul cu Rafila. mai puțini morți între bolnavii mei; n-am să știu
– Interesant. Eu nu cred în tratamentul ăsta. niciodată... lucrurile pe care mi le-au povestit oamenii
Important e că esti bine și mâine o să încerc să te cos. ăstia sunt documentate în cărti, nu sunt povești și
Rana are margini destul de depărtate și o să trebuiască înșelătorii... și totuși, nu acceptă nimeni să le
să trag de piele, poate că nu o să te fac să arăți prea bine. foloseasca.” Oftă adânc, se urcă în șaretă și plecă spre
– Mai rău ca acuma nu cred că puteți să mă următorul bolnav cu pălăria așezată puțin mai pe ceafă
faceți, domnule doctor. decât de obicei. Era bine să vadă pe cineva că se
Mam’ bătrână statea cuminte pe un scaun și însănătoșește după o boală gravă, mai ales un tânăr.
asculta cu atenție discuția urmărindu-i pe amândoi cu Mulțumirea asta nu se putea plăti cu nimic. Zâmbea...
privirea: încerca să citească pe ei cât de sigur și hotărât Externarea s-a făcut a doua zi dar din
e doctorul și cât de speriat e Onu. Se gândea „la cât sunt Miercurea Sibiului au plecat după trei zile; așa a hotărât
io de spăriată, oare cum să hie ghetu’ cochil... da’ las’ Mam’ bătrână. In fiecare zi au fost la spital pentru
că ne ajuta el, Dumnezău draguțu’ și Onu să va face bine schimbarea pansamentului și plaga se comporta normal.
și pe urmă trăbă numa’ să ne ferim de fetele din sat, - In ziua în care au plecat era un soare cald și
zâmbi ea în sinea ei - să nu cază în mâna uneia și alteia vesel de primăvară. Și-au luat la revedere de la mătușa
de neam slab... Onu nost fain și deștept, numai să hii și de la toată familia care i-a petrecut până în uliță și s-
sănătos și dupa fete să te uiți, că la cum ai vint, nu știam au uitat după ei cum se îndepărtează. In spatele șaretei
cum să calc pe lângă tine de frică să nu te prăpădești...” stateau bine așezate și învelite două damigene cu vin și
A doua zi Onu a refuzat anestezia: cu păincă și o gâscă tăiată în dimineața aia.
– Domnule doctor, la cât m-a durut, câteva – Draga de mătușă-ta, nu poate să ne lase să
înțepături nu mai contează. Și n-aveți grijă că nu mișc! plecăm cu mâna goală. I-a cătănit pe nurori și pe ficiori
– Cum doriți. – doctorul îmbracat de operație, să ne puna vin și rachiu, de parcă noi n-avem...
cu bonetă, mască și halat alb care miroseau a acid – Las’ Ma’tână, că a nost îi a nost și de la
carbolic, cu mânuși chirurgicale, verifică dacă era dat mătușa îi altfel! Așe îi ea mulțăñită! Că și du’n’tale tot
bine cu tinctură de iod, apoi preluă port-acul cu ața așe faci! N-ai vint cu vinu’ și rachiu’ de-acasă? Și cu
chirurgicală montat de asistentă și facu puncte de sutură glăjuțăle de lavandă pentru toți ficiorii și bărbații? Și cu
pe interiorul obrazului și apoi pe exterior, la piele, merindețe noi pentru muieri? Și cu cărți de povești
încercând să apropie cât mai bine marginile plăgii. pentru toți cochiii!
Ințepătura era cum era dar când tragea ața și o – Pă’ cum să hi vintă cu mâna goala, copile? Și
potrivea ca să facă nodul, ustura rău și lui Onu îi la muieri nici nu le-am adus cine știe ce, da’ de
curgeau lacrimile din colțurile ochilor, dar nu facea nici merindețe să trântesc toată zîua, că le trăbă, și atunci nu
o mișcare. Doctorul îl privea în ochi din când în când, mă uită! - ridica sprâncenele a înțeles ascuns Rafila.
încercând să își dea seama cât de tare îl doare. După ce Zâmbeau și parcă inima le bătea mai ușor.
a terminat, l-a trimis pe Onu în salon și i-a spus că o să Parcă iarba era mai verde și plopii înmuguriți
îi facă o vizită mai târziu. Intre timp a venit doctorul chihlimbariu printre care treceau, arătau altfel... Cerul
Schwartz și l-a întrebat cum se simte. era albastru și mirosul de primavară era amețitor.
– Doare locul, domnule doctor, dar sper să se –Ai di-rep-ta-te! – zise Rafila; râdeau amândoi
cicatrizeze și să fie totul bine. la auzul accentului pe „i” și pe urmă pe fiecare silabă,
– Vei fi bine, ești sănătos și asisența este pe care îl folosea Moșu' ăl bătrân când recunoștea că a
impecabilă acasă. Eu nu am văzut bolnav vindecat și greșit, ironizându-i pe cei din familie care îl
recuperat așa de bine și de repede ca dumneata. corectaseră. Și pe urmă le spunea: „Știti voi cum e cu
Mam’ bătrână, pe un scaun la picioarele Iovis și cu bovis, nu? Că dacă nu vă aduceti aminte, vă
patului, îmbracată cu halat alb, înclină din cap a dau cartea să citiți din nou...”
mulțumire.
– Ai grijă la igiena bucala și de rest, știi mai
bine decât mine ce să faci. Plecați acasă mâine – înțeleg.
Probabil că o să vin să vă fac o vizită acasă în câteva
zile; o să merg în vizită la conac.
–Vă mulțumim că ați venit, domnule doctor. Vă
așteptăm cu placere, când puteți veni.
–No, ziua bună.
Doctorul plecă și mergând pe culoar spre ieșire
se gândea: „da... eu cred că și tinerețea a făcut minunea,
pe lângă dragostea și grija bunicii... înveți o viața să faci
meseria asta și descoperi că sunt leacuri lângă tine de
care nu știi să te folosești, iar morții nu ți-i poți nici uita
136
Anul IV, nr. 14 ● Iulie – Septembrie 2019
137
Anul IV, nr. 14 ● Iulie – Septembrie 2019
asta susţinea tatăl ei, şi care urma să fie judecat pentru nu a întrebat-o nimic. Mama abia vorbea, iar bărbatul a
trădare. Nu a avut curajul să întrebe dacă era vorba des- rămas puţin lângă ele, apoi
pre tatăl băiatului care a ajutat-o atunci, în dimineaţa s-a îmbrăcat şi a ieşit fără să spună unde merge şi cu ce
aceea, de aprilie. Tovarăşul Constantin era cel mai aprig scop.
critic al omului. Din câte a înţeles ea, tatăl său a cerut Şi-a îmbrăţişat mama şi a rugat-o să plece de
ca acel bărbat să fie închis. Ştia că aceste subiecte erau acolo şi să o scape de omul pe care începuse să îl urască.
unele tabu, pe care ea, ca o ,,mucoasă ce era”, nu avea Răspunsul femeii a fost sec: ,,Unde?” Atunci a realizat
voie să le abordeze. mama ei că nu mai avea codiţele. Au plâns împreună,
* îmbrăţişate, pândite de Maria, care părea să zâmbească.
,,Într-un alt timp, într-o altă formă de guvernă- ,,Unde? Să fug, unde?” a fost şi întrebarea mamei Ioa-
mânt, tatăl tău s-ar mai fi comportat astfel?” nei, fetiţa care nu a scăpat de furia bolnavă a unui tată
,,Nu cred, Anna. Regimul acela totalitarist i-a nebun. Era a doua revenire a femeii la fundaţia pe care
alimentat răutatea, i-a dezvoltat orgoliul, i-a hrănit o avea Georgia. Prima dată, fugise de acolo, după un
boala. Probabil că, dacă nu ar fi avut acea funcţie şi ar timp. O luase şi pe Ioana cu ea. Atunci când i-a adus
fi fost un oarecare, alta era soarta noastră acum, nu pro- protecţia copilului pe cap, femeia nu a mai recunoscut
babil, ci sigur. nimic din tratamentul la care era supusă de către parte-
* nerul său de viaţă, iar Ioana a fost forţată să mintă că e
Fruntea îi e acoperită cu broboane reci, de tran- bine şi că e fericită lângă mama ei şi lângă tată. Georgia
spiraţie, ochii îi sunt inundaţi de lacrimi. Încă tremură. nu a avut ce să mai facă. A bătut în retragere, dar gândul
Pentru câteva minute bune, nu este în stare să facă nicio i-a rămas la micuţa pe care lăsat-o acolo, deşi privirea
mişcare. Ar ţipa, dar vocea nu o ajută. Realizează că fetei vorbea dincolo de cuvinte, cerea ajutor. În copilă-
este un alt atac de panică. Nu va scăpa de ele prea cu- ria sa, a fost învăţată că tata era stăpânul suprem şi că
rând. Ştie. A retrăit în vis unul dintre multele accese de domnii de la miliţie erau prietenii de pahar ai omului.
violenţă ale tatălui. Era acolo. Simţea răsuflarea respin- ,,Şi în gaură de şarpe să te ascunzi, tot te-aş găsi.”
gătoare a omului care abia terminase de băut, şi nu su- Aceste cuvinte erau repetate obsesiv, folosite pentru in-
ficient, cât să doarmă, doar acea cantitate necesară tre- timidarea unei fiinţe care acceptase, probabil, că are şi
zirii monstrului. Îşi vede mama târâtă de păr prin toată ea parte din vină pentru această soartă nedreaptă.
bucătăria. Bărbatul are forţa necesară. E bine hrănit, Trebuia să îl întâlnească pe Traian, şeful So-
animalul, iar femeia de pe jos e jumătate din el, o mănă niei. Se va îmbrăca în cinci minute, în altele cinci, va fi
de carne, cu un suflet plăpând, speriat. Ţipă, nu vor- acolo. Ştia de la prietena sa că acest om ţinea foarte mult
beşte. Cuvintele nu sunt clare, frazele nu au logică. Pare la punctualitate. Ora zece trebuia să fie ora zece! Se pri-
gelos pe un iubit imaginar al femeii. Îi ordonă să îi veşte în oglindă. Încă păstrează puţin din frumuseţea fe-
spună doar numele pentru a termina cu ,,trădătorii din meii de altădată. Uneori, uită să folosească rujul. Pielea
viaţa lui”. ,,Las-o în pace! O omori pe mama, nu vezi?” ei e de un alb-gălbui. Ar trebui să schimbe becul, gân-
Cât să aibă? Opt, nouă ani? Suficient cât să ţină minte deşte femeia. De câte ori se priveşte în oglinda aceasta,
şi să capete curajul de a înfrunta balaurul cu şapte ca- pare că mai are puţin şi moare. Se va întâlni cu un bărbat
pete despre care a citit în cărţile de poveşti. Bărbatul o pe care nu l-a văzut în viaţa sa şi pe care trebuie să îl
apucă de coada împletită cu grijă, strânge până ce fata impresioneze, cumva, pentru a obţine acea sponsorizare
urlă de durere, apoi o răsuceşte, forţând copilul să ur- de care are nevoie pentru a-şi atinge scopul. Va folosi
meze o traiectorie ambiguă. Este aruncată într-un colţ rujul şi puţin fard. Este specialista machiajelor făcute la
al încăperii, în timp ce mama imploră milă pentru Ge- repezeală. Ochii îi sunt încercănaţi de la somnul agitat.
orgia, nu pentru ea. ,,Să-ţi dau muie ţie şi tot neamului Astăzi, are atâtea de făcut. Gândul i-a rămas blocat la
tău de handicapaţi! Dacă te prind că mă înşeli, te omor Natalia, mama Dariei. Deja, începe să îi pară rău că a
cu mâna mea! Nici mă-ta şi nici deşteptu’ de taică-tu nu vizitat-o. Poate că nu a fost cea mai bună idee. E vorba
vor scăpa de mânia mea! Ai înţeles? Acum, ia-ţi pros- şi de siguranţa Dariei, asta, în cazul în care tânăra spune
tovanca şi marş în camerele voastre!” Ţine minte că fe- adevărul.
meia a vrut să o liniştească, dar tatăl său a împins-o în
camera sa, închizând uşa după aceasta. O durea pielea (Fragment din romanul Păpușile, vol.II,
capului, palmele o dureau, cât despre suflet… S-a co- în curs de apariție)
coţat pe pervazul îngust, încercând să înţeleagă de ce
erau ele vinovate să suporte tot acest chin. Probabil că
mâine, se va uita totul, iar mama sa va şti să îşi ascundă
vânătăile, să zâmbească şi să uite. Dacă nu ar fi avut
codiţele, tatăl ei nu ar mai fi avut de ce o prinde, a gândit
atunci. A luat, târziu, din cutia unde ţinea lucrurile pen-
tru desen, forfecuţa cu care tăia hârtia creponată şi a tă-
iat, aşa cum a putut, cele două codiţe, apoi le-a ascuns
sub patul său. Seara, la masă, şi-a pus un batic şi nimeni
138
Anul IV, nr. 14 ● Iulie – Septembrie 2019
139
Anul IV, nr. 14 ● Iulie – Septembrie 2019
– Noroc, părinte, zice Vasile, ne pare bine că ne Nu trecură decât vreo cinci minute și pe ușă
faceți cinstea de a sta cu noi la această masă. intră Ionel, vânzătorul.
Nimicură, al naibii cum îl știau, intervine: – Ce mă, Gică, dau năvală turcii? Apoi se uită
– Sărut mâna, părinte, nu mă pot abține… spre masa cu bunătăți.
Sărută iarăși mâna și continuă: – Mă, Ionele, uite la ce te chemai eu. Aici, la
– Rar se vede așa ceva prin păcătosul ăsta de masă, avem onoarea să se afle și Preacucernicul părinte
loc, unde diavolul își bagă deseori coada... Dar eu zic de la biserica din satul vecin și zisei să-l cunoști și tu,
să serviți ceva de mâncare, e doar prânzul, că merge că, de, mâine-poimâine om avea nevoie de el, că de-
după țuica asta. Ce zici, Vasile? Să aduc niște salam de acum s-au cam dus tinerețile noastre.
Sibiu cu brânză de burduf și niște pâine neagră, caldă, Cei doi se apropie de masă. Ionel dă cu ochii
luată din cuptor, adusă adineauri de la Horezu. de Vasile, cu care nu vorbea, se strâmbă puțin, apoi
– Sigur, sigur, pune și ceva acritură sau ardei zice:
umplut cu varză de la borcan!... – Poftă bună la dumneavoastră și sărut mâna,
– Vine, băiatu, acuși-acuși! părinte! Ochii lui se îndreptară, apoi, spre Nimicură, ce
Și Nimicură, care prevăzuse totul, întinde pe da aprobator din cap și făcea semn să-i sărute mâna.
masă un prosop curat, pune un coș cu pâine caldă, care După ce-i sărută mâna, Ionel continuă:
răspândea un miros... de trezea și morții. Apoi, taie sa- – Dar bine, părinte, mâncați cu dulce, acum, în
lamul și brânza, așezându-le pe farfurii separate. După post? Că mâine sunt Floriile și este dezlegare doar la
ce desfăcu borcanul cu ardei murat, se adresează părin- pește.
telui: – Apoi, tată, așa zic popii, dar cu toții știți vorba
– Binecuvântează mata, Preacucernice părinte, aia că trebuie să faci ce zice popa, nu ce face el. Și-apoi
această sfântă masă, după datina străbună! mai știți și altă vorbă că e păcat nu ce bagi în gură, ci ce
Se ridică în picioare, se ridicară și ceilalți, fă- scoți din gură. Iar postul e bun pentru ușurarea corpului,
cură semnul crucii, iar popa începu cu o voce spartă: iar faptele bune pentru liniștirea sufletului.
– Binecuvântează, Doamne, roadele pământu- – Dar cu iubirea, cum este părinte? La biserică
lui de pe masa aceasta, care ni se cuvin nouă. ți se spune să-ți iubești aproapele, iar celui ce-ți face rău
Băgă îndată mâna în buzunar să scoată bani să-i faci bine. Uite, vezi sfinția ta pe acești doi oameni
pentru a plăti bucatele. de la masa dumneavoastră? Pe Vasile și pe Ionel… De
– Cât costă aceste bunătăți? Întrebă. zeci de ani ei nu vorbesc și când se întâlnesc se ocolesc
– Da' ce, părinte, păcatele mele, vedeți-vă de unul pe altul....
treabă, noi plătim, sări Ionilă. – Da' ce, păcatele mele, ați făcut, oameni buni?
– Aoleu! Nu se poate, sfinția voastră, sări și Ni- – Apoi, uite cum stă treaba. Vasile zice că Ionel
micură. Apoi nu știi matale că popa are mână de luat, s-a avut cu muierea lui și de-aia sunt supărați. E păcat
nu de dat... Ce zici, mă Vasile, acuma ar merge și-un să iubești, părinte, o altă femeie, în afară de muierea ta?
vin? Ia zi, dumneata! Că sfinția voastră ne dă povețe bune.
– Sigur, sigur, că merge, mă Gică, ia adu tu unul – Apoi, uite cum e treaba, tată. În cartea sfântă
de Drăgășani, de-l mai bun! se vorbește numai de iubire. Dar amintiți-vă momentul
Pe ușă intră un băiețandru. cu Maria Magdalena, când au vrut s-o omoare cu pietre.
– Bună ziua, nene Gică! Mă trimise tata să-i dai Domnul nostru Iisus Hristos le-a spus: ,,Cine nu este
un pachet de țigări. vinovat cu nimic să arunce cu pietre!” Și niciunul n-a
– Du-te, tu, d-aici și-i spune lui taică-tău că nu mai aruncat. Toți au plecat. Așa că, toată lumea iubește
servim țigări sau băuturi alcoolice minorilor. Să vină el, pe cine-știe-cine și cei de față la fel. Nu poate nega ni-
dacă poftește. meni. Și-apoi cu muierea să nu te pui că ea a înșelat și
– Păi, tata este afară cu căruța. Se ține la boi și pe diavol.
mă trimise pe mine. – Vedeți mă, păcătoșilor, dați-vă mâna și vă îm-
– Bine, dacă așa stă treaba, uite, te servesc. De păcați, zice Nimicură. Așa popă deștept nu s-a mai po-
care țigări? menit!
– Naționale fumează… Cei doi își dau mâna. Apoi Vasile zice:
– Mă copile, imediat te servesc, numai să duc – Stai, Ionele, la masă cu noi! Adu Gică pahar
vinul ăsta la masa aceea. Știi ceva? Mergi tu alături la pentru Ionel să cinstim un vin roșu cu toții! Părinte, să
cooperativă și spune-i lui Ionel, vânzătorul, că-l chem dea Dumnezeu să vă țină o mie de ani că ne-ai trezit
eu. Să vină urgent la mine. Apoi, să vii să-ți dau țigările. mintea întunecată.
Merge copilul la cooperativă și-i zice vânzăto- – Eu mi-am făcut numai datoria mea duhovni-
rului: cească.
– Nene Ionele, mă trimise nenea Gică de la bu- Cu toții ciocnesc paharele. Apoi beau vinul
fet să-ți zic să te duci la el acum, imediat. până la fund, iar Vasile le umple paharele din nou.
– Bine, mă, puștiule, spune-i că am să vin. – Ia, mai adu o sticlă, mă Gică!
140
Anul IV, nr. 14 ● Iulie – Septembrie 2019
141
Anul IV, nr. 14 ● Iulie – Septembrie 2019
dacă stau bine şi mă gândesc nici rătăciţi nu sunt. Sunt văzut-o niciodată. Între timp, se pare că a apărut la Eu-
acolo permanenţi, încununaţi de câte un gând de-ăla rovision să împartă lumea în „toleranţi” sau nu, în ad-
bun, din borcanul meu de dulceaţă de nuci verzi. miratori sau mai degrabă, în contestatori. Ciudăţenie
Apropo de asta, îmi amintesc cum, în 2014, pe timpul cântăcioasă. Ce vizionară sunt! Pfui! Din partea mea
ăsta, tataia se afla la Brașov, la sora mea, într-o mini putea rămâne ascuns/ă căci nu mi-a produs decât o
vacanță forțată pentru ca biata mama să-şi mai tragă su- reacţie de respingere, recunosc asumat.
fletul de încrâncenarea dintre ei care o epuizase fantas- Dar să revin; doar omul cu picioroangele
tic (greu e să ai grijă 10 ani de un bătrân sâcâit şi fără mişuna prin bâlci, ca reclamă, însoţit de o familie de
nicio vorbă la purtător, dar care îmbătrânise frumos fi- pitici la care ne zgâiam ca la urs, dându-ne coate şi îm-
zic, semn că roadele şi grija ei se vedeau permanent), pingându-ne de bucurie. Acum, nu s-ar mai mira ni-
dar despre aventura recunoaşterii unor locuri pe care nu meni. Trăim în 2019, deci e evident ca doar pronunțând
le văzuse, din păcate, de ceva timp, de când mama s-a cifrele ești anihilat, cumva, de timpurile acestea mo-
dus să locuiască acolo, dar și despre deznodământul derne, deși, după părerea mea, conceptele se interpre-
acelei perioade, am scris, cândva, cu tristețe. Moşu’-co- tează, iar aceste lucruri care provocau uimire celor pre-
coşu’! Din 2014, îi numărăm și lui anii de când a plecat zenți, acum sunt duse la nivel de artă în diverse acțiuni
pe tărâmul bunicilor îngeri. ale actorilor și artiștilor specializați în acest gen, facând
În povestea noastră de iunie, însă, îşi făcea loc pe statuile vivante sau atrăgându-ți atenția prin dans și
cel mai frumos eveniment din viaţa mea de copil – gesturi. Atunci, însă, eram atrași spre spectacol..mai
DRĂGAICA. Nu, nu vă gândiţi la fecioare îmbrăcate în zgomotos și cu mai multă dezinvoltură, reacțiile in-
straie albe diafane, purtând cununi pe creștet. Nici la stinctive nederanjând pe nimeni.
dansul lor magic pentru prosperitate. Nu vă gândiţi la A doua oară, când ajungeam la târg, ne uitam
sărbătoarea Sânzienelor, din 24 iunie şi nici la floarea după băieţii şi fetele mari; cu ei şi ajungeam acolo, de
galbenă de drăgaică, care dacă nu înfloreşte până astă dată, dați în grijă ca pe niște păpuși grăitoare. Nu
atunci, poate fi aducătoare de primejdii. Nu! știu cum făceau, dar eram libere și în același timp
Gândiţi-vă că eu nu ştiam nimic din toate astea, moarte de frică să nu cumva să-i supărăm pe idolii
atunci. Pentru mine DRĂGAICA era bâlciul de la mar- noștri cu aripi zburătoare. Îi priveam cum se dădeau în
ginea Buzăului, unde se strângeau, spre bucuria şi îm- lanţurile cele lungi cu protecţie şi se învârteau, se răsu-
plinirea noastră, toate darurile lui Dumnezeu, pentru ceau, se sărutau în văzduh ca nişte îngeri în zbor, lă-
strădania şcolară, de peste an. Mamaia ne spunea că sându-ne într-o visare şi o speranţă că vom zbura şi noi
acolo s-au adunat toate „comediiile” (și sper să înţele- vreodată aşa, în îmbrăţişarea cerului, în rotirea pămân-
geţi frumuseţea cuvântului), toate „(l)ringhişpirurile”, tului. N-am zburat. N-am avut nici întâmplare, nici
lanţurile, căluţii şi bărcuţele pământului, să ne distreze „ales”, dar am zburat cu imaginaţia atunci, şi a fost mi-
pe noi, copiii, dar şi pe cei mari. Era sărbătoarea tuturor. nunat. Şi chiar….suficient.
Pe ea o aşteptam, visam şi o ridicam în slăvi de bucurie. A treia oară, mergeam exact de sărbătoare. Pe
Bucurie sinceră de copil de oraş. După data de 24 iunie 24. Atunci vedeam straie curate, oameni frumoşi, pri-
se închidea. Dar, atunci, în sărbătoarea sărbătorilor, meniţi, cu vorbe lungi şi zâmbete largi pe faţă. Din loc
când tradiția cere ca nimeni să nu lucreze pentru că este în loc, costume populare colorate. Dar şi papuci de plas-
cap de vară, iar Soarele joacă pe cer sau stă în loc la tic, de gumă, ce miroseau puternic a cauciuc și tronau
amiază şi ar fi păcat mare, lumea venea puhoaie de prin în târg în mormane uriaşe, de credeam că toată lumea e
prejur, din satele buzoiene, să petreacă. obligată să-şi cumpere papuci de Drăgaică. Se zicea ca
Suna muzica, cântau lăutarii, umblau ţigăncile nu ai fost la Dragaica, in anul ala, daă te întorceai acasă
cu ghiocul, în fuste largi de mătase colorată care ne luau fără semnul specific - papucii de plastic.
ochii şi minţile, sfârâiau micii şi pocneau floricelele de Muzică populară autentică de Siriu, de Pra-
porumb. Alergam de la o tarabă la alta, atingând mărun- hova, de…. of, of şi măi, măi…, de cules în suflet și
țișuri și adulmecând simplitatea. Trosnea asfaltul de la fredonat întreaga vacanță. Același parfum de mici, turtă
căldura sufocantă şi se încingeau pietrele sub tălpile dulce, vată-n băț, grădină zoo (erau și cuști cu animale
noastre. Dar nu simţeam nimic. Ne anesteziam cu bul- exotice), „borcane cu accidente genetice (atunci erau în
gări coloraţi de floricele, cu vată de zahăr şi bragă rece borcane cu formol, acum sunt pe ecranele tv sau în po-
– singura pe care nu o suportam DELOC. litică)”- spunea, cândva, un drag prieten, pălării de cow-
Treceam, repede, prin spatele celor ce trăgeau boy de pai, revolvere de jucărie, jucării țărănești de
cu puşca viselor, poate, poate, plecau cu vreo raţă cră- lemn, trompete stridente cu indieni călare pe ele, tiri-
cănată pusă premiu. Citeam, la început silabisind, dar bombe de toate soiurile, tras la țintă cu aer comprimat
din ce în ce mai bine cu fiecare an, toate afişele de pe și veșnicul aparat unde-și încercau „golanii” forța pum-
rulotele circului ambulant – femeia cu barbă și mustaţă, nului. Lumea cânta, se veselea, povesteau despre fil-
clovni, picioroange, pitici şi animăluţe. Nu le-am văzut mele cu cowboy și indieni, din oraș, tinerii își promiteau
niciodată. N-am vrut. Clovnii mă speriau atunci, acum iubire, iar noi reveneam acasă, ținând o mingiuță plină
mă deprimă. Magia nu era înţeleasă de mamaie şi nici cu rumeguș și o oglindă primită souvenir, cât să se știe
la mine nu ajungea mesajul; pe femeia cu barbă n-am că ai fost de Sânziene la bâlci. Un an ne țineau de cald
142
Anul IV, nr. 14 ● Iulie – Septembrie 2019
143
Anul IV, nr. 14 ● Iulie – Septembrie 2019
La ora 5:00, erau deja în picioare. Au băut câte- coincidențele despre care apucase să le vorbească preo-
o cafeluță, s-au încotoșmănat cu paltoane, căciuli, fu- tul, coincidențe referitoare la construcția bisericii.
lare și mănuși, potrivit cu cele ”– 12” grade de afară, au Pisania spunea că biserica a fost târnosită în 24
cărat în liniște bagajele la mașină, care, doamne-ajută!, aprilie 1899. Cutremurul mare din 1977 i-a fragmentat
era parcată chiar în fața intrării. turlele și partea superioară a zidurilor. Tânărul, pe
La ora 6:00, mașina rula deja pe bulevard. Șo- atunci, preot a avut inițiativa de a o restaura. De fapt, de
seaua era neagră. Frigul oprise zăpada să cadă. Era de a o reconstrui, pentru că restaurarea nu mai era posibilă.
bine... dar nu se știe cum va fi spre și printre dealurile În 1986, în plin comunism ateu, biserica a fost gata pen-
submontane. Când soarele s-a arătat și s-a înălțat pe tru o nouă târnosire, cu aprobarea Episcopului...
cer, cele două au început să-și arunce ocheade amuzate. Episcopul nu a dat aprobarea, ba mai mult, la
–Ne-a încercat! a spus șoferița Lia. audiența pe care le-a acordat-o celor doi responsabili
– Da! A vrut să vadă cât o iubim. Dacă riscăm pentru reconstruirea bisericii, preotul paroh și protopo-
sau renunțăm, a spus Camila. pul, l-a demis pe protopopul care a permis o asemenea
Mai tăcând, mai ascultând muzică la radio, mai faptă și a poruncit făptuitorului - preotul nostru – să
trăncănind despre cine știe ce subiect din actualitate, au demoleze de îndată construcția.
ajuns în zona de dealuri. Șoseaua strălucea în soarele Cei doi, rămași fără grai, cu gândurile în dăvăl-
glorios. Lia mergea cu prudență. Gheața pe alocuri nu mășie totală, au ieșit din clădirea ce adăpostea Episco-
cedase în fața razelor care o atacau. Dar, povârnișurile patul și-au pornit pe alee, spre ieșirea din grădinile epis-
și pantele și pajiștile și pâlcurile de pădure erau înveș- copale. Au fost opriți, pe cale, de un glas plin de voioșie
mântate de sărbătoare, luându-le ochii cu sclipirile de și de plăcerea surprizei:
stratului de promoroacă care nu se lăsa topit cu ușu- – Ce faceți pe-aici, Sființiile -Voastre?
rință.. Vocea era a fostului îndrumător al preotului,
– Ce zici? Ne oprim puțin? întreabă Lia. din perioada în care acesta din urmă era student. Îndru-
Da, răspunde Camila. Oricum, avem un avans de apro- mătorul era acum și el Vicar patriarhal... Întâlnirea lor
ximativ o oră, față de ce ne-am propus. a fost scurtă.
Am mers excepțional. Fiind sâmbătă, nu e trafic, spune, Când s-au despărțit, pasul tânărului preot devenise
mulțumită, Lia avântat, nu mai era șovăitor...
Ar fi fost trafic, dacă nu-i speria televizorul pe oameni, Și, în prima duminică de după ziua acelei întâlniri în-
că vine Crivățul, comentează Camila. tâmplătoare, Vicarul a făcut târnosirea bisericii ce tre-
Lia a oprit mașina. Cele două au coborât. Camila a su- buia demolată. O biserică, odată târnosită, nu mai putea
nat-o pe Cristina să-i spună că vor ajunge la timp, dar a fi demolată, pur și simplu. Acea primă duminică de
vorbit aproape tot timpul cât au rămas acolo, numai după întâlnirea întâmplătoare a fostului student și a în-
bine pentru ca Lia să lase frumusețea ce le înconjura drumătorului său a fost în data ....24 aprilie 1986...
să-i umple sufletul. “Tot ea e mai tare…Ea ne-a adus *
aici…Ea a vrut să ne ofere acest spectacol magnific, Cât timp Camila a făcut turul caselor vecine,
această bucurie...” își spunea în sinea ei Lia. pentru a le duce colivă, în amintirea Leliei, locuitorilor
* acestora, Lia s-a delectat și ea cu această foarte, foarte
Lucrurile s-au desfășurat cu decență. Nu au fost bună, după părerea ei, prăjitură și, deopotrivă, preparat
singure. Au fost multe persoane adunate, cu colive, vin, cu puternice conotații religioase și semnificații ezote-
untdelemn și lumânări, cum se cuvine. Fiecare cu dure- rice, pentru națiunea ei ortodoxă. În casă, soba cu
rea și amintirile sale, toți, împreună, ridicând masa pe lemne radia intens căldură în camera mobilată eclectic,
care erau așezate ofrandele și legănând-o în ritmul cân- cu canapea în gust utilitar modern, pat de fier vopsit și
tării ritualice care a umplut biserica, prin vocea fru- cu decor floral în gust vintage și corp de bibliotecă Bo-
moasă a preotului. Cu excepția lor două, toți ceilalți nanza, în care erau păstrate pături și perne, de folosit
erau membri ai aceleiași comunități. Lelia era și ea, de când veneau prieteni să-și petreacă un weekend în me-
un an, membră a acestei comunități, a comunității ce se diu rural. A crezut că a și ațipit un pic, întinsă pe patul
odihnea în pământul din jurul bisericii. dotat cu multe, multe perne moi, din puf de gâscă.
S-a dovedit că preotul bătrân nu era chiar așa de Camila nu s-a întors singură. A revenit însoțită
bătrân, era chiar mai tânăr cu cinci ani decât Lia. de Vasile, vecinul care, după moartea lui Vasile Moacă,
Aceasta cedase cu greu insistențelor Camilei de a-i face avea grijă de proprietatea moștenită de Camila în satul
cunoștință cu preotul. Dar, discuția cu acesta i-a făcut acesta. Lia nu a fost încântată. Voia să pornească spre
plăcere. Și... a descoperit nu numai un om cu prezență casă. Dar, cei doi s-au instalat pe canapea. Drept e că
agreabilă, ci o persoană care iubea locul în care venise nici ea nu s-a sinchisit să se ridice din poziția întinsă pe
în urmă cu vreo patruzeci de ani și pe care îl nemurise pat. Camilei i se făcuse foame. L-a invitat pe Vasile să
printr-o lucrare de doctorat despre istoria lui și contri- mănânce împreună. Lia refuzase deja, spunând că ea
buția lui la Unirea cea Mare. Lia a promis că, în vara mâncase. Ceea ce era și adevărat.
următoare, vor veni și vor sta așezat de vorbă... Oricum, Vasile i-a cerut Camilei să-i pună totul pe o far-
după ce și-au luat la revedere, Lia a meditat îndelung la furie, pentru că vrea să mănânce acasă la el, după ce
145
Anul IV, nr. 14 ● Iulie – Septembrie 2019
mănâncă, mai întâi, ciorba. Contrar speranței Liei că Conversația și gândurile nespuse ale fiecăruia
Vasile va pleca imediat, aceasta nu s-a întâmplat. Încet- din cei trei au rămas închise cu cheia în camera în care
încet s-a încins o discuție, spre surprinderea Liei, foarte se întâmplase scurta lor reuniune.
agreabilă. Bărbatul acesta cu părul alb, cu fața rubi- Lia și Camila au pornit spre marele lor oraș de re-
condă și de un roz sănătos, cu fesul lui negru, așezat ședință. Drumul de întoarcere s-a desfășurat în tăcere.
când pe vârful capului, când pe-o parte, când pe cea- Ce mai era de spus în plus de adevărurile de viață și de
laltă, după cum hotăra posesorul lui, era inteligent, rea- moarte care fuseseră deja spuse, cu cuvinte sau fără de
list, hâtru și în vorbele lui deslușeai un umor subtil și cuvinte?...
chiar un fel de ironie la adresa mersului actual al lumii.
Poate și tuicuța cu care se tratau cei doi îl stimula să se
exprime sau, poate, fiind cam ne-vorbit, dădea frâu liber
cuvintelor lui, care așteptau de-o vreme să se facă au-
zite.
– Cine îți face ciorbă? Îl întreabă Camila.
– Cine să-mi facă? Eu! răspunde Vasile.
Când a plecat Floarea? Îl întreabă Camila.
– Păi, a plecat înainte de a se naște al patrulea nos-
tru nepot, deci cam acum șase luni, răspunde Vasile.
– Fiecare copil al vostru are câte un copil? în-
treabă Camila.
Nu. Doina are doi băieți, Sanda, o fată, Valentin, o
fată. Tudor nu are copii. Cleopatra LUCA
Și sunt toți la Roma?
– Nu. Unii sunt la Milano. Acum, Floarea e la Mi- Costumul de camgarn*
lano, la Doina. Trebuie s-o ajute cu cel mic.
– Și tu stai singur... Nu pleci și tu în Italia?
Era cu mult timp în urmă, cam prin `48 - `49,
– Și-aici cine să rămână? Numai ăi din cimitir? Nu,
când în țară totul se refăcea destul de greu. Ce era să
nu mai plec. Am fost. M-au plimbat peste tot. Dar, o
repari mai întâi după dezastrul produs de război? Și pe
aștept și pe Floarea să se întoarcă...
deasupra trebuia să mănânci și să te îmbraci în mod cu-
– De ce zici că numai cei din cimitir? întreabă Ca-
rent. Popoarele care nu avuseseră de suferit cât cele im-
mila, după o pauză în care a umplut din nou paharele cu
plicate direct în conflagrație trimiteau din când în când
țuică.
ajutoare care constau în alimente, îmbrăcăminte și obi-
– Păi, nu mai ții minte cum era când erai tu o
ecte casnice. Cel mai ușor se distribuiau prin întreprin-
copilă? Cum era satul ăsta? Numai navetiști la Plopeni
deri. Așa s-a trezit și nenea Ștefan Pop cu un pachet
eram vreo 300 de bărbați ... Nevestele vedeau de case,
măricel. I l-a pus în brațe un maistru care făcea parte
de câmpuri, de animale, de copii...La școală erau câte
din Comitetul de organizare a muncii și, apoi, din alt
trei clase paralele. Nunți, botezuri... popa abia mai pri-
comitet, al împărțirii milei altora.
didea... Acum, popa s-a apucat să scrie cărți... Casele
Cel care a primit era dulgher de meserie. Lucra
sunt locuite din trei în trei...
de puțin timp într-o întreprindere și avea de reparat
Dar, pe strada asta, parcă nu sunt case părăsite,
peste tot, dar le lua și el pe rând. Venise dintr-un colț de
spune Camila.
provincie împreună cu familia. Acolo aveau ceva cheag
– Păi, casa asta a ta cum este? Dacă nu m-aș ocupa
în gospodărie, după nevastă, însă nu mai era de trăit,
eu de ea, cum ar fi?...Tu vii o dată, de două ori pe an, ca
fiind socotiți chiaburi. Așa că și-au luat lumea-n cap și-
să le faci pomeni la ai tăi. De ce nu vii să stai toată vara?
au plecat unde au văzut cu ochii doar cu câteva bocce-
Unde e mai frumos ca aici?...
luțe în care înghesuiseră tot avutul lor de până atunci.
– La mare, spune Camila, zâmbind, așa, ca să nu
Lucreția, că așa o chema pe femeie, ar fi bodogănit mai
lase întrebarea fără răspuns.
mult și-ar fi plâns după ceea ce lăsaseră în urmă, însă
Ei, dar nu era frumos când făceai baie în râu, colea,
avea probleme cu coloana vertebrală, nu lucra la câmp,
peste drum? o întreabă Vasile.
nici în fața casei, deci au brodit-o cu aciuirea în capitală.
La întrebarea aceasta, Camila n-a mai răspuns.
Se învârtea și ea prin casă atât cât o țineau puterile, mai
– Tu ce faci, Lia, nu zici nimic? i s-a adresat, în
punea niște flori, le uda cu ajutorul băiatului. Se înțele-
schimb, șoferiței, care se prefăcea că moțăie, întinsă în
geau cu toții în familie.
continuare, confortabil, pe pat.
Pachetul conținea îmbrăcăminte. Nu multă,
– Eu zic că e vremea să plecăm.... știi că nu-mi
însă, de calitate. Au găsit în el un costum de haine fain,
place să conduc pe întuneric, răspunde Lia.
cum ar fi zis alde Pop la ei acasă, și o șapcă ciudat alcă-
– Am înțeles, intervine Vasile. Și... mi s-a făcut și
tuită pentru gusturile alor noștri. La origini, va fi fost o
foame. Mă duc acasă să-mi încălzesc ciorba și să mă-
caschetă militară, dar, cum milităria fusese lăsată în
nânc. Bogdaproste pentru pomană și să fie primit!
146
Anul IV, nr. 14 ● Iulie – Septembrie 2019
urmă, cel care renunțase la acele lucruri i-a dat jos în- decât limba de baștină. În vremea aceea componența ti-
semnele armei respective și a cedat-o pentru ajutoare. neretului era amestecată. Se forma „omul nou”. Cei
Nea Ștefan a observat că stofa din care fusese croit cos- care afișau sărăcia – și nu era greu, pentru că asta se
tumul nu era de nasul lui, așa că, deocamdată, purta găsea din plin, erau promovați pentru a se forma o nouă
doar șapca. O lua la atelier, unde în altă parte, că la pătură socială , aceea a proletariatului, din care să se
plimbare nu ieșeau. Locuiau într-un cartier care înce- desprindă intelectualii ei. Oamenii încercau să se simtă
puse a se desțeleni, a căpăta altă față, cu străzi și con- mai bine, mai ales prin copiii lor. Iată-l pe Iustin, fiul
strucții noi. lui nea Ștefan Pop, ajuns în anul întâi la Politehnică. În-
Într-o seară, Lucreția și copilul au avut cam cântat pentru reușită. Foarte bine, dar cu ce să-l îmbraci
mult de așteptat cu cina. Se sleise, dar gândeau că o vor pe tânărul student la mecanică? De unde bani? Li s-a
încălzi când se vor așeza cu toții la masă. Băiatul citise dus gândul la costumul păstrat mulți ani la naftalină. L-
cu voce tare o lecție la geografia fizică, dar mamei nu- au scos, l-au pus la aerisit și i l-au dat băiatului să-l îm-
i era gândul la coordonatele pe planiglob. În cele din brace, așa, pentru a-l încerca. Da... Nu se așteptaseră, îi
urmă au tăcut amândoi. Tic-tac-ul ceasului tip CFR se venea ca turnat. Iar stofa era de cea mai bună calitate,
auzea parcă mai pronunțat decât altădată în liniștea im- camgarn, lucrat la patru nasturi și bine călcat de mama
pusă de timp și de așteptare. În sfârșit, s-a auzit un zgo- Lucreția. Acesteia îi era teamă să nu se agațe derbedeii
mot în verandă, dar s-a așternut din nou tăcerea. Ne- de băiatul ei să-l lase fără costum, așa cum se întâm-
vasta și-a luat inima-n dinți, a întredeschis ușa bucătă- plase cu ani în urmă cu bărbatu-său, de-i luaseră șapca,
riei și a scrutat întunericul. S-a speriat rău. Ștefan luase după ce-l bumbăciseră bine pe bietul om. Nu-l dezbrăca
găleata cu apă și-o cană și ieșise în curte. Încerca să se Iustin decât când făcea atletism. Alerga din necesitate,
spele pe mâini și pe față. Dar de ce? Ce făcuse? Ce se dar și de plăcere. L-au văzut colegii, l-au văzut profe-
întâmplase? Dumirindu-se Lucreția că e bărbatul ei, nu sorii i-au admirat croiala elegantă a costumului, stofa și,
altcineva, l-a întrebat de ce păstrează tăcerea. În sfârșit, de ce nu, ținuta tânărului. N-au zis mai nimic. Nu l-au
s-a întors către ea. Atunci femeia a observat că omul ei dușmănit. Era un băiat printre alții. Studentul răspân-
era plin de sânge și avea obrazul stâng tumefiat. Fusese dise știrea despre originea camgarnului și despre păța-
atacat de doi derbedei pentru a-i smulge șapca de pe nia lui nea Ștefan pentru onoarea de a purta o șapcă de-
cap. Asta au și făcut, însă după ce avusese loc o oare- osebită căreia nu-i știau proveniența. Chiar taică-său se
care luptă. pronunțase față de fiul lui:
– Doamne, mult ne-ai mai învrăjbit, dacă ne – Nu e pentru cin` se pregătește, ci pentru cin`
mutilăm pentru un chipiu! zise nevasta, făcându-și se nimerește. Altfel cum să se uite fetele la tine, mitite-
semnul crucii. Dar, dacă îmbrăcai întregul costum, mi lule?
te omorau... – Nu mai sunt mititel, tată, nu vezi că intru în
– Așa e, măi femeie, aprobă bărbatul care abia costum? Și apoi, acum am un pseudonim.
mai vorbea de necaz și de durere. – Ce ai , mă?
Pentru seara respectivă era suficient. Cu chiu, – Un alt nume...
cu vai au mâncat și s-au culcat în tăcere, dar cu gându- – Păi, ce al meu nu-ți ajunge, nu mai e bun?
rile în fierbere. N-au vrut să-l sperie mai mult pe băiat, – Nu, nu te supăra, colegii mi-au zis Bil, con-
un puști care dorea să meargă el la poliție să anunțe ca- siderând că americanii ne-au trimis ajutoare, iar costu-
zul. Nu l-a lăsat taică-său. Nu era bine să facă vâlvă. mul ar fi de la ei. Un nume mai răspândit decât ăsta la
Așa s-au sfătuit cei adulți că este necesar să procedeze. națiunea cea nouă de peste ocean poate fi John ori Ja-
Ei înțelegeau istoria altfel decât o pricepea tânărul ne- mes.
trecut prin necazuri la fel ca părinții lui. Deocamdată au – Ee, așa mai merge, da` eu credeam că te
renunțat la acel costum primit de curând pentru a nu-i strigă așa la catalog.
antrena pe răufăcători și la alte gesturi inumane. L-au – Nu, tată! zâmbi Iustin. Este doar o glumă ne-
așezat bine împachetat într-o ladă cu ceva naftalină într- vinovată. Te asigur că nu se va întâmpla nimic.
o punguță de pânză să-l păzească de molii. În fiecare – Așa să fie! M-am săturat de glumele nesărate
seară, Lucreția avea temeri să nu-i vină bărbatul acasă ale altora de prin părțile noastre, de-acolo de unde am
bătut sau, și mai rău. Poate nu șapca fusese mobilul ata- plecat. Dacă ar fi după ei, ne-ar lăsa definitiv fără
cului. Mai era și copilul greu de stăvilit de la o vârstă nume...
încolo... Oricum, costumul era pus bine pentru multă ____________________________
vreme. * Stofă de calitate superioară, din fire netede de lână, cu o
Au trecut anii... țesătură specială. – Din germ. Kammga
Ștefan a muncit în credință și și-a întreținut fa-
milia. Nevastă-sa se ocupa de casă așa cum putea. Bă-
iatul a crescut, a învățat bine, și-a șlefuit limba, mai ales
în pronunție. Și-a însușit cu ușurință materia predată la
cursuri de-a lungul timpului, că în provincie școala ofe-
rise mai puține noțiuni. Mai bine te învățau matematică
147
Anul IV, nr. 14 ● Iulie – Septembrie 2019
148
Anul IV, nr. 14 ● Iulie – Septembrie 2019
va goli și de vise, și de speranțe, și de bucurii și o va pare atât de tăcută azi... Nici să mă îmbărbăteze parcă
pierde pentru totdeauna... nu mai e în stare. O fi și ea ostenită de atâtea drumuri la
N-am reușit să închid ochii în noaptea care a spital și de-atâtea nopți nedormite cu gândul la mama...
urmat. În mintea mea se-nvârteau în cerc tot felul de lu- Încerc mănânc un biscuit dar după prima mușcătură îl
cruri, imagini, scene. Momente ce vor urma. De bucurie dau de pământ și mă-ntorc brusc spre camera mamei.
și teamă. O stare confuză pe care o înțeleg de-abia Intru cu aceeași grijă cu care deschid de fiecare dată ușa
acum. Dar a doua zi mama a fost din nou acasă. Slăbită, camerei ei de când e la pat și mă apropiu... Încă doarme,
palidă, dar cu același zâmbet cald și frumos cum nimeni sau pare că e adormită. Stau câteva minute să-i ascult
nu mai are. Aș fi plâns de bucurie dacă nu mi-ar fi fost respirația dar când îi văd paloarea mă înfior. Brusc mi
teamă că poate interpreta altfel emoția mea. Este atât de se umplu ochii de lacrimi fără a putea să le țin piept. O
firavă încât ar pune-o la pământ chiar o adiere lină de privesc și plâng.
zefir și eu nu vreau s-o atingă nimic din ce i-ar face cel – Nu trebuie să te laşi învins de sentimente, pu-
mai mic rău. Ea, mama, cea mai scumpă dintre toate fi- iule drag, îmi spune deodată mama. Tresar și încerc să-
ințele din jurul meu și de pe întreg pământul! Iarăși în mi șterg rapid lacrimile să nu-mi observe tulburarea, dar
camera ei, iarăși cu noi, acasă. Și asta este acum impor- tardiv, mă văzuse deja.
tant. Mi-am promis să nu mai plâng, știu că nu-i place - Amintește-ți ce ţi-am zis de curând, continuă cu blân-
să mă vadă cu ochii plini de lacrimi, cum s-a întâmplat dețe, că adevăraţii bărbaţi nu plâng niciodată. Oricât de
la ultima vizită la spital când o făcusem lată. Izbucni- cruntă le-ar fi suferinţa, puiul mamei. Hai mai aproape,
sem în plâns de nu mă putea nimeni opri. Doar ea, vino lângă mine, îmi spune apoi cu vocea ei duioasă și
mama, cu delicatețea și gingășia chipului drag și bună- caldă.
tatea din vocea aceea inconfundabilă reușește să spul- Of, Doamne, şi eu care o credeam adormită...!
bere toate deznădejdile și să te facă să zâmbești din nou. Mă apropiu de patul de ei străduindu-mă să par stăpân
Acum se odihnește, sau cel puțin așa mi-au spus pe mine, mă aşez alături şi o privesc cu dragoste. Cât de
ai casei. Ies afară și-mi doresc să fiu singur. O iau aiurea mult s-a schimbat... Cât de mult a slăbit...! Privindu-i
pe străzi și nu știu încotro s-o apuc. Rătăcesc fără adresă chipul îmi este greu să desluşesc suferinţa fizică pe care
frământând gânduri în mojarul ce devenise creierul meu încearcă din răsputeri s-o ascundă şi mai mult decât
în virtutea necazului ce se abătuse asupra familiei noas- atât, frământările ei sufleteşti niciodată împărtășite și cu
tre prin greaua boală a mamei. Nu mă atrage nici ceata atâta grijă gestionate și așezate doar în lăuntrul ei cutre-
de copii care se joacă în colțul străzii, nici să mă opresc murat de furtunile inerente ale unei vieți zbuciumate.
la alimentara din colț să-mi cumpăr ceva dulce, așa ca Ce caracter puternic poate avea! Este încă nemaipome-
de cele mai multe ori când trec pe-aici. Nici orice altă nit de frumoasă, în ciuda bolii necruţătoare ce-i macină
tentație mi-ar da târcoale n-aș reacționa altfel. Merg trupul. Paloarea feţei nu face decât să-i amplifice suple-
înainte lovind cu vârful adidașilor pietricele nevinovate țea și frumuseţea trăsăturilor evidențiate și de contrastul
care-și văd de praful alburiu adus de vânt din zona in- cu ochii mari, negri şi întotdeauna animați de o strălu-
dustrială și așternut ca o velință peste ele. cire aparte. Nu pot să-mi reprim un gând fugar...
„Va fi bine? Va trece acel timp de care-mi spu- „Cât de bine seamănă mama acum cu îngerul acela
sese cu oarecare reținere asistenta care mi-a dat vestea cu chip de femeie din tabloul aninat pe peretele de la
externării mamei...?” Se zbat în mintea mea, haotic, capătul patului!” Îmi dă fiori! Dar nu poate fi adevărat...
grămezi de întrebări la care nimeni nu-mi poate da un e doar un gând! Nici măcar nu cunosc numele acelui
răspuns. Trec din starea de extaz, generată de speranță, înger ce parcă mă urmărește din acel tablou indiferent
în cea de neagră deznădejde. „Dacă m-a mințit? Dacă în ce colț al camerei m-aș afla. Nu am întrebat-o nicio-
nu mai au ce să-i facă și de aceea au lăsat-o acasă...? dată pe mama cine este, deşi pictura este acolo încă de
Dar nu, nu se poate, mama e încă tânără și are viața îna- când ne-am mutat în acest apartament frumos. Având
inte!” Și uite-așa, în tumultul zbuciumului care-mi bate un balcon larg ce dădea înspre Marea Neagră îmi făcu-
în tâmple nici n-am băgat de seamă că au trecut câteva sem un obicei din a petrece nenumărate ore aici, citind
ore bune de când am plecat de-acasă... Mă dezmeticesc sau visând la ce voi face când voi fi mare, cum va fi
și mă-ntorc. Poate are nevoie de mine. Sau poate vrea când voi avea şi eu familia mea, copiii mei... N-am fost
să mă vadă și să povestim așa, doar noi doi, cum făceam atras niciodată de aspectul religios al vieţii, ba chiar l-
de atâtea ori... am ignorat. Nici mama nu mi-a impus asta, deşi ea cre-
Trec prin holul de la intrare și mă furișez tiptil dea cu ardoare în Dumnezeu, mergea constant la bise-
spre camera mamei. Ascult atent să văd dacă se aude rică şi ţinea toate posturile. Mi-a respectat întotdeauna
vreo mișcare. Nimic. O după-amiază stranie și-a întins convingerile şi nu a încercat vreodată să mi le schimbe,
marama cenușie peste casa noastră. Așa mi se pare sau, nu mi-a cerut să o însoţesc duminica la slujbă sau să
într-adevăr, așa este... Nu intru, să nu cumva să se tre- citesc Biblia ori alte cărţi cu tentă religioasă. Preferam
zească. Merg la baie și mă spăl pe mâini, parcă mi-e romanele lui Jules Verne, Karl May sau Fenimoore Co-
foame dar n-am poftă de nimic. Sunt agitat și nu-mi gă- oper.
sesc locul. Bunica mă privește cu un soi de durere în Nu ştiu de ce azi, alături de fiinţa cea mai dragă
privirea-i blajină dar de care nu sunt conștient. Și mi se mie, am simţit un regret profund că nu am dat mai multă
149
Anul IV, nr. 14 ● Iulie – Septembrie 2019
importanță spiritualității care era practic parte din viaţa că te știu atât de grijulie în ceea ce mă priveşte. Armata
mamei. Nu pentru mine, sunt convins că m-ar fi plicti- este totuşi un loc unde riscurile sunt ceva mai mari de-
sit. Pentru ea, din respect pentru pioşenia şi credinţa ei. cât dacă aş munci altceva, în viaţa civilă. Într-un spital,
Ar fi trebuit, înainte de toate, chiar dacă nu mă pasionau spre exemplu... încercam eu să mă agăţ de ceva câtde
măcar să cunosc cel puţin câteva lucruri despre religie, cât palpabil dar și atractiv pentru mama.
despre credinţă, despre Dumnezeu cel atât de prezent în – Sandule dragă, este dorinţa mea. Mi-ai promis
viaţa şi îndeletnicirile mamei. Cât de rău îmi pare şi ştiu că te vei ţine de cuvânt. Îţi mulţumesc, băiatul
acum..! Și mi-e ruşine să o întreb de îngerul din tablou... meu! Du-te acum la culcare, e târziu şi chiar dacă eşti
– E Fecioara Maria, scumpule! Ea i-a dat în vacanţă nu trebuie să te înveţi puturos. Cunoscându-
naştere lui Iisus într-un sfârşit de decembrie... aud ca te, sunt convinsă că până ce vei adormi vei mai răsfoi
prin vis vocea mamei. măcar câteva file din vreo carte, ca de obicei. Zâmbește
Doamne, dar de unde ştie mama la ce mă gân- galeș mângâindu-mi creștetul cu mânuța aceea subțire
desc eu acum...? și catifelată, dar ostenită din cauza perfuziilor și cu
– Aş vrea să vorbim puţin, Sandule. Vreau să urme vizibile lăsate de branulele prin care-și primea
îmi promiţi ceva, băiatul meu! Ştiu că eşti încă prea mic medicația. Şi fiindcă veni vorba, ia spune-mi, ce mai
pentru a înţelege tot ce se întâmplă acum în viaţa ta. S- citeşti acum?
ar putea să dorești să-mi pui o seamă de întrebări, dar – Aaaa, păi tocmai acum citesc ceva de Sven
cred că nu am timp să îţi răspund la tot ce te frământă. Hassel, câteva întâmplări din Al Doilea Război Mon-
Pe măsură ce vei creşte, lucrurile vor deveni din ce în dial. Dar nu prea mă atrage, de aia cred că i-am uitat şi
ce mai clare pentru tine, le vei înţelege altfel... Nu ţi-am titlul. Zâmbesc și eu și mă aplec spre ea îmbrățișând-o
cerut niciodată să îmi promiţi ceva, însă acum petrecem cu dragoste. Merg la culcare acum, sărut mâna. Pupici
împreună clipe de viaţă diferite de cele cu care ai fost dulci şi vise frumoase, mami!
obişnuit. În primul rând vreau să-mi promiţi că vei avea – Noapte bună, pui! Mai vorbim și mâine des-
grijă de sora ta. E micuţă, e fată şi are nevoie de ocroti- pre asta.
rea şi de ajutorul tău. Dar acel mâine n-a mai venit niciodată... Nu am
– Dar, mamă, de ce vorbeşti ca şi cum... Simt mai avut ocazia să vorbim despre viitorul pe care şi-l
că-mi vâjâie capul și bătăile inimii se întețesc. Nu pot dorea pentru mine. În noaptea aceea a plecat spre o
continua, cuvintele îmi rămân lipite de buze și mă cu- lume mai bună. O lume a iubirii, cum obişnuia să îmi
prinde un tremur ciudat. spună deseori. A plecat singură, în tăcere, în aceeaşi
– Apoi doresc să-mi promiţi că vei avea mare linişte şi pioşenie în care a şi trăit, de altminteri...
grijă de tine. Ştii la ce visam eu câteodată? Îmi imagi- Am găsit-o în următoarea dimineaţă cu mâinile
nam că peste ani, când vei creşte, voi avea în faţa mea încrucişate pe piept, adunate ca într-o ultimă rugăciune.
un soldat mândru, un ofiţer spilcuit, aşa, ştii tu cum este Avea un surâs dumnezeiesc pe buzele-i palide, iar în
un adevărat bărbat! Mi-a plăcut întotdeauna haina mili- ochii ei negri şi mari, larg deschişi, se oglindea portretul
tară. Impune respect, oferă siguranţă şi nu în ultimul Fecioarei Maria. Din tabloul care până mai ieri seară, în
rând îţi va întări caracterul. Tare-mi doresc să urmezi superficialitatea mea, nici nu ştiam măcar pe cine repre-
cariera militară, am observat eu că ai înclinaţii. Știu ce zintă... Nu voi plânge, mamă!
cărţi citeşti, la ce filme te uiţi, ce-ți place să faci... Sunt Peste o lună şi câteva zile urma să împlinesc
convinsă că vei reuşi. Promite-mi asta, te rog! Și lu- treisprezece ani...
ându-mi mâna în mânuța ei micuță și fără pic de vlagă
m-a privit în ochi rugător și candid. Frânturi de vis și doruri mi se-mpletesc în gând,
Era o promisiune așteptată de cel mai drag om, amară mi-e tristețea și totu-n jur m-apasă...
mie. Cum aş fi putut spune nu, mai ales că acum era Tu ești departe, mamă, de sufletu-mi arzând,
prima dată în viaţă când mama mă ruga ceva! Nu mă de dragostea ce-ți port, vreau să te-ntorci acasă
gândisem niciodată până atunci la o astfel de opţiune, și plâng... și plâng râzând...!
nu luasem niciodată în calcul faptul ca într-o bună zi aș 8 august 1984. Nu am plâns. Nu am vărsat nici
putea deveni unul dintre soldaţii acestei ţări. Mi se pă- măcar o lacrimă. Timp de mai multe zile am amuțit nes-
reau prea „îngheţaţi”, mult prea ordonaţi în comparaţie coțând nici un cuvânt, în ciuda eforturilor disperate ale
cu ceea ce eu eram, cu firea mea nesupusă, libertină. bunicii de a mă scoate din starea de autoizolare în care
Pentru că știam că sunt un rebel. Aş reuşi eu, oare, să intrasem. Nu înţelegeam ce și mai ales de ce se întâm-
mă conformez regulilor stricte ale vieţii cazone? N-avu- plă, cu toate că înţelegeam atât de bine. „Bărbaţii nu
sesem ocazia să cunosc vreun militar adevărat atât de plâng niciodată!” Doar această sintagmă se-nvârtea în
bine încât să pot spune că m-ar fi tentat să fiu în locul juru-mi și îmi stăpânea ființa răvășită și tristă. Și ecoul
acestuia. Iar mai presus de toate visam să devin medic. ei îl voi auzi mult timp de-acum înainte...
Dar nu am stat deloc pe gânduri: Acum rămăsesem singuri. Eu şi Carmen, sora
– Îţi promit! Voi face aşa cum îţi doreşti, mama mea, cu doi ani mai mică. Tata ne-a părăsit cu nouă ani
mea dragă! Sincer să fiu, nu mi-ar fi trecut prin cap vre- în urmă. Aflasem de la mama că se recăsătorise la puţin
odată că ţi-ai dori așa ceva pentru mine. Şi asta pentru timp după divorţ şi avea deja doi băieţi. Aurelian,
150
Anul IV, nr. 14 ● Iulie – Septembrie 2019
băiatul cel mare, este născut pe 21 septembrie. În ace- mine care se făleau cu isprăvile lor. Colindasem toate
eaşi zi cu tata şi lunatic cu mine. Eu am venit pe lume dealurile din jur şi ştiam fiecare potecuţă, fiecare cără-
în ziua de 29 ale aceleiaşi luni, dar mai înainte cu zece ruie, fiecare copăcel... În zilele în care mă prindea pe
ani decât el. Iar cel mic, George, este născut pe 16 de- acasă (şi vă asigur, nu au fost prea multe!) bunica în-
cembrie. La o diferenţă de zece ani de sora mea, născută cerca să mă înveţe să cânt la vioară. Simțise ea, cu si-
pe 11 decembrie. Coincidențe ale căror tâlc nu le înțe- guranță, toată emoția ce mă cuprindea atunci când o as-
legem întotdeauna, dar care pe parcursul vieții ne dez- cultam cântând la vioară „Balada” lui Ciprian Porum-
văluie anumite lucruri despre drumuri, oameni și des- bescu, deși la școală muzica nu era printre materiile
tine. Doar că încă nu suntem suficient de evoluați pen- mele preferate. Însă harul dumnezeiesc al bunicii atunci
tru a le dezlega dinainte tainele. Ne înțelepțim probabil când punea mâna pe vioară îmi deschisese sufletul și
cu timpul, și peste vreme reușim, chiar dacă numai în mai ales dorința de a învăța să cânt la acest instrument.
anumite limite, să ne răspundem la o sumedenie de în- Ceea ce emana în jurul meu vioara nu era muzică. Era
trebări bizare despre existența noastră și sensul ei pe pă- parcă o altă lume transpusă în sunete, o lume paradisi-
mânt. Şi după cum veţi vedea în continuare, nu sunt sin- acă ce mă prinsese în mrejele sale și-mi învăluia ființa
gurele coincidențe destul de ciudate care au marcat ca într-o vrajă. Nu degeaba în una din vacanțele petre-
viaţa familiei mele... cute cu bunica n-am făcut altceva decât să mă străduiesc
*** din răsputeri să învăț să cânt la vioară. Și atâta am exer-
Vacanţa era pe sfârşite și şcolile urmau să-şi sat până am reușit să cânt „Balada”, bineînțeles așa cum
deschidă porţile din nou. N-o mai avem pe mama să ne mă pricepeam, dar tare mândru eram că o cântam sin-
pregătească uniformele, rechizitele și toate accesoriile gur, fără ca bunica să mai intervină.
de care, cu migală și nețărmurită dragoste, se îngrijea Dar de-acum înainte vacanțele noastre nu vor
cu mult timp înainte. Nu mai era zâmbetul ei candid mai fi „vacanțe la bunica”, aici va fi noua noastră casă...
care să ne lumineze diminețile și să ne însoțească până Va fi acel „acasă” ce nu va mai avea niciodată farmecul
la școală și apoi pe tot timpul zilei. Dar rămăsesem în celui ce-a fost atunci când o aveam pe mama. Bunica ne
grija celei ce-avea să-i țină locul cu nețărmurita-i dra- iubea ca pe ochii din cap, și noi pe ea, dar durerea ple-
goste și inegalabila-i duioșie și cu toată străduința ei de cării mamei pentru totdeauna acolo, pe deal, de pe
a nu ne priva de nimic din ceea ce avusesem până coasta căruia va privi tristă spre Dunăre era nemărginită
atunci. Bunica și-a asumat responsabilitatea creşterii şi și-n nemărginirea ei încăpea toată copilăria noastră…
educaţiei noastre. Bunicul, lup al mărilor, murise în ***
anul 1973 în timpul unei furtuni ce-l prinsese în largul N-am participat la înmormântarea mamei, am
Mării Negre. Aruncat peste bord de un talaz, s-a lovit la fugit de-acasă și m-am ascuns departe, în stuful din
tâmplă, a căzut inconştient şi a murit apoi înecat. Nu prundul Dunării şi acolo am rămas până a doua zi dimi-
mi-l mai amintesc. Eram mult prea mic. Țin minte doar neaţă, cu sufletul făcut țăndări, spart în mii și mii de
că el nu era niciodată acasă. bucăţele. Nu acceptam plecarea ei pentru totdeauna din-
Bunica se trăgea din neam boieresc, străbunicul tre noi și speram s-o găsesc la întoarcerea acasă, ca de
meu fusese logofăt în tinereţe, apoi l-au desproprietărit fiecare dată când făceam vreo trăsnaie - în pragul casei
comuniştii. De pe urma lui bunicii nu-i rămăsese decât cu ochii aruncând scântei şi cu o nuieluşă în mână...
o casă micuţă în Cernavodă, orăşelul de pe malul Du- Atât de mult îmi doream acum s-o văd și să mă certe, să
nării de care mă leagă atâtea şi atâtea amintiri... Nu cred mă pedepsească, nu mai conta ce mi se putea întâmpla!
că este o întâmplare amplasarea cimitirului orașului pe Îmi doream cu fervoare să mai am prilejul să-i aud vo-
coastele unui deal ce domină oraşul, orientat oarecum cea și mai apoi, după ce ne împăcam să-i citesc pe
spre Dunăre.. Cine a ales locul parcă a dorit să dăruiască chipu-i frumos nemărginita bunătate. Mama, doar pe ea
celor ce se odihnesc acolo - Dumnezeu să-i ierte! - pri- o doream acum!
veliştea încântătoare a Dunării strecurîndu-se ma- Toate rudele intraseră în alertă, anunţaseră
iestuos într-o curgere lină pe sub podul lui Anghel Sa- poliţia şi mă căutaseră prin tot oraşul, și deși Cernavodă
ligny. Aici îşi are şi mama locul de veci… Alături de nu era un oraș mare au avut câtva de alergat, dar fără
mormântul ei, dar puţin mai sus, este îngropat Tudor succes. Eu am venit singur singurel acasă din locul în
Stavru, cascadorul erou mort în necruţătorul cutremur care evadasem. Când am apărut în faţa uşii lumea a
din 1977 în timp ce încerca să salveze vieţile unor oa- amuţit, s-a aşternut o linişte apăsătoare. Mult mai târziu,
meni prinşi sub dărâmături, în Bucureşti. Dumnezeu să- bunica mi-a spus că în acel moment arătam de parcă
l odihnească în pace! îmbătrânisem brusc cu douăzeci de ani. Nu aveam ochi
*** pentru nimeni, nu auzeam nimic, nu doream decât să o
Aproape toate vacanţele le petrecusem în Cer- zăresc pe EA. Dar nu, din nefericire pentru mine mama
navodă, la bunica și locurile nu îmi erau de fel necunos- nu mai era... Abia atunci mi-am dat seama că plecarea
cute, dimpotrivă. Bătusem luncile de pe malul Dunării ei în lumea de dincolo era ireversibilă, că niciodată nu
în lung şi în lat şi ştiam fiecare loc bun de undit din mă va mai aştepta, că niciodată nu o voi mai găsi acasă
prundul nisipos. Sărisem în Dunăre de pe piciorul po- primindu-mă cu zâmbetul acela ce nu se poate uita vre-
dului lui Saligny împreună cu băieţi mai mari decât odată. Copilul din mine, în naivitatea lui, crezuse că ori
151
Anul IV, nr. 14 ● Iulie – Septembrie 2019
152
Anul IV, nr. 14 ● Iulie – Septembrie 2019
săptămână după ușă – pune capăt dezastrului: brusc, de ‒ Ei... lasă, lasă. Uite, de astăzi, adio cu sur-
perete ușa, zdup cu Matei în casă și, ține-te bubuieli, ghiunul! Ți-ai recâștigat libertatea…Ce zici, de sur-
apoi cu șipca! priză?
Se scutură ca dintr-un vis urât domnia sa, zâm- ‒ „Surpriză”?! Bombă, mami! Altă viață! Așa,
bește încântată de măsură, și cată senină spre Matei. mai zic și eu!
Matei, alături, ‒ cu ochii pe jumătate închiși ‒ , ‒ Bani nu mai lua; poate, mai știi... scăpăm de
frământându-se, chinuindu-se în reconstituiri: scara... bănuieli.
sigur, și-o amintește; a pornit spre ea... treptele... primul ‒ Fără bani, mami! Ce... bani îmi trebui’ mie?
pas... se sprijină de balustradă... urcă... o treaptă... încă Cinste! Nu știi cum veneam seara?
una... pfiu! că multe mai sunt, Doamne! Uite etajul doi!! ‒ Ei... Și acum, hai! Să mergem că, uite, e târ-
Recunoaște chiar preșul! A!... Ușa! Uite și soneria! Aici ziu.
se încurcă el, i se pare neclar: în sonerie s-a proptit cu ”Să mergem”?! – se întristează brusc Matei.
degetul, sau în ușă? De la sonerie i s-o fi tras ce avea el Deci nu mă lasă singur! Mă, și mi-era o sete! Î-îh! Și-aș
pe spinare, sau de la ușă? El știe că pe sonerie a pus doar fi băut ceva!...”
finuț degetul; Dina, că nu și nu! că s-a proptit în sonerie *
cu mâna și nu se mai oprea! Și că dacă nu ieșea ea cu Coborâră-n Trivale. Pădurea fremăta. Arbuști,
ceva în mână, nu s-ar fi oprit nici bubuielile din ușă. stejari și brazi străjuiau tainic îmbietorul și cunoscutul
Restul...! Pfiu! că chiar nu-și mai aduce-aminte! Păi restaurant ”Groapa”. Lumini fluorescente se cerneau
pân’ la pat l-a și înhățat somnul; cu tot masajul ce i-l printre crengi; murmur prelung și suspin înecat de viori
aplica madam Dina pe spate. Eh, fleac atunci! Dimi- răzbăteau prin hățișuri, până spre Ciocanăi, departe.
neață abia a văzut el dezastrul; în oglindă, când să se Plăcut înfiorată, doamna Dina îi strânge brațul soțului.
bărbierească: ”Vărsat! Pojar!” ‒ se alarmează. Matei – stană de piatră; gânditor, rece, cătând cu jind
‒ Mami... mă... Niște dungi vinete, pe spate, și- către consumatori.
o usturime...! Vezi tu de niște alifie. Ce-o fi: vărsat? O umbră de tristețe, de milă pornită din iubire,
Pojar? i se strecură în piept doamnei. ”Și totuși e și el suflet,
‒ Știu eu?! Mai vino și tu treaz acasă seara! bre, ‒ cugetă-n sine –, mai trebui’ și-nțeles, tratat mai
Chiar nu te-ai săturat? – răspunde în doi peri doamna. omenește!” Apoi, zglobie, cătându-i drăgăstoasă-n
Adu-ți aminte ce-ai făcut! (Și arătându-i șipca de bătut ochi:
covoare, de după ușă:) Ai grijă!! Bani de alifie nu am! ‒ Ce-ai zice de-un sirop, dragule? Unul de
După ce se bărbieri, Matei vru să coboare să ia fragi, așa… acidulat și rece!
pâine și-o alifie. Dina, dârză, cu mâinile în șolduri, zid „Mâine comandă ceai de sunătoare! – se poso-
în fața lui: „Cât crezi tu că-ți mai rabd netrebnicia, ne- morî brusc Matei. De sirop mi-arde mie?” Un șiretlic îi
norocitule? O lună, nu ai să ieși din casă! Surghiun la străfulgeră pe loc gândul, îi însenină chipul: ”Să se
domiciliu!” apropie de bar, și-apoi...” Își sărută curtenitor consoarta
„Astă seară e o lună de când nu am mai cobo- și, smerit, o urmează.
rât! – oftează trist Matei. Greu! Ce-o mai fi prin Tri- ‒ Două siropuri reci, vă rog! La țap! – strigă
vale?... Barmanul. .muzica, pădurea, restaurantul voioasă doamna, apropiindu-se de bar.
„Groapa”… Or mai fi tot acolo? Doamne...!” ‒ ...Și tari! – completează zâmbitor Matei,
apropiindu-se și el și salutănd barmanul din zilele lui
* bune.
Revenindu-și din meditare, ca la un semn, cei ”Reci și ...t...tari?!... ” – murmură încurcat bar-
doi se privesc simultan: manul; apoi...recunoscând clientul, știindu-i preferin-
Doamna Dina – iertătoare, dar hotărâtă că „De astăzi, țele:
punct! Adio, băutură! Nimic, afar’ de apă și vin… la- ‒ Siropul dumneavoastră, doamnă...! Pentru
mpărtășanie!”, domnul... regret! Nu mai avem sifon. Doriți cu ”Bor-
Matei – pleoștit, dar e hotărât să devină alt om. vis”, domnule? E proaspătă și... tare... acidulată.
‒ Iubitule ‒ vine un glas tărăgănat din partea ‒ ...Fie... – schiță o falsă părere de rău Matei,
doamnei, prinzându-i drăgăstoasă mâinile și zâmbindu- deși preferam mult sifonul.
i cuceritoare, dulce – astăzi, după o lună de surghiun... Cu mișcări de felină, grăbit și delicat, barmanul
ce zici, ieși și tu puțin, dragul meu? deșeartă-n cel de al doilea țap ”Bătrână” de Pitești.
Matei, uimit și speriat: ‒ Siropul dumneavoastră, domnulee... – zice
‒ Ferească sfântul, mami! După câte ți-am fă- apoi tărăgănat.
cut eu... Matei apucă lacom țapul, gustă, inspiră luung,
Duioasă, doamna Dina îl mângâie pe mâini, i le adânc, și-l soarbe setos, până la fund, scurgând ultima
sărută. De mult îi șoptea ei ceva că omul ei s-a lecuit, picătură.
se face om, și uite!... ‒ Bun! Rece sirop! – îngaimă fericit. Și mâine,
tot din ăsta iau!
153
Anul IV, nr. 14 ● Iulie – Septembrie 2019
‒ Dar ți-a fost sete, dragă! – se miră doamna ‒ Îm...mchî! mchî, ba da... – se îneacă bâlbâ-
Dina. indu-se Matei. Am gustat doar.
‒ Da...! Simțeam că îmi ia foc gâtul! Și alergând, încurcă pe drum țapii.
‒ Vezi dacă mă asculți...? ‒ Ține! E de fragi, mami! Esență delicioasă! D-
‒ Ascult, dar știi... să mergem – gânguri blând aia de-ți place ție! Gustă!
Matei, simțind o amețeală dulce. Gustă cu profundă concentrare doamna Dina...
‒ Mergem-mergem, dragule, zâmbi plină de iar gustă... se întunecă, și un fior de lamă oțelită îi săge-
farmec doamna, dar chiar așa...? Nu suntem și noi oa- tează corpul; simte cum sângele, vulcan, i se ridică-n
meni? Hai și puțin la masă! tâmple.
De la masă, dispărând puțin, apăru-n grabă ‒ Ma-tei!... – scrâșnește. A-pro-pi-e-te!... Vino,
cu-n lichior. că simt cum îmi cresc ghiare de pisică!
‒ Îl merităm, așa-i? – exultă ea lipindu-i-se de Matei simte dezastrul. Tot șiretlicul lui – zădărnicit!
umăr drăgăstoasă. Toată rutina – năruită-ntr-o clipă!
‒ Și eu zic, mami, numai că... după rubiniul ăsta ‒ Nu aici, mami... zău... ne râde lumea!
îmi fac limba cravată! Și-apoi... dac-o fi să... ferească ‒ A-pro-pi-e-te!...
Dumnezeu!, cin’ mă mai urcă-n deal? Eu... zău, nu ga- ‒ E de fragi, mami... Esență delicioasă...
rantez! ‒ Acas’, nenorocitule!! E de prună, canalie!...
‒ Ești bărbat, dragă!... Ia! Două-trei păhăruțe, Ți-ai prelungit surghiunul!
acolo...
‒ Iau, mami!... Tu ai zis!
Când lichiorul fu complet gata, și Matei ‒ com-
plet terminat, plină de ea, mândră de gestul filantropic,
doamna ordonă scurt:
‒ Acum... destul! Acasă!
‒ Acasă zic și eu, numai că nu-ș-cum, mami...
parcă mi-e limba grea.
‒ Ei, nici chiar așa...
‒ Zău, mami! Uite, abia o mișc. Da’știi... ce-ar
fi să cânți ceva?
‒ Aici?! Ne râde lumea!... Ne ia drept oameni
beți și...
‒ Ne ia... așa e... Da’…cum e cânticu-ăla...știi
tu: ”Și de-ar ști nevasta mea... aa, / nici în cas’ nu m-ar
băga... aa” Așa e că e dulce? Dulllce, pe-onoarea mea!
Adă să pup!
”Ăsta din nou e beat!... – cugetă disperată
doamna. Dar cum, din ce, doar din două-trei păhăruțe?!
Să-și fi pierdut până-ntratât rutina?! Mira-m-aș, deși aș
dori mult să fie...! Nu-nu... Ceva e la mijloc! Mâine, la
sânge-l urmăresc! Din ce se-mbătă, frate?”
*
Somnul i-a fost un chin. Un același ”Din ce....”
și ”Din ce...” a zvârcolit-o până în zori.
A doua seară, la ”Groapa” din Trivale. Matei și doamna
Dina – lângă bar.
‒ Știi tu, Matei... Două siropuri reci, la țap! Tot
din alea de ieri. Dar vezi... Aștept colo la masă; mă simt
extenuată.
Matei – singur la bar, cu voce tunătoare:
‒ Două siropuri reci, de fragi, la țap, vă rog!
(Apoi, șoptit: Al meu, știi dumneata: ”Bătrână”)
‒ Și doamna?...
‒ Ssst! Uite-o colo! Așa. Primul, al ei! Al meu,
acum. Hai, toarnă! Mai plin! Mai! Cu noi, bărbații, se Sculptură de Doru Drăgușin
pun ele? Ad-o. Noroc!
Doamna...urmărind scena; suspectându-l:
‒ Matei, nu bem și noi la masă, dragule?
154
Anul IV, nr. 14 ● Iulie – Septembrie 2019
155
Anul IV, nr. 14 ● Iulie – Septembrie 2019
156
Anul IV, nr. 14 ● Iulie – Septembrie 2019
precum două trenuri: unul ce se vrea tot mai iute, Se îndepărtează de la oglindă și își privește si-
celălalt, mocăniţă. lueta.
– Deh, ăsta-s eu, migălos până la virgulă, mi se – Ți-am tot dat semnale că voi fi din ce în ce
scuză Solitaire. mai prezentă peste tot. Va trebui să te conformezi. Uni-
Dar în momentele acelea când Eea îl ceartă, ea versul dă ceea ce este a Cezarului până acolo unde
zice că îl dojenește, se simte plumb pus în ţeava pisto- structura sa îi permite. Până și acesta a cedat la un mo-
lului. Nici nu îi mai vine să scrie. ment dat. Tendința actuală de a scrie stil selfie, pentru a
Azi, discuția dintre ei a început cu aceeași ches- atrage atenția altora sau chiar a le da indicații, este doar
tie ca și când Solitaire nu ar fi fost niciodată bărbatul în tendința celor care nu știu cum să își crească autostima,
stare să o asculte, să înțeleagă ce vrea, să o susțină. Cam cerșind atenție la alții ca să le-o crească.
cum fac mai toți bărbații din ziua de azi, vei spune. Solitaire sare să-i răspundă pe automat:
Ajunge la urechile lui doar ideea că trebuie să se – Vrăjeală!
grăbească cu scrisul sau ceva de genul acesta, căci nici – Adevăratele jurnale sunt cele care rămân cu
eu nu prea înțeleg ce tot vrea să îi comunice. adevărat intime și în care se crește în interior și
– Doar pentru că are ea toane, bombăn și eu singurătate, în totală discreție în care se fac salturi de
acolo de pe punctul de observator, mai să îmi sară conștiință și care nu au nicio treabă cu cei care se
țandăra. Parcă nimic nu îi mai iasă bine în ultimul timp, nimeresc să le citească. Nu vei vedea niciodată un
în ciuda faptului că a descoperit și primit o mulțime de copac înflorind cu încetinitorul. Dimineața îl vei vedea
cadouri din partea universului, trezindu-se. De data asta doar nins de flori. Știu ce-ţi trece acum prin cap. Ți-e în
Eea schimbă tonul vocii. continuare frică. Dar acea frică de a pierde. Nu ai ce
– Ha! Nu mă las prostit - se pune Solitaire în pierde, continuă cu o voce scăzută, dar până nu ți-o vei
gardă. Sunt pregătit să întâmpin tertipurile feminine. înfrunta nu am cum să te ajut. Cuvântul meu de ordine
Eea: este blândețea. Blând/Ețea și nu ața cu care m-am tot
– Priveşte-mă bine. Curaj. Nu sunt deloc o casă ținut blândă arătare legată de tine până mai deunăzi.
cu ferestre închise. Dimpotrivă. Solitaire, cu grămada de replici care îi stau în
Fraza curge de la ea la partea bărbată din mine gât, dă să se ridice în picioare și să-i zică vreo câteva
fără sunet. Mă intrigă mult acest stil de a îl manipula din ele. Sunt și eu de acord, de data asta Eea prea
pentru că așa l-am văzut mai tot timpul și caut să îl evit. exagerează, când se aude scurt:
Corpul, așezat pe fotoliul de la birou ca pentru – Poc!
a scrie, își schimb poziţia spatelui rezemându-se de Uşa de la bucătărie se deschide sec. Din nimic.
spătarul fotoliului: Apoi cea de la camera din hol. Bum! Se aude o alta. Se-
– De atâtea ori mi-ai cerut viteză la scris, acum nchide prima, apoi a doua, o iau toate de la capăt, care
vrei contrariul! cum. Poc! Bum! Zdup!
– Să scrii?! se minunează Eea toată dulceaţă. Solitaire sare nedumerit în picioare gata de
Încă mai vrei să scrii acele texte tehnice despre și des- bătaie. Printre uşi sau prin uşi de-a dreptul, fâțâiala şi
pre, când ești așa de aproape de victorie? Deja noi doi pocnetele par să nu se oprească, un ceva, lipsit de un
ne înţelegem fără de cuvinte, chiar dacă sunt atâția care, contur clar, împinge spre el un sac:
cu toate cuvintele tale scrise, nu reuşesc să te-nţeleagă! – Cuvintele tale! Ale mele!
– Nu, nu mi se pare, pleacă sec răspunsul lui Chiar dispare. O secundă. Imediat în spatele lui
Solitaire, care continuă fraza în gând tot mai suspicios. făcătura își continuă nestingherit discursul prinzând în
– O laie, noi şi înţelesul! conturul său nuanțe de portocaliu:
Asist la dialogul lor ca un observator care nu – Cum de ce în sac? Încap mai multe. Mai ales
știe de ce se află acolo. Ceva este diferit la ea. Părul… dacă-s goale. Cu cât scrii mai multe, mai multe vreau.
gura… felul cum vorbeşte, mă rog, cum comunică Și sunt ale tale. Toate.
…Nu i se aude deloc vocea, ci doar o ciudată căldură. Linişte. Brusc, lângă el din nou de data asta
Eea: foarte înalt de nici nu i se vede capul:
– Eu nu mai am nevoie de cuvinte. Am nevoie – Prezentul tău îl au toţi. Vă credeţi fiecare unic
să mă vezi. scriindu-vă unul altuia. Nimic memorabil dar este
Solitaire începe și râde în barbă știind cât îi este distractiv pentru mine. Sunt fanul concurenţei din
greu să se abțină odată ce îi vine cheful de vorbă. poveştile voastre.
Eea, apropiindu-se de oglindă, țuguindu-și ușor – Mă laşi o dată-n pace, se răstește la el agitat
buzele continuă cumva a scuză: tot de zgomot, de uşi, de insolenţă, de confuzia creată,
– Am avut, este adevărat, am avut și eu nevoie neștiind dacă trebuie să se apere, să atace cât mai
de cuvinte, dar odată ce crești nu mai ai nevoie de spri- decisiv sau să acorde pur și simplu atenție sau
jin. Poți sta pe propriile picioare. Îmi sunt suficiente ge- dimpotrivă.
nerațiile de doamne din Înalta societate care au scris Chestia dispare din nou. Râde foarte distrat
propriile jurnale, care s-au declarat scriitoare, dez- apărând în faţa lui de-a dreptul cu sacul gol într-o
văluind câte ceva din misterul feminității universale. mantie portocalie, de-a dreptul:
157
Anul IV, nr. 14 ● Iulie – Septembrie 2019