Ce cauți tu, la noi, în grădină?

Pe grâu îl întreabă un fir de neghină.

Și spicul, tăcut, spre ea fruntea-și îndreaptă:
-Un pic de iubire, lumină și apă!

-Tu ești venetic cât e lanul de mare,

N-ai voie să stai lângă noi în picioare!
Ori nu vezi ce mândră-i a noastră oștire?
Te-apleacă, te-ascunde, de vrei mântuire!

Și spicul, uimit, îi răspunde:

-Neghină, în lanul de grâu nu poți fi o regină,
Voi sta aplecat, însă demn, c-un destin,
De rod să mă-ndoi, când grăuntele-i plin!

Ne rabdă un soare, aici, cu de toate,

Dar vine cositul și-atunci, o, dreptate!
Grădina Ta, Doamne, atât e de mare,
Vom fi secerați și aleși fiecare!

Pe mine m-or face făină și pâine,

Voi fi rugăciune și miez pentru mâine!
C-așa din strămoși mi-e sfințită ființa,
Să fiu de folos, îndurând suferința!

Dar tu ce vei face la cea judecată?

Vei fi treierată, apoi aruncată...
Degeaba te crezi pe aici suverană,
În veci vei rămâne o rea buruiană!

Morala:
Așa se întâmplă și nu e secret
Să fie-alungat cel mai bun și mai drept.
Dar cei înțelepți demnitatea-și păstrează,
Iar rostul și harul îi încununează.