Sunteți pe pagina 1din 2

Caracterizarea unui personaj dintr-un text la prima vedere

 personajul este figura centrală a fragmentului dat;


 ipostaza în care apare personajul în fragmentul dat;
 procedee de caracterizare;
 portretul fizic;
 portretul moral – trăsături exprimate prin adjective+dovezi, adică citate sau referiri la
text;
 alte mijloace de caracterizare – relaţia cu alte personaje;
– dialogul;
– mediul;
– numele;
 figuri de stil folosite în conturarea portretului;
 încheiere – o părere despre personaj.

„Moş Nichifor nu-i o închipuire din poveşti, ci e un om ca toţi oamenii; el a fost


odată, când a fost, trăitor din mahalaua Ţuţuenii din Târgul Neamţului, dinspre satul
Vânătorii Neamţului.
Moş Nichifor era harabagiu. Căruţa lui era bună, încăpătoare şi îndemânatică. [...]
Două iepe, albe ca zăpada şi iuţi ca focul, se sprijineau mai totdeauna de oiştea căruţei; mai
totdeauna, dar nu totdeauna, căci moş Nichifor era şi geambaş de cai, şi când îi venea la
socoteală, făcea schimb, ori vindea câte-o iapă chiar în mijlocul drumului, şi atunci rămânea
oiştea goală pe de-o parte. Îi plăcea moşneagului să aibă tot iepe tinere şi curăţele; asta era
slăbiciunea lui.[...]
De glumeţ, glumeţ era moş Nichifor, nu-i vorbă, dar de multe ce dăduse peste dânsul, se
făcuse cam hursuz.
Băbătia lui, de la o vreme încoace, nu ştiu ce avea, că începuse a scârţâi: ba c-o doare
ceea, ba c-o doare ceea [...] şi tot umbla din babă în babă cu descântece şi cu oblojeli, încât
lui moş Nichifor acestea nu-i prea veneau la socoteală, şi de-aceea nu-i erau acum mai
niciodată boii acasă. Ba chiar se făcuse buclucaş, hărţăgos şi de tot hapsân, când sta câte
două-trei zile pe lângă casă, încât biata băbuşca lui era bucuroasă uneori şi răsbucuroasă în
sufletul ei să-l vadă cum l-a vedea urnit de-acasă.
Se vede lucru că şi moş Nichifor era făcut pe drumuri, căci cum ieşea afară la drum
parcă era altul; nu mai sta din pocnit cu biciul, de şuguit cu toţi drumeţii pe câţi îi întâlnea şi
de povestit despre toate locurile însemnate pe unde trecea.”
(Ion Creangă, „Moş Nichifor, coţcariul”)

„coţcar” – (fam.) şarlatan, pungaş, şmecher;


„harabagiu” – (reg.) căruţaş;
„geambaş” – (înv.) persoană care vindea cai sau mijlocea vânzarea cailor;
„hursuz” – (pop.) ursuz;
„oblojeală” – (pop.) compresă, pansament;
„hărţăgos” – (pop.) arţăgos (certăreţ);
„(a) şugui” – (reg.) (a) glumi.

Moş Nichifor este figura centrală a fragmentului dat, este prezent pe


întreg parcursul acţiunii, în jurul lui se ordonează faptele care alcătuiesc firul
1
epic al textului şi polarizează celelalte personaje. Putem presupune că este
personajul principal al întregii opere literare, deoarece numele său se regăseşte
în titlu: „Moş Nichifor, coţcariul”.
În acest fragment, moş Nichifor apare în ipostază de „harabagiu”.
Procedeele de carcaterizare sunt diverse. Apare caracterizarea directă,
realizată de către narator, dar şi cea indirectă, trăsăturile desprinzându-se din
faptele personajului.
Portretul fizic nu este cuprins în fragment. Aflăm doar că este un om în
vârstă, căci naratorul se referă la acest personaj folosind apelativul „moş”, iar
soţia lui moş Nichifor este numită „băbătie” sau „băbuşcă”.
Portretul moral se desprinde din întregul fragment.
Prin caracterizare directă, naratorul spune că moş Nichifor „de glumeţ,
glumeţ era”. Totuşi, necazurile vieţii îl făcuseră să devină „cam hursuz”. Când
nevasta se îmbolnăveşte şi începe să umble „din babă în babă cu descântece şi
cu oblojeli”, moş Nichifor se face şi el, după cum spune direct naratorul,
„buclucaş, hărţăgos şi de tot hapsân”.
În mod indirect, din faptul că avea o căruţă „bună, încăpătoare şi
îndemânatică” înţelegem că era pasionat de meseria lui.
Relaţiile cu alte personaje dezvăluie noi trăsături ale moşului. Avea o
fire duplicitară, într-un fel se purta acasă cu nevasta şi cu totul altfel când
pornea la drum: cu nevasta era atât de nesuferit, încât ea ajungea să dorească să
îl vadă plecat, dar la drum era vioi, vesel şi vorbăreţ.
Mediul devine, de asemenea, mijloc de caracterizare. În mod
semnificativ şi uşor ironic, naratorul spune că moş Nichifor „era făcut pe
drumuri”. El se simţea în elementul său şi devenea sociabil atunci când era „pe
drumuri”, pentru că acesta era mediul în care petrecea foarte mult timp,
făcându-şi meseria de harabagiu.
În portretizarea acestui personaj, un rol important îl au epitetul şi
enumeraţia.
După cum îl văd eu, moş Nichifor ar fi un bătrânel mai simpatic dacă ar
avea mai multă răbdare cu soţia lui, care era bolnavă şi avea nevoie de
înţelegere şi ajutor.

S-ar putea să vă placă și