Adolescenţi pe mare – Nichita Stănescu

Această mare e acoperită de adolescenţi

care învaţă mersul pe valuri, în picioare,
mai rezemându-se cu braţul de curenţi,
mai sprijinindu-se de-o rază ţeapănă, de soare.
Eu stau pe plaja-ntinsă tăiată-n unghi perfect
şi îi contemplu ca la o debarcare
o flotă infinită de yole. Şi aştept
un pas greşit să văd, sau o alunecare
măcar pân’ la genunchi în valul diafan
sunând sub lenta lor înaintare.
Dar ei sunt zvelţi şi calmi, şi simultan
au şi deprins să meargă pe valuri, în picioare.
 Poezia Adolescenți pe mare face parte din cel de- al treilea volum de poezii
al lui Nichita Stănescu,,Dreptul la timp” (1965).Poetul își trăiește emoțiile și sentimentele
aproape corporal. Dorurile neîmplinite sunt pe punctul de a întrezări visurile
adolescenței ce i par a se împlini,urmărindu-i pe cei ieșiți din copilărie și care încercă
desprinderea de real-Pământul,pentru a încerca Marea Trecere-spre vârsta maturității.
Motivul-imagine al mersului pe valurile mării își are punctul de plecare în mitul biblic și
conferă omului puterea mântuirii de sine. Plutirea lină, calmă, pe mare, ca un dans
cosmic, sub semnul elementelor primordiale: soarele și marea, conferă acestui poem o
importanță pregnantă. Adolescenții ,cei care ies din copilărie sunt văzuți ca niște năluci
ieșite din apă,esența vieții.Titlul poeziei este format din substantivele
nearticulate:,,adolescenți”-copiii ce trec spre vârsta marilor încercări,ce-și caută
menirea,își lămuresc neliniștile,își aleg drumul,iar celălalt substantiv cu prepoziție,,pe
mare”îndeamnă la calm și reverie, concentrare și liniște interioară, seriozitate,
meditație.Marea este viața cu valurile ei ,îi primește pe ,,adolescenți”,sunt asemenea
unor Mesia demni,curajoși,puri ,,învață mersul în picioare”,sunt acum la vârsta la care
se înalță verticali.,,Mersul” întâmpină,,curenți”-ademeniri,devieri ,încă sunt
cruzi,neinițiați și caută sprijin,reazăm în adevăruri,în lumini,simboluri ale învierii, ale
nemuririi.Cele două verbe sinonime au sensul de a rezista,ei,învățăceii, doresc să
cunoască forța emoțională,ajung să cunoască extazul,transformă concretul în
imponderabil.
Poetul (eul ) îi admiră de,, pe plaja-ntinsă”,locul unde are o stare
emoțională,unde-și duce traiul,este terenul vieții,locul stabil,îi contemplă,,ca la o
debarcare” –comparație ce accentuează coborârea din copilărie, din flota,,yolelor”,din
viața lipsită de griji.Poetul este omul care trăiește ,,-n unghi perfect”,dar neîncrezător,
urmărind lucid minunea transformării,așteptându-se la ,,un pas greșit...o alunecare”,o
greșeală în valurile ușoare,diafane ale vieții,a tentațiilor. Epitetul „lenta înaintare”
semnifică plutirea lină, calmă, pe mare, ca un dans cosmic, sunt adolescenții cuprinși
de elanuri impetuoase, impulsionați spre descoperire, cunoaștere de sine, împlinire și
desăvârșire a ființei..
Ultimele două versuri reprezintă un fel de concluzie ,o constatare a întregii poezii,
fapt subliniat și prin utilizarea conjuncției adversative „dar”, care stabilește o opoziție cu
ideea din versurile anterioare. Spre deosebire de așteptarea celui care îi contemplă,
tinerii au căpătat deprinderea de a „merge pe valuri”( ca Iisus), semn al puterii
extraordinare a acestei vârste mitice și al încrederii pe care adolescenții o au în ei
înșiși. Cele două epitete, „zvelți” și „calmi”, reprezintă calități ale tinerilor. Adverbul
„simultan” evidențiază ideea unei alinieri ca într-o competiție care-i ajută să se
cunoască.

Expresivitatea este una dintre caracteristicile stilului lui Nichita

Stănescu prezentă și în această poezie și este datorată unui limbaj simplu, firesc, fără
multe figuri de stil, pentru că poezia nu se mai bazează pe reprezentare, ci este ea
însăși un act. Transparența ideii poetice este ilustrată aici de imagini artistice și de
prezența eului liric ca spectator.Cuvintele au muzicalitate,sintaxă
dreaptă,calmă,firească,ritmată,ca o respirație a mării și a pământului,cu rimele venite
,parcă,din întâmplare.