Timpul - Dimitrie Bolintineanu

Pe malul cel verde ce râul stropeşte,

Un om după cale puţin s-odihneşte,
Visând fericit!
Iar razele zilei cu umbrele serii
Sub ochii-i se luptă în sânul tăcerii
Pe val adormit.
Pe măgură luna se-nalţă-atunci plină
Şi varsă pe fluviu un val de lumină,
Un brâu lucitor;
Eterul albastru cu stele aurite
Se scaldă prin valuri uşor încreţite
De vântul uşor.
Pe fluviul luciu o barcă s-arată
Cu pup-aurită, cu flori cununată,
Cu văl de satin,
Cu june fecioare ca visuri frumoase
Ce-n viaţa fugindă se-nclin amoroase
P-al nostru trist sân;
Un om cu cosiţe şi gene albite,
Cu braţe secate, cu feţe pălite,
Cu coasa de fier,
Apare în barca cu dalbe fecioare
E timpul; iar ele sunt blândele oare
Ce vin şi iar pier.
Şi barca se duce prin valuri purtată;
Iar grupa de fete de visuri se-mbată,
De viaţă se-ncânt;
Cosiţa lor saltă sub aurea dulce
Şi flacăra lunii pe brâul lor luce,
Şi iată cum cânt:

„Vin' cu noi, străine june,

Să te-mbeţi de răsfăţări,
Vin' pe tinere cunune
 De adună desfătări!
Vin' cu roze de-mpleteşte
Anii tăi ce fugători,
Pân' ce timpul nu coseşte
Ale vieţii tale flori!
Să n-amâi plăcerea dulce!
Timpul este-amăgitor
Ce răpeşte nu mai duce
Fragedului muritor.
Astăzi toate pentru tine
Jos în lume strălucesc,
Şi plăcerile divine
Cu-a ta viaţă se-mpletesc.
Mâine se vor stinge toate
Ca parfumul serii-n vânt,
Al tău suflet mâine poate
S-o preface în mormânt.
Timpul trece, vin' mai tare!
Toate câte-n viaţă plac
Trec cum trece-o sărutare;
Toate lacrime se fac.
Vin-acum la fericire!
Mâine fi-va prea târziu,
Vino până ai simţire,
Până sufletul ţi-e viu!"
Spre barca ce fuge pe fluviu la vale
Străinul îndreaptă cătările sale,
Ce râură dor;
Întinde-a sa mână şi sufletu-i bate,
Răpit de dorinţe ce viu îl străbate
De vise d-amor;
Dar vasul se duce şi-n umbră dispare.
Se stinge cu-ncetul cereasca cântare
Pe râul tăcut.
În darn călătorul s-o urme se-ncearcă
Şi râuri de lacrimi ai săi ochi îneacă,
Căci timpu-a trecut.