Rovina - Dimitrie Bolintineanu

Cu degetele d-aur, fragedele zori

Iar deschid spre lacrimi ochii muritori.
Dar sub cort cu cerge, tot cu fir mândrite,
Mircea stă cu capii armiei dorite.
Părul lui străluce ca fuiorul alb,
Scapă valuri late de sub coiful dalb.
Faţa lui lumină de trăsuri frumoase,
Sub trăite zile grele, furtunoase,
El ridică fruntea făr-a suferi.
Vocea lui răsună fără-a osteni.

Domnul le vorbeşte. Soarele s-arată.

Dulcele repaos pe străini îmbată.
Ei sunt mulţi la număr, dar înfemeiaţi.
Au venit la luptă de răpiri chemaţi
Şi dorinţa pradei e căzută foarte,
Rar înalţă omul pân'să-o cate-n moarte.
— „Pentru ţara noastră însă noi murim!
În amoru-i tânăr inima mărim!
Cât n-or fi românii un popor de sclavi,
Demni de tot dispreţul popolilor bravi,
Cât roşi-vor încă jugul crud să poarte,
Cât a lor mărire or căta prin moarte,
N-o călca străinul într-acest pământ
Fără să găsească chiar al său mormânt.
Cel ce nu se luptă pentru-al ţării bine
Nu merită viaţa decât spre ruşine!
Dar va fi, din contra, martor Dumnezeu!
Inima îmi spune şi român sunt eu!"
Zice, sună-n bucium. Sub alt cort el pasă.
 Vede pe-a lui doamnă si-ntristată-o lasă.

Acolo se vede doamna şi-a lui fiie

Dulce şi frumoasă ca o bucurie,
Albă, purpurată, cu peri aurori
Semănaţi cu lacrimi, ale morţii flori.
Pe guriţa-i mică, fraged zmeurită,
Sărutarea pare încă adormită!
Iar pe fruntea-i trece umbra unui chin
Şi pe braţ i-o pleacă ca pe-un moale crin.
— „Fiica mea cea dulce! doamna-mumă spune,
Să-nălţăm la ceruri sfânta rugăciune!
De va pierde domnul lupta, viaţa sa,
În robie crudă noi ne vom pleca.
Dar robia noastră fi-va dezonoare,
Moartea cea mai aspră, mai degrădătoare...
Între două rele, moartea nu-i mai rea.
Pentru-al nostru suflet, roagă fiica mea!"
Strigăte de-nvingeri s-aud depărtat...
Paloşul pe fiică muma a-nălţat!
În amoru-i straniu doamna e sublimă.
Fiica, tremurândă, capul ei înclină...
Palidă, pierdută, lacrimi strălucesc
P-ale sale feţe... farmec îngeresc!
Altă ştire vine... Paloşul coboară
Şi sărută dulce juna-i feţioară.

Mircea cu românii pe străini a stins.

Moartea lor e crudă... Baiazid învins.