Islamul (pronunție românească: /ˈislɑːm/; în arabă: ‫ )إسالم‬este o religie

avraamică, monoteistă, fiind a doua religie în lume în ceea ce privește numărul de adepți,
după creștinism. Sensul general al cuvântului Islam este pace și supunere față de Allah,
Creatorul tuturor lucrurilor. Islam (ar.:‫ اسالم‬islam) și musulman (ar.: ‫ مسلم‬muslim) sunt două
derivate, primul, nume de acțiune, al doilea, participiu activ, de la verbul ‫ أسلم‬aslama "a se
supune", așadar sensul lor fiind de "supunere", respectiv de "supus", subînțelegându-se, față
de Dumnezeu.
Shari'a (ar.: šarī‘a "calea cea bună", avea în preislam sensul de "cărare ce duce la o oază",
așadar singura cărare care-i garanta viața celui ce-o urma) este legea islamică ce cuprinde
totalitatea poruncilor lui Dumnezeu, așa cum au fost ele păstrate în Coran și în Sunna
(Cutuma, bazată pe hadīth-uri) sau deduse, uneori, prin alte mijloace (vezi mai jos "Ramurile
islamului"). Legea se referă la cei "Cinci Stâlpi" ai islamului, la dogmă, la dreptul privat, la
dreptul penal, la viața socială, familială, la interdicții alimentare, la impunerea unei anumite
vestimentații (mai ales în cazul femeilor) etc.

Legea islamică se bazează pe cinci postulate care guvernează întreaga viață a unui
musulman:

 datoria obligatorie (ar. : fard) care trebuie îndeplinită întocmai, așa cum a fost prescrisă, fără nici o
abatere. Cel ce încalcă o datorie obligatorie este supus pedepsei lui Dumnezeu în Viața de Apoi și
pedepsei legiuitorului în această viață;
 îndatorirea (ar. : wāğib) sau ceea ce este de dorit a fi îndeplinit având ca model faptele profetului
Muhammad. Dacă musulmanul îndeplinește îndatorirea va fi răsplătit, dacă nu o îndeplinește nu va fi
pedepsit, ci va fi considerat doar neglijent;
 lucrul îngăduit (ar. : halāl), ceva ce este permis, licit (în orice domeniu : alimentar, vestimentar, social
etc.);
 lucrul nerecomandabil (ar. : makrūh, "detestabil", "scârbos"), un lucru pe care Legea l-a interzis, însă
fără să insiste asupra acestei interziceri.
 lucrul interzis (ar. : harām), un lucru oprit total de către Legiuitor, iar săvârșirea lui atrage după sine
atât pedeapsa în Lumea de Apoi, cât și o pedeapsă în lumea aceasta.
 Religia islamică a fost criticată, în primul rând, de către creștini care l-au
considerat o erezie. Unul din primele astfel de atacuri îl întreprinde Ioan
Damaschinul în lucrarea Perì hairéseōn("Despre erezie").
 Printre cele mai importante teme ale criticii islamului se situează: moralitatea
vieții lui Mahomed, presupusele contradicții din Coran, respectarea drepturilor
omului și condiția femeii în statele islamice, dar și radicalismul religios al
învățăturilor islamice care susțin conversia necredincioșilor prin Jihad (război
sfânt) și moartea pentru încercarea de renunțare la religie.